O clrire n zori

Lui Eminescu tnr

Tcerea se izbete de trunchiuri, se-ncrucise, se face deprtare, se face nisip. Mi-am ntors ctre soare unicul chip, umerii mei smulg din goan frunzie. Cmpul tindu-l, pe dou potcoave calul meu salt din lut, fumegnd. Ave, m-ntorc ctre tine, eu. Ave! Soarele a izbucnit peste lume strignd. Tobe de piatr bat, soarele crete, tria cu acvile din faa lui se prbuete n trepte de aer, sticlete. Tcerea se face vnt albstrui, pintenul umbrei mi-l crete n coastele cmpului. Soarele rupe orizontul n dou. Tria i nruie sfretele-i carcere. Sulie-albastre, fr ntoarcere, privirile mi le-azvrl, pe-amndou, s-l ntmpine fericite i grave. Calul meu salt pe dou potcoave. Ave, maree-a luminilor, ave! Soarele salt din lucruri, strignd clatin muchiile surde i grave. Sufletul meu l ntmpin, ave! Calul meu salt pe dou potcoave. Coama mea blond arde n vnt.