GLANDELE ANEXE

FICATUL
Este cea mai mare glanda din organism. Ea reprezinta a 50-a parte din greutatea organismului.
Este un organ vital.
Ficatul este un organ parenchimatos care contine:
• in majoritate exista celule de origine epiteliala - hepatocite care intra in structura lobulului hepatic.
Ele sunt dispuse sub forma de lame sau placi celulare perforate, ramificate si anastomozate.
Ele vor realiza o retea tridimensionala, intre placi si intre celule existand capilarele sangvine si
ductele biliare.
• tesut conjunctiv in proportie redusa.

Cu privire la structura parenchimului hepatic s-au emis mai multe ipoteze:

• lobulul hepatic clasic
• lobulul portal Sabourin
• acinul hepatic Rappaport

Lobulul hepatic clasic

Conform acestei teorii, lobulul hepatic clasic este unitatea morfo-functionala a ficatului.
Lobulul clasic reprezinta aria din parenchim a carui sange este drenat de aceeasi vena centrolobulara
(venula hepatica terminala).
Lobulii sunt in numar de aproximativ 1 mil. Ei au forma poliedrica, fiind frecvent hexagonali.
Lobulul are o inaltime de 2 mm si o latime de 0,7 mm. In alcatuirea lobulului intra placile de
hepatocite cu dispozitie radiara si anastomozate. Intre placi exista capilarele sinusoide care sunt si ele
anastomozate.
Pe o sectiune transversala, lobulul are forma de poligon, de regula cu 6 laturi. In colturile sale,
la locul de vecinatate cu ceilalti lobuli exista un spatiu interlobular redus care se numeste spatiu portal
Kiernan. In sectiunea transversala, placilor celulare le corespund cordoane celulare al caror aspect
variaza in functie de varsta individului. La adult grosimea unui cordon este egala cu diametrul unui
hepatocit cu exceptia locurilor de anastomoza.
Pe sectiune longitudinala fiecare cordon este gros de cel putin 2 randuri de celule, intre celule
existand canaliculii biliari.
La periferie exista placa terminala care corespunde hepatocitelor de la periferia lobulului.
Placa are grosimea unui hepatocit. La periferie, lobulul vine in raport direct cu tesutul conjunctiv din
spatiile portale. Hepatocitele din placa terminal vor forma un perete aproape continuu , fiind strabatut
doar de vasele sangvine si de ductele biliare.
Spatiile interlobulare, portale Kiernana contin 3 elemente care alcatuiesc triada portala:
1. o vena interlobulara, ramura terminala a venei porte
2. o artera interlobulara, ramura terminala a a. hepatice
3. un canal biliar interlobular
Pe lang triada portala mai exista si 1 sau mai multe vase limfatice si fibre nervoase amielinice
vegetative.

Lobulul portal Sabourin

 Lobulul portal repreazinta aria din parenchim a carei bila este tributara aceluiasi canalicul biliar
interlobular. El are forma de triunghi, avand in cetru spatiul portal si in varfuri trei vene centrolobulare
de la trei lobuli clasici diferiti.

Acinul hepatic Rappaport

Acinul hepatic este aria de parenchim ce este tributara aceleiasi vascularizatii si aceluiasi
canalicul biliar. El are forma de romb, alcatuit din doua triunghiuri adiacente, unite prin marginile lor.
Axul lung al rombului este dat de doua vene centrolobulare iar axul scurt este dat de 2 spatii portale.
In el se descriu trei zone functionale cu dispozitie concentrica:
1. in apropiera axului scurt
2. spre a. hepatica
3. spre vena centrolobulara
In functie de localizarea in cele trei zone, hepatocitele prezinta gradient metabolic, marime,
activitatea enzimatica si continutul in organite depinzand si ele de localizarea celulei in acini.
In zona 1 se afla hepatocitele care primesc sangele cu cel mai mare procent de oxigen, fiind
aproape de artera perilobulara. Aceste hepatocite au mai multe caracteristici:
• sunt cele mai active metabolic
• sunt primele care vor depune glicogen postprandial
• sunt primele care se vor activa in hipoglicemie si vor produce glicogenoliza si gluconeogeneza
• sunt primele care vor semnala aparitia semnelor de regenerare in caz de leziuni hepatice
• sunt cele mai aproape de vasul sangvin si prin urmare sunt primele supuse actiunii toxinelor
absorbite din tubul digestiv
• in caz de staza biliara sunt primele care sufera modificari.
In zona 3 hepatocitele sunt supuse si ele actiunii toxinelor insa in cantitate mai mica. La fel se
exercita efectul si in caz de staza biliara. Aici ajunge sangele cu continutul cel mai mic de oxigen. De
aceea in ischemie, primele care sufera sunt celulele din zona 3 (celulele din paropierea venei
centrolobulare).
In zona 2 celulele au caracteristici intermediare celorlelte doua zone.
De fapt, toate hepatocitele au d.p.d.v. metabolic acelasi potential insa caracteristicile lor difera
doar din cauza alimentarii cu sange cu concentratii diferite de oxigen.

Hepatocitele

Reprezinta 80% din totalitatea celulelor de la nivelul ficatului. Ele au forma poliedrica si
diametru de 20-30 µm. Durata de viata este de aprox. 150 de zile.

Examinarea la MO
Nucleul
Hepatocitele pot fi uni- sau binucleate, cele mai multe fiind uninucleate. Nucleul este mare,
rotund, situat central, eucromatic, avand 1-2 nucleoli. Frecvent (la 80% din hepatocitele uninucleate)
se observa poliploidia, cea mai frecventa fiind diploidia insa. Prin urmare si volumul nucleului variaza.
25% din hepatocite sunt binucleate. Raportul intre celulele uninucleate si binucleate se
modifica cu varsta (se mareste o data cu inaintarea in varsta) si in timpul proceselor de reparare dupa
agresiuni.
La acest nivel se pot observa rare imagini de mitoza. Frecventa mitozelor creste in caz de
leziuni sau consecutiv proceselor de reparare.

Citoplasma
Este eozinofila, fin granulara cu granule bazofile care alcatuiesc corpii Berg (ce se vad in ME)
si care sunt aglomerari de RER.
 Au un continut mare de incluziuni de glicogen si de lipide, prin urmare, in HE, au un aspect
vacuolar.
Cu albastru de toluidina citoplasma se coloreaza albastru iar granulele de glicogen se
coloreaza metacromatic in grena.
Lipidele se gasesc la periferie si se evidentiaza cu osmiu, cand apar negre.

Examinarea la ME
La ME, hepatocitul apare ca o celula polarizata. Bogatia in organite celulare variaza in functie
de gradul de dezvoltare functionala, de activiate si, implicit, cu localizarea hepatocitului la nivelul
lobulului.
Hepatocitul are trei tipuri de suprafete:
• suprafata care vine in contact cu capilarul sinusoid, numita suprafata sinusoidala sau pol
vascular
• suprafata care vine in raport cu alte hepatocite si delimiteaza pe o anumita distanta un spatiu
intercelular (canaliculul biliar intralobular), numita suprafata biliara sau pol biliar
• suprafata care vine in raport cu celelalte hepatocite dar nu delimiteaza nici un spatiu intre ele,
celulele fiind unite prin jonctiuni. Aceasta suprafata se numeste suprafata intercelulara.

Reticulul endoplasmic rugos

Tinde sa se localizeze la polul vascular. El asigura procesele de sinteza a proteinelor de export
hepatice. Hepatocitul sintetizeaza o mare varietate de proteine: majoritatea proteinelor din plasma:
factori ai coagularii, lipoproteine, albumine, globuline.
Dupa sinteza proteinele trec prin aparatul Golgi iar apoi sunt exocitate direct, deoarece
secretia este continua la nivelul hepatocitului. Prin urmare nu exista granule de secretie.

Reticulul endoplasmic neted

Este dispersat in toata citoplasma. El contine seturi enzimatice necesare pentru procesele de
catabolism si pentru procesele de sinteza. REN participa in:
• metabolismul glicogenului
• sinteza colesterolului
• procesele de detoxifiere si inactivare.
Procesele de detoxifiere si inactivare se bazeaza pe reactiile de oxidare si de conjugare. Aici se
inactiveaza o mare parte din medicamente: anticonvulsive, h. steroizi, chimioterapice, antihistaminice.
Atunci cand creste cantitatea de medicamente creste si activitatea enzimatica de la nivelul REN si prin
urmare forma organitelor variaza in functie de necesitatile metabolice ale organismului. Aceste
modificari sunt de aspect si sunt reversibile datorita interventiei lizozomilor.
REN participa la formarea bilei prin:
• enzimele care realizeaza conjugarea acizilor biliari: acidul glicocolic si acidul taurocolic
• enzimele care realizeaza conjugarea bilirubinei cu acidul glucuronic. cand capacitatea de conjugare
a bilirubinei in hepatocit este depasita, bilirubina neconjugata, insolubila se acumuleaza in sange si
apare icterul.

Mitocondriile
Sunt rotunde sau ovale, in numar de peste 1.000 mitocondrii / celula. Continutul in
mitocondrii difera, la periferia lobulului hepatocitele avand mai multe mitocondrii.
Aparatul Golgi
Se acumuleaza la nivelul polului biliar al hepatocitului. Acesta pare ca un organit multiplu.
Exista de fapt un singur aparat Golgi care se ramifica si da nastere la 50 de aparate Golgi in fiecare
celula. El are mai multe roluri:
• definitivarea sintezei si excretia proteinelor plasmatice
• formarea lipoproteinelor
• formarea lizozmilor din hepatocit

Lizozomii
Sunt localizati spre polul biliar. De aceea se mai numesc si corpi peribiliari. Ei au aspect
heteerogen, existand lizozomi primari, secundari si tertiari. Ei contin enzime prin care catabolizeaza
diverse substante exogene si organite celulare perimate pana la molecule mici care vor fi utilizate ca
substrat energetic sau pentru noi sinteze. Prin urmare lizozomii participa la mentinerea integritatii
parenchimului hepatic. De asemenea ei mai stocheaza ioni, in cantitati mari sub forma de feroproteine.

Peroxizomii
Peroxizomii apar rar in hepatocit comparativ cu celelalte organite. Ei se gasesc cu precadere la
polul biliar, in apropierea REN si a incluziunilor de glicogen. Ei contin enzime oxidative air enzima
marker a sa este catalaza. Sunt implicati in mai multe procese:
• procesul de gluconeogeneza
• metabolismul purinelor - metabolizeaza adenina si guanina la acid purinic
• metabolismul alcoolului - oxideaza etanolul la acetaldehida
• in β-oxidarea acizilor grasi cu lant lung de atomi de carbon.

Incluziunile de glicogen
Sunt mai numeroase in hepatocitele de la periferia lobulului hepatic. Aspectul lor variaza in
functie de ritmul diurn si de starea de nutritie a individului: dupa o masa bogata in glucide numarul lor
creste. Ele pot ajunge uneori si in zona centrala a lobulului hepatic. Au caracter tranzitoriu: apar dupa
mese si dispar dupa un anumit timp.

Incluziunile lipidice
Numarul lor creste in trimestrul al II-lea de sarcina, in lactatie. In etilism cronic, hepatocitele
se incarca cu picaturi lipidice, mai ales cele din zona centrolobulara. Mai apoi se incarca toate
hepatocitele.

Membrana celulara a hepatocitului

Membrana contine doua domenii specializate:
1. domeniu orientat spre polul vascular
2. domeniu orientat spre polul biliar
Domeniul de la polul vascular reprezinta 70% din totalul suprafetei hepatocitului. Acest
domeniu este in raport cu capilarul sangvin. Membrana de la acest nivel formeaza microvili care
maresc suprafata de contact cu sangele. Membrana de la acest nivel este separata de peretele
capilarului sinusoid prin spatiul perisinusoidal Disse in care se gasesc microvilii hepatocitelor si fibre
de reticulina.
Domeniul de la polul biliar reprezinta aproximativ 15% din suprafata totala a membranei
hepatocitului. Acest domeniu formeaza canaliculul biliar, care are diametrul de aprox. 1 µm.
Membrana formeaza spre lumen microvili. Celulele formeaza jonctiuni stranse cu celulele invecinate,
fapt pentru care produsii de secretie nu pot difuza in spatiul extrabiliar. La acest nivel exista o
activitate enzimatica crescuta datorita glicoproteinelor de membrana. In citoplasma din apropierea
polului biliar exista microfilamente de actina care circumscriu canalicului bilar si asigura prin
contractie modificarea diametrului acestuia.

Celulele perisinusoidale sunt:

• celula Ito
• celula “pit” (cu gauri)
Ambele celule sunt asemanatoare cu celulele hematopoietice. Ele au acest rol (hematopoietic)
in viata fetala si in caz de anemii cronice la adult.

Celulele Ito (lipocitele, celulele striate, celulele interstitiale)

Se intalnesc relativ rar (o celula Ito la 20-25 hepatocite). Au numeroase picaturi lipidice. Ele
au raport strans cu fibrele conjunctive din spatiul Disse. De asemenea, o parte din ele inconjura
capilarele sinusoide. Ele vin in contact cu hepatocitelel dar fara sa faca jonctiuni. Pot strabate
cordoanele de hepatocite si ............ Ele au mai multe roluri:
• secreta colagen II care se organizeaza in fibre de reticulina. La nivelul ficatului, daca au loc
colagenizari excesive la nivelul spatiului Disse este afectat raportul dintre capilarul sangvin si
polul vascular al hepatocitului si apar tulburari de troficitate.
• secreta factorii de crestere ai hepatocitelor
• depoziteaza lipide si vitamina A de natura exogena
• in timpul vietii fetale intervin in hematopoieza.
In conditii patologice apar modificari ale fenotipului celulelor Ito: se transforma in fibroblaste,
adipocite, celule stem hematopoietice.

Celulele “pit”

Se pot identifica doar la ME. Sunt mai rare. Ele sunt asemanatoare cu celulele endocrine: in
citoplasma au numeroase granule electronodense cu diametrul de 300 nm. De aceea, initial s-a
considerat ca au rol endocrin. Acum sunt considerate o varietate de limfocite circulante, fiind niste
limfocite mari, cu granulatii si activitate de killer.

Tesutul conjunctiv

La un ficat normal, tesutul conjunctiv este in cantitate mica. El se gaseste in capsula organului
si in hil de unde trimite prelungiri care insotesc vaselel si ductele biliare pana in spatiile interlobulare
Kiernan.
Tesutul conjunctiv se continua in lobulul hepatic sub forma fibrelor de reticulina din spatiile
Disse. Ele pot forma la nivelul lobulului hepatic stroma conjunctiva care asigura mentinerea deschisa a
capilarelor sinusoide.
Ficatul are o mare putere de regenerare. Are loc atat hiperplazia (cresterea in numar) cat si
hipertrofia (cresterea in volum) a celulelor restante. La sobolan, ficatul este regenerat in proportie de
75% in decurs de o luna.
Daca agresiunea la nivelul ficatului creste, creste si cantitatea de tesut conjunctiv si apare
fibroza hepatica care debuteaza la nivelul spatiilor portale. Se vor forma in acest caz noi septuri
conjunctive cu o orientare aleatorie fata de componentele parenchimului hepatic care vor impiedica
raportul normal al hepatocitelor cu capilarele sinusoide si cu canaliculii biliari. De asemenea, aceste
septuri conjunctive vor diminua hiperplazierea hepatocitelor care vor fi comprimate si se vor forma
niste pseudonoduli. Cauze ale cresterii cantitatii de tesut conjunctiv pot fi tulburari ale nutritiei
hepatocitului. Prin modificarea raportului normal intre hepatocit si capilarul sangvin se produce
dezorganizarea parenchimului hepatic.

Circulatia prin ficat

Vascularizatia sangvina
La nivelul ficatului ajunge aproximativ 25% din debitul cardiac de repaus.
 Ficatul beneficiaza de o dubla vascularizatie: nutritiva si functionala. Circulatia functionala
aduce 75% din sangele din ficat si provine din vena porta. Circulatia nutritiva contine 25% din
volumul de sange din ficat si provine din artera hepatica.
Vena porta aduce:
• substante absorbite din digestiv
• toxine care trec de bariera digestiva
• produsi de degradare ai hemoglobinei (de la splina)
• produsi de secretie endocrina a pancreasului
Vascularizatia nutritiva se face prin ramurile a. hepatice proprii.
Ultimele ramificatii ale v. porte sunt capilarele sinusoide care se gasesc intre hepatocite in timp
ce ultimele ramificatii ale arterei hepatice sunt capilarele a. hepatice ce se gasesc in spatiile portale. Ele
se vor deschide in capilarele sinusoide, deci capilarele sinusoide vor contine sange venos amestecat cu
sange arterial. Circulatia sangelui in capilarele sinusoide se face de la periferia lobulului spre centru si
apoi ale se varsa in vena centrolobulara.
Capilarele sinusoide
Prezinta un endoteliu discontinuu care are raport cu lamina bazala, ce contine fibre de
reticulina care formeaza o retea laxa in jurul endoteliului capilar. Peretii capilarului sinusoid nu
formeaza o adevarata bariera morfologica intre hepatocit si sange, existand si raporturi directe intre
cele doua compartimente, fapt care face ca schimburile sa fie foarte usoare.
Capilarele sinusoide au un diametru mare, de 30-40 µm. Celulele capilarelor sinusoide sunt:
• celulele endoteliale - sunt celule alungite, cu nucleu turtit, care proemina spre lumen. Celulele au
putine organite insa au fenestre care sunt grupate, neacoperite de diafragme, vezicule de
pinocitoza, ceea ce denota o activitate intensa pentru enzimele de transport.
• celulele Kupffer - deriva din monocitele circulante si apartin astfel SFM (sistemul fagocitar
mononuclear). Ele se pot insa divide. Sunt localizate la jonctiunea dintre doua capilare
sinusoide si proemina spre lumen. Nu realizeaza jonctiuni cu celulele endoteliale. Au forma
stelata, au nucleu eucromatic si prezinta mai multe organite decat celulele endoteliale. Au mai
multe caracteristici:
• Au organite implicate in sinteze (RER, mitocondrii) deoarece aceste celule sintetizeaza o
parte din proteinele de export ale ficatului
• Contin si organite implicate in degradare: lizozomi, fagolizozomi si corpi reziduali.
• Celulele Kupffer intervin si in imunitate prin capacitatea lor de a fagocita.
• Ele fagociteaza pigmenti, eritrocite imbatranite sau denaturate care nu au fost distruse in
splina. Daca se face splenectomie, aceste celule devin foarte importante.
• Au receptori pentru imunoglobuline si complement
• Secreta citokine: IL-1

Vascularizatia limfatica
Este foarte bine dezvoltata extralobular. Vasele limfatice se gasesc:
• in capsula ficatului (foarte multe)
• in septurile conjunctive
• apar pana la periferia lobulului hepatic
• nu se vad capilare limfatice la nivelul lobulului hepatic.
Originea limfei este in spatiile Disse. O parte din substantele de la acest nivel, care nu patrund
in capilarele sinusoide trec in spatiul Mall (spatiul dintre hepatocitele din placa limitanta si tesutul
conjunctiv portal) si de aici ajung in spatiul Kiernan unde vor forma capilarele limfatice.

Circulatia bilei
 La acest proces participa hepatocitele si celulele Kupffer. Bila circula de la centrul lobulului
spre periferie. Canalele prin care circula bile pot fi:
• intrahepatice:
• intralobulare
• canaliculele biliare
• canaliculele (pasajele) Hering
• extralobulare
• canalele biliare perilobulare
• canalele biliare interlobulare
• canalele hepatice lobare (drept si stang)
• extrahepatice
• canalul hepatic comun
• canalul cistic
• canalul coledoc (format din unirea canalului hepatic comun cu canalul cistic)
Canaliculii biliari
Reprezinta componenta initiala a sistemului canalicular. Nu au pereti proprii ci sunt delimitate
de membranele a doua hepatocite invecinate. La MO apar ca niste mici cavitati. Folosind impregnarea
argentica Gomori, se vede ca aceste canalicule alcatuiesc o retea.
Pasajele Hering
Fac jonctiunea intre canaliculii biliari si canalele extralobulare. Reprezinta portiunea de
canalicul biliar aflata la nivelul placii limitante. Ele au perete propriu format dintr-un epiteliu simplu
cubic inconjurat de fibre de reticulina.
Caile biliare extralobulare
Au un perete format dintr-un epiteliu asezat pe o MB care este inconjurata de un strat de tesut
conjunctiv bogat in fibre elastice. Epiteliul poate fi simplu cubic sau simplu cilindric cu microvili.
Caile biliare extrahepatice
Prezinta un perete format din mucoasa, musculara si adventice.
Mucoasa contine un epiteliu simplu cilindric cu celule secretoare de mucus si un corion in care
se gasesc fibre elastice, infiltrat limfoid si glande tubuloacinoase de tip mucos.
Canalul cistic prezinta in mod particular numeroase pliuri spiralate ale mucoasei care au un ax
muscular. Acestea se numesc valvele spiralate Heister.
Canalul coledoc prezinta si el cateva particularitati:
• in epiteliu contine celule care secreta somatostatina.
• musculara este initial discontinua. Musculara devine apoi continua si se ingroasa pentru a forma
sfincterele Boyden si Oddi. Musculara se ingroasa deci inainte de unirea cu canalul Wirsung si
formeaza aici sfincterul Boyden. Musculara se ingroasa din nou la varsarea ampulei Vater in
duoden si formeaza aici sfincterul Oddi.