Sunteți pe pagina 1din 3

DOAMNE, NTOARCE

LA BUNTATE I LA RUGCIUNE
PE TOI VRJMAII MEI.
AMIN!

Rugaciunea trebuie spus de 30 de ori pe zi timp de 40 de zile i rezolv orice dorin


a celui ce o rostete. (Rugaciune dat de printele stare Gherontie Puiu de la
Mnstirea Caraiman)

Rugaciune
Pentru
Bolnavi
Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu,
Tu ai spus cu preacinstitele tale buze: Dac
doi dintre voi se vor nvoi pe pmnt n
privina unui lucru pe care l vor cere, se va
da lor de ctre Tatl Meu, Care este n ceruri. C unde sunt doi sau
trei adunai n numele Meu, acolo sunt i Eu n mijlocul lor.
Neschimbate sunt cuvintele Tale, Doamne, fr de margini este
iubirea Ta fa de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfrit.
Noi, nevrednicii robii Ti, ne rugm ie, Hristoase, pentru cei bolnavi
din familiile noastre (numele), din parohia aceasta (numele) i de
pretutindeni. Druietele lor vindecare, dup marea Ta iubire i
nespusa Ta milostivire. Uureaz-le durerile i ntrete-i s-i
poarte crucea bolii cu ndejde i cu credina c, prin ajutorul Tu,
vor fi izbvii de toat suferina. Scoate-le n cale doctori i preoi
iscusii prin care, Tu, Doamne, trimite-le vindecare trupeasc i
sufleteasc; iar pe cei din jurul lor miluiete-i cu dragoste, neledere
i rbdare. Nu-i lsa pe cei bolnavi, Stpne, prad dezndejdii ori
necredinei, ci ntinde din cer mna Ta, ca fiind ei izbvii, s strige
ctre Tine: De certat Domnul m-a certat, dar morii nu m-a dat.

Pentru rugciunile Prea Sfintei Maicii Tale, ale Sfinilor Tmduitori


i ale tuturor Sfinilor, primete, Doamne, aceast puin rugciune
i trimite rodul ei vindector n viaa celor bolnavi, c binecuvntat
eti n vecii vecilor. Amin!

S-ar putea să vă placă și