Sunteți pe pagina 1din 85

UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS”, GALAŢI

FACULTATEA DE LITERE

LUCRARE DE LICENŢĂ

NOUL CLIMAT MEDIA

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: ABSOLVENT:


LECTOR DR. CĂTĂLIN NEGOIŢĂ VOINEA MARIANA

GALAŢI 2009

1
Noul climat media

2
Cuprins

Introducere………………………………………………………….6

Capitolul I : O privire de ansamblu asupra noului climat media……9


I. 1. Scurt istoric al Internetului…………………………………………………….10
I. 2. Poşta electronică………………………………………………………………15
I. 3. Internetul ca mediu de afaceri………………………………………………....19
I. 4. Internetul ca mediu publicitar………………………………………………….21
I. 5. Avantajele şi dezavantajele Internetului (Dependenţa de Internet , pierderea identitatii
şi pericole.)…………………………………………………………………23

I. 6. Biblioteca electronică; Cursuri online………………………………………….26

Capitolul al II -lea: Internetul şi mass-media:……………………….28

3
II. 1. Jurnalismul şi evoluţia tehnologică…………………………………………...29
II. 2. Mass-media electronică……………………………………………………….30
II. 3. Jurnalismul on-line…………………………………………………………....32
II. 4. Grupurile de ştiri………………………………………………………………36

Capitolul al III -lea : Noul climat media în presa scrisă…………….40


III. 1. Blog vs. jurnalism online……………………………………………………42
III. 2. Presa on-line versus presa scrisă…………………………………………….44
III. 3. Viitorul mass-media electronice……………………………………………..48
III. 4. Evoluţia ziarelor : de la print la online………………………………………51
III. 5. Ştirea, interviul, reportajul noului climat media…………………………….53

Capitolul al IV -lea : Televiziunea……………………………….....56


IV. 1. Talk-show-ul şi reality-show-ul ………………………………..58
IV. 2. Sindromul Truman………………………………………………………….63
IV. 3. Vedete de carton……………………………………………………………65
IV. 4. Organizarea tv………………………………………………………………66

4
Capitolul al V -lea : Studiu de caz…………………………………..70
V. Televiziunea şi site-ul Al-Jazeera

Concluzii…………………………………………………………….80

Dicţionar……………………………………………………………..82

Bibliografie…………………………………………………………..84

5
Introducere

În anul 1969, când a fost semnalată pentru prima dată o prezenţă on-line, la reţeaua de
Internet erau conectate doar patru computere de la patru universităţi americane. Dar, datorită
extinderii rapide a reţelei de Internet, astăzi, numărul de calculatoare care accesează reţeaua sunt
infinite.
Internetul a reuşit, datorită flexibilităţii sale, să se infiltreze în toate domeniile posibile
care folosesc informaţia şi sursele interminabile ale acesteia. Astfel, putem spune că domeniul
jurnalistic este cel mai “afectat” de această extindere a Internetului, care pune stăpânire pe tot
ceea ce înseamnă informaţie.
În ultimii ani, acesta a ajuns să fie chiar producător de informaţii, iar ziarele şi revistele îl
folosesc ca atare. Media are nevoie de Internet asa cum Internetul are nevoie de media. Tot mai
multe instituţii media din străinătate îşi deschid porţile spre acest spaţiu informaţional, superior
altor medii, astfel, şi instituţiile media de la noi din ţară s-au îndreptat spre o nouă eră.
Internetul oferă numeroase oportunităţi de la interactivitate de toate genurile , la
posibilitatea actualizării informaţiilor. Presa on-line se va dezvolta ca fiind o presă de sine
stătătoare,dedicată celor care nu au timp sau pur şi simplu nu vor să cumpere un ziar sau o
revistă. Se estimează că în câţiva ani , datorită creşterii numărului de utilizatori pe Internet, se va
ajunge la abonamentele virtuale pentru a accesa anumite pagini ale publicaţiilor on-line.
Dar noul climat media nu cuprinde doar presa scrisă. Deşi aceasta este cea mai afectată
de extinderea Internetului si gurile rele afirmă că în câţiva ani varianta print a ziarelor o să
dispară, putem vorbi şi despre noul climat media în alte domenii precum radioul şi televiziunea.
Din ce în ce mai mult, oamenii preferă să asculte radio on-line, cu un singur click, sau chiar să
urmărească emisiuni tv prin intermediul unor site-uri.
Lucrarea de licenţă poartă numele de „Noul Climat Media” , dar nu m-am referit strict la
termenul de new media, nu am pus accent numai pe Internet şi relaţia acestuia cu domeniul
juralistic, ci m-am referit şi la noile tendinţe în televiziune, cum afectează mass-media viaţa
cotidiană a oamenior, pericolele la care ne epunem atunci când accesăm o pagină web au când
urmărim un reality show...

6
Am ales această temă deoarece mi s-a părut extrem de interesantă şi de actualitate. Partea
cea mai interesantă însă a fost legată de Internet în sine, atât de istoria acestuia (deşi pare
plictisitor, evoluţia sa este fulminantă şi spectaculoasă, dar care nu ne mai interesează atât de
mult deoarece putem spune că am ajuns la un oarecare apogeu al evoluţiei acestuia) , cât şi
avantajele şi pericolele pe care le prezintă.
Tema, consider eu, este de actualitate, deoarece în ziua de azi, din ce în ce mai mulţi
oameni folosesc atât Internetul cât şi celelalte mijloace mass-media. Internetul a pătruns în
zonele rurale ale ţării noastre ca o noutate , după ce televiziunea sau presa scrisă nu mai erau de
mult timp un lucru ieşit din comun. Sa ne amintim numai de secvenţa „Poiana lui Iocan” din
cartea “Moromeţii” scrisă de Marin Preda, secvenţă în care ziarul era prezentat ca singurul
mijloc prin care intelectualii satului se întâlneau pentru a comenta evenimentele relatate în presă.
Ziarul era singurul liant cu lumea din exterior. Astfel, un mare interes prezentau articolele din
politică (percepute de cele mai multe ori în mod eronat) atât din ţară cât şi din afara graniţelor.
Dar lucrurile au evoluat, televiziunea a prezentat un mai mare interes decât presa scrisă,
până la apariţia Internetului. Internetul, pe de altă parte, prezintă mai multe avantaje atât în
comparaţie cu presa scrisă , cât şi cu televiziunea : suportul video, grafica interesantă,
posibilitatea de a naviga cu ajutorul unui singur click de la un subiect la altul, de la o pagina web
la alta.
Unii specialişti sunt de părere că Internetul a reprezentat sfârşitul presei scrise. Din
punctul meu de vedere, tocmai această controversă face ca tema să fie de actualitate. De ce?
Pentru că tirajele ziarelor scad considerabil din cauza Internetului. Din ce în ce mai mulţi oameni
preferă să deschidă dimineaţa computerul, sau mai nou laptopul în schimbul răsfoirii ziarului
alături de o cafea.
În primele capitole am expus puterea de extindere a Internetului, care tinde să fie un izvor
de resurse nelimitate. Am semnalat şi pericolele care pot surveni odată cu folosirea Internetului
ca mijloc unic de informare şi împărtăşire a opiniilor. Pentru unii, jurnalismul nu mai înseamnă
tipografie, hârtie, ziar, ci informaţie promptă, uşor de accesat şi verificat.
Am prezentat de asemenea posibilul viitor al mass media electronice şi semnele de
îndoială pe care le ridică unele publicaţii on-line. Nu am omis televiziunea din capitolele lucrării
de licenţă şi am prezentat avantajele şi dezavantajele neo-televiziunii, bolile psihice care pot fi
provocate de dependenţa de reality-show-uri şi, în general, de noile schimbări din televiziune.

7
Ca şi bibliografie, aş dori să menţionez câteva lucrări precum Ward, Mike, Journalism
Online, Guţu, Dorina, New Media, Popa, Dorin, Mass media, astăzi, Coman, Mihai, O
introducere în presa scrisă şi vorbită, Coman, Mihai, Manualul de Jurnalism, şi o bibliografie
specială pentru fiecare capitol în parte.
Pentru studiul de caz am încercat să găsesc un subiect deosebit, inedit, potrivit cu tema
lucrării mele de licenţă, şi am ales să vorbesc despre postul de televiziune şi site-ul Al Jazeera.
Am considerat că este un subiect interesant şi de actualitate, dar şi controversat, şi am încercat să
fac câteva conexiuni cu evenimente care au marcat şi ţara noastră, am prezentat istoria apariţiei
postului de televiziune şi a site-ului Al Jazeera , dar am analizat şi articole controversate de pe
site.
Din punct de vedere al greutăţilor întâmpinate pe parcursul redactării lucrării de licenţă ,
cel mai greu de realizat mi s-a părut studiul de caz deoarece a presupus o documentare foarte
amănunţită si o indelungă căutare in arhiva site-ului Al Jazeera , varianta în limba engleză a
articolelor interesante şi demne de luat în condiderare, precum şi materiale inedite, informaţii
ştiute de puţini oameni pentru a fi cât mai interesant.
Astfel, într-un mileniu în care presa se doreşte a fi cât mai precisă şi cât mai uşor de
abordat, publicaţiile on-line vin ca o completare a acestei tendinţe. În noul climat media care se
resimte în toate domeniile jurnalismului, publicaţiile on-line sunt într-o continuă expansiune, li
se oferă mai multă credibilitate din partea utilizatorilor , şi probabil vor fi capabile să atragă
atenţia unui public important din ţara noastră.

Capitolul I : O privire de ansamblu asupra


8
noului climat media

Pâna la sfarşitul anilor ’80, media se invartea in jurul a trei categorii : presa scrisă, radio
şi audiovizual. În zilele noastre, media inseamna digitalizarea conţinutului, iar internetul este
liantul celor trei categorii. Epoca vitezei ne arata că viitorul îi apartine new media. Informaţia
este publicată pe internet si imbogaţită constant.
New media reprezintă tot ce înseamnă imagine, text şi sunet la doar un click distanţă îin
cel mai scurt timp. Site-urile televiziunilor, ziarelor si agenţiilor de ştiri au devenit interactive.
Utilizatorii nu se mai multumesc doar cu textul simplu deoarece au acum la dispoziţie celelalte
două elemente ale ştirii- sunet şi imagine. Cea mai mare convergenţă a acestora se intalneşte
online. Dacă pentru televiziuni, ştirile în exclusivitate inseamnă rating, pe Internet aceasta
asigură un loc fruntaş în ierarhia rezultatelor a motoarelor de căutare. Din alt punct de vedere,
lupta pentru întaietate se dă şi între aşa-numiţii “hunteri informativi” care vor să fie primii care
să afle şi să comenteze o ştire noua. New media inseamnă şi adaptarea tehnologiei la noile
evoluţii.
Specialiştii spun că termenul este folosit oarecum greşit, pentru că tehnologiile în cauză
sunt vechi de 25 de ani. Argumentul lor principal este că digitalizarea informaţiei este un process
firesc care nu schimbă lucrurile in niciun fel. New media este o formă de redare interactivă a
evenimentelor. In timp ce calculatoarele transformă datele în coduri binare, la cinema, imaginile
se succed într-un ritm alert si formează un intreg. New media inseamnă un amestec de tehnologii
: presă si calculatoare. Amândouă îşi au începuturile în 1830 odată cu apariţia fotografiilor şi a
studiilor lui Babbage despre maşina de calcul analitică. Computerele conectate între ele şi
stocarea informaţiei în format digital au apărut în secolul 20. Astăzi new media înseamnă atât
lucruri vizibile cât şi mai puţin sesizabile precum Wi-fi şi conectarea la internet. Ca şi
electricitatea, reţele de internet wireless nu pot fi văzute.

9
Dar si acest concept tine de evolutia comunicarii. Astfel new media poate fi definită atît
la nivel de concept cât şi la nivel de obiect material popriu-zis. Termenul a fost folosit pentru
prima dată, sub forma de time based media, de artistul britanic David Hall în 1972.

I. 1. Scurt istoric al Internetului

Internetul s-a nascut la mijlocul anilor 60 in forma ARPAnet (Advanced Research


Projects Agency Net), reprezentand o retea între mai multe computere din unele instituţii
americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA
a fost pus in functiune ca reactie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spatiu în
anul 1967.
„Istoria internetului incepe odata cu ARPAnet, uitând istoria de un secol şi jumatate al
telegrafului, (anunţat ca invenţie in anul 1837 de Sir Charles Wheatstone in Anglia si Samuel
B. Morse in SUA) precum şi istoria de 60 de ani a calculatoarelor electronice. Sistemele
telegrafice vechi erau legături punct-la-punct ce foloseau banda de hârtie perforată pentru a
transmite informaţia pe urmatoarea legătură spre destinaţie.”1
Un obiectiv principal ARPAnet era acela de a creea o reţea care sa nu fie distrusă de
atacurile asupra sistemului. In acea perioadă, Razboiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui
dezastru era considerat lansarea unei bombe sau un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de
reţea, unde insaşi reţeaua era in pericol de atac. Astfel, la computerele client in reţtea era cerut
un minimum de informaţii şi cînd transmisia de date intalnea un obstacol se gasea altă cale
către adresa căutată. Toate acestea au fost codificate in protocol care reglementa transmisia de
date pe Internet. In forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet
protocol), fiind şi in zilele noastre baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de
computere, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, sau MacOS să se
“inteleagă” unele cu altele. In acest fel, Internetul era şi este cu adevarat o platformă-
independentă. La modestele sale inceputuri, internetul a debutat ca o retea de patru

1
Hardy, Ian R. , Evoluţia ARPANET , Internet, electronic book

10
calculatoare între Universitatile din Utah , Santa Barbara, Los Angeles şi Institutul de Cercetare
din Stanford. In scurt timp, cercetătorii din alte instituţii au devenit interesati. Datorită
costurilor ridicate ale folosirii computerelor, ei au observat avantajele folosirii în comun a unei
retele. La sfîrşitul anilor 60 , cînd la Internet erau conectate in jur de 50 de computere, s-au
dezvoltat primele programe folosite pentru transferul informaţiei pana în ziua de astazi: File
Transfer Protocol (pentru trimiterea si regăsirea fişierelor),Telnet (pentru accesarea si folosirea
bazelor de date, a bibliotecilor si a cataloagelor din toata lumea) si e-Mailul (pentru trimiterea
mesajelor personale).
“Anul 1975 a însemnat, pe de o parte apariţia calculatoarelor personale şi pe de altă parte,
ca urmare a restricţiilor în conectarea la ARPAnet impuse de Agenţia militară de comunicaţii
(botezată ARPA), apariţa primelor reţelec comerciale precum TELENET-ul firmei BBN. Este
si anul apariţiei Microsoft, când Paul Allen şi Bill Gates, pornind de la experienţele cu Altair
dezvoltă BASIC-ul pentru noua lume a PC- urilor. Un an mai târziu, CCITT (Comitetul
consultativ pentru telegrafia si telefonia internaţională) anunţa X.25 ca standard de comunicaţie
(tot comutare de pachete).
Din 1973, sistemul TCP/IP este propus ca un standard pentru ARPAnet. Este acceptat
ca protocol standard la 1 ianuarie 1983, când ARPAnet asigura conectarea a peste 500 de
centre. Aceasta dată este considerată mai ales de specialişti adevăratele începuturi ale
Internetului.”2
Internetul era in mod categoric în plină ascensiune. Cu noile grupuri de utilizatori care
se alăturau, Internetul a trecut prin prima sa transformare importantă. In urmatoarea decadă,
Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată intr-o retea
separată, Milnet. In acelaşi timp, au apărut alte retele, mai ales în sectorul academic. Printre
acestea era (şi este) USENET sau Users’ Network, care a început in 1979, când câteva UNIX-
computere au fost conectate împreună. De aceea anul 1979 este un an reper în dezvoltarea
Internetului. USERNET a fost la început o reţea cu acces telefonic în comutaţie (dial-up) ,
bazată pe UUCP (UNIX-to-UNIX copy)., care oferea acces e-mail şi ştiri.În scurt timp, în
ciuda distanţelor şi a hotarelor, în sute de grupuri de discuţie oamenii făceau schimb de noutaţi
şi imagini în ciuda distanţelor şi a hotarelor.De-a lungul USERNET-ului s+au dezvoltat alte
reţele, care formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical democratic.

2
ibidem

11
În anul 1984, are loc momentul introducerii DNS (Domain Name System) care
înlocuieşte mecanismul de preluare periodică a fişierului hosts (respectiv tabela de
corespondenţa , nume/domeniu , adresa IP) de la NIC (Network Information Center) unde se
menţinea evidenţa calculatoarelor conectate la ARPAnet. Lansarea staţiilor SUN bazate pe
UNIX tot în anul 1984, a dus la dezvoltarea vertiginoasă a Internetului în următorii şapte ani.
In 1990 ARPAnet dispare ,deoarece in 1987 Fundaţia pentru Ştiinţă a creat NSFNET
pentru a conecta centrele cu super-calculatoare printr-o magistrală de viteză mare (56Kbps - la
acea vreme), iar toate organizaţiile conectate la ARPAnet au trecut la NSFNET. Însa în anul
1995 îşi încetează activitatea şi NSFNET , accesul la Internet ajungând să fie asigurat de firme
comerciale pentru întreaga lume.
În 1990, Tim Berners-Lee, fizician la CERN Geneva, dezvoltă protocoalele de
comunicaţie pentru World Wide Web, creînd şi limbajul HTML (Hypertext Markup Language).
Chiar dacă era iniţial un proiect destinat cercetătorilor din fizica atomică şi subatomică,
descoperirile sale au facut rapid epoca, pentru multă lume Internetul devenind sinonim cu
World Wide Web-ul. A fost şi prima "participare" europeană la dezvoltarea Internetului - până
atunci dezvoltat exclusiv de americani. Primele pagini Web vizibile "în lume" sunt raportate în
decembrie 1991, la laboratorul de fizică de la Stanford Linear Accelerator Center (SLAC). Unii
consideră momentul apariţiei Web-ului doar anul 1994, când a fost lansat pe piaţă primul
navigator performant (MOSAIC). Dar istoria World Wide Web poate fi (si este) privită ca un
capitol aparte, legat de dorinţa de reorganizare a accesului la informaţii, de ceea ce se cheamă
acum managementul cunoştinţelor (knowledge management).
“Momentul crucial al raspândirii Web a fost în februarie 1993 cand a apărut prima
versiune a programului Mosaic, lansată de NCSA (National Center for Superconducting
Applications). Programul Mosaic era un navigator pentru maşinile UNIX , ce rula în sistem X-
Windows şi folosea tot “arsenalul” mediului Windows (iconiţe, cuvinte colorate ce marcau
legături..), inglobând de asemenea imaginile color direct în paginile cu text , asigurând si
posibilitaţile de folosire a sunetului şi a miscarii (animaţiei). Din luna octombrie a anului 1993,
ca urmare a folosirii programului Mosaic pentru Windows , numărul serverelor Web crescuse
la 500. În anii următori numărul serverelor era din ce în ce mai mare, astfel în 1995 se estimau
12 mii de servere, in 1997 - 800 de mii, iar în iunie 1999 erau estimate 2.2 milioane de servere

12
accesibile public dintr-un total de 3.6 milioane de servere Web ce puneau la dispoziţia
publicului peste 300 de milioane de pagini Web individuale. “3
În anul 2006 in Romania existau peste 50000 de domenii web, iar odata cu trecerea
timpului , la sfarşitul anului 2008 au fost estimate circa 100000 de domenii .ro. Această
expansiune continuă a domeniilor web ar putea fi o consecinţă a dezvoltării serviciilor de
internet, a utilizării mai largi a serviciilor Internet în comerţ , a pătrunderii Internetului în
mediul rural şi în alte domenii socio-economice.
La nivelul ţării noastre, în anul 2009 ,43% dintre români peste 18 ani folosesc
internetul, iar la nivel general procentul este ridicat considerabil de segmentul utilizatorilor cu
vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Conform unui sondaj CURS, efectuat in perioada 8-16 aprilie
2009 (realizat pe un eşantion de 1067 respondenţi cu vârsta minimă de 18 ani, în 41 de
localităţi urbane şi 36 de localităţi rurale la nivel naţional)din totalul utilizatorilor de internet
din România peste 40% au o conexiune de internet acasă (33% au internet prin cablu, 11% prin
modem/telefon, 1% folosesc o conexiune wireless) ţn timp ce 15% preferă sş navigheze online
de la serviciu, 5% de la scoalş, 3% de la internet cafe, 8% de la prieteni si rude si doar 2%
folosesc alte împrejurări. Conform aceluiaşi sondaj, în topul aplicaţiilor folosite zilnic de
internautii români se află : mesageria instant(26%), Email (21%), Hărţi online (7%), telefonie
prin internet (5%).
La nivel mondial, in anul 2009, totalul utilizatorilor de internet a atins 1,262 de miliarde
de persoane din cei 6,6 miliarde de locuitori ai planetei.
Internetul continuă să fie cel mai folosit de locuitorii Canadei şi ai Statelor Unite,
respectiv de 70,9% din cei 334,66 milioane de locuitori, însa ritmul de creştere se menţine
redus, la 0,7 puncte procentuale. Cea mai mare parte a utilizatorilor Internetului, respectiv
36,6% (461,7 milioane persoane), provine din Asia, dar rata de penetrare este de numai 12,4%
din totalul populaţiei, care se apropie de 3,8 miliarde de locuitori.
La nivelul ultimilor şapte ani, rata de penetrare a Internetului a înregistrat o creştere de
249,6% la nivel mondial , cele mai accelerate ritmuri fiind înregistrate de Orientul Mijlociu,cu
920,2%,Africa, 879,8%, şi America Latina şi Caraibeană, respectiv 577,3%.
Referitor la celelalte forme new media, de anul acesta, membrii Facebook au opţiunea
să se joace în reţea sau să facă schimb de informaţii utilizând iPhone şi iPod Touch de la Apple

3
Eager, Bill, Utilizare Internet , Bucureşti, Teora, 1996

13
graţie noii platforme Facebook Connect. Aceasta este disponibilă pentru mai multe aplicaţii de
pe iPhone, pe care functionează la fel ca pe site, astfel încât utilizatorii pot face legătura între
aplicaţiile de pe iPhone şi profilul lor de pe Facebook, pentru a face schimb de date cu
prietenii. Reţelele de socializare online şi blogurile ocupă locul al patrulea în acest sens, după
motoarele de căutare, site-urile de interes general şi site-urile de unde poate fi descarcăt
conţinut digital. Telefonul mobil are toate şansele să ia locul echipamentelor GPS în următorii
ani, pe masură ce accesul la internet pe mobil devine tot mai uşor, iar numărul aplicaţiilor
software care permit accesul la hărţi pe ecranul celularului este în creştere. Totodată, folosirea
telefonului ca sistem de navigare este explicabilă şi prin faptul că producătorii de telefoane
lansează din ce în ce mai multe modele compatibile GPS. Telefoanele mobile sunt segmentul
cu cel mai mare potenţial de creştere din punctul de vedere al accesului la internet şi al noilor
forme new media.

14
I. 2. Poşta electronică

Poşta electronică sau sistemul de e-mail este una dintre cele mai importante componente
ale Internetului la momentul actual. Prin internediul e-mailului pot fi trimise scrisori electronice
în timp real, chiar mai multor personae deodată, astfel încat poşta electronică poate fi folosită şi
pentru ştiri.
De cele mai multe ori, oamenii işi pun adresa de e-mail pe cartea de vizită deoarece in
zilele noastre echivalează oarecum cu un număr de telefon. Pentru a trimite o scrisoare
electronică este necesară adresa de e-mail a destinatarului. De asemenea este necesar un
program de transmitere e-mail , care poate fi : Mail, Elm sau Pine în cazul în care utilizatorul
lucrează în Unix,sau Internet Mail , Netscape Mail, Eudora Pro sau Pegasus pentru Windows.
Poşta electronică este folosită astazi pe scară largă în întreaga lume , astfel poate înlocui
poşta clasică, fax ul, telefonul, permiţând comunicarea ieftină şi la fel de rapidă, indiferent de
distanţele fizice. Poşta electronică poate fi folosită astăzi de orice persoană care posedă un
calculator personal conectat la reţeaua de Internet. Poşta electronică este folosită pentru a
stabili contacte de afaceri, pentru a obţine sau a furniza oferte de produse şi servicii , pentru a
întreţine legături interpersonale directe. , În timp ce, pentru poşta clasică, timpul pentru livrarea
mesajului se măsoară în zile, timpul pentru livrarea poştei electronice este de ordinul
secundelor, până la, cel mult câteva ore.
Timpul pentru livrarea poştei electronice se compune din timpul necesar livrării
mesajului şi timpul până la consultarea e-mail-ului de către receptor. Timpul pentru livrarea
mesajului depinde de caracteristicile legăturii la reţea a calculatorului emiţătorului. Timpul
până la consultarea e-mail-ului de către receptor depinde exclusiv de acesta.Prin comparaţie cu
telefonul sau fax-ul, care , ca şi poşta electronică oferă livrarea imediată a mesajului, poşta
electronică nu necesită o sincronizare prealabilă între emiţător şi receptor, care să asigure
prezenţa lor simultană la capetele liniei de comunicaţie.Un alt avantaj al utilizării poştei

15
electronice este gradul ridicat de adresabilitate al mesajelor: prin poşta electronică se poate
transmite un mesaj unui grup întreg de receptori.
Prin intermediul poştei electronice pot fi transmise mesaje complexe, care să includă:
text, tabele sau grafice, imagini video, mesaje audio; în general pot fi transmise orice fişiere de
tip text sau binare. La capitolul inconveniente ale poştei electronice trebuiesc amintite: gradul
redus de confidenţialitate al mesajelor, în comparaţie cu metodele tradiţionale ca poşta sau
telefonia (atunci când acestea sunt deservite de nişte instituţii serioase).
Pentru creşterea nivelului de securitate al mesajelor transmise prin poşta electronică există şi se
dezvoltă metode de încriptare a mesajelor. Acestea fac posibilă codificarea mesajelor transmise
astfel încât ele să poată fi înţelese numai de cel care le emite şi de cel care le recepţionează.
“Pentru utilizarea poştei electronice este suficientă conexiunea la internet si urmarea unor
paşi relativ simpli. E-mailul propriu-zis este de fapt un text (corpul mesajului – analog
scrisorii) împreuna cu informaţii referitoare la destinatar, expeditor, (analogia cu un plic poştal
fiind evidentă), informaţii constituite in aşa+numitul header al mesajului. Câmpurile ce
formează headerul unui mesaj sunt :
• From (conţine lista de e-mail a expeditorului adica a utilizatorului ce trimite mesajul)
• To ( conţine lista de e-mail a destianatarului) ;
• Subject ( descrierea mesajului in câteva cuvinte) ;
• Date ( data la care mesajul a fost trimis) ;
• Reply-to (adresa la care expeditorul doreşte să primească raspunsul la mesajul respectiv) ;
• Organization (acesta este un camp optional, şi reprezintă numele unei organizaţii care
deţine calculatorul de pe care a fost transmis mesajul).
• Message-ID ( reprezintă un şir de identificare generat la trimiterea mesajului de agentul de
transport);
• Received ( cu ajutorul acestui camp se poate reconstitui drumul urmat de mesaj de la
expeditor la destianar);
• Cc (carbon copy sau copie indigo reprezintă utilizatorii ale caror adrese sunt trecute in
acest câmp vor primi câte o copie a mesajului);
• Bcc (blind carbon copy – sunt copii trimise unei liste de utilizatori , însă niciunul dintre
destinatarii mesajului nu va sti cine a mai primit o copie);

16
• Fişierele semnatură ( reprezinta informaţii suplimentare la mesajele trimise fiind folosite
pentru a include informaţii despre utilizator si despre cum poate fi contactat).
Astfel, câmpurile din tabelul de mai jos (tab. 1.1) sunt divizate cu aproximaţie in patru grupuri
: plicul,adresa,conţinutul si informaţii diverse.”4

Mp Semnificaţie Grup
Sender Adresa expeditorului
To Adresa destinatarului
Received from Provenienţa mesajului
Received by Identitatea receptorului
Received vid Suportul fizic utilizat Plicul
Received with Protocolul utilizat
From Numele expeditorului
Reply-to Adresa de retur
Cc Adresele de expediere a copiilor
Bcc Adresele copiilor de rezerva Adresa
In-reply-to Identificarea mesajului la cere se raspunde
References Alte mesaje citate
Subject Subiectul mesajului
Keywords Deschiderea continutului Conţin
utul
Date Data emiterii mesajului
Message-ID Identificatorul mesajului
Comments Comentariile utilizatorului
Encrypted Index catre tabla cheilor de codificare Diverse

Pentru poşta electronică există mai multe programe, toate funcţionând dupa principiul
serviciului poştal. Astfel, o persoană scrie o scrisoare, o introduce într-un plic pe care scrie
adresele expeditorului si destinatarului şi o depune într-o cutie poştală. În
continuare, poştaşul o preia şi prin intermediul serviciului poştal o transmite prin mai multe
oficii intermediare în cutia poştală a destinatarului, de unde acesta o ridică când doreşte.
Utilizatorii sunt identificati prin adrese de e-mail unice în lume care au structura
nume_utilizator@nume host. Spre exemplu, ionescu @stud.ro identifică utilizatorul cu numele
Ionescu de pe host-ul stud din subdomeniul mail din domeniul ro.

4
Dicţionar de Informatică, Bucureşti, Editura Niculescu, 1999

17
Fiecare utilizator are are o cutie postală proprie formată din două parţi : cutia poştală de
sistem (în care se depun toate mesajele primite de utilizatori) şi cutia poştală personală (în care
se pot reţine mesajele vizualizate din cutia poştală de sistem).
Din punct de vedere funcţional , serviciul de poştă electronică are două parti : intrefaţa cu
utilizatorul (prin care se pregătesc scrisorile şi se expediază) si agentul de transmisie (care
asigură transportul corespondenţei la destinaţie.).
„Facilitaţile puternice de comunicare pe care le oferă poşta electronică în reţeaua
INTERNET, sunt umbrite de apariţia unor utilizatori intruşi, care nu au nici o legatură cu
dorinţa reala de comunicare a oamenilor. Aceştia trimit scrisori în lanţ sau interceptează
scrisorile altor utilizatori, ceea ce măreşte în mod inutil traficul în reţea şi afectează securitatea
acesteia. Prima reacţie de apărare împotriva acestora este “codul bunelor maniere”(Netiquette)
pe care fiecare utilizator INTERNET ar trebui să-l respecte. În ultimul timp, s-au făcut
cercetări intense în vederea imbunătăţirii serviciului de poşta electronică, în sensul asigurării
securităţii informaţiilor transmise în reţea.”5
Poşta electronică a devenit unul dintre cele mai folosite sisteme de comunicaţie in zilele
noastre, alături de telefonia mobilă si faxul deoarece costurile sunt mici iar viteza de receptare
a mesajelor este foarte mare. Astfel poşta electronică alături de telefonia mobilă vor fi
mijloacele de comunicare ale viitorului.

I. 3. Internetul ca mediu de afaceri

5
Ward, Mike, Journalism Online, Focal Press, 2002

18
Afacerile pe internet în România (un domeniu în care mai mult se investesc bani decât
se câştigă) evoluează încet dar sigur. În anul 2000, când internetul încă era un mediu misterios ,
puţin cunoscut publicului larg , cu greu se putea vorbi despre „afaceri nascute pe web”. Existau
încă de atunci încercări, ce-i drept timide, precum magazinul virtual creat de RTC ( cel mai
mare distribuitor de produse de papetarie şi birotica din România ) , care a fost inchis la scurt
timp deoarece, conform fondatorului companiei, Octavian Radu “Era un proiect care nu făcea
decât să înghită bani”.
Grupuri specializate precum NetBridge, RoGenerator sau ImediaNetwork au demarat
investiţii în Internet, fără a începe să câştige bani. Au apărut în scurt timp şi companii orientate
către comerţul electronic, mai mult sub forma unui experiment precum NewMedia Concept
(emania.ro) sau Softure (rate.ro). În anul 2001 companiile au demarat noi proiecte , au apărut
noi portaluri si site-uri specializate precum eva.ro (portal dedicat femeilor), hit.ro (recrutări
online) sau garaj.ro (intermedieri auto).
“Începând cu anul 2002 , tot mai multe companii s+au orientat către publicitate online
din care au câştigat nu numai portalurile cunoscute, ci şi o serie de site-uri mai mici afiliate,
creionându-se pionii importanţi în plasarea publicitaţii online si a afacerilor pe internet :
NetBridge şi Imedia Network, companii care administrează o serie de siteuri bine cunoscute
precum okayii.ro sau bumerang.ro.
Însă deja pe piată funcţionează câteva modele alternative de afaceri bazate nu pe
veniturile din publicitate ci pe furnizarea unor servicii profesionale pe platforme online. Cele
mai relevante servicii de recrutare online sunt cele de recrutare oferite de RoGenerator
(www.bestjobs.ro) si Resurse Umane (jobs.resurseumane.ro)”6
Alte modele de afaceri online pe Internet sunt comerţul electronic, proiecte legate de
rezervări online de bilete de avion, dar si cumpărăturile online devenite din ce în ce mai
populare, site-urile de telefonie mobilă, si lista poate continua.
Astfel putem afirma că există două abordări diferite ale Internetului : un mediu de
afaceri sau un mediu de comunicare, astfel pentru a construi un Brand Online trebuie să privim
Internetul ca un mediu de afaceri.

6
Epuran, Gh. , Cybermarketing. Publicitate şi eficienţă pe Internet , Editura Plumb, Bacău, 1999, pp 29-30

19
I. 4. Internetul ca mediu publicitar

În zilele noastre, odată cu evoluţia tehnologiei, suntem înconjuraţi de o cantitate imensă


de publicitate – atât de multă încât, în multe cazuri devine orice, numai vizibilă nu. Publicitatea
are mai multe forme: de la mesaj simplu ce proclamează avantajele sau aspectele unice ale unui
produs dat, până la poveşti complexe ce întăresc imaginea de marcă a unui produs ce s-a impus
deja pe piaţă.
În ceea ce priveşte puterea de comunicare a Internetului există mai multe controverse.
Internetul este cel mai puternic mediu de informare pe care l-a cunoscut omenirea. Puterea lui
de a lua unele lucruri care inspiră sau care captează atenţia oamenilor, şi a le transforma în
imagini recunoscute la nivel mondial, depaşeşte cu mult puterea exercitată de televiziune
Deşi apărut pentru a servi nevoile academice; acum, chiar dacă predomină partea
comercială, el nu este exclusiv un mediu comercial. Schimbarea fundamentală a Internetului –
de la academic la comercial – a avut loc deja şi lumea publicităţii are un nou mediu, această
schimbare intorcând balanţa industriei pentru totdeauna.
Şi pentru că lumea a început să folosească reţeaua intensiv, ziarele şi revistele au fost nevoite
să migreze spre noul mediu, născându-se chiar noi genuri de publicaţii. Costurile pentru
publicarea on-line sunt minime, audienţa este mare, iar cantitatea de informaţii este, practic,
nelimitată. Acest mediu oferă ziarelor posibilitatea de a avea în articole legături către alte
articole, alte publicaţii sau chiar site-uri Web, utilizatorul având o paletă de informaţii mult mai
largă. Un articol publicat on-line poate fi o sursă bogată de informaţii şi îi poate conduce pe cei
interesaţi către detalii.
“Elementul de bază al publicităţii pe Internet este reprezentat de sponsorizarea unei
pagini de Web. Pe Web, conţinutul paginilor este regele, şi utilizatorii au control aproape
complet asupra navigării. Unele pagini sunt mai atractive decât altele: conţin informaţii pentru
o anumită categorie de consumatori – care pot fi publicul ţintă pentru anumite produse. La
început, reclamele pe Web presupuneau existenţa unui simplu logo pe paginile cu mare

20
popularitate, prin care se arăta faptul că conţinutul era sponsorizat de o anumită companie.
Acest lucru duce la o situaţie care predomină pe Internet: in loc să plătească consumatorul
pentru conţinut, plăteşte sponsorul.”7
Utilizatorii Web vizitează paginile pe care sunt prezente reclamele sponsorului, într-o
manieră pasivă, fără a face nimic pentru ca acele reclame să apară pe ecran. Modelele de
publicitate de la început presupuneau ca sponsorul să plătească o taxă celui care publica pagina
pe Web, în funcţie de popularitatea paginii. Se plătea o taxă lunară sau o taxă pe numărul de
afişări, asemenea publicităţii din mediile tradiţionale. Se presupunea că utilizatorii ce folosesc
acea pagina populară, vor aprecia faptul că sponsorul a plătit pentru conţinut, aşa cum se
întâmplă în cazul programelor TV, sau în cazul revistelor.
Puţini vizitatori ai acelor pagini realizau că cineva a plătit pentru acel conţinut. Ideea de a
face publicitate în acest fel a apărut din cauza obişnuinţei: revistele şi ziarele conţin reclame,
paginile de Web arată ca revistele şi ca ziarele; era de aşteptat ca şi paginile Web să conţină
reclame. Aspectul util al Web-ului este capacitatea de a antrena utilizatorii într-o campanie de
marketing mai activă. Obiectivul celui care face publicitate s-a schimbat treptat de la a expune
individul la simple afişări, la a ademeni utilizatorul să viziteze site-ul companiei, unde va fi
expus unui dialog comercial mai complex.
Există zeci de mii de site-uri comerciale pe Web, ce oferă o multitudine de servicii on-line. Ele
pot fi construite şi întreţinute destul de uşor şi eficient, dar pot fi, desigur, foarte scumpe. O
pagină comercială poate conţine imagini, sunete şi altele, la fel ca şi pagina unui pasionat, dar
în cazul lor, scopul este pur comercial şi nu de a demonstra nivelul cunoştinţelor in domeniu.
Astfel, cei care îşi fac reclamă pe Web sunt dependenţi de folosirea legăturilor către site-
urile lor, legături ce au evoluat de la simplele logo-uri de la început, la ceea ce se numeşte
acum banner. Cea mai evidentă aplicare a îndemânărilor publicitare pe Web constă în crearea,
plasarea şi operarea acestor reclame active.
Banner-ul este o imagine mică, amplasată pe o pagină Web, ce conţine o legătură.
Legătura din banner duce către site-ul companiei ce îşi face reclamă prin intermediul acelui
banner, aşa că, atunci când cineva apasă pe banner, este trimis spre site-ul respectiv. Banner-ul
poate fi amplasat oriunde pe o pagină Web şi poate varia ca formă şi dimensiune. Reclama prin
intermediul banner-ului a fost introdusă pentru prima oară în octombrie 1994, pe paginile unei

7
Adăscăliţei, V. , Tehnici promoţionale – Fundamente , Ediţia Universităţii Transilvania, Braşov, 1994, p. 43

21
reviste ce este publicată pe Web, revista Hot Wired, varianta on-line a revistei tradiţionale
Wired. De atunci, banner-ele s-au răspândit peste tot pe Web. Majoritatea banilor cheltuiţi
pentru publicitate pe Internet,sunt cheltuiţi pe bannere.
Banner-ele reprezintă cea mai „pură” aplicare a publicităţii tradiţionale pe Web. Ca şi în
cazul reclamelor tradiţionale, banner-ele trebuie să fie suficient de persuasive, într-un spaţiu
mic; spre deosebire de reclamele tipărite, banner-ele au un efect care este direct şi precis
măsurabil: numărul utilizatorilor care apasă pe banner poate fi măsurat.
Reclama prin intermediul banner-ului a realizat o multitudine de lucruri în domeniul
marketing-ului on-line. Datorită faptului că este familiar ca structură, banner-ul i-a tentat pe
mulţi dintre cei ce fac publicitate să îşi încerce norocul în noul mediu. Dar, pentru că este
îndeajuns de diferit, banner-ul i-a făcut să regândească şi să dezvolte arta reclamei în noul
mediu. Mai mult decât atât, familiaritatea utilizatorilor cu banner-ul a asigurat reclamelor şi
publicităţii un loc special în lumea Internet-ului.
Această metodă de publicitate ce combină elementele de interactivitate şi alegerea
personală a utilizatorului, s-a dovedit a fi una dintre cele mai de succes metode de pe Internet,
companiile pretinzând că are cele mai mari cote de răspuns. Acest ultim lucru este greu de
verificat deoarece companiile ce practică această metodă de reclamă, păzesc bine dovezile ce
ar putea demonstra succesul. Multe din companiile ce s-au aventurat în acest gen de publicitate
au baze de date despre utilizatori cărora le trimit regulat oferte. Aceste baze de date sunt
împărţite foarte bine în categorii de public ţintă, acest lucru datorându-se faptului că utilizatorii
completează chestionare în momentul abonării.
Folosirea metodei de publicitate prim e-mail face ca utilizatorul ( prin alegerea
domeniilor de interes ) să facă munca pe care ar face-o compania, în mod normal. De obicei,
în momentul abonării la anumite servicii, utilizatorul trebuie să completeze un formular. Astfel,
utilizatorul oferă companiei adresa, atât cea fizică, cât şi cea de e-mail şi alte informaţii ce
permit sistemelor automatizate să trimită reclame pentru bunuri şi servicii ce ar putea fi de
interes pentru el.
Astfel, putem afirma că publicitatea prin intermediul Internetului a
luat amploare şi s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani, transformând
Internetul într-un mediu publicitar, alaturi de atributele sale de sistem de

comunicare şi mediu de afaceri.

22
I.5. Avantajele şi dezavantajele Internetului (Dependenţa
de Internet, pierderea identitaţii şi pericole)

Apariţia Internetului a produs schimbari importante in viaţa noastra. Putem să


comunicăm cu persoane aflate peste mări şi ţări , aflăm tot felul de informaţii în doar căteva
minute, fie ca este vorba de o stradă, un medic, un job sau orice altceva. Motoarele de căutare
“muncesc” pentru noi oferindu-ne în cateva secunde pagini întregi de web unde putem gasi ce
căutăm , ce nu căutăm sau chiar ce nu ştiam că există. În plus, accesorii precum camere web au
dus la transformarea relaţiei noastre cu ceilalti. Astazi putem vedea o persoană aflată la 5000
de kilometri depărtare, îi putem auzi vocea, putem cumpăra orice de oriunde …
Din punct de vedere psihologic, toate aceste succese tehnologice au schimbat
comunicarea clasică, în care este nevoie să ne întâlnim pentru a ne vedea, pentru a vorbi, era
nevoie să mergem la magazin pentru a cumpăra produsul de care aveam nevoie, eram nevoiţi
să mergem la cinema să vedem un film..
Adolescenţii şi tinerii sunt cei mai afectaţi de această viaţă virtuală , care ajunge sa o
elimine în timp pe cea reală. Oare aceasta este o viaţă sau doar un substitut, un surogat? În
primul rand, există tentaţia de a avea orice identitate, de a fi cine vrei in loc de cine eşti.
Adolescenţii se prezintă de cele mai multe ori drept adulţi, având altă infăţişare, alte ocupaţii,
altă personalitate. . Este satisfăcăaor să te descrii ca fiind puternic, dezinvolt, matur în loc de
lipsit de încredere în sine sau timid. Este adevărat că adolescenţii care se exprimă mai greu,
care sunt timizi sau neîncrezători, care au o imagine negativă despre ei însisi cad prada primii
acestei tentaţii.
Timpul pe care adolescentul îl alocă netului devine tot mai mare până ajunge să fie
exclusiv. Ce se intamplă când nu are acces la net? Manifestări similare sevrajului de alcool sau

23
droguri: orice îl enervează, nu-şi gaseşte locul, nu poate face nimic altceva, nu-şi mai vede
rostul, este trist, deprimat, nu ştie ce să facă cu el însuşi şi cu timpul lui, nu mai are interese. .
Intrarea în această lume presupune, fireşte, ieşirea din lumea obisnuită, abandonarea vechilor
activitaţi, persoane din viaţa noastră. Noua "pasiune" lasă in urmă prietenii, rudele, munca,
şcoala, sportul, plăcerile, interesele şi distracţiile de odinioară.
“Dependenţa de internet este una dintre cele mai frecvente tulburări mintale şi ar trebui
să fie recunoscută de către reprezentanţii corpului medical. Dependenţa de internet poate fi
împărţită în trei subcategorii: excesul de pariuri online, preocupările sexuale pe internet şi
trimiterea exagerată de e-mail-uri sau mesaje text. Toate tipurile de dependenţe de internet au
patru componente principale: utilizarea în exces, retragerea, creşterea toleranţei la anumite
tipuri de tehnologie şi repercusiunile negative”8. Dependenţii de internet dezvoltă un tip ciudat
de toleranţă cu privire la noile tehnologii, ceea ce îi determină să îşi dorească frecvent să
upgradeze tot ceea ce ţine de soft-urile şi hard-urile pe care le utilizează. “Izolarea socială şi
oboseala cronică sunt printre cele mai frecvente exemple de „repercusiuni negative” ale
dependenţei de mediul online. Îngrijoraţi de numărul tot mai mare de victime ale dependenţei
de Internet, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că „afecţiunea” ar trebui inclusă în
sfera tulburărilor compulsiv-impulsive. Ei au stabilit că in topul celor mai serios afectaţi
internauţi sunt gamerii, pasionaţii de site-uri cu caracter pornografic si dependenţii de e-mail
sau mesagerie instant. Si pentru a ilustra cât mai bine gravitatea situaţiei, trebuie mentionat că
în unele state, oficialităţile au luat deja măsuri pentru a stopa răspândirea „epidemiei”, prin
îinfiinţarea de centre de tratament sau organizarea de training-uri în şcoli.”9
Izolare socială, rezultate profesionale scăzute, pierderi financiare, deficit
comportamental si alterarea sănătaţii sunt doar câteva dintre consecinţele utilizării obsedante a
Internetului. Petrecându-şi aproape tot timpul în compania calculatorului, viaţa
internauţilor dependenţi tinde să devină una virtuală. Singurele entităţi cu care intră în contact
sunt plasmuiri ale imaginaţiei altor internauţi care îşi ascund adevărata identitate în spatele
unor ID-uri. În aceste condiţii, minciuna pare a fi laitmotivul traiului lor zilnic. Pe de altă parte,
focalizându-şi atenţia asupra comunicării mediate de o conexiune web, internauţii dependenţi
îşi pierd treptat abilitaţile de comunicare directă. In plus, nici pagubele economice nu sunt de
neglijat: facturile către providerul de Internet sau costurile implicate de dotarea tehnică pot da
8
www.gândul.ro
9
Delia, Dima, Idila Electronică, Orizont, anul XVI , nr. 11 (1466) din 16 noiembrie 2004, pg. 14

24
complet peste cap bugetul celor în cauză.
Poate că internetul nu ar face atâtea victime dacă unele lucruri ar fi restricţionate. Însă
cine se opune pericolelor care apar în urma întâlnirilor programate pe internet, acestea
căpătând o aură negativă din cauza obsedaţilor care îşi dau întâlniri cu persoane normale.Un alt
aspect negativ este că internetul îţi dă posibilitatea de a-ţi crea cu totul o altă personalitate
decât cea reală. Dependenţa atinge cote maxime atunci când persoanele se izolează de restul
lumii, rămânând în lumea lor închişi între patru pereţi.
Circulă numeroase povesti “de groază” referitoare la ceea ce se găseşte pe Internet (sit-uri
porno, sataniste, grupuri de discuţii pe teme “nepotrivite”, etc.), la infracţiunile care se pot
realiza prin Internet (utilizarea de card-uri furate, spargerea de servere protejate, etc.), la
posibilitatea de apariţie a unor manifestări ale unor boli de tip psihiatric cu manifestări legate
de utilizarea calculatorului sau a navigarii pe Web.
Pornografia pe internet a luat o tot mai mare amploare, o data cu acest fenomen scăzând
şi vârsta vizitatorilor site-urilor cu conţinut pentru adulţi. La ora actuală, securitatea pentru a
intra pe un astfel de site este minimă sau lipseşte cu desăvarşire, astfel încât vârsta vizitatorilor
care pot accesa programele ”xxx” a ajuns la 6-7 ani. Tot ce trebuie să facă un utilizator de
internet care doreşte să viziteze astfel de site-uri este doar sa-si “fabrice” o identitate falsă în
care să menţioneze că are peste 18 ani. Reprezentanţii marilor companii spun că dacă site-urile
respective nu prezintă materiale legate de pornografia infantilă, acestora nu le poate fi interzisă
difuzarea de informaţii “adulte”.
De asemenea, din ce in ce mai mult jocurile copilăriei s-au mutat din faţa blocului in
faţa calculatorului. Cei mai mulţi copii folosesc internetul pentru muzică, messenger, chat si
jocuri online. Nimeni nu se mai joacă fotbal in faţa blocului ci Fifa pe calculator. Jocurile
violente pe calculator afectează creierul copilului, porvocându-i un comportament animalic.
Astfel, Internetul a devenit un spaţiu virtual în care tot mai mulţi oameni îşi petrec din ce în ce
mai mult timp. Dependenţa de reţea le afectează însă negativ viaţa. Persoanele preocupate
permanent de comunicarea cu alţi web-maniaci (manianci de reţea) sunt afectate de un înalt
nivel de stres.
Dependenţa de internet s-a transformat într-o gravă problemă psihologică pentru un uriaş
număr de persoane din întreaga lume şi lucrurile nu ar fi atat de grave dacă s-ar opri aici.

25
I. 6. Biblioteca electronică; Cursuri online

Biblioteca electronică presupune implementarea şi dezvoltarea în cadrul bibliotecii a unui


sistem informatic automatizat prin intermediul aplicării noilor tehnologii informaţionale şi a
cunostinţelor legate de utilizarea acestora, creează condiţiile necesare pentru facilitarea
accesului la informaţie, în conformitate cu noile standarde internaţionale. Biblioteca
electronică este alcatuită din colecţii de date electronice concentrate în suporturi tehnologice
performante (reţele de calculatoare locale si externe, informaţie stocată pe CD-ROM-uri,
DVD-ROM-uri sau alte resurse digitale de stocare a informaţiei) ce presupun un acces extins şi
eficient decât cel tradiţional.
Biblioteca electronică facilitează accesul la informaţii, oferindu-le intr-un timp real,
fară costuri exagerate, intrgrându-se în conceptul „bibliotecii globale”, fiind un sistem de
informare si documentare, care poate oferi orice categorie de informaţii (factografice,
bibliografice, full-text etc.), asupra oricărui subiect (administraţie publică, economie,
jurisprudentă, relatii internaţionale etc.), chiar dacă colecţiile şi bazele de date proprii nu conţin
informaţia solicitată de către client.
Cursurile online oferă rapiditate în formarea profesională. Timpul înseamnă bani. Cât
mai mulţi bani. Şi pentru tinerii cărora le place să se implice în caâ mai multe proiecte, timpul
întotdeauna va însemna şi mai mult decât bani. Activi, implicaţi, studenţii pun formarea
profesională pe primul loc, chiar din timpul facultăţii. Tocmai pentru aceasta, cursurile online
sunt o alternativă din ce in ce mai cautată. Fie că se perfecţionează în domeniul IT, afaceri,
jurnalism sau grafică, toţi doritorii pot să urmeze astfel de cursuri.
Pentru cursurile online, ca avantaj se poate menţiona ritmul de studiu, pe care cursantul
şi-l poate alege în funcţie de prioritaţile sale. Se pot alege fie un curs pe săptamână, fie cursuri
rapide care sa cuprindă două lecţii pe săptamână. Unui cursant i se pot trimite in variantă
electronică diferite teste, noţite, fişe de curs, iar după terminarea cursurilor se primeşte şi o

26
diplomă. Unele societăţi oferă pe lângă această diplomă şi o scrisoare de recomandare. Alte
argumente pentru urmarea cursurilor online sunt facilitatea, rapiditatea şi preţuri minime.
Fiindcă în România cursurile online sunt relativ noi, încă nu se consideră că ele au o
foarte mare apreciere ca experienţă în diferite domenii. Există diferite opţiuni pentru cursurile
online din diferite domenii, însă puţine se bucură de recunoaştere. De aceea este bine ca un
viitor cursant să analizeze bine alegerea pe care o va face, chiar cu preţul unor costuri
financiare mai mar
Din punctul meu de vedere atât biblioteca electronică cât şi cursurile online reprezintă
doar o parte din avantajele internetului, facilitând atât accesul la informaţii cât şi la obţinerea
unui job de viitor.

Capitolul al II –lea : Internetul şi mass-media

27
Deja, pentru mulţi jurnalişti, internetul este pur şi simplu unealta principală de căutare.
Dacă nu le satisfaci aşteptările pe internet, atunci nu le satisfaci aşteptările.
În măsură din ce în ce mai mare, cel mai rapid şi mai eficient mod de a transmite mesajul
reporterilor de presă scrisă, radio şi televiziune este prin e-mail. În vreme ce media care
serveşte sectorul financiar şi tehnologic au fost în mod deosebit influenţate, totuşi nu există nici
segment comercial sau profesional neatins de revoluţia internetului.
O serie din ce în ce mai mare de cotidiene, săptămânale şi periodice îşi publică acum
versiunile online. Adesea, acestea sunt diferite de versiunile tipărite. Mai mult, internetul
cunoaşte o afluenţă de newsletter-uri, reviste şi chiar cotidiene care nu au echivalentul în presa
scrisă.Internetul crează o revoluţie în tehnologia mass - media.
În ţara noastră, anul acesta Internetul a împlinit 16 ani. Firmele, asociaţiile
nonguvernamentale, ziarele, televiziunile sunt conştiente de importanţa prezenţei lor pe
Internet. Astfel, Web-ul este folosit de mijloacele mass-media ca un veritabil mijloc de
promovare. Industria media se modifică , astfel Internetul este folosit ca mijloc de comunicare
în masă dar si ca mijloc de informare pe scara largă.
Fie că este vorba de un post de radio, de televiziune , ziare şi reviste, toate au pagini de web,
din nevoia de informare si promovare. Totul a devenit foarte simplu si rapid : putem afla ştiri
de pe toate continentele cu un singur click, putem accesa o pagina web pentru a vedea
programul tv al zilei in curs..
Cele mai respectabile publicaţii au câte un “frate geamăn” pe Internet. Internetul oferă
astfel, posibilitatea jurnaliştilor să formuleze informaţiile într-un mod în care să permită
utilizatorilor să selecteze ceea ce este relevant pentru ei.
Internetul este deja centrul mass-media. Totul devine din ce în ce mai accesibil prin
intermediul internetului care devine o formă dominantă a mass-media.

II. 1. Jurnalismul şi evoluţia tehnologică

28
O dată cu dezvoltarea Internetului, spre sfârşitul secolului XX, a apărut o formă a
jurnalismului imbunătăţită, care includea accesul la informaţia globală, realizarea de reportaje
instantanee şi o mare interactivitate. Toate aceste schimbări aveau ca scop atragerea celor
dezinteresaţi de presa clasică. Dar ca orice schimbare produsă destul de rapid într-un domeniu,
are şi dezavantaje. Astfel, adevărul, autenticitatea conţinutului, acurateţea şi verificarea
surselor pot fi puse sub semnul întrebării , în cazul în care cineva intenţionează să
dezinformeze prin intermediul Internetului.
Ştirile sunt într-o continuă schimbare şi sunt actualizate permanent deoarece utilizatorii
pun mare preţ pe cât de “proaspătă” este o ştire. Tehnologia evoluează pe zi ce trece, având un
impact foarte mare în toate domeniile, îndeosebi asupra jurnalismului.
Redacţiile au o structura din ce în ce mai descentralizată şi flexibilă, printre angajaţi
fiind acceptaţi şi freelanceri. Întreaga industrie media se modifică, astfel furnizorii de ştiri
principali nu sunt doar ziarele sau televiziunile tradiţionale, ci chiar organizaţii care folosesc
Internetul ca mijloc de comunicare în masă şi de informare la scară largă. Televiziunile şi
ziarele informează pe un spaţiu restrâns, unele la scară naţională. Dar ştirile on-line pot servii
arii largi de consum, din moment ce nu există nicio formă de restrângere.

II. 2. Mass-media electronică

“Internetul este, înainte de toate, un mijloc de comunicare în masă. În ultimii ani, acest
fenomen tinde însă să scape de sub control, astfel încât, prin intermediul web-ului oricine poate

29
să îşi creeze propria pagina web unde să introducă date şi informaţii pe Internet.”10 În opinia
mea, utilizarea noilor tehnologii pentru comunicare nu va duce neapărat la o revoluţie - chiar
dacă unii vorbesc deja de ‘revoluţia blogurilor’, de exemplu. Asistăm, pur şi simplu, la
deschiderea unui nou nivel de acces - informaţia şi opiniile devin mai accesibile, circulă mai
uşor, pentru că fiecare poate avea o voce.
Aici se iveşte o problemă, aceea a autenticitaţii şi a credibilitaţii informaţiilor de pe
Internet. Sursa de care putem fi in mare măsură siguri, este cea jurnalistică – ziare, agenţii de
presă, posturi de televiziune si de radio- .
Responsabilitatea cea mai mare a mass-media electronice este informarea corectă a
utilizatorilor de Internet. Cei mai multi dintre noi preferă de cele mai multe ori să deschidă
laptop-ul sau calculatorul pentru a citi un ziar decât să meargă la chioşc să-l cumpere, să-l
citească şi chiar să-şi murdarească mâinile.
Times e unul dintre cele mai tradiţionaliste ziare din lume. În aşa măsură, încât şi acum
păstrează caracterele de literă pe care le folosea acum o suta de ani. Dar jurnalismul e in
continuă evoluţie şi îmbrăţişează noile tehnologii. Aşa se face că New York Times are unul
dintre cele mai interactive site-uri de ştiri din lume, iar redacţia ziarului pe hârtie şi cea a
ziarului online au fost recent integrate - cu alte cuvinte, fiecare jurnalist de la NYT e şi jurnalist
online. Pe site-ul nytimes.com sunt zeci de bloguri şi tot felul de modalităţi prin care utilizatorii
sunt invitaţi să producă conţinut. E o dovadă a faptului că acest nou tip de comunicare e un
instrument (sau un set de instrumente) care adaugă valoare jurnalismului.
O dată cu progresul tehnologic şi scăderea preţurilor sistemelor de calcul, un număr tot
mai mare de oameni pot beneficia de contactul cu mediul electronic. Cu ajutorul computerelor
sunt realizate mesajele sau efectele speciale din domeniul cinematografic sau animaţia din
genericele pentru televiziune. Din ce în ce mai mult, în acest domeniu electronic este folosită
substituirea textelor prin imagine animată.
Atât ziarele, cât şi posturile de radio sau televiziune au pagini de web, informând si
beneficiind de reclamă pe toate “câmpurile” posibile. Acum putem urmări ştiri on-line cu un
simplu click. Emisiunile radio si de televiziune au fiecare adresă de e-mail unde ascultătorii sau
telespectatorii pot trimite mesaje. Din ce în ce mai mulţi prezentatori de ştiri îndeamnă
telespectatorii să viziteze site-ul de Internet al postului respective.

10
Reighold, H. , Comunităţi virtuale, Internet, electronic book

30
Internetul oferă o serie de instrumente prin care putem adăuga valoare informaţiei: link-
uri care trimit cititorul la sursă; elemente de interactivitate cum este posibilitatea oferită
cititorului de a scrie o reacţie sau de a da o notă articolului, combinarea textului cu elemente
multimedia (film, sunet), structurarea non-lineara a conţinutului, astfel încât cei interesaţi să
poată să sară direct la bucata care îi interesează.
Să luăm de exemplu, site-ul postului CNN. Acesta are un conţinut tradus în mai multe
limbi de circulaţie europeană, şi are forma unei pagini de ziar : pagina este împarţită în trei
coloane, cea centrală fiind cea mai mare. În partea de mijloc sunt prezentate ştirile cele mai
importante ale zilei sau saptămânii. Textul este destul de mic, dar dacă se accesează acea
bucată de text se deschide întreg articolul. În partea dreaptă, majoritatea site-urilor web au
informaţii repartizate pe domenii, asemanator cu cele ale unui ziar.
Site-ul trebuie sa fie foarte bine structurat si atrăgător pentru a atrage atenţia publicului
şi pentru a fi accesat de foarte multă lume. Dar cu ajutorul site-urilor, televiziunile, posturile de
radio si ziarele işi rotunjesc veniturile prin intremediul reclamei. Bannere-le atrag din ce în ce
mai mulţi utilizatori şi implicit firme care îşi doresc o publicitate sigură.
“Cu timpul, mediul on-line va fi prielnic oricărei instituţii media de a se afirma sau
expune „produsul” informaţional. Mass-media electronică poate naşte o adevărată revoluţie
informaţională în ţara noastră, dacă se vor gasi resursele necesare. Din păcate, mass-media
electronică trebuie susţinută cu bani, astfel, pentru a face rost de fonduri trebuie sa obţii
utilizatori care sunt atraşi de informaţii precise şi o interactivitate atragatoare.”11

II. 3. Jurnalismul on-line

11
Guţu, Dorina, New Media, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 20

31
Un nou tip de jurnalism, bazat pe recentele forme de agregare a Internetului, câştigă
teren. Este vorba despre jurmalismul interactiv care dă cuvant şi publicului. Un conflict
inevitabil stă să se ivească: între presa care are un nume şi o reputatie de apărat şi media
alternative care evoluează şi care au câştigat în vigoare şi în prestigiu tocmai datorită faptului
că au trecut peste o serie de reguli ale jurnalismului traditional.
Jurnalismul on-line presupune producerea articolelor special pentru Web. De asemenea,
există un mod diferit de tratare a informaţiei şi un mod diferit de organizare a conţinutului.
Media on-line se deosebeşte de celelalte tipuri de jurnalism prin structura nonlineară, link-
urile, elementele care stimulează interactivitatea. Jurnalismul on-line se dezvoltă rapid dar
sigur în România. Astfel, in caţiva ani, nu numai că va creşte numărul jurnaliştilor on-line, dar
aceştia vor fi învăţat să folosească resursele Internetului la adevăratul lor potenţial, pentru a
oferi informaţie de calitate şi elemente care să adauge valoare acestei informaţii , astfel încât să
îi diferenţieze de concurenţă.
“Jurnalismul on-line este definit ca fiind o formă de presă produsă pentru World Wide
Web. Jurnalismul on-line nu este destinat numai Internetului, el fiind pliabil şi altor suporturi
denumite generic “new media” precum telefoanele mobile. În aceasta formă de jurnalism, sunt
inplicate acîiuni de documentare şi colectare a informaţiei dar şi structurarea lor după cerinţele
mediuliu şi publicarea lor pe Web sau alt suport “new media”.”12
Jurnaliştii on-line difera de colegii lor din celelalte medii de informare prin folosirea
caracteristicilor specifice Internetului in activitatea lor cotidiană, fiind necesară decizia
jurnaliştilor on-line în privinţa formatelor folosite pentru transmiterea mesajului multimedia.
Elementele esenţiale ale unei publicaţii on-line sunt : conţinut original, fotografii, arhive,
posibilitaţi de participare ale utilizatorilor, stratificarea conţinutului, navigare facila, forum, şi
posibilităţile de customizare.
Câteva dintre trăsăturile acestui tip de jurnalism care îl disting de cel tradiţional au fost
subliniate de Mike Ward în cartea sa “Journalism On-Line”. Mike Ward afirmă că printre
caracteristicile jurnalismului on-line se numără “caracterul său imediat, posibilitaţile multiple
de punere în pagină, folosirea elementelor multimedia, platformele flexibile de distribuţie,
arhivarea, construcţia şi receptarea nonlineară a conţinutului, interactivitatea şi existenţa
link-urilor”13.
12
ibidem
13
Ward, Mike, Journalism Online, Editura Focal Press, Bucureşti, 2002, p 35

32
Internetul a “smuls” radioului titlul de mediu cu cea mai rapidă reacţie. Astfel, Mike
Ward sublinia şi faptul că “pe Web există potenţialul pentru a aduce la zi informaţiile, ştirile
din showbiz şi oricare altă pagină simultan şi repetat, minut cu minut, pentru a oferi atât cele
mai noi ştiri, cât şi bârfele despre staruri. Un singur site de ştiri poate publica zeci de variante
aduse la zi, pentru fiecare articol, la fiecare câteva minute.”
În presa scrisă , jurnaliştii se confruntă cu limitele impuse de numărul limitat de pagini
şi de spaţiul alocat fiecărui articol şi domeniu. În radio şi televiziune , timpul este cel care
limitează totul. În plus, site-urile Web pot oferi şi un plus de elemente : text, audio, video,
elemente grafice, toate acestea oferind un surplus de valoare articolului.
Arhivele sunt cele care permit căutarea şi accesarea imediată a articolelor , astfel ele
reprezintă unul dintre elementele care fac diferenţa pentru jurnalismul on-line. Internetul oferă
jurnaliştilor posibilitatea de a formula informaţiile într-un mod în care să permită utilizatorilor
să selecteze ceea ce este relevant pentru ei. Utilizatorilor le place să deţină controlul în
momentul în care se află în faţa calculatorului şi să selecteze ceea ce este mai important pentru
el. Mike Ward afirmă că nici un alt mediu nu permite consumatorilor receptarea informaţiei în
mod activ. Mediul comunicării este într-o permanentă evoluţie. Dacă până acum ştirile erau
făcute pentru un public pasiv, de acum înainte audienţa este cea care ia deciziile privind ce,
cum şi cât din ceea ce oferă jurnaliştii se poate consuma.
Mike Ward consideră “documentarea on-line” ca fiind “o trăsătură importantă a
jurnalismului on-line, iar folosirea Internetului pentru documentare în legătură cu subiecte
jurnalistice nu este o posibilitate exclusivă a jurnalismului on-line. Acest tip de documentare
este folosit la scară largă , astazi, de majoritatea jurnaliştilor , indiferent de mediul în care
lucrează. În acelaşi timp, jurnaliştii on-line nu ar trebui să se limiteze la documentarea pe
Internet. În unele cazuri, nimic nu se poate compara cu o investigaţie pe teren şi colectarea
informaţiei de la surse directe.”14
Să vorbim despre cele mai importante caracteristici ale jurnalismului on-line. Pe lânga
posibilitatea de a transmite informaţia imediat după încheierea evenimentului, Internetul nu
trebuie sa-şi opreasca fluxul informaţional pentru a face loc unor date noi. De aici şi caracterul
imediat al Internetului , spre deosebire de radio care trebuie sa întrerupă un program pentru a
difuza altceva.

14
ibidem

33
Un site poate avea câteva sute de pagini legate între ele, care pot fi citite independent,
deoarece în Internet nu există constrângeri de spaţiu sau de timp, existând posibilitaţi multiple
de punere în pagină. Textul “îmbracă” altă haină pe Internet cu ajutorul elementelor grafice,
audio şi video. O altă caracteristică importantă a jurnalismului on-line este dată de existenţa
arhivelor pe site. Arhiva electronică uşurează munca de căutare, spre deosebire de arhiva unui
ziar. Atunci când arhivele electronice sunt dotate cu motoare de căutare, căutarea devine mai
facilă.
O altă caracteristică importantă este construcţia şi receptarea nonlineară a conţinutului
care permite ca informaţia să fie descifrată indiferent de punctul de accesare al articolului.
Radioul, spre exemplu, este un mediu linear deoarece ascultătorul nu poate alege ceea ce vrea
să audă. Consumul informaţiei pe Internet, în schimb, este determinat de utilizator.
“Interactivitatea, o altă caracteristică esenţială a jurnalismului on-line, oferă
utilizatorului posibilitatea de a comenta pe marginea articolului, de a contacta autorul acestuia
sau de a comunica şi schimba păreri cu alţi utilizatori. Link-ul , sau legarura electronică este
unul din cele mai importante elemente ale Internetului. Acesta ii conferă utilizatorului
posibilitatea de a naviga de la un site la altul până se consideră suficient de informat în legătură
cu subiectul căutat.”15
Există astfel, patru modalităţi de a folosi link-urile:
 În cadrul aceluiaşi material.
 Dintr-un material în alt material sau în alt element (imagine, audio) din acelaşi site.
 Dintr-un material în alt site cu care s-a efectuat un schimb de link-uri.
 Dintr-un material în alt site independent de site-ul din care provine materialul.
De asemenea, există patru tipuri de jurnalism on-line , identificate de Mark Deuze “în funcţie
de relaţia care există între conţinut şi posibilitatea utilizatorilor de a participa la discuţii”:
 Site-uri media tradiţionale
Exemple : CNN (www.cnn.ro), şi BBC (www.bbc.ro)
Caracteristici : acestea reprezintă cele mai mari site-uri de ştiri on-line şi oferă o gamă largă de
conţinut jurnalistic, cu o participare minimă şi filtrată a utilizatorilor. Deuze afirmă că “aceste
site-uri sunt principalele instrumente de lucru pentru profesorii de jurnalism on-line”
15
Eager, Bill, Utilizare Internet, Bucureşti, Teora, 1996, p. 68

34
 Site-uri “index”
Exemple : Google News (www.news.google.com) şi Revista Presei
(www.revistapresei.ro)
Caracteristici : pot fi găsite pe alte pagini, care au diferite motoare de căutare, oferă link-uri
către materiale jurnalistice sau site-uri de ătiri din alte părţi ale Webului.
 Site-uri de comentariu sau meta-site-uri de ştiri
Exemple : Indymedia (www.indymedia.org) Online Journalism Review

(www.ojr.org)
Caracteristici : conţin materiale produse de jurnaliţti care scriu despre alţi jurnalişti şi despre
alte materiale. Metasite-urile sunt pagini care permit şi ţncurajeayă participarea activă a
utilizatorilor prin folosirea forumurilor, listelor de discuţii sau chat-ului.
 Site-uri de discuţii şi schimb de informaţii
Exemple : Slashdot (www.slashdot.org)
Caracteristici : utilizează schimbul de idei pe anumite subiecte.Utilizatorii işi pot spune părerea
în legătură cu un subiect de interes privat sau comun.

II. 4. Grupurile de ştiri

35
Comunicãrile prin reţeaua de ştiri au permis unui numãr mare de utilizatori, care nu
neapãrat se cunosc personal, sã poarte discuţii pe teme foarte variate. O persoanã care încearcã sã
rezolve o problemã poate fi ajutatã de membrii aceluiaşi grup de interes prin soluţiile propuse de
aceştia.
Grupurile de ştiri ( grupuri de discuţii sau forumuri de discuţii ) reprezintă largi sisteme
de comunicare prin care persoane având diverse preocupari şi pasiuni schimbă informaţii ,
discută pe baza unor teme de interes general sau particular sau pun diferite îintrebari.
“Majoritatea grupurilor de discuţii sunt distribuite în mari reţele de calculatoare şi sunt
cunoscute sub numele generic de UseNet , ceea ce înseamnă o prescurtare a cuvintelor Users
Network ( Reteaua utilizatorilor ) . În prezent există peste 40,000 de astfel de grupuri iar numărul
lor este în continuă creştere . Acest numar mare se explică prin faptul că tematica abordată este
foarte diversă cuprânzand atat teme de cultură generală cât şi subiecte specifice , accesibile
16
numai unui numar restrâns de utilizatori specializaţi.”
Forumul unui grup de discuţii se poate asemăna cu un avizier electronic în care unii
participanţi pun întrebări iar alţii răspund sau fac diverse comentarii la articolul iniţial . Toate
aceste întrebări şi răspunsuri formează un fir de discuţii ( thread ). Orice membru al unui grup de
discuţii poate citi mesajele trimise de alţi membri sau poate adăuga propriile sale opinii printr-un
nou mesaj transmis celorlalţi . Pe parcurs , odată cu creşterea numărului de abonaţi , va creşte şi
numărul de mesaje legate între ele printr-un subiect comun .
Majoritatea utilizatorilor reţelelor de ştiri respectã regulile subîntelese de conduitã în
comunicarea pe Internet - o anume "etichetã" .Din nefericire însã, unele persoane abuzeazã în
mod iresponsabil de serviciile de comunicare pe Internet, transmiţând unor persoane cunoscute
sau necunoscute mesaje deplasate, nepoliticoase sau chiar reprobabile (în limba englezã, acest tip
de "rãzboi de mesaje" este denumit "flamewar"). Riscul bombardãrii cu mesaje nedorite sau
condamnabile poate sã aparã în cadrul oricãrei facilitãţi de comunicare din Internet dar prin
grupurile de ştiri, asemenea mesaje vor ajunge la un numãr mai mare de persoane.
În cadrul grupurilor de stiri, existã douã moduri de rezolvare a acestei probleme:
 unul individual - prin instalarea de cãtre fiecare utilizator a unui program de tip "killfile" care
sã specifice subiectele sau persoanele emiţãtoare pentru care articolele aferente sã se elimine
automat la sosire, fãrã a fi citite. Aceastã tehnicã se poate utiliza si în cazul altor facilitãti de

16
Paunescu, Dan, Proiectarea paginilor web, electronic book

36
comunicare; de exemplu, pe acelasi principiu functioneazã, în sistemul de postã electronicã,
blocarea de mesaje prin filtrare.
 altul colectiv - prin moderarea grupului de ştiri. Un grup de ştiri moderat este un grup în care o
persoanã, moderatorul, primeşte automat toate mesajele destinate grupului şi le trimite mai
departe membrilor doar pe cele considerate valide, "bune", eliminându-le pe celelalte. Practic,
moderatorul este o persoanã care filtreazã mesajele destinate grupului respectiv. Existã
subiecte care au atât grupuri de ştiri moderate, cât si nemoderate.
“Grupurile de ştiri sunt similare cu listele de discuţii , dar se deosebesc prin modul în care
pot fi accesate (numai cu un cititor de ştiri online ) .
Grupurile de ştiri sunt grupate in 9 categorii majore :
1. COMP - computere şi tehnică de calcul
2. MISC - diverse ( miscellaneous )
3. REC - subiecte legate de petrecerea timpului liber ( sport , artă , filme , etc. )
4. SCI - stiinţifice
5. SOC - tematici de natură socială
6. TALK - discuţii libere şi controversate despre subiecte diverse
7. NEWS - ştiri si informatii
8. ALT - subiecte alternative
9. BIZ - subiecte referitoare la afaceri”17

Multe dintre grupurile care au în componenţa lor unul dintre cuvintele "biz" , "business" ,
"mlm", money", "marketplace" sau " forsale " permit utilizatorilor plasarea unor reclame
publicitare .La altele utilizatorii se pot inscrie pentru a primi cele mai recente ştiri şi informaţii.
Scopul principal al grupurilor de ştiri a fost si rămâne în continuare transmiterea de
informaţii referitoare la un anumit domeniu de interes , comun tuturor membrilor .
În acelasi timp , nu este incurajată trimiterea de anunţuri publicitare sau informaţii referitoare la
alte produse sau servicii care nu fac obiectul grupului de discuţii respectiv .
Grupurile de ştiri sunt poate cele mai mari sisteme de comunicaţie. In clipa de fată există
peste 40.000 de grupuri de ştiri disponibile. Majoritatea furnizorilor români de servicii de acces
la Internet nu oferă şi un asemenea serviciu. Cauza este costul extrem de ridicat pentru furnizarea

17
ibidem

37
accesului la serviciul de ştiri. Soluţia alternativă este folosirea unui server public de acces la
grupurile de ştiri. Un asemenea server este news.uni-stuttgart.de, care poate fi accesat pe portul
119. De asemenea se poate opta pentru folosirea serviciilor oferite pe web de NewsGroup.ro
Există doua metode de a folosi grupurile de ştiri pentru promovare, şi amândouă sunt la fel de
puternice. Utilizatorul poate posta pur şi simplu mesaje publicitare sau poate dezvolta o bază de
contacte on-line. Există diferenţe şi reguli specifice pentru fiecare din aceste două metode.
Metoda cea mai comună de a promova un site cu ajutorul grupurilor de ştiri este reprezentată de
anunţurile publicitare. În principiu constă în a scrie un anunţ publicitar, urmând ca acest anunţ să
fie trimis tuturor abonaţilor grupului respectiv. Publicitate gratuită…Dar nu este atât de simplu.
În primul rând, cele mai multe din grupurile de ştiri nu ageează această metodă de
promovare.. Regulile generale spun că intr-un grup de ştiri se pot posta numai mesaje cu conţinut
apropiat de tematica grupului respectiv.Există şi unele grupuri de ştiri care sunt deschise unei
astfel de publicitaţi. Cele mai multe din grupurile dedicate afacerilor intră în această categorie.O
altă cale pentru promovare în cadrul grupurilor de ştiri constă într-o acţiune indirectă, şi anume
în participarea activă la discuţiile din cadrul grupurilor de ştiri. Există două tehnici pentru a
folosi această metodă: folosirea semnăturilor şi căutarea clienţilor.
Astfel, grupurile de ştiri reprezintă un serviciu care asigură difuzarea de ştiri pe diferite
teme de interes. Grupurile de ştiri sunt grupuri de discutii unde lumea poate sa îşi
împărtăşească cunostiinţe, intuiţii, griji. Utilizatorii pot găsi ajutor, pot întreba şi pot răspunde
la întrebări, pot chiar să trimită imagini sau alte tipuri de fişiere. Există peste 40.000 de grupuri
de ştiri pe Internet, cu subiecte din diverse domenii: politică, evenimente curente, software,
automobile, filme, etc.

Capitolul al III –lea : Noul climat media în presa scrisă

38
Zilnic, în lume se editează peste 10.000 de ziare, care se tipăresc în 500.000.000 de
exemplare şi se difuzează zeci de mii de ştiri la radio si televiziuni.
Ziarele, radioul şi televiziunea oferă oamenilor informaţii despre viaţa politică, economică
şi culturală a societăţii, despre educaţie, sănătate, relaţii internaţionale, personalităţi publice etc.
Totodată, mass media pune în circulaţii opinii şi puncte de vedere cu privire la evenimentele de
interes public.
Nu în ultimul rând, presa informează cetăţenii asupra modului în care funcţionează
instituţiile statului. Din acest motiv, presa a fost supranumită “ a patra putere “în stat.
Presa scrisă este cel mai vechi şi mai divers domeniu din mass media.
Acesta cuprinde:
• ziare, numite si “ gazette, jurnale ” sau “ cotidiene “. Au apariţie zilnică. Rolul lor este de a
ţine publicul la curent cu cele mai noi evenimente. După aria în care sunt difuzate, se disting
“ gaztte centrale, regionale “ sau “ locale “. dupa felul informaţiilor, majoritatea sunt cu profil
general, altele sunt specializate în ştiri sportive, economice..
• reviste, publicaţii cu apariţie săptămânală, lunară, trimestrială. De aceea, ele se mai numesc şi
periodice. Majoritatea sunt specializate (profil literar, economic, medical, sportive etc.) sau se
adresează unui public foarte bine precizat (tineret, femei, pasionaţi de calculatoare, iubitori
de muzică rock etc.)
Sistemele multimedia sunt mijloacele de comunicare şi informare care folosesc computerul.
Comunicarea se face, în acest caz, printr-o reţea mondială numită Internet, la care poate fi
racordat orice calculator. Prin Internet circulă informaţii sub urmatoarele forme:
• Baze de date care sunt organizate riguros în fişiere specializate;
• Jurnale “ in screen “, adică informaţii editate sub forma unor gazete, dar care nu sunt tipărite,
ci afişate pe ecran;
• conferinţe şi alte forme interactive de comunicare
Şi presa scrisă a fost marcată de apariţia comunicaţiilor multimedia. În unele ţări (Belgia, Israel )
există automate – amplasate în magazine, gări, staţii de metrou – care pot tipări ziarul dorit, la
cererea clientului. Conţinutul paginilor de ziar este stocat în memoria unei tipografii digitale.
Odată ce a fost actionată, aceasta tipăreşte ziarul în câteva secunde.

39
Ziarele şi mijloacele tradiţionale de comunicare sunt slăbite de concurenţa online şi, mai ales, de
criza economică. Dar să analizăm evoluţia ziarelor şi genurile jurnalistice online, ale viitorului.
O publicaţie online înseamnă o iniţiativă de sine stătătoare, gîndită pentru a fi accesată
exclusiv prin World Wide Web. Ea nu are nici variantă tipărită şi nici aspectul obişnuit al unui
site, ci trebuie să fie concepută ca publicaţie cu un design şi conţinut specific. În teorie, inclusiv
fomula sa trebuie să reprezinte o metodă adaptată de jurnalism - jurnalismul online. Chiar şi aşa,
sînt la fel de puţine cazurile în care publicaţia online este concepută folosind arsenalul de
caracteristici specifice acestui mediu. Articolele care apar în formatul respectiv sînt pur şi simplu
copiate în pagină, fără a fi prelucrate şi aşezate - aşa cum procedează tehnoredactorul la un ziar -
pentru specificul şi designul (se presupune deja existent) al publicaţiei online. Şi, cum Internetul
este folosit în presa romanească pentru documentare şi colectare de informaţii, foarte puţini îl
folosesc şi ca mediu de diseminare.
În România există un index al paginilor de web ale instituţiilor media sau ziarelor, precum
şi al publicaţiilor online unde pot fi găsite, în ordine alfabetică, adresele de acces. Ziare.com
funcţionează ca o bază de date a publicaţiilor româneşti şi are între 15.000 şi 20.000 de vizitatori
zilnic.
“Jurnalismul online este definit ca fiind o formă de presă produsă pentru World Wide Web.
Internetul nu este totuşi singurul destinatar al acestui tip de jurnalism, el fiind pliabil şi altor
suporturi. Aceasta a patra forma de jurnalism implică în primul rînd concretizarea şi stabilirea
unui proiect aplicabil în mediul online . Presupune acţiuni de documentare şi colectare a
informaţiei (atît prin metode traditionale, cît şi folosind calculatorul şi Internetul), dar şi
structurarea, redactarea lor dupăcerintele mediului şi adecvarea la designul publicaţiei online. “18
Producînd materiale pentru Web, jurnaliştii online diferă de colegii lor din celelalte medii
de informare prin folosirea caracteristicilor specifice Internetului în activitatea lor zilnica:
multimedia, interactivitatea şi hipertextul. Aşadar, următoarele elemente sînt esenţiale unei
publicaţii online: conţinut original, fotografii, arhive, posibilităţi de participare a utilizatorilor,
stratificarea conţinutului, navigare facilă, forum, convergenţa mediilor, posibilităţi de
customizare.
De asemenea, un site poate oferi text, imagine, animaţie, grafice sau componente audio şi
video. Cu toate aceastea, foarte puţine publicaţii online româneşti ştiu să uzeze de beneficiile

18
Doug, Mileson, Online Journalism, 2002, electronic book

40
Internetului. Majoritatea preferă să folosească acest spaţiu pentru a informa, fără a crea şi o
platformă reală pentru publicaţia respectivă.

III. 1. Blog vs. jurnalism online

41
Blogul poate fi forma actualizată, modernizată a unui jurnal. Poate fi tribuna la care
bloggerul ia zilnic cuvântul în faţa lumii. Este un spaţiu deschis, un buletin de ştiri. Poate fi o
modalitate de exprimare a gandurilor. Sunt cuvinte adresate întregii lumi. Este tribuna
bloggerului personală, iar lumea intreagă poate deveni spectator. Există bloguri de nenumărate
feluri, iar ceea ce le face atât de captivante este tocmai deplina libertate, absenţa regulilor.
În câteva cuvinte, blogul este un site, unde se postează în mod regulat. Ceea ce este nou
este afişat în partea de sus a paginii. Vizitatorii pot comenta, pot lăsa linkuri sau pot trimite
comentariile lor. De când au fost lansate primele bloguri, acestea au remodelat faţa actuală a
Internetului, au avut impact în lumea politicii, au schimbat conceptul de jurnalism şi au oferit un
glas gândurilor utilizatorilor şi posibilitatea ca aceştia să intre în legătura unii cu altii. Este de
departe mijlocul de comunicare care poate fi cel mai putin suspectat de subiectivism, de existenţa
influenţelor mistificatoare.Atributele unui blog se pot rezuma într-un cuvant: comunicare.
Unele persoane folosesc blogul ca pe o manieră de a-şi organiza gândurile cele mai intime,
în timp ce alţii tratează în ele teme de interes general ce pot influenţa viaţa a mii de oameni. De
exemplu, jurnaliştii amatori sau profesionişti le folosesc pentru a posta dezvăluiri şocante sau
pentru a-şi exprima opinii a căror publicare ar fi imposibilă în alte medii.
Fără îndoială, fenomenul "blogging" a luat amploare, asimilând din ce în ce mai mulţi adepţi,
gata să se exprime liber, să împărtăşească şi celorlalti ceea ce cred ei că au de spus. Şi astfel s-a
nascut "blogosfera". Blogurile tind să devină foarte importante pentru domeniul mass-media,
însă nu s-a stabilit încă dacă blogul este jurnalism online sau nu. A scrie pe blog este un pas spre
presa reală traditională, deoarece blogurile au devenit o importantă sursă de informare pentru
majoritatea jurnaliştilor.Fenomenul blogurilor a ajutat la făurirea unei teorii noi, conform căreia
jurnalismul traditional a murit, iar omul de rând a devenit jurnalist, ajutat de mediul online.
Din punctul meu de vedere, bloggerul nu are unele costrângeri deci poate fi obiectiv. Dar rareori
este. Uneori intenţiile sale nu sunt de informare corectă, obiectivă, nepărtinitoare. Deseori
permisiunea de a fi subiectiv îl determină să considere că poate spune orice. Faptul că are o
audienta îl determină să creadă că orice spune e corect. Diferenţa nu o face faptul că este blogger
sau jurnalist şi nici că publică pe hârtie tipărita sau online. Diferenţa o face calitatea conţinutului
şi încrederea pe care o transmite fiind obiectiv, documentat, nepartinitor, calificat. Cum e
transmis conţinutul? Nu contează. Un ziar sau o revistă bună se vor cumpara mereu, iar un blog

42
bun va fi citit mereu, indiferent de ultima modă in media. Doar aşa se pot crea şi susţine
branduri serioase (persoane, publicaţii sau websiteuri) care au greutate asemenea jurnaliştilor de
altă dată. Hârtia nu are nicio valoare. Un blog nu are nicio valoare. Informaţia e singura valoare.
Din acest motiv categorisirea în jurnalişti şi bloggeri e total gresită. Le putem spune oameni care
produc continut. Pe termen lung singurul diferenţiator este calitatea şi trebuie să ne concentrăm
pe acest lucru.

III. 2. Presa on-line versus presa scrisă

43
În România ziarele tipărite fac parte din prezenţa noastră cotidiană încă de la sfârşitul
secolului al 19-lea. Va mai fi valabil lucrul acesta în viitorul apropiat?
Statisticile arată că presa scrisă este în declin. Tirajele publicaţiilor scad de la an la an la, fie că
este vorba de cotidiene generaliste, fie de cotidiene de nişă.Internetul a schimbat definitiv
raportul dintre public şi presa. Internetul oferă accesul facil, din câteva click-uri, la o cantitate de
informaţie covârşitoare. Informaţia s-a pulverizat pur si simplu.
Dacă în presa scrisă puteam vorbi de un număr limitat de surse de informare, Internetul este
nelimitat. Informaţia pe Internet poate fi găsită în ediţiile online ale unor ziare care există şi în
print, în ediţii exclusiv online ale unor publicaţii şi în numeroasele bloguri afiliate fiecărei
publicaţii sau care există independent de orice publicaţie.
Până acum, televiziunea era cea care oferea libertatea de a alege, prin mânuirea
telecomenzii. Acum însă Internetul face mai mult de-atât - oferă libertatea cititorului de a-şi
construi singur propriul traseu. O parte dintre redactorii unor cotidiane de renume din ţară sunt
îngrijorati şi indignaţi de faptul că revistele/ziarele online vor ajunge să dezvolte o afacere pe
seama informaţiilor oferite de presa scrisă, adică pe munca jurnalistilor.
Probabil că în viitor, presa scrisă va deveni o anexă a celei online, iar în final va dăinui cea care
prezintă mai multe avantaje. Principalul avantaj de care beneficiază o informaţie online este
faptul că poate fi prezentată prin intermendiul celor tre suporturi: audio, video si scris. E mult
mai usor pentru cititor să asimileze o informaţie prezentată în imagini şi în sunete decât sa o
citească din paginile unui ziar. Comoditatea şi lipsa timpului cu care se confruntă majoritatea
oamenilor reprezintă un plus adus presei online.
Care sunt însă diferenţele dintre un ziar online şi unul tipărit?
Prima diferenţă ar trebui să o facă limbajul, care ar trebui să fie mult mai îngrijit, astfel mult mai
literar în presa scrisă decât în mediul online, care este caracterizat de viteza, de eficienţă şi de
flexibilitate.
Însă exemplele care să o contrazică sunt multe – trebuie doar să menţionăm tabloidele şi
mai nou şi presa mai “serioasă”, unde sunt din ce în ce mai sceptică în ceea ce ţine de presa
românească.

44
În afară de limbaj ar fi însăşi conţinutul, care pare să fi devenit mai “neserios”, lejer, plin de
poze şi cu texte cât mai scurte şi în presa scrisă, unde ştirile şi conţinutul scris era pe primul loc.
În mediul online este ceva normal, mai ales că are suport şi pentru video.
Presa online nu are spaţiu limitat de stocare. În pagina online a unui ziar, nu ai limitări de pagini,
nu ai limitări de spaţiu pentru poze. Articolele pot fi astfel, în mediul online, mai complete,
susţinute de legături către alte publicaţii, către alte păreri pe această temă, către studii de caz, cât
pot fi deasemenea susţinute şi de mai multe imagini şi filmări.
Informaţiile în presa online, ajung deasemenea mai rapid la cititor. Majoritatea publicaţiilor
zilnice au un termen limită până la care pot trimite la publicare varianta finală a ziarului, pe când
această limitare nu există în online, publicaţia putând fi adusă la curent cu ultimele noutăţi în
orice moment din zi şi din noapte.
Presa online are marele avantaj de a permite interacţionarea între cititorii articolelor prin
intermediul comentariilor pe care le pot lăsa fie la anumite articole fie pe forumurile de discuţie,
special create pe diverse teme din presa zilnică. Se încurajează astfel crearea comunităţilor şi
împărtăşirea opiniilor într-un mediu online, neutru, unde ai ocazia să discuţi despre un subiect nu
doar cu colegul de serviciu sau vecinul, ci cu toţi oamenii dintr-o ţară sau chiar de pe planetă,
după caz.
Presa tradiţională consumă mai multe resurse, de mai multe feluri, şi implicit costă. Presa
online este eco-friendly şi este gratuită. Un mare avantaj pentru viitor pentru presa online este că
aceasta este ecologică: nu consuma hârtie sau cerneală şi nici nu are nevoie de atâtea resurse
umane, ci practic, odată ce site-ul web există, doar de editori. Pe de altă parte, pentru presa
tradiţională trebuie să faci minimul efort de a te duce până la un punct de presă, să scoţi din
buzunar o anumită sumă de bani, în funcţie de publicaţie, şi eventual apoi, să ai grijă să reciclezi
ziarul. Jurnalismul a fost susţinut până acum de existenţa acestui cerc vicios în care audienţa
plătea pentru ştirile pe care le dorea, vânzătorii de publicitate plăteau să atingă un anumit target,
iar agenţia de presa făcea profit din care plătea jurnaliştii, iar societatea beneficia astfel de
informaţii. Ajungerea presei în online a rupt acest cerc, acum fiind nevoie de mult mai multă
creativitate şi mai multe idei ca să se poată menţine acelaşi suport pe care s-a făcut jurnalism de
calitate atât timp.

45
. “Unde pierde presa scrisă? La partea de publicitate. Din nou aceasta pierde teren în fata
onlineului care din nou are o capacitate mai mare de stocare şi de redare a publicităţii, care nu e
doar un print, ci poate fi un clip video sau audio.
Dezvoltarea presei online este percepută de mulţi ca un fel de apocalipsă a printului prin efectele
negative pe care le are asupra acestuia din urmă: tabloidizarea presei de calitate,
deprofesionalizarea breslei, dispariţia presei de autor...”19
Să luăm ca exemplu tot modelul francez, în perioada interbelică existau mari reporteri francezi
axaţi pe le grand reportage, o specie nobilă a jurnalismului, situată undeva între jurnalism şi
literatură. Se scriau reportaje senzaţionale. În ziua de azi nu se mai face aşa ceva. Totul se
desfăşoară mult mai rapid şi mai superficial. E un proces care nu a început de acum, ci din
perioada respectivă. În acea perioadă a murit le grande reportage. A mai mers o perioadă şi după
război, dar încet încet s-a stins. Influenţa Internetului se vede şi în ceea ce priveşte diferenţa
dintre tipul de informaţie pe care îl regăsim pe hîrtie şi cel de pe online.
Oamenii au nevoie şi de opinie, nu numai de informaţie. Acesta este şi avantajul presei
scrise în comparaţie cu presa online, unde e mai complicat să stai şi să citeşti un articol de opinie.
Acolo se află informaţia scurtă, livrată rapid, care pune la curent cititorul cu ceea ce are nevoie.
Cu toate avantajele enumarate până acum ale presei online, presa tradiţională îşi va mai
găsi mult timp de acolo utilitate în viaţă omului contemporan. Veşnicul grăbit spre birou, va
prefera întotdeauna să cumpere repede de la vânzătorul de ziare preferat publicaţia care îl
interesează şi pe care să o lectureze în mijloacele de transport în comun. Călătorul cu trenul,
oamenii de pe plajă, studenţii în timpul cursurilor, toţi vor găsi plăcere în a lectura revistele cu
subiectele favorite, fie că sunt ele de afaceri, sau de modă, sau tehnologie, etc.
Diferenţa dintre cititorul de print şi cititorul de online este că primul nu va cumpăra trei
ziare pentru o informaţie, în timp ce al doilea va verifica zece site-uri ca să priceapă despre ce e
vorba. Şefii ziarelor uită acest lucru atunci când fac strategiile versiunilor online ale publicaţiilor.
O altă problemă este că se uită un aspect foarte important cînd vine vorba de new media: oricît de
bun ar fi un jurnalist în domeniul print , în online există întotdeauna o concurenţă acerbă.Când
vine vorba de new media, viteza nu e totul. Contează modul în care tratezi informatia contează
corectitudinea, contează unghiul de abordare.

19
Popa, Dorin, Mass media, astăzi, Editura Institutul European, Iaşi, 2002, p. 29

46
Astfel, putem afirma că Internetul cu siguranţă a adus o mare schimbare în ceea ce priveşte
circulaţia ziarelor, rapiditatea transmiterii unui mesaj, unei ştiri, unei noutăţi. Există, se pare, o
bătălie continuă între clasicul ziar de hârtie şi multitudinea de portaluri care reunesc într-o pagină
web toate ştirile şi publicaţiile. Este până la urmă o bătălie între stiluri de viaţă: între a răsfoi
paginile unui ziar abia imprimat, a savura mirosul de hârtie şi cerneală şi a sorbi o cafea
dimineaţa, sau tipicul omului care prima oară când se trezeşte, renunţă la romantismul dimineţii,
porneşte computerul şi verifică online ultimele noutăţi, şi ştiri.

III. 3. Viitorul mass-media electronice

47
Internetul a devenit o sursă informaţională importantă favorizând dezvoltarea rapidă a
sistemului mass-media. Continua creştere a tehnologiei face ca viitorul jurnalismului on-line să
depaşească orice graniţă.
Referitor la viitorul jurnalismului on-line s-au născut multe dezbateri care pun sub
semnul întrebării măsura în care această nouă formă a jurnalismului va înlocui presa pe suport
tradiţional sau o va completa ca şi pâna acum. Informaţiile din presa scrisă vor acea rolul de a
aprofunda şi nu de a fi în concurenţă cu alte surse de informare. Viitorul presei on-line va fi
dictat de nivelul de dezvoltare al tehnologiilor multimedia. Unii specialişti susţin că dezvoltarea
sistemului va aduce şi unele probleme etice. Alţii susţin că va exista o diferenţă între media
clasică şi media virtuală. Astfel, media virtuală se va folosi tot mai mult de legăturile electronice
şi de progresil multimedia pentru a reda utilizatorului o perspectivă mai bună asupra informaţiei.
Dar şi alte sisteme media, precum televiziunea , vor îmbrăţişa viitorul mediei on-line.
Deoarece televiziunea are un impact puternic asupra publicului şi datorită faptului că pentru
producţie şi pentru distribuţie , costurile vor fi tot mai mici, ea va putea exista şi la nivel local
sau de cartier. “Comsumul de informaţii televizate va creşte şi prin extinderea interactivităţii ,
când telespectatorul va putea recupera şi selecţiona tipul de informaţie pe care îl vrea şi în
momentul când va vrea, adică un telejurnal la comandă şi nu cu orar fix”.
Un alt proiect ce va fi dezvoltat în viitorul apropiat cuprinde marile companii audio-
vizuale care doresc să înfiinţeze aşa numitele web-televiziuni. Studiourile sunt improvizate,
discuţiile interactive, totul oferind sentimentul unei intimităţi confortabile ce nu poate fi găsită pe
posturile clasice de televiziune. Una din web-televiziunile care s-au impus deja este Canal web
net şi a fost înfiinţată în 1998. Are zeci de canale hipertematice consacrate cinema-ului,
muzicii,ştiinţei şi minorităţilor naţionale.
Cititorul este tot mai mult atras de ziarele on-line datorită posibilităţilor multiple ale
acestora faţă de presa scrisă: conţinut original, fotografii, arhive, posibilităţi de participare a
utilizatorilor, stratificarea conţinutului, navigare facilă, forum, convergenţa mediilor, posibilităţi
de customizare. Şi încă un amanunt, deloc de neglijat: gratuitatea informaţiei.
Din punctul meu de vedere, presa va continua să fie realizată de specialişti. Scrisul se va
conforma în continuare canoanelor obişnuite. Însă, un rol tot mai mare în redarea informaţiei va
reveni şi cetăţenilor care nu sunt jurnalişti de profesie. Tehnica modernă, telefoanele mobile,
camerele digitale foto şi video etc. vor face ca multe dintre evenimentele fierbinţi să fie surprinse

48
de persoane aflate la faţa locului. Fiecare cetăţean "înarmat" cu astfel de mijloace va putea
surprinde şi reda foarte repede informaţii de interes general sau local.
Aceste lucruri se manifestă încă de acum. Tot mai multe ziare au secţiuni de blog-uri, sau
cetăţenii îşi pot exprima nemulţumirea faţă de autorităţi prin intermediul site-urilor specializate.
Aşa cum bibliotecile virtuale nu au dus la eliminarea cărţii tipărite, tot aşa nici presa
electronică nu va fi groparul celei tipărite. Plăcerea de a ţine un ziar în mână îi va face pe oameni
să ceară în continuare acest gen de presă. Dar cu siguranţă că importanţa presei electronice faţă
de cea scrisă va creşte considerabil.
Zilnic, în lume se editează peste 10.000 de ziare, care se tipăresc în 500.000.000 de
exemplare şi se difuzează zeci de mii de ştiri la radio si televiziuni.
Ziarele, radioul şi televiziunea oferă oamenilor informaţii despre viaţa politică, economică şi
culturală a societăţii, despre educaţie, sănătate, relaţii internaţionale, personalităţi publice etc.
Totodată, mass media pune în circulaţii opinii şi puncte de vedere cu privire la evenimentele de
interes public.
Nu în ultimul rând, presa informează cetăţenii asupra modului în care funcţionează
instituţiile statului. Din acest motiv, presa a fost supranumită “ a patra putere “în stat.
Presa scrisă este cel mai vechi şi mai divers domeniu din mass media.
Acesta cuprinde:
• ziare, numite si “ gazette, jurnale ” sau “ cotidiene “. Au apariţie zilnică. Rolul lor este de a
ţine publicul la curent cu cele mai noi evenimente. După aria în care sunt difuzate, se disting
“ gaztte centrale, regionale “ sau “ locale “. dupa felul informaţiilor, majoritatea sunt cu profil
general, altele sunt specializate în ştiri sportive, economice..
• reviste, publicaţii cu apariţie săptămânală, lunară, trimestrială. De aceea, ele se mai numesc şi
periodice. Majoritatea sunt specializate (profil literar, economic, medical, sportive etc.) sau se
adresează unui public foarte bine precizat (tineret, femei, pasionaţi de calculatoare, iubitori
de muzică rock etc.)
Sistemele multimedia sunt mijloacele de comunicare şi informare care folosesc computerul.
Comunicarea se face, în acest caz, printr-o reţea mondială numită Internet, la care poate fi
racordat orice calculator. Prin Internet circulă informaţii sub urmatoarele forme:
• Baze de date care sunt organizate riguros în fişiere specializate;

49
• Jurnale “ in screen “, adică informaţii editate sub forma unor gazete, dar care nu sunt tipărite,
ci afişate pe ecran;
• conferinţe şi alte forme interactive de comunicare
Şi presa scrisă a fost marcată de apariţia comunicaţiilor multimedia. În unele ţări (Belgia, Israel )
există automate – amplasate în magazine, gări, staţii de metrou – care pot tipări ziarul dorit, la
cererea clientului. Conţinutul paginilor de ziar este stocat în memoria unei tipografii digitale.
Odată ce a fost actionată, aceasta tipăreşte ziarul în câteva secunde.
Ziarele şi mijloacele tradiţionale de comunicare sunt slăbite de concurenţa online şi, mai
ales, de criza economică. Dar să analizăm evoluţia ziarelor şi genurile jurnalistice online, ale
viitorului.

III. 4. Evoluţia ziarelor : de la print la online

50
"Un ziar bun reprezintă o naţiune care vorbeşte despre sine", spunea renumitul dramaturg
şi scenarist Arthur Miller în 1961. Cuvintele sale au fost confirmate 12 ani mai târziu, când doi
reporteri de la cotidianul The Washington Post realizau o serie de anchete şi articole care aveau
să-l compromită definitiv pe preşedintele american Richard Nixon. “Acum
aproximativ 400 de ani apărea primul ziar tipărit (în 1605, publicat de Johann Carolus în
Strasbourg). În 1994, apare primul ziar independent on-line. Un deceniu mai tarziu, căderea
tirajelor îi îngrijorează pe editorii din toată lumea. Tinerii nu mai citesc ziare, ci e-ziare.
Publicaţiile îşi caută identitatea în "convergenţa" digitală cu alte media.
În anii '40-50, ziarele s-au temut că vor pierde teren din cauza radioului. Apoi apariţia
televiziunii a ingrozit şi mai mult ziarele. Dar s-a dovedit că aceasta doar a facut ziarele mai de
calitate. O dată cu apariţia televiziunii, ziarele au început să folosească fotografii mari, pentru a
putea concura cu mediile electronice. Internetul schimbă astăzi obisnuinţele. Noile media dau
cititorilor posibilitatea să participe la scrierea stirilor. Astfel, grupurile care editează ziare trebuie
să se concentreze mai mult pe comercial (pe modelul de brand mix), dar şi pe calitate foarte bună
si culoare.”20
Din 1995 media suferă schimbări masive, astfel timpul petrecut în faţa televizorului a
crescut cu 43 de minute, de la 167 de minute (1994) la 210 minute (2004), creşte influenţa
Internetului, mediile interactive câstigă tot mai mult teren : Internet, telefon mobil, computer,
PDA, telefoanele inteligente. Consumul de astfel de medii a crescut. Digitalizarea schimbă
această lume. Digitalizarea are un impact masiv asupra mediilor, permiţând convergenţa
acestora: se ajunge la o fuziune între televiziune şi transferul de date, în special cu dezvoltarea
benzii largi (broadband) care permite utilizatorului accesul la acest tip de serviciu. Totul incepe
să fie digital.
Globalizarea informaţiei face ca resursele disponibile să fie nelimitate. Astfel, spre
deosebire de presa tradiţională, a cărei menire era mai degraba să furnizeze informaţii care
lipsesc unei comunităţi, divertisment sau programe educative, presa viitorului se bazează pe
filtrare, pe procesul de selecţie. Este important "rolul navigatorului".
Presa viitorului va trebui să îşi regândească şi organizarea internă. Se observă o tendinţă

20
Coman, Mihai, O introducere în presa scrisă şi vorbită. Iaşi, 2001, p.50

51
de creştere a articolelor promoţionale plătite, însă separarea între editorial şi publicitate trebuie să
fie cât se poate de clară
Trăim într-o perioadă în care resursele intangibile (cunoştinţele) câştigă din ce în ce mai
mult teren. Cunoaşterea în sine nu este suficientă dacă ea nu este şi răspândită, dacă nu devine un
„bun” al tuturor. Pentru ca o societate să poată progresa este necesar ca întreaga gamă de
cunoştinţe să fie valorificată în plan social. În acest scop, comunicaţiile reprezintă mijloacele
prin care se realizează şi se fructifică, în orice domeniu, cunoaşterea.
În zilele noastre, cea mai vehiculată prejudecată, clasică, este că revoluţia online
va duce la moartea ziarului tradiţional. Încă din 1997, Bill Gates "prevestea" dispariţia printului
până la sfârşitul mileniului. Internetul nu numai că nu a omorât ziarul ca business, dar a oferit o
platformă alternativă de distribuţie şi o resursă suplimentară de venituri pentru publisherii
tradiţionali.
Până şi ziarul pe Internet este un concept demodat, astăzi vorbim despre ziarul
multimedia. Ultimele trenduri ale acestuia ar fi:
- servicii de mică publicitate online: joburi, maşini, imobiliare
- web tv
- redacţia multimedia
- conţinut generat de utilizatori.
- bloggingul pe conţinutul oferit furnizează cel mai bun marketing posibil
- acces la diverse servicii utile, cum ar fi hărti sau meteo
- bloguri pentru jurnalisti pentru a crea o legatură directă cu cititorii şi a publica texte informale
- personalizarea - posibilitatea cititorului de a vizualiza numai ştirile pe care şi le doreşte, în
forma pe care o doreşte.
Evoluţia ziarelor de la varianta print la cea online a fost rapidă şi a prezentat avantaje şi
dezavantaje de ambele părţi. Acum, trebuie să luăm în considerare faptul că viitorul
jurnalismului online va depăşi orice graniţă.

52
III. 5. Ştirea, interviul, reportajul noului climat media

Ştirea, interviul şi reportajul sunt cele trei mari genuri jurnalistice pe care le găsim cu
precădere în paginile publicaţiilor on-line. În schimb, cea mai răspândită dintre toate este ştirea,
care, de cele mai multe ori este copiată din publicaţii on-line sau tradiţionale,sau este tradusă de
pe site-urile marilor instituţii media internaţionale.
Ştirea din publicaţiile on-line este scurtă, răspunde la cele şase întrebări şi este aşezată în
pagină astfel încât să atragă utilizatorul. Ştirile on-line sunt de cele mai multe ori însoţite de poze
care sunt în perfectă armonie cu conţinutul informaţional. Ştirile sunt grupate pe categorii, ştiri
financiare, naţionale şi bursiere. Diferenţa dintre o ştire din publicaţiile on-line şi o ştire în
variantă print, este aceea că prima ştire se poate accesa din acelaşi site, în comparaţie cu un ziar
care ar avea aceste ştiri pe pagini diferite.
Ştirile care apar în publicaţiile on-line, indifferent de natura lor şi subiectele pe care le
cuprind, nu sunt scrise neapărat de un jurnalist. Sursele de informare permit realizatorilor de site-
uri să publice ştirile. Pe unele site-uri româneşti ştirea este redactată şi uneori tăiată pentru a
putea fi utilă vizitatorului. Dacă ştirea este prea lungă şi utilizatorul se plictiseşte, acesta schimbă
ştirea sau se îndreaptă spre un alt site. Momentan nu s-a creat un stil jurnalistic care să prevadă
unele norme de redactare a ştirilor pentru mediul virtual. Cert este că, ştirile din publicaţiile
electronice sunt lesne de citit, scurte şi la obiect.
Interviurile care apar în astfel de publicaţii sunt destul de rare. Având în vedere că în
majoritatea cazurilor in spatele realizării site-ului nu stă un jurnalist, este foarte greu pentru
altcineva să realizeze interviuri. “Orice interviu trebuie să-şi propună un scop clar şi cu specific
jurnalistic. În mod normal, un interviu trebuie să exploreze subiectul întrâun mod inedit.”21 Scria
Michael Cherkland în Manualul de Jurnalism despre interviu. Subiectul inedit pentru unele
publicaţii on-line îl reprezintă simplul fapt că o personalitate a acceptat să răspundă unor
întrebări în exclusivitate pentru acel site. În site-urile cu profil sportiv, interviurile abundă, fiind
realizate cu diferite persoane din fotbal, gimnastică sau alte sporturi. Interviurile se rezumă la
câteva întrebări, în comparaţie cu cele apărute în ziare sau reviste care uneori depăşesc o pagină,
21
Tolcea, M. apud Michael Cherkaland, Manualul de Jurnalism, Coman, Mihai, Volumul 1, Polirom, 2001, p. 70

53
dar acoperă subiectul tratat din mai multe unghiuri oferind cititorului o perspectivă mai bună
asupra faptelor. Interviurile care apar în publicaţiile electronice sunt realizate uneori doar după ce
utilizatorii cer ca o personalitate să se exprime în legătură cu problemele discutate pe site.
Credibilitatea ştirilor şi interviurilor din publicaţiile on-line nu poate fi verificată, la fel nici
autenticitatea. Acestea pot fi modificate sau copiate dintr-un ziar.
“Interviurile considerate slabe nu fac decât să deruteze şi să consume inutil timpul
22
auditorului, pentru că ele nu îl încurajează pe intrevievat să adauge lucruri noi şi interesante”
adaugă Michael Cherkland. Un interviu care apare într-o publicaţie on-line nu îl putem cataloga
ca fiind slab sau foarte bun. Interviurile on-line sunt constrânse de alţi factori, cum ar fi
încadrarea în site, abordarea unei teme de interes pentru cei ce vizitează site-ul.
“Cel dintâi lucru pe care un jurnalist trebuie să îl înteleagă este că nu orice discuţie cu o
personalitate a vieţii publice este un interviu” , scria Marcel Tolcea despre un punct important în
determinarea unui interviu. Interviurile publicaţiilor on-line sunt menite mai întâi să atragă
vizitatori şi mai apoi să ofere informaţii. Interviurile ziarelor sunt complexe şi axate pe anumite
teme de interes major, ele stârnind interesul prin abordarea unor anumite probleme din care
cititorul află ceva. În interviurile publicaţiilor electronice, interlocutorii îşi dau cu părerea în
legătură cu o anumită temă sau îşi descriu viaţa de zi cu zi sau vorbesc despre propria lor
persoană.
Nu în cele din urmă, reportajul este probabil genul jurnalistic care apare cel mai puţin pe
paginile publicaţiilor electronice. În Manualul de Jurnalism , apare o definiţie dată reportajului
„articol sau serie de articole scrise de un jurnalist, având ca punct de plecare informaţii culese de
la faţa locului”.
Probabil din cauza lipsei jurnaliştilor care să publice materiale pe Internet, reportajul este
genul jurnalistic ocolit deoarece necesită o iscusinţă a jurnalistului. Pentru a realiza un reportaj
trebuie sa fii la faţa locului pentru a lua detaliile necesare redactării.
“Dacă, de cele mai multe ori , jurnalistul debutant consideră că momentul decisive al
elaborării unui bun reportaj se consumă la masa de scris, jurnalistul experimentat ştie că succesul
demersului său jurnalistic se află în primul rând în calitatea documentării la faţa locului , în
colectarea unui număr cât mai mare de informaţii şi detalii, uneori aparent fără importanţă.”

22
ibidem

54
Această acurateţe de care este nevoie în reportajul jurnalistic pentru a putea reda cu
exactitate emoţiile sau evenimentele trăite va face ca reportajul on-line să fie filmat. Pentru
moment, publicaţiile on-line oferă poze alături de reportaje, acestea având menirea de a ajuta
utilizatorul să îşi imagineze cele descrise de jurnalist.

55
Capitolul al IV -lea: Televiziunea

Televiziunea este mijlocul de comunicare de masă cu cel mai mare impact asupra societăţii.
Una dintre cele mai importante invenţii ale secolului XX a fost televiziunea. Istoria ei recentă a
evoluat foarte repede de la televiziunea alb-negru, la color. Modernizările în domeniu
progresează de la an la an. Inventată între cele 2 războaie mondiale, nu s-a dezvoltat ca una
dintre media publice decât de la sfârşitul anilor 1940, în Statele Unite apoi şi în Europa.
Televiziunea anilor '50 se dorea culturala si se slujea, intrucatva, de monopolul pe care il
detinea pentru a le impune tuturor produse cu pretentii culturale (documentare, adaptari dupa
opere clasice, dezbateri culturale etc.) si pentru a forma gustul marelui public; televiziunea anilor
'90 cauta, dimpotriva, sa exploateze si sa flateze aceste gusturi pentru a cuceri o audienta cat mai
larga, oferindu-le telespectatorilor produse brute, a caror paradigma o constituie talk-show-ul:
felii de viata, exhibare fara perdea a unor experiente traite, de multe ori extreme, apte sa satisfaca
o anumita forma de voyeurism si de exhibitionism.
Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode şi tehnici utilizate
pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicaţie a imaginilor în mişcare. Ca şi radioul,
televiziunea este este o invenţie a perioadei interbelice, deşi primele principii au început să se
studieze din secolul al XIX-lea. Au trecut mai mult de şaizeci de ani de când, pe un ecran sferic,

56
apărea prima imagine a unei prezentatoare. Televiziunii îi vor trebui mai puţin de zece ani pentru
a evolua de la faza încercărilor de laborator la un început de realitate industrială. Imediat după
terminarea războiului lucrurile se precipită : echiparea cu astfel de aparate se face intr-un ritm
alert, astfel că în 1951, în Statele Unite existau 10 televizoare la 100 de locuitori, iar în Marea
Britanie, 3 televizoare la acelasi număr de locuitori. În 1951, televiziunea apare şi în tări
considerate drept sărace, cum ar fi Cuba, Mexic sau Brazilia.
Televizorul este un obiect considerat de unii central în casele a peste două miliarde de
oameni. Dar ce se află în spatele ecranului? Din punct de vedere tehnic, televizorul asigură două
funcţii: Prima este aceea de a recepţiona informaţii electrice codificate. Aceste semnale sunt
selectate, amplificate, şi tratate corespunzător, uneori cu ajutorul telecomenzii.
Cealaltă funcţie constă în a transforma aceste semnale, după ce au fost selectate şi
modulate, în imagini care să capteze ochiul şi urechea telespectatorului. Deşi televizorul este un
obiect omniprezent şi oarecum banal in casa multor oameni, lucurile se complică când încerci să
urci o treaptă în sistemul de televiziune.
Astfel, televiziunea a fost invenţia secolului al XX-lea. Mulţi susţin că vremea ei a trecut şi
că secolul al XXI-lea aparţine, fără drept de apel, internetului. Asta nu înseamnă că micul ecran
va dispărea din peisajul de zi cu zi. Numai că se va transforma pentru a ţine pasul cu ritmul alert
al vieţii moderne. Studiile arată că oamenii se uită din ce în ce mai puţin la televizor, preferând să
navigheze pe web. Pentru a supravieţui, televiziunea este obligată să fuzioneze cu internetul.
Un telespectator din lumea viitorului se va aşeza comod în fotoliu şi va avea la dispoziţie trei
milioane de emisiuni. O va alege pe cea preferată şi o va descărca. Aparent, acest lucru este în
avantajul consumatorilor. Nimeni nu va mai fi nemulţumit de emisiunile oferite de câteva canale.
Există însă şi un revers. Bugetul producţiilor tv va fi stabilit în funcţie de numărul de vizionări.
Iar calitatea va avea de suferit, televiziunile axându-se pe captarea cât mai multor telespectatori,
cărora le va propune subiecte "lejere".
« Timpul înseamnă bani ». Goana dupa indici cât mai ridicati de audienţă (rating) duce
la concesii, mai ales în zona programelor artistice, dar şi în aceea a publicisticii culturale.
Fenomenul în cauză determina oferta de program să flateze gustul mai coborât, optiunile
îndoielnice pe scara valorilor.
Conceptul de « cultură mediatică » defineşte în esenţă o cultură a divertismentului, o
simplificare a formelor culturale ce sunt reduse, condensate, repovestite şi resemnificate. Mass-

57
media, în special televiziunea, creeaza această cultură ; ele încetează a fi un canal prin care se
transmit celelalte componente culturale şi devin ele însele un sistem cultural în sine. Un mesaj
artistic, cultural, odată devenit emisiune TV, cunoaste obligatoriu un procent de degradare în
planul receptării.

IV. 1. Talk-show-ul şi reality-show-ul

Un talk-show este un program de televiziune în care o persoană sau un grup de oameni


vin împreună pentru a discuta despre diverse teme.
“Termenul de talk show a apărut la jumătatea anilor ’90, fiind cultivat la început
îndeosebi de televiziunea americană. Pentru unii autori, el apare drept o concesie à l’américaine,
făcută „supremaţiei audienţei şi indicelui de satisfacţie prin televiziune”.
Noël Nel consideră, dintr-un punct de vedere, că o emisiune tip talk show seamnănă cu o
discuţie “de salon”, care nu are legătură cu asperităţile, cu profunzimile cu care ne obişnuiseră
deja clasicele emisiuni dezbatere.”23
Din   punct   de   vedere   terminologic,   plecăm   de   la   două   componente:   „Talk”   –   discuţie, 

conversaţie, dar şi bârfă şi de la „Show” – spectacol, expoziţie, fast. Dacă ar fi să cercetăm istoria 

acestui gen care, practic, a revoluţionat televiziunea, ar trebui să ne întoarcem în anul 1985, 

atunci când se difuza prima ediţie a celebrei "Larry King Live",emisiune difuzată de CNN care a 

ajuns acum, după mai bine de două decenii, la peste un milion de telespectatori în fiecare noapte. 

23
www.wikipedia.com

58
Putem considera talk­show­ul ca fiind emblema a ceea ce am putea considera, cu un termen 

împrumutat   din   geologie   sau   din   istorie,   neo­televiziunea.   Păstrând   aceeaşi   terminologie, 

dezbaterile clasice ar putea fi datate într­o epocă ce ar putea fi plasată în paleo sau, cel mult, 

mezo­televiziune. 

După peste două decenii de la apariţia genului, acest termen l­a înlocuit aproape cu totul pe 

cel de dezbatere. Cu toate acestea, cele două genuri, unul caracterizat prin sobrietate şi accentul 

pus pe informare, iar celălalat pe spectacol, coexistă. Spre deosebire de dezbatere, talk­show­ul 

este o formă de schimb organizată astfel încât să scoată la iveală conflictul, drama umană, sub 

diverse   aspecte,   în   legătură   cu   o   temă­pretext,   printr­o   confruntare   a   unor   judecăţi   şi   opinii 

exprimate tranşant şi cu ajutorul unui dispozitiv televizual care se complace în a ilustra aceste 

conflicte   sau   a   sugera   drama.   “El   corespunde   unei  puneri   în   spectacol  a   cuvântului   apt   să 

servească unei abordări sensibile, emoţionale a celor două forme de dezordine umană care sunt


conflictele între indivizi şi dramele intime ale persoanei” afirmă Patrick Charaudeau şi Rodolphe
Ghiglione în lucrarea Talk-show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit.
Dintre   cele   mai   cuprinzătoare   şi   mai   nuanţate   definiţii   date   talk­show­ului,   este   de 

semnalat cea pe care o formulează Noël Nel în lucrarea sa  Le débat televise: “Apoteoză a media, 

transpunere electronică a tragediei greceşti, prin progresia dramatică pe care o conţine şi prin 

catharsis colectiv, complement indispensabil al democraţiei, talk­show­ul reprezintă , finalmente, 

o structură în care intră în rezonanţă şi se contaminează două forme de reprezentare socială: 

statul­spectacol, cu eroii săi politici, şi Televiziunea­stat, cu socializarea instantanee pe care o 

propune în cadrul marilor dezbateri ideologice.”.
Patrick Charaudeau şi Rodolphe Ghiglione enumeră câteva dintre caracteristicile talk-
show-ului. “Una dintre acestea ar fi că invitaţii unei astfel de emisiuni sunt solicitaţi fine în
calitate de persoane combative, fie de victime. Rolul acestora este acela de a reprezenta cel mai
bine categoria din care fac parte, astfel încât printr-o regie bine pusă la punct de moderator,
“conflictul” să capete o amploare cât mai mare, spre deliciul sau compătimirea telespectatorilor.
“Organizarea emisiunii este orientată în întregime către dramatizare şi divertisment, cu

59
prezentarea unor documente şi anchete care constituie mărturii ale acestei dezordini sociale şi îi
scot în evidenţă aspectele cele mai dramatice”24.
Formatul   unei   asemenea   emisiuni   utilizează   diferite   genuri   (interviuri,   reportaje, 

confesiuni, muzică, anchete etc.), astfel încât tensiunea să fie cât mai mare, iar efectul asupra 

publicului cât mai puternic. Moderatorul uni talk­show are misiunea de a provoca, de a determina 

antagonisme, de a declanşa o stare puternică de emoţie în rândul invitaţilor dar, mai ales, al 

publicului care priveşte emisiunea. Sau, dacă o cere desfăşurătorul de a determina o cascadă de 

râsete. 

Celebra emisiune “The Oprah Winfrey Show” este un exemplu cât mai elocvent în acest sens, ea 

bucurându­se de cea mai mare cotă de audienţă din istoria televiziunii americane.

Aproape întotdeauna, o emisiune talk­show este planificată în grila de programe în acel 

spaţiu de timp care poartă numele de prime time (19.00 – 23.00). Evident că această programare 

este efectuată în primul rând în funcţie de profilul canalului de televiziune şi de publicul ţintă. De 

exemplu, ar fi de neimaginat ca la o televiziune de nişă profilată pe transmiterea de ştiri, precum 

Realitatea TV, să avem în acest interval de timp un talk show cu conţinut cultural. Atunci când se 

realizează grila de programe se ţine seama, evident, şi de ziua săptămânii, week­end­ul având alt 

specific decât cele cinci zile din cursul săptămânii. 

Autorii   lucrării  „Talk­show­ul.   Despre   libertatea   cuvântului   ca   mit”  propun   împărţirea 

acestor emisiuni în două categorii, diferenţiate după tipul de discurs care este practicat. 

Prima dintre ele are în vedere talk­show­ul de tip polemic. „Ele aduc în prim­plan persoane 

care, pentru că au fost implicate într­o „situaţie conflictuală” şi indiferent de statutul lor social 

sunt chemate să se confrunte (să dezbată) în legătură cu o temă”.

A doua categorie o reprezintă talk­show­urile introspective. În acest caz spectatorilor le 

sunt prezentate persoane care „au trăit în comun o aceeaşi experienţă şi care sunt îndemnate să o 

24
Charaudeau, P. , Ghiglione, R. , Talk Show-ul. Despre libertatea cuvintului ca mit, Editura Polirom, Bucureşti, 2003,
p. 46

60
povestească, fiecare din punctul ei de vedere”. Acesta poate fi diferit sau chiar contradictoriu, 

ceea ce măreşte doza de spectaculos.

Participanţii la talk­show sunt, evident, diferiţi, în funcţie de cele două categorii prezentate 

mai sus. În primul caz putem vorbi despre actori sociali care au fost sau sunt într­o situaţie 

conflictuală.   Ei   sunt,   aşa   cum   spun   Parick   Charaudeau   şi   Rodolphe   Ghiglione,   „cei­care­

acţionează”,   care   gândesc   şi   vorbesc,   care   au   de   interpretat   un   rol   care   impune   mobilitate, 

suspans, deznodământ necunoscut.  În cel de­al doilea caz personajele se lansează în orizontul 

aminitirilor, în cel al subiectivismului unor termeni precum „cred”, „mi se pare”, „după câte îmi 

amintesc”.

Talk show­ul se diferneţiază de emisiunile de tip dezbatere printr­o suită de caracteristici, 

foarte bine surprinse de Charaudeau şi Ghiglione.

 Au un loc foarte important în spaţiul public, rol care are un mare potenţial de

creştere. El se adresează domeniul privat, intim, centrându­se pe racordarea la judecăţile

şi sensibilităţii omului obişnuit 

 Are o punere în scenă proprie, un propriu sistem de gestiune, un discurs propriu, 

foarte vizibil dar lipsit de o mare profunzime. 

 Promovează un discurs „eu­noi”, al unui „eu” care devine un model valabil 

pentru public, o figură emblematică a unui simptom colectiv. 

 Talk­show­ul promovează „o nouă normă, un nou spectacol, o nouă ideologie. O 

nouă normă a unei opinii publice care nu ar mai fi externă dezbaterii publice, ci inclusă în

acesta, generându­o şi oferindu­i, via media, un răspuns de reparare a dezordinii 

sociale”.

Apare apoi, un nou tip de spectacol, în care temele spaţiului public se amestecă cu cele ale 

spaţiului   privat,   seriozitatea   cu   divertismentul,   identitatea   anonimă   cu   cea   de   erou,   chiar   şi 

mediatic.  

61
Sub pretextul de a descoperi adevărul, telespectatorul este, practic, îndemnat să participela 

„consumarea unei fantasme de adevăr „inesenţială”, fără să aibă dreptul la cuvânt”.

Deşi   talk­show­ul   proclamă   interactivitatea   cu   publicul,   de   fapt   acestuia   i   se   confiscă 

cuvântul. Cei doi autori merg mai departe în a interpreta rolul pe care îl deţine un simplu invitat 

al   unei   emisiuni   talk   show.   „El   este   prins   între   ciocanul   universurilor   impuse   şi   nicovala 

dramatizării din talk show. Actor al unui teatru despre care nu ştie nimic, nici piesa,nici replicile, 

el este la mila animatorului/regizorului care, prezent pe scenă, îl foloseşte în modul cel mai 

potrivit propriilor reprezentări ale dramaturgiei capabile de a capta auditorii”.25

Bineînţeles că nici un realizator de talk show nu va recunoaşte acest lucru, cu toţii vorbind 

de cât de important este publicul pentru aceştia. În acest sens, Robert Turcescu, moderatorul 

emisiunii „”100%”, spunea următoarele: „Trebuie să te gândeşti în permanenţă la faptul că, în 

talk show­ul respectiv, nu joci doar pentru tine şi pentru victoriile tale ca jurnalist, ci, mai ales, 

pentru cei care se află „în tribune” şi care, într­un astfel de caz, sunt telespectatori, aflaţi acasă, în 

faţa televizotului”.

Alte caracteristici ale talk.show­ului sunt comune cu cele pe care le deţine şi o emisiune tip 

reality show. Printre aceastea enumerăm: 

• Apropierea aparentă a cetăţeanului de televiziune, publicul devenind instrumentul de 

legitimare a discursului moderatorului. 

• Existenţa unei „realităţi ficţionale” care, de regulă, se construieşte în jurul unui subiect 

centrat pe domeniul vieţii sociale. Se alege o temă de interes, cum ar fi maltratarea unor 

copii, şi se aduc în studio persoane care au puncte de vedere foarte diferite, mizându­se pe 

conflictul dintre acestea (primele emisiuni de acest gen au aparţinut lui Phil Donahue). 

• Amestecul genurilor. 

• Importanţa dispozitivului tehnic care duce la declanşarea discursului cetăţeanului 

• Funcţia socială. 

25
ibidem

62
S­a vorbit foarte mult despre problema universalităţii talk show­ului, existând autori care 

consideră că, din punct de vedere tipologic, am avea de­a face cu modele care se transmit şi se 

difuzează fără a exista mai diferenţe între ele. Realitatea este alta, o foarte mare importanţă 

având­o ceea ce putem numi substratul cultural. Acesta este răspunzător de diferenţele care există 

de la ţară la alta, de la o televiziune la alta. 

Talk show­ul a fost considerat de sociologul francez Pierre Bourdieu ca fiind un tip de 

producţie de televiziune indezirabilă pentru elite.

Dincolo de toate limitele sale, de scăderile care pot fi puse pe seama concesiilor făcute 

audienţei, talk show­ul este, alături de reality show, unul dintre formatele TV care au contribuit şi 

contribuie,   în   continuare,   la   apariţia   unei   noi   paradigme   între   toate   genurile   audiovizualului 

ultimelor decenii. 
În ultimii ani, în întreaga lume, programele de televiziune sînt din ce în ce mai dinamice,
cu formate combinate în permanenţă şi frecvent reîmprospătate. Principala tendinţă este
comercializarea, în care divertismentul invadează toate formatele, ducînd la efecte hibride.
Reality-show-uri excentrice se îmbină cu emisiuni-concurs interactive, iar goana după audienţe
reprezintă principalul scop al marilor companii care "fabrică" divertisment pe bandă rulantă.
Interesant este modul în care "a prins" la noi acest gen de emisiuni, unele sub licenţă, "adaptate"
cerinţelor publicului de aici, altele pur şi simplu imitaţii cu buget mare.
În 1996, o tînără oarecare, Jennifer Ringley, şi-a difuzat non-stop viaţa pe Internet, lansînd
astfel, fără voia sa, un nou format de emisiune care s-a dovedit extrem de profitabil. Trei ani mai
tîrziu a apărut Big Brother, iar producătorii săi, John de Mol şi Joop van den Ende, au ajuns să
stăpînească un imperiu fabulos, Endemol Entertainment. Faimosul concurs care se bucură şi
astăzi de succes, a cunoscut de-a lungul timpului o evoluţie, probele şi regulile din "casă"
diversificîndu-se şi atingînd "extreme" greu de imaginat. Acum în Marea Britanie este la modă
Big-Brother-ul cu celebrităţi.
Numărul mare de reality-show-uri existente în grilele tv lasă impresia că sunt programe
ieftine, cu costuri reduse, uşor de realizat. Se estimează că, în general, costurile unui program de
tip reality-show variază între 3.000 şi 4.000 de euro pe ediţie, sume ce includ şi plata licenţelor în
cazul formatelor achiziţionate de pe piaţa internaţională. În funcţie de producţie, un sezon de

63
reality-show poate ajunge să fie mai ieftin decât o emisiune produsă în studio. Oferta de reality-
show-uri este în plină dezvoltare şi e departe de a-şi fi epuizat resursele. Telespectatorii români
de abia acum au descoperit plăcerea de „a trage cu ochiul", cu ajutorul televiziunii, în „curtea
vecinului".
Acest tip de emisiuni sunt producţii extreme de rentabile, atat pentru posturile de
televiziune cât şi pentru telespectatorii care le indrăgesc. Dacă în trecut televiziunea era renumită
exclusiv pentru emisiuni intelectuale, în prezent, locul acestora a fost ocupat de un amalgam de
filme şi programe pe time diverse. Este adevărat că nici societatea nu mai este aceeaşi, însă,
trebuie sa fim foarte atenţi la ceea ce vizionam, astfel încât ceea ce vedem la televizor sa nu ne
influenteze comportamentul.

IV. 2. Sindromul Truman

Doi psihiatri canadieni au identificat o nouă afecţiune, care se leagă de ideea de reality
show, iar numele ei este „sindromul Truman”, după filmul lui Peter Weir din 1998, „The Truman
Show”. Să ne amintim: acolo, Truman, personajul jucat de Jim Carrey, realizează la un moment
dat că viaţa lui e compusă din lucruri stranii, că există o conspiraţie în jurul lui şi, pînă la urmă,
că e pionul central al unui reality show, în care toţi ceilalţi oameni sînt actori sau figuranţi. El era
singurul care nu ştia că e filmat în permanenţă.
“Boala descoperită de cei doi canadieni e declanşată de expunerea vieţii personale în faţa
tuturor - şi nu numai emisiunile de televiziune cu oameni obişnuiţi se fac vinovate de acest lucru,
ci şi reţelele sociale de pe Internet de tipul Facebook, Hi5 etc., adică cele în care indivizii îşi pun
la comun existenţele (sharing).”26 Celebritatea astfel dobîndită peste noapte - sau iluzia
celebrităţii - exercită o presiune psihică destul de puternică şi cu efecte negative deseori, susţin

26
www.românialiberă.ro

64
psihologii. Sindromul Truman ar putea explica şi comportamentele unor personaje mediatice de
la noi, care se manifestă oricum, numai ca nişte oameni normali nu.
Apariţia bolii este favorizată de utilizarea reţelelor sociale de pe internet, cum ar fi
Facebook, şi a site-urilor de video sharing. Acestea sunt, în opinia cercetatorilor, pretexte ideale
pentru cei cu un psihic mai labil de a-şi expune fanteziile sau pasiunile personale unui public
extrem de larg. Altfel spus, ei simt că devin celebri peste noapte şi sunt supusi unei presiuni
psihice.
Principala problemă cu care se confruntă bolnavii este ca nu mai au incredere in nimeni,
considerând chiar că şi apropiaţii au fost inlocuiţi de actori impostori. Un exemplu al
manifestărilor cauzate de sindromul Truman, relatat de specialişti, este cel al unui tata a cărui
fiică ameninţa cu sinuciderea, întrucat era convinsă că aceasta era singura cale de a fi eliminată
din spectacol. Cazurile de acest gen sunt dificil de tratat, atata timp cât bolnavii îşi "concediază"
psihiatrii, pretextând că aceştia sunt doar actori, sau simpli colegi de platou.
Existenţa dovedită a unui sindrom Truman a determinat o împărţire a opiniilor experţilor.
Unii consideră că formele de manifestare a bolii nu sunt cu nimic diferite de unele tipuri
"clasice" de paranoia, în timp ce alţii sustin că, în ciuda simptomele asemanatoare, sindromul
Truman este cauzat, în mare parte, de presiunile psihice pe care internetul şi emisiunile de tip
reality le pun asupra unui numar mare indivizi.
Din punctul meu de vedere, faptul că oricine, indiferent de aptitudini, poate deveni
instantaneu celebru este un lucru extrem de provocator pentru unii, dar poate duce, în cazul celor
mai vulnerabili, la acest sindrom. Categoria cea mai predispusă în a dezvolta această afecţiune
este cea a persoanelor cu probleme de socializare.

65
IV. 3. Vedete de carton

În showbiz-ul autohton, vedetele apar ca ciupercile după ploaie. Unele însă nu au nicio
treabă cu televiziunea şi nici măcar nu au un job stabil. Nikita, Ramona Gabor, Simona Sensual
sau Eleva-porno au aparut brusc pe "sticlă", confecţionate de presă şi menţinute săptămâni în şir
la statutul de aşa-zise vedete.
Din punctul meu de vedere, când cineva iese peste noapte de la naftalină direct în lumina
reflectoarelor, dar fără a avea ceva inteligent de spus lumii, este "de carton”.
Presa le-a adus in faţa publicului pentru a le arăta cat sunt de penibile şi că a fi vedetă nu se
poate întâmpla peste noapte, iar ele nu au inteles aluziile şi merg mai departe "în carieră".
O moarte, un scandal, o bătaie, o emisiune, şi aşa a ajuns Magda Ciumac să fie invitată de mulţi
realizatori de televiziune, să vorbească sau să danseze. Publicul este interesat de scandal şi tot ce
există în jurul acestui termen, indiferent de conjunctură. Cum poate să fie o femeie ca Magda
Ciumac vedetă, când se ţigăneste la tv şi nu are calităţi (artistice) pe care o vedetă adevarată ar
trebui sa le aibă?
Toate aceste “vedete” apărute peste noapte, cu ajutorul “calităţilor” fizice sau a dorinţei de
a deveni peste noapte vedete internaţionale chiar, sunt rezultatul neoteleviziunii şi al noului climat
media. Tinerii urmăresc cu interes emisiunile, îndeosebi reality-show-urile în care apar aceste
personaje, şi nu întotdeauna le percep aşa cum ar trebui, ca exemple negative. Din ce în ce mai
multe tinere vor să arate ca Ramona Gabor, „zeiţa frumuseţii”autohtone, sau ca Sexy Brăileanca, o
fată care nu s-a făcut cunoscută cu ajutorul vreunei olimpiade de istorie, şi nu ştie să se poarte sau
să vorbească atunci când este în centrul atenţiei.
Poate toate aceste "vedete" ar trebui să mai stea pe acasă cu mâna pe telecomandă şi să
urmarească vedetele adevărate, cărora nu le este ruşine de trecut, de cât şi cum a muncit pentru a
ajunge în atenţia publicului

66
IV. 4. Organizarea tv

Universul în care trăim este puternic impregnat de cultura video şi TV. Tehnologia actuală
permite prelucrarea unui trafic foarte mare de informaţii. Interpretarea acestor informaţii şi
deciziile ce urmează a fi stabilite pe baza lor sunt efectuate de către factorul uman.
Studiourile de radio şi în special cele de televiziune prelucrează cele mai diverse tipuri de
informaţii, acestea provin sub diverse formate, ceea ce implică o dificilă gestionare a acestora. Ca
surse de informaţii putem avea: telefonul, faxul, în viitor videotelefonul, email, informaţia video ce
provine din materiale filmate sau cea generată pe calculatoare.
“ Diversitatea acestor date trebuie integrată în materiale ce vor fi difuzate spre
telespectatori. Corespondenţele telefonice dau un plus de autenticitate materialelor, dar nu pot
oferi informaţii video, de aceea de cele mai multe ori se folosesc ca suport de imagine poze,
imagini mai vechi, sau imagini stocate pe CD-uri. Unele ştiri sunt primite de la agenţii de presă
cum ar fi: RomPress, MediaFax, prin fax sau telex sau chiar prin Internet, etc. Aceste date sunt
recepţionate în general cu ajutorul unor echipamente dedicate, dar există şi posibilitatea
recepţionării prin intermediul unui calculator. Ştirile primite pe această cale sunt citite şi
selecţionate. Cele alese vor fi transmise telespectatorilor prin intermediul crainicelor sau prin
afişarea lor sub formă de text pe ecran. Există şi posibilitatea de difuzare prin intermediul
teletextului a unor informaţii diverse înspre telespectatori. „27Au fost experimentate cu succes
sisteme de “data casting” în scopuri didactice, dedicate învăţământului la distanţă. Răspândirea
videotelefonului şi a videoconferinţelor prin intermediul reţelelor de calculatoare au deschis noi
frontiere comunicaţiilor. Ele pot fi folosite în diverse scopuri: comerciale, de divertisment şi pentru
învăţământ. Ele reprezintă cea mai puternică îmbinare dintre televiziune, transmisie de date sub
formă numerică şi calculatoare, presupunând metode şi tehnici comune.
Unele materiale video ce provin din filmări pot fi necorespunzătoare din punct de vedere
al calităţi, necesitând prelucrări ulterioare, în general aceste prelucrări fiind digitale, pot fi
realizate pe calculatoare performante sau pe echipamente dedicate care pot conţine procesoare de
semnal la fel de puternice ca şi un procesor aflat într-un calculator.

27
Zeca-Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Polirom, 2005, p. 106

67
O problemă suficient de delicată este şi cea a stocării informaţiei. În timp, suporturile
magnetice îşi pierd proprietăţile, dar mai dureroasă este pierderea informaţiei înregistrate. Deşi
prin faptul că un suport magnetic, în general, poate fi reînregistrat face ca majoritatea publicului
să-l îndrăgească, necesitatea ca informaţia să rămână nealterată în timp, a determinat ca
suporturile optice să câştige teren. Recent se folosesc discurile magneto-optice pentru stocări
deoarece acestea permit şi reînregistrări. Pentru stocarea de informaţii sunt folosite diverse tehnici
de compresie ce se regăsesc atât în domeniul televiziunii şi a prelucrării de imagini, cât şi din
domeniul calculatoarelor unde se utilizează stocarea de date.
Într-o lume în continuă evoluţie marcată de schimbări profunde, se poate distinge tendinţa
generală de a edifica o societate informaţională.Ritmul schimbării se accelerează pe măsură ce
tehnologia comunicaţiilor înlătură privilegiul informaţional, deschizând noi canale de informaţie
cu o capacitate mai cuprinzătoare si un grad mai mare de sofisticare, anulând practic distanţa dintre
emiţător şi receptor, sporind viteza fluxului informaţional.
Astăzi un sistem modern de prelucrare a informaţiilor poate trata practic orice informaţie
înregistrată pe un suport magnetic sau optic: date numerice, text , grafică, sunete, voce si imagini
video. Nu mai este necesar ca in vederea introducerii documentelor intr-o bază de date sa fie
codificate şi structurate într-un fel anume, ele putând fi preluate, ca atare, prin scanare sau
înregistrare audio sau video ataşându-se doar un set de atribute, un index cu informaţii pentru
regăsire, consultare şi modificare. Asistăm astfel la un salt revoluţionar în prelucrarea informaţiilor.

Multimedia, un concept la modă dar în acelaşi timp controversat, în curs de clarificare, în


curs de standardizare, dar mai ales în curs de răspândire, va schimba în curând societatea, la fel
cum a făcut ziarul, telefonul şi televizorul în perioade anterioare. Multimedia combină trei mari
informaţii ale secolului: telecomunicaţii, tehnică de calcul şi audiovizualul.
În anii ' 70, multimedia era doar un cuvânt care însemna audiovizual. În etapa actuală
multimedia a devenit o tehnologie care a revoluţionat domeniul calculatoarelor.
Pornind de la ideea că omul însuşi, prin esenţa lui, este "multimedia", aplicaţiile de bază ale
acestei tehnologii se canalizează spre informarea şi formarea sa.
Multimedia reprezintă ansamblul tehnicilor de creare, stocare, transmitere şi exploatare
coordonată a informaţiei sub formă de date numerice, text, grafică, sunete, voce şi imagini video.

68
În ultimii ani, o serie de factori au pregătit terenul pentru apariţia conceptului de "Multimedia".
Printre aceştia putem enumera :

• răspândirea calculatoarelor personale - se estimează ca astăzi in lume sunt instalate peste


câteva sute de milioane de PC-uri;
• răspândirea unor interfeţe grafice cu utilizatorul - au atras din ce in ce mai mulţi utilizatori,
arătând ce impact poate avea includerea imaginilor şi cuvintelor în materialele care conţin
cifre;
• răspândirea şi standardizarea plăcilor de sunet - problema majoră ce a rămas un timp
nerezolvată a fost afişarea unor imagini animate care necesită un spaţiu mare de memorie cu
mult peste capacitatea medie de memorare a discurilor calculatoarelor personale. Startul a fost
dat de apariţia unei tehnologii revoluţionare si anume CD-ROM-ul, răspândit astăzi prin
discurile cu muzică şi care permite memorarea unei enciclopedii în multe volume pe un disc
ce poate fi ţinut in palmă.
A apărut astfel o nouă industrie reprezentată de producătorii de
"cărţi electronice" - discuri multimedia care acoperă cele mai diverse domenii: Mamiferele,
Beethoven, Biblia, Cinefilia, Discul Giuness al recordurilor, Atlasul enciclopedic, etc. În
general în aceste cărţi pe lângă text există imagini statice, animaţie şi sunet. Foarte
impresionant este faptul că informaţiile sunt structurate şi se pot regăsi după diferite criterii.
Saltul este spectaculos, reprezentând un
mod cu totul nou de receptare a informaţiei. Aplicaţiile acestei noi tehnologii pot fi limitate
doar de lipsa de fantezie a realizatorilor şi, deocamdată, de absenţa unor standarde unanim
acceptate. Voyager, o companie cu 60 de
angajaţi, a anunţat primul film ce a apărut pe CD-ROM, fiind vorba de " A Hard Day's Night" ,
un film alb-negru înregistrat de formaţia Beatles in 1964. Pentru a stoca 90 de minute de film
pe un CD-ROM frecvenţa de cadre pe secundă a fost redusă la 12 şi pentru mai multe cadre au
fost stocate doar modificările, obţinându-se un raport de comprimare 4:1. Fără a ajunge la
calitatea imaginii de televiziune, filmul arăta acceptabil pe ecranul unui calculator.
Iată şi câteva domenii de aplicaţii
avute în vedere în viitorul apropiat: cumpărări cu ajutorul calculatorului, jocuri interactive,
învăţământ la distanţa, arhitectura şi îngrijirea sănătăţii. De asemenea deosebit de

69
spectaculoasă este realizarea de prezentări ale unor muzee pe echipamente multimedia. În acest
fel, Muzeul Luvru de exemplu, se poate comprima pe câteva dischete astfel să fie puse fără
probleme la dispoziţia publicului aflat la mii de kilometri distanţă.
Posibilităţile digitale ale acestei staţii sunt în mod particular valoroase pentru munca în
grup răspândită pe mari suprafeţe geografice unde este nevoie de difuzarea şi prelucrarea în
comun de imagini şi clipuri. De pildă de către echipe de medici, grupuri distribuite de ingineri
precum şi de echipe de cercetare care utilizează imaginea video ca surse de date.

Capitolul al V –lea : Studiu de caz


Televiziunea şi site-ul Al-Jazeera

Al Jazeera (‫الجزيرة‬, al-jazīrah) înseamnă "Insula”,( în arabă referindu-se la statutul de reţea


ca singura reţea independentă de ştiri din Orientul Mijlociu) şi este o televiziune cu sediul în Doha,

70
Qatar. Iniţial, s-a lansat ca un post de televiziune arab de ştiri şi actualităţi , mai apoi s-a extins într-
o reţea cu mai multe pieţe de desfacere, inclusiv pe Internet , cu un site tradus în mai multe limbi
de circulaţie internaţională , accesibil din toate regiunile lumii.
Postul de televiziune, dar şi site-ul Al Jazeera au atras atenţia la nivel mondial odată cu
atentatele de la 11 septembrie 2001, când au fost difuzate atât pe postul de televiziune cât şi pe site
înregistrări video ale lui Osama Bin Laden dar şi al altor lideri Al-Qaeda. Postul de televiziune a
fost lansat în 1996 cu un buget de 150 de mmilioane de dolari, sponsorizat de Emir din Qatar,
Sheikh Hamad bin Khalifa. Canalul de emisie a început la sfârşitul anului 1996, după ce mai mulţi
membri BBC s-au alăturat postului de televiziune Al Jazeera.
Site-ul Al Jazeera, pe de altă parte, poate fi accesat din întreaga lume. Secţiunile în limba
engleză şi limba arabă sunt editoriale distincte, cu propria selecţie de ştiri şi comentarii. Şi pentru
că new media s-a extins în întreaga lume, pe data de 13 aprilie 2009, Al Jazeera a lansat versiuni
condensate ale site-urilor atât în limba engleză cât şi în limba arabă pentru utilizatorii de telefoane
mobile. Televiziunea arabă Al Jazera şi-a lansat site-ul în versiune mobilă, pentru accesare de pe
telefon, în încercarea de a face publice informaţiile pentru un număr cât mai mare de oameni.Sunt
furnizate, astfel, ştiri şi informaţii în special din lumea afacerilor şi din sport. Lansarea site-ului în
versiune mobilă a venit după ce televiziunea a făcut publice pe internet, cu diverse ocazii,
materiale video prin intermediul site-urilor Youtube, Facebook, Twitter şi iTunes.Al Jazeera a
ajuns, de asemenea, la o înţelegere cu cotidianul The Independent, pentru a difuza videobuletine de
ştiri pe site-ului ziarului britanic.
Însa,versiunea arabă a site-ului a fost oprită pentru aproximativ 10 ore de către un raid al
FBI-ului pe InfoCom Corporation (un serviciu de găzduire web, fondat în 1992, cu sediul în Texas,
care ,a gazduit peste 500 de site-uri, majoritatea arabe, printre care şi site-ul oficial Al Jazeera) la
data de 5 septembrie 2001. InfoCom mai târziu a fost condamnat de exportul către Libia şi Siria,
de susţinere cu bună-ştiinţă a unui membru Hamas (ambele fiind ilegale în Statele Unite ale
Americii).
S-a lansat o ediţie în limba engleză in luna martie a anului 2003, iar site-ul în limba engleză
a fost lansat oficial pe data de 15 noiembrie 2006 , odată cu lansarea canalului Tv Al Jayeera în
limba engleză.
Imediat după lansarea site-ului oficial în limba engleză, au urmat atacurile din partea
hackerilor care au redirecţionat vizitatorii către un site care prezenta steagul american. Acest

71
eveniment a făcut înconjurul lumii şi a fost prezentat ca un atac din partea hackerilor americani.
Astfel, în noiembrie 2003, John William Racine II, cunoscut şi sub numele de John Buffalo a fost
condamnat la 1000 de ore în serviciul comunităţii şi a primit o amendă de 1500 de dolari sub
acuzaţia de întrerupere prin metode ilegale a transmisiei on-line a site-ului Al Jazeera. John Racine
s-a infiltrat în sistem ca şi angajat al postului de televiziune Al Jazeera pentru a obţine parola site-
ului , apoi a redirecţionat toţi vizitatorii pe un site creat de el , care prezenta steagul american in
forma hărţii Statelor Unite ale Americii, un motto patriot şi o mulţime de alte documente. În iunie
2003, Racine a pledat ca fiind vinovat pentru întrerupere ilegală a unei comunicaţii electronice.
Site-ul în limbă engleză a fost obligat, de-a lungul timpului să schimbe furnizorii de
internet hosting de mai multe ori, din cauza presiunilor politice. Iniţial, pentru găzduirea variantei
în limba engleză, s-a apelat la compania americană DataPipe, în curând, urmată de Akamai
Technologies. Începând cu anul 2007 , site-ul a apelat la serviciile actualei gazde, AT & T
Worldnet Services.

“Al Jazeera a cunoscut o evoluţie ascendentă fulminantă, ajungând să se poziţioneze pe


locul 5 în Topul celor mai influente mărci din lume, conform unui sondaj internaţional realizat de
brandchannel.com, şi dat publicităţii în 2005.
Înaintea sa, în acelasi top, s-au clasat iconii Apple, Google, IKEA şi Starbucks. Al-Jazeera are,
aşadar, al cincilea impact asupra vieţilor celor aproape 2.000 de participanţi la sondajul
brandchannel.com - Interbrands.”28
În ultimii ani, atât canalul arab de televiziune, care emite prin satelit din Qatar,cât şi site-ul
oficial în limba arabă şi engleză au fost o apariţie constantă în programele de ştiri din întreaga
lume, datorită acoperirii pe care a realizat-o campaniei militare aliate din Irak, a urmarilor acesteia
dar şi a faptului că a fost “destinatarul favorit” al mesajelor video transmise de terorişti celebri,
lideri ai reţelei al-Qaeda focalizându-şi şi transmiţându-şi prin Al - Jazeera atacurile verbale la
adresa Statelor Unite şi nu numai.
Canalul qatarez dar şi site-ul au oferit o alternativă viabilă de ştiri, transmise 24 de ore din
24, pentru mult mai celebrele BBC sau CNN. Astfel, Al - Jazeera a ajuns sa aibă o audienţă de
peste 45 de milioane de oameni, în mare majoritate musulmani, şi 30 de birouri teritoriale în

28
www. cotidianul. ro

72
întreaga lume.
Deşi a suportat numeroase dificultăţi şi interdicţii, fie pentru că numeroşi reporteri au fost
expulzaţi sau reţinuţi, fie pentru că a fost boicotată nemaiprimind reclame, Al - Jazeera este
percepută ca fiind o entitate relativ independentă în regiune şi a câştigat rapid credibilitate dincolo
de graniţele sale. Compania pretinde că “acoperă astăzi toate punctele de vedere cu obiectivitate,
integritate şi echilibru”.
Din 2005, Al - Jazeera are deja un post in limba engleză, pe english.aljazeera.net. Pe
măsură ce conflictul din Irak trenează şi nu pare a avea un final, se prefigurează un singur
“câştigator”. Nu este o forţă militară, nu este o putere administrativă şi nu este vorba despre un om.
Este doar canalul Al – Jazeera.
Nascută din cenuşa defunctului canal BBC - TV Arabic, cu un grant de 150 de milioane de
dolari acordat pe 5 ani din partea emirului din Qatar, Al Jazeera şi-a început transmisia în 1996,
arată o analiză publicată de The Guardian în 2005.
Din “baza” de la Doha, statul Qatar, canalul transmite pentru natiunea arabă şi pentru
Europa, prin satelit. Pe măsură ce a câştigat popularitate şi-a lungit timpul de emisie. În 1999, Al
Jazeera a “făcut istorie” devenind primul post arab de televiziune care transmitea 24 de ore din 24,
7 zile din 7. Şi nu a dat înapoi de atunci.
Curând Al Jazeera a trecut la emisie mondială, ajungând să acopere evenimente din SUA,
Asia, America Latină şi Australia. În 2001 avea deja peste 50 de corespondenti în mai mult de 30
de ţări şi tot atunci a semnat un contract de parteneriat prin care asigura CNN acoperire regională.
După evenimentele din 11 septembrie, ochii întregii lumi s-au întors spre Al Jazeera, atunci
când a reusit să obţină un material video pe care nimeni altcineva nu l-a mai putut scoate. Cu
Osama bin Laden!
A continuat să transmită din Afganistan chiar şi după închiderea graniţelor şi în timpul
războiului declanşat pentru înlăturarea regimului taliban.
Transmisiile canalului au fost deseori catalogate de Vest ca fiind inflamatorii sau
senzaţionale, dar audienţa în lumea arabă a crescut cu milioane. Pâna în mometul începerii
conflictului din Irak, în martie 2003, Al Jazeera ajunsese deja probabil cel mai indentificabil brand
arab din lume.
În săptămâna de după lansarea versiunii în limba engleză, numele “Al Jazeera” a fost cel
mai căutat cuvânt prin motoarele de căutare Google şi Lycos.

73
Astăzi, audienţa Al Jazeera este estimată la peste 45 de milioane de oameni. Şi acest numar
creşte zilnic, dar dintr-un motiv diferit fată de cel iniţial.
Dacă la început audienţa loială Al Jazeera era atrasă de libertatea de exprimare şi de
indepedenţa afişată, un fapt rar în lumea arabă, acum este vorba despre integritatea profesională de
care au dat dovadă, captând telespectatorii arabi cu abilitatea de a reda aspecte din viaţa reală,
ignorate sau injosite de alte posturi, cum ar fi CNN.
A reuşit să înregistreze şi un numar mare de abonamente până şi în Statele Unite ale
Americii, raportând semnarea a peste 165.000 de astfel de contracte cu americanii.
În timp ce pentru Al Jazeera alte posturi arabe nu reprezintă “concurenţă”, principalii
“adversari” pe piaţa media au ajuns giganţii BBC si CNN.
Totuşi, notabilă este apariţia unui adversar pe piaţa media, în martie 2003. Contracandidatul
pe piaţa arabă - “Al Arabia”, cu baza in Dubai, Emiratele Arabe Unite, are o strategie de lansare
puternică: suma investită pentru deschidere a fost de peste 300 milioane de dolari şi a practicat
“racolarea” unor reporteri importanţi chiar din staff-ul Al Jazeera. Impactul pe care-l va avea
asupra Al Jazeera rămâne de vazut.
Pentru moment, problema principală a Al Jazeera sunt fondurile. Cum gantul oferit de
emirul Qatar-ului şi-a incheiat perioada de graţie, trustul este nevoit să descopere alte moduri de
finanţare, să adopte noi politici de atragere a clienţilor.
“Miracolul” Al Jazeera poate fi inteles doar cunoscând foarte bine condiţiile de cenzură a
presei în care aceasta s-a născut. Acum un deceniu, înainte de Al Jazeera, serviciile de presă arabe
erau sub o cenzură drastică şi dramatică din partea autorităţilor statelor în care îşi aveau bazele.
Aceasta pe langa puternica influenţă religioasa. Subiecte de genul disensiunilor politice sau
diferite aspecte ale Islamului erau considerate tabu-uri - “off limits”. Al Jazeera a avut
“inteligenţa” de a identifica nevoile audienţei şi de a se acorda la ele. Şi a rămas fidelă nevoilor şi
cerinţelor lumii arabe.
Se poate spune acum că Al Jazeera şi-a făcut o reputaţie demnă de invidiat, care inspiră în
egală măsură dragoste şi ură.
Site-urile aparţinând Al Jazeera sunt http://www.aljazeera.net (varianta arabă) şi
http://english.aljazeera.net (în limba engleză), AlJazeera.com, AlJazeerah.info, precum şi celelalte
variante.

74
Varianta în limba engleză a site-ului Al Jazeera, http://english.aljazeera.net este realiyat de
cei aproape 50 de jurnalisti proprii şi întreţinut cu materiale furnizate de televiziunea Al-Jazeera şi
de versiunea sa online în limba arabă.
Site-ul Al Jazeera , din punctul meu de vedere este deosebit de bine organizat. Cu fonduri
mici, dar cu jurnalişti profesionişti, site-ul Al Jayeera, varianta în limba engleză poate concura cu
site-urile BBC (www.bbcworldnews.com) sau CNN (www.bbc.co.uk). Pe prima pagina a site-ului
sunt concentrate toate ştirile importante care, printr-un singur click pot fi citite sau chiar urmărite
cu ajutorul suportului video. De asemenea, tot de pe prima pagină poate fi accesat programul zilei
în curs a postului de televiziune Al Jazeera. Ştirile sunt concentrate în categorii precum meteo,
sport, ştiri economice, dar şi pe continente. Acesta este cel mai interesant lucru, sunt prezentate
ştiri de pe toate continentele şi regiunile lumii (Africa, America, Asia, Europa, Orientrul Mijlociu),
cu un profesionalism deosebit. Tot pe prima pagină , ştirile importante sunt însoţite de fotografii de
înalta calitate şi există linkuri prin care utilizatorii pot accesa varianta online a postului de
televiziune sau varianta în limba arabă a site-ului Al Jazeera.
În ceea ce priveşte postul de televiziune, (care este în strânsă legatură cu site-ul Al Jazeera),
acesta s-a afirmat în mod spectaculos în timpul războiului din Afganistan, declanşat în toamna
anului 2001, după atacurile teroriste din data de 11 septembrie asupra turnurilor gemene din New
York. Din păcate, varianta on-line Al-Jazeera în limba engleză a apărut în anul 2003, dar replicile
au fost numeroase.
“Postul din Quatar a transmis, în timpul războiului din Afganistan , mai multe mesaje ale
lui Osama Ben Laden, principalul suspect în atentatele din Statele Unite ale Americii. De
asemenea, Al Jazeera a fost acuzată de autorităţile americane că declaraţiile lui Bin Laden conţin şi
mesaje codificate pentru reţeaua Al Quaeda.”
În urma lecturării acestui pasaj, am făcut „cercetări” pe Internet, şi am descoperit un articol
deosebit de interesant pe care voi încerca să îl prezint în câteva rânduri. Liderii marilor puteri ale
lumii nu s-au sfiit niciodată să folosească toate atuurile pe care le au la îndemână pentru a-şi atinge
scopul, chiar dacă de multe ori a trebuit să ameninţe cu bombe, arme nucleare sau distrugerea
totală. Unele din aceste cazuri ţin deja de istorie. Astfel, voi prezenta informaţii secrete despre
faptul că în anul 2004, preşedintele american, George Bush, intenţiona să bombardeze postul arab
de televiziune Al-Jazeera, cu sediul in Qatar.

75
Potrivit unui document "ultrasecret" al guvernului Tony Blair, citat de cotidianul britanic
Daily Mirror, in ediţia electronică,preşedintele George Bush dorea să atace sediul postului de
televiziune, acuzat că sprijinea insurgenţa irakiană, însă primul-ministru Tony Blair se temea că o
astfel de acţiune în Doha, capitala statului Qatar, un aliat-cheie în razboiul din Golf, ar putea
declanşa represalii violente. Este vorba despre o transcriere de cinci pagini a unei conversatii între
Bush şi Blair, în cursul căreia cei doi au discutat despre o posibilă acţiune militară asupra postului
qatariot de televiziune. Stenograma este datată 16 aprilie 2004, când Tony Blair a efectuat o vizită
la Washington. Potrivit unui responsabil guvernamental britanic, care a dorit să îşi pastreze
anonimatul, ameninţarea lui George Bush nu avea un fundament serios însă alte surse ale
cotidianului consideră că discuţia era foarte serioasă.
În pofida aşteptărilor tuturor, Qatarul, un stat minuscul din Golf, dar bogat în petrol şi gaze
naturale, nu apare pe radarul teroristilor şi aici nu au avut loc atacuri sangeroase. Experţii spun ca
ar fi mai multe motive. Qatar reprezintă unul din principalii aliaţi ai Statelor Unite în Golf si este
indispensabil americanilor în Irak şi Afganistan. Un alt motiv ar fi că există un angajament
diplomatic cu Israelul, cu care Qatarul are relatii comerciale din 1996. Potrivit surselor mele, alte
voci sustin că statul din Golf şi-a cumpărat pacea de la teroristi, plătind reţelei teroriste al-Qaeda
sume considerabile pentru protecţie.
Controversele legate atât de postul de televiziune Al Jazeera cât şi de site au continuat în
timpul operaţiunii “Iraqui Freedom” în data de 23 martie 2003. Cunoscut şi sub denumirea de “Al
doilea război din Irak” ,acesta a fost un război între Irak şi o coaliţie de ţări condusă de Statele
Unite, care a rezultat în detronarea lui Sadam Husein. Canalul de televiziune Al Jazeera a difuzat
imagini cu soldaţi americani ucişi sau luaţi prizonieri de forţele irakiene din sudul ţării. În dorinţa
de a prezenta lucruri inedite, în exculsivitate , Al Jazeera a reuşit să difuzeze imaginile respective
chiar înaintea televiziunii de stat irakiene.
“Canalul Al Jazeera a fost acuzat că , prin difuzarea imaginilor cu prizonierii americani, a
încălcat articolul 13 al Convenţiei de la Geneva, privind tratamentul priyonierilor de război.
Convenţia prevedea faptul că prizonierii trebuie protejaţi de actele de violenţă sau intimidare, de
insulte şi de curiozitatea publicului.“
Reportaje cu prizonieri au fost difuzate şi în războiul din Golf. Memorabil a fost un reportaj
în care soldaţii irakieni ieşeau din adăposturile subterane (din nisip) şi sărutau bocancii
învingătorilor americani. Aceste imagini au contribuit substanţial la demoralizarea soldaţilor

76
irakieni şi la predarea în masă a acestora. Atât postul de televiziune din Quatar , cât şi site-ul
oficial al acesteia sunt deosebit de bine structurate, cu jurnalişti extraordinari, cu informaţii
obiective, prezentate pe cât posibil în exclusivitate, dar extrem de controversate.
În timpul războiului din Golf din 1991, doar Cable News Network şi British Broadcasting
Corp aveau corespondenţi la Bagdad. Astfel audienţa TV internaţională, independent de localizarea
ei, vedea conflictul prin lentilele lor. Doisprezece ani mai târziu, când administraţia Bush, susţinută
de primul-ministru britanic Tony Blair, a invadat Iraqul, Al-Jazeera arabă a spart acest duopol. A
transmis imagini – şi fapte care contraziceau prezentarea Pentagonului. Pentru prima dată în
istorie, lumea era martora a două versiuni ale unui singur război transmise în timp real. Versiunea
arabă Al-Jazeera, care era la fel de credibilă ca şi cele ale numeroaselor companii de televiziune
din exteriorul lumii arabe – Europa, Asia şi America latină – şi-a prezentat propriile videoclipuri.

Deşi în teorie creşterea televiziunii prin cablu în lumea întreagă a suscitat perspectiva
încheierii duopolului anglo-american al actualităţii televizate, acest lucru s-a petrecut prea puţin
din cauza costului exorbitant al colectării şi al publicării informaţiilor TV. Abia apariţia canalului
Al-Jazeera în engleză, finanţat de bogatul emirat petrolier al Qatarului – cu politica sa declarată de
a propune o perspectivă globală din unghi arab şi musulman – a distrus, anul trecut, tiparele
stabilite de mult timp. Jurnalistul palestinian Khalid Amayreh a denunţat de atunci infiltrarea BBC
în Al-Jazeera.
În altă ordine de idei, atât pentru postul de televiziune Al Jazeera cât şi pentru poporul
român, data de 29 martie 2005 a reprezentat un moment extrem de controversat. Atunci, trei
ziarişti români au fost răpiţi în Irak - reporterul Marie Jeanne Ion şi cameramanul Sorin Dumitru
Mişcoci, de la Prima TV şi reporterul Ovidiu Ohanesian, de la cotidianul "România Liberă".
Dispariţia celor trei reporteri în Iraq a dat naştere la vii dezbateri despre rolul militar al României
în zonele de conflict dar şi despre standardele profesionale ale mass-media. România a aşteaptat cu
nerăbdare şi nelinişte sfârşitul unei crize care a izbucnit odată cu răpirea celor trei jurnalisti în Irak.
În timp ce guvernul cerea eliberarea lor, în toată ţara au avut loc mitinguri de solidaritate. Sute de
jurnalişti au ieşit în stradă pentru a-şi exprima susţinerea faţă de colegii lor răpiţi. Alături de ei, şi
membri ai comunităţii arabe au scandat: "Eliberaţi-i! Sunt nevinovaţi!"
Pe 29 martie, un grup necunoscut i-a luat ostatici pe Marie-Jeanne Ion, reporter la Prima
TV, Sorin Mişcoci, cameraman, şi Ovidiu Ohanesian, reporter la cotidianul România Liberă, la

77
cinci zile dupa ce aceştia ajunseseră în Iraq. Cei trei se aflau în compania lui Muhammad Munaf,
om de afaceri de naţionalitate irakiano-americană, care era stabilit în România şi care a fost şi el
răpit. Conform unor declaraţii, Munaf este cel care s-a oferit să plătească cheltuielile de deplasare
ale jurnaliştilor, să le aranjeze interviuri cu oficiali irakieni şi să le fie şi traducător.
Pe 22 aprilie şi apoi pe 26 aprilie, Al-Jazeera, televiziunea din Quatar, a transmis
înregistrări cu cei trei jurnalişti. Cu cătuşe la mâini, desculţi şi cu lacrimi în ochi, ostaticii au
implorat autorităţile române să îi retragă pe cei aproximativ 850 de soldaţi români din Irak în
schimbul vieţii lor.
Acest eveniment a fost relatat şi urmărit îndeaproape şi pe site-ul Al Jazeera , atât în
varianta engleză cât şi în varianta arabă. Dupa o scurtă căutare în arhiva site-ului
http://english.aljazeera.net, puteţi găsi zeci de materiale, atât articole cât şi înregistrări video cu
jurnaliştii români răpiţi în Irak. Acest moment a reamintit românilor de existenţa acestui post de
televiziune, care, pe tot parcursul răpirii au ţinut la curent întreaga presă din România. Se
prezentau buletine de ştiri speciale, la orice oră din zi, de către posturile de televiziune din ţara
noastră, când primeau înregistrări de la televiziunea Al Jazeera. În opinia mea, acesta este al doilea
moment important al consolidării relaţiei românilor atât cu acest post de televiziune cât şi cu site-ul
Al Jazeera, după momentul atentatelor de la 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene din New
York. În 2001 mulţi români abia aflau de existenţa canalului de televiziune Al Jazeera, dar cu patru
ani mai târziu, aceeaşi televiziune ţinea la curent o naţiune întreagă tot cu un eveniment neplăcut,
dar de data aceasta nu de o asemenea anvergură precum evenimentele din 11 septembrie.
De data aceasta, de un foarte mare ajutor pentru românii cunoscători de limba engleză a
fost site-ul http://english.aljazeera.net, care a prezentat pas cu pas şi într-un mod obiectiv,
evenimentele relatate şi la postul de televiziune Al Jazeera. În articolele on-line se prezentau
declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu : “Am alertat Serviciile Secrete şi am apelat la serviciile
aliaţilor noştri pentru a rezolva acest caz”. În câteva articole, am constatat, spre surprinderea mea,
că nu erau inserate poze ale jurnaliştilor români, ci ale altor persoane răpite în decursul anului 2005
în Irak. Printre cele mai clare şi mai sugestive aş încadra fotografia care prezintă opt bărbaţi (patru
aliniaţi în picioare şi patru stând jos) păziţi de doi bărbaţi mascaţi, cu armele îndreptate spre ei.
Şi pentru a analiza importanţa atât a site-ului cât şi a postului de televiziune Al Jazeera,
pentru întreaga lune, voi prezenta în continuare un articol care relevă acest fapt. De curând, ediţia
on-line a cotidianului “The Independent” a anunţat un nou parteneriat cu televiziunea Al Jazeera

78
pentru preluarea ştirilor în limba engleză. Buletinele video de ştiri ale televiziunii arabe vor putea
fi descărcate zilnic de pe site-ul The Independent.Reprezentanţii televiziunii arabe privesc
parteneriatul ca pe o provocare jurnalistică care consolidează integritatea şi valorile pe care
utilizatorii ediţiei on-line The Independent le caută.
Site-ul Al Jazeera English transmite pentru 130 milioane de utilizatori din întreaga lume.
"Vocea celor fără voce" este transmisă în cele mai diverse locuri ale lumii, iar conţinutul editorial
este realizat din reportaje în exclusivitate şi transmisiuni în direct.
Dar , din nou, există voci care boicotează importanţa şi maniera obectivă de redactare a
articolelor, a site-ului Al Jazeera English. În ediţia on-line “Dilema veche” , Cristian Ghinea
prezintă câteva exagerări în cadrul acestui site. Şi afrmă că , “pe site-ul Al-Jazeera, cea mai
independentă televiziune arabă , cei din Hamas sînt "luptători în rezistenţă", soldaţii israelieni sînt
"forţele sioniste de ocupaţie", iar palestinienii morţi sînt "martiri". Nimic surprinzător. Doar că tot
acolo sînt preluate articole lungi de analiză în care diverşi occidentali demonstrează savant cum
Israelul e un stat terorist, criminal şi genocidar, iar Hamas-ul este o organizaţie eroică şi
29
democratică ce îşi apără poporul”.
Şi pentru că tema licenţei se referă la noul climat media, voi încerca să prezint o încercare a
site-ului Al Jazeera de a corespunde cerinţelor new media. Astfel, Al Jazeera încearcă să pună la
punct un sistem bazat pe un open-source software tool numit Ushahidi care combină sms-urile şi
Twitterul (Twitter este un site fondat în 2006 care permite utilizatorilor scrierea de mesaje de
maxim 140 caractere. Este descris ca fiind SMS-ul internetului.). Acest sistem numit Ushahidi a
fost de mare folos site-ului http://labs.aljazeera.net/ deoarece a ajutat la dezvoltarea serviciului
numit "Mapping the War on Gaza" în timpul crizei din Kenya şi Africa de Sud. Ushahidi este o
platformă dezvoltată de un grup de voluntari, pentru a colecta şi vizualiza informaţii. Proiectul a
fost început în ianuarie 2008 în Kenya pentru a vizualiza informaţii despre manifestaţiile de după
alegeri.
Informaţiile erau colectate prin 3 canale :Telefoane mobile; E-mail; Direct de pe internet.
În decembrie 2008, platforma Ushahidi a fost folosită în conflictul din Gaza de Al Jazeera,
unde s-a introdus şi Twitterul ca sursă de informaţii.

29
www.dilemaveche.ro

79
Din punctul meu de vedere, materialele care ajung de la public trebuie filtrate printr-o grilă
jurnalistică pentru a deveni jurnalism, desigur - se pot folosi unelte ca Twitter în special dacă
informaţia este una greu de falisificat, ca de exemplu pozele sau filmele.

Concluzii

Concluziile acestei lucrări vin în completarea ideii exprimate în motivaţia lucrării, aceea că
presa on-line se află încă în stadiul de completare a presei tradiţionale. Jurnalismul on-line nu a
reuşit încă să asimileze sau să pună în pericol media tradiţională, aşa cum se presupunea la
mijlocul anilor 1990.
În România, jurnalismul on-line putem spune că este încă la inceput. Principalul motiv
pentru care acest câmp media nu se extinde rapid îl reprezintă publicul relativ restrâns care preferă

80
astfel de media. Însă, presa on-line a început să prindă contur mai ales din nevoia presei
tradiţionale de a-şi lărgi orizonturile. Cu timpul, marea majoritate a consumatorilor de informaţie
vor dispune de Internet, şi producătorii de informaţii se vor orienta spre această piaţă.
Site-urile ziarelor oferă, în general, aceeaşi informaţie ca şi în varianta scrisă deoareca
varianta on-line a acestor ziare nu este realizată de către un jurnalist sau o echipă de jurnalişti. De
regulă, informaţia este adăugată de un programator.
Spre deosebire de aceste versiuni electronice ale unor ziare, publicaţiile on-line oferă
posibilitatea de conectare a autorilor sau chiar de comentare a articolelor pe un forum. Multe site-
uri au schimbat politica şi au introdus aceste elemente de interactivitate pentru a obţine succesul
dorit.
Dar noul climat media nu se referă numai la varianta on-line a ziarelor, ci şi la schimbările
produse în televiziune, la viitorul presei scrise care este oarecum pus în pericol, la avantajele dar şi
pericolele Internetului.
Astfel, am încercat să demonstrez că new media reprezintă tot ce înseamnă imagine, text şi
sunet la doar un click distanţă îin cel mai scurt timp. Site-urile televiziunilor, ziarelor si agenţiilor
de ştiri au devenit interactive. Utilizatorii nu se mai multumesc doar cu textul simplu deoarece au
acum la dispoziţie celelalte două elemente ale ştirii- sunet şi imagine.
Şi televiziunea a fost un subiect extrem de interesant pentru mine, pe care am încercat să îl
abordez din toate punctele de vedere. Dar cel mai mult m-am axat pe evoluţia tehnologică şi
influenţa acesteia în viaţa cotidiană, iar rezultatul a fost că odată cu schimbările produse în toate
domeniile mass media, viaţa oamenilor este din ce în ce mai mult influenţată de programele la care
se uită sau site-urile pe care le accesează.
O altă concluzie la care am ajuns este faptul că este evident că interactivitatea şi
posibilităţile de desfăşurare ale Internet-ului nu cunosc limite. Odată ce aceste elemente , am putea
spune vitale, ale succesului on-line , vor fi explorate şi aplicate ca atare, relaţia dintre utilizator şi
producătorul de informaţie se va îmbunătăţi.
Influenţele tehnologice ale noului climat media care intervin în media tradiţională vor duce
la realizarea unei simbioze între cele doua medii. Îmi exprim convingerea că pe viitor vor exista
jurnalişti pregătiţi special pentru a scrie pe un suport on-line şi aş vrea sa fiu unul din ei.

81
Dicţionar

BUG
Defecţiune, problemă în funcţionarea unei aplicaţii software; are însă o aplicabilitate mai generală
putând fi folosit şi în alte domenii.

E-mail
Mecanism de comunicare online privat şi asincron care constă în transmiterea de mesaje text.

Forum

82
Grup de discuţii on-line, unde participanţii cu interese comune pot schimba mesaje.

HTML
Un document HTML este un fiŞier text scris În limbajul HTML şi care conţine diferite formatări
de text, formatări de imagini, module pentru sunete, module pentru animaţie, precum şi
hiperlegături pentru alte documente HTML.

Link
Legătură electronică ce facilitează citirea informaţiilor de pe un site prin gestionarea altor adrese
care conţin informaţii asemănătoare.

Server
Un computer dintr-o reţea care asigură managementul reţelei.

Site
Spaţiu în care sunt situate informaţii pe reţeaua de internet.

World Wide Web


Un sistem de servere care suportă documente special formatate folosind un limbaj HTML, care
suportă linkurile altor documente, precum şi fişiere multimedia.

83
Bibliografie :

1. Ward, Mike, Journalism Online, Focal Press, 2002

2. Guţu, Dorina, New Media, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 20

3. Popa, Dorin, Mass media, astăzi, Editura Institutul European, Iaşi, 2002, p. 29

4. Coman, Mihai, O introducere în presa scrisă şi vorbită. Iaşi, 2001, p.50

5. Coman, Mihai, Manualul de Jurnalism, volumul I şi II , Polirom, 2001

6. Hardy, Ian R. , Evoluţia ARPANET , Internet, electronic book

7. Eager, Bill, Utilizare Internet , Bucureşti, Teora, 1996

8. Dicţionar de Informatică, Bucureşti, Editura Niculescu, 1999

9. Adăscăliţei, V. , Tehnici promoţionale – Fundamente , Ediţia Universităţii Transilvania,


Braşov, 1994,

84
10. Delia, Dima, Idila Electronică, Orizont, anul XVI , nr. 11 (1466) din 16 noiembrie 2004

11. Reighold, H. , Comunităţi virtuale, Internet, electronic book

12. Paunescu, Dan, Proiectarea paginilor web, electronic book

13. Tolcea, M. apud Michael Cherkaland, Manualul de Jurnalism, Coman, Mihai, Volumul 1,
Polirom, 2001

14. Charaudeau, P. , Ghiglione, R. , Talk Show-ul. Despre libertatea cuvintului ca mit, Editura
Polirom, Bucureşti, 2003

15. Zeca-Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Polirom, 2005

16. Stavre, Ion, Reconstrucţia societăţii româneşti prin audiovizual,

17. www. google. com

18. www. gândul. com

19. english.aljazeera.net

20. www. bbc. com

21. www. wikipedia. com

22. www. dilemaveche. ro

23. www. cotidianul. ro

85