Sunteți pe pagina 1din 0

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE

CATEDRA CONTABILITATE, AUDIT ŞI CONTROL DE GESTIUNE

CONTABILITATEA

INSTITUŢIILOR DE CREDIT

AUTOR

Prof. univ. dr. Cornelia DASCĂLU

BUCUREŞTI

2012

Contabilitatea Instituţiilor de Credit

CUPRINS

Unităţi de învăţare

INTRODUCERE

Obiectivele disciplinei Contabilitatea Instituţiilor de Credit Specificul învăţării contabilităţii instituţiilor de credit Instrumente şi mijloace de documentare pentru studiul individual

1. MEDIUL FINANCIAR – BANCAR: REGLEMENTĂRI, ORGANIZARE, INSTRUMENTE SPECIFICE DE LUCRU Obiectivele

1.1 Reglementări şi abordări conceptuale fundamentale

1.1.1 Evoluţia referenţialelor juridice în perioada 1991 – 2010

1.1.2 Concepte şi termeni cheie

Întrebări de autoevaluare şi reflecţie

1.2 Organizare

1.2.1 Organizarea unei instituţii de credit

1.2.2 Organizarea contabilităţii instituţiilor de credit din România

Întrebări de autoevaluare şi reflecţie

1.3 Instrumente specifice de lucru 1.3.1Planul de conturi pentru instituţiile de credit

1.3.2 Instrumentele de plată (IP)

Întrebări de autoevaluare şi reflecţie

Bibliografie

2. METODE CANTITATIVE DE FORMARE A CAPITALULUI BANCAR Obiective

2.1 Rezultatul exerciţiului – componentă dinamică a capitalului bancar

2.1.1 Consideraţii conceptuale şi tipologice

2.2Metode cantitative de formare a capitalului bancar

2.2.1 Metode de rambursare a creditelor

2.2.2 Metode de calcul al dobânzii în cont curent

2.2.3 Metode de calcul al scontului

Teme de control (TC1) Calculul dobânzii în cont curent Metode de rambursare a creditelor Bibliografie

2

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

3.

SITUAŢII FINANCIARE SPECIFICE INSTITUŢIILOR DE CREDIT Obiective

3.1 Situaţii financiare specifice instituţiilor de credit (IC)

3.1.1 Aspecte particulare ale raportării financiare în instituţiile de credit

3.1.2 Componentele de bază ale situaţiilor financiare

Întrebări de autoevaluare şi reflecţie Temă de control (TC2) Studiu comparativ privind situaţiile financiare ale instituţiilor de credit şi agenţilor economici Bibliografie

4. CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTRESEDII Obiective

4.1 Concepte şi tehnici de desfăşurare a decontărilor intrersedii

4.1.1 Concepte

1.1.2 Tehnici de desfăşurare a decontărilor intrersedii

4.2 Abordări contabile specifice decontărilor intrersedii

4.2.1 Contabilitatea decontărilor intersedii în numele clienţilor

Studii de caz

4.2.2 Contabilitatea decontărilor intersedii în nume propriu Sudii de caz

Bibliografie

5. CONTABILITATEA DECONTĂRILOR ÎNTRE INSTITUŢIILE DE CREDIT Obiective Introducere

5.1 Sistemul conturilor de corespondent

5.1.1 Cadrul conceptual

5.1.2 Cadrul contabil

5. 1.3 Studiu de caz cu indicaţii de rezolvare

5.2 Contabilitatea decontărilor între instutuţii de credit care nu au legături directe (decontări pe bază brută)

5.2.1 Tehnica de decontare

5.2.2 Cadrul contabil

5.2.3 Studiu de caz cu indicaţii de rezolvare

5.3.Contabilitateadecontărilor între instituţii de credit prin compensare (pe bază netă)

5.3.1 Aspecte tehnice şi de reglementare privind compensarea

5.3.2 Aspecte de politică contabilă

5.3.3 Studiu de caz cu indicaţii de rezolvare

Temă de control (TC3) Studiu complex privind sistemul decontărilor într-o instituţie de credit Bibliografie

3

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

6. CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE CREDITARE ÎN FAVOAREA CLIENTELEI NEFINANCIARE Obiective

6.1 Aspecte tehnice şi conceptuale privind creditul şi riscul de credit şi dobândă

6.1.1 Concept şi tipologie privind creditul

6.1.2 Aspecte tehnice privind creditul şi riscurile specifice

6.2. Contabilitatea creditului şi riscurilor ataşate

6.2.1 Aspecte de procedură contabilă

6.2.2 Studiu de caz şi indicaţii de rezolvare

Temă de control Contabilitatea creditării corporate Bibliografie

7. CONTABILITATEA DISPONIBILITĂŢILOR ŞI DEPOZITELORCLIENTELEI NEFINANCIARE Obiective

7.1 Aspecte juridice şi contabile privind disponibilităţile

7.1.1 Aspecte juridice şi contabile privind disponibilităţile

7.1.2 Studiu de caz şi indicaţii de rezolvare

7.2. Aspecte juridice şi contabile privind depozitele bancare

7.2.1 aspecte juridice şi contabile privind depozitele bancare

7.2.2 Studiu de caz şi indicaţii de rezolvare

Temă de control Contabilitatea disponibilităţilor şi depozitelor clientelei nefinanciare Bibliografie

Bibliografie generală ANEXĂ

4

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

INTRODUCERE

Obiectivele disciplinei Contabilitatea Instituţiilor de Credit

Specificul învăţării contabilităţii instituţiilor de credit

Instrumente şi mijloace de documentare pentru studiul individual

G

OBIECTIVELE DISCIPLINEI CONTABILITATEA INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Cursul Contabilitatea Instituţiilor de Credit se adresează studenţilor înscrişi la programul de studiu ID, organizat de facultatea Contabilitate şi Informatică de gestiune şi face parte din planul de învăţământ corespunzător anului III, semestrul 2. Studiul disciplinei Contabilitatea Instituţiilor de Credit vă asigură:

s

abilitatea de a identifica referenţialele juridice şi contabile adecvate sferei instituţiilor de credit;

s

însuşirea principalelor politici contabile specifice instituţiilor de credit;

s

familiarizarea cu instrumentele de plată

s

înţelegerea sistemul de decontări între instituţii de credit,

s

capacitatea de organizare şi recunoaştere a relaţiilor între sediile instituţiilor de credit;

s

utilizarea tehnicilor şi practicilor contabile adaptate operaţiunilor desfăşurate în favoarea clientelei

&

SPECIFICUL ÎNVĂŢĂRII CONTABILITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Contabilitatea instituţiilor de credit se studiază după formarea bazei de cunoaştere în domeniul contabil şi financiar. Succesul învăţării este asigurat de cunoaşterea temeinică a principiilor şi regulilor contabile însuşite la disciplinele Bazele contabilităţii, Contabilitate financiară fundamentală şi aprofundată, precum şi de abilităţile de raţionare pentru decizie deprinse prin studiul Contabilităţii şi Controlului de gestiune. Toate competenţele contabile aşezate în contextul conceptual şi tehnic specific mediului financiar-bancar constituie fundamental pentru învăţarea Contabilităţii instituţiilor de credit. Un studiu complet, profund şi atractiv al acestei discipline este înlesnit de disponibilitatea fiecărui student de a-şi accesa on-line sursele de informaţii disponibile pe site-urile Băncii Naţionale a României şi cele ale instituţiilor de credit autorizate să funcţioneze pe teritoriul României. Cursul Contabilitatea Instituţiilor de Credit abordează tematica aprobată prin programa analitică a disciplinei şi este structurat în cinci unităţi de învăţare, fiecare finalizate cu o temă de control. Evaluarea cunoştinţelor se compune din:

5

DASCĂLU C. şi ŞTEFĂNESCU A. (2010), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

1. evaluarea continuă, pe baza temelor de control de la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare şi a implicării în discuţii tematice lansate pe platforma electronic;

2. evaluarea finală, pe baza examenului scris susţinut în sesiunea de vară.

Fiecare componentă a evaluării vă oferă câte 5 puncte din nota finală.

@

INSTRUMENTE

INDIVIDUAL

ŞI MIJLOACE DE

DOCUMENTARE

PENTRU

STUDIUL

Caracterul interdisciplinar al cursului Contabilitatea Instituţiilor de Credit este accentuat de studiile de caz care vă ajută să experimentaţi regulile şi tehnicile contabile de decontare şi relaţionare cu clienţii în cadrul instituţiilor de credit. Instrumentele indispensabile studiului individual şi colectiv sunt suportul de curs şi planul de conturi pentru instituţii de credit, instituţii financiare nebancare şi fond de garantare. Planul de conturi este cuprins în anexa la Ordinul nr. 27/2010 cu modificările şi completările ulterioare, disponibil on-line: http://www.bnro.ro/Institutii-de-credit--1965.aspx. Pentru elaborarea studiilor comparative ce fac obiectul unor teme de control vă este de folos documentarea prin internet. Aprofundarea temelor propuse spre studiu vă este înlesnită prin consultarea bibliografiei suplimentare indicate la sfârşitul unităţi de învăţare.

6

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

Unitatea de învăţare 1

MEDIUL FINANCIAR – BANCAR: REGLEMENTĂRI, ORGANIZARE, INSTRUMENTE SPECIFICE DE LUCRU

Cuprins

Obiective

1.1 Reglementări şi abordări conceptuale fundamentale

1.1.1 Evoluţia referenţialelor juridice în perioada 1991 – 2012

1.1.2 Breviar juridic şi conceptual

Întrebări de autoevaluare şi reflecţie

1.2 Organizare

1.2.1 Organizarea unei instituţii de credit

1.2.2 Organizarea contabilităţii instituţiilor de credit din România

Întrebări de autoevaluare şi reflecţie

1.3 Instrumente specifice de lucru 1.3.1Planul de conturi pentru instituţiile de credit

1.3.2 Instrumentele de plată (IP)

Întrebări de autoevaluare şi reflecţie

Bibliografie

7

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

G

Obiective

Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă asigură:

s

însuşirea conceptelor şi termenilor cheie pentru contabilitatea instituţiilor de credit;

s

cunoaşterea principalelor operaţiuni desfăşurate în mediul financiar-bancar;

s

identificarea corectă a modalităţilor de organizare a unei instituţii de credit;

s

familiarizarea cu particularităţile planului de conturi;

s

recunoaşterea modalităţilor şi instrumentelor de plată.

1.1 REGLEMENTĂRI ŞI ABORDĂRI CONCEPTUALE FUNDAMENTALE

1.1.1 Evoluţia referenţialelor juridice în perioada 1991 – 2012

Până în 1989, sistemul bancar românesc oferea un număr limitat de servicii şi produse bancare. După 1989, România a fost martora mai multor schimbări. Trecerea la economia de piaţă a determinat creşterea numărului de agenţi economici privaţi precum şi diversificarea cerinţelor şi aşteptărilor acestora privind modalităţile de procurare, fructificare şi plasare a fondurilor şi disponibilităţilor. Acest aspect a determinat dezvoltarea unui sistem bancar care să răspundă solicitărilor pieţei şi să asigure ofertarea adecvată de produse şi servicii bancare.

Reflectaţi!

Legea nr. 34/1991 privind Statutul BNR;ă de produse ş i servicii bancare. Reflecta ţ i! Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancar

Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară : ă:

ß menţine statutul de persoana juridică pentru sucursale, determinând operaţii de consolidări succesive pentru obţinerea rapoartelor financiare anuale

Legea nr. 101/1998 privind statutul BNR;succesive pentru ob ţ inerea rapoartelor financiare anuale Legea bancar ă nr. 58/1998: ß desfiin ţ

Legea bancară nr. 58/1998: ă nr. 58/1998:

ß desfiinţează statutul de persoană juridică pentru sucursale

ß redefineşte filiala, excluzând-o din componenţa reţelei operative bancare

Legea nr. 312/2004 privind statutul BNR;excluzând-o din componen ţ a re ţ elei operative bancare Ordonan ţ a de Urgen ţă

Ordonanţ a de Urgen ţă a Guvernului nr. 99 din 6.12.2006 ţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99 din 6.12.2006

privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului:

ß introduce noţiunea de instituţie de credit

ß adaptează normele la noile cerinţe manifestate pe plan european

8

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

1.1.2 Breviar juridic şi conceptual

Activitatea bancarăce se desfăşoară în prezent, în România este reglementată de:

s

Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României;

s

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99 din 6.12.2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările aduse prin Legea 227/2007, OUG 215/2008, OUG 25/2009, Legea 270/2009, OUG 26/2010, Legea 231/2010, OG 13/2011 şi prin OG 1/2012;

s

Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare;

s

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.113/2009 privind serviciile de plată.

Cele 4 referenţiale juridice reglementează funcţionarea celor 4 componente ale sistemului

financiar-bancar din România:

 

Reflectaţi/Exemple

Banca Na ţ ional ă a României (BNR) ß Banc ă central ă cu rol

Banca Naţională a României (BNR) ß Bancă centrală cu rol de coordonare şi reglementare în domeniile: monetar, de credit, valutar şi de plăţi, asigurând totodată supravegherea celorlalte instituţii bancare. BNR are un grad ridicat de independenţă şi răspunde numai în faţa Parlamentului. Guvernatorul BNR şi Consiliul de Administraţie sunt aleşi de Parlament, pe baza recomandărilor Primului Ministru. ß Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. ß Principalele atribuţii ale BNR sunt:

 
 

elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

-

 

-

autorizarea, reglementarea şi supravegherea

 

prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;

 

-

emiterea

bancnotelor

şi

a

monedelor

ca

 

mijloace legale de plată pe teritoriul României;

stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

-

 

-

administrarea rezervelor internaţionale ale

 

României.

Institu ţ iile de credit    

Instituţiile de credit

   
 

ß

Sunt entităţi care desfăşoară activitate de atragere de

depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, de

9

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

acordare de credite în cont propriu;

 
 

ß

Instituţiile

de

credit

autorizate

de

BNR

se

pot

constitui şi pot funcţiona ca:

 
 

- bănci;

- organizaţii cooperatiste de credit;

 

bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;

-

-

bănci de credit ipotecar.

 
 

ß

instituţie de credit autorizată de către BNR să

funcţioneze, nu poate avea un capital iniţial mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane de euro.

Institu ţ iile financiare nebancare

Instituţiile financiare nebancare

 
 

ß

persoane juridice constituite ca societăţi comerciale

pe acţiuni cu scopul de a desfăşura, cu titlu profesional, activităţi de creditare în baza unor surse de finanţare ce provin din resurse proprii sau împrumutate de la instituţii

de credit, de la alte instituţii financiare sau, după caz, din alte surse prevăzute în legi speciale

 

ß

la înfiinţare trebuie să deţină un capital social minim

egal cu echivalentul în lei a 200.000 euro, respectiv 3 milioane euro în cazul instituţiilor financiare nebancare care acordă credite ipotecare

Institu ţ iile de plat ă ß persoane juridice autorizate de c ă tre BNR

Instituţiile de plată ß persoane juridice autorizate de către BNR să presteze servicii de plată pe teritoriul României, Uniunii Europene şi al Spaţiului Economic European. Sunt asimilate categoriei de instituţie de plată entităţile care efectuează servicii de plată:

 

- instituţii de credit;

 

- instituţii emitente de monedă electronică;

 

- furnizori de servicii poştale giro care prestează

servicii de plată potrivit cadrului legislativ naţional aplicabil;

- instituţii de plată organizate şi autorizate ca atare;

 

- Banca Centrală Europeană şi băncile centrale

naţionale, atunci când acestea nu acţionează în calitate de autorităţi monetare sau în altă calitate ce implică exerciţiul autorităţii publice;

-

statele membre sau autorităţile lor regionale ori

locale, atunci când acestea nu acţionează în calitatea lor de autorităţi publice.

10

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

Activităţile permise instituţiilor de credit sunt următoarele:

s

atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;

s

acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare;

s

leasing financiar;

s

servicii de plată definite conform OUG nr. 113 /2009 prin:

- servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăţi, precum şi toate operaţiunile necesare pentru funcţionarea contului de plăţi;

- servicii care permit retrageri de numerar dintr-un cont de plăţi, precum şi toate operaţiunile necesare pentru funcţionarea contului de plăţi;

- efectuarea următoarelor operaţiuni de plată în cazul în care fondurile nu sunt acoperite printr-o linie de credit: debitări directe, inclusiv debitări directe singulare, operaţiuni de plată printr-un card de plată sau un dispozitiv similar, operaţiuni de transfer-credit, inclusiv operaţiuni cu ordine de plată programată;

- efectuarea următoarelor operaţiuni de plată în cazul în care fondurile sunt acoperite printr-o linie de credit deschisă pentru un utilizator al serviciilor de plată: debitări directe, inclusiv debitări directe singulare, operaţiuni de plată printr-un card de plată sau un dispozitiv similar, operaţiuni de transfer-credit, inclusiv ordine de plată programată;

- emiterea şi/sau acceptarea la plată a instrumentelor de plată;

- remiterea de bani;

- efectuarea operaţiunilor de plată în care consimţământul plătitorului pentru realizarea unei operaţiuni de plată este dat prin intermediul oricăror mijloace de telecomunicaţie, digitale sau informatice, şi plata este efectuată către operatorul sistemului sau reţelei informatice ori de telecomunicaţii care acţionează exclusiv ca intermediar între utilizatorul serviciilor de plată şi furnizorul bunurilor şi serviciilor.

s

emiterea si administrarea altor mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cambii şi bilete la ordin;

s

emitere de garanţii şi asumare de angajamente;

s

tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu:

- instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;

- valută;

- contracte futures şi options financiare;

- instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;

- valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;

s

participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;

11

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

s

servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de consultanţă;

s

administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta;

s

custodie şi administrare de instrumente financiare;

s

intermediere pe piaţa interbancară;

s

prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării;

s

închiriere de casete de siguranţă;

s

emitere de monedă electronică;

s

operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea;

s

dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi;

s orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităţi, dacă este cazul. Instituţiile de credit nu se pot angaja în operaţiuni cum ar fi:

ß gajarea propriilor acţiuni pe contul datoriilor băncii;

ß acordarea de credite garantate cu acţiuni, alte titluri de capital sau cu obligaţiuni emise de instituţia de credit însăşi sau de o altă entitate aparţinând grupului din care face parte instituţia de credit;

ß atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori, de la public, când instituţia de credit se află în stare de insolvenţă.

Aceste activităţi se regăsesc în rapoartele financiare fiind grupate în operaţiuni pasive - de mobilizare a resurselor şi operaţiuni active – de distribuire (plasare) a acestora.

?Întrebări de autoevaluare şi reflecţie

A 1.1 . Care sunt componentele sistemului financiar-bancar din România?

sunt componentele sistemului financiar-bancar din România? B 1 . 1 . Ce implica ţ ie major

B 1.1 . Ce implicaţie majoră a avut asupra contabilităţii bancare legea 58/1998 privind activitatea bancară?

ii bancare legea 58/1998 privind activitatea bancar ă ? 12 DASC Ă LU C. (2012), Contabilitatea

12

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

C 1.1 . Din perspectiva activităţilor permise precizaţi principala deosebire dintre instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare

ţ iile de credit ş i institu ţ iile financiare nebancare 1.2. ORGANIZARE 1.2.1 Organizarea unei

1.2. ORGANIZARE

1.2.1 Organizarea unei instituţii de credit

Modul de organizare al unei instituţii de credit este influenţat de felul în care echipa de direcţie înţelege să:

s

satisfacă funcţiile întreprinderii financiar-bancare;

s

efectueze operaţiunile active şi pasive proprii instituţiei;

s

respecte reglementările privind organizarea şi desfăşurarea activităţii financiar- bancare

s

urmeze strategia de dezvoltare a instituţiei de credit.

Dat fiind specificul activităţii financiar-bancare, organizarea instituţiei de credit se referă, pe de-o parte la totalitatea verigilor organizatorice dintr-o entitate sau subentitate şi a relaţiilor ierarhice şi de interdependenţă dintre ele, iar pe de-altă parte, la răspândirea în teritoriu a suentităţilor instituţiei de credit.

 

Reflectaţi!

Organizarea matriceal ă  

Organizarea matriceală

 

ß

se identifică la nivelul fiecărei unităţi

componente a reţelei bancare şi este ramificată în concordanţă cu funcţiile, atribuţiile şi responsabilităţile stabilite

noţiunile specifice acestui tip de organizare sunt funcţia şi structura organizatorică

ß

Organizarea piramidal ă ß se identific ă cu gradul de ramificare în  

Organizarea piramidală ß se identifică cu gradul de ramificare în

 

teritoriu, care diferă în funcţie de volumul clientelei şi volumul şi structura operaţiunilor solicitate

noţiunea ce caracterizează acest tip de organizare este reţeaua instituţiei

ß

Prin funcţie se înţelege un ansamblu de preocupări şi activităţi care se desfăşoară cu un anumit scop. La realizarea unei funcţii participă, de obicei mai multe compartimente organizatorice, direcţii, birouri sau servicii. Structuraorganizatorică poate fi definită ca un

13

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

ansamblu de mijloace umane şi materiale reunite sub aceeaşi autoritate ierarhică. Ea deţine, în general o anumită autonomie decizională şi trebuie să îndeplinească o anumită sarcină sau un ansamblu de sarcini complementare sau conexe.

Principalele funcţii îndeplinite într-o instituţie de credit sunt următoarele:

s Funcţii de conducere generală – sunt cele care asigură formulează strategia băncii şi definesc orientările de ansamblu ale activităţii şi evoluţiei sale;

s Funcţii comerciale – asigură clientela, întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu

aceasta precum şi atragerea de noi clienţi;

s Funcţiile de execuţie – sunt definite de totalitatea activităţilor ce vin să ducă la bun

sfârşit activităţile comerciale iniţiate atât de clientelă cât şi de direcţiile comerciale proprii. Aceste activităţi au de cele mai multe ori caracter repetitiv şi tehnic;

s Funcţiile cu caracter funcţional – sunt definite de totalitatea activităţilor de organizare, consultanţă, control şi asistenţă de specialitate;

s Funcţiile administrative – sunt acele activităţi prin care se realizează toate

obligaţiile legate de relaţiile sociale, fiscale şi profesionale ale băncii precum şi cele prin

care se realizează difuzarea normelor de funcţionare internă.

Pentru îndeplinirea acestor funcţii, instituţiile de credit îşi concep structuri organizatorice proprii din care, de regulă, nu lipseasc:

s Direcţiile comerciale şi asimilate – sunt cele mai importante structuri deoarece întreţin şi dezvoltă relaţiile cu clientela, producând astfel venituri bancare. s Serviciile de execuţie – efectuează activităţi care vin să completeze acţiunile desfăşurate de direcţiile de clientela. s Serviciile de intendenţă generală – cuprind activităţi care nu sunt legate direct şi imediat de produsele şi serviciile bancare, dar sunt necesare mai multor sectoare sau întregii bănci.

s Serviciile funcţionale şi administrative – realizează activităţi de organizare, consultanţă, control, asistenţă de specialitate precum şi toate activităţile care ţin de relaţiile sociale ale băncii şi de difuzarea normelor de funcţionare internă.

Pentru ca activitatea financiar-bancară să se desfăşoare eficient, instituţiile de credit şi-au dezvoltat puternice reţele în teritoriu. Acest lucru este necesar datorită permanentei diversificări a operaţiunilor cerute de clienţi cât şi datorită creşterii numărului de solicitanţi ai serviciilor financiar-bancare.

Organizarea piramidală creează reţeaua instituţiei de credit care cuprinde:

s Centrala, entitate cu personalitate juridică, cu rol exclusiv de îndrumare, analiză şi control a activelor unităţilor operative din reţea;

s

Sucursalele sunt unităţi fără personalitate juridică, care au un dublu rol:

- operativ (desfăşurând şi diversificând relaţiile cu clientela);

- de îndrumare, analiză şi control a unităţilor din subordine.

s

Agenţiile sunt unităţi fără personalitate juridică cu rol operativ, deschise pe

lângă sucursale;

s Punctele de lucrusunt unităţi fără personalitate juridică deschise în locuri publice unde volumul clientelei şi operaţiunile cerute sunt mari.

14

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

1.2.2

Organizarea contabilităţii instituţiilor de credit din România

Contabilitatea instituţiilor de credit esteorganizează potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară aprobate prin Ordinul BNR nr. 27/2010. Prevederile Ordinului 27/2010 se aplică următoarelor categorii de entităţi:

s

băncilor, persoane juridice române;

s

organizaţiilor cooperatiste de credit;

s

băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ;

s

băncilor de credit ipotecar;

s

sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine;

s

sucursalelor din străinătate ale instituţiilor de credit, persoane juridice române.

Reiterând cerinţa Legii Contabilităţii, Ordinul 27/2010 prevede ţinerea contabilităţii de către instituţiile de credit în moneda naţională şi recunoaşterea tranzacţiilor şi evenimentelor în valute, atât în moneda naţională cât şi în moneda de tranzacţie. În funcţie de volumul şi diversitatea operaţiunilor, instituţiile de credit pot elabora situaţiile financiare consolidate în monedă naţională dar şi în alte monede. Conversia în moneda naţională se face la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României în ultima zi bancară a exerciţiului financiar N, curs ce se prezintă în notele explicative.

? Întrebări de autoevaluare şi reflecţii

A 1.2 Cum priviţi reţeaua instituţiei de credit din perspectiva contabilităţii?

institu ţ iei de credit din perspectiva contabilit ăţ ii? B 1 . 2 Care este

B 1.2 Care este diferenţa dintre structura organizatorică şi reţeaua unei instituţii de credit?

ă ş i re ţ eaua unei institu ţ ii de credit? 15 DASC Ă LU

15

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

1.3. INSTRUMENTE SPECIFICE DE LUCRU

1.3.1 Planul de conturi pentru instituţiile de credit

Planul de conturi în vigoare pentru instituţiile de credit cuprinde următoarele clase de conturi:

Clasa 1 Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare grupează conturi care reflectă tranzacţiile efectuate de bănci în lei şi valute prin trezoreria proprie, în nume propriu şi în relaţii cu alte bănci partenere, inclusiv cu banca centrală;

Clasa 2 Operaţiuni cu clientela regrupează conturi care ţin evidenţa relaţiilor băncii cu clienţii, persoane fizice şi persoane juridice, atât sub aspectul gamei de tranzacţii solicitate de clienţi, cât şi sub aspectul naturii clientelei;

Clasa 3 Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse cuprinde conturi în care sunt înregistrate operaţiunile cu titluri de valoare, efectuate în nume propriu dar şi în numele clienţilor. O componentă importantă a acestei clase de conturi o reprezintă structura contabilă specifică relaţiilor între sediile aceleiaşi bănci, denumite în practica bancară, decontări intrabancare;

Clasa 4 Active imobilizate este alcătuită din conturi care evidenţiază aspectele legate de acivele imobilizate ale instituţiilor de credit, dar şi conturi care sunt specifice activităţilor de leasing şi creditare subordonată;

Clasa 5 Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane este clasa conturilor de surse proprii ale băncilor unde sunt reflectate atât rezultatul exerciţiului cât şi rezultatul reportat;

Clasa 6 Cheltuieli reuneşte conturi care evidenţiază cheltuielile după natură;

Clasa 7 Venituri reuneşte conturi care evidenţiază veniturile după provenienţă;

Clasa 9 Operaţiuni în afara bilanţului

cuprinde conturi care înregistrează angajamente

bancare ce nu afectează patrimonial bancar.

Clasa 8 regrupa conturi care evidenţiau operaţiuni efectuate de bănci în numele statului. Această clasă nu mai există deoarece operaţiunile în numele statului sunt efectuate, în prezent de către Trezoreria statului, direcţie specializată a Ministerului Finanţelor Publice. Băncile comerciale nu mai sunt abilitate să efectueze aceste operaţiuni decât în măsura în care într-o localitate sunt instituţii publice dar nu există o unitate a trezoreriei prin care să se poată efectua operaţiile.

Clasele de conturi sunt simbolizate cu o cifră şi nu au funcţie contabilă. Ele conţin grupe de conturi, care de asemenea nu au funcţii contabile şi care sunt simbolizate cu două cifre. Grupele sunt formate din conturi sintetice de gradul I, simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul al doilea, simbolizate cu patru cifre şi conturi sintetice de gradul al treilea simbolizate cu cinci cifre.

Conturile sintetice

recunoaşterea tranzacţiilor şi evenimentelor derulate în contabilitatea instituţiei de credit.

16

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

înscrise în planul de conturi sunt conturi contabile utilizate pentru

Simbolurile conturilor sintetice urmate de un şir de caractere alfanumerice ce reprezintă

şi cerinţele

formulate de către BNR reprezintă conturi bancare utilizate în relaţiile cu clienţii. Astfel, de

exemplu, la un cont din clasa 2 Operaţiuni cu clientela analiticul poate fi construit având în vedere:

analiticele create în funcţie de necesităţile informative ale managerilor băncii

s

statutul juridic al clientului;

s

apartenenţa sau nu la domeniul financiar – bancar;

s

moneda de tranzacţie;

s

felul operaţiunii;

s

perioada de gestiune în care are loc tranzacţia;

s

suportul operaţiunii etc.

În relaţia cu clientul, contul bancar apare întotdeauna pe extrasul de cont, care reprezintă

documentul prin care banca, periodic sau la cerere, comunică titularului situaţia mişcării şi soldului monedei tranzacţionate.

Din analiza planului de conturi pentru instituţii de credit rezultă clar obiectul de activitate pentru care a fost conceput. Pondere covârşitoare au conturile care evidenţiază tranzacţii cu bani şi titluri, contabilizează dobânzi, comisioane, datorii, creanţe. De asemenea conturile de ajustări pentru depreciere îşi găsesc locul în fiecare dintre primele patru clase. În toate cazurile ele sunt cuprinse în grupe care au pe poziţia a doua în simbol, cifra 9. Ajustările create pentru evenimentele consemnate în conturile acestor clase sunt deprecierile potenţiale ale valorilor rezultate din tranzacţii ce fac obiectul activităţii principale a unei bănci, adică:

relaţii interbancare, relaţii cu clienţii, tranzacţii cu titluri şi alte operaţii specifice.

O altă caracteristică a primelor patru clase este aceea că în toate se regăseşte o grupă de

conturi care are pe poziţia a doua în simbol, cifra 8. Aceste grupe reunesc conturi de creanţe restante şi îndoielnice pentru relaţiile între bănci, operaţiunile cu clienţii, cele cu titluri şi respectiv credite subordonate şi leasing. Toate acestea atrag dobânzi penalizatoare,

comisioane suplimentare etc.

Conturile de cheltuieli şi venituri au simbolurile construite în aşa fel încât să putem identifica din simpla citire evenimentul care le-a generat. De exemplu, pentru înregistrarea unui depozit interbancar la banca deponentă (titulară) se foloseşte contul 131 Depozite la instituţii de credit. Depozitul este purtător de dobândă, care este venit al băncii şi se contabilizează în contul 7013 Dobânzi de la conturile de depozit la instituţii de credit. Dacă menţinem genul

de tranzacţie, constituire depozit, dar schimbăm partenerul, deci depozitul este al unui client

persoană fizică, atunci conturile afectate vor fi:

s

253 Conturi de depozite;

s

6025 Dobânzi la conturi de depozite.

17

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

1.3.2 Instrumentele de plată (IP)

Instrumenele de plată funcţionează pe bază unor tehnicii specifice de operare, circulaţie şi securizare în scopul transferului de fonduri de la clientul-ordonator la clientul-beneficiar şi îmbracă una dintre următoarele forme:

s

Numerarul (bancnotele şi monedele metalice emise de bănca centrală) şi instrumentele similare cu numerarul, folosite ca mijloc direct de plată şi general acceptate în tranzacţii (cecuri de călătorie, obligaţiuni la purtător, tichete de masă etc);

s

Instrumentele de plată scripturale (instrumente fără numerar), emise de instituţiile de credit

- pe suport de hârtie (ordin de plată, cec)

- pe suport magnetic şi/sau electronic (carduri şi orice alt tip de monedă electronică). Emiterea acestor instrumente se face de către sau cu aprobarea băncii centrale, pentru a se asigura forma standardizată şi siguranţa transferului de fonduri prin conţinutul economico- juridic adaptat tranzacţiei sau evenimentului ce face obiectul plăţii.

Instrumentele de plată scripturale sunt documente standardizate care conţin instrucţiuni de plată date de plătitor, băncii sale pentru transferul fondurilor către bancă beneficiarului. Instrumentele de plată diferă în funcţie de specificul plăţii, dar au caracteristici comune care permit clasificarea lor după mai multe criterii. Prezentăm în tabelul următor câteva elemente de clasificare:

Dimensiuni criteriale

Tipologie

   

Exemple

 
 

Instrumente

pe

suport

de

OP, Cec, Cambie

 

hârtie

 

Suportul

Instrumente

pe

suport

Cardul

informaţional

magnetic

Instrumente

pe

suport

Cardul cu microcip, OP electronic, Cec electronic etc.

electronic

Modalitatea de

transmitere

Instrumente transmise letric

Prin scrisori

 

Instrumente

transmise

Prin

telex,

fax,

telefon,

reţea

 

automatizat

electronică

 

Obligaţia juridică creată

Instrumente transfer-credit

OP

Instrumente transfer-debit

Cec, efecte comerciale

 
 

Instrumente

de

plăţi

pentru

Plăţi profesionale, instituţionale prin orice tip de IP

Statutul juridic al beneficiarului

persoane juridice

 

Instrumente

de

plăţi

pentru

Plăţi individuale prin orice tip de IP

 

persoane fizice

 

Ordinul de plată Conform Regulamentului nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiunile de transfer-credit, ordinul de plată este o instrucţiune necondiţionată, dată în orice formă de emitent instituţiei receptoare (instituţia care recepţionează un ordin de plată în vederea executării acestuia), în mod direct sau prin intermediul unui sistem de plăţi, în scopul punerii la dispoziţia unui beneficiar a sumei de plată indicate în ordinul de plată, prin creditarea unui

18

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

cont al acestuia deschis la instituţia destinatară (instituţia care recepţionează şi acceptă un ordin de plată fie în nume propriu, fie pentru a pune la dispoziţia beneficiarului o anumită sumă de bani) sau, după caz, prin eliberarea sumei respective în numerar, în condiţiile în care:

s

instituţia receptoare dispune de fondurile corespunzătoare sumei de bani prevăzute în ordinul de plată fie prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin încasarea în numerar a sumei respective de la emitent;

s

instrucţiunea nu prevede că plata trebuie să fie efectuată la cererea beneficiarului.

Acelaşi regulament defineşte transferul-credit printr-o serie de operaţiuni care începe prin emiterea de către plătitor a unui ordin de plată dat unei instituţii de a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită sumă de bani şi care se finalizează prin acceptarea respectivului ordin de plată de către instituţia destinatară.

Unitatea bancară la care se depune instrumentul spre decontare se numeşte bancă iniţiatoare, iar cealaltă unitate bancară, care finalizează decontarea se numeşte unitate bancară destinatară.

Schema circuitul ordinului de plată se prezintă astfel:

S.C. X

plătitor

Bancă

plătitor

S.C. Y

beneficiar

Bancă

beneficiar

1

ă pl ă titor S.C. Y beneficiar Banc ă beneficiar 1 5 3 Figura 1 .
5
5
3
3

Figura 1. Circuitul ordinului de plată

1. Între cele două entităţi există o relaţie comercială

2. SC X emite un ordin de plată către banca sa, care în momentul primirii ordinului debitează contul curent al clientului plătitor

3. Banca plătitorului iniţiază operaţiunea de plată către banca beneficiarului, care finalizează transferul-credit şi alimentează contul clientului Y creditându-l

4. Clientul Y este înştiinţat de încasarea sumei datorată de către X, prin extras de cont şi astfel se stinge creanţa beneficiarului faţă de plătitor.

5. Datoria SC X este achitată prin transfer bancar iniţiat de către plătitor

19

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

Cecul Cecul este principalul instrument de plată din categoria ordinelor de transfer-debit, alături de cambie şi bilet la ordin (efecte comerciale), în care sunt implicaţi:

s Trăgătorul este cel care emite cecul. Trăgătorul este pe poziţie de plătitor faţă de o terţă entitate cu care are o relaţie comercială;

s

Trasulexecută ordinul de plată şi este întotdeauna o bancă;

s

Beneficiarul este posesorul de drept al filei cec şi va intra în posesia sumei

prin prezentarea spre achitare a cecului remis de către emitent Dacă posesorul cecului se prezintă la unitatea bancară trasă, atunci el îl poate încasa fie în numerar, fie în cont. Dacă posesorul depune cecul spre încasare la unitatea bancară unde are deschis contul său curent, suma înscrisă pe cec nu poate fi ridicată direct de la casieria unităţii, ci doar prin virament, după parcurgere procedurii de verificare a valabilităţii cecului.

Schema circuitului cecului se prezintă în Figura 2:

1. În baza disponibilului din contul curent, banca societăţii X acordă acesteia un carnet de cecuri

2. Între cele două societăţi comerciale există o relaţie comercială

3. Societatea comercială X (trăgător) trage asupra băncii sale (tras) o filă de cec reprezentând contravaloarea prestaţiei efectuată de beneficiar

4. Societatea comercială X remite fila de cec beneficiarului sumei

5. Societatea comercială Y (beneficiar) prezintă fila de cec spre achitare băncii sale

6. Banca beneficiarului dă ordin băncii plătitorului ca în baza disponibilului în contul curent al societăţii comerciale X să-i achite fila de cec

7. Trasul achită fila de cec băncii beneficiarului

8. Se stinge creanţa beneficiarului asupra plătitorului

S.C. X 2 S.C. Y 4 plătitor beneficiar 8 1 3 5 Banca Banca 6
S.C. X
2
S.C. Y
4
plătitor
beneficiar
8
1
3
5
Banca
Banca
6
plătitorului
beneficiarului
7

Figura 2. Circuitul cecului

20

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

?Intrebări de autoevaluare şi reflecţii A 1.3 Reflectaţi asupra asemănărilor şi deosebirilor dintre conturile bancare şi cele contabile.

deosebirilor dintre conturile bancare ş i cele contabile. B 1 . 3 Da ţ i exemple

B 1.3 Daţi exemple de conturi contabile şi conturi bancare

Da ţ i exemple de conturi contabile ş i conturi bancare C 1 . 3 Efectua

C 1.3 Efectuaţi un studiu comparativ asupra primelor 5 clase de conturi din planul de conturi pentru instituţiile de credit şi cel al agenţilor economici.

ţ iile de credit ş i cel al agen ţ ilor economici. D 1 . 3

D 1.3 Construiţi un exemplu de operaţiune de plată iniţiată de plătitor. Indicaţi instrumentul de plată specific acestei ipoteze.

ţ i instrumentul de plat ă specific acestei ipoteze. E 1 . 3 Construi ţ i

E 1.3 Construiţi un exemplu de operaţiune de plată iniţiată de beneficiar. Indicaţi instrumentul de plată specific acestei ipoteze.

ţ i instrumentul de plat ă specific acestei ipoteze. 21 DASC Ă LU C. (2012), Contabilitatea

21

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

F 1.3 Enumeraţi modalităţile de prezentarea la încasare a unui cec. Comentaţi!

ile de prezentarea la încasare a unui cec. Comenta ţ i! & Bibliografie 1. Dasc ă

&

Bibliografie

1. Dascălu, C. şi Botea, M. (2005), Contabilitate şi tehnică bancară, Ed. Infomega

2. Dascălu, C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, Suport curs platforma ID

3. Dedu V şi Enciu A.,(2009), Contabilitate bancară, Ed Economică, Bucureşti

4. Legislaţia financiar-bancară disponibilă on-line:www.bnro.ro

22

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

Unitatea de învăţare 2

METODE CANTITATIVE DE FORMARE A CAPITALULUI BANCAR

Cuprins

Obiective

2.1 Rezultatul exerciţiului – componentă dinamică a capitalului bancar

2.1.1 Consideraţii conceptuale şi tipologice

2.2Metode cantitative de formare a capitalului bancar

2.2.1 Metode de rambursare a creditelor

2.2.2 Metode de calcul al dobânzii în cont curent

2.2.3 Metode de calcul al scontului

Teme de control (TC1) Calculul dobânzii în cont curent Metode de rambursare a creditelor

Bibliografia

23

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

G

Obiective

Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă asigură:

s

cunoaşterea principalelor operaţiuni care participă la creşterea capitalului bancar;

s

identificarea corectă a metodelor specifice fiecărei componente;

s

familiarizarea cu particularităţile de calcul a dobânzii, scontului etc;

s

decizia în cunoştinţă de cauză asupra condiţiilor de contractare a unui produs/serviciu financiar-bancar;

s

cunoaşterea costurilor implicate de contractarea unui produs/serviciu financiar- bancar.

A

CAPITALULUI BANCAR

2.1.1 Consideraţii conceptuale şi tipologice

Măsurarea şi raportarea performanţei este una dintre cele mai importante funcţii ale contabilităţii. Performanţa derulării activităţii entităţii, adică rezultatul exerciţiului financiar este determinat ca diferenţă între venituri şi cheltuieli (Caraiani et al., 2010). Instituţiile de credit desfăşoară activităţi de plasare (creditare) şi atragere de resurse financiare (disponibilităţi, depozite), generatoare de venituri şi/sau cheltuieli, recunoscute în contabilitate corespunzător poziţiei entităţii în activitatea desfăşurată. De asemenea, hotărâtoare în procesul recunoaşterii veniturilor şi cheltuielilor în contabilitatea instituţiilor de credit este natura clientului, partener în operaţiunea derulată:

2.1

REZULTATUL

EXERCIŢIULUI

COMPONENTĂ

DINAMICĂ

: 2.1 REZULTATUL EXERCI Ţ IULUI COMPONENT Ă DINAMIC Ă – Rela ţ ie institu ţ

Relaţie instituţie de credit – instituţie de credit sau altă instituţie financiară monetară (relaţie interbancară)

ACTIVITATE

POZIŢIA IC

 

CATEGORII RECUNOSCUTE CONTABIL

   

s

Venituri din dobânzi

Creditoare (acordă creditul)

s

Venituri din comisioane

Creditare

s

Cheltuieli de exploatare

Debitoare (primeşte împrumutul)

s

Cheltuieli cu dobânzi

 

s

Cheltuieli cu comisioane

s

Cheltuieli de exploatare

   

s

Cheltuieli cu dobânzi bonificate pentru disponibilul din contul curent

Disponibilităţi/depozite

Gestionar/Depozitar

s

Venituri din dobânzi pentru descoperirea de cont

s

Cheltuieli cu dobânzi aferente depozitelor

s

Cheltuieli de exploatare

24

DASCĂLU C. (2012), Contabilitatea Instituţiilor de Credit, ASE/ID

 

s

Venituri din dobânzi bonificate pentru disponibilul din contul curent

Titular/Deponent

s

Cheltuieli cu dobânzile aferente descoperii de cont

s

Venituri din dobânzile aferente depozitelor

s

Cheltuieli de exploatare

aferente depozitelor s Cheltuieli de exploatare Rela ţ ie institu ţ ie de credit – client

Relaţie instituţie de credit – client nebancar (persoană fizică sau juridică alta decât o IC)

ACTIVITATE

POZIŢIA IC

 

CATEGORII RECUNOSCUTE CONTABIL

   

s

Venituri din dobânzi

Creditare

Creditoare (acordă creditul)

s

Venituri din comisioane

s

Cheltuieli de exploatare

   

s

Cheltuieli cu dobânzi bonificate pentru disponibilul din contul curent

Disponibilităţi/depozite

Gestionar/Depozitar

s

Venituri din dobânzi pentru descoperirea de cont

s

Cheltuieli cu dobânzi aferente depozitelor

s

Cheltuieli de exploatare

Aşadar, principalele operaţiuni bancare generează venituri şi/sau cheltuieli cu comisioane şi dobânzi:

 

Reflectaţi/Exemple