Sunteți pe pagina 1din 8

FLOREA IOANA (SOFRONIE) UNIVERSITATATEA DIN BUCURETI DEPARTAMENTUL CREDIS FACULTATEA DE PSIHOLOGIE I TIINE ALE EDUCA IEI AN I,GRUPA

102 PEDAGOGIA NVMNTULUI PRIMAR I PRE COLAR- ID FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI, PROFESOR TINCA CREU

RELAIA DINTRE MOTIVAIE SI VOIN

FLOREA IOANA (SOFRONIE) UNIVERSITATATEA DIN BUCURETI DEPARTAMENTUL CREDIS FACULTATEA DE PSIHOLOGIE I TIINE ALE EDUCAIEI AN I,GRUPA 102 PEDAGOGIA NVMNTULUI PRIMAR I PRE COLAR- ID FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI, PROFESOR TINCA CREU

RELATIA DINTRE MOTIVATIE SI VOINTA

I.

MOTIVAIA

A. SCURT CARACTERIZARE PSIHOLOGIC A MOTIVAIEI Conceptul de motivaie a fost lansat n literatura psihologic n 1930 de ctre E. Dichter, care considera c motivaia constituie cauza real a comportamentului uman. Motivaia funcioneaza la diferite nivele: superficiale si inconstiente(stimuleaza si impulsioneaza). Conceptul de motiv a fost utilizat cu mult nainte de 1930. Motivul era considerat un fenomen de natura psihica, care reactualiza si transpunea n plan subiectiv starile de motivatie ale organismului. El a fost vazut ca un mobil care declansa activitatea, directiona si dinamiza conduita umana. Cu timpul el a fost integrat si corelat. Termenii au fost utilizati unul n locul altuia, de unde rezulta ca este necesara o delimitare mai clara a acestora dupa sfera si continut. Motivatia este un termen cu o sfera foarte larga, n interiorul ei fiind incluse fenomenele motivationale, foarte diferite ntre ele. Unii autori sustineau ca toate formele motivatiei nu sunt dect motive, de unde rezulta ca motivatia este notiunea de "umbrela" ce ascunde o serie de motive. Alti autori diferentiaza motivul de celelalte forme motivationale. Motivatia apare ca un ansamblu de forme si structuri motivationale(trebuinte, interese, etc.), dar care include si motivele, de sine statatoare. Motivul este parte a ntregului motivatie. S-au conturat 3 pozitii: -prima, considera motivul integrat acesteia(Cosmovici - ansamblul motivelor);
2

motivatie

si

subordonat

-a doua, considera motivatia ca proces de actualizare a motivelor(Frlich definea motivatia ca procesul de actualizare a motivelor si de traducere a lor n conduita); -a treia, integreaza cele doua acceptiuni. P.P.Neveanu(1977) spunea ca motivatia desemneaza pe de o parte totalitatea motivelor, iar pe de alta parte nsusi procesul motivarii n contextul interactiunilor si interdependentelor dintre personalitate si ambianta umanizata. Motivatia integreaza n sine motivele dndu-le valoare si asigura actualizarea si realizarea lor n practica. Motivatia poate sa constituie o forta psihica pusa n slujba existentei umane cu efecte benefice sau cu efecte negative.M. Zlate propune 3 acceptiuni ale motivatiei:

1. STRUCTURAL - motivatia este un ansamblu de stimuli interni care dinamizeaza, directioneaza, determina conduitele si comportamentele individului. Aceasta acceptiune ne arata ca motivatia este o structura psihica activatoare si predispozanta cu functii de autodeterminare prin stimulatie interna. Rezulta ca stimulii externi capata valenta functionala numai daca corespund cu valorile individului. Motivatia apare ca o relatie ntre Eu si lume. Gratie unor procese integrative motivatia dirijeaza relatia dintre subiect si lume, rezulta ca motivatia capata o functie cognitiv-dinamizatoare, ce orienteaza a individului catre scopuri concrete. 2. FUNCIONAL(DINAMIC) - motivatia presupune o anumita miscare, dinamica, trebuie sa surprindem functionalitatea interna. Motivatia se defineste ca fiind o stare de necesitate interna care orienteaza si directioneaza comportamentul pe directia satisfacerii ei. Aceasta stare de necesitate interna apare ca urmare a unor dezechilibre care se produc n organism, fie la nivel fizic, fie la nivel psihic. Aceasta functionalitate a motivatiei este cel mai bine pusa n evidenta daca facem referiri la o serie de aspecte concrete ale motivatiei: trebuinte, intentii, valente, tendinte, impulsuri. TREBUINELE - reprezinta conditiile vietii, procese pulsionale ce semnalizeaza perturbarile de tipul privatiunilor sau exceselor. IMPULSUL - este o trebuinta n stare de excitabilitate manifesta. INTENIA - presupune implicari ale subiectului n activitate;Lewin le numea cvasitrebuinte. VALENE - orientari afective spre anumite rezultate, nsusiri ale obiectelor care declanseaza satisfacerea trebuintelor. TENDINELE - forte directionale. n cazul acestor elemente au existat 2 acceptiuni: 1) ca elemente structurale;
3

2) ca elemente de natura functionala - din ntrepatrunderea lor rezultnd functiile motivatiei. 3. GENETIC - cum apar aceste structuri motivationale? Unele dintre formele si structurile motivationale(foarte putine, trebuintele de natura organica) sunt nnascute; restul (interese, convingeri,..) se formeaza de-a lungul vietii individului. Acest proces are loc ca urmare a interiorizarii si asimilarii experientei anterioare, rezulta ca devin de sine statatoare, au forte proprii.

B. CARACTERISTICILE MOTIVAIEI 1) Motivatia i permite individului sa actioneze spontan, "pe cont propriu". 2) Motivatia leaga persoana de lume si o mentine n sfera determinismului extern, fapt care este vital pentru fiintarea persoanei. 3) Motivatia opereaza cu o oarecare ntrerupere n lantul cauzelor din afara prelund treptat asupra ei functia de punct de comanda dominant n raport cu comportamentul persoanei. 4) Motivatia construieste ntre stimul si reactie un sistem de filtre si comparatori care lasa informatia sa se propage selectiv n functie de limitele de semnificatie a persoanei respective. 5) Motivatia opreste n loc actiunea fortelor din afara, dar si potenteaza sau dinamizeaza actiunea prin mecanisme de permeabilitate sau de blocaj servite ad-hoc, fapt care creeaza persoanei sentimentul autodeterminarii, al manifestarii libere si spontane. C. CONSTATRI CONCLUZIVE * motivatia este o prghie importanta a individului n procesul autoreglarii sale; * motivatia este o forta motrice a ntregii dezvoltari umane deoarece ea: 1) selecteaza, asimileaza, si sedimenteaza n individ influentele externe; 2) sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe facnd-o mai putin sau mai mult permeabila la actiunile ei; 3) propulseaza, amplifica materialul constructiei psihice a individului.

II. VOINTA A. SCURTA CARACTERIZARE PSIHOLOGICA A VOINTEI


1. Definitia vointei. Vointa se leaga de problema determinismului comportamentului si activitatii omului si abordarea ei, atat in cadrul filosofiei, cat si in cel al psihologiei, a oscilat intre doua orientari extreme si antagonice: orientarea voluntarista, a liberului arbitrar si orientarea fatalista, a destinului. Prima absolutiza vointa, transformand-o in unica forta motrice si unicul factor determinant, cauzal al actiunilor omului, acesta fiind liber sa faca orice, nesuportand ingradiri sau influente din afara. Cea de-a doua minimalizeaza pana la anulare importanta si rolul vointei, absolutizand rolul unui determinism extern ocult, imprevizibil si imposibil de controlat, denumit destin ("ce ti-e scris, in frunte ti-e pus!"). In prezent, psihologia stiintifica se situeaza pe pozitiile determinismului interactionist-circular, potrivit caruia comportamentul omului are la baza nu numai cauze interne si nu numai cauze externe luate in sine, ci interactiunea dintre ambele categorii. In acest caz, vointa, in calitate de cauza interna nu actioneaza independent de conditionarile obiective externe. Libertatea de actiune a omului nu este, asadar, absoluta, ci relativa, trebuind sa reflecte si sa respecte cerintele cadrului obiectiv extern. Vointa nu este o forta declansatoare oarba si autonoma; ea se leaga de o intentie, de un scop formulat in mod constient si trecuta prin filtrul gandirii, al ratiunii. De aceea, devine o coordonata de definitie doar a actiunilor complicate social si care necesita un mare grad de mobilizare si se executa cu dificultate. Asa cum sublinia J. Piaget, putem vorbi de existenta vointei in cazul cand sunt prezente doua conditii: a) un conflict intre doua tendinte (o singura tendinta nu genereaza un act voluntar) b) cand cele doua tendinte dispun de forte inegale, cedand una celeilalte, iar prin actul de vointa are loc o inversare, cea care era mai slaba devine mai puternica, iar cea care era initial mai puternica devine mai slaba, fiind invinsa. Rezulta ca vointa este acel mecanism de autoreglare, prin intermediul caruia reusim sa ne activam si sa ne mobilizam energia fizica si neuropsihica in vederea depasirii obstacolelor pentru satisfacerea starilor de necesitate (motivatie) si atingerea scopurilor. Autoreglarea de tip voluntar, spre deosebire de cea de tip involuntar, se caracterizeaza prin urmatoarele atribute esentiale: intentionalitatea (actiunea este intotdeauna intentionata), analiza prealabila a conditiilor, a raportului dintre motiv, mijloc si scop (actiunea este rezultatul unei evaluari a raportului dintre avantaje si dezavantaje, dintre castiguri si pierderi) efortul (actiunea implica intotdeauna un anumit grad de concentrare si incordare, proportional cu dificultatea obstacolului).

Obstacolul este elementul central in jurul caruia se structureaza si se dezvolta vointa sau mecanismul autoreglarii de tip voluntar. B. STRUCTURA ACTULUI VOLUNTAR Actul voluntar are o desfasurare discursiva si multisecventiala, in structura lui fiind puse in evidenta urmatoarele faze: 1) actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop; 2) analiza si lupta motivelor (aceasta se asociaza cu cresterea tensiunii si incordarii psihice; 3) deliberarea sau luarea hotararii (se alege un motiv si celelalte se blocheaza sau se elimina; 4) executarea hotararii (derularea actiunilor necesare atingerii scopului, care poate, de asemenea, implica incordare pentru invingerea posibilelor obstacole si dificultati); 5) evaluarea rezultatelor (feedback-ul corector). C. CALITATILE(TRASATURILE) VOINTEI Ca forma superioara de autoreglare, vointa exprima un mod de organizare functionala a intregului sistem al personalitatii si pune in evidenta o serie de calitati (trasaturi), a caror influenta se exercita asupra intregii vieti psihice. Cele mai importante sunt: forta sau taria, perseverenta, consecventa, fermitatea si independenta. 1.Forta exprima capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza si concentra energia neuropsihica si musculara la nivelul cerut de magnitudinea obstacolului ce trebuie depasit. Ea se evidentiaza atat in lupta cu obstacolele interne (pulsiuni, tendinte, tentatii, probleme de diferite genuri), cat si in lupta cu obstacolele externe (naturale, fizice sau sociale, relationale). 2.Perseverenta consta in mentinerea efortului voluntar la nivel optim atata timp cat este necesar pentru atingerea scopului, in pofida diverselor piedici si dificultati ce pot aparea. Ea poate fi evaluata dupa numarul tentativelor pe care le face un subiect pentru rezolvarea unei probleme mai dificile sau pentru a realiza ce si-a propus in conditiile aparitiei unor piedici neprevazute. 3.Consecventa se exprima in stabilitatea scopului si a liniei de conduita, in concordanta dintre convingeri si actiune, dintre vorba si fapta. In plan executiv, consecventa este cea care ne determina sa trecem la indeplinirea hotararilor luate si a promisiunilor facute, cea care asigura unitatea dintre latura subiectiva interna si cea obiectiva externa a actelor voluntare. 4.Fermitatea exprima stabilitatea deciziilor si hotararilor adoptate in pofida incercarilor celor din jur de a ni le schimba, de a renunta la ele. Daca hotararile sunt obiectiv justificate si corecte, fermitatea legata de mentinerea lor devine o trasatura pozitiva; daca

sunt nejustificate si arbitrare, refuzul de a le schimba devine o trasatura negativa incapatanarea. 5.Independenta exprima capacitatea unei persoane de a-si organiza si duce viata pe cont propriu, pe baza initiativelor, hotararilor si scopurilor proprii. III. DEOSEBIRI INTRE VOINTA SI MOTIVATIE Din punct de vedere ontogenetic,motivatia poate fi innascuta,pe cand vointa apare si se dezvolta mai tarziu in copilarie.

IV. INTERACTIUNEA DINTRE VOINTA SI MOTIVATIE IN ACTIVITATEA DE INVATARE SCOLARA Prin conceptul de motivatia invatarii scolare desemnam ansamblul factorilor interni ai personalitatii elevului care-i determina, orienteaza, organizeaza si sustin eforturile in invatare. Acesti factori interni sunt motivele, adica acele cauze de ordin mental imagini, judecati, idei care apar ca rezultat al reflectarii in constiinta scolarului a obiectelor, situatiilor si cerintelor mediului si care intra in relatie cu trebuintele sale, determinand anumite tensiuni emotionale. Astfel motivele care ii determina pe elevi sa invete sunt de mai multe feluri: sociale, cognitive, de ordin afectiv, profesionale, ale autorealizarii, succesul sau insuccesul scolar, aptitudinile speciale. In categoria motivelor sociale intra cele care au scopuri un caracter social: invat din datorie fata de clasa, invatand contribui la prestigiul clasei, vreau sa fiu cat mai folositor oamenilor. Cat si motivul reciprocitatii exprimat de elevi in diferite forme: imi place sa invat la scoala pentru ca sunt impreuna cu altii; cand esti cu colegii inveti mai usor pentru ca este mai placut; uneori de la altii inveti mai repede decat singur; alti stiu mai multe si poti invata de la ei. In categoria motivelor cognitive intra dorinta elevilor de a cunoaste (in sens general curiozitatea) declarata ca factor dinamic de baza al activitatilor de invatare (invat pentru ca vreau sa cunosc cat mai mult; invat la toate pentru ca invatarea imi da satisfactii; invatatura ma intereseaza, imi place), si, in acelasi timp, atractia (interesul teoretic) exprimata de elevi pentru unul sau mai multe obiecte de invatamant (rezolvarea problemelor la matematica imi da o mare satisfactie; fizica ma intereseaza in mod deosebit; muzica ma inalta). Sfera motivelor de ordin afectiv inglobeaza motivele cu o predominanta baza emotionala, atat pozitiva, cat si negativa:dragostea si respectul fata de parinti, sentimentul datoriei fata de parinti, dorinta de a crea multumire (bucurie) parintilor, simpatia fata de profesor, respectul fata de profesor (pentru ca explica bine, este intelegator, ne ajuta mult), teama de pedepsele aplicate de parinti, anxietatea determinata de atitudinea rigida a unor profesori, sentimentul de regret sau de rusine fata de profesori, parinti sau colegi.
7

Toate aceste motive constituie trairi afective ale elevilor izvorate din relatiile cu diferiti factori implicati in procesul invatarii lor scolare: profesori, colegi, parinti. Ele reflecta atitudinea elevilor fata de acesti factori, fata de sarcinile si cerintele ce vin din partea acestora, in ceea ce priveste invatarea lor de fiecare zi. Motivele profesionale sunt aspiratiile elevilor spre un ideal profesional (model de rol) mai mult sau mai putin clarificat, asa dupa cum reiese din insasi modul in care ei se exprima: invat ca sa devin ceva in viata, invat pentru ca scoala te pregateste pentru profesiunea pe care ti-o alegi, invat ca sa devin un bun profesor. Astfel de motive sunt traite de elevi ca tendinte care ii determina sa invete pentru a-si asigura pregatirea necesara in vederea alegerii profesiunii viitoare. Odata cu trecerea de la o clasa la alta, cu cat ei se apropie de situatia de rascruce, cu atat clarificarea si intensitatea acestor motive creste. Invatarea, ca proprietatea generala a sistemului psihic uman, este o expresie a capacitatii de autoorganizare si autodezvoltare, pe baza unui potential ereditar si in conditiile activitatii. Dar ca activitate psihica, consta intr-un raport sau relatie intre organism si mediu, in care are loc un consum energetic cu o finalitate adaptativa; proces ce realizeaza o anumita relatie a omului fata de lume corespunzator unor trebuinte specifice; totalitatea manifestarilor de conduita exterioara sau mintala care duc la rezultate adaptative. Dar totusi invatarea este si activitate de asimilare sau insusire a cunostintelor si operatiilor intelectuale de constituire a unor sisteme cognitive si structuri operationale. Intre procesele psihice si invatare sunt raporturi de interdependenta. Pe de o parte, activitatea de invatare antreneaza si implica toate procesele si functiile psihice, cum sunt perceptia observativa, imaginile reprezentarii si, in ansamblu, imaginatia, cu deosebire gandirea si memoria, motivatia si afectivitatea, si in mod special limbajul, vointa si atentia. Pe de alta parte, invatarea, mai ale in formele ei intensive, contribuie la modelarea, structurarea, chiar constituirea proceselor psihice, intrucat nu numai ca le imbogateste continutul dar impune totodata si construirea de noi mijloace operatorii de restructurari sau organizari speciale in cadrul intregului sistem psihic uman. De aceea, se considera ca invatarea este in diverse cadre: generativa sau formativa si constructiva.

V. BIBLIOGRAFIE: - MIELU ZLATE (1994)-FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI,PARTEA A III,EDITURA HYPERION - TINCA CRETU (2001)-PSIHOLOGIE GENERALA,EDITURA CREDIS