Dar nu ţi le pot spune nicicum, niciodată; Nu ştiu de ce încremenesc atunci când te văd Şi când te zăresc o ciudată moleşeală mă cuprinde. E ca şi cum pe o scenă de teatru m-aş afla Ochii rostogolindu-mi-i peste o mare de oameni Dar deasupra lor, la balcon, te văd pe tine Iar genunchii încep să îmi tremure înfriguraţi. Sunt neliniştit de fiecare dată când te apropii – Nu din cauza sentimentelor mele – Ci de teamă că ai putea străpunge zidurile mele, Că ai putea să te uiţi adânc în inima mea Prin ochii mei, secretele-mi negre descoperindu-le. Însă teama vreau s-o-nving ca tu să ştii ce simt; Promisiunea aceasta ti-o fac: nu voi fugi Şi nu te voi părăsi ca alţii din viaţa ta Deoarece nu îmi mai este teamă că voi cade Fiindcă ştiu că vei fi acolo să aduni rămăşiţele. Nu îţi cer decât să ai încredere într-o inimă sinceră Un suflet – în esenţă bun – de tine îndrăgostit.