Sunteți pe pagina 1din 18

DREPT PENAL GENERAL

Cap. 1- Notiunea, Definitia, Obiectul, Scopul, Caracterele si Izvoarele Dreptului Penal Romn 1. Notiunea si Definitia Dreptului Penal Dreptul Penal- ramura a sistemului de drept. Drept Penal Pozitiv- totalitatea normelor judiciare aflate in vigoare la un moment dat; Drept Penal Obiectiv- continutul normelor de Drept Penal Drept Penal Subiectiv- dreptul statului de a creea norme juridice penale sanctionate cu pedepse respective dreptul de a pretinde respectarea si aplicarea acestora; Dreptul Penal este o ramura a sistemului de drept care contine un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza relatiile de aparare sociala prin incriminarea unor fapte ca infractiuni, prin prevederea pedepselor ce li se aplica si a masurilor ce se pot lua precum si stabilirea conditiilor in care intervine raspunderea penala. 2. Fenomenul infractional si necesitatea Dreptului Penal Fenomenul infractional este o constanta a societatii omenesti. Cauzele fenomenului infractional sunt reprezentate de factorii interni, care tin de individ si aici amintim factori endogeni, caracterele innascute, ca de exemplu o ereditate patologica dpdv psihic, mintal, dar si sexul; si factorii externi spre exemplu mediul fizic, mediul economic, mediul familial etc. care pot reprezenta factori crimogeni. Criminalitatea este un fenomen social, neputandu-se cunoaste in afara societatii omenesti. Lupta impotriva criminalitatii se pace pe plan juridic, oamenii neputand ramane indiferenti fata de existent fenomenului infractional.

3. Obiectul, scopul si caracterele Dreptului Penal 3.1 Obiectul Dreptului Penal Obiectul Dreptului Penal il reprezinta relatiile de aparare sociale, relatii sociale care pot avea caracter de cooperare sau caracter de conflict. 3.2 Scopul Dreptului Penal Scopul Dreptului Penal Roman il reprezinta apararea valorilor fundamentale ale societatii. Scopul Dreptului Penal consta, de fapt, in apararea societatii impotriva infractorilor, de unde si ideea de aparare sociala.

Functiile Dreptului Penal: - Prevenirea savarsirii de infractiuni prin prevederea in legea penala a acelor fapte care aduc atinfere valorilor sociale - Stabilirea cu exactitate, in primul rand a conceptului de infractiune si apoi a faptelor ce constituie infractiuni - Stabilirea pedepselor si a celorlalte masuri penale pentru infractiuni - Stabilirea cadrului raspunderii penale, ca institutie distincta de Drept Penal.

3.3 Caracterele Dreptului Penal a) Caracter autonom Din moment ce are un obiect propriu de reglementare este evident ca are si character autonom. Obiectul Dreptului Penal il constituie relatiile de aparare sociala. b) Caracter de drept public Reglementarile Dreptului Penal prin care statul ca titulat al functiei de aparare sociala apara valorile sociale fundamentale apartin dreptului public. Statul fiind parte in acest raport, caracterul de drept public al Dreptului Penal nu poate fi pus la indoiala. c) Caracter unitar Caracterul unitar rezulta din cuprinsul art. 362 C.P unde este prevazut ca dispozitiile din partea generala a codului se aplica si faptelor sanctionate penal prin legi speciale, afara de cazul cand legea dispune altfel.

Ramuri ale Dreptului Penal: Drept Penal Substantial sau material- contine reglementarile referitoare la institutiile de baza ( infractiunea, pedeapsa, raspunderea penala) precum si norme juridice prin care anumite fapte sunt incriminate ca infractiuni; din aceasta categorie face parte Dreptul Penal partea generale care cuprinde reglementari de principiu referitoare la institutiile de baza si Drept Penal partea spaciala care cuprinde reglementari concrete privind infractiuni individuale si regimul sanctionator aplicabil fiecareia; Drept Procesual Penal sau formal- ansamblul normelor juridice privitoare la reglementarea procesului penal.

Drept Executional Penal- ramura de drept alcatuita din norme juridice prin care se reglementeaza relatiile sociale privind executarea sanctiunilor de drept penal in scopul asigurarii unei influentari educative egiciente a celor care executa pedeapsa si prevenirea savarsirii de noi infractiuni si al apararii ordinii de drept.

4. Izvoarele Dreptului Penal a) Constitutia- legea fundamental contine o serie de dispozitii cu character penal, acestea avand insa un character general, fiind in esenta reglementari de principiu: b) Codul Penal- cel mai important izvor al Dreptului Penal- reglementeaza toate institutiile de Drept Penal si in acelasi timp contine principalele incriminari ca infractiuni ale unor fapte antisociale. c) Legile penale complinitoare sau complementare- contin reglementari care vin in completarea unor reglementari de principiu din Codul Penal; d) Legile penale special si legile nepenale cu dispozitii penale- in prima categorie regasindu-se legi care reglementeaza domenii special neincluse in Codul Penal; in cea de a doua categorie cuprinde dispozitiile penale dintr-o serie de legi care in esenta lor nu apartin domeniului penal e) Tratatele si conventiile internationale- prima categorie, ce constituie izvoare directe, respective cele care privesc asistenta juridica in materie international si a doua categorie cu caracter de izvoare indirecte, cele prin care statul roman si-a asumat obligatia de a incrimina o serie de fapte periculoase pentru umanitate; f) Conventia pentru apararea derpturilor omului si a libertatilor fundamentaleCEDO, semnata la Roma pe 4 noi. 1950, continand o serie de prevederi care se repercuteaza asupra Dreptului Penal material intern care trebuie sa isi alinieze reglementarile la cerintele ei din momentul in care a fost ratificate.

Cap. 2 PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL ROMN


a) Principiul legalitatii- priveste legalitatea incriminarii(Constitutie art. 73

alin. 3 lit. h- infractiunile se incrimineaza prin lege organica), legalitatea pedepselor ( Constitutie art. 73, alin. 3 lit. h- pedepsele se stabilesc prin lege organica) si legalitatea raspunderii( art. 17 alin. 2 C.P- infractiunea este singurul temei al raspunderii penale); si DUDO. b) Principiul umanismului- Constitutie art. 22- dreptul la viata precum si dreptul la integritate fizica si psihica sunt garantate, nimeni neputand fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau tratament inuman sau degradant.

c) Principiul caracterului personal al raspunderii penale- persoana fizica

nu raspunde pentru faptul altuia, sanctiunea indifferent de natura ei neputand fi executata de o alta persoana decat cea vinovata; d) Principiul individualizarii raspunderii penale- individualizarea legala, atribut al legiuitorului care consta in stabilirea pentru fiecare infractiune a specie pedepselor si a limitelor ei in functie de gradul de pericolsocial; individualizarea judiciara, facuta de instantale de judecata care consta in determinarea si aplicarea in concret a unei pedepse determinate atat dpdv al tipului, a cuantumului si a modalitatii de executare, in functie de fapta si faptuitor; individualizarea administrative- are loc in timpul executarii pedepsei, dispozitiile legale care o reglementeaza fiind inscrise atata in Codul Penal cat si in legea privind executarea pedepselor.

Cap. 3 RAPORTUL JURIDIC PENAL SI FAPTELE PENALE


1. Raportul juridic penal de conformare- subiecti, continut, obiect;

subiectii sunt, in primul rand, statul, ca titular al functiei de aparare sociala si in al doilea rand, persoana fizica, ca destinatar al obligatiei de conformare prevazuta de norma juridical; continutul priveste drepturile si obligatiile subiectilor, adica dreptul statului de a cere o anumita conduit din partea destinatarilor normei penale si obligatia acestora de a se conforma; obiectul il constituie conduit partilor cu privire la care sunt stabilite drepturile si obligatiile lor, aceasta ca idee generala, si in concret pentru raportul juridic de conformare, respectarea obligatiei impusa de norma juridical. Nasterea raportului juridic de conformare are loco data cu intrarea in vigoare a normei penale; durata acestui raport este nedeterminata cu exceptia legilor temporare; modificarea raportului de conformare este posibila atunci cand se modifica legea penala; stingerea raportului de conformare se produce cand legea penala iese din vigoare.
2. Raportul juridic penal de conflict- consta in legatura ce ia nastere

intre stat si faptuitor ca urmare a savarsirii unei fapte prevazute de legea penala, in care acestia au drepturi si obligatii correlative, cu privire la raspunderea penala a faptuitorului, constand in aplicarea si suportarea sanctiunilor penale in scopul apararii Romaniei si a ordinii de drept. Subiectii sunt statul, care apare reprezentat de organelle judiciare si persoana fizica ce savarseste o fapta prevazuta de legea penala; continutul este format din drepturil si obligatiile subiectilor; obiectul raportului penal de conflict consta in pedeapsa si celelalte sanctiuni penale care se aplica in urma savarsirii unei infractiuni;
4

Nasterea raportului penal de conflict este consecinta savarsirii unei infractiuni; stingerea raportului penal de conflict are loc de obicei prin executarea sanctiunilor penale dar, uneori, si prin intermediul altor imprejurari precum cause care inlatura raspunderea penala sau executarea sanctiunilor penale.

3. Faptele penale a) Faptele penale constitutive- care genereaza raportul penal:

infractiunea; b) Faptele penale care modifica raportul penal sunt cele in prezenta carora raportul penal se modifica sub aspectul raspunderii penale in sensul ca aceasta fie se agraveaza fie se atenueaza; c) Faptele penale care sting raportul penal sunt cele care inlatura raspunderea penala pentru infractiunea savarsita: executarea pedepsei, moartea infractorului, amnistia, prescriptia raspunderii penale, dezincriminarea, lipsa si retragerea plangerii prealabile, impacarea partilor.

PARTEA I- LEGEA PENALA SI LIMITELE EI DE APLICARE

Cap.1- Legea penala 1. Conceptul de lege penala si categoriile de legi penale Conceptul de lege penala este definit in art.141 CP- prin lege penala se intelege orice dispozitie cu character penal cuprinsa in legi sau decrete.

Categorii de legi penale dupa intinderea domeniului de reglementare: a) Legi penale generale- codurile penale care contin principalele reglementari in domeniu; b) Legi penale speciale- care cuprind reglementari penale mai rastranse; Categorii de legi penale dupa natural or: a) Legi penale ordinare sau obisnuite- sunt adoptate in conditii sociale si politice normale; b) Legi penale extraordinare sau exceptionale- sunt adoptate in situatii deosebite, cum ar fi starea de razboi, situatii revolutionare, calamitati naturale.

Categorii de legi penale dupa durata de aplicare: a) Legi penale permanente- cele care au o durata de aplicare in timp nedeterminata; b) Legi penale temporare- cele care au o durata de aplicare in timp determinate

2. Norma penala Norma penala are character general si impersonal; este imperativa, interzicand sau obligand la un anumit comportament; poate fi onerativa ( care impune o anumita conduit) sau prohibitive ( care interzice o anumita conduit); in fine, norma penala cere o anumita conduita care daca nu este realizata intervine aplicarea unei sanctiuni. 2.1 Structura normelor penala a) Norme penale generale- cuprinse in partea generala a codului penal, avand caracter enuntiativ sau declarative precum si explicative; ! nu se pot aplica decat cu referire la normele penale speciala b) Norme penale special- cuprinse in partea speciala a codului penal, in legi special si in legi nepenale care contin dispozitii cu caracter penal; normele penale special incrimineaza o anumita fapta ca infractiune si de aici denumirea de norme de incriminare; 2.2 Categorii de norme penale a) Dupa locul unde sunt situate deosebim: - Norme penale generale, care de regula se regasesc in partea generala a codurilor penale si destul de rar in legi special; pentru ca nu se refera la fapte concrete nu au caracter de incriminare ( spre deosebire de normele penale speciale); - Norme penale speciale, care de regula se regasesc in partea speciala a codurilor penale si care referindu-se la fapte concrete dobandesc caracter de incriminare ( de aici denumirea de norme de incriminare); - Norme penale complete- contin toate elementele structurale respectiv ipoteza, dispozitie si sanctiune; - Norme penale divizate- au o structura incompleta in sensul ca unul din elementele structurale, respectiv ipoteza sau dispozitia sau sanctiunea nu se regasesc in acelasi articol sau chiar in acelasi act normativ; - ! normele penale divizate se impart in: norme penale de incriminare cadru sau norme in alb- nu cuprind in totalitate elementele faptei incriminate ca infractiune, acestea regasindu-se in alte reglementari; norme de referire- se refera la o alta norma, in asa fel incat se completeaza cu aceasta, care este o norma complinitoare; norme de trimitere- adopta in totalitate o alta norma si pentru a nu o mai repeta in continutul sau face trimitere la aceasta.

3. Interpretarea legii penale Interpretarea legii penale reprezinta operatia de lamurire a legii penale, operatia de aflare si explicare a intelesului adevarat al legii penale, inteles pe care l-a voit legiuitorul. 3.1 Formele de interpretare a legii penale: - Interpretarea legala- o face insusi legiuitorul si consta in explicarea intelesului unor termeni sau expresii folosite in cuprinsul unui act normativ; fiind facuta de legiuitor se mai numeste interpretare autentica; - Interpretarea judiciara- facuta de instantele de judecata, atunci cand se solutioneaza cauzele penale; varietatea interpretarii judiciare este datorata solutiilor date de instantele judecatoresti, in spete mai mult sau mai putin asemanatoare; ideal ar fi sa avem o interpretare judiciara unitara insa este imposibil, mintea omeneasca neputand fi incadrata intr-un sablon; - Interpretarea doctrinara sau interpretarea stiintifica se face de carcetatorii si teoreticienii dreptului in lucrarile de drept penal, respectiv in tratate, monografii, cursuri universitare, articole si studii; nu este obligatorie nici pentru legiuitor nici pentru practicieni insa se impune datorita justetei si temeiniciei argumentelor, neputand fi ignorata nici in activitatea de legiferare nici in cea de aplicare a legii.

3.2 Metode de interpretare - Interpretarea literala sau gramaticala- consta in aflarea sensului normei penale prin cuvintele cu care ea a fost exprimata deci textul legii este analizat sub aspect etimologic, semantic, sinctactic si stiintific; - Interpretarea rationala sau logica- se foloseste cand interpretarea literara nu a fost suficienta; interpretarea logica se sprijina pe elemente precum notiuni, judecati, rationamente, analiza, sinteza etc. - ! interpretarea rationala sau logica se bazeaza pe rationamante ca: rationamentul a fortiori ( daca legea penala interzice mai putin atunci implicit interzice si mai mult si viceversa); rationamentul per a contrario ( daca legea penala sanctioneaza o fapta doar in anumite imprejurari, in altele ea nu poate fi sanctionata); rationamentul reductio ad absurdum ( o anumita interpretare este contrara legii si daca s-ar aplica ar duce la concluzii absurde); rationamentul a pari( pentru stari de fapt identice trebuie sa existe aceeasi solutie juridica). - Interpretarea sistematica- consta in cercetarea normei care se interpreteaza in corelatie cu alte norme; - Interpretarea istorico-juridica- are in vedere istoricul normei sau legii a carei interpretare se face; se tine cont in primul rand de imprejurarile politice, sociale si economice in care a fost adoptata legea precum si de interpretarile care au precedat-o.

3.3 Rezultatele si limitele interpretarii Facandu-se interpretarea legii penale prin una din metodele aratate, in mod firesc se ajunge la o concluzie. - In cazul in care se constata ca legea exprima exact vointa legiuitorului, interpretarea cu un asemenea rezultat este o interpretare declarativa ( lex dixim quam voluit); - In cazul in care se constata ca legiuitorul a vrut sa spuna mai mult decat reiese din textul legii, avem o interpretare extensiva ( lex dixit minus quam voluit); - In cazul in care se constata ca legiuitorul a vrut sa spuna mai putin decat rezulta din modul cum s-a exprimat, ne aflam in prezenta unei interpretari restrictive ( lex dixi plus quam voluit). Cat priveste limitele interpretarii, trebuia precizat ca interpretarea legii are ca scop cunoasterea voinei reale a legiuitorului si nimic mai mult.

Cap. 2- Aplicarea legii penale in spatiu 1. Despre aplicarea legii penale in spatiu Cauza aplicarii legii penale este incidenta acesteia iar efectul este chiar aplicarea legii penale. 2. Principiile de aplicare a legii penale in spatiu - Teoria teritorialitatii absolute- legea penala are efect exclusiv teritorial, in sensul ca este aplicabila numai pe teritoriul statului emitent; - Teoria personalitatii legea penala a unui stat urmareste cetatenii acestuia oriunde s-ar afla fiindu-le aplicabila si atunci cand comit infractiuni si in afara teritoriului national; - Teoria realitatii- legea penala nationala se aplica oricarei persoane, cetatean sau strain care au comis infractiuni contra unui stat, indiferent de locul unde au facut-o. - Teoria universalitatii sustinuta de Hugo Grotius, are in vedere legea penala aplicabila oricarui infractor ce se faseste pe teritoriul unui stat, indiferent de nationalitatea lui si de locul unde a savarsit infractiunea. ! Imbinand principiile teoriilor de mai sus, s-a ajuns la un echilibru dorit. Principiile de aplicare a legii romane in spatiu sunt: principiul teritorialitatii, principiul personalitatii, principiul realitatii si principiul universalitatii. 2.1 Principiul teritorialitatii Principiu de baza al aplicarii legii penale romane in spatiu Inscris in art. 3 CP

Atunci cand se savarseste o infractiune pe teritoriul Romaniei nu are importanta nici cetatenia infractorului, nici domiciliul acestuia si ca, deci, se tine seama exclusiv de locul savarsirii infractiunii; Teritoriu= intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian ale acesteia. Suprafata terestra, solul sau uscatul= intinderea de pamant cuprinsa intre frontierele politico- geografice ale statului. Apele interioare includ apele curgatoare, lacurile, golfurile si apele maritime interioare. Marea teritoriala= fasia de mare adiacenta tarmului ori, dupa caz, apelor maritime interioare, avand latimea de 12 mile marine ( 22.224m) masurata de la liniile de baza. Liniile de baza= liniile celui mai mare reflux de-a lungul tarmului sau, dupa caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale tarmului, inclusiv ale tarmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajarilor hidrotehnice si ale altor instalatii portuare permanente. Subsolul corespunde solului terestru, acvatic si marii teritoriale, fara nici o limita de adancime. Spatiul aerian national= coloana de aer situata deasupra teritoriului Romaniei, pana la limita inferioara a spatiului extraatmosferic. ! infractiune savarsita pe teritoriul Romaniei= orice infractiune comisa pe teritoriul aratat in art. 142 sau pe o nava sau aeronava romana.

Teorii: Teoria actiunii- infractiunea se considera savarsita acolo unde a avut loc activitatea materiala care a condus la rezultatul ilicit, chiar daca rezultatul s-a produs pe un alt teritoriu; Teoria rezultatului- infractiunea se considera savarsita acolo unde s-a realizat rezultatul, chiar daca actiunea care l-a cauzat s-a produs pe un alt teritoriu. ( inversul teoriei actiunii) Teoria preponderentei- este bazata pe criteriul actului esential dupa care infractiunea se considera savarsita acolo unde s-a produs actul esential al acesteia.

Teoria ilegalitatii- are la baza criteriul vinovatiei imediate in conformitate cu care infractiunea se considera savarsita acolo unde s-a produs prima incalcare a legii penale. Teoria subiectiva- bazata pe criteriul vointei infractorului- determinarea locului savarsirii infractiunii depinde de cointa infractorului in sensul ca ea se considera comisa acolo unde infractorul a urmarit sa realizeze rezultatul, chiar daca el s-a produs pe alt teritoriu. Teoria ubicuitatii- infractiunea se considera savarsita oriunde s-a desfasurat un act de executare ori s-a produs vreun rezultat. ( teorie regasita si in legislatia noastra).

2.1.1 Consecintele juridice ale principiului teritorialitatii a) Faptele savarsite pe teritoriul tarii noastra vor fi considerate infractiuni in raport cu legea noastra; b) Legea penala romana se va aplica deopotriva cetatenilor romani, cetatenilor straini, persoanelor fara cetatenie sau celor cu dubla cetatenie; c) ! conflictul ivit intre legea penala romana si legea penala straina se va rezolva prin aplicarea legii penale romane, indiferent de dispozitiile continute in legea straina. ( art. 3 C.P.) 2.1.2 Exceptii de la principiul teritorialitatii 1. Imunitatea de jurisdictie- art. 8 C.P.- legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care, in confomitate cu conventiile internationale nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman 2. Imunitate de jurisdictie pentru sefii statelor aflati la noi in tara 3. Imunitate de jurisdictie pentru membrii delegatiilor diplomatice straine la organizatii sau conferinte internationale 4. ! Imunitate de jurisdictie pentru infractiuni savarsite de militarii armatelor straine aflate in trecere sau stationate pe teritoriul tarii noastre in baza unui acord cu statul nostru 5. Imunitate de jurisdictie pentru infractiuni savarsite la bordul navelor sau aeronavelor straine militare sau folosite in scopuri guvernamentale, aflate pe teritoriul tarii

10

2.2 Principiul personalitatii Legea penala de aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, daca faptuitorul este cetatean roman sau daca, neavand nici o cetatenie, are domiciliul in tara. Conditii pentru aplicare: Fapta sa fie savarsita in afara teritoriului tarii Fapta sa constituie infratiune potrivit legii penale romane Infractorul sa fie un cetatean roman sau o persoana lipsita de cetatenie dar care are domiciliul in Romania. 2.3 Principiul realitatii Legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teriroriului tarii, contra sigurantei nationale a statului roman sau contra vietii unui cetatean roman, ori prin care s-a adus o vatamare grava a integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman, cand sunt savarsite de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii. ! Punerea in miscare a actiunii penale pentu infractiunile aratate se face numai cu autorizarea prealabila a procurorului general.

Conditii de aplicare: Sa fie vorba de infractiuni savarsite in afara teritoriului tarii Infractiunile sa priveasca: siguranta statului; viata unui cetatean roman; integritatea corporala sau sanatatea unui cetatean roman. Infractorul sa fie un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii. 2.3 Principiul universalitatii Legea penala romana se aplica si altor infractiuni decat cele prevazute in art. 5 alin. 1 CP savarsite in afara teritoriului tarii, de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii, cu indeplinirea anumitor conditii: Infractiunea savarsita sa fie alta decat cele enumerate in art. 1 alin. 1 Infractiunea sa fie savarsita in afara teritoriului tarii Infractorul sa fie cetatean strain sau o persoana fara cetatenie care nu are domiciliul in tar noastra
11

Sa existe dubla incriminare, adica fapta sa fie incriminata ca infractiune si de legea penala romana si de legea penala a tarii unde s-a comis Infractorul sa se afle de buna voie in atara noastra

3. Extradarea

Principiul extradarii este acela ca nimeni nu trebuie sa scape de raspundere. Extradarea este o forma deosebit de importanta a cooperarii internationale a statelor in lupta impotriva criminalitatii. Extradarea este definita ca un act juridic bilateral care consta in acceptarea remiterii unui infractor de catre statul solicitat, pe teritoriul caruia se afla, statului solicitant, in vederea judecarii sau executarii unei pedepse. Sistemele extradarii: Sistemul politic- extradarea este considerata un act cu caracter exclusiv politic, pentru ca admiterea sau respingerea cererii se face de catre guvern p baza datelor culese de la organele administrative sau judiciare. Sistemul jurisdictional- extradarea este considerata un act exclusiv jurisdictional, ceea ce inseamna ca numai instantele judecatoresti au competenta de a decide asupra cererii de extradare Sistemul mixt- instantele judecatoresti sunt cele care se pronunta asupra admisibilitatii si temeiniciei cererii de extradare, dar si guvernul are o serie de competente; daca instanta hotaraste sa admita cererea guvernul nu este obligat sa se conformeze, decizia lui neputand fi atacata in justitie. ! Actuala Constitutie adopta sistemul jurisdictional pentru extradare, prevazand la art. 19 alin. 4 ca extradarea se hotaraste de catre justitie.

Extradarea este de doua feluri: A) extradarea activa- atunci cand tara noastra solicita unui stat strain extradarea unei persoane B) extradare pasiva, atunci cand un stat strain solicita tarii noastre extradarea unei persoane Extradarea se realizeaza cu raspectarea urmatoarelor conditii: Existenta dublei incriminari Existenta unei pedepse privative de libertate
12

Existenta aplicarii unei sanctiuni penale cu o durata de cel putin 4 luni ! Extradarea trebuie sa respecta regula specificitatii care inseamna ca persoana care va fi predaca nu va fi nici urmarita nici judecata pentru alta infractiune, decat pentru cea pentru care a fost ceruta. ! In cazul unui concurs de cereri de extradare, statul solicitat poate hotara caruia dintre state ii va fi acceptata cererea in functie de: gravitatea faptei, locul savarsirii, datele cererilor, nationalitatea reclamantului si posibilitatea extradarii ulterioare catre un alt stat.

Cap. 3 Aplicarea legii penale in timp 1. Principiile aplicarii legii penale in timp Fenomenul criminalitatii are forme de manifestare deosebite in timp, el adaptandu-se i manifestandu-se in concordanta cu evolutia societatii. Aceasta presupune si modificarea politicii penale, implicit si o adaptare a legislatiei penale. 1.1 Principiul activitatii legii penale Principiul activitatii legii penale este principiul fundamental de aplicare a legii penale in timp, fiind reglemantat in art. 10 din C.P, si semnifica faptul ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare. Intrarea in vigoare se face prin cele doua modalitati inscrise in art. 78 din Constitutie, si anume: La trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei La data prevazuta in textul ei ( este de preferat ca cea de a doua modalitate sa fie mai frecvent folosita mai ales atunci cand este vorba de incriminarea ca infractiuni a anumitor fapte, aceasta pentru a da posibilitatea cetatenilor sa cunoasca noile reglementari care atrag dupa sine raspunderea penala cu consecintele cunoscute) Iesirea din vigoare: Abrogarea Modificarea Ajungerea la termen sau incetarea conditiilor exceptionale care au determinat aparitia unei legi penale exceptionale Schimbarea conditiilor social politice care au determinat intervenirea unei legi

13

Abrogarea poate fi expresa( cand legea noua prevede in mod explicit ca vechea reglementare isi inceteaza activitatea) sau tacita( cand se adopta o noua lege care reglementeaza aceeasi materie dar in alt mod decat legea veche si nu prevede explicit ca cea din urma se abroga). Abrogarea mai poate fi partiala( prin legea noua sunt scoase numai o parte sau anumite parti din legea veche) sau totala( cand legea noua desfiinteaza in intregime legea veche). Cea mai intalnita modalitate de iesire din vigoare a legii vechi este modificarea, care consta in schimbarea sau completarea unor parti din legea penala printr-o alta lege penala. A treia modalitate are de fapt doua alternativa, respectiv ajungerea la termen si incetarea conditiilor exceptionale care au determinat aparitia legii penale exceptionale; in ambele situatii sunt avute in vedere legile penale temporare. Schimbarea conditiilor sociale-politice care au determinat intervenirea unei legi, este un rezultat firesc al evolutiei societatii si se intalneste in special in situatii revolutionare. 1.2 Concursul de legi penale Exista concurs de legi penale atunci cand coexista doua sau mai multe legi penale sau texte care reglementeaza aceleasi institutii de drept penal, dar in mod diferit. Este de principiu ca in acest caz se vor aplica dispozitiile din legea penala speciala iar cele din legea penale generala le vor completa. Cu privire la concursul de legi penale art. 362 C.P stableste ca dispozitiile din partea generala a acestui cod se aplica si faptelor sanctionate penal prin legi penale speciale, afara de cazul cand legea dispune altfel. 1.3 Principiul neretroactivitatii legii penale Potrivit acestui principiu care se regaseste inscris in art. 11 C.P, legea nu se aplica faptelor care la data cand au fost savarsite nu erau prevazute ca infractiuni. 1.4 Extraactivitatea legii penale Suntem in prezenta extraactivitatii atunci cand o fapta a fost comisa sub imperiul legii vechi dar este judecata sub imperiul legii noi, in acest caz una dintre legi trebuind sa extraactiveze, neputandu-se aplica ambele legi, lucru care ar contraveni principiului legalitatii incriminarii prin crearea celei de-a treia lege lex tertia-.
14

Extraactivitatea se prezinta sub doua forme: retroactivitatea si ultraactivitatea 1.4.1 Retroactivitatea legii penale Principiul retroactivitatii legii penale este inscris in art. 12 C.P si se refera la doua situatii diferite: 1. Legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua: daca fapta nu a fost inca dedusa judecatii ea nu se va mai judeca; daca fapta a fost judecata si cel vinovat se gaseste in curs de executare a sanctiunii penale, executarea inceteaza; daca sanctiunea penala a fost executata se considera ca aceea nu a existat, condamnatul fiind socotit fara antecedente penale. Dezincriminarea are efecte deosebit largi, ea avand un caracter preponderent fata de cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii. 2. Legea care prevede masuri de siguranta sau masuri educative se aplica si infractiunilor care nu au fost definitiv judecate pana la data intrarii in vigoare a legii noi. Remarcam o exceptie de la principiul legalitatii sanctiunilor de drept penal pentru ca atat masurile de siguranta cat si masurile educative sunt sanctiuni de drept penal si care se aplica infractiunilor savarsite sub imperiul legii vechi care nu le prevedea. 1.4.2 Ultraactivitatea legii penale Principiul ultraactivitatii este consacrat in art. 16 C.P, in conformitate cu care legea penala temporara se aplica infractiunii savarsite cand era in vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp. Fiind activa peste limitele ei, legea penala temporara instituie in acest fel inca o exceptie de la principiul aplicarii legii penale active. Acest lucru face imposibila sustragerea de la judecata a unor infractori, acestia ramanand nesanctionati. 2. Aplicarea legii penale mai favorabile Reglementarea de principiu este continuta de art. 13 alin. 1 dupa care atunci cand de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila.
15

In fond, principiul aplicarii legii penale mai favorabila- mitior lex- nu semnifica altceva decat faptul ca una dintre legi, respectiv legea mai favorabila, extraactiveaza.

2.1 Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul infractiunilor care nu au fost judecate definitiv Legea mai favorabila in aceasta situatie se determina dupa mai multe criterii, dupa cum urmeaza: a) dupa conditiile de incriminare b) dupa conditiile de tragere la raspundere c) dupa conditiile de sanctionare Cel mai folosit criteriu este cel al pedepselor principale. Este de principiu ca este mai favorabila legea care prevede o pedeapsa mai usoara; cand in ambele legi se prevede o singura pedeapsa principala, dar in limite diferite, va fi mai favorabila cand minimul este acelasi, legea care prevede un maxim mai redus; daca maximul este acelasi va fi mai favorabila legea care prevede un minim mai redus. Legea care prevede pedepse alternativa este mai favorabila. 2.2 Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive poate fi obligatorie sau facultativa. 2.2.1 Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive a) Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executare completa a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim. Trebuie precizat ca stabilirea legii penale mai favorabile se face avandu-se in vedere, in cele doua legi succesive, maximul sanctiunii pentru fapta savarsita in incadrarea juridica in care a fost retinuta, nu maximul sanctiunii pentru infractiunea de baza. b) Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la detentiune pe viata si pana la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa inchisorii, atunci pedeapsa cu detentiunea pe viata se va inlocui cu maximul inchisorii prevazut de noua lege.
16

c) A treia situatie are in vedere ipoteza cand legea noua prevede pedeapsa amenzii, pe cand legea veche prevedea pedeapsa inchisorii, caz in care pedeapa inchisorii aplicate se va inlocui cu amenda, fara a se putea depasi maximul special prevazut in legea noua. Totodata, tinandu-se seama de partea executata din pedeapsa inchisorii, se poate inlatura in parte sau total executarea amenzii. d) A patra situatie vizeaza pedepsele complementare, masurile de siguranta si masurile educative care daca nu au fost executate si daca nu mai sunt prevazute in legea noua, nu se mai executa. Cele care, insa, au corespondent in legea noua se executa in continutul si limitele prevazute de aceasta lege.

2.2.2 Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive se apluca in 2 cazuri: a) cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar pedeapsa aplicata in conformitate cu legea veche este mai mica decat maximul prevazut de legea noua; in acest caz se poate fie mentinerea fie reducerea pedepsei aplicata; ( daca se procedeaza la reducerea pedepsei, ea nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducerea acesteia proportional cu micsorarea maximului special pentru infractiunea prevazuta- daca maximul inchisorii din legea veche era 10 ani si s-a redus la 5 ani, iar condamnarea de 4 ani, aceasta condamnare nu poate fi redusa la mai putin de 2 ani-. b) beneficiaza de reducerea pedepsei si cei care si-au executat pedeapsa pana la data intrarii in vigoare a noii legi, in sensul ca pedeapsa din hotararea de condamnare se reduce cu o treime. Practica a statuat ca prevederile art. 15 nu se aplica daca limita maxima a legii noi, lege mai favorabila, este egala cu durata pedepsei pe care o executa condamnatul.

17

18