1 1.

METODE GEOELECTRICE

Metoda rezistivitatilor aparente.

1. Rezistivitatea rocilor Metoda rezistivitatilor aparenete este una dintre cele mai vechi metode de prospectiune electrica in curent continuu. Primele incercari de utilizare a acestei metode dateaza inca de la inceputul secolului XX. n metoda rezistivitilor aparente se utilizeaz un sistem simplu constituit din doi electrozi metalici (A,B) conectai la o surs portabil de tensiune prin intermediul crora se injecteaz n subsol un curent continuu, alternativ sau pulsat de foarte joas frecven. Acest aranjament al electrozilor cuplai la o sur de tensiune este cunoscut sub numele de linie de emisie, linie de curent sau simplu dispozitiv AB. Injectarea curentului n subsol are ca urmare apariia la suprafaa terenului a unor diferne de potenial ce pot fi msurate cu ajutorul unui dispozitiv de recepie sau de masur MN constituit din doi electrozi metalici sau impolarizabili cuplai la un microvoltmetru de teren (Fig. 1.1 ). Aceast diferen de potenial V depinde de intensitatea curentului injectat I, geometria aranjamentului (dispozitivului) AMNB i distribuia spaial a rezistivitii din subsol.

Fig.1.1. Dispozitiv ABMN si distributia curentului in sol Cu ajutorul unei formulei

V I unde K reprezint o constant ce depinde de geometria dispozitivului, se calculeaz o mrime a numit rezistivitate aparent care reprezint o medie complex a rezistivitilor etereogenitilor din subsol situate n vecintatea dispozitivului AMNB. Interpretarea rezultatelor necesit o foarte bun cunoatere a relaiilor dintre aceast rezitivitatea aparent determinat la suprafa i distribuia spaial a rezistivitilor din subsol. Dintre toate proprietile rocilor (densitate, susceptibilitate magnetic etc) , rezistivitatea electric are cea mai mare gam de variaie. Aceasta fiind cuprins ntre 1,6.10-8 m (argint nativ) i 1016 m (sulf pur). Tabelul 1. Numeroasele msurtori de teren i laborator au demonstrat c rocile i mineralele se individualizeaz mult mai bine din punct de vedere al rezitivitii dect din cel al densitii, susceptibilitii magnetice sau vitezei de propagare a undelor elastice. Majoritatea rocilor sedimentare din natur au o conductibilitate electrolitic, rezistivitatea depinznd de coninutul n fluide, concentraia i natura soluiilor precum i de modul cum sunt distribuite aceste soluii n ansamblul rocii. Natura mineralogic a componenilor solizi (matricea minerala) nu are o influen notabil asupra valorii rezistivitii, elementele minerale fiind considerate practic izolante. Principalii factorii determinai ai rezistivitii rocilor cu conductivitate electrolitic sunt: configuraia geometric a porilor, gradul de umplere a porilor, compoziia i concentraia electrolitului, temperatura, presiunea ,textura si continutul in argila. Rocile intrusive si metamorfice au valori mari de rezistivitate. Rezistivitatea acestor roci depinde in cea mai mare masura de gradul de fisuratie si de gradul de saturatie al fisurilor cu apa. Astfel de roci pot avea o gama larga a variatiei de rezistivitate de la 10 la 10000 de ohmetri in functie nivelul de saturatie in fluide. Aceasta caracteristica este deosebit de utila in detectarea zonelor fracturate si a diversilor parametrii hidrogeologici. Rocile sedimentare care, uzual sunt poroase si au un continut de apa ridicat, au in mod normal, rezistivitati mai mici comparativ cu rocile metamorfice si intrusive. In acest caz rezistivitatea variaza de la 10 la 1000 de ohm. Rezistivitatea depinde de porozitate (considerand ca toti porii sunt saturati), ca si de continutul in argila. (IP). Rocile argiloase au in mod normal rezistivitati mai mici decat cele nisipoase. Notati ca limitele de variatie ale diferitelor tipuri de roci sedimentare se intrepatrund. Aceasta se datoreaza faptului ca rezistivitatea unei roci depinde de un numar mare de factori ca porozitatea, gradul de saturatie in apa si concentratia sarurilor dizolvate. Rezistivitatea apelor subterane variaza de la 10 la 100 ohm. functie de concentratia sarurilor dizolvate. Astfel rezistivitatea apei de mare e de doar 0.2 ohm. datorita concentratiei ridicate de sare. Aceasta constituie o premiza pentru determinarea interfetei apa dulce/ apa sarat din zonele litorale. Valorile rezistivitatii diferitilor contaminanti sunt date in tabelul 1. Metalele cum ar fi fierul au rezistivitati foarte mici. Substantele chimice care sunt eletroliti puternici cum ar fi sodiul si potasiul pot reduce in mare masura rezistivitatea apelor subterane pana la valori de sub un ohmmetru. Hidrocarburile cum ar fi xylena (6.998 x 10^16 ohm.) au valori extrem de mari ale rezistivitatii. Cu toate acestea, in practica, procentul de hidrocarburi in roci este de obicei exterm de mic si din aceasta cauza efectul asupra rezistivitatii globale este nesemnificativ. De exemlplu nisipurile petrolifere au rezistivitati comparabile cu cele ale aluviunilor.

a = K.

Trebuie mentionat faptul ca sarea are o rezistivitate foarte mare care functie de puritate variaza intre 3x10*3 si 10*7 ohmetri. Formatiunile sedimentare care in general constituie mediul inconjurator al diapirelor de

3
sare au rezistivitati cuprinse intre cateva unitati (argile, marne) si zeci chiar mii de unitati (gresii, conglomerate etc). In aceste conditii prezenta unui masiv de sare in cadrul unor formatiuni sedimentare realizeaza un mare contrast de rezistivitate ce se reflecta in anomaliile de rezistivitate aparenta. In afara acestui contrast dintre sare si steril in mediul geologic inconjurator masivului de sare apar si alte contraste determinate de infiltratiile fluidelor (minime de rezistivitate) si de golurile subterane aparute ca urmare a exploatarii sarii (maxime rezistivimetrice). In plus, tectonizarea sarii poate conduce la o variatie semnificativa a rezistivitatii ca urmare a faptului ca fisurile aparute creiaza conditii optime de crestere a umiditatii fie prin umplerea lor cu fluide (saramura) fie ca urmare a faptului ca sarea este higroscopica. Daca luam in considerare si faptul ca nu intodeuna sarea este pura ci contine si o serie de intercalatii argiloase constatam ca multitudinea posibila a contrastelor de rezistivitate face extrem de dificila interpretarea rezultatelor. La toate acestea se mai aduga si efectul conditiilor de masura. Neglijand contrastele de mai mica importanta se poate admite ca principalul contrast de rezistivitate sare/steril poate constitui , altauri de contrastul solutii/sare/steril, un adevarat reper geoelectric. Un aspect mai putin cunoscut este cel al dependentei rezistivitatii de presiune. Pentru rocile uscate sau cu umiditate redusa, rezistivitatea descreste odata cu cresterea presiunii. Acest aspect este destul de important in interpretarea rezultatelor masuratorilor efectuate in exploatarile miniere. Este posibil ca variatiile de rezistivitate constatate de-a lungul unor profile din galerii sa se datoreze unor schimbarii ale starii de tensiune a sarii. Un alt factor destul de important in evaluarea variatiilor de rezistivitate este temperatura. Cresterea temperaturii conduce la o scadere semnificativa a rezistivitatii. Asfel la o crestere cu 40 oC a temperaturii, rezistivitatea solutiilor se reduce la jumatate. E posibil ca zonele fisurate din masivele de sare unde pe langa prezenta unor saramurii conductoare sa se adauge si schimbari ale temperaturi datorita faptului ca sarea este higroscopica. In acest fel aceste zone fisurate se pot reflecta in minime ale rezistivitatii aparente. Aceste aspecte particulare ale variatiei rezistivitatii trebuie luate in considerare in procesul de interpretare al sectiunilor si hartilor de rezistivitate aparenta.

2 Dispozitive de lucru. Geometria sistemului de observatie (AMNB) joca un rol important in modul de reflectare a distributiei de rezistivitate in anomalia rezistivitatii aparente. Dintre numerosele

4 sisteme de observatie (dispozitive) cele mai des utilizate sunt: Schlumberger, Wenner si Dipol. Dispozitivul Schlumberger se caracterizeaza prin faptul ca distanta dintre electrozii M si N este cu mult mai mica decit distanta dintre electrozii A si B. (fig.1.2 Adancimea medie de investigatie este cu aproximativ 10% mai mare decat cea obtinuta cu un dispozitiv Wenner pentru aceeasi distanta a liniei de emisie (AB). Dispozitivul Wenner, se caracterizeaza prin faptul ca cei patru electrozi sint echidistanti (Fig.1.2.). In comparatie cu alte dispozitive, dispozitivul Wenner are o adancime de investigatie moderata insa intensitatea semnalului este ridicata, lucru extrem de util in cazul in care masuratorile sunt efectuate intr-un cadru caracterizat de un zgomot de fond ridicat. Dezavantajul principal consta in rezolutie laterala scazuta pe masura ce creste distanta dintre electrozi.

Fig 1.2. Dispozitive de masura Dispozitivele dipolare se caracterizeaza prin faptul ca liniile de curent si de masura nu mai au punctul central comun ca in cazurile precedente iar distanta dintre punctele centrale ale celor doua linii este cu mult mai mare decit distanta dintre electrozii AB sau MN. In general acest dispozitiv are o adancime de investigatie mai mica decat dispozitivul Wenner, insa pentru cartarea unor structuri 2D, are o rezolutie laterala mai buna decat Wenner .

In practica se utilizeaza doua variante ale metodei rezistivitatilor aparente si anume: - metoda sondajului electric vertical (SEV) si - metoda profilelor de rezistivitate sau mai simplu metoda profilarii.

3. Metoda sondajului electric vertical (SEV)

Principiu. Aceasta tehnica se rezuma la determinarea rezistivitatii aparente pentru o succesiune de valori continuu crescatoare ale liniei de emisie AB In cazul mediului omogen si izotrop s-a demonstrat ca adancimea de patrundere a curentului este proportionala cu lungimea liniei de emisie AB. In cazul mediilor stratificate rezistivitatea aparenta corespunzatoare liniilor AB foarte scurte tinde catre rezistivitatea reala a primului strat. Pentru valori mai mari ale liniei AB rezistivitatea aparenta va depinde intr-o masura din ce in ce mai mare de rezistivitatile reale ale stratelor situate la adancimi mari. Prin urmare, determinand variatia rezistivitatii aparente in functie de lungimea liniei de emisie AB se poate estima modul de variatie in adancime a rezistivitatii reale. Rezultatele finale ale unui SEV sunt prezentate sub forma unei curbe de variatie a rezistivitatii aparente functie de AB/2 (Fig 1.4). AB/2 Roa 1 10.03533 1.291549665 10.08365 1.668100537 10.16911 2.15443469 10.33446 2.782559402 10.66019 3.593813664 11.28071 4.641588834 12.37925 5.994842503 14.1567 7.742636827 16.72229 10 20.01365 12.91549665 23.78768 16.68100537 27.64621 21.5443469 31.04381 27.82559402 33.31456 35.93813664 33.819 46.41588834 32.26307 59.94842503 29.09126 77.42636827 25.65772 100 23.82098 129.1549665 25.04261 166.8100537 29.76242 215.443469 37.68228

6 Fig. 1. 4 Curba SEV Pentru interpretarea curbelor SEV, este necesara determinarea curbei teoretice corespunzatoare structurii geologice cercetate. Pentru o structura orizontal stratificata, adancimea de investigatie a metodei SEV poate fi mai precis exprimata in functie de lungimea liniei de emisie si de particularitatile modului de variatie a rezistivitatii in adancime.

1.1.3. Profilare electrica. Aceasta tehnica de cercetare consta in determinarea variatiei laterale a rezistivitatii aparente de-a lungul unui profil de observatie, folosindu-se un dispozitiv de masura (Schlumberger, Wenner, Dipol, etc) de lungime constanta. Acest dispozitiv este deplasat in puncte succesive ale profilului. Cu toate ca se poate utiliza orice tip de dispozitiv de prospectiune electrica, din punct de vedere al rentabilitatii si al interpretarii valorilor masurate se prefera folosirea unor dispozitive care necesita un numar minim de deplasari al electrozilor de masura. Geometria dispozitivului este aleasa, ca si in cazul SEV, in functie de obiectivul prospectiunii si a adancimii dorite.

1.4. Sectiuni de rezistivitate aparenta. (Pseudosectiuni de rezistivitate). Sectiunile de rezistivitate aparenta se construiesc atunci cand structura cercetata nu poate fi asociata unui model de mediu stratificat orizontal sau aproape orizontal. In aceste conditii interpretarea cantitativa a sondajelor electrice verticale devine incerta sau chiar imposibila. In scopul obtinerii unor informatii privind structura geologica se construiesc asa numitele sectiuni de rezistivitate aparenta sau pseudosectiuni de rezistivitate. Pentru realizarea acestor sectiuni este necesar ca de-a lungul unor profile de observatie sa se efectueze un numar mare de SEV-uri cat mai uniform distribuite. Construirea acestor sectiuni consta in marcarea pe vertical fiecarui SEV la adancimi cuprinse intre AB/2 sau AB/4 a rezistivitatii aparente corespunzatoare lungimii AB utilizate. In fapt nu-i decat o transpunere pe verticala a curbei de sondaj electric vertical. Apoi, prin interpolare, se duc curbele de egala valoare a rezistivitatii aparente. Trebuie spus ca o astfel de sectiune nu reprezinta fidel distributia de rezistivitate reala deoarece valoarea rezistivitatii aparente corespunzatoare unei anumite lungimi AB nu este egala cu rezistivitatea reala de la adancimea AB/2 sau AB/4. Chiar in cazul mediilor stratificate orizontal, rezistivitatea aparenta nu poate fi asociata unui anumit punct din mediul cercetat ci unui volum cuprins intre suprafata si un plan orizontal situat la adancimea AB/2 sau AB/4. De fapt rezistivitatea aparenta reprezinta rezistivitatea longitudinala a volumului de material mai sus mentionat. In prezent se folosesc dispozitive multielectrod care permit realizarea asa numitelor tomografii de rezistivitate. Trebuie remarcat faptul ca fiecare dispozitiv vede intr-u anumit fel structura cercetata. Prin urmare aceeasi structura apare in sectiunile de rezistivitate aparenta sub

7 diferite forme functie de caracteristica de senzivitate/directivitate a dispozitivelor utilizate. E de la sine inteles ca interpretarea, chiar in termeni calitativi, nu poate fi realizata in absenta unor informatii directe. .

Fig 1.3 Pseudosectiuni de rezistivitate .

Pentru studiul caracteristicilor de sensibilitate/directivitate ale dispozitivelor Schlumberger, Wenner i Dipol pot fi utilizate att programe consacrate ct i programe elaborate pentru cercetarea mediilor cu variaie continu a rezistivitii. O prim imagine a caracteristicii de directivitate pentru un dispozitiv pol-pol (AM) calculat n condiiile mediilor cu variaie continu a conductivitii este prezentat n Fig. 1.4 A M

-1

-2

-2

-1.5

-1

-0.5

0.5

1.5

2.5

9.7

9.75

9.8

9.85

9.9

9.95

10

Fig. 1.4 Caracteristica de sensibilitate a unui dispozitiv bipolar AM.

n urma acestui studiu pe modele sintetice s-au obinut noi informaii privind att directivitatea dispozitivelor ct i modalitatea de reflectare a distribuiei reale de rezistivitate n anomaliile de rezistivitate aparent. Un exemplu care ilustreaz diferena dintre distribuia real de rezistivitate i anomalia de rezistivitate aparent corespunztoare dispozitivelor Schlumberger, Wenner i dipol-dipol este prezentat n Fig. 1.5.
0 1000 900 -0.5 800 700 600 -1.5 500 -1.5 400 -2 300 200 -2.5 100 0 -3 -2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2

1000 900 800 -1 700 600 500 400 -2 300 200 -2.5 100 0 -3 -2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2

-0.5

-1

a
1000 -0.5 900
-0.5

4609 4109

800 -1 700 600 -1.5 500 400 -2 300 200 -2.5 100 0 -3 -2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2
-3 -2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2 -2.5 -2 -1.5

-1

3609 3109 2609 2109 1609 1109 609 0

9
Fig. 1.5. Seciuni de rezistivitate: (a) rezistivitate real; (b) rezistivitate aparent - dispozitiv Schlumberger; (c) rezistivitate aparent - dispozitiv Wenner; (d) rezistivitate aparent - dispozitiv dipol axial.

2.Metode Electromagnetice.
2.1. Probleme generale. Exista numeroase tehnici de prospectiune in care dispozitivul clasic de injectare a curentului electric in sol este inlocuit cu o antena (transmitator/emitator) alimentata de la o sursa naturala sau artificiala de curent.(Fig.2.1). Aceste antene produc in spatiul inconjurator campuri electromagnetice variabile in timp si in spatiu (camp primar). In orpurile conductoare (zacaminte de minereuri sau zone fisurate saturate cu fluide ,de exemplu) aflate in domeniul de existenta a campului primar apar curenti turbionari de inductie electromagnetica (curenti Focault) care , la randul lor genereaza un camp electromagnetic secundar a carui prezenta poate fi remarcata cu ajutorul unor bobine (receptor) in care apar forte electromagnetice variabile. Metodele care folosesc antene alimentate in curnent alternativ de diverse frecvente sunt cunoscute sub numele generic de Metode electromagnetice in domeniul frecventa(FDEM). In alte situatii, in locul unui curent de o anumita frecventa se folosesc pulsuri de curent de de mare intensitate. Aceste metode sunt denumite Metode electromagnetice in domeniul timp (TDEM). La randul lor metodele electromagnetice din domeniul frecventa se pot clasifica in doua mari categorii: metode inductive si metode radioelectrice. In primul caz se analizeaza aspectul inductiv (Metode inductive) iar in cel de al doilea se studiaza propagarea undelor electromagnetice (metode radioelectrice).

10

Fig.2.1. Principiul general al metodelor electromagnetice.

2.2. Metode inductive. Principiul general al metodelor inductive este prezentat in figura 2.1. Parametrii utilizati sunt : raportul de amplitudine R (ratio) dintre campul receptionat si cel emis, diferenta de faza dintre cele doua campuri si unghiul de inclinare al campului magnetic din bobina de receptie. Fara a intra in detaliile constructive ale diverselor tehnici de lucru trebuie sa remarcam ca diferenta de faza este parametrul care indica cel mai bine prezenta zonelor conductoare prin minime acentuate. Adeseori la traversarea unei zone conductoare (falie de exemplu) unghiul de inclinare trece prin zero separand clar doua zone in care unghiurile de inclinare sunt aproape egale dar de semn opus. Astfel de masuratori sunt adesea utilizate pentru localizarea zonelor in care procesul de disolutie al sarii formeaza adevarate trasee conductoare. Cu ajutorul unor sisteme de observare in care atat sursa cat si receptia sunt mobile se poate face o adevarata cartare electromagnetica intr-un timp extrem de redus. Aceasta cartare electromagnetica ar putea fi cu succes utilizata pentru localizarea golurilor subterane umplute cu saramura. Din pacate in zonele de explotare a sarii prin dizolvare sunt prezente numeroase surse perturbatoare (cabluri , conducte, instalatii etc.) care afecteaza in mod serios precizia masuratorilor. Adancimea de investigatie a acestor metode depinde de un numar mare de factori, cum ar fi : marimea, forma si conductivitatea zonei conductoare, proprietatile electromagnetice ale formatiunilor geologice inconjuratoare, sensibilitatea instrumentelor de masura, puterea emitatorului, frecventa utilizata, distanta dintre emitator si receptor etc. Este evident ca in asemenea conditii interpretarea datelor este extrem de dificila. Adancimea de patrundere in subsol a campului electromagnetic ( numita adesea adancime de investigatie) este invers proportionala cu frecventa campului primar si direct proportionala cu rezistivitatea mediului. Frecventa campului primar nu poate fi redusa foarte mult deoarece intensitatea campului secundar este direct proportionala cu frecventa si invers proportionala cu distanta dintre emitator si receptor. Functie de rezistivitatea mediului,

11 utilizand frecvente cuprinse intre 100 si 5.000 Hz se pot obtine adancimi de investigatie ce pot ajunge pana la sute de metri. 2.3. Metode radioelectrice. 2.3.1. Metoda VLF (Very Low Frequency). Studiul propagarii undelor radio poate conduce, in anumite conditii, la obtinerea rapida a unor informatii, privind structura geologica in general si a zonelor fisurate/faliate saturate cu apa sau solutii conductoare. Principial se poate considera ca undele electromagnetice emise de posturile de radio sunt datorate unei surse dipolare de curent. La distanta mare de antena , in prezenta unor medii cvasiomogene din punct de vedre al proprietatilor electrice si magnetice campul electromagnetic al sursei se reduce la o componenta magnetica perpendiculara pe directia emisie-receptie si la o componenta electrica in directia postului e emisie (Fig.2.2). Cand subsolul nu mai este omogen continand diverse zone conductoare, energia undelor electromagnetice care se transfera in acestea poate fi asociata unor curenti turbionari de inductie care, la randul lor, determina un camp electromagnetic secundar a carui pozitie si orientare depinde, in primul rand, de pozitia in spatiu a e eterogenitatilor conductoare. Astfe, la suprafata, campul magnetic nu va mai fi orizontal ci va forma un anumit unghi de inclinare in raport cu suprafata solului.

12 Fig.2.2. Principiul VLF si RMT. Determinand , de-a lungul unor profile orientate pe directia emitator-receptor, variatia unghiului de inclinare a campului magnetic se pot localiza eterogenitatile conductoare din subsol. Intrucat adancimea de patrundere a undelor electromagnetice in subsol este invers proportionala cu frecventa, se recomanda ca in activitatea de prospectiune sa se utilizeze numai posturile de joasa frecventa (unde lungi). Astfel de posturi sunt utilizate de comunicatiile navale pentru ca frecventele joase pot fi receptionate chiar de submarine. Pentru frecventele utilizate in mod normal de aceste posturi de radio (10 30 kHz), adancimea de patrundere variaza de la cativa metri in terenurile conductoare , pana la sute de metri in cele rezistive. Dispozitivele de recptie sunt consituite din bobine circulare cu diametre ce variaza intre 10 si 40 cm prevazute cu un inclinometru si cuplate la un sistem electronic de mare performanta. Tehnica de masura e relativ simpla si consta in primul rand in determinarea directiei si frecventei postului de radioemisie si apoi, cu ajutorul inclinometrului se detremina unghiul de inclinare. Variatia unghiului de inclinare de-a lungul unui profil de obsevatie poate pune in evidenta zonel fisurate /faliate din terenuri cu rezistivitate crescuta. Variantele constructive ale dispozitivelor de receptie sunt numeroase. Cel mai raspandit sistem este WADI construit de firma suedeza ABEM. Cu ajutorul acestui echipament a fost posibila localizare vailor ingropate (waduri) di zonele dezertice. 2.3.2. Metoda radimagnetotelurica (RMT). Metoda RMT reprezinta in fapt o varianta perfectionata a metodei VLF in sensul utilizarii unor frcvente mai inalte de pana la 300 kHz si a determinarii rezistivitatii aparente pe baza masurarii simultane a campurilor electrice si electromagnetice asociate mai multor posturi de radio-emisie (Fig.2.2). Pentru determinarea rezistivitatii electrice este necesara determinarea raportului intensitatilor celor doua campuri ; electric E si magnetic H. Acest raport este independent de puterea postului de radio-emisie. Raportul depinde numai de frecventa utilizata si distributia de rezistivitate din subsol. Acest raport este cunoscut sub numele de impedanta de intrare Z. Relatia dintre rezistivitate aparenta si impedanta de intrare a fost stabilita de inca din 1953 de catre Louis Caghiard si are forma :

T = 0.2 T Z
unde :

E H in care T reprezinta perioada adica inversul frecventei f . Z=

Adancimea de penetratie depinde numai de frecventa si rezistivitate si, in cazul unui mediu omogen de rezistivitate este data de formula :

500

13 In cazul unui mediu omogen de rezistivitate =100 m , la o frecventa de 10 kHz, adancimea de penetratie este de 50 metri. Prin urmare se poate efectua un fel de sondaj electric vertical prin simpla determinare a variatiei rezistivitatii aparenta functie de perioada. In acest caz perioada T joca rolul semidistantei AB/2 din metoda rezistivitatilor aparente. Marele avantaj e reprezentat de faptul ca nu mai este necesara intinderea unei linii de emisie AB si nici a alimentarii ei cu un curent continuu de la o anumita sursa artificiala. In plus masuratorile pot fi exectate in regim de profilare continua. Interpretarea rezultatelor se bazeaza, ca si in cazul SEV-ului clasic, pe compararea curbelor din teren cu un set de curbe antecalculate. Acest proces, extrem de complicat, se realizeaza cu ajutorul unor programme performante care permit o inversie a datelor pe baza calcularii unor modele de medii rezistive. Capabilitatea acestei metode de a determina zonele conductoare din subsol, indiferent de natura acestora, a fost demonstrata mai ales in studiul depozitelor de resturi menajere sau industriale din Germania. Un exemplu de acest fel este prezentat in Fig.2.3

Fig.2.3 Anomalie de minim rezistivimetric RMT

2.3.4. Georadar. GPR (Ground-Penetrating Radar). Tehnica GPR seamana in principiu cu metodele seismicii de reflexie . Emitatorul radar roduce un puls scurt de energie electromagnetica de foarte inalta frecventa (10 MHz 10 GHz) pe care o transmite in subsol. Unda electromagnetica emisa de antena transmitatoare, traverseaza solul cu o viteza ce depinde intr-o prima masura de proprietatile electrice ale materialului traversat. Pe masura ce unda patrunde in sol, daca intalneste un obiect sau o suprafata cu proprietati electrice diferite, o parte din energia sa va fi reflectata catre suprafata iar alta parte din energie va continua sa strabata subsolul (Fig. 2.4). Unda reflectata catre suprafata este captata de catre antena-receptor, si inregistrata (Fig.2.5). Pe baza inregistrarilor, se evalueaza timpul de propagare a acestui impuls de la suprafata solului la limita reflectatoare si din nou la suprafata. Proprietatiile materialelor geologice sunt controlate de continutul in apa. Variatiile proprietatiilor electrice ale solului sunt in principal asociate cu schimbari ale volumului continutului in apa. Sensibilitatea radarului variaza in functie de tipul rocii si de materialul

14 sau apa care umple fracturile existente. Schimbarile proprietatiilor electrice ale solului sunt cele care determina o reflexie partiala a semnalului transmis. Viteza si atenuarea sunt factorii care descriu propagarea undelor radio de inalta frecventa in sol. Acesti factori depind de proprietatiile dielectrice si de conductivitatea materialului. Constanta dielectrica sau permitivitatea relativa sunt termenii folositi pentru a descrie proprietatiile materialului la frecvente ridicate (10-1000 MHz). La frecvente foarte mari (10-1000 MHz) , in medii a caror conductivitate nu depaseste 10mS/m, viteza de propagare a undelor electromagnetice nu depinde de frecventa Viteza semnalului radar depinde de constanta dielectrica astfel : v= c K

unde c = 3 10 8 m/s, este viteza de propagare a undei electromagnetice in vid iar K este permitivitatea relativa.

Fig. 2.4. Principiul metodei GPR

Fig. 2.5. Prezenrae schematica a unei Rdargrame.

15

Radarul opereaza la frecvente la care atenuarea ramane aproximativ constanta la diferite conductivitati. Dependenta vitezei si a atenuarii undelor radar functie de natura materialului este data in tabelul de mai jos.

Material aer Apa distilata Apa proaspata Apa marina Nisip uscat Nisip saturat Calcar Argila Granit Sare uscata Gheata

K 1 80 80 80 3-5 20-30 4-8 5-40 4-6 5-6 3-4

(mS/m) 0 0.01 0.5 3 104 0.01 0.1-1.0 0.5-2 2-1000 0.01-1 0.01-1 0.01

V (m/ns) 0.30 0.033 0.033 0.01 0.15 0.06 0.12 0.06 0.13 0.13 0.16

(Db/m) 0 2 10-3 0.01

103 0.01 0.03-0.3 0.4-1 1-300 0.01-1 0.01-1 0.01

Constanta dielectrica, conductivitatea electrica, viteza si atenuarea observata in diferite medii geologice, la o frecventa de 100 MHz. Dupa cum se vede, constanta dielectric a apei este 80 in timp ce valoarea acesteia pentru materialele geologice uscate este cuprinsa intre 4 si 8. Aceasta diferenta explica de ce viteza semnalului radar este dependenta de continutul de apa al solului. De remarcat faptul ca in sare viteza este de doua ori mai mare decat in nisip sau argila iar atenuarea materialele argiloase este de o suta de ori mai mare decat in sare. Asadar, sarea realizeaza un puternic contrast in raport cu rocile incomjuratoare. Acest fapt explica de ce metoda a fost aplicata cu succes in studiul pilierilor din exploatarile de sare. Modul in care adincimea de investigatie depinde de frecventa antenelor radar rezulta din examinarea tabelului de mai jos. f(MHz) h(m) 2500 1000 500 0,50 1 5 200 10 100 15 50 20 25 30 10 50

In metoda GPR se masoara timpul de parcurs al semnalului. Acest timp de parcurs trebuie determinat cu precizie de nanosecunda. Rezolutia este capacitatea sistemului de a distinge doua semnale care sunt foarte apropiate in timp. Trebuie sa existe un compromis intre adancimea de investigatie si rezolutia sistemului GPR. Experientele indica faptul ca utilizand o frecventa de 100 MHz avem un compromis intre adancimea de investigatie,

16 rezolutie si dimensiunea aparatului (portabil). Cel mai frecvent atunci cand este necesara o investigatie adanca, se accepta o rezolutie mai scazuta, iar daca este necesara o rezolutie ridicata, atunci se reduce adancimea de penetrare a undei radar. Investigatiile geologice cer informatii detaliate asupra stratigrafiei solului pentru a determina directia de curgere a apei subterane, in special cand aceasta are un continut ridicat de saruri dizolvate. Metoda poate juca un rol important in definirea subsolului geologic si a parametrilor asociati care guverneaza deplasarea fluidelor prin roci. In mod normal, GPR este utilizat in configuratia din Fig.2.6a. (profilare de reflexie sau tomografie) in care antenele sunt translatate de-a lungul profilului de observatie. Astfel se obtine o inregistrare a traselor asemanatoare cu inregistrarile obtinute in seismica de reflexie. Adancimea la care se afla obiectele - reflectori se deduce din viteza de propagare a semnalului in sol. O alta modalitate de utilizare a radarului este transluminatia (Fig.2.6.b). O antena se mentine fixa intr-un anumit punct al sondei in timp ce cealalta antena este ridicata sau coborata intr-o alta locatie.

Fig.2.6. Sisteme de observatie GPR Prelucrarea si chiar interpretarea datelor in termeni fizico geometrici sunt asemanatoare cu cele din seismica de reflexie. Este de mentionat faptul ca aparatura are inca un pret de cost ridicat iar interpetarea datelor intampina dificultati mai ales datorita numeroaselor perturbatii datorate retelelor de transport a curentului electric. In plus, existenta unor strate argiloase, adevarate strate ecran, fac inaplicabila metoda in cercetarea de adancime. Cu toate acestea GPR-ul este metoda geofizica cu cea mai mare putere de rezolutie.

2.4. Metoda TEM (tranzient electromagnetic method) Una din principalele dificultati instrumentale intalnita in cadrul metodelor electromagnetice clasice este legata de evidentierea semnalului secundar datorat eteregonitatilor din subsol. Acest semnal este foarte slab in comparatie cu intensitatea semnalului primar generat de sursa. Separarea semnalului secundar din semnalul inregistrat

17 este extrem de dificila mai ales in conditiile existentei unor surse perturbatoare. O modalitate de rezolvare tehnica a acestor probleme s-a obtinut prin utilizarea unor campuri electromagnetice primare de tip treapta (puls) si masurarea semnalelor de raspuns dupa anularea semnalui de excitatie (semnalul primar). Dispozitivul de generare a campului magnetic primar este constituit dintr-o spira de diferite forme si dimensiuni situat intr-un plan orizontal (Fig.2.) prin care circula un curent de tip puls dreptunghiular de mare intensitate (>10 A). Inregistrarea semnalului secundar se poate face in acelasi cadru dupa incetarea semnalului de excitatie. Campul magnetic initial sau primar generat de spira parcursa de un puls de curnt traverseaza mediul geologic pana la mare adancime. La intreruperea curentului din spira generatoare campul magnetic primar variaza extrem de rapid, generand in corpurile conductoare din subsol curenti turbionari de inductie electromagnetica. Acesti curenti genereaza la randul lor un camp magnetic secundar care produce in spira de excitatie o forta electromotoare de inductie care se anuleaza dupa scurgerea unui anumit interval de timp.

Fig.2.7. Modul de functionare al TDEM. Campul primar este aplicat folosindu-se impulsuri de durata catorva milisecunde, cu o frecventa cuprinsa intre 3 si 75 Hz. Dupa intreruperea pulsului, curentul va mai circula pentru o perioasa scurta de timp in sol (cateva microsecunde). Campul secundar este masurat in absenta campului primar, intr-un interval temporal de 10 -100 ms din momentul in care este anulat campul primar. Pentru eliminarea fenomenelor de inductie electromagnetica, care apar in momentul intreruperii curentului, inregistrarea curbei de descarcare trebuie efectuata numai dupa scurgerea unui anumit interval de timp de la intreruperea curentului. Acest principiu de functionare permite masuratori mai stabile si mai precise, in comparatie cu ceea ce obtinem folosind dispozitivele din domeniul frecventa, unde campul secundar este masurat in prezenta campului primar. Si in acest caz, la fel ca in domeniul frecventa, exista o gama vasta de instrumente si configuratii ale bobinelor transmitatoare si receptoare. Adancimea de investigatie a TEM este de la 5 m pana la sute de metrii, avand o rezolutie latarala si verticala ridicata.

18 Analiza semnalului inregistrat dupa intreruperea curentului din spira de emisie poate conduce la obtinerea distributiei de rezistivitate din subsol. Principial, se poate admite ca timpul scurs din momentul intreruperii curentului si pana in momentul inregistrarii lui reprezinta o masura a dancimii de la care provine semnalul. Prin programme de mare complexitate se poate face o conversie a curbei de descrestere a semnalului inregistrat intr-o curba de variatie a rezistivitatii cu adancimea. In acest fel se realizeaza un adevarat sondaj electric vertical. Avantajul metodei consta si in faptul ca adancimea de patrundere a semnaluli generat nu depind in mod esemtial de rezistivitatea mediilor din subsol. Cu alte cuvinte stratele conductore din subsol nu reprezinta strate ecran asa cum se intampla in metoda clasica a SEV-ului in curent contiinuu. In plus metoda permite o mai exacta localizare a eterogenitatilor pentru ca semnalul inregistrat depinde intr-o mica masura de variatiile laterale ale rezistivitatii. Din acesta cauza numeroase firme din strainate au abandonat sistemul clasic de SEV care necesita timp si are rezolutie laterala slaba in facorea acestui sondaj tranzient. Eficacitatea metodei a fost probata mai ales in localizarea penelor de contaminare cu fluide reziduale conductoare.

Metoda Rezonantei Magnetice Nucleare sau Protonice Metoda Polarizatiei Naturale sau Spontane Metoda polarzatiei Induse sau Provocate

3. Studii de caz. Contaminare cu hidrocarburi Intruziuni Marine Zizin, Poiana Negri etc.