Sunteți pe pagina 1din 3

ODA ( IN METRU ANTIC ) - MIHAI EMINESCU - REFERAT - COMENTARIU Introducere Poezie a maturitatii depline, " ODA IN METRU ANTIC

, apare in anul 1883, in editi a princeps a "Poeziilor" lui M. Eminescu. Initial, textul a fost o oda dedicata lui Napoleon (prima versiune din 1873-1874). A suferit apoi numeroase metamorfoz ari; de la 13 strofe ale variantei din 1879 au ramas cinci strofe in forma defin itiva (1881-1882). In varianta finala, textul a devenit o oda a singuratatii, a n strainarii ireversibile a omului de geniu. In studiul "Eminescu i clasicismul greco-latin", D.Murrau se referea la "ucenicia l a coala antic" pe care poetul o face prin traduceri i exerciii de versificaie peste c are suprapune propria experien sufleteasc, devenind astfel "un desvrit asimilator al t ehnicii maestrului i o dat cu originalitatea spiritual a lui Eminescu triumf n limba noastr i arta antic n una din formele cele mai pure." Tema Poezia exprima atitudinea lirica a creatorului romantic.

Continutul Poezia evoca starea de suferinta si invoca nepasarea, in formula consfintita a o dei clasice. Eul liric, aflat intr-o ipostaza de nefericire existentiala, isi de fineste starea si isi exprima cu patos dorinta de a o depasi.Od (n metru antic), ca mai toate poeziile eminesciene, a cunoscut un proces ndelungat de elaborare, car e cuprinde apte variante naintea formei finale. Punctul de plecare l-a costituit Od a pentru Napoleon, avnd iniial unsprezece strofe, care ulterior, n urma unui proces d e subiectivare i concentrare (Perpessicius), are cinci catrene, cu elemente de ele gie erotic, meditaie i rug de mntuire. n succesiunea de variante se modific tema, tona itatea liric i dimensiunea poemului: de la titanism la geniu, de la erou la poet i apoi la om, de la imaginea vanitii Cezarului la imaginea poetului suferind din iub ire i apoi la ruga de mntuire a omului, de la adresarea direct (discurs liric la pe rs. a II-a) la monolog (confesiunea la pers. I), de la tonalitatea de od la aceea elegiac. Poemul pstreaz ns titlul, metrul antic i cteva motive centrale: singurateate , indiferena, nemurirea, visul. Titlul este sugestiv o creaie n sine (Paul Cornea) concentrnd toate semnificaiile simb olice i filosofice ale textului, oda fiind un poem dedicat zeilor, eroilor, perso nalitilor avnd tonul trimfal, retoric. Structural, datorit dispunerii timpurilor ver bale, poezia nfieaz un ciclu existenial complet, n patru secvene poetice: atitudinea templativ din trecut (strofa I), ntlnirea cu experiena fundamental (strofa a II-a), p rezentul tririi (strofele III-IV), proiecia n viitor i ruga (strofa a V-a).

Strofa I, primul vers, Nu credeam s-nv a muri vreodat, sintetizeaz atitudinea fundamen al a poemului prin structur i semnificaie. Poetul simte apartenea la ordinea cosmic pr in atitudinea contemplativ cnd moartea, departe de om fiind, pare inexistent. Aceas t atitudine contemplativ, Ochii mei nlam vistor la steaua singurtii, fiind de natur c, regimul verbal de imperfect, timp al evocrii proiectnd naraiunea n illo tempore.

Strofa a II-a este marcat de perfectul simplu care dinamizeaz aciunea, poetul aflndu -se sub semnul unei emoii puternice datorat de ntlnirea neateptat cu iubirea, Cnd deo tu rsrii n cale-mi, care produce un dezechilibru sufletesc. Pierderea echilibrului nse amn i pierderea de sine, de unde i apariia suferinei dureros de dulce care distruge se timentul de apartene la Marele Tot, astfel poetul se las cuprins de iubire i de volu ptatea morii.

Strofa a III-a exprim patima devoratoare a eului poetic pentru femeie, dei mitolog ia antic ofer exemple de chinuri fizice la care sunt supui eroii mitici Nessus i Her cul, din pricina intrigii unei femei. (Hercules - incitat de soia sa, Deianira, mp otriva centaurului Nessus - l ucide. Cu ultimele puteri, Nessus o sftuiete pe Deian ira s-i mbrace soul ntr-o cmaa muiat n sngele lui, care se dovedete nveninat i i tfel c Hercule moare n chinuri cumplite. ncercnd s-i scoat cmaa de pe trup, o smulge

cu carnea, suferina morii fiind astfel ngrozitoare). Tot astfel, sufletul poetului este mistuit de patima erotic, pe care o simte chinuitoare pn n strfundurile eului li ric, focul ce-1 arde nu poate fi stins "cu toate/ Apele mrii".

Strofa a IV-a. Pierznd singurtatea, s-a pierdut pe sine, confesiunea atinge moment ul culminant al suferinei, combustia erotic fiind la apogeul chinurilor n care poet ul agonizeaz: "De-al meu propriu vis mistuit m vaiet/ Pe-al meu propriu rug, m tope sc n flcri...". Simbolul psrii Phoenix presupune sperana rectigrii unei viei purifi prin ardere, adic prin iubire, ntrebndu-se dac ar fi posibil o renatere a sinelui, as emntoare cu aceea a miticei psri: "Pot s mai re-nviu luminos din el ca/ Pasrea Phoenix ?".

Ultima strof depete forma elegiei, accentele filozofice ale rugciunii de reintegrare a fiinei, "Vino iar n sn, nepsare trist;" aduc aminte omului de trecerea-n nefiin, cu ndiia regsirii propriei identiti, att de zdruncinat prin ivirea iubirii: "Ca s pot mur linitit, pe mine/ Mie red-ma!". Viaa e o cale pentru cunoaterea de sine i o permanen t nvare a morii, existena uman fiind condiionat de ideea c "Moare numai cel ce se ne", cum scrie Nichita Stnescu n poezia "A unsprezecea elegie". Poezia "Od (n metrii antic)" sintetizeaz filozofic marile probleme ale existenei uma ne: cunoaterea, dragostea, moartea, relaia cu universul, ciclul vieii fiind incompl et fr trirea mistuitoare a iubirii, ca unic i inevitabil cale de cunoatere i mai ales autocunoatere.

Procedee artistice. Minai Eminescu creeaz, n poezia "Od (n metru antic)", un limbaj artistic expresiv nu prin podoabe stilistice, ci prin valorificarea metaforic a l imbii la nivel morfologic i sintactic. Verbele din prima strof, aliate la imperfec t ("nu credeam", "'nlm"), proiecteaz aciunea conjunctivului "sa-nv" ntr-un trecut rel v n care poetul se simea contopit cu Cosmosul, stare ntrerupt cu brutalitate de infi nitivul "a muri" cu valoare atemporal, definind un fenomen continuu, ce pndete omul . Trirea clocotitoare i mistuitoare a sentimentului de iubire este de dat recent, brus c, surprinztoare, fapt sugerat de perfectul simplu al verbelor "rsrii", "bui" i de rep tarea pronumelui personal de persoana a II-a singular, "tu, care sugereaz' apariia femeii n viaa brbatului ("Cnd deodat tu rsrii n cale-mi,/ Suferin tu, dureros de d xpresivitatea stilistic a strofei sporete emoia artistica a poeziei prin cele dou co nstrucii oximoronice "dureros de dulce" i "voluptatea morii". In Ultima strof verbel e se afl la imperativ ("vino", "red-m"), sugernd aspiraia omului de geniu spre redobnd irea identitii sinelui, spre o posibil refacere a unitii ntregului pierdut n tineree n apariia tulburtoare a iubirii i pentru care este necesar o "nepsare trist". "Oda" eminescian este nrudit cu poezia lui Horaiu prin metric i cu marile texte litera re ale culturii universale prin absena rimei i prin maxima concentrare a profundel or idei filozofice exprimate. Referinte critice Aceeasi otrava curge prin versurile celor doi poeti, cu toate ca Lenau e mai dir ect si mai simplu, iar Eminescu, mai plin de umbra sa augusta, statuar, sorbind voluptatea rece a eternitatii (si constient, totodata, dincolo de sensul estetic al personalitatii sale si de valoarea sa morala, de divinitatea actului poemati zarii, cum spune in alta parte: Pe cand inima ta bate ritmul sfant al unei ode.. . Scrisoarea V). El se consuma in erosul ideal, in visul nebun al mortii eterne, nazuind la indiferenta care trebuie inteleasa ca finalitate tragica a genialita tii. (Ion Negoitescu Poezia lui Eminescu, in Scriitori moderni, Ed. Eminescu, 19 96,) Poezia greceasca a optat, in genere, pentru un ritm care se deosebea de cel al graiului de toate zilele prin regularitate si masura, prin organizarea metri ca a maselor sonore, prin dislocari de accent, prin deformari de rostire. Graiul aparea astfel inscaunat intr-o speciala demnitate. O data cu ivirea popoarelor postantice, dispare tendinta spre plasticizare nobila, tipica si masurata si apa re inclinarea spre interiorizare, spre vibratia sufleteasca muzicala, pe de o pa rte, spre accentuarea unei viguroase si individualizate barbatii, pe de alta par

te. Concomitent, graiul poetic ia o infatisare mai demonstrativ muzicala. Se inf iripa rima la popoarele romanice si versul aliterativ la cele germanice, iar alt erarile metrice si dislocarile de accent ale poeziei antice pier tot mai mult. Ritmul, metrul, rima nu sunt valori absolute ale graiului poetic. Sa atragem in examenul comparativ si graiul poetic al atator poeti moderni, un grai miscat in ritm foarte liber si adesea lipsit de rima. Modul se preteaza din calea-afara la revelarea misterelor in coordonatele unui anume stil. Aritmia si lipsa de rima isi au aici rostul lor, iar golul pe care il aduc e compensat prin belsugul inve rsiunilor sintactice si mai ales prin abundenta metaforei propriu-zise, a unei m etafore de un relief si de o indrazneala careia graiul poetic de metru antic sau cel rimat nu sunt obligate sa-i puna alaturi ceva asemanator. Graiul poetic mod ern se incheaga dintr-o substanta vizionara mult mai vartoasa decat graiul poeti c grec sau graiul strabatut de ecouri rimate. ( Lucian Blaga - Arta si valoare