Sunteți pe pagina 1din 4

Quine – Doua dogme ale empirismului

Articolul Doua dogme ale empirismului reprezinta o obiectie la adresa distinctiei analitic –
sintetic si una la adresa reductionismului. Quine va arata ca pentru viziunea pozitivista este
crucial ca propozitiile teoretice sa fie definite in termeni ai propozitiilor de observare, ca si
pentru apararea lor impotriva reductionsimului si fundationalismului.
Quine susine ca deosebirea dintre propozitiile analitic adevarate si propozitiile sintetic
adevarate este o iluzie filosofica, pentru ca nu exista deloc distinctia analitic – sintetic -> nu
putem trasa o distinctie clara

Kant: propozitia analitica era cea care nu atribuie subiectului sau ceva care sa nu fie deja
continut in el. Pentru Quine, asta are doua defecte: se limiteaza la propozitiile de forma
subiect – predicat si nu apeleaza la notiunea de continere
Puncte de plecare pentru analiticitate:
Reformularea intentiei kantiene: judecatile analitice sunt adevarate in virtutea
semnificatiei (sensului) termenilor care intra in componenta lor, independent de fapte =>
un adevar analitic este bazat doar pe semnificatie (sens)
Quinea analizeaza semnificatia: nu este acelasi lucru cu denimitul (distinctia fregeeana cu
„Luceafarul de seara” si „Luceafarul de dimineata” etc)

Quine spune ca incercaile de a rafina ideea sunt incercari frauduloase care nu conduc la
distinctia cautata.

Ce fel de judecati sunt cele analitice?

(1) propozitiile logic adevarate (Nici un om necasatorit nu este casatorit)


- analiticitatea nu are caracter informativ;
- putem eticheta clasa adevarurilor analitice ca fiind adevaruri logice
- adevarurile logice sunt propozitii adevarate in virtutea particulelor logice (corespund
conectorilor logici din logica de ordinul I)
(-> nu avem nevoie de analiticitate daca avem adevaruri logice)
=> nu respingem in totalitate aaliticitatea – analiticitatea e restransa la adevarurile logice

1
(2)Nici un celibatar nu e casatorit – care poate fi transformat intr-o propozitile logic
adevarata:
- prin inlocuirea cu termeni sinonimi, propozitia devine:

1) Nici un barbat necasatorit nu e casatorit


sau
2) Toti barbatii necasatoriti sunt necasatoriti – adevar logic

Cum intelegem sinonimia?


Sinonimia este de felul:
a) x este sinonim cu y daca si numai daca au aceeasi semnificatie -> s-a ajuns iar la poblema
semnificatiei. Quine spune ca nu putem explica semnificatia prin semificatie (prin
concepte de aceeasi natura)
- dar semnificatia este o problema care tine de consecintele observatiei – daca o propozitie nu
are consecinte de observatie in mod individual, atunci nu are nici o semnificatie individual =>
o propozitie adevarat doar in virtutea semnificaiei sale nu are nici un sens

b) conceptul de definitie:
- respingem definitia aristotelica (ex: tine de esenta celibatarului sa fie necasatorit)
- acceptam strategia definitiilor din lexic si atunci investigam modalitatea in care o comunitate
foloseste anumiti termeni – daca exista doi termeni care sunt folositi la fel in acelasi context,
se bazeaza pe faptul ca exista o sinonimie
Dar vom da o defintie anume unui termen doar bazandu-ne pe date empirice (credinte,
observatii etc)
 nu definitia este cea care creeaza sinonimia – sinonimia creeaza definitia codificata de
lexicograf
c) explicatia – care are ca scop imbunatatirea definiendumului prin rafinarea sensului sau.
DAR si ea presupune niste sinonimii preexistente

Quine propune explicarea sinonimia prin intersubstituibilitate:


X si y sunt sinonimi daca si numai daca x si y pot fi inlocuite reciproc in toate contextele,
astfel incat sa se pastreze valoarea de adevar a contextului in care se face substitutia (salva
veritate) -> sinonimia=substitutie salva veritate
=> analiticitate = necesitate

2
Necesitatea este un termen obscur pentru Quine, iar singura necesitate acceptata de el este
cea logica.

Cum ajungem de la analiticitate la necesitate

Toti celibatarii sunt necasatoriti

a) Toti celibatarii si numai ei sunt celibatari (intelegem de dicto – e cu necesitate


adevarat)
b) Toti celibatarii si numai ei sunt necasatoriti este adevarat

 c) Toti celibatarii si numai ei sunt barbati necasatoriti este analitic adevarat

Insa Quine aduce o serie de obiectii acestei treceri:

- necesitatea apare doar in anumite tipuri de limbaje, care trebuie sa fie bogate din punct
de vedere al resurselor;

- necesitatea este un concept mai obscur decat necesitatea

Quine favorizeaza doar limbaje extensionale de ordinul I

In logica de ordinul I, simpla substituire salva veritate nu garanteaza sinonimia cognitiva

 criteriul substitutiei salva veritate este prea slab (in logica de ordinul I exista
predicate cu aceeasi extensiune, dar nu sunt sinonime cognitiv – ex: „fiinta cu inima”
si „fiinta cu rinichi”)

Teoria verificationista: sensul unei propozitii este constituit de metoda de confirmare sau
infirmare empirica a lui (un enunt analitic este confirmat de orice stare de lucruri)

- propozitiile sunt sinonime daca si numai daca se aseamana in privinta metodei de


confirmare sau infirmare empirica

=> un enunt este analitic daca este sinonim cu un enunt logic adevarat

3
DAR:

- ce sunt aceste metode de confirmare sau infirmare empirica?

Reductionismul radical: orie enunt cu sens este traductibil intr/un enunt al experientei
imediate -> o teorie ambigua

Carnap abordeaza conceptul se sinonimie pe baza celui de regula semantica: o judecata e


analitica daca e adevarata in virtutea conventiilor lingvistice ale limbajului. Acestei teorii,
Quine ii reproseaza faptul ca nu are legatura cu analiticitatea in limbajul natural si nu este
suficient ca o definitie a analiticitatii relativa la un anumit limbaj bine determinat(L1, L2
etc.) sa treaca ca o defintie generala a analiticitatii

Rezultatul analizei lui Quine:

c) denunta valabilitatea tuturor eforturilor de a caracteriza analiticitatea si de a trasa o


linie de demarcatie intre judecatile analitice si judecatile sintetice;
d) singurele judecati analitice sunt adevarurile logice;
e) nu se respinge complet inteligibilitatea termenului analiticitate