Sunteți pe pagina 1din 78

Digitally signed by

Biblioteca UTM
Reason: I attest to the UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
accuracy and integrity
of this document
Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii

Catedra Geodezie, Cadastru şi Geotehnică

URMĂRIREA COMPORTĂRII

CONSTRUCŢIILOR

Curs de prelegeri

Chişinău
U.T.M.
2008
CZU 528( 075.8)
U 79
Prezentul manual de Urmărire a comportării
construcţiilor este destinat studenţilor de la specialitatea
Geodezie,Topografie şi Cartografie pentru cunoaşterea şi însuşirea
metodelor cu privire la urmărirea comportării construcţiilor, pentru
a contribui la analiza, evaluarea şi soluţionarea problemelor de
deplasare şi deformaţia construcţiilor şi terenurilor cu care se
confruntă actualmente multe localităţi din Republica Moldova.
Odată cu acumularea cunoştinţelor, studenţii să fie capabili să se
încadreze cu profesionalism în lucrările de muncă din acest
domeniu.

Autor: conf. univ., dr. Constantin Tarnovschi


Redactor responsabil: conf, univ dr. Constantin Tarnovschi
Recenzent: lect. superior, ing. Valeriu Cucoş

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii


Urmărirea comportării construcţiilor : Curs de prelegeri/
Univ. Tehn. a Moldovei. Fac. Cadastru, Geodezie şi
Construcţii.Catedra Geodezie, Cadastru şi Geotehnică; elab. :
Constantin Tarnovschi ; red. resp. : Constantin Tarnovschi.-
Ch. : UTM,2008.- 77 p.
ISBN 978-9975-45-078-2
75 ex.

Redactor: Irina Enache


––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 09.04.08. Formatul hârtiei 60x84 1/16.
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 75 ex.
Coli de tipar 4,75 Comanda nr.36
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

©. U.T.M.,2008
2
Cuprins

Prefaţă pag.

Tema 1. Noţiuni şi definiţii de bază ale obiectului

Planul temei:
1.1.Date generale……………………………………………… 7
1.2.Clasificarea deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor. ......8
1.3. Deplasările şi deformaţiile liniare. ......................................9
1.4. Deplasările şi deformaţiile unghiulare. .............................11
1.5. Deformaţiile specifice. .....................................................11
Tema 2. Observaţii asupra tasărilor construcţiilor...............12
Planul temei:
2.1. Generalităţi..........................................................................12
2.2 Observaţii asupra tasărilor prin metoda nivelmentului
geometric………………………………………………………12
2.2.1. Reperele de bază………………………………………...13
2.2.2. Mărcile de tasare...............................................................14
2.3.Observaţiile ciclice asupra tasărilor şi deformaţiilor...........15
Tema 3. Măsurarea săgeţilor...................................................17
Planul temei:
3.1. Generalităţi.............................................................................17
3.2. Măsurarea încovoierilor (săgeţilor) a unor elemente de
construcţie situate sus (tavane, grinzi etc).....................................18
3.3. Măsurarea încovoierilor elementelor de construcţie verticale şi
înclinate..........................................................................................21

Tema 4. Observaţii asupra deplasărilor orizontale


efectuate cu ajutorul metodelor geodezice.........................23
Planul temei:
4.1. Generalităţi (reperul de bază şi de observaţii)................23
4.2. Metoda măsurărilor în aliniament..........................25
4.3. Determinarea abaterilor cu ajutorul riglelor de
măsurat……………………………………………………...27
4.4. Determinarea abaterilor prin măsurarea
3
unghiurilor paralactice. .............................................................28
4.5. Metoda triangulaţiei.........................................................29
4.6. Metoda mixtă....................................................................31
Tema 5. Măsurarea rosturilor de dilataţie şi a fisurilor
Planul temei:..................................................................34
5.1.Generalităţi..........................................................................34
5.2. Metoda observaţiilor prin măsurarea fisurilor....................34
5.3. Metoda corzii plutitoare.....................................................36
Tema 6.Măsurarea tasărilor şi deformaţiilor construcţiilor prin
metode fotogrametrice terestre şi a stereofotogrametriei
Planul temei:
6.1.Scurtă caracterizare a metodelor fotogrametrice şi
stereofotogrametrice....................................................................39
6.1.1.Metoda fotogrametrică........................................................40
6.1.2. Baza metodei stereofotogrametrice....................................41
6.1.3. Unele particularităţi ale metodelor fotogrametrice şi
stereofotogrametrice.....................................................................45
6.2.Observaţii asupra deplasărilor orizontale efectuate prin metoda
fotogrametrică...............................................................................46
Tema 7.Masurarea deplasărilor şi deformaţiilor unghiulare
Planul temei:
7.1. Generalităţi..............................................................................51
7.2. Determinarea înclinaţiei construcţiilor faţă de verticală.........52
7.2.1. Metoda proiectării verticale.............................................54
7.2.2.Metoda intersecţiilor unghiulare........................................55
7.3.Determinarea înclinării construcţiilor prin procedeul
măsurării unghiurilor orizontale.....................................................56

4
Tema 8. Determinarea înclinării construcţiilor înalte
prin nivelment geometric (sau după mărimea tasării
fundaţiilor)…………………………………………………..59
Tema 9.Măsurarea înclinărilor şi deplasărilor orizontale
ale construcţiilor cu ajutorul firelor şi vizelor verticale.
Planul temei:
9.1. Măsurători în puţuri pendulare ........................................61
9.2. Părţile componente ale unei instalaţii pendulare................62
9.3. Măsurători cu vise verticale...............................................75

5
Prefaţă

Prezentul curs de „Urmărire a comportării construcţiilor”


urmăreşte scopul de a-i ajuta pe studenţii de la specialităţile
inginereşti, să-şi formeze o gîndire inginerească complexă,
coerentă şi critică în ceia ce priveşte certitudinea unei exploatări
fără pericol, care poate fi obţinută printr-un control experimental
asupra modului de comportare sub sarcina construcţiei respective şi
printr-o sistematică urmărită în timp a deplasărilor şi deformaţiilor
construcţiilor sau ale elementelor componente ale acestora.

În conformitate cu programul de învăţămînt lucrarea cuprinde


9 teme, care reflectă fundamentele teoretice şi practice ale activităţii
inginereşti privind urmărirea comportării construcţiilor.

Fiecarea temă a cursului debutează cu enunţarea planului,


scopului şi a unui set de obiective de studiu care reliefă concepţiile
fundamentale şi se încheie cu bibliografie, astfel încît să ajute
studentul la însuşirea materialului respectiv şi la pregătirea pentru
susţinerea colocviului.

Acest curs le va oferi studenţilor cunoaşterea metodelor


eficiente de urmărire în timp a comportării construcţiilor şi luarea
de decizii privind exploatarea raţională a construcţiei.

6
Tema 1.

Noţiuni şi definiţii de bază ale obiectului

Planul temei:
1.1. Date generale
1.2. Clasificarea deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor
1.3. Deplasările şi deformaţiile liniare
1.4. Deplasările şi deformaţiile unghiulare
1.5. Deformaţiile specifice
Scopul temei: studierea proceselor de constituire a ştiinţei, urmărirea
comportării construcţiilor.

1.1. Date generale


Sub acţiunea forţelor de greutate a clădirii, din cauza
schimbării umidităţii şi temperaturii solului terenului de fundaţie,
cît şi din alte cauze are loc deplasarea particulelor solului. Ca
rezultat terenul de fundaţie al construcţiilor se tasează
(compactarea solului fără schimbarea structurii), se umflă, se
aşează (coborîrea straturilor de sol în locurile goale ale rocilor) şi
se deplasează în direcţia orizontală (alunecarea). Corespunzător au
loc deplasări ale fundaţiilor şi părţilor terestre ale clădirilor.
Deplasările construcţiilor pot fi în plan şi pe altitudine.
Deplasările construcţiilor pe altitudine se numesc tasări, iar în plan
— deplasări. Dacă deplasările diferitor puncte ale construcţiilor
sunt egale după mărime şi direcţie, ele se numesc uniforme, în caz
contrar—neuniforme. Deplasările neuniforme ale punctelor duc la
schimbarea formei şi dimensiunilor construcţiei, deci la
deformarea lor. Experienţa de construcţie a arătat, că toate clădirile
şi construcţiile sunt supuse deplasărilor şi deformărilor.
Construcţii absolut nedeplasabile şi nedeformabile nu există.
Provoacă deformaţii şi sarcinile variabile, ce acţionează
asupra, construcţiilor. De exemplu, sarcinile provocate de vînt, de

7
radiaţia solară, de vibraţia utilajului în timpul funcţionării lui,
solicitările seismice ş. a. m. d.
După caracterul lor deformaţiile construcţiilor se împart în
elastice şi reziduale. Dacă după încetarea acţiunii sarcinii
construcţia preia forma iniţială, atunci deformaţiile sunt elastice.
Deformaţiile elastice apar pînă cînd sarcina nu depăşeşte o
valoare-limită determinată. Dacă acţiunea sarcinilor depăşeşte
această limită, dimensiunile şi forma construcţiei nu se restabilesc.
În aşa caz este dezechilibrată durabilitatea construcţiei, în elementele
construcţiei apar crăpături şi rupturi, în unele cazuri e posibilă şi
accidentarea sau distrugerea construcţiilor.
În scopul preîntîmpinării la timp a accidentelor şi studierii
mai detailate a cauzelor calităţii nesatisfăcătoare a construcţiilor,
se efectuează observaţii sistematice asupra deformaţiilor şi
deplasărilor construcţiilor. Pentru atingerea acestui scop în
structurile construcţiilor se amplasează aparate şi instalaţii
speciale pentru înregistrarea tensiunilor şi deplasărilor reciproce ale
punctelor construcţiilor. La efectuarea acestor observaţii mai utile
sunt metodele geodezice, care permit caracterizarea în general a
deplasării punctelor construcţiilor şi structurilor în spaţiu

1.2. Clasificarea deplasărilor şi deformăţiilor construcţiilor


Deplasarea reprezintă schimbarea poziţiei unui punct al
construcţiei supusă solicitărilor.
Deformaţia reprezintă schimbarea distanţei relative dintre
punctele construcţiei supusă solicitărilor.
Măsurarea deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor poate
avea un caracter relativ sau un caracter absolut.
Caracterul relativ al măsurătorilor corespunde situaţiei cînd se
măsoară apropierea sau depărtarea a două sau mai multe puncte ale
construcţiei supusă observaţiei.
Caracterul absolut al măsurătorilor corespunde situaţiei cînd
deplasările punctelor construcţiei se măsoară în raport cu o serie de
repere fixe, amplasate în afara zonei de influenţă a deformaţiilor
8
construcţiei şi terenului de fundare, formînd aşa numitul sistem
general de referinţă.
O construcţie supusă unui regim de solicitare determinat de
condiţiile sale funcţionale, poate suferi deplasări şi deformaţii
liniare, unghiulare şi specifice.

1.3. Deplasările şi deformaţiile liniare


Tasările - deplasările pe verticală în jos ale fundaţiilor şi al
terenului de fundaţie al construcţiei.
Tasările pot fi - uniforme cînd toate punctele fundaţiei
construcţiei se deplasează în aceiaşi perioadă de timp cu aceiaşi
valoare; neuniforme - cînd punctele fundaţiei construcţiei se
deplasează cu valori diferite.
Această categorie de deformaţii nu sunt însoţite de o
modificare radicală a structurii terenului.
Lăsările de teren - aceste deformaţii au caracter de prăbuşire şi
sunt provocate de modificarea radicală a structurii terenului.
Cazurile cele mai frecvente sunt:
- compactarea terenurilor macroporice în cazul umezirii acestora prin
mari cantităţi de precipitaţii atmosferice;
- compactarea terenurilor nisipoase afînate în urma unui cutremur;
- dezgheţarea terenurilor îngheţate pe care s-a construit etc.

Bombările sau ridicările care reprezintă deplasări pe verticală


în sus ale fundaţiilor construcţiilor sau ale fundului gropii săpate
pentru fundaţia unei construcţii, ca urmare a modificării echilibrului
presiunilor în structura terenului de fundare;
Săgeţile unor elemente de construcţii ca: grinzi, stîlpi,plăci,
supuse unor încărcări verticale sau orizontale care provoacă
încovoierea acestora, axa mediană a pieselor respective îndepărtîndu-
se în zona centrală faţă de poziţia iniţială cu o valoare maximă
denumită săgeată;
Înclinările se datoresc tasărilor inegale fără violarea
integrităţii construcţiilor şi a elementelor geometrice componente ale
acestora.
9
În practică se cunoaşte o înclinare a construcţiei şi o înclinare a
fundaţiei.
Înclinarea construcţiei se caracterizează prin deviaţia axului ei
de la linia verticală şi se exprimă prin valoarea liniară, unghiulară sau
relativă.
Înclinarea fundaţiei reprezintă deviaţia suprafeţei plane a tălpii
acesteia de la orizont şi se exprimă printr-o mărime liniară sau
relativă.
Denivelările construcţiilor măsurate prin diferenţele
maxime ale tasărilor neuniforme a cîte două reazime vecine raportate
la distanţa dintre ele.
Crăpăturile şi fisurile care reprezintă rupturi în plane sau
în părţi separate ale construcţiei, ca urmare a tasărilor neuniforme şi
apariţiei tensiunilor suplimentare;
Deplasările pe orizontală ale unor elemente ale construcţiei
sau în ansamblul ei, datorită cel mai adesea unor forţe orizontale
(împingerea pămîntului, împingerea apei) sau modificării
echilibrului terenului de fundare a construcţiei.
Uneori se măsoară deplasările pe orizontală a unor zone de
teren în cadrul urmăririi stabilităţii unor lucrări de terasamente.
Deformaţia cea mai frecventă a construcţiilor este tasarea.
Tasarea uniformă nu influenţează asupra stabilităţii şi
rigidităţii construcţiilor, dar atunci cînd aceste valori sunt
importante adică depăşesc tasarea finală totală, calculată la
proiectarea sau tasarea la un anumit timp, pot să provoace complicaţii
la exploatarea construcţiei şi să contribuie la apariţia altor deformaţii.

10
De exemplu în cazul cînd podeaua părţii subterane a
construcţiei coboară sub nivelul apelor subterane, iar lucrările de
hidroizolare nu au fost prevăzute iniţial la execuţia obiectului, sau au
fost deteriorate sub efectul tasării, se produce inundarea părţii de la
subsol a construcţiei.
Tasările neuniforme sunt mai periculoase decît cele uniforme şi
au repercursiuni importante asupra integrităţii şi stabilităţii
construcţiei.

1.4. Deplasările şi deformatiile unghiulare

Sunt rotirile elementelor de fundaţie ale construcţiilor (radiere,


blocuri de fundaţie etc), datorită acţiunii solicitărilor şi modificării
echilibrului terenului de fundare. Aceste rotiri pot avea loc în plan
orizontal (răsuciri ale construcţiei) sau în plan vertical (înclinări ale
construcţiei).
Determinarea mărimii acestor rotiri se face cu instrumente,
aparate şi dispozitive avînd o precizie corespunzătoare amplitudinii
probabile ale acestora şi pot da două categorii de date;
- Mărimi liniare al căror raport permite determinarea tangentei
unghiului de rotire;
- Mărimi unghiulare care exprimă unghiul de rotire al elementului
de construcţie observat.
1.5. Deformaţiile specifice
Deformaţiile specifice sunt alungirile sau scurtările unui element
de construcţie (piesă de beton armat, armături dintr-o piesă de beton
armat, bară metalică etc) sub efectul tensionării sau comprimării
elementului respectiv; folosind relaţia dintre efortul unitar care
acţionează asupra piesei şi deformaţia specifică rezultată, exprimată
în cazul stării de eforturi maximale prin legea lui Heeke în domeniul
elastic de lucru al materialului, se poate aprecia starea de eforturi
existentă în elementul de construcţie.

11
Tema 2.

Observaţii asupra tasărilor construcţiilor

Planul temei:
2.1. Generalităţi
2.2 Observaţii asupra tasărilor prin metoda nivelmentului
geometric
2.2.1. Reperele de bază
2.2.2. Mărcile de tasare
2.3. Observaţiile (ciclile) asupra tasărilor şi deformaţiilor
Scopul temei: cunoştinţe generale privind urmărirea
tasărilor construcţiilor.

2.1. Generalităţi
Pentru efectuarea observaţiilor în structurile construcţiei se
instalează repere pentru tasări, determinînd periodic (ciclic) cotele
lor. La determinarea cotelor adeseori se efectuează nivelmentul
geometric, cu vize mici, de înaltă precizie. La efectuarea
observaţiilor asupra tasărilor punctelor construcţiilor amplasate pe
locurile greu accesibile şi cu diferenţe de nivel mari, se foloseşte
metoda trigonometrică, distanţele şi unghiurile de înclinaţie fiind
măsurate prin metodele de precizie înaltă. Pentru determinarea
cotelor în poziţii strîmtorate din interiorul clădirilor se foloseşte
nivelmentul hidrostatic. La amplasarea compactă a unui număr mare
de puncte pentru observaţie (cu diferite nivele) pe pereţii cu
vizibilitatea bună se aplică metoda fotogrametrică.

2.2. Observaţii asupra tasărilor prin metoda nivelmentului


geometric

12
2.2.1. Reperele de bază
Ca bază altimetrică pentru determinarea cotelor servesc
reperele de bază, instalate în afara zonei tasărilor. Pentru
construcţiile industriale şi locative reperele de bază se instalează la
distanţa nu mai mică decît 80 m de la clădire, iar pentru construcţiile
hidrotehnice gigante — la distanţa de pînă la 1 km. Pentru
verificarea stabilităţii reperele se amplasează în grupuri a cîte
trei la o distantă mică unul de altul. Mâsurînd dintr-o poziţie a
nivelei diferenţa de nivel dintre ele şi comparînd rezultatele
măsurărilor diferitelor cicluri, se determină reperul cel mai stabil.
Acest reper este luat drept iniţial la efectuarea observaţiilor asupra
tasărilor.

Fig. 2.1. Semnalele de fixare a punctelor pentru efectuarea observaţiilor


asupra tasărilor
a) repere de adîncime; b) repere (marcă) de tasare; c) reper de tasare de
formă închisă

13
La efectuarea observaţiilor asupra tasărilor mai des sunt
folosite reperele de adîncime, amplasate în rocile fundamentale (fig.
2.1.a).

2.2.2. Mărcile de tasare


Mărcile (reperele) de tasare se instalează, de regulă, în
construcţiile fundaţiilor portante, care iesă la suprafaţa terestră.
Cel mai răspîndit semnal este arătat pe fig. 2.1.b. Pentru
observaţiile asupra monumentelor istorice şi arhitecturale,
schimbînd înfăţişarea construcţiei, se folosesc semnalele de tip
închis (fig.2.1.c). Aceste mărci se instalează în acelaşi plan cu
peretele (2), iar în timpul observaţiilor ele se deschid (1).

Fig.2.2. Observaţii asupra tasărilor: a ) schema de observaţii; b) graficul


tasărilor

14
Locurile de instalare a semnalelor se determină în dependenţă
de cerinţele faţă de observaţii. Pentru clădirile industriale şi civile
tipice ele se amplasează pe perimetrul, cu intervalul de 10 m,
construcţiilor portante din interiorul clădirilor şi din ambele părţi
ale rosturilor de tasare ale clădirii. Modelul de amplasare a
mărcilor de tasare este arătat pe fig. 2.2, a.
2.3. Observaţiile ciclice asupra tasărilor şi deformărilor
Observaţiile asupra tasărilor se efectuează în cicluri, începînd
cu ciclul zero. La efectuarea observaţiilor asupra tasării clădirilor
unde se construiesc ciclurile, se suprapun, cu etapele de terminare
a construcţiilor, de pildă a etajului. Astfel, ciclurile sunt legate
de etapele de aplicare ale sarcinilor pe terenurile de fundaţie. După
terminarea construcţiei termenele observaţiilor se stabilesc în
dependenţă de mărimea şi viteza tasărilor, de regulă de 2—3 ori pe
an, pînă la stabilirea definitivă a tasărilor.

Pentru determinarea cotelor mărcilor de tasare se trasează


drumuirea de nivelment geometric de înaltă precizie cu vize
scurte. Locul de instalare a nivelei se fixează cu bare, bătute în
sol, sau cu dibluri, bătute în asfalt. Nivela în timpul tuturor
măsurărilor se instalează în aceste puncte. O parte din mărcile de
tasare sunt incluse în drumuire în calitate de puncte intermediare.
Reperele 1, 4, 6, 9, 12 şi 14, arătate pe fig. 2.2., sunt punctele de
legătură ale drumuirii, iar restul — puncte intermediare. După
rezultatele determinării diferenţelor de nivel al drumuirii se
calculează cotele mărcilor de tasare pentru ciclul de măsurare dat
şi se înregistrează în carnetul de calculare a tasărilor. Tasarea j a
mărcii i în ciclu se calculează după formula
∆ іj = Η о j - Η іј
unde Hoj — cota mărcii în ciclul de măsurări zero; Η і ј — cota
mărcii ј în ciclul de observaţii i.
Exemplul de carnet pentru calcularea tasărilor este arătat
în tab. 2.1.

15
T a b e l u l 2.1
Carnetul calculării tasărilor

Număr Ciclul 0 Ciclul 1 Ciclul 2


ul fundaţia primul etaj etajul doi
mărcii 8—12 7—10 Iunie 24—28 august
de cota, m cota, m cota, m tasarea
1 158,752 158,750 —2,2 158,747 -5.5
2 ,8496 ,8453 —4,3 841 —8,3
3 ,3428 ,3376 - 5 , 2 ,334 —8,2
.... …. ….. ....... …..
20 ,4839 ,4807 —3,2 ,474 —9.1
Tasarea medie, mm —4,8 —8,9

Pentru imaginarea vizuală a procesului de tasare a clădirii


se construieşte graficul, pe care se arată mărimile tasărilor
reperelor în timp (fig. 2.2., b).
Precizia determinării tasărilor depinde de caracteristica lor
(viteza şi neuniformitatea apariţiei lor), de schema constructivă a
clădirii şi rigiditatea structurilor ei. La calculul preciziei necesare
se bazează pe valorile admisibile ale deformaţiilor construcţiilor.
Pentru majoritatea construcţiilor şi clădirilor tasarea se determină
cu eroarea de 1—2 mm. În acest caz diferenţa de nivel e măsurată
conform programului nivelmentului de ordinul II.

16
Tema 3.

Măsurarea săgeţilor
Planul temei:
3.1. Generalităţi
3.2. Măsurarea încovoierelor (săgeţilor) a unor elemente de
construcţie situate sus (tavane, grinzi etc).
3.3.Măsurarea încovoierilor (săgeţilor) stîlpilor
( procedeul vizării laterale cu teodolitul)

Scopul temei: analiza şi studiul metodelor de măsurare a


săgeţilor.

3.1. Generalităţi
Săgeţile în dependenţă de poziţia elementului de construcţie şi
direcţia forţelor care acţionează asupra lor pot fi verticale sau
orizontale. De exemplu:
Săgeată conductorului: este distanţa pe verticală „f” de la
linia ce uneşte punctele de susţinere ale conductorului pe doi stîlpi
vecini ai unei LTEE aeriene pînă la punctul cel mai de jos al
conductorului (fig.3.1.a).
Dacă punctele de susţinere se află la diferite înălţimi, atunci se
determină (fig.3.1. b) două săgeţi ale conductorului f1 şi f2.

a b

Fig.3.1. Săgeata conductorului:


a) – cu puncte de suspensie la aceiaşi înălţime;
b) – cu puncte de suspensie la înălţimi diferite.

17
Pentru liniile aeriene de 35 -110 kv săgeata conductorului este
de 3-4 m, iar pentru cele de 500-750 kv – 7 –8 m.
Ce înseamnă încovoiere. Încovoiere înseamnă tip de
deformaţie care se caracterizează prin curbarea axei sau suprafeţei
mijlocii a obiectului ce se deformează (grinzi, plăci, învelişuri etc.)
sub acţiunea forţelor exterioare sau a temperaturii.
Referitor la o bară dreaptă se disting încovoieri: simplă sau
plană la care forţele exterioare se află în unul din planele principale
ale barei (adică, planele care trec prin axa barei şi prin axa
principală de inerţie a secţiunii transversale);
Compusă, provocată de forţe situate în plane diferite;
Oblică, caz particular al încovoierii compuse.
În funcţie de factorii de forţă, care acţionează în secţiunea
transversală a elementului încovoiat, încovoierea se numeşte: pură
(cînd există numai momente de încovoiere) şi transversală (cînd
există şi forţe transversale).

a b c d

Fig 3.2. Încovoierea unei bare:


a)- simplă (pură); b) – transversală; c) – longitudinală;
d) – longitudinală-transversală.

3.2. Măsurarea încovoierilor (săgeţilor) unor elemente de


construcţie situate sus
La măsurarea încovoierilor unor elemente de construcţie
situate sus, sau la măsurarea deplasărilor unor puncte deasupra cărora
se află obstacole, se folosesc mire scurte de cîteva zeci de centimetri,
executate dintr-un metal uşor şi divizate la fel ca mirele cu banda de
invar.
În funcţie de nevoi, aceste mire se aşează pe repere, verticali-
18
zîndu-se cu o nivelă sferică sau se suspendă pe benzi, sau de bare,
sub detaliile examinate ale construcţiei.
Capătul de jos al benzii, pe care se suspendă mira are o greutate
care se cufundă într-un vas cu apă (fig 3.3. a,b). La examinarea
construcţiilor de oţel, benzile sau barele de suspendare a mirelor se
sudează de elementul de construcţie urmărit. În timpul măsurărilor se
va nota temperatura aerului pentru a calcula modificările în lungimea
benzilor sau barelor de suspendare, pentru a le lua în considerare la
încovoierile ce se determină.
Figura 3.4. reprezintă un mod simplu de fixare a benzii pe
suprafaţa de jos a tavanului examinat, precum şi încărcarea ei cu
ajutorul unui cilindru metalic. Mira uşoară se fixează de bandă prin
intermediul unor tije cu piuliţe şi pe ea se efectuează citirile cu
ajutorul nivelei de precizie aşezate fie pe pilaştrii speciali, înalţi, fie pe
trepied, dacă este posibil (fig. 3.4.) şi în legătură cu un reper de
nivelment.
Mărimile calculate ale deplasărilor se prezintă de obicei
simultan sub foramă de tabele şi de grafice în care se înscriu şi
date caracteristice referitoare la starea obiectului examinat,
temperatura aerului şi apei, starea timpului etc.

19
1. bara de oţel fixată în
tavan
2. tija
3. bucşa dispozitivului de
prindere
4. articulaţia
5. dispozitiv de prindere
pentru bandă
6. bandă
7. dispozitiv pentru
fixarea greutăţii
8. greutatea.

Fig.3.3.

Fig. 3.4.

Pentru exemplificare se va prezenta în fig. 3.5. graficul


deformărilor unui arc de oţel supus încercărilor pe un cîmp
experimental.

20
Fig. 3.5.
Observaţiile au fost executate cu un nivel de precizie aşezat
pe un pilastru înalt cu pod, folosind miretele speciale suspendate
pe benzi, care aveau cîteva repere de control.
Pentru măsurarea săgeţilor grinzilor podurilor se amplasează
mărci pe partea superioară a suprastructurii. Executînd nivelment
geometric, în timpul încercărilor de probă, se pot măsura cu multă
precizie săgeţile reale ale construcţiei. Acest nivelment se execută
faţă de reperele fixe cu instrumente de precizie.
3.3. Măsurarea încovoierilor (săgeţilor) stîlpilor
( procedeul vizării laterale cu teodolitul)
Acest procedeu se foloseşte la determinarea încovoierii
coloanelor, stîlpilor etc., din hala industrială.
Pe sectorul de verificat, la o distanţă oarecare „l” (fig. 3.6.),
de axa şirului de stîlpi A – A1 (circă 1 m) se trasează o axă
paralelă A1 – A111, marcîndu-se capetele ei.

Fig.3.6. Procedeul vizării


laterale cu teodolitul

21
Deasupra acestor semne se instalează şi se centrează cu
atenţie teodolitul şi marca de vizare.
Teodolitul din A1 se orientează după marca de vizare A11 şi
ridicînd sau coborînd luneta (fiind acelaş plan de colmataţie) se fac
citiri pe miretă cu diviziuni, care este aşezată succesiv la partea
inferioară, medie şi superioară a fiecărui stîlp, perpendicular pe
faţa laterală a stîlpului.
Diferenţa citirilor în cele două (trei) poziţii a cercului
vertical al teodolitului la partea inferioară a stîlpului C1, medie Cm
şi la partea superioară C3 reprezintă încovoierea transversală a
stîlpului.
∆ l i= Cij - Cmj. Sau Csj – Cmj.
Iar diferenţa ∆a:
∆aj = l - Cij.
arată valoarea săgeţii stîlpului.
La acest procedeu, verificarea încovoierii longitudinale a
stîlpilor în lungul şirului se efectuează prin măsurarea distanţelor
între axele semnelor de la bază, de la mijloc şi de la partea superioară
a stîlpilor vecini

22
Tema 4.

Observaţii asupra deplasărilor orizontale


efectuate cu ajutorul metodelor geodezice

Planul temei:
4.1. Generalităţi (reperul de bază şi de observaţii)
4.2. Metoda măsurărilor în aliniament
4.3. Determinarea abaterilor cu ajutorul riglelor de
măsurat
4.4. Determinarea abaterilor prin măsurarea unghiurilor
paralactice
4.5. Metoda triangulaţiei
4.6. Metoda mixtă
Scopul temei: analiza şi studiul metodelor de măsurare a
deplăsărilor orizontale

4.1. Generalităţi (reperul de bază şi de observaţii)

Pentru efectuarea observaţiilor asupra deplasărilor se


instalează semnale de sprijin amplasate în afara regiunii de
mişcare a solului. Principalul constă în imobilitatea lor în timpul
efectuării observaţiilor.
Reperul de bază (fig. 4.1., a) este un pilon 2 din beton
armat, instalat în rocile de bază pe o placă 5 de fundaţie. Pentru
protecţia semnalului de distrugere el se instalează în fîntîna 3,
umplută cu material de izolare termică 4. Partea de sus a
pilonului are capătul sferic 1. centrul căruia este marcat prin
incrustaţie pe metal sau cu o gaură de diametru mic.
La efectuarea observaţiilor asupra deplasărilor pentru
instalarea aparatelor şi fixarea punctelor se folosesc piloni de
observaţie (fig. 4.1., b). Ei sunt nişte bare 2 din beton armat cu
secţiunea în formă de pătrat cu capătul 1 al semnalului (cu un
dispozitiv de centrare specială pentru instalarea uniformă a
23
teodolitului şi semnalului de vizare pentru toate ciclurile de
observare) şi cutia din metal unită prin articulaţie cu mecanism de
închidere. La instalarea pilonului în sol în scopul garanţiei
stabilităţii se foloseşte placa de fundaţie 3. Partea semnalului, ce
iese deasupra pămîntului, alcătuieşte, de regulă, 1.2 m.
Pentru fixarea punctelor de observaţie pe structurile
clădirilor şi construcţiilor se folosesc mărcile de deformaţie.
Marca prezintă un disc metalic 1 (fig. 4.1., c, d), instalat pe
peretele 3 sau pe partea înclinată a construcţiei. Marca îşi schimbă
poziţia sa spaţială paralel cu deplasarea structurii construcţiei.
Pentru vizarea directă cu teodolitul marca se colorează cu
două culori, fiind clar însemnate locurile de orientare ale crucii
sau centrul firelor reticulare ale lunetei. Marca predestinată pentru
instalarea orizontală a riglei speciale, pentru măsurare sau are
urechiuşe speciale 2 (fig. 4.1., c) pentru sprijinul riglei, sau un
capăt semisferic 2 (fig. 4.1., d) pentru instalarea tălpii mirei spe-
ciale.

Fig. 4.1. Semnalele de fixare a punctelor în timpul


observaţiilor asupra tasărilor:
a ) semnalul de bază; b) pilonul de observaţie; c) marca de tasare cu
urechi; d) marca de tasare cu capatul în formă de
semisferă.

24
Precizia determinării deplasărilor depinde de tipul con-
strucţiei, felul fundaţiei, scopul observaţiilor şi viteza deplasărilor.
Pentru clădirile şi construcţiile amplasate pe terenuri de fundaţie
stîncoase eroarea deplasărilor nu trebuie să depăşească 1,5 mm,
pentru construcţiile amplasate pe terenurile slab comprimabile —
3 mm, pentru construcţiile amplasate pe terenurile comprimabile
— 7 mm.
Observaţiile asupra deplasărilor construcţiilor sunt efectuate
în cicluri. Ciclul zero se efectuează pînă la apariţia sarcinilor
orizontale asupra construcţiilor, de exemplu pînă la umplerea
lacului de acumulare cu apă sau rambleierea părţii subterane a
clădirii. Următoarele cicluri se suprapun în timp cu etapele de
aşteptare a apariţiei deplasărilor orizontale, iar după darea
construcţiilor în exploatare—nu mai puţin decît de două ori pe an,
pînă la stabilizarea totală a construcţiei.
La efectuarea observaţiilor cel mai frecvent sunt aplicate
următoarele metode.

4.2. Metoda măsurărilor în aliniament

În afara zonei de deplasare a solului se instalează


semnalele de bază A şi B (fig. 4.2, a) şi periodic (ciclic) se
determină abaterile c1, c2 şi c3 ale mărcilor de deformaţie 1, 2 şi 3,
instalate pe construcţia de la alinimentul AB.
Pentru o precizie mai înaltă de măsurare linia aliniamen-
tului se amplasează la o distanţă mică de la construcţie (0,4—0,6
m).

25
Fig. 4.2. Metoda de aliniament a observaţiilor asupra deplasărilor
orizontale:
a) determinarea abaterii de la aliniament cu ajutorul riglelor de
măsurare; b) rigla de măsurare; c) schema deplasarii
punctului; d) determinarea abaterii de la aliniament prin măsurarea
unghiurilor paralaxee.
Pentru determinarea abaterilor se folosesc următoarele
metode.

26
4.3. Determinarea abaterilor cu ajutorul riglelor
de măsurat

În cazul acestei metode se folosesc rigle de măsurat


speciale cu diviziuni milimetrice (fig. 4.2., b). Rigla se fixează
pe cadrul 2, echipat cu suport special introdus în urechiuşele 1
ale mărcii de deformaţie. Rigla fixată pe marcă ia poziţia
orizontală
La măsurarea abaterilor mărcilor de deformaţie de la
aliniament teodolitul se instalează în punctul A, se pune în poziţia
orizontală, se orientează centrul firelor reticulare la marca de
vizare, instalată deasupra semnalului de bază B, iar pentru poziţia
blocată a limbului şi a lidadei, succesiv, ca şi la ridicarea prin
nivelment lateral, se citesc lecturile c1a, c 2a şi c 3a cu ajutorul
riglei de măsurat.
Aceste măsurări alcătuiesc prima semirepriză.
În a doua semirepriză teodolitul se instalează deasupra
semnalului de bază B, se vizează, pentru altă poziţie a cercului
vertical, la marca din punctul A şi cu ajutorul riglei se citesc
lecturile clb, c2b şi c3b ale mărcilor de deformaţie. După lecturile
căpătate se calculează lecturile
medii c =0,5(c1a + clb), C2 = 0,5(c2a + c2b), c'3=0,5(c3a + c3b) şi se
înregistrează în carnetul de calculare a deplasărilor (tab. 4.1).
Astfel de măsurări se efectuează şi în următorul (primul)
ciclu, rezultatele c1a , c2 şi c înregistrîndu-se tot în carnetul de
calculare a deplasărilor.
Deplasările orizontale A ale mărcilor de deformaţie se -
calculează ca diferenţa abaterilor de la aliniament în ciclul zero şi
ciclurile următoare
∆X 1 - ∆X 2
∆Y = -Bf ∆ 11 = c10 - c11 ; ∆ 1 = c 0 - c 1 ; ∆ 1 = c 0 - c 1 ;
(X 1 - X 2 ) 2 2 2 2 3 3 3

(4.1.)

27
Pentru al doilea şi următoarele cicluri, programul măsurărilor
rămîne neschimbat, ceea ce dă posibilitatea de a exclude din
rezultatele măsurărilor un şir de erori sistematice.

Tabelul 4.1 .
Carnetul de calculări al deplasărilor orizontale ale
punctelor construcţiei
Număr Ciclul 0 Ciclul 1 Ciclul 2
ul 12.06.1988 30.08.1988. 20.12.1988
mărcii
de Lectura Lectura pe Deplasarea Lectura Deplasar
deform pe miră,
mm miră, mm , mm pe miră, ea, mm
aţie
1 187,5 192,0 -4.5 mm
194,5 -7.0
2 194,0 191,0 +3.0 189,5 +4,5
3 188.0 186,5 -1.5 186,0 - 2,0

Rezultatele determinării deplasărilor orizontale se înscriu pe


schemă, aparte pentru fiecare ciclu de observaţii (fig.4.2.,c),
datorită cărui fapt mai ilustrativ sunt prezentate schimbările
deplasărilor în timp.
4.4. Determinarea abaterilor prin măsurarea
unghiurilor paralactice
La aplicarea acestei metode se măsoară cu teodolitul, din
punctele semnalelor de bază A şi B (fig. 4.2., d), unghiurile
paralactice mici via, Υ1a, Υ2a, Υ3a, şi Υ1b, Υ2b, distantele d1, d2,
d3 şi d, iar abaterea mărcii i de deformaţie se calculează după
formula
γ γ
ñία = d ia tgγ ia = d i ia ; cia = (d - d i ) ib .
ρ ρ

28
unde di — distanţa orizontală de la punctul de sprijin al semnalului
A pînă la marca de deformatie măsurată; γia, γib
— unghiurile paralactice, măsurate spre marca i corespunzător din
punctele A şi B.
Măsurarea distantei se efectuează, de regulă, numai în ciclul
zero cu o precizie relativ mică. Metoda generală de observaţii şi
prelucrare a datelor rămîne aceeaşi ca şi pentru metoda
precedentă.
Metoda măsurărilor în aliniament este simplă, nu necesită un
volum mare de muncă, dă rezultate destul de precise, însă are
următoarele neajunsuri:
deplasările orizontale se determină numai în direcţia axei X
(vezi fig. 4.2., c), perpendiculară pe aliniamentul AB;
rezultatele căpătate nu se deosebesc printr-o fiabilitate înaltă,
deoarece amplasarea punctelor A şi B în apropierea construcţiei nu
asigură imobilitatea punctelor în timpul observaţiilor.

4.5. Metoda triangulaţiei


Pentru această metodă semnalele de bază A şi B (fig. 4.3., a)
sunt amplasate în sol stabil la o distanţă destul de mare de la
obiectul de observaţie, iar pe construcţie, de pildă pe baraj, se
instalează pilonii de observaţie I. II, III şi periodic (în cicluri) prin
metoda triangulaţiei se determină coordonatele lor.

În acest scop se determină cu o precizie foarte înaltă, de


exemplu cu telemetrul electrooptic, lungimea bazei AB şi se
măsoară unghiurile tuturor triunghiurilor.
În urma prelucrării datelor pentru fiecare ciclu se capătă
coordonatele punctelor studiate, de exzemplu:
Punctul 0 I II
Ciclul . .X°1 Y°1 XI1, Y11, XII1, YII1.

29
Fig. 4.3. Determinarea deplasărilor orizontale prin metoda de triangulatie
şi combinată (mixtă):
a) schema măsurărilor prin metoda de triangulatie; b) schema
deplasării pilonilor de observaţie; c) schema măsurării prin metoda direcţiilor;
d) schema determinării corecţiilor

Deplasările punctelor de observaţie (pilonilor) în direcţiile


axelor X şi Y se calculează ca diferenţa coordonatelor
corespunzătoare dintre cicluri, de exemplu:
Punctul I . I II
Ciclul ∆XII =X01 –XII; XIII=XoI-XIII

YII=YoI-YII; ∆YIII=YoI-YIII.
Rezultatele determinării deplasărilor se înscriu pe schemele
întocmite pentru fiecare ciclu de observaţii. Mărimea absolută a

30
deplasării totale se determină ca diagonala dreptunghiului cu
laturile ∆X şi ∆Y (fig. 4.3, b), prin
urmare, ∆ = ∆X 2 + ∆Y 2 .
Dacă pe punctele studiate ale construcţiei, de exemplu pe
pereţii clădirii, nu poate fi instalat teodolitul, se aplică metoda
orientărilor (fig. 4.3, c). În cazul acestei metode unghiurile se
măsoară numai în punctele semnalelor de bază A şi B, iar
coordonatele punctelor determinate 1, 2, 3 se calculează ca pentru
intersecţiile unghiulare. Această metodă nu dă rezultate atît de
precise ca metoda de triangulaţie, dar necesită un volum mai mic
de lucrări
În cazurile analizate deplasările punctelor se determină în
direcţia a două axe (în plan) şi au o fibialitate înaltă. Insă în
comparaţie cu metoda aliniamentelor volumul măsurărilor de
teren şi al prelucrării rezultatelor sunt cu mult mai mari.

4.6. Metoda mixtă


La aplicarea acestei metode semnalele de bază A şi B (fig.
4.3., c) se amplasează în sol, stabilite la o distanţă mare de la
obiect, iar pilonii de observaţie I şi II, care formează aliniamentul
I—II,—la o distanţă nu prea mare de la obiect. În construcţii se
instalează mărcile de deformaţie 1, 2 şi 3.
La efectuarea observaţiilor în ciclul zero, coordonatele
pilonilor de observaţie. X0I Y0I şi X0II Y0II se determină prin
0 0 0
metoda triangulaţiei, iar abaterile c 1, c 2 şi c 3 ale mărcilor
de deformaţie 1, 2 şi 3 faţa de aliniamentul suplimentar I—II se
măsoară de la piloni.
În ciclul al doilea de observaţii măsurările se repetă în
aceeaşi succesiune, se determină coordonatele pilonilor de
I I
observaţie XIII , YI I; XI II, YIII şi se măsoară abaterile c 1, c 2 şi
cI3, ale măsurilor de deformaţie faţă de aliniament.
Dacă abaterile pilonilor de observaţie ∆XII = X0I—XIl
şi X II= X0 II-XlII pe axa X nu depăşesc eroarea de determinare a
I

coordonatelor determinate după rezultatele măsurării prin metoda


31
de triangulaţie, atunci deplasarea mărcilor de deformaţie se
determină ca pentru metoda aliniamentelor după formula (4.1.).
Dacă deplasările ∆XI I şi ∆XI II, sînt mai mari decît erorile de
determinare a coordonatelor, atunci în
I I I
rezultatele măsurării abaterilor de la aliniament c 1, c 2 şi c 3 se
introduc corecţii.
Pentru determinarea corecţiilor vom analiza fig. 4.3., c. Fie că
în ciclul de observaţii dat pilonul I a căpătat o deplasare ∆XII şi
din punctul I s-a deplasat în punctul
II; pilonul de observaţii II a căpătat deplasarea XI II şi
din punctul II s-a deplasat în punctul III. În acest caz valorile
corectate ale abaterilor mărcilor de deformaţie pot fi calculate
după formulele:
c1Icor = c1I + δ1 ; c2cor
I
= c2I + δ2 ; c3cor
I
= c3I + δ3 . (4.2.)

Fiecare corecţie o, ă2, şi Sj, după cum se vede din desen, este
alcătuită din partea constantă ∆X = ∆X III − ∆X II şi partea
variabilă, care depinde de mărimea k = ∆X III − ∆ c şi distanţele dl,
d2, d3 şi d4. Conform desenului, putem scrie
k k k
δ1 = ∆X II = d1 ; δ2 = ∆X II = d 2 ; δ3 = ∆X II = d 3 . (4.3.)
d d d
înlocuind valorile lui 6 din (4.3.) în (4.2.) căpătăm

kd1
I
c1cor = c1I + ∆X II + ;
d

k
I
c2cor = c2I + ∆X II + d2 ;
d
k
I
c3cor = c3I + ∆X II + d 3 ;
d

32
Folosind mărimile corectate ale abaterilor c' „r după formula
(4.1.), se poate calcula deplasarea mărcilor de deformaţie
Metoda mixtă de observaţii îmbină metoda sigură a
triangulatiei şi metoda simplă a aliniamentelor. Comparativ cu
metoda triangulatiei în metoda mixtă este redus esenţial volumul
măsurărilor (în particular pentru un număr mare de mărci), iar
comparativ cu metoda aliniamentelor e sporită esenţial fibialitatea
rezultatelor, deoarece se determină deplasarea punctelor
aliniamentului I şi II.

33
Tema 5.

Măsurarea rosturilor de dilataţie şi a fisurilor

Planul temei:
5.1.Generalităţi
5.2. Metoda observaţiilor prin măsurarea fisurilor
5.3. Metoda corzii plutitoare
Scopul temei: analiza şi studiul metodelor de măsurare a
rosturilor de dilataţie
5.1.Generalităţi
Pentru determinarea deplasărilor relative ale diverselor părţi
componente ale unei construcţii separate prin rosturile de dilatatie
şi tasare se pot aplica următoarele metode.
5.2. Metoda observaţiilor prin măsurarea fisurilor
Pentru măsurarea deplasărilor prin această metodă, pe cons-
trucţia urmărită, se aplică aparate de măsurare a fisurilor de dife-
rite construcţii.
Dintre ele, în ultimul timp, răspîndirea cea mai mare a
obţinut-o aparatul de măsurare a fisurilor de triplă observaţie
(construcţie sovietică) (fig.5.1.) .
Acest aparat este alcătuit din trei mărci de fontă fixate pe
suprafaţa tronsoanelor învecinate, pe ambele părţi ale rostului.
Aşezarea mărcilor se face cu ajutorul unui şablon, în vîrfurile unui
triunghi echilateral cu laturile de 200 - 600 mm. În acest caz
înclinarea în direcţie verticală şi orizontală poate fi pină la 5 - l0
mm.
Fiecare marcă (fig. 5.1. a) este alcătuită din căpăcelul (1), capul
cu orificiul (2) şi corpul (5).
Măsurarea distanţelor între orificiile din capetele mărcilor se
face cu un dispozitiv de măsurare mobil, şubler pentru fisuri (fig.
5.1c) format din mira (4) adusă în poziţie orizontală cu ajutorul
nivelei cilindrice (5) şi două ace, unul de sprijin (6) şi al doilea mobil
(7) avînd şi un capăt cu diviziuni micrometrice.

34
Fig. 5.1. Schema amplasării mărcilor pentru măsurarea
fisurilor
Rezultatele măsurătorilor distanţelor şi a diferenţelor de nivel
dintre mărci (fig.5 b) considerînd marca B ca poziţie de origine, se
trec în caietul de observaţii. In funcţie de distanţele a,b şi c dintre
mărci se calculează coordonatele x şi y, la început pentru punctul A:
c 2 + b2 - a2
y= ; x = b2 - y 2 .
2c
şi apoi pentru punctul B:
c 2 + a2 - b2
y' = ; x' = a 2 - y'2 .
2c

35

F
Creşterea deplasărilor orizontale pe două direcţii ∆x şi ∆y se
determină ca diferenţe ale coordonatelor punctelor A şi B, între două
cicluri de măsurători.
Poziţia verticală a mărcilor A şi C faţă de B se determină cu
formula:
Z a = Z b + ∆Za ; Zc = Z b + ∆Zc .
în care:
Zb - cota convenţională,
∆ Za şi ∆Zc - diferenţa de nivel între origine şi mărcile A
şi C observate.
Înclinarea marginii superioare în direcţiile mărcilor:

B - A, B-C şi A-C se calculează cu relaţiile:


∆Za ∆Zc ∆Zac
i B-A = ; i B-C = ; i A-C = .
b a c
Creşterea înclinărilor se determină ca diferenţe ale înclinărilor
între observaţiile repetate şi cele iniţiale.

5.3. Metoda corzii plutitoare


Esenţa acestei metode constă în următoarele:
În punctele galeriei inferioare a barajului, la aceiaşi
înălţime (pînă la 2 m de la pardoseală) pe ambele părţi ale
rostului de tasare între ploturi se fixează mărcile (10) în forma
unor console (fig. 5.2.)

36
.

Fig. 5.2.

Pe fiecare consolă se aşează o cuvă de dimensiunile 25 x 12


x 12 cm umplută cu apă pînă la 10 cm.
Constanţa aşezării cuvei pe conselă se asigură prin contactul
mecanic al adînciturii în formă de V al cuvei cu suportul cilindric
(1), fixat rigid de consolă şi prin şurubul de calare (2) pentru
aducerea cuvei în poziţie orizontală.
În cuvă pluteşte liber plutitorul (3) cu greutatea de 400 gr şi
cu o furcă (4) pe care se aşează o sîrmă de oţel (coardă) (5) cu
diametrul de 0,8 - 1 mm. Sîrma se întinde cu o greutate pînă la 60
kg (la o lungime a aliniamentului de 600 m). Datorită acestei
construcţii sîrma întinsă între capetele aliniamentului (în galeria
barajului) pluteşte liber pe plutitor şi sub acţiunea tensiunii se
aşează rectiliniu, deplasîndu-se în plan orizontal.
Poziţia marginii longitudinale a cuvei (6) faţă de sîrmă se
determină cu ajutorul săgeţii de contact (7) deplasată împreună cu
cursorul (8) în lungul riglei de măsurare (9). Cursorul cu
vermierul, pentru contactul precis al săgeţii cu coardă, are şurub de
fixare şi şurub micrometric.

37
Precizia vermierului este de 0,l mm.
Observaţia asupra deplasărilor relative ale unor părţi
din construcţie se execută în felul următor:
Se fixează sîrma cu un capăt de cîrlig şi celălalt se trece
peste partea respectivă de construcţie păstrînd tensiunea constantă
şi se lasă să se liniştească. Apoi observatorul efectuează citirile pe
vermierele riglelor gradate de la toate cuvele.
În continuare, coarda se deplasează cu 2-3 cm în direcţie
transversală şi programul de observaţii se repetă. Se fac astfel 3-4
serii.
Diferenţa maximă între abaterile reduse la poziţia iniţială a
corzii nu depăşeşte practic ± 0,3 mm. La aprecierea preciziei
determinării deplasărilor relative prin această metodă se calculează
astfel:
a) Eroarea medie pătratică a abaterii proprii a fiecărei mărci de la
linia aliniamentului:

M n = mcit. = ±
[ vv ]
n -1
mcit -eroarea medie pătratică a citirii pe scala riglei gradate.
b) Eroarea medie patratică de determinare a deplasării unei mărci
între două cicluri de măsurători:

µδ = ± M n2 cicl(1) + M n2cicl(2)
Pentru obţinerea deplasării absolute a oricărei părţi de
construcţie este necesar a se însuma deplasarea abţinută prin
această metodă cu deplasarea semnalelor de la capete.

38
Tema 6.

Măsurarea tasărilor şi deformaţiilor constructiilor prin


metode fotogrametrie terestre şi a stereofoto-grametriei

Planul temei:
6.1. Scurtă caracterizare a metodelor fotogrametrice şi
stereofotogrametrice
6.1.1. Metoda fotogrametrică
6.1.2. La baza metodei stereofotogrametrice
6.1.3. Unele particularităţi ale metodelor fotogrametrice şi
stereofotogrametrice
6.2. Observaţii asupra deplasărilor orizontale efectuate prin
metoda fotogrametrică
Scopul temei: cunoştinţe generale privind măsurările
tasărilor şi deformaţiilor folosind metoda fotogrametrică
terestră şi stereofotogrametrice.
6.1. Scurtă caracterizare a metodelor fotogrametriei şi
stereofotogrametriei
Metodele fetogrametriei terestre şi ale stereofoto- grametriei
pot fi folosite cu succes pentru măsurarea deformaţiiler construc-
ţiilor. Avantajul lor faţă de alte metode constă în aceea că ele
fixează cu destulă precizie deformaţiile constante şi cele
temporare (în două-trei coordonate) care au loc sub acţiunea
solicitărilor statice şi dinamice, şi pot fi aplicate în diferite scopuri
tehnice-inginereşti (construcţii de locuinţe, construcţii industriale
şi hidrotehnice, încercări la poduri, şantiere navale, studierea
alunecărilor etc).
Fotografierea mărcilor de deformaţii se face cu ajutorul
fototeodolitului în orice anotimp al anului şi într-un timp foarte
scurt.
Prelucrarea ulterioară de cabinet a fotogramelor se face la
etereo-comparator în timpul convenit de executant. În afară de
aceasta, fotogramele obţinute ale obiectului fotografiat cu mărcile
39
de deformaţie constituie un document care fixează în mod obiectiv
poziţia construcţiei în spaţiu la data fotografierii.
Cu toate acestea, metodele fotogrametrice şi stereo-
fotogrametrice trebuie aplicate numai în acele cazuri cînd
acest lucru este indicat din punct de vedere economic.
6.1.1.Metoda fotogrametrică de determinare a
tasărilor şi deformaţiilor construcţiilor (fig. 6.1.) constă în
fotografierea succesivă a unor semne speciale pe construcţii,
înainte şi după deformare.
Să considerăm că axul optic al fototeodolitului ocupă o
poziţie orizontală şi este îndreptat perpendicular pe planul P al
construcţiei studiate.
În acest caz marca N fixată pe construcţie apare pe
fotogramă sub forma punctului n.
Să considerăm acum că după deformarea construcţiei
marca N se deplasează în punctul N1 şi în condiţiile poziţiei fixe
a axului de vizare a fototeodolitului, apare pe fotogramă în
punctul n 1.
În aceste condiţii, măsurînd pe fotograme, coordonatele
fotogrametrice ale punctelor n şi n1 se poate determina mărimea
deplasării ∆z şi ∆x a mărcii de deformare, pe axul vertical Z şi
cel orizontal x, după care se pot calcula mărimile reale ale
deformaţiilor, deplasărilor spaţiale ∆z şi ∆x după formulele:
∆ž ∆x
∆z = Y ; ∆X = Y .
f f
în care: Y - distanţa de la marca observată pînă la fototeodolit;
f - distanţa focală a fototeodolitului.

40
Fig 6.1.

Baza teoretică a metodei fotogrametrice şi descrierea instru-


mentelor folosite sunt prezentate în mod amănunţit în literatura de
specialitate.
6.1.2. La baza metodei stereofotogrametrice se află
particularitatea vederii stereoscopice de a percepe adîncimea
spaţiului, fapt care permite să se determine deplasarea unui punct
oarecare al construcţiei (fig. 6.2.) în trei măsurători.
Pentru aceasta se fotografiează punctul de studiat al
construcţiei, din două capete S1 şi S2 ale bazei B.
Ca rezultat se obţine imaginea punctului observat pe fo-
tograma din stînga, sub forma punctului n cu coordonatele x1 şi z1
iar pe fotograma din dreapta sub forma punctului n cu
coordonatele x2 şi z2.

41
Fig.6.2.

Diferenţa absciselor punctului n de pe fotograma din stînga


şi cea din dreapta reprezintă paralaxa orizontală în primul ciclu de
măsurători:
P1 =x1 – x2
Coordonatele punctului N în spaţiu (în primul ciclu de
observaţii) se determină cu formulele:
B ⋅ x1 B⋅f B⋅ž
x1 = ; Y1 = ; Z1 = (6.1)
P1 P1 P1
După deplasarea punctului N în poziţia N1, pe fotograma din
stinga obţinem imaginea lui sub forma punctului n1 cu
1
coordonatele x11 şi z iar pe fotograma din dreapta, sub forma
punctului n11 cu coordonatele x21 şi ž21.
Coordonatele spaţiale ale punctului N1 în al doilea ciclu de

42
observaţii se determină cu formulele:
' B ⋅ x1' B⋅f B ⋅ ž1'
X =
1 '
; Y1' = ' ; '
Z =
1 . (6.2)
P1 P1 P1'

unde:
P11 =x11 - x21
Deplasarea punctului N în N1 după rezultatele măsurătorii a
două cupluri stereoscopice obţinute înainte şi după deformaţia
construcţiei se determină după formulele (3) ca diferenţă a
coordonatelor:

⎡ (X ' - X 1 )p1 - X 1∆p ⎤


∆X = X 1' - X 1 = B ⎢ 1 ⎥
⎣ p12 ⎦
∆p
∆Y = Y1' - Y1 = -B ⋅ f 2
p1
⎡ (Ž' - Z )p - Z ∆p ⎤
∆Z = Z1' - Z1 = B ⎢ 1 1 21 1 ⎥ (6.3)
⎣ p1 ⎦

unde diferenţa paralaxelor orizontale între două cicluri de măsură-


tori ∆p = p1 – P1.

Mărimea diferenţei poate fi determinată şi din deplasările


imaginilor obţinute, adică prin observarea nemijlocită a două
perechi de fotograme din stînga şi din dreapta, obţinute în primul
şi în al doilea ciclu de observaţii.
În acest caz creşterile deplasărilor pe cele trei direcţii se
determină cu formulele:
B ⎛ ∆X 2 - ∆ X 1 ⎞
∆X = ⎜ X 1 + ∆X 1 ⎟
X1 - X 2 ⎝ X1 - X 2 ⎠

43
∆X 1 - ∆X 2
∆Y = -Bf
(X 1 - X 2 ) 2

B ⎛ ∆ X 2 - ∆X 1 ⎞
∆Z = ⎜ ž1 + ∆Z1 ⎟ (6.4)
X1 - X 2 ⎝ X1 - X 2 ⎠

unde:
∆X 1 = X 1' - X 1 - deplasarea imaginilor unuia şi aceluiaşi punct
∆X 2 = X - X 2 de pe fotograma din stînga şi cea din dreapta pe
'
2
axa absciselor.
∆Z1 = Z1 - Z1 } - deplasarea imaginii pe axa ordonatelor pe
'

fotograma din stînga.


Mărimea ∆ z1 se obţine nemijlocit pe scara şi tamburul
şurubului paralaxelor orizontale, dacă înaintea observaţiilor la
stereocomparator se roteşte plăcuţa cu 90o.
Cînd construcţia are o lungime însemnată sau înălţime mare
şi nu încape pe una din fotograme, pentru cuprinderea totală a
obiectului se efectuează fotografierea în felul următor;
a) Cu axele optice ale fototeodolitelor, orizontale şi paralele
între ele, înclinate faţă de perpendiculara la bază cu unghiul ± φ;
şi
b) cu axele optice ale fototeodolitului perpendiculare pe
bază şi paralele între ele, dar înclinate faţă do orizont cu unghiul
±ω.
În acest caz coordonatele spaţiale ale mărcii din fiecare
ciclu de observaţii se vor determina cu formulele speciale date în
cursurile de stereofotogrametrie.

Remarcăm că precizia de determinare a deformaţiilor cons-


trucţiilor în fiecare din ciclurile de observaţie depinde de cons-
tanţa pe înălţime a poziţiei fototeodolitului şi de constanţa
orientării fototeodolitului.
Practic, îndeplinirea acestor condiţii este o sarcină grea.
44
Pentru rezolvarea ei cu destulă precizie este necesar să avem
pe fiecare din fotograme nu mai puţin de 2-3 puncte de control a
căror poziţie trebuie determinată în prealabil prin metode geo-
dezice.
6.1.3. Unele particularităţi ale metodelor fotogrametrice
şi stereofotogrametrice
Să analizăm unele particularităţi şi cerinţe ale metodei
fotogrametrice şi stereofotogrametrice de care trebuie să se ţină
seama la măsurarea deformaţiilor construcţiilor.
Cele mai bune semnale pentru observaţiile asupra
deformaţiilor construcţiilor cu ajutorul fototeodolitelor sunt
următoarele:
a) Pilaştrii de susţinere cu secţiune de 40 x 40 cm în-gropaţi
pînă la stratele stabile ale fundaţiei şi prevăzuţi cu dispozitiv
special de centrare care să asigure constanţa stabilirii
fototeodolitului în unele şi aceleaşi puncte ale capului pilastrului.
b) Mărci de deformaţii fixate pentru toată perioada obser-
vaţiilor în pereţii clădirilor sau în alte părţi ale construcţiilor.
Mărcile reprezintă nişte plăci metalice plane de dimen-
siunile 6 x 6 cm cu o tije de susţinere cu lungimea de 5-6 cm fixată
cu pastă de ciment pe obiectivul care se observă.
Pe faţa mărcii sunt reprezentate cercuri concentrice cu
diametrele de 10, 30 şi 50 mm şi grosimea perimetrului de 5 mm,
care se vopsesc, începînd de la centru alternativ cu vopsea neagră
şi albă. Se poate ca fondul pătrat al plăcii să se vopsească cu cu-
loare albă şi pe acest fond să se traseze o cruce neagră care să fie
formată din două linii reciproc perpendiculare cu lăţimea de l0-12
mm
O astfel de marcă, apare pe negativ, sub formă de cercuri
alb-negru sau cruce albă, ceea ce crează condiţii necesare pentru
vizarea precisă cu marca neagră de vizare a stereocomparatorului
asupra centrului imaginii mărcii de deformaţie.

45
6.2.Observaţii asupra deplasărilor orizontale
efectuate prin metoda fotogrametrică

Metoda fotogrametrică de măsurare a mărimilor deplasărilor


se aplică la determinarea deplasărilor unui număr mare de mărci
de deformaţie. Ea se bazează pe folosirea fotogramelor obiectelor,
căpătate în ciclul de observaţie zero şi ciclul curent. După aceste
fotograme se determină schimbările coordonatelor punctelor
identice pentru diferite cicluri.
Pentru ridicări sunt folosite fototeodolitele sau aparatele
metrice, deoarece ele sunt înzestrate cu nivele pentru instalarea
planului de ridicare sub un unghi dat faţă de orizont şi cu
dispozitiv de orientare, asemenea teodolitului, pentru instalarea
axei optice a aparatului de fotografiat în direcţia dată.
Cea mai simplă pentru prelucrarea datelor, universală şi
exactă, e considerată metoda de determinare a deplasărilor, după
fotogramele paralele planului principal al construcţiei.
Fotogramele aparte dau posibilitatea de a determina
mărimea deplasărilor punctelor construcţiei în planul paralel
fotogramei, iar perechea de fotograme stereo, ridicate de pe baza
B, paralelă planului construcţiei, în trei planuri reciproc
perpendiculare.
Pe fig. 6.4. este arătată fotograma din stînga (Ss) şi din
dreapta (Sd) a staţiilor de fotografiere, amplasate paralel faţadei
clădirii, pe care sînt fixate mărcile de deformaţie 1, 2, 3,..., i. În
afara zonei de deformaţie sunt fixate punctele de control K1, K2,
K3, K4. Axa X a sistemului de coordonate fotogrametrice este
suprapusă cu linia bazei B (Ss, Sd)), vizele principale OSSS şi
QdSd a fotogramelor din dreapta şi stînga sunt perpendiculare pe
liniile bazei.

46
Fig. 6.4. Schema determinării deplasărilor prin metoda
fotogrametrică.

În acest caz coordonatele punctelor construcţiei


se determină după formulele:
Bx Bf Bz
X= ; Y= ; Z= .
p p p
Deplasările mărcilor de deformaţie ∆X, ∆Y, ∆ Z se cal-
culează ca şi în cazul efectuării observaţiilor prin metodele
geodezice, folosind formula (4.1).
Mărimile ∆X, ∆Y, ∆ Z vor fi deplasări adevărate ale
punctelor obiectului, dacă locul de amplasare a camerei de
fotografiat şi elementele de orientare ale fotogramei pentru fiecare
ridicare următoare vor rămîne neschimbate, şi poate fi realizat prin
instalarea camerei de fotografiat pe stative sau tumbe staţionare,
care asigură instalarea exactă a camerei în unul şi acelaşi punct şi
orientarea minuţioasă cu ajutorul nivelelor şi instalaţiilor de
orientare.
Exactitatea instalării camerei prin compararea coordonatelor
punctelor de control ki —k4 după fotogramele ciclului zero şi ale

47
ciclului curent. Punctele de control se vor amplasa în afara zonei
de deformaţie, deoarece trebuie să fie imobile.
Dacă apar diferenţe de coordonate ale punctelor iden-
tice

δxkj = xkj - xko ; δzkj = zkj - zko ;


unde k — numărul punctului de control, / — numărul ciclului
curent, atunci ele sînt funcţii de schimbare a elementelor de
orientare a fotogramelor şi se scriu în formă de polinom:
δxk0 = a0 + a1 xk20 + a2 xk0 zk0 + a3 zk0 + a4 xk0 ;
δzk0 = c0 + a1 xk0 + a2 zk20 + a3 xk0 + a3 xk0 + a1 zk0 (6.5)

unde xk0, zk0— coordonatele punctului de control cu numărul K


pe fotograma ciclului zero.
Dacă pe fotograme sunt trei puncte de control, care nu sînt
amplasate pe o dreaptă (vezi fig.6.4 ), pentru punctele k1, k2, k3
poate fi alcătuit un sistem de şase ecuaţii de forma (6.5), din
soluţia căreia se determină mărimile coeficienţilor ai ,ci - (i =0, 1,
2, 3, 4).
Dacă în formula (6.5) datele punctelor de control vor fi
înlocuite cu coordonatele mărcilor de deformaţie măsurate pe
fotograme(x'kj, y'kj)şi mărimile a„ cit calculate după coordonatele
punctelor de control, vom căpăta corecţiile oxkj, ozkj, ce trebuie
introduse în mărimile coordonatelor măsurate; ele compensează
influenţa schimbării elementelor de orientare a fotogramei în
ciclul j faţă de poziţia din ciclul zero:
xkj=x'kj+δxkj; zkj=z 'kj+δzkj .
Coordonatele xkj, Zk\ pot fi folosite pentru calcularea
diferenţelor coordonatelor după formulele:
∆Xkj=Bxkj / pkj – Bxk0 / pk0 = B(xkj / pkj – xk0 / pk0);
∆Ykj=Bf / pkj – Bf / pk0=Bf(1 / pkj – 1/ pk0);
∆Zkj = Bz / pkj – Bzk0 / pk0 =B(zkj /pkj –pk0 / pk0);

48
unde xkj, zkj, pki — mărimile corectate ale coordonatelor şi
paralaxului punctului k pe fotograma ciclului j; xk0 ,zko ,pk0 —
coordonatele corectate şi paralaxul punctului k pe fotograma
ciclului zero; B, f — baza de fotografiere şi distanţa focală a
camerei de fotografiat.
Deseori deplasările punctelor construcţiilor se măsoară
numai în planul X, Z, adică în planul fotogramei. In acest caz
construcţia se fotografiază numai dintr-o staţie, mărimea Y se
măsoară prin metodele geodezice, iar pentru calcularea mărimilor
∆X, Z se aplică formulele
Xxkj = Yxkj /f— Yxk0 / f = Y∆xkj /f; ∆Zkj= Y∆zkj.

La măsurarea deformaţiilor, mărimile ∆xkj ,∆zkj sunt foarte


mici, din această cauză pentru ridicarea preciziei de măsurare a lor
se aplică metoda paralaxului temporar. Fotograma ciclului zero se
instalează în caseta din stînga a stereocomparatorului, iar
fotograma ciclului pentru studierea deformaţiilor — în caseta din
dreapta. In lipsa deplasărilor punctelor obiectului şi păstrarea nes-
chimbată a elementelor de orientare a fotogramei, observatorul
binocular urmăreşte imaginea plană a obiectului. Dacă există
deplasări, devierile în planul X, Y sunt perceptate de observator ca
deformare spaţială a imaginii plane. Aceste devieri (∆x', ∆z') se
măsoară prin orientarea stereoscopică a mărcii la punctul
obiectului prin deplasarea numai a casetei din dreapta a
stereocomparatorului sau cu şuruburile paralaxului longitudinal şi
transversal.
Dacă la măsurarea cu stereocomparatorul mărimile ∆xkj , ∆zkj
ale punctelor de control nu sunt egale cu zero, atunci la valorile
∆xkj , ∆zkj ale tuturor punctelor studiate se introduc corecţiile
δxkj , δzkj , conform formulelor ( 6.5 ), din contul schimbării
mărimii elementelor de orientare a fotogramelor
∆xkj = ∆x'kj + δxkj ; ∆zkj =∆z'kj + δzkj .

49
Calculele erorilor măsurării şi practica aplicării foto-
grametriei pentru măsurarea deformaţiilor arată, că erorile relative
de determinare a deplasărilor pe axele X şi Y au următoarele
mărimi:
m∆x 1 1
≈ - ;
y 25000 4000

m∆y 1
≈ ;
Y 1000

m ∆z 1 1
≈ - ;
z 2000 25000

50
Tema 7.

Măsurarea deplasărilor şi deformaţiilor


unghiulare

Planul temei:
7.1. Generalităţi
7.2. Determinarea înclinaţiei construcţiilor faţă de verticală
7.2.1. Metoda proiectării verticale
7.2.2.Metoda intersecţiilor unghiulare
7.3.Determinarea înclinării construcţiilor prin procedeul
măsurării unghiurilor orizontale
Scopul temei: cunoştinţe generale privind măsurarea
deplăsărilor şi deformaţiilor unghiulare.

7.1. Generalităţi
Deplasările şi deformaţiile unghiulare sunt rotiri ale
construcţiilor care pot avea loc în plan orizontal (răsuciri ale
construcţiei) sau în plan vertical (înclinări ale construcţiei).
Rotirile în plan orizontal se pot determina pe baza re-
zultatelor măsurătorilor deplasărilor punctelor construcţiei în plan
orizontal, folosind metodele geodezice (microtriangulaţie,
aliniament).
Cele mai frecvente rotiri şi în acelaşi timp cele care
interesează cel mai mult din punct de vedere al stabilităţii
construcţiilor, sunt cele care au loc în plan vertical (înclinări ale
construcţiei).
Procedeele utilizate la determinarea acestor deplasări şi
deformaţii unghiulare, pot să ofere două modalităţi de exprimare
a mărimii acestora şi anume prin:
- mărimi unghiulare care exprimă direct unghiul de rotire
al elementului de construcţie observat;
- mărimi lineare al căror raport permite determinarea
tangentei unghiului de rotire.
51
Determinarea înclinării construcţiilor
Pentru determinarea înclinării construcţiilor, s-au conceput
diverse procedee care au utilizat unele dispozitive tehnice speciale
sau o parte din aparatura folosită la măsurarea deplasărilor
orizontale şi verticale.
Dintre cele mai cunoscute procedee de determinare se
menţionează următoarele:
a) - determinarea înclinării construcţiilor cu ajutorul
clinometrelor;
b) - determinarea înclinării construcţiilor cu ajutorul
pendulelor;
c) - determinarea înclinării construcţiilor prin metoda
măsurării unghiurilor orizontale;
d) - determinarea înclinării construcţiilor înalte după
mărimea tasării fundaţiilor (prin nivelment
geometric ).

Procedeele a) şi b) fac parte din categoria metodelor


negeodezice şi deci nu se vor prezenta aici. Ne vom ocupa numai
de ultimele două procedee care utilizează aparatura geodezică.

7.2. Determinarea înclinaţiei


construcţiilor faţă de verticală
Sub influenţa sarcinilor solicitate de vînt, încălzirea
neuniformă şi tasarea fundaţiei, axele construcţiilor se abat de la
poziţia verticală. De regulă, construcţiile în formă de turn au
curbură spaţială (fig. 7.1., a). Pentru determinarea abaterii de la
verticală punctul axei Os se proiectează pe verticală la orizontul
iniţial şi se capătă punctul Oj. Înclinaţia construcţiei se
caracterizează prin

52
Fig. 7.1. Schema determinării înclinaţiei construcţiilor:
a ) caz general; b ) aparatul de proiectare optică, instalat în interiorul
con-strucţiei; c ) aparat de proiectare optică, instalat în exteriorul
construcţiei; ) cu teodolitul; e) prin metoda intersecţiilor unghiulare.
mărimea liniară e şi unghiulară α. La determinarea înclinaţiei se
aplică următoarele metode.

53
7.2.1. Metoda proiectării verticale
Pentru această metodă există următoarele cazuri.
Construirea verticalei are loc cu ajutorul firului cu plumb care
se suprapune cu axa construcţiei Os din secţiunea de sus, iar pentru
amortizarea oscilaţiilor greutatea se amplasează într-un vas cu lichid
vîscos. În secţiunea de jos cu ajutorul riglei cu diviziuni
milimetrice se măsoară abaterea e a punctului O s a firului cu
plumb faţă de axa Oj a construcţiei în secţiunea de jos. La
determinarea mărimii unghiulare a înclinaţiei α ea se măsoară
direct cu raportorul sau se determină proiecţiile înclinaţiei ∆x şi
∆y pe axele de coordonate, iar mărimea unghiulară se
determină după formula
α = arc tg( ∆y/ ∆x)
Exactitatea măsurărilor se verifică după formula
e = ∆x 2 + ∆y 2 .
Precizia determinării înclinaţiei în acest caz este foarte
mică şi în multe cazuri depinde de abaterile firului cu plumb de
la verticală sub influenţa curenţilor de aer. Pentru o mai înaltă
precizie de determinare se folosesc aparatele optice de proiectare
verticală.
La construirea liniei verticale cu ajutorul aparatelor de
proiectare verticală, deasupra axei construcţiei în secţiunea de jos
(fig. 7.1., b) se instalează aparatul, iar în secţiunea de sus se
determină deplasările punctului O 'j şi Os în direcţia axelor X şi Y.
Pentru aceasta diametrul zero al aparatului optic de proiectare pe
verticală se orientează în direcţia axei X, iar în secţiunea de sus se
instalează paleta, orientată la fel. Centrul paletei se suprapune cu
centrul secţiunii de sus a construcţiei. In acest caz, media lecturilor
citite pe paletă, cînd aparatul este instalat în poziţia 0 şi 180°, va
arăta mărimea deplasării -Ax, iar media lecturilor pentru poziţia 90
şi 270° - mărimea deplasării ∆y. Calcularea mărimii unghiulare şi
liniare a înclinaţiei se face ca şi în cazul precedent.
La determinarea înclinaţiei coşurilor de fum nu pot fi
efectuate măsurări în interiorul lor. De aceea se procedează în
54
felul următor: în direcţia unei axe, de exemplu pe axa Y (fig. 7.1.
c), se depune un segment a şi în punctul A căpătat se instalează
aparatul optic de proiectare verticală. În secţiunea de sus se
instalează în poziţia orizontală mira şi se citeşte lectura b. Dacă
sunt cunoscute razele coşului Rs şi Rj respectiv din secţiunea de
sus şi de jos, abaterea pe axa Y poate fi calculată după formula
∆y=(Rj + a) — (Rs + b).
La construirea liniei verticale cu ajutorul teodolitului
aparatul se instalează succesiv pe una din axe, de exemplu pe axa
X (tig. 7.1., d), se vizează la punctul de sus B al clădirii, apoi în
raport cu firul reticular al lunetei, cu ajutorul riglei cu diviziuni
milimetrice, se determină abaterea ∆y. La fel se determină
abaterea ∆x şi se calculează mărimea unghiulară şi liniară a
înclinaţiei.
7.2.2.Metoda intersecţiilor unghiulare
Pentru această metodă în jurul construcţiilor în formă de turn
se instalează nu mai puţin de trei puncte A, B şi C ale reţelei de
bază (fig. 7.1., e) şi prin metoda triangulaţiei se determină
coordonatele lor. Din fiecare punct prin intersecţii unghiulare se
determină coordonatele axei construcţiei în secţiunea de sus Os şi
cea de jos Oj. Pentru determinarea direcţiei spre axa construcţiei
în timpul intersecţiilor se citesc lecturile pe muchiile din dreapta
şi stînga, iar ca mărime finală este luată media aritmetică.
După coordonatele punctelor Oj şi Os se calculează mărimile
înclinaţiei ∆x şi ∆y şi se determină înclinaţia unghiulară α şi
liniară e.

Procedeele a ( şi b) fac parte din categoria metodelor ne-


geodezice şi deci nu se vor prezenta aici. Ne vom ocupa numai de
ultimele două procedee care utilizează aparatura geodezică.

55
7.3.Determinarea înclinării construcţiilor prin procedeul
măsurării unghiurilor orizontale

În cazul cînd zona în care este amplasat obiectivul cercetat ,


este liberă, la una din muchiile acestuia, pe două direcţii normale
şi pe o distanţă de minimum 20 m de aceasta, se poate aplica
metoda de determinare a înclinării prin măsurarea unghiurilor
orizontale cu teodolitul.
În acest scop, se aleg două puncte de staţie S1 şi S2 am-
plasate pe două direcţii normale şi în prelungirea a două feţe ale
obiectivului (care formează una din muchiile construcţiei), la o
distanţă de 20 - 50 m se marchează prin borne sau pilaştrii de
beton (fig. 7.2.).

Fig. 7.2.
La partea superioară a construcţiei se fixează o marcă de
observaţii A.
Din staţia S1, se măsoară cu teodolitul unghiul orizontal φ1
format de direcţia de vizare la marca A şi direcţia către un punct
mai depărtat B, marcat permanent şi suficient de vizibil.
Se mută teodolitul în staţia S2 şi se măsoară unghiul
56
orizontal φ2 format de direcţia către marca A şi acelaşi punct B
sau un alt punct B1, îndepărtat şi suficient de vizibil.
La fiecare ciclu de observaţii se repetă măsurarea unghiurilor
orizontale φ1 şi φ2 obţinîndu-se faţă de măsurătoarea de origine,
în fiecare ciclu de măsurare următor, cîte o creştere unghiulară a
înclinării transversale ∆ φcc.

Astfel, pentru ciclu IV de măsurare din staţia S1, se obţine


creşterea unghiulară;

∆φcc1 = φIV1 - φ1I

În care s-a notat:


IV
φ I 1 şi φ1 - mărimile unghiului φ1 după ciclul I şi
respectiv după ciclul IV de observaţii.
Mărimii unghiulare ∆φ îi corespunde o mărime
liniară q care se determină cu relaţiile:

în care s-a notat:


q1 , q2 - mărimile liniare ale înclinării în milimetri
determinate din staţiile S1 gi S2;
cc cc
∆φ1 şi ∆2 - mărimile unghiulare ale înclinării
exprimate în secunde, determinate din
staţiile S1 şi S2;
L1 şi L2 - distanţele orizontale S1A respectiv S2A în mi-
limetri.

57
Mărimea totală a creşterii înclinării Q exprimată sub fermă
liniară se abţine prin compunerea vectorilor q1 şi q2 care reprezintă
mărimile liniare ale înclinărilor transversale determinate din staţia
S1 respectiv S2 (fig. 7.3.); aceasta se determină cu relaţia
Q = q12 + q22

În funcţie de cele două componente ale proiecţiei înclinării


qx şi q2 se poate stabili şi direcţia înclinării.

58
Tema 8.

Determinarea înclinării construcţiilor înalte prin


nivelment geometric (sau după mărimea tasării
fundaţiilor)

Înclinarea construcţiilor înalte se poate determina,ca şi în cazul


măsurării tasării fundaţiilor, cu ajutorul cotelor mărcilor de perete
plantate în cele patru laturi opuse ale fiecărei fundaţii pe care sunt
executate aceste construcţii.
Cotele mărcilor de tasare se determină printr-o drumuire de
nivelment geometric sprijinită pe un reper de nivelment A
amplasat la cca. 40 - 50 m de construcţie (fig. 8.1.):

Fig. 8.1.

59
Repetînd nivelmentul mărcilor de tasare (M 1, M2 ...) pe
cicluri de observaţii se obţin mărimile tasărilor respective.
Diferenţele tasărilor pe două direcţii reciproc perpendiculare
(care trec prin centrul C al construcţiei), însemnate prin pătratele
lor, determină mărimea înclinării fundaţiei, notată ∆Tconform
relaţiei: ∆T = ∆T12 + ∆T22
În care: T1 = H c - H M1 ; T2 = H c - H M 2 ;
H M1 + H M 3 H M2 + H M4
Hc = =
2 2
Mărimea creşterii înclinării transversale (q) a construcţiei la
înălţimea h se determină cu relaţia:
∆T
q= ⋅ h
l
În care: 2 l - distanţa orizontală între mărcile de tasare plasate pe
direcţia de înclinare a construcţiei;

h - înălţimea construcţiei.

În funcţie de mărimile ∆T1 şi ∆T2 se poate obţine şi direcţia


creşterii înclinării:

care se stabileşte în funcţie de laturile construcţiei observate.

60
Tema 9.

Măsurarea înclinărilor şi deplasărilor orizontale ale


construcţiilor cu ajutorul firelor şi vizelor verticale
Planul temei:

9.1. Măsurători pendulare în puţuri


9.2. Părţile componente ale unei instalaţii pendulare
9.3. Măsurători cu vize verticale
9.1. Măsurători pendulare în puţuri
Principiul de măsurare.
Instalaţiile pendulare se montează într-un puţ al barajului şi
prin mijloace mecanice sau optice se observă deplasarea firului de
sîrmă,faţă de o poziţie iniţială considerată a fi zero.
În urma presiunii hidrostatice, a greutăţii betonului şi
deformării rocii de fundaţie un bloc de beton se va înclina din
poziţia 1 în poziţia 2, cu un unghi oarecare. Ceea ce ne interesează
este deplasarea pe orizontală în urma rotirii blocului cu unghiul α
(fig. 9.1. )
Din această figură rezultă:

Iar din asemănarea triunghiurilor n n1 n1 şi m c' m'

N a H⋅a
= ; N=
H h h

61
Fig. 9.1

Stabilirea deplasării pe orizontală a unui punct de pe


axa verticală

Această ultimă relaţie ne dă valoarea deplasării pe ori-


zontală a unui punct de pe axa verticală, ca urmare a rotirii
blocului cu unghiul α .
În cazul că blocul se şi deplasează, atunci valoarea acestei
deplasări pe orizontală se adună la valoarea N.

9.2. Părţile componente ale unei instalaţii pendulare


Măsurătorile pendulare sunt de o importanţă foarte mare
pentru supravegherea în timp a barajului.
În caz că puţul este prelungit pînă la roca de fundaţie atunci,
cu ajutorul acestor măsurători putem determina proprietăţile şi

62
modificările terenului de fundaţie.
O instalaţie pendulară se compune dintr-un fir de sîrmă,
dispozitive pentru suspendarea şi fixarea intermediară a firului,
o greutate şi un aparat de citire.
În fig ( 9.2) este redat schematic modul de instalare a unui
pendul în puţul unui baraj.

Fig. 9.2. Schema de amplasare a pendulului


În cazul de faţă puţul este dus pînă la roca de fundaţie
la circa H/3 din înălţimea totală a barajului. În felul acesta se
pot studia proprietăţile şi modificările terenului de fundaţie. Ins-
talaţia pendulară este completă, avînd firul de sîrmă f, dispozitivul
de suspendarea firului S, dispozitivele 1,2,3,4,5, 6, pentru fixarea
intermediară a firului de sîrmă, cu scopul de a se putea citi
înclinările suferite de baraj în cîteva etaje diferite, greutatea g şi
aparatul de citire c, care se instalează în puţ la un loc accesibil din
galeria de vizitare, de injecţii, de drenaje etc. Cu ajutorul
aparatului de citire (fig. 9.3.) se poate obţine numai valoarea
deplasării relative a unui punct (situat de exemplu în zona
coronamentului) faţă de bază, căci la rîndul său şi punctul fix din
zona fundaţiei, datorită forţelor orizontale, se deplasează o dată cu
deplasarea terenului de fundaţie.
63
Fig. 9.3. Dispozitivul de citire

K1 ,K2 - sunt instrumente de citire;


r1 , r2 - sunt rigle pe care se face citirea. Instrumentele de
citire K1, K2 se mişcă pe tijele încrustate în peretele puţului.
Sisteme de instalaţii pendulare.
Printre cele mai utilizate sisteme pendulare sunt:
-Pendulul simplu Metra – Fric;
- Pendulul Hidroproiect URSS;
- Pendulul invers cu plutitor;
- Pendulul diferenţial;
- Pendulul juillard;
- Coordimetrul Huggenberger;
- Goordiscepul etc.
Dintre acestea, pentru exemplificare, se vor prezenta
următoarele:
a) Pendulul simplu Metra -Fric
Este compus din următoarele părţi componente: firul de
sîrmă; dispozitivul de suspendare; greutatea; masa şi aparatura de
citire.În fig. 9.4 se redă schematic poziţia ce ocupă în puţ pendulul
simplu împreună cu părţile compenente.
Firul de sîrmă 2 al pendulului Metra-Fric are diametrul de 0,6 mm.
64
El se prinde de dispozitivul de sus-
pendare 1, iar citirea deviaţiei se face la
masa de citire 3. Firul este întins de o
greutate 5, de circa 20-70 kg de formă
cilindrică. Pentru a se evita apariţia
oscilaţiilor nedorite ale firului 2,
greutatea 5 este cufundată într-o baie de
ulei a vasului 6. Capacul de protecţie 7
serveşte pentru devierea eventualeler
picături de apă.
Se recomandă ca în puţuri cu
diametrul mic, firul pendulului să fie
protejat printr-un tub metalic.
Masa de citire 3 (fig.9.5.) este în-
zestrată cu o placă de oţel 8, prevăzută cu
două scale gradate 9 pentru citirea devia-
ţiei pe două direcţii şi cu un orificiu cu
diametrul de 12
cm prin care trece firul de sîrmă 2.

Fig. 9.4. Instalaţia pendulului simplu.

65
Fig.9.5. -Masa
de citire a
pendulului
Metra -Frie

Citirea se face cu un aparat optic 4 portativ (fig. 9.6.) prin intermediul


cilindrilor metalici 11 şi 12.
Cilindrul 11 este prevăzut cu un ocular, iar tubul cilindric 12 este
înzestrat cu o sticlă mată 13 şi luminat de o lanternă 14. Pentru citirea
zecimilor de milimetri, aparatul este prevăzut cu un vernier 15.

Dispozitivul 4 este demontabil şi deserveşte şi celalte instalaţii


pendulare.

Fig.9.6. –Aparatul
optic de citire

Sticla mată 13 este prevăzută cu două orificii prin care se


vede poziţia firului de sîrmă 2 (fig. 9.7.).

66
Fig.9.7. Vederea firului de sîrmă prin orificiile
sticlei mate.
Citirea se face numai în momentul cînd firul ocupă poziţia
indicată în fig.9.7 Pentru aceasta aparatul de citire se deplasează
pînă cînd firul de sîrmă vine şi ocupă poziţia de centru atît în
deschiderea cercului cît şi a triunghiului, practicată în sticla mată
fixată în tubul cilindric 12.
Înaintea fiecărei citiri aparatul 4 se apasă marginal, astfel
încît să existe o bună păsuire între marginea de contact a
aparatului de citire şi cea a mesei de suport. Valoarea
coordonatelor citite trebuie trecută în formulare. Toate operaţiile
se repetă şi pe cealaltă direcţie.
Deci deplasarea firului se obţine prin fixarea poziţiei cu
ajutorul a două citiri (fig. 9.8.)

Fig. 9.8.Citirea la scara gradată în două poziţii diferite ale firului


pendulului.

67
În poziţia 1 a firului de sîrmă se face citirea pe cele două
scări şi se obţine IC1 şi IC2.
Firul ocupă apoi poziţia n. În această poziţie se face citirea
nC1 şi nC2.
Valoarea deplasării este dată de relaţia:

IC 1 - nCl = D1

IC2 – nC2 = D2
Cu ajutorul valorilor obţinute se întocmesc grafice din care
se poate urmări variaţia deplasării blocurilor de beton în funcţie de
presiunea hidrostatică a apei din locul de acumulare, de variaţiile
de temperatură datorită exotermiei betonului şi de tasările proveni-
te din greutatea construcţiei şi a apei din bazinul de retenţie.

b) Pendulul Hidroproiect U.R.S.S.

Acest dispozitiv se foloseşte în două cazuri:


- pentru măsurarea înclinărilor;
- în combinaţie cu metoda triangulaţiei pentru
măsurarea deplasărilor orizontale ale bazelor
construcţiilor.
Pentru ambele cazuri se foloseşte firul şi măsuţa cu
coordimetrul de aceiaşi construcţie Hidroproiect, iar susţinerea
sîrmei la partea superioară a construcţiei este diferită.
La măsurarea înclinărilor fixarea sîrmei (1) în locaşul de la
coronamentul barajului (2) este rigidă iar la măsurarea deplasărilor
orizontale, fixarea sîrmei este mobilă (fig. 9.9).
Deasupra firului se instalează un semnal metalic de
aliniament, a cărui poziţie se determină periodic prin metoda
microtriangulaţiei din punctele de staţie din exteriorul construc-
ţiei.
Semnalul de aliniament constă din ţeava încastrată (3) cu
diametrul de 250 - 300 mm, cu lungimea de aproximativ 1 m.

68
La partea superioară a ei, în capacul care se înşurubează (4)
este amplasată o bucşă de centrare (5) pentru aşezarea în ea a ţintei
de vizare fixe (6). Lateral faţă de ţeava încrustată este sudată o
bară (7) pentru fixarea pe ea a unei role mobile (8) cu sîrmă de oţel
(9) cu diametrul de 2 mm. La partea inferioară a semnalului este
fixat coaxial cu bucşa de centrare un ghidaj (l0)

care uniformează direcţia firului cu greutatea (11). Această


greutate are 80 kg şi este aşezată într-un vas cu ulei pentru amor-
tizarea oscilaţiilor sîrmei.
Deasupra greutăţii se construieşte o măsuţă metalică
rezistentă (12) pe care sunt fixate din două părţi plăcile coordi-
metrului (15). În plăci sunt făcute nişte orificii de ghidaj (14), în
care, în funcţie de poziţia firului se aşează coordimetrul portant.

69
Fig. 9.9. Pendulul Hidroproiect URSS.
a) Schema fixării
b)Semnalul de aliniament
c) Coordimetru deplasabil

Coordimetrul constă din două riglete reciproc


perpendiculare (15) cu diviziuni milimetrice şi dispozitive
culisabile cu verniere care permit efectuarea citirilor cu precizia de
pînă la ± 0,05 mm. Pe rigla aşezată în direcţia axei X este fixat un
colţar pentru contact electric (16), pentru stabilirea momentului în
70
care coordimetrul atinge sîrma (9).
Coordimetrul se aşează astfel încît axa y a lui să coincidă sau
să fie paralelă cu axul longitudinal al construcţiei iar axa X să fie
orientată pe direcţia de curgere a apei. Limita de măsurare a
dispozitivului pe axa X este de 14 - 16 cm iar pe axa y de 6-8 cm.
Coordonatele x şi y care caracterizează poziţia sîrmei se
determină simultan. Pentru ridicarea preciziei măsurătorilor în
timpul contactului se execută de obicei 20 - 30 citiri. Din rezul-
tatele măsurătorilor repetate se calculează erorile medii pătratice
mx şi my cu formula Bassel.
Eroarea medie pătratică liniară de transmitere a centrului
semnalului de observare de pe coronamentul barajului în galeria
construcţiei se determină cu formula: ms = mx2 + m2y
Valoarea liniară a creşterii între două cicluri de măsurători se
calculează cu formula:
Qabselut = (x 2 − x1 ) 2 + (y 2 - y 1 ) 2 ± mS21 + mS2 2
unde: x1 , y1,x2, y2 ~ coordonatele (media citirilor) firului în gale-
rie obţinute la coordimetru în două cicluri de observaţii;
m m
S1 , S2 - erorile medii pătratice de transmitere din cele
două cicluri de măsurători.
Mărimea creşterilor înclinărilor în valoarea relativă sau
unghiulară poate fi calculată respectiv cu formulele:

Qabs.
Qrelat. =
L

şi
unde: L lungimea firului.

71
Mărimea deplasării orizontale a bazei construcţiei în zona
semnalului de aliniament care se calculează cu formula

∆= [(X 2 - x 2 ) - (X 1 - x1 )]2 + [(Y2 + y 2 ) - (Y1 + y1 )]2 ±


± mS21 + mS22 + m2∆
unde: X1Y1X2Y2 - coordonatele centrului semnalului de
aliniament obţinute din microtriangulaţie, în
două cicluri de măsurători (în acelaşi sistem
cu citirile la coordimetru) ;
m ∆ - eroarea de determinare a deplasării liniare a semnalului
de aliniament de pe coronament după rezultatele intersecţiilor înainte,
în două cicluri de observaţii.
Asupra preciziei măsurătorii înclinărilor şi deplasărilor
orizontale influenţează curenţii de aer din galerie; picăturile de apă
ce cad pe fir şi greutate; deplasarea punctului de suspendare a firului
ca urmare a diferenţei de temperatură etc.
c/ Pendulul invers plutitor
Este format dintr-o sărmă a cărui capăt inferior este fixat în
roca de la baza barajului iar cel superior este fixat de un flotor care
pluteşte liber într-un vas special cu apă.
Pendulul invers cu plutitor construit de M.S. Muraviev, se
poate utiliza atît pentru determinarea înclinării construcţiei cît şi
pentru măsurarea deplasării orizontale. Cu ajutorul acestui dispozitiv
este comodă, în special, determinarea deplasărilor orizontale a
semnalelor de capăt ale aliniamentului fixate în galeria barajului,
deoarece intersectarea acestor semnale din punctele de
microtriangulaţie nu este întotdeauna posibilă.
Dacă se instalează două dispozitive de pendul invers cu
plutitor, unul sub altul se pot măsura separat atît înclinările cît şi
deplasările orizontale (fig. 9.9.).

72
Fig. 9.10. a) schema pendulului; b) dispozitivele de
citire şi plutire.
Pentru măsurarea înclinărilor, capătul de jos al sîrmei se
introduce într-un puţ special sau foraj vertical (1) cît mai apropiat
de partea inferioară a fundaţiei construcţiei (2),
Capătul de sus al sîrmei cu flotorul (11) se scoate la
coronamentul barajului. În centrul flotorului este ridicat un ştift
vertical (20) pe a cărui parte superioară este crestată o cruce. Faţa
de punctul de intersecţie a crestăturilor punctul (2) de fixare a
firului va ocupa întotdeauna o poziţie constantă. Pe un capac

73
special, fixat pe ţeava metalică interioară (15) legată nemijlocit de
coronamentul barajului, se găseşte un dispozitiv de măsurare a
coordonatelor, cu ajutorul microscopului (19). Cu ajutorul acestui
dispozitiv se determină abaterea coronamentului barajului de la
crucea de pe stiftul vertical al f1otorului cu precizia de sutimi de
milimetru.
Pentru măsurarea deplasărilor orizontale ale construcţiilor
hidrotehnice, sub fundaţie se forează o gaură verticală (la). Pe
fundul acestei găuri, în rocile tari de sub fundaţie, se consolidează
cu un bulon (2a), capătul de jos al sirmei cu flotorul. De la
ancorajul (2a) pină la pardoseala galeriei inferioare a barajului,
sîrma este adăpostită într-o ţeavă metalică de protecţie (3a).
La partea superioară a ţevii de protecţie este fixat un
rezervor inelar (4) cu diametrul de aproximativ 500 mm. În
interiorul rezervorului trece o bară rigidă (5) legată cu ajutorul
unei mufe (6) cu firul flotorului.
La capătul de sus al sîrmei este fixat un opritor (7) care în
caz de rupere a sîrmei se opreşte într-un inel special (8).
În partea de sus, bara rigidă este fixată într-o placă
transversală (9) care este legată rigid prin piramidele (le) de
floterul inelar (11).
Flotorul este scufundat în întregime într-un lichid care nu
îngheaţă (12); avînd tendinţa de a ieşi la suprafaţă, el întinde sîrma
pînă la 50 kg şi aceasta va căuta să ocupe întotdeauna o poziţie
constant verticală.
Pe placa transversală, sunt montate două nivele de precizie
(13) pentru verificarea poziţiei flotorului şi dispozitivului de
reglare (14) cu ajutorul căruia se face reglarea iniţială a instalaţiei.
Flotorul este protejat la partea exterioară de ţeava metalică (15) cu
diametrul de aproximativ 600 mm. Ţeava are o centură de izolaţie
(16). La partea de sus această ţeavă este închisă cu o placă, avînd
patru ferestruici (17) pentru reglarea instalaţiei.
În centrul acestei plăci se găseşte dispozitivul de centrare
cu două scale de măsurare reciproc perpendiculare (18) cu mi-
croscopul (19).
Acest dispozitiv permite determinarea coordonatelor x şi y
ale poziţiei axei sîrmei, adică a crucii de pe capul stiftului (20).
74
De remarcat că, dacă stiftul şi sîrma se aşează automat în
poziţie verticală, atunci nu mai sunt necesare nivelele şi nici
reglarea înclinării flotorului.

Dacă este posibilă înclinarea flotorului, este mai bine ca


dispozitivul de citire să se aşeze mai jos de flotor adică sub tije
(5).
Din neajunsurile acestei instalaţii:
- necesitatea de a avea pentru fiecare punct al cons-
trucţiei o instalaţie separată» fapt care scumpesc
lucrările;
- posibilităţile de măsurare a unei mărimi liniare mici.
Cu această instalaţie se poate măsura o deplasare de
1/2 din diametrul găurii de foraj.
- greutatea asigurării unei verticalităţi perfecte a
găurilor de foraj.

9.3. Măsurători cu vize verticale


Pentru transmiterea pe verticală a punctelor, din jos în sus a
fost construit un instrument special denumit zenit-aparat.
Acest aparat poate fi aplicat în combinaţie cu metoda
microtriangulaţiei pentru măsurarea deplasărilor orizontale ale
fundaţiei barajelor.
Poziţia planimetrică a mărcilor instalate în pardoseala
galeriei inferioare se transmite periodic la coranamentul
barajului (fig. 9.11.).
În această figură sunt făcute următoarele însemnări: (1)
galeria inferioară; (2) - corpul de beton armat al barajului; (3)
marca - reper în cutie de protecţie; (4) ţeava de vizare cu diametrul
de 250 - 300 mm, care străbate toată construcţia pînă la
coronament; (5) zenit-aparatul, centrat deasupra mărcii cu ajutorul
nivelelor de precizie de pe suport; (6) marcă de vizare orizontală
mobilă fixată la partea superioară a ţevii de vizare şi centrată
deasupra mărcii (3), cu ajutorul zenit-aparatului ; (7) bară verticală
rigidă (cu înălţimea de 0,7 m), aşezată cu ajutorul nivelelor
75
cilindrice şi a şuruburilor de stringere reciproc perpendiculare,
deasupra mărcii de vizare orizontală centrată (6); (8) marca
verticală de vizare aşezată pe capătul superior al barei verticale
rigide.
Transmiterea centrului mărcii (3) la suprafaţă în fiecare ciclu
de observaţii se efectuează prin patru serii. Citirile se fac după
rotirea lunetei în jurul axului ei vertical succesiv cu 90o,

Fig. 9.11.

180o şi 270o. Ca rezultat, pe scalele reciproc perpendiculare ale


coordimetrului în cazul mărcii de vizare orizontală, se obţin patru
perechi de citiri x şi y.
Media aritmetică pentru fiecare din ele se consideră ca
valoare definitivă a coordonatei mărcii transmise. Aceste valori nu
sunt afectate de eroarea constantă de necoincidenţă a axului de ro-
76
taţie a lunetei cu axa de vizare.
Eroarea medie pătratică a transmiterii verticale a centrului
semnalului la coronamentul barajului se calculează cu formula:
mp = ma2 + ms2 + m2vis + mb.r.
2

unde: m - eroarea de centrare a zenit-aparatului;


ms - eroarea din citirile pe două scale ale Mărcii de
vizare;
mViz - eroarea de vizare cu firele recticulare;

mb.r = ± ; eroarea de aşezare a barei verticale rigide,


deasupra mărcii orizontale;
t - valoarea unei diviziuni pe nivela cilindrică de pe
bară;
l - lungimea barei.
După transmiterea semnalelor din galerie la partea de sus a
construcţiei (8), poziţia acestora se determină prin intersecţii din
punctele de microtriangulaţie (9).
Mărimea deplasării orizontale a punctelor transmise se
calculează ca diferenţe dintre coordonatele obţinute în două cicluri
de măsurători.

Bibliografie:
1. Curs de geodezie inginerească. Sub redacţia profesorului V.E.Novak,
doctor in ştiinţe tehnice. Chişinău Universitas 1992.
2. M.Neamtu. Complemente de topografie ingi
nerească.
Institutul de construcţii Bucuresti. 1983.

77
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

URMĂRIREA COMPORTĂRII

CONSTRUCŢIILOR

Chişinău
2008

78