Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
M-am trezit de dimineata foarte fericita, chiar daca avusesem cel mai
groaznic cosmar. Eram foarte fericita caci l-am vazut pe Jacob prima data.
Nu dormea, se uita la mine ca prima oara cand m-a vazut, eram mica
atunci, mult prea mica, si desi il iubeam si atunci, acum mai era altceva,
dorinta de el.
Dar, trebuia sa ma stapanesc, tata putea sa ma auda si nu vroiam sa
ajunga sa imi fie pe urme din nou, caci , inca de pe la 3 ani si ceva, cand
aratam deja ca o fata de 14 ani, ma urmarea si incerca sa imi descurce
gandurile. Insa stiam sa mi le controlez cand eram langa el. Jacob , insa,
deloc.
Cand ne-am sarutat prima data eram doar noi doi la vanatoare dintr-o
rezervatie din Montpelie* si dupa ce m-a umplusem cu ditatmai ursul, si
dupa ce mancase si el cateva caprioare, se dusese sa se transforme in
om. Ideea imi trecuse de mult prin minte dar pur si simplu cand l-am
vazut atunci, imbracat cu niste blugi trei sferturi si un tricou mulat pe
corpul lui atletic, i-am sarit la gat si i-am zis ca il vreau. Imi aminteam
sarutul acela, fusese decat unul caci mama urma sa vina asa ca ne-am
oprit. Imi mai aminteam si ca Jake nu si-a putut tine gandurile departe de
tata iar el a aflat de micul nostru pupic adolecentic cum l-a numit chiar
matusa Alice, salvarea mea. Insa, timp de un an de zile , tata tot ne
urmarea sa vada daca nu cumva face mmai mult de um pupic nevinovat.
Am inceput sa rad vazandu-i fata , iar el m-a privit intrebator. I-am aratat
gluma si a zambit si el. Atat doar. A zambit caci nu a avut timp sa rada ca
am continuat noi amintirea sarutului.
M-am ridicat din pat, mi-am luat schimburi, caci eram in niste boxeri si
un top si am mers la baie strigandu-l sa se imbrace si el, caci cu siguranta
ai mei plecasera deja de la ora 7.
Dupa soarele care se vedea foarte slab , fiind acoperit de nori, mi-am
dat seama ca acum era noua jumatate. Ciudat, iarasi am
MONTPELIE*- Oras din New Hampshire.
dormit mai mult decat era de obicei, HM... asta imi trebuie daca ma culc
odata cu vampirii, am inceput eu sa rad in timp ce ma schimbam in
rochita de vara , cadou pachet de la matusa Alice, pachet ,caci mai
primisem inca vreo 10 astfel de rochite de la ea.
Am coborat pe scari. In timp ce l-am auzit pe Jake transformandu-se
in lup, mi-a venit o idee.
Cand ne mutasem din Forks, Jacob tinu-se mortis sa vina cu noi, nu
ca as fi putut exista fara sa il vad o zi. Insa imi era teama ca ii va fi dor de
familia lui, de fratii lui , Seth, Quil, Leah, Embry, Jared, Sam, chiar si de
Paul, apoi de ceilalti lupi ,care acum erau in procesul de imbatranire caci
mama nu vroia sa le distruga vietile, oricum, daca se intampla ceva, ei
puteau sa se retransforme oricand.
Chiar daca Jake imi zicea ca nu ii e dor, putea sa le auda gandurile
cand era lup, si ca eu eram mult mai importanta decat orice pe lumea
asta, il credeam, chiar daca stiam ca nu e bine sa fiu atat de egoista incat
sa il tin numai pentru mine.
El inca era Alfa in haita sa, care defapt erau doua haite intr-una , cu
doi Alfa, Jake si Sam si doi Beta, Leah si Paul.
Am iesit din casa, si Jacob m-a invitat din priviri sa fac o calatorie cu
lupul meu iubit favorit , cum ii ziceam eu in gluma, chiar daca era singurul
meu iubit, darmite lup iubit.
Jake observa ca eram distrasa de altceva in timp ce alergam asa ca
renunta sa ma faca atenta la competitia „care ajunge primul”.
Cand am ajuns acasa , aveam deja un plan bine stabilit in minte. Si
pentru ca semanam cu mama, cand vroiam ceva, aveam, stiam ca nu ma
vor putea refuza.
Am intrat in casa iar Jake a venit la vreo jumate de minut dupa mine.
- Buna dimineata! Ce faceti? Mi-am salutat eu familia, incercand sa vad
daca sunt in toane bune, chiar daca nu erau , eu tot le spuneam.
- Buna Nessie, uite , planuiam o vanatoare cu Emmet, Jasper si Alice,
ma anunta Rose. Vrei sa vii si tu?
- Nu mersi, am alta treaba, am zambit eu la ideea de a merge la
vanatoare cu Jasper, nu e vorba se abtinea mult mai bine la mirosul
sangelui uman chiar si la vederea lui. Cand ma nascusem eu a trebuit
sa treaca o etapa mare a dorintei sangelui, doar ca vroiam sa se
distreze la vanatoare nu sa se abtina .
- Unde sunt mami si tati? Incepeam eu linguseala mea de fetita
rasfatata.
- Aici scumpo , striga mama care citea o carte in timp ce radea de sahul
dintre Alice si tata.
- Mi-a fost dor de voi am luato eu pe mama in brate. Stiam ca de ea ma
va lasa mult mai repede, si ei ii parea rau din cauza ca lupii nu se prea
intalneau deloc. Cine castiga ? Am intrebato eu pe tusa Alice.
- Cred ca eu.... daca Edward nu imi va lua regina, eu voi castiga.
- Aha, oricum , va urez succes, stiam ca jocul se va termina remiza, ca
de fiecare data.
- Nessie, zi mai bine ce ai de spus, isi ridica tata privirea scotocind in
mintea mea vazand ca ascund ceva.
- Bine, bine.... pai m-am gandit sa fac o reuniune de familie, stiti voi,
toaata familia, verisorii din Denali, restul de verisori....
- Restul de verisori? Intreba mama atrasa de ideea asta. Ce verisori mai
avem noi?
- Pai... aaa... nu verisori... mai degraba....
- Lupii? Incepu tata, citindu-mi gandurile.
- Dar , de ce nu? am inceput eu sa ma rog de ei.
- Care e treaba cu haita? Incepu Jake sa vorbeasca
- Renesmee a avut o idee sa facem o „reuniune” de familia. Incepu tata
, cuvantul reuniune fiind subliniat de sarcasmul folosit.
Ceilalti incepura sa rada, chiar si Jake. M-am incruntat la ei in cel mai
urat mod posibil.
-Mie mi se pare o idee excelenta, se auzi un clopotel .
I-am sarit in brate matusii mele Alice, salvatoarei mele , mai bine zis.
- Oh, ok, si pe cine sa invitam noi? Denali, Quilette, toti vampirii pe care
ii cunoastem apoi, poate si pe Volturii , am face o petrecere excelenta ,
incepu Emmet sa rada.
- In sfarsit Em, ai si tu o idee buna, se enerva Alice. Chiar ar trebui sa
facem asa, inafara de cuvantul „toti vampiri” si „Volturii”.
- Si ce vom face noi cu ei?
- Pai, bineinteles, nu chemam vampiri traditionali. Ma gandeam doar la
Denali, Lupii si poate si pe Nahuel si matusa lui.
- SI surorile lui, nu uita ca s-au unit cu toti si au renuntat si ei la sangele
uman , ma anunta tata.
-Deci sunteti de acord? Intrebam eu vizibil surprinsa
- Hm... ok, au fost ceilalti de acord.
- OK, OK.... zise Jake, dar , Nessie, putem merge sa ne plimbam putin?
- Bine , am zis eu iesind pe usa si luand-o la fuga spre padure, in cateva
secunde Jake ma prindea deja, ne oprisem intr-o poienita unde la vreo 3
mile de casa.
- Iubito, tu faci asta pentru mine?
- Nu, nu fac asta pentru tine, fac pentru scumpul meu Jake. Sincer, nu ma
face sa ma simt vinovata pentru ca din cauza mea, tu esti despratit de
haita.
- SI DE ACEEA CHEMI TU TOTI VAMPIRII SI VARCOLACII DE PE CONTINENT?
Tipa Jacob la mine
- Da, pentru asta. Si nu ii chem pe toti, doar pe cei mai importanti. Pe
Nahuel si pe surorile lui le chemam doar pentru ca au nevoie de o familie.
Stii cat ne-am apropiat de el.
- Da, stiu. Scuze ca am zis-o asa, doar ca nu imi place sa te pui in pericol
din cauza mea.
- Nu e niciun pericol, poate le vom chema si pe amazoane, nu?
- Nu, asta ,nu ! Ai zis ca decat vampirii vegetarieni! Atat! Fara comentarii,
dupa ce ca accept ideile tale cu privire la nu stiu eu ce fel de petrecere
mai vrei sa accept si crime , vorba lu’ Emmet, ii chemam si pe Volturii,
facem aici bomba nucleara! Cum sa nu! bombani Jake asa tot drumul spre
casa, netinand cont de gluma mea cu amazoanele. Chiar daca erau
prietenele mele si ne ajutasera foarte mult in trecut, ele inca erau
periculoase, nu pentru mine, pentru oameni. Intelegeam asta, chiar daca
nu prea eram de acord....dar asta era alta poveste.
Oricine s-ar intreba de ce vroiam asta atat de mult. Atunci nu stiam de
ce vreau asta, insa eram sigura ca trebuie sa adun cati mai multi vampiri
si varcolaci laolalta. Chiar daca nu eram sigura care era motivul, aveam
nevoie de asta. Mare nevoie.
Atunci, in zbor mi-am dat seama ca le vroiam pe amazoane aici, si ca
asta numai era o gluma pentru al enerva pe Jacob.
De la invitarea varcolacilor, ajunsesem la clanul Denali, apoi la Nahuel si
surorile sale, acum amazoanele, ce vroiam defapt?
Era ca si cum ceva m-ar fi indemnat de la spate sa fac asta. Era ca si
cum ceva mi-ar fi acaparat dorintele si sentimentele. Nu stiam ce, sau mai
bine zis cine, insa aveam sa aflu asta in curand.
Cap. 4. Ciudat.
Capitolul 5. Sparta.
( acest capitol va fi din perspectiva lui Jake –
restul capitolelor vor fi din nou povestite de Renesmee-)
O vedeam cum pleaca , vroiam sa imi misc picioarele dupa ea, sa o strig.
Dar nu ma ascultam, singurul lucru pe care l-am facut a fost sa ma
trantesc langa un copac, in mijlocul padurii.
Ma intrebase daca o mai iubesc. Normal, ea era sufletul meu, tot ce
aveam eu mai scump pe lume, de fiecare data cand o vedeam simteam
cum fiecare bucatica de mine este luminata de ea, de soarele meu
Nessie, ea era o raza de soare care imi lumina noptile.
Stiam ca nu are cum sa ma iubeasca mai mult de cat o iubeam eu.
Stiam ca am gresit cu ceva, era vina mea. Ma intrebam ce a facuto sa
se comporte asa. Eu , am grabit lucrurile? Nu cred. Dar… poate vroia sa
le grabim?? Nici asta nu cred.
Incepusem sa nu o mai inteleg. Poate e o chestie de adolescent, poate
nu si-a trait copilaria prea mult. Poate vroia sa nu o tratez ca o copila.
Cand mi-am dat seama ca imi schimbam gandurile la 90de grade, am
simtit adevarul. Ea se schimbase, odata cu maturitatea. Poate imi era
dat sa ma iubeasca doar ca o adolescenta, doar putin timp.
Atunci am simtit cum ma sparg , la propriu, in mii de bucati. Nu mai
imi gaseam inima sa ii spun sa nu mai planga, nu mai imi gaseam
plamanii sa le spun sa respire, dar nu ma asculta nimeni, Nu ma
ascultam. Ea era aerul meu, fara ea nu puteam respira, ea era zambetul
meu, fara ea nu puteam fi fericit.
Ma bucuram ca nu ma vedea nimeni. Simteam cum capul imi vajaie si
ma ia o ameteala, simteam cum fiecare clipa trecea atat de incet
chinuindu-mi fiecare particica din mine.
Simteam cum coastele mi se rup in doua si inima mi se sparge,
simteam cum un gol ma umple si imi arde fiecare sentiment.
Am incercat sa imi revin, gandindu-ma la ea, la fata ei dimineata, la
buclele ei aurii, la ochisorii ei ce puteau stinge un vulcan in eruptie doar
cu o privire si care puteau sparge cerul doar cu indiferenta, la fel cum m-
a spart pe mine.
Daca va dori sa plec, as face-o. Daca iubeste pe cineva as lasa-o,
plecand departe , dar niciodata uitandu-i fata perfecta, de ingeras , dar
niciodata uitandu-i corpul de diavolita. Nu stiu cum ma puteam stapanii
sa nu ma gandesc la ea in fiecare secunda din viata mea.
Nu am crezut niciodata ca ea este pentru mine. Iubeam sa o iubesc,
iubeam sa simt ca ma iubeste. Imi placea cand ma atingea pe fata, sa
ma oglindesc in ochii ei era cea mai mare placere pe care mi-o putea da
viata. Acum, ochii ei erau departe si reci, ochii ei ma intepau cand ma
priveau cu frica aceea, cu durere, de parca cineva murise.
Poate ca dragostea ei murise si odata cu ea, si eu eram mort.
Asta nu era doar in imaginatia mea, vedeam ca nu ma mai iubeste.
Vedeam un fel de gelozie in ochii ei. Ma intrebam ce oare a facuto sa fie
asa.
Imi aminteam ceva, o amintire veche, in care zambetul ei era numai
pentru mine.
Incerca sa fie geloasa, eram doar noi doi , aproape de Boston , intr-o
padure, noaptea. Imi aduceam aminte ca era o noapte fara luna, era
intuneric, chiar si pentru ochii mei, dar ea, lumina totul cu bucuria,
nobletea si puritatea ei. Ma lumina pe mine si ma umplea de caldura.
Vorbeam despre noi doi. Ma intrebase ce as face daca un alt baiat i-ar
face ochi dulci.
Am raspuns cu toata sinceritatea din lume. Stiam ca se referea si la
faptul ca ea l-ar placea pe el.
- Pai… in primu rand, daca baietelul ar fi chiar asa de insistent , iar tie
nu ti-ar placea asta… pai cred, defapt sunt sigur, ca tipul ar fi avut un
accident mai subit in imediata apropriere. Am facut eu un fel de
gluma, vorbind defapt serios.
- Aha…pai nu m-ar deranja. Si eu as fi geloasa doar cu gandul ca
cineva a pus mana pe tine, si ca mi te-a luat. Apropo…. Sa imi dai
adresa fostelor tale iubite sa le fac o vizita scurta de prietenie mai
vampireasca , asa… a zambit draceste spre mine.
Stiam ca glumeste, insa atunci, pe moment m-a speriat. Ea nu stia ca
mama ei , Bella , fusese indragostita de mine , si eu de ea.
Dar sincer, nu avea de ce sa fie geloasa, eu si Bella ajunsesem sa credem
ca dragostea aia era din cauza ca jumatate din ea chiar era sufletul meu
pereche. Jumatate din ea fiind Nessie, iubita mea care acum era undeva
departe. Poate ca acum se gandea cum sa imi spuna ca nu ma mai
iubeste. Poate ca atunci as fi acceptat, as fi plecat si apoi as fi lasat ca
durerea sa ma inghita,, incet, incet, incet. Durerea care imi despartea
inima de restul corpului care era spart undeva , pierdut in mare…
Apoi, o speranta licari. Daca eu imi faceam griji degeaba? Stiam ca
Nessie ma iubea, stiam ca ea era sufltetul meu pereche. Poate ca era doar
o faza pe care trebuia sa o trecem si ca in curand , iubirea mea isi va
reveni iar noi vom putea forma un cuplu , probabil cel mai frumos din cate
au existat.
Simteam cum corpul mi se lipea la loc, cum auzul imi revenea odata cu
respiratia. Amorteala imi iesea prin maini iar eu eram intreg din nou, inima
inca mai suferea, dar cu aceasta speranta puteam merge mai departe.
Trebuia sa fac asta, daca nu pentru mine, pentru frumoasa mea .
Am luato la fuga, transformandu-ma. Simteam cum ma schimbam, totusi
mintea imi era altundeva, ce noroc ca haita nu era! Aveam nevoie de
spatiu in mintea mea, sa imi stabilesc anumite lucruri.
Mergeam spre casa mare , spre casa mea. Aveam o familie, una mare si
frumoasa. Asta ma ajuta, stiam ca acolo, in familia aceea era un ingeras
caruia ii lipseau doar aripile pentru a zbura din lumea asta prea urata
pentru ea, pentru frumusetea ei. Ii mai lipseau doar aripile pentru a ma
parasi…. Nu! Stiam ca nu va face asa niciodata, niciodata, daca ar zbura
,m-ar lua si pe mine, chiar daca nu as merita sa o ating , doar sa o privesc
ca pe o zeita, un bibelou de cristal, foarte firav si gata mereu sa se
sparga la primul pas gresit.
Simteam mirosul de vampir, nu ma mai deranja deloc. Eram mai mult
decat obisnuit. Iubita mea era mirosul acesta, iar iubita mea era perfecta,
deci, si acest miros era aproape perfect.
Am inceput sa imi aranjez gandurile, pentru ca nimeni sa nu intre in ele.
Am intrat in usa in forma umana, cred ca aveam o fata foarte distrusa, dar
am incercat sa ii pacalesc pe ceilalti cu un zambet normal.
Ma asteptau. Mai bine zis ne asteptau. Pe mine si pe Nessie, dar Nessie
nu era cu mine.
- Atunci unde este? Intreba Edward.
- Nu… nu e aici? Am intrebat simtind cum cad intr-o prapastie fara fund.
- Nessie nu a dat pe aici. Am cautato deja prin padure , nu este. Mirosul
ei se opreste undeva intr-o poienita…. Mai era un miros ciudat acolo,
am crezut ca esti tu, spuse Rosalie.
- Nu, Renesmee a plecat inaintea mea , am spus eu mai mult in gand
decat cu glas tare.
Am cautato cu privirea pe Bella, de ce nu ma informase ea? Am
gasito, era pe canapea cu ochii pierduti undeva, repetand incet niste
cuvinte prea greu de inteles.
Alice era undeva in viitor iar ceilalti se uitau la ea, intrebator.
- Ce e Alice? Ai vazut ceva? M-am rastit eu prea tare, prea speriat ,
daca patise ceva?
- Da…. Dar nu sunt sigura ce, stiu doar ca Renesmee este implicata
caci vad partial, doar forme, glasuri prea ciudate, si … multe ,multe
tipete, cineva incearca sa se elibereze, cam asta este. Dar , nu stiu
cine, Nessie a noastra nu este cu siguranta…raspunse ea privind
inspre padure cu ochii aceia absenti , plini de durere si pierduti in
viitor.
Au continuat sa vorbeasca, dar mie nu mai imi pasa ce vorbeau. Eram
jos, ajunsesem la fundul prapastiei, acolo , jos, era o mlastina, mare ,
adanca si intunecoasa…. Nu puteam iesi de acolo, era prea greu, tot ce
am avut se pierduse, era adevarat , eu o pierdusem pe Nessie, si de data
asta, nicio speranta nu mai avea sa ma ridice.
Ea nu ma mai iubea, a fugit doar din cauza mea……. Ultimul lucru pe
care l-am vazut a fost fata lui Edward, citindu-mi gandurile, amintirile,
tot…. tot curgea la vale, odata cu mine, am simtit cum totul se invarte si
devine negru pe masura ce tipetele se auzeau din ce in ce mai incet.
Capitolul 6. Inlocuita.
Cap. 8. Ajutor.
Capitolul 9. Mirosul.
Prea multa agitatie...am gandit. Mult prea multa... Era ciudat, timp de
cateva saptamani, in care eu stiam de Aro, de Volturi, in care eu eram
chinuita, nimeni nu facea nimic , nimeni nu e antrena pentru lupta, nimeni
nu isi exersa talentul, nimeni nu facea planuri pentru „ce va fi”. Nimeni.
Acum, totul o luase razna.
Ramasesem in zona Washington, Forks chiar daca mama nu vroia sa
ucida alti oameni nevionovati, tata o convinsese ca aici sau in New
Hampshire, era acelasi lucru.
Alice, era cu ochii pe Volturii, stiam ca inainte ea nu ii putea vedea din
nu stiu ce motiv, ei nu avusesera viitor. Acum insa, ii vedea mai bine ca
niciodata.
Deci, stiam ca nu erau implicati in planurile lor: varcolaci, Copii ai Lunii,
sau chiar si jumate lupi- jumate oameni, ca Jake al meu.
Apoi , mama, toata ziua isi exersa scutul astfel incat sa cuprinda cat mai
multi vampiri/varcolaci/ sau corcituri ca mine, Nahuel si surorile sale.
Un zambet mi se arata pe fata, chiar daca era unul ironic, era o
premiera.
Volturii nu atacasera inca, desi trecuse ziua mea, azi fiind in 1 octombrie.
Adica, cam o luna de cand nu l-am mai simtit pe Aro sau pe Jane. Mi-am
adus aminte fata ei enervata si in acelasi timp enervanta, atunci cand ma
atacase, mintal cei drept, cu tot ce putea da. Probabil si-a descarcat toti
nervii pe care ii avea asupra mamei pe mine. Am gandit eu , din nou
ironic.
Dar, nu puteam fi suparata pe ea. Se parea ca adevarul pe care i l-am
spus lui Aro, a fost auzit si de gemeni si de necunoscutul vampir.
Imi era atat de mila de ea... daca chiar era adevarat ce spusesem, iar eu
eram 100% sigura de asta, stiam ce simtise. Aro ii luase si ei tot. Sau
poate, nu ma crezuse. Sau poate fusese doar o halucinatie de-a mea.
Nici nu am observat cum canapeaua pe care stateam se misca brusc, din
cauza unui vampir care vroia sa ma relinisteasca.
Probabil Jasper, probabil mama. Nu imi pasa.
Aveam altele pe cap...
- Nici unul nici altul, sopti tata.
Mi-am intors capul si vrand sa il gonesc, m-am apropiat de el
strangandu-l in brate. Inima mi-o luase inainte.
- Te iubesc fetita mea, imi spuse cu vocea lui care mereu ma linistea.
Aveam nevoie de protectia lui. Aveam nevoie sa ma simt ocrotita,
aveam nevoie sa... sa pot respira din nou linistita.
-Te inteleg pui mic. De aceea am zis , daca vrei desigur, sa facem o
plimbare in nord, numai noi doi. M-am ocupat deja de tot, in caz ca vrei.
Pot oare sa imi refuz taticul? Cand mergem?
- Cand vrei tu. Aaa... mai luam si pe altcineva? Mai intreba cu un
subinteles ascuns foarte bine.. stia ca numai eu imi voi da seama dintre
toate urechile bine ascutie din preajma
- Hm... nu. Mergem singuri. Vroiam asta, chiar aveam nevoie de un
moment respiro.
- Merg sa pregatesc masina.
- Acum? L-am intrebat, desi nu avea niciun rost itnrebare mea. Acum
chiar era momentul cel mai bun.
***
Desi de obicei nu imi placea sa stau prin preajma tatei cand ma gandeam
la ceva important, acum chiar vroiam asta.
Mama intelesese, desi cu lacrimi in ochi – la modul figurat- ne lasa sa
mergem unde nici eu macar nu stiam locatia. Jake, era chiar fericit ca ma
voi simtii in sfarsit bine.
Chiar daca imi spusese de sute de ori ca ii va fi dor de mine, chiar daca
stateam doar un weekend, caci deh, timpul nu ne permitea.
Si mie imi va fi dor de el. Mult, dar, luna care trecuse fusese putin mai
relaxanta pentru mine, chiar daca fusese o agitatie extrema. Imi
aminteam cum le-am povestit alor mei despre tot. Alesesem calea cea mai
rapida, si anume cea naturala, prin care eu comunicam. Nu vroiam sa
spun prin cuvinte ce simtisem, imi fusese si asa greu , sa ii arat mamei, sa
vad inca o data prin tot ce trecusem. Decat odata aratasem, caci tata,
povestii tuturor mai departe ,scapandu-ma de pedeapsa.
Atunci, fusese usor. Ce a urmat era mult mai greu.
Strangerea prietenilor chiar fusese grea.
Apoi, toate planurile, si asta fusese greu.
Apoi, tot viitorul. Da.. chiar daca tot greul cazuse pe tusa Alice, stiam ce
simte.... chiar mai mult decat simtea Jasper, caci si eu trecusem prin asta.
Sa vrei sa vezi viitorul si in acelasi timp sa il si impiedici, nu e treaba de
orice medium.
Tata zambi, in timp ce calca din ce in ce mai tare acceleratia. Iesisem de
mult din S.U.A. eram prin nordul Canadei.
-Si unde mergem? Il intreb in timp ce i-am luat palma in mana. Cat
puteam sa il iubesc pe tata!
Stiam ca daca nu am fi amanat scoala inca un an, eu si tata am fi fost
considerati iubiti de catre majoritatea gurilor sparte din scoala. Pur si
simplu eram foarte apropiati. Ne intelegeam de minune cand vroiam.
Dar normal ca iubirea pentru el nu se compara cu iubirea pentru Jake,
caci na, pe el il iubeam ca pe tata, ca pe prietenul meu cel mai bun, ca pe
salvatorul general din familie, ca pe.. ei bine, sa nu continui capitolul cu
laude la adresa lui.
- Pai.. m-am gandit sa fie o surpriza.
Supeeeer, deci o surpriza pentru amandoi. Cu alte cuvine nici tu nu stii
unde.
-Ba stiu. Doar ca nu m-am hotarat. Se incrunta el glumet, dart vizibil
jenat.
- Ok, te las pe tine. Dar sa fie undeva unde sa nu ne gaseasca nici ursii
polari. Am inceput eu sa rad si cu asta am terminat conversatia.
Am incercat sa adorm , intinzandu-ma pe bancheta din spate. Nu
puteam, stiam bine asta.
Toate amintirile imi treceau prin fata.
Hm... va fi o adevarata vacanta, mi-am zis cand mi-am dat seama ca nu
va mai fi niciun vampir pe nume Eleazar nu ma va mai gauri in cap cu
talentul meu atat de unic.
Ah.. da , talentul meu. Da... nici el nu isi dadea seama prea bine ce este.
Se parea ca intr-adevar, nu aveam o putere noua. Era aceasi putere ca
inainte. Numai ca era mai mare.... daca inainte eh bine, puteam intoarce
puterea din ADN-ul meu. Acum, o faceam si pe altii, doar atingandu-i . Era
foarte greu, totusi, era mai usor cu puterile pe care le intalneam zilnic.
De exemplu, cu unchiul Jazz a fost cel mai usor. L-am atins, si am vazut
pur si simplu lumea in alta culoare. Exact ca in visul cu razele de soare
transformate in curcubeu. Acum, toti aveau un fel de curcubeu propriu, de
data asta mov. Am apasat culoarea cu privirea. La inceput, nu am
observatca eram concentrata pe Rosalie, dar cand movul a devenit atat de
strans pe forma corpului ei, s-a incruntat brusc si a marait. Nici nu si-a dat
seama ce s-a intamplat. Era pur si simplu nervoasa de-a binelea, insa in
acelasi timp, se vedea ca isi dorea ceva.
-Incredibil, sopti mirat tata.
NU intelegeam ce facusem. Nu as fi vrut niciodata sa o enervez.
-Nu fac eu asta, isi intoarse Jasper privirea catre mine.
Cam asta a fost.. Rose isi reveni imediat ce eu nu o mai stransesem cu
vopsea mov, cum aveam sa spun mai tarziu asa ziselor puteri.
In scurt timp dupa lungi antrenamente si lungi dureri de cap, reusise sa
vad aproape toate puterile din preajma. Le simteam ca o bila colorata
deasupra vampirului, gata sa se sparga si sa imprastie pe toata lumea cu
culoarea din ea, odata ce o atingeam.
In sfarsit.. vacanta, am gandit din nou, trezindu-ma din amintiri.
Schimbasem masina pe un vaporas perfect pentru spart gheata. L-am
intrebat pe tata de ce nu mergeam pe jos.
- Nu vreau sa te obosesti degeaba. Apropo... am gasit locatia ideala.
Gheata si foc. Doi in unu, perfect,nu?
- Nu cred ca am auzit de statiunea asta tata...
- A, pai, nu este numele asta. Doar ce ar defini locatia.
- ???
Scoase un mic chicot, ce ma enerva de-a dreptul.
- Apropo, tati, cat mai avem din vacanta?
- Aproximativ, 36 de ore si vreo 21 de minute...cred.
L-am lasat in pace cu socotelile „aproximative”.
Mi-am intors privirea spre capatul Insulei Baflin.
*** *** ***
-Ness, putem sa vorbim ceva? Spuse tata luand o fata dintr-o data
foarte serioasa.
12.. Promisiuni
- Deci, chiar daca noi am castiga, e posibil ca vreunul sau mai multi
dintre noi sa pateasca ceva. Chiar daca toti Volturii vor fi cazuti, noi tot
am avea pierderi.
Daca, eu sau mama ta vom pati ceva... stii, nu am putea asa traim unul
fara altul.
L-am oprit inainte sa spuna ceva prea dureros pentru el dar si pentru
mine.
- Mersi, tu esti cel mai scump lucru pe care il avem noi, eu si mama ta, si
nu am vrea sa te facem sa suferi. Stim ca ai nevoie de noi, dar.... stii, am
incercat odata sa ramanem separat. Inainte ca mama ta sa fie vampir,
inainte sa mergem in Voltera, prima oara.
I-am facut semn sa continue, nu aflasem pana acum nimic de genul asta,
Jake a vrut odata sa imi spuna, dar mama il oprise.
- Atunci, au fost cele mai grele momente din viata mea, inafara de
momentul in care am crezut ca va voi pierde.
- Da tata, inteleg... nu mai aveam cuvinte sa vorbesc, stiam ce se va
intampla.
- Promit ca , ca voi avea grija. Promit ca c...a voi ramane tare. As s-ss-
ssuferi si mai t-ttt-are daca vre-unu-l din..tre voi , ar ramne cu mine, in
timp ce celllalalt e...e ..e MORT!
Cum as fi putut rezista o zi fara un cantec de-a lui tata? Cum as fi putut
rezista o singura ora sa stiu ca mama nu ma asteapta acasa, sa ma
stranga in bratele ei, sa stiu ca persoana care mi-a dat viata nu va mai fi
cu mine. Persoana care m-a iubit chiar daca am facuto sa sufere si
aproape am omorato. CUM?
- Dar daca voi muri eu in timp ce tu nu mai existi? Na, spune tu acum!
Spune! Daca, daca va muri Jake? Stii ca e acelasi lucru ca la voi! Daca el
pateste ceva, si eu voi pati, daca eu patesc ceva si el pateste! La asta te-
ai gandit? Am inceput eu cu acuzarile... nu avea cum sa faca asta. Era
exact acelasi lucru, aceasi durere, aceasi suferinta.
- M-am gandit la asta. Stim ca e acelasi lucru Renesmee, spuse el
strangandu-ma in brate mai strans. De aceea , voi , voi, nu veti participa
la lupta. Nici tu nici Jake. Veti pleca departe... daca pierdem, voi face tot
posibilul sa il omoram pe Demetri, ca sa nu fiti gasiti.
- ??? ce? Ati inebunit ,asa e? Inseamna ca nici voi nu participati la lupta.
Eu nu vreau o viata fara voi. Intelegi? Daca eu nu lupt, nici voi nu o faceti!
Dupa cate am facut ca sa aflu atatea despre ce fac Volturii, cum poti zice
sa nu ma razbun pe ei? Tata, nici nu stii prin cate am trecut! Zile fara sa
pot gandi, sa ma pot misca, zile in infern tata! Fara niciun sentiment, fara
nimic. Nici macar cu o durere! Apoi, cand eram constienta, mai erau orele
intregi in care ma chinuia durerea, durerea pe care si tu ai simtito! Durerea
facuta de Jane , tata. Numai ca tu ai simtito cateva secunde. Eu mii de ore
intregi! Nu intelegi ura pe care o am asupra lui Aro! Nu intelegi. Nu ai
dreptul sa ma scoti din lupta. Nu il ai ,am spus tare si raspicat, cu ultimele
puteri.
- Imi voi calca pe inima si te voi lasa. Eu, da. Dar mai este mama ta. Nu
stiu daca va intelege. Acum, dormi, ai nevoie. Imi spuse el si imi inchisese
ochii incet, infofolindu-ma intr-un sac de dormit, si strangandu-ma tare in
brate.
Aproape foarte bine... il auzeam pe tata oftand din cand in cand. Vroiam
sa ii intorc puterea pentru o secunda, sa pot auzi ce gandeste. Dar am
rezistat.
De data asta, Jake, nu mai vorbea odata, sa se termine odata tot. Brusc, se
ridica din balta de sange si spuse „Mersi, dar, ce vi s-a intamplat?”
- Sh... tocmai i-am sunat. Am fost pe continent, i-am sunat , sunt bine.
- Da? Si Jake?
- Tata! Nu e amuzant! M-am rastit eu la el. Daca ti-as citi si eu mintea, tie
sau mamei, te asigur ca „ te iubesc” e mult mult mai repetat. Mai ales
noaptea, am inceput eu sa il tachinez scotand in acelasi timp limba.
Foarte rapid, dupa nici cateva secunde, acesti aburi fura repede inlocuiti
cu zgomote teribile, ce parca se luptau sa vada cine este cel mai tare, cu
un cutremurat ce putea intrece cu siguranta o haita intreaga de varcolaci
gata de transformare, si in cele din urma, focul iesind din gura
„balaurului”.
Lava care tot venea era deja impiedicata sa treaca granitele impuse de
zapada.
Era ceva inevitabil. Era ceva atat de frumos dar in acelasi timp dureros si
trist. Imi aducea aminte de viata mea.
Atunci, tata hotara ca suntem gata de plecara. O zbugniram spre
vaporas, tata urcandu-ma atent. Stia ca imi dadusem seama de ce vroise
el atat de tare sa imi arate asta.
Dupa ce tata imi arata cum unii trebuie sa moara pentru a trai altii, ma
deconectasem.
Cam asta imi aratase el. Cum, pentru ca sa putem trai in pace si in
liniste, fara presiunea „ cand vor veni”si fara alte amanari, cineva trebuia
sa se sacrifice pentru a intalni „focul” ce ne ameninta.
Cei ce se vor sacrifica vor fi ei, desigur, parintii mei. Nu trebuiau sa faca
asta, dar o vor facea pentru ca au in inima lor motivul „ nu e lupta lor”
aici, referindu-se sa ceilalti vampiri sau varcolaci care ne vor ajuta.
Vor face asta pentru mine in special, pentru mine si pentru viitorul meu
care il va cuprinde si pe Jake.
Cum puteau face asta? Cum puteau sa ...sa se sinucida in halul asta. Da,
sa fie primii doborati de catre Volturii, incercand sa ii omoare intai pe cei
mai puternici, era o sinucidere curata.
Mi-am adus aminte de gheata ce se topea sub roci. Asa vor face si ei, vor
fi omorati in timp ce ii vor omori pe Volturii.
Poate va intrebati de ce ne era atat de frica, da, intr-adevar nu prea
aveam de ce sa ne fie frica inainte ca Alice sa ne zica ca Volturii tocmai si-
au procurat cateva zeci de duzini cu nou-nascuti.
Asta era o noutate. Alice deabia mai putea sa se opreasca din urlat cand
i-a vazut in viitor. Rai, puternici, bine antrenati, unii cu puteri miraculoase.
Oare si cel care ma controlat era un nou nascut? Ajunsesem sa ma
intreb.
Eram prin Edmonton cand, pentru prima oara imi dadusem seama ca nu
erau sanse. Cu sau fara mine, tot vom muri. Daca il vor omori pe Demetri,
eu voi putea fi in siguranta.
As ramane in viata.
Ma rog, aproape in viata, viata nu se poate numi viata cand esti gol,
singur, plin de rani in interior, rani dintre cele mai grave. Care sa iti
deschida pieptul sa iti roada inima lasando sangerand, rupandu-ti coastele
si in acelasi timp , rana sa iti readuca aminte de tot ce ai pierdut.
- Nu vei fi singura. Il vei avea pe Jake. Spuse tata cu o voce impacata.
L-am lasat in pace cu tot cu alinarile lui.
Cum de devenise asa de impacat ca o va pierde pe mama? Ca ma va
pierde pe mine? Ca va pierde tot?
Cum de era asa de calm cand auzea maraiturile si injuraturile si ura si
durerea din mintea mea?
De ce nu mai eram in desertul de zapada, acolo unde fricul iti ingheata
durerea si o da afara?
Acum, soarele incepuse sa rasara, era dimineata. Ma uitam la soare , in
timp ce el imi topea scutul care invaluise credinta in viata, iubirea, pacea,
tot, tot ce aveam.
De ce nu am putut fi o fata normala? O fata care sa sufere numai din
simplul motiv ca nu si-a gasit pantoful potrivit, ca nu a fost invitata la dans
de catre un baiat, ca a luat nota mica la scoala?
De ce nu am putut avea o iubire normala?
O casnicie in care sa suferi decat ca nu ti-ai gasit rochia potrivita de
mireasa sau din cauza unor mici certuri?
De ce nu am fost un copil normal care sa aiba timp sa invete, sa se
maturizeze, sa creasca!
Nu , eu trebuia sa cresc in 7 ani cati altii in 27. Eu trebuia sa am o minte
care sa intreaca pe una a unui om de stiinta. Eu trebuia sa iubesc un
varcolac. Sa am o familie sugatoare de sange. Sa am o familie care trebuie
sa se lupte cu niste criminali, pana la moarte.
De ce ? Ce aveam eu mai special? De ce naibii nu m-a dat mama afara
cand avea ocazia? De ce? Vreau raspunsul! Il vreau!
- Imi pare rau Nessie, nici noi nu vroiam sa se intample asa.
Imi pare rau ca nu ai avut o viata asa cum ti-ai fi dorit. Totusi, daca ai
ramane cu Jake, ati putea avea macar putin din ceea ce ti-ai dori. Insa,
sa stii ca nu imi pare rau ca sunt tatal tau. Nici mie si nici Bellei. Te
iubim. Mult mai mult decat ai crede vreodata. Insa imi pare rau ca nu
am putut fi niste parinti normali, umani. Tu ai fi meritat o viata plina de
realizari si iubire, insa o viata umana. Imi pare rau ca nu ti-am putut
oferi asta. Imi spuse cu o voce terminata.
Cum am putut gandi asta? Ce fel de criminala sunt? Cum imi pot rani tatal
asa? Eu nu vroiam o alta viata! Eu nu vroiam o viata umana. Eu ii vroiam
numai si numai pe ei. Ce ar insemna viata mea fara ei?
Nimeni nu a mai spus niciun cuvant in drumul spre casa.
Era seara cand ajunsesem. Tata parea sa fi uitat tot. Speram sa fie asa. Nu
eu spusesem cuvintele alea fara noima, nu eu, ci partea egoista din mine.
Pana la urma, aveam bucati umane.
L-am luat pe tata in brate.
Inca tinandu-l cu o mana si el pe mine, ne daduram plovarele mult prea
groase jos, si ne-am grabit spre casa.
Mama si Jake ne asteptau. Erau nerabdatori. Amandoi alergasera spre noi
cand ne auzira.
- Mama! Jake!
***
Nimeni nu stia ce vroia sa spuna tata, insa in acelasi timp, fiecare stia
despre ce era vorba.
Volturii. Alice ne spunea cand vin Volturii.
- Cand? Intreb eu mai mult soptind.
Tata isi schimba fata. Luand una foarte fericita.
- Peste trei luni.
Cum putea fi fericit acum? Eu, noi mai aveam atat de putin pana la
lupta si el era fericit?
- Da Nessie, este o perioada destul de lunga. Asa vom putea sa
facem nunta.
- Ce nunta? Intreba Jake, furandu-mi cuvintele din gura.
- Nunta voastra, spuse Alice.
Nu mai aveam cuvinte. In loc sa se concentreze pe ce era mai
important ei isi pierdeau vremea cu ceva nesemnificativ. Eu il iubeam
pe Jacob si fara un act.
Se parea ca si Jake era de aceasi parere cand tata spuse:
- Nu va fi o nunta mare, doar noi, cei stransi si Emmet, si-a luat
licenta de pe net.
- Tata! Avem atatea de facut! Iarasi incepeti prostiile cu nuntile?
De obicei nu as fi fost deloc impotriva cu nunta dintre mine si Jake.
Dar acum... acum cand aveam pe cap Volturii? Cum isi permiteau?
- Tatal tau are dreptate, trebuie sa o faceti. Mergeti si in luna de miere,
daca vreti. Incepu mama. Mama? De acord mama cu asa ceva? Cum
putea sa minta in halu asa. O recunosteam dupa fata. Se uit lung la
tata de parca astepta ceva.
Jake avea o mutra de parca tocmai ar visa ceva frumos dar in acelasi
timp totul ar fi un miraj.
Alice schita o rochita „mini” de mireasa.
Esme si Carlisle erau deconectati.
Tata si mama erau pe aproape, incercand sa ma faca sa inteleg ca e
bine.
- Voi sunteti siguri ca nu vor veni mai devreme? Daca.. .daca vin?
- Nu vor veni Volturii, te asigur, ma tot linistea Alice.
- Dar, sa zicem ca facem nunta, ne ia cateva saptamani, apoi luna
de miere alte cateva saptamani, se ajunge la luni. Pierdem timpul
degeaba, va zic eu ! spuse Jake care parca se trezise dintr-un
cosmar.
Se parea ca si el ma vroia asa cum il vroiam eu. Dar... dar, Jake al
meu vroia ceva stabil . Nu cateva saptamani in care sa ne prefacem ca
totul e perfect si apoi... murim. La fel ca mine.
- Cine a zis ca nunta va fi in cateva saptamani? Avem totul gata.
- Cum asa? Intreb eu mirata.
- Am avut timp inca de acum un an sa fac pregatiri. Spuse
zambind draceste. Cum putea fi asa relaxata?? Felicitari draga! Sari
ea sa ma pupe pe obraz. Maine te mariti! Spuse apoi fugi din casa
sa dea anuntul.
Eu, maritata? Maine?
Era ceva nou. Foarte nou si ciudat. Eu, maritata. Maine.
Se parea ca si Jake era in aceasi situatie.
Tata se cam incrunta cand ii citea mintea.
Hm... dragut.
L-am luat pe Jake de mana si am mers la o plimbare. Ce ciudat era.
De cand nu mai fusesem noi doi la o plimbare?
Ne-am luat strans in brate, asezandu-ne la umbra unui copac.
Am vorbit despre luna de miere. Despre cat de bine va fi cateva
saptamani. Despre... ciudata mea Alice si ciudatul meu tata care ar fi
trebuit sa vrea orice numai asta nu.
- Poate, poate si-au dat seama ca nu mai avem timp. Bine.. decat
3 luni. Dar, totusi, si-au dat seama ca putem sa profitam de timpul
asta cat mai mult, nu? spuse el.
Cine stia? Eu una, nu .
Era clar ca familia mea punea ceva la cale.
Cand am ajuns acasa, toti vampirii se comportau ciudat, la fel si
varcolacii.
Toata lumea ne spune fals „ Casa de piatra” de parca le era frica sa
vina ziua de maine.
Ce naiba se intampla?
Foarte foarte foarte ciudat.
- Jake, vi cu mine la vanatoare? Il chema tata pe Jake, poate
vroiau sa vorbeasca despre nunta.
Wow, nunta mea! Inca nu ma obisnuisem cu asta. Jake pana la
urma nici nu ma ceruse de sotie. Deci, ratasem momentul acela
romantic! Eh, de parca asta ar conta...
Mama se comporta ciudat. Iar eu deja ii simteam lipsa lui Jake.
Totul era asa de inabusitor, nu puteam nici macar sa ma simt pe mine.
Am inceput deodata sa ma linistesc si sa fiu nerabdatoare. Cineva se
juca cu sentimentele mele. Jasper.
Vroiam atat de mult sa ii dau o doza din propriul sau medicament, pana
am descoperit ca imi face bine, intr-un fel anume.
Macar asta sa am si eu... liniste.
***
Nu stiam motivul.
- Ingeras, tu dormi? Ma intreba deodata Jake.
- Incerc, ii spun eu, desi stia si el ca nu voi putea.
***