Sunteți pe pagina 1din 3

Cardiovascular-C5

Evaluarea capacitatii de efort

Capacitatea de efort fizic este activitatea de eliberare prin glicoliza anaeroba sau
fosforilare oxidativa a energiei necesare pentru producerea unui lucru mecanic cat mai inalt
posibil si mentinerea lui un timp cat mai indelungat.
Aceasta capacitate creste prin antrenament de tip sportiv sau la efort dozat in functie
de persoana careia i se adreseaza (sportiv de performanta, persoana neantrenata, bolnav
cardiac).
Antrenamentul amelioreaza calitatile motrice de baza (viteza, acceleratie, forta,
rezistenta, indemanare), iar la bolnavi functiile respiratorii si cardiovasculare. Orice tip de
efort presupune acte motorii, contractii musculare, ce rezulta din transformarea energiei
chimice in energie mecanica la nivelul musculaturii active. Rezervele energetice sunt stocate
la nivel muscular in legaturi macroergice ale ATP-ului.
Aceste rezerve din ATP pot asigura energie pentru 4-6 contractii musculare ce
dureaza aproximativ 6 secunde (toate). Pentru refacerea moleculei de ATP este folosita energia
rezultata din scindarea creatinfosfatului la nivel muscular, putandu-se asigura energie pentru
alte 15-20 de contractii musculare (aproximativ 15-20 de secunde).
Daca efortul continua, energia necesara este eliberata din scindarea glicogenului
muscular, care va fi folosit si pentru refacerea fosfatilor macroergici. Glicogenul poate acoperi
efortul energetic pentru aproximativ 45-60 de secunde in lipsa O2 (glicoliza anaeroba).
Ca o consecinta a glicolizei anaerobe rezulta cantitati relativ mari de acid lactic a
carui crestere exagerata duce la scaderea Ph-ului muscular si sangvin si consecutiv o inhibitie
a glicolizei. In prezenta O2, acidul lactic este mobilizat si folosit chiar ca sursa de energie, nu
de muschi scheletic, ci de miocard, ficat, rinichi, rezultand faptul ca in prezenta unei cantitati
suficiente de O2 substratul energetic se reface in stransa corelatie cu consumul (glicoliza
aeroba). Astfel, efortul fizic poate continua.
In functie de necesitatile si posibilitatile de aprovizionare cu O 2, efortul fizic devine
predominant aerob sau anaerob.
a).Eforturile aerobe sunt de intensitate mica, medie sau submaximala si se deruleaza in
conditii de echilibru real sau aparent intre cerinte si aportul de O 2. Aceste tipuri de efort
dureaza de la 3 minute la mai multe ore in cazul persoanei sanatoase, cu mentiunea ca peste o
ora de efort continuu pot intra in joc ca sursa de energie acizii grasi liberi.
b).Eforturile anaerobe sunt de intensitate foarte mare, de durata scurta (eforturi alactacide
pana la 10-15 secunde; eforturi lactacide pana la 45-60 de secunde). Se desfasoara in datorie
de O2, care este platita dupa incetarea efortului, rezultand perfectionarea abilitatii organismului
de a suporta fara mari repercusiuni o datorie de O2, reprezentand un criteriu de apreciere a unei
bune capacitati anaerobe. Eficienta eforturilor anaerobe este net mai scazuta decat a eforturilor
aerobe (16% eforturi anaerobe; 23-35% eforturi aerobe).
Modificari circulatorii sub influenta efortului:
Modificari immediate: cresterea valorica a principalilor indicatori functionali ce se afla in
stransa legatura cu gradul de antrenament, cu intensitatea si durata efortului.
Frecventa cardiaca va creste de la cifra medie de repaus (66-74 de batai/minut la
adult sanatos neantrenat) pana la 110-130 batai/minut in cazul unui efort moderat. Limitele
superioare pentru persoanele neantrenate variaza cu varsta, de la 190 batai/minut la 20-25 de
ani pana la 155 batai/minut la 65-70 de ani (maxime absolute). La sportivi, valorile maxime
ale frecventei cardiace sunt 190-214 batai/minut. La eforturi foarte scurte si intense, frecventa
cardiaca va creste imediat dupa terminarea efortului.
2

Consumul maxim de O 2 reprezinta una din valorile fiziologice cele mai importante
ce deosebeste un antrenat de un neantrenat. In conditii de repaus la neantrenat si la antrenat,
cosnumul de O2 este de 200-250 ml/minut (pentru intretinerea metabolismului) sau de 3,5
ml/kg corp/minut.
Valoarea creste in efort la persoane neantrenate pana la 1500-1800 ml/minut si la
sportivi in functie de tipul de sport si de vechime aceste valori ajungand pana la 4000-5000
ml/minut. Consumul maxim de O2 se raporteaza la greutatea sportivuluiputerea maxima
aeroba. La persoanele neantrenate, valorile medii ale consumului de O2 sunt 42-45 ml/kg
corp/minut; la sportivi 70-80 ml/kg corp/minut.
In mod direct, consumul maxim de O 2 se poate calcula raportand debitul cardiac la
debitul sistolic, cunoscand saturatia in O2 a sangelui arterial. In conditii de aerobioza (peste 1
minut) se considera ca organsimul s-a adaptat la efort si valoarea frecventei cardiace este
direct proportionala cu consumul de O2.
In cazul sportivilor si a persoanelor neantrenate cu corectie, frecventa cardiaca nu
poate fi folosita ca indicator daca este situata sub 120 batai/minut sau peste 180 batai/minut
(scade diastola si randamentul cardiac).
Daca subiectul poate fi monitorizat in timpul testarii vom observa ca in prima parte
a efortului frecventa cardiaca creste uniform, dupa care se mentine in platou. La terminarea
testarii, frecventa cardiaca scade in panta. Perioada de platou se numeste stare stabila (“steady
state”).
Cresterea treptata a frecventei cardiace (sau scaderea treptata) este legata de
mioglobina musculara-proteina similara hemoglobinei, care este capabila sa lege O 2 formand
oximioglobina. Primele molecule de O2 provin din desfacerea oxihemoglobinei, astfel incat nu
se ajunge la un Ph acid imediat.
Tensiunea arteriala in timpul efortului: valoarea sistolica a tensiunii arteriale va
creste, deoarece se modifica forta de contractie a inimii nu prin reactie adaptativa Frank
Starling, ci prin mecanisme simpatoadrenergetice.
Tesniunea arteriala diastolica poate ramane nemodificata sau scade in cazul
persoanei hiperkinetice. In efortul cu vechime apreciabila mai exista explicatii:
-se realizeaza o mai buna deschidere a capilarelor din fibrele musculare, dar si
inmultirea numarului de capilare aflate in jurul miofibrilelor pentru ca O2 sa parcurga distante
foarte scurte pana la locul de utilizare;
-in eforturi de lunga durata realizate de un sportiv se va produce o mai buna
extractie a O2 din sangele arterial.
Electrocardiograma de efort (ECG) este necesara pentru a pune in evidenta
modificarile patologice ce nu apar in repaus si pentru urmarirea pe tot parcursul testului de
efort a unui bolnav cardiac supus testarii in vederea stabilirii capacitatii maxime de efort
pentru a doza efortul aplicat in timpul antrenamentului la efort dozat, dar si al kinetoterapiei.
Testul de efort este executat de medic in prezenta kinetoterapeutului. Testul de efort
pozitiv este ilustrat prin modificari la nivelul segmentului ST si a unei T de pe ECG astfel:
-denivelarea segmentului ST deasupra sau sub linia izoelectrica cu 1 mm sau mai
mult;
-negativarea undei T;
-aparitia tulburarilor de ritm de tip ventricular (extrasistolele ventriculare).
Extrasistola arteriala de regula dispare in efort. ECG de efort poate pune diagnostic
de boala coronariana in functie de traseul ECG, testarea de efort poate fi oprita cand:
a).apare o denivelare a segmentului ST cu negativarea undei T la eforturi de intensitate
relativ mica (pana la 60 W). Aceasta denivelare impune oprirea testarii si contraindica total
kinetoterapia. Ea este expresia obstructiei pe 2-3 trunchiuri coronare si are indicatie de
interventie chirurgicala pentru by-pass coronarian.
3

b).apare extrasistola ventriculara in conditii de efort, peste 5 extrasistole ventriculare la 100


complexe QRS. Necesita oprirea efortului, deoarece peste aceste valori scade debitul cardiac.
In general, la un bolnav cu accident coronarian acut (infarct miocardic) extrasistola
ventriculara pleaca din focarul de necroza sau din imediata lui apropiere. Se contraindica
antrenamentul, deoarece acest focar cu excitabilitate crescuta poate genera tulburari severe de
ritm in timpul efortului de tip: tahicardie ventriculara, fibrilatie ventriculara, flutter ventricular.
c).anumiti bolnavi ce pot fi supusi unui test de efort si suporta apoi antrenament fizic, desi
prezinta pe ECG tulburari de ritm mai putin severe, necesita inregistrarea continua a traseului
ECG in timpul programului de kinetoterapie pentru ca tulburarile de ritm sa nu degenereze. Se
recomanda antrenament la cicloergometru, ce mentine toracele relativ imobil.