Sunteți pe pagina 1din 1

Poezia lui Eminescu, de fapt întrega lui operă se încadrează în romantism, Eminescu fiind considerat

ultimul mare romantic european, încheind astfel, romantismul universal. Caracteristici ale romantismului
prezente şi în opera lui Eminescu: sensibilitate, fantezie, inspiraţia din folclor şi din trecutul istoric,
construirea eroilor excepţionali, ironia satirică, originalitatea, supratema timpului, teme precum cosmicul,
istoria, natura şi iubirea.
Una dintre cele mai vechi teme ale literaturii este generata de sentimental specific omensc de inaltare spre
cerurile interzise, care a contribuit totodata la pierderea varstei adamice. De aceea, literatura asociaza
trairea erosului fie cu aspiratia, fie cu nostalgia ori dezamagirea.
Ca orice mare romantic al lumii, Eminescu se defineste si prin preocuparea pentru marile incercari ale
destinului, de la limita vietii si a timpului pana la libertatea visului si a iubirii. Incadrat in prima
acceptiune a termenului “romantic”, data de fratii August si Friedrich von Schlegel in faza de teoretizare a
esteticii, accea de spirit insetat de infinit, aspirand spre natura pierduta si traind in dezacord cu sine si cu
lumea, Eminescu ramane constant poetul marilor aspiratii si al infinitelor dezamagiri.
Marcata de marile teme romantice, cosmosul, timpul, istoria, natura, opera eminesciana ofera imaginea
integrala a iubirii, de la clipa de fascinatie si pana la tristetea metafizica, de la idila si pana la elegie.
“In Eminescu e dragoste si durere de dragost. E o durere de pasari albe, ce strabat eternitatea si se
intalnesc, in zbor, in dreptul unei stele” – Tudor Arghezi.
Ca orice romantic, Eminescu a facut din iubire un ideal de neatins, a modalitate de cunostere si de
autocunoastere ce genereaza o permanenta lupta interioara, o suita de senzatii si trairi ce mistuie omul,
dar, totodata il inalta. Observam in poeziile sale de dragoste ca Eminescu n-a iubit o femeie, ci idealul de
femeie, n-a cautat o iubire, ci iubirea insasi. El si ea sunt indragostiti dintotdeauna si de pretutindeni. Nu
au o identitate anume, sunt, mai degraba, reprezentanti ai speciei decat individualitati, refacand de fiecare
data cuplul primordial.