Gioacchino Rossini (1792 - 1868)

Da-ti-mi o lista de bucate si o fac muzica ct ai bate din palme." Rossini

Fara ndoiala cel mai simpatic personaj din galeria marilor compozitori, Rossini a mbogatit lumea mirifica a operei cu arii fermecatoare care au cucerit publicul d e pretutindeni. Jovial, supraponderal (ca sa nu spunem obez), glumetul italian p oseda un talent uluitor de a crea melodii oriunde, n orice conditii si oricnd . De o lene proverbiala, Rossini iubea cu pasiune mncarea buna (si multa) si femeile frumoase. Se spune ca, daca o foaie de hrtie aluneca pe jos n timpul procesului de creatie, compozitorul nu se obosea sa o ridice de pe podea. Scria alta! Simpati cul muzician era un om de lume, plin de haz, ntotdeauna nvaluit ntr-un optimism mol ipsitor, trasaturi care se regasesc si n muzica sa. Pretutindeni unde aparea, fie ca era vorba de o receptie simandicoasa sau o petrecere ntre prieteni, Rossini d eclansa hohote generale prin umorul sau inegalabil. Ce altceva poti sa astepti de la un ins nascut ntr-o zi care exista doar din patru n patru ani?", obisnuia el s a se auto-persifleze. ntr-adevar, Gioacchino Antonio Rossini s-a nascut n neobisnuita zi de 29 februarie a anului 1792, n orasul Pesaro, pe atunci parte a Statelor Papale. (Anul 2004, f iind un an bisect, ne permite deci sa-l sarbatorim cum se cuvine pe fermecatorul compozitor). Tatal sau, Giuseppe, era un trompetist saracit care cnta n diverse o rchestre sau fanfare. Mama - Anna Guidarini - era cntareata, acoperind rolurile secundare din diverse vodeviluri. Este lesne de ghicit ca micutul Gioacchino sia petrecut ntreaga copilarie prin teatre, pe linga si pe sub scena. Lumea mirific a si colorata a culiselor i va intra n snge si nu-l va mai parasi pna la moarte. La vrsta de 13 ani micul Rossini cnta deja la corn si la clavecin n teatrul local. Ca elev, Gioacchino a fost caracterizat de profesori drept extrem de inteligent si de... lenes (binenteles!). La 15 ani el intra la Liceul de Muzica din Bologna (Bologna Scuola Filarmonica, astazi Conservatorul de Stat ) pentru a studia armo nie si contrapunct, desi scrisese deja o opera. Cnd profesorul sau l-a anuntat ca stie suficient de multa carte pentru a scrie opere, Rossini n-a stiut cum sa ga seasca mai repede iesirea din Liceu. Era liber! n urmatorii douazeci de ani, aces t genial sac de lene" avea sa scrie peste 40 de opere. Prin firea sa, dar si din obligatie, Rossini se va apropia de cel mai popular ge n de opera, opera buffa (comica). El este cel care a creat stilul bel-canto, att de iubit de publicul de pretutindeni. Tot el, nazdravanul, a eliminat complet ac ele plicticoase recitativo secco, lungi fragmente quasi-vorbite care fragmentau discursul muzical n cadrul unei opere. La Rossini, ntreaga scena cnta, de la nceput la sfrsit, totul vibreaza ironic, rsul pluteste n sala chiar n momente mai dramatice , iar hohotele explodeaza n jerbe nebun colorate. Rossini pare a fi un Molire muzi cal (desi i desparte aproape un secol) al veacului al nouasprezecelea si se doved este si astazi un antidot sigur mpotriva depresiilor sau spleen"-ului. Toate defec tele umane, sociale si, mai ales, toate avatarurile casniciei si afla locul n oper ele sale. Operele rossiniene sunt necrutatoare satire facute nsa cu bonomie si pr ivite cu ngaduinta unuia care se stie la rndul sau cu musca pe caciula. Prima sa opera, Contractul matrimonial, a vazut luminile rampei la Venetia n 1810 si a avut succes, desi orchestratia neobisnuita i indignase pe cntareti. ntr-adeva r, Rossini a adus orchestra n prim-plan, punndu-i la colt" pe infatuatii solisti ai scenelor din acele vremuri, vedete nesuferite care se credeau stapne absolute pe teatru, compozitor, dirijor si public. Anul urmator, orasul Bologna avea sa asi

ste la primul triumf al zanatecului ei fiu: L'equivoca stravagante (The Extravag ant Misunderstanding). Va urma, n 1812, La scala di seta / Scara de matase/ The S ilken Ladder), opera aflata nca n repertoriul teatrelor lirice de pretutindeni. n a celasi an, Marietta Marcolini, o cntareata faimoasa care cntase deja n operele tnaru lui compozitor si fusese impresionata de posibilitatile sale (oare numai muzical e? ndraznim sa ntrebam astazi) l recomanda calduros Comitetului director al operei La Scala din Milano. Contractul vine imediat si o noua opera apare pe firmament: La pietra del paragone (Piatra de incercare / The Touchstone), o dovada inconte stabila a geniului sau. n finalul acestei opere, Rossini foloseste pentru prima o ara efectul de crescendo (cresterea gradata a intensitatii, de la soapta la urlet "), pe care-l va folosi cu insistenta apoi (uneori pna la satietate) si care-i va atrage porecla de Monsieur Crescendo". n 1813, Rossini si ncearca fortele cu o opera serioasa (opera seria): Tancredi. Des i poate parea de necrezut (Rossini si drama... hm!), Tancredi va avea un succes imediat, iar partitura impresioneaza si astazi prin dramatismul ei autentic. Fai moasa arie Di tanti palpiti" a fost fredonata mult timp pe strazile Venetiei, und e a avut loc premiera (Teatro La Fenice). A urmat, n acelasi an, opera comica L'I taliana in Algeri (The Italian Girl in Algiers / Italianca n Alger), un alt succe s instantaneu. Cu aceste doua mari reusite, Rossini deschide definitive usile op erei La Scala din Milano. Dupa Italianca, dl. Gioacchino scrie... Il Turco in It alia (The Turk in Italy), o evidenta auto-parodie a operei precedente. Desi urmatoarea sa opera (Sigismundo) a fost un esec, faima muzicianului se raspn di rapid si ajunse la Neapole, unde domnea" Domenico Barbaia, proprietarul celor doua mari teatre lirice din oras. Barbaia, fost chelner de cafenea, adunase o av ere imensa prin jocuri de noroc si conducnd un cazino. Acest afacerist de succes a realizat imediat potentialul imens al lui Rossini si s-a deplasat urgent la Bo logna pentru a-i oferi acestuia un contract. Impresionat de termenii contractulu i - siguranta, termen lung, doua opere pe an - dar si de Barbaia nsusi (un milion ar cu stare, nu vesnicul prlit de impresar mereu n pragul falimentului), Rossini a ccepta imediat. Cum ar fi putut cineva sa reziste la asa ceva, mai ales cnd amant a lui Barbaia nu era alta dect Diva absoluta a acelor ani, soprana de origine spa niola Isabella Colbran? Prima opera scrisa pentru aceasta, Elisabeta, regina d'Inghilterra, a fost un tr iumf. Desigur, Rossini o admira mult pe Colbran si n scurt timp se ndragosti de ea . Succesul imens al Elisabetei...se materializa printr-o invitatie de a scrie ceva pentru Opera din Roma. Rossini scrie Almaviva, opera care se va numi putin mai trziu Il barbiere di Siviglia (The Barber of Seville / Barbierul din Sevilla). De si astazi este considerata a fi capodopera incontestabila a creatiei rossiniene, la premiera de atunci lucrarea a avut parte de o primire rece, chiar ostila. Pu blicul roman era ndragostit de o alta opera pe acelasi subiect si cu acelasi titl u (dupa celebra piesa a lui Beaumarchais) scrisa cu 25 de ani n urma de Giovanni Paisiello si nu avea de gnd sa renunte usor la favorita sa. Curnd nsa, alte orase i taliene au aplaudat frenetic noua creatie si - mai de voie mai de nevoie - publi cul roman a fost silit sa recunoasca superioritatea noii opere. Aceasta capodope ra a scenei lirice a continuat sa ncnte generatii de spectatori de pretutindeni cu inventivitatea sa melodica inegalabila si comicul de situatie irezistibil. Ului tor este faptul ca binecunoscuta opera a fost scrisa n ...16 zile!! Au urmat alte doua succese: La cenerentola(Cinderella / Cenusareasa) si La gazza ladra (The Thieving Magpie /Cotofana hoata). Daca Cenusareasa a fost un mare su cces la Roma, Cotofana a fost un adevarat triumf n Milano. ntre aceste doua opere comice, compozitorul scrie una serioasa: nici mai mult nic i mai putin dect... Othello! Opera s-a dovedit a fi o reusita (culmea!), ea tinnd afisul n continuu pna la aparitia pe firmament a marii tragedii verdiene care a ec

lipsat-o definitiv. Desi o drama, istoria acestei opere e amuzanta (binenteles). Libretul fusese scris de un diletant din Neapole, care nu prea catadicsise sa ur mareasca capodopera lui Shakespeare. Totusi, la ultimul act, individul si-a reve nit si a urmat ntocmai piesa genialului dramaturg englez. Culmea este ca tocmai a cest ultim act (cel mai fidel lui Shakespeare) a constituit marul discordiei ntre autor si cenzura din Roma. Comitetul de cenzori a decretat ca finalul e prea tr ist si deprimant si a cerut schimbarea acestuia pentru a permite difuzarea sa pu blica. Astfel se face ca drama Othello compusa de dl Gioacchino Rossini beneficia za" de un happy-end siropos si nlacrimat demn de Hollywood-ul zilelor noastre! De stinul nu-l lasa pe nazdravanul compozitor sa fie serios nici macar in rarele oc azii cnd acesta se apropia de subiecte tragice. n urmatorii ani Rossini va scrie zece opere pentru Barbaia si n toate va straluci soprana Isabella Colbran, neasemuita perla a scenei", amanta milionarului, iubita n secret (si nu prea) de Rossini. Compozitorul avea sa-i traga clapa bogatului s au employer" si - dupa o curte asidua ce durase cinci ani - n 1822 o va convinge p e Isabella sa-si puna pirostriile! Desi dupa acest eveniment, satirul" nu va mai fi invitat niciodata sa scrie pentru Operele din Neapole, acesta reuseste sa ramn a n termeni destul de amicali cu amantul tradat si abandonat". Capacitatea legenda ra a muzicianului de a-si face prieteni pna si printre dusmani si gasea astfel nca o data confirmarea. Cei doi tineri nsuratei pleaca la Viena, Rossini fiind nerabdator sa-l ntlneasca pe deja miticul Beethoven. Va ramne dezamagit si profund ntristat de starea material a n care l gaseste pe Titan. n anul imediat urmator, cei doi revin n Italia, la Vene tia , unde Rossini va compune cea mai lunga si ambitioasa lucrare a sa: Semirami de. Din pacate conservatorul si demodatul public venetian nu va ntelege aceasta l ucrare uimitoare si o va trata cu ostilitate. Suparat, Rossini hotaraste sa nu m ai scrie nimic pentru conationalii sai si se muta pentru totdeauna la Paris. Bogat, casatorit cu cea mai cunoscuta soprana a timpului, epicurean nnascut, Ross ini ajunge n capitala Frantei n noiembrie 1823 si este ntmpinat cu un entuziasm debo rdant. Academia Franceza l primeste n snul sau; tot orasul vuieste si se nghesuie sa -i prezinte omagiile. La sfrsitul aceluiasi an, sotii Rossini viziteaza Londra, u nde sunt primiti de regele George al IV-lea si sustin concerte publice (ea - sol ista, el - dirijor). Dupa o serie de succese londoneze, cei doi revenira la Paris. Iata o descriere a lui Rossini ramasa de la fratii Escudier, editori parizieni: Rossini avea pe atunci 31 de ani si era la apogeu...Privirea sa subtila si penet ranta tintuia pe oricine se afla n fata sa. Zmbetu-i era binevoitor si caustic n acelasi timp. Nasul acvilin, sprinceanele pro eminente dezvaluite parca mai mult de un nceput de calvitie, favoritii negri si a scutiti ce-i ncadrau ovalul regulat al fetei, toate formau un fel de frumusete vi rila si fascinanta. Avea mini minunat conturate pe care le oferea privirilor cu c ochetarie. Se mbraca simplu, mai mult cum-se-cuvine dect elegant, iar de sub haine transparea provincialul abia sosit n Capitala. Daca cei mai n vrsta erau cumva deranjati de notorietatea lui (nu numai muzicala) si se grabira sa-l porecleasca Monsieur Crescendo", tinerii si exprimau deschis ad miratia si entuziasmul fata de persoana sa. Parisul era centrul cultural al lumii si Rossini o stia foarte bine. Dupa ce ctev a dintre operele sale fura montate, compozitorul scrie Il viaggio a Reims (Calat oria la Reims), o cantata dedicata ncoronarii regelui Carol al X-lea. Impresionat , acesta i promite compozitorului tot sprijinul sau. Rossini fu numit directorul Thtre Italien din Paris, iar regele i darui un contract pentru zece opere ce urmau

a fi montate la Grand Opra. Obtinuse ceea ce dorea n timp record! Prima opera din cele zece comandate va fi , de fapt , ultima opera pe care Rossi ni o va crea: Guillaume Tell (Wilhelm Tell). Uvertura acestei opere a devenit ntr e timp att de populara nct , peste mai bine de un veac, neasemuitul creator de vise Walt Disney va realiza un desen animat de exceptie pe muzica italianului. Opera a fost ovationata minute n sir de catre un public ahtiat dupa teme nobile precum patriotismul si libertatea. Dupa aceasta opera nu mai este dect...tacere. Rossini s-a hotart brusc sa nu mai scrie muzica. Ratiunile care au stat la baza a cestei hotarri ramn obscure. Sa fi fost Revolutia din Paris? Sa se fi suparat pe n oul guvern (Carol al X-lea abdicase, fortat de noul Guvern revolutionar) care nu i-a mai recunoscut contractul regal? Oare proverbiala sa lene sa fi nvins defini tiv? Sau poate devenise gelos pe succesul lui Giacomo Meyerbeer (compozitor de o pera, astazi destul de obscur) pe scenele pariziene? Nu vom sti, probabil, nicio data. Ultima lucrare serioasa pe care compozitorul o va scrie pentru parizieni este un superb Stabat Mater (lucrare religioasa vocal-simfonica) care nca rasuna pe scen ele de concert. n 1845, Isabella Colbran, sotia muzicianului se stinge din viata. Cei doi nu prea mai traiau mpreuna de prin 1833, caci compozitorul gasise de cuviinta sa se ndrag osteasca nebuneste de o demi-mondena", Olympie Plissier. La separarea celor doi a contribuit nsasi Isabella, care era extrem de geloasa si peste masura de acaparat oare. Nu este deci de mirare ca la nici doi ani dupa decesul sotiei sale, Rossin i o ia n casatorie pe domnisoara" Plissier. Cei doi pleaca n Italia pentru o perioada, timp n care compozitorul se dedica refo rmarii Liceului Muzical din orasul Bologna si predarii artei cntului vocal pentru cei mai talentati elevi. In 1855, familia Rossini revine definitiv la Paris. Bogat, cu o sotie mult mai p utin cicalitoare dect prima, Rossini se lasa prada dulcilor placeri ale vietii, s tralucind n toate saloanele pariziene si fermecnd lumea cu inteligenta si umorul s au acid. La Paris, dar mai ales n somptuoasa sa vila de la Passy (lnga Capitala), dl. Rossini oferea sup-uri si cine bogate, adevarate delicii gastronomice, frecve ntate de majoritatea lumii artistice a acelui miez de veac nouasprezece. n 1860, familia Rossini primi vizita lui Richard Wagner, si fascinanta lor conversatie a fost lasata posteritatii de marele creator german n eseul Eine Erinnerung an Ross ini" ( A Memory of Rossini" / O amintire despre Rossini). Spre sfrsitul vietii (1863) duhul creator l va vizita din nou si va re-ncepe sa scr ie mici piese pentru voce si pian, strnse n treisprezece volume si ntitulate Pchs de vielliesse (Sins of Old Age / Pacatele batrnetii). Se pare ca muzicianul mai comp usese ntre timp, dar numai pentru placerea personala. Multe flecustete" le arde du pa ce se joaca" un timp cu ele. Desi traiti cu seninatate si veselie, ultimii 13 ani de viata nu au fost lipsiti de norii unei boli de rinichi. n ultimii ani, Rossini a fost silit chiar sa poar te o sonda permanenta, ceea ce nu i-a luat cu nimic din jovialitate si umor. La 13 noiembrie 1868, Gioacchino Rossini se stinge din viata n vila sa de la Pass y nconjurat de admiratia prietenilor si venerat de publicul de pretutindeni. La nm ormntarea sa a participat toata protipendada Parisului, precum si artisti, cntaret i, compozitori, pictori si poeti. Marsul Funebru de Beethoven a fost intonat cu veneratie, dar pna si n ultima clipa, Maestrul a avut parte de ceva... original. C elebra si sumbra lucrare a fost interpretata de o formatie de instrumente nemaiv

azaute si nemaiauzite pna atunci, al carui inventator se numara printre prietenii familiei si care dirija respectivul ansamblu. Numele sau era Adolphe Sax. Lesne de ghicit ca Maestrul a fost condus la groapa de o formatie de... saxofoane! La doua decenii de la moarte, trupul lui Gioacchino Rossini va fi redat patrieimama si re-nhumat la Florenta. De-a lungul anilor, Barbierul din Sevilla si Wilhelm Tell s-au impus cu o asemen ea ncapatnare n repertoriile lirice nct , pe la 1950, Rossini era cunoscut doar pentr u aceste doua opere. De atunci lucrurile s-au schimbat considerabil, iar astazi scenele de opera ale lumii sunt literalmente invadate cu toate operele rossinien e. Salile de spectacol, mai somptuoase sau mai modeste, continua sa rasune de fe rmecatoarele melodii ale nastrusnicului Gioacchino, iar faldurile cortinelor und uie lasciv sub hohotele de rs si aplauzele asurzitoare ce nsotesc fiecare reprezen tatie. Rossini ramne pentru toata lumea Prozac-ul muzical" al tuturor timpurilor, ghidus, simpatic, minunat. Si sunt convins ca vara, cnd uruie cerurile a furtuna, nu e altceva dect hohotul g eneral de rs declansat n nalturi de vreo alta nazbtie a Maestrului. Dovada? Dupa ori ce furtuna de vara apare - diafan si zglobiu - un curcubeu. Cteva perle" cu si despre Rossini. Beethoven: Rossini ar fi fost un mare compozitor daca profesorul sau ar fi avut g rija sa-l bata la fund ct trebuie". (Comentariul fiorosului compozitor german - d uios, aproape parintesc - este cea mai buna marturie ca Rossini stia sa calmeze pn a si tigrii" cu firea sa nastrusnica). Rossini despre Wagner: Wagner este un compozitor care are momente minunate n muzic a sa, dar sferturi de ora insuportabile". Si nca: Opera Lonhengrin (de Wagner) nu poate fi judecata la o prima auditie, iar eu nu intentionez n nici un caz s-o mai ascult o data." Doua relatari despre legendara lene a lui Rossini ntr-o zi un impresar l gasi pe Maestru scriind n pat. Fara sa-i arunce o privire, R ossini l ruga sa ridice o pagina cazuta pe podea. Dupa ce impresarul i-o inmna, Ro ssini i arata pagina la care tocmai lucra, ntrebndu-l : Care crezi ca e mai buna?" nc urcat, impresarul raspunse: - Pai... sunt exact la fel... - Mda... - raspunse plictisit Rossini - dar, stii, mi-a fost mai usor sa scriu a lta, dect sa ma dau jos din pat, s-o caut pe prima si sa ma urc iar la loc... Iata ce spunea Rossini despre felul sau de a scrie uverturi: ntotdeauna astept seara dinaintea premierei ca sa scriu uvertura. Nimic nu-mi mbold este inspiratia mai tare dect un copist asteptnd nfrigurat partitura si un impresar n anticamera, zmulgndu-si disperat parul din cap. Uvertura la Othello am scris-o n tr-o camaruta a Palatului Barbaia, unde ma nchisese unul dintre cei mai nesuferit i si cheli regizori. Uvertura la Cotofana hoata (astazi, una dintre cele mai cel ebre n.n.) am scris-o cu o zi nainte de premiera, n podul operei La Scala unde fus esem ncarcerat de director si pazit de patru masinisti (personal de scena n.n.) f iorosi. Cit despre Barbier (Barbierul din Sevilla n.n.), am gasit cea mai grozav a solutie: nici macar nu m-am obosit sa-i scriu o uvertura, am luat una gata fa cuta, destinata Elisabetei (Elisabeta, regina d'Inghilterra n.n. ). Publicul a f ost foarte multumit."