Sunteți pe pagina 1din 94
UNIVERSITATEA BABEŞ -BOLYAI, CLUJ-NAPOCA Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă ș i cu

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă și cu Frecvență Redusă Facultatea de Geografie Specializarea: AMENAJARE ȘI DEZVOLTARE TURISTICĂ

Disciplina: POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ REGIONALĂ

SUPORT DE CURS

ANUL I - Semestrul 2

Cluj Napoca

2012-2013

2

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE GEOGRAFIE ANUL UNIVERSITAR: 2012-2013 MASTERAT ANUL I/SEMESTRUL II SPECIALIZARE: AMENAJARE ŞI DEZVOLTARE TURISTICĂ (ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ)

SYLLABUS POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ REGIONALĂ

I. Date de identificare ale titularului de curs şi a cursului

1) Date de contact ale titularului de curs Nume: Conf. univ. dr. Nicoară Liviu

Birou:Sala 20, sediul Facultăţii de Geografie, Str. Clinicilor, nr. 5-7 Telefon: 0754-140470

Fax: 0264-591906

E-mail: lnicoară@geografie.ubbcluj.ro” Consultaţii: joi, orele 12 00 -14 00

2) Date de identificare a cursului

Numele cursului: Politici şi dezvoltare turistică

Codul cursului: GMR1201 Anul, Semestrul: anul I, semestrul II Tipul cursului: obligatoriu

strategii de

Pagina web a cursului: postat pe pagina web

Geografie:

a

Facultăţii

de

https://portal.portalid.ubbcluj.ro/,

secţiunea Cursuri

la

II. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite Participarea la cursul POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ REGIONALĂ nu este condiţionată de parcurgerea şi promovarea vreunei discipline aferente semestrelor anterioare în cadrul specializării GEOGRAFIA TURISMULUI, modul Bologna. Însă, asimilarea şi înţelegerea eficientă a conţinuturilor ştiinţifice promovate şi susţinute în cursul de faţă, poate fi mult facilitată de prezenţa şi înţelegerea conţinuturilor predate la următoarele discipline: PROSPECTARE TURISTICĂ, AMENAJARE TURISTICĂ, MARKETING TURISTIC, REGIONARE ŞI REGIUNI TURISTICE. III. Descrierea cursului Tematica şi obiectivele cursului converg spre formarea unei concepţii închegate referitoare la rolul şi modalităţile dezvoltării turistice în cadrul dezvoltării economice regionale la diferite niveluri ierarhice şi în special la nivel macroregional. Componentele generale, din prima parte, se referă la integrarea teoretică din acest punct de vedere, la rolul planificării în turism, mai ales prin prisma activităţii organizaţiilor guvernamentale, regionale şi mondiale; la normele de gestionare ale dezvoltării turistice şi evaluarea impactului asupra mediului. Latura mai concretă a abordării este orientată spre cunoaşterea strategiilor de dezvoltare turistică specifice unor comunităţi suprastatale (U.E.), state (Franţa, Italia, Spania, SUA), macroregiuni şi continente: Bazinul Mediteranean, Bazinul Caraibelor, America Latină, Africa, Asia, Oceania şi Australia. Se pune accent pe specificitatea dezvoltării turismului românesc, înseosebi la seminarii. Cursul este completat de aplicaţii practice, prin care se urmăreşte depistarea de noi strategii şi modele de dezvoltare turistică şi analizarea problemelor şi perspectivelor turismului românesc.

3

IV. Organizarea temelor în cadrul cursului a) Cursul POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ REGIONALĂ este structurat pe 4 module de învăţare :

Probleme teoretice privind planificarea dezvoltării turistice. Strategia de evaluare a impactului turismului pe plan economic, socio-cultural şi asupra mediului;

Strategii şi modele de dezvoltare turistică în Europa;.

Politici şi strategii regionale şi statale de dezvoltare turistică în America de Nord, America Latină şi Africa;

Politici şi strategii turistice în Asia şi Oceania. Temele de mai sus sunt dublate de aplicaţii practice referitoare la analiza, înţelegerea şi interpretarea corectă a principalelor modele şi strategii de dezvoltare turistică. b) Fiecare temă/modul (conţinuturile cursului şi aplicaţiile practice aferente) vor putea fi consultate pe site-ul Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/,

https://portal.portalid.ubbcluj.ro/, la secţiunea Cursuri, precum şi pe CD-urile ce vor fi oferite studenţilor . Descrierea conceptelor majore pentru fiecare temă/modul şi pentru fiecare aplicaţie practică aferentă fiecărei teme/modul pot fi găsite în suportul de curs

c) Obiectivele generael ale cursului şi organizarea

Obiectivele generale ale cursului POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ REGIONALĂ corespund formării unor abilităţi:

Înţelegerea şi receptarea corectă a problemelor legate de planificarea şi întocmirea politicilor şi strategiilor de dezvoltare turistică, a modului de implementare a acestora;

Receptarea particularităţilor, dar şi a similitudinilor, strategiilor teritoriale de dezvoltare turistică;

Aplicarea informaţiei de la curs în activitatea practică va facilita orientarea mai eficientă în elaborarea aranjamentelor turistice în funcţie de oferta destinaţiilor turistice, la diferite niveluri teritoriale. Cursul va fi structurat în patru părţi, corespunzătoare celor patru module prezentate mai sus:

V. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs (sarcinile practice ale studentului)

a) Sarcini

La acest curs veţi avea de realizat mai multe sarcini (rezolvarea unor aplicaţii practice) a căror pondere totală în nota finală va fi de 50%; restul de 50% constituie evaluarea cunoştinţelor finale dobândite în cadrul cursului. Sarcinile sunt centrate pe rezolvarea unor probleme concrete legate de dezvoltarea turistică în profil teritorial. Veţi fi anunţaţi (prin e-mail) când o nouă sarcină a fost afişată on-line. Este în avantajul dumneavoastră să realizaţi sarcinile propuse la scurt timp după ce ele au fost afişate, deoarece termenele

limită trebuie respectate strict. Datele limită de evaluare a sarcinilor propuse anterior vor fi, de asemenea comunicate iniţial.

b) Teme de casă

Pentru fiecare modul citiţi secţiunea aferentă din suportul de curs (autor, Liviu Nicoară) şi din celelalte lucrări indicate la bibliografia obligatorie. Luaţi notiţe pentru a înţelege mai bine informaţiile şi

pentru a studia mai târziu. Temele de casă vor fi prezentate cu ocazia fiecărei întâlniri modulare, sau trimise pe una din adresele de mail menţionate mai sus; pondereea lor în nota finală de promovare a examenului va fi de

50%.

c) Examenul

După ce aţi rezolvat toate aplicaţiile practice aferente pregătirii preliminare (a căror pondere în nota finală va fi de 50%) este momentul să studiaţi pentru examenul final (cu pondere de 50% în nota finală). Pentru examenul final veţi învăţa din suportul de curs şi din bibliografia obligatorie (îndeosebi din Regionare turistică mondială, autori Liviu Nicoară şi Angelica Puşcaş).

d) Comunicarea on-line: Anunţuri, E-mailuri şi Forum de discuţii

Majoritatea informaţiilor vă vor fi transmise prin intermediul secţiunii Anunţuri de pe site-ul Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/, https://portal.portalid.ubbcluj.ro/, precum şi prin intermediul e-mail-ului. În consecinţă, consultarea zilnică a e-mail-ului şi a Site-ului

4

Facultăţii de Geografie este o sarcină absolut necesară. Sunteţi responsabili de alua la cunoştinţă toate informaţiile pe care vi le trimitem prin intermedioul celor două surse de informaţie deja menţionate. Este responsabilitatea dumneavoastră să vă păstraţi la zi adresa de e-mail.

VI. Bibliografie obligatorie

1.

Bran, Florina; Marin, D.; Simon, Tamara (1998): Economia turismului şi mediul înconjurător, Edit. Economică, Bucureşti.

2.

Ciangă, N.; Dezsi, Şt. (2007): Amenajare turistică, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca

3.

Cocean, P.; Dezsi, Şt. (2001): Prospectare şi geoinformare turistică, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

4.

Cristureanu, Cristiana (1992), Economia şi politica turismului internaţional, Edit. Abeona, Bucureşti.

5.

Nicoara, L.; Puşcaş, A. (2002): Regionare turistică mondială, Edit. Presa universitară Clujeană,

6.

Cluj-Napoca. *** (1994), National and Regional Tourism Planning: Methodologies and Case Studies, International Thomson Business Press.

Lucrările menţionate se găsesc la Biblioteca Facultăţii de Geografie şi la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca. Fiecare din aceste lucrări conţin informaţii importante, fie privind problemele generale de fundamentare a dezvoltării turistice (primele trei), fie informaţii detaliate la nivel regional (Regionare turistică mondială), iar a cincea lucrare, atât aspecte metodologice de planificare turistică, cât şi numeroase studii de caz, mai ales din rândul statelor în curs de dezvoltare. În suportul de curs, la finele fiecărui modul sunt precizate atât referinţele bibliografice obligatorii, cât şi cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel stabilite încât să ofere posibilitatea adâncirii nivelului de analiză şi, implicit comprehensiunea fiecărei teorii.

VII. Materiale şi instrumente necesare Optimizarea secvenţelor de învăţare/formare reclamă accesul studenţilor de la specializarea Geografia Turimului, forma de învăţământ „Învăţământ la Distanţă” la urmâtoarele resurse:

Computer conectat la INTERNET (pentru a putea accesa toate informaţiile): date, termene, suporturi de lucru-hărţi mute, hărţi digitizate, hărţi model, explicaţii etc;

Imprimantă (pentru tipărirea materialelor-suport, atemelor redactate, a studiilor de caz şi problematizărilor existente);

Acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, abonament la Biblioteca Facultăţii de Geografie etc);

Acces la echipamente de fotocopiere

VIII. Calendarul cursului Pe parcursul semestrului V, de-a lungul căruia se studiază disciplina de faţă, sunt programate 4 întâlniri faţă în faţă (consultaţii) cu toţi studenţii, la care se adaugă întâlnirea destinată derulării examenului final; ele au menirea soluţionării directe (fără intermediari) a oricăror nelămuriri de conţinut ştiinţific şi de monitorizare a modului în care sunt rezolvate sarcinile practice (aplicaţiile din caietul de lucrări practice). Pentru prima întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a primului modul (temele aferente acestuia) şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 1; Pentru a doua întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a modulului 2 (temele aferente acestuia) şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 2; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 2; Pentru a treia întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a modulului 3 (temele aferente acestuia) şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 3; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 3; Pentru a patra întâlnire este obligatorie pregătirea tuturor conţinuturilor de examen şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 4; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 4 şi se va derula examenul final; În cadrul celei de a treia întâlniri se vor verifica şi, eventual corija toate aplicaţiile practice existente pe parcursul celor patru module (care vor constitui 50% din nota finală); acum se vor preda aplicaţiile practice existente în modulele 3 şi 4.

5

În cadrul întâlnirii cu numărul patru se va derula examenul final, examen cu pondere de 50% din nota finală şi se va comunica cursanţilor numărul de puncte (maxim 50) obţinute pe baza rezolvării aplicaţiilor practice din modulele 1-4. Datele celor patru întâlniri sunt precizate în calendarul sintetic al disciplinei şi în tabelul de mai

jos.

Calendarul sintetic al disciplinei

       

Pondere aplicaţii

Nr. crt

Întâlniri directe

Activităţi

Data

practice/examen

 

final

   

discutarea temelor de curs de la modulele 1 şi 2

-

   

-

discutarea aplicaţiilor practice de la

23.03.2013

orele 08.00 10.00 (sala 46 – Clădirea

1

Întâlnirea 1

modulele 1 şi 2

10

puncte

predarea materialelor rezultate din

-

rezolvarea aplicaţiilor de la modulul

 

Facultății de Geografie)

1

   

discutarea temelor de curs de la modulul 3

-

   

-

discutarea aplicaţiilor practice de la

20.04.2013

orele 08.00 10.00 (sala 46 – Clădirea

2

Întâlnirea 2

modulul 3

10

puncte

predarea materialelor rezultate din

-

rezolvarea aplicaţiilor de la modulul

 

Facultății de Geografie)

2

   

-

discutarea temelor de curs de la

   

modulul 4

18.05.2013

-

discutarea aplicaţiilor practice de la

orele 08.00 10.00 (sala 46 – Clădirea

3

Întâlnirea 3

modulul 4

10

puncte

-

predarea materialelor rezultate din

Facultății de Geografie)

 

rezolvarea aplicaţiilor de la modulele 3 şi 4

 

Întâlnirea 4 Examen final

   

50

puncte

4

-- derularea examenului final

iunie 2013

(examenul final)+ 10 puncte oficiu

IX. Politica de evaluare şi notare Procesul de evaluare şi stabilirea notei finale la acest curs va avea două componente:

1. însumarea punctajelor obţinute pentru rezolvarea sarcinilor de lucru (aplicaţiilor practice

40 puncte

existente în fiecare din cele patru module): 10 puncte/aplicaţii practice/modul

maxim;

2. nota obţinută la examenul final (derulat în cadrul celei de a patra întâlniri directe): 50

puncte maxim;

3. 10 puncte se acordă din oficiu, rezultând un punctal total maxim de 100 puncte, aferent

notei finale 10. Fiecare modul cuprinde un număr de 5-10 aplicaţii practice, care vor fi puse la dispoziţia tutorelui, a cursantului, prin intermediului suportului de curs şi a materialelor bibliografice obligatorii. De asemenea, fiecare aplicaţie practică va fi discutată în cadrul primelor trei întâlniri cu studenţii, urmând ca ulterior, ele să fie rezolvate şi transmise titularului de curs. Pentru predarea temelor, se vor respecta cu stricteţe cerinţele titularului de curs, orice abatere de la acestea aducând după sine penalizări sau pierderea punctajului corespunzător acelui set de sarcini practice. Evaluarea aplicaţiilor practice se va face imediat după primirea lor, iar afişarea pe site-ul facultăţii a punctajelor obţinute de către fiecare student se va

realiza în cel mult două săptămâni de la data depunerii/primirii aplicaţiilor. Dacă studentul consideră că activitatea sa practică a fost subapreciată de către evaluator, atunci poate solicita feed-back suplimentar prin contactarea directă a evaluatorului sau a tutorelui, prin e-mail sau direct. Nota finală la acest curs va fi bazată pe procentele cumulate din întreg, iar notele vor avea la bază criterii de performanţă. Pentru obţinerea unui punctaj complet este nevoie de rezolvarea tuturor aplicaţiilor practice existente şi de prezenţa la examenul final, punctele fiind cumulate din aceste două forme de evaluare; lipsa uneia dintre aceste două componente se soldează cu lipsa notei finale din ecuaţia de notare şi,

6

DEZVOLTARE

TURISTICĂ REGIONALĂ.

X. Elemente de deontologie academică Corpul profesoral al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, pleacă întotdeauna de la premisa conform căreia, studenţii acestei facultăţi, indiferent de formula educaţională pe care o adoptă (zi/ID/IFR) şi specializarea urmată, sunt persoane mature şi responsabile. Totuşi, pentru a evita eventualele situaţii în care se pune în discuţie onestitatea cursantului, trebuie să stabilim de la bun început ce constituie fraudă. O formă concretă de fraudă este plagiatul. Prin urmare, doresc şi pretind ca dumneavoastră să fiţi unica persoană care realizează sarcinile stabilite pentru acest curs (şi nu altcineva). Dacă utilizaţi idei sau fragmente din scrierile altei persoane şau resurse suplimentare pentru realizarea sarcinilor de lucru, trebuie să citaţi, iar lucrările respective să fie menţionate în bibliografia dumneavoastră. Suplimentar, vă rugăm să consultaţi politica Universităţii „Babeş-Bolyai” privin plagiatul şi să reflectaţi asupra consecinţelor ce decurg dintr-o astfel de atitudine ingrată.

implicit

nepromovarea

examenului

la

disciplina

POLITICI

ŞI

STRATEGII

DE

Pentru eventuale explicaţii suplimentare, chiar şi pentru exemple concrete, vă stau la dispoziţie.

XI. Studenţi cu nevoi speciale Nevoile speciale se referă la o serie de dizabilităţi fizice, dizabilităţi de învăţare/receptare, cele datorate lipsei de cunoştinţe, deprinderi şi prerechizite aferente acestui curs. Studenţii care, din nefericire se pot afla într-una din aceste situaţii sunt rugaţi să mă contacteze la începutul cursului pentru a putea interveni şi ajusta situaţia (spaţii special amenajate etc) pentru ca rezultatele la final să fie cele scontate.

XII. Strategii de lucru recomandate Vă recomand să vă alocaţi cel puţin la fel de mult timp pentru studiul fiecărei teme/modul şi pentru realizarea sarcinilor practice, cu varianta în care, a-ţi fi studiat acest curs în formula”învăţământ de zi”. Stabiliţi-vă un orar zilnic pe care să îl rezervaţaţi studiului la această disciplină. Puteţi începe prin a vă realiza un calendar săptămânal cu toate cursurile dumneavoastră, timpul alocat pentru activităţile impuse de locul de muncă şi de alte obligaţii. Încercaţi pe cât posibil să vă încadraţi în următoarele rigori:

pregătiţi-vă pentru sarcinile ce le aveţi de rezolvat, citind din timp părţile relevante din suportul de curs; rezolvaţi exemplele oferite; rezolvaţi aplicaţiile din suportul de curs;

încercaţi să rezolvaţi toate aplicaţiile existente; dacă întâmpinaţi dificultăţi, e-mailul meu vă stă la dispoziţie pentru explicaţii suplimentare; trimiteţi-mi un e-mail cu problema la care v-aţi blocat pentru a vă oferi soluţia corectă;

citiţi cu atenţie instrucţiunile de urmat pentru rezolvarea fiecărei aplicaţii practice; de cele mai multe ori, este precizată forma în care sunt aşteptate răspunsurile dumneavoastră;

vă rog să puneţi întrebări; curiozitatea şi întrebările diverse (la obiect) constituie ul element esenţial pentru învăţare);

încercaţi să contactaţi un student, coleg cu dumneavoastră la aceeaşi specializare, forma la zi, pentru a vă consulta în cazul unor dificultăţi. Respectând cerinţele şi rigorile impuse de către acest curs, el vă poate oferi o amplă deschidere către problematica variată şi complexă legată de elaborarea politicilor şi strategiilor turistice pe plan mondial şi regional.

CLUJ-NAPOCA,

Conf. univ. dr. Liviu Nicoară

7

MODULUL I. PROBLEME TEORETICE PRIVIND PLANIFICAREA DEZVOLTARII TURISTICE. STRATEGIA DE EVALUARE A IMPACTULUI TURISMULUI PE PLAN ECONOMIC, SOCIO-CULTURAL ŞI ASUPRA MEDIULUI

a. Scopul modulului. Modulul este destinat cunoaşterii şi înţelegerii suporturilor conceptuale şi instituţionale pe care se fundamentează procesul de elaborare a politicilor, strategiilor şi planurilor de dezvoltare turistică, precum şi a implicaţiilor acesteia în dezvoltarea regională şi locală.

b. Obiectivele modulului:

- înţelegerea locului şi rolului dezvoltării turismului în cadrul dezvoltării economice

regionale; - sesizarea rolului factorilor implicaţi în procesul de dezvoltare turistică;

- cunoaşterea etapelor planificării dezvoltării turistice şi a terminologiei utilizate în

procesul respectiv;

- înţelegerea impacturilor dezvoltării turismului pe cele trei planuri: economic, socio- cultural şi environmental; - aplicarea normelor de gestionare turistică a spaţiului.

c. Structura logică a modulului:

1. Conceptul de politică de dezvoltare regională. Dezvoltarea durabilă. Integrarea

dezvoltării turistice în teoriile dezvoltării economice regionale.

2. Politica macroeconomică de dezvoltare turistică.

3. Factorii de localizare ai activităţilor turistice. Tipologia amenajarilor teritoriale, vizată

de dezvoltarea şi planificarea turistică.

4. Planificarea dezvoltarii turistice. Rolul planificării în turism.

5. Rolul structurilor instituţionale şi private în dezvoltarea turismului.

6. Planificarea forţei de muncă, legislativă, stimularea investiţiilor în turism.

7. Procesul de planificare a dezvoltării turistice (etape).

8. Formularea planului structural.

9. Impactul economic şi socio-cultural al dezvoltării turistice.

10. Impactul environmental al dezvoltării turismului.

8

1. Conceptul de politică de dezvoltare regională. Dezvoltarea durabilă. Integrarea dezvoltării turistice în teoriile dezvoltării economice regionale.

1.1. Conceptul de politică de dezvoltare regională. Dezvoltarea durabilă Politica de dezvoltare regională reprezinta un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de autoritatile administrative publice centrale şi locale în scopul asigurării unei dezvoltări socio-economice dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local. Politica de dezvoltare regională vizează ca domenii principale: dezvoltarea întreprinderilor, piaţa forţei de muncă, atragerea investiţiilor, transferul de tehnologie,

ămbunatatirea infrastructurii, dezvoltarea rurală, sănătatea, educaţia, învăţământul şi cultura, dezvoltarea turismului, calitatea mediului înconjurator. Principiile care stau la baza elaborării şi aplicării politicii de dezvoltare regională: - descentralizarea procesului de luare a deciziilor;

- parteneriatul între toţi actorii implicaţi în dezvoltarea regională;

- planificarea proces de utilizare a resurselor (prin programe si proiecte) în vederea

atingerii unor obiective stabilite; - cofinanţarea contribuţia financiară a diversilor actori implicaţi în realizarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională. Principiul dezvoltării durabile a apărut în urma marilor crize energetice din anii '70.

Conform acestuia, utilizarea resurselor oferite de mediu, dezvoltarea societăţii în general, trebuie organizate în aşa fel încât să nu pericliteze şansele generaţiilor viitoare. Obstacolele în calea acestui principiu sunt: utilizarea combustibililor fosili ca surse de energie, efectele de mediu generate fiind unele negative, creşterea necontrolată a populaţiei în ţările periferice, cadrul instituţional neadecvat. Exista doua tipuri de abordare a conceptului de dezvoltare durabila:

- viziunea economică globală – dezvoltarea durabila reprezinta ansamblul condiţiilor şi

elementelor care permit menţinerea sau creşterea veniturilor şi a bunăstării, implicând aspecte ale vieţii economico-sociale, de exemplu: stăpânirea creşterii demografice, modificarea structurii producţiei şi consumului, de manieră să menţina stocul de resurse rare;

- viziunea ecologică a dezvoltării durabile implică gestiunea şi menţinerea stocului de

resurse cu productivitate cel puţin constantă, într-o optică a echităţii între generaţii şi ţări. Stocul resurselor cuprinde două categorii de elemente diferite: capitalul ’artificial’, creat de om, şi capitalul ’natural’ (resursele naturale regenerabile si neregenerabile). Această viziune cere

9

aplicarea principiilor de gestiune specifice pentru fiecare dintre aceste componente ale capitalului global. Pe parcurs s-au conturat două curente de gândire:

a) Şcoala neoclasică americană (dezvolarea durabilă slabă sau tehnocratică) – are la bază

teoria posibilităţii substituirii capitalului natural cu cel artificial creat de om. Principiul poate fi aplicat prin optimizarea resurselor de mediu în procesul dezvoltării economice.

b) Şcoala germană susţine o dezvoltare durabilă „tare”, prin păstrarea unor structuri de

mediu avantajoase. Turismul dezvoltat şi practicat raţional este cea mai adaptabilă ramură economică la conceptul de dezvoltare durabilă, axată pe trei planuri: economic, social şi ecologic. Obiectivele politicii de dezvoltare regională:

- diminuarea dezechilibrelor existente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, prin recuperarea accelerata a întarzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate, ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice si preîntampinarea producerii de noi dezechilibre; - corelarea politicilor şi activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin

stimularea initiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al dezvoltării culturale a acestora; - stimularea cooperarii interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promoveaza dezvoltarea economica şi instituţională a acestora, în scopul realizarii unor proiecte de interes comun. În cadrul Uniunii Europene, obiectivele dezvoltării regionale sunt abordate la trei niveluri teritoriale:

a) la nivelul U.E.: este nivelul general de abordare, prin care se stabilesc principiile şi

obiectivele unei politici de dezvoltare regională supranaţională, care urmăreşte să creeze un nivel mai bun al coeziunii sociale şi economice între cele 27 state membre;

b) la nivelul fiecărui stat membru al U.E.: este o abordare specifică fiecărui stat membru;

c) La nivelul regional propriu-zis: abordare care se bazează pe obiective şi tinte specifice,

în concordanţă cu nevoile şi potenţialul caracteristice fiecărei regiuni în parte. Temă de reflecţie nr. 1. Aprofundaţi (prin exemple) rolul turismului în dezvoltarea durabilă, în ridicarea nivelului economico-social al regiunilor periferice (de tip marginal) şi la echilibrarea balanţei comerciale externe a unei ţări.

10

1.2. Regiune geografică – regiune turistică Termenul de regiune şi-a făcut loc cu dificultate în arsenalul noţiunilor geografice,

echivalentul său fiind în antichitate topicul latin „pagi” („pays”). Prin acestea erau definite teritorii aparţinând diverselor triburi, cu toate caracteristicile lor naturale şi antropice. Forma actuală provine din franceză „region” şi este echivalentă cu „a conduce”, „a dirija”, „ordonarea” unor realităţi spaţiale. Regiunile geografice pot fi clasificate după numeroase criterii:

- După scopul cercetării ştiinţifice: regiuni geomorfologice, regiuni climatice, regiuni

pedogeografice, regiuni biogeografice, regiuni rurale, regiuni urbane, regiuni agricole, regiuni industriale, regiuni politico-administrative, regiuni ecologice, regiuni turistice. Regiunile

turistice se circumscriu unităţilor teritoriale unde fenomenele turistice relevă o consistenţă notabilă, iar relaţiile dintre factorii săi genetici definesc un sistem economic, social funcţional → zonă, areal, centru, obiectiv turistic.

- După obiective: macroregiuni (porţiuni dintr-un continent), regiuni de ordinul I, II, III; microregiuni:

- După structură (3 tipuri de regiuni): regiuni omogene; regiuni polarizate; regiuni

anizotrope. Regiunile omogene au caracter dominant uniformitatea. Un exemplu de regiuni turistice omogene îl reprezintă regiunile montane. Regiunile anizotrope sunt unităţi a căror formă spaţială se ordonează de-a lungul uneia sau a mai multor axe: axe litorale (de exemplu regiunile turistice mediteraneene cu acele „côte” Coasta de Azur), axe interioare (fluviale sau rutiere).

Regiunile polarizate se dezvoltă în jurul unui centru, fiind definite prin „poli” în jurul cărora gravitează un teritoriu. Sunt caracterizate prin trei elemente: poli, reţea (legăturile dintre poli), câmpul spaţial (restul teritoriului). Proprietăţile sistemice ale regiunilor polarizate:

- Se află în echilibru dinamic instabil, cu fluxuri asimetrice care dau disparităţi regionale şi spaţiale (între centru şi periferie);

- Sunt foarte persistente datorită puterii mari de adaptare – funcţionează ca un sistem

deschis; - Au o evoluţie ireversibilă (regiunile urbane ar fi ultima fază de evoluţie). În cadrul acestor tipuri de regiuni există mai multe subsisteme, care pot fi la rândul lor subsisteme omogene, polarizate sau anizotrope.

11

Pentru evidenţierea interacţiunilor majore între cadrul natural şi populaţie, din interiorul

învelişului geografic, a fost introdusă noţiunea de cronotop. Cadrul natural este privit ca şi

componentă de susţinere, populaţia – componenta activă, din interferenţa lor rezultând

componenta integratoare. Cs Ca Ci
componenta integratoare.
Cs
Ca
Ci
Populaţia (ca) Câmpul relaţional Peisajul natural (Cs)
Populaţia
(ca)
Câmpul
relaţional
Peisajul
natural (Cs)

Aria de desfăşurare spaţială a câmpului relaţional (sau Ci) coincide cu suprafaţa regiunii

geografice funcţionale.

Din punctul de vedere al Geografiei turismului, peisajul natural (componenta de

susţinere) deţine resursele turistice naturale, iar câmpurile de interferenţă şi componenta activă

furnizează resursele turistice antropice şi elementele de dotare.

Regiunile turistice prezintă similitudini, de la caz la caz, cu aproape toate tipurile de

regiuni geografice menţionate, dar cele mai mari sunt cu regiunile polarizate. Într-o regiune

turistică de acest tip polii sunt reprezentaţi de centrele turistice, reţeaua este constituită din căile

de comunicaţie, iar câmpul spaţial de valenţele turistice ale peisajului geografic.

1.3. Integrarea dezvoltării turistice în teoriile dezvoltării economice regionale

În ansamblu, teoriile de dezvoltare regională se pot grupa în două categoriii mari: teorii

structuraliste, teorii regionaliste.

Cele structuraliste tratează regiunile din perspectiva globală. Dezvoltarea regională este

determinată de structurile macroeconomice şi macropolitice, iar poziţia regiunilor e privită în

cadrul unui sistem de tip centru-periferie. Cele mai importante teorii de polarizare sau de

dependenţă:

a) Conceptul polilor de creştere, în care centrele polarizatoare sunt oraşe. Când oraşele

sunt strâns legate între ele se formează axe de dezvoltare pe liniile de transport dintre polii

iniţiali;

12

b) Modelele centru-periferie pot apărea fie în cadrul unui stat – regiuni centrale regiuni periferice, fie la nivel macroregional, unde unele state au rol central, iar restul reprezintă periferia. Pentru compararea internaţională a statelor se folosesc termenii de „nord” pentru nordul dezvoltat, respectiv „sud” pentru părţile sudice mai puţin dezvoltate. În cadrul regiunilor centrale a statelor există un mare potenţial de capital, inovaţie, productivitate ridicată şi diversificată, serviciile trec pe primul loc, urmate de sectorul II, sistemul politic este unul stabil. În aceste regiuni se practică un comerţ (internaţional) intens. Turismul joacă un rol deosebit în dezvoltarea regiunilor marginale (periferice) care de obicei deţin resurse turistice foarte valoroase (naturale şi antropice). Teoriile regionaliste privesc regiunea ca entitate cu capacitate endogenă suficientă pentru a imprima o traiectorie de dezvoltare:

- teoriile dinamice de dezvoltare consideră economia în transformare continuă, faptul că se produc schimbări spaţiale continue: mobilitatea forţei de muncă, a capitalului.

- teoriile evoluţionist-istorice descriu traiectoria de dezvoltare economico-socială pe

baza combinării factorilor economici, demografici, politici şi socio-culturali. Ultimul stadiu, din prezent, este cel al societăţii post-industriale (în ţările cele mai avansate). Un alt curent este noul regionalism. Acesta consideră regiunile unităţi spaţiale fundamentale pentru dezvoltarea economiei şi formularea politicilor de dezvoltare: şcoala californiană susţine ideea dezvoltării regionale endogene; GREMI (grupul de Analiză European al Mediului Inovativ).

Factorii dezvoltării regionale pot fi clasificaţi în factori interni şi factori externi.

A. Factorii interni sunt clasificaţi la rândul lor în două categorii: factori tari şi factori

slabi (Benedek, J., 2004). a) Factorii tari sunt consideraţi: potenţialul de producţie şi cererea de bunuri de consum şi investiţii; Potenţialul de producţie: forţa de muncă, capitalul, factorii tehnologici şi factorul pământ

(teren), la care se asociază factorii fizico-geografici. b) Factorii slabi – structura regională (mărimea regiunii, distribuţia aşezărilor,

populaţiei), ramurile economice, infrastructura, sistemul politic (taxe, impozite, facilităţi), sistemul socio-cultural (mentalităţi, obiceiuri), sistemul ecologic.

B. Factorii externi se referă la schimburile interregionale de bunuri şi servicii, la

migrarea factorilor de producţie, politicile regionale ale statelor, mediul general de afaceri.

13

2. Politicile macroeconomice de dezvoltare turistică Abordarea fragmentata fractionata in diferite politici sectoriale a dezvoltarii turistice nu este benefica, duce la subminarea aportului turismului la dezvoltarea economica. Politicile macroeconomice la nivel national in acest domeniu sunt necesare datorita impactului turismului in sectoarele productive cu rol dinamizator, indeosebi in perioade de criza globalizata. Instrumentele politicii turistice decurg din politica economica nationala globala, pe care se grefeaza planificarea sectoriala, cu instrumentele specifice domeniului turistic. Politica economico-sociala globala a unei tari dispune de multe parghii pentru favorizarea dezvoltarii activitatii turistice:

- instrumente financiare si fiscale ce au drept scop crearea unui climat favorabil

acumularilor, investitiilor si crearii de noi produse si activitati turistice: se refera la politicile de credit, rata dobanzilor, impunerile fiscale, urmarind reducerea fiscalitatii, cu efecte in realizarea unei oferte competitive, premisa pentru stimularea cresterii cererii;

- politicile economice, bugetare si monetare, cu efect asupra evolutiei preturilor interne si

a ratei de schimb valutar;

- instrumentele de politica sociala influenteaza direct dezvoltarea activitatii turistice, prin

masuri legate de durata timpului de munca, durata concediilor, formarea profesionala. Planificarea dezvoltării turistice a devenit necesară pe măsura amplificarii continue a acestei activitaţi şi a creşterii ponderii turismului ca ramură economică în cadrul sectorului terţiar (de unde şi denumirea improprie, de altfel – de ’industrie turistică’). Strategiile de planificare turistica s-au perfecţionat continuu, au fost adaptate diferitelor structuri naţionale şi a crescut durata de prognoza (de la 5 ani pana la 15-20 ani). În ultimele decenii planificarea turistică a devenit tot mai flexibilă, prin interconectarea în sistemul relational macroeconomic şi adaptarea la specificul unor niveluri teritoriale variate (naţional, regional, zonal, local). Planificarea turistică la scară regională (pentru teritorii de mii de km²) are in vedere o mai mare diversitate de aspecte, necesitatea unui volum mai mare de lucrări şi de investiţii pentru interpretarea armonioasă a elementelor de infrastructură turistică şi valorificarea raţionala a resurselor turistice. Exemple de planuri turistice regionale: Creta, litoralul din Languedoc Roussilon, Cuzco si Puno (Cristiana Cristureanu, 1992). Planificarile dezvoltarii turistice la nivel national au fost realizate sau demarate de majoritatea statelor lumii, sunt integrate politicii economice generale a tarii si prevad obiective specifica unor specializari turistice.

14

Planificarea turistică la scara suprastatală vizeaza macroregiuni geografice care depăşesc frontierele interstatale, multe fiind grefate pe bazine maritime (Marea Egee, bazinul vest-

mediteranean, Marea Baltica), oceanice (vestul Oceanului Indian, Pacificul de Sud ) sau parti dintr-un continent (Africa de Vest, partea mijlocie a Europei, de la Marea Baltica la Marea Adriatica). Perioada pentru care se elaboreaza planurile de dezvoltare turistică impune separarea lor în trei categorii:

- planificare pe termen scurt sau operaţională (1-3 ani) se bazează pe durata punerii în aplicare a investiţiilor;

- planificarea pe termen mediu (tactică) de obicei 5-6 ani reprezintă o componentă a planului naţional sau regional de dezvoltare;

- planificarea pe termen lung (sau strategică) acoperă 10 20 ani şi reprezintă o

strategie de pregătire şi aplicare a planurilor succesive pe termen mediu; este de mare complexitate şi releva implicaţiile de ordin economic, social şi ecologic ale dezvoltarii turismului în spaţiile geografice la care se referă. Dezvoltarea turistică reprezintă un factor dinamizator al sistemului economic regional şi naţional, prin cererea specifică de bunuri şi servicii, cerere care prin adaptarea ofertei antrenează o creştere în sfera producţiei acestora şi dezvoltarea diverselor servicii. Efectul multiplicator al turismului, bazat pe impactul cheltuielilor turistice asupra unui sistem economic, este condiţionat de trei procese (faze) interconectate:

a) incidenţa cheltuielilor turiştilor asupra crearii de noi venituri în economia naţională; b) efectul multiplicator al investitiilor turistice; c) aportul valutar prin exportul ’invizibil’ de servicii şi mărfuri consumate de turiştii străini în ţara receptoare (Gh. Postelnicu, 1994). Legat de acest ultim aspect apare şi reversul, adică turismul internaţional emitent al unei ţări, materializat prin cheltuieli turistice în alte ţări, reprezintă import ’invizibil’ de servicii şi mărfuri. În acest mod, turismul internaţional îndeplineşte o importantă funcţie economică pe plan mondial, manifestată prin soldul pozitiv sau negativ al veniturilor şi cheltuielilor valutare din turism. În numeroase state, turismul internaţional receptor are rolul de a echilibra balanţa de plăţi externe. Pe planul dezvoltării regionale, turismul are rolul deosebit şi tot mai important de a introduce in circuitul economico-social o serie de regiuni limitrofe de tip periferic, marginalizate sub aspect industrial şi al serviciilor în raport cu marile aglomerari urbane, dar cu resurse turistice naturale şi etnografice bogate şi valoroase. În acest fel se produce o redistribuire, o dispersare a veniturilor spre regiuni de tip marginal, atât la nivel mondial (Bazinul Caraibilor,

15

Bazinul Asia Pacific, Africa, America de Sud, zona subarctica), cat si in interiorul tarilor (Munţii Apuseni, Dobrogea, Sicilia, Castilia Veche, provincia Algarve, sud vestul Masivului Central Francez ).

3. Factorii de localizare ai activităţilor turistice. Tipologia amenajărilor teritoriale 3.1. Factorii de localizare ai activităţilor turistice:

- resursele turistice („materia primă” pentru aceste activităţi);

- infrastructura de transport şi comunicaţii;

- oferta de forţă de muncă (sub cele două aspecte – calitativ şi cantitativ);

- oferta de spaţiu.

3.2.Tipologia amenajărilor teritoriale (vizată şi de dezvoltarea şi planificarea turistica) Există mai multe tipuri de amenajare a teritoriului:

a) Amenajarea strategică a proceselor şi structurilor din spaţiu, este o amenajare de tip

complex care se adresează mai multor domenii ale realităţii spaţiale noi. Se poate realiza pe o durată lungă de timp (decenii) şi are o componentă spaţială bine definită, de la regiune până la spaţii mai restrânse. b) Amenajarea operaţională a structurilor spaţiale este imediat următoare amenajării strategice. Este mai puţin complexă şi este de tip închis (se încheie odată cu implementarea măsurilor prevăzute ):

- implică operaţiuni de rutină, bazate pe calcule precise;

- orientată spre practică;

- durată relativ scurtă de implementare.

Trecerea între cele două tipuri este fluentă. Se face distincţie între program (cu scopuri generale) şi plan (referiri de detaliu). Unele planuri de amenajare au şi o parte de program.

Alte criterii de clasificare a tipurilor de amenajare:

a)

După nivelul spaţial abordat:

-

amenajări la nivel spaţial superior (regiuni de dezvoltare);

-

amenajări la nivel spaţial inferior (comună, oraş).

b)

După obiectivele prevăzute:

-

amenajare cadru (programatică);

-

amenajare de detaliu (amenjarea turistică).

c)

După paleta tematică:

-

amenajare generală/integrală (toate domeniile);

16

- amenajare specială (vizează un anumit domeniu) de exemplu amenajarea turistică.

Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul promovează o serie de

planuri de amenajare şi urbanistice:

I la nivel superior: PATN;

II – la nivelul următor: PATR, PATIJ;

III apoi PATJ;

IV – PATIO, PATP (periurbană), PATIC;

V – PUG, PUZ (zonele centrale ale oraşelor). Tot în cadrul acestei legi au fost stabilite şi opt regiuni de dezvoltare: nord-est, sud-est, sud, sud-vest, vest, nord-vest, centru şi Bucureşti.

4. Planificarea dezvoltării turistice. Rolul planificării în turism Turismul poate fi privit la modul general ca un sistem cu multiple interacţiuni între factorii ofertei şi cei ai cererii turistice, iar armonizarea celor două componente presupune

acţiuni de planificare. Activitatea turistică trebuie să fie planificată în funcţie de spaţiu, la diferite niveluri (naţional, regional, local) şi în funcţie de timp (pe termen lung, mediu şi scurt). Planificarea dezvoltării turistice are în vedere multiple aspecte:

- exploatarea echilibrată şi raţională a resurselor turistice naturale şi culturale/antropice

pentru a asigura protecţia şi conservarea lor în scopul creşterii duratei de valorificare şi a menţinerii echilibrului ecologic;

- realizarea unor proiecte de amenajare detaliate pentru reducerea impacturilor negative de ordin economic, socio-cultural şi de mediu;

- asigurarea unei dezvoltări raţionale a tuturor segmentelor industriei turistice în

corelaţie cu politicile economice din alte sectoare;

- este necesară stabilirea liniilor directoare şi a standardelor pentru pregătirea planurilor

de amenajare şi exploatare turistică;

- conjugarea eforturilor sectorului public şi privat pe plan intern, dar şi în activităţile

turistice externe, în scopul asigurării investiţiilor în turism; - monitorizarea activităţii turistice în scopul revitalizării şi dezvoltării unor areale turistice;

- adaptarea legislaţiei turistice în funcţie de necesităţi;

- problema asigurării unor programe de calificare a personalului din turism.

17

Realizarea acestor deziderate este legată de politica generală de dezvoltare raţională. Această relaţionare duce la evitarea unor conflicte legate de modul de utilizare a unor resurse turistice. În dezvoltarea turistică este necesară etapizarea acestui proces şi în cadrul căruia planificarea îşi aduce contribuţia în alte domenii importante:

- Pe plan economic prin prisma valorificării raţionale şi la nivel avansat a resurselor turistice; - Pe plan social în creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi stabilirea populaţiei rezidente, prin reluarea unor vechi ocupaţii tradiţionale şi prin atragerea populaţiei în activităţile turistice; - Pe plan ecologic prin evitarea degradării poluării mediului deci şi prin creşterea gradului de exploatare pe termen lung a resurselor turistice. Planificarea prin prisma dezvoltării durabile presupune două tipuri de planuri şi prognoze:

- pe termen lung, cu caracter global, structurat pe forme de turism, în concordanţă cu tendinţele existente pe piaţa turistică mondială. Se realizează pe 10-20 ani; - planuri mai concrete sunt cele realizabile pe termen mediu (4-5 ani) sau scurt (1-3 ani) şi care se elaborează la nivel regional şi local pe tipuri şi forme de turism. În România planurile trebuie să aibă la bază standarde şi norme europene în ceea ce priveşte exploatarea resurselor turistice, modernizarea structurilor de primire a bazelor de tratatment, alimentare şi a serviciilor turistice. Însă realizarea unei planificări şi dezvoltări integrale a turismului depinde în mare măsură de factorii instituţionali care fac şi aplică politici şi strategii de dezvoltare turistică.

5. Rolul structurilor guvernamentale în planificarea şi dezvoltarea turistică Îndeplinirea cerinţelor respective poate fi făcută de un guvern prin crearea unui organism la nivel naţional: Minister al Turismului, Autoritate Naţională de Turism, departament de Turism în cadrul altor ministere. Un asemenea organism la nivel de stat are o serie de responsabilităţi legate de coordonarea politicii în domenii cu politica regională de dezvoltare, realizarea de norme şi reglementări de ramură, susţinerea efectuării unor studii aprofundate în domeniul turistic, stimularea investiţiilor, dezvoltarea activităţilor de marketing, planificarea şi pregătirea forţei de muncă din turism, modernizarea infrastructurii aferente turismului, diversificarea atracţiilor

18

turistice etc. În funcţie de experienţa internaţională, un minister de turism trebuie să includă câteva direcţii/oficii:

- direcţie de marketing;

- direcţie de statistică şi cercetare;

- direcţie de planificare şi dezvoltare;

- direcţie de resurse umane;

- direcţie de promovare şi control a activităţii turistice.

Organismul de turism are posibilitatea şi chiar este necesar să creeze un comitet

consultativ care să ţină legătura cu factorii implicaţi în turism.

Rolul structurilor private în dezvoltarea turismului Rolul acestor structuri este unul tot mai important. Agenţii de turism practic pot îndeplini o serie de activităţi şi atribuţii:

- enunţarea problemelor dificile: impozite, taxe, probleme legate de anumite facilităţi

fiscale;

- emiterea unor propuneri de îmbunătăţire a activităţilor turistice;

- derularea şi sistematizarea programelor de cercetare sau de pregătire profesională destinate societăţilor turistice din teritoriu; - asigurarea de reprezentanţi experţi pentru comisiile guvernamentale;

- sponsorizarea de reuniuni, colocvii pe teme de turism, participarea la realizarea

planurilor de planificare şi dezvoltare regională sau locală. Se constată că micile întreprinderi de turism au o mai mare capacitate de adapare la anumite situaţii speciale, societăţile participante fiind preocupate de promovare şi marketing şi pe baza acestor considerente este necesară o colaborare între instituţiile guvernamentale şi agenţii economici privaţi.

Temă de reflecţie nr. 2. Arătaţi rolul structurilor guvernamentale şi a structurilor private în dezvoltarea turismului românesc.

Rolul organismelor internaţionale Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) s-a înfiinţat în 1975 prin restructurarea UIOOT de la nivel de stat (Uniunea Internaţională a Organismelor Naţionale de Turism). În cadrul OMT, membrii propriu-zişi sunt toate statele care au aderat la acesta, respectiv membrii

19

afiliaţi reprezentând diferite organizaţii non-guvernamentale internaţionale, dar şi organizaţii guvernamentale naţionale: lanţuri de hoteluri, tur operatori, instituţii de cercetare. Structura organizatorică a OMT:

-

Adunarea generală – adoptă programul şi bugetul;

-

Secretariatul – ţine documentaţia, gestionează banca de date, asigură legătura cu membrii;

-

Consiliul executiv – stabileşte măsurile ce se iau pe parcurs;

-

Comitetele regionale, macroregionale;

-

Comitetul membrilor afiliaţi – organizat pe grupuri de lucru în funcţie de problemele

urmărite.

Activităţile Organizaţiei Mondiale a turismului au o arie largă de manifestare:

- inventarierea resurselor turistice şi a infrastructurii turistice;

- elaborarea programelor de bază;

- prezentare metodelor de finanţare;

- gestionarea băncii de date;

- elaborarea studiilor de piaţă;

- susţine obiectivele şi produsele turistice originale;

- se ocupă de analiza şi clasificarea structurilor de primire etc;

- organizarea de şedinţe, colocvii, conferinţe internaţionale.

6. Planificarea forţei de muncă în turism Urmăreşte patru faze:

1. evoluţia utilizării forţei de muncă în prezent;

2. planificarea nevoilor de forţă de muncă în perspectivă: pe categorii de personal;

3. evoluţia forţei de muncă ce va fi disponibilă în viitor;

4. determinarea necesităţilor de formare şi calificare a forţei de muncă.

Dintre programele educaţionale care pot fi aplicate în turism s-ar putea menţiona scurte cursuri de specialitate, curs managerial, iar la nivel naţional există instituţii educaţionale specializate în turism (Institutul Naţional pentru Formare şi Management Turistic), licee şi facultăţi de profil.

Legislaţia în turism Legislaţia determină politica de dezvoltare şi stabileşte funcţiile structurale, sursa fondurilor, începând cu organismele guvernamentale. Se stabilesc o serie de recomandări:

20

- sistemul de clasificare a hotelurilor şi restaurantelor; procedurile de acordare a licenţelor agenţilor economici, a brevetelor;

- legislaţia privind protecţia mediului;

- reglemenetări în ceea ce priveşte transportul şi serviciile turistice;

- problemele legate de siguranţa turismului, protecţia consumatorului;

- legislaţia în domeniul taxelor.

Stimularea investiţiilor în turism Asigurarea continuă de investitori permit menţinerea sau dezvoltarea unor structuri şi servicii turistice competitive. Prin aceasta se contribuie la rezolvarea unor probleme:

- conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări de durată;

- creşterea nivelului de trai a comunităţii umane vizate de dezvoltarea turistică.

Guvernul

trebuie

pună

la dispoziţie o gamă de stimulente pentru atragerea

investitorilor din domeniul privat:

- facilitarea în concesionarea/cumpărarea de teren pentru noi investiţii în turism:

- asigurarea unei infrastructuri complementare activităţilor turistice (drumuri, gaze, electricitate);

- reducerea taxelor vamale la bunurile importante în scopul punerii în funcţiune a

structurilor turistice sau în scopul modernizării infrastructurii turistice;

- reducerea totală sau parţială pentru un număr de ani a impozitelor pe profit şi pentru

teren şi clădiri deţinute de obiectivele turistice;

- modificarea ratei de amortizare;

- acordarea de credite cu dobânzi reduse, cu perioade mai lungi de rambursare (profiturile

nu sunt constante);

- acordarea de subvenţii pentru sectorul privat;

- asigurarea repatrierii capitalului profiturilor şi a dividendelor, dobânzilor încasate de investitorii străini după plata impozitelor datorate;

- protejarea investiţiilor contra acţiunilor de naţionalizare.

Stimulentele sunt necesare mai ales în prima etapă de modernizare a serviciilor turistice. Ulterior ele pot fi modificate sau retrase. Investitorii în turism pot participa şi la rezolvarea unor probleme de mediu, infrastructurii generale sau a comunităţii umane (împăduriri, locuinţe pentru forţa de muncă din turism, crearea de investiţii pentru pregătirea forţei de muncă pentru turism.

21

7. Procesul de planificare turistică Se face la nivel naţional, regional, zonal. Este bazat pe demersuri de concepere, suţinere, operare şi implementare rezultând o procedură făcută pas cu pas. Etapele realizării unui plan de amenajare turistică:

- pregătirea studiului;

- determinarea obiectivelor;

- includerea/surprinderea tuturor elementelor necesare;

- analiza pieţei;

- formularea politicii de dezvoltare turistică;

- luarea în considerare a recomandărilor instituţionale;

- implementarea şi monitorizarea.

1) Pregătirea studiului – implică următoarele activităţi:

- formularea termenilor de referinţă ai proiectului;

- selectarea echipei tehnice care se ocupă de studiu;

- organizarea activităţilor de studiu.

Termenii de referinţă ai proiectului indică intrările şi ieşirile din sistem şi activităţile necesare pentru planificarea dezvoltării turistice. Aceştia trebuie să indice aspectele economice, sociale, environmentale şi elementele critice legate de toate aspectele valorificării turistice. În

cadrul elaborării planului de dezvoltare turistică trebuie să se ţină cont de amenajările turistice existente sau de prezenţa unor amenajări care sunt în declin. Se precizează astfel, în noul plan, modul în care vor fi integrate, valorificate sau îmbunătăţite amenajările existente. Procesul de amenajare se face pe mai multe niveluri: atât spaţial, de la areale restrânse, la zone mai extinse, regiuni sau chiar la nivel naţional cât şi temporal. Pentru planificarea detaliată vor fi incluse în studiu arealelor necesar a fi dezvoltate în viitorul apropiat. Proiectul pentru procesele care necesită o dezvoltare mai îndelungată vor fi lăsate mai la urmă. Este necesar să se indice perioada în care planul va fi realizat. Planurile sunt făcute pe perioade cuprinse între 10 şi 20 de ani, cuprinzând faze mai scurte de dezvoltare, desfăşurate pe 3-5 ani. 2) Determinarea obiectivelor

- este importantă şi se face în urma consultării cu organismul guvernamental, prin acel

Comitet Consultativ;

- colaborarea este necesară pentru că guvernul stabileşte politicile şi planurile generale de dezvoltare;

22

- obiectivele sunt stabilite la îneput mai întâi în mod preliminar, iar mai apoi reformulate;

- trebuie evitată contradicţia dintre obiective;

- trebuie să se ţină cont de elementele economice, socio-culturale

3) Inventarierea tuturor elementelor necesare dezvoltării turistice În această etapă se face adunarea informaţiilor de ordin cantitativ şi calitativ (aspecte

relevante); Se includ componentele sistemului turistic, la care se adaugă alţi factori care influenţează dezvoltarea turistică, cum ar fi:

tendinţele din turismul mondial şi macroregional (aceste informaţii se pot obţine şi de la OMT);

existenţa destinaţiilor turistice competitive;

fluxurile turistice în regiunile în cauză (numărul celor sosiţi şi caracteristicile lor);

atracţiile şi activităţile turistice existente şi potenţiale;

facilităţi şi modalităţi de transport spre regiunile în cauză şi în cadrul acestora;

forţa de muncă potenţială pentru turism;

perspectivele şi nivelul de dezvoltare economică în celelalte domenii;

caracteristicile şi calitatea mediului: relief, climă, calitatea aerului, peisajului, elemente de arhitectură;

caracteristicile socio-culturale şi efectul turismului asupra comunităţii;

caracteristicile regimului politic din ţara sau regiunea respectivă;

existenţa organizaţiilor în turism;

existenţa investiţiilor actuale şi necesarul de capital;

aspecte legislative în turism.

Elementele principale sunt reprezentate de existenţa atracţiilor şi activităţilor turistice. Atracţiile turistice se clasifică şi se evaluează pe tipuri. Astfel se pot separa atracţii primare, care

determină turiştii să viziteze zona, şi secundare/complementare. Facilităţile/dotările turistice (infrastructurile turistice) sunt evaluate în funcţie de calitate, confort, eficienţă – pe care le resimte turistul. Atragerea populaţiei locale în activităţile turistice şi formarea mentalităţii pozitive este un aspect foarte important. 4) Analiza pieţei şi sintetizarea informaţiilor Analiza urmăreşte surprinderea caracteristicilor si tendinţele turismului global, naţional, regional;

23

Importantă este evaluarea atracţiilor, serviciilor şi a facilităţilor turistice; accesibilitatea în ţară sau regiunea în cauză dinspre marile ţări emitente de turişti, inclusiv elemente precum distanţă, cost, timp necesare. Prin analiza pieţei se stabileste numărul şi tipul potenţialilor turişti. Aceste calcule (targhetul) sunt stabilite pe o perioada de 5 ani. Se încearcă evaluarea impactului economic al turismului inclusiv prin numărul şi tipul de angajaţi în turism. Sinteza informaţiilor este necesară pentru formularea structurilor planului. Un element care este surprins prin sinteza informaţiilor este determinarea capacităţii de suport a unui teritoriu (nivelul maxim la care poate fi utilizat un areal din punct de vedere al numărului de turişti ce poate fi absorbiţi). Sinteza este completată prin informaţii privind oportunităţile majore, dar şi problemele care restrâng dezvoltarea turistică. 5) Formularea politicilor în dezvolatrea turistică şi pregătirea structurilor fizice a planului Este importantă elaborarea unor scenarii de dezvoltare alternativă Aceste planuri alternative sunt evaluate prin mai multe aspecte:

optimizarea beneficiilor economice;

maximizarea impactelor pozitive şi minimizarea celor negative;

concurenţa existentă sau posibilă;

Formularea politicilor şi a planului se face în colaborare cu comitetul consultativ. 6) Etapa de specificare a tehnicilor de implementare şi continuare a monitorizării dezvoltării turistice. Se precizează modul de implementare a tuturor componentelor şi se urmăreşte identificarea eventualelor probleme care pot apărea la un moment dat, pe parcurs.

8. Formularea planului structural Planul structural, naţional sau regional cuprinde o serie de elemente:

- resursele / atracţiile turistice;

- nivelul de dezvoltare a turismului în regiune sau zonă raportat la nivelul de dezvolatre turistică naţional;

- punţile de acces în regiunea respectivă;

- posibilitatea de întocmire a itinerariilor turistice.

Pregătirea pentru structurare se bazează pe următoarele consideraţii:

- precizarea obiectivelor şi metodelor, ca elemente fundamentale ale planului;

24

- tipul şi locaţia obiectivelor turistice majore;

- tipul şi locaţia elementelor tehnico-materiale existente şi proiectate;

- infrastructura de transport, alimentare cu apă, energie;

- cadrul fizico-geografic: relief, climă,etc ;

- forţa de muncă pe care o poate furniza teritoriul respectiv ;

- caracteristicile politice;

Punctele de acces pot fi de rang naţional, regional sau zonal: aeroport internaţional, (pentru ţări) punctele de vamă, porturile; Existenţa unor multiple porţi de intrare- avantajează turiştii şi internsitatea activităţilor turistice.

În apropierea acestor porţi de intrare este recomandată crearea unor zone cu diverse facilităţi şi servicii (inclusiv unităţi de cazare). Astfel, în aceste zone are loc o absorbţie a forţei de muncă locale. Principiul concentrării activităţii turistice în funcţie de existenţa unor resurse turistice deosebite acţionează în anumite areale:

- porţiuni de litoral cu plaje atractive;

- parcuri naturale;

- situri arheologice şi istorice;

- dotări pentru sporturi de iarnă;

Gruparea atracţiilor este mai puţin costisitoare pentru că duce la utilizarea intensivă a

infrastructurii. Apropierea de atracţiile turistice constituie un alt avantaj.

Selectarea în dezvoltarea localităţilor turistice Pentru a deveni localitate turistică este necesară îndeplinirea unui set de condiţii:

- locaţia – lângă o resursă turistică importantă;

- existenţa unui microclimat favorabil;

- peisaj natural atractiv;

- existenţa unei infrastructuri şi a unui potenţial de acces prin situarea lângă o „poartă”

de intrare;

- nivel de poluare redus;

- atitudine pozitivă a rezidenţilor faţă de dezvoltarea turistică;

- forţă de muncă locală, de calitate.

Pe lângă planificarea dezvoltării aşezării, trebuie incluse şi zonele din apropierea acesteia,

urmărindu-se o dezvoltare integrată, nu doar locală.

25

Reducerea sezonalităţii fenomenului turistic Sezonalitatea fenomenului turistic se referă la neutilizarea facilităţilor în anumite perioade din an, respectiv cererea în exces în alte perioade din an.

În procesul de planificare a dezvoltării turistice trebuie prevăzute diferite metode pentru

reducerea sezonalităţii. Una din ele este organizarea de diferite activităţi în sezonul cu flux scăzut: festivităţi, conferinţe, activităţi recreative etc. Această practică este cea mai întâlnită în regiunile turistice litorale (iarna). În regiunile montane cu activităţi turistice estivale intense reducerea acestui fenomen se poate face prin amenajarea de pârtii de schi şi organizarea unor drumeţii montane, echitaţie.

O practică folosită frecvent este acordarea de discount-uri în extrasezon (cazare şi

transporturi)

9. Impactul economic şi socio-cultural al dezvoltării turistice 9.1. Impactul pe plan economic În turism sunt folosiţi o serie de indicatori economici standard, iar activităţile turistice sunt cuprinse în clasificarea internaţională standard a activităţilor turistice (SICTA). Dintre indicatorii standard utilizaţi pentru aprecierea efectului activităţii turistice sunt:

- veniturile generate de turism şi contribuţia acestuia la PIB (şi la PNB – pentru turismul

internaţional);

- contribuţia statului receptor la formarea PNB;

- numărul de locuri de muncă generate de turism pe plan local, regional, naţional. Locurile

de muncă din turism sunt: directe (cele din întreprinderile turistice, hoteluri, restaurante),

indirecte (generate în sectorul care aprovizionează turismul), induse (personalul adiţional susţinut din veniturile realizate de persoanele angajate în turism). Efectul multiplicator al turismului foarte complex, se referă la implicaţiile pe care le au cheltuielilor turiştilor în dezvoltarea altor sectoare:

Turismul contribuie la crearea de venituri pentru stat, prin perceperea de taxe, impozite. Infrastructura creată în scopuri turistice poate fi folosită de întreaga comunitate.

Intensificarea beneficiilor economice În scopul creşterii beneficiilor pe plan local se urmăreşte:

- reducerea importului de bunuri şi servicii turistice şi utilizarea resurselor locale (materiale de construcţie, produse agricole, industriale);

- utilizarea forţei de muncă locale;

26

- creşterea cheltuielilor făcute de turişti (crearea oportunităţilor de shopping, trasee variate

etc.).

9.2. Impactul socio-cultural Se împarte în impac negativ şi impact pozitiv.

Impactul pozitiv al turismului pe plan socio-cultural:

- ridicarea standardelor materiale ale localităţii, dacă veniturile provenite din turism sunt corect distribuite;

- conservarea moştenirii culturale a locului: muzica, dansurile, port popular, obiceiuri şi

ocupaţii tradiţionale, stiluri de viaţă, stil arhitectural;

- conservarea vestigiilor istorice;

- turismul poate readuce la viaţă diferite modele culturale tradiţionale care sunt pe cale de

dispariţie;

- turismul contribuie la crearea şi menţinerea unor muzee, case memoriale;

- un aport deosebit la creşterea nivelului de cultură şi civilizaţie a populaţiei rezidente prin

schimburi interculturale cu turiştii;

- efectul de întărire a sentimentului de mândrie a locuitorilor pentru cultura lor.

Impactul negativ al turismului pe plan socio-cultural:

- supraaglomerarea unor areale de către turişti, care provoacă incovenienţe localnicilor,

rezultând reticenţe ale acestora din urmă faţă de turişti. Aceste reticenţe apar atunci când

numărul de turişti este mai mare decât cel al localnicilor, mai ales datorită suprasolicitării serviciilor comune;

- degradarea culturii tradiţionale, până la pierderea culturii unor comunităţi prin preluarea

unor obiceiuri de la turişti; - comercializarea excesivă a unor simboluri culturale, duce la pierderea identităţii acestora.

Pentru prevenirea impactului negativ se impune:

- dezvoltarea graduală în timp a activităţii turistice, monitorizarea acesteia şi găsirea soluţiilor pe parcurs;

- localnicii trebuie implicaţi în procese de planificare şi dezvoltare turistică;

Măsuri specifice pentru reducerea impactului negativ:

- menţinerea autenticităţii tradiţiilor, obiceiurilor locale (ritualurile nu trebuie modificate pentru a fi pe placul turiştilor);

- prezervarea arhitecturii locale;

- educarea rezidenţilor în probleme legate de turism;

27

- reliefarea beneficiilor şi a problemelor care pot apărea;

- informarea turiştilor cu privire la cultura locală, obiceiuri, ţinută, comportament;

- angajaţii din turism trebuie să fie instruiţi, cunoscători de limbi străine.

Temă de reflecţie nr. 3. Încercaţi să apreciaţi impactul turismului dintr-o localitate apropiată de dvs. asupra veniturilor populaţiei şi asupra comportamentului persoanelor.

10. Impactul environmental al dezvoltării turistice 10.1. Strategia de evaluare a impactului turismului asupra mediului înconjurător Evaluarea impactului turismului asupra mediului este un instrument de asistare a deciziei,

fiind un element principal de protecţie a mediului. Aceasta este o procedură prin care factorii de decizie iau cunoştinţă de efectele posibile asupra productivităţii naturale şi a calităţii mediului. Reprezintă un mijloc prin care se colectează şi prelucrează datele necesare pentru asigurarea durabilităţii, dezvoltării şi a condiţiilor impuse de aceasta. Un asemenea instrument cuprinde următoarele aspecte:

1. descrierea proiectului propus, cu prezentarea obiectivelor, a fazelor de realizare, gradul de exploatare a resurselor existente;

2. prezentarea situaţiei de bază, a stării actuale a mediului la momentul respectiv, evoluţia caracteristicilor mediului în funcţie de care sunt şi posibilităţile de realizare a proiectului;

3. analiza aspectelor de impact, aprecierea evoluţiei lor viitoare;

4. descrierea alternativelor prin realizarea unor variabile şi susţinerea celor mai bune;

5. realizarea unor propuneri de ameliorare pentru probleme de impact apărute;

6. plan de monitorizare, a măsurilor de ameliorare şi măsurile privind buna funcţionare a

proiectului. Aceste evaluări sun cerute de UE şi Banca Mondială în susţinerea oricărui proiect important de finanţare. Prin acestea se reduc efectele cumulate ale activităţii umane, în general greu de detectat şi evaluat. Pe baza recomandărilor UE şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, fiecare stat îşi poate elabora, în funţie de tipurile de mediu de care dispune, propria strategie de evaluare turistică şi de impact asupra mediului. Resursele turistice nu pot fi exploatate neraţional fără riscuri. Dezvoltarea tuturor formelor de turism, nu trebuie să afecteze interesele socio-economice ale populaţiei rezidente, nici elementele mediului, mai ales ale celor naturale, care constituie atracţia principală.

28

Multe dintre resursele exploatate de turism fac parte din patrimoniul umanităţii, fiind necesară deci, o conlucrare a statelor pentru conservarea lor. Una din problemele principale este legată de saturaţia turistică şi presiunea tot mai mare asupra resurselor turistice, în funcţie de care a apărut conceptul de capacitate de primire (CP) a turiştilor şi evaluarea acesteia. Criteriile de evaluare a capacităţii de primire au la bază norme deja stabilite, iar altele în curs de testare. Unele criterii au caracter subiectiv, deci sunt mai greu măsurabile. Există o disociere între zone de dezvoltare turistică de perspectivă şi cele în care structurile turistice sunt deja dezvoltate. În primul caz, este mai uşoară gestionarea echilibrată a resurselor. Problema capacităţii de încărcare e legată de trei tipuri de zone:

1) zona emiţătoare de turişti – suprasolicitarea provine dintr-o proastă organizare a punctelor de lucru; 2) zona de tranzit a turiştilor – suprasolicitarea apare prin supraaglomerarea mijloacelor de transport între zona emiţătoare şi cea de destinaţie; 3) zona receptoare (destinaţia) în aceasta mediul este perturbat sub aspect fizico- geografic, socio-economic sau poate fi afectat negativ peisajul turistic al zonei. Criteriile de apreciere a capacităţii maximale de primire se referă la două componente

majore:

mediul local – elementele de bază ale cadrului natural, ale dezvoltării socio- economice, ale nivelului cultural, elementele de infrastructură generală şi specifică turismului şi unde resursele sunt limitate şi epuizabile;

aspecte ale produsului turistic elemente naturale sau antropice, fenomene de

saturaţie turistică, are şi el un caracter sezonier pentru că dezechilibrul dintre cerere şi infrastructura de primire nu se produce decât în perioade de aglomeraţie maximă. Determinarea capacităţii de primire trebuie să ţină seama de gradul de dezvoltare a zonelor turistice şi anume:

- zonele turistice dezvoltate, de tradiţie, unde pragurile de primire sunt bine stabilite

(ţările vest-europene)

- zonele turistice în curs de dezvoltare, cu potenţial valoros unde pragurile de primire se

modifică pe termen scurt şi mediu în funcţie de gradul de utilizare cât mai eficientă a resurselor, evitându-se efectele negative. Efectele pozitive ale turismului asupra mediului:

dezvoltarea turismului contribuie la aducerea de venituri pentru conservarea unor zone naturale importante (parcuri şi rezervaţii naturale, medii marine);

29

aduce venituri pentru conservarea siturilor arheologice şi istorice care reprezintă atractivitate, rezultă localităţi sau centre istorice ale oraşelor, realizându-se conservarea şi exploatarea lor turistică (Veneţia, Florenţa, centrul Sibiului);

dezvoltarea turismului ajută la îmbunătăţirea calităţii mediului şi contribuie la conservarea acestuia.

Efectele negative ale turismului asupra mediului:

poluarea apei, prin amenajarea improprie a canalizărilor;

poluarea aerului, prin folosirea excesivă a autoturismelor, autocarelor, avioanelor (motoare cu combustie internă) în activităţile turistice;

poluarea fonică, generată de concentrarea mare pe un teritoriu, a unui număr ridicat de turişti şi autovehiculele folosite de aceştia;

poluarea vizuală, determinată de construcţia inestetică a unor amenajări turistice;

planificarea deficitară a unor facilităţi de peisaj;

folosirea unor semne publicitare sau panouri foarte mari;

daunele ecologice provenite de la suprasolicitarea unor zone naturale de turism;

daunele provocate asupra unor situri arheologice şi istorice. Măsuri de protecţie a mediului:

selectarea formei de turism potrivite pentru dezvoltarea turismului într-un anumit

mediu;

aplicarea câtorva principii cu privire la o anumită concentrare a unor facilităţi într-un areal, pentru a nu fi afectate porţiuni extinse;

adoptarea unor măsuri care să reducă sezonalitatea turismului. Ca măsuri concrete:

- dezvoltarea unor structuri şi facilităţi într-un areal mai restrâns şi adaptate zonei;

- folosirea resurselor regenerabile şi a celor locale;

- dezvoltarea unei infrastructuri de transport şi comunicaţii adecvate peisajului;

- asigurarea de locuri de parcare suficiente, raportate la numărul de turişti;

- conducerea cu atenţie a grupurilor de turişti în zonele în care aceştia pot afecta, din neglijenţă sau intenţionat, mediul (rezervaţii naturale, peşteri etc.);

- respectarea numărului maxim de turişti ce pot forma un grup;

- interzicerea distrugerii vegetaţiei, pescuitul, menţinerea unui mediu curat.

10.2. Indicatori şi norme de gestionare în dezvoltarea turismului Suportabilitatea se raportează la un anumit context, care variază în spaţiu şi timp.

30

Există două categorii de norme:

norme generale pentru toate structurile turistice – dotări de cazare, tratament, infrastructură de transporturi;

norme specifice – se aplică unei anumite forme de turism, unui produs turistic sau în cazul analizei unor aspecte socio-economice şi culturale. Toate normele au ca obiectiv exploatarea optimă a resurselor turistice. Un indicator general valabil este capacitatea optimă de primire sau de suportabilitate a teritoriului.

unde

C p r

S

K

i

N

C

p – capacitatea optimă de primire;

S

– suprafaţa în ha;

K

i coeficientul de atractivitate a zonei;

N – norma de spaţiu pentru o persoană. Intensitatea utilizării spaţiului reperezintă volumul de zile/turist ce se poate atribui unei zone. Aceasta este în funcţie de caracteristicile cadrului natural, pentru zone şi niveluri de dezvoltare ale turismului:

- pentru zonele cu turism dezvoltat şi cu multiple resurse turistice care permit o

diversitate a activităţilor turistice se ajunge la 500 zile turist/ha/an;

- pentru zonele extensiv dezvoltate, cu resurse de mediu variate, această valoare este de 200 zile turist/ha/an;

- pentru zonele naturale protejate valoarea scade şi mai mult.

Indicatorul utilizării terenului sub aspect turistic –capacitatea optimă de primire – e influenţat foarte mult de tipurile de turism. De exemplu turismul balnear are la bază utilizarea unor resurse naturale variate, dar limitate, turismul montan, norme pentru drumeţii, excursii, schi etc. (cam 100 zile turist/ha/an).

Agrementul turistic se bazează pe dotări specifice – agrement de interior, inclus în bazele de cazare, dotări sau agrement în afara staţiunii (turismul litoral – ţărmuri foarte variate). Pentru turismul litoral se folosesc următorii indici:

capacitatea zilnică de primire pe plajă:

C

z

I

s

C

o

unde I s indicele de simultaneitate;

31

C o – capacitatea optimă;

C

o

Suprafata

plajei s

(

)

Suprafata necesara turistN

/

Gradele de utilizare a plajei:

- redusă 8-10 m 2 /turist

- medie 6-8 m 2 /turist

- intensivă 4-6 m 2 /turist.

Temă de reflecţie nr. 4. Evaluaţi impactul turismului asupra mediului înconjurător dintr- un spaţiu concret.

Lucrarea de verificare nr. 1.

Instrucţiuni: Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea

modului I. Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru

comentarii, corectare şi evaluare.

Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:

- Titulatura acestui curs;

- Numărul lucrării de verificare;

- Numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);

- Adresa cursantului.

Sarcinile care trebuie rezolvate:

1. Identificaţi rolul şi locul dezvoltării turistice în cadrul dezvoltării economice de

ansamblu a unei regiuni 1 punct.

2. Evidenţiaţi aspectele spaţio-temporale ale planificării turistice, subscrisă politicii

macroeconomice de dezvoltare turistică – 1 punct.

3. Precizaţi aspectele care relevă rolul planificării în turism 1 punct.

4. Apreciaţi rolul şi necesitatea conlucrării dintre organismele internaţionale, structurile

guvernamentale şi cele private în dezvoltarea turistică, inclusiv a legislaţiei, stimularea

investiţiilor şi planificarea forţei de muncă – 1 punct.

5. Surprindeţi succesiunea logică a etapelor procesului de planificare turistică şi

concretizarea lor în formularea planului structural 1 punct.

6. Evidenţiaţi impacturile pozitive, respectiv negative, ale turismului pe plan economic şi

socio-cultural 1 punct.

32

7. Apreciaţi necesitatea strategiei de evaluare a impactului turismului asupra mediului

înconjurător – 1 punct.

8. Menţionaţi efectele pozitive şi negative ale turismului asupra mediului înconjurător şi

măsurile de protecţie – 1 punct.

9. Precizaţi principalii indicatori şi norme de gestionare spaţio-temporală în dezvoltarea

turismului 1 punct. Sarcinile se vor preda la data prevăzută încalendarul disciplinei. 1 punct se acordă din

oficiu.

Bibliografie

1. Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara (1998), Economia turismului şi mediul înconjurător, Edit. Economică, Bucureşti.

2. Benedek, Jozsef (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Editura Presa Universitară Clujeană.

3. Cristureanu, Cristiana (1992), Economia şi politica turismului internaţional, Edit. Abeona, Bucureşti.

4. x x x (1997), National and Regional Tourism Planning; Methodologies and Case Studies, International Thomson Business Press.

33

MODULUL II. STRATEGII ŞI MODELE DE DEZVOLTARE TURISTICĂ ÎN EUROPA

a) Scopul modulului. Prin acest modulse urmăreşte cunoaşterea principalelor trăsături

ale dezvoltării turismului în cadrul continentului cu cele mai intense fluxuri turistice. Scopul

respectiv se atinge prin pedistarea unor caracteristici generale şi, mai ales, prin studii de caz.

b) Obiective: înţelegerea premiselor şi factorilor favorabili pentru dezvoltarea turismului

în Europa;

- sesizarea diversităţii tipurilor şi formelor de turism practicate;

- aprecierea înaltului nivel de dezvoltare şi organizare a turismului în ţările nord-vest-

europene, central-vestice şi în cele mediteraneene;

- cunoaşterea specificului dezvoltării turistice, a politicilor şi strategiilor, în câteva state cu turism de înalt nivel.

c) Structura logică a modulului

1. Caracteristici generale ale turismului în ţările europene: premise fizico-geografice şi

socio-culturale, tipuri de turism, nivelul de organizare al serviciilor turistice.

2.

Particularităţile dezvoltării turistice în Franţa.

3.

Modelul spaniol în domeniul dezvoltării turismului.

4.

Specificul dezvoltării turistice în Italia.

5.

Planul de dezvoltare a turismului în Malta.

6.

Strategia de dezvoltare a turismului în Cipru.

7.

Model special de valorificare a potenţialului turistic al Dunării în sectorul românesc.

d)

Conţinutul informaţional detaliat

1. Caracteristici generale ale turismului în ţările europene: premise fizico-geografice şi socio-culturale, tipuri de turism, nivelul de organizare al serviciilor turistice. Desi penultimul ca suprafata intre continentele Globului (10,5 milioane km², inclusiv partea europeana a Rusiei), dar cu cel mai ridicat grad de populare (alaturi de Asia), Europa concentreaza pe departe cele mai importante fluxuri turistice pe plan mondial, gratie nivelului foarte ridicat de valorificare a resurselor turistice deosebit de bogate si diversificate. Europa se remarca prin inaltul nivel de civilizatie materiala si spirituala, care a permis integrarea valorilor

34

culturale intr-un patrimoniu inegalabil, precum si amenajarea progresiva a diverselor spatii geografice in scop turistic, multe dintre acestea avand in paralel si alt sens functional (economic, socio-cultural). Potentialul turistic european se caracterizeaza prin extraordinara diversitate a resurselor atractive antropice si naturale, care se imbina armonios pe spatii restranse. Clima moderata, in genera, dar cu tipuri si nuante variate (de la mediteraneana la subpolara, de la temperat-oceanica la temperat continentala accentuata) si relieful mozaicat au conditionat formarea unor medii si peisaje naturale diversificate, integrate progresiv prin activitatea umana in cadrul unui socio-geosistem in care elementele naturale sunt tot mai bine conservate, protejate si exprimate in ultimele decenii. Potentialul turistic antropic deosebit de valoros, cu nenumarate specificitati locale, este rezultatul vechimii popularii si a succesiunii civilizatiilor in timp indelungat, pe arii de extensiuni variabile, cu stranse si multiple interferente cultural-civilizatorii, a diversitatii etno- culturale (evidentiata si in interiorul majoritatii statelor), a creatiilor tehnicii, arhitecturii si artei contemporane (indeosebi realizarile urbanistice). Baza materiala a turismului se situeaza la cel mai inalt nivel mondial (cu exceptia unei parti din fostele tari socialiste), asigurand satisfacerea celor mai ridicate exigente si a unei clientele extreme de diversificate sub aspectul preferintelor. Actiunile de amenajare turistica reprezinta o componenta de prim ordin, urmarindu-se imbinarea satisfacerii cerintelor turistilor cu particularitatile mediului geografic, in conditiile pastrarii sau a cresterii calitatii acestuia. În funcţie de acest patrimoniu, de pozitia favorabila si de o serie de facilitati privind circulatia persoanelor in interiorul Uniunii Europene, tarile Europei atrag 57,0% din numarul turistilor internationali, adica aproape 400 milioane de personae din cele peste 700 milioane inregistrate la nivel mondial in ultimii ani. Cele mai intense fluxuri se realizeaza intre tarile europene si dinspre America de Nord spre Europa. Europa este si un mare emitator de turisti spre alte continente. Sunt prezente toate tipurile de turism, fiecare ingloband o mare diversitate de forme:

turismul de recreere, incluzand turismul montan cu practicarea sporturilor de iarna, turismul litoral; turismul curativ, de cura heliomarina, cura climaterica, de tratament si refacere a sanatatii, turism cultural, de informare si cunoastere; turism complex sau polivalent (curativ si recreativ, balneomaritim si de agrement, recreativ si culturalizant). De asemenea, distantele , durata si formele de organizare sunt foarte variate. Se remarca extinderea turismului de croaziera, la care Marea Mediterana ocupa locul de frunte pe plan mondial, alaturi de Marea Caraibilor. In Europa urmeaza Marea Nordului si Marea Manecii.

35

I
I

Fig. 1. Europa. Tipuri şi forme de turism: 1) turism litoral; 2) turism montan pentru sporturi de iarnă şi recreere; 3) turism montan curativ (balnear) şi recreativ; turism rural; 4) turism montan de recreere: turism rural; 5) turism lacustru; 6) mari centre ale turismului cultural; 7) turism de croazieră.

În ultimele decenii s-a accentuat tendinta de formare a unor mari tour operatori si lanturi hoteliere de mari proportii. Ca mari tour operatori in turismul international se impun: Turistik Union International, Neckermanund Reisen şi Luft Transport Touristic- din Germania, Thomson (Marea Britanie), Kuoni (Elvetia), Club Mediteranee (Franta) iar dintre grupurile hoteliere-

36

Holiday Inn Worldwide (Marea Britanie) si Accor (Franta),( B. Negoescu, Gh. Vlasceanu,

1998).

Uniunea Europeana este cel mai puternic organism suprastatal, care tinde sa se transforme într-un organism in care graniţele au doar un doar un rol pur formal si care inregistreaza cea mai intensă activitate tursitică la nivel mondial. Libera circulatie a persoanelor este stabilita prin mai multe acorduri, in special prin Acordul Shengen, dar si cele încheiate în cadrul Organizatiei Mondiale a Turismului. Aceasta explica tendinta de globalizare a activitatilor tursitice, care cuprind tot mai mult si statele dinspre est, in primul rand cele cu care se invecineaza direct.

Temă de reflecţie nr. 1. Arătaţi principalele diferenţieri în domeniul dezvoltării turistice pe axa Vest-Est şi pe axa Nord-Sud a continentului.

2. Particularităţile dezvoltării turismului în Franţa Franţa constituie ţara cea mai mare receptoare de turişti internaţionali – în jur de 70 milioane / an – şi a doua ca volum de încasări după S.U.A. – 30 miliarde dolari / an (8 % din valoarea exporturilor). Indicele de receptare turistică este de 120 %, foarte ridicat pentru o ţară cu o populaţie atât de numeroasă (59 mil. loc.). Deşi structura turiştilor străini este diversificată, aproape ¾ provin din ţările învecinate – Germania (18 %), Marea Britanie (13 %), Italia (11 %), Belgia (11 %), Elveţia (7,5 %), Olanda (6,5 %), Spania (6 %) -, iar din S.U.A., sub 4 %. Oferta turistică a acestei ţări extinse (550.000 km 2 ), şi printre cele mai dezvoltate, este deosebit de mare şi foarte diversificată, oferind posibilităţi pentru cele mai variate tipuri şi forme de turism. Se remarcă o serie de regiuni, zone şi areale turistice, cu numeroase centre turistice, majoritatea de însemnătate internaţională (unele fiind integrate în regiuni transfrontaliere de anvergură): regiunea turistică mediteraneană, zona turistică alpină franceză (inclusă în regiunea transfrontalieră a Munţilor Alpi), zona pireneeană franceză (din regiunea Munţilor Pirinei, alături de zona spaniolă), zona Jura-Vosgi (parte a regiunii turistice transfrontaliere Jura-Vosgi-Pădurea Neagră), regiunea turistică a Parisului şi văii Loirei (de tip cultural), regiunea turistică a Masivului Central şi culoarului mijlociu al Rhonului, arealele turistice litorale atlantice (începând cu Cote d’Argent şi până în Normandia – Picardia). Spre deosebire de majoritatea ţărilor industriale dezvoltate – mari furnizoare de turişti internaţionali (şi deci cu solduri negative a raportului venituri – cheltuieli din turismul receptor şi cel emitent)-, Franţa înregistrează un sold excedentar însemnat a acestuia (+ 9; + 10 miliarde

37

dolari), dar apare o mare variabilitate a contului pentru venituri şi pentru cheltuieli, în funcţie de cursul internaţional al principalelor devize (dolar S.U.A., euro). Prin aportul valutar, turiştii străini acoperă aproape un sfert din cheltuielile turistice interne ale francezilor. Turismul este o ramură foarte rentabilă, furnizând 8 % din exportul de bunuri şi servicii şi compensează 80 % din deficitul industriei. Excedentul din turismul internaţional al Franţei este de peste două ori mai mare decât al industriei automobilelor şi egal cu acela al agriculturii, Franţa fiind o importantă exportatoare de produse agricole. De asemenea, activitatea turistică se caracterizează prin nivelul de acoperire cel mai ridicat al cheltuielilor, deoarece, după consum, produsul turistic îşi conservă valoarea comercială (Al. Păcurar, 2004). Cu toate acestea, Franţa, prin autorităţile instituţionale abilitate, nu alocă sectorului turistic mijloacele şi eforturile pe care le justifică - prin atractivitatea condiţiilor naturale, prestigiul cultural internaţional, tradiţie. Este doar pe locul al cincilea între ţări în privinţa fondurilor alocate promovării turismului propriu în străinătate (pe piaţa S.U.A. alocă de şase ori mai puţin decât Marea Britanie şi tot de atâtea ori mai puţin pe piaţa Germaniei decât Spania). Forţa de muncă angajată în turism este de 1,8 milioane persoane, dar jumătate din întreprinderile turistice sunt gestionate fără angajaţi (afaceri de tip familial). O caracteristică a bazei de cazare este predominarea netă a hotelurilor de două stele şi o stea (85 % din numărul total) şi extinderea parahotelărieil (unităţi de cazare de dimensiuni mici, cu clienţii casei, adaptate turismului rural şi montan).

Temă de reflecţie nr. 2. Menţionaţi câteva aspecte specifice ale turismului în Franţa.

3. Modelul spaniol în domeniul dezvoltării turismului Spania a devenit o mare putere în turismul internaţional, primind anual în jur de 50 milioane vizitatori străini (locul al doilea în lume după Franţa şi înaintea S.U.A.). Încasările din turismul receptor – de aproape 30 miliarde U.S.D. au o contribuţie deosebit de însemnată nu numai la echilibrarea balanţei schimburilor externe, ci şi la crearea unui sold pozitiv (veniturile turistice externe reprezintă 145 % faţă de deficitul bugetar). Două treimi din turiştii străini provin din Franţa, Portugalia, Germania şi Marea Britanie. Până în deceniul şapte din secolul trecut a predominat turismul cultural, cu destinaţii predilecte Catalonia, Madridul, Andaluzia. Acest tip de turism s-a fortificat şi extins până în prezent, beneficiind de un potenţial deosebit în multe zone ale ţării: Castilia Noua (cu Madrid,

38

Toledo), Castilia Veche (Burgos, Salamanca, Leon etc.), Galicia (cu Santiago de Compostela – centru cultural şi de pelerinaj religios, La Coruna), Aragon (Zaragoza), Andaluzia (Sevilla, Cordoba), Granada etc. Fenomenul turistic a luat o amploare deosebită în anii ’70 şi prima jumătate a anilor ’80 din secolul trecut, având la bază puternica dezvoltare a turismului litoral (în 1986 s-a ajuns la 47 mil. turişti străini receptaţi). Spania este renumită pentru celebrele „coste”: Costa del Sol (cu Torremolinos, Marbella, Estepona, Malaga), Costa Virgen (Almeria), Costa Luminosa (Aquilas), Costa Blanca (Benidorm), Costa de Levante (Valencia), Costa del Azahar (Villareal, Benicarlo), Costa Dorada (Cambrils, Barcelona), Costa Brava (Blanes, Tossa de Mar); pentru Insulele Baleare (Mallorca, Menorca, Ibiza) şi I-le Canare. Nu trebuie omise nici posibilităţile de practicare a turismului montan în Pirinei, Sierra Nevada, Cantabria etc. La reuşita dezvoltării turistice au conlucrat atât factorii „pasivi” – fizico-geografici (varietatea peisajelor, clima din zonele litorale), istorici şi culturali -, cât şi factorii politici (încă de pe vremea lui Franco), regimul juridic favorabil investiţiilor străine – în transporturi, sectorul hotelier – atracţia la nivel de schimb valutar (preţurile fiind scăzute până la sfârşitul anilor ’60. Spania obţine venituri însemnate din vânzarea către vizitatorii străini a obiectelor de artizanat cu caracter naţional, de îmbrăcăminte şi încălţăminte; consumul de vin în interior de către turiştii străini este mai mare decât exportul. Pe plan regional, turismul are cel mai puternic impact în Baleare (unde furnizează 60 % din produsul regional), Canare, Costa Brava, Costa del Sol. Dezvoltarea accelerată a turismului internaţional al Spaniei induce şi anumite riscuri (Al. Păcurar, 2004):

- riscul dependenţei de firmele multinaţionale, care controlează în mare parte activitatea turistică, mai ales touroperatorii germani şi britanici (transporturile aeriene, oferta de excursii, baza de cazare într-o anumită măsură). Firmele spaniole mai importante sunt Iberia şi Aviaco; riscul bulversării mediului; fâşiile litorale cu plaje, unde spaţiul a fost amenajat rapid, privatizat, urbanizat, eliminând în mare parte activităţile tradiţionale. Efectele sunt mai pregnante în zonele cu economie fragilă (litoralul andaluz, Canare).

Temă de reflecţie nr. 3. Arătaţi factorii de reuşită ai turismului spaniol.

39

4. Specificul dezvoltării turismului în Italia Italia reprezintă una din ariile de mare concentrare a fluxurilor turistice mondiale (6-7 % din numărul turiştilor internaţionali, receptând anual în jur de 40-45 milioane vizitatori, dar cu oscilaţii foarte mari de la un an la altul (57 mil. în 1997, respectiv 35 mil. în 1998). Cei mai numeroşi provin din Germania (30 %), apoi Franţa şi S.U.A. Ca mare receptoare se plasează pe locul al patrulea (aproape de S.U.A.), iar ca încasări, alături de Spania (28-30 miliarde dolari). Vestigiile civilizaţiilor străvechi şi vechi (etruscă, romană, medievală, a Renaşterii, care s-au suprapus aici, condiţionează un potenţial imens pentru turismul cultural în zone, areale şi centre ca: Roma, Florenţa-Pisa, Veneţia-Padova-Verona, Milano-Torino, Emilia-Romagna, Napoli, Puglia etc. Deosebit de favorizat este turismul litoral, prin climatul mediteranean şi lungimea extrem de mare a ţărmurilor, ducând la conturarea a două regiuni turistice de acest tip: regiunea vest- italiană (Liguria – cu Riviera di Ponete şi Liviera di Levante -, Toscana maritimă, litoralul provinciilor Lazio, Campania şi Calabria, a insulelor Sicilia şi Sardinia), respectiv regiunea est- italiană (de-a lungul Mării Adriatice, de la Trieste, până la Golful Taranto şi Marea Ionică). Turismul montan – de recreere şi sporturi de iarnă – beneficiază de splendide condiţii în Alpii Italieni, secondaţi cu succes de Apeninii Centrali şi Nordici (Abruzzi, Umbrici, Toscano- Emiliani), întregiţi cu sectoarele sudice (Apeninii Campani, Lucani şi Calabrici). Potenţialul reliefului vulcanic al insulelor mai mari (Etna, în Sicilia) sau mai mici (Stromboli, în I-le Lipari) completează oferta turistică montană. Italia se bucură de o tradiţie turistică deosebită (din antichitate), dar explozia cea mai puternică a acestei activităţi s-a produs în perioada 1975-1985, pe fondul unei situaţii economice bune. Dispune de o bază de cazare impresionantă, având a doua capacitate hotelieră (peste 1,7 milioane locuri) după S.U.A. şi se plasează pe primul loc pe Glob, după capacitatea extrahotelieră, cu 3,2 mil. locuri (fiind urmată de Franţa). „Industria” turistică italiană deţine aproximativ 250.000 de întreprinderi, cu 1,2 milioane angajaţi. Veniturile realizate din turismul internaţional receptor reprezintă mai mult de 60 % din totalul veniturilor turistice, fiind mai mare în nord-est (Alpi-Veneţia) şi Latium (cu Roma). Turismul internaţional deţine un rol vital în echilibrarea balanţei externe deficitare (a compensat 80-85 % din deficit în anii 1982-1985) şi contribuie cu 7,5 % la formarea P.N.B. Ca aspecte nefavorabile se pot menţiona (Al. Păcurar, 2004):

- iregularitatea fluxurilor turistice comparativ cu vecinii;

40

- scăderea randamentului mediu pe vizitator, din cauza învechirii structurilor de primire (a rigidităţii lor), mai ales în sectorul hotelier;

- sezonalitatea accentuată (mai mult de 80 % din vizitatorii străini se înregistrează în

perioada aprilie-septembrie). Originalitatea turismului italian se manifestă şi prin gradul ridicat de difiziune a fluxurilor turistice şi a veniturilor pe ansamblul teritoriului naţional. Rămân totuşi decalajele înregistrate şi în alte sectoare, regiunile meridionale dispunând de mai puţin de 20 % din capacitatea totală de cazare. Se fac eforturi în acest sens, îndeosebi în Sicilia şi Sardinia. Se manifestă o tendinţă de creştere a turismului intern, dar şi o intensificare a turismului internaţional emitent. Altă trăsătură este dată de preferinţele diferite – ale străinilot, respectiv ale italienilor – pentru anumite destinaţii turistice. Străinii se orientează predilect spre Veneţia, jumătatea nordică a litoralului adriatic, Roma, Toscana, Trentino, Alto-Adige, iar italienii spre Emilia-Romagna, Lombardia, Piemont, Mezzogiorno, alături de Roma, Toscana, Alpi.

5. Plan de dezvoltare al turismului în Malta

Prezentare generală. Malta reprezintă un arhipelag alcătuit din şase insule: Malta, care este cea mai mare ca suprafaţă (246 kmp), Gozo (64 kmp), Comino (3,5 kmp), Cominotto, Filfla şi St. Pavel, ultimele trei fiind nelocuite. Situată la circa 90 km sud de insula Sicilia şi la 290 km de ţărmul Africii, Malta este de fapt un podiş calcaros scund, cu înălţimea maximă de 417 m (insula Gozo). Situat în centrul Mării Mediterane, arhipelagul maltez îmbină frumuseţea naturală cu 7000 de ani de istorie. Din timpuri străvechi, frumuseţea incredibilă a insulei, piatra de culoarea mierii şi porturile naturale au fost răspunzătoare pentru influenţa şi reputaţia cunoscută în întreaga lume. Situată la poarta Africii şi a Orientului, la 90 km sud de Sicilia, Malta se bucură în linişte de mare şi soare. Coasta cu apele sale cristaline îţi ia ochii: golfuri stâncoase, mici plaje cu nisip roşu, piscine naturale, peşteri subacvatice, un climat minunat. O mare comoară a insulei este piatra sa – un tip deosebit de calcar. Această piatră auriu- roşcată i-a câştigat Maltei denumirea de Melita, „insula de miere. Istoria construcţiilor în Malta datează din jurul anului 4000 î. Hr., atunci când au fost construite templele megalitice. Aceste temple, dedicate Zeiţei Mamă, îşi păstrează puritatea enigmatică în cele mai frumoase şi magice locuri din insulă. Templele de la Hagar Qim, ce

41

privesc spre mare şi spre insula Filfla se numără printre cele mai bine conservate temple din cele peste 30 descoperite în întreg arhipelagul maltez. În 1530, când Cavalerii Ioaniţi s-au aşezat în Malta, numeni nu ar fi putut să-şi dea seama că destinul va lega în mod inexplicabil insula de acest ordin religios, ospitalier şi militar. Pentru Cavalerii Malta era poarta spre creştinătatea vestică şi, pentru mai bine de 200 de ani, în timp ce influenţa lor în Europa creştea, ei şi-au înzestrat insula cu monumente de care orice mare suveran ar fi fost mândru. Oraşe, fortăreţe, biserici şi palate au transformat Malta în „giuvaerul” unic care este azi. Malta are o populaţie peste 400.000 locuitori, şi un PIB de 17.000 $ pe cap de locuitor. Insula are foarte puţine resurse naturale, ceea ce face ca economia Maltei să depindă de comerţul exterior. Resursele majore sunt calcarul, aşezarea geografică favorabilă şi forţa de muncă. Malta produce doar 20 % din necesităţile sale alimentare, are resurse limitate de apă dulce şi nu are surse interne de energie. Se importă cea mai mare parte a bunurilor, bazându-se pe veniturile obţinute din exportul de produse high tech, din industria manufacturieră şi din turism.

Malta a privatizat majoritatea firmelor controlate în trecut de stat, îndreptându-se cu succes către o piaţă liberalizată. Partenerii tradiţionali pentru import, conform datelor din 2002, sunt: Italia (18,31 %), Franţa (12,1 %), Coreea de Sud (11,3 %), Marea Britanie (7,5 %), Singapore (5,3 %), Germania (5,2 %), Japonia (5 %), Spania (4,2 %). Pentru exportul maltez, ţările partenere sunt: Singapore (17,31 %), SUA (11,4 %), Marea Britanie (9,4 %), Germania (9 %), Franţa (7,2 %), China (6,5 %), Italia (6 %).

Potenţialul turistic. Malta are o suprafaţă de 316 km pătraţi, aproximativ cât jumătate din oraşul Washingthon DC. Are clima mediteraneeană, cu ierni blânde şi ploioase şi cu veri calde şi uscate. Ţărmul are o lungime totală de 250 km. Golfurile numeroase sunt locuri bune pentru porturi. Relieful este de altitudine scăzută, cu multe faleze stâncoase de-a lungul coastei. Insulele malteze cuprind un adevărat tezaur turistic: enigmaticele temple preistorice; capitala Valetta, întemeiată de cavalerii de Malta, cu arhitectura în stil baroc; cetatea Mdina, capitala medievală a Maltei, unde descendenţii vechilor familii locuiesc încă. Cetatea La Valletta. Capitala Maltei începând din 1570, oraşul şi-a împrumutat numele de la Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Ioaniţi, Jean Parisot de la Valette, care a încercat să fortifice insula împotriva atacurilor turceşti. Situată pe coasta estică a Maltei, La Valletta este un complex de palate şi muzee ascunse în reţeaua de străzi paralele a aşezării de tip

42

mediteranean, protejate în exterior de fortificaţii masive ridicate din blocuri de piatră de culoarea mierii.

Principala intrare în La Valletta o constituie Poarta oraşului, lângă care se află punctul terminus al tuturor liniilor de autobuz ce străbat insula. De aici se pătrunde pe strada Republicii (Triq Repubblika), principala zonă comercială a oraşului. Paralelă cu aceasta, înspre est, este strada Negustorilor (Triq Mercante), ideală pentru o primă plimbare prin cetate. Din aceste două artere se desprind mai multe străduţe înguste, orientate spre ţărm, dintre care unele sunt deosebit de abrupte. Din cauza structurii sale compacte, Valletta este recomandabil să fie traversată pe jos, pe îndelete. Monumentele se găsesc foarte aproape unele de celelalte, iar oraşul în sine arată ca un muzeu în aer liber. Fortul St. Elmo. Ridicat în 1552 de către cavaleri pentru a apăra portul, acesta a fost distrus în întregime în timpul asediului din 1565. A fost reconstruit ulterior de către liderii militari ai oraşului. În prezent, o aripă a fortului adăposteşte Muzeul de Război, în care sunt expuse diverse articole cazone datând din perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale. Muzeul Naţional al Artelor Frumoase. Este găzduit într-unul dintre cele mai frumoase palate de pe strada Sudului, care s-a numărat printre primele edificii ridicate în La Valletta, însă în forma actuală a fost construit între 1761 şi 1765. Hanul cavalerilor din Castilia, Leon şi Portugalia. A fost construit în 1574 de către Girolamo Cassar, într-o locaţie destinată iniţial ridicării Palatului de Justiţie. Rolul său a fost de a găzdui cavalerii spanioli şi portughezi care veneau în Malta, pentru reunirea cu Ordinul. Grădinile barăcii de jos. Situate în cea mai joasă extremitate a capitalei malteze, acestea oferă o magnifică panoramă asupra portului şi a principalelor forturi ale oraşului. Politica pentru dezvoltarea turistică în Malta. Dezvoltarea turistică în Malta a început în 1950. Înainte de aceasta, economia Maltei era concentrată pe furnizarea de servicii pentru bazele militare englezeşti. Industria turismului nu a fost importantă în acel timp. Situaţia s-a schimbat ca o consecinţă a faptului că Guvernul Marii Britanii a început să reducă baza militară, pe măsură ce Malta îşi pierdea importanţa strategică din punct de vedere militar. Noi zone ale economiei trebuiau identificate. Turismul, împreună cu reparaţiile de nave şi industria uşoară manufacturieră au fost identificate ca posibile domenii capabile să fie dezvoltate rapid. Aceste sectoare câştigă pentru economia malteză atât de mult doritele resurse străine. Aceste resurse străine sunt necesare pentru că Malta trebuie să importe bunuri pentru consumul intern. Aşadar, începând de la sfârşitul anilor ’50, Guvernul a iniţiat un program de investiţii pentru îmbunătăţirea accesului la plaje, pentru promovare şi publicitate. În 1958 a fost înfiinţat

43

Consiliul pentru Turism al Guvernului Maltez, cu rolul promovării Maltei ca destinaţie turistică internaţională. Oricum, au fost disponibile doar fonduri foarte limitate, aproximativ 0,5 milioane de lire malteze, pe o perioadă de 5 ani. În acel timp erau doar 25 de hoteluri cu doar 1200 de paturi. Sosirile de turişti erau în jur de 12.500 de turişti, care lăsau un venit brut de doar 750.000 lire malteze. La mijlocul anilor 1960 a fost lansat un program de împrumuturi care să încurajeze înfiinţarea de noi hoteluri. Aceasta a fost o măsură costisitoare, dar plină de succes. Până în 1969 Malta avea 101 hoteluri cu peste 7500 paturi, şi peste 186.000 de turişti vizitau insulele, lăsând un venit de 10,8 milioane. Dezvoltarea turistică a încetinit în 1970, din cauza unei schimbări de administraţie şi de mentalitate. Programele de finanţare au fost oprite şi orientate către crearea unei infrastructuri industriale, considerându-se că industria turistică este foarte vulnerabilă. În consecinţă, industria hotelieră a stagnat. De-a lungul a 10 ani, din 1970 până în 1980 numărul de paturi a crescut cu doar 3000, iar numărul hotelurilor a scăzut de la 110 la 100. Oricum, sosirile turiştilor, în special ai celor din Marea Britanie, a crescut mult, de la 170.853 la

728.732.

În această perioadă s-a înregistrat un schimb de la hoteluri la cazarea self-catering. Apartamente care fuseseră utilizate înainte de cadrele britanice au devenit disponibile pentru cazarea turiştilor. Au fost construite noi blocuri cu apartamente. Locuri precum Buggiba şi Golful Sfântului Paul au fost dezvoltate în mai puţin de 10 ani. Dacă în 1979 apartamentele ofereau 14.000 de paturi, în doar 3 ani ele au ajuns la o capacitate de 29.000 de paturi. În acest timp, 76 % din turişti veneau din Marea Britanie şi 60 % din cazarea disponibilă era de tip self-catering. Cererea a continuat să crească, preţurile au crescut, dar calitatea a început să scadă. Infrastructura malteză de atunci nu a putut să suporte acel nou scenariu şi ca rezultat problemele masive de infrastructură, precum problemele cu întreruperea apei, au început să apară.

Toate acestea au dus la o scădere a numărului de sosiri, în special a celor din Marea Britanie, care au ajuns să fie doar 35 %, tinzând spre 28 % din cifra finală. Acest declin a continuat până în 1984, când numărul de turişti a scăzut la 480.000, în comparaţie cu 728.000 în 1980. Veniturile din turism au scăzut de asemenea de la 111.900.000 lire malteze în 1980 la 63.000.000 lire malteze în 1984, înregistrându-se un declin de 44 %. Această situaţie a fost accentuată de recesiunea internaţională. Sectorul de cazare a fost atins şi rata de ocupare a scăzut. Cazarea self-catering a fost afectată cel mai puternic, numărul de paturi ajungând de la 29.000 în 1981 la doar 6.600 în 1991.

44

Ceva din surplusul de cazare a fost vândut maltezilor pentru uzuri interne, în timp ce restul, după investiţii, a fost transformat în complexuri de vacanţă. Aceste complexuri ofereau facilităţile de bază ale hotelurilor pentru o vacanţă predominant self-catering. Au fost luate următoarele măsuri pentru combaterea acestui declin:

- diversificarea pe noi pieţe continentale. Au fost deschise noi oficii de turism în

Frankfurt, Paris, Amsterdam, Milano şi recent în New York;

- s-a oprit sporirea sectorului de cazare;

- în 1986, a fost introdus un sistem de plăţi ulterior serviciului pentru operatorii din

Marea Britanie. Acesta a dus la creşterea numărului de sosiri turistice din destinaţia respectivă şi a refăcut contractele tour operatorilor cu Malta.

Aceste măsuri au dus la o creştere a numărului de turişti şi a încasărilor la nivelul anului 1987. Era o nouă schimbare în administraţie şi în mentalitate. S-a realizat faptul că turismul nu

va putea să mai crească cu o rată atât de mare ca în anii trecuţi, Malta trebuind să îmbunătăţească

balanţa comercială prin încasări mai mari de la turişti. Maximizarea veniturilor se putea realiza

prin ridicarea calităţii serviciilor. Au fost făcuţi noi paşi pentru îmbunătăţirea infrastructurii turistice, care au inclus:

- o reclasificare majoră a tuturor hotelurilor;

- noi drepturi oferite doar hotelurilor de 5* şi 4*;

- un nou terminal pentru aeroport începând din 1991;

- înfiinţarea unui Institut pentru Studii Turistice;

- dezvoltări de infrastructură generală, precum îmbunătăţirea rezervelor de apă şi o nouă

reţea de distribuţie, refacerea şi modernizarea drumurilor etc.;

- dezvoltarea unei bune reţele folosind fibra optică şi echipamente de înaltă tehnologie în

telecomunicaţii. Turismul, fiind atât de vulnerabil, necesită o planificare corespunzătoare. Aşadar, în 1989

a fost terminat un Master Plan pentru turism, care stabilea o abordare strategică pentru

dezvoltarea viitoare a Maltei. Principalele slăbiciuni ale industriei turistice malteze din trecut a

fost dependenţa de piaţa Marii Britanii, sezonalitatea industriei şi calitatea produselor oferite, precum şi problemele de mediu. Strategiile sugerate să facă faţă acestei situaţii au fost următoarele:

1) Diversificarea pieţei: Din 1993 Marea Britanie ocupă dpar 49 %, Germania 17 %, Italia 8 %, Franţa 5 %, Olanda 3 %; 2) Promovarea unor politici de transformare a activităţii sezoniere în activitate de-a lungul întregului an;

45

3) Creşterea calităţii produselor şi turiştilor. Sunt promovate obiectivele culturale şi istorice, în locul soarelui, nisipului şi mării cu care se asocia imaginea Maltei în perioada precedentă. Prima parte a anilor 1990 a înregistrat creşteri în sosirile turistice şi creşteri de câştiguri până în 1994. Un uşor declin s-a înregistrat în 1995 şi 1996, fiind urmat de perioade de creşteri, dar cu o rată mai scăzută. Declinul din 1995 şi 1996 s-a datorat în mare parte datorită anunţării retragerii schemei de plată cu rate ulterioare. Această schemă a fost înlocuită de Schema de Suport a Tour operatorilor, care a fost introdusă după ce autorităţile de turism au realizat că schimbările nefavorabile ale ratei de schimb vor face Malta şi mai puţin competitivă pe termen lung, ducând la pierderi viitoare mai mari. Urmând o decizie politică, Schema de Suport a Tour operatorilor a fost înlocuită în 2001. Ea a fost înlocuită de alte iniţiative de marketing. Politicile au fost în linie cu abordările adoptate pentru piaţa ţintă. În acest stadiu al dezvoltării economice sectorul serviciilor a fost expandat şi a jucat un rol mare în economia insulei. Această creştere s-a datorat şi expandărilor altor sectoare, precum al serviciilor financiare şi private. Mai mult de 70 % din PIB-ul Maltei din 1990 a fost generat prin manufacturi, servicii şi prin sectorul public. Statisticile oficiale nu delimitează clar procentul de încasări provenite doar din industria turistică. Sectorul turistic, datorită naturii sale, este segmentat şi corelat cu diferite alte sectoare. Oricum, autorităţile din turism au definitivat studii pentru evaluarea impactului economic al dezvoltării turismului în Malta. Unul din ultimele studii disponibile, bazat pe datele din 1998, estimează că impactul total al turismului asupra PIB este de 24,2 %. La un nivel direct, impactul încasărilor din turism asupra PIB este estimat la 10 % (Mangion ML & Vella V., 2000). În această decadă numărul de locuri oferite pe piaţă a depăşit 40.000. Aceasta se datorează în principal hotelurilor de 5 şi 4 stele, construite ca urmare a politicii guvernamentale care permitea doar dezvoltarea acestui tip de hoteluri. În anul 2000 erau disponibile 41.000 de locuri de tip hotel şi 5000 de locuri de cazare tip self-catering. Ratele de ocupare sunt maxime vara şi au valori scăzute iarna. În 2000 rata globală de ocupare a scăzut la 47 %. Pe ansamblu, segmentul hotelurilor de 5 şi 4 stele păstrează rate de ocupare ridicate. Pe viitor Malta trebuie să devină mai accesibilă. Insulele sunt conectate prin liniile aeriene cu 48 de state, prin curse charter sau cu program de zbor normal. Acest fapt solicită serioase investiţii de modernizare şi eficientizare a sistemului de transport aerian. Evenimentele nefaste pe plan mondial au atras costuri suplimentare de anvergură, pentru îmbunătăţirea securităţii traficului aerian.

46

Turismul suportă aproximativ 27 % din totalul locurilor de muncă, numărând peste 41.000 de slujbe. În martie 2003 numărul total de persoane angajate numără 48.798. O cifră care indica o politică bună în domeniul turismului este faptul că din 1990 în 2002 au fost 1.112 absolvenţi absolvenţi ai Institutului pentru Studii Turistice. Concluzii. Planul de dezvoltare în Malta reprezintă calea de acces către o destinaţie turistică stabilită deja. Acţiunea de a o planifica o conduce la dezvoltarea turismului în ţară şi o ghidează către progresul ulterior. Nici un alt grup de insule nu poate oferi atâta frumuseţe naturală, arta şi arhitectura şi posibilităţi de divertisment precum Malta. Aici totul este aproape, neaşteptat şi foarte accesibil. Dar insulele malteze sunt mai mult decât un muzeu în aer liber. Grupul de insule emană o plăcere aproape palpabilă. Puterea lor de atracţie constă într-un amestec, unic în felul său, între vechi şi nou şi în felul în care aici istoria acompaniază prezentul.

6. Strategia de dezvoltare a turismului în Cipru Cipru este situat în partea de est a Mării Mediterane. Are o suprafaţă de 9.250 km 2 şi o populaţie de aproximativ 750.000 de locuitori, greci 76 %, turci 18 %, armeni. Are o linie de coastă extinsă cu numeroase plaje. Partea sudică din interior este ocupată cu precădere de pădurile Munţilor Trodos. În secolul XX, turismul din Cipru a fost supus câtorva schimbări. Înaintea independenţei din 1960, turismul era practica la o scară mai mică, se baza pe aerul răcoros de munte. În timpul primilor ani de după independenţă s-a pus foarte mult accent pe turismul de coastă. De la divizarea insulei în 1974, turismul de coastă a cunoscut o scădere dramatică, transformând ţara într-o destinaţie a turismului de masă abia la începutul anilor 1980. Expansiunea turismului s-a făcut într-o manieră considerabilă de la începutul anilor 1980 când sosirile au atins 1 milion în 1987 şi 1,7 milioane în 1990. Majoritatea turiştilor sunt din Europa Vestică şi mai puţin din Estul Mijlociu sau America de Nord. La mijlocul anilor ’80 încă mai existau griji în ceea ce priveşte direcţia pe care avea să o ia turismul. Degradarea mediului începea să lovească chiar formele dezvoltate ale turismului, turismul litoral care era de departe tipul de turism dominant. Ciprul era deja o destinaţie turistică substanţial dezvoltată bazată în principal pe turismul litoral şi de coastă. Dezvoltarea turismului s-a produs foarte rapid, de la mijlocul anului 1970, ajungând la 1,7 milioane sosiri în 1990. Preocuparea pentru acest domeniu a fost exprimată încă de la începutul anului 1980, cum ar depinde prea mult de turismul de coastă şi că unele areale turistice au început să se confrunte cu probleme environmentale. Turismul este văzut ca un

47

important sector economic care avea nevoie să se extindă. Cele 3 obiective principale care trebuie îndeplinite pentru dezvoltarea turismului sunt:

- creşterea contribuţiei la PIB;

- protejarea calităţilor culturale şi de mediu ale Ciprului;

- atracţia unor cheltuieli turistice mai mari.

Pentru realizarea acestor obiective în anul 1988 a fost elaborat un plan naţional de dezvoltare a turismului de către Organizaţia Mondială a Turismului (WTO), Comprehensive Tourism Development Plan for Cyprus. Acest plan include şi analize detaliate ale mediului şi un studiu de importanţă a plajelor. Strategia de dezvoltare a turismului propusă pentru Cipru este cea a controlării creşterii. De asemenea, este recomandată şi consolidarea arealelor turistice existente. Tendinţele de creştere ale pieţei sunt stabilite bazându-se pe obiectivele de dezvoltare economice ale Guvernului. Planul recomandă şi un program de diversificare şi îmbunătăţire a produselor turistice. Acest fapt este foarte important pentru a atrage turişti internaţionali care cheltuiesc mai mult, ducând la lărgirea pieţelor turistice şi servirea mai eficientă a nevoilor turismului domestic. Diversificarea produselor poate de asemenea să reducă problema sosirilor sezoniere ale turiştilor, care predomină frecvent.

Pentru îndeplinirea strategiei de dezvoltare, planul examinează cu grijă stimularea investiţiilor necesare. Pentru a înţelege stimularea investiţiilor recomandate, este necesar să se treacă în revistă strategia de îmbunătăţire a produsului. Destinaţiile competitive dezvoltă baze de cazare croite după specificul segmentului de piaţă şi oferă produse diversificate. Planul arată că piaţa internă a Ciprului se schimbă de la tradiţionalul tipar de turism non-activ în sate, la vacanţe mai active necesitând facilităţi recreaţionale. Planul pune în evidenţă că Cipru posedă o mare varietate de resurse naturale sau artizanale care au un mare potenţial de dezvoltare. Planul indică strategia de îmbogăţire a produselor turistice astfel:

- Diversificarea bazei de cazare şi asocierea facilităţilor care ţinteau spre un nou segment

de piaţă (incluzând sate de vacanţă şi dezvoltarea cluburilor pentru recreere);

- Valorificarea siturilor arheologice, a construcţiilor istorice şi a altor obiective culturale, utilizând tehnici de interpretare imaginative; - Eforturi promoţionale mai mari, îndreptate spre a încuraja folosirea locurilor de campare din munţi;

48

- Dezvoltarea yachting-ului sau sporturilor nautice şi a turismului naval, a terenurilor de

golf;

- Încurajarea organizărilor şi promovării festivalurilor şi a evenimentelor speciale;

- Promovarea oportunităţilor de a se bucura de o gamă variată de activităţi periferice; - Încurajarea dezvoltărilor care generează cheltuieli mai mari ale turiştilor pentru distracţii, shopping.

Planul precizează faptul că acestea nu au avut succes, mai ales în atracţia investiţiilor în tipurile dorite pentru diversificarea produsului. Principalele motive ale lipsei succesului ar fi următoarele:

- nesiguranţa recuperării investiţiilor în timpul neocupării;

- nevoi de spaţii largi în locaţiile destinate;

- lipsa de cunoştinţe locale şi experienţe în ceea ce priveşte tipul proiectelor, planurilor, organizării şi funcţionării;

- scepticismul băncilor de a sprijini proiectele cu un grad evident înalt de risc.

Planul recomandă ca toate stimulările guvernamentale pentru dezvoltarea turismului neavând legătură cu îmbogăţirea produselor necesare trebuie să fie înlăturate. Este recomandabilă tot mai mult permisiunea participării străine în investiţiile şi managementul acestor proiecte care generează îmbogăţirea produsului. Mulţi investitori locali din Cipru au capital suficient doar pentru a face investiţii la scară mică în proiectele de cazare, dar aceste proiecte nu îmbunătăţesc produsul turistic. Concluzii. Cipru trebuie să-şi îmbunătăţească produsele turistice. Strategia de îmbunătăţire a produsului constă foarte mult în a păstra trendurile prezente ale turismului, mai mulţi turişti vor acum să fie implicaţi în recreere, sporturi, cultură şi în alte activităţi. Piaţa turistică a persoanelor în vârstă şi pensionale creşte repede cu variatele vacanţe orientate pe tratarea afecţiunilor, mulţi turişti îşi iau vacanţe mai scurte, dar mai multe de-a lungul anului. Planul recunoaşte că partea de realizare a produselor diversificate este de a încuraja proiecte la scară largă, ca şi staţiuni turistice integrate, care includ producerea de profit de cazare, pe lângă auxiliarele recreative mai puţin profitabile, sport şi facilităţi de distracţie. Guvernul va trebui să facă nişte investiţii directe pentru îmbunătăţirea produselor turistice.

Temă de reflecţie nr. 4. Comparaţi premisele dezvoltării turistice din Malta şi Cipru.

49

7. Model sistemic de valorificare a potenţialului turistic al Dunării, în sectorul românesc Datorită însemnătăţii mari pe care Dunărea o prezintă pentru România, fiind considerată

o adevărată „diagonală albastră a Europei” ce ne ţine în contact cu Europa şi Orientul şi ne pune

în legătură cu diverse civilizaţii şi conform tradiţiei europene, în care interesele economice şi comerciale au fost corelate cu interesele turistice, valorificând diversitatea condiţiilor naturale, se consideră oportună o valorificare a potenţialului turistic al Dunării, începând cu aspecte ce ţin atât de varietatea frumuseţilor naturale, care se succed de la peisajul munţilor înalţi, până la peisajul Deltei, cât şi numeroaselor monumente de artă şi arhitectură, tradiţii culinare şi obiceiuri din cadrul aşezărilor riverane.

Modelul de faţă este un model sistemic ce acordă o atenţie deosebită interacţiunii elementelor de potenţial turistic, modului în care aceste elemente interferează în cadrul sistemului preponderent prin relaţii paralele, anumite aspecte evidenţiindu-se însă prin relaţii retroactive multiple. Pentru modelarea acestui sistem complex, a fost necesară o structurare şi o schematizare

a realităţii dintre diversele componente, astfel încât modelul încearcă să scoată în evidenţă

particularităţile potenţialului turistic al Dunării, paleta largă de resurse naturale şi culturale prezente în această zonă, caracteristicile şi avantajele potenţialului economic şi mai ales discontinuităţile de la nivelul acestuia cu problemele legate de amenajarea teritoriului (structuri turistice, infrastructură) în vederea îmbunătăţirii şi diversificării ofertei turistice pe sectorul românesc al Dunării, în conformitate cu principiile de dezvoltare durabilă. Unul dintre elementele definitorii în cadrul acestui model sistemic în reprezintă potenţialul natural. Datorită numărului mare de resurse naturale, prezente în sectorul românesc al Dunării, se poate recurge la o împărţire a potenţialului natural pe 4 sectoare: Baziaş-Porţile de Fier II, Porţile de Fier I – Călăraşi; Călăraşi-Tulcea; Tulcea-Marea Neagră, putând fi evaluate pentru fiecare sector în parte principalele forme de turism practicabile, sau care se pot dezvolta, evident, pe fondul unei infrastructuri adecvate (ex.: turism de afaceri, turism ştiinţific). 1) Aşadar, prin prezenţa munţilor Banatului în sectorul Baziaş-Porţile de Fier I se identifică o paletă largă de aspecte peisagistice montane, în special în jud. Caraş-Severin, cu relief carstic (chei, peşteri, cascade, izbucuri), domeniu schiabil în Semenic, nenumărate puncte de belvedere, ape minerale la Băile Herculane, fond cinegetic în zonele forestiere şi piscicol de Dunăre sau din apele de munte, Parcuri Naţionale şi alte arii protejate. Toate acestea putând fi valorificate prin forme de turism: turism balnear, croaziere pe Dunăre, turism de odihnă şi

50

recreere, fiind necesare amenajări turistice îndeosebi destinate sporturilor nautice, pescuitului sportiv, speoturismului şi turismului montan în zonele limitrofe. 2) Cel de-al doilea sector străbate zone de câmpie, fiind un traseu relativ monoton, amenajările turistice urmând a fi punctuale, concentrându-se în principalele porturi şi centre turistice existente. Accentul trebuie pus în special pe valorificarea fluviului, şi anume prin sporturi nautice, pescuit sportiv şi croaziere pe Dunăre. 3) Sectorul Călăraşi-Tulcea se bucură de resurse turistice variate, nu de complexitatea celor prezente în zona delifeului Dunării, dar suficient de interesante pentru a permite amenajări turistice atractive. Formele de turism generate de aceste resurse sunt în principal sporturile nautice, pescuitul sportiv, vânătoarea de păsări, croazierele pe Dunăre şi pe canalul Dunăre- Marea Neagră. 4) Ultimul sector se bucură de atractivitatea Deltei care oferă în plus faţă de celelalte sectoare posibilitatea practicării unui turism ştiinţific, având în vedere importanţa internaţională a acestei Rezervaţii. De asemenea, se poate avea în vedere dezvoltarea turismului de afaceri prin congrese şi reuniuni, atât în Deltă, cât şi în oraşele Brăila, Galaţi şi Tulcea. Un aspect pozitiv relaţionat de potenţialul natural este reprezentat de diferite Programe care au drept scop activităţi ecologice şi de conservare a biodiversităţii, dar care, într-o anumită măsură, ăşi dovedesc caracterul constrângător prin diverse restricţii referitor la anumite zone protejate. Potenţialul cultural reprezintă cel de-al doilea element cheie al modelului, putându-se valorifica prin turism de tip itinerant cu valenţe culturale de la vestigiile arheologice, monumente istorice, de artă, de factură religioasă, până la obiceiuri şi datini româneşti şi bucătăria tradiţională în aşezările riverane. O altă formă de turism ce se poate valorifica şi este apreciată în special de turiştii străini o reprezintă agroturismul. În afara celor două componente amintite se încadrează potenţialul economic care, departe de a fi mai puţin important, are rol esenţial în dinamizarea sau, dimpotrivă, declinul activităţilor turistice. Unul dintre elementele potenţialului economic este reprezentat de navigaţie, a cărui principal aspect pozitiv îl reprezintă statutul de „coridor economic” între Europa şi Asia, spre care tinde sectorul dunărean românesc, printr-o cooperare transfrontalieră şi regională, acesta creând premise favorabile şi oportunităţi investiţionale pentru stimularea şi dezvoltarea economică şi implicit dezvoltarea activităţii de turism. Este în strânsă legătură cu turismul de practicare a sporturilor nautice, dar şi cu cel de croazieră, pentru acesta din urmă fiind necesare mijloace de transport naval adecvate traseului: nave oceanice, motonave fluviale, hidrobuze,

51

bărci, şalupe, iahturi. Navigaţia pe Dunăre prezintă şi o serie de inconveniente, ca de exemplu:

poluarea accidentală ce poate avea repercusiuni nu doar asupra calităţii apei, ci şi asupra albiei, în timp putându-se crea dezechilibre în natură. Cel mai important aspect negativ este reprezentat însă de compromiterea aspectului turistic datorită inesteticii mijloacelor de transport navale comerciale. Modelul urmăreşte necesităţile stringente prezente în principal la nivelul resurselor umane, în cadrul investiţiilor şi a infrastructurii, ultimele două generând relaţii retroactive complexe (multiple) prin necesitatea investiţiilor nu doar în îmbunătăţirea porturilor fluviale şi fluvio-maritime de turişti, ci mai ales în îmbunătăţirea şi expansiunea amenajărilor turistice. Acestea sunt generatoare de beneficii prin crearea de noi locuri de muncă şi mai ales prin posibilitatea cotizării la investiţii a unei părţi din veniturile obţinute prin polarizarea cu un număr în creştere de turişti. Se ţinteşte în special clientela internaţională, încercându-se înlăturarea treptată a percepţiei negative a străinilor asupra calităţii serviciilor româneşti. Referitor la resursele umane, se poate observa necesitatea unui personal calificat în turism şi de aici reacţia în lanţ: necesitatea unor operatori de turism care să diversifice şi să promoveze în pachetele lor programe turistice centrate pe întreaga zonă a Dunării, nu neapărat pe Deltă, aşa cum se întâmplă la ora actuală. Aşadar, modelul ajută la o mai bună înţelegere a fenomenului turistic în zona Dunării, testând oportunităţile pe care le oferă în momentul de faţă valorificarea potenţialului turistic în această zonă.

Lucrarea de verificare nr. 2.

Instrucţiuni:

Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea modului II. Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare. Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:

- Titulatura acestui curs;

- Numărul lucrării de verificare;

- Numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);

- Adresa cursantului.

Sarcinile care trebuie rezolvate:

1. Arătaţi legătura dintre premisele naturale, istorice, socio-culturale şi diversitatea tipurilor de turism practicate în Europa 1 punct.

52

2. Identificaţi specificitatea dezvoltării turistice în Franţa – 1 punct.

3. Arătaţi trăsăturile caracteristice ale modelului spaniol de dezvoltare turistică – 1,5

puncte.

 

4. Evidenţiaţi problematica diversă a turismului italian – 1 punct.

5. Arătaţi trăsăturile specifice ale planului de dezvoltare a turismului în Malta – 1,5

puncte.

6. Menţionaţi problemele esenţiale cu care se confruntă dezvoltarea turismului în Cipru

1,5 puncte.

7. Evidenţiaţi varietatea posibilităţilor de valorificare ale potenţialului turistic al Dunării

româneşti – 1,5 puncte. Sarcinile se vor preda la data prevăzută încalendarul disciplinei. 1 punct se acordă din

oficiu.

Bibliografie

1. Caloianu, N. Gârbacea, V. Hârjoabă, I, Iancu, Silvia (1982), Europa, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

2. Negoescu, B., Vlăsceanu, Gh. (1998), Terra. Geogrqfie economică, Edit. Teora, Bucureşti.

3. Nicoară, L., Puşcaş, Angelica (2002), Regionare turistică mondială, Editura Presa Universitară Clujeană.

4. Păcurar, Al. (2004), Geografia turismului internaţional, Edit. Presa Universitară Clujeană.

5. x x x (1997), National and Regional Tourism Planning; Methodologies and Case Studies, International Thomson Business Press.

53

MODULUL

III.

POLITICI

ŞI

STRATEGII

REGIONALE

ŞI

STATALE

DE

DEZVOLTARE

TURISTICĂ

ÎN

AMERICA

DE

NORD,

AMERICA

LATINĂ

ŞI

AFRICA

a) Scopul modulului. Cunoaşterea diversităţii dezvoltării turistice în cadrul unor

continente vaste, cu o mare heterogenitate economică, socio-culturală şi fizico-geografică, atât prin creionarea trăsăturilor generale, cât şi prin studii de caz.

b) Obiective: - sesizarea corelaţiei dintre diversitatea premiselor şi factorilor dezvoltării

turistice şi diversitatea tipurilor şi formelor de turism practicabile;

- cunoaşterea trăsăturilor specifice ale turismului din S.U.A. şi Canada; - evidenţierea particularităţilor dezvoltării turismului în america Centrală, respectiv America de Sud; - depistarea actualelor şi posibilelor elemente de impact turistic în Africa.

c)

Structura logică a modulului

1.

Caracteristicile turismului în America de Nord (S.U.A. şi Canada).

2.

Particularităţile dezvoltării turistice în America Centrală Insulară şi Mexic.

3.

Diferenţieri regionale în afirmarea turismului în America de Sud.

4.

Elemente de impact şi programe de dezvoltare turistică în Africa.

d)

Conţinutul informaţional detaliat

1. Caracteristicile turismului în America Avand in vedere multiplele conditionari ale fenomenului turistic, ata naturale, cat si social-economice, America se prezinta ca un ansamblu continental ce ofera o diversitae extraordinara a tuturor elementelor si aspectelor implicate in dezvoltarea acestuia. Discontinuitatea relativa din partea centrala a ansamblului continental, induce separarea lui din punct de vedere fizico-geografic in doua continente distincte America de Nord (pana la Istmul Tehuantepec) si America de Sud unite prin America Centrala (Istmica si Insulara). Realitatea economico-sociala si geo-demografica impune, insa o delimitare, de-a lungul granitei Mexic S.U.A., in America de Nord (Anglo-Saxona) si America Latina. Intre 83° latitudine nordica - 56° latitudine sudica si de la nivelul Oceanului Planetar

pana la 6000-7000 m altitudine se deruleaza o extraordinar de variata paleta peisagistica, avand la baza existenta tuturor tipurilor si etajelor de clima intalnite pe Terra:

- peisajul arctic, cu ghetari pereni (Groenlanda si o parte a Arhipelagului Arctic);

54

- peisajul cu ghetari montani (Anzi - Cordilieri);

- peisajul de tundra subpolara (Canada Alaska si sudul Patagoniei);

- peisajul padurilor de conifere (centrul Canadei, Cordilieri, Anzi);

- peisajul padurilor de foioase temperate (estul Americii de Nord, etajul montan corespunzator);

- peisajul preeriilor nord-americane si pampasului argentinian;

- peisajul padurilor subtropicale umede (sud-estul S.U.A. si nord-estul Argentinei);

- peisajul mediteranean (statul California, centrul statului Chile);

- peisajul padurilor tropicale umede (America Centrala, Florida, nord-estul Americii de

Sud, sud-estul Braziliei);

- peisajul desertic si semi-desertic (sud-vestul S.U.A., nord-vestul Mexicului, Atacama);

- peisajul de Ilanos (Campia Orinoco) si campos (Podisul Braziliei);

- peisajul padurilor ecuatoriale (selvas bazinul amazonian).

Peisajul culturalizat s-a diferentiat si el puternic in secolele ce au urmat debutului colonizarii europene. Asupra acestuia si-a pus amprenta un complex de factori istorico-politici, economici si geografici, cum ar fi : structura curentilor migratori de populatie (cu mostenirea lor materiala si spirituala), perioada de migratie, influenta politica a tarilor europene , pozitia geografica a diferitelor regiuni in cadrul continentului si fata de Europa, gradul de populare cu indigeni si stadiul lor de evolutie, stilul de de organizare sociala si politica a teritoriilor colonizate si apoi a noilor state independente, rapiditatea asimilarii progreselor stiintifice si tehnice. Consecinta actiunilor interconditionte a diversilor factori, in timp, este actualul nivel de dezvoltare economico-sociala, nuantat de la o tara la alta, dar mai ales intre cele doua macro- regiuni America Anglo-Saxona si America Latina. Turismul ca activitate a sectorului tertiar este in raport direct cu acest stadiu de dezvoltare atins.

America de Nord, Statele Unite ale Americii De dimensiuni apropiate ale continentului Europa, S.U.A. etaleaza o mare diversitate de peisaje geografice, de la marile aglomerari urbane, de tipul metropolelor (Los Angeles, Chicago etc) sau megalopolisurilor (Boswash) la asezari dispersate sub forma de ferme, sau de la peisajele tropicale umede (Hawaii, Florida) la cele sub-arctice (Alaska) si montane inalte cu zapezi si ghetari (Cordilieri). Peisajele temperate propriu-zise si subtropicale evidentiaza cea mai mare varietate, in functie de gradul de umiditate. Populaţia numeroasă (aproape 300 milioane de locuitori, locul al III- lea in lume), nivelul de trai foarte ridicat (28 000 $ P.N.B./locuitor/an), cuantumul mare al timpului liber,

55

rezultat din insumarea concediului de odihna si a week-endurilor (40% dintr-un an calendaristic), infrastrucura de comunicatii si deservire turistica foarte dezvoltata determina o circulatie turistica interna deosebit de intensă si un aport de vizitatori straini foarte insemnat. In motivatia turistilor straini rolul preponderent il joaca “mirajul american”, concretizat in stilul si personalitatea specifică ape care le-a dobandit aceasta “super-tara” pe parcursul ultimelor doua secole. S.U.A. se plaseaza detasat pe locul I in privinta incasarilor din turismul receptor (peste 70 miliarde $/an) si pe locul al III-lea ca numar de turisti straini receptati (46 milioane in 1998), dupa Franta si Spania. In acelasi timp, insa, reprezinta si cel mai mare emitent de turisti internationali, in acest fel balanta financiara echilibrandu-se in domeniul respectiv. La fel ca si in alte domenii economice, exista tendinta de formare a unor mari corporatii si in turism operatori de voiaj si grupuri hoteliere cum sunt: Hospitality Franchise Stystems (cu 440 000 camere in 4630 hoteluri), Choice Hotels International, Mariott International, ITT Sheraton, Hilton Hotels Corp. In masura mai mare sau mai mica, fiecare regiune importanta din S.U.A. si fiecare stat detin valente turistice, cu posibilitati de valorificare, datorita nivelului ridicat de dotare al teritoriului si deci de accesibilitate.

Canada Pe o suprafata de aproape 10 milioane km², Canada etaleaza un bogat potential turistic, cu preponderenta de ordin natural, dar completat de cel antropic. Pe fondul climatelor temperat si rece (nuantat la randul lor) se remarca imensitatea unitatilor de relief, fiecare cu trasaturile ei caracteristice, bogatia retelei de rauri si fluvii, cu numeroase rupturi de panta, densitatea si dimensiunile deosebite ale lacurilor glaciare, intinsele paduri de conifere sau de amestec, peisajele de tip subarctic si arctic, varietatea faunei de interes cinegetic si piscicol, sau peisajele antropizate (culturalizate) de la tipul urban cel mai avansat , la cele agricole fermiere. Nivelul ridicat de dezvoltare economica al Canadei asigura o dotare tehnico-materiala de inalt nivel pentru activitatile turistice. Potentialul demografic mai redus (30 mil. loc.) comparative cu marimea teritoriului nu constituie o premise pentru un turism intern intens, dar acesta este valorizat la maximum prin nivelul veniturilor si disponibilului de timp liber. Interesul acordat turismului si conditiile create pentru dezvoltarea acestor activitati reies din dinamica numarului turistilor straini primiti, care a crescut de la 12,7 mil. in 1978 la 18,8 mil. in 1998, rezultand un indice de receptare turistica ridicat (63%). Incasarile provenite din

56

aceasta sursa se ridica la aproape 10 miliarde de dolari. In acelasi timp, Canada este o insemnata emitenta de turisti, cu destinatie predilecta S.U.A si zona Caraibelor. Intensitatea fluxurilor turistice este in stransa legatura cu gradul de populare al teritoriului, privit pe arii mai vaste si prin prisma unei limite critice, sub care nivelul valorificarii economice in general nu este optim, deci nici cel turistic. In consecinta, in Canada numarul regiunilor turistice veritabile este mic, iar gradul lor de individualizare si functionalitate mai redus decat in S.U.A. Se contureaza astfel doar doua regiuni turistice sud-estica si sud-vestica la care se adauga centre turistice izolate sau teritorii mai vaste, cu turism difuz. In scopul protejarii unor elemente deosebite sau a unor complexe naturale si peisagistice, au fost infiintate 20 de parcuri nationale si sute de parcuri provinciale (Ontario 100, Alberta 33 etc.).

Temă de reflecţie nr. 1. Evidenţiaţi câteva contraste regionale majore în turismul nord- american.

2. Particularităţile dezvoltării turistice în America Centrală

Mexic Pe o suprafata de 2 milioane km², aceasta tara dispune de un potential turistic deosebit de generos si variat, la alcatuirea caruia componentele naturale si cele antropice au o contributie sensibil echilibrata. Prin structura sa orografica, Mexicul reprezinta o continuare a sistemului Cordilierilor din S.U.A., insa prin caracteristicile socio-economice se ataseaza mai mult de America Centrala si de Sud (desi influentele dinspre S.U.A. au fost in continua crestere din a doua jumatate a secolului trecut). Istoria zbuciumata a Mexicului, impartita in trei perioade majore precolumbiana, colonial-spaniola si postcoloniala a contribuit la imbogatirea zestrei turistice antropice, prin suprapunerea mai multor tipuri de culturi materiale si spirituale. Clima tropicala din regiunile joase, coroborata cu cei aproximativ 10 000 km de litoral, variatiile introduse in regiunile montane de altitudine (tierra templada, tierra fria, tierra gelada), peisajele montane cu relief vulcanic, fenomene carstice, peisajele padurilor tropicale, peisajul desertic, reprezinta cateva mari resurse atractive de ordin fizico-geografic. Fondul turistic si vecinatatea cu S.U.A. care este principala furnizoare de turisti straini au reprezentat conditii esentiale pentru intensificarea circulatiei turistice. Numarul turistilor proveniti din exterior a crescut de cinci ori in doua decenii (3,7 milioane in 1978 la 20 de

57

milioane in 1997), iar inacasarile se cifreaza in jur de 7 miliarde de dolari. Sunt de rermarcat si fluctuatiile insemnate de la un an la altul (numai 10 milioane de turisti straini in 1998). Gradul de individualizare al regiunilor turistice este mai redus decat in tarile dezvoltate, iar functionalitatea lor este mai putin articulata (cu unele exceptii). Totusi, niciunul din cele 31 de state ale Mexicului nu ramane in afara activitatii turistice, care devine pe an ce trece o ramura tot mai importanta. Regiunile turistice interioare (centrala si de nord) sunt profilate pe turismul cultural, urmat de cel montan, pe cand regiunea de nord-vest, regiunea sud-pacifica si regiunea Golfului Mexic pe tursimul litoral, secondat de cel cultural.

Strategia de dezvoltare a statiunilor litorale din Mexic Strategia pentru dezvoltarea statiunilor in Mexic reprezinta o politica la nivel national adoptata pentru dezvoltarea statiunilor de la tarmul marii ca si o forma majora de turism. Un aspect important al acestei strategii este mecanismul financiar si organizatoric stabilit pentru implementarea strategiei. Istoric. Situata in America de Nord, Mexicul este o tara relativ mare, cu un numar peste 100 mil. loc. Are tarmuri largi la Oceanul Pacific, Golful Mexic si Marea Caraibelor. Cu multe plaje si areale marine, peisaje spectaculoase, climat placut, importante situri arheologice si istorice, cat si prezenta unor valori culturale de mare interes, Mexicul ofera o mare varietate de atractii turistice. Plasarea sa in imediata apropiere fata de S.U.A. si la o distanta destul de redusa fata de Canada, ii asigura acesteia cererea turistica necesara pentru valorificarea potentialului turistic.

Mexicul are o veche traditie in ceea ce priveste turismul national, prezentand statiuni litorale care sunt populare mai ales printer autohtoni. Turismul international, bazat in special pe piata americana, a inceput sa se dezvolte cu precadere dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Bazandu-se pe studiul mai multor situri, Banca Nationala a Mexicului a recomandat la inceputul anului 1969 crearea a 5 statiuni turistice integrate, fiecare avand un specific propriu. Aceste statiuni se deceleaza dupa cum urmeaza:

- Cancun ( pe coasta Caraibeana a statului Quintana Roo ) a fost aleasa datorita pozitiei sale strategice in Caraibe, o regiune care atragea deja multi turisti;

- Ixtapa ( pe coasta Pacificului, in statul Guerrero ) selectata cu scopul de a preleva

concentratia turistica in Acapulco, care este localizata la aproximativ 200 km spre sud est .

- Bahias de Huatulco (pe coasta Pacifica a statului Oaxaca) aleasa datorita potentialului turistic ridicat si pentru a revitaliza economia slab dezvoltata a acestui stat.

58

- Los Cabos si Loreto ( doua situri de pe coasta Pacificului in partea sudica a peninsulei

Baja California ) selectate cu scopul de a impulsiona dezvoltarea turistica limitata care exista in

zona, promovand acest areal mai ales pe piata americana si stimuland dezvoltarea economiei regionale, atragand in acelasi timp mai multi turisti spre aceasta regiune subpopulata. Toate aceste situri indeplinesc principalele criterii de selectare a zonelor, incluzand plaje de calitate, peisaje pitoresti, climatul placut al teritoriului si disponibilitatea acestuia pentru dezvoltare. Presedintele Mexicului a stabilit o politica in vederea incurajarii dezvoltarii turistice pentru beneficiile sale economice. Astfel a fost creata in 1969 agentia INFRATUR, care a avut ca scop implementarea urmatoarelor obiective:

- conceperea si implementarea proiectelor de infrastructura turistica care vin in completarea investitiilor facute de catre guvernul federal;

- dezvoltarea proiectelor de infrastructura turistica care sa genereze investitii private;

- achizitionarea, dezvoltarea, divizarea, vanzarea si leasingul proprietatii asociate cu

proiectele de turism;

- colaborarea cu alte agentii guvernamentale pentru promovarea turismului.

Strategia de dezvoltare a statiunilor litorale din Mexic a fost bazata pe identificarea problemelor, stabilirea obiectivelor, conceperea unei politici si apoi a unei strategii pentru dezvoltarea unei forme particulare de turism.

America Centrala Istmică Puntea continentala ce uneste Mexicul cu America de Sud include din punct de vedere politic sapte state independente: Belize, Guatemala, Salvador, Honduras, Nicaragua, Costa Rica si Panama. Potentialul turistic natural al acestui teritoriu este foarte insemnat, dar slab valorificat. Varietatea peisagistica - avand la baza nuantarile climatice si ale reliefului constituie sursa principala a acestui potential. Coloana vertebrala a teritoriului este data de lantul montan, continuare a Cordilierilor nord-americani, strabatut de numeroase sisteme vulcanice stinse sau active Tajumulco (4210 m), Irazu (3432 m), s.a. Platourile din aria montana constituie areale de maxima populare si cu cele mai importante orase, datorita modificarii caracteristicilor climatice tropicale in tierra templada si tierra fria. Urmeaza litoralul pacific, cu o umiditate moderata si campie ingusta, relativ fertila. Campia litorala caraibeana reprezinta domeniul padurilor tropical umede, cu cel mai redus grad de populare.

59

Valentele turistice ale peisajelor montane, cu varfuri semete, paduri etajate, platouri umanizate, sunt intregite de trasaturile retelei hidrografice rauri cu vai si cursuri spectaculoase, lacuri vulcanice sau tectonice (L. Nicaragua, L. Managua, L. Izabal etc.). Resursele turistice antropice deriva din suprapunerea mai multor civilizatii (amerindiana, spaniola, post-coloniala) si combinarea etnico-rasiala diversa (amerindienii, metisi, creoli, negri, cholos, zambos), ce conditioneaza manifestari etnografico-folclorice variate. Principalele tipuri si forme de turism practicate sunt: turismul cultural, turismul montan de recreere si turismul litoral de cura heliomariană si agrement.

America Centrală Insulară Este constituită din Antilele Mici si Antilele Mari, Arhipelagul Bahamas si alte cateva grupuri insulare mici (Insulele Cayman). Insulele Bermude se pot asocia acestei unitati. Activitatea turistica este mai intensă decat in Statele Americii Centrale Istmice, remarcandu-se Puerto Rico, Bahamas, Jamaica, Cuba, o buna parte din Antilele Mici, Bermude. Potentialul turistic natural (fizico-geografic) este deosebit de atractiv, bazat pe cilma si peisajele tropicale umede, marea lungime a fasiilor litorale (de contact uscat insular-ocean) de un farmec exotic, relieful vulcanic al Antilelor Mici, respectiv imbinarea podisurilor cu numeroase si grandioase forme carstice, indeosebi in Cuba si Jamaica cu scurte lanturi montane (sierre), in Antilele Mari. Resursele atractive antropice deriva din ospitalitatea populatiei, divers amestecata sub aspect etnico-rasial (negri, creoli, mulatri, etc.), farmecul asezarilor, care imbina stilurile moderne cu cele coloniale sau postcoloniale mai vechi si, nu in ultimul rand, dotarile turistice racordate la exigentele cele mai inalte sau in forme adecvate peisajului natural, precum si posibilitatile de divertisment. Tipul de turism practicat apropae exclusiv este cel litoral de agrement, recreere si cura heliomarina, completat cu sporturi nautice, scufundari subacvatice, croaziere. Pe alocuri, si in masura mai mica, se imbina cu turismul cultural, sau montan, de drumetii si excursii. In general are o tenta exotica. Majoritatea turistilor provin din S.U.A., Canada si tarile vest-europene (Marea Britanie), dar creste si ponderea celor latino-americani. Importanţa deosebită a sectorului turistic pentru majoritatea statelor din regiune este ilustrată de contribuţia considerabilă a turismului internaţional receptor la formarea P.N.B. şi la export: Bermude-50 %, respectiv 90 %, Bahamas (50 %; 85 %), Antigua şi Barbuda (90 %; 95 %), Santa Lucia (70 %, 90 %), Barbados (40 %, 75 %), Jamaica (20 %, 60 %)

60

De asemenea, indicele de receptare turistică este foarte ridicat, mai ales în cazul ministatelor cu populaţie redusă – Bermude (920 %), Bahamas (1.100 %), Cayman (3.600 %), dar şi pentru unele state mai mari – Puerto Rico (peste 150 %). Principalele state receptoare de turişti internaţionali sunt: Puerto Rico – 5 milioane, Bahamas 3, 5 mil., Republica Dominicană (2,5 mil.), Jamaica (2 mil.), Cuba (1,6 mil.), iar Martinica, Barbados şi Aruba – câte 1 mil.

Temă de reflecţie nr. 2. Care ar fi modalităţile de diversificare a tipurilor şi formelor de turism în Bazinul Caraibelor, având în vedere predominarea netă a turismului litoral (balneo- maritim)?

3. America de Sud Continent (sau subcontinent) de dimensiuni mijlocii (17,8 mil km²), dar modest populat (340 mil. loc.), America de Sud beneficiaza de bogate resurse atractive, premisa a intensificarii circulatiei turistice. Specificitatea, consistenta si diversitatea peisajelor naturale si antropice este atuul major al cresterii posibilitatilor de promovare a turismului la nivel macroregional si statal. Imbinarea asemanatoare a formelor majore de relief cu a celor din America de Nord, varietatea tipurilor de clima din zona calda (ecuatoriala, subecuatoriala, tropicala cu diferite nuante de uniditate sau ariditate) si subtropicala (subtropicala umeda, mediteraneeana), etajate altitudinal in special in Anzi (“tierrele”), influentele oceanice diferite (curenti calzi in est, curentul rece al Perului in vest) si ale calotei glaciare antarctice (cu extinderea climatului de tip subpolar in Tara Focului), toate conditioneaza existenta unor medii geografice diferite, grupate pe mari regiuni. Regiunile atlantice – cu campii litorale si podisuri sau “sierre” de altitudine mijlocie – sunt relative umede si prezinta insemnate concentrari zonale urbane (nordul Venezuelei, sud- estul Braziliei, La Plata); include cele mai bine individualizate si vizitate zone turistice. Regiunile andine cu peisaje mirifice (vulcani, ghetari, vai salbatice, platouri vaste) si cele mai populate de pe Glob la altitudini mari cunosc un turism de intensitate modesta, cu mari posibilitati de extindere, avand zone conturate sau in curs de individualizare. Regiunile interioare (Amazonia, Orinoco, Podisul Guyanelor, vestul Podisului Braziliei, bazinul mijlociu al fluviilor Parana Paraguay, Pampasul) cu o lume vegetala si animala abundenta, populatie rara, - precum si regiunile sudice (Podisul Patagoniei, Anzii extrem-sudici, Insula Tara Focului), au valente turistice inedite, unde turismul are perspective de ramura primordială.

61

Potentialul turistic istoric rezultă din suprapunerea mai multor tipuri de civilizatii (preincaşă, incasa, coloniala spaniola si portugheza, post-coloniala); potentialul etnografic conditionat de diversitatea etnica a populatiei (specific structurata de la o tara la alta); realizarile urbanistice moderne, dotarile si amenajarile turistice variate converg spre individualizarea unui potential turistic antropic deosebit de insemnat. Avand in vedere aceste resure si posibilitati variate, in America de Sud se pot practica toate tipurile de turism si se intalneste o mare varietate de forme turistice. Astfel, se deceleaza:

turismul litoral de cura heliomarina (mai important in sectoarele atlantice, inclusiv Marea Caraibilor), turism cultural (in functie de principalele vestigii istorice si arhitecturale sau de elemente etnografice), turismul de recreere, de drumetii si sporturi montane, turismul balnear- terapeutic (in areale vulcano-tectonice), turismul expeditionar, “de inedit” (in zonele mai greu accesibile). Gradul de dezvoltare al turismului exprimat prin intensitatea circulatiei turistice interne si mai ales a celei externe este in stransa relatie cu nivelul general de dezvoltare al fiecare tari. Astfel, cele mai importante fluxuri turistice externe sunt receptate de Brazilia (5 mil. persoane/an), Argentina (4 mil. persoane/an), Uruguay (2,3 mil. persoane/an) si Chile (1,7 mil. personae/an), acestea acumulând peste ¾ din turistii straini ce viziteaza America de Sud.

Temă de reflecţie nr. 3. Comparaţi posibilităţile şi particularităţile de dezvoltare a turismului între statele atlantice şi cele andine.

4. Elemente de impact şi programe de dezvoltare turistică în Africa

Desfasurat pe o suprafata considerabila din uscatul planetar (peste 30.000.000 km²), Africa un continent tipic tropical si cu trasaturi peisagistice dezvoltate dintr-un pronuntat continentalism si o situatie absolut unica de dezvoltare simetrica in raport cu ecuatorul dispune de un valoros potential turistic natural si antropic cu nuantari regionale si diferentiat, valorificat la nivel de state in functie de starea economica. Tot factorul economic a fost, pentru o lunga perioada, principalul element de inhibitie turistica. Astfel, desi exista un mare interes pentru misticul “continent negru” incă de timpuriu fenomenul turistic bucurandu-se de o veche traditie , turismul, inteles ca sector de productie, se situeaza la debutul afirmarii sale. Subliniem insa remarcabila dinamica inregistrata de sectorul respectiv in ultimul deceniu al secolului XX, cand ritmurile medii anuale ale fluxurilor inter-regionale receptate devansau cu peste 3% ritmul mediu anual al globului (4%). Dintre cauze depistam doua: “boomul turistic”- petrecut la nivel

62

mondial si integrarea unor regiuni si zone turistice africane, bine articulate, in reteaua internationala.

O radiografie expeditiva asupra starii turistice, la nivelul intregului continent, pune in evidenta cateva trasaturi specifice, anume:

- marea disproportionalitate existenta intre un potential atractiv de exceptie a fondului turistic si o infrastructura deficitara aflata sub un prag de optim functional;

- organizarea clara a domeniului turistic pentru “consumul international”, pe fondul

cererii turistice interne foarte scazute;

- dominarea considerabila, in structura fluxurilor externe receptate, a celor venite dinspre

Europa;

- individualizarea in cadrul continentului a doua macroregiuni de maxima convergenta a

circulatiei turistice: Africa de Nord cu aproximativ 70% din fluxul international turistic si

Africa de Sud cu o pondere mai redusa de cca 18-20%;

- volumul redus al incasarilor turistice, cu o situare favorabila intre primele state a:

Egiptului (4060 milioane $), R. Africa de Sud (2365 milioane $), Tunisiei si Marocului (fiecare cu 1500 milioane $) si R. Zimbabwe (1300 milioane $) Republicii Capul Verde (800 milioane de $). Situatia este valabila pentru anul 1998;

- detasarea intre tipurile si formele de turism a celui balneo-maritim, cultural, sportiv si a turismului “inedit” (oaze, safari, “treking”, alpinism).

Temă de reflecţie nr. 4. Arătaţi varietatea tipurilor şi formelor de turism în Africa, cu exemplificări.

5. Strategia de dezvoltare a turismului in Uganda

Uganda se afla in partea central-estica a Africii cu suprafata de 236 000 km² si 23 mil. loc., la vest de Kenya, la est de Zair si la nord de Tanzania si Rwanda. Capitala, Kampala, are aproximativ 600 000 locuitori. Ca obiective turistice majore in Uganda se gasesc : partea de nord a lacului Victoria, izvorul Nilului, cascada Murchison, muntii Ruwenzori si rezervatii de gorile. Prima atractie turistica este de natura peisagistica, si anume: muntii, raurile, lacurile, padurile, impreuna cu marea varietate faunistica pe care o include. Ofera conditii pentru navigatie, drumetii si observarea animalelor, exista 10 Parcuri Nationale, desi amenajarile de pe cuprinsul lor sunt foarte reduse ca numar, acest fapt reprezentand un impediment pentru turism. Siturile istorice si arealele culturale reprezinta o atractie turistica secundara.

63

Turismul s-a dezvoltat in aceasta tara in perioada cuprinsa intre sfarsitul anilor ’60 si inceputul anilor ’70, contribuind substantial la economia tarii. Apoi, datorita schimbarilor politice si conditiilor instabile intre anii ’70 si ’80, turismul aproape isi inceteaza activitatile, multe elemente de infrastructura fiind abandonate sau deteriorate, iar altele, desi au fost folosite, nu au fost intretinute. Animalele au fost vanate in exces, multe specii fiind pe cale de disparitie. La sfarsitul anilor ’80, Uganda incepe o reforma economica care cuprinde si sectorul turistic, incep numeroase programe foarte eficiente pentru conservarea si inmultirea animalelor salbatice. La inceputul anilor ’90 mai multe lanturi hoteliere internationale isi dechid filiale in Kampala, Entebbe, si in zona Parcului National Regina Elisabeta, acestea oferind conditii turismului de afaceri, in timp ce restul tarii se adreseaza turismului de aventura. Planurile viitoare prevad dezvoltarea a cat mai multe hoteluri, acest lucru fiind facilitat şi de de dezvoltarea si modernizarea cailor de transport si a aeroportului de la Entebbe, precum si de aparitia primelor agentii turistice in zona. In 1991 Uganda a primit 68 000 de turisti internationali, dintre care doar 10 000 au venit pentru vacanţă