Sunteți pe pagina 1din 5

Capitolul IV

Dorinta
-Deci tata ce parere ai despre toate astea?
-Hm. Si zici ca tot ce a ramas nestiut de mine este reactia
voastra la soare?
-Da, tata.
Am oftat. Ma asteptam sa fuga tipand dintr-un moment in
altul sau sa intre intr-o faza de negare si el cerea mai multe detalii.
De fapt singurul pe care nu il stia. Totusi era bine ca nu facea crize
sau ceva acum, cand Carlisle a fost chemat de urgenta la spital.
-Si cand o sa aflu si despre asta?
-Cand o sa facem rost de soare, rase Emmett.
-Tata inca astept sa aflu ce parere ai.
-A. Da. Parerea.
Am inghetat in asteptarea raspunsului, reactia la stres pe
care o imprumutasem de la Edward.
-De fapt nu am nicio parere.
Mi-am ridicat o spranceana, neincrezatoare.
-Am mai mult o dorinta.
-Dorinta?
Cuvantul scapat de sapte vampiri deodata emana surpriza.
-Da. VREAU SA FIU SI EU VAMPIR.
-Asa tataie, rase Emmett.
Ma uitam in gol in timp ce cuvintele imi rasunau in cap o
data si inca o data ... si inca o data. Intre timp, ma gandeam ca
nicio veste nu l-ar putea lua prin surprindere pe Emmett care era
dispus mereu sa faca o gluma, chiar si din cele mai serioase lucruri.
Edward se uita la mine ingrijorat. Eram de sapte ani indestructibila
si in unele momente inca isi facea griji exagerate pentru mine. Mi-a
luat zece secunde pana sa pot reactiona. Trebuia sa il conving ca
nu gandeste limpede. Nu dupa ce a primit soc dupa soc toata dupa-
masa si o buna bucata din noapte.
-Tata. Nu acum. E patru dimineata. In ultimele noua-zece
ore ai primit vesti care ar fi trebuit sa constituie soc dupa soc. Si
chiar daca nu ar fi partea asta, nu ai dormit toata noaptea. Esti
obosit. Trebuie sa fii odihnit ca sa gandesti logic. Eu am vrut sa
devin asta pentru Edward, pentru ca vroiam sa ii fiu alaturi pentru
totdeauna la propriu. Dar tu ce motiv ai?
-Sa imi apar copilul. Volturii astia sunt o amenintare pentru
tine si eu nu pot sta deoparte in timp ce tu devii un morman de
cenusa. Niciodata nu strica un luptator in plus.
-Dar primul an...incercam ultimul argument.
-Nu iti face griji. Doar spera ca ai mostenit auto-controlul de
la mine.
M-am uitat neajutorata la fiecare pe rand. Nu vroiam sa
faca ceva ce ar fi regretat mai tarziu. Luase prea in pripa decizia.
Emmett si Rosalie se tineau de mana si amandoi imi zambeau
incurajator. Jasper spuse repede ca simte la Charlie numai si numai
hotarare. Alice avea o viziune despre care speram sa fie in legatura
cu Charlie iar Esme se ridica usor din fotoliul ei si se indrepta spre
canapea, adresandu-se lui Charlie.
-Esti obosit. Asa o hotarare nu se ia in starea in care esti.
Uita-te la noi. Toti inafara de Bella si acum si Edward am da orice
sa fim umani din nou, dar nu se poate. Si tu vrei sa fii ca noi asa,
pur si simplu? Mai bine gandesti la rece totul, si asta se va putea
doar dupa ce vei dormi bine. Avem sus o camera de oaspeti
confortabila daca vrei...
-Nu. E in regula. Ma duc acasa. Voi dormi bine si apoi voi
veni sa va anunt ca nu mi-am schimbat decizia, ranji Charlie la
mine.
-Bella, ma striga Alice cu un ton normal. E in regula. L-am
vazut. Va fi vampir. Si va avea acelasi control ca si tine. Nu vor fi
probleme cu el. Desi ... ceva ciudat ... Vad totul destul de clar, dar
ca si cum as vedea printr-o ceata subtire.
-S-ar putea sa fie si el un fel de scut avand in vedere ca nici
eu nu ii pot auzi gandurile in intregime.
Bucuria de pe fata lui Charlie, ascunsa sub oboseala (noroc
ca maine e duminica si nu merge la lucru), era aproape copilaroasa
cand ne ura noapte buna si iesi. Uitase chiar si ca scopul pentru
care a venit a fost Renesmee, careia ii auzeam respiratia regulata
langa sforaitul usor a lui Jacob de la etaj. Au adormit amandoi doar
dupa ce a fost Edward sa le promita ca ii va trezi cand va fi pregatit
Charlie sa ii vada.
Toti se purtau normal, ca si cum s-ar fi asteptat la decizia lui
Charlie. Si devreme ce Alice l-a vazut transformat, inseamna ca asa
va fi. Nu pariasem niciodata impotriva lui Alice si nu aveam de gand
sa o fac acum. Trebuia sa vorbesc urgent cu Carlisle, despre un
subiect pe care nu credeam ca il voi mai deschide vreodata. Aveam
noroc ca e la spital; Edward nu trebuia sa auda acea conversatie.
L-am anuntat pe Edward ca ma duc la spital sa vorbesc
despre asta cu Carlisle si am refuzat oferta lui de a ma insoti pe
motiv ca trebuie sa gandesc singura apoi am iesit in noaptea ce
pentru ochii mei era mov deschis, deloc intunecata.
Ferrari-ul meu m-a dus la spital in mai putin de
cincisprezece minute; faptul ca incepeam sa iubesc viteza il
innebunea pe Edward, imi arata in fiecare zi cataloage cu masini pe
care ar fi vrut sa mi le cumpere.
Am intrebat asistenta de la receptie de dotorul Carlisle si
am aflat ca inca e in operatie, dar il pot astepta in birou. Era prima
data cand intram acolo. In spatele biroului, in locul multimilor de
diplome si distinctii pe care ma asteptam sa le vad era un tablou nu
prea mare, cu o mica semnatura in coltul de jos: Hassam. Inca
analizam culorile tabloului fara sa realizez formele cand a intrat
Carlisle, dandu-si jos halatul verde pastel.
-Bella ce s-a intamplat? Charlie e bine?
-Da si nu. Depinde cum vrei sa o iei.
-Nu inteleg.
-Vrea sa fie vampir.
-Serios? Cum asa?
Fata nu ii era nici macar surprinsa.
-Nu vrea sa stea deoparte in timp ce noi luptam cu Volturii.
Atunci cand vom lupta. Daca vom lupta.
-Nu te ingrijora. Daca asta vrea...tii minte ca si tu ai vrut.
Cum putea fi complet relaxat? A da. Pentu ca nu stia ce stiu
eu.
-In plus acum stim cum sa il scutim de dureri. Nu va fi
absolut nicio problema.
-De fapt asta e problema. Morfina nu functioneaza. Nu
inlatura durerile.
-Nu se poate. Nu are cum. Pentru ca tu... Durerile sunt mai
rele decat cele provocate de torturile nascocite de Inchizitia
spaniola. Ca sa nu mai zic de faptul ca pe langa ca nu iti amintesti
perioada aia, nu te-ai miscat deloc. Nu te-ai zvarcolit, nu ai tipat, nu
ai implorat moarte.
Am simtit nevoia sa ma asez. Carlisle a luat si el loc in fata
mea, in spatele biroului si a asteptat calm sa explic, cu mainile
impreunate profesional in fata, pe birou.
-O sa o iau cu inceputul. Morfina m-a paralizat la inceput de
aceea nu aveam cum sa strig sau sa ma zvarcolesc, dar simteam
durerea ca si cum fiecare particica din mine luase foc. Dupa ce i-a
trecut efectul, m-am folosit de toata forta si auto-controlul pentru a
ramane nemiscata. Nu vroiam ca Edward sa sufere pentru mine si
din acelasi motiv am zis ca nu imi amintesc nimic de acele
momente. De fapt imi amintesc fiecare clipa, fiecare flacara
provocata de venin.
-Incredibil...Carlisle era foarte ganditor. Deci ai fost un nou-
nascut cu mult auto-control chiar din prima clipa...In sfarsit am
descoperit! A exclamat asa tare ca mai aveam un pic si ma speria.
M-am uitat la el confuza si a inceput sa zambeasca.
-Vezi tu, de la inceput am crezut ca te controlai asa bine
doar pentru ca aveai multe cunostinte despre nou-nascuti. Si tu de
fapt te controlai pentru Edward...deci adevarata cauza e iubirea si
nu informatia.
Incepeam sa inteleg ce spune. Eu cum de nu mi-am dat
seama inainte? Imaginile sangeroase si dureroase din ultima mea
zi ca om incepeau sa ma invadeze cand mereu calculatul Carlisle
ma smulse din visare.
-Si atunci ce facem cu Charlie?
-Nu stiu...poate ar fi bine sa il infrice cineva cu durerile
poate se va razgandi. Dar nu vreau sa fiu eu aceea.
-Dar vrei sa fie transformat?
-Nu stiu. Pur si simplu nu stiu. Pe de o parte ar fi bine...a
avut o idee. Edward nu imi putea citi gandurile si dupa aceaa am
descoperit ca sunt un scut. Nici lui Charlie nu i le poate citi in
intregime si asta il face sa creada ca poate va fi si el un fel de scut,
ceva ce ne-ar putea ajuta. Pe de alta parte, nu vreau sa il stiu in
pericol. Cum Volturii deja ne cauta nod in papura, un nou vampir in
familia noastra ii va atata si lupta va deveni iminenta. Si nu imi
vreau iar familia in pericol.
-Inteleg. Totusi el are dreptate in legatura cu scutul ce ar
putea deveni. O sa vorbesc eu cu el; daca nu da inapoi nici in fata
durerii...
-Inca ceva...Nu vreau ca Edward sa afle despre treaba cu
morfina. Te-as ruga sa te preocupi in gand cu altceva in preajma
lui.
-Inseamna ca nu va trebui sa fie acolo in acele zile critice
pentru Charlie.
-Vom merge intr-o calatorie ceva...nu va fi greu sa il
conving, am ranjit. Am timp sa gasesc o scuza.
-Dar daca va afla de dureri in gandurile tatalui tau?
-Poate va fi un scut mai puternic, am ras. Sau putem spune
ca s-a intamplat ce s-a intamplat si in cazul lui Emmett.
-Sa stii ca nu e prost Edward.
-Stiu, am oftat. Trebuie doar sa nu isi dea seama ca nu a
functionat morfina nici in cazul meu.
-Atunci sa speram ca nu va face legatura. Asta daca va mai
avea Charlie aceeasi dorinta. A vazut-o pe Renesmee?
-Nu. A adormit si ea si Jake mult inainte sa afle Charlie tot
ce era de stiut.
-Atunci o sa vin cu el acasa dupa ce se trezeste si dupa ce
vorbesc cu el. O sa ii zic sa nu pomeneasca de discutia pe care o
vom avea. Si nu o sa fixam nicio data; o vom face atunci cand
reusesti sa pleci cu Edward.
M-am ridicat. Se lumina afara pentu ca movul deschis se
transforma aproape imperceptibil mergand spre roz.
-Multumesc pentru intelegere. Si pentru tot ce faci pentru
mine.
-E. N-ai pentru ce. Santem in familie.