Sunteți pe pagina 1din 137

UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GHEORGHE ASACHI” DIN IAŞI

FACULTATEA DE TEXTILE, PIELĂRIE ȘI MANAGEMENT INDUSTRIAL

MANAGEMENTUL RISCURILOR ÎN AFACERI INDUSTRIALE

Suport de curs

Lect. univ. dr. Mihaela Diaconu

CUPRINS

Capitolul 1. Introducere în managementul riscului………………………………………

1.1 Managementul riscului: definire, obiective, sferă de manifestare și principii………… …4

1.2 Procesul de management al riscului – identificare, analiză și răspuns…………………….7

4

1.2.1 Procesul de identificare a riscurilor………………………………

10

1.2.3 Procesul de răspuns la riscuri…………………………………………………………11

1.2.2 Procesul de analiză și evaluare a riscurilor……………………………………

……8

………

Capitolul 2. Surse și forme de manifestare a riscurilor în afaceri…………………… …15

2.1 Conceptele de risc și incertitudine…………………….……………………….…………15

2.2 Surse de risc în afaceri………………………

2.3 Forme de manifestare a riscurilor în afaceri………………………… ……………….…19

………………………………………….17

Capitolul 3. Metode de reflectare a riscurilor întreprinderii………………………….….23

3.1 Metode de reflectare a riscului de exploatare…………………………………………….23

3.1.1 Reflectarea riscului de exploatare prin punctul critic…………………….…….……23

26

3.1.3 Gradul de levier opera ional – metodă de reflectare a riscului exploatării………… 27

3.2 Metode de reflectare a riscului financiar – efect al îndatorării întreprinderii…………….30

3.1.2 Reflectarea riscului de exploatare prin dispersia profitului din exploatare……

3.2.1 Levierul financiar – sursă a riscului financiar……………………………………… 30

3.2.2 Reflectarea riscului financiar prin gradul de levier financiar…………………

3.3 Metode de reflectare a riscului de faliment…………………………………………….…33

31

Capitolul 4. Estimarea eficien ei investi iilor prin indicatori

36

4.1 Conceptul de investi ie i criterii de clasificare a investi iilor

36

4.2 Elemente implicate în decizia de investi ie

38

4.2.1 Cheltuielile de investi ii

39

4.2.2 Fluxurile financiare din exploatare

41

4.2.3 Valoarea reziduală a investi iei

46

4.2.4 Durata de exploatare a investi iei

47

4.2.5 Rata de actualizare

47

4.3 Indicatori de eficien ă utiliza i în evaluarea proiectelor de investi ii

49

4.3.1 Indicatori axa i pe criterii tradi ionale pentru selec ia investi iilor

50

Investi ia specifică

50

Rata de rentabilitate

51

Termenul de recuperare a capitalului investit

51

4.3.2

Indicatori fundamenta i pe tehnica actualizării

54

Valoarea actualizată netă

54

Rata internă de rentabilitate

56

Indicele de profitabilitate

60

4.4 Evaluarea proiectelor de înlocuire

62

4.5 Evaluarea proiectelor de extindere

67

Capitolul 5. Metode de estimare a riscului investi ional

76

5.1 Abordări privind riscul în procesul decizional privind investi iile

76

5.2 Metode de analiză a riscului individual al proiectelor

77

5.2.1 Corectarea unor parametri expuși riscului

77

5.2.2 Metode preliminare de analiză a riscului investi iilor

78

Analiza de sensibilitate a proiectelor de investi ii

78

2

Analiza la punctul critic a proiectelor de investi ii

85

Analiza prin scenarii

87

5.2.3 Evaluarea probabilistică a riscului investi iilor

88

Revederea no iunii de probabilitate

89

 

Valoarea așteptată

93

Abaterea standard

96

Utilizarea caracteristicilor distribu iei de probabilitate

103

Coeficientul de varia ie

106

Atitudinea la risc și indicele de utilitate

107

5.2.4

Simularea Monte Carlo

112

5.3 Intensitatea corela iei între fluxurile de numerar

120

5.4 Diversificarea portofoliului de investi ii neconcurente

125

5.5 Metode de încorporare a riscului în analiza eficien ei investi iilor

128

5.5.1 Metoda echivalentului cert

129

5.5.2 Ajustarea la risc a ratelor de actualizare

131

Bibliografie

135

Anexă

136

3

Capitolul 1

INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL RISCULUI

1.1. Managementului riscului:

definire, obiective, sferă de manifestare și principii

Întreaga existen ă a organiza iilor este legată

de risc,

dacă avem

în

vedere că

rezultatele prezente și viitoare ale acestora se află sub inciden a evenimentelor neprevăzute. Variabilitatea condi iilor oferite de mediul de func ionare a întreprinderii, mai ales în contextul globalizării pie elor, antrenează cre terea importan ei acordate managementului riscurilor la nivelul firmei. În acest context, a devenit necesară adoptarea unei strategii cuprinzătoare de management al riscului, atât în contextul dezvoltării afacerilor cât și pentru supravie uirea pe pia ă. Organiza iile ce nu con tientizează riscurile ce înso esc implementarea diferitelor strategii, nu procedează la identificarea oportunită ilor sau amenin ărilor ce înso esc diferitele activită i, fie că nu se pot dezvolta corespunzător, fie că devin pierderi. Astfel, se justifică interesul ridicat al managementului în estimarea riscului și formularea de op iuni în planul acceptării riscului, în diferitele intensită i de manifestare.

De altfel, valoarea întreprinderii este sensibilă la toate riscurile percepute să afecteze nivelul şi stabilitatea viitoare a rezultatelor preconizate. Astfel, perceperea unei agravări a riscurilor legate de activitatea proprie a întreprinderii sau de evoluţia mediului economic determină o depreciere a valorii întreprinderii, iar o ameliorare a perspectivelor legate de riscurile venind din exteriorul său sau specifice întreprinderii antrenează creşterea valorii acesteia. Ca urmare, putem aprecia că maximizarea valorii întreprinderii presupune menţinerea nivelului performanţelor asigurate de activităţile întreprinderii şi stăpânirea riscurilor aferente, inclusiv a celor generate de mediul economic în care aceasta funcţionează şi evoluează Obiectivul managementului riscului nu este acela de a forma un cadru (ipotetic) de activitate ce este totalmente în afara riscurilor, dar de a eviden ia riscurile, precum i efectele acestora, pozitive și negative, astfel încât să se p ermită evaluarea și gestionarea lor eficientă. Chapman și Ward 1 consideră că managementul riscului prezintă următoarele beneficii:

definirea clară a riscurilor ce înso esc activitatea întreprinderii, înaintea adoptării deciziilor;

deciziile financiare se adoptă în urma opera iunilor de previziune, iar estimările prezintă un mai mare grad de încredere în condi iile considerării riscurilor implicate;

îmbunătă irea planificării activită ii întreprinderii, prin răspunsurile date la întrebarea ”ce se întâmplă dacă…?” rezultate în urma analizei diferitelor scenarii;

definirea, structurarea afacerii și revizuirea obiectivelor în mod continuu;

considerarea de planuri alternative și adecvate schimbărilor, ca răspuns la riscurile

întâmpinate. Obiectivul managementului riscului constă, așadar, în identificarea riscurilor specifice la care se expun diferitele organiza ii, astfel încât să se dispună de capacitatea de evaluare a

posibilită ilor de evolu ie prin adaptarea la condi iile oferite de mediul intern i extern i

1 Chapman C.D., Ward, S.C. (1997). Project Risk Management: Processes, Techniques and Insights, Wiley & Sons.

4

modului în care orice modificare a acestuia prezintă impact asupra unui proiect sau firmei în ansamblul său. În acest cadru, devine posibil să se răspundă provocărilor asociate riscului într-o manieră adecvată. ”Managementului riscului este un proces formal ce permite identificarea, aprecierea, planificarea și urmărirea riscului” 2 . Acesta se bazează pe metode și tehnici de gestiune a riscurilor în scopul îndeplinirii obiectivelor întreprinderii. Managementul riscului necesită o abordare în gestiunea riscurilor extrem de riguroasă şi constantă la toate nivelurile de desfăşurare a evenimentelor de analizat, care permite nu numai adoptarea celor mai bune decizii, dar și un control eficient al activităţilor şi riscurilor asociate acestora. Toate nivelurile organiza iei necesită a fi luate în considerare în managementul riscului pentru ca măsurile implementate să fie adecvate și să prezinte eficien ă. În același timp, în abordarea riscului, este necesară considerarea tuturor nivelurilor din cadrul organiza iei în interac iunea lor, avându-se în vedere o gestiune bazată pe o continuă comunicare, necesară interdependen ei lor obiective. Figura 1 ilustrează o structură tipică de organizare, ce permite gestionarea riscurilor ce se concentrează la diferitele niveluri: pentru un proiect de investi ie i pentru întreaga afacere.

Figura 1. Niveluri în cadrul organizaţiilor corporative

Întreprindere Strategie de afacere Proiect
Întreprindere
Strategie de afacere
Proiect
Managementul riscului
Managementul
riscului

Riscuri pe termen lung – nivel redus de detaliere implicat

Riscuri pe termen scurt – nivel crescut de detaliere implicat

Managementul riscului poate fi privit a avea o sferă de cuprindere la fiecare nivel al organiza iei cât i în ansamblul întreprinderii. Aprecierea riscurilor la fiecare nivel este dependentă de informa iile disponibile la momentul evaluării, specifice fiecărui nivel; cu cât acestea sunt mai complete și detaliate, cu atât adresarea problemelor asociate riscurilor satisface din perspectiva răspunsului la risc prin prisma măsurilor de adoptat. Cuvântul ”risc” este, adesea, perceput într-o manieră negativă. Cu toate acestea, un management corect al riscului poate fi, în fapt, benefic organiza iei. În managementul riscului trebuie să se considere nu numai amenin ările privite prin prisma pierderilor poten iale, dar i oportunită ile, respectiv câ tigurile poten iale, iar atât câ tigurile cât i pierderile se pot manifesta la fiecare nivel al organiza iei.

Figura 2. Riscul din perspectiva câştigurilor sau pierderilor potenţiale

Pierdere Risc Câştig
Pierdere
Risc
Câştig

În fapt, ”managementul riscului este preocupat de evenimentele viitoare, ale căror

rezultate nu sunt cunoscute cu exactitate. În general, rezultatele pot fi favorabile sau

(prin

nefavorabile,

iar managementul

riscului

este

arta

i

tiin a planificării,

evaluării

2 Merna T., Al-Thani F. (2008), Corporate Risk Management, 6 th Edition, John Wiley &Sons, p. 23.

5

identificare și analiză), de conducere și monitorizare a evenimentel or viitoare pentru asigurarea rezultatelor favorabile” 3 . Ca urmare, un bun proces de management al riscului este proactiv în natura sa și fundamental diferit de un management al crizei (ce vizează rezolvarea de probleme dificile) care este reactiv și este, în principiu, restric ionat la a avea doar câteva op iuni disponibile. Unii autori 4 consideră că un management eficient al riscului trebuie să fie:

propor ionat la nivelul de risc al organiza iei;

aflat în concordan ă cu alte activită i ale afacerii;

cuprinzător, sistematic și bine structurat;

încorporat în procesele afacerii.

Din aceste cerin e se pot desprinde principiile, care sunt fundamentele unei abordări de

succes al managementului riscului într-o organiza ie. O descriere a principiilor de management al riscului este redată în tabelul de mai jos 5 :

Tabel 1. Principii de management al riscului

Principiu

Descriere

Propor ionării Activită ile de management al riscului trebuie să fie propor ionate la nivelul

de risc suportat de organiza ie. Ordonării Gestiunea riscului trebuie să se desfășoare în ordinea realizării activită ilor organiza iei. Comprehensivită ii Pentru a prezenta eficien ă, abordările de management al riscului trebuie să fie comprehensive (să cuprindă toate activită ile afectate de risc)

Încorporării

Activită ile de management al riscului trebuie să se regăsească la nivelul

Dinamizării

organiza iilor. Gestiunea riscului trebuie să fie o activitate dinamică, în sensul creării capacită ilor de a răspunde, în mod adecvat, riscurilor asoci ate evenimentelor în curs de desfă urare, dar i la varia iile condi iilor de risc.

Această abordare de management al riscului se bazează pe ideea că riscul poate fi identificat i controlat. Principiile de mai sus asociate caracteristicilor esen iale ale unui management eficient al riscului trebuie să se regăsească în practică. Prezintă utilitate, de asemenea, identificarea unor principii separate de management al riscului, din punctul de vedere a ceea ce managementul riscului trebuie să însemne, potrivit tabelului de mai sus și, în acela i timp, definirea de principii privind rezultatele de ob inut prin managementul riscului. Din această ultimă perspectivă, a ceea ce trebuie să se ob ină prin managementul riscului, men ionăm:

asigurarea în planul unei bune gestiuni a riscului, în condi iile respectării legisla iei;

sunt în elese i clarificate obiectivele întreprinderii i permit continuitatea activită ii i implementarea de noi activită i;

capacitatea de adoptare a deciziilor, care depind esen ialmente de considera iile în planul riscului (cum sunt cele de investi ii i finan are), iar obiectivele pot fi continuu monitorizate;

capacitatea de planificare a evenimentelor;

eficien a i eficacitatea opera iilor, proiectelor i strategiei întreprinderii.

3 Conrow E. (2003), Effective Risk Management: Some Keys to Success, 2 nd Edition, American Institute of Aeronautics and Astronautics, p. 2. 4 Hopkin P. (2010), Fundamentals of Risk Management – Understanding, Evaluating and Implementing Effective Risk Management, Kogan Page, p. 47. 5 Ibidem.

6

Rezultatele obtenabile prin managementul riscului conduc la func ionarea normală a întreprinderii, fără întreruperea opera iunilor ce caracterizează ciclurile de exploatare, investi ii sau de finan are, reducerea incertitudinii asociată diferitelor decizii d e adoptat prin prisma îmbunătă irii capacită ii de evaluare a diferitelor alternative. Cu alte cuvinte, rezultatul cheie al managementului riscului este reprezentat de îmbunătă irea cadrului de adoptare a deciziilor. Resursele disponibile pentru managementul riscului sunt, însă, limitate, astfel că este necesar să se ob ină un răspuns optim la risc aflat în concordan ă cu metoda de evaluare adoptată. Riscul nu poate fi evitat i fiecare organiza ie necesită ac iune în vederea conducerii acestuia într-un mod în care poate fi justificat nivelului considerat. Gama adecvată de răspunsuri la risc va depinde de natura, mărimea și complexitatea riscului. Analiza și managementul riscului nu se desfășoară numai în întreprinderi, ci corespund multor domenii de activitate (în asigurări, la nivelul societă ilor bancare etc.) iar sporirea importan ei acestora a condus la integrarea gestiunii riscurilor în abordările de adoptare a deciziilor de investi ii i de finan are, ca principale decizii ale managementului financiar. În același context, acestea au devenit o necesitate în planificarea financiară. Din ce în ce mai multe organiza ii solicită expertiză din partea specialiștilor în gestiunea riscurilor pentru identificarea riscurilor poten iale ce înso esc implementarea de proiecte de investi ii i de eviden iere a modului în care riscurile ata ate pot fi controlate la momentul apari iei lor.

1.2 Procesul de management al riscului – identificare, analiză și răspuns

Deși analiza riscurilor s-a intensificat la nivelul multor organiza ii în ultimele decenii, nu s-au implementat încă standarde cu referire la diferitele tehnici sau metode de abordare a riscului. Cu toate acestea, procesul de management al riscului poate fi eviden iat în etape. În acest sens, Chapman și Ward 6 consideră că sunt necesare următoarele etape în procesul de management al riscului, fiecare fiind asociată cu o definire a rezultatelor de ob inut în func ie de scopul urmărit și sarcinile de îndeplinit pentru atingerea acestuia. Definirea. Scopul acestei etape este de consolidare a informa iilor relevante necesare punerii în practică a unui proiect de investi ie sau în vederea continuită ii activită ii întreprinderii, precum i de a completa gama de informa ii disponibile cu altele noi, în eventualitatea absen ei acestora în procesul consolidat. Focalizarea. Această etapă este una de elaborare a unui plan strategic pentru procesul de management al riscului, în care se planifică și modul de gestiune a riscului din punct de vedere opera ional. Clarificarea i în elegerea tuturor aspectelor relevante procesului de management al riscului, documentarea, verificarea și raportarea trebuie să rezulte din această etapă.

Identificarea. Scopul acestei etape este de identificare a riscurilor ce intervin în activitatea întreprinderii, de stabilire a ac iunilor ce trebuie întreprinse în termeni de atitudine proactivă sau reactivă la risc, de identificare a erorilor i solu iilor la acestea. În cadrul acestei etape, trebuie să se identifice elementele (activită ile) cheie expuse riscurilor și conturarea unei atitudini adecvate oportunită ilor sau situa iilor nefavorabile, de caracterizare a acestora, documentare, verificare și raportare. Structurarea. Această etapă constă în testarea presupunerilor ini iale i de a furniza un cadru (structură), dacă este necesar, de o mai mare complexitate. Beneficiile acestei etape constau într-o mai bună în elegere a implica iilor ce rezultă din oricare presupunere

6 Chapman C.D., Ward, S.C. (1997), Project Risk Management: Processes, Techniques and Insights, Wiley & Sons, p. 31-40.

7

simplificatoare privind rela ia între risc, răspuns la acesta și activită il e din planificarea de bază.

Estimarea. În această etapă se identifică ariile supuse unui risc semnificativ, precum și activită ile care pot fi afectate de riscuri. În acest cadru, se constituie o bază pentru în elegerea tipului de risc și de adoptare a deciziilor. Evaluarea. Scopul acestei etape este sintetizarea i evaluarea rezultatelor ob inute în urma estimării riscurilor. În această etapă se analizează, inclusiv pe bază de compara ie, implica iile deciziilor concretizate în răspunsurile la risc și se f ormulează ac iuni de întreprins, pe bază de priorită i, din planificarea de bază și suplimentară. Planificarea. Această etapă corespunde definitivării planificării financiare în vederea implementării activită ilor planificate. Rezultatele acestei etape includ:

un plan de bază a activită ii pe niveluri detaliate în vederea implementării;

estimarea riscului prin prisma oportunită ilor sau aspectelor nefavorabile. Riscul este apreciat în func ie de impactul pe care îl poate exercita în ipoteza în care nu se reac ionează la risc, precum i în func ie de rezultatele obtenabile în condi iile deciziilor proactive sau reactive;

planurile suplimentare proactive i reactive, sunt înso ite de priorită i recomandate, calendare de desfășurare a activită ilor i resursel e necesare, cu definire clară, inclusiv privind momentele de adoptare de decizii urgente și aprecierea impactului;

monitorizarea, controlul și dezvoltarea planurilor de implementare imediată. În acest

cadru, se revizuiesc planurile anterioare și se procedează la o nouă planificare. Cu toate acestea, elementele de strategie a întreprinderii necesită a fi incluse în procesul de management al riscului propus de Chapman și Ward, întrucât riscurile identificate la aceste

niveluri necesită o adresare înainte ca un anumit proiect de investi ie să fie abandonat. Cu scopul sublinierii procesului de management de proiect, PMBOK (2008) dezvoltă, de asemenea, un cadru al procesului de management al riscului, propus a avea, în esen ă, următoarele etape 7 :

identificarea riscului;

analiza și evaluarea riscului;

răspunsul la risc.

1.2.1 Procesul de identificare a riscurilor

Identificarea riscurilor constă în determinarea tipurilor de risc cu impact asupra proiectelor de investi ii, precum i caracteristicile fiecărui tip de risc. Identificarea riscurilor vizează atât riscurile interne cât și cele externe. Se impune identificarea, în special, a principalelor surse de risc cu impact poten ial major asupra unui proiect de investi ie, prin prisma costurilor, timpului de exercitare i implica iilor asupra obiectivelor proiectului. Identificarea riscurilor prin utilizarea informa iilor din trecut sau curente se constituie ca secven ă necesară, incipientă în evaluarea proiectelor și trebuie să aibă loc înaintea analizei detaliate de eficien ă economică și de alocare a riscurilor. Este necesar ca identificarea riscurilor să se efectueze cu regularitate în toate etapele proiectului și, de asemenea, să fie condusă într-un mod similar la nivelul întregii afaceri. Inputuri și outputuri în procesul de identificare a riscurilor (figura 3). Identificarea riscurilor presupune determinarea tipurilor de riscuri ce pot afecta punerea în practică a unei investi ii, precum i documentarea în planul determinării caracteristicilor fiecărui tip de risc. Inputurile în identificarea riscurilor sunt: descrierea produselor fabricate; consultarea

7 PMBOK GUIDE (2008), A Guide to the Project Management Body of Knowledge, 4 th Edition, Project Management Institute (PMI), p. 44.

8

planurilor de afaceri existente. Outputurile sunt: sursele de risc, evenimentele poten ial riscante, efectele riscului prin prisma identificării elementelor economico-financiare afectate de risc.

După identificare riscurilor, este necesară estimarea acestora, folosindu-se informa ia pe care se bazează etapa de identificare, precum i verificarea acurate ei caracteristicilor, cu formularea de op iuni de răspuns l a risc. Scopul acestei etape îl constituie furnizarea cadrului informativ necesar evaluării riscului i de identificare a riscurilor inerente implicate în procesul investi ional. Indiferent de structura organizatorică, gestiunea riscului trebuie asigurată la nivelul conducerii întreprinderii, care dispune de informa iile necesare în care se desfășoară procesul de management al riscului. Participan ii la identificarea riscurilor includ persoanele responsabile pentru realizarea proiectului și care dispun de în elegerea aspectelor tehnico- economice asociate investi iilor i riscurilor ce pot îno i implementarea acestora aflate în interiorul sau exteriorul organiza iei.

Figura 3. Procesul de identificare a riscului

Start
Start

Atribuirea responsabilităţilor în procesul de management al riscului

Definirea proiectului Informaţie de investiţie Acţionari
Definirea proiectului
Informaţie
de investiţie
Acţionari

Procesul de identificare a riscului

Tehnici
Tehnici
Acţionari Procesul de identificare a riscului Tehnici Rezultate din procesul de identificare a riscului: •

Rezultate din procesul de identificare a riscului:

• înregistrarea riscurilor şi caracterizarea lor

• înţelegerea clară a oportunităţilor şi ameninţărilor asociate riscului investiţional de către toţi acţionarii

• formularea de opţiuni iniţiale de răspuns la risc

În procesul de identificare a riscurilor informa ia este indispensabilă; aceasta poate să fie disponibilă (cheltuielile de investi ii, dacă durata de execu ie a lucrărilor nu este una îndelungată, nivelul pre urilor materiilor prime daca sunt stabilite contracte ferme cu furnizorii, cantitatea de produse finite de livrat clien ilor fideli întreprinderii etc.) sau, poate să nu fie disponibilă cu u urin ă. Informa ia poate rezulta i în urma procesării datelor existente la nivelul întreprinderii, care înregistrează riscul proiectelor precedente. Cu cât se dispune de un fundament informa ional mai larg în procesul de management al riscurilor, cu atât mai corecte vor fi rezultatele estimate. Rezultatul acestei etape este reprezentat, în principal, de înregistrarea riscurilor susceptibile a afecta activitatea întreprinderii sau implementarea unui proiect de investi ie. O descriere cuprinzătoare a fiecărui tip de risc, ce permite în elegerea oportunită ilor i vulnerabilită ii, precum i formularea de op iuni ini iale constituie, de asemenea, outputurile acestei etape.

9

1.2.2 Procesul de analiză și evaluare a riscurilor

Analiza și aprecierea riscurilor, prin folosirea diferitelor metode, implică o evaluare a riscurilor cu impact asupra ariei de geneză sau în punctele de manifestare cele mai importante, cât i implica iile acestora asupra întreprinderii, astfel încât să poată fi controlat (figura 4). Evaluarea riscului este o etapă definitorie în gestiunea riscurilor, în care se identifică, analizează și apreciază calitatea planificării financiare în termeni de probabilitate și consecin e, creându-se posibilitatea aprecierii timpului de impact. Rezultatele evaluării constituie inputuri cheie în cele mai multe secven e de gestiune a riscurilor. Este etapa cea mai dificilă și nu pot exista răspunsuri apriori evaluării. Evaluarea se sprijină pe factorii considera i de echipa managerială a exercita implica ii asupra performan elor proiectelor de investi ii i firmei i furnizează estimări asupra probabilită ii de ob inere a rezultatelor urmărite. În acest cadru, devine posibilă inclusiv furnizarea de rezultate asociate diferitelor scenarii. În această etapă, interesul principal este reprezentat de determinarea tipului de risc ce necesită răspuns. Rezultatul etapei de analiză și apreciere a riscurilor constă în evaluarea oportunită ilor ce trebuie considerate sau a aspectelor nefavorabile ce necesită aten ie. În urma acestei etape devine posibilă eviden ierea surselor de risc i permite adoptarea de decizii în planul protec iei la risc sau de acceptare a riscurilor.

Figura 4. Procesul de analiz ă şi estimare a riscului

Rezultate din procesul de identificare a riscului:

• înregistrarea riscurilor şi caracterizarea lor

• înţelegerea clară a oportunităţilor şi ameninţărilorasociate proiectului de către toţi acţionarii

• formularea de opţiuni iniţiale de răspuns la risc

Informaţie Evidenţierea Metode şi tehnici de analiză catitativă Acţionari Procesul de analiză şi evaluare a
Informaţie
Evidenţierea
Metode şi tehnici
de analiză catitativă
Acţionari
Procesul de analiză
şi evaluare a riscului
Metode şi tehnici
de analiză catitativă

Rezultate ale procesului de analiză:

• o înţelegere mai clară a ameninţărilor ce necesit ă răspuns şi oportnităţilor ce trebuie urmărite

• o înţelegere a expunerii la risc de către toţi acţionarii

• riscurile semnificative, cu impact asupra întreprinderii, sunt evaluate

• rezultatele posibile din implamentarea obiectivului de investi?ie sunt evaluate

• distribuţiile de probabilitate a rezultatelor posibile sunt evaluate.

Dawson 8 et al. consideră că obiectivele de management al riscului trebuie să se regăsească în procesul de analiză a riscului. Scopul managementului riscului este de a determina un echilibru între oportunită i i amenin ări, în vederea adoptării celor mai bu ne decizii în favoarea ob inerii de câ tiguri i reducerii riscurilor. Oportunită ile i amenin ările apar dintr-o perspectivă diferită dacă sunt privite de la nivelul întreprinderii sau prin prisma unui proiect de investi ie. Identificarea celor două aspecte ce înso esc riscurile unui proiect trebuie să se bazeze pe obiectivele investi iei, iar cele aflate la nivelul întreprinderii trebuie să

8 Dawson, P.J., Mawdesley, M.J. and Askew,W.H. (1995), A Risk Perspective Approach to Risk Management. A Construction Organisation, ”First International Conference on Construction Project Management”, Singapore.

10

se bazeze pe obiectivele firmei. Cele două seturi de obiective pot fi atât diferite, cât și aflate în interdependen ă. Obiectivele întreprinderii pot include, printre altele, pe termen scurtă,

într -un anumit domeniu de activitate, în timp ce, același obiectiv de

la nivelul proiectului de investi ii poate însemna afectarea profitabilită ii. Dimpotrivă, în condi iile alocării unui volum important de resurse financiare în vederea finan ării unui obiectiv de investi ie, nivelul previzionat al performan elor investi iei va afecta atât pozi ia pe pia ă a întreprinderii cât și mărimea profitului și val oarea ei de pia ă. Ca urmare, în procesul de management al riscului, obiectivele trebuie să fie clar definite la fiecare nivel al organiza iei. În principiu, se pot distinge două tipuri de metode utilizate în procesul de analiză și cuantificare a riscului. Acestea includ analiza calitativă și cantitativă a riscului. Analiza calitativă constă în descrierea riscurilor prin prisma implica iilor asupra întreprinderii. Analiza calitativă a riscului nu presupune o evaluare numerică ci, se descrie natura riscului pentru în elegerea consecin elor acestuia. În acest mod, se permite concentrarea analizei în anumite sfere de activitate și reducerea timpului și eforturilor în estimarea riscurilor în ariile cele mai sensibile la risc. La rândul său, analiza cantitativă a riscurilor implică, adesea, utilizarea modelelor computerizate bazate pe date statistice.

dobândirea de experien ă

1.2.3 Procesul de răspuns la riscuri

Răspunsul la risc implică definirea etapelor de parcurs în condi iile în care riscul reflectat în urma evaluării este asociat oportunită ilor sau, dimpotrivă, amenin ărilor ce necesită solu ionare. Răspunsul asociat amenin ărilor se încadrează, în general, în una din următoarele categorii:

1. Evitarea riscului implică adoptarea de decizii cu impact de îndepărtare a riscului.

Acestea pot fi înfăptuite fie prin eliminarea sursei de risc asociat unui proiect de investi ie, fie prin evitarea proiectelor (activită ilor) ce expun întreprinderea la un risc inacceptabil.

2. Reducerea riscului. Întrucât importan a riscului poate fi eviden iată atât prin prisma

probabilită ii de apari ie cât i prin cea de manifestare a evenimentelor cu impact nefavorabil asupra rezultatelor obtenabile, reducerea riscului poate implica fie reducerea probabilită ii, fie

diminuarea impactului acesteia (sau ambele).

3. Transferul riscului. Proiectele de investi ii sunt caracterizate de un risc specific,

reflectat prin variabilitatea rezultatelor (profiturilor) obtenabile. Întrucât într-un anumit proiect sau sector de activitate a afacerii sunt implica i numero i participan i, se poate admite că fiecăruia îi poate fi ata at o parte din riscul eviden iat, potrivit veniturilor pe care le

încasează. De exemplu, dacă printr-un proiect de investi ie se urmăre te construirea unei instala ii, riscurile asociate construc iei pot fi transferate de la întreprinderea client organizatoare de șantier la furnizorul care efectuează lucrarea dacă acestea trebuie să fie finalizate în intervalul de timp specificat de client. În considerarea acestui risc, furnizorul așteaptă o recompensă. Fără a intra în detaliul riscurilor contractuale, aspectele fundamentale asociate sunt aceleași pentru toate tipurile de transfer al riscurilor, indiferent de modalită ile de facilitare a transferului. În exemplul nostru, partea care de ine cel mai mare control asupra momentului de finalizare a lucrării este furnizorul și, prin urmare, se află într-o pozi ie mai bună de conducere a riscului. La rândul său, clientul va pierde venituri dacă lucrarea nu va fi finalizată la termenul stabilit și, pentru a reduce acest risc, include o clauză de daune în contract astfel încât, în cazul depășirilor de termen, firma să fie recompensată pentru pierderile suferite. Luând în considerare acest risc, furnizorul va majora pre ul de efectuare a lucrărilor din contract, astfel că va deveni mai mare decât cel din absen a clauzei; cu alte cuvinte, transferul

11

de risc nu este gratuit, ci implică, o primă pentru acceptarea riscului. Dacă, însă, întreprinderea anticipează pierderi de venituri mai mari decât prima de risc pe care o suportă, transferul de risc nu mai este justificat în acest mod. Încheierea unei poli e de asigurare este o tehnică răspândită pentru transferul riscului, în care sunt transferate numai consecin ele financiare poten ial nefavorabile ca urmare a riscului și nu responsabilitatea pentru managementul riscului. Pie ele financiare furnizează numeroase instrumente de transfer al riscurilor, prin acoperire la riscuri (hedging). De exemplu, fluctua ia pre ului unui input din ciclul de exploatare poate fi acoperit prin achizi ionarea de op iuni futures (la un pre mai redus decât pre ul curent de pia ă), astfel încât, în eventualitatea cre terii pre ului viitor, op iunea să prezinte efect. Beneficiile rezultate din reducerea pre urilor sunt, însă, diminuate de costul op iunilor futures. Op iunile, futures, op iunile futures, swap -urile etc., sunt numai câteva dintre instrumentele disponibile de acoperire la risc. Practic, transferul riscului are loc asupra unui participant la via a întreprinderii. Transferul riscului nu elimină sau reduce riscurile semnificative sau sursele de risc, dar nici nu se poate efectua un transfer gratuit al riscului. În decizia de transfer al riscului trebuie să se ia în considerare participantul care îl poate conduce cel mai adecvat, eviden iat prin efectuarea unei analize cost/beneficiu al transferului de risc fa ă de op iunea de conducere internă (de către întreprindere) a riscului. 4. Re inerea (acceptarea) riscului. Acceptarea riscurilor se poate realiza în cuno tin ă de cauză sau nu, ultima fiind rezultanta eșecurilor în parcurgerea uneia sau ambelor etape anterioare din procesul de management al riscului (identificarea riscului și estimarea acestuia). Dacă riscul nu este identificat sau, în cazul în care consecin ele poten iale sunt subestimate, considerăm improbabilă posibilitatea evitării, reducerii acestuia sau efectuării unui transfer de risc adecvat. În cazul unei acceptări (re ineri) planificate a riscului, este necesar să se presupună impactul poten ial asociat unui tip de risc. După cum am sugerat mai sus, există o rela ie între risc și rentabilitate astfel că, fără nici o expunere la risc, firma nu se poate dezvolta. O situa ie ideală este aceea în care re inerea riscului s-ar realiza pentru activită ile din care rezultă cea mai mare valoare adăugată a întreprinderii (căruia îi corespunde un risc cu posibilitatea cea mai mare de a fi controlat), cât și pentru activită ile pentru care pot fi implementate procese de management al riscului într-un mod mai eficient de către întreprindere decât prin apelul la diferitele organiza ii externe (întrucât acceptarea i transferul riscului implică suportarea unei prime de risc). Finalmente, re inerea riscului poate fi o op iune eficientă prin prisma costurilor poten iale implicate până la un punct, după care ea poate fi mult mai costisitoare decât benefică pentru întreprindere. Selectarea op iunilor de răspuns la risc. În această etapă a procesului de management al riscului întreprinderea trebuie să evalueze diferitele op iuni (mai sus amintite). Fie că se optează pentru un risc mai mare sau pentru unul mai redus, este necesară implementarea deciziilor adoptate. Outputuri ale procesului de răspuns la risc. Fiecare risc semnificativ trebuie luat în considerare prin prisma activită ilor ce trebuie să le de ină i ce op iuni de răspuns la risc sunt adecvate pentru a putea fi suportate. Cea mai adecvată op iune este aceea care se află în concordan ă cu preferin ele de risc ale ac ionarilor (cu politica de risc a întreprinderii) i , ca urmare, se va alege strategia corespunzătoare de atitudine la risc. În figura de mai jos ilustrăm procesul de răspuns la risc. Managementul riscului în cadrul ciclului de via ă al proiectului. Managementul riscului nu presupune o activitate izolată, ci este un proces dinamic, ce poate fi perfec ionat în mod continuu prin repetarea opera iunilor. Toate procesele de management al riscurilor trebuie să se desfă oare cel pu in odată de -a lungul ciclului de via ă a unui proiect de

12

investi ie (ce cuprinde, executarea lucrărilor de investi ii, punerea în func iune a obiectivului i atingerea parametrilor proiecta i, exploatarea investi iei i dezinvestirea). O aplicare

continuă a principiilor de management la riscului de-a lungul întregului ciclului de via ă

a

proiectului, dar și conducerea adecvată a celor mai timpurii, prezintă un interes deosebit în gestiunea riscului investi ional, creând flexibilitate în adoptarea deciziilor i posibilitatea

planificării modului în care riscurile semnificative pot fi evitate.

Figura 5. Procesul de răspuns la risc

Rezultate din procesul de analiză: • o înţelegere mai clară a ameninţărilor ce necesit ă
Rezultate din procesul de analiză:
• o înţelegere mai clară a ameninţărilor ce necesit ă răspuns şi oportnităţilor ce trebuie urmărite
• o înţelegere a expunerii la risc de către toţi acţionarii
• riscurile semnificative, cu impact asupra întreprinderii, sunt evaluate
• rezultatele posibile din implamentarea obiectivului de investi?ie sunt evaluate
• distribuţiile de probabilitate a rezultatelor posibile sunt evaluate.
Informaţie
Opţiuni de răspuns
la risc
Procesul de răspuns la risc
Metode şi tehnici
de răspuns la risc
Acţionari
Rezultate:
• strategii alternative de gestiune a riscurilor semnificative
• strategii de implementare în fiecare caz
• alocarea riscurilor la nivelul întreprinderii

Gestiunea riscurilor trebuie să se sprijine pe premise realiste (privind mărimea cheltuielilor de investi ii, veniturile anticipate a se realiza potrivit cererii de pia ă a produselor fabricate, preten iile de remunerare a furnizorilor de capitaluri, nivelul infla iei anuale, rata de impozit pe profit, durata de func ionare a investi iei etc.). Analiza riscului bazat pe date nerealiste (adesea, datele încorporate în studiile de fezabilitate sunt prea optimiste) conduc la rezultate neadecvate privind mărimile economice implicate care, dincolo de efectele nefavorabile cu impact asupra sănătă ii financiare a firmei, induce în eroare investitorii i managerii. Managementul riscului presupune acceptarea existen ei riscului. De altfel, considerăm a fi ipotetică afacerea ce s-ar putea considera aflată totalmente în afara riscurilor (suportându-se, cel pu in, riscul de exploatare), astfel că se impune evaluarea riscurilor posibile, indispensabilă managerului financiar în vederea controlul evenimentelor viitoare pentru ca varia ia mărimilor de la dimensiunile celor planificate să nu fie o surpriză. Punctele de vedere asupra riscului și managementului riscului nu sunt, însă, aceleași în toate organiza iile. În tabelul de mai jos 9 ilustrăm diferitele puncte de vedere asupra riscului și managementului riscului provenite din cadrul academic și din practică. Așa de pildă, dacă riscul a fost considerat, în mod tipic, ca o amenin are pentru industrie, punctul de vedere academic încadrează riscul atât în planul oportunită ilor cât i în cel al amenin ărilor, astfel că cele două aspecte trebuie considerate în analiză, permi ând elaborarea de strategii i un management al riscului aplicat cu consecven ă. Orice organiza ie care nu ia în considerare riscurile semnificative cu care se confruntă, va deveni, cu siguran ă, pierdere. Un management adecvat al riscului poate fi considerat sus inător al afacerii în mediul specific de activitate. Falimentele marilor corpora ii petrecute

9 Merna T., Al-Thani F. (2008), Corporate Risk Management, 6 th Edition, John Wiley &Sons, p. 60.

13

în trecut au avut drept cauză fie o estimare greșită a riscului, fie că riscul nu a fost luat în considerare 10 .

Tabelul 2. Punctele de vedere privind riscul și procesul de management al riscului

Puncte de vedere academice

Puncte de vedere ale practicienilor

Riscul este definit prin prisma rezultatelor probabile și variabilită ii lor

Riscul unei activită i poate fi cuantificat prin prisma rezultatelor așteptate

Riscul este un element cheie al managementului strategic

Se admite că managementul riscului este aplicat în mod consecvent

Riscul este cuantificabil

Riscul este definit prin prisma unei decelări poten iale a unei activită i în desfășurare

Experien a i intui ia sunt mult mai apreciate decât modelele matematice de exprimare a ”rezultatelor așteptate”

În general, nu este luat în considerare în mod adecvat în practica managerială

Se aplică diferitele strategii de risc în domeniul afacerilor, în func ie de importan a lor strategică

Factorii de risc sunt subiectul interpretărilor și feeling-ului. Pe rezultatele ob inute se sprijină adoptarea de decizii mai adecvate, iar un rezultat nefavorabil este o greșeală de prim ordin

Dincolo de o anumită formă de pragmatism declarat de diferi ii întreprinzători, riscul este necesar pentru a câștiga. În fapt, managementul riscurilor vizează ameliorarea impactului nefavorabil exercitat de risc și nu înlăturarea lui. Pentru a gestiona riscurile în mod eficient, organizaţiile trebuie să dispună de mijloace de prevenire şi de strategii de răspuns la risc. Strategiile de prevenire a riscurilor se sprijină pe în elegerea inciden ei riscurilor semnificative și de gestiune a lor la niveluri acceptabile. Strategiile de răspuns trebuie dezvoltate pentru a permite adoptarea de decizii adecvate în condi iile manifestării oricărui risc și de a se reduce cât mai mult posibil impactul nefavorabil al riscurilor.

10 Reichmann avea să afirme că: ”Una dintre cele mai importante lec ii pe care am învă at -o vreodată și, pe care nu am învă at-o suficient de timpuriu, este aceea că managementul riscului este probabil cea mai importantă parte a activită ii de conducere” (Reichmann p., (1999), Profile Business, ”Sunday Times”, no. 7, March, Section 3, p. 6).

14

Capitolul 2

SURSE ȘI FORME DE NAIFESTARE A RISCURILOR ÎN AFACERI

2.1 Conceptele de risc și incertitudine

Riscul afectează fiecare aspect al vie ii umane; trăim zilnic alături de risc și învă ăm să îi conducem influen a. În cele mai multe cazuri, acest fapt se bazează pe sim uri comune,

cuno tin e relevante, experien ă

și instinct. În acest capitol subliniem conceptele de risc și

incertitudine prin prisma defini iilor aferente acestora. Avem în vedere, de asemenea, sursele i tipurile de risc cu impact asupra investi iilor i întreprinderii privită ca sumă de proiecte de investi ii implementate la diferite momente de timp, precum i formele de manifestare a riscurilor în afaceri. Din această perspectivă, considerăm impactul diferitelor surse și tipuri de risc prin prisma inciden ei obiective asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii, în expresia riscului economic (eviden iat prin varia ia profitului de exploatare), riscului financiar (reflectat în varia ia profitului net) i riscului de faliment, ca o consecin ă a celor două tipuri de risc și crizei de solvabilitate. Rentabilitatea oricărei activităţi economice, în general, şi în special a celei investiţionale, depinde de mai mulţi factori supuşi incertitudini. Deşi nu este caracteristică numai investiţiilor, incertitudinea însoţește efectuarea de investiţii datorită desfăşurării activităţilor pe perioade lungi, antrenând valori de dimensiuni mari, ceea ce este de natură să conducă la schimbări considerabile privind situaţia economico-financiară a unei întreprinderi. Datorită faptului că rareori sunt disponibile informaţii precise privitoare la randamentul realizabil în urma efectuării unei investiţii, ceea ce rămâne de făcut este estimarea cât mai precisă a matricei posibile de venituri şi cheltuieli pe care le antrenează punerea în practică a unui proiect, precum și a impactului exercitat asupra întreprinderii. Din plasamentele efectuate, investitorii speră ob inerea de venituri de-a lungul unui orizont de timp și, implicit a unui randament (rată de rentabilitate). Veniturile actuale în cursul perioadei de imobilizare a capitalului pot fi diferite de cele sperate, iar această diferen ă conduce la un ecart între randamentele actuale și cele sperate datorată riscului. Dacă, de exemplu, se procedează la efectuarea unui plasament prin cumpărarea de obliga iuni emise de stat (care, teoretic, nu prezintă riscuri) pe o perioadă de un an cu o rată a dobânzii de 6%, investitorul va încasa un randament de 6%. Aceasta este investi ia fără risc, pentru care randamentul la sfârșitul perioadei este egal cu randamentul sperat (figura 1a).

Figura 1. Stare de certitudine sau risc în obţinerea randamentului sperat din investiţii

Randamentul actual este întotdeauna egal cu randamentul sperat

a) Randament cert

Randament sperat

b) Randament supus riscului Această distribuţie măsoară probabilitatea ca randamentul actual să fie diferit
b) Randament supus riscului
Această distribuţie măsoară
probabilitatea ca randamentul actual
să fie diferit
Randament sperat
Randament

15

Spre deosebire, plasamentele în ac iuni sau în activele reale, vor avea randamente diferite de cele sperate - mai mari sau mai mici decât acestea. Distribu ia ratelor de rentabilitate este ilustrată în figura 1b. În general, incertitudinea mărimilor economice poate fi adesea considerată în termeni de probabilitate în condi iile în care se dispune de suficientă informa ie în planul manifestării unui eveniment. Probabilitatea se bazează pe apari ia oricărui eveniment și deci, trebuie să prezinte efect asupra rezultatului evenimentului. Efectul poate fi determinat pe baza cauzei și descrierii apari iei unui eveniment. În figura 2 ilustrăm conceptul de risc în termeni de incertitudine, probabilitate, efect și rezultat.

Figura 2. Conceptul de risc

Figura 2. Conceptul de risc Incertitudinea producerii unui eveniment Efectul evenimentului asupra rezultatului

Incertitudinea producerii unui eveniment

Conceptul de risc Incertitudinea producerii unui eveniment Efectul evenimentului asupra rezultatului Probabilitatea
Conceptul de risc Incertitudinea producerii unui eveniment Efectul evenimentului asupra rezultatului Probabilitatea
Conceptul de risc Incertitudinea producerii unui eveniment Efectul evenimentului asupra rezultatului Probabilitatea

Efectul evenimentului asupra rezultatului

Probabilitatea de manifestare a evenimentului

rezultatului Probabilitatea de manifestare a evenimentului Probabilitate de distribuţie pentru valorile rezultatului
rezultatului Probabilitatea de manifestare a evenimentului Probabilitate de distribuţie pentru valorile rezultatului

Probabilitate de distribuţie pentru valorile rezultatului

Dacă probabilitatea, cauza și efectele unu eveniment pot fi determinate, atunci poate fi calculată probabilitatea de distribu ie. Având în vedere probabilitatea de distribu ie i gama de posibilită i, ansa ca riscul să se manifeste poate fi determinată, astfel că evenimentului îi poate fi redusă incertitudinea. Potrivit autorilor Chapman și Ward (1997), ”toate proiectele implică un risc – proiectul de risc zero nu merită să fie urmărit. Organiza iile care în eleg mai bine natura riscurilor și le pot administra mai eficient nu numai că pot evita dezastrele neprevăzute, dar func ionează în marje mai strânse de interven ie, eliberând resurse pentru alte obiective i dimensionând oportunită ile investi ionale care, în alte condi ii, ar putea fi respinse 11 . Unii autori disting riscul de incertitudine. Așa de pildă, Bussey (1978) notează că ”o decizie poate fi privită a fi subiectul riscurilor când există o gamă de rezultate posibile și când se cunosc probabilită ile ata ate rezultatelor 12 . Din aceeași perspectivă, Merrett și Sykes (1983) admit că ”incertitudinea există atunci când există mai mult decât un rezultat posibil al unei ac iuni, dar pentru care nu se cunosc probabilită ile 13 . Orice decizie ce se adoptă la nivelul întreprinderii prezintă inciden ă în plan financiar. Managerii trebuie să în eleagă dacă sau când rentabilitatea uni proiect justifică riscul asumat și gradul în care consecin ele sub formă de pierderi se pot materializa. La rândul lor, investitorii afla i pe pia a financiară în căutarea de plasamente avantajoase a capitalurilor de care dispun trebuie să urmărească dacă randamentul unei investi ii întrunește dimensiunea minimă a ratei de rentabilitate potrivit riscului la care se expun. În fapt, jucătorii de pe pia a reală și financiară încep să recunoască faptul că riscurile trebuie să fie cuantificate și că informa iile privind proiectele trebuie să fi e disponibile tuturor participan ilor la tranzac ii.

11 Chapman C.D., Ward S.C. (1997), Project Risk Management: Processes, Techniques and Insights, Wiley & Sons, p. 62.

12 Bussey E. (1978), The Economic Analysis of Industrial Projects. Prentice Hall, Englewood Cliffs, NJ, p. 32.

13 Merrett A.J., Sykes A. (1983), The Finance and Analysis of Capital Projects, 2 nd Edition. Longman, London, p. 89.

16

Ca urmare, a sporit importan a acordată identificării riscurilor și cuantificării lor în rela ie cu rata rentabilită ii proiectelor sau întregii afaceri. Cunoscând câ tigurile i/sau pierderile, întreprinderile și furnizorii de capitaluri dispun de capacitatea de a decide când și dacă să adopte o investi ie sau dimpotrivă, să o anuleze.

2.2 Surse de risc în afaceri

Sunt numeroase surse de risc necesare a fi considerate într-o organiza ie, iar acestea trebuie analizate înaintea adoptării deciziilor financiare majore ale întreprinderii. Identificarea surselor de risc prezintă importan ă deosebită întrucât devine astfel posibilă evaluarea riscurilor și procesul de răspuns la risc. În tabelul de mai jos 14 , centralizăm câteva surse de risc cu impact asupra întreprinderii:

Tabel 1. Surse de risc cu impact asupra întreprinderilor

Sursă

Varia ie i incertitudine în/datorită:

Politică Politicile guvernamentale, op iunile publice, varia ia ideologiilor, dogmelo r, dezordinea (război, terorism, greve) Mediu Poluarea (aperi, aerului, solului), zgomotul, legisla ia i practicile cu impact asupra mediului

Planificare Politicile și practicile în domeniul financiar-contabil, utilizarea terenurilor, opinia publică, impactul economico-social

Pia a reală

Cererea de pia ă a produselor/serviciilor (previziunilor), competi ia, uzura

Politici

morală, satisfac ia clien ilor, moda Politica bugetară (a soldului bugetar), fiscală (impozite și cheltuieli publice),

economice

monetară (infla ia, rata dobânzii, rata de schimb valutar)

Financiar Rata de îndatorare a întreprinderii, legea falimentului, dezvoltarea pie ei asigurărilor, capacitatea de împăr ire a riscului Proiect Defini ie, strategie i achizi ii publice, cerin e de performan ă, standarde, metode de conducere, organizare (maturitate, angajamente, competen ă și experien ă), planificare, controlul calită ii, programare, resurse umane

Tehnologică

Proiectarea, eficien a opera ională, fiabilitatea

Umană

Eroare, incompeten ă, ignoran ă, oboseală, capacitate de comunicare, cultură

Naturală

Condi ii neprevăzute de climă, teren, cutremure de pământ, incendii și

Legală

explozii, descoperiri arheologice Revizuirea (varia ia) legisla iei

O sursă de risc constituie orice factor care poate afecta performan ele întreprinderii sau a obiectivelor de investi ii, iar riscul apare când efectul este necunoscut i impactul acestuia este semnificativ asupra investi iilor sau întregii afaceri. Riscurile pot fi specifice la nivelul

întreprinderii, cum sunt cele politice, financiare, legale iar, la nivel de strategie a afacerii, se pot manifesta riscuri economice, naturale, de pia ă ș.a. Apare evident faptul că este necesară

evaluarea riscurilor economice, de pia ă

investi ie. Riscurile proiectelor de investi ii sunt, cel mai adesea, cele opera ionale i tehnologice, însă sursele de variabilitate a mărimilor economice implicate în analiza performan elor financiare aferente unui obiectiv se pot manifesta și de la nivel de întreprindere, dar i invers, în func ie de mărimea activelor ce definesc obiectivul în totalul

și naturale înainte de a se analiza un proiect de

activului economic al firmei. De aceea, înaintea implementării obiectivelor de investi ii se

14 Prelucrare după Merna T., Al-Thani F. (2008), Corporate Risk Management, 6 th Edition, John Wiley &Sons, p. 16

17

impune estimarea riscurilor întreprinderii i de strategie a afacerii, permi ându-se ulterior aprecierea evolu iei riscurilor firmei în condi iile adoptării investi iei. Riscul se poate caracteriza în funcţie de factorii (sursele) ce îl determină şi de dimensiunile pe care le are în manifestarea lui - variabilitatea încasărilor nete ale întreprinderii, de la valorile iniţial estimate, cu caracter subiectiv sau obiectiv. Abaterile de la ceea ce iniţial a fost planificat datorită situaţiilor ce scapă de sub control decidentului pot fi privite ca fiind obiective: reacţia mediului economic, politic, social, cultural, natural, noutatea produselor şi tehnologiei ş.a. În raport cu posibilităţile de estimare, riscul este o apariţie posibilă a unei situaţii pentru care nu se cunosc cu certitudine caracteristicile, dar căruia îi pot fi asociate: un număr de variante posibile de realizare, valorile probabile pentru fiecare variantă, probabilităţile de apariţie a fiecărei valori 15 . Practica dovedeşte că nu pot fi determinate cu exactitate ex-ante toate elementele cu impact asupra rezultatelor financiare: veniturile, cheltuielile, duratele de func ionare a investi iilor, valorile reziduale aferente acestora şi chiar cheltuielile de investiţii pot fi mărimi supuse variaţiei. Ca urmare, în evaluarea proiectelor de investiţii rareori se pot atribui probabilităţi obiective dacă previziunile sunt bazate pe datele din perioadele anterioare, întrucât evenimentele din trecut se pot manifesta în prezent în intensită i diferite, fără să prezinte similitudini cu ceea ce se anticipează. Acesta este motivul pentru care se recunoaşte dominanta subiectivă a riscului anticipat - imposibilitatea determinării cu precizie a tuturor caracteristicilor proiectelor în vederea cuantificării ratei de rentabilitate obtenabilă. Anticipaţiile efectuate în faza de evaluare a proiectelor pot avea surse de eroare și datorită impreciziei determinărilor şi analizelor efectuate, identificate sub dominanta subiectivă a riscului. În cadrul acesteia ca surse suplimentare de risc distingem:

aprecierea pur subiectivă privind riscul specific investiţiilor, ce poate avea ca efect accentuarea aspectelor pozitive sau negative ale alegerii prin favorizarea, de exemplu, a unor investiţii cu un alt grad de risc;

erori de analiză a necesităţii şi oportunităţii investiţiei în planul nivelului cererii, reacţiei concurenţei, precum şi efectuarea unor erori de calcule în această etapă;

estimarea imprecisă a datelor specifice unui anumit proiect de tipul informaţiilor statistice ce descriu evenimente trecute şi anticiparea greşită a acestora (nivelul inflaţiei, cursului valutar, ratei dobânzii);

apelarea la unele metode mai simple dar mai puţin riguroase de construcţie a unor

indicatori de apreciere a eficienţei, recursul la relaţii matematice liniarizabile pentru simplificarea calculelor, ş.a. Chiar şi metoda probabilităţilor de apreciere a riscului considerată ca „obiectivă”, face apel la estimări subiective aparţinând diferiţilor specialişti, stabilindu-se şansele de realizare/nerealizare a unor parametri, făcându-se apel la experienţa şi intuiţia evaluatorilor. Se înţelege că probabilităţile sunt destinate unor evenimente particulare şi nu pot fi perfecte astfel că, decidenţii trebuie să urmărească şi anumite marje de eroare. Nivelul erorilor de estimare şi riscul investiţional sporesc în raport cu orizontul temporal, cu mărimea sau unicitatea proiectului. Fiecare investiţie în activele reale are un risc specific ce poate fi diferit de cel al firmei pe care, de regulă, îl amplifică în funcţie de amploarea acestuia în raport cu dimensiunea de ansamblu a întreprinderii, rareori îl temperează. Este un fapt cunoscut că incertitudinea, instabilitatea generală a mediului economic reprezintă factori cu impact nefavorabil asupra investiţiilor. În practică se recunoaște faptul că investiţiile în activele imobilizate pot fi mult mai greu dezafectate decât implementate. De altfel, în ultimele decenii se acordă o importan ă în creștere acestor factori, arătându -se că

15 D. Zaiţ, Fundamentele economice ale investiţiei, Editura Sanvialy, Iaşi, 1996, p. 230.

18

sunt implicate costuri sau chiar este imposibil de a reveni asupra unei decizii după ce s-a trecut la etapa de implementare a unei investiţii. În acest context, se constată preocuparea investitorilor de a amâna punerea în practică a obiectivelor de investiţii şi de a aştepta pentru a intra în posesia de noi informaţii, în vederea evitării unor greşeli care s-ar putea repercuta nefavorabil asupra situaţiei firmei, mai ales sub aspect financiar. Pe de altă parte, ”valoarea de aşteptare” suferită de investitor, în condi iile în care amână punerea în practică a proiectelor, poate fi considerabilă, în special în mediile economice caracterizate de mare instabilitate, ceea

ce poate conduce, în cazul neadoptării deciziei de investiţie, la pierderi de venituri care, în altfel de condiţii (prin investire), s-ar fi realizat. De aceea, cuantificarea fenomenului risc prin folosirea celor mai adecvate metode și asumarea acestuia sau protecţia la risc, prezintă însemnătate prin prisma influenţei asupra valorii proiectelor și, prin aceasta, asupra întreprinderii. În acest cadru, definirea obiectivelor de realizat prin investi ii în cadrul firmei, inclusiv

din perspectiva

a riscurilor investi ionale. Punctele de vedere diferite în planul obiectivelor sunt ele însele surse de risc i e ec. E ecul de a confirma nivelele minime de performan ă generează un risc specific acestei dimensiuni. De aceea, se impune considerarea obiectivelor tuturor participan ilor implica i în procesul investi ional, în spe ă, punctul de convergen ă a acestora în vederea gestionării adecvate a riscurilor.

criteriilor de performan ă, prezintă inciden ă asupra intensită ii de manifestare

2.3 Forme de manifestare a riscurilor în afaceri

În adoptarea deciziei de investiţie interesează riscul pe care îl incumbă viitorul obiectiv, indiferent dacă priveşte o simplă înlocuire a echipamentelor de produc ie i, cu atât mai mult pentru proiecte de modernizare sau de expansiune pentru care sunt necesare spre alocare un volum sporit de resurse financiare. Având în vedere dimensiunile riscurilor pe care le implică, riscul individual al proiectelor poate fi încadrat în următoarele categorii reprezentative, în funcţie de tipul investiţiei:

riscul zero sau cel considerat minim, caracteristic plasamentelor în obligaţiuni ale administraţiilor de stat;

riscul redus, ataşat investiţiilor de înlocuire. Se consideră că aceste proiecte au un grad de risc apropiat de cel al firmei. Însă înlocuirile cu echipamente noi, cu caracteristici total diferite de cele existente (parametri tehnici, preţ, randament) prezintă, în mod evident, riscuri mai mari;

riscul mijlociu, specific investiţiilor de modernizare a liniilor tehnologice existente;

riscul înalt, caracteristic investiţiilor de expansiune efectuate pentru cucerirea de noi pieţe de desfacere;

riscul foarte ridicat, specific inovării bazată pe cercetare-dezvoltare ale cărei rezultate

sunt supuse celei mai mari incertitudini. Riscul individual al unei investiţii este determinat, în principal, de variabilitatea efectelor (profiturilor) obtenabile din exploatarea acesteia, recunoscându-se că este mai uşor de determinat decât riscul de firmă sau de piaţă. În funcţie de consecinţele investiţiei asupra situaţiei financiare a firmei, riscul de exploatare (economic) se distinge prin sensibilitatea rezultatului exploatării la dimensiunea volumului de activitate (produc iei), cu exercitarea influenţei asupra ratei de rentabilitate din

exploatare. În același cadru, dacă avem în vedere mărimile ce caracterizează profitul din

asupra varia ie i acestuia, implicit asupra

exploatare, pot fi reflecta i factorii cu inciden ă riscului exploatării:

Profit din exploatare = Venituri din exploatare - Cheltuieli din exploatare

19

Astfel, variabilitatea profitului din exploatare este datorată:

variabilită ii cererii: cu cât cererea pentru produsele fabricate de întreprindere este mai instabilă, cu atât veniturile vor deveni mai volatile, iar riscul de exploatare mai însemnat;

variabilitatea pre ului de vânzare, ca urmare a instabilită ii pie ei sau apari iei de noi competitori pe pia ă și reducerii neprevăzute a acestuia antrenează, de asemenea, creșterea riscului de exploatare;

variabilitatea costurilor intrărilor (aprovizionărilor), în sensul că întreprinderile ce se aprovizionează la costuri incerte (încorporând i efectele infla iei) sunt expuse la un risc economic ridicat;

capacitatea limitată de ajustare a pre urilor produselor finite la costurile unitare ale intrărilor sporește riscul de exploatare;

propor ia cheltuielilor fixe în cadrul cheltuielilor totale - dacă propor ia cheltuielilor

fixe este semnificativă și nu se pot diminua pe măsură ce scade cererea pentru produsele fabricate, riscul de exploatare se majorează. Riscul de exploatare este principalul risc al unei investiţii și întreprinderii. Variabilitatea rezultatelor din exploatare este determinată, deci, de impactul vânzărilor suplimentare cu piaţa concurenţială şi de imprevizibilitatea condiţiilor noi de activitate (aprovizionare, producţie, comercializare). De aceea, proiectele de expansiune prezintă, în principiu, un mai mare risc al afacerii faţă de riscul asociat investiţiilor de înlocuire a unor tehnologii sau de modernizare a celor existente, ultimele având, cel mai adesea, au un risc al afacerii egal cu cel al firmei. În cadrul riscului de exploatare, distingem o componentă determinată de incertitudinea referitoare la rata reală de înlocuire a mijloacelor fixe aferente unei investiţii, după ce s-a trecut la etapa exploatării, datorată uzurii fizice şi morale specifice, ce poate impune ulterior cheltuieli sporite de întreţinere şi reparaţii sau, chiar înlocuirea echipamentelor ca urmare a uzurii morale. Aceste elemente de risc necesită a fi cuantificate în faza proiectării pentru diminuarea impactului nefavorabil datorat unor eforturi financiare sporite faţă de efectele pozitive concretizate în rezultatele financiare generate de funcţionarea investiţiei adoptate. Stăpânirea riscului de exploatare presupune obţinerea unui nivel cât mai mare al producţiei, în condiţiile unui raport corespunzător între cheltuielile fixe şi cele variabile. Este cunoscut faptul că o întreprindere care înregistrează cheltuieli fixe foarte ridicate va avea rezultatele mai volatile, fiind expusă la un risc de exploatare crescut. Dacă producţia este scăzută, firma nu va putea să repartizeze cheltuielile sale fixe asupra unui număr suficient de produse, astfel că va obţine pierderi însemnate. Invers, dacă piaţa şi activitatea permit o producţie ridicată, cheltuielile fixe sunt repartizate asupra unei producţii suficiente, putându- se obţine beneficii. Structura cheltuielilor şi cifra de afaceri antrenează, deci, riscuri specifice care dau dimensiunea riscului de exploatare. De i nu este specific obiectivelor de investi ii, ci întreprinderii, riscul financiar generat de finan area investi iilor prezintă inciden ă la nivelul firmei dacă antrenează sporirea îndatorării totale a acesteia în condi iile unei rate de rentabilitate economică (exprimată ca raport între profitul exploatării și totalul resurselor) ce nu sporește pe măsura creșterii cheltuielilor financiare. Creşterea îndatorării (raportului între datoriile financiare totale, purtătoare de dobânzi fa ă de mărimea capitalurilor proprii) în vederea finanţării investiţiilor amplifică dispersia rezultatelor şi suscită un risc financiar propriu. În același cadru, riscul financiar se poate manifesta inclusiv prin riscul valutar și riscul de rată a dobânzii, legate de evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale şi de evoluţia posibilă a ratei dobânzii (generate de mediul extern întreprinderii). În consecin ă, riscul financiar este expresia variabilită ii profitului net i

se poate manifesta prin:

20

riscul lipsei de rentabilitate economică, în cazul debitorilor ce nu sunt capabili să achite dobânzile la credite urmare a unui profit de exploatare insuficient;

riscul de rată a dobânzii, ce prezintă influen ă suplimentară în planul sporirii riscului financiar;

riscul de curs valutar, rezultat din operaţiunile realizate în monedă străină, ce

antrenează pierderi (câștiguri) posibile legate de evoluţia nefavorabilă (favorabilă) a cursului de schimb. De exemplu, o întreprindere exportatoare ce realizează vânzări în străinătate şi facturează în devize riscă o pierdere din schimb dacă moneda străină utilizată se depreciază în raport cu moneda naţională și invers. Creşterea îndatorării în structura financiară a firmei și amplificarea dispersiei profitului net conduc la sporirea preten iilor de remunerare a furnizorilor de capitaluri (acţionari şi creditori). Ei se aşteaptă, în consecin ă. la o remunerare mai avantajoasă a plasamentelor lor, datorită creşterii speranţelor de rentabilitate în ipoteza unei evoluţii viitoare favorabilă a firmei. Ca urmare, este necesară stăpânirea riscului financiar, prin adoptarea unei structuri financiare a întreprinderii cu un nivel al împrumuturilor aflat în concordanţă cu mărimea profitului estimat. Când întreprinderea contractează noi datorii, ea se obligă să obţină beneficii suplimentare pentru a asigura plata dobânzilor şi rambursarea împrumuturilor. Dacă activitatea întreprinderii are ca rezultat un profit al exploatării nesatisfăcător, firma va fi afectată de plata dobânzilor, punând în dificultate rambursarea împrumuturilor urmare a unui profit net insuficient. Din contră, dacă profitul exploatării este îndestulător pentru plata dobânzilor, profitul net rezultat va permite fără dificultate rambursarea capitalurilor împrumutate, conducând inclusiv la sporirea rentabilităţii financiare a întreprinderii. Rela ia între profitul net și cel de exploatare poate fi eviden iată (excluzând elementele de rezultat financiar și extraordinar) astfel:

Profit net = Profit din exploatare - Cheltuieli financiare - Impozit pe profit

Pentru diminuarea riscului financiar existent se poate proceda la finan area în prezent

a întreprinderii prin majorarea aportului adus de ac ionari i cre terii, în consecin ă a capitalurilor proprii. La rândul său, riscul valutar fi controlat, prin cumpărare de valută, acordare de credite

în valută (operaţiuni swaps), cumpărare de contracte cu termen ferm (operaţiuni futures) sau

prin cumpărare de contracte opţionale în valută (options) corespunzătoare poziţiei (inverse) şi egală cu mărimea soldului de acoperit în viitor. Stăpânirea riscului financiar al întreprinderii se impune cu atât mai mult cu cât riscul prezent îi periclitează dezvoltarea. În principiu, se poate admite că volumul cheltuielilor de investiţii dintr-o anumită perioadă se diminuează odată cu majorarea variabilităţii încasărilor

nete, inclusiv în favoarea creditorilor. Această situaţie este, în special, caracteristică firmelor

ce prezintă un nivel redus al profiturilor nete, apărând necesară, în absenţa altor posibilităţi de finanţare a investiţiilor, opţiunea pentru îndatorare. Aversiunea la risc şi diminuarea, în consecinţă, a cheltuielilor de investiţii se poate manifesta dacă acoperirea necesarului de finanţare se dovedeşte a fi dificilă prin prisma costurilor mai mari de capitaluri conducând la abandonarea unor proiecte. Este recunoscut şi faptul că riscul de ireversibilitate, determinat de imposibilitatea de

a reveni asupra deciziei de investiţie după ce s-a ajuns în faza de implementare şi de a

recupera în totalitate costurile suportate până în această etapă, se manifestă cu impact nefavorabil asupra nivelului cheltuielilor de investiţii și dezvoltării firmei. În condiţiile unor

costuri majorate de finanţare asociate unei mai mari variabilităţi a fluxurilor financiare este necesar ca elementele de cheltuieli aferente imobilizărilor din cadrul necesarului de finanţat al investiţiei, precum şi cele de exploatare să fie analizate riguros în deciziile cu privire la managementul riscului. În afară de aceasta, pot fi adoptate decizii şi cu privire la modalitatea

21

diminuare a dispersiei unor costuri cu efect de reducere a variabilităţii fluxurilor financiare viitoare, însoţite de optimizarea cheltuielilor de capital. Prezenţa îndatorării şi sporirea acesteia în structura financiară a întreprinderii adânceşte riscul economic (de exploatare), având drept consecinţă o mai mare vulnerabilitate a trezoreriei, care poate să determine incapacitatea de plată a firmei cu apariţia riscului de faliment. Deşi criza de solvabilitate - fie şi ca urmare a dezechilibrului maselor bilanţiere de aceeaşi durată - nu conduce întotdeauna la faliment, aceasta antrenează costuri specifice care afectează valoarea întreprinderii. Se înţelege că decizia de investiţie se adoptă pentru o perspectivă sănătoasă a activităţii firmei. Însă, dacă după punerea în funcţiune a acesteia conjunctura se dovedeşte a fi mai puţin favorabilă decât cea prevăzută, conducând la nerealizarea încasărilor scontate, se poate ajunge la situaţia de neonorare a obligaţiilor faţă de creditori, furnizori şi diferiţi creanţieri, astfel încât riscul decapitalizării şi de faliment pot deveni iminente. În condiţiile unor cheltuieli importante de investiţii ce conduc la modificarea structurii financiare a întreprinderii este necesară aprecierea riscului global al firmei, cu luarea în considerare a riscului pe sectoare de activitate: specific activităţilor existente şi cel ataşat investiţiilor. Riscul firmei apare ca fiind efectul probabil al riscului unei noi investiţii asupra celui total, fără a ţine seama de efectele diversificării personale a portofoliului acţionarilor. Privit chiar în absenţa interrelaţiei cu viitoarele investiţii, riscul de firmă este determinat de succesul sau insuccesul programelor de marketing, de uzura morală a echipamentelor, de acţiuni de justiţie, de greve şi alte evenimente care au loc în cadrul firmei, reflectându-se în riscurile exploatării, în cel financiar sau, de faliment. Creşterea dimensiunii întreprinderii prin adoptarea proiectelor de investiţii va avea un impact mai mult sau mai puţin important asupra riscului total al firmei, în funcţie de natura, dimensiunile şi caracteristicile proiectelor datorită unei mari dispersii a rezultatelor globale. Stăpânirea riscului de firmă poate fi realizată similar obiectivelor de investi ii, dar inclusiv prin diversificare, prin investirea concomitentă în obiective mai puţin riscante. Riscul de piaţă, sau beta, este specific unui obiectiv de investi ie, fiind evaluat din punctul de vedere al unui investitor ce deţine un portofoliu foarte diversificat. Riscul rămas după diversificare este acela al pieţei, fiind un risc inerent, ce se manifestă mai ales în condiţii de recesiune economică şi este reflectat prin variaţia ratei dobânzii, inflaţie, război ş.a., afectând toate firmele simultan dintr-o economie. Putem aprecia că, în principiu, riscurile individuale ale obiectivelor de investi ii, firmei i de pia ă sunt corelate: dacă situaţia generală a economiei este favorabilă dezvoltării afacerilor, dovedindu-se a fi un mediu propice în acest sens, la fel se va manifesta şi asupra situaţiei financiare a întreprinderii, iar implementarea în practică a proiectelor de investiţii poate avea succes prin prisma obţinerii unor rezultate favorabile ac ionarilor.

22

Capitolul 3

METODE DE REFLECTARE A RISCURILOR ÎNTREPRINDERII

3.1 Metode de reflectare a riscului de exploatare

3.1.1 Reflectarea riscului de exploatare prin punctul critic

Reflectarea riscului de exploatare ce rezultă din implementarea proiectelor de investi ii sau, a întreprinderii în ansamblul său, poate fi realizată prin utilizarea diferi ilor indicatori ce eviden iază inciden a variabilită ii veniturilor i compozi iei cheltuielilor de exploatare asupra profitului din exploatare ce poate fi ob inut de întreprindere. Riscul de exploatare )economic) corespunde varia iilor aleatorii ale cifrei de afaceri (fără TVA) care afectează previziunile relative la diferite criterii de gestiune (profit din exploatare, rentabilitate economică). Punctul critic, dispersia profitului din exploatare și gradul de levier opera ional pot reflecta riscul de exploatare a întreprinderii. Punctul critic (punctul mort, break–even point) corespunde cifrei de afaceri care egalează totalitatea cheltuielilor de exploatare ale unei perioade, iar rezultatul este nul. Astfel, punctul mort evidenţiază nivelul minim de activitate la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere. Numai depăşind acest nivel, din activitatea întreprinderii va rezulta profit. Ca urmare, analiza punctului mort permite determinarea nu numai nivelul minim al cifrei de afaceri ce necesită a fi ob inută astfel încât firma să die expusă riscului de a lucra în pierdere, dar și dimensionarea capacităţilor de producţie optime şi stabilirea unei cifre de afaceri care conduce la un anumit nivel al profiturilor. Structura cheltuielilor, respectiv repartiţia lor între cheltuielile fixe şi variabile în raport cu cifra de afaceri exercită influenţă asupra profitului şi rentabilităţii firmei, ceea ce justifică necesitatea determinării punctului mort. Cheltuielile fixe (privind drepturile salariale ale personalului administrativ, utilităţi, chirii, cheltuieli privind amortizarea activelor imobilizate etc.) sunt independente de nivelul activităţii sau cifrei de afaceri, iar cele variabile (cheltuieli privind materiile prime şi materialele, salariile personalului direct productiv, comisioane pentru vânzări ş.a.) depind de nivelul producţiei. Structurarea cheltuielilor în fixe şi variabile în vederea aprecierii punctului critic se realizează pe termen scurt, admiţând preţul constant al produselor finite (indiferent de nivelul producţiei fabricate şi vândute) şi o mărime constantă a cheltuielilor variabile unitare (p, v = constant). Punctul critic corespunde nivelului de activitate (cifrei de afaceri) pentru care întreprinderea nu realizează nici pierdere nici profit La punctul critic, cifra de afaceri este egală cu suma cheltuielilor variabile şi fixe:

CA cr = C V + C f

p q

cr

v q C

cr

f

în care, CA cr – cifra de afaceri la punctul critic; C v – cheltuieli variabile; C f – cheltuieli fixe; p – preţul de vânzare unitar; q cr – numărul total de unităţi produse şi vândute la punctul critic; v – cheltuieli variabile unitare. Relaţia de mai sus poate fi scrisă sub forma:

ceea ce permite estimarea cantităţilor de produse finite la punctul critic:

p

q

cr

v

q

cr

F

0

 

p

v

q

cr

F

0

q cr

F

p

v

23

Acesta este volumul fizic al producţiei din vânzarea căreia se poate acoperi totalul cheltuielilor (fixe şi variabile), iar rezultatul exploatării este nul. Graficul din figura 4 oferă managerului posibilitatea de a analiza stabilitatea profitului din exploatare în raport cu aceşti parametri.

Figura 1. Reprezentarea grafică a punctului critic CA, C f , C v CA C
Figura 1. Reprezentarea grafică a punctului critic
CA, C f , C v
CA
C f + C v
C v
C f
0
q cr (CA cr )
Număr produse vândute (q)
Pierdere
Profit

Practic, la q cr , întreprinderea nu degajă nici pierdere nici profit. Instabilitatea profitului este cu atât mai mare cu cât întreprinderea se află mai aproape de punctul său critic. Când nivelul de activitate (CA) se află în vecinătatea punctului critic, o mică variaţie a cifrei de afaceri antrenează o mare variaţie a profitului. Dacă q < q cr , costurile depăşesc cifra de afaceri, iar întreprinderea lucrează în pierdere. Dacă q > q cr , costurile sunt compensate de o cifră de afaceri suficient de mare pentru a se degaja profit. Cu cât volumul producţiei, q, este mai mare faţă de acest punct critic, cu atât mai mult profitul exploatării va creşte. În practică, se ţine seama de faptul că preţul de vânzare unitar – rezultat din confruntarea cererii şi ofertei de aceleaşi produse pe piaţă - nu poate rămâne constant. De pildă, în cazul unei scăderi (neprevăzute) a cererii pe piaţă, preţurile se vor diminua. Acest fenomen poate fi însoţit de o întârziere a plăţilor, de creşterea stocurilor şi provizioanelor pentru exploatare şi pentru riscuri şi cheltuieli. Ca urmare, cheltuielile relativ constante sporesc considerabil, iar profitul poate înregistra o scădere semnificativă. În consecinţă, nivelul punctului critic va creşte, iar în reprezentarea grafică acesta se va deplasa spre dreapta pe axa absciselor. În celălalt caz, când cererea produselor pe piaţă creşte, preţurile şi implicit profitul se vor majora, determinând reducerea punctului critic, reprezentat grafic printr-o deplasare spre stânga a axei absciselor. Astfel, se poate constata că punctul critic nu are o mărime statică, în sensul că nu poate exista un punct critic absolut, având însă un nivel determinabil pe un anumit orizont de calcul. Dacă întreprinderea urmăreşte realizarea unui anumit nivel al profitului, P exp = CA – (C f + C v ), este necesară dimensionarea cifrei de afaceri, CA, corespunzătoare:

CA P

exp

C C

f

v

În acest caz, admiţând p – preţul produselor finite, cantitatea q necesară a se fabrica reprezintă:

q

 

p

P

exp

C

f

 

q

v

q

P

exp

C

f

p

v

P

exp

C

f

m

cv

în care, m cv – marja unitară a cheltuielilor variabile.

Exemplul: O întreprindere urmăreşte fabricarea unui produs al cărui preţ de vânzare unitar este estimat la 7,4 lei/kg. Pentru realizarea acestuia sunt necesare cheltuieli variabile

24

unitare de 3,4 lei/kg şi cheltuieli fixe în sumă de 80.000 lei. Admiţând că preţul produselor şi cheltuielile variabile unitare rămân constante, indiferent de nivelul producţiei, iar produsele realizate se vând în totalitate, se urmărește:

estimarea cifrei de afaceri la punctul critic;

nivelul profitului care se poate ob ine dacă firma sporește cu 10% cifra de afaceri;

nivelul cifrei de afaceri necesar a fi ob inută pentru realizarea unui profit de 24.000 lei;

estimarea cifrei de afaceri necesară pentru men inerea profitului anterior. Datele de mai sus ne permit construirea următorului tabel:

Tabel 1. Evoluţia cheltuielilor în funcţie de nivelul producţiei şi cifrei de afaceri

q (kg)

p (lei/kg)

CA (lei)

v (lei/kg)

C V (lei)

C f (lei)

C t (lei)

14.000

7,4

103.600

3,4

47.600

80.000

127.600

16.000

7,4

118.400

3,4

54.400

80.000

134.400

18.000

7,4

133.200

3,4

61.200

80.000

141.200

20.000

7,4

148.000

3,4

68.000

80.000

148.000

22.000

7,4

162.8000

3,4

74.800

80.000

154.800

24.000

7,4

177.600

3,4

81.600

80.000

161.600

26.000

7,4

192.400

3,4

88.400

80.000

168.400

Datele tabelului relevă faptul că cifra de afaceri la punctul critic este CA cr = 148.000 lei. La acest nivel, întreprinderea nu va obţine profit din exploatare şi nici pierdere, cifra de afaceri egalând suma totală a cheltuielilor de exploatare, C t = C v + C f = 68.000 + 80.000 = 148.000 lei, la care producţia anuală este de 20.000 kg/an. În mod firesc, pentru a obţine profit, firma trebuie să realizeze un volum sporit al producţiei. Astfel, profitul obtenabil la o creştere cu 10% a cifrei de afaceri, CA = 148.000 1,1 = 162.800 lei, în condiţiile menţinerii aceluiaşi nivel al marjei cheltuielilor variabile unitare va fi: CA – C t = 162.800 – (74.800 + 80.000) = 8.000 lei. Dacă firma urmăreşte realizarea unui anumit nivel al profitului, de exemplu, de 24.000 lei atunci, se poate aprecia nivelul corespunzător al cifrei de afaceri. Astfel, CA – C v = C f + P exp = 80.000 + 24.000 = 104.000 lei, deci CA - Cv = q(p v) = 104.000 q 104.000 /(7,4 3,4) 26.000 kg/an, ceea ce înseamnă că CA 26.000 7,4 192.400 lei.

În condiţiile în care firma urmăreşte estimarea cifrei de afaceri pentru a menţine profitul anterior dacă este necesară creşterea cheltuielilor fixe, de exemplu, cu 20.00 lei, marja asupra cheltuielilor variabile reprezintă: 24.000 + 80.000 + 20.000 = 124.000 lei. Admiţând menţinerea marjei asupra cheltuielilor variabile unitare, de 7,4 - 3,4 = 4 lei/kg, cantitatea de produse necesară a se fabrica reprezintă 124.000/4 = 31.000 kg/an, ceea ce este echivalent cu o cifră de afaceri, CA = 7,4 31.000 = 229.400 lei. Piscul scade odată creşterea cifrei de afaceri, care trebuie să fie mai mare decât cea aferentă punctului critic. Compararea cifrei de afaceri necesară a se realiza cu cifra de afaceri corespunzătoare punctului critic permite o reflectare a riscului de exploatare a firmei, în funcţie de mărimea indicelui de siguranţă, I s , rezultat:

I

s

CA

CA

cr

CA

cr

100

sau,

I

s

q

q

cr

q

cr

100

Din punct de vedere statistic s-a constatat că dacă I s < 10%, întreprinderea prezintă un risc de exploatare ridicat. I s cuprins între 10 şi 20% arată o situaţia instabilă, iar I s de cel puţin 20% reflectă o situaţie confortabilă a firmei în raport cu punctul critic. În exemplul de mai sus, dacă firma urmărește realizarea unei cifre de afaceri de

192

400

lei, iar cifra de afaceri la punctul critic este de 148.000 mii lei, indicele de siguran ă

este:

25

I s

192.400

148.000

148.000

100

30,00%

ceea ce însemnă că realizarea unei cifrei de afaceri cu 30,700% mai mare decât cea la punctul critic poate fi admisă a fi o situa ie confortabilă firmei prin prisma probabilită ii reduse de a

înregistra pierderi.

3.1.2 Reflectarea riscului din exploatare prin dispersia profitului din exploatare

În general, cu cât dispersia rezultatului ob inut dintr-o activitate este mai mare, cu atât mai mare este riscul aferent acelei activită i. Determinarea clasică a dispersiei este ecartul tip (fa ă de medie) iar cu cât aceasta, asociată profitului din exploatare, este mai mare, cu atât riscul economic este mai ridicat.

Exemplu: Cifra de afaceri sperată a se realiza de întreprindere prezintă o valoare medie de E(CA) = 1.000 unită i monetare (u.m.), iar abaterea de la medie, 100 u.m.

CA

Cheltuielile variabile reprezintă 80% din cifra de afaceri. Este necesară determinarea abaterii standard a profitului din exploatare i interpretarea rezultatului ob inut. Admitem că valoarea medie a CA este x. În condi iile datelor de mai sus, profitul de exploatare devine:

Cifra de afaceri

x

Cheltuieli variabile de exploatare Cheltuieli fixe de exploatare

0,8x

150

Profitul exploatării, P exp

0.2x - 150

Dispersia profitului din exploatare în jurul mediei este:

2

P exp

 

2

(0,2x

150)

0,2

2

2

(x)

P exp

0,2 (x)

0,2

100

20

u.m.

iar valoarea medie a profitului din exploatare este:

E(P exp ) = 0,2 E(CA) – 150 = 0,2 1.000 – 150 = 50 u.m. Dacă întreprinderea urmărește realizarea unui profit din exploatare mai mare de 30 u.m., atunci, poate fi calculată probabilitatea utilizând scorul Z (a se vedea capitolul 4), care reprezintă: (30 – 50)/20 = -1,0. La această mărime (folosind anexa 1) probabilitatea este 1 - 0,1578 = 0,8422 (84,22%).

Generalizare: Având în vedere dependen a directă a profitului din exploatare de cifra de afaceri și de structura cheltuielilor, se poate demonstra că dispersia profitului de exploatare este o mărime direct propor ională cu dispersia cifrei de afaceri i propor ia cheltuielilor. Astfel notând cu x cifra de afaceri și având în vedere că mărimea cheltuielilor variabile depinde de aceasta, marja asupra cheltuielilor variabile (diferen e între cifra de afaceri i cheltuielile variabile) va fi ax, iar profitul din exploatare va fi:

Marja asupra cheltuielilor variabile Cheltuieli fixe de exploatare

ax

C f

Profitul exploatării, P exp

ax - C f

Ca urmare,

 

P exp

a

2

P exp

(x).

 

2

(ax

C

f

)

 

2

(ax)

a

2

2

(x) , de unde rezultă că:

Aceasta înseamnă că, cu cât dispersia cifrei de afaceri este mai mare iar cheltuielile variabile mai reduse, cu atât variabilitatea profitului din exploatare va fi mai mare.

26

3.1.3 Gradul de levier opera ional – metodă de reflectare a riscului de exploatare

Am observat că dincolo de atingerea punctului critic, pentru o anumită proporţie a cheltuielilor fixe din totalul cheltuielilor, creşterea producţiei va antrena sporirea profitului. Considerând, însă, atât varia ia cifrei de afaceri cât i a structurii cheltuielilor, nivelul profitului va cunoaşte, de asemenea, oscila ii. Varia ia profitului exploatării depinde de varia ia produc iei i de proporţia cheltuielilor fixe din totalul cheltuielilor.

Exemplul 1: Considerăm o întreprindere care produce 1 unitate de produs finit cu preţul de vânzare de 100 lei. Pentru realizarea producţiei firma efectuează cheltuieli fixe şi variabile. Cheltuielile variabile (unitare) sunt de 40 lei. În acest caz, întreprinderea dispune de 100 – 40 = 60 lei pentru acoperirea cheltuielilor fixe, la fiecare unitate de produs finit (marja unitară a cheltuielilor variabile). Presupunem că mărimea cheltuielilor fixe este de 20.000.000 lei. În condiţiile în care firma produce şi vinde 250.000 unităţi (bucăţi) produse finite, va înregistra o pierdere de 250.000(100 - 40) – 20.000.000 = 5.000.000 lei. Dacă, însă, va produce şi vinde 1.000.000 bucăţi produse finite, va înregistra un profit de 1.000.000(100 - 40) – 20.000.000 = 40.000.000 lei. Firma trebuie să producă şi să vândă cel puţin 1/3 milioane bucăţi produs finit pentru acoperirea cheltuielilor fixe: 1.000.000/3(100 – 40) = 20.000.000 lei. Producând şi punând în vânzare mai mult de 1/3 milioane bucăţi va realiza profit, iar dacă produce mai puţin de 1/3 milioane va înregistra pierderi. Cele 1/3 milioane bucăţi produs finit reprezintă pentru întreprindere punctul critic: numărul de unităţi produse şi vândute astfel încât preţul de vânzare unitar să acopere suma cheltuielilor fixe şi variabile unitare. Privind asupra evoluţiei profitului din tabelul 2 şi din figura 2, pentru diferitele nivele ale producţiei fabricate şi vândute, observăm că panta graficului în scenariul 1 corespunde celor 60 lei: prin producerea unei unităţi suplimentare de produs finit, profitul creşte cu 60 lei.

Tabel 2. Nivelul profitului în două scenarii de structură a cheltuielilor de producţie

Scenariul 1 (p = 100 lei)

   

Scenariul 2 (p = 100 lei)

 

q

v

C

f

P

exp

q

v

C

f

P

exp

( mil.unit.)

(lei)

(mil. lei)

(mil. lei)

(mil. unit.)