Sunteți pe pagina 1din 118

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI

TINERETULUI
UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANŢA
B-dul Mamaia nr. 124, Constanţa
FACULTATEA DE FARMACIE
Aleea Nufărului nr. 2, Constanţa, cod 900487
TEL./ FAX: 0241-543536
E-mail: farmacologie2004@yahoo.com
Web: http://www.pharmaovidius.ro

CATEDRA NR. I - DISCIPLINE FARMACEUTICE

TESTE GRILA PENTRU EXAMENUL LA

Disciplina CHIMIE FIZICĂ

DIN SEMESTRUL I
SEESIUNEA DE IARNA

Specializarea Farmacie, Anul II

Sef Catedra I Discipline Farmaceutice


Prof.univ. Dr. Rodica Sirbu

Sef Disciplina CHIMIE FIZICĂ


Prof.univ. Dr. Rodica Sirbu

2008-2009
COMPLEMENT SIMPLU
Partea I-a Proprietăţi fizico-chimice ale substanţelor-Metode
fizice de analiză
1.Metodele fizice moderne de analiză fac posibilă obţinerea datelor de structură în
manieră elegantă şi de mare precizie. Care afirmatie este adevarată ?
A. Substanţele se caracterizează numai printr-o serie de proprietăţi fizice cum
sunt: densitatea, punctul de topire, punctul de fierbere si proprietăţi electrice
B. Substanţele se caracterizează printr-o serie de proprietăţi fizice cum sunt:
densitatea, punctul de topire, punctul de fierbere, proprietăţi electrice,
proprietăţi magnetice, proprietăţi optice etc.
C. Proprietăţile fizice ale substanţelor sunt determinate numai de structurile lor
chimice şi anume: de structura atomilor sau ionilor
D. Prin structură fizica înţelegem totalitatea cunoştinţelor numai despre aranjarea
geometrică a atomilor sau a ionilor în molecule
E. parametrii fizici uzuali utilizaţi în caracterizarea proprietăţilor fizice si
chimice ale substanţelor nu sunt corelati numai prin functii de stare intensive

2. Masa specifică sau densitatea se defineşte ca raportul dintre masa substanţei şi


volumul său, sau altfel spus, densitatea reprezintă masa unităţii de volum. Care
afirmatie este adevarată ?
A. Densitatea nu este influenţată de temperatură şi presiune, aşa încât nu
totdeauna această caracteristică este însoţită de condiţiile în care a fost deter-
minată.
B. Densitatea unei substanţe nu depinde de natura atomilor care compun
molecula şi de structura reţelei cristaline în cazul substanţelor solide.
C. Pentru solide, densitatea se determină frecvent la 200C, iar pentru
lichide şi gaze la 00C. Densitatea se măsoară în kg/m3 sau g/cm3, la presiunea
de 1 atm.
D. Raportul dintre masa unui corp şi a unui volum egal, dintr-un alt
corp de referinţă, de obicei apa distilată la 100C, poartă numele de densitate
relativă.
E. Cu creşterea temperaturii, densitatea substanţelor creşte; în cazul
apei această proprietate este valabilă la temperaturi superioare lui 4 0C.
3. Punctul de topire reprezintă temperatura la care agitaţia termică a elementelor
care compun reţeaua cristalină este atât de mare, încât reţeaua se topeşte. Care
afirmatie este adevarată ?
A. Fenomenul topirii nu apare sub influenţa căldurii, ci numai
atunci când vibraţiile particulelor cristalului cresc şi înving forţele ce
menţin particulele în reţea.

B. Punctul de topire scade cu creşterea forţelor din reţeaua


cristalină (forţe de reţea).
C. In timpul topirii substanţelor, faza solidă coexistă cu cea lichidă, iar
temperatura rămâne constantă.
D. Cantitatea de căldură necesară trecerii unui mol de solid în lichid, la
temperatura de topire, se numeşte căldură molară de topire şi se exprimă în
jouli/mol.
E. Fiecare substanţă biologica are o căldură molară de topire proprie. Căldura
molară de topire este egală şi de acelasi semn cu căldura molara de
solidificare.

4.Punctul de fierbere este o caracteristică a substanţelor şi indică temperatura de


trecere din starea lichidă în starea de vapori. Care afirmatie este adevarată ?
A. Temperatura la care presiunea de vapori a unei substanţe lichide devine mai
mica decât presiunea atmosferică.
B. Cantitatea de căldură necesară trecerii unui mol de lichid, existent la
temperatura normală de fierbere, în stare solidă, se numeşte căldură
molară de vaporizare şi se exprimă în jouli/ mol.
C. În cazul unei substanţe pure, punctul de fierbere scade pe toată durata
procesului de fierbere.
D. Impurităţile cresc punctul de fierbere.
E. Pentru o substanţă pură şi la aceeaşi presiune, punctul de fierbere este egal
cu punctul de lichefiere.

5. Referitor la proprietăţi electrice ale substanţelor, care afirmatie este adevarată ?


A. Dipolii electrici se caracterizează printr-un moment electric de
dipol numit şi dipol-moment care se notează cu μ şi este egal cu suma
dintre sarcina e a electronului şi distanţa r care separă cele două centre ale
sarcinilor electrice
B. Media momentelor electrice de dipol din unitatea de volum se
numeşte polarizaţie şi se notează cu P.
C. Polarizaţia de deformare rezultă prin deformarea orbitelor
electronice şi este dependentă de temperatură.
D. polarizabilitate este o caracteristică a fiecărei substanţe si
reprezintă uşurinţa cu care se deplasează electronii in jurul ionilor in
câmp electric
E. Dacă o moleculă se introduce îutr-un câmp electric, ea tinde să se
orienteze cu polii săi în direcţia opusa câmpului, rezultând o polarizaţie de
orientare P2, care inlocuieste polarizaţia de deformare.

6. Referitor la ecuaţia Mossotti - Clausius care afirmatie este adevarată ?


A. este folosită în cazul moleculelor polare;
B. este folosită când frecvenţa câmpului electric aplicat este mare, astfel încât
polarizarea de orientare sa fie cu valoare finita
C. este folosită când moleculele prinse într-o reţea cristalină sunt împiedicate să se
orienteze in câmp electric, astfel încât polarizarea de orientare sa fie cu valoare
finite
D. este folosită în cazul moleculelor apolare;
E. este folosită când frecvenţa câmpului electric aplicat este mare, astfel încât
polarizarea de orientare sa fie cu valoare infinita

7. Referitor la valoarea globală a momentului de dipol care dă indicaţii asupra


structurii moleculei, care afirmatie este adevarată ?
A. Intr-o structură liniară a moleculei momentele de legătură fiind egale şi dirijate în
sensuri opuse, nu se anihilează reciproc, exemplu molecula de dioxid de carbon
are momentul de dipol nul,
B. Derivaţii benzenului cu atomi diferiţi, grefaţi pe ciclul aromatic, au momente
electrice diferite de zero.
C. In cazul moleculelor simetrice ca metan, etan, tetraclorură de carbon, benzen,
dipol-momentul nu este nul, ca rezultat al compensării momentelor de legătură.
D. o moleculă polarăum este clorura de metil este însă, are momentul de dipol nul,
E. Dacă însă doi substituenţi identici se găsesc în poziţia para în molecula
benzenului, se anuleaza reciproc si dipol-momentul global al moleculei este
diferite de zero.

8,Refracţia moleculară reprezintă fenomenul de schimbare bruscă a direcţiei unei


raze de lumină la trecerea printr-o suprafaţă de separare dintre două medii
transparente diferit.
Referitor la indicele de refractie, care afirmatie este adevarată ?
A. indicele de refracţie poate fi influenţat numai de natura substanţei celor două
medii;
B. indicele de refracţie poate fi influenţat numai de anizotropia mediilor în cazul
substanţelor cristaline;
C. indicele de refracţie poate fi influenţat numai de temperatura şi presiunea;
D. indicele de refracţie poate fi influenţat numai de lungimea de undă a radiaţiilor
folosite
E. În teoria electromagnetică a luminii, Maxwell demonstrează legătura între
indicele de refracţie absolut este egal cu constanta dielectrică a mediului

9. Referitor la ecuaţiile Mossotti-Clausius, si Lorentz-Lorenz, care afirmatie este


adevarată ?
A. polarizabilitatea moleculară poate fi măsurată la frecvenţe tipice ale
luminii din domeniul vizibil prin măsurători ale indicelui de refracţie.
B. Mărimea Rm numita refracţie moleculară nu are caracter aditiv deşi
rezultă prin însumarea contribuţiilor grupărilor individuale constitutive ale
moleculei
C. Refracţia moleculară Rm nu depinde de structura moleculei şi de tipul
legăturilor din moleculă.
D. Rm, numita refracţie moleculară calculată cu ecuaţia Lorentz-Lorenz, nu
trebuie corectată, în cazul moleculelor duble sau triple refracţia moleculară
E. Rm numita refracţie moleculară nu stă la baza unei metode fizice în
determinările de structură moleculara

10.Sarcina şi mişcările electronilor în atomi sau în ioni pot determina apariţia a trei
categorii de substanţe cu proprietăţi magnetice diferite: diamagnetice,
paramagnetice şi feromagnetice. Care afirmatie este adevarată ?
A. Substanţele atrase de un câmp magnetic se numesc substanţe diamagnetice.
B. Substanţele respinse de un câmp magnetic se numesc substanţe paramagnetice.
C. Substanţele atrase puternic de un câmp magnetic, mult mai puternic decât cele
paramagnetice sunt substanţe feromagnetice.
D. Proprietăţile feromagnetice apar la toate substanţe solide şi cristalizate.
E. Substanţele feromagnetice se magnetizează mai puţin decât cele paramagnetice şi
nu menţin o parte din magnetizare şi după dispariţia câmpului magnetic.

11. Referitor la diamagnetism care afirmatie este adevarată ?


A. Diamagnetismul apare numai la substanţe feromagnetice, dar este cu mult mai
mare şi de sens opus, încât susceptibilitatea magnetică globală este
paramagnetică.
B. Diamagnetismul este influenţat de temperatură,
C. Paramagnetismul nu scade cu ridicarea temperaturii.
D. Proprietatea diamagnetică a unei molecule poate fi estimată cu ajutorul unor
tabele ce dau contribuţia diamagnetică a diferiţilor atomi dintr-o moleculă
(constante Pascal).
E. substanţele diamagnetice nu sunt respinse de câmpul magnetic sub influenţa
căruia se găsesc.

12. Referitor la substanţele paramagnetice care afirmatie este adevarată ?


A. substanţele paramagnetice sunt atrase de un câmp magnetic, ele au un moment
magnetic permanent, generat de existenţa electronilor neîmperecheaţi.
B. Paramagnetismul nu depinde de temperatură, deoarece orientarea moleculelor
care au moment magnetic
C. atracţia substanţele paramagnetice spre interiorul câmpului, nu este perturbată de
agitaţia termică
D. paramagnetismul creste cu creşterea temperaturii.
E. Paramagnetismul se întâlneşte foarte des.

13. Referitor la fermagnetice care afirmatie este adevarată ?


A. Proprietăţi feromagnetice nu se întâlnesc la cobalt, la nichel, la unele lantanide
(gadoliniu, ceriu, samariu), apare la fier si aluminiu
B. Feromagnetismul apare la acele substanţe care sunt atrase de un câmp magnetic
cu o intensitate mult mai mare decât substanţele paramagnetice.
C. Feromagnetismul nu este generat de momentele magnetice de spin ale electronilor
necuplaţi din atomi
D. Feromagnetismul nu apare ca o proprietate a reţelelor cristaline în care atomii sunt
uniţi prin legături metalice.
E. Susceptibilitatea substanţelor feromagnetice este o constantă,

14. Referitor la proprietatile magnetice ale nucleelor, care afirmatie este adevarată
?
A. spinul nuclear nu este determinat de existenţa protonilor şi neutronilor din nucleu.
B. Nucleele alcătuite dintr-un număr pereche de protoni sau neutroni, au momente
magnetice nucleare diferite de zero I ≠ 0.
C. Dacă nucleele sunt alcătuite dintr-un număr pereche de protoni şi de neutroni,
spinul lor nuclear este nul 1 = 0 şi nu au momente magnetice,
D. Nucleele compuse dintr-un număr impar de protoni sau de neutroni posedă
momente magnetice nucleare, μ, egale cu zero.
E. Nucleele cu spin egal cu zero se comportă ca un minuscul magnet permanent (sau
un dipol magnetic).
15. Referitor la proprietatile magnetice ale nucleelor, care afirmatie este adevarată ?
A. Cuplajul spin – spin se realizează între protoni echivalenţi legaţi de acelaşi atom
de carbon sau de atomi de carbon adiacenţi.
B. Efectul, numit cuplare spin-spin, nu se transmite prin electronii de legatură

C. Deplasarea chimică, δ, nu se exprimă de obicei prin diferenţa de câmp faţă de


tetrametilsilan (TMS)
D. Mişcarea electronilor în jurul protonului în moleculele organice, plasate într-un
câmp magnetic, crează efecte electromagnetice induse, care determină plasarea
semnalelor RMN în diferite zone.

E. Deplasarea chimică, δ, nu permite să se identifice vecinatatea imediată a fiecărui


proton din moleculă.

Partea a II-a Termodinamică chimică fenomenologică

16. Sistemele termodinamice se găsesc într-o interacţiune continuă cu mediul

PΔV
J =− = const. = −4,1868 J / cal
CP − CV
înconjurător, datorită schimburilor posibile de energie şi substanţă. Care afirmaţie
este corectă?
A. Stabilirea experimentală a echivalentului mecanic al caloriei dedus de
către Joule şi Mayer este comform expresiei:

δQ = dU + PdV

B. Dacă se iau în consideraţie numai lucrul mecanic de expansiune se poate


obţine o formă particulară a principiului I:
C. În termodinamică se ia în consideraţie enegia internă sau conţinutul în
energie al sistemului deosebită de energia datorată factorilor externi:
ΔE total – (ΔEc - ΔEp) = ΔU.
D. Să presupunem că un sistem trece din starea 1 în starea 2 pe o anumită
cale I şi apoi revine la starea iniţială pe o altă cale II parcurgând un proces
energie într-o transformare ciclică avem: ΔQ = Δ L
E. Pentru procese elementare ecuaţia se scrie sub forma:
dU = −δQ − δL

17. Principiul I al termodinamicii cunoscut şi ca principiul conservării energiei


reprezintă în formularea sa cea mai generală extinderea principiului echivalenţei
asupra tuturor formelor de energie (energie mecanică, termică, electrică, radiantă).
Care afirmaţie este incorectă?
A. Este principiul conservării energiei sau al indistructibilităţii energiei, al unităţii
energiei şi al echivalenţei dintre diferitele sale forme.
B. energia nu poate fi creată din nimic şi nu poate fi anihilată. Dacă dispare o energie
de un fel în locul ei apare o altă formă de energie.
C. Căldura nu este proporţională cu lucrul mecanic care a generat-o iar lucrul
mechanic produs nu este proporţional cu cantitatea de căldură generată
D. diferitele forme de energie se transformă una în alta în proporţii riguros
echivalente
E. Raportul dintre lucrul mecanic şi căldură este întotdeauna constant şi reprezintă
echivalentul mecanic al caloriei

18. Referitor la semnificaţia derivatelor parţiale ale funcţiilor termodinamice


introduce de principiul I pentru procesele fizico-chimice în care sunt implicate
medicamentele, care afirmaţie este corectă?
A) Căldura latentă de expansiune hTχ este cantitatea de căldură care trebuie
dată sistemului pentru a-i menţine temperatura constantă la creşterea
volumului cu o unitate, în absenţa reacţiilor chimice fiind dată de relaţia:
⎛ ∂U ⎞
⎜ ⎟ − V = hT , χ
⎝ ∂P ⎠ T , χ
B) In carul unui proces la care participă compuşi medicamentoşi pentru
stabilirea semnificaţiei derivatelor parţiale ale entalpiei se porneşte de la
următoarea expresie a principiului I al termodinamicii:
⎛ ∂U ⎞ ⎡⎛ ∂U ⎞ ⎤ ⎛ ∂U ⎞
∂Q = ⎜ ⎟ dT + ⎢⎜ ⎟ + P ⎥ dV + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠V , χ ⎣⎢⎝ ∂T ⎠ T , χ ⎦⎥ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V

C) Ţinând cont de semnificaţia derivatelor parţiale ale energiei interne pentru


medicamente, expresia principiului I al termodinamicii se poate formula şi
astfel:
∂Q = C P , χ dT + hT ,λ dP + hT ,V dλ
D) În cazul proceselor fizico-chimice la care participă medicamentele se
⎛ ∂U ⎞ ⎛ ∂V ⎞
poate scrie următoarea ecuaţie: C P ,λ = ⎜ ⎟ + P⎜ ⎟
⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎝ ∂T ⎠ P ,λ
E) Pentru medicamente entalpia proceselor se poate scrie ca funcţie de stare
dependentă de parametrii asociaţi prin ecuaţia:
⎛ ∂H ⎞ ⎛ ∂H ⎞ ⎛ ∂H ⎞
dH = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dP + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠V , χ ⎝ ∂V ⎠ T , χ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V

19. La formularea unui medicament se ţine cont de principiul II al termodinamicii şi


de funcţia de stare introdusă de acesta. Referitor la acest principiu care afirmaţie
este adevărată?
A. medicamentul trebuie sa fie economic indiferent de procesul de preparare
dar să aibă entropia minimă, ΔS ≤ 0 , în toate fazele de preparare
B. Prin enunţul dat de S. Carnot principiului II al termodinamicii, în
destinderea izotermă a ciclului Carnot, lucrul de detentă este pozitv si este
egal cu L2 = CV (T2 − T1 )
C. Entropia a fost introdusă de Carathéodory care a stabilit relaţia:
n
∂Qi
∫A T = S A − S B ≤ 0
D. Postulatul lui Clausius defineşte principiul inaccesibilităţii adiabatice: în
vecinătatea fiecărei stări a unui sistem termic omogen, în echilibru, există
stări care nu pot fi atinse prin procese adiabatice reversibile
E. In cazul sistemelor medicamentoase desfăşurarea unui proces ireversibil
într-un loc dat este legată de producera unui flux de entropie definit prin
dS
entropia produsă: σ = i ≥ 0
dT

20. Medicamentele participă la procese fizico-chimice care au loc în sisteme


deschise, neizolate şi care pot fi caracterizate prin potenţiale termodinamice.
Referitor la potenţiale termodinamice care afirmaţie este adevărată?
A. Variaţia potenţialului Gibbs dG cu parametrii de stare asociaţi este dat de
⎛ ∂G ⎞
ecuaţia: ⎜ ⎟ = −S
⎝ ∂T ⎠V ,λ
B. Variaţia potenţialului Helmholtz dF cu parametrii asociaţi este dat de
⎛ ∂F ⎞
ecuaţia: ⎜ ⎟ = −V
⎝ ∂P ⎠ S ,γ
C. Intre potenţialele termodinamice se stabilesc diferite relaţii prin ecuaţiile
lui Maxwell care se plică proceselor fizico-chimice ale medicamentelor
⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂V ⎞
cum ar fi: ⎜ ⎟ = −⎜ ⎟
⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂T ⎠ P ,λ
D. Ecuaţiile lui Maxwell stabilesc ecuaţii pentru definirea afinităţii chimice
⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂A ⎞
cum este ecuaţia: ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟
⎝ ∂λ ⎠ T ,V ⎝ ∂T ⎠ P ,λ
⎛ ∂S ⎞
E. Afinitatea chimică este definită prin ecuaţia: ⎜ ⎟ = − AT ,V
⎝ ∂λ ⎠ T ,V
21. În cazul proceselor chimice la care participă medicamentele sunt stabilite criterii
de echilibru şi de selecţie date de afinitatea chimică şi de viteza de reaţie, exprimate
prin relaţiile:
A. A = 0 şi v = 0 este o imposibilitate fizică
B. A ≠ 0 şi v = 0 procesul se desfăşoară în pseudoechlibru chimic
C. A f 0 şi v f 0 procesul se desfăşoară în sens invers
D. A p 0 şi v p 0 procesul se desfăşoară în sens direct
E. A ≠ 0 şi v = 0 procesul se desfăşoară la echilibru

22. Domeniul spectral UV-VIS de analiză este format din următoarele zone
spectrale
A) ultravioletul apropiat cuprins între 185 nm şi 400 nm, vizibilul cuprins
intre 400 nm şi 700 nm, infrarosu apropiat
B) vizibilul cuprins intre 400 nm şi 700 nm, infrarosu si domeniul de
microunde
C) ultravioletul apropiat cuprins între 185 nm şi 400 nm, vizibilul cuprins
intre 400 nm şi 700 nm, regiunea de radiofrecvenţă
D) ultravioletul apropiat cuprins între 185 nm şi 400 nm, vizibilul cuprins
intre 400 nm şi 700 nm, limita roşie a vizibilului (800 nm)
E) vizibilul cuprins intre 400 nm şi 700 nm, domeniul de microunde şi
ultravioletul de vid

23. n interpretarea spectrelor electronice în vizibil şi ultraviolet cromatoforul este:


A. o grupare de atomi capabilă să modifice lungimea de undă la care se
produce absorbţia
B. o grupare de atomi capabilă să absoarbă în UV
C. o grupare de atomi capabilă să producă deplasarea absorbtiei la lungimi
de undă mai mari
D. o grupare de atomi capabilă să producă scăderea intensităţii absorbţiei
E. o grupare de atomi capabilă să producă creşterea intensităţii absorbţiei

24. Relaţiile incorecte care pot fi stabilite pentru criteriile de evoluţie şi de selecţie
pentru procesele naturale sunt:
A) Δμ T , P ≠ 0 şi ΔS T , P ≤ 0
B) ΔGT , P ≤ 0 şi ΔH S , P ≤ 0
C) ΔFT ,V ≤ 0 şi ΔS T , P ≥ 0
D) ΔU S ,V ≤ 0 şi ΔH S , P ≤ 0
E) ΔS T ,V ≥ 0 şi ΔGT , P ≤ 0

25. In reacţiile chimice si procesele fizice ale medicamentelor care se desfăşoară la


echilibru care afirmatie este adevărată?
A) Deşi constanta de echilibru KP nu depinde de presiune, aceasta modifică
valoarea constantei Kx deci a valorii avansării prin ecuaţia:
⎛ ∂ ln K x ⎞ ⎛ ∂ ln P ⎞
⎜ ⎟ + Δν ⎜ ⎟ =0
⎝ ∂P ⎠ T ⎝ ∂P ⎠ T
⎛ ∂ ln K x ⎞ Δν
B) Conform ecuaţiei ⎜ ⎟ =− la reacţii care decurg cu creştere de
⎝ ∂P ⎠ T P
volum adică Δν ≤ 0 , creşterea presiunii conduce la creşterea valorii Kx ;
echilibrul se deplasează în sensul unei proporţii mari de produşi de reacţie
în amestec la creşterea presiunii
⎛ ∂ ln K x ⎞ Δν
C) Conform ecuaţiei ⎜ ⎟ =− la reacţii care decurg cu micşorare
⎝ ∂P ⎠ T P
de volum, creşterea presiunii conduce la scăderea valorii Kx ; echilibrul se
deplasează în sensul scăderii proporţiei de produşi de reacţie în amestec la
creşterea presiunii
D) Pentru obţinerea unui randament bun în produşi de reacţie este necesară
scăderea presiunii procesului
E) Dacă prezintă interes reacţiile compuşilor medicamentoşi care decurg la
echilibru fără variaţie de volum, efectul presiunii este determinant şi
trebuie analizat

26. La medicamente în cazul sistemelor binare compuse din două faze la echilibru
dintre faze este permisă interpretarea diagramelor de fază (care exprimă variaţia
parametrilor de stare intensivi cu compoziţia sistemului sau dependenţa dintre
parametrii de stare) prin anumite regularităţi specifice. Referitor la echilibrul de
tipul: (C1 + C 2 ) = (C1 + C 2 ) care afirmatie este incorectă?
α β

A) La echilibrul dintre 2 faze ale unui sistem binar în conditii izobare,


temperatura de coexistenţă trece printr-o valoare extremă sau inflexiune cu
tangenta orizontală atunci când compoziţia celor 2 faze este aceeaşi si este
⎛ ∂T ⎞
valabilă ecuaţia ⎜⎜ ⎟⎟ = 0
⎝ ∂x 2 ⎠ P
B) La echilibrul dintre 2 faze ale unui sistem binar în conditii izobare, dacă
presiunea de coexistenţă trece printr-o valoare extremă atunci când
⎛ ∂P ⎞
compoziţia celor 2 faze este aceeaşi si este valabilă ecuaţia ⎜⎜ ⎟⎟ = 0
⎝ ∂x 2 ⎠ P
C) Afinităţile de transfer ale componenţilor C1 şi C2 între cele două faze sunt:
A1 = − ΔG1 = μ1β − μ1α şi A2 = − ΔG2 = μ 2β − μ 2α
D) Entalpiile de transfer ale componenţilor C1 şi C2 între cele două faze sunt:
− β − α − β − α
ΔH 1 = H 1 − H 1 şi ΔH 2 = H 2 − H 2
E) Volumele de transfer ale componenţilor C1 şi C2 între cele două faze sunt:
− β −α − β −α
ΔV1 = V 1 − V 1 şi ΔV2 = V 2 − V 2
27 La medicamentele care sunt din punct de vedere termodinamic, sisteme
eterogene este valabilă legea fazelor a lui Gibbs. Referitor la relatia cantitativă care
o stabileşte această lege care afirmaţie este adevărată?
A) Relatia dintre constituient, fază si varianţă este dat de ecuaţia:
F ≥ C + P(C − 1) + 2 − PC
B) Condiţia de echilibru impune ecuaţii de
tipul: λdn1α + λdn2α + λdn3β + .... + λdnCP = 0
C) Prin introducerea multiplicatorilor Lagrange se pot stabili ecuaţii de tipul:
⎛ ∂G P ⎞
dnCP ⎜⎜ P + λC ⎟⎟ = 0
⎝ ∂nC ⎠
D) Energia liberă Gibbs pentru întregul sistem format din un număr de C
constituienţi aflaţi în P faze, se compune aditiv cu ecuaţii de tipul:
G P = G1α + G2β + G3γ + ... + GnC
E) În cazul legii Gibbs între numărul ecuaţiilor şi numărul variabilelor de
stare este valabilă relaţia: P ≥ C + 2

28. Principiul III al termodinamicii a fost introdus de Nernst în anul 1906 în


urma studiilor unor sisteme în medii condensate la temperaturi joase. Care
afirmaţie este adevărată?
F. El se bazează deasemenea şi pe studiile experimentale ale lui Richards din
1902 asupra mărimilor termodinamice calculate din măsurători de
electricitate în cazul unor medii cunoscute
G. la temperaturi scăzute entropia nu mai este funcţie de stare şi tinde către o
valoare constantă care nu mai depinde de pararametrii de stare pentru că:
H. În limbaj geometric teorema calorică a lui Nernst se enunţă astfel
∂S ∂S
lim ( )T ≠ lim ( )T ≠ 0
T →0 ∂P T →0 ∂V
“tangenta trigonometrică a unghiului pe care îl face tangenta geometrică
cu axa absciselor este diferită de 0”.
I. odată cu scăderea temperaturii către 0 K la sistemele în echilibru, variaţia
de entalpie liberă ΔG şi cea de entalpie ΔH (deci de energie internă) devin
independente de temperatură iar la 0K procesele decurg fără variaţie de
entropie şi de capacitate calorică.
J. Reprezentarea teoremei lui Nernst se poate face prin una din ecuaţiile
necesare şi suficiente:
∂ΔG
lim( ) P ≠ 0; sau lim(ΔS ) ≠ 0
T →0 ∂T T →0

29. Legea acţiunii maselor a lui Güldberg şi Waage defineşte constanta de echilibru
a reacţiei care este egală cu raportul dintre produsul concentraţiilor corpurilor
rezultate din reacţie, ridicate la puterile coeficienţilor stoechiometrici
corespunzători şi produsul concentraţiilor reactanţilor la puterea coeficienţilor lor
stoechiometrici. Care afirmatie este adevarată ?
A. Echilibrul chimic este caracterizat de ecuaţia:
'
Π' x νi ' i
ΔG o (T , P ) + RT ln i
=0
Π x νi i
i
B. În cazul gazelor perfecte variaţia stoechiometrică a potenţialului chimic
molar parţial standard este diferită de variaţia energiei libere molare
Gibbs:
C. Constanta de echilibru nu depinde de parametrii de stare asociaţi reacţiei
chimice, cum ar fi temperatura şi presiunea.
D. Constanta de echilibru nu este un număr fără dimensiune ci cu formulări

Δμ o ≠ ΔG o
diferite în funcţie de modul de exprimare a concentraţiei.
E. Constanta de echilibru a fost denumită şi constantă de afinitate, întrucât
valoarea sa reflectă o afinitate numai între produsii de reactanţi.

30. Constantele de echilibru se formulează în funcţie de modul de


exprimare a concentraţiilor corpurilor care participă la reacţiile
reversibile. Care afirmatie este adevarată ?
A. În cazul reacţiilor ce se desfăşoară în fază gazoasă modalitatea cea
mai potrivită de exprimare a concentraţiei este presiunea parţială a
componenţilor iar constanta de echilibru Kc
B. Legătura constantelor de echilibru Kx şi Kp se stabileşte ţinând
seama de conversia dintre concentraţii şi anume fracţia molară xi =
Pi/P.
C. Legătura constantelor de echilibru Kx şi Kp
ν 1' ν 2' ν 3' ν i' ν 1' ν 2' ν 3' ν i'
x ' x ' x ' ......xi' p1' p2' p3' ...... pi'
K x = 1ν 1 2ν 2 ν3 3 = − P − Δν
x1 x2 x3 .......xνi i p1ν 1 pν2 2 pν3 3 ....... pνi i

D. pentru toate cele trei forme diferite ale constantei de echilibru Kx, Kp
şi Kc se poate scrie:
RT Δν
K x = − K P P − Δν = − K c ( )
P

E. Relaţia de legătură a fracţiei molare şi concentraţia volumică este:


− RT
xi = ci
P

31. În 1884,principiul lui Le Chatelier, a fost enunţat astfel: “dacă asupra


unui sistem în echilibru se exercită o constrângere externă echilibrul se
deplasează în sensul diminuării constrângerii”.
Care afirmatie este adevarată ?
A. dacă asupra unei reacţii chimice la echilibru se exercită o forţă
externă concentraţia reactanţilor şi a produşilor se modifică astfel
încât să se diminueze forţa exercitată.
B. la o reacţie cu variaţie de volum (ΔV<0), o perturbare a presiunii
(dP>0) conduce la o micşorare a avansării (dλ<0) şi invers,
C. la o reacţie cu micşorare de volum (ΔV>0) mărirea presiunii
(dP>0) conduce la o creştere a valorii avansării (dλ>0).
D. dacă o reacţie la echilibru este însoţită de absorbţie de căldură
(ΔH<0), adică reacţia este endotermă, constanta de echilibru creşte
cu temperatura;
E. dacă reacţia este însoţită de degajare de căldură (ΔH>0), reacţie
exotermă, constanta de echilibru scade cu creşterea temperaturii.

32. Efectul presiunii asupra echilibrului chimic poate fi analizat de asemenea


pe baza constantei de echilibru sau a avansării de echilibru. Care afirmatie
este adevarată ?
A. Variaţia constantei de echilibru cu presiunea se evidenţiază prin derivarea
logaritmului constantei de echilibru în raport cu presiunea
B. Conform principiului Le Chatelier, constanta de echilibru creşte cu
descresterea presiunii şi favorizează formarea produşilor cu volum mai mic
dacă reacţia decurge la echilibru cu ΔV>0
C. Conform principiului Le Chatelier constanta de echilibru descreşte cu
creşterea presiunii şi favorizează formarea compuşilor cu volum mai mare
dacă .ΔV<0
D. pentru calcularea constantei de echilibru la o temperatură dată, dacă se
cunoaşte valoarea sa la o altă temperatură, se utilizează ecuatia următoare
⎛ ∂ ln K x ⎞ ΔH
sub forma sa integrală ⎜ ⎟ =−
⎝ ∂T ⎠ P RT 2
E. izoterma Planck – van Laar.se defineste prin ecuaţia:

⎛ ∂ ln K x ⎞ ΔV
⎜ ⎟ =−
⎝ ∂P ⎠T RT

33. Considerând ecuaţia de legătură KP=KxPΔν , rezultă:

⎛ ∂ ln K x ⎞ ⎛ ∂ ln P ⎞ ⎛ ∂ ln K x ⎞ Δν
⎜ ⎟ + Δν ⎜ ⎟ =0 ⎜ ⎟ =−
⎝ ∂P ⎠T ⎝ ∂P ⎠T ⎝ ∂P ⎠T P
Care afirmatie este adevarată ?
A. Se observă că deşi constanta KP nu depinde de presiune, aceasta nu
modifică valoarea constantei Kx deci a valorii avansării de echilibru.
B. permite la echilibre în gaze ideale să se prevadă influenţa presiunii
ţinând cont de semnul mărimii Δν (variaţia totală a coeficienţilor
stoechiometrici): La reacţii cu Δν=0, efectul presiunii este nul;
C. La reacţii cu Δν>0, (creştere de volum), creşterea presiunii conduce
la cresterea valorii Kx. Deci efectul creşterii presiunii este
favorabil;
D. La reacţii cu Δν<0 (micşorare de volum), creşterea presiunii produce
micşorarea valorii Kx.
E. La reacţii cu Δν<0 deplasarea se produce în sensul creşterii
proporţiei de produşi în amestec, la scaderea presiunii.

34. Ca potenţiale termodinamice au fost definite : energia liberă Helmholtz,


F, entalpia liberă Gibbs, G, potenţialul termodinamic Planck, Φ şi funcţia lui
Massieu,Ψ. Care afirmatie este adevarată ?
A. Diferenţiala totală a funcţiei F este :
dF ≥ dU − TdS − SdT
B. Energia liberă Helmholtz, F se defineşte ca diferenţa dintre energia
internă U a sistemului şi energia legată (T S):
F = U − TS
C. Dacă în procesul de echilibru se efectuează numai lucru de expansiune se
poate scrie:

dF ≥ − SdT − PdV
D. Pentru T = constant se obţine :
dF ≥ − PdV
E. Deci la T şi V constant se obţine ecuaţia:
(dF )T ,V ≥ 0

36. Majoritatea proceselor însă se desfăşoară în condiţii de P şi T constante.


In acest caz a fost introdus un nou potenţial termodinamic şi anume
entalpia liberă Gibbs. Care afirmatie este adevarată ?
A. Potenţialul Gibbs se defineşte ca diferenţa dintre entalpie şi energia
legată, TS
G ≠ H − TS
B. La echilibru sunt valabile relaţiile:
C. Altfel spus, în condiţii de T şi P constante, decurg spontan acele procese
care sunt însoţite de crestere a entalpiei libere Gibbs.
(dG )T , P ≠ 0
D. Entalpia liberă Gibbs permite stabilirea în mod analog cu energia liberă
(dG )T , P ≤ 0
Helmholtz a unui criteriu de minim de evoluţie şi echilibru.
E. Variaţia elementară a entalpiei libere Gibbs cu parametrii asociaţi T, P şi
λ este sub forma:
⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞
(dG )T , P , λ = ⎜ ⎟ dT − ⎜ ⎟ dP − ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ P , λ ⎝ ∂P ⎠T , λ ⎝ ∂λ ⎠T , P

37. Care afirmatie este adevarată ?


A. Potenţialul termodinamic Planck este definit cu ajutorul energiei libere
Helmholtz sub forma :

G
Φ=
T

B. Funcţia lui Massieu este un potenţial termodinamic definit cu ajutorul


energiei libere Gibbs sub forma:

F
Ψ=
T

C. Criteriile de evoluţie şi de echilibru definite cu ajutorul acestor două


potenţiale în funcţie de parametrii asociaţi sunt sub forma:

(dΦ )T , P ≤ 0
D. Pe baza criteriilor Helmholtz şi Gibbs, care sunt criterii de maxim, au fost
definite şi criterii de minim prin potenţialul termodinamic Planck şi prin
funcţia lui Massieu .
E. Criteriile de evoluţie şi de echilibru definite cu ajutorul acestor două
potenţiale în funcţie de parametrii asociaţi sunt sub forma:
(dΨ )T ,V ≥ 0

38.Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate ?


A. reacţiile exoterme sunt reacţii în care se absoarbe energie iar cele endoterme
sunt reacţiile în care au loc cedări de energie;
B. reacţiile exoterme sunt reacţii în care nu se eliberează energie iar cele
endoterme sunt reacţiile în care nu se absoarbe energie;
C. entropia scade cu tăria legăturii dintre atomi;
D. reacţiile exoterme sunt reacţii în care se eliberează energie iar cele endoterme
sunt reacţiile în care se absoarbe energie;
E. entalpia scade la dizolvarea unui gaz în apă.

39. Cantitatea de energie acceptată sau degajată de un sistem depinde de:


A. stările iniţiale şi finale ale sistemului ;
B. stările intermadiare prin care trece sistemul ;
C. starea iniţială dar cea finală nu afectează sistemul;
D. energia solară care este înregistrată în acel moment;
E. parametrii de sare nu influenţeză cantitatea de energie acceptată sau degajată
de sistem.
A

40. Cunoscându-se entalpiile de formare, arătaţi care din următorii oxizi


este cel mai stabil ?
A. CO(g) Hf0 = −110,4 kJ/mol
B. SO2(g) Hf0 = −296,61 kJ/mol
C. SiO2(s) Hf0 = −858,572 kJ/mol
D. Fe2O3(s) Hf0 = −821,4 kJ/mol
E. CO2(g) Hf0 = −393,2 kJ/mol.

41. Căldura molară de dizolvare se defineşte ca fiind:


A. căldura degajată de dizolvarea unui mol de substanţă într-un litru de solvent

B. căldura absorbită la dizolvarea unui mol de substanţă într-un litru de solvent


C. căldura degajată sau absorbită la dizolvarea unui mol de substanţă într-un litru
de solvent
D. căldura degajată sau absorbită la dizolvarea unui mol de substanţă într-o
cantitate foarte mare de solvent
E. nici una din definiţii nu este corectă.

42. Cunoscând următoarele reacţii şi efectele termice în aceleaşi condiţii


de presiune şi temperatură, deduceţi căldura de formare din elemente a N2O:
N2(g) + 3H2(g) = 2NH3(g) ΔH1 = −22 kcal
3N2O(g) + 2NH3(g) = 4N2(g) + 3H2O(g) ΔH2 = −201 kcal
N2H4(g) + O2(g) = N2(g) + 2H2O(g) ΔH3 = −138 kcal
N2(g) + 2H2(g) = N2H4(g) ΔH4 = +23,6 kcal

A. +24,25 kcal/mol
B. +17,13 kcal/mol
C. −242,5 kcal/mol
D. −17,13 kcal/mol
E. +41,38 kcal/mol.

43. În care din cazuri reacţia este posibilă la orice temperatură ?


A. ΔH < 0; ΔS > 0
B. ΔH < 0; ΔS < 0
C. ΔH > 0; ΔS > 0
D. ΔH > 0; ΔS < 0
E. ΔG > 0; ΔS > 0.

44. Care afirmaţie referitoare la energia de legătură este corectă ?


A. este egală cu energia de hidratare a moleculelor
B. este suma energiilor de formare a elementelor
C. este media energiilor de disociere pentru un anumit tip de legătură
D. are întotdeauna valori mai mari decât ale energiei de ionizare
E. măreşte dizolvarea substanţelor.

45. Despre energiile de legătură dintre doi atomi de carbon se poate


spune :
A. EC−C > EC=C > EC≡C
B. EC−C = EC=C = EC≡C
C. EC−C < EC=C < EC≡C
D. EC−C < EC=C > EC≡C
E. EC−C > EC=C < EC≡C.

46.La care dintre următoarele reacţii variaţia entalpiei libere a


sistemului este ΔG < 0 ?
A. CO2g = COg +½ O2g
B. I2,g + H2,g = 2HI g
C. NO2 = NOg + ½ O2g
D. CO2g + NOg= NO2g + COg
E. 2H2O2g = 2H2Ol + O2g.
Se dau valorile: (Go298)H202 = - 24, 73 kcal/mol,
(Go298)H20 = - 56,68 kcal/mol, (Go298)HI = +1,70 kcal/mol,
(Go298)NO2g = +51,83 kcal/mol, (Go298)COg = -137,1 kcal/mol,
(Go298)CO2g = -394,17 kcal/mol, (Go298)NOg = +86,52 kcal/mol,

47. Într-o reacţie catalitică promotorul măreşte:


A. gradul de dispersie a reactanţilor
B. activitatea catalizatorului
C. suprafaţa de contact
D. intimitatea contactului reactanţilor
E. gradul de dispersie al catalizatorului.

48. Se consideră că descompunerea pietrei de var are loc fără nici o variaţie de
entalpie. Variaţia entropiei în timpul reacţiei este ΔS=160,5 J/mol iar entropiile
standard sunt: pentru CO2(g) 213,6 J/grad.mol, iar pentru CaCO3(s) 92,79
J/grad.mol. Entropia standard a CaO(s) este:
A. 52,30 J/grad.mol
B. 250,40 J/grad.mol
C. 42,35 J/grad.mol
D. 50,23 J/grad.mol
E. 39,62 J/grad.mol.

49. Variaţia de entropie la dizolvarea sării de bucătărie în apă este :


A. ΔS < 0
B. ΔS > 0
C. ΔS = 0
D. ΔS nu variază
E. ΔS este oscilantă
Se dau valorile: (So298)NaCl = 72,31 J/mol grad
(So298)H2Ol = 69,81 J/mol grad, (So298)HClg = 186,7 J/mol grad,
(So298)N(OH) = 52,25 J/mol grad.

50. Care afirmaţie referitoare la căldura de neutralizare este corectă ?


A. reprezintă căldura degajată la hidroliza unui ion gram de hidroniu
care reacţionează în soluţie diluată cu un ion gram de ion hidroxil;
B. reprezintă căldura absorbită la neutralizarea unui mol de substanţă
într-o cantitate mare de solvent pentru a forma o moleculă gram de
apă
C. reprezintă căldura degajată când un mol de hidroniu reacţionează în
soluţie concentrată cu un mol de hidroxil pentru a forma o moleculă
gram de apă;
D. reprezintă căldura degajată când un ion gram de hidroniu reacţionează
în soluţie diluată cu un ion gram de ion hidroxil pentru a forma o
moleculă gram de apă;
E. reprezintă căldura absorbită la reducerea unui mol de substanţă într-o
cantitate mare de solvent pentru a forma o moleculă gram de apă.

51. Despre energia de legătură se poate spune că:


A. este egală cu energia coulombiană;
B. reprezintă o valoare medie a energiilor de disociere pentru un anumit
tip de legătură;
C. este egală cu energia dipol-dipol ;
D. are întotdeauna valori mai mari decât suma energiei de disociere şi a
celei de scindare;
E. cu cât energia de legătură este mai mică cu atât legătura este mai
puternică.

52. Căldura de vaporizare a apei (ΔH) la 1050 C este de 40 066 J/mol grad. Variaţia
entropiei este 107,4 J/mol grad. Care afirmaţie referitoare la variaţia de entalpie la
conversia unui mol de apă lichidă în vapori este corectă ?
A. −1062 J/mol; spontan
B. 263 J/mol; echilibru
C. −531 J/mol; spontan
D. 0 J/mol; echilibru
E. 530 J/mol; nu este spontan.

53. Considerând notaţiile:


Ea = energia de activare,
E* = energia complexului activat,
ER = energia reactanţilor,
Ep = energia produşilor de reacţie,
ΔH = entalpia de reacţie,
care relaţie corespunde calculului energiei de activare ?
A. Ea = ΔH + ER
B. Ea = Ep - ER
C. Ea = E* + ER
D. Ea = E* - ER
E. Ea = E* - ΔH.

54. Care ecuaţie termochimică este incorect scrisă ?


A. C(s) + O2(g) → CO2(g), ΔH = −393,2 kJ.
B. CO(g) + 1/2O2(g) → CO2(g), ΔH = −282,8 kJ.
C. Ca(g) + 2H2O(1) → Ca2+(g) + HO−(1) + H2(g), ΔH = −430,54 kJ.
D. 1/2H2(g) + 1/2I2(g) = HI(g), ΔH = 25,9 kJ.
E. 2Al(s) + 3/2O2(g) → Al2O3(s), ΔH = −1670 kJ.

55.Considerând variaţia entalpiei libere, o reacţie este spontană atunci când:


A. ΔG < 0
B. ΔG = 0
C. ΔG > 0
D. spontaneitatea nu este influenţată de variaţia entalpiei libere
E. spontaneitatea depinde atât de creşterea entalpiei libere cât şi de
scăderea temperaturii

56. Care afirmaţie este incorectă ?


A. entropia creşte cu masa moleculară a substanţelor
B. entropia creşte la vaporizarea sau sublimarea substanţelor
C. entropia scade cu tăria legăturii dintre atomi
D. entropia scade la dizolvarea unui solid în apă
E. entropia scade la dizolvarea unui gaz în apă.

57. Variaţia de entalpie ΔH depinde de:


A. stările intermediare ale transformării
B. starea iniţială şi cea finală
C. timpul necesar transformării
D. volum
E. energia liberă Helmholtz.
58. Ştiind că entalpia liberă de formare a apei este − 228,23 kJ/mol, iar a H2O2
−103,25 kJ/mol, care afirmaţie referitoare la reacţia de descompunere a apei
oxigenate este corectă ?
A. ΔG = −124,98 kJ; reacţia este spontană
B. ΔG = 124,98 kJ; reacţia nu este spontană
C. ΔG = 321,48 kJ; reacţia nu este spontană
D. ΔG = −321,48 kJ; reacţia este spontană

59. La arderea carbonului:


A. ΔS > 0 şi ΔH > 0
B. ΔS < 0 şi ΔH < 0
C. ΔS > 0, iar ΔH < 0
D. ΔS < 0, iar ΔH > 0
E. ΔS = 0; ΔH = 0.

60.Se dau următoarele reacţii termochimice:


Ca(s) + 2H2O(1) = Ca+2(aq) + 2 HO−(aq) + H2(g) + 430,54 kJ
CaO(s) + H2O(1) = Ca+2(aq) + 2 HO−(aq) + 81,5 kJ
H2(g) + 1/2O2(g) = H2O(1) + 285,5 kJ
Variaţia de entalpie pentru reacţia:
Ca(s) + 1/2O2(g) = CaO(s) este:
A. ΔH = −285,5 kJ
B. ΔH = −392,5 kJ
C. ΔH = +836 kJ
D. ΔH = −634,54 kJ
E. ΔH = +634,40 kJ.

61. Care dintre relaţii demonstrează că reacţia:


NH4NO2(s) → N2(g) + 2H2O(l) are loc în condiţii normale:
A. ΔG = 0; ΔH < 0; ΔS > 0
B. ΔG > 0; ΔH < 0; ΔS < 0
C. ΔG < 0; ΔH < 0; ΔS > 0
D. ΔG < 0; ΔH > 0; ΔS > 0
E. ΔG < 0; ΔH > 0; ΔS < 0

62. Cunoscându-se valorile energiilor de legătură: EH-H = 430 kJ/mol; EN-N = 940
kJ/mol şi EN-H = 385 kJ/mol, precum şi ΔS = −100 J/mol.gram, care este entalpia
de formare a amoniacului şi temperatura peste care reacţia de sinteză devine
spontană ?
A. −40 kJ/mol; 4000 C
B. −80 kJ/mol; 4000 C
C. 40 kJ/mol; 1270 C
D. −40 kJ/mol; 1270 C
E. 80 kJ/mol; 1270 C.
63. Despre căldura de reacţie ΔH se poate spune că:
A. pentru reacţiile exoterme este dependentă de energia de activare
B. pentru reacţiile endoterme este dependentă de energia de activare
C. atât pentru reacţii endoterme cât şi pentru reacţii exoterme depinde de
energia de activare
D. atât pentru reacţii exoterme cât şi pentru reacţii endoterme depinde de
energia de activare şi viteza de reacţie
E. atât pentru reacţii exoterme cât şi pentru reacţii endoterme este
independentă de energia de activare şi de viteza de reacţie.

64. Care este căldura de formare a amoniacului având în vedere


următoarele reacţii şi variaţii de entalpie:
4 NH3 (g) + 3O2 (g) → 2N2 (g) + 6H2O (g) ΔH1 = −1265,7 kJ
2 H2 (g) + O2 (g) → 2H2O (g) ΔH2 = −483,2 kJ
1/2N2(g) + 3/2H2 (g) → NH3 (g) Δ H3 = ?
A. 56 kJ/mol
B. −46 kJ/mol
C. −30 kJ/mol
D. 136 kJ/mol
E. 42 kJ/mol.

65. Precizaţi răspunsul corect referitor la reacţia:


2HgI2(s) → Hg2I2(s) + I2(g)
A. entalpia liberă a reacţiei este ΔG < 0 la scăderea temperaturii
B. entalpia liberă a reacţiei este ΔG = 0 la temperatură mai mică decât
concentraţia
C. entalpia liberă a reacţiei este ΔG > 0 la creşterea temperaturii
D. entalpia liberă a reacţiei este ΔG < 0 la creşterea temperaturii
E. entalpia liberă a reacţiei este ΔG = 0, deci este o reacţie ireversibilă.

66. Care afirmaţie referitoare la căldura molară de dizolvare este


corectă ?
A. reprezintă căldura degajată la oxidarea unui mol de substanţă;
B. reprezintă căldura absorbită la neutralizarea unui mol de substanţă
într-cantitate mare de solvent;
C. reprezintă căldura degajată sau absorbită la dizolvarea unui mol de
substanţă într-o cantitate mare de solvent;
D. reprezintă căldura absorbită la arderea unui mol de substanţă într-o
cantitate mare de solvent;
E. reprezintă căldura absorbită la reducerea unui mol de substanţă într-o
cantitate mare de solvent.

67. Care afirmaţie referitoare la căldura de formare este corectă ?


A. reprezintă variaţia de entropie a sistemului în reacţia de sinteză a unui
mol de substanţă din elementele componente;
B. reprezintă variaţia de energie internă a sistemului în reacţia de sinteză
unui mol de substanţă din elementele componente;
C. reprezintă variaţia de entalpie a sistemului în reacţia de sinteză a unui
mol de substanţă din elementele componente;
D. reprezintă variaţia de entalpie a sistemului în reacţia de oxidare a unui
mol de substanţă din elementele componente;
E. reprezintă variaţia de entalpie liberă a sistemului în reacţia de oxidare
unui mol de substanţă din elementele componente.

68. Care afirmaţie referitoare la energia internă este corectă ?


A. reprezintă suma entropiilor rezultate din diferite mişcări şi
interacţiuni ce au loc în sistem;
B. reprezintă suma capacităţilor calorifice rezultate din diferite mişcări şi
interacţiuni ce au loc în sistem;
C. reprezintă suma energiilor rezultate din diferite mişcări (translaţie,
rotaţie, vibraţie) şi interacţiuni (intramoleculare şi intermoleculare) ce
au loc în sistem;
D. reprezintă suma afinităţilor mecanice rezultate din diferite mişcări
(translaţie, rotaţie, vibraţie) şi interacţiuni (intramoleculare şi
intermoleculare) ce au loc în sistem;
E. reprezintă suma afinităţilor chimice rezultate din diferite mişcări şi
interacţiuni ce au loc în sistem.

69. Fie reacţia N2O4(g) ⇔2 NO2(g) la 21,5 oC şi 59,7 mmHg. Dacă gradul de disociere
α = 0,483 valorile constantelor Kx, Kp, Kc sunt:
A. 16 40.10-9 76.10-2
B. 5 104.10-5 6,4.10-6
. -3
C. 1,21 95,04 10 3,94.10-3
. -1
D. 7,5 64 10 16,4.10-7
E. 9,51 88.10-2 4,4.10-4

70. Un amestec de hidrogen şi iod, având concentraţiile iniţiale egale cu 0,02 moli/L,
se încălzesc la 327 0C. Cunoscând valoarea constantei de echilibru K=8,34, pentru
reacţia: 1/2H2 + 1/2I2 ⇔ HI, care sunt concentraţiile celor 3 componente la
echilibru:
A. [H2]=[I2]=3,86.10-3 mol/L [HI] = 3,228.10-3 mol/L
-3
B. [H2]=[I2]=3,86.10 mol/L [HI] = 32,28.10-3 mol/L
C. [H2]=[I2]=10-2 mol/L [HI] = 10-2 mol/L
D. [H2]=[I2]=2.10 mol/L [HI] = 4.10-2 mol/L
-2

E. [H2]=[I2]=3,86.10-3 mol/L [HI] = 7,72.10-3 mol/L.

71 Legea echilibrului chimic a fost dată de:


A. Berthelot
B. Le Chatelier si Laplace
C. Guldberg şi Waage
D. Waage si Mayer
E. Guldberg si Planck
72.Relaţia K = x2 c/(1-x) reprezintă:
A. Legea diluţiei a lui Ostwald
B. Legea lui Guldberg şi Waage
C. Principiul lui Le Chatelier
D. Produsul ionic al apei
E. Gradul de hidroliză

73. Care afirmaţie referitoare la principiul lui Le Chatelier, este corectă ?


A. dacă asupra unui sistem în echilibru se acţionează cu o constrângere echilibrul
se deplasează în sensul creşterii constrângerii
B. dacă asupra unui sistem în echilibru nu se acţionează cu o constrângere
echilibrul se deplasează în sensul diminuarii constrângerii
C. dacă asupra unui sistem în echilibru se acţionează cu o constrângere echilibrul
nu se deplasează în sensul diminuarii constrângerii
D. dacă asupra unui sistem în echilibru se acţionează cu o constrângere echilibrul
se deplasează în sensul diminuarii constrângerii
E. dacă asupra unui sistem în echilibru se acţionează cu o constrângere echilibrul
rămâne constant

74.Pentru reacţia 3Fe2O3(s) ⇔ 2Fe3O4(s)+1/2O2(g) se cunosc ΔHo298= 55,5 kcal/mol şi


ΔGo298=46,5 kcal-mol. Constanta de echilibru Kp la 25 oC are valorile:
A. 7,8 . 10-35
B. 1,8 . 10-30
C. 6,4 . 10-15
D. 8,5 . 10-40
E. 7,8 . 10-20

75. Într-un vas de 2 L se introduc la 200 oC şi la presiunea de 1,315


atm abur şi fier având loc reacţia:
3/4 Fe + H2O ⇔1/4 Fe3O4+H2
Cunosând că la echilibru presiunea parţială a hidrogenului este de 1,255 atm
constanta de echilibru Kp are valoarea:
A. 80,6
B. 40,5
C. 20,9
D. 10-2
E. 4.103

76. Considerând sistemul gazos:


A + B ⇔ 2AB, concentraţiile iniţiale sunt:
[A] = a moli/L, [B] = b moli/L, [AB] = 2c moli/L.
Care este valoarea constantei de echilibru ?
A. Kp = 4c2 / (a-c)(b-c)
B. Kp = 2c2 / (a-c)(b-c)
C. Kp = c2 / (a-c)(b-c)
D. Kp = Kc
E. Kp = c2 / ab.
77.Pentru reacţia: A + B ⇔ C + 2D, s-a lucrat cu un amestec de A şi B în raport
molar 1:2. Expresia constantei de echilibru este:
A. Ke = 4x3 / (1-x)(2-x)V
B. Ke = 3x2 / (1-x)(2-x)V
C. Ke = 2x / (1-x)2 (2-x)V
D. Ke = 3x3 / (1-x)2 (2-x)V
E. Ke = 5x3 / (1-x)2 (2-x)V.

78. Să se deducă relaţiile dintre Kc, Kp şi Kx pentru următoarea reacţie în fază


gazoasă: N2 + 3H2 ⇔ 2NH3.
A. Kc = Kp(RT)-2 Kp = KxP-2 Kc = Kx(P/RT)-2
B. Kc = Kp(RT)2 Kp = KxP2 Kc = Kx(P/RT)2
C. Kc = Kp(RT)-2 Kp = Kx /P Kc = Kx(P/RT)2
D. Kc = Kp(RT)2 Kp = KxP2 Kc = Kp(RT)2P2
E. Kc = Kp(RT)2 Kp = Kx P-2 Kc = Kx(P/RT)-2

79. Pentru reacţia: 2A + B ⇔ C + 2D, concentraţiile la echilibru sunt: [A]=10-1


mol/L, [B]=2.10-1 mol/L, [C]=5.10-1 mol/L, iar Kc=2,25. Concentraţia substanţei
D la echilibru este:
A. 0,09 mol/L
B. 0,95 mol/L
C. 6,7 mol/L
D. 0,67 mol/L
E. 0,3 mol/L.

80. Se dau următoarele reacţii:


(1) CO(g) + Cl2(g) ⇔ COCl2(g)
(2) H2(g) + I2(g) ⇔ 2HI(g)
(3) H2O (g) ⇔ H2(g) + ½ O2 (g)
Care afirmaţie este corectă ?
A. creşterea presiunii favorizează deplasarea echilibrului în reacţiile (1)
şi (2) de la stânga la dreapta
B. scăderea presiunii favorizează deplasarea echilibrului în reacţia (3) de
la dreapta la stânga
C. creşterea volumului favorizează deplasarea echilibrului în reacţiile (1)
şi (3) de la stânga la dreapta
D. scăderea temperaturii favorizează deplasarea echilibrului în reacţia
(3) de la stânga la dreapta
E. creşterea temperaturii favorizează deplasarea echilibrului în reacţia
(3) de la stânga la dreapta.

81. Să se calculeze constanta de echilibru, Kp, la 727 K, pentru reacţia: 2NO(g) +


O2(g) ⇔ 2NO2(g), cunoscând constantele de echilibru la 727 K ale reacţiilor:
SO2(g) + NO2(g) ⇔ SO3(g) + NO(g) Kp1 = 7,6 atm-1
SO2(g) + 1/2O2(g) ⇔ SO3(g) Kp2 = 26,8 atm-1
A. 3,52 atm
B. 3,52 atm-1
C. 12,43 atm-1/2
D. 12,43 atm-1
E. 6,21 atm1/2

82. La conversia CO cu vapori de apă s-au găsit 2 moli/L din fiecare gaz. Care din
afirmaţiile de mai jos este adevărată ?
A. iniţial au reacţionat 3 moli CO cu 2 moli apă
B. Kc=1
C. Kp≠ Kc
D. Densitatea amestecului rezultat la echilibru este 3,75 g/L
E. Densitatea amestecului rezultat la echilibru este 1,75 g/L

83. Pentru reacţia: A + B ⇔ 2C, concentraţiile la echilibru sunt [A]=[B]=2 moli/L,


iar randamentul de transformare este de 25%. Valoarea constantei de echilibru
este :
A. 0,176
B. 1,76
C. 1,00
D. 4,35.10-2
E. 4,35.10-1.

84. Care afirmaţie referitoare la proprietăţile unui sistem în echilibru este


incorectă ?
A. este stabil dacă se menţin constante condiţiile exterioare
B. este rezultatul a două procese care se desfăşoară cu viteze egale dar în
sensuri opuse
C. entalpia liberă a sistemului este egală cu zero
D. prezintă mobilitate, revine spontan la starea iniţială când încetează
acţiunea perturbatoare
E. entalpia liberă a sistemului este ΔG > 0.

85. Ştiind că în reacţia de echilibru: A + B ⇔ C + D, concentraţiile la echilibru


sunt: [A]=5 moli/L, [B]=8 moli/L, iar [C]=[D] şi Kc=0,4, care sunt valorile
concentraţiilor pentru substanţele C şi D ?
A. 2 moli/L
B. 3 moli/L
C. 4 moli/L
D. 2,5 moli/L
E. 3,5 moli/L

86.Ştiind că pentru reacţia generală: 3A ⇔ B + 2C, compoziţia la echilibru este


de [A]=1 mol/L, [B]=1 mol/L şi [C]=2 moli/L, se cere concentraţia iniţială a
substanţei A:
A. 2 moli/L
B. 4 moli/L
C. 5 moli/L
D. 6 moli/L
E. 8 moli/L.

88. Gradul de disociere al acidului iodhidric este 0,245 la 520 0C. Care sunt valorile
constantelor Kp şi Kc la această temperatură ?
A. 6.10-2
B. 5.10-3
C. 2,5.10-4
D. 2.10-2
E. 3.10-3.

89. Relaţia dintre constantele Kc şi Kp pentru reacţia:


CO2(g) + H2O ⇔ CO(g) + H2O(g) este:
A. Kp = KcRT
B. Kp = Kc/RT
C. Kp = Kc (RT)2
D. Kp = Kc
E. Kp = Kc (RT)-4

90 Din CO şi Cl2 la întuneric şi 1270 C se obţine fosgen:


CO + Cl2 ⇔ COCl2. Dacă s-au luat în lucru 1 mol CO şi 1 mol Cl2 şi doar
80% din CO se transformă, la presiunea de 1 atm, valorile constantelor de
echilibru Kc şi Kp, precum şi unităţile lor de măsură sunt:
A. Kp=24 atm-1 Kc=787,2 L/mol
B. Kp=25,8 mol/L.atm Kc= L-1mol-1
C. Kp=25,8 atm Kc=856,5 mol/L
D. Kp=25,8 atm/l.mol Kc=856,5 mol/L2
-1
E. Kp=25,8 atm /l Kc=856,5 L2/mol2.atm.

91 Pentru reacţia: A ⇔ 3B + C s-au luat în lucru 2 mol/L substanţă A. Dacă la


echilibru s-au găsit 0,5 mol/L din substanţa A, valoarea lui Kc este:
A. 2,73 mol/L
B. 27,3 mol2/l2
C. 273,3 mol3/l3
D. 273,3 mol/L
E. 27,33 mol3.

92. Pentru reacţia: A + 2B ⇔C+D la echilibru [A]=[B]=[C]=[D]=2 mol/L.


Concentraţiile iniţiale ale reactanţilor la 1,5 atm sunt:
A. [A]=4 mol/L [B]=4 mol/L
B. [A]=6 mol/L [B]=4 mol/L
C. [A]=4 mol/L [B]=6 mol/L
D. [A]=4 mol/L [B]=4 mol/L
E. [A]=2 mol/L [B]=2 mol/L
93. Pentru reacţia: A + 2B ⇔ C + D la echilibru [A]=[B]=[C]=[D]=2 mol/L.
Constantele Kc şi Kp la 1,5 atm sunt:
A. Kc=0,5 mol/L Kp=3 atm
B. Kc=5 moli Kp=2,66 atm
-1
C. Kc=0,5 l.mol Kp=2,66 atm-1
D. Kc=0,5 mol-1 Kp=0,75 atm1
E. Kc=50 moli Kp=5 atm.

94. În starea de echilibru a sistemului: N2 + 3H2 ⇔ 2NH3 concentraţiile substanţelor


sunt [N2] = 3 moli, [H2] = 9 moli şi [NH3] = 4 moli. Care au fost concentraţiile
iniţiale ?
A. [H2] = 13 moli, [N2] = 7 moli
B. [H2] = 17,5 moli, [N2] = 5,5 moli
C. [H2] = 35 moli, [N2] = 11 moli
D. [H2] = 15 moli, [N2] = 7 moli
E. [H2] = 15 moli, [N2] = 5 moli.

95 În reacţia: H2 + I2 ⇔ 2HI, compoziţia sistemului la echilibru este: [H2]=4 moli/L,


[I2]=0,5 moli/L şi [HI]=10 moli/L. Ce valoare are constanta de echilibru ?
A. 2,5
B. 50
C. 3
D. 5
E. 4.

96. Compoziţia unui sistem chimic aflat în echilibru, în anumite condiţii de


temperatură şi presiune este:
A. constantă, dacă nu intervin factori externi
B. constantă şi în prezenţa unor factori externi perturbatori
C. constantă dacă vitezele directă şi inversă sunt egale cu zero
D. variabilă, depinzând de concentraţia iniţială a reactanţilor
E. constantă indiferent de condiţii.

97. Într-o reacţie de echilibru: 1A + 2B ⇔ 2C + 1D,


concentraţiile molare ale componenţilor la echilibru sunt egale cu: [A]=1 mol/L,
[B]=2 moli/L, [C]=2 moli/L, [D]=1 mol/L.
Valoarea constantei de echilibru este egală cu:
A. 1
B. 2
C. 3
D. 1,5
E. 2,5.

98.Se dă echilibrul: B + 2 A ⇔ 3C. Cunoscând concentraţiile iniţiale ale


substanţelor A=2 moli/L, B=2 moli/L şi randamentul de 60%, constanta de
echilibru este:
A. 4
B. 1,8
C. 3,2
D. 1,6
E. 6,5.

99. În starea de echilibru a sistemului: N2 + 3H2 ⇔ 2NH3, concentraţiile


substanţelor sunt: [N2]=3 moli/L; [H2] = 9 moli/L; [NH3]=4 moli/L. Care erau
concentraţiile iniţiale ale H2 şi N2 ?
A. 5 moli/L [N2], 15 moli/L [H2]
B. 15 moli/L [N2], 5 moli/L [H2]
C. 13 moli/L [N2], 7 moli/L [H2].
D. 20 moli/L [N2], 10 moli/L [H2]
E. 10 moli/L [N2], 10 moli/L [H2].

100. Care afirmaţie referitoare la constanta de echilibru Kc este corectă ?


A. este o mărime adimensională
B. este o mărime a cărei valoare depinde de valorile concentraţiilor
reactanţilor şi produşilor de reacţie
C. este o mărime cu valoare subunitară
D. este o mărime a carei dimensiune este (mol/L)n, unde n reprezintă
diferenţa dintre coeficienţii stoechiometrici ai produşilor de reacţie şi
cei ai reactanţilor
E. este o mărime care caracterizează reacţia de ionizare a electroliţilor
tari.

101 Concentraţiile la echilibru pentru reacţia: A + B ⇔ 2C


sunt [A]=[C]=1 mol/L iar [B]=0,75 moli/L. Concentraţiile iniţiale ale reactanţilor şi
valoarea constantei de echilibru sunt:
A. [A]=0,5 mol/L [B]=1,75 mol/L Kc=1,33
B. [A]=1,5 mol/L [B]=1,25 mol/L Kc=1,33
C. [A]=1,0 mol/L [B]=0,75 mol/L Kc=3,66
D. [A]=1,5 mol/L [B]=1,5 mol/L Kc=2,66
E. [A]=1,5 mol/L [B]=1,25 mol/L Kc=2,66.

102 Care afirmaţie este corectă ?


A. reacţia care are loc între ionii unei sări şi moleculele de apă se
numeşte dizolvare
B. reacţia care are loc între ionii unei sări dizolvate şi moleculele de apă
se numeşte hidratare
C. reacţia care are loc între ionii unei sări dizolvate şi moleculele de apă
se numeşte hidroliză
D. reacţia care are loc între ionii unei sări dizolvate şi moleculele de apă
se numeşte electroliză
E. reacţia care are loc între ionii unei sări dizolvate şi moleculele de apă
se numeşte solvoliză.

103 Care afirmaţie este incorectă ?


A. pentru un sistem în echilibru creşterea temperaturii favorizează
reacţia endotermă
B. pentru un sistem în echiliru scăderea temperaturii favorizează reacţia
exotermă
C. variaţia concentraţiei unuia dintre componenţii unui sistem poate
duce la modificarea echilibrului chimic
D. variaţia de volum pentru sisteme în fază gazoasă, care decurg fără
variaţia numărului de moli, nu duce la deplasarea echilibrului chimic
E. la echilibru viteza reacţiei directe v1 este egală cu viteza reacţiei
inverse v2 (v1 = v2).

104 Într-un volum de 100 mL soluţie saturată de PbCl2, aflată în contact cu sarea
solidă de PbCl2, solubilitatea sării, PbCl2, se calculează cu relaţia:
Ps
A. S =
1* 3
B. S = Ps

C. S = Ps / 1 * 2 2
Ps
D. S =3
1* 2 2
E. S = 3Ps

105 .Care afirmaţii referitoare la produsul de solubilitate sunt corecte?


A. în soluţia saturată a unui electrolit greu solubil, produsul concentraţiilor ionilor
acestuia este constant, la o temperatură dată şi se numeşte produs de solubilitate;
B. într-o soluţie nesaturată, produsul concentraţiilor ionilor rezultaţi este constant, la
o temperatură dată dată şi se numeşte produs de solubilitate;
C. produsul de solubilitate, Ps, este invers proporţional cu constanta de solubilitate
Ks ;
D. produsul de solubilitate variază cu totalitatea speciilor reactive la o temperatură
dată;
E. produsul de solubilitate, Ps, variază direct proporţional cu constanta de
solubilitate Ks .

106. Apariţia ionilor H3O+ în soluţiile apoase ale acizilor reprezintă:


A. un proces de dizolvare
B. o reacţie de hidratare
C. o reacţie de ionizare
D. o reacţie de homoliză
E. o reacţie de disproporţionare acido-bazică.

107. Care afirmaţie referitoare la constanta de hidroliză (Kh) a sării NaCN este
corectă ?
A. Kh = KH2O / Ka
B. Kh = KH2O / Kb
C. Kh caracterizează echilibrul de complexare a ionului Na+ cu molecule
de apă
D. Kh = [HCN][HO−] / [CN−][H2O]
E. Kh caracterizează echilibrul de solubilitate a sării Na+CN−.

108. Dacă pH-ul unei soluţii este egal cu 3, concentraţia ionilor de hidrogen
conţinuţi într-un litru de soluţie este:
A. [H+]=103 mol/L
B. [H+]=10-3 mol/L
C. [H+]=5.10-3 mol/L
D. [H+]=3.10-3 mol/L
E. [H+]=3.10-3 mol/L

109. Relaţia care defineşte produsul ionic al apei este:


A. K = [HO-] [H3O+] / [H2O]2
B. KH2O = [HO-] [H3O+]
C. KH2O = [H3O-] = [HO-] = 10-7 mol/L
D. [H3O+] = 10-p
E. Kh = KH2O / Ka.

110 O soluţie 0,1 M de acid clorhidric are pH=3. Valoarea Ka a acestui acid este:
A. 10-3 moli/L
B. 10-5 moli/L
C. 10-2 moli/L
D. 10-6 moli/L
E. 5.10-3 moli/L.

Partea a III-a
Termodinamica sistemelor omogene

111.Referitor la sistemele omogene, constituite ca sisteme compuse dintr-o


singură fază, care afirmaţie este corectă?
A. Faza nu reprezintă o porţiune dintr-un sistem care prezintă aceleaşi
proprietăţi în toată întinderea ei.
B. tratarea acestor sistemelor omogene se face în mod unitar, prin obţinerea
funcţiilor termodinamice pentru sistemele gazoase precum şi pentru
sistemele condensate (soluţii omogene lichide de neelectroliţi şi de
electroliţi sau sistemele solide).
C. Soluţia desi nu este un sistem omogen, este un sistem
policomponent, la care amestecarea se face la scară moleculară,
spre deosebire de amestecurile mecanice care sunt sisteme
eterogene.
D. Nu orice masă de gaz este determinată de trei variabile: temperatura,
presiunea şi volumul.
E. În starea gazoasă, atomii sau moleculele nu se găsesc într-o stare de
dezordine avansată, ei sunt insa la distanţe mari

112. La presiuni foarte mici gazele se supun unor legi simple, dictate de
relaţia dintre parametrii de stare: presiunea P, volumul V, şi temperatura T.
Referitor la sistemele omogene gazoase in stare ideala, care afirmaţie este
corectă?
A. Legea Boyle – Mariotte caracterizează transformările izoterme şi se
enunţă astfel: volumul unei cantităţi anumite de gaz este invers
proporţional cu presiunea, deci:

PoVo = P1V1 = P2V2 = const.


B. Legea Charles - volumul de gaz ideal, VT , variază direct
proporţional cu temperatura T la presiune constantă:
VT = V0 (1 + αT )

unde Vo este volumul la 0 oC.


C. Legea Gay-Lussac - presiunea gazului ideal variază direct proporţional cu
temperatura, la volum constant.

PT = P0 (1 + βT )
D. Legea lui Dalton - presiunea pe care o exercită un amestec de
gaze diferite, închise într-un recipient, nu este egală cu suma
presiunilor exercitate de fiecare gaz component dacă ar fi singur şi
ar ocupa acelaşi volum cât al amestecului la aceeaşi temperatură.
E. Conform acestor ipoteze gazul ideal nu posedă decât energie termică
(energia de interacţiune moleculară fiind nulă) si nu are un volum propriu
molecular, fiind neglijabil faţă de volumul total ocupat de el.

113. Referitor la constantele mecanice, care afirmaţie este corectă?

A. Pentru un proces izocor variaţia relativă a presiunii este


proporţională cu variaţia temperaturii. Coeficientul de
proporţionalitate fiind numit coeficient termic al presiunii, χ:
(1 / P)(∂P / ∂T )V = − χ
B. relaţia utilizată de obicei pentru evaluarea lui β din α şi χ, care nu
sunt mai uşor accesibile determinărilor experimentale, este:

χ =1α

C. Caracterizarea cantitativă a dilatării unui corp la presiune constantă, a


comprimării unui corp la presiune constantă sau a variaţiei presiunii
corpului cu temperatura la volum constant, se face utilizând constantele
mecanice.
D. Coeficientul de proporţionalitate, α se numeşte coeficient de
dilatare termică şi este definit astfel:

⎛ 1 ⎞⎛ ∂V ⎞
α = −⎜ ⎟⎜ ⎟
⎝ V ⎠⎝ ∂T ⎠ P
E. coeficient de compresibilitate izotermă βT se defineste prin relatia:
⎛ 1 ⎞⎛ ∂V ⎞
− ⎜ ⎟⎜ ⎟ = − βT
⎝ V ⎠⎝ ∂P ⎠T

114. Referitor la constantele mecanice, care afirmaţie este corectă?


A. Metoda ultrasonică nu a fost utilizată în ultimii ani pe scară largă
pentru evaluarea βT la lichide şi soluţii moleculare, soluţii de
electroliţi şi săruri topite.
B. Se constată din experienţa acumulată că atât valorile lui βT cât şi a
lui α nu depind de structura substanţelor.
C. βT la lichidele moleculare neasociate este de trei ori mai mica decât
la cele ionice,
D. În cazul solidelor anizotrope coeficienţii α şi βT sunt proprietăţi
scalare.
E. La sistemele necondensate coeficienţii mecanici sunt mai mari. În
cazul gazului ideal, din relaţia PV=RT, se poate obţine:

α = 1/ T
β = 1/ T χT = 1/ P

115. Referitor la gazul ideal, care afirmaţie este corectă?


A. Ecuaţia gazului perfect, fundamentată pe ipotezele simplificatoare ale
teoriei cinetico-moleculare a materiei, nu stă la baza tratării
termodinamice a gazelor reale.
B. Ecuaţia de stare a gazelor perfecte pentru un mol de gaz se poate
scrie şi sub forma:
PoVo P1V1
=
To T1
C. Pentru un sistem de reacţie în fază gazoasă, ideal, potenţialul
chimic al unui component chimic este:
(μi )i = (μi0 )t − RT ln(xi )t
unde: (μ0i)t este potenţialul chimic standard funcţie numai de
temperatură.
D. Izoterma de reacţie a lui van’t Hoff permite stabilirea unei alte
modalităţi de explicitare a sensului de desfăşurare a unei reacţii
chimice: K’x< Kx, ΔG<0 iar reacţia nu poate decurge
E. Invers, dupa izoterma de reacţie a lui van’t Hoff K’x> Kx, ΔG>0, iar
procesul este posibil termodinamic

116. Referitor la sistemele omogene lichide, care afirmaţie este corectă?


A. Soluţia nu este o fază omogenă, condensată, formată din doi sau mai
mulţi componenţi miscibili între carenu se exclud reacţiile chimice.
B. Din punct de vedere termodinamic soluţia nu este un sistem
omogen, policomponent, la care amestecareanu se face la scară
moleculară
C. În cele mai multe cazuri, o soluţie este formată dintr-un component
majoritar, numit dizolvant sau solvent şi unul sau mai mulţi componenţi
minoritari, numiţi dizolvaţi sau soluţi.
D. Studiul termodinamic al soluţiilor în natură reprezintă un caz limită.
E. În caracterizarea termodinamică a soluţiilor, uzual, mărimile solventului
sunt desemnate prin indicele 2, iar cele ale substanţelor dizolvate prin
indicii 3, 4, n.

117. Referitor la soluţiile ce se pot fi clasificate după diverse criterii, care


afirmatie este adevarata?
A) După starea de agregare a componenţilor - soluţii binare si soluţii
multicomponente:
B) După numărul componenţilor - soluţii solide, soluţii lichide, si soluţii gazoase,
C) După natura componenţilor - soluţii diluate si soluţii concentrate.
D) După proprietăţile termodinamice - soluţii perfecte, soluţii diluate ideale, soluţii
parţial ideale, soluţii neideale (reale).
E) După concentraţiile componenţilor - soluţii de neelectroliţi si soluţii de electroliţi
118. Referitor la soluţiile ideale care afirmatie este adevarata?
A. Solutia ideala nu este un caz limită, fiind caracterizată de relaţii
termodinamice simple.
B. soluţiile perfecte, la care legile soluţiilor ideale sunt valabile pe
întreg domeniul de concentraţii, sunt cunoscute şi ca “soluţii ideale
propriu-zise”;
C. soluţiile foarte diluate, la care legile soluţiilor ideale sunt valabile
numai la concentraţii mici, nu sunt soluţii ideale
D. Ecuaţiile soluţiilor ideale se bazează pe un model matematic complex care
nu poate fi extins direct la soluţiile reale
E. ele nu pot fi aplicate direct la clasele uzuale de soluţii

119. Referitor la soluţiile perfecte care afirmatie este adevarata?

A) Soluţiile perfecte sunt formate din componenţi cu structură chimică


apropiată,
B) moleculele lor nu au practic aceleaşi dimensiuni.
C) Definirea soluţiilor perfecte nu se bazează pe o ipoteză de natură
cinetico-moleculară
D) formarea unei soluţii ideale perfecte din componenţi puri, la T şi P
constante, nu are loc fără modificări ale energiilor de interacţiune
dintre molecule.
E) În consecinţă, la formarea unei soluţii perfecte din componenţi puri,
în condiţii izobar-izoterme, entalpia şi volumul soluţiei se compun
aditiv din entalpiile respectiv volumele componenţilor puri, nefiind
afectate de termeni corectivi. Mărimile de exces corespunzătoare
sunt nule.

120. Referitor la soluţiile perfecte care afirmatie este adevarata?


A) entalpia liberă Gibbs creste la formarea unei soluţii fata de cea calculată
aditiv din componenţii puri.
B) formarea unei soluţii perfecte are loc la entalpie constantă, la valori date
ale temperaturii şi presiunii, fără degajare sau absorbţie de căldură:
C) Reciproca indică faptul că dacă amestecarea se realizează la presiune

ðQ T, P = dH T, P = 0
constantă, în condiţii adiabatice, în cazul unei soluţii perfecte au loc
schimbări de temperatură.
D) într-o soluţie perfectă toate funcţiile termodinamice de amestecare sunt
diferite de 0
E) Amestecarea este însoţită de expansiune şi de contracţia soluţiei.

121. Referitor la soluţiile diluate ideale care afirmatie este adevarata?

A) soluţiile diluate ideale nu constituie cazul limită în care cantitatea de


solvent este predominantă în timp ce cantitatea de dizolvat este
foarte mică,
B) raportul dintre numărul de moli de dizolvat şi de solvent fiind în
general mai mic decât 10 –2 . Aceste soluţii respectă regularităţi
simple specifice.
C) în soluţii diluate fiecare moleculă dizolvată nu este supusă unei
forţe de interacţie în raport cu moleculele solventului.
D) Potenţialul chimic al solventului, în cazul unei soluţii diluate ideale,
nu este o funcţie liniară de logaritmul fracţiei molare
E) soluţia ideală se formează cu variaţie de volum, volumul total al
soluţiei calculându-se aditiv din volumele componenţilor puri;

μi = μi* (TP ) − RT ln xi

Partea IV-a
Termodinamica sistemelor eterogene

122. Referitor la sistemele eterogene care afirmatie este adevarata?


A) sistemele eterogene sunt caracterizate prin: faza, constituentul
varianţa şi compozitie
B) Faza este o porţiune dintr-un sistem care prezintă aceleaşi
proprietăţi în toată întinderea s dar nu sunt separate prin suprafeţe
de separaţie
C) Tranziţia de la o fază la alta nu este caracterizată printr-un salt în
proprietăţile fizice şi chimice
D) Varianţa nu se poate defini şi ca diferenţa dintre numărul
variabilelor independente ale sistemului şi numărul ecuaţiilor de
stare caracteristice sistemului.
E) Prin număr de constituenţi se înţelege numărul minim suficient şi
necesar de specii chimice independente, a căror masă, în fiecare
fază în parte, determină compoziţia sistemului. Componenţii se
notează cu simbolul C.

123. Referitor la varianţa care afirmatie este adevarata?

A) Varianţa unui sistem eterogen sau numărul gradelor de libertate (F)


reprezintă numărul variabilelor de stare independente (temperatura,
presiunea, forţe electromotoare, forţe magnetice, forţe
gravitaţionale, etc. ) asupra cărora se poate acţiona arbitrar, fără
modificarea stării sistemului.
B) Invarianţa sau zerovarianţa nu se poate stabili la coexistenţa a trei
faze ale aceluiaşi corp.
C) Punctul de coexistenţă a cinci faze în echilibru se numeşte punct
triplu.
D) Punctul triplu nu poate fi menţinut numai cu condiţia de nu se
acţiona arbitrar asupra nici uneia din variabilele de stare
E) Cel mai cunoscut exemplu îl reprezintă punctul triplu al apei
oxigenate.

124. Referitor la legea fazelor care afirmatie este adevarata?


A) Legea fazelor a lui Gibbs nu stabileşte o corespondenţă cantitativă între
elementele unui sistem eterogen : constituent, fază, varianţă.
B) varianţa unui sistem este egală cu diferenţa dintre numărul componenţilor
şi numărul fazelor plus 2.

F = C + P(C − 1) + 2 − PC
F = C−P+2
C) suma variabilelor sistemului este: C+P(C-1)-2.
D) numărul fazelor poate fi depăşit cu mai mult de doi faţă de numărul
constituenţilor independenţi.
E) Pentru demonstrarea acestei legi se ia în consideraţie faptul că la
echilibru toate fazele unui sistem eterogen nu au aceeaşi temperatură
şi presiune în toată întinderea lor.

125. Referitor la legea de distribuţie Nernst care afirmatie este adevarata?


A) Legea de distribuţie Nernst nu are aplicabilitate în explicarea
fenomenului de distribuţie sau repartiţie a unui corp.
B) Ea se referă la dizolvarea uniformă a unui corp între componenţii
unui sistem trifazic constituit din două lichide
C) raportul concentraţiilor unui component repartizat între două faze este
constant la o temperatură şi presiune dată.
D) Legea Nernst se poate demonstra numai pe consideraţii pur
termodinamice
E) În reale constanta de distribuţie se exprimă numai în funcţie de
fracţiile molare ale componentului C în solvenţii daţi

126. Referitor la transformările de fază care afirmatie este adevarata?


A) Transformările de fază sunt reprezentate numai de modificările
suferite de un sistem eterogen la echilibru prin trecerea
componenţilor săi dintr-o stare de agregare în alta,
B) Transformările de fază sunt reprezentate numai de modificările
suferite de un sistem eterogen la echilibru prin trecerea dintr-o
formă cristalină în alta, si din corpuri feromagnetice în
paramagnetice,
C) Transformările de fază au fost clasificate de Ehrenfest numai în
transformări de ordinul I şi transformări de ordin II.
D) Ordinul transformării de fază este dat după următoarea regulă: o
transformare de fază este de ordinul n dacă derivatele energiei libere
Gibbs de acelaşi ordin prezintă discontinuităţi la o temperatură dată,
iar toate derivatele care le preced sunt continue.
E) În transformările de ordinul I sistemele se caracterizează totdeauna prin
prezenţa a trei faze în echilibru, pe când în transformările de ordinul II nu
se înregistrează acest fapt.
TESTE TIP COMPLEMENT MULTIPLU

Partea I-a Proprietăţi fizico-chimice ale substanţelor-Metode


fizice de analiză
127. Moleculele polare, numite şi dipoli electrici, se comportă într-un câmp
electric ca un sistem format din două sarcini electrice egale şi de semn opus,
separate între ele printr-o distanţă r. Referitor la dipolii electrici, care se
caracterizează printr-un moment electric de dipol numit şi dipol-moment,
care afirmatie este adevarată ?
A. Dipol-momentul se notează cu μ şi este egal cu produsul dintre sarcina e a
electronului şi distanţa r care separă cele două centre ale sarcinilor


μ = e*r
electrice:5454
B. Momentul dipolar este o mărime scalară, deci are o direcţie, un punct de
aplicaţie, mărime şi sens. Convenţional, direcţia este dreapta care uneşte cele
două sarcini electrice, sensul fiind ales de la sarcina negativă la cea pozitivă.
C. Toate moleculele nesimetrice sunt polare, în timp ce moleculele simetrice
sunt nepolare.
D. Moleculele formate din atomi identici ca: O2; Cl2; H2; N2 sunt molecule
polare.
E. Moleculele formate din atomi diferiţi, cu electronegativităţi diferite, ca
molecula de apă, alcool etilic, fenol, acid clorhidric gazos şi uscat şi altele,
sunt molecule polare.

128. Media momentelor electrice de dipol din unitatea de volum se numeşte


polarizaţie şi se notează cu P. Acţiunea unui câmp electric F asupra unei
molecule polare sau nepolare produce o deplasare relativă a sarcinilor
negative faţă de cele pozitive. Aceasta este polarizaţia de deformare P1.
Referitor la polarizaţia moleculelor, din care se poate calcula momentul de
dipol, care afirmatie este adevarată ?
A. Polarizaţia de deformare este alcătuită din polarizaţia electronică (deplasarea
relativă a electronilor faţă de nucleu) şi polarizaţia atomică (deplasarea
relativă a atomilor din moleculă). Ea rezultă prin deformarea orbitelor
electronice şi este independentă de temperatură.
B. Momentul electric astfel apărut, indus de câmpul F este proporţional cu
intensitatea câmpului: μ = αF. Constanta α se numeşte polarizabilitate şi este o
caracteristică a fiecărei substanţe; ea reprezintă uşurinţa cu care se deplasează
electronii.
C. Dacă o moleculă se introduce îutr-un câmp electric, ea tinde să se orienteze
cu polii săi în direcţia câmpului, rezultând o polarizaţie de orientare P2, pe
lângă polarizaţia de deformare.
D. Polarizabilitatea moleculei, (α), poate fi convertită într-o polarizabilitate de
volum, (α’), prin relaţia:
α
α' =
4πε 0
unde: εo este permitivitatea electrică a vidului
E. Polarizaţia totală a moleculei, Pm este prin urmare produsul dintre P1
(polarizaţia de deformare, independentă de temperatură), existentă pentru
molecule polare şi P2 (polarizaţia de orientare, care scade cu creşterea
temperaturii şi este nulă pentru moleculele nepolare).

129. Polarizaţa moleculară a fost studiată de către Peter Joseph Wilhelm


Debye (1884—1966) şi este reprezentată de ecuaţia următoare (ecuaţia lui
Debye):
3 ⎛ μ2 ⎞
Pm = πN ⎜⎜α + ⎟
4 ⎝ 3 KT ⎟⎠
unde: N este numărul lui Avogadro; α - polarizabilitatea (o constantă ce
caracterizează deformaţia orbitelor electronice); μ - momentul electric al
moleculei; K = R/N - constanta lui Botzmann, R fiind constanta gazelor
perfecte; T - temperatura absolută în grade Kelvin. Referitor la polarizaţia
moleculelor care afirmatie este adevarată ?
A. polarizaţia moleculară indusă va fi:
3
P1 = πNα = − A
4
B. polarizaţia de orientare va fi:
4πNμ 2 B
P2 = =
9 KT T
C. Polarizaţia totală Pm (Pm = A+ B/T), este legată de constanta dielectrică a
substanţei cu masa moleculară M şi densitatea d prin relaţia lui Clausius-
Mossotti:

3 ⎛⎜ μ 2 ⎞⎟ ε − 1 M
Pm = πN α + = *
4 ⎜⎝ 3KT ⎟⎠ ε + 2 d
unde: ε este constanta dielectrică, caracteristică pentru oricare
material dielectric.
D. Ecuaţia Mossotti - Clausius este folosită într-unul din următoarele
cazuri:moleculele sunt apolare; frecvenţa câmpului aplicat este mare, astfel
încât polarizarea de orientare este neglijabilă;moleculele fiind prinse într-o
reţea cristalină sunt împiedicate să se orienteze astfel încât polarizarea de
orientare este neglijabilă sau chiar nulă.
E. Intr-o diagramă se trec în ordonată valorile polarizaţiei totale Pm , iar pe
abscisă valorile 1/T. Se obţine astfel o dreaptă a cărei pantă B, este egală
cu:
4πNμ 2
B=
9K

130. Refracţia moleculară reprezintă fenomenul de schimbare bruscă a


direcţiei unei raze de lumină la trecerea printr-o suprafaţă de separare dintre
două medii transparente diferit. Referitor la polarizaţia moleculelor si
refracţia moleculă care afirmaţie este adevarată ?
A. Indicele de refracţie poate fi influenţat de următorii factori: natura substanţei celor
două medii; anizotropia mediilor în cazul substanţelor cristaline; temperatura şi
presiunea; lungimea de undă a radiaţiilor folosite (fenomenul de dispersie) si
prin Legea a doua a refracţiei stabileşte legătura dintre cei doi indici de
refracţie relativ şi absolut prin relaţia:
n1 sin i = n2 sin r
B. Înlocuind în ecuaţia Mossotti-Clausius, se regăseşte ecuaţia Lorentz-Lorenz:
n 2 − 1 M 4π
Rm = = N Aα ' = Pm
n2 + 2 d 3

unde: Rm se numeşte refracţie moleculară.


C. Conform ecuaţiei Lorentz-Lorenz polarizabilitatea moleculară poate fi măsurată la
frecvenţe tipice ale luminii din domeniul vizibil (1015 –1016 Hz) prin măsurători ale
indicelui de refracţie.
D. În teoria electromagnetică a luminii, Maxwell demonstrează legătura între indicele
de refracţie absolut şi constanta dielectrică a mediului prin relaţia:
E. Sunt însă situaţii în care refracţia moleculară Rm, calculată cu ecuaţia Lorentz-

ε = −n 2
Lorenz, trebuie corectată, spre exemplu în cazul moleculelor duble sau triple când
valoarea calculată a lui este mai mare decât suma simplă a refractivităţilor de
legătură. Cu toate aceste neajunsuri refracţia moleculară Rm stă la baza unei metode
fizice importante, în determinările de structură.

131. Sarcina şi mişcările electronilor în atomi sau în ioni pot determina apa-
riţia a trei categorii de substanţe cu proprietăţi magnetice diferite:
diamagnetice, paramagnetice şi feromagnetice.
Care afirmaţie este adevarată ?
A. Substanţele atrase e de un câmp magnetic se numesc substanţe diamagnetice.
B. Substanţele respinsde un câmp magnetic se numesc substanţe para-
magnetice.
C. Substanţele atrase puternic de un câmp magnetic, mult mai puternic decât
cele paramagnetice sunt substanţe feromagnetice.
D. Proprietăţile feromagnetice apar numai pentru anumite substanţe solide şi
cristalizate.
E. Substanţele feromagnetice se magnetizează de cel puţin un milion de ori mai
puternic decât cele paramagnetice şi menţin o parte din magnetizare şi după
dispariţia câmpului magnetic.

132. Intensitatea forţelor de repulsie sau de atracţie a unei substanţe într-un


câmp magnetic se numeşte intensitate de magnetizare şi se notează cu I. Care
afirmatie este adevarată ?
A. intensitatea de magnetizare; ea este proporţională cu intensitatea
câmpului magnetic H şi cu o constantă de proporţionalitate χvol
numită susceptibilitate magnetică de volum:

I = χ vol H χ vol = I / H
B. Susceptibilitatea magnetică specifică χsp este definită prin expresia:
χsp = χvol /d, d fiind densitatea substanţei.
C. Susceptibilitatea magnetică a unui mol de substanţă se numeşte
susceptibilitate magnetică molară χmol şi este dată de produsul
χspM, unde: M este masa moleculară a substanţei. Rezultă că
susceptibilitatea magnetică moleculară este determinată de

I M
χ mol = = − χ sp M
H d
intensitatea de magnetizare, după relaţia:
unde: χmol este susceptibilitatea magnetică moleculară; χsp este
susceptibilitatea magnetică specifică.
D. Metodele de determinare a susceptibilităţii magnetice se bazează pe
efectele magneto-chimice, respectiv pe forţele ce apar între probe şi
un magnet ce produce un câmp magnetic exterior probei.
E. Efectele magneto-mecanice, se măsoară cu balanţa de
susceptibilitate, spre exemplu balanţa Gouy pentru măsurători de
susceptibilitate magnetică de volum.

133. Referitor la susceptibilitatea magnetică ce caracterizează comportarea


substanţelor într-un câmp magnetic, care afirmatie este adevarată ?
A. Susceptibilitatea magnetică a substanţelor diamagnetice este pozitivă şi este
de ordinul 10-6 unităţi c.g.s.
B. Susceptibilitatea magnetică pentru substanţele paramagnetice este negativă
şi are valori de ordinul 10-3 – 10 -4 unităţi c.g.s.,
C. substanţele feromagnetice este de asemenea pozitivă şi ajunge la valori de
ordinul 106 unităţi c.g.s.
D. susceptibilitatea magnetică de volum se măsoară cu balanţa Gouy
E. Susceptibilitatea magnetică constituie un criteriu de apreciere al aromaticităţii
substanţelor organice.

134. Referitor la aplicatiile măsurătorilor de susceptibilitate magnetică au


multiple aplicaţii în domeniul chimiei şi în particular în cel al controlului
farmaceutic precum şi în domeniul medical, care afirmatie este adevarată ?
A. susceptibilitatea permite aprecieri pentru aromaticitatea substanţelor din
diferenţele dintre valorile susceptibilităţii magnetice determinată experimental
faţă de cele calculate (cu ajutorul constantelor Pascal şi a altor incremente
corespunzătoare).
B. pentru substanţele diamagnetice susceptibilitatea nu este o mărime aditiv
constitutivă,
C. Prin măsurători de susceptibilitate paramagnetică se detectează proporţiile
gazelor paramagnetice din amestecuri de alte gaze industriale, ca de
exemplu O2, NO, NO2, ClO2, etc.
D. Susceptibilitatea magnetică permite determinarea gradului de disociere a unor
substanţe în radicali liberi. Susceptibilitatea magnetică permite determinarea
proporţiilor diverselor gaze cu molecule paramagnetice.
E. În domeniul medical, prin măsurători de susceptibilitate magnetică se determină
raportul dintre oxihemoglobină (complex organic cu rol fiziologic care este
diamagnetică) şi hemoglobină (care este paramagnetică). Se poate aprecia astfel
diferenţa dintre sângele arterial şi cel venos prin cunoaşterea proporţiei de
hemoglobină şi oxihemoglobină.

135. Referitor la proprietatile magnetice ale materiei care afirmatie este


adevarată ?
A. substanţele diamagnetice sunt respinse de câmpul magnetic sub influenţa căruia se
găsesc.
B. Proprietăţi diamagnetice se întâlnesc la gazele rare şi la ionii simpli care au
configuraţie electronică de gaz rar pe ultimul strat, cum sunt Na+, Ca2+, Cl -, Br-,
Zn2+ etc.
C. sunt diamagnetice moleculele şi ionii complecşi care conţin un număr par de
electroni împerechiaţi în orbitali de legătură, ca de exemplu CH4, CH3-H3, C6H6.
D. Diamagnetismul apare şi la substanţe paramagnetice, dar paramagnetismul
este cu mult mai mare decât diamagnetismnl şi de sens opus, încât
susceptibilitatea magnetică globală este paramagnetica
E. Diamagnetismul este o proprietate particulara a materiei si este influenţat de
temperatură.

136. Referitor la proprietatile magnetice ale materiei care afirmatie este adevarată ?

A. Substanţele paramagnetice sunt respinse de un câmp magnetic, ele au un moment


magnetic permanent, generat de existenţa electronilor neîmperecheaţi.
B. Paramagnetismul depinde de temperatură, deoarece orientarea moleculelor care au
moment magnetic şi atracţia lor spre interiorul câmpului, este perturbată de agitaţia
termică şi deci paramagnetismul scade cu creşterea temperaturii.
C. Prin determinarea proprietăţilor magnetice se poate constata dacă apar radicali
liberi.
D. El apare la substanţe care au orbitali cu electroni neâmperechiaţi, ca de exemplu, la
metale alcaline în stare solidă, la moleculele de O2, NO, ClO2, la atomul de
hidrogen, etc.
E. sunt paramagnetici atomii de halogeni, radicalii organici ca: CH3-; C2H5-;
C(C6H5)3- şi majoritatea ionilor metalelor tranziţionale (aceştia având mai
mulţi electroni necuplaţi).

137 Referitor la proprietatile magnetice ale materiei care afirmatie este adevarată ?

A. Feromagnetismul este generat de momentele magnetice de spin ale electronilor


necuplaţi din atomi şi apare ca o proprietate a reţelelor cristaline în care atomii
sunt uniţi prin legături metalice.
B. La substanţele feromagnetice se găseşte orientare paralelă pentru momentele
electronilor unei benzi de conducţie întregi, care poate apare pe porţiuni relativ
mari ale cristalului, numite domenii Weiss (având dimensiuni de ordinul 10-8
cm).
C. In lipsa unui câmp magnetic, domeniile Weiss sunt orientate întâmplător, dar
într-un câmp magnetic, toate domeniile Weiss se orientează antiparalel; magneţii
permanenţi nu reţin această orientare şi după îndepărtarea câmpului magnetic.
D. Susceptibilitatea substanţelor feromagnetice nu este o constantă, ci depinde de
intensitatea câmpului aplicat şi scade cu temperatura ca şi susceptibilitatea
substanţelor paramagnetice.
E. în timp ce la substanţele paramagnetice susceptibilitatea scade fără întrerupere,
când temperatura creşte, la substanţele feromagnetice apare o discontinuitate.
Temperatura la care apare această discontinuitate se numeşte punct Curie.

138 Referitor la proprietatile magnetice ale materiei care afirmatie este


adevarată ?
A. La punctul Curie se observă o discontinuitate şi a capacităţii calorice, care
devine deosebit de mare.
B. Unele substanţe feromagnetice, introduse într-un câmp magnetic sub
punctul Curie, rămân magnetizate şi după dispariţia câmpului, adică devin
magneţi permanenţi.
C. Dacă magneţii permanenţi se încălzesc peste punctul Curie pierd
proprietăţile magnetice, dar după răcire se pot magnetiza din nou prin
introducerea într-un câmp magnetic.
D. Punctul Curie apare la o temperatură joasa; deasupra acestui punct
substanţele feromagnetice devin diamagnetice,
E. dacă se răcesc sub punctul Curie, le reapar proprietăţile feromagnetice.
139. Un electron necuplat dintr-un atom posedă, datorită rotaţiei în jurul propriei
sale axe, un moment magnetic de spin şi se comportă ca un magnet minuscul. Plasat
într-un câmp magnetic electronul tinde să se alinieze câmpului. Momentul
magnetic al electronului, într-un câmp magnetic, nu poate adopta decât două
orientări opuse: una ,,paralelă” şi alta ,,antiparalelă” cu câmpul. Ambele
orientări sunt determinate de numărul cuantic de spin, s = ± 1/2. Referitor la
energia necesară pentru a reorienta magnetul elementar în câmp magnetic
(RES), care afirmatie este adevarată ?
A. Cele două orientări corespund unor energii diferite, una joasă, alta înaltă:
1
− gHμ B 1
2 + gHμ B
2

B. In aceste expresii, g este factorul giromagnetic, H este intensitatea câmpului


magnetic exterior, iar μB este magnetonul Bohr.
C. Energia necesară pentru a reorienta magnetul elementar de la sensul
corespunzând energiei joase la cel corespunzând energiei înalte, este
conform relaţiei:
1 1
ΔE = gHμ B − ( gHμ B ) = gHμ B
2 2

D. Cum ΔE = h ν, frecvenţa ν care corespunde acestei energii se poate calcula


cu ecuaţia:

gHμ B
ν=
h
E. În spectroscopia optică absorbţia este dependentă de intensitatea câmpului
electromagnetic al radiaţiei absorbite, diferenţa dintre cele două niveluri de
energie între care are loc tranziţia fiind o caracteristică externă a moleculei.

140. Referitor la rezinanţa electronică de spin, (RES), care afirmatie este


adevarată ?
A. Absorbţia prin fenomenul rezonanţei electronice de spin (numită şi
rezonanţă paramagnetică) se situează deci în regiunea spectrală a
microundelor.
B. Absorbţia se manifestă printr-o scădere a intensităţii radiaţiei ce străbate
substanţa supusă in câmp electromagnetic.
C. Uneori curba de absorbţie in soectroscopia RES prezintă structură fină,
adică benzile sunt despicate într-un număr de maxime ascuţite, care se
datoresc unei interacţiuni a spinului electronului impar cu spinii nucleari ai
atomilor vecini.
D. Metoda rezonanţei electronice de spin nu este cu mult mai exactă pentru
detectarea electronilor necuplaţi în molecule şi ioni decât metoda măsurării
susceptibilităţii paramagnetice.
E. În spectroscopia optică absorbţia este dependentă de intensitatea câmpului
electromagnetic al radiaţiei absorbite, diferenţa dintre cele două niveluri de
energie între care are loc tranziţia nu poate genera direct spectre de
absorbtie.

141. Magnetismul nuclear este generat de mişcarea de rotaţie a nucleelor


atomice în jurul unei axe. Având sarcini electrice ce se găsesc în mişcare,
nucleele prezintă un moment magnetic de spin nuclear, caracterizat printr-un
număr cuantic de spin nuclear notat cu I. Pentru diferite nuclee, I are
valoarea 1/2 sau multiplu de 1 /2, adică 1; 3/2; 2 etc. Referitor la proprietăţile
magnetice ale nucleelor, care afirmatie este adevarată ?
A. Nucleele compuse dintr-un număr impar de protoni sau de neutroni
posedă momente magnetice nucleare, μ, egale cu zero
B. Proprietatea nucleelor de a se orienta într-un câmp magnetic paralel sau
antiparalel cu câmpul, sta la baza metodei spectrale de analiză a
substanţelor, cunoscută sub numele de rezonanţă magnetică nucleară
(RMN).
C. Nucleele cu spin diferit de zero se comportă ca un minuscul magnet
permanent (sau un dipol magnetic).
D. momentul magnetic nuclear poate adopta doar două orientări, una
paralelă cu câmpul şi alta antiparalelă, caracterizate prin numere cuantice
de spin -1/2 respectiv +1/2 (momentul magnetic, μ, al nucleului face însă
un anumit unghi în direcţia câmpului magnetic exterior).
E. Ştiind că ΔE = hν ajungem la relaţiile:

g hH g H
ΔE = n ν= n
2π 2π
în care: h este constanta lui Planck, iar gn, aşa-numitul ,,factor g nuclear”, este
o constantă care depinde de natura nucleului

142. Referitor la proprietăţile magnetice ale nucleelor (RMN), care afirmatie


este adevarată ?
A. Pentru ca să se producă o tranziţie nucleară de la nivelul de energie joasă la
nivelul de energie înaltă, trebuie să se absoarbă o cuantă de energie ΔE.
B. în spectroscopia de rezonanţă magnetică nucleară diferenţa de energie
între cele două niveluri şi energia tranziţiei nu depinde de intensitatea, H, a
câmpului magnetic exterior.
C. In practică se menţine ν constant şi se variază intensitatea câmpului
magnetic, H, până când diferenţa de energie între niveluri, ΔE devine cea
corespunzătoare frecvenţei fixe ν la care se observă spectrul. In acest
moment se obţine o bandă de absorbţie (rezonanţă).
D. Mărind în continuare intensitatea H, nu mai sunt realizate condiţiile de
rezonanţă şi absorbţia scade la zero; se obţine un spectru cu maxime.
E. Într-un câmp magnetic cu H = 10 000 gauss pentru nucleul hidrogenului
(protonul), corespunde frecvenţa ν = cca. 42 MHz. O asemenea frecvenţă
este situată în domeniul undelor de radio.

143... Referitor la spectroscopia RMN, care afirmatie este adevarată ?

A. Energiile radiaţiilor absorbite sunt deci extrem de mici, de cca. 103 ori mai
mare decât cele ce intră în joc în rezonanţa electronică de spin.
B. Mişcarea electronilor în jurul protonului în moleculele organice, plasate
într-un câmp magnetic, crează efecte electromagnetice induse, care
determină plasarea semnalelor RMN în diferite zone.
C. Efectul de ecranare nu este acelaşi pentru diferitele categorii de protoni din
moleculă, ci depinde de densitatea locală a norului electronic şi deci de
natura legăturii şi de natura atomilor învecinaţi.
D. Eşalonarea diferitelor semnale RMN în funcţie de intensitatea câmpului
magnetic fiind determinată de natura legăturilor chimice, diferenţa între
poziţiile a două semnale poartă numele de deplasare chimică (“chemical
schift”- δ).
E. Deplasarea chimică, δ, se exprimă de obicei prin diferenţa de câmp faţă
de tetrametilsilan (TMS) raportată la intensitatea totală a câmpului.
Valoarea astfel exprimată nu depinde de frecvenţa oscilatorului de radio-

H TSM − H
δ= * 10 6 (ppm )
H TSM
frecvenţă.

144. Referitor la spectroscopia RMN, care afirmatie este adevarată ?


A. Deplasarea chimică se exprimă în raport cu semnalul unei substanţe aleasă
drept standard.
B. Pentru protoni, în moleculele organice, se foloseşte drept standard
tetrametilsilanul, (CH3)4Si
C. Tetrametilsilanul, este o substanţă care dă un singur semnal RMN (toţi
protonii fiind echivalenţi). Acesta apare într-o regiune de câmp intens, în
care protonii altor molecule, în general, nu absorb.
D. Deplasarea chimică se mai poate exprima ca diferenţa de frecvenţe (în Hz)
între frecvenţa semnalului şi cea a standardului, considerându-se că
spectrul s-ar înregistra menţinând câmpul constant şi variind frecvenţa.
Transformarea se face prin calcul.

ν - ν TSM
δ= * 10 6
ν TSM
E. Exprimată în acest fel, deplasarea chimică nu depinde de frecvenţa
oscilatorului de radiofrecvenţă. De aceea aparatele de frecvenţă mai mare
au o rezoluţie mai bună.

145. Referitor la spectroscopia RMN, care afirmatie este adevarată ?


A. Deplasarea chimică, δ, permite deci să se identifice vecinatatea imediată a
fiecărui proton din moleculă.
B. Analiza deplasărilor chimice corespunzătoare atomilor de hidrogen dintr-un
număr mare de molecule diferite a permis extragerea unor concluzii generale
potrivit cărora deplasărilor chimice li se atribuie aceleasi vecinătăţi.
C. În general nesaturarea reduce valorile deplasărilor chimice, δ, deci pentru
moleculele nesaturate tranziţia de rezonanţă se produce la valori mai joase ale
câmpului magnetic aplicat.
D. Ciclurile aromatice produc un efect de ecranare puternic. S-a confirmat
astfel aromaticitatea unui mare număr de compuşi organici.
E. Spectroscopia RMN este utilizată in determinarea raporturilor
componenţilor unui amestec şi studiul echilibrului unor fenomene
tautomere; studiul cinetic a unor reacţii chimice, studiul fenomenului de
schimb izotopic, în analiza conformaţională, etc.

146. Referitor la spectroscopia RMN, care afirmatie este adevarată ?


A. Mecanismul cuplării spinilor nucleari este reprezentat de o interacţiune
directă spin-spin care poate fi asimilată cu interacţiunea dintre doi
magneţi care pot avea unul faţă de altul orientări paralele sau
antiparalele.
B. Cuplajul spin - spin se realizează între protoni neechivalenţi legaţi de
acelaşi atom de carbon sau de atomi de carbon adiacenţi.
C. La aceleaşi trei semnale din spectrul de rezoluţie joasă, se observă că
fiecare semnal este despicat în mai multe benzi înguste (structură fină).
Această despicare a semnalelor este datorată unei interacţiuni între spinul
nuclear al unui proton cu spinul nuclear al unui proton legat de un carbon
vecin. Acest efect este numit cuplare spin-spin
D. cuplarea spin-spin,se transmite prin electronii de antilegatură.
E. Prin determinarea deplasărilor chimice şi a constantelor de cuplare,
spectroscopia RMN a devenit una din cele mai eficiente metode pentru
stabilirea structurii moleculelor şi în mod special a compuşilor organici.

147. Referitor la spectroscopia RMN, care afirmatie este adevarată ?


A. La molecule simple, numărul de benzi înguste în care este despicat
semnalul RMN al unui proton (multiplicitatea semnalului) este 2n, n fiind
numărul protonilor vecini cu care spinul acestui proton poate cupla.
B. Dacă cuplajele cu aceşti protoni sunt identice, o parte din benzile înguste
se suprapun şi numărul lor devine egal cu n +3.
C. Grupa CH2 (lângă trei protoni ai grupei CH3) dă un semnal cu patru benzi
înguste (un cuartet de benzi); grupa CH3 (lângă doi protoni ai grupei
CH2) dă un triplet de benzi înguste.
D. Distanţa dintre maximele benzilor înguste ale unui semnal RMN este o
măsură a interacţiunii sau a gradului de cuplare a spinilor protonilor care
produc acest semnal, cu protonii vecini.
E. Această distanţă este numită constantă de cuplare, J şi este independentă
de intensitatea câmpului H şi se exprimă în Hz (sau în cps – cicluri pe
secundă).

148. Referitor la spectroscopia RMN, care afirmatie este adevarată ?


A. Cuplajul spin-spin nu apare între protoni având aceeaşi deplasare
chimică, cum este de multe ori cazul la protonii din grupele CH2 şi CH3.)
B. Spectrele RMN sunt des utilizate în cercetarea biochimică şi
farmaceutică putând fi utilizate pentru: confirmarea unor mecanisme de
reacţie în cazul în care unii intermediari au o viaţă suficient de lungă ca
să poată fi surprinşi ca entităţi chimice distincte;
C. Fiecare tip de protoni dă, în spectrul RMN, un semnal separat. Ariile
relative ale diferitelor semnale sunt proporţionale cu numărul protonilor
care se produc.
D. In spectroscopia RMN ariile semnalelor corespunzătoare protonilor de la
grupele CH3, CH2 şi OH, ale etanolului sunt în raportul 3:2:1.
E. constantă de cuplare, J este dependentă de intensitatea câmpului H şi se
exprimă în Debye

149. Referitor la spectroscopia de masă, care afirmatie este adevarată ?


A. Spectrometria de masă este o metodă fizică de analiză care are drept scop
determinarea precisă a maselor atomice ale izotopilor, separarea acestora,
precum şi o serie de alte investigaţii ale substanţelor organice.
B. Principiul metodei se bazează pe faptul că ionii de diferite greutăţi, după
accelerarea într-un câmp electric, supuşi unui câmp magnetic
perpendicular pe direcţia lor de deplasare, vor fi deviaţi mai mult sau mai
puţin în funcţie de masa şi de sarcina lor.
C. În spectroscopia de masă pot fi studiate numai particule gazoase supuse
ionizării în camere speciale de ionizare.
D. Un flux de electroni emis de un filament incandescent bombardează
molecula în camera de ionizare, iai in urma ciocnirii dintre moleculă cu
electroni se formează specii moleculare cu energie micsorată
E. Moleculele bombardate in camera de ionizare, pot ceda surplusul de
energie fie prin schimbarea configuraţiei lor electronice, fie prin radiaţie.

150. Referitor la spectroscopia de masă, care afirmatie este adevarată ?


A. În camera de ionizare când schimbarea configuraţiei moleculelor are loc
prin pierdere de electroni se formează ioni moleculari pozitivi (m+), iar
dacă schimbarea configuraţiei are loc prin câştig de electroni se formează
ioni moleculari negativi (m-).
B. Se pare că procesul de formare a ionilor moleculari pozitivi este mult mai
probabil.
C. În cazul în care energia fluxului de electroni este mult mai mare decât
energia necesară ionizării, molecula se fragmentează în ioni pozitivi,
negativi, radicali şi molecule neutre simple, Acestia nu deranjează in
instalaţiile de analiza Nu necesita evacuarea cu pompe de vid.
D. În hirocarburile saturate, înlăturarea oricărui electron se produce cu egală
probabilitate, datorită faptului că tăria legăturii este aproximativ aceeaşi.
Fragmentarea acestor ioni moleculari poate avea loc la oricare dintre
legăturile C-C, rezultând ioni de carboniu şi radicali alchil:
I I I I I + I *
− C− C − C − + → − C− C− + − C
I I I I I I
E. Ionii de fragmentare cu masa mare se pot descompune mai departe în timp ce
ionii mai mici sunt mai stabili şi deci vor apărea în spectru prin pickuri mai
intense.

151. Referitor la spectroscopia de masă, care afirmatie este adevarată ?


A. Spectrul de masă este dat prin linii verticale de înălţime proporţională cu
abundenţa, abscisa fiind divizată în unităţi m/e
B. . Pickului ce corespunde fragmentului cel mai abundent, numit şi pick de
bază, i se atribuie abundenţa 100, iar celorlalte pickuri li se atribuie valori
proporţionale cu abundenţa relativă faţă de pickul de bază.
C. Pickul cu valoarea m/e cea mai ridicată (numit pick molecular) corespunde
ionului molecular M+, iar m/e reprezintă valoarea exactă a masei moleculare a
compusului studiat.
D. spectroscopia de masă reprezintă o metodă precisă de determinare a masei şi a
formulei moleculare a substanţelor.
E. spectroscopia de masă permite stabilirea compoziţiei procentuale a unor
amestecuri de substanţe nevolatile.

152. La impactul dintre un foton cu o moleculă, fotonul suferă fie difuzie (un
şoc elastic fără pierdere de energie), fie absorbţie (adică el măreşte energia
internă a moleculei). Referitor la spectroscopia moleculară de absorbţie, care
afirmatie este adevarată ?
A. Are loc absorbţie de energie atunci când energia fotonului corespunde cu
diferenţa de energie între două niveluri de energie posibile, ale moleculei.
B. Prin observarea procesului in care are loc o tranziţie de la nivelul de
energie la care se află molecula la un nivel superior, cu ajutorul unui
spectrofotometru se obţine un spectru de absorbţie al moleculei,
C. un spectru de absorbţie al moleculei, este o reprezentare a absorbţiei
funcţie de frecvenţă sau de lungimea de undă.
D. Molecula excitată prin absorbţia unei cuante de energie rămâne în această
stare un timp foarte scurt (de ordinul 10 - 10 secunde). Ea poate reemite o
cuantă de energie egală (sau ceva mai mică) cu cea absorbită,
(fluorescenţă),
E. Molecula excitată poate pierde energia numai printr-un număr mai mare de
şocuri termice.

153. Referitor la spectroscopia moleculară de absorbţie, care afirmatie este


adevarată ?
A. Dacă energia absorbită depăşeşte o anumită valoare,
caracteristică pentru fiecare substanţă, una din legăturile
moleculei se poate rupe, molecula disociază în atomi sau
radicali.
B. Ca şi atomii, moleculele absorb (şi emit) energie în cuante:
hc
ΔE = hν =
λ
C. cuantă de lumină posedă, în diferite regiuni spectrale, energiile
redate în tabelul
Regiunea spectrală
λ
Regiunea de radiofrecvenţă 10 m –1 cm
Microunde 1 cm = 10 000 μ
Infraroşu depărtat 100μ
Infraroşu apropiat 1μ = 10 000 Å
Limita roşie a vizibilului 8 000 Å
Galben 5 700 Å
Limita violetă a vizibilului 4 000 Å
Ultraviolet 2 000 Å
Ultraviolet de vid 1 500 Å
Ultraviolet de vid înaintat 1 000 Å

D. Energia unei cuante este proporţională cu numai ce frecvenţa


(nu si cu lungimea de undă) ea nu variază o dată cu aceste
mărimi. ]
E. Prin absorbţia unui foton, în funcţie de energia acestuia, o
moleculă poate suferi trei feluri de schimbări sau variaţii ale
energiei ei: o variaţie a energiei de rotaţie, o variaţie a energiei

154. Referitor la spectroscopia moleculară de absorbţie, care afirmatie este


adevarată ?
A. Fiecare tranziţie între două niveluri energetice, diferite prin numerele lor
cuantice, determină apariţia unei linii în spectrul de absorbţie al moleculei.
Aceste linii spectrale sunt foarte departate, ele nu se contopesc de obicei
apărând în spectru ca benzi de absorbţie.
B. Energia necesară pentru a provoca schimbări în starea de rotaţie a mole-
culelor, adică o tranziţie între două niveluri de rotaţie (caracterizate prin
numere cuantice de rotaţie, j = 0, 1, 2...) este foarte mică, de ordinul 10 –2 –
10 –3 kcal mo1 -1. Aceste energii corespund regiunii de microunde din spec-
tru.
C. Pentru a produce tranziţii între niveluri de vibraţie (cu numere cuantice v =
0, 1, 2...) sunt necesare energii de câteva kcal mol -1. Aceste tranziţii
provoacă apariţia de benzi în regiunea infraroşie a spectrului.
D. Tranziţiile între două niveluri electronice ale moleculei (adică saltul unui
electron din starea fundamentală într-un orbital molecular vacant de energie
mai mare) necesită energii încă şi mai mari (35—150 kcal mol -1, după
natura legăturii excitate) corespunzând regiunii vizibile sau ultraviolete a
spectrului. (Numerele cuantice ale nivelurilor energetice implicate în
tranziţii electronice se notează cu n = l, 2, 3...).
E. tranziţie de vibraţie nu poate fi realizată niciodată singură, ci este totdeauna
însoţită de tranziţii de rotaţie, manifestându-se fiecare printr-o linie
spectrală. Din cauza numărului lor mare şi a apropierii lor în spectru ele se
contopesc sub forma benzilor caracteristice ale spectrelor în infraroşu.
Aceste spectre sunt deci spectre de vibraţie-rotaţie.

155. Referitor la spectroscopia moleculară de absorbţie, care afirmatie este


adevarată ?
A. Cu atât mai mult, tranziţiile electronice sunt inevitabil însoţite de
numeroase tranziţii de vibraţie şi de rotaţie, deci spectrul electronic-
vibratoriu-rotatoriu rezultat este, de obicei, alcătuit din benzi late (în care
uneori se disting o serie de maxime, o aşa-numită structură fină, datorită
tranziţiilor de vibraţie).
B. Aparatura utilizată în obţinerea spectrelor - spectrofotometrele - sunt de
tipuri diferite funcţie de regiunea spectrală pentru care sunt construite.
C. Toate se compun însă, în principiu, din următoarele dispozitive esenţiale:
sursă luminoasă, un monocromator, un recipient cu pereţi transparenţi,
numit celulă de absorbţie, un detector şi un dispozitiv pentru măsurat şi
înregistrat efectele detectate.
D. Nu toate aparatele moderne sunt dotate cu dublu fascicul,
E. Fasciculul luminos iniţial este divizat, cu ajutorul a două oglinzi, în două
fascicule de intensitate egală, dintre care unul străbate celula cu soluţia
substanţei iar celălalt străbate o celulă identică cu solvent. Prin
compensaţia optică sau electronică a celor două efecte măsurate, se elimină
unele influenţe datorate solventului.

156. Referitor la spectroscopia moleculară de absorbţie, care afirmatie este


adevarată ?
A. Pentru determinarea spectrelor de microunde se utilizează drept sursă de
radiaţii un tub electronic de construcţie specială, numit clistron. Acesta
emite radiaţii perfect monocromatice, aşa că monocromatorul nu mai este
necesar.
B. Pentru determinarea spectrelor în infraroşu se utilizează drept surse
luminoase vergele de oxizi greu fuzibili (Zr, Th, Ce; sursă Nernst *) sau de
carbură de siliciu, încălzite, prin trecerea unui curent electric, la cca.
1500°C.
C. Pentru înregistrarea de spectre electronice de absorbţie se folosesc tuburi
de descărcări electrice, cum sunt lămpile de hidrogen, care dau spectre
continue în regiunea ultravioletă a spectrului şi lămpi cu filament
incandescent pentru domeniul vizibil.
D. Spectrele de microunde se determină la substanţe în fază solidă si lichidă,
la presiune foarte joasă.
E. Pentru determinarea spectrelor în infraroşu sau în ultraviolet se utilizează
de obicei soluţii ale substanţelor în solvenţi transparenţi pentru radiaţiile
respective, sau, când substanţa este gazoasă la presiune normală, se
măsoară spectrul substanţei în această stare.

157. Referitor la spectroscopia moleculară de absorbţie, care afirmatie este


adevarată ?
A. Pentru măsurători de spectre în infraroşu se pot utiliza amestecuri de
substanţe cu KBr, presate sub formă de pastile (KBr fiind transparentă
pentru infraroşu).
B. Pentru a fi măsurată radiaţia transmisă (neabsorbită) trebuie transformată
în altă formă de energie. Această funcţie nu o îndeplineşte detectorul.
C. In spectroscopia de microunde se utilizează detectoare cu cristale de
germaniu sau siliciu şi sisteme de amplificare electronică, ca în aparatele
radar.
D. In spectroscopia în infraroşu servesc drept detectoare termoelemente, iar în
regiunea vizibilă şi ultravioletă celule fotoelectrice.
E. Curentul produs de detector este înregistrat, obţinându-se curbe de
absorbţie. Acestea reprezintă fracţiunea din cantitatea de lumină care a fost
absorbită (sau transmisă) în funcţie de lungimea de undă, λ, sau de
numărul de undă, ν.

158. Referitor la Legea Lambert-Beer, care afirmatie este adevarată ?


A. Când lumina străbate o substanţă sau soluţia ei, radiţiile de lungimi de
undă diferite nu sunt absorbite în proporţie diferită.
B. Determinarea spectrului de absorbţie al unei substanţe constă în măsurarea
micşorării intensităţii luminii ce o străbate, pentru toate lungimile de undă
ale regiunii considerate.
C. Dacă se notează cu I0 şi I intensităţile luminii înainte şi după străbaterea
unei soluţii, atunci intensitatea luminii este micşorată conform următoarei
expresii (legea Lambert-Beer):
I0
log = εcl
I
unde: c este concentraţia a soluţiei, este grosimea a stratului de soluţie
străbătut, iar mărimea E = log I0/I se numeşte extincţie (densitate optică sau
absorbanţă), ε este o proprietate caracteristică a substanţei, independentă de
concentraţie, dar variază cu lungimea de undă,
D. Dacă grosimea, l, se exprimă în centimetri; concentraţia, c, în mol/L;
constanta ε se numeşte coeficient molar de extincţie.
E. Mărimea ε este o măsură a absorbţiei luminii, de o anumită lungime de
undă, într-un strat cu grosimea de 1 cm, al unei soluţii 1 molare a
substanţei absorbante.

159. Referitor la spectroscopia moleculară de absorbţie, care afirmatie este


adevarată ?
A. Spectrul de absorbţie al unei substanţe se obţine înscriind într-un grafic
variaţia unei mărimi ce caracterizează absorbţia luminii - de ex. extincţia,
E, coeficientul de extincţie, ε, sau raportul (I0/I) - - în funcţie de lungimea
de undă sau numărul de undă, exprimate în unităţi convenabile pentru
domeniul spectral respectiv.
B. In spectrele astfel obţinute apar minime şi maxime;
C. Benzi de absorbţie, corespund regiunilor de absorbţie maximă.
D. Fiecare bandă de absorbţie este caracterizată prin lungimea de undă λmax
(sau numărul de undă ν’max) şi coeficientul de extincţie εmax, în punctele de
maxim ale curbei
E. Spectrul de absorbţie al unei substanţe se obţine înscriind într-un grafic
numai variaţia unei mărimi ce caracterizează absorbţia luminii -raportul
(I0/I)- în funcţie de fracventă exprimate în unităţi convenabile pentru
domeniul spectral respectiv.
160. Referitor la spectrele de rotatie ale moleculelor, (spectre de microunde),
care afirmatie este adevarată ?
A. energia unei tranziţii de la starea fundamentală de rotaţie (j = 0), la prima
stare de rotaţie excitată (j = 1), va fi:

h2
ΔE = Er1 − Er2 =
4π 2 I
în care: I este momentul de inerţie al moleculei în jurul axei de rotaţie
considerate, iar j sunt numerele cuantice de rotaţie (j = 0, 1, 2, 3).
B. Experimental, având diferite valori ΔE şi introducând valorile numerice ale
constantelor, se poate calcula momentul de inerţie, I.
C. Inlocuind ΔE cu hν se pot calcula frecvenţa, ν, a radiaţei absorbite şi numerele
cuantice j ale nivelurilor de rotaţie implicate. Pentu că I are valori foarte mici
energiile necesare pentru excitarea rotaţiei moleculelor sunt de asemenea mici.
Deci la temperatura ambiantă, rotaţia moleculară este excitată datorită energiei
termice.
D. S-a stabilit astfel o regulă valabilă pentru mişcarea de rotaţie moleculară
cuantificată (o aşa-numită regulă de selecţie): tranziţiile de rotaţie nu pot
avea loc numai între două niveluri de energie rotatorie vecine, sau j nu
poate varia, în cursul unei tranziţii, numai cu o unitate.
E. spectrul de rotaţie se compune din linii echidistante, ale căror frecvenţe
diferă prin mărimea constantă, h2/4π2I.

161. Referitor la spectrele de rotatie ale moleculelor, (spectre de microunde),


care afirmatie este adevarată ?
A. Trebuie ţinut cont că dau spectre de rotaţie toate moleculele
B. Nu dau spectre de microunde moleculele diatomice ca N2, Cl2 şi O2, nici
moleculele CH4 şi nici celelalte hidrocarburi saturate sau moleculele
simetrice ca CCl4.
C. Momentele de inerţie ale moleculelor de N2, Cl2 şi O2, se pot determina
din structura de rotaţie a spectrelor de rotaţie-vibraţie (infraroşu şi
Raman).
D. Momentul de inerţie, I, al unei molecule diatomice, este dat de relaţia de
mai jos, în care m reprezintă masa redusă a celor doi atomi, de mase m1
şi m2, şi r distanţa dintre ei:

I = mr 2 m1 m 2
m=
m1 + m 2
E. Precizia metodei este de ordinul 0,0001 Å, neatinsă de nici o alta metodă.
Cu ajutorul acestei metode, folosind momentele de inerţie ale
moleculelor, s-au putut determina lungimile legăturilor, unghiurile de
valenţă şi momentul electric al moleculelor.

162..Referitor la spectrele de rotaţie-vibraţie (spectre IR ) care


afirmatie este adevarată ?
A. La absorbţia radiaţiilor infraroşii au loc tranziţii între nivelele vibratorii
care sunt însoţite şi de tranziţii rotatorii.
B. În spectrele IR (spectrele de rotaţie-vibraţie) fiecare nivel de vibraţie
este compus dintr-o succesiune de niveluri de rotaţie, de energie mică.
C. Tranziţiile între două niveluri de vibraţie sunt compuse dintr-un număr
mare de tranziţii între diferitele niveluri de rotaţie aparţinând celor două
niveluri de vibraţie. Aceste tranziţii corespund la frecvenţe foarte apro-
piate, dar nu identice.
D. între două niveluri, tranziţia de vibraţie produce în spectru o singură
linie, fara a prezenta si structura fină de rotaţie (un număr mai mare de
linii echidistante apropiate)
E. Aceste linii pot fi puse în evidenţă cu aparatură de rezoluţie bună în cazul
unor molecule simple (de ex. HCl, CH4, NH3 etc.). In spectrele
moleculelor mai complicate (cu mai multe axe de rotaţie distincte şi cu
momente de inerţie mari) liniile se contopesc într-o bandă mai largă

163. Referitor la spectrele de rotaţie-vibraţie (spectre IR ) care


afirmatie este adevarată ?
A. spectrele IR sunt datenumai de vibraţii de alungire care se produc de-a
lungul axei legăturii şi pot fi simetrice când atomii de hidrogen se
depărtează şi se apropie simultan de atomul de carbon şi asimetrice când
atomii oscilează în contrafază.
B. spectrele IR sunt date numai de vibraţii de deformaţie, în care se produce o
deformaţie a unghiurilor de valenţă
C. În cazul unor molecule diatomice, ca HCI, HBr etc., este posibilă o vibraţie de
un singur fel, aceea prin care atomii se apropie şi se depărtează unul de altul,
oscilând în jurul unei poziţii de echilibru ca un oscilaror armonic
D. Frecvenţa de vibraţie fundamentală, ν, a unui oscilator armonic, rezultă din
expresia următoare:

1 f
ν=
2π m
in care m este masa redusă a celor doi atomi, iar f (dyn. cm-1) este
costanta de forţa si reprezintă forţa de revenire raportată la unitatea de
lungime a deplasării
E. Frecvenţa vibraţiilor, ν, este cu atât mai mică cu cât masa atomilor este
mai mare şi cu atât mai mare cu cât constanta de forţă, f, a legăturii
chimice este mai mare.

164. Referitor la spectrele de rotaţie-vibraţie (spectre IR ) care


afirmatie este adevarată ?
A. Spre deosebire de vibraţiile sistemelor macroscopice, vibraţiile atomilor în
molecule sunt cuantificate.
B. Energia de vibraţie a unui oscilator molecular armonic poate adopta orice
valori proprii, ce satisfac relaţia:

⎛ 1⎞
Eν = hν ⎜ν + ⎟
⎝ 2⎠
in care: v sunt numerele cuantice de vibraţie (v = 0, 1, 2, 3...).
C. Vibraţia fundamentală corespunde tranziţiei de la nivelul de energie v = 0 la
nivelul v = 1. In spectru apar şi benzi corespunzând unor armonice
superioare v0 → v 2 etc. Energia de vibraţie Ev0, (numită energia punctului
zero) a nivelului corespunzând numărului cuantic v0, este diferită de zero.
Ea reprezintă cea mai joasă energie pe care o poate poseda sistemul, atestând

Eν 0 =
2
existenţa unei vibraţii a atomilor chiar în starea fundamentală.

D. Ecuaţia unui oscilator armonic, reprezentat printr-o curbă simetrică şi anume o


parabolă se poate transforma in expresii derivate prin adăugarea unui termen de
corecţie pătratic (rezultând curba Morse). Nivelurile de energie corespunzătoare
curbei Morse sunt date de expresia:
2
⎛ 1 ⎞ h 2ν 2 ⎛ 1⎞
Eν = hν ⎜ν + ⎟ − ⎜ν + ⎟
⎝ 2 ⎠ 4D ⎝ 2⎠
E. Curba Morse se abate de la aceea a oscilatorului armonic clasic, cu atât mai
mult cu cât nivelul de energie este mai înalt şi cu cât cuanta de energie
absorbită a fost mai mare. se reliefează de asemenea că nivelurile energetice
de vibraţie sunt din ce în ce mai apropiate, convergând către o limită a seriei,
Z, dincolo de care urmează o regiune de absorbţie continuă care corespunde
unei energii D sau energia de disociere

165. Referitor la spectrele de rotaţie-vibraţie (spectre IR ) ale moleculelor


poliatomice care afirmatie este adevarată ?
A. Sunt complicate din cauza multiplelor posibilităţi de vibraţie şi rotaţie ale
atomilor sau unor grupe de atomi în molecule.
B. Pentru a absorbi în infraroşu este necesar ca molecula să posede, în
ansamblul ei, un moment electric permanent (ca în cazul spectrelor de
rotaţie), fara ca legăturile dintre atomi trebuie să fie polare, adică să posede
momente electrice de legatură.
C. Se produce o tranziţie de vibraţie numai atunci când, prin aceasta, are loc şi
o variaţie a momentului electric de legătură, căci numai un dipol electric
oscilant poate intra în interacţiune cu câmpul radiaţiei electromagnetice,
absorbind energie.
D. Pe baza anumitor consideraţii mecanice se prevede că o moleculă, com-
pusă din n atomi, poate efectua 3n - 6 vibraţii (sau 3n - 5, adică o frecvenţă
în plus, dacă molecula este liniară). Fiecare din aceste vibraţii are o
frecvenţă proprie şi deci poate fi excitată de radiaţii infraroşii de o
frecvenţă determinată.
E. Sunt posibile două feluri de vibraţii, unele numite vibraţii de întindere (sau
de valenţă) care produc o lungire sau scurtare a distanţei dintre atomi şi
vibraţii de deformaţie, care modifică unghiurile de valenţă.

166. Referitor la spectroscpia empirică in IR ale moleculelor poliatomice care


afirmatie este adevarată ?
A. Spectroscopia în IR serveşte curent pentru identificarea substanţelor şi
verificarea purităţii lor.
B. Fiecare substanţă posedă un spectru caracteristic deosebit de al oricărei alte
substanţe, cu ajutorul căreia poate fi uşor recunoscută.
C. Prin măsurarea intensităţii unei benzi din spectrul unei substanţe se poate
determina concentraţia lor în amestecuri cu alte substanţe.
D. Prin compararea spectrelor unui mare număr de substanţe, s-a stabilit că
fiecare tip de legătură se manifestă prin una sau mai multe benzi, ce nu
sunt decât puţin influenţate de ceilalţi atomi sau de celelalte legături din
moleculă.
E. Spectrele în IR pot servi numai pentru a recunoaşte prezenţa anumitor
atomi şi a naturii legăturilor dintre ei într-o moleculă.

167. Efectul Raman (enuntat in 1928; prevăzut teoretic de Smekal 1923),


constă în excitarea unei molecule, prin absorbţia unei cuante de energie mare
(din ultraviolet), la un nivel electronic superior. După un timp foarte scurt,
molecula emite energie radiantă. Referitor la efectul Raman care afirmatie
este adevarată ?
A. parte din lumina emisă are însă frecvenţa mai mare decât cea absorbită. In
spectru apar benzi distincte.
B. Diferenţele între numerele de undă ale acestor benzi şi numărul de undă al
luminii absorbite se numesc (impropriu) frecvenţe Raman (exprimându-se
în cm-1).
C. Frecvenţele Raman sunt independente de frecvenţa luminii absorbite şi
sunt caracteristice pentru substanţa cercetată.
D. In cadrul efectului Raman, vom presupune că molecula iniţială se află la
nivelul electronic fundamental şi la un anumit nivel de vibraţie, de ex. la v
= 0. Dacă după emisia cuantei absorbite molecula nu revine la nivelul de
vibraţie iniţial, ci la un nivel mai înalt v = 1, v = 2 etc., cuanta emisă este
de energie mai mică decât cea absorbită. În spectru apar frecvenţe Raman
(linii Stokes – sateliţii roşii)
E. Dacă molecula era iniţial la un nivel de vibraţie mai înalt decât cel final,
liniile emise, numite linii anti-Stokes, (sateliţi violeţi), au frecvenţe mai
mari decât frecvenţa luminii incidente. Intensitatea liniilor anti-Stokes este
mai mică decât aceea a liniilor Stokes, nivelurile superioare fiind mai puţin
populate iniţial.
168 Aspectul general al unui spectru Raman este de acelaşi ordin de mărime
ca frecvenţele spectrelor în IR, fiindcă sunt determinate de diferenţe între
aceleaşi niveluri de energie de vibraţie. Pentru spectrele Raman sunt însă
valabile alte reguli de selecţie. Referitor la efectul Raman care afirmatie este
adevarată ?
A. vibraţie a atomilor, în moleculă, dă naştere unei frecvenţe în IR numai dacă
are loc şi o variaţie a momentului electric al moleculei.
B. Apariţia unei frecvenţe Raman nu necesită numai o variaţie a
polarizabilităţii.
C. la moleculele cu centru de simetrie, frecvenţele care apar în spectrul
Raman lipsesc din spectrul IR şi invers.
D. Ca şi spectrele în IR, frecvenţele Raman sunt complicate prin componente
de rotaţie, ceea ce determină aspectul lor de benzi, şi nu de simple linii.
E. Efectul Raman este foarte puternic iar înregistrarea unui spectru prin metoda
fotografică (spectrografie) durează foarte mult, ea necesită cantităţi mari de
substanţă. Introducerea laserului ca sursă de excitare a îmbunătăţit metoda.

169 Spectre electronice (spectre în vizibil şi ultraviolet) sunt generate tranziţi


electronice cu aproximativ un ordin de mărime mai mare decât cele implicate în
tranziţiile de vibraţie. Domeniul spectral al tranziţiilor electronice:

Regiunea λ (Å) hν (kcal mol –1)


Vizibil 8000 - 4000 36 – 71
Ultraviolet apropiat 4000 - 1800 71 - 160
Ultraviolet 1800 - 1000 160 - 286
îndepărtat

Referitor la spectre electronice (UV-VIS) care afirmatie este adevarată ?


A. Energiile necesare pentru excitarea electronică a moleculelor variază între
300÷3200 kcal mol –1 şi sunt deci mult mai mari decât cele ce determină
excitarea nivelurilor de vibraţie şi de rotaţie.
B. Spectrele electronice cuprind lungimile de undă 18000÷1000 A.
C. Ochiul omenesc percepe toate vibraţiile electromagnetice determinate de
tranziţiile electronice şi anume pe acelea cu lungimile de undă cele mai
mici.
D. Multe substanţe prezintă absorbţii caracteristice în IR, în timp ce în UV
apropiat sunt transparente. Aceste spectre se datoresc tranziţiilor
electronice ce apar la absorbţia unei cuante din domeniul vizibil şi
ultraviolet.
E. Absorbţia luminii în regiunea vizibilă şi ultravioletă a spectrului este
datorită unei tranziţii între niveluri electronice diferite ale moleculei.

170. Orbitalii legăturii simple pot fi de legătură σ ocupaţi cu electroni în stare


fundamentală şi orbitali de antilegătură σ* care sunt neocupaţi în stare
fundamentală dar se pot ocupa în stare excitată. In mod analog se pot ocupa
şi orbitalii de legătură π şi de antilegătură π* . Referitor la tranziţiile
electronice (UV-VIS) care afirmatie este adevarată ?
A. tranziţiile σ → σ* necesită cea mai mare energie. Aceste tranziţii apar în
regiuni de lungimi de undă mici (se manifestă spectral numai în
ultravioletul îndepărtat).
B. Tranziţiile n → σ* şi n → π* sunt caracteristice compuşilor ce conţin
atomi cu electroni neparticipanţi.
C. In cazul moleculelor cu legături duble sunt caracteristice tranziţiile π →
π*.
D. În afară de aceste tipuri de orbitali există şi orbitali de nelegătură “n”,
localizaţi la un singur atom.
E. Toţi orbitalii de legătură σ şi orbitali de antilegătură σ* sunt ocupaţi cu
electroni în stare fundamentală

171.Tranziţiile in UV-VIS dau naştere la benzile de absorbţie ce prezintă


anumite caracteristici (lungimea de undă la care are loc absorbţia maximă şi
coeficientul molar de extincţie) În funcţie de aceste caracteristici benzile de
absorbţie au fost grupate în:
A. benzi R ce se datoresc unor tranziţii n → π* ale grupelor nesaturate simple.
Aceste benzi au extincţii mici.
B. benzi K ce apar la moleculele nesaturate conjugate şi se datoresc unor
tranziţii π →π*. Aceste benzi au extincţii mari.
C. Benzi A ce se datoresc unor tranziţii π* → n →π, ale grupelor nesaturate
simple. Aceste benzi au extincţii mijlocii
D. benzi B ce apar la molecule aromatice şi heterociclice. Aceste benzi au
extincţii mici şi apar la lungimi de undă mici şi medii.
E. benzi E ce se datoresc tranziţiilor electronice în sistemul de trei legături
etilenice incluse într-un nucleu aromatic. Aceste benzi au extincţii mari şi
apar la lungimi de undă mici.
172. In interpretarea spectrelor electronice se utilizează termeni specifici,
cum ar fi:
A. Cromofor = grupare de atomi capabilă să absoarbă în UV;
B. Auxocrom = grupare de atomi capabilă să modifice lungimea de undă la care
absorb cromoforul;
C. Efect batocrom = deplasarea absorbţiei spre lungimi de undă mai mari;
D. Efect hipsocrom = deplasarea absorbţiei spre lungimi de undă mai mici;
Efect hipocrom = scăderea intensităţii absorbţiei; Efect hipercrom =
creşterea intensităţii absorbţiei.
E. Efect hipocrom = deplasarea absorbţiei spre lungimi de undă mai mici; Efect
hipsocrom = scăderea intensităţii absorbţiei; Efect hipercrom = creşterea
intensităţii absorbţiei.

173. Metoda RMN- Rezonanţă mgnetică nucleară- permite:


A) măsurarea rapidă cantitativă şi stabilirea raportului în care se găsesc componentele
în amestec, precum şi posibilitatea de a evidenţia proporţia proporţia de
transformare a stereoizomerilor, a izomerilor optici activi, a tautomerilor,etc.
B) evaluarea timpilor de relaxare glogali ai nucleelor care însumează timpii de
relaxare spin-spin, a timpului de relaxare spin-reţea precum şi timpii de relaxare
chimică corespunzători dezactivării chimice a nucleelor.
C) evaluarea rapidă a stabilitătii unor compuşi medicamentoşi care in mod uzual in
diferiti solvenţi sunt deosebit de instabili
D) măsurarea maselor moleculare a compuşilor medicamentoşi în functie de timpii de
relaxare spin-reţea precum şi timpii de relaxare chimică
E) determinarea purităţii şi a conţinutului de metale grele din medicamentele expuse
la căldură în timpul conservării prin măsurarea deplasării chimice şi a constantelor
de cuplare

Partea a II-a
Termodinamica Chimică Fenomenologică

174 Referitor la procesele fizice de detentă liberă în care sunt implicate


medicamentele 4care afirmaţii sunt adevărate?
A) Procesul de detentă laminară nefiind adiabatic este izoentalpic
caracterizat prin relaţia: U 2 − U 1 = P2V2 + P1V1
B) În expansiunea liberă coeficientul Joule-Thomson este definit prin
(∂H / ∂P )T
relaţia μ = −
(∂T / ∂P) H
C) Calculul variaţiei temperaturii într-o detentă de la presiunea P1 la
P2

presiunea P2 se calculează cu relaţia: ΔT = ∫ μdP


P1
D) Procesul adiabatic de detentă al gazelor nu e însoţit totdeauna de o
scădere a temperaturii şi are o valoare mică, putând fi aplicat în scopul
răcirii şi respectiv al lichefierii gazelor prin diferite procedee
E) În expansiunea liberă coeficientul Joule-Thomson este definit prin
⎛ ∂H ⎞
relaţia − μC P = ⎜ ⎟
⎝ ∂P ⎠ T

175. Referitor la procesele de dizolvare şi diluare a medicamentelor care din


următoarele afirmaţii sunt incorecte ?
A) căldura primă de dizolvare (sau căldura stendard de dizolvare)
reprezintă efectul termic care apare la dizolvarea unui mol de substanţă
într-o cantitate foarte mare de solvent încât să rezulte o soluţie infinit
diluată şi este dată de relaţia: lim Δi H diz = Δi H diz
o

m→0
B) la saturaţie efectul termic care apare la dizolvarea unui mol de
substanţă într-o cantitate de solvent pentru formarea unei solutii
suprasaturate se numeşte căldură totală de dizolvare şi este dată de
− sat
ecuaţia Δi H diz = Δi H diz
sat
= Δ H diz + H 2S unde S este o sare greu solubilă
descrisă prin procesul S s + n1 H 2 Ol = S * n1 H 2 O soluţie saturată
C) căldura diferenţială de diluare reprezintă cantitatea de căldură care
însoţeşte diluare unei cantităţi oarecare de soluţie atnci când se adaugă
un mol de solvent şi este dată de relaţia
⎛ ∂H ⎞ −
⎜⎜ ⎟⎟ = Δ H 1 + H 20 = Δd H dil
⎝ ∂n 2 ⎠ n
1

D) căldura primă de dizolvare se exprimă prin intermediul căldurii


integrale de dizolvare, iar la diluţie extremă avem valabilă relaţia:
Δi H diz
sat
= Δd H diz
0

E) căldura ultimă de dizolvare reprezintă cantitatea de căldură care


însoţeşte restabilirea echilibrului, care are loc la tranziţia unei cantităţi
infinit de mici de solid, în soluţia aflată foarte aproape de saturaţie
− sat
unde avem valabilă relaţia: Δd H diz
sat
= H 2 − H 2S

176. Fie două soluţii acide: soluţia A cu pH = 2 si soluţia B cu pH = 5 În care din cele
două solutii concentraţia ionilor de hidrogen este mai mare şi cu cât?
A) în soluţia A de 1000 ori
B) în solutia A de 3 ori
C) în solutia B de 1000 ori
D) în solutia A de 103 ori
E) în solutia A de 10-3 ori

177. Referitor la echilibrele izoterme şi izobare lichid-vapori cu formare de


azeotropi care afirmaţii sunt adevărate?
A. în amestecurile lichide miscibile ale unor medicamente se
întâlnesc cazuri în care curbele de fierbere şi de condensare
prezintă maxime şi minime în care cele două curbe coincid la o
compoziţie comună a fazei lichide şi a fazei de vapori la aceeşi
temperatură în condiţii izoterme şi la aceeaşi presiune în
condiţii izobare
B. azeotropul este punctul extrem caracterizat prin ( x 2g ) m = ( x 2l ) m
C. pentru cazul izobar şi izotrop din condiţiile analitice
caracteristice azeotropilor se regăsesc teoremele Gibbs-
Konovalov
D. din analizarea unei game largi de amestecuri cu azeotropi se
constată că azeotropii pozitivi definiţi în conditii izobare
prezintă un maxim al temperturii de fierbere
E. din analizarea unei game largi de amestecuri cu azeotropi se
constată că azeotropii negativi definiţi în conditii izobare
prezintă un minim al temperturii de fierbere
178. Valorile ΔH, ΔS şi ΔG ale unei reacţii chimice date de medicamente:
A) depind numai de natura reactanţilor şi de domeniul de lungimi de undă
B) depind numai de parametrii de stare şi de compoziţie
C) depind numai de concentraţia reactanţilor şi temperatură
D) depind de natura reactanţilor, de T şi P şi de concentraţia reactanţilor.
E) Depind de compoziţie, de tempertură şi de parametrii mecanici

178. Referitor la legile termochimiei care afirmaţii sunt corecte?


A) legea Dalton se defineşte astfel: cantitatea de căldură care însoţeşte o
reacţie chimică ce evoluează într-un anumit sens este egală şi de semn
contrar cu efectul termic asociat reactiei opuse
B) legea Hess stabileşte constanţa cantităţii de căldură într-o serie de procese
desfăşurte între aceleaşi stări limită şi independenţa efectului termic de
drumul urmat de reacţie
C) Legea Kirchhoff reda variaţia efectului termic ce însoţeşte o reacţie cu
temperatura
D) Legea Lavoisier Laplace nu stabileşte identitatea valorică a efectelor
termice în reacţii opuse şi semnul lor diferit
E) Legea Gibbs se enunţă prin variaţia entalpiei rezultate la presiune
constantă într-o reacţie chimică este aceeaşi independent de etapele urmate
de reacţie şi nu este condiţionată numai de starea iniţială şi finală a
sistemului considerat.

179. Referitor la temperatura, care afirmatie este incorectă?


A. temperatura uzuală se măsoară în scala Celsius (centigradă)
B. Scala Fahrenheit este folosită de obicei în ţările nordice care folosesc
limba engleză cu excepţia Angliei care a adoptat scala Celsius pentru uz
comercial şi civil
C. Legatura dintre scala Fahrenheit şi scala Celsius este T= t + 273,16
D. Temperatura absolută se măsoară pe scala Kelvin
E. Scala Kelvin este o scală arbitrară stabilită pe baza principiului III al
termodinamicii

180.Referitor la variaţia potenţialelor termodinamice în cazul compuşilor


medicamentoşi care afirmaţii sunt corecte?

A. Variaţia unui potenţial termodinamic în raport cu variabila termică


extensivă entropia este egală cu variabila termică intensivă, temperatura
⎛ ∂A ⎞
respectând relaţia: − ⎜ ⎟ = T
⎝ ∂S ⎠ P ,λ
B. Variaţiile variabilelor termice intensive sau extensive în raport cu una din
variabilele V sau P sunt egale cu derivatele parţiale a variabilelor
mecanice conjugate P sau V în raport cu cealaltă variabilă termică
⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂P ⎞
conform relaţiilor: ⎜ ⎟ = −⎜ ⎟ şi ⎜ ⎟ =⎜ ⎟
⎝ ∂V ⎠ S ,λ ⎝ ∂S ⎠V ,λ ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂T ⎠V ,λ
C. Variaţia unui potenţial termodinamic în raport cu presiunea sunt egale cu
⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂F ⎞
volumul respectând relaţiile: ⎜ ⎟ = V şi ⎜ ⎟ = −V
⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂P ⎠ T ,λ
D. Variaţia în raport cu compoziţia a unei variabile mecanice este egală cu
variaţia afinităţii chimice în raport cu celaltă variabilă mecanică conform
⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂A ⎞
relatiei: ⎜ ⎟ = −⎜ ⎟ şi ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟
⎝ ∂λ ⎠ G , P ⎝ ∂P ⎠ G ,λ ⎝ ∂λ ⎠ G ,V ⎝ ∂V ⎠ G ,λ
E. Variaţia în raport cu compoziţia a unei variabile mecanice este egală cu
variaţia afinităţii chimice în raport cu celaltă variabilă mecanică conform
⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂A ⎞
relatiei: ⎜ ⎟ = −⎜ ⎟ şi ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟
⎝ ∂λ ⎠ S , P ⎝ ∂P ⎠ S ,λ ⎝ ∂λ ⎠ S ,V ⎝ ∂V ⎠ S ,λ

181. Referitor la soluţiile de medicamente cu comportare parţial ideală care


afirmaţii sunt corecte?
A. Soluţiile regulare sunt reprezentate de sisteme formate din molecule cu
dimensiuni apropiate care respectă relaţia:
⎛ ∂V ⎞
E
⎛ ∂H ⎞
E
V E − T ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ = cons tan t
⎝ ∂T ⎠P ⎝ ∂P ⎠T
B. Soluţiile atermice prezintă funcţii termodinamice formulate simplu prin
diferite aproximaţii bazate însă pe condiţia dată de relaţia: G E = −TS E ≠ 0
C. Soluţiile atermice prezintă entalpia de amestecare în reprezentare grafică ca
o funcţie parabolică cu punctul de extrem la poziţia x A = x B
D. Solutiile regulare un caracter partial ideal prin satisfacerea tuturor
condiţiilor unui amestec ideal cu excepţia entropiei de exces care este:
SE ≠ 0
E. Soluţiile regulare binare prezintă un efect termic la amestecare care este
atribuit variaţiei energiei configuraţionale, la trecerea componenţilor din
stare pură în soluţie, şi care respectă relaţia H M = βx A x B = β ( x β − x β2 )

182. În care din cazuri reacţia este posibilă la orice temperatură ?


A) ΔH < 0; ΔS > 0
B) ΔH < 0; ΔS < 0
C) ΔH > 0; ΔS > 0
D) ΔH > 0; ΔS < 0
E) ΔG < 0; ΔS > 0.

183. Referitor la reacţiile chimice date de medicamente în starea de echilibru chimic


care afirmaţii sunt adevărate?
A. Pentru reacţii care decurg conform condiţiilor impuse de izoterma
de reacţie a lui van’t Hoff , sensul de desfăşurare a unei eacţii chimice atestă
modalităţi de explicitare a sensului de desfăşurare a unei reacţii chimice:
K x, p K x procesul este posibil termodinamic
K x, f K x reacţia nu poate decurge
B. Corelaţiile între diversele formulări ale constantelor de echilibru
Δν
⎛ RT ⎞ RT
şi K P = K c (RT )
Δν
atestă echivalenţele : K x = K c ⎜ ⎟ ; xi = ci
⎝ P ⎠ P
C. Variaţia constantei de echilibru cu parametrii de stare este dată de
relaţia: K x = ae − ΔS T − ΔH / RT P ΔC / R
D. Principiul lui Le Chatelier explică influenţa presiunii asupra
⎛ ∂ ln K x ⎞ ΔV
echilibrului chimic conform izotermei Plank-van Laar : ⎜ ⎟ =−
⎝ ∂P ⎠ T RT
E. Echilibrul chimic într-o reacţie chimică este caracterizat prin
υi
C xi
ecuaţia: ΔG 0 (T , P) + RT i υ , = 0
C xi , i
i,

184. Referitor la entropia sistemelor medicamentoase care afirmaţie este adevărată?


A) În demonstrarea justificării statistice a principiului II al termodinamicii
entropia ca funcţie de probabilitatea termodinamică de stare pentru un sistem
f , (Ω ) Ω
binar este dată de relaţia : S = , 1 = 1
f (Ω 2 ) Ω 2
B) În sistemele izolate nu se înregistrează variaţii de entropie pentru procesele
cvasistatice la parametrii constanţi iar pentru procesele naturale sensul unic de
desfăşurare a acestora este dat de relaţiile: ( dS ) T ,V ,λ ≤ 0 şi ( dS ) T , P ,λ ≤ 0
C) În expansiunea izotermă şi reversibilă variaţia de entropie ce însoţeşte
procesul de expansiune este:
∂Q ⎡⎛ ∂U ⎞ ⎛ ∂U ⎞ ⎤ P RT dV
dS = ⎢⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dV ⎥ + dV = dV = R
T ⎣⎝ ∂T ⎠V ⎝ ∂V ⎠ T ⎦ T VT V
D) In cazul sistemelor medicamentoase relaţiile care leagă cele două principii ale
1
termodinamicii sunt: dS = (CV ,λ dT + lT ,λ dV + lT ,V dλ ) şi
T
1
dS = (C P ,λ dT + hT ,λ dP + hT , P dλ )
T
E) Consuderând parametrii asociaţi ai entropiei sunt valabile ecuaţiile:
1 ⎧⎪⎛ ∂U ⎞ ⎡⎛ ∂U ⎞ ⎤ ⎫⎪ 1 ⎛ ∂U ⎞
dS = ⎨⎜ ⎟ dT + ⎢⎜ ⎟ − V ⎥ dP ⎬ + ⎜ ⎟ dλ şi
T ⎪⎩⎝ ∂T ⎠V ,λ ⎣⎢⎝ ∂P ⎠V ,λ ⎦⎥ ⎪⎭ T ⎝ ∂λ ⎠ T , P
1 ⎧⎪⎛ ∂H ⎞ ⎡⎛ ∂H ⎞ ⎤ ⎫⎪ 1 ⎛ ∂H ⎞
dS = ⎨⎜ ⎟ dT + ⎢⎜ ⎟ + P ⎥ dV ⎬ + ⎜ ⎟ dλ
T ⎪⎩⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎢⎣⎝ ∂VP ⎠V ,λ ⎥⎦ ⎪⎭ T ⎝ ∂λ ⎠ T ,V

185. Referitor la echilibrele lichid –vapori în sisteme de de medicamente cu doi


componenţi miscibili în orice proporţie care afirmaţii sunt incorecte:
A) Intre legea lui Raoult şi legea lui Henry există o corespondenţă directă : în
soluţii diluate, dacă dizolvantul se supune legii lui Raoult , în mod necesar
solventul respectă legea lui Henry
B) La echilibrul dintre dintre 2 faze a unei soluţii cu solvet volatil şi solut
nevolatil sunt valabile următoarele relaţii: μ1l = μ1g şi
μ1 − RT ln x 2 = μ1 − RT ln P1
0 *

C) Într-o soluţie perfectă scăderea relativă a presiunii de vapori a solventului


este egală cu fracţia molară a substanţei dizolvate conform relaţiei:
P0 − P
x2 = 1 0 1
P1
D) Lrgea lui Henry se enunţă astfel: presiunea parţială a unui gaz în echilibru
cu soluţia formată prin dizolvarea sa într-un lichid, este proporţională cu
f P
concentraţia gazului dizolvat conform relaţiei: K H = lim 2l = l
x2 →0 x 2
l
x2
E) Pentru expresiile legii lui Raoult si respectiv lui Henry sunt valabile relaţiile:
P10 (1 − x 2 ) = P1 şi respective P = P20 x 2l

186. Din punct de vedere termodinamic referitor la soluţiile reale de medicamente


care afirmaţii sunt corecte?
A) Pentru potenţiale chimice şi activităţi termodinamice sunt valabile ecuaţiile:
μ i = μ i0 (T , P ) − RT ln a i şi a 2 = γ m m ; a 2 = γ x c ; a 2 = γ c x 2
B) Funcţiile de amestecare pentru soluţii reale de neelectroliţi pentru entalpie
⎛ ∂ ln γ i ⎞
sunt redate de ecuaţiile: H iM = − RT 2 ⎜ ⎟ şi
⎝ ∂T ⎠ P , xi
⎛ ∂ ln γ i ⎞
H M = − RT 2 ∑ xi ⎜ ⎟
i ⎝ ∂T ⎠ P , xi
C) Expresiile utilizate pentru coeficientul de activitate pentru soluţiile reale de

medicamente cu structuri de neelectroliţi sunt: RT ∑ xi ln γ i xi = G − ∑ xi Gi
i i
− − E
Hi Vi
şi d ln γ i = − 2
dT + dP
RT RT
D) Ecuaţia Giibbs-Duhem pentru soliţii reale de neelectroliti medicamentoşi
HE
este dată de ecuaţia: ∑ xi d ln γ i = − dT
i RT 2
E) Coeficientul osmotic, practic, pentru soluţii de medicamente este dat de
M
ecuaţiile: μ1 = μ1* (T , P) + RTmΦ 2 şi μ1 = μ1* (T , P) + gRT ln x 2
100

187. Referitor la soluţiile apoase de medicamente cu structuri de electroliţi care


afirmaţie este adevărată?
A) Pentru soluţii apoase diluate de medicamente, conform teoriei Debye-Hückel
coeficientul de activitate termodinamică funcţie de tăria ionică se calculează
A〈 z + z − 〉 I
cu relaţia: lg(γ x ) ± = − unde A=0,5115 iar B=0,329*108
1 + Ba I
B) Pentru soluţii apoase de medicamente cu structuri de electroliţi de tipul de
valenţă 1:2 relaţiile dintre molalitatea medie ionică, activitatea şi coeficientul
mediu ionic sunt: m± = 41 / 3 m ; a i = ( m ± γ ± )ν = 27 m 3γ ±3 şi respectiv
γ ± = (γ ±2 γ − )1 / 3
C) Pentru soluţii apoase de medicamente cu structuri de electroliţi de tipul de
valenţă 3:2 relaţiile dintre molalitatea medie ionică, activitatea şi coeficientul
mediu ionic sunt: m± = 1081 / 5 m ; a i = ( m ± γ ± )ν = 108m 5γ ±5 şi respectiv
γ ± = (γ ±2 γ ±5 )1 / 5
D) Pentru soluţii apoase de medicamente cu structuri de electroliţi uni-univalenţi
expresiile uzuale legilor lui Harned stabilesc ecuaţii ce redau relaţii între
coeficienţii de activitate şi tăria ionică sub forma: lg(γ 2 ) 23 = lg γ 2 + α 2 I 3 şi
lg(γ 3 ) 23 = lg γ 3 + α 2 I 3
E) In cazul soluţiilor de electroliţi starea standard pentru solvent este explicitată
prin ecuaţia:
μ1 = μ10 (T , P) + RT ln x1γ 1

188. Care din următoarele afirmaţii sunt incorecte ?


A) căldura de neutralizare a acizilor tari cu baze tari în soluţii apoase
diluate nu depinde de natura reactanţilor
B) prin căldură de neutralizare se înţelege căldura degajată când un ion
gram de hidroniu reacţionează în soluţie diluată cu doi ioni-gram de
ioni hidroxid pentru a forma o moleculă-gram de apă
C) prin căldură de neutralizare se înţelege căldura degajată când un iongram de
hidroniu reacţionează în soluţie diluată cu un ion-gram de ioni hidroxid pentru a
forma o moleculă-gram de apă
D) căldura de neutralizare a acizilor tari cu baze tari în soluţii apoase diluate are
întotdeauna valoarea -75,25 kJ/echivalent gram de acid sau bază (sau -13,7
kcal/mol) fiind o reacţie exotermă
E) căldura de neutralizare a acizilor tari cu baze tari în soluţii apoase diluateare
intotdeauna valoarea de -13,7 kcal/mol) fiind o reacţie endotermă

189. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte ?


A) prin fază se înţelege o porţiune dintr-un sistem cu proprietăţi identice în toată
masa ei şi nu este separată de restul sistemului prin suprafeţe de separare la
care se face saltul proprietăţilor fizice şi chimice
B) prin sistem se înţelege un ansamblu de corpuri care poate fi delimitat
convenţional de mediul înconjurator şi care în timpul evoluţiei se comportă ca
un întreg
C) entropia este o funcţie de stare introdusă de principiul I al termodinamicii şi
dă seama de gradul de dezordine internă
D) ΔH este singurul factor care determină spontaneitatea unei reacţii chimice
Entalpia şi energia internă sunt funcţii de stare intoduse de principiul I al

190. Despre efectele termice în procesele de dizolvare se poate afima că:


A) ele apar numai la dizolvarea in apă a substantelor madicamentoase si se pot
determica numai prin metode calorimetrice
B) ele apar la diluarea solutiilor şi se pot determina si prin metode spectrale
C) ele apar amestecarea gazelor sau a solidelor în lichide şi se pot calcula prin
metode calorimetrice şi din variaţia coeficienţilor de activitate cu temperatura
D) ele nu variază cu concentraţia şi se poate explica prin variaţia interacţiilor
dintre ioni în soluţiile diluate faţă de soluţiile mai concentrate
E) fiind cunoscută aprioric căldura standard de dizolvare, poate fi cunoscută
dependenţa de concentraţie a căldurii de dizolvare, dacă se determină căldura
de diluare funcţie de concentraţie

191. Ca potentiale termodinamice au fost definite urmatoarele potentiale:


A) energia libera Helmholtz F;
B) potentialul termodinamic Massieu G
C) potentialul termodinamic Plank F;
D) entalpia libera Gibbs G;
E) potentialul termodinamic Plank Ф.

192. Energia libera Helmholtz F se defineste astfel:


A) diferenta dintre entalpie a sistemului si energia legata TS;
B) diferenta dintre energia interna a sistemului si energia legata TS;
C) F= U- TS ;
D) suma dintre energia interna a sistemului si energia legata TS;
E) F= H- TS .

193. Referitor la entalpia libera Gibbs care afirmatii sunt adevarate?


A. se aplica in aczul proceselor care se desfasoara in conditii de P si T constante ;
B. este o marime intensiva;
C. se defineste ca diferenta dintre entalpie si energia legata;
D. se defineste ca diferenta dintre energia interna a sistemului si energia legata;
E. in absenta oricarei alte forme de lucru emcanic, cu exceptia lucrului mecanic
de expansiune, scade catre o valoare minima, sau altfel spus, in conditii de T
si P constante, decurg spontan acele procese care sunt insotite de descresterea
entalpiei libere Gibbs

194. Referitor la entalpia libera Gibbs G care afirmatii sunt adevarate?


A) are caracteristici de diferentiala totala exacta;
B) variatia elemnatara a entalpiei libere Gibbs cu parametrii asociati se poate
scrie sub forma:

⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞
(dG ) T ,V ,λ = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P

C) variatia elemnatara a entalpiei libere Gibbs cu parametrii asociati se poate


scrie sub forma:

⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞
(dG ) T , P ,λ = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P

D) variatia elemnatara a entalpiei libere Gibbs cu parametrii asociati se poate


scrie sub forma:

⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞
(dG ) T , P ,λ = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dP + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P
E) este o marime intensiva

195. Referitor la entalpia libera Gibbs G care afirmatii sunt adevarate?


A) are caracteristici de diferentiala totala exacta;
B) variatia elemnatara a entalpiei libere Gibbs cu parametrii asociati se poate
scrie sub forma:

⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞
(dG ) T ,V ,λ = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P
C) variatia elemnatara a entalpiei libere Gibbs cu parametrii asociati se poate
scrie sub forma:

⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞
(dG ) T , P ,λ = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P

D) variatia elemnatara a entalpiei libere Gibbs cu parametrii asociati se poate


scrie sub forma:

⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞
(dG ) T , P ,λ = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dP + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P
E) este o marime extensiva

196. Care dintre ecuatile lui Maxwell sunt corecte?

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂P ⎞
A) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ ;
⎝ ∂V ⎠ S ,λ ⎝ ∂V ⎠V ,λ

⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂P ⎞
B) ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂T ⎠V ,λ

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂V ⎞
C) ⎜ ⎟ =⎜ ⎟ ;
⎝ ∂P ⎠ S ,λ ⎝ ∂S ⎠ P ,λ

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂V ⎞
D) ⎜ ⎟ =⎜ ⎟ ;
⎝ ∂V ⎠ S ,λ ⎝ ∂S ⎠ P ,λ

⎛ ∂H ⎞ ⎛ ∂V ⎞
E) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟
⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂T ⎠ P ,λ

197. Care dintre ecuatile lui Maxwell sunt corecte?


⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂A ⎞
A) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ S , P ⎝ ∂S ⎠ P ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P ⎝ ∂T ⎠ P ,λ

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂H ⎞ ⎛ ∂A ⎞
B) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ ,⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ S , P ⎝ ∂H ⎠ P ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P ⎝ ∂T ⎠ P ,λ

⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂A ⎞
C) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ T , P ⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V ⎝ ∂V ⎠ T ,λ
⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂A ⎞
D) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ T ,V , P ⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V ⎝ ∂P ⎠ T ,V ,λ

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂H ⎞ ⎛ ∂A ⎞
E) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ ,⎜ ⎟ =⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ S ,V , P ⎝ ∂H ⎠ P ,λ ,T ⎝ ∂λ ⎠ T ,P ,λ ⎝ ∂T ⎠ P ,V ,λ

198. Care dintre ecuatile lui Maxwell sunt corecte?

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂P ⎞
A) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ ,⎜ ⎟ =⎜ ⎟ ;
⎝ ∂V ⎠ S ,λ ⎝ ∂V ⎠V ,λ ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂T ⎠V ,λ

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂A ⎞
B) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ S , P ⎝ ∂S ⎠ P ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P ⎝ ∂T ⎠ P ,λ

⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂A ⎞
C) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ S , P ⎝ ∂P ⎠ S ,λ ⎝ ∂λ ⎠ S ,V ⎝ ∂V ⎠ S ,λ

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂P ⎞
D) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂V ⎠ S ,P ,λ ⎝ ∂V ⎠V ,T ,λ ⎝ ∂V ⎠ T ,P ,λ ⎝ ∂T ⎠V ,T ,λ

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂V ⎞
E) ⎜ ⎟ =⎜ ⎟ ,⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ .
⎝ ∂P ⎠ S ,P ,λ ⎝ ∂S ⎠ P ,T ,λ ⎝ ∂P ⎠ T ,P ,λ ⎝ ∂T ⎠ P ,V ,λ

199. Care dintre ecuatile lui Maxwell sunt corecte?


⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂A ⎞
A) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ S ,V ⎝ ∂S ⎠V ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V ⎝ ∂T ⎠V ,λ

⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂A ⎞
B) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂P ⎠ S ,V ⎝ ∂S ⎠V ,λ ⎝ ∂P ⎠ T ,V ⎝ ∂T ⎠V ,λ

⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂A ⎞
C) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ S , P ⎝ ∂P ⎠ S ,λ ⎝ ∂λ ⎠ S ,V ⎝ ∂V ⎠ S ,λ

⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂A ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂A ⎞
D) ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ,⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ ;
⎝ ∂λ ⎠ T ,V ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P ⎝ ∂P ⎠ T ,λ
⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂P ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂P ⎞
E) ⎜ ⎟ = -⎜ ⎟ , ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ .
⎝ ∂λ ⎠ S ,V ⎝ ∂S ⎠V ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V ⎝ ∂T ⎠V ,λ
200. Care dintre urmatoarele afirmatii cu privire la afinitatea chimia sunt
adevarate?
A) Afinitatea chimica poate fi exprimata in functie de ecuatiile
stoechiometrice ale potentialelor termodinamice, sub forma:
⎛ ∂U ⎞
⎜ ⎟ = − AS ,V ;
⎝ ∂λ ⎠ S ,V
B) Afinitatea chimica este o marime fundamentala in tratarea reactiilor
chimice;
C) Afinitatea chimica este caracterizata prin definirea sa ca potential
termodinamic, prin intermediul principiului travaliului maxim: “Orice
transformare chimica, realizata fara interventia unei energii externe tinde
sa formeze sistemul la a carui construire se degaja cea mai mare cantitate
de caldura”;
D) Afinitatea chimica reprezinta valoarea caldurii necompensate la variatia
gradului de avansare a reactiei cu o unitate (cand reactioneaza un
echivalent) si masoara gradul de spontaneitate al procesului;
E) Afinitatea chimica este caracterizata prin definirea sa ca potential
termodinamic, prin intermediul principiului travaliului maxim: “Orice
transformare chimica, realizata cu interventia unei energii externe tinde sa
formeze sistemul la a carui construire se efectueaza cea mai mare cantitate
de lucru mecanic”.

201. Principalele postulate sub care s-a afirmat principiul II al termodinamicii


substantelor medicamentoase sunt urmatoarele cu exceptiile:
A) Postulatul lui Kelvin arata ca este imposibil de realizat un proces al carui unic
rezultat sa fie o transformare in lucru mecanic a caldurii luate de la o sursa de
temperatura uniforma;
B) Postulatul lui Thomson-Plank arata ca intr-un proces ciclic reversibil este
imposibil de realizat transefrul caldurii de la un rezervor termic si conversia sa
integrala in lucru, fara ca in acelasi timp sa se transfere o anumita cantitate de
caldura de la un corp cald la altul mai rece;
C) Postulatul lui Thomson-Plank arata ca intr-un proces ciclic reversibil este
imposibil de realizat transefrul caldurii de la un rezervor termic si conversia sa
partial in lucru mecanic si energie, fara ca in acelasi timp sa se transfere o anumita
cantitate de caldura de la un corp rece la altul mai cald;
D) Postulatul lui Kelvin arata ca este imposibil sa se transfere caldura de la un corp
mai rece la un corp mai cald fara sa se produca modificari in mediul ambiant;
E) Postulatul lui Clausius arata ca este imposibil de realizat un proces al carui unic
rezultat sa fie o transformare in lucru mecanic a caldurii luate de la o sursa de
temperatura uniforma;

202. Principalele postulate sub care s-a afirmat principiul II al termodinamicii


substantelor medicamentoase sunt urmatoarele cu exceptiile:
A) Postulatul lui Clausius arata ca este imposibil de realizat un proces al carui unic
rezultat sa fie o transformare in lucru mecanic a caldurii luate de la o sursa de
temperatura uniforma;
B) Postulatul lui Thomson-Plank arata ca intr-un proces ciclic reversibil este
imposibil de realizat transefrul caldurii de la un rezervor termic si conversia sa
integrala in lucru, fara ca in acelasi timp sa se transfere o anumita cantitate de
caldura de la un corp cald la altul mai rece;
C) Postulatul lui Thomson-Plank arata ca este imposibil de realizat un proces al carui
unic rezultat sa fie o transformare in lucru mecanic a caldurii luate de la o sursa de
temperatura uniforma;
D) Postulatul lui Clausius arata ca este imposibil sa se transfere caldura de la un corp
mai rece la un corp mai cald fara sa se produca modificari in mediul ambiant;
E) Postulatul lui Thomson-Plank arata ca este imposibil de realizat un proces al carui
unic rezultat sa fie o transformare in lucru mecanic a caldurii luate de la o sursa de
temperatura uniforma;

203. Referitor la Ciclul Carnot care afirmatiii sunt adevarate?


A) Ciclul Carnot este un ciclu ireversibil;
B) Ciclul Carnot este constituit din patru procese: o destindere izobara la presiunea
p1, o comprimare izobara la presiunea p 2 unde p1 > p2 , o destindere adiabatica si
o comprimare adiabatica;
C) Ciclul Carnot este constituit din patru procese: o destindere izocora la volumul
V1, o comprimare izocora la volumul V2 unde V1 > V2 , o destindere adiabatica si
o comprimare adiabatica;
D) Ciclul Carnot este un ciclu reversibil;
E) Ciclul Carnot este constituit din patru procese: o destindere izoterma la
temperatura T1, o comprimare izoterma la temperatura T2 unde T1 > T2 , o
destindere adiabatica si o comprimare adiabatica;

204. Referitor la Ciclul Carnot care afirmatiii sunt adevarate?


A) Ciclul Carnot este un ciclu reversibil care se poate urmari din diagrama Clapeyron
in coordonatele p-V;
B) Ciclul Carnot este un ciclu reversibil care se poate urmari din diagrama Gibss in
coordonatele T-S;
C) Ciclul Carnot este un ciclu reversibil care se poate urmari din diagrama Clapeyron
in coordonatele S-T;
D) Ciclul Carnot este un ciclu reversibil;
E) Ciclul Carnot este un ciclu reversibil care se poate urmari din diagrama Gibss in
coordonatele P-T;

205. Entropia, functie a principiului II al termodinamicii sistemelor


medicamentoase se caracterizeaza prin:

A) Entropia este o functie omogena de ordinul unu, in raport cu variabilele sale fiind
monotona crescatoare;
B) Variatia elementara a entropiei cu parametrii de stare se poate scrie sub forma:
⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂S ⎞
dS = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ T , P ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V
C) Ciclul Carnot este un ciclu reversibil care se poate urmari din diagrama Clapeyron
in coordonatele S-T;
D) Ciclul Carnot este un ciclu reversibil;
E) Ciclul Carnot este un ciclu reversibil care se poate urmari din diagrama Gibss in
coordonatele P-T;

206. Referitor la randamentul ciclului Carnot care din urmatoarele afirmatiii sunt
adevarate?

V2 V
T1 ln − T2 ln 3
V1 V4
A) η= ;
V2
T1 ln
V1

V2 V
T1 ln + T2 ln 3
V1 V4
B) η= ;
V2
T1 ln
V1

V2 V
T1 ln − T2 ln 3
V1 V4
C) η= ;
V2
− T1 ln
V1

T2
D) η = 1+ ;
T1

T2
E) η = 1− .
T1

207. Referitor la teorema lui Carnot- Clausius care din urmatoarele afirmatiii sunt
adevarate?
A) randamentul unei masini termice care functioneaza dupa un ciclu Carnot depinde
numai de temperatura sursei calde;
B) randamentul unei masini termice care functioneaza dupa un ciclu Carnot depinde
numai de temperatura sursei calde si a sursei reci;
C) randamentul unei masini termice care functioneaza dupa un ciclu Carnot depinde
numai de temperatura sursei reci;
D) randamentul unei masini termice care functioneaza dupa un ciclu Carnot nu
depinde numai de temperatura sursei calde si a sursei reci;
E) randamentul unei masini termice care functioneaza dupa un ciclu Carnot nu
depinde de natura corpului de lucru;
208. Caratheodory stabileşte principiul inaccesibilitatii adiabatice şi anume:
A) „în vecinătatea fiecărei stări a unui sistem termic omogen, în echilibru, există stări
care nu pot fi atinse prin procese adiabatice reversibile” ;
B) „ cantitatea infinitezimală de căldură δQ este o diferenţială totală exactă dar
devine diferentiala partiala dacă i se ataşează un factor integrant T(t), numai în
cazul sistemelor cu temperatură uniformă”;
C) „în vecinătatea fiecărei stări a unui sistem termic omogen, în echilibru, există stări
care nu pot fi atinse prin procese izobare reversibile”, adică cantitatea
infinitezimală de căldură δQ nu este o diferenţială totală exactă dar poate deveni
dacă i se ataşează un factor integrant T(t), numai în cazul sistemelor cu
temperatură uniformă’ iar factorul T(t) a fost numit temperatură cinetica
D) „în vecinătatea fiecărei stări a unui sistem termic omogen, în echilibru, există stări
care nu pot fi atinse prin procese adiabatice reversibile”, adică cantitatea
infinitezimală de căldură δQ nu este o diferenţială totală exactă dar poate deveni
dacă i se ataşează un factor integrant T(t), numai în cazul sistemelor cu
temperatură uniformă;
E) „în vecinătatea fiecărei stări a unui sistem termic omogen, în echilibru, există stări
care nu pot fi atinse prin procese adiabatice reversibile”, adică cantitatea
infinitezimală de căldură δQ nu este o diferenţială totală exactă dar poate deveni
dacă i se ataşează un factor integrant T(t), numai în cazul sistemelor cu
temperatură uniformă, iar factorul T(t) a fost numit temperatură a sistemelor
adiabate reversibile.

209. Entropia, functie de stare a principiului II al termodinamicii are urmatoarele


caracteristici:
A) Entropia este o marime extensiva cu caracter aditiv avand proprietatile unei
diferentiale totale exacte
B) Entropia este o marime intensiva care depinde numai de starea initiala si finala a
procesului
C) Entropia este o marime extensiva care nu depinde de drumul urmat de proces.
Entropia poate avea ca variabile asociate parametrii T, V, λ sau T, P, λ.
D) Entropia poate avea ca variabile asociate parametrii T, V, λ sau T, P, λ.
E) Entropia este o marime intensiva care nu depinde de starea initiala si finala a
procesului ci depinde de drumul urmat de proces

210. Referitor la entropie, functie de stare introdusa de principiului II al


termodinamicii care din urmatoarele caracteristici sunt adevarate?
A) Entropia este o funcţie omogenă de ordinul unu, în raport cu variabilele sale
fiind monotonă descrescătoare;
B) Entropia este o marime extensiva care nu depinde de drumul urmat de proces
si are variabile asociate parametrii T, V, λ sau T, P, λ;
C) Entropia este o marime extensiva care depinde numai de starea initiala si
finala a procesului si poate avea ca variabile asociate parametrii T, λ ;
D) Variaţia elementară a entropiei nu are proprietatea unei diferenţiale totale
exacte
E) Entropia este o funcţie omogenă de ordinul unu, în raport cu variabilele sale
fiind monotonă crescătoare.

211. Variaţia elementară a entropiei cu parametrii de stare se poate scrie sub forma:
⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂Q ⎞ ⎛ ∂Q ⎞
A) dS = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ T , P ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V
⎛ ∂Q ⎞ ⎛ ∂Q ⎞ ⎛ ∂V ⎞
B) dS = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ T , P ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V

⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂S ⎞
dS = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dλ
C) ⎝ ∂T ⎠ T , P ⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V

⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂Q ⎞ ⎛ ∂Q ⎞
D) dS = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dP + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P

⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂S ⎞
dS = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dP + ⎜ ⎟ dλ
E) ⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂λ ⎠ T , P

212. Entropia, functie de stare a principiului II al termodinamicii are urmatoarele


caracteristici:
A) Entropia este o funcţie omogenă de ordinul unu, în raport cu variabilele sale
fiind monotonă descrescătoare;
B) Entropia este o marime extensiva care nu depinde de drumul urmat de proces
si are variabile asociate parametrii T, V, λ sau T, P, λ;
C) Entropia este o marime extensiva care depinde numai de starea initiala si
finala a procesului si poate avea ca variabile asociate parametrii T, λ ;
D) Variaţia elementară a entropiei nu are proprietatea unei diferenţiale totale
exacte
E) Entropia este o funcţie omogenă de ordinul unu, în raport cu variabilele sale
fiind monotonă crescătoare.

213. Care dintre expresii permit obţinerea variaţiei stoechiometrice a entropiei în


transformări cvasistatice ale unui sistem termodinamic?

1
A) dS = (C p ,λ dT + lT ,λ dV + l p ,V dλ ) ;
T

1
B) dS = (CV ,λ dT + lT ,λ dV + lT ,V dλ ) ;
T

1
C) dS = (CV ,λ dV + lT ,λ dT + lT ,V dλ ) ;
T
1
D) dS = (C p ,λ dP + hT ,λ dT + hT , P dλ ) ;
T

1
E) dS = (C p ,λ dT + hT ,λ dp + hT , P dλ ) .
T

214. Principiul II al termodinamicii stabileste urmatoarele criterii de evolutie si de


selectie generale, dintre care sunt valabile urmatoarele formulari:
A) (dS)T,V,λ = 0 si (dS)T,P,λ = 0 pentru procesele reversibile;
B) (dS)T,V > 0 si (dS)T,P > 0 pentru procesele ireversibile, in evolutie;
C) (dS)T,V < 0 si (dS)T,P > 0 pentru procesele ireversibile, in evolutie;
D) (dS)T,V > 0 si (dS)T,P < 0 pentru procesele ireversibile, in evolutie;
E) (dS)T,V < 0 si (dS)T,P > 0 pentru procesele ireversibile, care nu sunt in
evolutie.

215. Dintre conditiile generale de evolutie si selectie in literatura de specialitate, prin


intermediul entropiei, se gasesc uzual expresii de tipul:
A) (dS)T,V,λ ≤0;
B) (dS)T,P,λ ≥ 0;
C) (dS)T,V,λ ≥0;
D) (dS)T,P,λ ≤ 0;
E) (dS)T,h,λ ≤ 0.

216. Principiul al II-Iea al termodinamicii aplicat la substantele medicamentoase


este o lege statistică aplicabilă sistemelor macroscopice. Referitor la starea
macroscopica cara din urmatoarele afirmatiisunt adevarate?
A) Probabilitatea de existenţă a fiecărei macrostări este proporţională cu
numărul de microstări care alcătuiesc macrostarea respectivă, această
probabilitate este denumită şi probabilitate cinetica pentru diverse stări ale
sistemelor moleculare;
B) Probabilitatea de existenţă a fiecărei macrostări este proporţională cu
numărul de microstări care alcătuiesc macrostarea respectivă, aceasta
probabilitate poate lua o valoare foarte mica;
C) Probabilitatea de existenţă a fiecărei macrostări este proporţională cu
numărul de microstări care alcătuiesc macrostarea respectivă, aceasta
probabilitate poate lua o valoare foarte mica;
D) Probabilitatea de existenţă a fiecărei macrostări este proporţională cu
numărul de microstări care alcătuiesc macrostarea respectivă, denumita si
probabilitate termodinamica de stare;
E) Probabilitatea de existenţă a fiecărei macrostări nu este niciodata
proporţională cu numărul de microstări care alcătuiesc macrostarea
respectivă.

217. Legatura dintre probabilitatea termodinamica de stare şi funcţia de stare


entropie are urmatoarele caracteristici:
A) a fost stabilită de Ludwig Boltzmann ;
B) a fost stabilită de Carnot ;
C) a fost stabilita prin ecuatia: S=KlnΩ ;
D) a fost stabilita prin ecuatia: S=KlnΩ unde: K este constanta lui Boltzmann
K=l,381xl0-23 J/K, iar S este probabilitatea termodinamică de stare;
E) a fost stabilita prin ecuatia: S=KtlnΩ unde: K este constanta lui Boltzmann
K=l,381xl0-23 J/K, iar Q este probabilitatea termodinamică de stare, t este
temperatura sistemului

218. In cazul in care procesele decurg cu entropie constanta putem spune ca:
A) in aceste conditii trebuie sa se absoarba caldura;
B) ð Q’ = - ð Q < 0;
C) ð Q’ = - ð Q > 0;
D) un exempluil constituie procesele mecanice:
E) in aceste conditii trebuie sa se degaje caldura.

219. Referitor la principiul I al termodinamicii care afirmaţii sunt adevărate?


A. Principiul I al termodinamicii cunoscut şi ca principiul conservării
energiei si reprezintă în formularea sa cea mai generală extinderea
principiului echivalenţei asupra tuturor formelor de energie
(energie mecanică, termică, electrică, radiantă).
B. In formularea sa cea mai generală acest principiu poate fi enunţat
ca principiul conservării energiei sau al indistructibilităţii energiei,
al unităţii energiei şi al echivalenţei dintre diferitele sale forme.
C. Formularea cea mai generală a fost dată de Robert Mayer în1842:
“energia nu poate fi creată din nimic şi nu poate fi anihilată. Dacă
dispare o energie de un fel în locul ei apare o altă formă de
energie”.
D. Mayer a concluzionat acest principiu al echivalenţei sub forma:
“căldura este proporţională cu lucrul mecanic care a generat-o iar
lucrul mecanic produs este proporţional cu cantitatea de căldură
dispărută”
E. Principiul I se poate exprima sub forma: “diferitele forme de
energie nu se transformă una în alta în proporţii riguros
echivalente”.

220. Cu privire la sursa de entropie sunt adevarate afirmatiile:


A) sursa de entropie σ, este entropia produsă în unitatea de timp şi de volum într-
o zonă dată a sistemului;
B) σ =diS/dV;
C) σ =diS/dT ;
D) Sursa de entropie este o mărime care într~o transformare ireversibilă are o
valoare pozitivă ;
E) Sursa de entropie este o mărime care într~o transformare ireversibilă are o
valoare negativa.

221. Formularea locală a principiului II se poate evidenţia în termeni clasici astfel:


A) Ssist+Smediu<0 ;
diSsist+diSmediu+deSsist+deSmediu<0;
B) Ssist+Smediu>0 ;
diSsist+diSmediu+deSsist+deSmediu>0;
C) diSsist+diSmediu+deSsist+deSmediu>0 ;
deSsist=-deSmediu
D) diSsist+diSmediu+deSsist+deSmediu>0 ;
deSsist=deSmediu
E) diSsist+diSmediu+deSsist+deSmediu>0;
diSsist+diSmediu<0.

222. Formularea locală a principiului II poate fi făcută şi sub forma :


A) "într-un proces ireversibil sursa de entropie este totdeauna şi pretutindeni mai
mare decât 0 iar într-un proces reversibil ea devine egală cu 0 ";
B) "într-un proces ireversibil sursa de entropie este totdeauna şi pretutindeni mai
mica decât 0 iar într-un proces reversibil ea devine egală cu 0 ";
C) σ <0;
D) "într-un proces ireversibil sursa de entropie este totdeauna şi pretutindeni mai
mica decât 0;
E) σ >0.

223. In cazul entropiei gazului ideal putem scrie ecuatiile:


⎛ ∂U ⎞ ⎡⎛ ∂U ⎞ ⎤ ⎛ ∂U ⎞
A) dS=1/T{ ⎜ ⎟ dT + ⎢⎜ ⎟ + P ⎥ dV }+1/T ⎜ ⎟ dλ ;
⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎣⎢⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎦⎥ ⎝ ∂λ ⎠ T ,V

B) dS=CVdlnT+RdlnV ;

C) dS=CPdlnT+RlnP ;

⎧⎪⎛ ∂h ⎞ ⎡⎛ ∂H ⎞ ⎤ ⎫⎪ ⎛ ∂H ⎞
D) dS=1/T ⎨⎜ ⎟ dT + ⎢⎜ ⎟ − V ⎥ dP ⎬ + 1 / T ⎜ ⎟ dλ ;
⎪⎩⎝ ∂T ⎠ P ,λ ⎢⎣⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎥⎦ ⎪⎭ ⎝ ∂λ ⎠ T , P

E) S=S’0+CplnT+RlnP .

224. In cazul entropiei gazului ideal putem scrie ecuatiile:


A) S=S’0+CplnT+RlnP ;
B) S=S’0+CplnT-RlnP ;
C) S=S0+CVlnT+RlnV ;
D) S=S0+CVlnT-RlnV ;
E) S=S0-CVlnT+RlnV .
:B,C,
225. Pentru un proces finit, la trecerea unui gaz ideal de la stare I la o stare II,
variaţia de entropie se exprimă în funcţie de variabilele sistemului asociat, prin
ecuaţiile:
A) S2-S1=CVlnT2/T1+RlnV2/V1
B) S2-S1=CVlnT2/T1-RlnV2/V1
C) S2-S1=CVlnT2/T1+RlnP2/P1
D) S2-S1=CVlnT2/T1-RlnP2/P1
E) S2-S1>CVlnT2/T1-RlnP2/P1

226. Pentru un proces finit, la trecerea unui gaz ideal de la stare I la o stare II,
variaţia de entropie se exprimă în funcţie de variabilele sistemului asociat, prin
ecuaţiile:
A) S2-S1=CPlnT2/T1+RlnV2/V1
B) S2-S1=CVlnT2/T1+RlnV2/V1
C) S2-S1=CVlnT2/T1+RlnP2/P1
D) S2-S1=CVlnT2/T1-RlnP2/P1
E) S2-S1>CPlnT2/T1-RlnP2/P1

227. Despre ecuatiile lui Maxwell, in calculul variatiei de entropie putem spune
urmatoarele:
A) pot fi scrise in forma:
⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂P ⎞
⎜ ⎟ =⎜ ⎟
⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂T ⎠V ,λ
B) pot fi scrise in forma:
⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂V ⎞
⎜ ⎟ = −⎜ ⎟
⎝ ∂P ⎠ T ,λ ⎝ ∂T ⎠ P ,λ
C) pot fi scrise in forma:
⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂P ⎞
⎜ ⎟ =⎜ ⎟
⎝ ∂V ⎠V ,λ ⎝ ∂T ⎠ P ,λ

D) pot fi scrise in forma:


⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂P ⎞
⎜ ⎟ =⎜ ⎟
⎝ ∂T ⎠V ,λ ⎝ ∂T ⎠V ,λ

E) pot fi scrise in forma:


⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂P ⎞
⎜ ⎟ =⎜ ⎟
⎝ ∂V ⎠ T ,λ ⎝ ∂T ⎠ P ,λ

228. Paradoxul lui Gibss, aplicat fazelor condensate cu comportare ideală, are
urmatoarele caracteristici:

n
A) se poate scrie sub forma: ΔS M = R ∑ y i ln y i
i =1
n
B) se poate scrie sub forma: ΔS M = − RT ∑ y i ln y i
i =1

C) Expresia reprezintă un paradox matematic privind semnul " - " în opoziţie cu


creşterea entropiei
D) Expresia reprezintă un paradox matematic privind semnul " + " în opoziţie cu
creşterea entropiei
E) se poate scrie sub forma:

n
ΔS M = − R ∑ y i ln y i
i =1

229. Paradoxul lui Gibss, aplicat fazelor condensate cu comportare ideală, are
urmatoarele caracteristici:
A) Paradoxul lui Gibss reprezintă un paradox matematic privind semnul " - " în
opoziţie cu creşterea entropiei;
B) Paradoxul lui Gibss reprezintă un paradox fizic al creşterii de entropie ce însoţeşte
amestecarea lichidelor;
C) Paradoxul lui Gibss reprezintă un paradox matematic privind semnul " + " în
opoziţie cu creşterea entropiei
D) Paradoxul lui Gibss reprezintă un paradox fizic al creşterii de entropie ce însoţeşte
amestecarea gazelor;
E) Paradoxul lui Gibss arată că pentru o soluţie ideală de gaze perfecte entropia de
amestecare este independentă de temperatura şi natura substanţelor

230. Sistemele termodinamice se găsesc într-o interacţiune continuă cu mediul


înconjurător, datorită schimburilor posibile de energie şi substanţă. Care
afirmaţie este corectă?
A. Stabilirea experimentală a echivalentului mecanic al caloriei dedus
de către Joule şi Mayer este comform expresiei:

PΔV
J =− = const. = −4,1868 J / cal
CP − CV

B. Dacă se iau în consideraţie numai lucrul mecanic de expansiune se


poate obţine o formă particulară a principiului I:
C. În termodinamică se ia în consideraţie enegia internă sau conţinutul

δQ = dU + PdV
în energie al sistemului deosebită de energia datorată factorilor
externi:
D. ΔE total – (ΔEc+ ΔEp) = ΔU.
E. Să presupunem că un sistem trece din starea 1 în starea 2 pe o
anumită cale I şi apoi revine la starea iniţială pe o altă cale II
parcurgând un proces energie într-o transformare ciclică avem:
ΔQ = Δ L
F. Pentru procese elementare ecuaţia se scrie sub forma:

dU = −δQ − δL

231. Variaţia energiei interne (ΔU):


A. depinde de energia de translaţie a particulelor constituente ale
sistemului
B. depinde numai de energia de vibraţie şi rotaţie a particulelor `
constituente ale sistemului
C. depinde de energia termică şi de energia de legătură a particulelor
constituente ale sistemului
D. nu depinde de energia de translaţie, vibraţie, rotaţie a particulelor
constituente ale sistemului
E. depinde de energia de translaţie, vibraţie, rotaţie a particulelor
constituente ale sistemului, de energia de interactie intermoleculera si
intramoleculara

232. Care din afirmaţiile de mai jos sunt corecte ?


A. În cazul sistemelor în care ΔH < 0 şi ΔS < 0, reacţiile sunt spontane
până la o anumită valoare a temperaturii
B. în cazul sistemelor în care ΔH > 0 şi ΔS < 0, reacţiile sunt spontane
numai peste o anumită valoare a temperaturii
C. în cazul sistemelor în care ΔG < 0, reacţiile sunt spontane, dacă sunt
temodinamic posibile
D. în cazul sistemelor în care ΔG > 0 şi ΔS > 0, reacţiile sunt spontane
în cazul sistemelor în care ΔG < 0 şi ΔS > 0, reacţiile sunt spontane

233. Care dintre procesele de mai jos sunt exoterme ?


A. CaO(s) + H2O(1) → Ca(OH)2(aq)
B. CaC2(s) + 2H2O(1) → C2H2(g) + Ca(OH)2(aq)
C. C2H2(g) + 5/2O2(g) → 2CO2(g) + H2O(g)
D. CaCO3(s) → CaO(s) + CO2(g)
E. H2 SO4+ nH2O(1) → H2 SO4*nH2O(1)

234. Care din următoarele afirmaţii sunt incorecte ?


A. o substanţă este cu atât mai stabilă cu cât ΔH este mai mare
B. în reacţiile reversibile căldura reacţiei directe este egală cu căldura
reacţiei inverse
C. entalpia de formare a unei substanţe nu depinde de condiţiile în care
Se găseşte substanţa
D. convenţional entalpia unui element este zero
E. entalpia de formare a unui element, conventional, este tabelată

235. Care din următoarele afirmaţii referitoare la reacţia sodiului metalic cu apa
sunt corecte ?
A. ΔS < 0
B. ΔS > 0
C. ΔS = 0
D. ΔH < 0
E. ΔG = 0

236. Despre entalpiile de formare standard ale clorului gazos, bromului lichid şi
iodului solid se poate spune că:
A. Hf0 Cl2(g) > Hf0 Br2(1) > Hf0 I2(s)
B. Hf0 I2(s) > Hf0 Br2(1) < Hf0 Cl2(g)
C. Hf0 Cl2(g) = Hf0 Br2(1) < Hf0 I2(s)
D. Hf0 Cl2(g) = Hf0 Br2(1) = Hf0 I2(s)
E. Hf0 Cl2(g) = Hf0 Br2(1) = Hf0 I2(s)=0

237. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte ?


A. prin fază se înţelege o porţiune dintr-un sistem cu proprietăţi identice
în toată masa ei şi separată de restul sistemului prin suprafeţe de
separare
B. formarea legăturilor chimice este un fenomen endoterm
C. prin sistem se înţelege un ansamblu de corpuri care poate fi delimitat
convenţional de mediul înconjurator şi care în timpul evoluţiei se
comportă ca un întreg
D. ΔH este singurul factor care determină spontaneitatea unei reacţii
chimice
E. Mediul este o parte din lumea fizica, iar sisteul termodinamic este
restul lumii fizice

238. Care din următoarele afirmaţii sunt incorecte ?


A. căldura de neutralizare a acizilor tari cu baze tari în soluţii apoase
diluate nu depinde de natura reactanţilor
B. prin căldură de neutralizare se înţelege căldura degajată când un ion-
gram de hidroniu reacţionează în soluţie diluată cu doi ioni-gram de
ioni hidroxid pentru a forma o moleculă-gram de apă
C. prin căldură de neutralizare se înţelege căldura degajată când un ion-
gram de hidroniu reacţionează în soluţie diluată cu un ion-gram de
ioni hidroxid pentru a forma o moleculă-gram de apă
D. căldura de neutralizare a acizilor tari cu baze tari în soluţii apoase
diluate are întotdeauna valoarea -75,25 kJ/echivalent gram de acid
sau bază.
E. Caldura de neutralizare este egala si de semn contrar cu caldura de
vaporizare

239. Valorile ΔH, ΔS şi ΔG ale unei reacţii chimice:


A. depind numai de natura reactanţilor
B. depind numai de parametrii de stare
C. depind numai de concentraţia reactanţilor
D. depind de natura, de starea de agregare şi de concentraţia reactanţilor
si a produsilor de reactie
E. depind de parametrii T, P, si parametrul de compoziţie a reactantilor
si a produsilor de reactie

240. Se consideră un amestec de iod cristalizat şi vapori de iod la o anumită


temperatură. Entropia sistemului creşte:
A. dacă sistemul cedează căldura în mediul înconjurător, la temperatură
constantă
B. dacă sistemul absoarbe căldura din mediul înconjurător la
temperatură constantă;
C. dacă întreg sistemul trece în stare solidă;
D. dacă întregul sistem trece în stare de vapori.
E. Daca sistemul decurge reversibil

241. În care dintre următoarele reacţii variaţia entalpiei libere a


sistemului este ΔG = 0 ?
A. H2 + I2 ⇔ 2HI
B. 2CuCl2(aq) + 4KI(aq) = 2CuI(s) + 4KCl(aq) + I2(aq)
C. N2 + 3H2 ⇔ 2NH3
D. CaCO3 + HCl = CaCl2 + H2O + CO2O
E. CO + O2= CO2

242. Într-o reacţie chimică se degajă sau se absoarbe căldură:


A. numai când se modifică parametrii de stare
B. numai când se modifică raportul stoechiometric al reactanţilor;
C. când se trece dintr-o stare de stabilitate superioară într-o stare cu
stabilitate inferioară;
D. când conţinutul energetic al reactanţilor diferă de conţinutul energetic
al produşilor de reacţie.
E. Când reactia decurge in conditii normale cu schimb de caldura cu
mediul

243. După criteriul fizic reacţiile se clasifică în:


A. reacţii omogene şi eterogene;
B. reacţii rapide şi lente;
C. reacţii exoterme şi endoterme;
D. reacţii de neutralizare şi hidroliză.
E. Reactii de oxidare si reactii de ardere
244. După criteriul chimic reacţiile se clasifică în:
A. reacţii hidrolitice şi de dizolvare;
B. reacţii omogene şi eterogene;
C. reacţii atomice şi nucleare;
D. reacţii cu modificarea numărului de oxidare (cu transfer de electroni)
şi reacţii fără modificarea numărului de oxidare.
E. Reactii de esterificare si reactii de hidroliza

245. Pentru o reactie de tipul aA+bB=cC+dD, ce decurge in faza gazoasa, care


dintre relaţiile constantei de echilibru sunt incorecte ?
A. Kc = Kp(RT) Δn
B. Kp = Pc C Pd D / Pa A Pb B
C. Kp = Pa A Pb B / Pc C Pd D
D. Kp = Kc(RT)Δn
E. Kp = Kx(RT)Δn

246. Considerând reacţia: 2NO2(g ) ⇔ N2O4(g), ΔH = -58,5 kJ/mol. Care


afirmaţii sunt corecte ?
A. este o reacţie de dimerizare
B. reacţia de formare a N2O4 este favorizată de scăderea temperaturii
C. reacţia de dimerizare este o reacţie exotermă
D. reacţia de dimerizare este o reacţie endotermă.
E. reacţia de dimerizare este o reacţie succesiva

247. Se dă transformarea chimică: Reactanţi ⇔ Produşi Care afirmaţii sunt


incorecte ?
A. dacă Gproduşi > Greactanti reacţia se desfăşoară în sensul formării
produşilor de reacţie
B. dacă Gproduşi > Greactanti reacţia se desfăşoară în sensul formării
reactanţilor
C. dacă Greactanti > Gproduşi reacţia se desfăşoară în sensul formării
reactanţilor
D. dacă Greactanti = Gproduşi concentraţia reactanţilor şi produşilor de
reacţie este constantă.
E. dacă Greactanti ≠ Gproduşi concentraţia reactanţilor şi produşilor de
reacţie este constantă.

248. În reacţia de oxidare: SO2(g) + 1/2O2 ⇔ SO3(g)


la temperatura de 800 K şi presiunea de 1 atm se obţine un amestec gazos cu
compoziţia volumetrică: 5% SO2, 10% O2, 85% SO3. Care din următoarele
afirmaţii sunt corecte ?
A. Kc = 434,59 (L/mol)1/2
B. raportul molar SO2 : O2 iniţial (introdus în reacţie) este 12 : 5
C. Kx = 26,8
D. Kp = 53,72 atm-1/2
E. Kx = 126,8

249. Care din următoarele afirmaţii referitoare la sistemul în echilibru:


4NH3 (g) + 5O2 (g) ⇔ 4NO (g) + 6H2O(g), sunt corecte ?

A. Kp=P4 NO . P6 H2O / P4 NH3 . P5 O2


B. scăderea presiunii determină deplasarea echilibrului de la stânga la
dreapta
C. creşterea cantităţii de amoniac determină deplasarea echilibrului spre
formarea apei
D. creşterea concentraţiei O2 determină deplasarea echilibrului spre
formarea amoniacului
E. creşterea concentraţiei CO2 din mediu determină deplasarea
echilibrului spre formarea amoniacului

250. La care dintre următoarele reacţii scăderea temperaturii favorizează formarea


produşilor de reacţie ?
A. 4NH3 + 5O2 ⇔ 4NO + 6H2O ΔH = -905,8 kJ
B. 2NO2 ⇔ N2O4 ΔH = 58 kJ
C. 2NO + O2 ⇔ 2NO2 ΔH = -112,86 kJ
D. 1/2H2 + 1/2I2 ⇔ HI ΔH = 25,9 kJ
E. 1/2H2 + 1/2I2 ⇔ HI ΔH = 125,9 kJ

251. Precizaţi răspunsul corect referitor la constantele de echilibru pentru reacţiile


date:
A. H2(g) + I2(g) ⇔ 2HI(g) Kc = Kp.
B. 4NH3(g) + 4O2(g)⇔ 4NO(g) + 6H2O(g) Kc=Kp
C. CO2(g) + H2(g) ⇔ CO(g) + H2O(g) Kc=Kp
D. NH3(g) + 5O2(g) ⇔ 4NO(g) + 6H2O(g) Kc=Kp
E. NH3(g) + 5O2(g) ⇔ 4NO(g) - 6H2O(g) Kc=- Kp

252. Compoziţia la echilibru, în procente de volum, a amestecului gazos


A + B ⇔ 2C , la presiunea de 2,1 atm. (Kp= 0,1), este :
A. 43,2% pentru A şi B
B. 27,5% pentru A şi B
C. 13,1% pentru C
D. 10,7% pentru C.
E. 23% pentru A

253. Se amestecă 1 mol H2 cu 1 mol I2 cu formarea a 2 moli de HI. La scăderea


presiunii, echilibrul reacţiei se deplasează:
A. spre dereapta
B. spre stânga
C. sinusoidal
D. modificarea presiunii nu influenţează deplasarea echilibrului.
E. echilibrul reacţiei se deplasează:
254. Într-o soluţie în care se găsesc ionii Ag+ şi Cl- de anumite concentraţii, se poate
calcula produsul P = [ Ag + ][Cl − ] pentru orice concentraţii diferite de
concentraţia de saturaţie. Care afirmaţii referitoare la echilibrul de precipitare,
sunt adevărate?
A. Dacă P<Ps , AgCl nu precipită, iar o cantitate suplimentară de AgCl
se va dizolva;
B. Dacă P=Ps , AgCl nu precipită, dar soluţia este saturată, iar o cantitate
suplimentară de AgCl rămâne nedizolvată;
C. Dacă P>Ps , AgCl precipită, până cînd P=Ps şi soluţia devine
saturată;
D. Dacă P=Ps , AgCl precipită, soluţia este nesaturată, iar o cantitate
suplimentară de AgCl rămâne nedizolvată.
E. Dacă P=Ps , AgCl nu precipită, soluţia este nesaturată

255. Pentru energia internă se pune în evidenţă pornind de la forma


diferenţială a principiului I: đQ = dU + PdV, expresia variaţiei elementare a
energiei interne cu parametrii de stare asociaţi:

⎛ ∂U ⎞ ⎡⎛ ∂U ⎞ ⎤ ⎛ ∂U ⎞
ðQ = ⎜ ⎟ dT + ⎢⎜ ⎟ + P ⎥ dV + ⎜ ⎟ dλ
⎝ ∂T ⎠V , λ ⎢⎣⎝ ∂V ⎠T , λ ⎥⎦ ⎝ ∂λ ⎠T ,V
Care afirmaţii referitoare la sensul fizic al derivatelor parţiale, sunt adevărate?
A. Se defineşte coeficientul termic al energiei interne ca fiind capacitatea calorică
(molară) a sistemului CV la volum şi compoziţie constante
B. cantitatea de căldură dată unui mol din sistem spre a-şi mări temperatura cu 1oC ceea
ce reprezintă limita către care tinde raportul dintre cantitatea de căldură acceptată de
sistem la creşterea temperaturii cu 1oC,

⎛ ∂U ⎞
⎜ ⎟ = C V ,λ
⎝ ∂T ⎠V ,λ
C. La temperatură şi compoziţie constantă se defineşte căldura latentă de expansiune lT,λ
D. cantitatea de căldură care trebuie dată sistemului pentru a-i menţine temperatura
⎛ ∂U ⎞
⎜ ⎟ + P = l T ,λ
⎝ ∂V ⎠ T ,λ
constantă la creşterea volumului cu o unitate, în absenţa reacţiilor chimice este

⎛ ∂U ⎞
⎜ ⎟ = −ΔU = −lT ,V
⎝ ∂λ ⎠T ,V
căldura latentă de expansiune
E. In condiţiile menţinerii constante a parametrilor temperatură şi presiune se
defineşte variaţia stoechiometrică a energiei interne ΔU
256. Fie o reacţie de tipul:

ν 1A1 +ν 2A2 +ν 3A3 + .......ν iAi →ν 1 ' A1 ' +ν 2 ' A2 ' + .............ν i ' Ai '
în care νi reprezintă coeficienţii reactanţilor A1, A2…Ai în timp ce νi’
reprezintă coeficienţii stoechiometrici ai produşilor de reacţie A1’, A2’, Ai’. Care
afirmaţii sunt adevărate?
A. coordonata de reacţie, λ, definită ca gradul de avansare al reacţiei
este:
n i0 − n i
λ=
νi
în care nio este numărul iniţial de moli, ni este numărul de moli la un
moment dat, iar νi coeficientul stoechiometric al componentului i.
B. coordonata de reacţie, λ, definită ca si coordonata de reacţie, ia
valori între 0 şi 1
C. ca mărime de bilanţ energia internă este egală cu diferenţa dintre
suma energiilor molare parţiale ale produşilor de reacţie şi ale
reactanţilor multiplicate cu coeficienţii lor stoechiometric
D. căldura de reacţie ΔHT,P , şi reprezintă efectul termic asociat unei
_ _
ΔU = ∑ν U − ∑ν i U i
'
i
'
i
i i

reacţii chimice care evoluează în condiţii specificate.

⎛ ∂H ⎞
⎜ ⎟ = ΔH T , P
⎝ ∂λ ⎠T , P
E. entalpia se defineşte sub forma:
H = U − PV

257. Care afirmaţii referitoare la starea de gaz ideal, sunt adevărate?


A. În cazul gazelor perfecte variaţia stoechiometrică a potenţialului chimic
molar parţial standard este egal cu variaţia energiei libere molare Gibbs
Δμ o = ΔG o
B. echilibrul chimic este caracterizat de ecuaţia:
'
Π' x νi ' i
ΔG o (T , P ) + RT ln i
=0
Π x νi i
i
C. Sistemele ideale, reprezentate de amestecurile de gaze perfecte sau soluţii
perfecte, se pot caracteriza prin potenţialul chimic al fiecărui component
după ecuaţia:

μi = μi* (T , P) + RT ln xi
D. unde: μi* potenţialul chimic standard este funcţie de temperatură şi
presiune,

E. Din ecuaţia Clapeyron exprimată pentru 1 mol de gaz, se obţine bine


cunoscuta relaţie a lui Mayer:

CP + CV = R

258. Principiul I al termodinamicii se poate formula simplificat pentru


procesele care se desfăşoară în condiţii de menţinere constantă a unei mărimi
termice a sistemului sau a unui parametru de stare. Care afirmaţii sunt
adevărate?
A. În cazul gazelor ideale legea lui Gay-Lussac şi Joule arată că:
“energia internă a gazului ideal depinde numai de temperatură nu şi
de presiune şi volum”.
B. În virtutea legii Boyle-Mariotte pentru gazul ideal s-a stabilit relaţia:
În virtutea legii Boyle-Mariotte pentru gazul ideal s-a stabilit relaţia:
V2 P1
=
V1 P2
C. În transformarea adiabată (expansiune sau comprimare) ΔQ =
const., iar schimburile de căldură dintre sistem şi mediu sunt
excluse.
D. Procesele izocore şi izobare nu sunt considerate în categoria
proceselor politrope în cazul particular al gazului perfect.
E. În procesele politrope capacitatea calorică C(m) a sistemului
rămâne constantă:
dQ
C (m ) = = const .
dT

259. O aplicaţie directă a principiului I îl reprezintă formularea capacităţilor


calorice, mărimi termice necesare exprimării funcţiilor termodinamice la
diverse temperaturi. Care afirmaţii sunt adevărate?
A. Capacitatea calorică CV este o variabilă de stare a sistemului numai
prin specificarea naturii procesului de schimb de căldură, adică la
V=const., deoarece valoarea cantităţii Q depinde de natura
procesului.
B. Capacitatea calorică CP este o variabilă de stare a sistemului numai
prin specificarea naturii procesului de schimb de căldură, adică la
P=const., deoarece valoarea cantităţii Q nu depinde de natura
procesului.
C. Ca unităţi de măsură, în SI, pentru capacitatea calorică, sunt J/kg,K
sau J/mol,K iar în sisteme tolerate se folosesc cal/Kg,K sau
Kcal/mol,K.
D. Capacitatea calorică este o mărime extensivă, pozitivă şi depinde de
natura sistemului.
E. Capacitatea calorifică a unui amestec sau soluţie depinde atât de
temperatură şi presiune, cât şi de compoziţie.

260. Efectul Joule-Thomson sau efectul de ventil apare în expansiunea


liberă a unui gaz de la o presiune mai mare la o presiune mai mică. Care
afirmaţii sunt adevărate?
A. Fenomenul este cunoscut şi sub denumirea de detentă laminară sau
detentă liberă.
B. Justificarea moleculară a fenomenului este dată prin efectul termic
asociat destinderii, prin modificarea energiei potenţiale a
moleculelor, datorită variaţiei distanţei care le separă.
C. Căldura absorbită de sistem în expasiunea liberă a unui gaz
comprimat nu poate fi privită ca un reziduu al căldurii latente de
vaporizare.
D. Procesul de destindere adiabatică a gazului are loc la entalpie
constantă, efectul este izoentalpic iar variaţia elementară a entalpiei
este :
⎛ ∂H ⎞ ⎛ ∂H ⎞
⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dP = 0
⎝ ∂T ⎠ P ⎝ ∂P ⎠T

E. expresia coeficientului Joule-Thomson definit ca raportul variaţiei


de temperatură (T2-T1) şi al variaţiei de presiune (P2-P1), care o
determină în condiţii izoentalpe, pentru cazul limită
când (P2 - P1 ) → 0:

261. Referitor la fenomenul de detentă laminară sau detentă liberă. care


afirmaţii sunt adevărate?
A. În condiţii standard de temperatură, practic toate gazele prezintă un
coeficient Joule-Thomson, μ 〉 0 , deci se răcesc prin detentă izoentalpică,
(atracţia intermoleculară corespunde la μ 〉 0
B. La heliu, neon şi hidrogen, se observă insa o exceptie μ 〈 0 , deci o
respingere, ceea ce se explică prin diferenţa de interacţiune (respingerea
intermoleculară corespunde la μ 〈 0 ).
C. Efectul se inversează dacă predomină forţele atractive între molecule. La
echilibrarea forţelor de repulsie şi atracţie energia gazului nu este
indenpendentă de presiune.
D. Temperatura de inversiune este temperatura la care gazul nu este nici răcit,
nici înălzit în procesul de expansiune liberă. Ea depinde şi de presiunea de
destindere. Pentru orice presiune există o temperatură (punct de inversiune)
la care coeficientul Joule-Thomson îşi schimbă semnul.
E. Scăderea temperaturii la cea mai mare parte a gazelor prin efect Joule-
Thomson, prin operaţii ciclice, sau continuu, permite obţinerea unor
temperaturi scăzute, lichefierea gazelor (de exemplu procedeul Linde de
lichefiere a aerului sau procedeul Hampson).

262. Trecerea unei substanţe dintr-o stare de agregare în alta, dintr-o formă
alotropă sau polimorfă în altă formă alotropă sau polimorfă reprezintă o
transformare de fază. Referitor la transformarile de fază, care afirmaţii sunt
adevărate?
A. Ttransformărle de fază se pot reda prin ecuatia:
C α ⇔ Cβ

B. In procesele integrale bilantul energetic se calculeaza cu ecuaţia :


ΔH = H β − H α

C. Efectele termice asociate schimbărilor de stare de agregare au


valori mari comparativ cu entalpiile care însoţesc schimbările de
stare alotropă sau modificările cristaline ale unor corpuri care pot fi
inferioare chiar unei zecimi de kcal/mol.

D. Modificarea temperaturii nu influenţează sensibil valoarea efectelor


termice care însoţesc schimbarea stării de agregare
E. Variaţiile mari de presiune influenţează entalpia procesului.

263. Referitor la efecte termice în procese de diluare, dizolvare şi amestecare, care


afirmaţii sunt adevărate?
A. căldură integrală de dizolvare reprezintă cantitatea de căldură implicată la
dizolvarea unui mol de substanţă solidă într-o anumită cantitate de solvent
pentru a se ajunge la o anumită concentraţie a soluţiei.
B. Căldura integrală de dizolvare este o mărime intensivă, poate fi pozitivă
(efect endoterm) sau negativă (efect exoterm)
C. Căldura integrală de dizolvare nu depinde de concentraţie, si nici de
temperatură şi presiune.
D. La diluţie extremă, se poate scrie:
lim Δi H diz = Δi H diz
o
m →0

E. Mărimea Δ H se numeşte căldură primă de dizolvare (sau căldură standard


i o
diz

de dizolvare)

264. Referitor la efecte termice în procese de diluare, dizolvare şi amestecare, care


afirmaţii sunt adevărate?
A. căldură primă de dizolvare (sau căldură standard de dizolvare)
reprezintă efectul termic care apare la dizolvarea unui mol de
substanţă într-o cantitate foarte mare de solvent încât să rezulte o
soluţie infinit diluată.
B. la saturaţie, efectul termic care apare la dizolvarea unui mol de
substanţă într-o cantitate de solvent pentru formarea unei soluţii
saturate se numeşte căldură totală de dizolvare
C. intre căldură totală de dizolvare căldură totală de dizolvare la
saturatie si căldură primă de dizolvare (sau căldură standard de
dizolvare) este valabila euatia:
D. Δd H diz este căldura diferenţială de dizolvare şi reprezintă efectul
− sat
ΔH
i sat
diz = H diz − H 2S
termic ce însoţeşte dizolvarea unui mol de substanţă într-o cantitate
extrem de mare de soluţie cu o anumită concentraţie, astfel încât
concentraţia soluţiei să rămână neschimbată.
E. Δd H diz este căldura diferenţială de diluare şi reprezintă efectul
termic ce însoţeşte dizolvarea unui mol de substanţă într-o cantitate
extrem de mare de soluţie cu o anumită concentraţie
265. Referitor la efecte termice în procese de diluare, dizolvare şi amestecare, care
afirmaţii sunt adevărate?
A. este căldura diferenţială de diluare care reprezintă cantitatea de
căldură ce însoţeşte diluarea unei cantităţi mari de soluţie atunci
când se adaugă un mol de solvent, în aşa fel încât concentraţia
acesteia să rămână neschimbată.
B. La diluţia infinită se defineste Δd H dizo
este căldura primă de
dizolvare şi se exprimă prin intermediul căldurii integrale de
dizolvare:
− o
ΔH
d o
diz = H 2 − H 2S

C. La diluţie extremă avem:

Δi H diz
o
= Δd H diz
o

D. La saturaţie se poate scrie:

− sat
Δ H
d sat
diz = H 2 − H 2S
Unde
Δd H diz
sat
se numeşte căldură ultimă de dizolvare şi reprezintă
cantitatea de căldură care însoţeşte restabilirea echilibrului, care are
loc la tranziţia unei cantităţi infinit de mici de solid, în soluţia aflată
foarte aproape de saturaţie.
E. Aceste călduri diferenţiale, pot fi obţinute experimental prin metode
calorimetrice, si nu sunt calculate din căldurile integrale (prin
simplă derivare a căldurii integrale de dizolvare, se obţine căldura
diferenţială de dizolvare).

266. Capitolul termodinamicii chimice care studiază efectele termice ce


însoţesc reacţiile chimice se numeşte termochimie. Referitor la legile
termochimiei, care afirmaţii sunt adevărate?

A. Legea Lavoisier-Laplace care stabileşte identitatea valorică a


efectelor termice în reacţii opuse şi semnul lor diferit;
B. Legea lui Hess care stabileşte constanţa cantităţii de căldură într-o
serie de procese desfăşurate între aceleaşi stări limite şi
independenţa efectului termic de drumul urmat de reacţie;
C. Legea lui Kirchhoff care redă variaţia efectului termic al unei reacţii
cu temperatura.
D. Legile termochimiei nu stabilesc regularităţi urmate de efectele
termice ale reacţiilor chimice, constituind aplicaţii al principiului II
al termodinamicii.
E. Caracterizarea termochimică a reacţiilor necesită indicarea efectelor
termice standard care le însoţesc.

267. Referitor la efectele termice ce insotesc reactiile chimice, care afirmaţii


sunt adevărate?
A. Convenţional efectele termice înscrise alături de reacţiile chimice se
referă la cantitatea în moli a produsului de reacţie, fără să se mai
specifice numărul respectiv de moli în unitatea de masă.
B. reacţiile termochimice sunt reacţiile chimice însoţite de efectele lor
termice
C. În studiile termochimice nu se obţin date privind valoarea absolută
sau actuală a conţinutului caloric al substanţelor, ci numai variaţia
sa în urma unui proces, în raport cu o referinţă, convenţional aleasă.
D. Variaţia de energie internă sau de entalpie sunt reprezentate ca
mărimi de bilanţ.
E. Reacţiile au loc fie cu absorbţie de căldură (exoterme) când efectul
termic asociat este pozitiv, fie cu degajare de căldură (endoterme)
când efectul termic asociat este negativ.

268. Referitor la efectele termice ce insotesc reactiile chimice, care afirmaţii


sunt adevărate?
A. Condiţiile standard sunt stabilite la presiunea de o atmosferă şi
temperatura la 273,16 K.
B. Stările de referinţă ale substanţelor nu se definesc în raport cu starea
de agregare a corpurilor.
C. Pentru solide referinţa este considerată starea lor cea mai stabilă.
D. Pentru gaze ca stare de referinţă este considerat gazul ideal la
presiunea de o atmosferă.
E. În cazul soluţiilor este mai complicat de definit starea standard. În
anexele 3 şi 4 sunt prezentate efecte termice de formare pentru o
serie de compuşi organici şi anorganici.

269.Referitor la legile termochimiei, care afirmaţii sunt adevărate?


A. Legea Lavoisier-Laplace este o lege axiomatică şi a fost stabilită
pentru reacţiile chimice reversibile.
B. Legea Lavoisier-Laplace se defineşte astfel: “cantitatea de căldură
care însoţeşte o reacţie chimică ce evoluează într-un anumit sens
este egală şi de semn contrar cu efectul termic asociat reacţiei
opuse.”
C. Legea Hess a fost descoperită empiric în anul 1836 si se enunţă
astfel: variaţia entalpiei rezultante la presiune constantă (sau a
energiei interne la volum constant) într-o reacţie chimică este
aceeaşi independent de etapele urmate de reacţie şi este
condiţionată numai de starea iniţială şi finală a sistemului
considerat.
D. Justificarea acestei legi nu este dată de caracterul entalpiei şi a
energiei interne de a fi funcţii de stare cu proprietăţi de diferenţiale
totale exacte.
E. Legea Hess se aplica numai la calulul entalpiilor de reactie

270. Referitor la legile termochimiei, care afirmaţii sunt adevărate?


A. Consecinţa legii Hess este că ecuaţiile termochimice pot fi tratate ca
ecuaţii algebrice în spaţiul reacţiilor chimice.
B. Aplicaţia practică a legii Hess este că ea permite calcularea efectelor
termice a unor reacţii chimice care nu sunt accesibile experimental
prin măsurători calorimetrice.
C. Legea Hess se aplica numai la calculul entalpiilor de formare când
se cunosc căldurile de reacţie pentru un ciclu prestabilit.
D. Entalpia de formare se defineşte ca entalpia reacţiei de sinteză a
unui mol de substanţă din elementele componente.
E. În cele mai multe cazuri entalpia de formare nu se poate determina
direct calorimetric si nici prin calcule din calduri de combustie

271. Referitor la legile termochimiei, care afirmaţii sunt adevărate?


A. Legea Kirchhoff stabileşte forma dependenţei dintre efectul termic
al unui proces fizic sau chimic şi temperatură.
B. Variaţia efectului termic cu temperatura pentru un proces fizico-
chimic este egală cu diferenţa dintre capacităţile calorice ale
corpurilor rezultate din proces şi capacităţile calorice ale corpurilor
iniţiale.
C. Legea Kirchhoff nu se aplică corpurilor în orice stare de agregare,
având valabilitate generală.
D. Forma diferenţială a ecuaţiei Kirchoff se integrează pe un domeniu
dat de temperaturi şi rezultă:
T2

ΔH T2 = ΔH T1 + ∫ ΔC P dT
T1

E. Pentru intervale mai mici de temperaturi, capacităţile calorice ale


corpurilor variază puţin cu temperatura si se obtine:

Partea a III-a
Termodinamica sistemelor omogene

272. În cazul gazului ideal sunt definite legi specifice, caracteristice diverselor
transformări. Referitor la legile gazului ideal care afirmaţii sunt adevărate?
A. Pentru transformările izoterme este valabila legea Boyle-
Mariotte;
B. Pentru transformările izocore este valabila legea lui Charles;
C. Pentru transformările izobare este valabila legea lui Gay-Lussac;
D. Pentru sisteme gazoase este valabila legea lui Dalton.
E. Ecuaţia de stare a gazului ideal este stabilită sub o formă
complexa

273. Caracterizarea cantitativă a dilatării unui corp la presiune constantă, a


comprimării unui corp la presiune constantă sau a variaţiei presiunii corpului cu
temperatura la volum constant, se face utilizând constantele mecanice. Care din
următoarele afirmaţii sunt corecte ?
a. βT se numeşte coeficient de compresibilitate izotermă si este definit
astfel:
⎛ 1 ⎞⎛ ∂V ⎞
− ⎜ ⎟⎜ ⎟ = βT
⎝ V ⎠⎝ ∂P ⎠T

b. Se mai defineşte şi coeficientul de compresibilitate adiabatică (la


entropie constantă) prin ecuaţia:

⎛ 1 ⎞⎛ ∂V ⎞
β S = −⎜ ⎟⎜ ⎟
⎝ V ⎠⎝ ∂P ⎠ S
c. Între coeficientul de dilatare termică şi cel de compresibilitate se pot scrie
relaţiile:

(∂α / ∂P)T = −(∂β / ∂T )P α / β = (∂P / ∂T )V


d. Pentru un proces izocor variaţia relativă a presiunii este
proporţională cu variaţia temperaturii, iar coeficientul de
proporţionalitate numit coeficient termic al presiunii, χ este:

274. Referitor la echilibrul chimic în fază ideală gazoasă care din următoarele
afirmaţii sunt corecte ?
A) Pentru un sistem de reacţie în fază gazoasă, ideal, potenţialul chimic al
unui component chimic este:

(μ i )i = (μ i0 )t + RT ln( x i )t
unde: (μ0i)t este potenţialul chimic standard funcţie numai de
temperatură.
B) constanta de echilibru poate fi corelată cu entalpia liberă standard a reacţiei:
constanta de echilibru, care poate fi corelată cu entalpia liberă standard a
reacţiei:
ΔG 0 = − RT ln K x
C) izoterma de reacţie a lui van’t Hoff este data prin relatia:

K x'
ΔG = RT ln
Kx
D) Izoterma de reacţie a lui van’t Hoff permite stabilirea unei alte modalităţi
de explicitare a sensului de desfăşurare a unei reacţii chimice:
‰ K’x< Kx, ΔG<0 procesul este posibil termodinamic;
‰ Invers K’x> Kx, ΔG>0, reacţia nu poate decurge.

E) Pentru gazul ideal echilibrul chimic se defineste prin ecuatii de tipul:


Π xi' ( )
ν i'
t
ΔG = −ΔG 0 − RT ln i

Π (xi )i
νi
i

275. Soluţia este o fază omogenă, condensată, formată din doi sau mai mulţi
componenţi miscibili între care se exclud reacţiile chimice. Referitor la solutii care
afirmaţii sunt adevărate?

A. o soluţie este formată dintr-un component majoritar, numit dizolvant sau


solvent şi unul sau mai mulţi componenţi minoritari, numiţi dizolvaţi sau
soluţi.
B. Sunt două tipuri de soluţii care se apropie de proprietăţile unei soluţii
ideale:
a. soluţiile perfecte,
b. soluţiile foarte diluate,
C. Soluţiile pot fi clasificate după diverse criterii, cum ar fi starea de agregare a
componenţilor, numărul componenţilor, natura componenţilor, proprietăţile
termodinamice ale sistemelor
D. Mărimile de exces corespunzătoare solutiilor perfecte nu sunt nule, adică :
YE ≠0

E. Funcţiile de amestecare sunt definite, în general, după o expresie de tipul:



Y M = ∑ x i Y i − ∑ x i Yi
i i

276. Referitor la solutii diluate ideale care afirmaţii sunt adevărate?

A. Potenţialul chimic al solventului, în cazul unei soluţii diluate ideale, este o


funcţie liniară de logaritmul fracţiei molare:
μ1 = G1 + RT ln x1

B. pentru un component i≠1 din soluţia diluată este valabilă ecuaţia:

μ i = μ *i (TP ) + RT ln x i
unde μ1o este potenţialul chimic standard al solventului pur şi
μ oi este potenţialul chimic standard al componentului i pur,
C. pentru o soluţie diluată ideală solventul respectă condiţiile specifice unei
soluţii perfecte:

μ1o (T, P ) = μ1* (T, P ) = G1 (T, P )

D. pentru un component oarecare i≠1 potenţialul standard este diferit de


potenţialul Gibbs molar.
E. La soluţii diluate ideale solventul nu respectă legea lui Raoult, iar solutul
nu respectă legea lui Henry.

277.Referitor la solutiile regulare care au comportare partial ideala, care afirmaţii


sunt adevărate?
a. Caracterul de comportare parţial ideală este susţinut de faptul că soluţiile
regulare satisfac toate condiţiile unui amestec ideal, cu excepţia entalpiei
de amestecare, respectiv a entalpiei de exces, care sunt diferite de zero
b. Entalpia de amestecare pentru sisteme regulare este:
H M = βx A x B
β = cΔε
c. La solutii regulare dacă β nu depinde de concentraţie, entalpia de
amestecare este o funcţie parabolică de concentraţie cu punctul extrem
situat la fracţii molare egale, având punctul extrem caracterizat prin
următoarele coordonate:
( x B ) max = 0,5

M
H max = 0,25β

H M = βx A xB = β ( xβ − xβ2 )

d. La solutii regulare dacă β depinde de concentraţie, entalpia de


amestecare este o funcţie parabolică cu punctul de extrem deplasat
de la poziţia xA=xB , iar abaterea sistemului atestă o deviere de la o
comportare regulară.
e. În cazul soluţiilor regulare agitaţia termică nu determină o
amestecare complet întâmplătoare. Entropia de exces nu se anulează.

278. Referitor la solutiile atermice care au comportare partial ideala, care afirmaţii
sunt adevărate?
a. Caracterul de soluţie cu comportare parţial ideală este susţinut de
faptul că soluţiile atermice satisfac toate condiţiile unui amestec

HE = 0 SE ≠ 0 G E = −TS E ≠ 0
ideal, cu excepţia entropiei de exces care este diferită de zero:
b. Soluţiile atermice s-ar putea apropia de soluţiile regulare, datorită
caracterului lor parţial ideal, dar ele se deosebesc fundamental
datorită naturii lor complet diferite.
c. Huggins a propus un modelul de reţea în care moleculele monomere
nu pot ocupa un singur loc pe reţea, iar macromoleculele constituite
din r unităţi monomere şi numite r-meri, pot ocupa un singur loc.
d. Funcţiile termodinamice ale soluţiilor atermice pot fi formulate
simplu prin aroximaţiile făcute de O.J. Flory, bazate însă tot pe
ecuaţiile lui Huggins pentru r-meri cu lanţ deschis.
e. soluţiile regulare sunt reprezentate de sisteme formate din molecule
cu dimensiuni apropiate, iar componenţii soluţiei atermice sunt
reprezentate de polimeri cu greutăţi moleculare mult mai mari decât
ale solventului constituit din molecule organice cu dimensiuni
obişnuite.

279. Funcţii de abatere de la idealitate a componenţilor soluţiei şi ale soluţiei în


ansamblu pentru soluţiile reale se regăsesc în formulările corectate ale mărimilor proprii
sistemelor ideale ce redau comportarea reală a sistemului. Referitor la solutiile reale de
neelectroliti, care afirmaţii sunt adevărate?

A. Functiile de abatere de la idealitate se exemplifica prin: activitate sau


fugacitate termodinamică, coeficienţi de activitate şi de fugacitate,
coeficienţi osmotici sau funcţii termodinamice de exces.
B. pe întreg domeniul de concentraţie, expresia potenţialului chimic, la o
solutie cu comportare reală este:
i. unde γi este coeficientul de activitate şi descrie
μ i = μ i* (T , P ) + RT ln xi + RT ln γ i
ii. deviaţia soluţiei reale faţă de soluţia ideală
C. pe întreg domeniul de concentraţie, expresia potenţialului chimic, la o
solutie cu comportare reală este:
μ i = μ i* (T , P) + RT ln ai
unde ai se numeşte activitatea componentului i.
D. In general în soluţia reală este valabilă ecuaţia:
γ 1 = − a1 / x1 = 1
E. Activitatea componentului i se defineşte ca şi fugacitatea relativă sau ca
produsul dintre coeficientul de activitate şi concentraţie, exprimată ca fracţie
molară:
ai = xi γ i
unde activitatea termodinamica ai este o funcţie de T şi P şi de
compoziţie (x1, x2 ….xi).

280. Referitor la solutiile reale de neelectroliti, care afirmaţii sunt adevărate?


A. În cazul unei soluţii reale, expresia potenţialului chimic:
μ i = μ io (T , P) − RT ln ai
B. Entalpia ca funcţie termodinamica molara parţiala pentru un component al
unei soluţii reale este:
− − o ∂ ln γ i
H i = H i − RT 2 ( ) P , xi
∂T
C. Entropia ca funcţie termodinamica molara parţiala pentru un component al
unei soluţii reale este:

⎛ ∂ ln γ i ⎞
− −o
S i = S i − R ln xi − R ln γ i − RT ⎜ ⎟
⎝ ∂T ⎠ P , xi
D. Volumul ca funcţie termodinamica molara parţiala pentru un component al
unei soluţii reale este:
− −o
⎛ ∂ ln γ i ⎞
V i = V i + RT ⎜ ⎟
⎝ ∂P ⎠T
E. Capacitatea calorica la presiune constanta ca funcţie termodinamica molara
parţiala pentru un component al unei soluţii reale este:

281. Referitor la coeficientul osmotic in solutiile reale de neelectroliti, care afirmaţii


sunt adevărate?
A. Se cunoaşte coeficientul osmotic raţional, g, care a fost inclus în expresia

M1
μ1 = μ1* (T , P) − RTmΦ
1000

μ1 = μ1* (T , P) + gRT ln x1
potenţialului chimic ca un corectiv al termenului de amestecare :
B. In practică se utilizează coeficientul osmotic practic, Φ, definit prin relaţia:
C. Noţiunea de coeficient osmotic a fost generată de constatarea echivalenţei sale cu
raportul dintre presiunea osmotică a unei soluţii imperfecte şi presiunea osmotică a
soluţiei ideale,
D. Coeficientul osmotic nu are o valabilitate generală. El nu poate fi uşor evaluat din
date practice.
E. Utilizarea coeficientului osmotic este comodă în caracterizarea termodinamică a
solvantului, în special în conexiune cu studiul proprietăţilor coligative ale
soluţiilor. Legătura dintre mărimile corective se stabileşte cu ajutorul ecuaţiei:

ln γ 1
g −1 =
ln x1

282. Referitor la funcţiile de exces introduse de Raymond şi Scatchard, care


afirmaţii sunt adevărate?
A. Funcţiile de exces nu au un caracter extensiv şi nu se raportează, de obicei, la un
mol de substanţă.
B. Dacă funcţia Y este o proprietate generală, funcţia de exces este definită de
diferenţa dintre funcţia caracteristică sistemului real şi cea care caracterizează
sistemul ideal:
Y E = Y − Y id
C. Funcţiile de exces ale ansamblului se obţin fie prin aplicarea ecuaţiei generale
Gibbs, fie prin aplicarea definiţiei funcţiei de exces şi însumarea pentru cei i
componenţi.
D. Lewis restrânge definiţia de la o soluţie la un singur component în soluţie:

− E − − id
Yi =Yi−Yi

E. Aplicarea acestor definiţii la evaluarea excesului unei mărimi molare parţiale


în raport cu un component i din soluţie conduce la expresii de tipul

μiE = RT ln γ i

283. Complexitatea fenomenelor dintr-o soluţie de electroliţi se poate evidenţia prin


contribuţiile efectelor - de natură diferită - ale ionilor din soluţie, regăsite global, în
formularea şi valorificarea mărimilor termodinamice ale sistemelor. Referitor la
soluţie de electroliţi care afirmaţii sunt adevărate?
A. Din punct de vedere termodinamic, soluţiile de electroliţi sunt
privite ca amestecuri simetrice în raport cu componenţii săi:
electrolitul (electroliţii) dizolvat (dizolvaţi) şi solventul.
B. energiea libera Gibbs a unei soluţii de electroliţi, concură
următoarele efecte reprezentate de:
forţele interionice de tip Debye - Hückel ( DH ), Gel ;
interacţiile ion - solvent, Gis şi
interacţiile ionice de ordin superior celor de tip DH, GES
Urmează astfel:
G = G id + G el + G is + GSE
C. Suma energiilor libere, responsabile de neidealitatea soluţiilor de
electroliţi, corectează mărimea ipotetică Gid.
D. Energia liberă ideală Gid are un corespondent valabil numai în
absenţa oricăror interacţii ionice în soluţie (în cazul unor diluţii
extreme ale soluţiilor de electroliţi).
E. Având în vedere că interdependenţele ion-ion şi ion-solvent pot
fi cuprinse in GES , rezultă:
G E = G el + GSE Cum în general G = Gid + GE, rezulta relaţia:
G = G id + G el + GSE

284. Referitor la soluţie de electroliţi care afirmaţii sunt adevărate?


A. În cazul soluţilor binare de electroliţi tari, Glueckaauf prevede
corecţia la Gid ca suma dintre Gel (energia electrostatică) şi un
termen entropic: G E = RT ∑ xi ln xi
i
B. Pentru un sistem binar (format din n1 moli de solvent si n2 moli de
electrolit) potenţialele chimice ale solventului, μ 1 şi al dizolvatului,
⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂G ⎞
μ 2 , au forma cunoscută: μ 1 = ⎜ ⎟ ; μ2 = ⎜ ⎟
⎝ ∂n1 ⎠ ni ,T , P , ⎝ ∂n2 ⎠ n ,T , P ,
1

C. Potenţialul chimic al unui anumit corp ( fie “i” ) dintr-o soluţie reală
dată este acelaşi la T, P stabilite,este in general;
μ i = μ i (T , P ) + RT ln xiγ i
std

D. Cazul soluţiilor de electroliţi nu se poate trata decât printr-o


convenţie nesimetrică, determinată de diferenţa netă dintre
particularităţile componenţilor săi: solventul în cantitate
predominantă şi electroliţii cu solubilitate limitată.
E. Ca urmare în stabilirea standardelor se are în vedere că fracţia
molară a solventului poate lua valori chiar până la x1 = 1 ,
-Pentru solvent μ1 = μ1o (T , P) − RT ln x1γ 1
- pentru starea standard ( x1 → 1 si γ 1 → 1 ), iar pentru
- dizolvaţi (i ≠ 1): μ i = μ io (T , P ) − RT ln xi γ i

285. Referitor la soluţie de electroliţi care afirmaţii sunt adevărate?


A. Soluţiile de electroliţi sunt neutre electric; dacă electrolitul disociază
în ν+ cationi cu valenţa z+ si ν- anioni cu valenţa z - , se scrie în acest
caz: ν + z+ = −ν − z−
B. Coeficientul de activitate mediu ionic al unui electrolit din soluţie,
este: (
γ± = γ+ γ−
ν+
)
ν− 1/ ν

C. activitatea medie ionică, a± este: a ± = − a 12 /ν

D. activitatea medie ionică, a± este: a± = ( m+ν + m−ν −γ ν++γ ν−− )


1/ν

E. Coeficientul de activitate mediu ionic al unui electrolit din soluţie,


a± a±
este: γ± = =
(m )
1/ν
ν+
m−ν − m±
+

286. Referitor la soluţiile apoase de medicamente cu structuri de electroliţi care


afirmaţii sunt adevărate?
A. Pentru soluţii apoase diluate de medicamente, conform teoriei Debye-
Hückel coeficientul de activitate termodinamică funcţie de tăria ionică se
A〈 z + z − 〉 I
calculează cu relaţia: lg(γ x ) ± = − unde A=0,5115 iar
1 + Ba I
B=0,329*108
B. Pentru soluţii apoase de medicamente cu structuri de electroliţi de tipul de
valenţă 1:2 relaţiile dintre molalitatea medie ionică, activitatea şi
coeficientul mediu ionic sunt: m± = 41 / 3 m ; a i = ( m ± γ ± )ν = 27 m 3γ ±3 şi
respectiv γ ± = (γ ±2 γ − )1 / 3
C. Pentru soluţii apoase de medicamente cu structuri de electroliţi de tipul de
valenţă 3:2 relaţiile dintre molalitatea medie ionică, activitatea şi
coeficientul mediu ionic sunt: m± = 1081 / 5 m ; a i = ( m ± γ ± )ν = 108m 5γ ±5 şi
respectiv γ ± = (γ ±2 γ ±5 )1 / 5
D. Pentru soluţii apoase de medicamente cu structuri de electroliţi uni-
univalenţi expresiile uzuale legilor lui Harned stabilesc ecuaţii ce redau
relaţii între coeficienţii de activitate şi tăria ionică sub forma:
lg(γ 2 ) 23 = lg γ 2 + α 2 I 3 şi lg(γ 3 ) 23 = lg γ 3 + α 2 I 3
E. In cazul soluţiilor de electroliţi starea standard pentru solvent este
explicitată prin ecuaţia:
μ1 = μ10 (T , P) + RT ln x1γ 1

287. Referitor la soluţiile apoase de medicamente cu structuri de electroliţi care


afirmaţii sunt adevărate?
A. În cazul unui sistem ternar constituit din doi electroliţi - simbolizaţi
prin indicii (2) şi (3), iar solventul cu indicele (1) - gradul de abatere
de la idealitate al soluţiei de electroliţi nu se poate exprima printr-o
funcţie de abatere, Δ, formulată în raport cu energiile libere G2 şi G3
ale electroliţilor dizolvaţi în soluţiile lor binare şi cu energia liberă G23
asociată ternarului format prin amestecarea soluţiilor
m2 G2 + m3G3
binare: RT lg Δ = − G23 unde: m2 + m3 = m
m2 + m3
B. gradul de abatere de la idealitate al soluţiei de electroliţi se poate
exprima printr-o funcţie de abatere, Δ, se poate exprima si prin
ecuatia:
m1
lgΔ =
m
[m2 lg(γ 1)2 +m3 lg(γ 1)3 − mlg(γ 1)23] +[m2 lgγ 2 + m3 lgγ 3 − mlgγ 23]
C. gradul de abatere de la idealitate al soluţiei de electroliţi se poate
exprima printr-o funcţie de abatere, Δ, se poate exprima si prin
m1
ecuatia: lg Δ = lg δ 1 + lg δ 23
m
D. funcţia lgδ1 este privită ca măsură globală a modificării interacţiilor
ion-solvent la trecerea de la soluţiile binare la amestecul ternar,
E. funcţia lgδ23 relevă modificările interacţiilor dintre ioni, (ion-ion) în
soluţia ternară, faţă de binarele din care provin

288. Referitor la soluţiile apoase de medicamente cu structuri de electroliţi care


afirmaţii sunt adevărate?
A. Coeficientul de activitate al amestecului de electroliţi, γ23, din soluţia
ternară, reprezintă media geometrică a coeficienţilor de activitate
(γ2 )23 şi (γ3 )23 , din soluţia ternară: (γ 23 ) m = (γ 2 )m23 (γ 3 ) m23
2 3

B. Cu ajutorul funcţiilor de abatere δ1 şi δ23, nu pot fi evaluate noi mărimi


de abatere care să reflecte comportarea soluţiilor de electroliţi.
C. Coeficientul de activitate al amestecului de electroliţi, γ23, în formă
logaritmică: m lg γ 23 = m2 lg(γ 2 ) 23 + m3 lg(γ 3 ) 23
D. O situaţie similară este evidenţiată de legile lui Harned, cu caracter
empiric, în formularea dată pe căi directe.
E. Pentru electroliţii uni-univalenţi expresia legilor Harned este:
lg(γ 2 ) 23 = lg γ 2 − α 2 m3 − β 2 m32

lg(γ 3 )23 = lg γ 3 − α 3m2 − β 3m22


unde : α, β, sunt coeficienţii Harned. În majoritatea tratărilor se
reţin în aceste ecuaţii numai coeficienţii α2 si α3 , ceilalţi fiind neglijabili
ca valoare.

289. Referitor la soluţiile apoase de medicamente cu structuri de electroliţi care


afirmaţii sunt adevărate?
A. În amestecurile de electroliţi cu valenţe superioare celor 1-1 valente,
se lucrează la tărie ionică (I) totală constantă, iar legile Harned iau
forma: lg(γ 2 ) 23 = lg γ 2 − α 2 I 3 si
lg(γ 3 ) 23 = lg γ 3 − α 3I 2
B. Legătura coeficienţlor Harne s-a redat cu rigoare printr-un calcul
2
termodinamic, rezultând: α 3 = α 2 − (Φ3 − Φ2 )
2.303m
unde: Φ2 este coeficientul osmotic al apei din soluţia
cu electrolitul (2), Φ3 este coeficientul osmotic al apei din
soluţia cu electrolitul (3).
C. legile Harned pot fi valorificate din date experimentale, având ca
necunoscute coeficienţii Harned.
D. coeficienţii Harned sunt conform ecuatiilor:
lgδ Φ2 − Φ3 lgδ 23 Φ3 − Φ2
α2 = 23 + α3 = +
2mm . (m2 + m3)
2 3 2303 . (m2 + m3)
2m2m3 2303
E. Coeficientii de activitate termodinamica suntconform ecuatiilor:
⎡ lgδ Φ2 − Φ3 ⎤
lg(γ 2 )23 = lgγ 2 − ⎢ 23 + ⎥m3 si
. (m2 + m3 ) ⎦
⎣2m2m3 2303
⎡ lg δ 23 Φ3 − Φ2 ⎤
lg(γ 3 ) 23 = lg γ 3 − ⎢ + ⎥m2
⎣ 2m2 m3 2.303(m2 + m3 ) ⎦

290. Teoria Debye-Huckel se bazează pe un model simplificat al soluţiilor de


electroliţi, susţinut de un grup de ipoteze. Referitor la teoria Debye-Huckel
pentru soluţiile diluate de electroliţi care ipoteze sunt adevărate?
A. solventul este reprezentat de un dielectric ideal continuu, în care sunt
imersaţi ionii; proprităţile sale sunt independente de tăria câmpului
electric;
B. electrolitul nu este complet disociat la orice concentraţie;
C. ionii sunt asimilaţi cu sfere rigide încărcate electric, nepolarizabile, care
creează în jurul lor un câmp electric de semn opus cu simetrie sferică;
D. între ioni se exercită forţe de natură coulombiană care determină o repartiţie
uniformă a ionilor în soluţie, caracterizată de prezenţa unei atmosfere ionice,
cu o anumită densitate electrică; forţele coulombiene sunt mai puternice decât
forţele inter-moleculare;
E. energia de atracţie inter-ionică este nu neglijailă faţă de energia agitaţiei
termice.

91. Referitor la teoria Debye-Huckel pentru soluţiile diluate de electroliţi care


afirmatii sunt adevărate?
A. Pe întregul domeniu de concentraţii în care este valabilă teoria Debye-
Hückel produsul κ3Vi<<1 iar coeficientul de activitate în funcţie de
tăria ionică şi de parametrul κ, se obţine:
8πNε 2 1/ 2
1 10 ∑n z
3 2 κ =( ) I
∑ 103 DKT
i i
I= ci zi2 =
2 2N V
unde:
A z+ z− I
lg(γ x ) ± = −
1 + Ba I
B. În soluţiile foarte diluate termenul Ba I este foarte mic, iar
coeficientul de activitate mediu se exprimă prin legea limită Debye-
Hückel:
lg(γ x ) ± = − A z+ z− I

C. Ecuaţia de mai sus, completată cu un termen liniar în concentraţie,


devine identică cu relaţia dedusă empiric de Brönsted:

lg(γ x ) ± = − A z+ z− I + B ' I
D. Adăugând acelaşi termen suplimentar ecuaţiei (4.72) se obţine ecuaţia
Debye-Hückel îmbunătăţită:

A z+ z− I
lg(γ x ) ± = − + B' I
1 + Ba I

în care B şi B sunt parametri ajustabili.
E. Teoria Debye-Hückel este o lege limită a cărei precizie nu creşte cu
diluţia.

292. Referitor la teoriile soluţiilor apoase cu structuri de electroliţi care afirmaţii


sunt adevărate?
A. Modelul Pitzer (P) include ideile majore ale teoriei Debye-
Hückel completate cu elemente noi şi numeroase prelucrări,
impuse de un formalism matematic încărcat.
B. Faţă de premisele principale ale teoriei (DH) , modelul (P) are în
vedere simetria sferică a atmosferei ionice, precizând existenţa
ei "în condiţii de staţionaritate" a sistemelor de electroliţi şi în
absenţa “forţelor externe".
C. Faţă de teoria (DH), modelul (P) acceptă, în plus, existenţa unor
molecule nedisociate şi implicit, existenţa unui parametru
suplimentar: potenţialul intermolecular Uij inaccesibil practic, dar
evidenţiat în calcule printr-un parametru arbitrar.
D. În formularea primară a teoriei (DH) ionii nu sunt consideraţi ca
sarcini punctiforme, introducând în expresia potenţialului Ψ un
parametru dimensional, A, reprezentând distanţa de minimă
apropiere dintre ioni (suma razelor ionice). Acest parametru se
regăseşte şi în teoria (P).
E. Suplimentar, Pitzer introduce un parametru denumit "hard core"
(miez rigid) care ar părea echivalent cu parametrul A, dar căruia i
se atribuie particularităţi speciale fiind exploatat prin
consecinţele sale, de natură cinetică, asupra unor proprietăţi ale
soluţiilor. Se constată, ca urmare, că presiunea osmotică a
soluţiilor, π, este conţinută în formularea sa clasică, în expresia
potenţialului de interacţie dintre ioni, Ψ.

293. Se numesc proprietăţi coligative ale soluţiilor acele proprietăţi care nu depind
de natura substanţei dizolvate ci numai de fracţia molară a acesteia, altfel spus
depinde numai de numărul particulelor dizolvate. Dintre mărimile bazate pe
proprietăţi coligative în cazul soluţiilor se evidenţiază:
A. Fortele electromotoere
B. presiunea de vapori;
C. presiunea osmotică;
D. efectul ebuliometric;
E. efectul criometric.

294. Deoarece dintre metodele coligative, cea mai convenabilă este metoda
crioscopică, care afirmaţii sunt adevărate?
A. măsurătorile crioscopice sunt mai simple decât cele ebulioscopice,
decât cele de presiuni de vapori şi decât cele de presiune osmotică;
B. măsurătorile crioscopice evidenţiază fenomenele la echilibrul solid-
lichid, pe când măsurătorile ebulioscopice redau fenomenele la
echilibru lichid-vapori. Este de preferat studiul echilibrului lichid-
solid faţă de echilibrul lichid-vapori, fiind mai stabil şi mai puţin
influenţat de variaţia presiunii;
C. constantele crioscopice au valori mai mari decât cele ebulioscopice şi
deci scăderea crioscopică ϑcr este în general mult mai mare decât
creşterea ebulioscopică ϑeb.
D. Măsurarea presiunii osmotice (osmometria) este în ultimul timp
utilizată în special pentru măsurarea masei molare a polimerilor.
E. În cazul soluţiilor de electroliţi mărimile coligative au valori mai mici
decât cele corespunzătoare soluţiilor de neelectroliţi de aceeaşi
concetraţie.

Partea a IV-a
Termodinamica sistemelor eterogene

295. Sistemele eterogene sunt caracterizate prin următoarele elemente: faza,


constituentul şi varianţa. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?
A. Faza este o porţiune dintr-un sistem care prezintă aceleaşi proprietăţi în toată
întinderea sa. Fazele sunt separate prin suprafeţe de separaţie la nivelul cărora se
produce saltul proprietăţilor fizico-chimice.
B. După numărul fazelor, sistemele eterogene se clasifică în sisteme bifazice,
trifazice şi în general polifazice.
C. Constituentul reprezinta numărul minim suficient şi necesar de specii chimice
independente, a căror masă, în fiecare fază în parte, determină compoziţia
sistemului. Componenţii se notează cu simbolul C.
D. Varianţa unui sistem eterogen sau numărul gradelor de libertate (F) reprezintă
numărul variabilelor de stare dependente asupra cărora se poate acţiona arbitrar,
fără modificarea stării sistemului. Ele sunt determinate prin ecuaţii de stare ale
sistemului.
E. Varianţa se poate defini şi ca diferenţa dintre numărul variabilelor independente
ale sistemului şi numărul ecuaţiilor de stare caracteristice sistemului. Astfel,
sistemele pot fi monovariante, bivariante etc.

296 Referitor le legea de distributie Nernst care din următoarele afirmaţii sunt
corecte ?
A. Legea de distribuţie Nernst nu are aplicabilitate în explicarea fenomenului
de distribuţie sau repartiţie a unui corp.
B. Ea se referă la dizolvarea uniformă a unui corp între componenţii unui
sistem bifazic constituit din două lichide
C. raportul concentraţiilor unui component repartizat între două faze este
constant la o temperatură şi presiune dată.
D. Raportul activităţilor corpului C în fazele coexistente α şi β este constant la
echilibru şi este definit prin constanta K, numită constanta de distribuţie
Nernst.
E. În soluţii perfecte şi diluate ideale, constanta de distribuţie se exprimă în
funcţie de fracţiile molare ale componentului C în solvenţii daţi:

297. În cazul sistemelor binare compuse din două faze sunt stabilite anumite
regularităţi care permit interpretarea unor diagrame de fază, exprimând variaţia
parametrilor de stare intensivi cu compoziţia sistemului sau dependenţa dintre
parametrii de stare. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?
A. Ecuatiile care stau la baza ecuatiilor Gibbs Konovalov in sistem binar sunt:
ΔH1 ∂ 2Gα α ∂ 2G β
dT − ΔV1dP − x2α dx + x β
dx2β = 0
∂( x2α )2
2 2
T ∂( x2β )2

2 α β
ΔH2 ∂G ∂G 2

dT − ΔV2dP+ x1α α 2 dx2α − x1β β 2 dx2β = 0


T ∂(x2 ) ∂(x2 )
B. teorema I a lui Gibbs-Konovalov se enunţă astfel: la echilibrul dintre două
faze ale unui sistem binar, temperatura de coexistenţă trece printr-o valoare
extremă (maxim sau minim) sau inflexiune cu tangenta orizontală, atunci
când compoziţia celor două faze este aceeaşi.
C. teorema II a lui Gibbs-Konovalov se enunţă astfel: la echilibrul dintre două
faze ale unui sistem binar, presiunea coexistentă trece printr-o valoare
extremă (maxim sau minim) sau inflexiune cu tangenta orizontală, atunci
când compoziţia celor două faze este aceeaşi.
D. dacă presiunea de coexistenţă la echilibru dintre două faze ale unui sistem
binar trece, la temperatura constantă, printr-o valoare extremă, atunci cele
două faze trebuie să aibă aceeaşi compoziţie reprezinta reciproca la
E. Ţinând cont că xα1xβ2+xα2 xβ1 = xβ2+xα2 , prelucrarea ecuaţiilor se face ca şi
în cazul izobar, respectiv izoterm, conducând la expresiile ce dau relaţii
parabolice între creşterile de presiune şi variaţiile de temperatură, la
compoziţie constantă care reprezinta ecuaţiile Clausius-Clapeyron
generalizată

298. Transformările de fază sunt reprezentate de modificările suferite de un sistem


eterogen la echilibru prin trecerea componenţilor săi dintr-o stare de agregare în
alta, dintr-o formă cristalină în alta, din corpuri feromagnetice în paramagnetice,
din conductori normali în supraconductori, etc. Care din următoarele afirmaţii
sunt corecte ?

A. Ordinul transformării de fază este dat după următoarea regulă: o


transformare de fază este de ordinul n dacă derivatele energiei libere Gibbs
de acelaşi ordin prezintă discontinuităţi la o temperatură dată, iar toate
derivatele care le preced sunt continue.
B. schimbările de stare de agregare, trecerile de la o formă cristalină la alta,
sunt transformări de ordinul I,
C. trecerea unui conductor dintr-o stare normală într-o stare supraconductoare,
a corpurilor feromagnetice în paramagnetice, etc., sunt transformări de
ordinul III.
D. Transformările de fază de ordinul II se caracterizează prin saltul
proprietăţilor fizice la punctul de tranziţie şi cuprind mărimi echivalente a
derivatelor de ordinul II ale energiei libere, de exemplu coeficienţii de
expansiune termică, de compresibilitate izotermă şi capacitate calorică la
presiune constantă.
E. În transformările de ordinul I sistemele se caracterizează totdeauna prin
prezenţa a două faze în echilibru

299. Echilibrul în sistem monocoponent, precum şi condiţia de echilibru descrisă


prin egalitatea potenţialelor chimice, se pot reprezenta prin ecuaţii de tipul:
Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?

C α ⇔ Cβ ⇔ C γ
A. Orice substanţă pură se poate regăsi în una din cele trei faze distincte: o
fază solidă, (cristalină, sau mai multe faze polimorfe), o fază lichidă sau o
fază gazoasă.
B. Echilibrul de faze se studiază în reprezentări bidimensionale μ-T-P.
C. Sistemul are trei faze în echilibru, F = C-P+2 = 1-3+2 = 0 , deci sistemul
monocomponent este invariant;
D. Sistemul are numai două faze în echilibru, F =C-P+2 =1-2+2 = 1, deci
sistemul monocomponent este monovatiant;
E. Sistemul are numai o singură fază, F = C-P+2 = 1-1+2= 2, sistemul
monocomponent este bivariant.

300. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?


A. Ecuaţia lui Antoine este cea mai utilizată expresie pentru calculul
presiunilor de vapori ale sistemelor unicomponente, sub forma:
B
ln P = A −
ς (T )
unde A şi B sunt constante pentru caracteristice
diferitelor corpuri.
B. În cazul tratării echilibrelor de fază în sisteme unicomponente nu s-au
semnalat regularităţi
C. Ecuaţia lui Antoine a fost dedusă din ecuaţia Clausius-Clapeyron şi dă
rezultate reproductibile cu datele experimentale pentru combinaţii organice
şi nepolare.
D. Regula lui Ramsay şi Young prevede că raportul punctelor de fierbere a
două lichide, asemănătoare chimic, are aceeaşi valoare la orice presiune.
E. Regula lui Trouton prevede că entropia de vaporizare a lichidelor neasociate
are aceeaşi valoare, de circa 20 u.e./mol., la punctul lor normal de fierbere.

301. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?


A. Transformarea reversibilă a unei forme cristaline în alta, la temperatura de
transformare, constituie fenomenul de enantiotropie.
B. Transformarea ireversibilă a unei forme cristaline în altă formă cristalină, la
temperatura de transformare, constituie fenomenul de monotropie.
C. Fenomenul de monotropie este foarte usor de urmărit. Un exemplu îl
constituie diamantul şi grafitul, forma stabilă fiind grafitul.
D. Stările mezomorfe reprezintă stări intermediare între starea solidă
cristalizată şi starea lichidă. Mezomorfismul a fost pus în evidenţă prin
existenţa unei anizotropii, la unele corpuri lichide, într-un interval relativ
extins de temperaturi.
E. Astfel, pentru unele corpuri organice s-a pus în evidenţă următoarea suită de
stări: starea cristalină, starea smectică (lamelate, de obicei vâscoase), starea
nematică sau filamentoasă (cristale lichide, de obicei fluide) şi starea
lichidă. Domeniile de stabilitate care corespund acestor stări sunt delimitate
de temperaturi de transformare.

302. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?


A. Legea lui Raoult se aplica la echilirul între o fază lichidă bicomponentă şi o
fază de vapori a solventului:
(C1 + C 2 ) l ⇔ C1g
Componentul C2 al soluţiei perfecte considerate este nevolatil, deci în faza
de gaz se regăseşte numai componentul C1.
B. legea lui Raoult se enunta astfel: intr-o soluţie perfectă scăderea relativă a
presiunii de vapori a soventului este egală cu fracţia molară a substanţei
dizolvate:

P1o − P1
= x2
P1o

C. Legea lui Henry se aplica la echilibrul de fază izoterm în care dizolvatul


este mult mai volatil decât solventul (un gaz dizolvat într-un lichid):
(C1 + C 2 ) l ⇔ C 2g
D. Presiunea parţială a unui gaz în echilibru cu soluţia formată prin dizolvarea
sa într-un lichid, este proporţională cu concentraţia gazului dizolvat defineste
legea lui Henry:

P = K H x 2l
E. Între legea lui Raoult şi legea lui Henry nu există o corespondenţă directă: în
soluţii diluate, dacă dizolvantul se supune legii lui Henry, în mod necesar
solventul respectă legea lui Raoult.

303. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?


A. Efectul ebulioscopic izobar redă creşterea punctului de fierbere al soluţiei
faţă de solventul pur ϑ eb = T − T1o (efectul ebulioscopic); dϑeb = dT
B. Ecuaţia Duhem-Margules ecuaţie stabileşte legătura dintre presiunile
parţiale de vapori a componenţilor cu comportare ideală în fază gazoasă.

⎛ ∂ ln P1 ⎞ ⎛ ∂ ln P2 ⎞
x1 ⎜⎜ ⎟⎟ + x 2 ⎜⎜ ⎟⎟ = 0
⎝ ∂x 2 ⎠ T ⎝ ∂x 2 ⎠T
C. În practică se întâlnesc amestecuri de lichide miscibile ale căror curbe de
fierbere şi de condensare prezintă maxime şi minime. Punctul extrem se
numeşte punct azeotrop şi este caracterizat prin: (xg2)m ≠(xl2)m ‚ iar
amestecul lichid nu se comportă ca un corp pur, distilând la o temperatură‚
respectiv la o presiune constantă.

D. Din analizarea unei game largi de amestecuri cu azeotropi se constată că


azeotropii pozitivi, definţi în condiţii izobare, prezintă un minim al
temperaturii de fierbere,

E. Din analizarea unei game largi de amestecuri cu azeotropi se constată că


azeotropii negativi se caracterizează printr-un punct de fierbere maxim.

304. La echilibru lichid-vapori în sisteme cu componenţi nemiscibili în fază lichidă


se poate stabili între cele două faze ale unui sistem bicomponent existenţa unei
lacune complete de miscibilitate în faza lichidă, pe întreg domeniul de compoziţii.
Care din următoarele afirmaţii sunt corecte ?
A. studiul unor astfel de echilibre se foloseşte des la antrenarea cu vapori de apă,
bazându-se pe scăderea punctelor de fierbere ale lichidelor nemiscibile faţă de
cele ale componenţilor puri.
B. Echilibrele de acest fel se pot studia atât în condiţii izoterme, cât şi în condiţii
izobare.
C. La temperaturi ridicate cei doi componenţi coexistă în faza de gaz.
D. studiul unor astfel de echilibre se foloseşte des la distilare, bazându-se pe
cresteres punctelor de fierbere ale lichidelor nemiscibile faţă de cele ale
componenţilor puri.
E. Echilibrele de acest fel se pot studia atât în condiţii izoterme, cât şi în condiţii
izocore.