Strainul de Albert Camus

Romanul l are ca protagonist pe Meursault, un narator-personaj, ce triete n Algeria francez. Eroul primete o telegram prin care este ntiinat c mama sa este pe moarte. Se duce la azilul de btrni din Marengo i asist la funeralii fr s aib conduita unui fiu ndoliat. Peste o bucat de vreme, l ntlnete pe Raymond Sints (un coleg de palier) care-l invit la plaj. Acesta din urm ,fiind un proxenet s-a dovedit brutal fa de curtezana sa maur; i e fric de represalii. Pe plaj se ntlnesc cu doi oameni dintre care unul este fratele tinerei. Are loc o altercaie. Puin timp dup eveniment, Meursault, copleit de cldur i intensitatea luminii, plimbndu-se singur pe plaj, l ntlnete pe unul dintre cei doi n apropierea unui loc rcoros. Arabul, al crui nume rmne necunoscut, scoate cuitul; Meursault pune mna pe revolverul ce i-l dduse Raymond. Abrutizat de cldura i lumina puternic de dup-mas, speriat de strlucirea cuitului, Meursault trage repetat omorndu-l pe acesta. Arestat, ateapt 11 luni pn s fie judecat. Pe tot parcursul procesului i se reproau lipsa emoiilor la moartea mamei sale i viaa lipsit de griji de dup doliu. Este condamnat la moarte pentru faptul c nu s-a conformat moravurilor societii sale. Analiz i comentarii[modificare] Romanul face parte din trilogia pe care Camus o va numi ciclul absurdului. Aceasta conine un eseu filozofic intitulat Mitul lui Sisif piesa de teatru Caligula. Este vorba de un roman ( odat Camus scria: Dac vrei s devii filozof, scrie romane) al crui personaj principal, misterios, nu se conformeaz canoanelor moralitii sociale i pare nstrinat de lume i chiar de el nsui. Meursault se rezum la o naraiune apropiat de cea a unui jurnal intim (mai puin analiza), la a face inventarul evenimentelor, poftelor i grijilor sale. Este reprezentativ omului absurdului descris n Mitul lui sisif , absurdul nscndu-se din aceast confruntare dintre dorina uman i tcerea nejustificat a lumii.. A doua parte a romanului (care ncepe chiar dup crim) l prezint pe narator renscut fa de lume i fa de el nsui, ca i cum, moartea apropiindu-se, l-a fcut s simt ct de fericit fusese. Meursault este prolix atunci cnd vine vorba de exprimarea sentimentelor sale i a revoltei. Stilul romanului, mai degrab neutru i alb, red aciunea cu perfectul compus, despre care Sartre va spune c accentueaz solitudinea fiecrei buci de fraz, pune n centru solitudinea personjalului n raport cu lumea i cu el nsui. Aspecte filozofice[modificare] Fr ndoial, Camus, prin acest roman aparinnd ciclului absurdului, a transpus n plan romanesc teoria din Mitul lui Sisif. La prima lectur a acestui roman, se ajunge la concluzia pe care Sartre a tratat-o amnunit n Situations I, aici, la acest nivel, existena nu are sens. nlnuirea evenimentelor este dictat de hazard, lund forma unei fataliti n faa omului. De aceea, Meursault este rece i distant atunci cnd inventariaz evenimentele, ca i cum acestea ar surveni independent i fr voia lui. Cu toate acestea, Meursault rmne un personaj pozitiv, care se pliaz perfect acestei existene/ acestui mod de a tri, de altfel, nici nu minte n faa Mariei sau a tribunalului, nici nu are un aer orgolios: pur i simplu, accept lucrurile aa cum sunt ele i nu vede niciun interes n a-i mini pe alii i nici chiar pe el nsui.

Ucigndu-l pe arab, Meursault o face ca urmare a unui instinct criminal, comportndu-se ca i cum ar fi fost ghidat de soare i lumin. Astfel, crima primete o alur cvasi mitic, mai ales c soarele i lumina sunt omniprezente n roman, avnd un impact concret asupra faptelor naratorului-personaj. A doua parte a romanului prezint un Meursault arestat, obligat de a reflecta la via i sensul acestuia, contemplnd sporadic moartea. Se contureaz revolta fa de injustiie, revolta fa de o moarte ce survine mult prea devreme, ct i mpcarea cu lumea i cu sinele. Urmrindu-i dezgustul fa de injustiie i condamnarea la moarte, Meursault, personajul pe care-l va construi mai trziu, va fi nzestrat cu acestea. Opusul celui care se sinucide, scrie Camus n Mitul lui Sisif, este condamnatul la moarte: pentru c cel ce dorete s se sinucid, renun, n timp ce condamnatul se revolt. Iar revolta este singura atitudine pe care o poate avea omul absurdului: Extrag din absurd trei elemente: revolta, libertatea i pasiunea mea. Printr-un joc de contiin, din invitaia la moarte fac regula de cpti a vieii refuz suicidul. scrie Camus n eseul su. Capodoperele se recunosc prin faptul c au mult mai mult de spus dect comentariile pe care le provoac. Doar aa ne pot marca: lsnd de fiecare dat, n spatele fiecrei pori, o alt poart deschis. (Bernard Pigaud, Strinul, Albert Camus). Totui, opera rmne ficiune, nu eseu; de altfel, Camus mrturisete c a scris Strinul pentru a se destinde: romanul are un scop ludic i nicidecum filozofic, cu o aparent legtur ntre ficiune i existenialism. ntr-un ultim interviu, Albert Camus se justific astfel: Am sintetizat Strinul, acum ceva vreme, printr-o fraz de care-mi aduc aminte, deoarece e paradoxal: n societate, fiecare om ce nu plnge la nmormntarea mamei sale, risc s fie condamnat la moarte. Voiam s spun c eroul romanului este condamnat pentru c nu particip la joc. n acest sens, el apare ca un strin societii n care triete, zbovete, rmne pe dinafara, n suburbiile vieii private, solitare, plin de voluptate. De aceea, cititorii au fost tentai s-l asemene unei epave. Meursault nu se supune regulilor jocului. Rspunsul este simplu: refuz s mint. !*+ Cititorul nu s-ar nela dac ar vedea n Strinul povestea unui om care, lipsit de orice atitudine eroic, accept s moar pentru adevr. Meursault, pentru mine, nu este o epav, ci un om srac i dezgolit, ndrgostit de soare, fr s lase umbre. Departe de a fi privat de orice sentiment, l cuprinde o pasiune profund pentru absolut i adevr. Mi-a venit, de asemenea, s spun, paradoxal, c am ncercat s descriu prin personaj singura cruce/ povar pe care o meritm. Se va nelege, din ceea ce am explicat, c, fr nicio tent de blasfemie, doar cu o afeciune ironic, un artist i rezerv dreptul s-i analizeze personajele din creaia sa." Ecouri Adaptarea cinematografic a lui Luchino Visconti: cnd nc era n via, Albert Camus a refuzat ecranizarea romanului Strinul. Dup ce moare, soia sa l contacteaz pe productorul Dino De Laurentiis, insitnd ca ea s desemneze scenaristul i realizatorul. n cele din urm, l-a ales pe Luchino Visconti, dintre Mauro Bolognini, Joseph Losey i Richard Brooks; Marcello Mastroianni, liber dup turnarea filmului Il vaggio di mastrona de Federico Fellini, joac n rolul lui Meursault, chiar dac JeanPaul Belmondo i Alain Delon, au fost iniial alei. Mastroianni, el nsui, a finanat o parte din film. Strinul, de altfel, l-a inspirat, n 1980, pe Robert Smith, cntre n trupa Cure, atunci cnd a compus cntecul intitulat Killing an Arab. Putine persoane vor reusi sa termine aceasta carte. Putine persoane vor reusi sa o uite terminand-o. Strainul una dintre cele mai controversate carti ale secolului XX, scrisa de Albert Camus, initiind ciclul operelor sale despre filosofia absurdului.

Naratorul isi incepe povestirea cu vestea mortii mamei sale la azil, venita prin telegrama. Urmeaza scene de la inmormantare si apoi rutina unei vieti cotidiene ce continua fara mari schimbari sau lucruri neobisnuite. Nimic deosebit, aparent. Insa simti ca ceva nu e in regula aici. Ceva nu e asa cum ar fi trebuit sa fie. Pana la colapsul primei parti, reusesti sa-ti dai seama.

Naratorul personajul principal (Mersault) este complet lipsit de orice ar aduce macar de departe a sentimente sau emotii. El este un suflet inmormantat ce nu poate simti dragoste, durere, furie sau cainta. E o adevarata statuie din piatra care insa isi revendica un singur lucru: sinceritatea, o sinceritate fara jumatati de masura, fara resentimente, fara mila, ca un cutit ascutit pe ambele taisuri. Sinceritate care fara ezitare distruge complet temeliile morale ale unei existente banale si lipsite de sens pe care o duce omul de rand. Existen care in cazul sau este rasturnata de o crima absurda, caci nu poti intemeia uciderea unui om prin faptul ca era o arsita cumplita. Este arestat.

La procesul sau, principalele acuzatii au fost lipsa credintei in Dumnezeu si faptul ca nu a plans la inmormantarea mamei sale. Insa nici chiar un proces in care ar putea sfarsi cu sentinta capitala nu reuseste sa-l scoata din impietrirea sa obisnuita. Nu face nimic pentru a-si ajuta apararea si ingrozeste sala cu marturiile sale care contineau ceea ce oamenii sub nici un pret nu doreau sa auda. In fata tuturor acelor oameni care il priveau cu ura, este accentuat si mai mult cit de diferit este el de cei care il condamnau. Prin antiteza, este aratat faptul ca nu are nimic in comun cu acesti actori intr-o tragicomedie stupida care nu suportau sa li se spuna cit de prost isi jucau rolul. Este evidentiat cit de strain este de Ei toti. Avocatul acuzarii obtine condamnarea la moarte.

Scena nucleara este cu citeva pagini inainte de final. In ziua dinaintea executiei, este vizitat de preot care dupa mai multe esuari, reusise pana la urma sa intre sa-l vada. Dialogul dintre ei doi este ca un duel de taceri si replici ascutite. Si in acest moment este pentru prima oara cand Mersault isi iese din fire. Striga preotului ca mai are citeva ore de trait si nu vrea sa le piarda cu Dumnezeu. Ce sens mai are daca arestat pentru crima, este condamnat pentru ca nu a plans la inmormantarea mamei sale?! Temnicerii reusesc sa intre si sa-l scoata pe parinte. Inainte de a pleca insa, el mai arunca o ultima privire condamnatului si apoi paraseste inchisoarea cu fata plina de lacrimi.

Ultimele ganduri ale lui Mersault au fost: pentru ca sa iasa totul perfect si pentru a muri implinit, nu mai trebuie decat ca maine in ziua executiei cind va pasi pe esafod, sa vada multi spectatori care sa-l intampine cu strigate de ura.