Istoric n 1908, chimistul Jacques Brandenberger descoper celofanul, a crui denumire o patenteaz n 1912.

n 1909, belgianul Leo Baekeland breveteaz prima materie plastic sintetic, care avea s i poarte numele: bachelita. Fritz Klatte breveteaz, n 1913, polimerizarea unui gaz, clorura de vinil, i obine policlorura de vinil (PVC). Datorit proprietilor sale (rezisten chimic, greutate mic i pre redus) PVC-ul a avut un puternic impact n domeniul tehnologiei conductelor i instalaiilor.

Materiale plastice

Materialele plastice nu exista in natura. Ele sunt compusi creati artificial in laborator. Numele care li s-a dat aminteste de una dintre propietatile lor fundamentale, si anume plasticitatea, capacitatea de a se deforma sub actiunea unei forte exterioare si de a-si conserva apoi forma care le-a fost data. Exista numeroase procedee de fabricare a materialelor plastice. O galeata, o sticla, o casca de motociclist, o plansa de windsurfing sun toate fabricate din diferite tipuri de plastic. Pentru fiecare obiect, trebuie ales materialul plastic care are calitatile cele mai potrivite: suplete, rigidate, rezistenta la soc, elasticitate, transparenta, greutate mica. 3. Clasificare Dupa comportarea la incalzire materialele plastice se mpart n: 1. produse termoplastice (acele produse care supuse la ncalzire se nmoaie si pot fi prelucrate prin diferite procedee: presare,valtuire,etc. Dupa racire se solidifica ,dar printr-o noua ncalzire devin din nou plastice, procesul putnd fi repetat ). Ex.: polietena, policlorura de vinil, polistirenul, materiale plastice de polimerizare; 2. produse termoreactive [( rigide )acele produse care se nmoaie prin ncalzire putnd fi prelucrate, de asemenea prin presare,valtuire,etc., iar apoi se ntaresc ireversibil ( devin rigide )]. Ex: rasinile fenol-formaldehidice, materiale plastice obtinute prin policondensare. Dupa tipul reactiilor chimice care stau la baza sintezei lor, materialele plastice se mpart n: materiale plastice de polimerizare; materiale plastice de policondensare; materiale plastice obtinute prin transformarea produsilor, macromoleculari si naturali ( de ex.celuloza ); 4. Metode de obtinere Pentru obtinerea materialelor plastice se folosesc:

substante naturale care au o anumita structura macromoleculara substante cu masa moleculara mica ( derivatele de titei, gazele naturale, substantte minerale, etc) care pot fi transformate n produsi macromoleculari; Macromoleculele materialelor plastice sunt alcatuite dupa diferite tipuri structurale, deosebinduse molecule cu structura liniara ( molecule filiforme sau catenare ), molecule cu structura ramificata si molecule cu structura spatiala (reticulara sau tridimensionala).

5. Proprietati Principalele proprietati ale materialelor plastice sintetice sunt urmatoarele: a) densitatea este mult mai mica dect a metalelor ( sunt folosite n industria navala, aeronautica,automobile si n transportul feroviar ); greutatea specifica ntre 0,9 si 2,2 gf/cm3; b) stabilitatea chimica este foarte mare comparativ cu metalele (masele plastice se folosesc ca materiale anticorozive la fabricarea de aparate chimice ); c) proprietati dielectrice ( materialele plastice sunt n general buni dielecrtici si datorita acestui fapt prezinta o importanta deosebita pentru industria electrotehnica); d) rezistenta mecanica variaza n limite largi cum ar fi de la rigide, la elasticitatea redusa (asemanatoare cu a materialelor ceramice, a lemnului), pna la flexibile si extensibile (asemanatoare cu pielea si cauciucul, polietena, P.V.C, etc ); e) proprietati de antifrictiune ( diferite materiale plastice sunt caracterizate printr-un coeficient mic de frecare si printr-o uzura redusa (se folosesc la construirea lagarelor, a rotilor dintate, a rolelor, etc); f) proprietati optice care se concretizeaza fie in transparenta (sticlele organice), fie n opacitate; spre deosebire de sticlele obisnuite, ele lasa sa treaca si razele ultraviolete. 6. Dezavantaje Materialele plastice au si dezavantaje care limiteaza folosirea lor. Dintre aceste dezavantaje amintim: stabilitate termica scazuta (unele pot fi utilizate pna la 70oC ,altele pna la 200oC si numai cteva pot fi folosite la temperaturi mai nalte); duritate mica n comparatie cu sticla obisnuita sau cu metalele; conductibilitatea termica redusa; coeficient mare de dilatatie termica (daca n timpul folosirii lor sunt expuse la variatii bruste de temperatura, apar tensiuni interne care pot produce fisuri); mbatrnirea ( care se manifesta prin procese lente de oxidare, de absortie a umiditatii, de reducere a duritatii, de nchidere a culorii, etc );

7. Procedee de prelucrare extrudere ( se obtin sine, tuburi si forme profilate); suflare ( se obtin mingi, flacoane ,baloanele, popicele,etc); injectare (se obtin jucarii, capace pt sticle, nasturi,etc); Materialele termoplastice[modificare] Primele materiale plastice au fost produse din transformarea materialelor naturale. n anul 1859 au aprut fibrele vulcanizate, n 1869 a aparut celuloidul i n 1897 galitul. Primul material sintetic aprut (1908) a fost rina fenolformaldehidic numita bachelit. Exista numeroase procedee de fabricare a materialelor plastice. O galeat, o sticl, o casc de motociclist, o plan de windsurfing sunt toate fabricate din diferite tipuri de plastic. Pentru fiecare obiect, trebuie ales materialul plastic care are calitile cele mai potrivite: suplee, rigidate, rezisten la oc, elasticitate, transparen, greutate mic. O molecul de baz pentru fabricarea tuturor tipurilor de plastic n schimb cele termorigide se ntresc la cldur. Astfel, ele sunt mulate la rece pe formele dorite apoi sunt nclzite pentru a se ntri. Sau pot fi lsate s se ntreasc dup ce li se adaug un produs special. Plasticele termorigide se folosesc la fabricarea obiectelor prelucrate manual sau a celor care necesit o fabricaie ngrijit. Aa se fabric ambarcaiunile, piesele de caroserie, barele de protecie etc. n industrie se utilizeaz dou procedee de tragere n form a obiectelor din plastic. Suflarea este folosit pentru fabricarea obiectelor care au interiorul gol, cum sunt mingile, flacoanele, sticlele, popicele. Materia plastic nclzit coboar n form, n care se injecteaz apoi aer. Aceasta are ca efect ntinderea materialului cald pe pereii interiori ai formei. Metoda cea mai utilizat este ns injectarea. Este folosit mai ales pentru fabricarea obiectelor cum sunt pieptenii, periuele de dini, ustensilele de buctrie. Materia plastic intr sub forma de granule ntr-o main de injectare. Prin nclzire, ea este transformat ntr-o past mai mult sau mai putin groas, care este apoi injectata n form i racit printr-un circuit de apa. Masele plastice sunt folosite, cu mici excepii, n toate domeniile de activitate. Aceast performan de ptrundere n mai toate sectoarele de activitate se datoreaz proprietilor lor de neegalat vis-a-vis de celelalte materiale: sunt anticorosive, electroizolante, au greuti specifice mici, au proprieti mecanice bune, cost sczut, aspect exterior plcut, se pot prelucra att pe cale mecanic tradiional ct i prin procedee specifice cum ar fi injecia lor, se pot acoperi cu vopsea sau prin galvanizri, permind n felul acesta s capete aspectul dorit de ctre proiectant. Exist ns i unele proprieti care fac dezavantajoas utilizarea maselor plastice, cum ar fi micorarea rezistenei mecanice cu creterea temperaturii, coeficientul de dilatare mare, coeficientul de transmiterea cldurii mic, etc.

Masele plastice Se numesc mase plastice materialele produse pe baza de polimeri, capabile de a capata la incalzire forma ce li se da si de a o pastra dupa racier. Dupa cantitatea in care se produc ele ocupa primul loc printer materialele polimere. Ele se caracterizeaza printr-o rezistenta mecanica mare, densitate mica, stabilitate chimica inalta, proprietati termoizolante si electroizolante etc. Masele plastice se fabrica din materii prime usor accesibile, din ele pot fi confectionate usor cele mai felurite articole. Toate aceste avantaje au determinat utilizarea lor in diversele ramuri ale economiei nationale si ale tehnicii, in viata de toate zilele. Aproape toate masele plastice contin, in afara de polimeri (denumiti adesea rasini), componenti care le confera anumite calitati; substanta polimere serveste in ele in calitate de liant. O masa plastica este constituita din materialul de implutura ( faina de lemn, teseturi,azbest, fibre de sticla s.a.), care ii reduc costul si ii imbunatatesc proprietatile mecanice, plastifianti( de exemplu esteri cu punctual de fierbere inalt), care le sporesc elasticitaea, le reduc fragilitatea, stabilizatori (antioxidanti, fotostabilizatori), care contribuie la pastrarea proprietatilor maselor plastice in timpul proceselor de prelucrare si in timpul utilizarii, coloranti, care le dau culoarea necesara, si alte substante. Pentru a ne comporta correct cu masele pastice, trebuie sa stim din ce fel de polimeri au fost produse ele termoplastici sau termoreactivi. Polimerii termoplastici( de exemplu polietilena) la incalzire devin moi si in aceasta stare isi schimba usor forma. La racier ele din nou se solidifica si isi pastreaza forma capatata. Fiind din nou incalzite, ele iarasi devin moi, pot capata o noua forma si tot asa mai departe. Din polimerii termoplastici pot fi formate prin incalzire si presiune diferite articole care in caz de necessitate pot fi din nou supuse aceluias mod de prelucrare. Polimerii termoreactivi la incalzire devin plastici, apoi isi pierd plasticitatea devinind nefuzibili si insolubili, deoarece intre macromoleculele lor liare au loc interactiuni chimice, formindu-se o structura tridimensionala ( ca in cazul vulcanizarii cauciucului). Un astfele de material nu mai poate fi supus prelucrarii a doua oara: el a capatat o structura spatiala si si-a pierdut plasticitatea proprietate necesara pentru acest scop. Vom examina in continuare cele mai raspindite feluri de mase plastice.

POLIETILENA
n drumul mereu ascendent al materialelor plastice, o deosebita importanta a avut descoperirea facuta de Karl Ziegler, n anul 1954, si anume ca amestecul de combinatii organo-aluminice si tetraclorura de titan catalizeaza polimerizarea etilenei la presiuni joase. Pna la acea data, polietilena se obtinea numai prin polimerizarea radicalica la presiuni de ordinul ctorva mii sau chiar zeci de mii de atmosfere (5000-20.000) atmosfere, conducnd la asa numita polietilena de presiune nalta si foarte nalta sau polietilena de densitate joasa (0,92 g/cm3).

Macromoleculele acestui polimer prezinta numeroase ramificatii, ceea ce face ca materialul plastic sa aiba o cristalinitate de numai 40-50%. Ca urmare, polietilena de densitate joasa se caracterizeaza prin rezistenta termica si mecanica relativ scazute (polietilena moale). Procedeul Ziegler a revolutionat tehnologia de obtinere a polietilenei, permitnd obtinerea industriala a acesteia la presiuni de numai cteva atmosfere. Aceasta polietilena este formata n principal din macromolecule liniare, cu foarte putine ramificatii, ceea ce permite mpachetarea usoara a macromoleculelor. Drept urmare, creste continutul n faza cristalina pna la 94%, iar proprietatile termomecanice ale acestui material plastic sunt considerabil mbunatatite. Polietilena obtinuta prin procedeul Ziegler este cunoscuta sub numele de polietilena de mare densitate, (0,97 g/cm3) sau polietilena dura. Pe lnga utilizarile clasice n domeniul ambalajelor, ea are si alte ntrebuintari, cum ar fi: conducte de presiune, izolatii electrice, rezervoare foarte mari, ambarcatiuni usoare sau chiar roti dintate. Descoperirea lui Karl Ziegler a fost dezvoltata cu succes de lucrarile lui Giulio Natta si ale scolii sale. n anul 1955 Giulio Natta pune bazele polimerizarii stereospecifice care permite obtinerea polimerilor stereoregulati, folosind drept catalizator de polimerizare produsii de reactie ai combinatiilor organo-aluminice cu compusii materialelor traditionale (asa numitii catalizatori Ziegler-Natta). Importanta acestor descoperiri rezulta si din faptul ca n 1963, celor doi savanti lea fost decernat premiul Nobel pentru chimie. Cu acesti catalizatori au fost polimerizati cei mai diversi momomeri, obtinnndu-se materiale plastice cu proprietati noi. Una din proprietatile de baza este aceea ca sunt apte de a cristaliza, datorita aranjamentului spatial regulat al monomerilor si ai substituentilor acestora, faptul acesta conferindu-le o rezistenta mecanica si termica superioara celor ale materialelor plastice atactice (nestereoregulate). n acest sens o mare realizare a constituit-o obtinerea polipropilenei izotactice cu structura cristalina a carei temperatura de topire este de circa 165C, pe cnd polipropilena atactica, amorfa are intervalul de nmuiere la 100-120C. Deosebit de interesanta este obtinerea unor polimeri de propilena stereobloc. Sinteza decurge astfel nct n macromolecule se gasesc blocuri cristaline si amorfe. Un asemenea material plastic se topeste ntr-un interval larg de temperatura, (100-170C) ceea ce i faciliteaza prelucrarea. Pentru a mbunatati calitatile maselor plastice se recurge si la alte procedee. Materialele plastice izotactice se utilizeaza att ca atare, ct si sub forma compozitiilor lor ranforsate (cu fibre de sticla, grafit, fibre de azbest etc). Ranforsarea (armarea) materialelor plastice mareste mult rezistenta mecanica si greutatea specifica, dar n acelasi timp creste si pretul lor.

Alte cai e modificare a proprietatilor materialelor plastice constau n formarea de aliaje ntre ele, grefari de macromolecule pe un material dat etc. (- CH2-CH2-)n este o substanta solida, de culoare alba, termoplastica, putin grasoasa la pipait, asemanatoare cu parafina. Acesta asemanare poate fi inteleasa daca vom lua in consideratie faptulca acest polimer prezinta prin structura sa o idrocartbura saturata (parafina) cu o masa moleculara mare. De aci se poate trage concluzia despre inflamabilitatea polietilenei si despre stabilitatea ei chimica fata de reagenti. Polietilena arde cu o flacara albastrie luminoasa. Solutiile de acizi, baze si oxidanti( permanganat de caliu) asupra ei nu influenteaza. Acidul azotic concentrat o distruge.

POLIPROPILENA
(-CH2-CH-)n este foarte asemanatoare cu polietilena. Ea de asemenea este un CH3 material solid, grasos la pipait, de culoare alba, termoplastic. Ca si polietilena ea poate fi considerate hidrocarbura macromoleculara saturata (masa moleculara 80 000 200 000). Este un polimer stabil la mediile agresive. Spre deosebire de polietilena, ea devine moale la o temperatura mai inalta( de 160-170 C) si are o rezistenta mai mare. La prima vedere aceasta pare de neinteles. Prezenta in prolipropilena a numeroase grupe laterale - CH3 ar fi trebuit sa impiedice la alipirea macromoleculeleor una de alta. Rezistenta polimerului si temperatura lui de topire in acest caz ar fi trebuit nu sa creasca, ci sa descreasca. Pentru a intelege aceasta contradictie, este necesar sa examinam mai profound structura acestei substante. In procesul de polimerizare moleculele de propilena(sau de alt monomer cu o structura asemanatoare)pot sa se uneasca unele cu altele in diferite moduri, de exemplu: - CH2 CH CH2 CH CH2 CH CH2 CH CH3 CH3 CH3 CH3 - CH2 CH CH CH2 CH2 CH CH CH2 CH3 CH3 CH3 CH3 Primul procedeu se numeste cap-coada, cel de-al doilea procedeu-coadacap. E posibila si o varianta mixta de combinare. Polimerizarea propilenei se realizeaza in prezenta de catalizatori, ceea ce contribuie la formarea dintre toti polimerii posibili a polimerului cu o structura regulata corespunzatoare principiului cap-coada, caracterizata printr-o succesiune dreapta a grupelor metil in catena. Grupele- CH3 capata in cazul unei polimerizari de acest fel o orientare spatiala regulata. Daca ne vom inchipui ca atomii de carbon, care formeaza macromolecula zigzag, sint situati intr-un singur plan, atunci grupele metil vor fi situate sau de una si aceeasi parte a acestui plan, sau se vor succeed regulat de ambele parti ale lui.

Polimerul capata, duap cum se spune o structura sterioregulata. La un asemenea polimer macromoleculelesint strins lipite una de alta( au un inalt grad de cristalitate), fortele de atractie reciproca dintre ele cresc, ceea ce influenteaza asupra proprietatilor. Clorura de polivinil(- CH2 CH -)n este un poilimer termoplastic, ale Cl carui macromoleculele au o structura de tipul cap-coada(Mr de la 10 000 pine la 150 000). Ea se obtine prin polimerizarea prin radicali a clorurii de vinil CH2=CH

Cl In prezenta de initiatori, din a caror dezintegrare rezulta radicali liberi pentru inceputul cresterii catenei. Faceti schema unei macromolecule crescinde de polimer prin formarea successive de radicali liberi. Dupa pozitia si structura sa clorura de polivinil poate fi considerate un clor-derivat al poilietilenei. Atomii de clor, care substituie o parte din atomii de hydrogen, sint legati trainic de atomii de carbon, de aceea clorura de polivinil este stabila la actiunea acizilor si a bazelor, areproprietati dielectrice bune, o rezistenta mecanica mare. Ea de fapt nu arde, dar se descompune usor la incalzire, elimminind clorura de hidrogen. Pe baza de clorura de polivinil se obtin mase plastice de doua tipuri: viniplast , care are o regiditate considerabila, si plasticat, care e un material ceva mai moale. Pentru a preveni descompunerea acestui polimer, in masele plastice fabricate pe baza lui se introduc stabilizatori, iar pentru a obtine plasticate moi se introduc si plastifianti.

Din viniplast se fabrica tevi nrezistente la actiunea agentilor chimici, piese pentru aparatajul chimic, cutii de accumulator si multe altele.

POLISTIRENUL

(- CH2 CH - )n. Monomerul acestui polimer este stirenul CH2=CH. El reprezinta C6H5 C6H5 o imbinare de hidrocarburi nesaturate cu hidrocarburi saturate, ca si cum ar fi etilena, in a carui molecula un atom de hydrogen este substituit cu un radical de fenil C6H5, sau benzen, in a carui molecula atomul de hydrogen este substituit cu un radical de vinil CH2=CH-. Polisterenul are o structura liniara, masa moleculara de la 50 000 pina la 300 000. Se obtine prin polimerizarea monomeruluiin prezenta de initiatori. Spre deosebire de polimerii examinati mai inainte, polistirenul la incalzire se depolimerizeaza foarte usor, adica se dezintegreaza, formind monomerul initial: -CH2 CH CH2 CH CH2 CH - nCH2=CH C6H5 C6H5 C6H5 C6H5 Un astfel de process poate fi realizat si in laboratorul scolii: la incalzirea polimerului in aparatul pentru distilarea lichidelor in receptor se va acumula monomerul format. Prezenta legaturii dublein stiren poate fi usor demonstrata pe cale experimentala. Unul din dezavantajele polistirenului este rezistenta relativ mica la lovire, ceea ce-I reduce domeniile de utilizare. In present datorita cauciucului la sintetizarea polimerului se obtine polistiren rezistent la lovire. Acest polistiren este acum cel mai raspindit. O varietate de polimer este penopolistirenul. El se obtine, adaugind in timpul prepararii materialului a unei subtante de spumare. Ca rezultat polistirenul capata o structura asemanatoare cu o spuma solidificata cu porii inchisi. Acesta este un material foarte usor. Penopolistirenul se utilizeaza in calitate de material termo- si fonoizolator, la constructii, in tehnica frigorifica, industria mobilei.

MASELE PLASTICE FENOLFORMALDEHIDE

Rasina fenol- formaldehidicaeste o substanta macromoleculara care constituie baza maselor plastice ea se sintetizeaza nu prin polimerizare, ci prin reactia de policondensare si dupa proprietati nu e termoplastica, ci termoreactiva. Prin aceste doua particularitati si se deosebeste de celelalte mase plastice. Aceasta rasina se sintetizeaza prin incalzirea fenoluluiimpreuna cu aldehida formica in prezenta de acizi sau de baze in calitate de catalizatori.

Stim de acum ca in fenol se produc usor reactii la atomii de hidrogen din pozitiile 2, 4, 6. In acest caz policondensarea are loc acolo unde se gasesc atomii de hydrogen din pozitia 2 si 6. in prezenta unei cantitati suficiente de aldehida formica la reactie participa si atomi de oxygen din pozitia 4, si atunci moleculele liniare se unesc prin intermediul grupelor CH2 una cu alta, formind un compus macromolecular cu o structura spatiala. Acest process secundar, in timpul caruia se manifesta caracterul reactive al polimerului, areloc de acum in timpul procesului de prelucrarein scopul obtinerii articolului necesar. Rasinele fenolformaldehidice se utilizeaza, de regula, ca parti componente ale diferitelor materiale artificiale. In afara de poilimeri care joaca rolul de lianti, in compozitia lor intra materiale de umplutura, substante de solidificare, coloranti si altele. In procesul de prelucrare la executarea articolelor din ele, de exemplu in timpul presarii la cald, o astfel de masa plastica la inceput e termoplastica, umple bine forma, apoi in timpul incalzirii si sub actiunea presiunii in ea se formeaza structura spatiala si ea devine articol solid monolit. Articolele produse pe baza de mase plastice fenolformaldehidice se caracterizeaza printr-o rezistenta mecanica, rezistenta termica si stabilitate mare la actiunea acizilor, prin proprietati dielectrice bune. Din masele plastice fenolformaldehidice, la cre in calitate de material de umplutura serveste faina de lemn, se prepara pulberi de presare, iar din acestea prin presare la cald un larg asortiment de articole electrotehnice, precum si multe aparate de uz casnic. Utilizind in calitate de material de umplutura materiale fibroase, de exemplu linters de bumbac, se obtin materialele cu fibre. Daca in calitate de material de umplutura se foloseste tesatura de bumbac, se obtine o masa plastica rezistenta denumita textolit ( piatra textila). Din ea se executa piese deosebit de importante pentru masini. Sint larg cunoscute materialele plastice cu straturi lemnoase. Ele se obtin prin prelucrarea furnirului de lemn cu rasina formaldehidica si prin presarea lui ulterioara. Fiind un material rezistent si ieftin, se folosesc in industria constructoare de masini, in transport, in diverse ramuri ale tehnicii, precum si pentru fabricarea mobilei. O larga intrebuintare isi gaseste textolitul de sticla. El este o masa plastica la care in calitate de material de umplutura serveste tesatura din fibre de sticla. Acesta este un material de o rezistenta deosebita, are o stabilitate termica sporita, proprietati electroizolante bune. Iata pe scurt cteva dintre cele mai interesante domenii de aplicare a materialelor plastice. Industria de ambalaje este si va ramne si n viitor n lume principalul consumator de materiale plastice. Se estimeaza ca rata de dezvoltare a ambalajelor din plastic va fi n continuare n medie de 10% anual n lume, iar pe tari o dezvoltare proportionala cu produsul national brut. Materialele plastice au patruns

adnc n domeniile de utilizare ale sticlei, tablelor si foliilor metalice, extinderea si perfectionarea sistemelor de ambalaje. n domeniul materialelor de constructii, masele plastice si vor continua de asemenea ascensiunea, pe plan mondial atingndu-se ritmuri de crestere a productiei si consumului de 10-15%. Principalele categorii de produse sunt profilele din materiale plastice ca nlocuitor ai tablelor ondulate si profilelor metalice, panourile stratificate, elementele prefabricate cu izolatie termica si fonica din spume poliuretanice, retele sanitare si electice cuprinznd tevi din policlorura de vinil si poliolefine, instalatii sanitare din poliesteri armati, polimeri acrilici sau aliaje din diferite materiale plastice cum ar fi acrilonitrilul, butadiena si stirenul(ABS). Electrotehnica si electronica, beneficiari traditionali ai materialelor polimere, au cunoscut o patrundere relativ importanta a maselor plastice, n special polmerii traditionali ca policlorura de vinil, polietilena, polistirenul dar si unele mase plastice speciale cum sunt policarbonatii, poliacetalii, polifenilen oxidul etc. Industria constructiilor de masini si autovehicule a nregistrat cel mai nalt ritm de asimilare a mateeialelor plastice: n medie, pe plan mondial, 44% anual. Principalele tipuri de polimeri folositi sunt policlorura de vinil, poliolefinele si polimerii stirenici. Directiile de utilizare a materialelor plastice n constructia de masini se diversifica si se multiplica continuu. n agricultura ponderea ce mai mare o detin filmele de polietilena de joasa presiune, folosite pentru mentinerea umiditatii solului, protejarea culturilor n sere si solarii, impermeabilitatea rezervoarelor si canalelor. Alte domenii de aplicatii ale materialelor sintetice polimere sunt tehnicile de vrf. Iata cteva exemple: Industria aerospatiala. Conditiile principale impuse materialelor plastice utilizate n acest domeniu sunt: sa reziste la temperaturi ridicate si scazute, sa nu arda, iar daca ard sa nu produca fum. Astfel hublourile avioanelor se confectioneaza din policarbonat rezistent la foc si care are si o exceptionala rezistenta la soc. Pentru cabinele de pasageri se fosesc laminate din rasina epoxidica sau fenolica ranforsate cu fibre de sticla si acoperite cu un strat metalic subtire pentru o ct mai buna rezistenta la foc. La constructia navelor spatiale se utilizeaza placi cu structura sandwich de grafit-rasina epoxidica-bor-aluminiu care rezista la temperaturi ridicate. Industria nucleara. Politetrafluoretilena si politriclorfluoretilena, care rezista la compusii fluorurati agresivi cum este si hexaflurura de uraniu, se utilizeaza la instalatiile industriale destinate separarii izotopice a uraniului, ca elemente de legatura pentru pompe si compresoare, conducte, clape de vane etc. Pentru mbunatatirea rezistentei fata de radiatiile beta sau de amestecurile de radiatii si

neutroni provenite de la pilele nucleare se utilizeaza polimeri fluorurati (fluoroplaste) grefati radiochimic cu monomeri de stiren, metil-metacrilat etc. Industria chimica. n acest domeniu, materialele plastice si gasesc cele mai diverse aplicatii, ncepnd de la conducte pna la piese componente ale pompelor si compresoarelor care lucreaza n medii corozive, gratie greutatii scazute si rezistentei chimice si mecanice ridicate al acestor materiale. Dar materialele plastice cunosc utilizari importante chiar n constructia unor aparate si utilaje la care cu greu si-ar fi putut nchipui cineva ca se poate renunta la metal. S-au executat astfel reactoare chimice din polipropilena izotactica si poliester armat cu fibre de sticla avnd o capacitate de nu mai putin de 48 t, diametrul reactorului fiind de 3m, iar naltimea de 7,5m. n prezent se utilizeaza schimbatoare de caldura pentru racirea lichidelor corozive cu tuburi din politetrafluoretilena. Materialele folosite prezinta o rezistenta mult mai mare la coroziune dect tuburile din fonta, avnd un cost similar dar o greutate mult mai mica. S-au construit de asemenea tuburi de atomizare a materialelor, de 15m naltime si 25m diametru, placate n interior cu politetrafluoretilena, pentru solutiile concentrate de saruri alcaline. Politetrafluoretilena, avnd proprietati antiaderente mpiedica formarea crustelor pe peretii turnului. Industria electronica. Sunt cunoscute n general proprietatile electroizolante ale polimerilor sintetici. S-au gasit nsa utilizari ale materialelor plastice si ca nlocuitori de materiale conductoare si semiconductoare traditionale. Utilizarea lor n acest domeniu se bazeaza pe urmatoarele considerente:

usurinta de formare a piesei cu geometria dorita, aplicnd tehnicile conventionale de prelucrare a materialelor plastice; posibiliatea de realizare a gradului de conductibilitate dorit; greutate mult mai scazuta a piesei.

Materialele plastice cu conductbilitate electrica se realizeaza pe doua cai principale. Prima este de obtinere de amestecuri polimerice electroconductibile prin introducerea de grafit sau pulberi metalice n masa materialului. Cea de a doua consta n realizarea polimerilor cu structuri moleculare particulare, prin sinteza directa sau prin modificarea catenei polimerice, ca de exemplu: poliftalocianina, polifenocen, polimeri de condensare. Materialele plastice semiconductoare sunt de doua tipuri:

cu semiconductibilitate de tip ionic, ca de exemplu poliacrilatul de sodiu: cu semiconductibilitate de tip electronic, datorita prezentei de electroni delocalizati (de obicei, electroni de tip ). Un exemplu l constituie polimerul obtinut prin ncalzirea poliacrilonitrilului (Ladder-polymer). Aceste materiale plastice si gasesc utilizarea la fabricarea tranzistoarelor.

Schimbarile cele mai spectaculoase nu au loc nsa n domeniul asa numitilor polimeri clasici. Anii 80 au marcat dezvoltarea unui sector deosebit de important al sintezei materialelor plastice- cel al polimerilor speciali. Produsi n cantitati mici, n conditii speciale, ei sunt capabili sa ofere utilizatorilor performante ridicate. Simpla aditivare, de exemplu, a cunoscutelor rasini epoxi cu fibre de carbon, duce la aparitia unui material al carui modul de elasticitate specifica este de 10 ori mai mare dect al celor mai bune oteluri produse n acea vreme. Alte modificari, de data aceasta n nsasi structura polimerilor, pot aduce calitati spectaculoase n comportamentul acestora. De exemplu daca lanturile hidrocarbonate ale polimerilor nu sunt lasate sa se plieze la ntmplare ci sunt ntinse prin etirare, ia nastere o structura semicristalina a masei de material plastic care este caracterizata de o mare reziatenta mecanica. Un alt exemplu l constituie articulatiile din plipropilena etirata, care datorita structurii cristaline rezista la milioane de ndoiri. O alta posibilitate de a modifica srtructura masei de polimeri o constituie legarea chimica a lanturilor hidrocarbonate ntre ele. Rezulta asa-numitii polimeri reticulati, care se aseamana cu o retea tridimensionala. Caracteristice pentru aceasta structura sunt infuzibilitatea, o rigiditate neobisnuita, insolubilitate n orice dizolvant. Materialele plastice speciale se impun tot mai mult si prin calitatile lor optice. Cele mai spectaculoase realizari le consemneaza fibrele optice din polimeri acrilici sau poliamidici, care au o ductibilitate, o rezistenta si o elasicitate mult superioare fibrelor din sticla minerala. n sfrsit , n acelasi domeniu sunt de mentionat polimerii cu structura tridimensionala de foarte mare regularitate, cilindrica sau n lamele echidistante. Ei sunt foarte asemanatori cristalelor lichide. Daca distantele dintre cilindri sau lamele sunt de ordinul lungimilor de unda ale radiatiilor luminoase, are loc un proces de difractie a acestora. Astfel, un material plastic cu o asemenea structura se comporta ca un colorant irizant. De asemenea, polimerilor sintetici li se poate conferi capacitatea de a conduce curentul electric sau pot deveni electretisubstante cu ncarcatura electrica bipolara permanenta. n sfrsit, cea mai interesanta aventura a materialelor plastice, pare sa devina n viitor, biocompatibilitatea. Prin grefarea pe lantul polimerului a unor grupari chimice adecvate se spera ca acesta nu va mai fi considerat strain de organismul uman. Ct de utila ar fi o asemenea proprietate pe lnga medicina viitorului este usor de imaginat, la nivelul actual de cunostinte de care dispunem. Avantaje Aceste piese executate din mase plastice prezint urmtoarele avantaje:

Nu necesit prelucrri ulterioare i pot avea o form suficient de complicat. Permit executarea de guri i adncituri n orice seciune, precum i presarea de filete.

Pot fi metalizate (numai ABS-ul natur), metalizarea fiind o acoperire galvanic i poate fi efectuat n diferite variante de culori, n variant mat sau lucioas. Aspectul piesei este plcut, designerul reuind s-i impun cu uurin punctul de vedere, ntruct se poate realiza orice cerin estetic: joc de umbr i lumin prin alternri de suprafee mate i suprafee lucioase, suprafee n relief sau n adncime, suprafee striate sau cu rizuri, etc. Piesele rezultate se pot obine ntr-o mare varietate de culori, ce pot fi: obinuite i metalizate. Aceste culori fie c se realizeaz conform mostrarului de culori transmis de ctre fabricantul de mas plastic, fie c este creat un mostrar nou de ctre designer mpreun cu tehnologul de mas plastic. Piesele din mase plastice se pot vopsi (de regul se prefer ca vopsirea s aib loc n aceeai culoare ca masa plastic, astfel nct dac piesa este zgriat, sau prin frecare se ndeprteaz stratul de vopsea, s nu fie vizibil acest defect de discontinuitate a stratului de vopsea). Se pot efectua injecii de dou sau trei mase plastice de diferite culori, n vederea obinerii de diverse efecte estetice sau avnd ca scop obinerea de piese cu rezisten la uzur mai mare (vezi cazul tastaturii de calculator), sau cu alte scopuri. Un mare avantaj al maselor plastice const n faptul c acestea pot fi nfoliate. Aceast operaie const n acoperirea la cald, prin presare, a suprafeelor n relief (n jurul acestor suprafee nu trebuie s existe alte poriuni de suprafee care s fie la aceeai cot sau la o cot peste nivelul celei ce urmeaz a fi nfoliate, deoarece fie se obine nfolierea unor zone ce nu au fost indicate de ctre designer, fie se deformeaz zonele ce depesc cota respectiv, fie nfolierea nu va fi de calitate). Aceste folii pot fi mate sau lucioase, pot fi albe, negre, imitaie furnir, argintii, aurii, sau n diferite alte culori. Inscripionarea pieselor din mase plastice se poate efectua fie direct din scul, fie aplicndu-se ornamente din metal (aluminiu, oel laminat, etc.) sau din mas plastic. Inscripionarea din scul se realizeaz fie prin efecte speciale (joc de umbr i lumin care se realizeaz prin poriuni alternante de suprafee mate i lucioase, sau prin alternri de suprafee striate cu poriuni mate, sau caerate, etc.) Un alt procedeu de inscripionare este cel rezultat din scul (deci direct din injecie), aceasta nemaifiind la acelai nivel, ci n relief sau n adncime. Inscripionarea este rodul activitii creatoare a designerului, el fiind cel care va hotr caracterul, modul de inscripionare sau dac aceasta urmeaz a fi nnobilat prin nfoliere sau nu. Un alt procedeu de inscripionare a maselor plastice este acela prin serigrafie, dup desenul ciocan executat de ctre designer, cu ajutorul sitelor serigrafice i n varianta de culori serigrafice indicat de designer.

Piesele din mase plastice se pot asambla mecanic cu ajutorul uruburilor i piulielor, cu ajutorul uruburilor autofiletante ( se pot executa n masa plastic bosaje, ce sunt nite guri normalizate n funcie de dimensiunea urubului ), cu clicuri elastice, popici elastici, prin presare, prin bercluire, profile conjugate, prin lipire cu ajutorul adezivilor, etc. Se pot utiliza i n cazul crerii de produse din materiale mixte, permind asamblarea cu: lemnul, sticla, cauciucul, metalul, etc. Se pot utiliza n situaii n care se dorete reducerea frecrii, ele comportndu-se bine chiar i n absena lubrifiantului. Astfel exist situaii n care se execut piese ce urmeaz a efectua micri de rotaii sau de translaii ( roi dinate, lagre, etc.), fie ca elemente cinematice de interior fie ca elemente de antrenare, de comand (manete, butoane, volane, pedale). Acolo unde din motive de rezisten sau n vederea realizrii unor contacte electrice se impune utilizarea de piese metalice, se pot executa piese mixte, prin injecie de mas plastic pe reperul din metal. Recomandri la proiectare i prelucrare[modificare]

Din prezentarea avantajelor fcut se observ c aceste materiale permit desfurarea imaginaiei creative a designerului fr prea mari restricii. Totui aceste materiale presupun o cunoatere i o stpnire a posibilitilor lor tehnologice. Se impune ca o necesitate, marcarea de ctre proiectant a suprafeelor cu rol estetic, sau care presupun finisaje suplimentare, sau care nu admit defecte de injecie sau alte tipuri de defecte ce pot afecta suprafaa respectiv a produsului. Din punct de vedere al formei exist recomandri viznd prelucrarea maselor plastice de care proiectantul trebuie s in cont:

Piesa se va proiecta cu o grosime uniform de perete, ceea ce contribuie att la creterea productivitii ct i la eliminarea concentratorilor de material sau de temperatur, concentratori ce pot introduce defecte de execuie ale reperului respectiv. Grosimea minim a pereilor unui reper din mas plastic poate fi S=0,52 mm. Piesele se pot proiecta fie cu muchii vii, fie cu raze de racordare, ultima fiind de preferat din punct de vedere al execuiei sculei. innd cont c sculele pentru reperele prevzute cu raze de racordare se execut mai uor, se va ine cont la proiectarea reperelor de o raz minim de racordare necesar =(0,3 0,4)S (S=grosimea peretelui piesei; =raza de racordare). Sculele pentru realizarea pieselor care nu au prevzute raze de racordare, se vor executa din bacuri. n vederea extraciei piesei din scul, aceasta va fi prevzut cu o nclinaie a pereilor n funcie de grosimea acestora: pentru piesele cu o grosime mai mare de S10mm, nclinaia va fi de la 2 pn la 2030;

pentru piesele cu o grosime a pereilor S <10mm , se pot admite i perei fr nclinri (unghiuri de extracie). Pentru evitarea defectelor ce pot aprea datorit rcirii necorespunztoare a pieselor, acestea, dup scoaterea din scul (dac scula nu este termostatat, caz n care scula nu injecteaz dect dac a atins prin nclzire temperatura de injecie prescris n regimul de injecie, i nu permite extracia piesei injectate dect cnd aceasta a atins temperatura la care nu exist riscul deformrii piesei), se rcesc fie pe un calapod, fie sunt prevzute prin construcie cu nervuri de rigidizare. Se recomand ca grosimea pereilor interiori s fie egali cu S/2 (deci cu jumtate din grosimea peretelui de baz), pentru a nu introduce concentratori de tensiune i de temperatur. Este cazul nervurilor: de rigidizare, tehnologice,sau de construcie. Se prefer ca piesele prevzute cu filet, s aib pasul mai mare sau egal cu1mm. De asemenea, dac piesa este prevzut cu guri, filetate sau nefiletate, acestea nu vor fi prevzute la extremitile piesei sau n vecintatea pereilor piesei, pentru a nu introduce eventualele situaii favorabile apariiilor defectelor de injecie. Se recomand ca n vederea eliminrii tensiunilor interne i evitrii deformaiilor, piesa s fie supus unui tratament de mbtrnire la o temperatur de 80 100 C, timp de cteva ore. Defecte posibile n urma procesului de injecie pot aprea o serie de defecte care se datoreaz fie unor greeli de proiectare, fie nerespectrii parametrilor regimului de injecie (presiune, temperatur). Aceste defecte pot fi: supturi, retasuri, flori de ghea, injecii incomplete, deformri, etc. Defectele care apar pot fi corectate fie printr-un regim de injecie corect stabilit i aplicat, fie cu ajutorul proiectantului, prin stabilirea unei forme care s previn apariia defectelor. Dac aceste defecte nu mai pot fi prevenite, se poate interveni asupra respectivelor repere cu ajutorul designerului. Astfel acesta poate interveni cu finisaje suplimentare n funcie de defect (aceste msuri se pot lua I din faza de proiectare, avnd o experien a comportrii materialului): ornamente, vopsiri, inscripionri, caerri, etc. n funcie de forma i gabaritul reperului, designerul mpreun cu tehnologul vor hotr asupra caracteristicilor sculei de injecie: locul i modul de injecie (central sau punctiform), poziia planului de separare, dac sunt necesare bacuri i poziiile acestora, etc. Domenii de utilizare[modificare] Masele plastice se pot utiliza cu succes: n industria grea, industria constructoare de maini, aeronautic, industria alimentar (ambalaje, vafe, cutii, etc.),industria uoar (bunuri de larg consum, jucrii, etc.), industria

farmaceutic (seringi de unic folosin, capsule i ambalaje, etc.) i multe altele.