Adevar

Cum a intrat pe usa si i-am vazut chipul, toate ingrijorarile

mele s-au topit si o fericire asemanatoare cu cea pe care am
experimentat-o cand Volturii au plecat fara ca familia mea sa fi patit
ceva m-a inundat.
Dar aceasta fericire a durat o secunda. Charlie a ramas
blocat in prag; usa deschisa in spatele lui lasa o adiere de vant sa
treaca prin buclele lui ce au scapat de atacul cheliei, dar care
incepeau sa devina sure, mai ales pe la tample.A mai durat o
secunda pana sa imi dau seama ce s-a intamplat: ultima data cand
m-a vazut, ochii mei aveau alta culoare.Astazi, aveau a 3-a culoare
pe care a vazut-o in ochii mei in toata viata mea.Intai, timp de
aproape 19 ani, erau caprui-ciocolatii. Apoi, dupa o „boala
misterioasa” nu se poate sa nu fi observat ca ochii mei erau maro si
atat. Acum erau aurii. Am observat greseala: cand m-a vazut cu
ochii maronii aveam nevoie de lentilele de contact pentru a ascunde
irisii mei rosu-carmin; acum, pentru ca ochii mei aveau o culoare
mult mai putin inspaimantatoare, nu m-am gandit-de fapt nimeni nu
s-a gandit-ca as avea nevoie de lentile de contact. Dar Charlie era
suficient de perceptiv sa remarce diferentele, mai ales ca, odata ce
am simtit ca toata familia inafara de Renesmee si Jake era in
spatele meu, mai mult ca sigur facea comparatii: semanam la
perfectie cu noua mea familie: culoarea pielii, culoarea ochilor...Nu
mai putea ignora asemanarile. Au mai trecut cam zece secunde
pana sa il aud intreband cu un ton nesigur:
-Bella?!
Ce credea??? Ca a nimerit alta casa??? De fapt ar fi trebuit
sa il inteleg. Erau prea multe diferente fata de trecut.
-Da tata. Si am sarit, cu viteza umana bineinteles, in bratele
lui. Daca as fi fost capabila sa le produc, lacrimile mi-ar fi siroit pe
fata fara sa le pot opri. Eram sigura de asta, datorita intepaturilor
din ochi. L-am vazut cum sterge o lacrima pe furis apoi m-a
indepartat sa se uite mai bine la mine.
 -Chiar tu esti?Fetita mea!
Si m-a strans mai tare la piept. Toti restul, inclusiv Edward,
s-au retras usor spre sufragerie. Dupa ce m-a eliberat din
imbratisare,
s-a uitat iar lung la mine.
-Fata mea...Te-ai schimbat atata in 6 ani si totusi in acelasi
timp parca nu te-ai schimbat de loc.
Stiam despre ce vorbeste. Eram alta dar in acelasi timp
eram aceeasi; aveam alti ochi,culoarea lor s-a stabilizat; dar aveam
aceeasi fata, aceeasi piele; intr-o perioada in care s-ar presupune
ca am aproape 25 de ani aveam cea mai fina fata, fara macar urma
de rid.
-Dar intra tata. Nu e nevoie sa stam in usa, am chicotit.
-Nu ma deranjeaza sa stau in usa atata timp cat esti in fata
mea. Dar unde e Renesmee? Si ginerele meu?
Ce ii zic? Nu stiam sa mint si o stia. Nu m-ar fi crezut. Din
fericire un vampir putea auzi acea conversatie de langa usa chiar
daca s-ar fi aflat pe acoperis si Edward, auzind de el si de
Renesmee, a venit sa ma salveze.
-Aici sunt. Renesmee din pacate e plecata cu Jacob la
cumparaturi. Au plecat chiar inainte sa primeasca Bella telefonul,
completa Edward in timp ce ii strangea mana socrului lui.
Socrul lui s-a posomorat cand a auzit; incretiturile pe care
inca le facea la ochi cand zambea au disparut ca si cum nu ar fi
fost acolo, zambetul i s-a redus la jumatate. Nu m-as fi suparat
daca ar fi venit mai mult pentru fiica mea decat penru mine pentru
ca stiam ce putere are Renesmee de a atrage persoanele, de a le
fermeca de la prima vedere. De multe ori cand eram la vanatoare
doar cu Edward simteam o nevoie ciudata sa ma duc acasa sa o
vad, chiar daca eram in mijlocul ospatului.Nu ca as fi avut o
presimtire ca ar fi patit ceva. Doar vroiam sa vad si simteam ca
aceasta nevoie e mai acuta ca setea ce o simteam dupa doua
saptamani de vanatoare. Cand ajungeam acasa aflasem ca
Renesmee se gandea la mine. Carlisle, in interesul lui pentru teorii,
spusese ca poate avea o putere ciudata de a atrage persoanele la
ea daca se gandea la ele. Renesmee era speriata de aceasta
posibilitate si nu a incercat sa vada daca e adevarat sau sa isi
dezvolte puterea.Edward mi-a spus ca ii era frica de ce ar fi putut
face daca era adevarata teoria lui Carlisle; se gandea mult la Volturi
si ii era frica de intoarcerea lor; ii era frica sa vada daca are asa o
putere pentru ca ar fi putut scapa controlul asupra ei si gandindu-se
la Volturi, acestia ar putea reveni fara sa vrea, simtind acea putere
ciudata de a o vedea pe. Deci cum nimeni nu o forta pe Renesmee
sa testeze teoria lui Carlisle, nu stiam daca ea era adevarata. Era
doar o presupunere.
-Dar pot sa o astept? vocea lui Charlie era plina de
speranta.
Am aruncat o privire rapida spre Edward care sigur citea
mintea lui Carlisle si a dat din cap ca da. Totul s-a petrecut in mai
putin de o secunda, deci raspunsul meu a ajuns exact in momentul
in care s-ar fi asteptat o persoana umana inceata.
-Bineinteles. Cat doresti. Dar nu mai bine pe canapea decat
in usa?
Oricum va trebui sa astepte muuuuuult si bine.Va trebui sa
astepte pana ce ea s-ar presupune ca are varsta pe care i-o arata
infatisarea.
-Ai dreptate, a ras.
Edward ne-a condus spre camera de zi, unde erau toti:
Jasper si Emmett jucau propria varianta de sah, cu opt table
alaturate; Alice si Rosalie revizuiau la calculator o garderoba
oarecare iar Carlisle si cu Esme se uitau la televizor, pe un program
de stiri.
Chiar inainte sa se aseze pe canapea, Charlie si-a adus
aminte informatia data de Edward cu cateva secunde in urma si, pe
buna dreptate, s-a simtit nedumerit.
-Renesmee e cu Jacob? La cumparaturi? Cum poate ajuta
un baiat de 23 de ani o fetita de 7 ani la cumparaturi? Inteleg ca la
o varsta asa mica trebuie insotita dar Jacob chiar se pricepe la
papusi?
Ah varsta. Edward nu s-a gandit la varsta fiicei noastre din
perspectiva umana cand a inventat scuza. Ne-am obisnuit cu ea
asa cum era.
-De fapt, sari Edward din nou cu solutia salvatoare, ii
redecoram camera lui Renesmee si ea alege ce ii place, trebuie
doar ca cineva sa fie langa ea sa cumpere si s-a nimerit ca Jacob
sa aiba chef de o plimbare.
In timp ce ne asezam pe canapea, auzeam hohotele de la
ultimul etaj al casei. Renesmee si Jacob mai aveau putin si se
prapadeau de ras; noroc ca zgomotul era prea jos pentru urechile
umane ale lui Charlie.
-Renesmee a implinit 7 ani acum trei luni,nu?
Aproape ca uitasem ca atunci cand a vazut-o prima data,
cand ea avea doar cateva zile, i-am spus lui Charlie ca are trei luni.
-Da, am spus.
-Si cum aveti incredere sa o lasati asa de mica in grija unui
varco...a ingaimat el uitandu-se la mine,apoi la Edward.
Cuvintele i-au ramas in gat.Sau mai bine zis cuvantul.
Niciodata nu s-a putut obisnui cu asta. Hohotele de la etaj au
izbucnit mai furtunos si de data asta m-am temut ca Charlie le-a
auzit dar fata lui era inca concentrata, asteptand un raspuns.
-Credema Charlie...langa Jake e putin mai in siguranta
decat langa parintii ei, ma salva Edward din nou, strambandu-se la
ultimele cuvinte.Dar asa era.Renesmee,chiar daca era fiica
noastra,chiar daca o iubeam amandoi mai mult decat propriile
existente, nu era sufletul nostru pereche. Pentru Jake era. Diferenta
care l-a facut pe Edward sa zica ”putin mai in siguranta” .
-Ceee? Daca isi pierde controlul in preajma ei? Daca o
raneste cand se transforma? Chiar si fara sa vrea-
-Tata nu iti face griji. ”Tot ce trebuie sa stii” iti amintesti?
-Nu. Gata cu asta. Nu-mi pasa cat e de socant. vreau sa
stiu.
Intr-o secunda, fara sa-si dea Charlie seama, toti erau
langa usa, in spatele lui, cu fata la noi, afisand figuri
dezaprobatoare,inafara de Carlisle care era surazator. De parca as
fi fost in stare sa-mi pun in pericol propriul tata spunandu-i adevarul.
-Poate ca asa nu voi mai fi ingrijorat pentru Renesmee.
Poate ca o sa stiu unde esti de fiecare data cand vin sa te vad si nu
esti acasa. Poate o sa stiu de ce ma eviti,i nafara de atunci cand
vine vorba de convorbiri la telefon. Poate o sa fiu si eu fericit
impreuna cu tine. Cu voi.
Fata ii era rosie.Se concentra sa ramana calm, dar vocea ii
urcase in volum (schimbare neperceptibila pentru urechea umana).
Buzele tremurau si ele imperceptibil. Atunci nu am mai putut. Nu il
puteam lasa sa sufere asa. Si in ce pericol era daca stia
adevarul?Volturii nu vor stii niciodata ca el stie, nu va fi in pericol.
In schimb acum este in pericol. In pericol sa faca infarct. In pericol
sa moara de ingrijorare. In pericol sa creada ca nu imi pasa de el.
Toate aceste gandurile mi-au zburat prin cap in mai putin de o
miime de secunda. Inainte sa mai treaca o miime, apucasem sa imi
dau seama ca scutul meu era undeva, departe, in orice caz nu lipit
bine de creierul meu, iar Edward apucase sa auda ca vroiam, in
acel moment, ca Charlie sa stie totul. Sa nu isi mai faca grij. Sa nu
mai imi fac griji ca isi face griji. In restul secundei a apucat sa spuna
cu voce tare (nu destul de tare sa fie auzit de Charlie)familiei de
langa usa ce vroiam sa fac. Ma uitam la Edward ce face; cand mi-
am dat seama ce face m-am intors brusc catre restul sa vad ce
reactii au.
Atunci s-a intamplat a doua oara. De data asta am simtit
clar scutul cum se rasuceste intr-un mod ciudat, ca si cum s-ar fi
repozitionat intr-o forma de spirala neobisnuita dar se chinuia sa nu
ramana in pozitia de spirala. Inainte sa observ schimbarile scutului
am apucat sa gandesc, pentru Edward : “Nu va spune nimic” .
Vroiam sa continui sa spun ca nu va pati nimc daca va sti, dar nu
am reusit sa continui pentru ca m-am oprit sa vad ce face scutul, de
ce se misca asa brusc fara sa il fi lasat, mai ales acum cand eram
concentrata la el. Foarte concentrata. Doua minisecunde mai tarziu
am auzit vocea lui Charlie repetand cuvintele mele: ”Nu va spune
nimic”. Am ramas cu gura cascata la propriu pentru ca Charlie nici
nu isi miscase buzele, era inca in asteptarea raspunsului. Si glasul
lui a sunat ciudat; era al lui dar parca avea niste inflexiuni, niste
urme ale vocii mele cristaline si parca venea de undeva de departe,
dintr-un hau adanc, sau de parca el ar fi fost inchis intr-un spatiu
mic si eu il auzeam de afara. Fara sa-si miste buzele? Arsura din
gat imi spunea ca era uman, deci era imposibil sa fi vorbit la viteza
vampirica. In plus, cuvintele erau spuse din perspectiva lui, ca si
cum si-ar fi zis ca eu nu voi spune nimic. Eram sigura ca la asta se
referea si nu stiam de ce eram asa sigura, nu era nimic care sa ma
asigure.
Au trecut doua secunde inainte sa imi revin, sa imi dau
seama ca inca stau cu gura cascata, ceea ce era mult pentru viteza
la care ma miscam si gandeam.
Scutul era la locul lui, perfect intins peste gandurile mele.
-Bella iar visezi cu ochii deschisi?
A cata oara intr-o singura zi ma salva Edward?
-Nu viseaza, complica Charlie lucrurile. Se gandeste cum
sa scape. Dar stii si tu ca nu minti deloc bine deci degeaba te
gandesti la o scuza.Pentru ca eu tot VREAU ADEVARUL!
-Presupun ca poate afla adevarul, sa nu se mai chinuie
atat, chiar daca asta ar insemna munca in plus. Pentru ca va trebui
sa avem mare grija sa nu afle Volturii. Desi acum, ca suntem in
razboi semi-deschis, Aro nu va mai avea motiv sa-l atinga pe
Edward ,sa afle asa ca Charlie stie.
Eram gata sa raman cu gura cascata din nou,pentru ca
Carlisle a vorbit cat a putut de uman (asa ca Charlie a inteles tot)
dar nu am avut timp pentru ca Charlie a sarit cu intrebarile.Trebuia
sa mostenesc curiozitatea de la cineva, nu-i asa?
-Volturii? Ce sunt ei? Ce razboi? Bella esti in pericol? Cine
e acest Aro? Cum sa afle ce stiu eu atingandu-l pe Edward? CE
INSEAMNA TOATE ASTEA? Cuvintele erau rostite repede, unul
dupa altul, fara nici macar un pic de pauza intre ele, motiv pentru
care Charlie lua o mare gura de aer dupa ce a terminat. Am respirat
si eu. Desi mirosea delicios pentru mine si arsura din gat nu imi
dadea pace, nu eram capabila sa ii fac ceva lui Charlie si nu imi
faceam griji cu respiratia in preajma lui.
Intr-o clipa de luciditate,clipa in care am realizat ca, spre
binele lui, Charlie nu poate afla absolut nimic(ce a fost in mintea
mea cand ma gandeam sa ii spun?parca nu as fi fost eu doua
minute mai devreme), m-am incruntat la Carlisle. Oare a uitat sa
vorbeasca cu viteza specifica speciei noastre? Aceasta intrebare s-
a risipit imediat ce a apucat sa fie pusa in gandurile mele, pentru ca
l-am auzit pe Carlisle raspunzandu-i lui Charlie.
-Stai linistit. Bella iti va explica tot.
Cum a putut sa imi faca asta? Cum sa ii explic propriului
meu tata ca este prada mea? Si toate detaliile legate de acest
adevar? Cum o sa reactioneze el? La ce se gandea Carlisle? Dar
eu la ce ma gandeam mai devreme cand chiar vroiam sa ii
spun?De ce eram aproape de a cere voie sa dezvalui secretul care
i-ar fi facut lui Charlie mai mult rau decat grijile? Intrebarile se
rostogoleau una dupa alta, una peste alta, si nu aveau un raspuns,
nu puteau avea, pentru ca nu le puteam pune de fata cu un Charlie
care astepta adevarul ce i-a fost promis. Adevarul pe care il
asteapta de cativa ani.
-Carlisle...ce...am inceput sa ingaim dar nu m-a lasat sa
termin.
-Stai linistita. Totul va fi bine. Vom avea grija de el. Nimeni
nu va sti ca stie. Mi-e teama de reactia lui dar daca semeni cu el la
capitolul asta...incepu sa rada.
Toti ne uitam la Carlisle. Toti cu fetele blegi. Charlie pentru
ca nu stia la ce se refera iar noi restul pentru ca nu intelegeam de
ce vroia ca Charlie sa stie adevarul.
-Ce va uitati asa la mine? Chiar cred ca Charlie ar trebui sa
stie tot; l-ar scapa de toate grijile pe care le are.
Ah minunata generozitate. Se pare ca mica mea observatie
de mai devreme se va adeveri.
-Dar Carlisle..pericolul...secretul...Volturii...reactia
lui...pentru prima data in sapte ani de existenta vampireasca ma
balbaiam, nu imi gaseam cuvintele, nu stiam ce sa spun.
-Stai linistita. Vom avea grija de Charlie, vom avea grija ca
Volturii sa nu afle, iar in ceea ce priveste reactia...stie si el foarte
bine ca e ceva ciudat la mijloc.
Mi-a luat doar trei secunde sa gandesc la rece. Carlisle
avea pana la urma dreptate. Foarte probabil semanam cu Charlie
cand venea vorba de reactia in fata ciudateniilor. Volturii nu vor
avea cum sa stie ca cineva a aflat secretul si poate pana la urma va
dori sa fie si el de dragul meu ceea ce am devenit eu de dragul lui
Edward. Si ce e cel mai important: nu isi va mai face pareri eronate
cu privire la comportamentul meu care sa-l faca sa sufere sau sa se
ingrijoreze mai mult decat e cazul.Dorinta de mai devreme de a-i
spune adevarul puse din nou stapanire pe mine.
Am respirat adanc, in parte pentru a ma pregati sa ii spun
tot (si aveam de gand sa ii spun tot, absolut fiecare detaliu, chiar si
cele mai putin importante sau care chiar daca erau importante era
mai bine sa ramana ascunse, pentru a-l enerva putin pe Carlisle
cum a facut si el cu mine), in parte pentru a ma obisnui cu
adevaratul incendiu din gatul meu. Daca Charlie va sti, ne vom
intalni mai des si va trebui sa ma obisnuiesc cu setea. Abia daca
trecuse o ora de cand terminaseram de vanat dar mirosul lui
Charlie nu tinea seama de asta.
-Bella ai onoarea de a spune povestea, spuse Carlisle dand
glas nerabdarii tuturor.
Edward mi-a luat mana si a strans-o incurajandu-ma;
Carlisle avea fata senina, la fel si Esme; Alice se uita ingrijorata in
viitor, Emmett abia isi retinea hohotele iar Rosalie imi zambea
incurajator; era uimitor cat de apropiate am devenit, avand in
vedere ca demult, nici nu ma vroia in familia ei. Jasper era
concentrat; imi simtea stresul si tensiunea si mai mult ca sigur asta
emana si Charlie. M-a sagetat ideea. Cum de nu m-am gandit mai
devreme?
-Jasper?am spus.Putin calm te rog?Nu numai pentru mine,
si pentru Charlie.
-Jasper a zambit si am simtit imediat un val de liniste;
probabil ca la fel simtea si Charlie devreme ce se holba, fara sa
poata spune ceva, cand la mine cand la Jasper.
-O sa intelegi totul tata.
Ca sa imi fac curaj, am vrut sa-i arat un adevar mult mai
neimportant, dar totusi adevar, asa ca am spus cu o voce normala,
ca si cm as fi vorbit cu Charlie:
-Renesmee, Jacob, ramaneti unde sunteti. Va chem eu.
Ochii lui Charlie iesira din orbite si abia mai avea glas cand
a intrebat:
-Am crezut ca sunt...la...cumparaturi. Si nu ii ... vad pe aici,
abia se balbai el, uitandu-se in jur.
-Pai de fapt sunt la ultimul etaj. O sa ii vezi dupa ce termin
cu povestea.
-Nu stiu daca sunt mai nerabdator sa aflu povestea sau sa
imi vad nepoata, rase Charlie cu nesiguranta in voce.
Inca nu aveam curajul necesar asa ca am incercat sa mai
trag de timp desi stiam ca nu imi foloseste la nimic.
-Jasper te rog sa mentii calmul pana la sfarsit. Carlisle sa fii
atent la Charlie in caz ca lesina sau si mai probabil, daca face
infarct.
Ochii lui Charlie se marira si mai mult exact cand credeam
ca nu mai e posibil. Ma intrebam daca din cauza a ceea ce i-am
cerut lui Jasper sau din cauza ca il credeam pe el capabil de infarct;
nu era totusi batran, si stia ca e ceva nenatural in viata mea.
-Nu va fi nevoie de ingrijiri medicale. De fapt tot ceea ce va
simti va fi putina furie, putina surpriza si multa, multa usurare,
spuse Alice cu vocea ei cantata. Dar totusi va avea niste atacuri de
furie la unele detalii si va vrea sa sara la gatul unor persoane, dar
Emmett il va opri la timp inainte sa isi faca singur rau.
Charlie, in lipsa posibilitatii de a casca ochii mai tare, isi
casca gura. Imi veni sa rad intrebandu-ma oare ce gandeste
Charlie despre ce a spus Alice dar m-am abtinut; totusi un chicotit a
reusit sa scape de urmarirea auto-controlului meu care a crescut cu
fiecare an. M-am uitat zambind la Japer care a inteles; jumatate de
secunda mai tarziu, toate trasaturile lui Charlie aratau numai si
numai calm. Nici urma de uimire, nici umbra de mirare.