Sunteți pe pagina 1din 32

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

STUDIUL FORMEI

UNIVERSITATEA TEHNIC Ă A MOLDOVEI STUDIUL FORMEI Indica ţ ie metodic ă Partea I CHI Ş

Indicaţie metodică Partea I

CHIŞINĂU

2011

0

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Facultatea Urbanism şi Arhitectură

Catedra Design Interior

STUDIUL FORMEI

Indicaţie metodică Partea l

Chişinău

U.T.M.

2011

1

Indicaţia metodică urmăreşte să transmită studentului cunoştinţe de bază, pentru îndeplinirea lucrărilor practice la disciplina ”Studiul Formei”. În anul întâi de studiu sunt elucidate teme ce au ca subiect generalizarea şi construcţia formei generalizate. Cursul este preconizat pentru studenţii cursului întâi cu învăţământ la zi şi cu frecvenţă redusă la specialitatea “Desing Interior” a Facultăţii Urbanism şi Arhitectură.

Autori:

lect. sup.

L. Platon

lect. univ. I. Cebaniţa

Redactor responsabil: conf. univ., dr. T. Buimistru

Recenzent: conf. univ., dr. A. Cocin

2

© U.T.M.,2011

INTRODUCERE

“Studiul formei” ca disciplină se bazează, în mare măsură, pe geometria descriptivă, perspectivă, desen liniar. Studiază forma obiectelor din mediul înconjurător, în special forme geometrice, forme decorative, arhitecturale şi obiecte de uz casnic. Coordonează cu teoria construcţiei liniare şi imaginea artistică a formei cu vederea tridimensională. Permite înţelegerea plasării obiectelor în spaţiu, situarea lor faţă de linia orizontului, poziţia, înclinaţia, racursul obiectelor şi plasarea lor în formatul propus de lucru. Desenarea după natură este un proces activ de cunoaştere a formelor din mediul înconjurător, printr-un punct de vedere concret, definit, prin teoria construcţiei liniare, ce relatează, matematic, calcule a proporţiei, obiectelor şi spaţiului, schimbarea lor prin principiile perspectivei combinînd aceste ştiinţe cu perceperea frumosului estetic, prin linie şi ton, obţinînd lumină, umbră, reflexe, claroobscur, etc.

1. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE DISCIPLINEI

Disciplina “Studiul Formei” se alătură la disciplinele de bază, cum ar fi, “Atelier Design”, “Pictura”, “Istoria Artei”, “Coloristica”, ce contribuie la formarea profesională a studentului la specialitatea “Design Interior”. În primul an studenţii învaţă legile de bază în desen, generalizarea şi construcţia formei. Generalizarea formei

3

volumului, spaţiului este prima etapă a lucrului în desen pe care se bazează construcţia liniară şi perspectiva. Construcţia formei, generalizată şi măsurată după proporţii, este începutul oricărui desen profesionist, în orice cheie stilistică nu ar fi interpretat. Desenul în anul întâi este “desen-ştiinţă” sau desen academic. Desenul, în creaţia designerului, este în primul rând modalitatea de a-şi exprima ideile grafice şi gândirea, care îl prezintă în plan profesionist şi în al doilea rând, desenul permite studierea şi observaţia formelor din mediul înconjurător, deschizând noi orizonturi ce descriu construcţia interiorului formei şi spaţiului. “Desenând înveţi să observi renaşterea lucrurilor”, “Studiul dintâi al naturii dezvoltă simţul gustului, simţul sublimului estetic”, - citatele aparţin arhitectului francez Le Korbiuze. Scopul cursului este formarea gândirii imaginare a studentului, privind formele volumetrice în spaţiu: generalizarea formei văzute, selectarea esenţialului, plasarea inteligentă în foaie a motivului propus, apoi dezvoltarea desenului prin înţelegerea vederii tridimensionale, conform construcţiei liniare bazată pe legităţile perspectivei, în concordanţă cu punctul de privire al desenătorului faţă de linia orizontului. Procesul desenării necesită o concentrare complexă, psihologică asupra obiectului, pentru a observa caracterul şi specificul formei propuse pentru studiu, măsurarea proporţională a fiecărei dimensiuni pe suprafeţele vizibile şi pentru analiza liniar- constructivă a perspectivei cu diferenţe tonale liniare, conform expresivităţii volumului şi apropierii formei în prim-plan.

4

2. PROGRAM DE STUDIU

Cursul practic la “Studiul formei” conţine două etape tematice de studiu: “Generalizarea şi construcţia formei” apoi “Armonia şi creaţia desenului”.

Pentru prima etapă de studiu se propune “Generalizarea şi construcţia formei”, ce conţine câteva compartimente sau capitole cu lucrări practice:

l. Generalizarea

1.1.

Generalizarea unui colţ de interior.

1.2.

Generalizarea unui fragment de hol.

1.3.

Generalizarea unei vederi cu obiecte de mobilier.

1.4.

Generalizarea unei compoziţii cu forme geometrice.

2.

Perspectiva

2.1.

Perspectiva prin construcţia cuburilor.

2.2.

Forme geometrice în grup.

3. Elipsa

3.1.

Construcţia cilindrului, poziţie statică şi dinamică.

3.2.

Construcţia liniară a ulciorului.

4.

Obiectul de uz casnic

4.1.

Compoziţie din 2-3 obiecte de uz casnic şi forme geometrice.

5

5.

Studiul diversităţilor de forme a obiectelor de uz casnic.

5.1.

Construcţia obiectului de uz casnic cu mânere, năsucuri.

5.2.

Compoziţie cu farfurie şi capac.

6.

Natura statică

6.1.

Natura statică din 3-4 obiecte cu draperii.

6.2.

Natura statică clasică cu o legumă artificială.

7. Perspectiva în poziţiile de racurs

7.

1. Compoziţia plasată mai sus de linia orizontului.

7.

2. Compoziţie aranjată pe podea.

3. NOŢIUNI ŞI TERMENI GENERALI ÎN DESEN

a) Generalizare este prima etapă de lucru în desen, care descrie forma “ca pată” prin linii verticale şi orizontale cu măsurările proporţionale reale: după raportul de înalţime-lăţime şi un obiect faţă de altul, în mod simplificat şi generalizat fără detalii mărunte. La această etapă observăm forma de bază a obiectului, caracterul iniţial şi configuraţia individuală.

b) Spaţiul plastic este spaţiul rezervat pentru realizarea desenului, care se recomandă să fie delimitat la 3-4 cm până la marginea foii, partea de jos a formatului necesită puţin mai mult spaţiu pentru completarea compoziţiei cu suprafaţa plană a mesei sau suportului pe care se află natura statică.

6

c) Compoziţia din latină compoziţio” - a compune, a organiza echilibrat într-un spaţiu. Plasarea unui grup de obiecte în formatul propus trebuie să fie normal după aspectul estetic: să nu creeze senzaţie de rătăcire a obiectelor în foaie şi nici de sufocare, sau lipsă de spaţiu. Compoziţia presupune un centru compoziţional, ce apare printr-o formă sau un moment al formei important, care prezintă interes şi atrage atenţia vizuală, astfel acest moment trebuie plasat aproape de centrul foii, pentru crearea echilibrului volumului în foaie.

d) Proporţia - măsurările comparativ-proporţionale ale fiecărei dimensiuni sau suprafeţe a obiectului, de asemenea şi raportul dimensiunilor între obiecte şi distanţa lor pe planul orizontal. Aceste măsurări se execută cu creionul la mâna întinsă, orientată spre natura statică expusă, sau spre dimensiunea suprafeţei ce ne interesează, observată de la locul de lucru. Pentru măsurarea dimensiunii de lăţime şi înălţime.

e) Construcţia - de la latinescul “construcţio” - structură, plan, analiza descriptivă. A construi, în desen înseamnă a analiza şi a descrie forma obiectului în întregime, prin cele trei dimensiuni:

înalţime, lăţime şi adâncime, de asemenea cu descrierea caracteristică, plastică a formei reale. Iniţial ea se încadrează într-o formă simplă geometrică, sau o combinaţie de forme geometrice bidimensionale, generalizată ce corespunde proporţiei formei reale, apoi se analizează construcţia liniară după principiile perspectivei.

7

f) Perspectiva este ştiinţa de a reprezenta grafic lucrurile şi formele în diferitele lor poziţii aparente ochilor noştri. Termenul de perspectivă desemnează iluzia de obiecte tridimensionale plasate într-un spaţiu analizat prin utilizarea metodelor de reprezentare a perspectivei: aeriană şi liniară.

Perspectiva aeriană - atmosferică, metoda de reprezentare a spaţiului real, prin care obiectele mai îndepărtate sunt reprezentate cu mai puţină claritate, mai transparente, cu tonuri mai deschise, contraverse primului plan (partea apropiată). Această metodă este utilizată mai mult în pictură.

Perspectiva liniară - explică legile descrierii liniare a imaginii formelor din jurul nostru, aparente cu aspecte foarte variate, prin analiza lor tridimensională. Analiza perspectivei începe de la stabilirea liniei orizontului, care se găseşte în dreptul ochilor desenatorului, numită încă şi linia de vedere. Această linie împarte câmpul vizual în două: jos, sub linia de orizont - planul terestru şi sus - planul aerian, deasupra liniei orizontului, spre care vor ajunge punctele de fugă, rezultate din construcţia perspectivei liniare a formelor.

g) Valoraţia este etapa de finisare a desenului, prin diferenţe tonale de linie, care dau expresivitate şi imagine artistică lucrării. Observarea vizuală a formelor obiectelor şi redarea lor prin desen se desfăşoară în mare măsură prin legităţile clarobscurului formelor.

Clarobscur - înseamnă trecerea tonală, treptată a liniei de la lumină la umbră pe forma obiectului.

8

Desenele constructive se execută doar prin linie fără necesitatea de haşurare, de aceea tonul liniei joacă un rol important în expresivitatea lucrării. Prin intensitatea tonală a liniei putem evidenţia: prim plan faţă de ultim plan; colţuri, muchii care apar în partea apropriată a obiectului, de asemenea şi liniile ce descriu volumul rotungit al obiectelor, spre partea apropriată şi depărtată. Schimbarea contrastului tonal şi a grosimii liniei, creează impresie de apropiere şi depărtare, trecerea spre deschis şi transparent - îndepărtează obiectul, tonurile întunecate, profunde - apropie şi evidenţiază partea necesară a obiectului. În prim-plan contrastul între linii poate fi mai valoros, deoarece aici şi lumina este mai deschisă, şi umbra e mai evidentă.

Haşurarea este prelucrarea tonală a suprafeţelor, printr- un ritm de repetări de linii, ce sunt aşezate după forma obiectului şi trebuie să evidenţieze, în mod transparent, volumul, jocul de umbră-lumină şi formele ce determină planurile: prim-plan, planul doi şi ultimul plan.

4. RECOMANDĂRI PENTRU ÎNDEPLINIREA LUCRĂRILOR PRACTICE

4.1 Generalizarea formei

Generalizare este prima etapă de lucru în desen, care descrie forma “ca pată” prin linii verticale şi orizontale în mod simplificat şi generalizat, fără detalii mărunte. La această etapă

9

observăm forma de bază a obiectului, măsurările proporţionale şi forma caracteristică iniţială. Pentru studiul compoziţiei din forme geometrice, de uz casnic sau mixte, este nevoie de o analiză vizual minuţioasă asupra obiectelor propuse: aranjarea compoziţională şi proporţională a formelor în foaie prin pete mari ce formează întâi pata grupului de obiecte, apoi tot prin pete se descrie fiecare obiect în parte. Obţinem o compoziţie din forme geometrice după proporţia şi forma reală a obiectelor. Studiu care este exersat asupra diferitor motive din interior.

1.1. Generalizarea unui colţ de interior (v.fig.1).

1.2. Generalizarea unui fragment de hol (v.fig.2).

1.3. Generalizarea unei vederi cu obiecte de mobilier

(v.fig.3).

1.4. Generalizarea unei compoziţii cu forme geometrice

(v.fig.4).

10

4.2.1 Cubul

4.2 Perspectiva

Cubul este forma complexă, cu toate laturile egale, care prin poziţia diversă, aranjată pe suprafaţă, ne demonstrează şi aspecte diferite ale perspectivei. Atunci când cubul se află în faţa desenatorului, plasat cu o latură în faţă, avem perspectiva frontală. Pentru această poziţie toate liniile perspectivei pleacă în spatele obiectului, într-un punct pe linia orizontului. După perspectiva frontală a cubului este uşor de reprezentat perspectiva cercului înscris în baza pătrată ce formează elipsa.

Perspectiva unghiulară a cubului presupune aşezarea cu o muchie spre desenator, iar liniile de fugă de la muchia din faţă pleacă în două puncte de fugă pe linia de orizont.

Muchia din faţă se poate găsi comparativ cu părţile laterale. Înclinaţia unghiurilor perspectivei sunt verificate cu ajutorul creionului suprapus, de la distanţă, după înclinaţia de jos sau de sus a laturei, care este adusă cu atenţie în desen.

Înălţimea muchiei din faţă se stabileşte întâi de la ochiul liber, apoi se măsoară proporţional (v.fig.5).

11

4.2.2 Obiecte geometrice în grup

Piramida sau conul cu bază pătrată. Una din bazele obiectului se realizează după construcţia cubului, dar baza opusă conturează un vârf centrat în care se unesc toate laturile de la baza cealaltă.

Construcţia prevede analiza obiectelor dintr-un singur punct de vedere a ansamblului întreg, perspectivele liniare orientate la o singură linie a orizontului. Procesul lucrului se desfăşoară de la simplu la compus, adică de la încadrarea obiectului într-o formă bidimensională, la construcţia formei în întregime şi de la prim plan spre ultim plan. În cazul suprapunerii obiectelor, este necesar a calcula proporţional dimensiunea bazei obiectului suprapus.

Construcţia prismei se stabileşte reieşind din dimensiunile proporţionale fixate după obiectul studiat, astfel prisma apare cu aceleaşi înclinaţii de linii spre aceleaşi focare spre linia orizontului. La baze se construiesc elipse, pe care se stabilesc muchiile după vederea desenatorului. Muchiile sunt amplasate pe formă rotundă elipsoidală, de aceea fixarea lor se calculează pe elipsă, după perechile de muchii ce sunt legate liniar cu diagonale care, trec prin centrul elipsei

(v.fig.6).

Construcţia sferei poate fi realizată prin două metode mai des întâlnite: înscrisă într-un cub, în poziţie ¾ (trei pătrimi) pe dimensiunea proporţională a cubului, se înscrie o construcţie cubică, sau sfera înscrisă într-un pătrat bidimensional în care se înscrie un cerc cu câteva elipse privite ca secţiuni intersectate în interiorul sferei (v.fig.7).

12

4.3 Elipsa. Construcţia cilindrului, poziţie statică şi dinamică

Orice obiect rotund sau cu baze rotunde, este mai întâi “găsit” printr-o formă dreptunghiulară, asemănătoare proporţional cu obiectul studiat. Construcţia liniară a elipsei poate fi efectuată prin două metode asemănătoare cu cele ale cubului: construcţie improvizată cu perspectiva frontală “prin pătrat” şi metoda perspectivei unghiulare, cu o muchie în faţă, “prin romb”.

La reprezentarea perspectivei cilindrului vertical (poziţie statică), care are la bazele de sus şi de jos rotunjimi cu dimensiuni egale, mai întâi se desenează forma proporţională a trapezului, în care se încadrează cilindrul cu tot cu rotunjimi, apoi se analizează construcţia elipselor, care se bazează pe axe (verticală şi orizontală), perspectiva şi simetria (v.fig.8). Elipsa trebuie să aibă o rotunjime ideală, fără colţuri şi muchii, părţile laterale cât mai rotunjite pentru a face o trecere lentă spre rotunjimea din faţă şi spate.

Reprezentarea cilindrului amplasat paralel pe suprafaţa mesei (sau poziţie dinamică) se încadrează la început într-o prismă patrulateră, aşezată pe suprafaţa plană, cu dimensiunile proporţionale şi înclinaţia suprafeţelor reale cu obiectul studiat. În bazele de margini se înscriu elipse, care se vor uni liniar şi vor contura forma reală a cilindrului (v.fig.9)

13

4.4 Construcţia liniară a ulciorului

Pentru a găsi silueta corespunzătoare a obiectului, este nevoie de o analiză vizuală atentă asupra caracterului formei. Observăm în volumul obiectului careva asemănări sau asocieri cu formele geometrice (sferă, oval, con, cilindru), printr-o combinaţie de suprapuneri, de exemplu: baza de jos poate fi asemănătoare cu un cilindru, lăţimea - cu un oval sau o sferă, iar “gâtul” ulciorului poate fi asemănător cu un con cu lăţimea spre “gura” obiectului. Construcţia obiectului începe cu stabilirea axei verticale de centru, apoi axele orizontale la nivelul fiecărei schimbări de formă pe siluetă, în care se construiesc elipse (v.fig.10).

4.5 Studiul diversităţilor de forme ale obiectelor de uz casnic

Orice formă a obiectului de uz casnic cu diverse forme anexate sau alipite de obiect aşa ca: tortiţe, mânere, năsucuri, sunt analizate constructiv. Mai întâi se încadrează într-o formă geometrică, generalizată, ce caracterizează detaliul după dimensiuni şi formă, apoi se încadrează într-o construcţie liniară.

În cazul farfuriei plasate orizontal pe o suprafaţă, construcţia se realizează după forma şi proporţia elipselor vizibile ale obiectului. Silueta laterală a formei poate apărea de o înălţime foarte mică, astfel obiectul apare printr-o suprapunere de elipse, care descriu adâncimea, volumul şi poziţia farfuriei.

14

Capacul aşezat pe masă în plan orizontal fără înclinaţie, cu mânerul în sus, se construieşte după metoda elipsei plane, ca la farfurie, ulcior, iar mânerul este simplificat, geometrizat şi aşezat pe bolta capacului.

Ceainic (denumire cu caracter slavon) - forma complexă cu detalii specifice ataşate: năsuc sau turnătoare, tortiţă şi capac. Construcţia formei ceainicului se desfăşoară după aceleaşi etape precum şi ulciorul, apoi se stabileşte locul de aflare al năsucului sau tortiţei, ce se află diametral-opuse pe obiect şi sunt construite de asemenea geometrizat (v.fig.11 şi 12).

4.6 Perspectiva în poziţiile de racurs

Racurs este poziţia de aflare a obiectului, vedere prin care i se modifică proporţia şi caracterul propriu. Pentru realizarea desenului din această poziţie, este necesar a cunoaşte proprietăţile estetice particulare ale obiectului. Poziţiile de racurs se realizează după analiza proporţiei vizibile a obiectului, fixarea precisă a punctelor bazei pe suprafaţa plană şi înclinaţiile reale ale perspectivei obiectului.

Este foarte important să stabilim corect linia orizontului (nivelul ochilor), de care depinde construcţia ulterioară a obiectelor, cu focare ce vor duce spre acest nivel. Acest exerciţiu stimulează capacitatea de a observa punctele de fugă ale perspectivelor, care se citesc prin liniile suprafeţelor formei.

15

Plasarea compoziţiei mai sus de linia orizontului, presupune ridicarea formelor la un nivel unde nu se mai vede suprafaţa superioară a obiectelor în întregime, ci doar marginea din faţă. Baza de jos a obiectelor poate fi acoperită de suprafaţa mesei, care oricum se construieşte în mod transparent. Suprafeţele orizontale ale obiectelor se vor construi liniar, într-un mod crescător spre sus, adică se vor privi exact invers poziţiilor obişnuite. La compunerea ansamblului în format, lăsăm ceva spaţiu în partea de jos, pentru descrierea bazelor ascunse ale obiectelor după suprafaţa mesei, şi trasăm linia ce descrie nivelul orizontului

(v.fig.13).

Piramida sau conul cu bază pătrată. Una din bazele obiectului se realizează după construcţia cubului, dar baza opusă conturează un vârf centrat în care se unesc toate laturile de la baza cealaltă (v.fig.14).

16

ANEXE

ANEXE Fig.1. Generalizarea unui col ţ de interior 17

Fig.1. Generalizarea unui colţ de interior

17

Fig.2. Generalizarea unui fragment de hol 18

Fig.2. Generalizarea unui fragment de hol

18

Fig.3. Generalizarea unei vederi cu obiecte de mobilier 19

Fig.3. Generalizarea unei vederi cu obiecte de mobilier

19

Fig.4. Forme geometrice în grup 20

Fig.4. Forme geometrice în grup

20

Fig.5. Construc ţ ia cubului 21
Fig.5. Construc ţ ia cubului 21

Fig.5. Construcţia cubului

21

Fig.6. Prisma cu muchii Fig.7. Construc ţ ia sferei 22

Fig.6. Prisma cu muchii

Fig.6. Prisma cu muchii Fig.7. Construc ţ ia sferei 22

Fig.7. Construcţia sferei

22

Fig.8. Construc ţ ia elipselor: prin p ă trat (figura de sus), prin romb (figura
Fig.8. Construc ţ ia elipselor: prin p ă trat (figura de sus), prin romb (figura

Fig.8. Construcţia elipselor: prin pătrat (figura de sus), prin romb (figura de jos)

23

Fig.9. Cilindrul dynamic, sau în pozi ţ ie “culcat ă ” Fig.10. Construc ţ ia

Fig.9. Cilindrul dynamic, sau în poziţie “culcată

Fig.9. Cilindrul dynamic, sau în pozi ţ ie “culcat ă ” Fig.10. Construc ţ ia ulciorului

Fig.10. Construcţia ulciorului

24

Fig.11. Compozi ţ ie cu diverse obiecte de uz casnic 25

Fig.11. Compoziţie cu diverse obiecte de uz casnic

25

Fig.12. Compozi ţ ie cu diverse obiecte de uz casnic 26

Fig.12. Compoziţie cu diverse obiecte de uz casnic

26

Fig.13. Compozi ţ ie plasat ă mai sus de linia orizontului 27

Fig.13. Compoziţie plasată mai sus de linia orizontului

27

Fig.14. Conul cu baza p ă trat ă în racurs 28

Fig.14. Conul cu baza pătrată în racurs

28

BIBLIOGRAFIE

1. D. Godal, “Forma şi procesul de creaţie”, Buc., 1972.

2. V. Papanec, “Ora de desen. Sugestii”, Constanţa, 1994.

3. C. Radinsckii, “Desen artistic”, Buc., 1980.

4. Николай Ли, “Основы академического рисунка”, Москва,

2007.

5. Луиза Гордон, “Рисунок”, Москва, 2002.

6. Г. И. Кулибакин, “Рисунок и композиция”, Москва, 1983.

7. Р. В. Паранискин, “Техника рисунка”, Ростов-на-Дону,

2006.

29

CUPRINS

INTRODUCERE

3

1. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE DISCIPLINEI

3

2. PROGRAM DE STUDIU

5

3. NOŢIUNI ŞI TERMENI GENERALI ÎN DESEN

6

4. RECOMANDĂRI PENTRU ÎNDEPLINIREA LUCRĂRILOR PRACTICE

9

4.1 Generalizarea formei

9

4.2 Perspectiva

11

4.2.1 Cubul

11

4.2.2 Obiecte geometrice în grup

12

Elipsa. Construcţia cilindrului, poziţie statică şi dinamică

4.3

13

4.4

Construcţia liniară a ulciorului

14

4.5

Studiul diversităţilor de forme ale obiectelor de uz casnic

14

4.6

Perspectiva în poziţiile de racurs

15

ANEXE

17

BIBLIOGRAFIE

29

30

STUDIUL FORMEI

Indicaţie metodică Partea I

Autori:

lect. sup.

L. Platon

lect. univ. I. Cebaniţa

Bun de tipar 27.10.11. Hârtie ofset. Tipar RISO Coli de tipar 2,0

Formatul hârtiei 60x84 1/16. Tirajul 100 ex. Comanda nr. 88

U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168. Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.

2068, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9

31