Sunteți pe pagina 1din 17

1

DE CE CRIMINALI IN SERIE?

Criminalitatea in serie a preocupat de multă vreme funcţionarul public


numit poliţist si opinia publică atunci cand Poliţia a spus pe faţă ca e vorba
de un “criminal in serie”. Dar ce e un criminal in serie? Din punctul de
vedere al omului obişnuit, al “cetăţeanului “de pe stradă, un criminal este o
persoană care a ucis o altă persoană folosind mijloace foarte crude care au
dus la moartea acesteia.Criminalul in serie provoacă mai multe astfel de
crime folosind aceleaşi mijloace crude aproape de fiecare dată, uneori
lăsand si cate un indiciu la locul faptei.Nu voi incerca sa definesc ştiinţific
noţiunea de “criminal in serie”.Doar numele este deajuns pentru ca orice
persoană sa-şi dea seama ce poate fi un criminal de serie.
De cele mai multe ori ajung in inchisoare, după ce au fost descoperiţi şi
judecaţi, dar mulţi răman afară pe străzi continuand să omoare oameni
nevinovaţi de cele mai multe ori,de exemplu cazul Ramaru din Bucureşti.In
alte cazuri omoară cu motivul că au fost surprinşi de alte persoane care
trebuie şi ele suprimate.In alte cazuri omoară pentru că li s-a cerut să
omoare,in această categorie intrand teroriştii,grupările separatiste de genul
Hezbolah, ETA.,IRA etc,grupările mafiote de genul La Piovra—Caracatiţa
in Italia,Yacuza in China etc.
Criminalul in serie ucide şi din motive psihologice. Nu de puţine ori
specialiştii au constat că o traumă din copilărie sau adolescenţă, care au
marcat persoana respectivă pe viaţă,a dus la producerea unor crime după
aceeaşi tipologie,de exemplu,să luăm un caz la intamplare:se găseşte o
victimă moartă,un cadavru,intr-un gang cu gatul tăiat,cu o garoafă roşie
langă,cu braţele acoperid faţa. Victima este descoperită luni dimineţa,peste
o săptămană se descoperă o altă victimă şi aceasta timp de cateva luni.
Prin apariţia a două-trei persoane cărora li s-a provocat moartea in acelaşi
fel duce Poliţia la concluzia că un criminal in serie acţionează in zonă,un
criminal care trebuie descoperit şi suprimat-in sensul că trebuie judecat
conform legii şi condamnat la mai mulţi ani de inchisoare,in unele state
chiar la inchsoare pe viaţă sau pedeapsa capitală. Poliţia,de cele mai multe
ori,incearcă să ţină sub control criminalitatea,chiar dacă nu reuşeşte
totdeauna. La noi in ţară,de obicei,un criminal nu ajunge să fie numit
criminal in serie. De ce oare? Oare poliţia romană e atat de eficientă in
2

descoperirea eventualilor criminali in serie? Inclinăm să crdem că da. Chiar


şi in cazul Râmaru s-a acţionat destul de repede. Dar mai sunt şi alte
motive la mijloc. Datorită unei mentalităţi bine instăpanită in mintea
romanului acest “instinct criminal” este destul de bine suprimat şi stăpanit.
Am putea spune că in Romania mai frecvente sunt infracţiunile de talhărie,
furt, spargeri de locuinţe, spargeri de maşini, de viol decât de crimă,
omucidere. Dacă infracţiuni de tipul celor din urmă sunt destul de rare, in
schimb infracţiunea de pruncucidere este destul de frecventă la noi in ţară.
De ce? Din disperare ,din cauza unui tată care nu vrea să-şi recunoască
copilul, din cauza sărăciei mai ales, care este parcă flagelul acestui început
de secol şi de mileniu. Dar este de neânţeles cum de o mamă îşi poate
ucide copilul în vârstă de doar câteva zile, când un avort ar costa-o mult
mai puţin decât toate acele 9 luni de sarcină sau actul de ucidere pe care îl
înfăptuieşte. Sau ar putea duce copilul la un orfelinat sau să-l ofere spre
adopţie.Sunt atâtea cupluri care-şi doresc copii şi nu-I pot avea şi multe
astfel de femei, care nu pot fi numite mame, îşi omoară copii şi ajung să
umple secţiile pentru femei. Un alt motiv pentru care în România nu prea se
întâlnesc cazuri de criminali în serie este şi faptul că în România nu sunt
oraşe cu milioane de locuitori. Cel mai mare oraş din ţară ,din punct de
vedere demografic,este Bucureştiul capitala ţării. Aş putea spune că în
S.U.A..,de exemplu, cele mai multe crime în serie se produc în acele mari
conurbaţii, cum ar fi Los Angeles, New York, Chicago, Milwakee, New
Orleans.Dar criminali în serie apar şi în oraşe mici, cu oameni care se
cunosc de o viaţă. Este exemplul orăşelelor din Scoţia sau Ţara Galilor de
la începutul anilor 1950.Criminologii şi Poliţia împreună cu ei au ajuns la
concluzia că ucigaşii în serie apar mai ales în oraşele mari dar nu exclud
nici oraşele de provincie. Orice om de pe stradă, om obişnuit poate deveni
ţinta unui criminal în serie.Cel puţin aşa spun autorii “Enciclopediei
ucigaşilor în serie ” Brian Lane şi Wilfried Gregg. În crimelor se obişnuieşte
ca victima să fie clasificată în funcţie de un mobil clar identificabil, cum ar
fi, de exemplu că aceasta deţinea ceva râvnit de asasin,că se afla în
conflict cu el sau că îi fusese necredincioasă etc. Pentru asasinul în serie,
”motivul” se află atât de bine şi adânc înrădăcinat în psihicul său, încât
victima trebuie să aparţină unui anumit gen,cum ar fi de exemplu, să poată
fi inclusă într-o categorie largă de persoane, ca femeile şi copiii şi să se afle
în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
E adevărat, însă, că unii criminali în serie îşi selectează cu precizie
victimele.De exemplu, Joseph Mendley ucidea numai femei roşcate.Ramiro
Artieda omora numai femei care semănau cu logodnica ce îl abandonase.
Complicaţiile se nasc atunci când, datorită incapacităţii unui criminal de a-i
identifica pe membrii grupului său de ţinte, acesta ajunge la atacuri cvasi-
întâmplătoare. În ciuda afirmaţiei că nu făcea decât să cureţe străzile de
prostituate, Peter Sutcliffe primejduia viaţa tuturor femeilor care se aflau
3

întâmplător afară noaptea, atacând şi omorând o serie întreagă de femei,


chiar dacă nu erau prostituate .
Prin urmare,fiecare fiinţă umană poate deveni victima potenţială a unui
asasin, mpotriva căruia nu există nici o armă de protecţie, întrucât şi
mijloacele de investigare tradiţionale, bazate pe motive bine determinabile,
sunt lipsite de eficacitate.

Caracteristici ale criminalului în serie


Pentru a înţelege această frecvenţă a criminalilor în serie trebuie să
observăm câteva caracteristici, având în vedere că ucigaşul în serie are
câteva trăsături aparte, din care vor fi descrise doar principalele şase:

1.Crimele se repetă(“în serie”), petrecându-se cu frecvenţă mai


mare sau mai mică, adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp
ce poate însemna chiar ani de zile; ele continuă până când asasinul este
prins, sau până când moare sau, la rândul său, este ucis.

Definiţia de mai sus reprezintă tiparul fundamental alasasinului în


serie. Este evident că nu există vreun număr predeterminat de victime de la
care asasinul devine criminal în “serie” şi nici vreo frecvenţă stabilită a
acestei activităţi macabre căreia I se aplică termenul de mai sus. Spre
exemplificare, am putea da cazul sud-africanului Ronald Cooper care, deşi
a ucis o singură dată înainte de a fi arestat , a dezvăluit în jurnalul său un
program extensiv şi planificat cu grijă de ucidere a copiilor.
Această predispoziţie este deseori recunoscută chiar de ucigaş. Mulţi
dintre ei, după ce au fost arestaţi, au mărturisit că ar fi continuat să ucidă
dacă ar fi fost lăsaţi în libertate.William Banin, “ucigaşul de pe autostradă”
din California, I-a declarat unui ziarist, după proces: ”NU mi-a pierit pofta de
a ucide. Nu mă pot stăpâni să n-o fac.”Pentru cei mai mulţi criminali în
serie, actul crimei, dublat adeseori de abuz sexual şi mutilare, constituie un
motiv în sine. În plus, la fel ca în cazul stimulării prin alcool sau droguri,
”doza” e din ce în ce mai mare. Aşa cum un drogat nu se va vindeca
niciodată de patima lui dacă va avea acces liber la stimulent, tot aşa şi
asasinul va continua în serie îndeletnicirea sa oribilă până ce, fie va muri,
fie va fi omorât, sau până când va fi prins şi înlăturat din societatea pe care
o afectează.

2.La fel ca în cazul omuciderilor “normale”,crimele tind să se


petreacă în relaţie de unu-la-unu.
4
Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular,
prin care o persoană e omorâtă de o altă persoană. Convenţional,
criminologia clasifică acest gen de omoruri în două categorii:
1.”crima pasională”, comisă într-un moment de furie intensă
sau de frustrare;
2.crima înfăptuită “cu sânge rece”, care se distinge printr-o
premeditare atentă, motivată adeseori de speranţa unui câştig personal.
O dată atins obiectivul propus (eliminarea soţului necredincios,de
exemplu,sau a deţinătorului unui obiect râvnit), nu există nici un motiv de a
mai presupune că asasinul va ucide din nou. Dintr-un studiu bazat pe
statistica crimelor, se poate vedea că, în anul 1989, în Anglia şi Ţara Galilor,
o mare parte a omuciderilor au fost comise de persoane care se cunoşteau
cu victima. Există şi circumstanţe accidentale, în care un criminal în serie a
ucis mai mult de o persoană într-un incident, adesea fiind vorba de membri
ai aceleiaşi familii, ca şi de o infracţiune complementară, cum ar fi hoţia.
Însă cel mai răspândit scenariu pentru crima în serie, ca şi pentru omorul
accidental, este cel pe cont propriu şi cu o singură victimă. În mare măsură,
motivele unui asemenea scenariu sunt evidente. În mod clar, e mai “sigur”
să lucrezi singur, în sensul că numai ucigaşul ştie despre crimă, şi trebuie
să ucizi o singură victimă, pentru că acest fapt reduce posibilitatea ca
autorul crimei să primească o ripostă dură sau ca victima să scape. Mai
mult,caracterul individualist al criminalului în serie face imposibilă situaţia în
care el să fie capabil sau dornic de a-şi împărtăşi nevoile şi plăcerile
altcuiva. Această concluzie reiese, în conformitate cu statisticile, din faptul
că el duce o viaţă paralelă sub chipul unui salariat demn de încredere,
onorabil cap de familie şi bun vecin.

Cu toate acestea surprinde frecvenţa cuplurilor,partenerilor şi


grupurilor criminale deşi în acest caz indivizii din care se compune
perechea depind unul de altul.Şi totuşio,cerinţele de securitate, pe care
ucigaşul singuratic le simte ca fiind esenţiale, sunt satisfăcute.

Cuplurile ucigaşe
Sensul obişnuit se referă la o pereche bărbat-femeie, aproape
întotdeauna împlicaţi într-o relaţie sexuală, în care bărbatul e, în general
partea dominantă. Se observă un fenomen interesant, şi anume că, în
vreme ce ambii parteneri au, ca indivizi, înclinaţii degenerate,
“personalitatea lor combinată” se dovedeşte mortală doar atunci când sunt
împreună. Pentru acest fenomen,francezii au născocit expresia “folie a
deux”(“iluzie împărtăşită de două persoane legate emoţional”), iar
psihologia –termenul Gestalt,conform căruia “intregul organizat e mai
puternic decât suma părţilor lui”.
5
Printre cele mai cunoscute cupluri ucigaşe se numără englezii Ian
Bradly şi Myra Hindley şi australienii David şi Catherine Birnei.

Partenerii

Noţiunea cuprinde cuplurile care nu se bazează pe relaţii sexuale. De


obicei, după arestare “partenerii” se acuză reciproc. Exemple sunt William
Burke şi William Hare, scoţienii care cipârţeau cadavrele.

Grupurile ucigaşe
În orice discuţie pe tema grupurilor ucigaşe, se menţionează numele
lui Charlie Manson, deşi “familia” lui Manson nu e nicidecum un fenomen
izolat. Cu toate că nu există un model general, aşa cum s-ar putea
descoperi printre cuplurile şi partenerii criminali, grupurile s-au dovedit
instrumente foarte eficiente ale crimelor multiple, persoanele componente
fiind unite, în cele mai multe cazuri, de un ideal comun creat de propriile lor
închipuiri. De fapt , adeseori, grupurilor ucigaşe li se poate aplica foarte
bine acelaşi principiu de folie a deux. Indivizii în sine pot fi incapabili de a
comite o crimă , dar, adunaţi sub aripa unui grup cu o cauză comună şi un
lider, pot fi cuprinşi de un val de “nebunie” colectivă.

3.Nu există—sau e foarte redusă—o conexiune între ucigaşi şi victimă,


persoanele implicate având foarte rar relaţii directe de rudenie.

Acest atribut al criminalilor în serie e, într-un sens, un fenomen de


dată recentă: există victime care au fost alese tocmai pentru că aparţin
familie asasinului, aşa cum se întâmplă în cazul crimelor premeditate care
urmăresc un câştig financiar. Majoritatea acestor evenimente s-au petrecut
într-o vreme când nici criminologia, nici medicina şi nici arta investigaţiei nu
erau atât de dezvoltate, încât detectele de la început ceea ce acum ar fi
considerate omucideri evidente. Dat fiind stadiul primitiv al diagnosticului
medical de atunci, nu este surprinzător că Mary Ann Cotton a putut să-şi
ucidă câţiva soţi, şi toţi copiii vitregi, şi să obţină ca în dosare cauza morţii
să fie trecută “febra gastrică”. Oricum, pe măsură ce tehnica de cercetare
criminalistică şi comunicaţiile între poliţii, ca şi înţelegerea gândirii criminale,
au avansat, astfel de tipare clare victimă/motiv au devenit tot mai dificil de
mascat.

4.Cu toate că ar putea exista un “tipar”, sau un anume “tratament


administra victimei”, crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluie
rareori un motiv raţional sau clar definit.
6
Avem de-a face, în principal, cu ceea ce se numeşte “explicaţie
psihologică” a unei crime în serie—motive care-şi au rădăcinile într-
ocapacitate restrânsă de a distinge binele de rău, într-o incapacitate de a
lua o decizie, într-o exacerbare a poftelor şi aşa mai departe. În ciuda
acestui fapt, individul este considerat responsabil de comportamentul său;
într-adevăr, una dintre cele mai şocante observaţii a fost aceea că asasinul
în serie nu poate fi absolvit, pur şi simplu, de faptele sale, ca un psihopat a
cărui violenţă să fie pusă pe seama devierii lui mintale. În mod frecvent,
criminalulare o personalitate foarte bine organizată şi raţională şi, adeseori,
îşi planifică crimele cu mult timp înainte.

5.Creşterea vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea


automobilului încoace, dă posibilitatea criminalului ca, la dorinţa lui, să se
mute repede dintr-un loc în altul,adeseori înainte chiar de a I se fi
descoperit crima.

Aşa cum absenţa mobilului face ca un poliţist să întocmească cu


greu o listă de suspecţi, tot astfel şi natura unei crime cu autor necunoscut
face ca schimbul de informaţii între forţele de poliţie să fie dificil. Acest lucru
e valabil mai ales în Statele Unite unde, pe lângă marea întindere a
teritoriului, există o atitudine păgubitoare a multor poliţii statale care-şi
păzesc, geloase, propriile teritorii. Până când nu apare un tipar special al
crimei, e puţin probabil ca asasinatele să fie comparate între ele, chiar dacă
e vorba de state învecinate. Până atunci însă, criminalul are suficient timp
la dispoziţie ca să mai poată comite şi alte crime şi să se afle deja într-un
alt stat îndepărtat.

6.În mod obişnuit există un grad înalt de violenţă inutilă sau “exces
de crimă”,în cadrul cărora victima e supusă unor brutalităţi exagerate.

Motivul aceste brutalităţi are legătură cu mobilul crimei. Pentru o


mare parte a criminalilor în serie, actul în sine constituie întreaga motivaţie
a omorului; ea nu e mijloc de a obţine un alt sfârşit, ca în cazul jafului, unde
esenţa unui succes al operaţiei este dată de fugă. Apar multe situaţii în care
victima e torturată încet, uneori timp de câteva zile, această întârziere
având drept scop mărirea duratei de plăcere a asasinului. Există o legătură
strânsă între fanteziile sado-sexuale şi crima în serie. Adesea acestea sunt
asociate cu dorinţa de a domina. Toate aceste motive presupun folosirea cu
plăcere a violenţei, mergând până la excese.
Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie
intră în patru mari categorii sau “genuri”:Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi
Căutătorii de Putere.
7

Vizionarii

Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la


unele “voci” sau alter ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la
justificarea şi legitimarea actului crimei. De exeplu, convingerea lui Herbert
Mullin – ratificată de voci şi de ceea ce el denumea “mesaje telepatice “ –
era că, prin vărsare de sânge, el şi numai el putea evita un seism
catastrofal care ar fi distrus California. Din cauza naturii psihopatice a
comportamentului vizionarului, el ar aparţine unei categorii mai uşor de
indentificat printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte.

Misionarii

E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate


autoimpusă de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de
“elementele sale indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape
orice ocupaţie, orice religie şi orice credinţă politică, deşi în cele mai multe
cazuri, grupurile ţintă sunt alese pentru că ele constituie obiectul
condamnării societăţii – practicantele prostituţiei, homosexualii şi
minorităţile rasiale. De exemplu, Billy Glaze, un nord american cu sânge de
indian în vine, credea că toate femeile indiene trebuie violate şi ucise.
Carroll Cole executa “femeile libertine”.

Hedoniştii
Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigaşi pentru
care, în sens larg, “plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei
subgrupuri ale acestei cateforii :
 Cei care ucid din voluptate ;
 Ucigaşii din emoţie ;
 Ucigaşii pentru câştig.

Căutătorii de putere
O complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de
sine este dorinţa de a deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într-un
asemenea grad, încât se ajunge ca aceasta să servească drept mobil
intrinsec al crimei. Adesea e dificil ca ucigaşii pentru putere să fie deosebiţi
de grupul mai larg al ucigaşilor din voluptate, pentru care dominaţia este,
deasemenea, un motiv puternic.
8
Explicaţiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori
biologici, psihologici şi sociali. Explicaţiile biologice şi psihologice presupun
că comportamentul criminal rezultă din punerea în evidenţă a stărilor

mentale şi psihologice care diferenţiază criminalii de noncriminali.


Explicaţiile sociologice caută să explice comportamentul criminal în termeni
demografici.
După ce am explicat în detaliu comportamentul criminal, voi
argumenta acest comportament prin descrierea activităţii unora dintre cei
mai prolifici criminali în serie cum ar fi : Jack “Spintecătorul”, Andrei
Cikatilo, Gilles de Rais unul dintre cei mai vechi asasini în serie, acţionând
pe la începutul secolului al cinsprezecelea, Ramiro Artieda etc.

Jack “Spintecătorul”: Timp de trei luni, între sfârşitul lunii august şi


până la începutul lunii noiembrie 1888, zona Whitechapel din cartierul de
est al Londrei a fost martora unei seriii de crime odioase—încă
nerezolvate.Asasinatele se caracterizau printr-o sălbăticie
nemaiîntâlnită;fiecare dintre cele cinci victime—toate prostituate—au fost
atacate pe la spate şi tuturor li s-a tăiat beregata; în patru cazuri, corpurile
au fost supuse unei asemenea mutilări şi disecţii, cum numai o minte
bolnavă sau un maniac sexual putea să-şi imagineze.
Durata acestui mister, care s-a transformat probabil în seria celor mai
faimoase crime din lume, a dat naştere unei biografii foarte ample.
Prima victimă a fost Mary Ann Nchols (zisă Polly), care a pierit pe 31
august1888, într-o vineri, pe Buck’s Row. Raportul poliţiei din ziua
următoare preciza:”Nu se cunoaşte o crimă mai brutală şi mai feroce ca
aceasta”. Pe 8 septembrie, a urmat “Întunecata Annie” Chapman de 47 de
ani, care a fost asasinată cu cruzime pe Hanbury Streeet.
O crimă dublă s-a înregistrat duminică, 30 septembrie. Primul
cadavru a fost găsit în jurul orei unu noaptea, de un căruţaş ce se afla cu
treburile lui în Berners Street:”Cadavrul aparţinea unei femei şi avea o
tăietură foarte adâncă în jurul gâtului, de la o ureche la cealaltă”. A fost
identificată ulterior ca fiind “Lungana Liz” Stride. În colţul de sud-vest al lui
Mitre Square s-a găsit al doilea cadavru, cel al Catherinei Eddowes: ”În
acest caz, victima era atât de desfigurată,încât identificarea a fost foarte
dificilă; abdomenul îi fusese practi smuls şi o parte din intestine scoase şi
înfăşurate în jurul gâtului…Omorul era opera unei mâini de profesionist..”
Ultima crimă şi cea mai îngrozitoare—pentru că Spintecătorul a avut
timp suficient la dispoziţie—a avut loc la 9 noiembrie:
9
Mary Jane Kelly a fost ucisă în propria ei cameră din Miller’sCourt.
Gâtul îi fusese secţionat de jur-împrejur cu un cuţit, despărţind aproape
capul de trup. Abdomenul îi fusese spintecat şi deschis parţial, braţul
drept şi sânii tăiaţi, ca şi capul ce atârna de trup ţinându-se numai de
piele, nasul retezat, pielea de pe frunte jupuită, gambele detaşate de
picioare şi răzuite de carne. Abdomenul fusese tăiat cu un cuţit “adânc,
în cruciş”, măruntaiele din partea inferioară şi ficatul smulse. interiorul
corpului şi părţi din coaste lipseau, dar ficatul, se spune, fusese plasat
între picioarele bietei victime. Criminalul aşezase pe o masă carnea de
pe coapse şi de pe gambe, împreună cu sânii şi nasul, iar una din mâini
om înfipsese în stomac.”
(Illustrated Police News)

Cu aceasta, crimele au încetat şi au început controversele care aveau


să dureze mai bine de un secol. În ciuda uriaşului efort făcut de poliţia
metropolitană, nu a fost găsită nici o dovadă concludentă pe care să se
poată sprijini acuzaţia de crimă, iar teoriile referitoare la identitatea lui
Jackoscilau între probabil şi imposibil—numărul teoriilor era identic cu cel al
emiţătorilor. Câteva din cele mai importante ar fi următoarele:
Montague John Druin: un avocat ratat, care s-a aruncat în Tamisa în
decembrie 1888. Faptul că moartea lui a coincis cu încetarea crimelor din
zona Whitechapel a constituit o dovadă incontestabilă pentru unii că el era
criminalul.
Severin Kloslowski(alias George Chapman): şi-a ucis trei neveste prin
otrăvire, dar era puţin probabil ca un criminal să-şi schimbe propriul modus
operandi. Oricum, s-a înregistrat faptul că inspectorul-şef, detectivul
Frederick Abberline, însărcinat cu căutarea Spintecătorului, a observat că,
la arestarea lui Chapman, acesta ar fi spus: “În sfârşit, aţi pus mâna pe
Jack Spintecătorul”. Mai târziu şi-a recunoscut spusele, dar a intra în
mitologia consacrată Spintecătorului.
Dr. Roslyn D’Onston Stephenson, autor de lucrări consacrate
esotericului şi magician care, s-a sugerat, ar fi înfăptuit crimele din East
End ca ritualuri de magie neagră. “Misterul” s-a adâncit cu dispariţia lui, în
1904.
10
A.S.R.Prinţul Albert Victor, duce de Carence (nepotul reginei Victoria):
scandalurile din familia regală au fost întotdeauna publice şi aparenţele
care înconjurau familia Clarence au dat naştere la numeroase teorii care,
mai mult sau mai puţin, aveaun darul de a-l încrimina chiar pe duce. Cea
mai speculată teorie a fost cea a existenţei unei complicităţi între Sir
William Gull, medicul de familie, actorul Walter Sickert şi vizitiul curţii, pe
nume John Netley. Potrivit acesteia, ei ar fi fost autorii asasinatelor pentru
a preîntâmpina un scandal, care l-ar fi implicat pe duce, cu o vânzătoare şi
un copil nelegitim. O altă teorie îl consideră ucigaş pe James Keneth
Stephen, tutorele ducelui la Cambridge, homosexual şi, aşa cum chiar el
declarase, un duşman patologic al femeilor.
Dr. Thomas Neill Cream era al însuşi autor a numeroase crime,
singura sa legătură cu Jack fiind faptul că, înainte de a fi spânzurat, după

cum spune legenda, ar fi rostit: “Eu sunt Jack…”, o confesiune tristă,


curmată brusc de nodul care s-a strâns în jurul gâtului său. De altfel, în
timpul toamnei macabre în care s-au comis crimele din Londra, Thomas
Cream se afla într-o închisoare din America.
În plus, s-a mai sugerat şi că Jack ar fi putut fi Jill Spintecătoarea, o
moaşă nebună sau o femeie odioasă care provoca avorturi; sau poate era
un evreu, un măcelar ritual, şi care nu ar fi reprezentat o privelişte
neobişnuită în East End, unde ar fi fost de aşteptat să poarte haine pătate
de sânge şi un cuţit la fel? Într-adevăr, s-au mai făcut referiri şi la un alt
avreu, Kominski, care locuia în Whitechapel şi care fusese internat într-un
azil, în martie 1889.
Dar ceea ce ar trebui reţinut ar fi ipoteza unui scriitor, cum că Jack n-
ar fi fost nici unlu dintre cei presupuşi, ci un ucigaş care va rămâne
necunoscut şi nedescoperit.
Andrei CIKATILO: În 1978, prima lui victimă cunoscută, o
adolescentă, a fost găsită moartă într-o pădure de lângă Rostov, un port din
sud-estul fostului U.R.S.S.. În urma acestei descoperiri, a fost trimis în faţa
plutonului de execuţie un cunoscut prves sexual. Poliţiştii nu încetaseră să
se tot felicite când a fost găsit un nou cadavru.
De-a lungul anilor care au urmat, lista celor care au dispărut s-a făcut
tot mai lungă, iar descoperirile de cadavre mutilate au tulburat cu
regularitate viaţa paşnică a oraşului. La un moment dat, s-au descoperit opt
cadavre într-o singură lună.Ucigaşul proceda întotdeauna la fel. Cu un al
şaselea simţ, dăruit animalelor de pândă şi răufăcătorilor înnăscuţi, el îşi
agăţa victimele dintre cei slabi şi vulnerabili, aflaţi la periferia societăţii,
cutreierând străzile şi gările în căutarea celor fără adăpost, cărora era puţin
probabil să li se simtă lipsa, şi a copiilor care mergeau singuri la şcoală.
11
În ciuda vânătorii declanşate de poliţia din Rostov până în Siberia, şi
care era condusă de investigatori pricepuţi, secondaţi de Moscova,
autorităţile păreau neajutorate în faţa listei de atrocităţi comise. Acestea
începuseră să se extindă şi în statele învecinate, Ucraina şi Uzbekistan.
Odată poliţiştii au arestat un suspect. Acesta s-a sinucis în închisoare în
aşteptarea procesului, iar şirul crimelor a continuat să crească nestingherit.
În 1979, a fost ridicat un bărbat aflat într-o zonă împădurită izolată,
dar acesta I-a convins pe poliţişti că era un sumplu vagabond. După ce i-au
luat numele şi i-au notat semnele particulare, omul a fost lăsat să-şi vadă
de drum. Acelaşi bărbat a fost adus la interogatoriu 5 ani mai târziu, când a
fost găsit în aapropierea locului unei crime, având în geantă o frânghie şi un
cuţit. El a fost supus unui test sangvin care a demonstrat că grupa lui de
sânge diferea de cea descoperită în urma testelor făcute pe probele de
spermă recoltate de la unele cadavre. Ca atare, suspectul a fost eliberat

imediat. El se numea Andrei Romanovici Cikatilo. Poliţia rusă nu avea


cunoştinţă de acele cazuri extrem de rare în care secreţiile provenind din
diverse părţi ale corpului puteau avea grupe serologice diferite. Cikatilo era
unul din aceste cazuri.
Abia în noiembrie 1990 a început să se strângă laţul în jurul
“Spintecătorului din Rostov”. Un ofiţer de poliţie l-a oprit pe Cikatilo în plină
stradă, deoaarece a zărit pete de sânge pe faţa lui. Când a aflat că în acel
timp s-a petrecut o altă crimă în pădure, ofiţerul a raportat superiorilor săi
incidentul cu petele de sânge. Cikatilo a fost pus sub supraveghere.Pe data
de 20 noiembrie, poliţiştii l-au văzut apropiindu-se de un tânăr într-o gară.
Cikatilo a mărturisit comiterea a nu mai puţin de cinzeci şi cinci de crime,
deşi, aşa cum a recunoscut chiar el la început, “s-ar putea să fi existat şi
altele”.
Procesul acestui profesor, în vârstă de 54 de ani, fost director al
uzinei de reparaţii a locomotivelor din Rostov, a început în Rostov, într-o
atmosferă sobră, la 14 aprilie 1992. În centrul sălii a fost construită o cuşcă
imensă cu bare metalice, pe post de boxă a acuzatului,în care a fost adus
Cikatilo, legat cu lanţuri, ca un animal sălbatic. Familiile victimelor l-au
înconjurat, ţipând după sângele asasinului. Cele două volume de
rechizitoriu includeau 35 de victime copii—dintre care unsprezece băieţi şi
optsprezece tinere femei.
12
După arestare, Cikatilo a fost supus unor controale psihiatrice
minuţioase. Deşi el poate fi inclus în mare în categoria ucigaşilor care
acţionează din volptate, cerinţa lui de bază pentru actul actul sexual se
împleteşte, printre altele, şi cu viziuni fantastice. Către sfârşitul primei
săptămâni a procesului său, Cikatilo a insistat să se adreseze Curţii. Pe
lângă recunoaşterea încă o dată a vinei sale, el a relatat despre privaţiunile
suferite de mic în casa lui şi despre copilăria “groaznică” pe care a avut-o.
El a mai povestit şi despre faptul că fratele lui a fost mâncat de viu de
ţăranii ucrainieni flămânzi, care fuseseră privaţi de hrană în urma
colectivizării forţate a lui Stalin. În finalul discursului său, Cikatilo a declarat:
“Eu sunt o greşeală a naturii, o bestie”.
A fost condamnat la moarte prin împuşcare şi executat.

CHARLES MANSON&Co.: Manson şi aşa numita “familie” au


creat valuri de groază în întreaga Californie, stat care nu este tocmai
naobişnuit cu crimele bizare şi criminalii în serie. Acele valuri de groază
aveausă se răspândească, curând după aceea, în toată lumea.
Fost puşcăriaş şi ratat fără nici o perspectivă, Manson îşi domina
discipolii de aceeaşi calitate cu un amestec de filosofie biblică denaturată şi
texte ale formaţiei Beatles, tendenţios interpretate. Acestea, combinate cu
atracţia sexuală şi magnetismul pe care îl exercita asupra membrilor de sex
femeiesc al “familiei” sale, au asigurat controlul fizic şi spiritual complet al
lui Manson asupra grupului.
Primele crime despre care s-a aflat prin mass-media au avut loc în
vara anului1969, pe când “familia” se afla-ocupa-un ranch părăsit, utilizat
pentru filmări cinematografice, proprietate a lui George Spahn. Aici şi-a
organizat”Armada de uscat”, o flotă de transportoare blindate pentru teren
nisipos, care urmau să-i protejeze pe membri gospodăriei sale pe durata a
ceea ce el numea “Helter Skelter”. Este caracteristic pentru educaţia
lacunară a lui Manson, faptul că, pentru el, “Helter Skelter” era o simplă
interpretare eronată a cuvintelor unui cântec sris de Beatles—habar n-avea
că denumirea se referea la căluşeii din iarmaroc. Charlie hotărâse deja că
un alt cântec, mai vechi, al celor patru celebrităţi, Blackbird—“Mierla”—
(literal—“pasărea neagră”)—reprezintă o chemare pentru toţi negrii din
America la răscoală împotriva albilor, iar acum era de părere că sosise
momentul să înceapă holocaustul, ceea ce ar fi dus la anihilarea reciprocă
a raselor şi ar fi permis Familiei să preia controlul total.
13
Dar această pregătire de tip militar avea nevoie de finanţare şi Manson
ştia—sau credea că ştie—exact de unde să obţină banii:se vorbea că Gary
Hinman, muzician şi prieten cu Manson, moştenise recent 20000 de dolari.
Pe 25 iulie 1969, Mary Brunner, Bobby Beausoleil şi Susan Atkins au sosit
acasă la Gary, încercând să scoată banii de la el prin bătaie. Când tot ce le-
a putut oferi tânărul înspăimântat au fost cele două maşini ale sale, Manson
a ordonat să fie ucis. La plecarea trioului de familie, ei au scris pe perete
epitaful lui Gary, cu propriul sânge:”Porc de politician”. Atkins a mai încercat
să facă şi un desen, nu prea reuşit, al unei labe de panteră, cu intenţia de a
arunca vina crimei asupra “Panterelor Negre”.
Imediat după miezul nopţii, sâmbătă, 9 august1969, patru umbre se
strecurau în curtea unei vile retrase de pe Cielo Drive numărul 10050, în
Beverly Hills. În acea epocă, Manson nu se ocupa el însuşi de crime; în
seara aceea era rândul lui “Tex” Watson, Patricia “Katie”Krenwinkle,
“Sadie”Atkins şi Linda Kasabian să îndeplinească voinţa maestrului.Cielo
10050 era ocupat în acea seară de actriţa Sharon Tate (soţul ei, regizorul
Roman Polanski,era plecat la filmări), care era însărcinată în luna a noua, şi
de patru prieteni.Într-o orgie de crime monstruoase, Familia a lăsat în urmă
cinci cadavre oribil măcelărite. Numai Voytec Frykowski fusese înjunghiat
de mai mult de cincizeci de ori, tăiat, împuşcat şi lovit atât de cumplit cu
ţeava unui pistol, încât arma fusese distrusă. Pe uşa de la intrarea în casă
a fost scris cu sânge ”Porci”; nici unul dintre criminali n-avea idee pe cine
uciseseră—doar nişte victime, la grămadă.
O singură persoană de la Ranchul Spahn nu era mulţumită—
Charlie Manson. Când a fost anunţată la televiziune ştirea despre baia de
sâge, aceasta l-a ofensat vizibil pe Charlie în orgoliul său, pentru că treaba

fusese făcută de mântuială. S-a hotărât să arate chiar el tuturor cum


trebuie lucrat.
Pe 11 august, la numai două zile după crimele din vila Tate, după ce au
consumat droguri pentru a se monta, Manson a pornit,în fruntea unui grup
format din “Tex” Watson, Susan Atkins, Katie Krenwinkel, Linda Kasabian,
Clem Grogan şi Leslie van Houten, într-o nouă escapadă criminală. Puţin
după ora 1.00 noaptea, Familia a invadat vila din Silver Lake a omului de
afceri Leno LaBianca şi a sţie sale, Rosemary; ca şi în cazul victimelor din
Cielo Drive,locul fusese ales la întâmplare. După ce I-au înjunghiat şi tăiat
pe cei doi LaBianca,ucigându-I,Manson şi discipolii săi au înscris motto-
urile”Moarte porcilor”, “Sus” şi “Helter (sic) Skelter” cu sânge pe pereţi; ca
un act final de violenţă gratuită, cuvântul “Război” a fost scrijelit pe
abdomenul lui Leno LaBianca.
14
În urma acestor crime absolut nebuneşti,Familia a fost scoasă din
vizuină. Susan Atkins a fost arestată, puţin mai târziu sub acuzaţia de
prostituţie şi, în timp ce se afla în arest, şi-a recunoscut rolul jucat în cazul
Tate, faţă de o altă arestată din aceeaşi celulă. Informaţia a ajuns la
urechile directorului închisorii şi, pe data de 1 decembrie1969, Familia a
fost adunată şi s-au emis acuzaţii de crimă împotriva principalilor săi
membri.Manson, Krenwikel, Atkins şi van Houten au fost judecaţi împreună
şi, pe 19 aprilie 1971, după unul dintre cele mai extraordinare procese din
istoria Californiei, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la moarte pentru
crimele Tate şi LaBianca. La un proces ulterior, Manson, Bruce Davis şi
Clem Grogan au fost găsiţi vinovaţi de crimă şi conspiraţie în uciderea lui
Hinman şi a unui actor care juca în roluri de cawboy, pe nume “Shorty”
(micuţul) Shea. Charles “Tex” Watson a fost judecat separat şi găsit vinovat
în şapte cazuri de crimă şi conspiraţie; şi el a fost condamnat la moarte.
Susan Atkins s-a recunoscut vinovată în uciderea lui Gary Hinman şi a fost
condamnată la închisoare pe viaţă, la fel ca şi Bobby Beausoleil. Mary
Brunner şi Linda Kasabian au păcălit autorităţile şi nici un fel de acuzaţii nu
au fost emise împotriva lor. În virtutea faptului că în statul California fusese
abrogată pedeapsa cu moartea, sentinţele de condamnare la moarte au
fost comutate în închisoare pe viaţă.
Deşi nu au mai fost aduse şi alte acuzaţii, există motive pentru a
crede că multe alte crime ar putea fi puse în responsabilitatea”Familiei”lui
Charles Manson, inclusiv uciderea câtorva dintre membrii acesteia. În
cartea sa Helter Skelter ,Vincent Bugliosi,procuror în procesul Tate /
LaBianca, nu trece cu vederea însăşi afirmaţia lui Charles Manson de a fi
comis 35 de crime—ba chiar este de părere că aceasta ar putea fi o sub
evaluare, deloc caracteristică pentru Manson.

Încarcerat la San Quentin, el face câte o cerere de eliberare ori de câte


ori are această posibilitate, folosindu-şi sinistra forţă de persuasiune
psihologică, pentru a convinge autorităţile care răspund de eliberarea
condiţionată că e perfect normal şi că nu au de ce să se teamă. Este, totuşi,
puţin probabil ca bărbatul definit cândva drept cel mai periculos om din
America să fie eliberat vreodată.
Unul dintre cei mai periculoşi criminali în serie de la noi din ţară a fost
un student la Facultatea de Medicină pe nume Râmaru. Acest tânăr
melancolic şi singuratic ucidea doar în zilele ploioase şi mohorâte.A fost
descoperit cu ajutorul unui fragment de reţetă pe care rămăsese lizibilă
ştampila medicului. Râmaru, datorită legilor aspre din perioada anilor ’60, a
fost condamnat la moarte.
15
Dar din punctul de vedere al unor autori şi terorismul este tot un fel de
criminalitate în serie. Un exemplu concludent este situaţia actuală din
Orientul Mijlociu sau din Irlanda de Nord. În Orientul Mijlociu, mai precis la
graniţa dintre Israel şi aşa numitele teritorii palestiniene,din Fâşia Gaza şi
Yerihon. De obicei toate organizaţiile separatiste desfăşoară o activitate mai
mult sau mai puţin teroristă.În nordul Spaniei bascii din ETA omoară de
multe ori oameni nevinovaţi pe lângă persoanele vizate de atacurile lor.În
atacurile sinucigaşe mor, pe lângă sinucigaş, şi alte persoane.
Toate activităţle de prevenire şi combatere a criminalităţii desfăşurate
de poliţie de cele mai multe ori , din păcate, dau greş.până sunt prinşi,
criminalii în serie ucid. De exemplu, în cazul lui Jack Spintecătorul care nu
a fost descoperit niciodată şi astăzi mai sunt întrebări oare cine le-a omorât
pe acele femei? Când e descoperit, ucigaşul în serie este judecat şi, de
cele mai multe ori, condamnat la mulţi ani de închisoare, în statele în care
nu se acceptă pedeapsa capitală, iar în statele unde legislaţia prevede,sunt
condamnaţi la moarte. Ucigaşii periculoşi sunt încarceraţi în închisori de
maximă securitate, în România oastfel de închisoare se află la Rahova.
Orice referat care se respectă prezintă şi nişte concluzii la final.Din
această lucrare se desprinde o concluzie majoră: criminalii în serie sunt
nişte oameni, care cu greu pot fi numiţi oameni, foarte periculoşi.Unii ucid
din plăcere alţii ucid de nevoie,e cazul asasinilor plătiţi, alţii pentru că simt
nevoia de a ucide la anumite intervale de timp.
Încă din cele mai vechi timpuri societatea s-a confruntat cu crima în
serie unul din cazurile cunoscute fiind cel al lui Gilles de Rais, unul dintre
căpitanii Jeannnei d’Arc. Acesta tortura şi mai apoi ucidea tinerele fete şi
băieţi. Gilles de Rais a fost ucis prin strangulare, ulterior trupului a fost
aruncat pe rug de către autorităţile vremii. Dar nu numai bărbaţii au ucis în
serie, chiar şi femeile aufăcut astfel de isprăvi. Este exemplu “Angelicelor
din Nagyrev”, care-şi ucideau potrivnicii prin otrăvire.
După părerea autorilor “Enciclopediei ucigaşilor în serie” acestea ar fi
tiparele de comportament agrsiv episodic:

1.Comportament ritual.
2.Sănătate ce maschează instabilitatea mentală.
3.Impulsivitate.
4.Căutere periodică de ajutor.
5.Tulburări severe de memorie şi incapacitate de a spune adevărul.
6.Tendinţe sinucigaşe.
7.Tendinţe permanente de a comite agresiuni.
8.Hipersexualitate şi comportament sexual anormal.
9.Leziuni craniene; răni suferite la naştere.
10.Tendinţe de folosire repetetă a drogurilor şi abuzul de alcool.
16
11.Părinţi drogaţi şi alcoolici.
12.Victime ale abuzurilor fizice sau psihice în copilărie.
13.Rezultat al unei sarcini nedorite.
14.Născut în urma unei sarcini dificile.
15.Nefericire în copilărie, având ca efect incapacitatea dea găsi
fericirea.
16.Cruzime extrordinară faţă de animale.
17 Atracţie faţă de incendii, fără vreun interes de natură infracţională.
18.Simptome de dezechilibru neurologic.
19.Dovezi de tulburări genetice.
20.Simptome biochimice.
21.Sentimente de lipsă de putere şi inadaptare.
În lumina acestor informaţii—care fac mai uşoară identificarea unui
crimunal în serie—pare logic ca un program naţional de diagnostic şi
tratament să devină eficace. Criminalii în serie sunt periculoşi şi de aceea ei
trebuie descoperiţi cât mai repede posibil şi condamnaţi.

BIBLIOGRAFIE:
17
Ion Bodunescu: “Flagelul terorismului internaţional”, Editura militară
1978
Freda Adler, Gerhard O.W.Mueller, William S. Laufer: “Criminal
Justice:The Core”, McGraw Hill 1996
Patrick R.Anderson, Donald J. Newman :”Introduction to Criminal
Justice”, McGraw Hill 1993
Brian Lane& Wilfred Gregg:”Enciclopedia ucigaşilor în serie”, RAO 1996

Referat luat de pe www.e-referate.ro


Webmaster : Dan Dodita