Sunteți pe pagina 1din 21

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor Specializarea Administratie Publica

ELABORAREA POLITICILOR PUBLICE I

Student: Chiritoi Andreea Mihaela Anul II Grupa 1.5

Cuprins: 1. 2. 3. 4. 5. Concepte, principii si modele ale politicilor publice Etapele modelului procesual Parteneriatul public -privat in administratia publica. Concluzii Bibliografie

1. Concepte, principii si modele ale politicilor publice 1.1. Concepte ale politicilor publice

Domeniul de cercetare al politicilor publice reprezinta un domeniu de granita intre mai multe discipline clasice precum stiinta politica, sociologia, psihologia sociala, stiinta juridica sau economia. Studiul politicilor publice ar reprezenta bransa cea mai recenta a stiintei politice. In ceea ce priveste tehnicile si metodele de cercetare, acestea sunt imprumutate din diverse discipline sociale si adaptate nevoilor de instrumentar pentru fiecare studiu in parte. Pana prin anii 60 stiinta politica nu era interesata in mod special de studiul a ceea ce se intampla in interiorul guvernului si de studiul mecanismelor guvernarii. Studiile de specialitate prezentau extensiv proce sul electoral, organizatiile politice, analiza conceptelor cadru in stiinta politica etc. Dupa anii 60 creste interesul pentru a afla ce se petrece in interiorul guvernului, se intensifica preocuparea pentru cresterea eficientei deciziilor in materie de a locare a fondurilor publice si de aici interesul pentru studierea manierei in care se iau deciziile politico -administrative. Din anii 80 incepe sa se discute tot mai mult in termeni de reforma a guvernarii, accentul cazand pe cresterea performantei in gestionarea banului public, pe imbunatatirea relatiei intre Stat si Cetatean, intre Guvern si Societatea Civila. Domeniul politicilor publice (cercetarea si analiza in domeniu) poate fi definit foarte bine ca ocupandu-se de studiul deciziilor politico-administrative de alocare a diverselor forme de resurse (materiale, financiare, de know how, simbolice). Politicile publice, obiectul de studiu al disciplinei in cauza, reprezinta actiuni realizate de catre guvern (central sau local) ca raspuns la problemele care vin dinspre societate. Vorbim despre politici publice atunci cand o autoritate publica, centrala sau locala, incearca cu ajutorul unui program de actiune coordonat sa modifice mediul economic, social, cultural al actorilor sociali. Decantand definitia de mai sus rezulta o serie de elemente care dau consistenta unei politici publice. Termenul de politica publica a patruns in studiile de specialitate si in limbajul curent din Romania destul de tarziu (la sfarsitul anilor `90) si exista in continuare numeroase ambiguitati la nivelul simtului comun asupra sferei de cuprindere a acestei notiuni. O posibila explicatie ar putea fi aceea ca termenul a fost imprumutat
3

din limba engleza-policy -,dar nu exista o traducere specifica in limba romana, alta decat aceea de politica. Or, in mod traditional, politica inseamna cu precadere activitatea partidelor politice, a institutiilor legitimate prin mecanisme democratice (Parlament, Guvern si aparatele proprii de lucru ale acestora), declaratii politice, campanii electorale etc., de aici si tentatia de contaminare la nivel terminologic. Ca urmare, Romania a preferat utilizarea termenului din literatura franceza, si anume cel de politica publica ( politiques publiques ). In primul rand o politica publica este formata dintr-un ansamblu de masuri concrete, care dau substanta politicii publice. Traseul constitutiv al unei politici publice este punctat de diverse decizii. Deci, un al doilea element este dat de faptul ca o politica publica se defineste prin aceste decizii, forme de alocare a resurselor, a caror natura este mai mult sau mai putin autoritara si in care coercitia este mereu prezenta. In al treilea rand, o politica publica se inscrie intr -un cadru general de actiune, ceea ce ne permite sa distingem intre o politica publica si simple masuri izolate. In acest cadru de actiune, o politica publica are obiective si scopuri precizate, stabilite in functie de valori, norme si interese. Acesta ar fi al patrulea element. Iar ultimul, al cincilea, este dat de fa ptul ca o politica publica are un public, adica indivizi si grupuri a caror situatie este afectata de deciziile luate in politica publica in cauza. Politicile publice sunt actiunile realizate de catre guvern (central sau local) ca raspuns la problemele care apar dinspre societate. Vorbim despre politici publice atunci cand o autoritate publica, centrala sau locala, incearca cu ajutorul unui program de actiune coordonat sa modifice mediul economic, social, cultural al actorilor sociali. La nivel national, p oliticile publice pot sa apara dinspre oricare dintre institutiile majore ale Statului (Parlament, Presedinte, Guvern central sau local). Pentru a intelege mai bine acest termen putem considera cateva definitii suplimentare: a. Conform primei definitii, dat a de Thomas Dye, politicile publice sunt tot ceea ce un guvern decide sa faca sau sa nu faca 1. b. O a doua definitie, mai completa si mai conceptualizata, ne este oferita de William Jenkins. Acesta spune ca politicile publice sunt un set de decizii

Dye, Thomas R.Understanding Public Policy 1998, Prentice -Hall


4

interrelationate, luate de un actor politic sau de un grup de actori, privind o serie de scopuri si mijloacele necesare pentru a le atinge intr -o situatie data. c. O alta definitie pe care o vom lua in considerare ii apartine lui James Anderson. Anderson spune ca politicile publice sunt un curs al actiunii urmat de un actor sau mai multi actori politici, cu un scop, in incercarea de a rezolva o problema. d. Relatia Guvernului cu mediul. ( Eyestone, 1971) e. O serie lunga de activitati, mai mult sau mai putin relatio nate, si consecintele acestora. ( Rose, 1969) f. O politica publica este o retea de decizii legate intre ele privind alegerea obiectivelor, a mijloacelor si a resurselor alocate pentru atingerea lor in situatii specifice. (Miroiu, A.) g. Un curs al actiunii cu un scop precis, urmarit de un actor sau un grup de actori in abordarea unei probleme (James Anderson). Pentru a intelege mai bine dimensiunile notiunii de politica publica, sunt necesare o serie de concepte-cheie care ajuta la constructia conceptului: a. Actiunea in baza autoritatii : politica publica este o actiune implementata de structurile puterii, structuri care au o autoritate legislativa, politica si financiara de a actiona; b. O reactie la problemele societatii (real world ): politica publica incearca sa raspunda unei nevoi/probleme concrete a societatii (sau a unui segment al societatii); c. Orientata spre un scop : politica publica este orientata spre atingerea unui set de obiective bine delimitate, in incercarea de a rezolva o nevoie/problema particulara a comunitatii (grupului tinta); d. Cursul actiunii : politica publica nu este o decizie singulara (actiune sau reactiune), ci o abordare/strategie integrata ; e. O decizie de a face/a nu face ceva : politica publica poate fi implementata cu scopul de a rezolva o problema sau, bazandu-se pe presupunerea conform careia problema poate fi rezolvata i n cadrul politicilor deja existente, un Guvern poate decide ca nu este cazul sa mai act ioneze; f. Politica este dusa la indeplinire de un actor/un grup de actori : politica este, n general, implementata de o structura de implementare alcatuita din mai muli
5

actori si, in cazuri mai rare, de o singura structura (ex. agentie guvernamentala); g. O justificare a unei actiuni: orice politica publica trebuie sa includa motivarea actiunii/non-actiunii; h. O decizie luata: politica publica este o decizie asumata , nu o promisiune sau o intentie.

1.2.

Principii ale politicilor publice

1. Politicile publice ar trebui sa promoveze o piata sanatoasa, liber de piata la nivel global si a climatului de afaceri competitiv, care permite sectorului privat sa prospere si sa se extinda, fara a inferera de la entitat i din sectorul non-privat, care concureaza direct cu intreprinderile private. 2. Politicile publice ar trebui sa fie elaborate si adoptate intr-un proces public receptiv, cu posibilitatea de participare a cetatenilor din Washington. 3. Politicile publice trebuie sa se bazeze pe o analiz a beneficiilor sociale ; puse in balanta costurile sociale cumulate- atat publice cat si private, di recte si indirecte. 4. Politicile publice ar trebui sa furnizeze atenuare coerent s i adecvat pentru acele segmente ale comunitatii de afaceri care suporta un impact negativ demonstrat ca urmare a adoptrii acestei politici. 5. Politicile publice trebuie sa atinga obiectivele stabilite si ma surabile, care pot fi verificate printr-o evaluare legitim. 6. Politicile publice ar trebui sa abordeze o nevoie demonstrat sustinuta de dovezi documentate. 7. Politicile publice ar trebui sa prevada stimulente pe piata p entru a obtine rezultate benefice. 8. Politicile publice ar trebui sa fie puse in aplicare de catre un guvern functional care serveste oamenii de stat in timp util, eficient. 9. Politicile publice ar trebui sa stabileasca cerine clare si realizabile si te ste juridice care reduc la minimum necesitatea de interpretare si de reglementare.

10. Politicile publice ar trebui sa se asigure ca legile de stat si locale si reglementarile sunt integrate si simplificate, in scopul de a evita cerintele repetarii.

1.3.

Modele ale politicilor publice

Un model este un mod simplificat de reprezentare a unor aspecte din lumea reala. Modelele pe care le utilizam in studierea politicilor publice sunt modele conceptuale. Aceste modele incearca sa : - simplifice si sa clarifice gandirea noastra despre politica si politici publice; - identifice aspecte importante ale problemelor puse de politicile publice; - ne ajuta sa comunicam concentrandu-ne pe aspectele esentiale ale vietii politice; - directioneaza eforturile de intelegere a politicilor publice sugerand ceea ce este important si ceea ce nu este important; - sugereaza explicatii pentru politicile publice si le prezice consecintele. Fiecare dintre modelele de analiza a politicilor publice identifica un model conceptual care poate fi gasit in teoria politica, teoria economica sau in sociologie. Nici unul dintre ele nu a fost special conceput pentru a studia politicile publice, dar fiecare ofera un mod individual de a reflecta asupra politicilor publice si chiar sugereaza aspecte legate de cauzele si consecintele politicilor publice. Aceste modele nu se afla in competitie, in sensul ca nu putem spune ca unul este mai bun decat altul. Fiecare ofera o alta perspectiva asupra vietii politice si fiecare ne ajuta sa intelegem diverse a specte legate de politicile publice. a. Institutionalism/etatism: Sub aceasta denumire vom grupa teoriile care explica alegerea alternativelor de politica publica in contextul decizional institutionalizat al statului. Principala unitate de analiza o reprezinta factorul de decizie sau organizatia responsabila cu luarea deciziei. Constrangerile ce deriva din contexte sociale sunt mult mai slabe in explicarea compatibilitatilor si incompatibilitatilor factorilor de decizie. Explicatiile centrate pe rolul statu lui indica faptul ca orice schimbare in politica publica este mai bine inteleasa prin prisma perceptiilor si interactiunilor dintre factorii de decizie si altii intr-un context organizational specific nivelului guvernamental. Cand aceste orientari au in ve dere influentele sociale, ele trateaza lobby-ul, politica grupurilor de presiune, opinia publica si alegerile ca variabile care

influenteaza reactia oficialitatilor in materie de politica publica. Originea schimbarilor in politica publica se afla in cadrul institutiilor. Institutiile guvernamentale au fost mult timp centrul interesului pentru stiinta politica. In mod traditional, stiinta politica o definim ca si studiul institutiilor guvernamentale. Activitatile politice sunt centrate in jurul institutiil or guvernamentale, iar politica publica este in mod autoritar determinata, implementata si intarita de catre aceste institutii. Relatia dintre politica publica si institutiile guvernamentale este foarte stransa. Institutiile guvernamentale dau politicilor publice trei caracteristici distinctive. In primul rand, guvernul ofera legitimitate politicilor publice. Politicile guvernamentale reprezinta adesea obligatii legale pentru cetateni. Si alte tipuri de politici publice venind dinspre biserica, organizatii profesionale, corporatii etc sunt privite ca fiind foarte importante. Insa numai politicile guvernamentale implica obligatii legale. In al doilea rand, politicile guvernamentale implica universalitate. Numai politicile guvernamentele se extind la toti oamenii dintr-o societate. Politicile publice apartinand altor grupuri pot sa se extinda numai la o parte a societatii. In al treilea rand, guvernul monopolizeaza forta coercitiva intr-o societate. Numai guvernul poate legitima privarea de libertate in cazul nerespectarii unei politici publice. Sanctiunile care pot fi impuse de alte grupuri s i organizatii sunt cu mult mai limitate. Traditional, abordarea institutionala in stiinta politica nu da prea multa atentie legaturii dintre structura institutiilor guvernamentale si continutul politicilor publice. In schimb, studiile institutionaliste des criu in detaliu institutii guvernamentale dar fara o interogare sistematica privind impactul caracteristicilor institutionale asupra outputului reprezentat de politicile publice. Aranjamentele constitutionale si legale sunt descrise minutios, dar legatura dintre aceste aranjamente si politica publica ramane in mod general superficial sau deloc explicata. b. Modelul procesual: Analiza secventiala analizeaza procesul de realizare a politicilor publice propunand o impartire in secvente (pasi) a ciclului de realizare a politicilor publice. Fiecare secventa este distincta din punct de vedere temporal si functional, ea fiind analizata separat in cadrul acestui model. Unul dintre scopurile acestui efort de investigatie este de a releva modelele proceselor politice. In acest sens s-a incercat o grupare a diverselor activitati in
8

functie de relatia lor cu politica publica. Rezultatul consta in configurarea unei secvente de procese specifice politicilor publice:

Identificarea problemei

Cererea guvernamentala

expresa

de

actiune

Stabilirea

agendei

(captarea

Decizia asupra problemelor care

atentiei factorilor de decizie asupra unor se vor regasi pe agenda probleme specifice) Formularea politica publica Legitimarea deciziilor de politica publica de propuneri de Dezvoltarea de propuneri pentru a rezolva probleme specifice Selectarea unei propuneri Constructia suportului politic

pentru sustinerea propunerii respective Adoptarea legislativ Implementarea de politici publice Organizarea administratiei Stabilirea ofertei de servicii Stabilirea resurselor financiare prin taxe sau alte mijloace Evaluarea de politici publice Studierea programelor Raportarea de outputuri pentru programele guvernamentale Evaluarea de impact Sugerarea de metode de propunerii prin act

imbunatatire sau ajustari ale procesului de politici publice

Altfel spus, procesul de realizare a politicilor publice este vazut ca o serie de activitati politice. Acest tip de analiza permite studierea modului in care se iau

deciziile sau a modului in care trebuie ele luate. Dar nu permite dezvoltarea unei discutii asupra substantei politicilor publice (cine ce primeste si de ce). Deci nu se studiaza continutul politicilor publice, ci doar procesul de constituire al politicilor publice. In ciuda ingustimii de analiza concentrata doar pe studierea politicilor publice ca si proces, acest model ne ajuta sa intelegem diversele activitati implicate. Trebuie sa retinem faptul ca realizarea de politici publice implica stabilirea de agenda (atragerea atentiei din partea actorilor cu putere de decizie), formularea de propuneri (selectarea optiunilor de politica publica), legitimare de politica publica (dezvoltarea suportului politic), implementarea de politica publica (crearea administratiilor, cheltuirea fondurilor, intarirea legislatiei) si evaluarea de politica publica (analiza modului in care politica publica si -a atins obiectivele, stabilirea de corectii). Desigur, exista o relatie intre modul in care politicile publice au fost facute si continutul acestora si vice versa. Aceasta este o problema care merita atentie. Dar, asa cum am aratat si in prezentarea modelului institutionalist, trebuie evitata capcana asumarii faptului ca o schimbare in procesul de realizare a politicilor publice va aduce intotdeauna schimbari in continutul politicilor publice. Este foarte posibil ca anume constrangeri de ordin social, economic, tehnologic sa determine ca schimbarile de proces (proces inchis sau deschis, competitiv sau necompetitiv, pluralist sau elitist) sa aiba doar o importanta minora asupra continutului politicilor publice. c. Teoria grupurilor Teoria grupurilor presupune faptul ca interactiunea dintre grupuri este elementul esential in politica. Indivizii cu interese comune se reunesc in grupuri formale sau informale pentru a exercita mai eficient presiuni asupra guvernului in vederea satisfacerii intereselor individuale si de grup. Indivizii sunt importanti in politica numai daca actioneaza ca parte sau in numele unui grup de interes. Grupurile devin un fel de punte intre individ si guvern. Iar politica este lupta dintre grupuri pentru a influenta politicile publice. Sarcina sistemului politic este de a organiza grupurile de conflict (1) stabilind o serie de reguli ale jocului, (2) aranjand compromisuri si echilibrand interese, (3) intarind prin lege compromisurile stabilite si aplicarea acestor compromisuri. Conform teoriei grupurilor, politicile publice reprezinta echilibrul atins la un moment dat in aceasta lupta perpetua a grupurilor. Acest echilibru este influenta t de
10

importanta relativa a unor anumite grupuri de interes. Schimbarile in aceasta importanta relativa conduc la schimbari in profilul de politica publica. Influenta grupurilor este data de catre numarul lor, bogatie, tarie organizationala, conducere, acces la cei ce iau decizii si coeziune interna. Teoria grupurilor descrie orice activitate politica in termenii luptei intre grupuri. Cei ce elaboreaza politici publice apar ca fiind in permanenta constransi sa faca fata constangerilor venind dinspre diferite grupuri. Intregul sistem politic este coagulat de catre echilibrul dintre cateva forte. In primul rand avem grupurile latente. Aceste grupuri nu sunt intotdeauna vizibile, dar pot fi activate de catre un alt grup organizat si impreuna pot distruge starea de echilibru relativ al sistemului. In al doilea rand avem intrepatrunderea de membership. Fiecare individ este membru in mai multe grupuri. Valorile la care adera individul se regasesc simultan in toate grupurile la care el adera. In al treilea rand, echi librul ce rezulta din competitia dintre grupuri ajuta la echilibrarea sistemului in ansamblu. Nici un grup nu reprezinta majoritatea. Puterea fiecarui grup este controlata si echilibrata de puterea altor grupuri concurente. d. Teoria elitelor Politica publica poate fi analizata si ca preferinta si expresie a valorilor unei elite guvernamentale. Desi se spune adesea ca politicile publice reflecta cererea publicului, acest lucru poate fi considerat mai degraba un mit. Teoria elitelor sugereaza faptul ca masele sunt apatice si prost informate. Elitele modeleaza opiniile si problemele de politica publica, mai degraba decat masele influenteaza elitele. Politicile publice coboara dinspre elite spre mase si nu invers. Prezumtiile teoriei elitelor sunt urmatoarele: - societatea este divizata intre cei putini care detin puterea si cei multi care sunt lipsiti de putere. Numai un mic numar de persoane detin puterea de a aloca valori pentru societate. Masele nu decid in materie de politica publica ; - cei putini care guverneaza nu sunt tipici pentru caracteristicile maselor. In general ei fac parte din grupurile privilegiate socio -economic ale societatii; - deplasarea nonelitelor catre pozitiile elitelor trebuie sa se faca continuu si lent pentru a pastra stabilitatea siste mului si a evita revolutiile. Numai nonelitele care accepta consensul de baza al elitelor pot fi admise in cercurile guvernamentale ;

11

- elitele impartasesc consensul asupra unor valori fundamentale esentiale pentru prezervarea sistemului ; - politicile publice nu reflecta cererile maselor ci, mai degraba, preferintele si valorile elitelor. Din acest motiv schimbarile in politicile publice sunt mai degraba incrementale decat revolutionare; - elitele active sunt prea putin subiect al influentei din partea mas elor apatice. Elitele influenteaza masele mai mult decat invers.

e. Rationalismul O politica publica rationala este aceea care maximizeaza castigul social. Asa fiind, guvernul trebuie sa aleaga politicile care aduc castiguri societatii excedand suma investita in implementarea acestor politici. Exista doua reguli importante in definirea castigului social maxim. In primul rand, nici o politica publica nu trebuie adoptata daca costurile exced beneficiile. In al doilea rand, dintre alternativele de politi ca publica, cei ce iau decizii trebuie sa o aleaga pe aceea care aduce cele mai mari beneficii raportate la cost. Cu alte cuvinte, o politica publica este rationala atunci cand echilibrul dintre valorile sacrificate si valorile castigate este perfect. Nu t rebuie sa intelegem rationalismul intr-un mod simplist, redus doar la dimensiunea economica (cat costa implementarea unei anume alternative). Rationalismul implica luarea in calcul a tuturor valorilor sociale, politice si economice implicate in implementar ea unei anume politici publice, nu numai costul ei in bani. Pentru a selectiona o politica publica rationala, cei ce iau decizii trebuie: - sa cunoasca valorile societatii si ierarhizarea lor; - sa cunoasca toate alternativele de politica publica posibile; - sa cunoasca consecintele pentru fiecare alternativa de politica publica in parte; - sa cunoasca raportul intre beneficii si cost pentru fiecare alternativa; Pentru a adopta o politica publica rationala trebuie sa avem o cunostere profunda a societatii. Acest model este utilizat adesea pentru a considera marimea optima a unui program guvernamental. Bugetele guvernamentale trebuie sa creasca pana in punctul in care un anume castig social este obtinut. Analiza cost -beneficiu este
12

specifica pentru acest mod de abordare a politicilor publice si reprezinta principalul cadru analitic utilizat pentru evaluarea deciziilor de cheltuire a banului public. f. Incrementalismul Incrementalismul considera politicile publice ca pe o continuare a activitatilor guvernamentale trecute, doar cu imbunatatiri incrementale. Charles E. Lindblom a prezentat pentru prima oara modelul incremental realizand o critica a modelului rational de luare a deciziilor. Asa cum arata Lindblom, cei ce iau decizii nu realizeaza anual o revedere a actualelor si propuselor politici publice, nu identifica din nou valori societale, nu calculeaza din nou raportul cost -beneficii. Constransi de timp, informatie si costuri acestia nu reiau periodic procesul de selectare a alternativelor. Trebuie sa luam in calcul si elementul politic care nu permite intotdeauna stabilirea unor scopuri societale clare si un calcul exact al raportului cost -beneficiu. Modelul rational recunoaste natura rational-comprehensiva a procesului de formare a politicilor publice si descrie un mod mai conservativ de functionare a procesului de politicile publice. Pentru incrementalism programele si politicile publice existente sunt considerate baza pentru noile programe. Aceste noi programe sunt modificari, variante, cresteri si descresteri ale vechilor programe. Cei ce iau decizii accepta legitimitatea vechilor programe si adesea considera ca trebuie continuat pe linia lor. g. Public choice Public choice reprezinta o aplicare a analizei economice la nivelul analizei de politici publice. Daca economistii studiaza comportamentul indivizilor pe piata si spun ca acesti indivizi isi urmaresc propriul interes, stiinta politica studiaza comportamentul indivizilor in spatiul public si face aceeasi asumptie cu privire la faptul ca indivizii isi urmaresc propriul interes. Pentru public choice theory indivizii au acelasi comportament in politica ca si pe piata. Aceste teorii considera ca toti actorii politici: electorat, platitori de taxe, candidati, legislatori, birocrati etc. - incearca sa-si maximizeze propriul beneficiu in politica asa cum se intampla si pe piata. James Buchanan, economist laureat al premiului Nobel si autor de referinta pentru public choice theory, considera ca indivizii vin impreuna in politica pentru a -si satisface propriul interes. Guvernul este o forma de contract intre indivizi care cad de acord pentru un beneficiu mutual ca sa respecte legile si sa suporte guvernul in schimbul
13

protectiei propriilor vieti, libertatilor si proprietatilor. Este adevarat faptul ca guvernul trebuie sa indeplineasca o serie de functii pe care piata nu le indeplineste. El are rolul de a indrepta lucrurile acolo unde mecanismele pietei esueaza ( market failure ). h. Teoria sistemelor Aceasta teorie concepe politicile publice ca si raspuns al sistemului politic la fortele exteriore din mediu. Aceste forte exterioare sunt vazute ca si inputuri. Mediul unui sistem reprezinta orice conditie sau circumstanta definita ca exterioara limitelor sistemului politic. Sistemul politic este un grup de structuri si procese intercorelate care functioneaza autoritar in vederea alocarii de valori catre societate. Outputurile sistemului politic sunt valori alocate autoritar, iar aceste alocari reprezinta politicile publice.Teoria sistemelor prezinta politicile publi ce ca si outputuri ale sistemului politic. Conceptul de sistem implica un set identificabil de institutii si activitati intr -o societate care functioneaza pentru a transforma cererile in decizii autoritare, cerand suport din partea intregii societati. Conc eptul de sistem implica faptul ca elementele sistemului sunt intercorelate si ca sistemul raspunde fortelor provenind din mediul extern pentru a se prezerva. Inputurile sunt primite de catre sistem sub forma de cereri si suport. Cererile apar atunci cand indivizi sau grupuri, ca raspuns la conditii din mediu reale sau percepute, actioneaza pentru a modifica politicile publice. Suportul apare atunci cand indivizii sau grupurile accepta rezultatele alegerilor, respecta legile, platesc taxele, in general se co nformeaza deciziilor publice. Un sistem poate absorbi o varietate mare de cereri, unele dintre ele fiind in raport conflictual. Pentru a transforma aceste cereri in outputuri (politici publice), trebuie stabilite o serie de reglementari. E recunoscut faptu l ca outputurile (politicile publice) pot modifica mediul si cererile venind dinspre acesta.

14

2. Etapele modelului procesual

Procesele si atitudinile polit ice au fost punctul central al stiint elor politice pentru multe decenii. Stiintele politice comportamentale moderne au studiat, de la al doilea razboi mondial incoace, activitatile alega torilor, ale grupurilor de interes, legislatorilor, presedint ilor, birocratilor, judecatorilor s i altor actori politici. Unul din scopurile principale a fost de scoperirea schemelor de activitate - sau proceselor. De curand, anumiti politologi au incercat sa grupeze diferite activitati in concordanta cu relatia lor cu politica publica. Rezultatul este un set de procese ale politicilor publice care urmeaza de regula aceasta schema: Identificarea problemelor se adreseaza (de catre publicul larg sau de grupuri interesate) solicitari de aciune din partea structurilor guvernamentale Stabilirea pentru pentru luarea deciziilor Formularea propunerilor de politici Legiferarea politicilor se elaboreaza propunerile de masuri pentru rezolvarea problemelor. -se selecteaz o propunere - se construiete un suport politic pentru aceasta -legiferarea ei ca lege Implementarea politicilor - organizarea birocraiilor - furnizarea plilor sau serviciilor - colectarea de impozite Evaluarea politicilor -studierea programelor - raportarea rezultatelor programelor guvernamentale Evaluarea impactului sugerarea de schimbri i adaptri calendarului se decide care probleme vor fi hotrte i care probleme vor fi abordate

indirect al programelor

15

Pe scurt, procesul politicii publice poate fi vazut ca o serie de activitat i politice identificarea problemelor, fixarea programului, formular ea, legitimarea, implementarea si evaluarea. Un exemplu popular al aborda rii procesului e ilustrat n tabel. S-a argumentat c politologii trebuie sa -i limiteze studiile referitoare la politicile publice la aceste procese si sa evite analizele substantei politicilor. Conform politologului Charles O. Jones: Afirm ca scopul special de studiu al politologilor este procesul politic si modul sau de funct ionare. Interesul lor legat de substanta problemelor si politicilor, consta in investigarea modului de interactiune al acestora cu procesul si nu neaparat in substanta insasi a problemei ....acest lucru sugerand ca multe remedii pentru sistemul social tind sa fie legate de varietatea procesului. un mai mare accent pentru un interes sporit, furniz and critici si opozitii, decizii de publicare si modul in care sunt luate aceste decizii.

3. Parteneriatul public-privat in administratia publica

Noua lege reglementeaza modul de realizare a unui proiect de parteneriat public privat ce are ca obiectiv public proiectarea, finantarea, constructia, reabilitarea, modernizarea, operarea, intretinerea, dezvoltarea si transferul unui bun sau serviciu public, dupa caz. Scopul legii il constituie reglementarea initierii si realizarii de proiecte de parteneriat public-privat pentru lucrari publ ice in diverse sectoare de activitate, cu finantari private. Parteneriatul public-privat se poate realiza prin diverse tipuri de contracte prin care investitorului privat ii sunt transferate obligatii ale partenerului public, cum ar fi: proiectarea, incepand cu faza de proiect tehnic; constructia; dezvoltarea; reabilitarea/modernizarea; operarea; intretinerea; finantarea.
16

La finalizarea contractului, bunul public este transferat, cu titlu gratuit, partenerului public, in buna stare si liber de orice sarcina sau obligatie. Legea parteneriatului public -privat se aplica pentru: - derularea unui proiect de parteneriat public -privat intre un partener public si un investitor privat, ca urmare a aplicarii uneia dintre procedurile de desemnare a partenerului privat prevazute de noua lege; - incheierea acordului de proiect; - infiintarea si reglementarea functionarii companiei de proiect. Legea parteneriatului public -privat nu se aplica pentru incheierea unui contract de parteneriat public-privat in cazul in care: - contractul a fost declarat cu caracter secret de catre autoritatile abilitate, potrivit prevederilor legale in vigoare; - contractelor de concesiune de lucrari publice si concesiune de servicii reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 p rivind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, cu modificarile si completarile ulterioare si de legislatia conexa; - indeplinirea contractului necesita impun erea unor masuri speciale de siguranta si securitate nationala, potrivit prevederilor legale in vigoare; - protectia unor interese de stat impune acest lucru; - contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica cu modificarile si cpmpletarile ulterioare si de legislatia conexa; - contractelor de asociere in participatiune reglementate conform legii. De asemenea, legea nu se aplica pentru incheierea contractului de parteneriat public-privat care: - are ca obiect cumpararea sau inchirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, cladiri existente, alte bunuri imobile sau a drepturilor asupra acestora; - se refera la cumpararea, dezvoltarea, productia sau coproductia de programe destinate difuzarii, de catre institutii de radiodifuziune si televiziune; - se refera la prestarea de servicii de arbitraj si conciliere; - se refera la prestarea de servicii financiare in legatura cu emiterea, cumpararea, vanzarea sau transferul valorilor mobiliare ori al altor instrumente financiare, in special operatii ale partenerului public efectuate in scopul atragerii de resurse
17

financiare si/sau de capital, precum si la prestarea de servicii specifice unei banci centrale de catre Banca Nationala a Romaniei; - se refera la angajarea de forta de munca, respectiv incheierea de contracte de munca; - se refera la prestarea de servicii de cercetare -dezvoltare remunerate in totalitate de catre partenerul public si ale caror rezultate nu sunt destinate, in mod exclusiv, acestuia pentru propriul beneficiu. Legea nu se aplica nici atunci cand contractul de parteneriat public -privat este incheiat ca urmare a: - unui acord international incheiat i n conformitate cu prevederile tratatului cu unul sau mai multe state care nu sunt membre ale Uniunii Europene si care vizeaza furnizarea de produse sau executia de lucrari, destinate implementarii ori exploatarii unui proiect in comun cu statele semnatare, si numai daca prin acordul respectiv a fost mentionata o procedura specifica pentru atribuirea contractului respectiv; - unui acord international referitor la stationarea de trupe si numai daca prin acordul respectiv a fost prevazuta o procedura specifica pentru atribuirea contractului respectiv; - aplicarii unei proceduri specifice unei organizatii internationale. Potrivit legii, etapele care conduc la incheierea unui contract de parteneriat public privat sunt urmatoarele: - initierea proiectului de parteneriat public-privat prin publicarea anuntului de intentie de catre partenerul public; - analiza si selectia preliminara a unor investitori privati, premergatoare incheierii acordului de proiect care este in sarcina partenerului public; - negocierea este etapa prin care autoritatea publica deruleaza consultari cu investitorii privati selectati si negociaza clauzele contractuale, inclusiv valoarea investitiei, perioada de derulare a contractului de parteneriat public -privat, cu investitorii selectati; - incheierea contractului de parteneriat public -privat. Din analiza acestor dispozitii rezulta ca, spre deosebire de reglementarea procedurii de atribuire a contractelor de concesiune de lucrari publice si servicii publice, prevazuta de OUG nr. 34/2006, noua lege nu instituie procedura licitatiei ca modalitate de atribuire a contractului de parteneriat public -privat, legiuitorul preferand ca modalitate de atribuire a contractului selectia si negocierea.

18

Legea reglementeaza detaliat: - etapele de atribuire a unui contract de parteneriat public -privat; - termenele minime de derulare a etapelor de definire a proiectului public -privat si de selectie a investitorilor privati; - conditiile de initiere si incetare a proiectului de parteneriat public -privat, - aspecte cu privire la continutul contractului de parteneriat public -privat; - principii si reguli generale de atribuire a contractului de parteneriat public -privat; - reguli cu privire la infiintarea companiei de proiect, societate comerciala al carei capital social este detinut de catre partenerul public si investitorul privat, partenerul public participand cu aport in natura.

19

4. Concluzii Din punctul meu de vedere, o politica publica reprezinta deci un ansamblu de masuri luate de catre o autoritate legala si responsabila care vizeaza imbunatatirea conditiilor de viata ale cetatenilor sau conceperea unor masuri de stimulare a cresterii economice. Ea prevede, in general, o concertare a diferitilor actori si o corelare a invatamintelor trase din experientele lor institutionale si personale. Ea poate lua deseori forma reglementarilor sau stimulentelor care determina mediul social si economic. Politica ocupa un loc central in procesul politic deoarece noi suntem diferiti in ceea ce priveste valorile, credintele si sentimentele. Venim cu background-uri diferite, care ne fac sa preferam diferite definiri ale problemei si diferite solutii pentru rezo lvarea problemelor. Insa nu-i nimic rau in asta. In fapt, cautarea de scopuri cumune in rezolvarea conflictelor este vazuta mai mult ca o teorie politica, decat ca o stradanie nobila. In ciuda acestui lucru, politica are un renume prost si cu cat ne uitam mai mult spre politica, observam ca aceasta reprezinta o incercare de a acapara puterea in scopuri personale, cautarea obtinerii unui avantaj si conversia resurselor publice in beneficiul unor interese specifice. Romanii, ca si alti cetateni ai planetei, n u prea au incredere in politicieni si aceasta face sa le influenteze perceptiile asupra procesului de elaborare a politicii. Politicienii, desigur, fac lucruri care alimenteaza aceasta neincredere. Atunci cand ne referim la elaborarea politicii ca un proce s politic, trebuie sa intelegem valorile care se reflecta in acest proces, diferitele aspecte care divizeaza oamenii si induc acestora diferitele perceptii asupra scopurilor publice, necesitatea de a rezolva conflictele daca actiunea este posibila pe cale democractica si factorii critici care influenteaza dezvoltarea politicii in fiecare etapa a procesului.

20

Bibliografie:
1. Marius Constantin Profiroiu Manual de politici publice , Ed.

Economica, Bucuresti, 2009, pag. 13 -15;54-60;29-31;


2. Thomas Dye Understanding Public Policy , Ed. Pretince-Hall, 1998,

pag. 115;
3. Florin Bondar Politici publice si administratie publica , Ed. Polirom,

2007, pag. 38-40;


4. Claudiu Craciun Managementul politicilor publice. Transformari si

perspective, Ed. Polirom, 2008, pag.15 -16; 96-97;


5. Adrian Miroiu Introducere in analiza politicilor publice , Ed. Paideia,

Bucuresti, 2001, pag.128;46;59;


6. Legea Nr. 178/2010 a parteneriatului public -privat; 7. http://www.awb.org/legislativeactioncenter/policyprinciples.asp , accesat

la data de 4.01.2011;

21