Sunteți pe pagina 1din 4

O cariera fulgeratoare

Vizita la Paris, a dus la deschiderea unei consignaii pentru bijuterii, obiecte de art i mobil veche. La acea dat a prut o nou lege care a interzis utilizarea valutei n tranzaciile comerciale din Romnia, acestea urmnd s se fac, ca i n celelalte ri europene, n moneda naional -lei. Urmarea, o bun parte din cumprtorii anteriori strini sau romni care cltoresc n strintate, cu venituri n valut, piloi, marinari etc. aveau dificulti n a-i transforma valuta n lei. De aici i-a venit doamnei Petrior ideea nfiinrii unei case de schimb. Efectele pozitive pe planul productivitii, calitii i implicit al costurilor i profitului au fost evidente. n aceste condiii, a organizat o nou firm Florela-Contract, specializat n intermedieri de vnzri i cumprri. Prin intermediul ei se preiau produsele de la case de import i productori romni, li se aplic comision, n cadrul prevederilor legii, dup care se vnd prin intermediul celor 20 de magazine Petronela.
Experiena comercial a doamnei Petrior arat c posibiliti mari de ctig prezint importul i exportul acelor produse la care nu sunt stabilite cote maxime de adaos i unde, pentru anumite produse, legea prevede faciliti fiscale ce pot genera direct i indirect venituri substaniale importatorilor i respectiv exportatorilor. De aceea, a trecut la organizarea unei noi firme Petronela i Petronius. Este faza n care, dup ce a obinut toate aprobrile nc din 1992, constituie echipa care va lucra acolo i stabilete modul de conducere i funcionare a ei. Merge ns destul de greu. Sunt att de multe i diverse probleme de rezolvat.

1. Vizita la matusa ei din Brasov a ajutat-o sa deschida afacerea cu floraria.

2.Tinand cont ca aceste case de schimb valutar nu mai dau acelasi


randament financiar cum era la inceput, ar trebuii inchise si investe in dezvoltarea noii firme Petronela si Petronius.Celelalte firme se mentin pe linia de plutire. 3.Consider ca da.Gama aleasa este mult prea variata, iar faptul ca aceasta nu detine cunostintele necesare si merge mai mult pe instinct si observatie, cel mai potrivit este sa se axeze pe mai putine firme cu potential economic pe termen lung.

4.6 Afacere sanataoasa cu produse naturale 1.Un prim factor pozitiv , este faptul ca atat romanilor cat si persoanelor straine le place mancarea traditionala romaneasca. Acest factor a ajutat la dezvoltarea afacerilor lui, mai ales in domeniul borsului. Un alt factor ar fi pamanturile fertile ce pot permite bogatia acestei tari fata de produsele naturale. 2. Dorinta de a avea propia lui afacere, de a creste, de a fii propiul sef si mai ales de a ajuta pe altii. 3. Este atat performant personal cat si intreprinzator supervanzator( se concentreaza pe ce vinde si cum vinde, nu renunta sa vinda). - Creativ-dinamic 4. Consider ca aceasta afacere va rezista , dearece a reusit sa intre pe un lant important de supermarket-uri ceea ce ii ofera extindere la nivel national.Dezvolta francize ecologica, c educe la fabricarea de produse eco, ce sunt la mare cautare, indiferent de pret. Factor negativ- concurenta, aparitia de produse asemanatoare sub un al brand.

Cazul Nestle.4.8 1. Faptul ca pun nevoile oamenilor pe primul loc, incercand sa satisfaca cat mai multe dintre aceste cu privire la alimentatie. 2. Da. Napolact fiind in plina ascensiune( ca si exemplu) 3. O afacere de success este aceea ce poate creea o nevoie si poate sa o satisfaca.Omul fiind elemental principal.

Cazul ikea

1.Corutiu a avut un traseu ascendent, s-a pus accent pe valorificarea tuturor oportunitatilor aparute (in contextul existarii resurselor necesare pentru demararea afacerii si a posibilitatilor de realizare a

produselor cu materii prime aflate in vecinatate lemn pentru mobila). S-a pus accent pe diversificare, s-a achizitionat o fabrica de produse lactate si un abator, si-a deschis un restaurant si un magazin in care se comercializau produsele proprii,lemnul pentru mobila era prelucrat in firma, ceea ce a dus la scaderea costurilor aferente si astfel la o mai rapida dezvoltare si desfacere a produselor.Evolutia afacerilor a avut o crestere fulminanta si datorita viziunii intreprinzatorului (afacerile au fost administrate in mod unitar si centralizat) si a strategiei urmarita de acesta (de realizare a sistemului integrat de constructii si colateral de diversificare a domeniilor de activitate, raspunzand mai multor oportunitati existente pe piata Romaniei si pe alte piete).Produsele aveau propria piata de desfacere (mai ales panourile din polistiren expandat erau folosite de tot de firma sa in constructii si era singurul distribuitor din Europa de Est); afacerea beneficia de o independent considerabila din punct de vedere al colaboratorilor (60 % din constructie e rarealizata de firma, 40% finisaje realizate de firme colaboratoare), astfel se economiseau resurse materiale si timp.Afacerile erau realizate punandu-se un mare accent pe calitatea produselor si aserviciilor.

2. Avand in vedere ca afacerea a fost administrata in mod unitar si centralizat,


am putea propune apelarea la o firma sau agenti specilizati de consultanta indomeniile: marketing, cercetare-dezvoltare, mai ales pentru afacerea din industria alimentara care a inregistrat o scadere a vanzarilor datorita dezvoltarii pietei in acest domeniu in ultimii ani.

3.Firma Ikea ii ofera gradul de incredere si aportul de legaturi necesare consolidarii urmatoarelor business-uri. 4. Activitatea de promovare are loc n salturi i cu bani puini. Ideea de baz este c totul trebuie fcut cu bani ct mai puini. iar patronul comenta activitatea de promovare a firmelor astfel:ntotdeauna ajungem s dm bani pe promovare, pe marketing atunci cnd nu merge ceva. Normal ar fi s o facem n mod constant.E foarte importanta promovarea si sa stii sa iti vinzi marfa.

5.E mai usor in acest caz sa te internationalizezi, deoarece acesta are cunostinte si parteneriate in destul de multe tari europene.Tari care

reactioneaza mai pozitiv la idea de nou. Preferi s vinzi mai bine (la un
pre mai mare) pe o pia extern un produs mai bun calitativ, dect s vinzi mai prost (la un pre mai mic) pe piaa intern un produs mai slab din punct de vedere calitativ. Desigur dac ai tehnologia s faci un produs mai bun calitativ.

6.Relansarea pe alte piete, pentru a nu avea doar un singur beneficiar si a risca totul.