Sunteți pe pagina 1din 3

Rolul si importanta marketingului turistic Perfectionarea activitatii manageriale a intreprinderii turistice in vederea realizarii de produse turistice care sa satisfaca

in cat mai mare masura necesitatile si dorintele turistilor, a fost impusa de dezvoltarea continua si fara precedent a industriei turistice. Optica de marketing vizeaza raporturile firmei de turism cu piata, orientand eforturile acesteia spre realizarea muncii a acelor produse care sunt asteptate de clienti si care asigura o eficienta economica ridicata. Alegerea produsului turistic, a pietelor globale sau a pietelor tinta, a politici de pret, distributie, promovare, parteneriat, a personalului prestator de servicii, combinarea si programarea serviciilor in vederea diversificarii produselor turistice constituie scopul si esenta marketingului turistic. Marketingul turistic s-a conturat in ultimele trei decenii ca domeniu de sine statator, fiind parte componenta a marketingului serviciilor. Tendinta tot mai evidenta de realizare a acestei departajari poate fi aratata prin identificarea specificitatii si sublinierea particularitatilor marketingului turistic fata de marketingul bunurilor de consum, in general si fata de cel al serviciilor, in particular. Astfel, datorita trasaturilor specifice diferite ale serviciilor turistice fata de celelalte servicii este necesara utilizarea unor elemente suplimentare in mixul de marketing, respectiv interactiunea dintre personalul prestator si consumatorul de servicii turistice, includerea comunicarii directe cu consumatorii in activitatea promotionala, mentinerea la un nivel satisfacator sau chiar dezvoltarea legaturilor intre intreprinderile turistice si intreprinderile complementare. Cunoasterea si utilizarea acestor tehnici constituie o sarcina primordiala pentru marketerii din industria turistica. Marketingul turistic stimuleaza cultura consumatorilor, fenomen care este in crestere in intreaga lume. Obiectivul principal al marketingului turistic consta in promovarea acestor activitati in diferite zone, statiuni, localitati de interes turistic in scopul realizarii unei cat mai bune eficiente economico-sociala. Pentru aceasta, firma trebuie sa poata oferi pe piata produsele si serviciile potrivite, la momentul oportun si intr-un volum corespunzator posibilitatilor pietei turistice si la tarife competitive. Rolul marketingului turistic este de a evita ignorarea cerintelor si preferintelor turistilor sau chiar adaptarea lenta a firmei turistice la acestea, punand in lumina metode, tehnici, politici de cunoastere a clientilor pietei care sa determine o competitivitate ridicata. Este necesar sa se valorifice produsele turistice in ansamblul lor si nu doar serviciile de baza, urmarindu-se punerea de acord a diferitelor elemente ale acestora cu cererea in vederea stimularii vanzarilor. Armonizarea intereselor factorilor implicati in activitatea turistica solicita un marketing competitiv prin dezvoltarea unei activitati complexe care sa duca la cresterea profiturilor. Pe acest fundal se poate evidentia importanta marketingului turistic care deriva din necesitatea ca firma turistica sa determine interesele si cerintele pietelor turistice si sa le raspunda cu mai multa acuitate decat competitorii sai asa incat sa-si asigure supravietuirea si chiar cresterea economica a activitatilor sale pe piata turistica. Realitatea schimbarilor imprevizibile si continue in atitudinea turistilor si limitarea resurselor de orice natura ale intreprinderii turistice, constituie elemente esentiale in formularea importantei marketingului turistic in activitatea firmei. Pe langa cunoasterea caracteristicilor produselor turistice, pretul si distributia acestora, structura activitatilor promotionale in turism, etc., abordand activitatea turistica prin prisma marketingului, se pot identifica si analiza anumite aspecte specifice referitoare la: caracteristicile mediului extern al firmei, particularitatilor pietei turistice, comportamentul

consumatorului de produse si servicii turistice, importanta activitatilor de marketing in firma turistica deriva din schimbarile profunde inregistrate in actuala perioada de tranzitie care impune noi conditii, noi viziuni, noi conceptii. Pe baza adoptarii unor politici bine elaborate, activitatea de marketing a unei firme contribuie semnificativ la realizarea obiectivelor proprii ale acesteia, obiective desprinse din cercetarile de piata si din evolutia resurselor si posibilitatilor firmei. Cercetarea de marketing ocupa un loc central in activitatea de marketing a unei firme. Cu ajutorul cercetarilor de marketing se pot separa segmentele de piata, se pot identifica atitudinile cumparatorilor, atractivitatea unui nou produs, se poate testa eficacitatea campaniilor promotionale, etc. Lansarea unui nou produs sau modificarea uneia sau alteia dintre variabilele mixului de marketing, fara o fundamentare riguroasa a acestora, conduce in mod inevitabil la faliment. In teoria de marketing, clientul este element primordial al unei firme. Prin decizia de cumparare, el atrage produsele in consum si genereaza vanzarile. Oricat de bine ar pune la punct liniile de fabricatie, sistemul financiar, managementul resurselor umane sau sistemul de aprovizionare, firmele fara clienti isi pierd ratiunea de a fi. Politica de marketing a unei firme turistice este indreptata spre adaptarea ofertei sale la particularitatile clientilor si chiar usoara lor manipulare. Pentru aceasta, se apeleaza la un intreg arsenal de instrumente. In primul rand, se foloseste produsul turistic cu tot ce tine de el: baza tehnico-materiala de cazare si alimentatie, cadru natural, obiective turistice strategice si alte forme de agrement, etc. In al doilea rand, se foloseste pretul care poate fi vazut atat ca o marime absoluta, ca o suma de bani pe care consumatorul de servicii turistice o plateste, cat si ca o marime relativa, atunci cand se raporteaza la pretul produselor si serviciilor turistice ale firmelor concurente sau chiar si la marimea veniturilor turistilor. In al treilea rand, se apeleaza la distributie pentru a aduce ofertele turistice cat mai aproape de clienti, cu ajutorul intermediarilor, articularea canalului de marketing presupune punerea la punct a relatiilor cu celelalte firme cu care firma turistica colaboreaza. In fine, se foloseste promovarea, care este comunicarea persuasiva prin reclama, concursuri si alte actiuni promotionale. Activitatea promotionala este cu atat mai importanta cu cat aceasta trebuie sa evidentieze si sa convinga clientii de calitatea produselor si de serviciile turistice de care vor beneficia, in conditiile in care vizualizarea si evaluarea acestora se face la locul consumului. Pe o piata suprasaturata si in conditii de concurenta dura, afacerile nu mai pot supravietui fara marketing. El are rolul de a incalzi si a umaniza relatiile comerciale, asigurand circulatia ideilor, informatiilor, sentimentelor si emotiilor care insotesc schimbul de produse si servicii turistice si bani intre producator, distibuitor, client. Pentru o firma turistica, activitatea de marketing se impune datorita particularitatilor principale ale serviciilor turistice caracterul intangibil, imposibilitatea stocarii, consumul la locul producerii, etc. acestea conferind o serie de caractere specifice cercetarii de marketing in acest domeniu, modelarii ofertei, in raport cu cererea si organizarii procesului de distributie. Prin cercetarea pietei, a nevoilor de utilizare sau consum ca functie premisa a marketingului, activitatea de marketing intr-o firma turistica conduce la cresterea capacitatii de adaptare a acesteia la

cerintele mediului de piata, adaptare necesara in conditiile inregistrarii de schimbari profunde in toate domeniile vietii economico-sociale in perioada actuala. Fiecare perioada solicita conducerii unei firme sa adopte o conceptie noua in stabilirea obiectivelor, strategiilor si tacticilor sale. Schimbarile rapide pot face ca principiile care au stat pana acum la baza succesului in afaceri sa devina un lucru perimat.[1] Aplicarea marketingului in turism, a condus si va conduce la dezvoltarea lui fara precedent, insa expansiunea poate avea impact negativ asupra mediului inconjurator si asupra comunitatii locale. Pentru evitarea lui , marketingul trebuie sa aiba in vedere stategii corespunzatoare pentru protejarea mediului, cunoscute sub denumirea de marketing verde. Turismului ii apartin multiple cai de crestere a eficientei, unele generale, altele specifice fiecarui tip de prestatie.[2] Reprezentand un mod de gandire si actiune in sfera pietei, marketingul este un ansamblu de metode si tehnici necesare in campul teoriei conducerii fenomenelor si proceselor economico-sociale.