Sunteți pe pagina 1din 4

Rolul statului in economie: un eseu1

Florin V. Citu2

Comitetul National pentru Stabilitate Financiara, Autoritatea de Stabilitate Financiara, politica monetara pentru a asigura stabilitatea preturilor sau/si a unui curs de schimb stabil sunt doar cateva exemple care arata cum isi prezinta statul rolul in economie: promoveaza stabilitate. Mai concret piata si competitia produc dezechilbre iar statul prin interventiile sale aduce stabilitate. Intodeauna m-a intrigat acest mod simplistic si unidimensional de a prezenta rolul statului, chiar daca a devenit o conventie aproape unanim acceptata. Analizele, publicate si mediatizate, care se uita la rolul interventiei statului in economie sunt in marea majoritate asimetrice. Acestea se concentreaza pe rolul rolul interventiilor statului in momente de prabusire economica. Exista un interes foarte mic in a mediatiza eforturile celor care arata ca statul intervine atat inainte de criza dar si dupa o criza iar de cele mai multe ori exista o relatie directa intre interventiile statului si perioadele de avant prabusire (boom/bust). Acest mod de prezentare a statului si a institutiilor care il reprezinta in relatia cu secotorul privat nu este doar monopolul mass-mediei. Cati economist pun sub semnul intrebarii rolul politicii monetare in a produce preturi stabile, de exemplu?. Sau cati economisti pun sub semnul intrebarii rolul stabilizator al politicii fiscale care transfera arbitrar venituri intre membrii generatiei curente sau intre membrii generatiilor diferite (statul se imprumuta acum si platesc generatiile viitoare). In spatele premiilor Nobel sau al blazonului unor insitutii de stat (FED, ECB, IMF, BNR etc) armate de economisti ne explica cum interventiile statului in piata monetara, piata valutara, piata de capital, piata fortei de munca, piata IT etc au rolul de a aduce aceste piete de la un dezechiblibru perceput doar de acestia la un echilibru pe care tot doar acestia il observa. Statul, institutille acestuia si implicit interventiile statului exista si inainte de momentele de prabusire ale economiei. Perioadele de avant (boom) sunt rezultatul deciziilor luate atat de stat cat si de sectorul privat intr-un sistem construit in exclusivitate de stat. Licentele, reglementarile, sistemul legislativ, tarifele, taxelele, subventiile, monopolurile sunt toate implementate si sustinute de stat. Este foarte greu de crezut ca prabusirea (bust) economica este efectul in totalitate al unor dezechilibre ale economiei de piata si doar deciziile si interventiile statului sunt bune si nu destabilizeaza. Ipoteza introdusa de mine in acest eseu si pe care o sa o dezvolt mai tarziu in detaliu este ca statul are un rol destabilizator in economie. Cu cat intelegem mai repede si mai bine acest rol al statului cu atat mai repede putem sa reducem efectele acestuia asupra economiei. In acest eseu o sa ma uit exclusiv la politicile fiscale si monetare din Romania. Ca si in alte tari criza economica a amplificat chemarile pentru o interventie mai mare a statului care sa sustina economia. Mai concret economistii au cerut o politica fiscala cu deficite si cheltuieli publice mai mari si o politica monetara cu interventii directe pentru sustinerea paritatii leului fata de alte valute. Ambele decizii erau luate in numele stabilitatii, a corectarii unui dezechilbru aparut in
1

Draft, va rog nu citati fara permisiune din partea autorului. Comentarii, sugestii sau finantare pentru sustinearea acestui tip de analiza sunt binevenite. 2 Florin Citu Advisory

piata. Politica fiscala ar fi trebuit sa creasca cererea agregata iar politica monetara ar fi trebuit sa opereasca o depreciere a monedei nationale. In viziunea acestor economisti atat recesiunea cat si deprecierea sunt deviatii de la un echilibru pe care il percep cei care implementeaza in acel moment aceste politici. Apar doua intrebari? Prima, care este acel echilibru cautat si promovat de institutiile statului? Situatia economica care a precedat prabusirea sau o alta perioada economica? Din punctul meu de vedere revenirea la situatia economica care a precedat prabusirea este o decizie irationala deoarece o mare parte din prabusire este rezultatul conditiilor economice din acel moment.(o analiza acestei intrebari intr-un eseu viitor). A doua intrebare: care a fost contributia politicilor economice, fiscala si monetara, la exagerarea perioadelor de avant si prabusire? Politica fiscala si cea monetara actioneaza asupra economiei direct si indirect. Altfel spus sunt masuri pe care le observam si care au atat efecte pe care le putem masura dar si efecte care actioneaza asupra comportamentului actorilor din economie si sunt mai greu masurabile. Avand in vedere efectul acestor politici economice asupra comportamentului persoanelor fizice si juridice este o dovada de ipocrizie sa afirmi ca exagerarile perioadei de avant sunt rezultatul deciziilor luate piata, adica sectorul privat, si solutia pentru corectarea aestor dezechilbre este doar interventia statului. Sa le luam pe rand. Politica fiscala redistribuie prin intermediul taxelor, impozitelor, accize, tarife veniturile din economie. Politica fiscala face acest lucru intr-un mod discretionar in functie de obiectivele, ideoligia si modul de cum inteleg sistemul economic reprezentantii statului. Aceste interventii influenteaza comportamentul agentilor economici din sectorul privat dar si al persoanelor fizice (indiferent ca lucreaza in sectorul privat sau de stat). Acestor influente trebuie sa le adaugam licentele, permise, subventii, reglemenetari care la randul lor influenteaza comportamentul agentilor economici pentru ca favorizeaza o anumita parte dintre ei in detrimentul celorlalti. De exemplu, este foarte greu de crezut ca angajarea in sectorul bugetar a peste 400 000 de oameni in perioada de avant si cresterea deficitului bugetar de la 1% la 5% (2004-2008) nu a avut un efect destabilizator asupra economiei. Deciziile de politica fiscala au influentat atat comportamentul curent cat si asteptarile si perceptia asupra riscului pentru agentii economici si persoane fizice. Avand in vedere ca deficitul bugetar a fost rezultatul unor cheltuieli de la buget mai mari ca urmare a cresterii numarului de angajati in sectorul public si al veniturilor tuturor angajatilor din acest sector inseamna ca aceste cheltuieli trebuie finantate an dupa an indiferent de ce se intampla cu dinamica PIB-ului. Altfel spus deciziile de politica fiscala au introdus un cost permanent pentru economie la care restul economiei trebuia sa se ajusteze. Este clar pentru mine ca o asemenea decizie de politica fiscala nu are rolul de a stabilza economia, din contra a introdus un dezechilbru major atat in piata fortei de munca dar si in piata financiara. Totusi este un exemplu de cinism din partea statului ca in momentul cand acest dezechilbru a devenit vizibil solutia promovata sa fie tot o interventie a politcii fiscale prin cresterea cheltuielilor publice pentru sustinerea cererii agregate. Observam aceasi situatie daca ne uitam la rolul politicii monetare in perioada de avant si apoi in perioada de prabusire. In perioada de avant masurile destabilizatoare ale politcii monetare implementate pentru a stabiliza dinamica preturilor, conform retoricii oficiale, sunt ignorate. De exemplu, BNR a crescut rata rezerveor minime obligatorii (RMO) pentru depozitele in lei si

valuta in perioada 2005-2008. Aceasta masura a fost prezentata ca o frana pentru creditele in lei dar mai ales pentru cele in valuta. Care era rationamentul BNR? Daca RMO creste de la 10% la 15% atunci pentru fiecare leu sau euro o banca poate sa ofere imprumut doar 85 bani/85 centi in loc de .90 bani/ 90 centi. Astfel sumele disponibile pentru creditare scad. Dar acesta este efectul pe care il spera banca centrala. In realitate apar alte efecte care arata cum aceasta decizie a exagerat dezechilbrul de pe piata creditarii si a influentat indirect comportamentul de economisire si investitii al persoanelor fizice si juridice. Cresterea RMO scade dobanda platita de banci pentru depozite deoarece reprezinta un cost pe care banca il transfera clientilor. Avand in vedere ca aceasta decizie este luata intr-o perioada de avant economic o scadere a ratei dobanzii la depozite stimuleaza retragerea de bani din depozite si implicit consumul.Pe langa acest efect destabilizator cresterea RMO nu a reusit sa reduca dinamica creditarii, ba mai mult indirect a dus la o apreciere mai puternica a leului fata de euro decat daca aceasta decizie a BNR nu ar fi existat. In viziunea BNR cresterea RMO ar fi trebuit sa actioneze asupra ofertei de credit. Dar dupa cum am aratat indirect a stimulat consumul. Intr-o economie in perioada de avant si unde consumul a primit inca un impuls (pe langa cele din partea politicii fiscale) cererea pentru credite a crescut. Pentru a satisface aceasta cerere bancile au fost nevoite sa atraga o finantare mai mare din exterior in euro ceea ce a dus la o apreciere mai puternica RON. Acelasi rezultat l-am fi observat chiar si in cazul in care cererea pentru credite ar fi ramas constanta. Analiza rolului statului in economie ex post, in perioada de prabusire (bust), este incompleta. Am aratat, folosind doar cate un exemplu pentru politica fiscala si politica monetara, ca decizii luate in perioda de avant economic au contribuit semnificativ si decisiv la dezechilibrarea economiei si bineinteles la o prabusire mai mare decat in absenta acestor decizii. Solutiile care sa refaca increderea investitorilor in economie trebuie sa analizeze rolul statului atat in perioada de avant cat si in perioada de prabusire. Ignorarea contributiei politicilor fiscale si monetare la dezechilibrarea economiei ofera solutii care doar pregatesc terenul pentru urmatoare recesiune. De exemplu, daca ne uitam la cazul Romaniei este greu de crezut ca solutiile pentru o economie care va angaja din ce in ce mai multe resurse implica o reglementare mai mare a pietelor, mai multe subventii si asigurari din partea statului ca falimentul nu este posibil, cresterea discretionara a cheltuielilor finantata prin taxarea generatiei curente si o politica monetara care annuleaza informatia trimisa de dobanda si curs valutar. Ipoteza mea, bazata pe experienta Romaniei deocamdata, este ca statul contribuie in mai mare masura la exagererea perioadei de avant si implicit a celei de prabusire decat o face sectorul privat. Astfel, o solutie care sa duca la un sistem economic unde resursele sunt angajate productiv si intr-un porcent cat mai mare implica o interventie mai mica a statului atat in perioada de avant cat si in cea de prabusire. Pentru mine este clar ca modul in care sistemul economic a functionat din 1936 si pana acum nu este corect deoarece nu reprezinta realitatea. Este greu de crezut (sa nu spun infantil) ca perioadele de exagerare sa fie rezultatul deciziilor din sectorul privat iar solutia pentru perioada de parbusire sa vina doar din partea statului . Acest model neaga contributia destabilizatoare a

deciziilor statului la perioada de avant dar si contributia stabilizatoare a pietei si a competitiei atat la perioada de avant cat si la cea de prabusire. Referinte: