Sunteți pe pagina 1din 17

CAPITOLUL 1

Probleme generale privind poluarea apelor

1.1 Poluarea apelor


1.2 Calitatea şi proprietăţile apei
1.3 Legislaţia în domeniul protecţie apelor
1.4 Caracteristicile apelor de canalizare
1.5Obiectivele epurării apelor uzate

1.1Poluarea apelor
Apa este un lichid incolor, fără gust şi fără miros, compus hidrogenat al
oxigenului, care formează unul din învelişurile Pământului numit hidrosferă. În
Uniunea Europeană apa este definită ca un sistem complex, ca un factor social
important în relaţia om – natură, care trebuie gestionată prin metode ştiinţifice,
tehnice şi politice.
Apa este cuprinsă în diferite proporţii în plante şi animale care trăiesc în
diferite medii ecologice. În natură după cum este bine cunoscut, apa se
prezintă sub formă lichidă, solidă şi de vapori. Deşi 2/3 din suprafaţa globului
terestru este acoperit de apă (mări, oceane, lacuri, râuri), omenirea trece
printr-o criză de apă potabilă, care se accentuează continuu.
Poluarea reprezintă un fenomen complex de modificare a proprietăţilor şi
caracteristi-cilor naturale ale apei curate prin introducerea unor substanţe sau
forme de energie. Poluarea poate fi caracterizată prin prezenţa oricărei
substanţe străine (organice, anorganice, biologice sau radioactive) care tinde
să altereze caracteristicile fizice, chimice şi biologice ale apei şi să o facă
improprie utilizării.
Sursele de poluare a apei pot fi naturale sau artificiale. Poluarea naturală
se produce în urma interacţiei apei: cu atmosfera – prin dizolvarea gazelor
existente; cu litosfera – prin dizolvarea sau încărcarea cu suspensii din rocile
care alcătuiesc terenul sau din deşeurile depozitate; şi cu organismele vii din
apă. Poluarea artificială se datorează apelor uzate re-introduse în receptorii
naturali, după utilizarea în diverse domenii, prin reţeaua de canalizare.
Deversarea în emisar a apelor uzate în care sunt prezente cantităţi mari
de substanţe poluante, prin natura şi concentraţia lor, provoacă apariţia unor
efecte negative atât asupra florei şi faunei, cât şi asupra întregii economii
situate în aval de punctul de descărcare ca, de exemplu:
– apele cu praf de cărbune colmatează malurile şi dau o coloraţie
neagră – cenuşie care modifică condiţiile de autoepurare ale râurilor;
– apele uzate de la fabricile de celuloză şi hârtie, care conţin multă
celuloză sulfit, dacă vin în contact cu sărurile de fier (prezente în
multe râuri de la noi) dau o coloraţie de cerneală greu de eliminat;
– apele deversate de la abatoare, tăbăcării, fabrici de procesare a
laptelui sau din alte ramuri ale industriei alimentare în general, cu
conţinut ridicat de proteine şi grăsimi favorizează puternic dezvoltarea
bacteriilor şi a microbilor patogeni.
Principalele tipuri de poluanţi care conferă apelor „calitatea” de ape
uzate datorită mo-dificării caracteristicilor fizice, chimice, bacteriologice sau
radioactive sunt:
a) Compuşi organici biodegradabili provin din apele uzate menajere şi
industriale. Cele mai încărcate sunt cele din industria alimentară, cea
organică de sinteză şi de hârtie, din complexe de creştere a animalelor
(abatoare, zootehnie). Impactul acestor compuşi constă în reducerea
concentraţiei de oxigen dizolvat cu repercursiuni asupra florei şi faunei. Are
loc procese anaerobe şi există riscul reducerii capacităţii de autoepurare.
Prezenţa acestor compuşi este indicată de CBO5 (consumul biochimic de
oxigen la 5 zile).
b) Compuşi organici nebiodegradabili provin din surse precum ape uzate
din industria organică de sinteză, cea a celulozei şi hârtiei, petrochimică şi
metalurgică. Sunt compuşi organici cu toxicitate acută sau cronică şi/sau cu
caracter mutagen sau cancerigen. Impactul este deosebit asupra cursurilor

2
de apă, asupra oamenilor şi asupra organismelor acvatice. Încetinesc sau
stopează procesele de autoepurare sau epurare biologică şi pot da produşi
secundari de dezinfecţie. Oxidabilitatea este mai mică decât la compuşii
organici biodegradabili datorită structurii chimice pe care o au. Compuşii
organici toxici sau nebio-degradabili se pot clasifica după cum urmează:
– compuşi halogenaţi ai hidrocarburilor saturate şi nesaturaţi ciclici sau
aciclici;
– compuşi aromatici monociclici;
– compuşi fenolici;
– compuşi aromatici policiclici;
– compuşi ai acidului ftalic de tipul esterilor şi eterilor;
– compuşi cu azot;
– pesticide;
– compuşi policloruraţi ai fenilbenzenului.
c) Clorurile şi sulfurile din apele uzate pot influenţa procesele biologice de
epurare dacă cantităţile lor depăşesc anumite limite. Clorurile sub formă de
ioni de clor din apa uzată menajeră provin în special, din urina de origine
animală sau umană, ca urmare a consumului în alimentaţie a clorurii de
sodiu, sau din folosirea clorului pentru dezinfecţie. Sulfurile din apele uzate
menajere pot fi determinate şi puse în evidenţă sub formă de sulfuri totale,
sulfuri de carbon şi hidrogen sulfurat (care ne dă indicaţii asupra lipsei
oxigenului în apă şi apariţia proceselor anaerobe).
d) Metalele grele sunt prezente, în special, în apele uzate industriale şi sunt
toxice pentru microorganismele care participă la epurarea biologică a apelor
şi la fermentarea anaerobă a nămolurilor. Determinarea lor în laborator prin
analize standard necesită durate mari de timp şi un echipament complex
derivat din necesitatea utilizării unei game largi de reactvi. În ultimul timp
se practică metoda spectrofotometriei cu absorbţie atomică al cărui aparat
este capabil să determine un număr de 27 elemente minerale, între care şi
metalele grele (Cu, Zn, Cd, Pb, Hg, Co, Ni, Cr etc.).
e) Substanţele organice din apele uzate menajere provin din dejecţiile
umane şi animale, din resturile de alimente, legume şi fructe, precum şi din
alte materii organice evacuate în reţeaua de canalizare. Prezenţa
substanţelor organice în apă poate reduce oxigenul din apă până la 0, iar în
apa lipsită de oxigen, substanţele organice se descompun prin procese
anaerobe care au loc concomitent cu producerea hidrogenului sulfurat şi a
altor gaze rău mirositoare şi toxice.
f) Nutrienţii sunt compuşi anorganici şi organici cu azot şi fosfor. Principalele
surse de generare le constituie apele uzate menajere şi efluenţii din
industria îngrăşămintelor chimice. Azotul şi fosforul stimulează creşterea
necontrolată a algelor şi microorganismelor producând fenomenul de
eutrofizare.
g) Substanţe toxice (poluanţi prioritari) includ detergenţi, cianuri, compuşi
organici clo-ruraţi, lignină, compuşi proveniţi din industria chimică, industria
celulozei şi hârtiei, industria petrochimică etc. Poluanţii prioritari sunt
compuşi organici sau anorganici selectaţi pe baza toxicităţii foarte mari, a
efectelor cancerigene sau mutagene. Aceşti poluanţi sunt denumiţi şi
compuşi toxici refractari şi se găsesc în majoritatea cazurilor în apele uzate
industriale, fiind însă depistaţi uneori în cantităţi foarte mici în apele de

3
alimentare datorită unor infiltraţii sau datorită epurării necorespunzătoare a
apelor din amonte.
h) Substanţe radioactive, folosite din ce în ce mai mult în medicină, tehnică
etc., precum şi la centralele atomice crează noi probleme celor care se
ocupă cu protecţia calităţii apelor. Aceste substanţe care emit radiaţii
influenţeză procesele de epurare şi pot fi periculoase pentru personalul de
exploatare.
i) Apa caldă este produsă de multe industrii, cum ar fi industria enegetică,
petrochimică şi de sinteză organică care utilizează apa ca agent de răcire.
Deversată ca atare în emisar, apa caldă perturbă desfăşurarea procesului de
autoepurare.
j) Alţi poluanţi sunt substanţele petroliere, sărurile, bazele şi acizii peste
concentraţia limită (C.M.A.), agenţii reducători (grupe de sulfiţi, sulfaţi),
uleiuri care apar în efluenţii generaţi în diferite industrii. Impactul: consum
de oxigen dizolvat sau împiedică transferul de oxigen din atmosferă în apă.
Influenţează procesele de tratare a apei şi viaţa organismelor subacvatice
care duc la modificări de pH şi depuneri în albie.

1.2 Calitatea şi proprietăţile apei

1.2.1 Calitatea apelor de suprafaţă în România

Calitatea apei este dată de către indicatorii de calitate ai acesteia.


Numărul de elemente din cadrul fiecărei categorii de indicatori fiind stabilit în
funcţie de condiţiile specifice şi scopul urmărit, precum şi de natura surselor de
poluare. Având în vedere că indicatorii sunt mărimi variabile în timp şi spaţiu,
una dintre cele mai importante probleme care apare la aprecierea calităţii apei
se referă la stabilirea sau alegerea valorilor celor mai reprezentative pentru o
anumită situaţie cum ar fi valorile minime sau valorile maxime admisibile.
În România calitatea apei este urmărită conform structurii şi principiilor
metodologice ale Sistemului de Monitoring Integrat al Apelor din România
(S.M.I.A.R), restructurat în con-formitate cu cerinţele Directivelor Europene.
S.M.I.A.R. cuprinde şase componente: cinci se referă la sursele naturale: ape
curgătoare de suprafaţă, lacuri (naturale şi artificiale), ape tran-zitorii (fluvii şi
lacustre), ape costiere şi ape subterane; ultima componentă se referă la
sursele de poluare şi anume ape uzate.
Pentru categoriile de ape de suprafaţă clasificarea stării ecologice şi a
potenţialului ecologic se face pe baza parametrilor obţinuţi ca rezultat al
monitoringului biologic şi fizico – chimic, rezultatele fiind prezentate pe o hartă
ca cea din figura 1.1. Caracterizarea stării ecologice se bazează pe un sistem
de clasificare în cinci clase: I - foarte bună, II - bună, III - moderată, IV - slabă şi
V - proastă, definite şi reprezentate în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 Clasificarea şi caracterizarea stării ecologice a apelor de suprafaţă

Clasificarea Caracterizarea stării ecologice Cod culoare


stării
ecologice
Valorile elementelor biologice se caracterizează prin

4
valori aso-ciate acelora din zonele nealterate (de
referinţă) sau cu alterări antropice minore. Valorile
I Albastru
elementelor hidromorfologice şi fi-zico – chimice ale
Foarte bună apelor de suprafaţă se caracterizează prin valori
asociate acelora din zonele nealterate (de referinţă)
sau alterări antropice minore.
Valorile elementelor biologice se caracterizează prin
abateri uşoare faţă de valorile caracteristice zonelor
nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice
II minore. Valorile elementelor fizico – chimice generale Verde
se caracterizează prin abateri minore faţă de valorile
Bună caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau
alterări antropice minore.
III Valorile elementelor biologice pentru apele de
suprafaţă devi-ază moderat de la valorile
Moderată Galben
caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau cu
alterări antropice minore.
Există alterări majore ale elementelor biologice;
comunităţile biologice relevante diferă substanţial
IV Orange
faţă de cele normale asociate condiţiilor nealterate
Slabă zonelor nealterate (de referinţă) sau cu alterări
antropice minore.
Există alterări severe ale valorilor elementelor
biologice, un număr mare de comunităţi biologice
V Roşu
relevante sunt absente faţă de cele prezente în
Proastă zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări
antropice minore.

Figura 1.1 Harta calităţii apei râurilor din România din punct de vedere biologic
în anul 2006

5
1.2.2 Proprietăţile apei

a. Proprietăţi organoleptice

Proprietăţile organoleptice ale apei cuprind acele caracteristici a căror


determinare se face cu ajutorul organelor noastre de simţ (gust şi miros).

6
Gustul apei este dat de substanţele chimice precum sărurile minerale şi
gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon etc.). Excesul sau carenţa substanţelor
chimice poate imprima apei un gust neplăcut; de exemplu: sărat (prezenţa
clorurii de sodiu), amar (prezenţa sulfatului sau a clorurii de magneziu),
dulceag (prezenţa sulfatului de calciu), metalic, sălciu (prezenţa unor ioni
metalici precum fierul, mangan etc.) etc.
Mirosul apei este legat de prezenţa substanţelor organice în
descompunere sau a microorganismelor (alge, protozoare etc.), precum şi de
prezenţa unor elemente chimice na-turale sau provenite din impurificarea cu
ape uzate precum şi din transformările la care sunt supuse în apă.

b. Proprietăţi fizico – chimice

Aceste proprietăţi sunt date de următorii indicatori:


• Temperatura este o mărime de stare locală, ce variază în funcţie de
provenienţa apelor. Temperatura apelor de suprafaţă variază în funcţie
de temperatura aerului iar cea a apelor de profunzime este constantă.
• Culoarea este dată de substanţele dizolvate (minerale sau organice).
Când apa conţine compuşi de mangan, culoarea capătă un aspect
negru – cafeniu; prezenţa clorofilei din frunze dă apei culoarea verde –
gălbui; acizii humici prezenţi în apă dau culoarea brun – roşcată.
• Turbiditatea (tulbureala) apei este dată de existenţa unor particule
coloidale fine de argilă, precipitări ale unor săruri de magneziu şi fier,
aflate în suspensie care nu sedimentează în timp şi duce la lipsa de
transparenţă. La acestea se mai pot adaugă şi unele particule în
suspensie gravimetrică care se depun, dacă apa este lăsată în repaus
un anumit timp.
• Radioactivitatea este dată de conţinutul apei în substanţe radioactive
(tritiu, cesiu, uraniu, radon etc.) şi are la bază proprietatea acestora de
a emite radiaţii α, β şi γ. Concentraţia radiaţiilor se măsoară cu aparte
speciale şi se exprimă în Ci/dm3.
• Conductibilitatea electrică a apei este proprietatea acesteia de a
permite trecerea curentului electric. De obicei se măsoară
rezistivitatea electrică a apei, inversul conductibilităţii. O variaţie
bruscă a rezistivităţii indică apariţia unei surse de poluare.
Rezistivitatea se măsoară în mS (miliSimens).
• Duritatea apei prezintă caracteristicile ce le conferă acesteia sărurile
de calciu şi magneziu. După natura substanţelor conţinute, duritatea
poate fi: temporară (Dt) dată de prezenţa biocarbonaţilor şi care poate
fi eliminată prin fierbere; perma-nentă (Dp) dată de compuşii de calciu
şi magneziu şi nu se poate elimina prin fierbere. Împreună cele două
tipuri de duritate formează duritatea totală (DT) care se exprimă în
grade de duritate (germane odGH). Un grad de duritate este echi-
valent cu 10 mg CaO conţinut într-un litru de apă.
• Reacţia apei este exprimată prin indicele pH, care reprezintă
concentraţia ionilor de hidrogen existenţi într-un litru de apă. Reacţia
apei după natura şi cantitatea substanţelor dizolvate poate fi: acidă
(prezenţa bioxidului de carbon liber, a acizilor minerali etc.) cu un
indice pH< 7; neutră cu pH=7; şi alcalină (bazică) cu un indice pH>7
(prezenţa ionilor bicarbonat şi fosfat).
7
• Reziduul fix reprezintă totalitatea substanţelor organice şi anorganice
dizolvate sau insolubile aflate în apă. Valoarea lui se exprimă în
mg/dm3, şi se determină prin încălzirea apei la 105 oC, când se
realizează evaporarea completă şi prin cântărire.
• Indicatori ai regimului de oxigen – din această clasă fac parte oxigenul
dizolvat (OD), consumul chimic de oxigen (CCO), consumul biochimic
de oxigen (CBO) şi carbonul organic total (COT). Oxigenul dizolvat
(OD) este cel mai important parametru de calitate al apei râurilor şi
lacurilor deoarece acesta are o importanţă vitală pentru ecosistemele
acvatice. Consumul biochimic de oxigen (CBO) reprezintă cantitatea
de oxigen (mg O2/dm3) necesară pentru oxidarea substanţelor
organice din ape, cu ajutorul bacteriilor. Din determinările de laborator
s-a tras concluzia că este sufi-cient să se determine consumul de
oxigen după cinci zile de incubare a probelor (CBO5). Consumul chimic
de oxigen (CCO) se face prin două metode: CCOCr – reprezintă
consumul chimic de oxigen prin oxidare cu K2Cr2O7 (bicromat de
potasiu) în mediu acid; CCOMn – reprezintă consumul chimic de O2 prin
oxidare cu KMnO4 (permanganat de potasiu) în mediu de H2SO4 (acesta
se corelează cel mai bine cu CBO5). Carbonul organic total (COT)
reprezintă cantitatea de carbon legat în materii organice şi
corespunde cantităţii de dioxid de carbon obţinut prin oxidarea totală
a materiei organice.

c. Proprietăţi bacteriologice

Din punct de vedere al igienei apei, bacteriile se pot împărţi în


următoarele categorii importante:
– Bacterii banale, care nu au influenţă asupra organismului;
– Bacterii coli, care în proporţie mai mare indică contaminarea apei cu ape
de la reţeaua de canalizare;
– Bacterii saprofite, care dau indicaţii asupra contaminării cu dejecţii
animale şi semna-lizează prezenţa bacilului febrei tifoide;
– Bacterii patogene, care produc îmbolnăvirea organismului.
Din punct de vedere al nutriţiei, bacteriile se împart în autotrofe şi
heterotrofe.
Bacteriile autotrofe utilizează pentru hrană substanţe minerale. Carbonul
necesar pentru sinteza glucidelor, lipidelor şi proteinelor îl iau din bioxidul de
carbon, carbonaţi şi bicarbonaţi.
Bacteriile heterotrofe au nevoie de materii organice ca sursă de carbon şi
de energie. Din grupa acestor bacterii fac parte: saprofitele care utilizează
materii organice moarte şi care joacă rolul principal în procesul de autoepurare,
şi parazite, care se dezvoltă în corpul or-ganismelor animale şi umane şi care
apar numai întâmplător în apele poluate; unele sunt patogene, reprezentând
un pericol pentru sănătatea omului (bacteriile tifosului intestinal, a dizenteriei,
a holerei, a febrei tifoide etc.).
Pentru a determina gradul de infectare a apei cu bacterii patogene se
efectuiază o analiză a apelor pentru a pune în evidenţă existenţa bacteriilor din
grupa Coli – bacterii care prezintă un component tipic al microflorei intestinale.
Bacteria Coli nu constituie o bacterie patogena (este o bacterie banală), dar

8
constituie un indicator al existenţei în apa uzată a de-jecţiilor de animale şi
umane şi deci existenţa de bacterii patogene.
Determinarea organismelor existente în apele uzate după sistemul
saprobiilor care cuprinde speciile de organisme caracteristice apelor
impurificate cu substanţe organice îşi gaseşte o aplicare din ce în ce mai largă.
Astfel, prezenţa sau absenţa unor organisme poate oferi indicaţii asupra
desfăşurării procesului de epurare biologică din cadrul unei staţii de epurare.
Aceeaşi observaţie este valabilă şi în cazul proceselor de fermentare anaerobă
a nămolurilor.

1.3Legislaţia în domeniul protecţiei apelor

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană a venit şi necesitatea


de îndeplinire a obligativităţilor în domeniul apei prin implementarea Directivei
Cadru a Apei 2000/60/EC, sub umbrela căreia intră alte directive europene în
domeniu.
Modernizarea şi dezvoltarea Sistemului Naţional de Monitoring Integrat al
Apelor în ţara noastră a reprezentat o etapă importantă în atingerea
obiectivului comun reprezentat de „starea bună” a apelor, ceea ce asigură
condiţii de viaţă egale pentru toţi cetăţenii Europei din punct de vedere al
apelor.
Principalele directive europene în domeniul apei care implică
modernizarea şi dez-voltarea sistemului de monitoring sunt:
 Directiva Cadru a Apei 2000/60/EEC – transpusă în legislaţia
românească prin Legea 310/2004 de modificare şi completare a Legii
Apelor 107/1996;
 Directiva 76/464/EEC precum şi cele şapte directive fiice – transpuse în
legislaţia românească prin HG 351/2005 – Program de acţiune pentru
eliminarea treptata a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe
prioritar periculoase;
 Directiva 80/68/EEC – transpusă în legislaţia românească prin HG
351/2005 – Protecţia apelor subterane îmotriva poluării cauzate de
anumite substanţe peri-culoase;
 Directiva 91/676/EEC – transpusă în legislaţia românească prin HG
964/2000 – Plan de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu
nitraţi proveniţi din surse agricole;
 Directiva 91/271/EEC (inclusiv Decizia 93/481/EEC) – transpusă în
legislaţia românească prin HG 352/2005 – Norme privind condiţiile de
descărcarea în mediul acvatic a apelor uzate;
 Directiva 75/440/EEC – transpusă în legislaţia românească prin HG
100/2002 – Normative de calitate pe care trebuie să le îndeplinească
apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare NTPA 013;
 Directiva 78/659/EEC – transpusă în legislaţia românească prin HG
202/2002 – Norme tehnice privind calitatea apelor de suprafaţă care
necesită protecţie şi ame-liorare în scopul susţinerii vieţii piscicole;
 Directiva 79/923/EEC – transpusă în legislaţia românească prin HG
201/2002 şi HG 467/2006 – Norme tehnice privind calitatea apelor
pentru moluşte;

9
 Directiva 76/160/EEC – transpusă în legislaţia românească prin HG
459/2002 – Norme de calitate pentru apa din zonele naturale
amenajate pentru îmbăiere;
 Directiva 80/778/EEC şi 98/83/EEC – transpuse în legislaţia românească
prin Legea 458/2002 – Legea privind calitatea apei potabile;
 Directiva 96/61/EEC privind prevenirea şi controlul integrat al poluării,
amendată prin Directiva 2003/35/EEC şi Directiva 2003/87/EEC precum
şi Reglementarea 1882/2003/EEC – transpusă în legislaţia românească
prin O.U.G nr. 152/2005

Valorificarea în agricultură a nămolului din staţiile de epurare urbane este


regle-mentată în Uniunea Europeană de Directiva 86/278/EEC. Aceasta prevede
pentru protecţia sanitară, ca nămolul să fie tratat pe cale biologică, chimică sau
termică, prin stocaj pe termen lung sau prin orice procedeu care să conducă la
reducerea semnificativă a puterii de fermen-tare, cât şi a concentraţiei în
agenţi patogeni. În România această Directivă este transpusă prin Ordin nr. 708
din 01/10/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului şi
în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură.

1.4 Caracteristicile apelor de canalizare

Pentru proiectarea staţiilor de epurare, dar şi pentru operarea acestora în


condiţii optime, este necesar să se determine caracteristicile apelor de
canalizare. Aceasta se face pe baza determinărilor de laborator.
Apele de canalizare provin din apele evacuate din locuinţe, centre
populate, unităţi industriale, agrozootehnice etc., şi de pe terenurile aferente
lor. Acestea se clasifică în raport cu provenienţa şi proprietăţile lor în
următoarele categorii:
• Ape uzate menajere – sunt ape provenite din gospodării şi servicii,
care rezultă de regulă din metabolismul uman şi din activităţile
menajere (spălatul vaselor, hai-nelor etc.);
• Ape uzate urbane – sunt ape uzate menajere sau amestec de ape
uzate menajere cu ape uzate industrial şi/sau ape meteorice;
• Ape uzate industriale – orice fel de ape uzate ce se evacuează din
incintele în care se desfăşoară activităţi industriale şi/sau comerciale,
ele fiind de cele mai multe ori tratate separat în staţii de epurare
proprii;
• Ape uzate agrozootehnice – sunt ape provenite de la fermele de
animale care au în general caracteristicile apelor uzate orăşeneşti,
poluanţii principali fiind substan-ţele organice în cantitate mare şi
materialele în suspensie;
• Ape uzate meteorice – sunt ape care spală din atmosferă poluanţii
existenţi în aceasta, iar în contactul cu terenul unor zone sau incinte
amenajate, sau al unor centre populate, în procesul scurgerii,
antrenează atât ape uzate de diferite tipuri, cât şi deşeuri,
îngrăşăminte chimice, pesticide, astfel încât în momentul ajungerii în
receptor pot conţine un număr mare de poluanţi.

10
Evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare şi direct în staţiile de
epurare ale localităţilor este permisă numai dacă acestea nu conţin:
1. Materii în suspensie, în cantităţi şi dimensiuni care pot constitui un
factor de erodare a canalelor, pot provoca depuneri şi pot stânjeni
curgerea normală, cum sunt:
– diferite substanţe care se pot solidifica şi pot optura secţiunea
canalelor;
– suspensiile dure şi abrazive ca pulberile metalice şi granulele de roci,
care prin antrenare pot provoca erodarea canalelor;
– substanţe care singure sau în amestec cu alte substanţe din apă,
coagulează, existând riscul depunerii sau conduc la apariţii de
substanţe agresive noi;
– corpurile solide, plutitoare sau antrenate, care nu trec prin grătarul cu
spaţiu liber între bare de 20 mm, iar în cazul fibrelor textile sau al
materialelor similare (pene, fire de păr de animale), nu trec prin sita
cu latura fantei de 2 mm.
2. Substanţe cu agresivitate chimică asupra materialelor din care sunt
realizate reţe-lele de canalizare şi echipamentele din staţiile de
epurare;
3. Substanţe cu grad de periculozitate ridicat cum sunt: metalele grele şi
compuşii lor, compuşi organici halogenaţi, compuşi organici cu fosfor
sau cu staniu, agenţi de protecţie a plantelor (fungicide, erbicide,
insecticide), substanţe sau reziduri radio-active;
4. Substanţe inhibatoare ale procesului biologic de epurare a apelor
uzate sau tratarea nămolului;
5. Substanţe toxice sau nocive, care singure sau în amestec cu apa de
canalizare, pot pune în pericol personalul de exploatare a reţelei de
canalizare sau staţiei de epu-rare;
6. Substanţe colorate ale căror cantitate şi natură, chiar după procesul
de epurare, determină odată cu descărcarea în receptorul natural
modificarea culorii acestuia;
7. Substanţe organice greu biodegradabile;
8. Substanţe care singure sau în amestec cu apa pot degaja mirosuri ce
contribuie la poluarea mediului;
9. Substanţe de orice natură, plutitoare sau dizolvate, în suspensie sau
aflate în stare coloidală, pot stânjeni exploatarea normală a canalelor
şi a staţiei de epurare, sau care împreună cu aerul pot forma
amestecuri explozive.
În ceea ce priveşte apele uzate menajere, urbane şi industriale pentru
determinarea caracteristicilor sunt necesare următoarele determinări:
➢ materii totale în suspensie, în stare uscată şi diferenţiate apoi în
materii organice (volatile) şi minerale;
➢ reziduu fix (substanţe dizolvate în apă) şi diferenţiate apoi în materii
organice (volatile) şi minerale;
➢ reziduul total numit şi substanţă uscată (diferenţa între greutatea
totală a mate-rialului ce se analizează – apă sau nămol – şi greutatea
apei care se evaporă la temperatura de 105 oC) alcătuit din suma
cantităţilor de materie în suspensie şi reziduul fix, diferenţiat în materii
organice (volatile) şi minerale;
➢ consumul biochimic de oxigen (CBO5);

11
➢ consumul chimic de oxigen (CCO);
➢ azotul sub toate formele (amoniac liber, organic, azotaţi şi azotiţi) sau
azot total (NTK);
➢ fosfor total.

Acceptul de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare sau în


staţiile de epurare se face în baza acordului scris, dat de operatorul de servicii
publice care administrează şi exploatează reţeaua de canalizare şi staţia de
epurare, cu condiţia îndeplinirii indicatorilor de calitate ai apelor uzate
evacuate în reţelele de canalizare ale localităţilor conform tabelului 1.2.
Indicatori de calitate ai apelor uzate evacuate în reţelele de canalizare
ale localităţilor sunt daţi de către NTPA-002/2002 conform H.G. 188/2002
modificată şi completată de H.G 352/2005.
Pentru localităţi în care nu există canalizare (reţea şi staţie de epurare) şi
pentru care trebuie întocmit proiectul aferent, situaţie în care indicatorii fizico –
chimici ai apelor uzate influente în staţia de epurare nu se pot stabili pe bază
de studii şi analize, aceştia se vor aprecia după datele obţinute la sistemele
similare de canalizare din alte localităţi, sau utili-zând încărcările specifice
aferente unui locuitor echivalent1 (l.e.), recomandate de literatura tehnică de
specialitate.
În cazul apelor uzate menajere se pot lua în considerare următoarele
încărcări speci-fice per locuitor echivalent:

 pentru materii solide în 65...90 g/l.e . zi


suspensie
 pentru CBO5 54...65 g/ l.e . zi
 pentru azot total (NTK) 6...14 g/l.e . zi
 pentru fosfor total 1...4 g/l.e . zi

Tabelul1.2 Indicatori de calitate ai apelor uzate evacuate în reţelele de


canalizare ale localităţilor

Nr. Indicatorul de calitate U.M Valorile Metoda de analiză2


crt maxime
. admise
o
1 Temperatura C 40 -
2 pH unităţi pH 6,5 - 8,5 SR ISO 10523-97
3 Materii în suspensie mg/dm3 350 STAS 6953-81
4 Consumul biochimic de mg O2/dm3 300 SR EN 1899-2/2002
oxigen la 5 zile (CBO5)
1
Încărcarea organică biodegradabilă având un consum biochimic de oxigen la 5 zile – CBO5 de
60 gO2/zi.
2
Metoda de analiză corespunde standardului indicat în tabel şi are caracter orientativ.

12
Consumul chimic de
oxigen-metoda cu
5 mg O2/dm3 500 SR ISO 6060-96
dicromat de potasiu
(CCOCr) 3
6 Azot amoniacal (NH4+) mg/dm3 30 SR ISO 7150-1/2001
7 Fosfor total (P) mg/dm3 5,0 STAS 10064-75
8 Cianuri totale (CN) mg/dm3 1,0 SR ISO 6703/1-98-
2/00
9 Sulfuri şi hidrogen mg/dm3 1,0 SR ISO 10530-97

sulfurat (S2-)
10 Sulfiţi (SO32-) mg/dm3 2,0 STAS 7661-89
11 Sulfaţi (SO42-) mg/dm3 600 STAS 8601-70
12 Fenoli antrenabili cu vapori mg/dm3 30 SR ISO 6439/2001
de apă (C6H5OH)
SR ISO 8165-1/2000
3
13 Substanţe extractibile cu mg/dm 30 SR 7587-96
solvenţi organici
14 Detergenţi sintetici mg/dm3 25 SR ISO 17875/1996
biodegradabili
SR EN 903/2003
2+ 3
15 Plumb (Pb ) mg/dm 0,5 STAS 8637-79

SR ISO 8288/2001
2+ 3
16 Cadmiu (Cd ) mg/dm 0,3 SR EN ISO 5961/2002
17 Crom total (Cr3+ + Cr6+) mg/dm3 1,5 SR ISO 9174-98

SR EN 1233/2003
18 Crom hexavalent (Cr6+) mg/dm3 0,2 SR EN 1233/2003

SR ISO 11083-98
19 Cupru (Cu2+) mg/dm3 0,2 STAS 7795-80

SR ISO 8288/2001
20 Nichel (Ni2+) mg/dm3 1,0 STAS 7987-79

SR ISO 8288/2001
21 Zinc (Zn2)4 mg/dm3 1,0 STAS 8314-87

SR ISO 8288/2001
22 Mangan total (Mn) mg/dm3 2,0 SR 8662/1-96

SR ISO 6333-96
SR EN ISO 7393-
1/2002
23 Clor rezidual liber (Cl2) mg/dm3 0,5
SR EN ISO 7393-
2/2002

SR EN ISO 7393-

3
Valoarea concentraţiei CCOCr este condiţionată de respectarea raportului CBO5/CCO ≥0,4.
4
Pentru localităţile în care apa potabilă din reţeaua de distribuţie conţine zinc în concentraţie
mai mare de 1 mg/dm3 se va accepta aceeaşi valoare şi la racordare, dar nu mai mare de 5
mg/dm3.

13
13/2002

1.5 Obiectivele epurării apelor uzate

Pentru asigurarea cantitativă şi calitativă a apei necesare tuturor


folosinţelor (indus-trii, irigaţii, alimentări cu apă pentru populaţie etc.) este
necesar, ca pe lângă alte lucrări şi măsuri de gospodărire a apelor, să se
asigure utilizarea cu randament maxim a instalaţiilor de epurare existente şi să
se dezvolte noi tehnologii de epurare capabile să asigure, din apa epurată o
nouă resursă de apă pentru alimentarea sistemelor de irigaţii sau pentru
industrii.
Procesul de epurare constă în îndepărtarea din apele uzate a substanţelor
poluante în scopul protecţiei calităţii apelor şi în general a mediului
înconjurător. Epurarea constituie unul din aspectele poluării apei.
Epurarea apelor uzate se efectuează în construcţii şi instalaţii grupate
într-o anumită succesiune tehnologică în cadrul unei staţii de epurare.
În literatura tehnică de specialitate sunt expuse metodele şi
caracteristicile insatlaţiilor din saţia de epurare pentru apele uzate menajere şi
separat pentru apele uzate industriale. În practica curentă, canalizarea
localităţilor prevede evacuarea în comun a apelor uzate mena-jere şi a celor
industriale, amestecul lor conducând la formarea apelor uzate urbane şi la
epurarea lor într-o staţie de epurare comună dimensionată la indicatori de
calitate aferenţi apelor uzate menajere. Dacă apele uzate industriale nu
îndeplinesc aceşti indicatori, ele vor fi supuse unui proces preliminar de
epurare parţială locală (preepurare) în cazul când urmează a fi evacuate într-o
canalizare de ape uzate menajere, sau vor fi epurate total, când ele sunt
vărsate direct în receptor.
Epurarea apelor uzate cuprinde două mari grupe de operaţii succesive:
• reţinerea şi/sau transformarea substanţelor nocive în produşi nenocivi;
• prelucrarea substanţelor rezultate sub diverse forme (nămoluri, emulsii,
spume etc.) din prima operaţie.
Procedeele de epurare a apelor uzate, denumite după procesele pe care se
bazează, sunt:
• procedee mecanice – în care procesele de epurare sunt de natură fizică;
• procedee chimice – în care procedeele de epurare sunt de natură fizico –
chimică;
• procedee biologice – în care procesele de epurare sunt atât de natură
fizică cât şi biochimică.
Staţiile de epurare se realizează cu costuri de investiţii mari şi cu
cheltuieli de exploa-tare ridicate care, numai parţial, pot fi recuperate. Din
acest motiv, încă din faza de proiectare şi mai târziu în timpul exploatării, se
impun studii tehnico – economice aprofundate în vederea găsirii soluţiilor care
să contribuie la reducerea diferitelor costuri. În acest scop, se are în vedere
aplicarea unor măsuri preliminare de prevenire a poluării apelor, respectiv uşu-
rarea epurării apelor uzate.

14
1.5.1 Prevenirea poluării apelor

Schemele actuale de epurare se bazează aproape în întregime pe


imitarea unor procese din natură, iar apele uzate prezintă concentraţii tot mai
mari de poluanţi, cu o structură chimică extrem de variabilă, iar randamentul
staţiilor de epurare nu mai poate statisface cerinţele impuse de realizarea
gradelor de epurare necesare. În mod inevitabil se impune o perfecţionare a
tehnologiilor de epurare, după ce în prealabil au fost luate măsurile de preve-
nire sau de limitare a fenomenului de poluare a apelor. Limitarea fenomenului
de plouare a apelor poate fi caracterizat astfel:
– Micşorarea evacuării specifice de poluanţi antrenaţi de apă, raportate
la unitatea de activitate sau de produs. Este specific unităţilor
industriale unde se constată, fie din cauza folosirii unei tehnologii
necorespunzătoare, fie din lipsa respectării unei discipline tehnologice,
evacuarea unor cantităţi importante de substanţe poluante;
– Colectarea şi tratarea reziduurilor apoase într-o formă cât mai
concentrată. Trebuie combătută mentalitatea destul de răspândită
precum că diluarea atenuează po-luarea. Pentru obţinerea de ape
uzate cât mai concentrate trebuie adoptatea practici de reducere a
consumului de apă şi aplicarea procedeului de recirculare a apelor;
– Renunţarea la sistemele de îndepărtare pe cale hidraulică a
materialelor şi deşeurilor solide rezultatea de la locurile de
desfăşurare a activităţilor sociale şi economice. Este mai eficientă
fărâmiţarea cu ajutorul tocătoarelor a acestor mate-riale pentru a le
face transportabile hidraulic ca materiale grosiere care vor fi reţinute
în staţia de epurare;
– Uniformizarea debitelor şi compoziţiei poluanţilor evacuaţi cu ajutorul
apei, constituie o condiţie de bază pentru stabilitatea performanţelor
staţiilor de epurare şi pentru protecţia vieţii acvatice din receptor;
– Folosirea, transportul, manipularea şi depozitarea, în interiorul
aşezărilor omeneşti şi în jurul acestora a substanţelor radioactive şi a
celor puternic toxice, nu pot fi efectuate decât cu asigurarea unor
condiţii speciale de prevenire a poluării mediu-lui înconjurător stabilite
de organele de specialitate;
– Folosirea la irigaţii a apelor uzate urbane, în special pentru localităţile
mici, condu-ce la reducerea mărimii staţiei de epurare şi la creşterea
producţiei agricole;
– Reducerea şi valorificarea substanţelor utile din ape şi din reziduuri
apoase, în special în cazul apelor industriale, conduc la reducerea
capacităţii staţiei de epurarea şi deci a cheltuielilor de investiţii,
precum şi la posibilitatea de micşorare a durate de amortizare a
investiţiilor pe seama valorificării substanţelor utile extrase.
Problemele actuale de epurare sunt legate de tratarea şi eliminarea
nămolurilor rezul-tate în urma procedeelor de epurare, dat fiind complexitatea
structurii şi compoziţiei lor.

1.5.2 Substanţe valorificabile din apele uzate

15
Apele menjere conţin importante cantităţi de azot, fosfor şi potasiu în
raport de 5:1:2,4 (în gunoiul de grajd raportul e de 2:1:2,4), care reprezintă
îngrăşăminte preţioase pentru culturile agricole. După conţinutul de azot, care
constituie elementul de bază în metabolismul plantelor, fiecare 1.000 m3 ape
uzate menajere este echivalentul a 10 tone gunoi de grajd. Asemenea ape,
după epurarea mecanică, pot fi valorificate la irigarea culturilor, dar cu
respectarea regulilor sanitare impuse de caracteristicile bacteriologice.
Din procesele de epurare a apelor uzate rezultă nămolul care în urma
fermentării lui, rezultă gaze de fermentaţie (biogaz) cu un conţinut de peste
70% în metan, ce pot fi valorificate drept gaze combustibile. Nămolurile
fermentate pot fi utilizate ca îngrăşământ agricol în urma avizului sanitar în
ceea ce priveşte existenţa sau nu a bacteriilor patogene. Din nămolurile active
se produce vitamina B12, precum şi furaj proteinat pentru hrana animalelor.
Din apele uzate provenite din industrii şi din nămolurile reţinute în staţiile
de epurare se pot valorifica importante cantităţi de materii prime existente în
compoziţia acestora, ofe-rind posibilitatea de a reduce durata de amortizare a
cheltuielilor de investiţii. Astfel, din industria metalurgică, electronică,
electrotehnică, electro – casnică, tăbăcării etc. se obţin săruri metalice de
crom, zinc, nichel, cupru etc., care pot fi reintroduse în circuitul economic.
De asemenea, din unele ape industriale se pot recupera uleiuri, grăsimi,
produse petroliere etc., iar din diferite amestecuri de nămoluri, zguri, cenuşi,
steril în amestec cu mate-riale clasice şi/sau alţi lianţi se obţin materiale de
construcţii (cărămizi, mortare, materiale de umplutură etc.).

În concepţia actuală, industria apei, pentru că se poate aprecia că este o


adevărată industrie, trebuie să se ocupe în egală măsură atât de produsele
dorite – apa în cantitate suficientă şi de calitate corespunzătoare, cât şi de
produsele nedorite – apa uzată şi nămoluri rezultate din epurarea acestor ape.

16
17