Sunteți pe pagina 1din 105

LEGISLAŢIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂ TATEA ÎN MUNCĂ

1. DOCUMENTE LEGISLATIVE DIN UNIUNEA EUROPEAN Ă

Uniunea European ă (UE) îşi generează legislaţ ia care se aplică direct cetă ţenilor europeni şi creează drepturi specifice în profitul acestora. Legislaţia primară a UE are aplicabilitate generală , este în întregime obligatorie şi se aplică în mod direct tuturor statelor membre. Din legislaţia primară fac parte:

- TRATATUL COMUNITĂŢ II EUROPENE A CĂRBUNELUI ŞI OŢELULUI (ECSC/CECA), 1951;

- TRATATUL DE LA ROMA, 1957, de constituire a Comunităţii Economice Europene (CEE), cu modificările aduse prin Actul Unic European , care stabileşte regulile de baz ă pentru Piaţa internă unică ; - TRATATUL COMUNITĂŢII EUROPENE DE ENERGIE ATOMICĂ (EUROATOM), 1957;

- TRATATUL DE LA MAASTRICHT (Uniunea Europeană) 1992 şi alte 18 acte.

Legislaţia secundară Întrucât la punerea în practică a acţiunilor comunitare, statele membre trebuie să-şi păstreze libertatea de decizie , legea comunitară ia forma unei directive. Acesta este un document obligatoriu în ceea ce privesc rezultatele care trebuie atinse, lăsându-se la latitudinea statelor membre alegerea formei şi a metodelor de transpunere şi implementarea în legislaţia naţională. În afara directivelor, din legislaţia secundară mai fac parte deciziile, recomandările şi opiniile.

2. TRATATUL

DE

LA

ROMA

ŞI

ART. 118 A

la

Economică Europeană (CEE) şi se decide crearea unei „pie ţe comune” , care garantează libera circulaţie a muncitorilor, mărfurilor şi capitalurilor. Două articole ale acestui tratat se referă la îmbună tăţirea condiţiilor de viaţ ă şi de muncă şi la protec ţia contra accidentelor şi îmbolnă virilor profesionale.

La 25 martie 1957, prin Tratatul

de

Roma se fondează Comunitatea

La 30

edificare europeană,

piaţ ă fără frontiere. Paralel se impune necesitatea de a da consistenţă Europei sociale, în acelaşi timp cu Europa economică.

de ani

după Tratatul de

la

Roma, în 1987, începe

celor

a doua

etapă

1993 o

de

mare

ca urmare a deciziei

12 de a crea în

În 1986 prin adoptarea de către cei 12 a

100 A şi 118 A adăugate Tratatului de la Roma constituie fundamentul juridic care permite Comunităţ ii integrarea condiţiilor de muncă în proiectul său de

realizare a marii pie ţe europene. Intrarea în vigoare în 1987 a Actului Unic European a dat un nou avânt măsurilor luate de comunitate în domeniul securităţii şi sănătă ţii în muncă. Pentru prima oară securitatea şi

sănă tatea în muncă sunt incluse direct în

Tratatul de la Roma (art. 93-95 din Tratatul de la Amsterdam) prevede că produsele care circulă liber în Comunitate trebuie să respecte „ un nivel de securitate şi sănătate ridicat”; art. 118 A din Tratatul de la Roma (art. 137 din Tratatul de la Amsterdam) stipulează că „Statele membre se angajează să promoveze în special îmbună tăţirea mediului de muncă, pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi să aibă ca obiectiv armonizarea progresivă a condiţiilor existente în acest domeniu”. Pentru a evita orice diminuare a nivelului de securitate din ţările puternic dezvoltate, art. 118 A acordă libertate ţărilor care doresc să impună reguli mai severe decât legiferate de dreptul comunitar. Acest sistem legislativ este denumit „sistem de prescripţii minimale”. Altfel spus, art. 100 A permite realizarea armonizării

ACTULUI UNIC EUROPEAN, articolele

Tratatul CEE. Articolul 100 A din

tehnice prin apropierea legislaţ iilor; art. 118 A deschide posibilitatea adoptării unei „temelii sociale” comunitare în domeniul securităţii muncitorilor.

3. AL III- lea PROGRAM

LOCUL

DE

MUNCĂ

DE

ACŢIUNE ÎN

DOMENIUL SECURIT ĂŢII ŞI SĂN ĂTĂŢII LA

Succesiv adoptării Actului Unic, în 1988 s-a adoptat cel de al III-lea program de acţiune în domeniul securit ăţii şi sănătăţii în muncă, pe care Consiliul l-a recunoscut ca un cadru util pentru începerea aplică rii art. 118A la nivel comunitar, marcând a II-a etapă legislativă în domeniul securităţ ii şi sănă tăţii în muncă. Acest program pune accent pe dimensiunea socială a realizării pieţ ei interne şi, datorită acestui fapt, se bazează pe aplicarea cartei sociale.

Al III-lea program de acţiune se bazează pe trei idei fundamentale:

- îmbunătă ţirea continuă a protecţ iei securit ăţii şi săn ătăţii lucr ătorilor în domenii multiple; - obligaţia de a asigura o protecţie adecvat ă a lucrătorilor împotriva riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale; - contribu ţia, prin realizarea pieţei unice, la o mai bună protec ţie a securităţii şi sănăt ăţii în munc ă.

În aceast ă triplă perspectivă s-a adoptat următoarea strategie legislativă

în domeniul securită ţii şi săn ătăţii

în muncă:

a) a acoperi maximum de riscuri cu minimum de directive în scopul evitării fragmentării legislaţ iei b) a acoperi cerinţele specifice anumitor activităţi sau anumitor sectoare cu riscuri ridicate precum şi a anumitor categorii de muncitori vulnerabili în mod deosebit c) a asigura coerenţa între dispoziţiile comunitare adoptate în vederea realizării pieţ ei interne (art. 100A) care definesc cerinţele esen ţiale de

securitate şi sănătate ce trebuie respectate în stadiul de concepţie, fabricare şi punere pe piaţă a produselor, şi dispoziţiile directivelor adoptate pe

baza art. 118 A, care se referă la utilizarea produselor la locul

de muncă

Comisia, de asemenea, a ini ţiat o serie de acţiuni complementare în atenţia statelor membre, a întreprinderilor , a patronilor şi muncitorilor, în primul rând promovându-se iniţiativele de informare şi îndrumare a părţilor interesate. În sfârşit, trebuie remarcat că metodele urmate de Comisie se caracterizează, de asemenea, prin recurgerea la o largă consultare, atât a reprezentanţilor guvernelor statelor membre, cât şi a partenerilor sociale.

4. STRATEGIA UE ÎN DOMENIUL SSM PENTRU PERIOADA 2002 – 2006

Pentru perioada 2002-2006 a fost adoptat ă o nouă strategie europeană în domeniul SSM, care prezintă 3 caracteristici noi:

* a)o abordare globală a stă rii de bine la locul de muncă, prin luarea

în considerare a schimbărilor apărute în lumea muncii şi apariţia unor noi riscuri, fiind destinată creşterii calit ăţii muncii;

* b) consolidarea unei culturi de prevenire a riscului , prin

combinarea unei variet ăţi de instrumente politice-legislaţ ie, dialog social, măsuri şi bune practici, responsabilitatea socială şi stimulente economice - bazate pe construirea de parteneriate între factorii implicaţi în activitatea de SSM;

* c) existenţa unei politici sociale adecvate care reprezintă un

factor în ecuaţia de competitivitate ştiind că “non-politica” genereaz ă riscuri Obiective:

- obiective complementare ale strategiei în domeniul SSM:

a) * reducerea continu ă a accidentelor şi bolilor profesionale;

* prevenirea riscurilor sociale;

* luarea în considerare a schimbărilor demografice în privinţa

riscurilor, accidentelor şi bolilor profesionale;

* luarea în considerare a schimbărilor în tipurile de angajare şi

formele contractuale, în organizarea muncii şi timpul de muncă;

* luarea în considerare a mărimii întreprinderii;

* analiza riscurilor noi

b)* educaţ ie, sensibilizare, anticipare: accentuarea conştientiz ării

riscurilor;

* aplicarea mai eficientă a legislaţiei existente;

- obiective complementare ale strategiei în domeniul SSM:

c)*adaptarea cadrului juridic şi instituţional;

* încurajarea abord ărilor inovatoare;

* promovarea integr ării SSM în alte politici comunitare;

* pregă tirea pentru extindere: programe de asistenţă tehnică, acorduri de

schimb de experienţă, intensificarea dialogului social la toate nivelele, promovarea analizei statistice referitoare la accidentele de muncă şi bolile

profesionale.

* dezvoltarea cooperării internaţionale.

5. DIRECTIVELE EUROPENE ÎN DOMENIUL SECURITĂ ŢII ŞI SĂN ĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

Aşa cum rezult ă din cele de mai sus, în domeniul securităţ ii şi sănă tăţii în muncă se disting clar două faze legislative. Prima serie de acte legale obligatorii se bazează pe art. 100A al Tratatului de la Roma şi a demarat cu Directiva Consiliului 77/576/CEE cu privire la semnele de securitate la

locurile de muncă (reluată de directive 92/58/CEE), urmată de Directiva 78/610/CEE privind alinierea dispoziţiilor legislative, reglementative şi administrative a statelor membre referitoare la protecţia sanitară a muncitorilor expuşi la monomerul clorurii de vinil. În 1980 este elaborată prima directivă – cadru 80/1107/CEE cu privire la protecţia lucră torilor împotriva riscurilor datorate expunerii în timpul lucrului la agenţi chimici, fizici şi biologici. Directiva – cadru 80/11407/CEE defineşte responsabilităţile şi drepturile tuturor păr ţilor la care se face referire la nivelul întreprinderilor, precum şi obligaţiile statelor membre. Aceasta este completat ă de următoarele directive specifice, derivate din art. 8 al directivei:

- Directiva 81/605/CEE referitoare la protecţ ia lucrătorilor împotriva

riscurilor legate de expunerea la plumb metalic şi compuşii săi ionici (prima directivă specifică conform art. 8);

- Directiva 83/477/CEE referitoare la protecţ ia lucrătorilor împotriva

riscurilor legate de expunerea la azbest (a doua directivă specifică conform

art. 8);

- Directiva 86/188/CEE modificată în anul 2003, referitoare la protecţia lucr ătorilor contra riscurilor datorate expunerii la zgomot.

Succesiv adoptării Actului Unic în 1988 s-a elaborat cel de al III-lea program

de acţiune în l-a recunoscut

nivelul Comunit ăţii. Aşa cum s-a arătat, acest program pune accent pe

dimensiunea socială a realizării pieţei interne şi datorită acestui fapt se

constă dintr-o serie de

bazează

propuneri de texte legislative în domeniile în care exist ă probleme majore de

sănă tate şi

legislativ ă în domeniul securită ţii şi săn ătăţii în muncă.

domeniul securită ţii şi săn ătăţii în muncă, pe care Consiliul

ca un

cadru util pentru

începerea aplic ării art. 118A la

sociale. El

pe

punerea în aplicare a cartei

securitate. Prin acest program s-a dezvoltat a doua fază

Această structură cuprinde o nouă directiv ă cadru 89/391/CEE din care, conform art. 16 (1) al acesteia, decurg 13 directive specifice (elaborate până în prezent). Directiva – cadru 89/391/CEE a fost adoptată la 12 iunie 1989 şi reprezintă prima şi probabil cea mai importantă dintre directivele referitoare la prescripţiile minimale cu privire la securitate şi sănătate în munc ă, în conformitate cu art. 118A din Tratatul de la Roma. Directiva – cadru cuprinde punerea în practic ă a măsurilor care vizează promovarea ameliorării securităţii şi sănăt ăţii în munc ă. Strategia Comisiei în ceea ce priveşte directivele din domeniul sănă tăţii şi securit ăţii în munc ă se bazează pe adoptarea unei directive – cadru din care decurg toate directivele ulterioare. Directiva cadru trebuie să fie completată prin directive particulare referitoare la domeniile specifice; ea fixează, de asemenea, cadrul

general pentru viitoarele directive la care se raportează . Directiva – cadru este aplicabilă tuturor lucrătorilor din Comunitatea european ă, din sectorul privat sau public, cu excep ţia lucrătorilor independenţ i şi a personalului

casnic, aşa cum

Obiectivul său este de a acoperi toate aspectele de securitate şi sănătate în munc ă şi de a asigura un nivel de protecţie ridicat şi egal tuturor

lucr ătorilor din toate statele membre.

reiese din art. 2(1).

Directivele specifice care decurg din Directiva – cadru 89/391/CEE, conform art. 16(1) şi care conţin cerinţe minime de securitate şi sănătate sunt urmă toarele:

- prima directiv ă specifică : 89/654/CEE – locul de muncă ;

- a 2-a directiv ă specifică : 89/655/CEE – utilizarea echipamentului tehnic;

- a 3-a directiv ă specifică : 89/656/CEE – utilizarea echipamentului individual de protecţ ie;

- a 4-a directiv ă specifică : 90/269/CEE – manipularea manuală a maselor;

- a 5-a directiv ă specifică : 90/270/CEE – activităţ i cu videoterminale;

- a 6-a directiv ă specifică : 90/394/CEE – agenţi cancerigeni;

- a 7-a directiv ă specifică : 90/679/CEE şi 93/88/CEE – agenţi biologici ;

- a 8-a directiv ă specifică : 92/57/CEE – şantiere temporare sau mobile;

- a 9-a directiv ă specifică : 92/58/CEE – semnalizare de securitate;

- a 10-a directivă specific ă: 92/855/CEE – lucrătoare gravide ;

- a 11-a directivă specific ă: 92/91/CEE – industria extractivă prin foraj;

- a 12-a directivă specific ă: 91/104/CEE – industria extractiv ă de suprafa ţă sau subteran;

- a 13-a directivă specific ă: 93/103/CEE – nave de pescuit.

De asemenea, în baza art. 118A a fost modificată directiva – cadru 80/1107/CEE

prin directiva 88/642/CEE şi completată cu directivele specifice:

-88/364/CEE – referitoare la protecţia lucră torilor prin interzicerea anumitor agen ţi specifici şi/sau anumitor activităţi;

- 91/322/CEE – referitoare la stabilirea valorilor limit ă cu caracter

orientativ;

- 91/382/CEE – modificare a directivei 83/477/CEE (expunerea la azbest).

Tot în baza art. 118A au fost elaborate directive care vizează urmă toarele aspecte:

a)

asisten ţă medicală la bordul navelor – directiva 92/92/CEE;

b) organizarea timpului de lucru – directiva 93/104/CEE;

c) grupe speciale de lucră tori – directiva 93/104/CEE – completarea măsurilor

privind promovarea amelioră rii securit ăţii şi sănătăţii în muncă pentru lucr ătorii temporari sau interimari; directiva 94/33/CEE privind protecţ ia tinerilor în timpul lucrului.

Prin urmare, legislaţ ia UE privind securitatea şi sănă tatea în muncă are ca bază juridică art. 118A din Tratatul Comunităţii Europene şi se materializează printr-un ansamblu de directive: directive – cadru şi directive specifice, derivate din directivele-cadru. Directivele cadru 89/391/CEE şi 80/1107/CEE cu modificările aduse prin directiva 88/642/CEE vizează condiţiile de securitate şi sănătate în muncă ; acestea sunt completate cu directivele specifice care acoper ă o arie mare de activităţi, în special cele în care există un nivel de risc ridicat.

Adoptarea unei noi strategii a UE în domeniul SSM pentru perioada 2002-2006, care prezintă 3 caracteristici noi:

a) o abordare globală a stă rii de bine la locul de muncă, prin luarea

în considerare a schimbărilor apărute în lumea muncii şi apariţia unor noi riscuri, fiind destinată creşterii calit ăţii muncii;

b) consolidarea unei culturi de prevenire a riscului , prin combinarea

unei varietăţi de instrumente politice-legisla ţie, dialog social, măsuri şi bune

practici, responsabilitatea social ă şi stimulente economice - bazate pe construirea de parteneriate între factorii implicaţi în activitatea de SSM;

c) existenţa unei politici sociale adecvate care reprezintă un factor

în ecuaţia de competitivitate ştiind că “non-politica” generează riscuri

Obiective complementare ale strategiei în domeniul SSM:

a) reducerea continuă a accidentelor şi bolilor profesionale;

• prevenirea riscurilor sociale;

• luarea în considerare a schimbă rilor demografice în privinţa riscurilor, accidentelor şi bolilor profesionale;

• luarea în considerare a schimbă rilor în tipurile de angajare şi formele contractuale, în organizarea muncii şi timpul de muncă;

luarea în considerare a mărimii întreprinderii;

analiza riscurilor noi

b)

educaţie, sensibilizare, anticipare: accentuarea conştientiză rii riscurilor;

aplicarea mai eficientă a legislaţiei existente;

c)adaptarea cadrului juridic şi instituţ ional;

încurajarea abordărilor inovatoare;

promovarea integrării SSM în alte politici comunitare;

pregătirea pentru extindere: programe de asistenţ ă tehnică, acorduri de

schimb de experienţă, intensificarea dialogului social la toate nivelele,

promovarea analizei statistice referitoare la accidentele de muncă şi bolile profesionale.

• dezvoltarea cooperă rii internaţ ionale.

SISTEMUL LEGISLATIV ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂN ĂTĂŢII ÎN MUNC Ă ÎN ROMÂNIA

1. Principii

Din analiza principalelor norme juridice actuale prin care se realizează instituţia juridică a securităţii şi săn ătăţii în muncă în România se pot desprinde o serie de principii, prin care se relevă importanţa acordat ă legislaţiei de protecţ ie a muncii în cadrul dreptului muncii. De asemenea, principiile respective condi ţionează şi explicitează modul de abordare, de organizare şi de desfă şurare efectivă a activităţii concret aplicative de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale.

a)Securitate şi sănătate în muncă – drept fundamental al tuturor participanţ ilor la procesul de muncă

Constituţia României, afirmând dreptul la protecţie social ă, face referire şi la măsurile de securitate şi igienă a muncii. Mai concret, Legea securită ţii şi sănă tăţii în muncă nr. 319/2006 stabileşte cadrul general privind organizarea şi desf ăşurarea activităţ ii în domeniul SSM.

b)Legătura indisolubil ă dintre dreptul la munc ă şi protecţ ia socială

România fiind un stat social, dreptul la muncă nu numai că este consacrat ca un drept fundamental cetă ţenesc, dar el se află în strânsă corelaţie cu dreptul la protecţie social ă al angajaţ ilor, care include şi securitate şi sănătate în muncă, şi care este garantat.

c)Integrarea securităţ ii şi sănătă ţii în muncă în procesul de muncă este un principiu clar exprimat în Legea securităţii şi săn ătăţii în muncă nr. 319/2006, care prevede că la locul de muncă „obligaţia şi răspunderea pentru realizarea măsurilor de securitate a muncii revine persoanelor cu atribuţii de organizare şi conducere a proceselor de munc ă”.

d) Caracterul preventiv al securităţii şi sănătăţii în muncă

Prin esenţ a sa, securitate şi sănătate în muncă are un caracter preventiv, menirea ei fiind preîntâmpinarea producerii accidentelor de muncă şi/sau a îmbolnăvirilor profesionale. Reglementă rile legale în domeniu sunt astfel stabilite, încât să apere viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a participan ţilor la procesul de produc ţie.

e) Abordarea prevenirii accidentelor de munc ă şi a îmbolnăvirilor profesionale ca problemă unică

Ţinând seama că, din punct de vedere al cauzelor determinante, al spaţ iului de manifestare, al subiecţ ilor susceptibili să le suporte, ca şi al măsurilor şi mijloacelor de combatere, fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt identice (mai mult, în numeroase cazuri acelaşi factor de risc – cauz ă – poate produce, în funcţie de condiţiile concrete, fie la accident de muncă , fie la boală profesională ), legiuitorul a urmărit tratarea lor ca o problemă unic ă.

2. Structură

Pentru a prezenta elementele componente ale sistemului legislativ al securităţii şi sănătăţ ii în muncă din România este necesară mai întâi delimitarea acestuia şi a structurii sale.

Astfel, în func ţie de subiectul reglementării, respectiv de natura problemei legiferată , se pot distinge două categorii de acte juridice:

A) Acte care legiferează strict numai

activităţi în

legătur ă directă cu

măsurile de securitate a

dintre care fac parte:

muncii, formând o aşa-numit ă „legislaţie de bază”,

- Legea securit ăţii şi sănă tăţii în muncă 319/2006;

- HG care transpun directivele UE

- Normele metodologice de aplicare a Legii securită ţii şi sănăt ăţii în munc ă.

B) Acte care con ţin, dar numai în subsidiar şi norme juridice de securitate şi sănă tate în munc ă (Constituţ ia României, Codul Muncii – capitolele referitoare la protecţia muncii şi asigur ările sociale, precum şi la munca femeilor şi tinerilor) sau norme de drept care, deşi în principiu au un obiectiv diferit şi specific altor activită ţi, contribuie prin aplicarea lor la apărarea vieţ ii şi sănă tăţii persoanelor încadrate în muncă.

Totalitatea actelor

„legislaţie conexă” legislaţ iei de baz ă a securit ăţii şi sănă tăţii în muncă.

Structura sistemului legislativ al securităţii şi sănătăţ ii în muncă (legislaţia

de bază) poate fi evidenţiată după mai multe criterii, fiecare reliefând

anumite caracteristici.

specificate la

punctul

B o

putem grupa sub denumirea de

Dacă se ţine seama de aria de obligativitate, dar şi de caracterul general sau particularizat, concret – aplicativ, aceleaşi acte se pot grupa după cum urmează:

- legisla ţia primară – care cuprinde acte caracterizate prin faptul că

stabilesc cadrul general, principiile şi regulile de bază pentru protec ţia muncii;

- legisla ţia secundară – din care fac parte acte obligatorii fie pentru

toţi agen ţii economici, fie numai pentru o activitate, o categorie de persoane etc.;

- legisla ţia terţiar ă – cuprinde instrucţiuni de securitate a muncii, care se elaborează de utilizatorul lor şi sunt obligatorii numai pentru acesta.

Ţinând seama de problema reglementată în cadrul legisla ţiei de bază se găsesc

o

serie de reglementă ri dintre care men ţionăm:

-

reglementări privind persoanele care beneficiază de securitate şi sănătate

în

muncă;

-

reglementări privind persoanele care răspund pentru realizarea măsurătorilor

de

securitate şi sănătate în muncă ;

-

acte referitoare la obligaţiile agenţ ilor economici (din punctul de vedere

al

securit ăţii şi sănă tăţii în muncă), ale conducătorilor acestora, ale

compartimentelor şi persoanelor desemnate ca responsabili cu securitate şi sănă tate în munc ă, precum şi ale persoanelor încadrate în muncă, beneficiare ale

măsurilor de securitate şi sănătate în muncă;

- reglementări privind accidentele şi îmbolnă virile profesionale – definire,

elemente, clasificare, declarare, cercetare şi evidenţă, măsuri de prevenire.

3. Conţinut

Actualmente, principalele elemente componente ale legislaţ iei (de bază ) române de securitate şi sănătate în muncă sunt cele prezentate în continuare.

Legea securităţii şi sănătăţ ii în muncă Actul normativ în baza căruia se desfăşoară întreaga activitate de securitate şi sănă tate în munc ă în România îl reprezintă Legea securităţ ii şi sănătă ţii în munc ă. Cu alte cuvinte, ea îndeplineşte rolul de lege fundamentală pentru

realizarea securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind din acest punct de vedere elementul generator pentru toate prevederile normative cu caracter de securitate

şi sănătate în muncă, indiferent că acestea se regăsesc în actele componente ale

legislaţiei de bază sau conexe (cu excep ţia prevederilor din Constituţ ie şi Codul Muncii).

Structura Legii securităţii şi săn ătăţii în muncă asigură acoperirea tuturor problemelor de bază ale organizării şi desfăşurării activităţii practice de prevenire a riscurilor profesionale.

Proiectul de Hot ărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

a Legii securită ţii şi sănăt ăţii în munc ă nr.319/2006 reglementează următoarele

aspecte:

autorizarea funcţionării angajatorilor din punct de vedere al securităţii şi sănă tăţii în muncă; serviciile de prevenire şi protecţie; reprezentanţii lucr ătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţ ii şi sănătăţ ii în muncă; organizarea şi func ţionarea Comitetului de securitate şi sănă tate în munc ă la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii; instruirea lucrătorilor în domeniul securit ăţii şi sănă tăţii în muncă; locurile de muncă cu pericol grav şi iminent; zonele cu risc ridicat şi specific; comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale; avizarea documentaţ iilor cu caracter de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţ ii în muncă.

Procedura de autorizare a funcţion ării din punct de vedere al securită ţii şi sănă tăţii în muncă se realizează pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi se desfă şoară prin inspectoratele teritoriale de muncă , în a căror rază teritorială angajatorul

îşi

desf ăşoară activitatea.

Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în următoarele moduri:

a) prin asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor

prev ăzute de Legea nr.319/2006;

b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de

activităţile de prevenire şi protecţie;

c) prin înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţ ie;

d) prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănă tăţii în muncă sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform prevederilor regulamentului intern.

Potrivit prevederilor proiectului de Norma Metodologica, Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea particip ării şi consultării periodice în domeniul securităţii şi săn ătăţii în muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr.319/2006.

O altă component ă importantă a prevenirii o reprezintă instruirea în domeniul

securităţii şi sănătăţ ii în muncă, care are ca scop însuşirea cunoştin ţelor şi

formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă şi se realizează în timpul programului de lucru.

Starea de pericol grav şi iminent şi zonele cu risc ridicat şi specific au fost prev ăzute în vederea stabilirii măsurilor de securitate care trebuiesc întreprinse

în aceste situaţ ii.

În ceea ce priveşte comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale, obiectivele principale sunt următoarele :

stabilirea unui sistem coerent şi eficient de colectare a datelor în acest domeniu; validarea unor metode de comparare în vederea efectuării de analize statistice, pe diferite criterii; asigurarea evidenţei prin care se înregistrează şi se conserv ă drepturile ce decurg dintr-un accident de muncă sau boală profesională; stabilirea unor măsuri de prevenire şi profilactice pentru evitarea unor evenimente similare în viitor; stabilirea unor proceduri unitare la nivel naţional în ceea ce priveşte comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi eviden ţa accidentelor de munc ă şi a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale.

Lista reglementă rilor care transpun în legisla ţia română Directivele europene

prev ăzute de art.137* din Tratatul de la Amsterdam (art.118A din Tratatul de la Roma)

- Hotărârea de Guvern nr. 1136 din 30/08/2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucr ătorilor la riscuri generate

de câmpuri electromagnetice

- Hotărârea de Guvern nr. 1135 din 30/08/2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit

- Hotărârea de Guvern nr. 1093 din 16/08/2006 privind stabilirea cerinţelor

minime de securitate şi sănă tate pentru protec ţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de

munc ă

- Hotărârea de Guvern nr. 1092 din 16/08/2006 privind protecţia lucră torilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă

- Hotărârea de Guvern nr. 1091 din 16/08/2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru locul de muncă

- Hotărârea de Guvern nr. 1058 din 09/08/2006 privind cerinţele minime pentru

îmbunătăţirea securită ţii şi protecţia sănătăţ ii lucrătorilor care pot fi expuşi unui poten ţial risc datorat atmosferelor explozive

- Hotărârea de Guvern nr. 1050 din 09/08/2006 privind cerinţele minime pentru

asigurarea securităţii şi sănătăţii lucr ătorilor din industria extractivă de foraj

- Hotărârea de Guvern nr. 1049 din 09/08/2006 privind cerinţele minime pentru

asigurarea securităţii şi sănătăţii lucr ătorilor din industria extractivă de

suprafaţă sau subteran

- Hotărârea de Guvern nr. 1048 din 09/08/2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţ ie la locul de muncă

- Hotărârea de Guvern nr. 1028 din 09/08/2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran

de vizualizare

- Hotărârea de Guvern nr. 1007 din 02/08/2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate referitoare la asistenţ a medicală la bordul navelor

- Hotărârea de Guvern nr. 1051/9.08.2006 privind cerinţele minime de

securitate si sănătate pentru manipularea manuala a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare

- Hotărârea de Guvern nr. 971/26.07.2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de săn ătate la locul de muncă

- Hotărâre de Guvern nr. 300/02.03.2006 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile

- Hotărâre de Guvern nr. 1876 din 22.12.2005 privind cerinţele minime de

securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucr ătorilor la riscurile generate

de vibraţii

- Hotărâre de Guvern nr. 1875 din 22.12.2005 privind protecţia sănăt ăţii şi securităţii lucr ătorilor faţ ă de riscurile datorate expunerii la azbest

- Hotărâre nr. 752 din 14/05/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru

introducerea pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive

- Hotărâre nr. 493 din 12/04/2006 privind cerinţele minime de securitate şi

sănă tate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot

Standardele de securitate a muncii

Standardele de securitate a muncii sunt acte juridice care reglementează aspectele de securitate şi sănătate în muncă vizând produsele, şi anume: terminologia, principiile constructive, cerinţe, metode de măsurare. Respectarea prevederilor standardelor se asigur ă de exemplu prin certificarea produselor.

Instrucţiunile proprii de securitate a muncii

Instrucţiunile sunt acte juridice emise de persoanele juridice sau fizice aflate sub incidenţa Legii securită ţii şi sănăt ăţii în munc ă şi au ca scop stabilirea tuturor măsurilor de securitate şi sănătate în muncă necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnă virilor profesionale care se pot produce în propria unitate. Ele sunt obligatorii numai pentru emitent şi pot fi elaborate pentru întreaga unitate, loc de muncă, operaţie etc.

LEGEA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢ II ÎN MUNCĂ (Legea 319/2006)

Având drept surs ă generatoare prevederile Constituţiei României care în art.22, al.1, garantează „dreptul la viaţă precum şi dreptul la integritatea fizică şi psihică a personalului”, iar în art.41(2) evidenţiaz ă faptul că „Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţ ie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege”. Legea 319/2006 reprezintă legea fundamentală în baza căreia se realizeaz ă politica de securitate şi sănătate în munc ă în societatea românească.

Legea este structurată în unsprezece capitole şi anume:

Capitolul

I

:

Dispoziţii generale

Capitolul

II

:

Domenii de aplicare

Capitolul III

:

Obligaţiile angajatorilor

Capitolul

IV

:

Obligaţiile lucrătorilor

Capitolul

V

:

Supravegherea sănătăţ ii

Capitolul VI

:

Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea

evenimentelor

Capitolul

VII

:

Grupuri sensibile la risc

Capitolul VIII

:

:

Infracţiuni

Capitolul IX

:

Contraven ţii

Capitolul X

Autorităţ i competente şi instituţ ii cu atribu ţii în domeniu

Capitolul

XI

:

Dispoziţii finale

Cap.I – „Dispozi ţii generale” – prezintă scopul şi conţinutul legii

Scopul transpare chiar din titlul legii, aceasta propunându şi instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătă ţirii securităţii şi săn ătăţii în muncă a lucr ătorilor.

Legea stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănă tăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrat ă potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţ iile generale pentru implementarea acestor principii.

Este specificată necesitatea unei colaborări interna ţionale în domeniul securităţii şi sănătăţ ii în muncă.

Cap.II – „Domeniu de aplicare” – stabileşte faptul că legea se adresează angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucr ătorilor din toate sectoarele de activitate, atât publice cât şi private.

Sunt evidenţiate excep ţiile şi sunt definiţi principalii termeni utilizaţi în cadrul legii şi anume:

- angajator;

- lucrător;

- alţi participanţi la procesul de munc ă;

- reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securită ţii şi sănătăţ ii lucrătorilor;

- prevenire;

- eveniment;

- accident de muncă;

- boală profesională;

- echipament de muncă ;

- echipament individual de protec ţie;

- loc de muncă;

- pericol grav şi iminent de accidentare;

- stagiu de practică;

- securitate şi sănătate în muncă ;

- incident periculos;

- servicii externe;

- accident uşor;

- boală legată de profesiune.

Cap.III – „Obligaţiile angajatorilor” – este unul dintre cele mai substanţiale capitole ale legii 319/2006 şi este grupat în şapte secţiuni:

Secţ iunea 1-a Secţ iunea 2-a Secţ iunea 3-a

lucr ătorilor, pericol grav şi iminent

:

Obliga ţii generale ale angajatorilor

:

Servicii de prevenire şi protecţie Primul-ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea

:

Secţ iunea 4-a

:

Alte obligaţii ale angajatorilor

Secţ iunea 5-a

:

Informarea lucr ătorilor

Secţ iunea 6-a

:

Consultarea şi participarea lucră torilor

Secţ iunea 7-a

:

Instruirea lucr ătorilor

Angajatorul are obliga ţia de a asigura securitatea şi sănă tatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.

În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în domeniu.

Obligaţiile lucr ătorilor în domeniul securităţ ii şi sănătă ţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

Principalele principii de prevenire pe care angajatorul este obligat să le utilizeze pentru implementarea măsurilor prevă zute sunt următoarele:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea

posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de munc ă, a metodelor de muncă şi de

producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănă tăţii;

e) adaptarea la progresul tehnic;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea

ce este mai puţin periculos;

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă

tehnologiile, organizarea muncii, condiţ iile de munc ă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă ;

h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţ ă de

măsurile de protecţie individuală;

i) furnizarea de instrucţiuni corespunză toare lucrătorilor.

Măsurile privind securitatea, sănă tatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte, în nici o situaţ ie, obligaţii financiare pentru lucr ători.

Angajatorul desemnează unul sau mai mulţ i lucr ători pentru a se ocupa de activităţile de protec ţie şi de activită ţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate, denumiţi lucrători desemnaţi.

Lucr ătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale.

Lucr ătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obliga ţiile ce le revin prin prezenta lege.

Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activită ţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe.

Lucr ătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribu ţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.

Prevenirea riscurilor, precum şi protecţ ia săn ătăţii şi securitatea lucrătorilor, trebuie aşadar să fie asigurate de unul sau mai mulţ i lucr ători, de un serviciu sau de servicii distincte, din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi/sau unit ăţii.

Ministerul Muncii, Solidarit ăţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi, capacită ţile şi

aptitudinile necesare, precum şi numărul de lucrători desemnaţi considerat suficient.

Angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucră torilor şi să stabileasc ă legă turile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul-ajutor, serviciul medical de urgenţă , salvare şi pompieri.

Angajatorul trebuie să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent, despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate sau care trebuie să fie luate pentru protecţia lor.

De asemenea, trebuie să ia măsuri şi să furnizeze instrucţ iuni pentru a da lucr ătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent.

Alte obligaţii ale angajatorilor:

a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru

securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;

b) să decidă asupra măsurilor de protecţ ie care trebuie luate şi, după caz,

asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;

c) să ţină evidenţa accidentelor de munc ă, ce au ca urmare o incapacitate de

munc ă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale

şi a incidentelor periculoase;

d) să elaboreze, pentru autorităţile competente şi în conformitate cu

reglementă rile legale, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucr ătorii săi.

În vederea asigurării condiţ iilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au urmă toarele obligaţii:

a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construc ţiilor, a

echipamentelor de munc ă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, solu ţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de

accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;

b) să întocmeasc ă un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice,

sanitare, organizatorice şi de alt ă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunz ător condiţiilor de munc ă specifice unităţ ii;

c) să obţină autorizaţ ia de funcţionare din punct de vedere al securit ăţii şi

sănă tăţii în muncă, înainte de începerea orică rei activită ţi, conform prevederilor

legale;

d) să stabileasc ă pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi

răspunderile ce le revin în domeniul securităţ ii şi sănătă ţii în muncă , corespunză tor funcţiilor exercitate;

e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru

completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă,

ţinând seama de particularit ăţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;

f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi

lucr ătorii, a măsurilor prev ăzute în planul de prevenire şi de protecţ ie stabilit,

precum şi a prevederilor legale în domeniul securită ţii şi sănăt ăţii în munc ă, prin lucră torii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;

g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi

instruirii lucră torilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la

securitatea şi sănătatea în muncă;

h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angaj ării în munc ă, asupra

riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;

i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor

prev ăzute de legislaţia specifică;

j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, dup ă caz, a

test ării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de munc ă pe care urmează

să o execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, control psihologic periodic, ulterior angajării;

k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;

l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor

de protecţ ie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;

m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de

munc ă în timpul controlului sau al efectuării cercet ării evenimentelor;

n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu

prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;

o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să

participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;

p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal

sau colectiv, în afară de cazurile în care men ţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;

q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea

lucr ătorilor;

r) să asigure echipamente individuale de protecţie;

s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul

degradării sau al pierderii calită ţilor de protecţie.

Angajatorii informează şi consultă lucră torii şi/sau reprezentan ţii lor şi permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.

Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securit ăţii şi sănă tăţii în muncă, în special sub form ă de informa ţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de munc ă şi postului său:

a) la angajare;

b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;

c) la introducerea unui nou echipament de munc ă sau a unor modificări ale

echipamentului existent;

d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;

e) la executarea unor lucrări speciale.

Instruirea trebuie să fie:

a) adaptat ă evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;

b) periodică şi ori de câte ori este necesar.

Angajatorul se va asigura că lucră torii din întreprinderi şi/sau unită ţi din exterior, care desfăşoară activită ţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănă tate în munc ă, pe durata desfă şurării activităţilor.

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănă tăţii în muncă au dreptul la instruire corespunz ătoare.

Cap.IV – „Obliga ţiile lucrătorilor” – impune fiecărui lucr ător să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu

instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnă vire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

În mod deosebit, lucră torii au urm ătoarele obligaţii:

a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase,

echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;

b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după

utilizare, să îl înapoieze sau să îl pun ă la locul destinat pentru păstrare;

c) să nu procedeze la scoaterea din func ţiune, la modificarea, schimbarea sau

înlă turarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor şi să utilizeze corect aceste dispozitive;

d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemna ţi orice

situaţie de munc ă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficien ţă a sistemelor de protecţie;

e) să aduc ă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului

accidentele suferite de propria persoană ;

f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucră torii desemnaţi, atât timp cât

este necesar, pentru a face posibilă realizarea oric ăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protec ţia sănă tăţii şi securităţ ii lucrătorilor;

g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu

lucr ătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de munc ă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi

sănă tate, în domeniul său de activitate;

h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul

securităţii şi sănătăţ ii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;

i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii

sanitari.

Obligaţiile de mai sus se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit activităţ ilor pe care aceştia le desfăşoară.

Cap.VI – „Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor” – conţ ine secţiunile Evenimente, Accidente de muncă şi Bolile profesionale.

Sunt prezentate modalităţile de comunicare, cercetare, înregistrare şi raportare a evenimentelor cu particularităţi speciale pentru cazul accidentelor de muncă şi pentru cazul bolilor profesionale.

Cap.VII – „Grupuri sensibile la risc” – ridică problema femeilor gravide, a lehuzelor sau femeilor care alăptează, a tinerilor şi a persoanelor cu dizabilită ţi.

Cap.VIII şi IX – „Infracţiuni” respectiv „Contravenţ ii” – reglementeaz ă încadrarea juridică pentru nerespectarea prevederilor legii şi prezintă pedepsele şi sanc ţiunile stabilite.

Cap.X – „Autorit ăţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu” – enumeră aceste autorităţ i şi institu ţii (M.M.S.S.F., M.S.P. I.M., Asiguratorul, I.N.C.D.P.M., alte autorităţ i) şi le prezintă atribu ţiile.

Cap.XI – „Dispoziţii finale” – prevede apariţia Normelor metodologice de aplicare a legii şi a hot ărârilor de guvern prin care se preiau directivele europene specifice.

Intrarea în vigoare al Legii 319/2006 este stabilită pentru 01.10.2006, moment în care se abrogă prevederile Legii 90/1996 republicată precum şi orice alte dispoziţii contrare.

INSTRUCŢIUNI PROPRII

Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condi ţii în desf ăşurarea procesului de muncă, apărarea vie ţii, integrităţii fizice şi psihice, sănă tăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă .

Legea securităţii şi sănătăţ ii în muncă nr.319/2006 are drept scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătă ţirii securităţii şi săn ătăţii în muncă a lucr ătorilor

Legea stabileşte principiile generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănă tăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi de accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrat ă potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţ iile generale pentru implementarea acestor principii.

Angajatorul are obliga ţia de a asigura securitatea şi sănă tatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.

În vederea asigurării condiţ iilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale angajatorul are şi obligaţia să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul Legii nr.319/2996, pentru

completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularit ăţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea sa (art.13.lit.e)

Instrucţiunile proprii de securitate trebuie să fie redactate astfel încât să poat ă fi înţelese de toţi lucrătorii de la locul de muncă respectiv.

Angajatorul este obligat să asigure informarea orică rei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este supus ă la locul de munc ă şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţ ie necesare.

Instrucţiunile trebuie să dea şi posibilitatea lucră torilor să opreasc ă lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent.

Instrucţiunile proprii de securitate trebuie să se refere la :

1. INSTRUIREA LUCRĂTORILOR ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂ ŢII ÎN MUNCĂ

2. SUPRAVEGHEREA ŞI ORGANIZAREA LOCURILOR DE MUNCĂ

3. ECHIPAMENTE DE MUNCĂ

4. CĂI DE CIRCULA ŢIE

5. LOCURI DE MUNC Ă ÎN AER LIBER

6. ZONE PERICULOASE

7. CĂI ŞI IEŞIRI DE URGENŢĂ

8. MIJLOACE DE EVACUARE ŞI SALVARE

9. EXERCI ŢII DE SECURITATE

10. ECHIPAMENTE DE PRIM AJUTOR

Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de angajator prin asumarea atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute în Legea 319/2996, prin desemnarea unuia sau mai multor lucră tori pentru a se ocupa de

acivităţile de prevenire şi protec ţie, prin înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie sau prin apelarea la servicii externe de prevenire şi

protecţie.

Indiferent de modul de organizare al activităţ ii de prevenire şi protecţie trebuie elaborate instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglement ărilor de securitate în muncă ţinând seama de particularită ţile activit ăţilor din cadrul unit ăţii/ întreprinderii precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru. Comitetul de de securitate şi sănă tate în munc ă urmă reşte modul în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind securitatea şi sănă tatea în muncă.

Angajatorul trebuie să informeze Comitetul de securitate şi sănă tate în munc ă cu privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi de protec ţie atât la nivel de unitate cât şi la nivel de loc de muncă

.

Pentru fiecare loc de muncă trebuie elaborate instrucţiuni scrise care

trebuie

să cuprind ă reguli ce trebuie respectate în scopul asigură rii securită ţii şi sănă tăţii lucrătorilor şi al utilizării în siguranţă a echipamentelor de muncă.

Aceste instrucţiuni trebuie să includă informa ţii cu privire la utilizarea echipamentelor de munc ă, a echipamentelor de intervenţie, precum şi la măsurile ce trebuie luate la locul de muncă sau în apropierea acestuia, în caz de urgenţ ă.

Angajatorii au obligaţ ia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama şi de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice (femeile gravide, lehuzele sau femeile care ală ptează , tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi ).

Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securit ăţii şi sănă tăţii în muncă în special sub form ă de informa ţii şi instrucţiuni de lucru specifice locului de munc ă şi postului său astfel încât activitatea să se desfă şoare în condiţii de securitate şi sănătate în muncă.Această instruire trebuie făcut ă la :

• La angajare

• La schimbarea locului de muncă sau la transfer

• La introducerea unui nou echipament de munc ă sau a unor modificări ale echipamentului existent

• La introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru

• La executarea unor lucrări speciale.

Durata instruirii la locul de munc ă depinde de riscurile pentru securitate şi sănă tate în munc ă precum şi de măsurile şi activităţ ile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecă rui loc de muncă, post de lucru şi/sau funcţii exercitate şi se stabileşte prin instrucţiuni proprii de către conduc ătorul locului de muncă respectiv împreună cu angajatorul care şi-a asumat atribuţ iile din domeniul securităţii şi sănătăţ ii în muncă sau cu lucră torul desemnat sau cu un lucr ător al serviciului intern de protecţie şi prevenire sau cu serviciul extern de protecţie şi prevenire. Această instruire nu va fi mai mic ă de 8 ore.

Instruirea la locul de muncă va cuprinde şi informaţii privind prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi /sau postul de muncă respectiv.

Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii în funcţ ie de condiţ iile locului de muncă şi /sau postului de lucru şi nu va fi mai mare de 6 luni.Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul între două instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni.

Instruirea periodică suplimentar