Sunteți pe pagina 1din 8

ESEU - ARHITECTURA SPATIULUI INTEROR Spatiul interior in arhitectura traditioanala romaneasca

Primordialitatea conceptului spatiului interior in arhitectura traditionala romaneasca este diferita de cea intalnita in societatea moderna. Din punct de vedere antropologic, notiunea de concept cultural este mai profunda decat simpla cunoastere tehnologica, putand sa lamureasca mai bine specificitatea sa. Exista o legatura indubitabila, simpla si pura intre arhitectura traditionala romaneasca si omul careia aceasta i se adreseaza. Chiar si oamenii apartinand acestei ere, acestui mediu social, pot simti cum rezoneaza cu ea, in sensul in care arhitectura traditionala continua sa vorbeasca chiar daca societatea s-a indepartat de ea. Acest fenomen, cred eu, ca se produce tocmai pentru ca aceasta este arhitectura care se adreseaza sufletului. Intr-un mediu in care nevoile omului s-au distantat atat de mult de cele initiale, fiziologice si sufletesti, luand proportii uimitoare si aducand cu ele probleme de aceleasi dimensiuni, traditia si tot ceea ce tine de aceasta, reprezinta pentru omul modern o scapare, o revenire la ce este cu adevarat important, la simplitate, la esenta. Pentru a ajunge sa analizam reprezentarea spatiului in societatea traditionala, trebuie sa pornim in prima faza prin intelegerea acesteia si a provenientei traditiei. Cand vorbim despre esenta, impunem si existenta spiritualitatii, care este de fapt baza arhitecturii traditonale si a caracterului "taranului". Astfel se naste ideea celor doua lumi, cea reala in care traim, si cea spirituala. Desi distincte si in mintea satenilor cele doua jumatati prezinta continuitate, formand un tot unitar, ceea ce in societatea moderna nu se mai intampla. Logica noastra simplificatoare si modul actual de a trai, ne impiedica sa-i sesizam dialectica subtila. Departarea de spiritualitate, a creat in timp si clara distictintie intre arhitectura traditionala si arhitectura care a precedat-o. Limita si continuitatea sunt caracterele generale ale spatiului. Pentru societatea traditionala, acesta nu este neapart tridimensional ci dispune de un model operational: corpul omenesc, care ofera un model logic a legaturii dintre inauntru si afara. Spatialiatatea si temporalitatea

capata altfel de coordonate decat cele cunoscute. Modul de reprezentare al lumii este divergent de al nostru. Oamenii care apartin societatii traditionale sunt diferiti fata de noi. Legatura lor cu lucrurile este directa, gandirea concreta, lipsita de artificialitate. De sigur, vorbesc la un timp trecut. Mai sunt putine sate izolate in Romania in care aceasta lume, straina de noi, se mai pastreaza intacta. In majoritatea satelor traditionale, modernitatea se instaleaza rapid. Electricitatea, canalizarea, sistemele de incalzire sunt privite ca o binefacere. Ceea ce vreau sa subliniez in schimb sunt lucrurile de esenta, cele de la care s-a pornit, cele care au fost "motorasul" arhitecturii traditionala romaneasca. Spatiul este definit ca fiind inseparabil de materie, avand trei dimensiuni si exprimand ordinea coexistentei obiectelor lumii reale, pozitia, distanta, marimea, forma, intinderea. Cu toate acestea, spatiul isi gaseste si alte definitii, in functie de natura sa, intelegerea lui, de cel care il foloseste si cum etc. Acestea sunt cateva dintre modurile in care acesta poate fi perceput si exprimat: Spaiul arhitectural este un gol delimitat de plinuri. (Cosma Jurov) Definitia exclude insa omul, principalul creator si beneficiar.

"In arhitectura spatiul, cu toate ca isi mentine caracterul esential de intindere pura, adica (de fapt) gol, reuseste intr-o oarecare masura sa cucereasca o aparenta corporala si sa se solidifice. Opera arhitecturala nu este numai ceva care traieste in spatiu, dar care face ca spatiul sa traiasca in interiorul ei". (Salvatore Vitale)

"Spatiul este ceva trait zilnic, insusit, folosit, fara a gandi macar [...]". (Lumile Rasturnate Radu Dragan). Lucian Blaga, pornind de la ideea ca inconstientul poseda orizonturi proprii, afirma existenta in cultura populara romaneascaa unei viziuni spatiale specifice careia forma determinanta a "infinitului ondulat", spatiul mioritic. Traian Hersei vorbeste, dintr-o perspectiva sociologica, de doua segmente etno-sociale ale poporului roman: unul pastoral si altul agrar, fiecare cu propria reprezentare a spatiului si a

timpului. Pentru pastor spatiul este lumea in care se misca, "lumea larga", "lumea mare", iar pentru plugar este lumea in care se afla, "sta sau lucreaza". Reflectarea asupra naturii spatiului poate fi una filozofica. Conceptia acestuia este cel mai bine definita prin studiul antropologic, intrucat omul este cel care concretizeaza idee de spatiu in functie de felul in care acesta il simte, il foloseste, il intelege si il traieste. Pentru taranul roman, spatiul are o alta dimensiune, fiind baza existentei insasi, iar impreuna cu timpul, fundamentul lumii sale. El percepe spatiul in moduri diferite: locul, poate fi camaruta lui, prispa, sau unde isi desfasoara activitatea zilnica, poate fi sub nuc sau in lanul de grau. De asemenea se poate extinde perceptia spre sat, orizont, tara, lume. Totusi, de obicei locul se refera la acel spatiu intim de care taranul se simte cel mai legat. Faptul ca acesta poate sa difere ca si locatie (poate fi inauntru sau afara) se datoreaza faptului ca el este foarte legat de mediul natural. Relatia dintre natura si el este de interdependenta. Modul in care intelege natura, ce ii ofera aceasta, este acumulata prin toate simturile si utilizata mai departe. Taranul roman este legat de pamant, de "glie", de curtea si gospodaria lui, de casa, de sat si natura inconjuratoare. Alegerea locului, este in sine un proces deosebit. Pentru sat se spune ca insusirea terenului se face prin aruncarea buzduganului, sau infiptul toiagului. Casele se construiesc in jurul lui, iar biserica se ridica chiar in acel loc. Nu se construieste intr-un loc in care cineva a fost asasinat, se spune ca ar fi "loc rau". Aceasi idee se aplica si pentru alegerea locului casei. In acest caz, se sapa o groapa si se lasa un vas cu apa inauntrul ei. Daca dimineata mai este apa, locul este "bun" iar daca nu, este "rau". Aceste obiceiuri, desi bazate pe mituri, au totusi si un adevar. Locuirea este un aspect greu definit. Putem sustine insa ca intre locuire si suflet exista o legatura indiscutabila. Imaginea casei devine topografia fiintei noastre intime, iar casa poate fi vazuta drept un instrument de analiza pentru sufletul omenesc. Chiar si noi, asa cum suntem creati, sa ne gazduim propriul inconstient, putem spune ca "locuim" in noi insine. Prin urmare imaginea casei merge in ambele sensuri, ea este in noi cat si noi suntem in ea. Relatia aceasta este cel mai clar vizibila inauntrul casei. Aceasta nu este doar un spatiu impartit in camere de pereti, nu se intra pe usa si se uita pe fereastra. Cand vine vorba de spatiul interior, totul este o

promenada, totul are o poveste. Este o serie de imagini care contureaza o viata. Casa este formata din lucruri, fiecare difera in functie de cine o traieste. Pasesti peste pragul casei (prag investit si el cu o simbolistica aparte - trecerea lui este vazuta ca o initiere; nu se adreseaza strainilor; pragul protejeaza bucuria din interior fata de raul de afara). Usa este o poarta spre o alta lume. Ferestrele si pervazul acestora un loc al binefacerii, binecuvantarii. Lucrurile sunt cele care compun spatiul. De la mobila din lemn sau lut, la acul si ata puse in cutia de sub masuta din dormitor. Nu este nimic intamplator. Toate isi au locul lor, rostul lor. Te uiti la un sertar si stii ca el este plin. Este inimaginabil un sertar gol. Dulapurile sunt pline. Oala de pe soba este plina cu apa. Soba are lemne si foc in ea. Casa traieste odata cu tine. Spatiul interior capata deja alte valente, ne da alte perspective din care el poate fi analizat si inteles. O casa goala, nelocuita nu are spatiu interior. Are doar fatade. Spatiul interior, casa, este acolo unde amintirile locuiesc, iar daca acesta se complica un pic, daca are pivnita si pod, unghere si coridoare, amintirile au refugii din ce in ce mai bine caracterizate. Deloc surprinzator este faptul ca acestea nu sunt neaparat vizuale. Omul isi aminteste prin toate simturile. Vatra iti aduce aminte de mirosul de paine calda, coridorul de frig si graba cu care alergai sa ajungi intr-o odaie calda, soba de mirosul lemnului ars si de felul in care acesta trosnea, patul de visele si cosmarurile pe care le-ai avut. Amintirile tin de spatiu. Ele isi pierd temporalitatea, iar spatiul este conturat de amintiri si perceptii. Tu stii ca scaunul din bucatarie, cel de langa divan este patratos, nu pentru ca l-ai analizat in detaliu ci pentru ca te-ai tot lovit de el in graba ta de a aduce lemne sa pui pe foc. Iar masa este rotunda si din lemn, pentru ca nu poti sa iti tii coatele pe ea in timp ce mananci cu familia, fiind toti inghesuiti unul langa celalalt. Intelegerea spatiului interior tine de intimitatile din care acesta este creat. Am vorbit despre spatiul interior si cum este legat de cel care il traieste. Desi aceste perspective se aplica si locuintelor moderne, sunt mult mai clare, mai pure, in arhitectura traditionala. In societatea traditionala, locuirea capata alte limite. Desi nu este spatiu acoperit, inchis, gospodaria regaseste caracteristicile un spatiu

interior. In timp ce satul formeaza cadrul de viata comunitar, gospodaria este locul de desfasurare a vietii familiale. Curtea, asemeni satului, are statutul unui spatiu deshis privirilor, dar interzis strainilor prin simpla prezenta a gardului. Locul imprejmuit prezinta intimitatea asupra caruia fiecare este stapan absolut. Delimitarea gospodariilor fie din nuiele, razlogi, scanduri, stuf sau piatra este o practica curenta in lumea romaneasca si au in primul rand menirea de a individualiza spatiul de locuit, de a separa doua lumi. Gardul este un cerc magic cu valoare protectoare pentru microcosmosul din interior. Accesul in incinta gospodariei se face pe o poarta, element care asigura permanenta comunicare cu ulita satului si simbolizeaza trecerea dintre doua lumi, dintre cunoscut si necunoscut, lumina si intuneric. Casa este adapostul momentelor cruciale ale oricarei existente, de la nastere pana la moarte, dar si a micilor evenimente cotidiene. Interiorul casei traditionale dezvaluie un univers culturalartistic ce concentraza experienta unui sir de generatii. Fenomenul locuirii releva o lume cu credintele, temerile si interogatiile ei asupra existentei. Edgar Papu spune ca arhitectura interiorului unei case ne reafunda cu toate simturile in natura: "Pe plan olfactiv, de la mirosul de brad al apei din cofa, pana la acela al lanii de oi si la izul imbatator al busuiocului, al sulfinei, a maramelor acu acelasi efect de ansamblu, alcatuir dintr-o insumare de marunte unitati cromatice, ca si ale unei fanete intesate de flori, recheama in interior prezenta cadrului natural." Interiorul casei prezerva traditii ancestrale, dotarea acestora fiind puternic influentata de mediul natural. Incalzirea unei locuinte, tesaturile din interior, ornamentele si vesela din lut difera in functie de zonele carora le apartin. Practicarea anumitor mestesuguri determina un mod diferit de organizare al unei locuinte. Taranul roman prefera sa investeasca cu o mare simbolica unghiurile spatiului, mai degraba decat centrul. Cvadripartitia spatiului nu se face dupa cele doua bisectoare care unesc punctele cardinale ci dupa cele doua axe orientate NE-SV si NV-SE. Astfel locuinta este asezata mai degraba dupa momentele cosmice semnificative ale calendarului ceremonial: inceputul primaverii si sfarsitul toamnei, ambele fiind sarbatori ale fertilitatii. Centrul casei, ca si centrul curtii ramane gol. Casa nu este asezata niciodata in mijlocul curtii si nu se pune nici mobila in

centrul casei. Prin urmare exista un sistem de amplasare a mobilierului, formand o compozitie pe sectoare. nu exista un singur centru al camerei, ci pantru centre de greutate, repartizate pe fiecare colt al incaperii, cu o rigoare deosebita. Aceasta structura asimileaza interiorul Cosmosului, proiectarea facandu-se conform celor patru orizonturi. Casa traditionala pastreaza sisteme fixe, stabile: paturi, lavite, dulapuri, coltare; prinse in pereti sau in tavan si mobile legate intre ele tip schelet.

Casa se imparte in doua zone legate de structura familiala: pe NV este caminul, vatra, care intretine o legatura pozitiva cu femeia, iar stapanul casei este asociat unghiului de SE. El aici doarme, cu capul sub icoane, iar copilul impreuna cu mama in locul ferit departe de fereastra. Nu exista ferestre pe latura de nord sau vest, iar asezarea usii in unghiul de SV se poate explica decat prin corespondenta cu sistemul cosmologic in vigoare: casa se orienteaza dupa soare ca si oamenii. Coltul cu cuptorul si vatra, cel mai important punct din interiorul caselor taranesti, este si locul de socializare. Aici se strang oamenii si povestesc sau canta. Coltul cu masa este cel mai mult

expus privirii celor care intra in incapere si este cel mai frumos amenajat. Pentru ca masa sa fie folosita din doua parti lavitele se asezau de-alungul peretilor, in colt. Acestea erau cioplite din lemn gros, sa fie cat mai late, intrucat se si dormea pe ele. La picioarele uneia dintre lavite sa afla si lada de zestre, care pastra imbracaminte si diferite tesaturi. Langa masa se punea coltarul pentru acte, carti sau alte obiecte, iar de perete era prins blindarul cu cele mai frumoase strachini, cani si cancee, iar deasupra icoane din lemn pictate sau sculptate. Coltul cu blidar arata cele mai de pret zestre ale gospodariei: oale, linguri de lemn, cratiti etc. In cele din urma ramane coltul cu podisor pentru vase - dulapiorul cu vesela. Se pastreaza regulile de simetrie si de ordine. Nu exista spatii goale.

Se poate trage concluzia ca asa cum s-au adus si argumente spatiul interior poate fi analizat din multe puncte de vedere, poate pastra amintiri si experiente si chiar poate fi investit cu valente umane.

BIBLIOGRAFIE "Lumile Rasturate" - Radu Dragan "Poetica Spatiului" - Gaston Bachelard "Tipul creator romanesc" - Edgar Papu