Sunteți pe pagina 1din 16

GLOBALIZAREA

O PRIVIRE ÎN ANSAMBLU?

Student: Tudor JEMNA

2007
CUPRINS
INTRODUCERE

Ce înţelegem prin globalizare?

CINCI PERCEPŢII ALE PROCESULUI DE GLOBALIZARE

Globalizarea percepută prin interdependenţă în creştere la nivel mondial


Globalizarea – tendinţă de expansiune a dominaţiei şi dependenţei
Globalizarea referitoare la omogenizarea lumii
Globalizarea in postura de diversificare în interiorul „comunităţilor teritoriale”
Globalizarea privită ca unificare a discontinuităţilor temporale

DIMENSIUNILE GLOBALIZĂRII

Dimensiunea economică

Individualizarea versus globalizarea

Dimensiunea „mediu”

Dimensiunea socială

Dimensiunea culturală

Dimensiunea politică

CONCLUZIE

O altă vedere asupra globalizării

1
Globalizare. Toată omenirea într-o singură sectă.
Valeriu Butulescu - Bucuria naufragiatului

Globalizarea este o procedură


ce permite celor puternici
să profite din plin de cei slabi.
Alejandro Llano

INTRODUCERE

Am ales aceasta temă, deoarece o consider importantă în cadrul noii perspective în care ne
situăm, în contextul proaspetei noastre aderări la o structură supranaţională, integrarea în Uniunea
Europeană.
Globalizarea este un concept care la ora actuală ridică multiple problematici şi controverse
complexe. Este destul de greu de dat o definiţie acceptabilă, neechivocă şi universal valabilă, iar
acest lucru se datorează faptului că de cele mai multe ori o definiţie nu este capabilă să cuprindă
totalitatea poziţiilor şi interconexiunilor care alcătuiesc un fenomen sub egida procesualităţii.
Într-o manieră destul de simplistă am putea spune ca este un proces multicauzal care are
drept rezultat faptul că evenimente ce se desfăşoară într-o parte a globului au repercursiuni din ce în
ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor întâlnite în alte părţi ale globului.

Ce înţelegem prin globalizare?

Globalizarea este...

- „procesul de surmontare al graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel


sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se
înfăţişează ca o „detaşare“ a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile
instituţionalizate dintre societăţi“. [Elmar Altvater]
- „intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare
distanţă unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un
loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi
viceversa“ [Anthony Giddens]

2
- „intensificarea cantitativă şi calitativă a tranzacţiilor ce depăşesc limitarea impusă de
graniţe, concomitentă cu expansiunea spaţială a acestora” [Ulrich Menzel]
- „cea mai mare schimbare economică şi socială de la Revoluţia Industrială încoace“
[Dirk Messner / Franz Nuscheler]
- „o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor economii din lume” [Meghnad
Desai]
- „un proces al creşterii numărului legăturilor dintre societăţi şi domenii-problemă“
[Johannes Varwick]
- „prin globalizare se intensifică concurenţa pe pieţe“ [C. Christian von Weizsäcker]
- „descătuşarea puterilor pieţii mondiale şi slăbirea puterii economice a statului“
[Schumann/Martin]
- „a devenit un termen la modă, folosit de ceva timp în dezbaterile politice, publicistice şi
ştiinţifice în mod inflaţionist, şi care este privit, pe de o parte, ca o „ameninţare“ şi, pe
de cealaltă, ca o „oportunitate““ [Johannes Varwick]
- „Dinamica globalizării este controlată de puterile economice, şi totuşi consecinţele sale
cele mai importante aparţin domeniului politic“ [Klaus Müller]
Scurtele citate de mai sus fac trimitere la aspectul extraordinar de important al dispariţiei
graniţelor şi al consecinţelor asupra statului naţional.
De multe ori apare în discuţie importanţa fundamentală a interdependenţei (a dependenţei
reciproce), a conexiunii (a integrării), respectiv al schimburilor (Menzel, Desai, Giddens, Varwick).
Mai multe definiţii se mulţumesc să trateze doar acest aspect al „conexiunilor sporite“
(Varwick, Menzel), atitudine necritică dar lipsită practic de conţinut.
Cred că globalizarea ţine mai mult de istoria contemporană şi în speţă de istoria recentă
deoarece acum este momentul când acest fenomen este conştientizat.
Dacă ar fi să-i căutăm originile, am putea probabil merge mult înapoi în istorie până la
marile descoperiri geografice sau chiar mai departe la expansiunea Imperiului Roman.
P. Worsley afirma că „până în zilele noastre societatea umană nu a existat”, însemnând că
doar astăzi putem vorbi de forme ale asocierii care se răspandesc în întreaga lume, în sensul în care
până acum, niciodată nu s-au aflat pe scena toţi actorii posibili.
Într-un fel, posibilitatea unei singure societăţi umane mondiale a existat dintotdeuna, din
timpul lui homo sapiens, însă ocazia nu a apărut decât acum.
Lumea a devenit în aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al dezvoltării
legăturilor de interdependenţă care afectează acum pe fiecare dintre noi.

3
Sistemul global nu este doar un mediu în interiorul căruia se dezvoltă şi evoluează
societăţile particulare, legăturile sociale, economice şi politice care traversează graniţele dintre state
conditionează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în fiecare din ele.
Termenul general folosit pentru a caracteriza această interdependenţă crescândă a societăţii
umane este acela de globalizare.
Dimensiunea economică a globalizării are, fără nici un dubiu, o foarte mare importanţă, ea
fiind una dintre cele mai importante cauze şi forţa motrice pentru procesele de globalizare din
celelalte domenii. Nu poate fi însă trecut cu vederea faptul că globalizarea cuprinde cu mult mai
mult decât integrarea sporită a economiei mondiale, de aceea, ea nu poate fi limitată strict la
procesele economic, însă lucrul acesta se întâmplă de multe ori.
Diferitele discipline ştiinţifice implicate (în primul rând ştiinţele economice, istorice,
politice şi sociologia) întâmpină probleme atunci când urmează să definească această noţiune. Acest
lucru nu este de altfel de mirare, deoarece această încercare de a „delimita delimitările“ este
aproape imposibilă.

CINCI PERCEPŢII ALE PROCESULUI DE GLOBALIZARE

Globalizarea percepută prin interdependenţă în creştere la nivel mondial

Această percepţie priveşte atât lărgirea cadrului spaţial al interdependenţei evenimentelor cât
şi intensificarea extinderii pe bazele unei complementarităţi a diferenţelor şi competitivităţii
alternativelor.
Din ce în ce mai des, comportamentele şi activităţile oamenilor din anumite zone au
repercursiuni care se extind dincolo de graniţele locale, regionale sau naţionale şi, mai devreme sau
mai târziu, ating dimensiuni mondiale.
În general, cu cât cadrul temporal este mai mare, cu atât mai mare va fi participarea la
activităţile individuale şi colective cu impact mondial.
În acest proces se manifestă o sensibilitate crescută la diferenţele care apar la scara
mondială, diferenţe care formează bazele interacţiunii competitive şi complementare.
Ambele, atât comportamentele cât şi activităţile umane, devin astăzi mai intense, la un nivel
care trece de cadrul statului-naţiune.
Odată cu intensificarea „comprimării spaţio-temporale”, devine imposibilă, spaţial vorbind,
„rezolvarea” problemelor prin „evitarea” lor (de exemplu suburbiile reprezintă o retragere, o
scăpare faţă de problemele din centrul urban).

4
Cum interdependenţele la scară mondială cresc în fiecare moment şi odată cu recunoaşterea
faptului că există „o singură lume”, posibilităţile pentru soluţiile izolate, parţiale sunt acum
diminuate atât pentru individ, comunitate locală cât şi pentru statul naţiune.
De exemplu, problema poluării aerului devine din ce în ce mai dificil de rezolvat,
independent de resursele materiale şi politice disponibile.
Nu numai indivizii dar şi statale, sunt incapabile să stopeze creşterea numărului de
intervenţii provenite din afara graniţelor.
Deşi în general tindem să vedem deschiderea spre o arie largă din punct de vedere al
emancipării faţă de constrângerile locale, provinciale sau naţionale, trebuie să luăm în considerare şi
celălalt aspect al problemei. Astfel, cu cât mai mare va fi nivelul de globalizare, cu atât mai
restransă va fi sfera „alternativelor de evadare”. În acest sens, globalizarea este un fel de
totalitarizare a spaţiului mondial.

Globalizarea – tendinţă de expansiune a dominaţiei şi dependenţei

„Societatea mondială” sau „sistemul mondial” nu apare doar pe baza interdependenţei şi a


legăturilor reciproce ale părţilor sale. Susţinătorii teoriei dependenţei au arătat că interdependenţa
este un paravan pentru dominaţie şi subjugare la scară mondială.
Aceasta nu este propusă ca o alternativă, ci pentru a arăta că, globalizarea poate înainta atât
în direcţia libertăţii cât şi în cea a dominaţiei. Cea din urmă poate fi observată, de exemplu, în
relaţiile dintre lumea centrului metropolitan şi lumea periferiei. Aceasta este o interconexiune la
scară mondială în care predomină mai degrabă raporturile radiale decât cele laterale.
La baza raportului este logica „jocului de sumă nulă”: cu cât mai mare este profitul pe care
centrul îl are de pe urma acestor relaţii, cu atât mai mare este pierderea şi exploatarea periferiei sau
semi-periferiei.
Dominarea şi dependenţa extinse la relaţiile internaţionale şi transnaţionale se aplică în
particular economiilor, politicilor şi culturilor (conceptualizate ca „imperialism cultural”).
Este important că acest mod de expansiune a relaţiilor mondiale nu este constant, fiind
variabil în funcţie de conexiunile existente între raporturile radiale şi cele laterale.

Globalizarea referitoare la omogenizarea lumii

Astăzi, standardele universale, înlocuiesc omogenitatea particulară, specifică a unităţilor


teritoriale mici.

5
În locul diferenţierilor din interiorul unităţilor teritoriale care erau reciproc exclusive, acum
este vorba de o uniformitate, reprezentând o infrastructură a „spatiului expansiunilor” şi mişcării
libere de bunuri materiale, oameni şi idei la scara internaţională şi mondială.
Acesta este aspectul referitor la globalizare la care reacţioneaza cel mai des criticii deoarece
ei consideră că „indivizii vor deveni la fel, peste tot în lume”.
Asemenea tendinţe sunt văzute ca fiind negative, în special acolo unde standardizarea şi
uniformizarea apare alături de o tendinţă de dominare unică, indicată prin concepţii precum
„americanizarea” sau „occidentalizare”.
Aceasta implică standardizarea atât a culturii materiale cât şi a celei non-materiale: anumite
„reţele” de hoteluri, pieţe de desfacere, aeroporturi internaţionale sau folosirea unei anumite limbi
universal cunoscute, precum engleza.

Un proces intens, similar, este în desfăsurare, la scara teritorială mai restrânsă, în încercările
„intergării europene”. Sute de măsuri diferite au fost propuse pentru a asigura omogenizarea
teritoriului Europei, o Europă fără graniţe. Şi în acest caz este vorba, pe de o parte de o eliminare a
exclusivităţii reciproce, care pune câteva probleme atâta vreme cât aici existau sisteme închise, ce
coexistau la nivelul statelor-naţiuni şi pe de altă parte, introducerea standardelor uniforme şi a
culturii comune, fie ca proces de difuziune, fie ca participare colectivă în crearea uneia noi.

Globalizarea in postura de diversificare în interiorul „comunităţilor teritoriale”

Nivelul globalizării poate fi caracterizat prin măsura în care unităţile teritoriale restrânse
sunt deschise şi permit accesul forţelor lumii ca întreg. Nu există globalizare acolo unde există
„comunităţi teritoriale” închise la niveluri locale, regionale sau naţionale deoarece, dacă aşa ar sta
lucrurile, lumea ar fi în totalitate mecanică, un agregat de sisteme închise şi în interior omogene.
Globalizarea are loc atunci când există o „redistribuire teritorială a diversităţii lumii ca întreg”.
Cu cât mai mare va fi participarea la diversitatea mondială, prezentă sau accesibilă în
interiorul comunităţilor teritoriale, cu atât mai mare va fi gradul de globalizare. Aceasta este
asemănătoare cu ceea ce Blau prezenta ca fiind penetrarea diferenţierii în substructuri.
Este cazul fostei Iugoslavii, în interiorul căreia, în timpul ultimelor decenii a avut loc o
creştere continuă în diversificarea etnică în cadrul republicilor constituente; în mod similar putem
observa proporţiile mari ale grupurilor etnice ce se pot regăsi printre locuitorii marilor oraşe precum
New York, Londra, Paris sau Tokyo.
Pe măsură ce subsitemele teritoriale devin mai inclusive în relaţia cu diversitatea din mediul
mai larg, cu atât ele se vor asemăna cu sistemul mondial ca întreg.

6
Globalizarea totală va însemna că trăsăturile locale vor fi aceleaşi ca şi cele mondiale.
Ne apropiem de situaţia în care întreaga lume se va regăsi în fiecare localitate şi, în acelaşi
timp, fiecare localitate, regiune sau naţiune se va regăsi pe întreg globul.
Fiecare parte individuală devine din ce în ce mai mult precum întregul, în timp ce întregul se
manifestă din ce în ce mai mult la nivelul părţilor sale.
Cu o creştere în diversitate, sau cel puţin în deschiderea faţă de accesul la ea, unităţile
teritoriale particulare pierd particularitatea lor anterioară, iar conflictele de la nivel local nu mai sunt
legate de probleme locale ci privesc din ce in ce mai mult probleme sociale mondiale.

Globalizarea privită ca unificare a discontinuităţilor temporale

Aşa cum, din punct de vedere spaţial, globalizarea duce de la un „spaţiu al locurilor
specifice” la un „spatiu al expansiunilor”, tot aşa se poate vorbi şi de o unificare a timpului.
Se poate considera că, globalizarea poate depăşi discontinuităţile temporale pe baza
coerenţei ritmurilor nesimultane ale diferitelor activităţi şi a „includerii temporale” ce rezultă din
extinderea funcţionării serviciilor particulare la cadrele spaţiale mondiale.
Precum individualizarea a crescut asincronia ritmurilor vieţii, există şi posibilitatea
comunicării asincronice facilitată odată cu apariţia informaţiilor, tehnicilor şi tehnologiilor noi.
Diferenţele temporale nu mai exclud o zonă de la sistemul mondial.
Este importantă, mai ales în momentul actual, existenţa legăturilor între indivizii din diferite
zone (ex.: pieţele bursiere din New York, Londra sau Tokyo).
În aceste servicii care sunt cel mai integrate în procesele de expansiune internaţionale şi
mondiale, oamenii nu-şi mai permit pauzele zilnice în timpul local.
În „oraşele mondiale” ale lumii putem găsi un număr mare de activităţi sau institutii care
lucrează continuu în „timpul mondial”, cum sunt aeroporturile internaţionale sau industria hotelieră.
În ciuda flexibilităţii lor, procesele de expansiune mondiale pot fi dezvoltate doar acolo unde
există o sincronizare de timp exactă cu fazele particulare sau operaţii ale procesului de producţie
care au loc în diverse locaţii.
Conceptul „chiar la timp” a devenit din ce în ce mai important.
În opoziţie cu procesul de globalizare este folosit deseori conceptul de individualizare.
El se referă la procesele de creştere ale autonomiei şi diferenţierii actorilor la nivel
individual şi colectiv. Ambele procese au propriile caracteristici şi se pot afla, fie în raport de
concordanţă fie în opoziţie.
Se pot pune întrebări cu privire la relaţia dintre cele două, considerându-se fie ca un nivel
ridicat de globalizare implică un nivel scăzut de individualizare şi vice-versa, fie că un pas înainte

7
în direcţia individualizării atrage un regres în sensul globalizării, fiind ignorate însă interrelaţiile ce
se pot stabili între aceste procese.
Nu există un singur răspuns valid pentru toate situaţiile în problema relaţiilor sau a
interdependenţei proceselor de individualizare şi globalizare.
Un pas în direcţia unei autonomii foarte mari implică, în general, o anumită restrângere a
cercului de relaţii (un exemplu este destrămarea imperiului Austro-Ungar în 1918, care a condus la
o independenţa şi autonomie mare a naţiunilor individuale, însă în acelaşi timp a fost şi o
restrângere a cadrului spaţial al asocierii şi mobilităţii spaţiale, iar procesul de astăzi al intergării
europene cere o anumită limitare a autonomiei statelor).
Ne putem întreba care va fi rezultatul procesului de globalizare şi dacă este posibil ca în
viitor, lumea să devină un sistem politic unic, condus de un guvern mondial.
Globalizarea se numară printre cele mai importante schimbări sociale cu care se confruntă
lumea de azi.
Multe dintre problemele fundamentale din prezent, cum ar fi cele ecologice sau evitarea unei
confruntări militare la scară mondială sunt, în ceea ce priveşte scopul, de importanţă mondială.
În ciuda creşterii accentuate a interdependenţei economice şi culturale, sistemul mondial
este caracterizat prin inegalităţi şi divizat într-un „mozaic” de state, ale căror preocupări pot fi
comune însă şi divergente.
Nu există o dovadă clară a unui consens politic, în viitorul apropiat, care va depăşi interesele
conflictuale ale statelor.
Un guvern mondial poate apărea în cele din urmă însă aceasta, va fi rezultatul unui proces
destul de îndelungat.
În multe sensuri lumea devine mai unită, iar unele surse de conflicte între naţiuni tind să
dispară. Totuşi, diferenţele mari între societăţile puternic dezvoltate şi cele sărace se pot constitui cu
uşurinţă în sursele unor conflicte internaţionale.
Prin urmare, încă nu există nici o „agenţie ”mondială care să poată controla eficient aceste
tensiuni sau să realizeze o redistribuire a prosperităţii şi păcii în lume.

DIMENSIUNILE GLOBALIZĂRII

În cadrul generic al globalizării, putem distinge între câteva dimensiuni, care dau substantă
conceptului, prin implicaţiile pe care le posedă în diferitele domenii de analiză, ale efectelor pe care
le comportă. Prin urmare putem distinge între dimensiunile economice, de mediu, sociale, culturale
şi politice, cel puţin din punct de vedere metodologic, pentru uşurinţa demersului epistemologic.

8
Deşi se regăsesc stâns legate, atunci când diferenţiem dimensiunile, este important să
observăm că acestea nu pot fi delimitate în mod clar una ce cealaltă. Astfel – pentru a numi doar un
exemplu – problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea
“economie” şi nici de dimensiunea “politică”. Această reţea globală nu numai la nivelul actorilor,
ci şi la cel al domeniilor tematice reprezintă una dintre particularităţile globalizării.
Diferitele dimensiuni formează împreună cu “globalizarea”, mulţimi de intersecţie, diferite.
Este important de văzut ce anume poate fi subordonat conceptului de globalizare, acesta
neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar dacă globalizarea economică poate fi
un punct de start şi o forţă motrice semnificativă.
La fel de important este şi faptul că trebuie să înţelegem că nu totul face parte din procesul
de globalizare şi că nu totul este determinat în mod decisiv de acesta, pentru că şi globalizarea are
limite. Trebuie să ţinem cont de acest lucru.
Pe de o parte, vorbim de mulţimi de intersecţie de dimensiuni diferite, pe de cealaltă, de un
concept de forţă, utilizat în toate domeniile. Pentru a-i putea determina limitările, trebuie să ne
distanţăm de toate acestea.
În continuare, voi proceda la o subsumare a diferitelor arii ale globalizării funcţie de
dimensiunile pe care le atinge.

Dimensiunea economică

În zilele noastre, în competiţia pentru stăpânirea de teritorii şi pentru posedarea şi


exploatarea materiilor prime şi a forţei de lucru ieftine, se poartă o nouă luptă şi anume aceea pentru
stăpânirea informatiilor (Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmoderna, Ed. Babel, p. 21). Se
deschide astfel un nou câmp pentru strategiile industriale şi comerciale dar şi pentru cele militare şi
politice.
Se riscă apariţia problemei raporturilor dintre instanţele economice şi cele statale.
În ultimele decenii aceste instanţe economice au fost în stare să pună în pericol stabilitatea
celor statale, datorită formelor noi de circulaţie a capitalurilor cărora li s-a dat numele generic de
corporaţii multinaţionale.
Aceste forme fac ca deciziile referitoare la investitii să scape, cel puţin în parte, controlului
statelor-naţiuni.

9
Individualizarea versus globalizarea

Redeschiderea pieţei mondiale, reluarea unei competiţii economice susţinute, dispariţia


hegemoniei exclusive a capitalismului american, declinul alternativei socialiste ca şi mulţi alţi
factori au adus statele în situaţia de a-şi revizui serios rolul pe care se obisnuiseră să-l joace după
anii ’30 şi care consta în protejarea, ghidarea şi chiar planificarea investiţiilor.
În acest context, apare paradigma dezvoltării socio-spaţiale cu cei doi termeni opuşi:
individualizarea şi globalizarea. Aceasta din urmă a atras un interes mare în ultimii ani, majoritatea
discursurilor nefiind centrate asupra definiţiilor conceptului, ci mai degrabă asupra abordărilor
foarte diferite ale acestui fenomen.
Globalizarea este un proces ce lărgeste cadrele determinante ale schimbării sociale la nivelul
lumii ca întreg. Astfel, în timp ce schimbarea socială a fost iniţial abordată în cadre locale, regionale
şi naţionale, acum centrarea este asupra internationalizării şi globalizării.
A crescut interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile teritoriale şi lumea ca întreg,
discuţiile purtându-se asupra problemelor cu privire la „legătura micro-macro”, „raportul local-
global” şi la analize multi-nivel.

Exemple în ceea ce priveşte dimensiunile globalizării pot fi extrase fără probleme din presa
de zi cu zi, dimensiunea economică aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc (creşterea
enormă a comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie integrată la
nivel trans-naţional, corporaţii trans-naţionale, competiţie la nivel local între state şi regiuni,
sfârşitul economiilor naţionale).
De multe ori, acestor procese li se pune în mod greşit eticheta de „globalizare“, acestea
limitându-se în general la nordul Americii, la Europa şi sud-estul Asiei (Japonia), adică la aşa-
numita triadă.
Din acest motiv, termenul de „triadizare“, pare mai potrivit decât cel de „globalizare“.

Dimensiunea „mediu”

Unele probleme globale, cum ar fi încălzirea atmosferei, extinderea ariei neacoperite de


către stratul de ozon sau tăierea excesivă a pădurilor tropicale, ilustrează în modul cel mai
impresionant şi real fenomenul globalizării, pentru că, în acest caz, este vorba în mod cert despre
probleme generice care necesită o abordare globală.
Evident că şi în domeniul mediului ambiant există probleme de ordin regional şi local, chiar
dacă acestea au un caracter ce depăşeşte uneori graniţele, precum poluarea râurilor.

10
Există însă şi alte situaţii, ce nu ţin de elementele spaţiu şi timp.
De exemplu, supravieţuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au constituit
împreună organizaţia AOSIS şi care sunt ameninţate la modul cel mai serios de creşterea
necontenită a nivelului mării, depinde de comportamentul tuturor oamenilor din lume şi în special al
celor din ţările industrializate ultra-dezvoltate.
Nu ne miră astfel că acestor probleme le-a fost dedicată prima conferinţă dintr-o serie de
conferinţe internaţionale din decursul anilor 90, Conferinţa cu privire la mediu şi dezvoltare de la
Rio de Janeiro din anul 1992.
Referitor la protecţia mediului, economia globală în expansiune este la ora actuală
structurată pe resurse neregenerabile şi care suscită un puternic impact asupra mediului
înconjurător, depăşind capacitatea de regenerare a multora dintre diferitele ecosisteme.
Există o serie de acorduri, planuri de acţiune şi convenţii internaţionale care încearcă
reglementarea şi remedierea acestei probleme.
Dintre acestea foarte importante sunt Convenţia pentru Biologie „Agenda 21” adoptată în
1992 la Rio de Janeiro precum şi Convenţia cadru privind modificările climatice de la Kyoto din
1997.
Din păcate succesul acestora este minimalizat prin prisma faptului că nu au o susţinere
adecvată în interiorul forurilor internaţionale legislative.
Un exemplu concludent este acel al Convenţiei de la Kyoto, care a fost declarată nulă, după
ce George W Bush – unul dintre semnatari – a încălcat-o în mod premeditat hotărând ca prevederile
protocolului, referitoare la limitarea emisiilor de CO2 să nu fie respectate.
Presa europeană a condamnat dur retractarea de către America a propriei semnături pe un
document socotit de importanţă vitală pentru viitorul omenirii.
Le Figaro titra „ Poluare: toată lumea împotriva lui Bush”, iar The Independent din Marea
Britanie a criticat gestul „Un om cinic, o eroare catastrofală”. Cu toate acestea protocolul a rămas la
valoare nulă.
Efectul de seră, consecinţele imprevizibile şi incalculabile ale tehnicii genetice şi medicinii
reproductive, calamităţi ecologice provocate de sărăcie – defrişarea pădurilor ecuatoriale care pierd
anual 17 milioane de hectare, tehnologii învechite – catastrofe ecologice etc..., toate acestea
constituie un cumul de pericole iminente împotriva căruia trebuie într-adevăr găsite soluţii la nivel
planetar.
Alături de droguri, SIDA, conflicte etnice, crize financiare, pericolele privind mediul
ameninţă existenţa societaţii umane într-o manieră poate mai gravă decât toate celelalte.
Deşi Yonosoke Hara considera că pentru salvarea mediului singura modalitate este
menţinerea sentimentului de comunitate în fiecare regiune, trebuie să recunoaştem că la ora actuală

11
distrugeri ale mediului dintr-o parte a globului au efecte imediate şi majore asupra întregului
mapamond.
Ţările dezvoltate pot permuta locaţiile industriilor dăunătoare mediului în zone ale ţărilor în
curs de dezvoltare, dar acest lucru nu elimină efectele negative resimţite asupra mediului. Din
contră, astfel de locaţii sunt declanşatoare de efecte, cu atât mai dăunătoare, cu cât acestea nu
dispun de mijloacele necesare diminuării efectelor negative.
Să amintim scandalul izbucnit în Statele Unite în 1993 când PG&E a fost acuzată de
contaminarea apei potabile prin intemediul cromului hexavalent. Acesta cauzează o serie de boli
periculoase, printre care cancerul şi afectează ADN-ul, prin penetrarea structurii, care, modificată,
poate declanşa malformaţii congenitale, transmisibile generaţiilor următoare.
Un astfel de eveniment petrecut oriunde pe glob, indiferent de locaţie, conduce la efectele
negative maxime, catastrofale.
Consider că acest sector, prin aria şi viteza de răspândire, trebuie analizat miniţios prin
prisma faptului că afecţiunile sus menţionate sunt elemente induse de globalizare.
Existenţa disparităţilor între stadiile de dezvoltare ale ţărilor, poate fi evidenţiată şi prin
intermediul indicatorilor cuantificabili precum: rata mortalităţii la naştere (care este în ţările în curs
de dezvoltare de 30 de ori mai mare); gradul de instruire (există 960 milioane de analfabeţi în lume
din care 2 treimi sunt femei, iar în Africa rata de şcolarizare primară este sub 60 la sută).

Dimensiunea socială

O greseală ar fi să ne gândim la globalizare ca la un simplu proces de creştere a unităţii


lumii noastre.
Globalizarea relaţiilor sociale ar trebui să fie înţeleasă în primul rând ca o reordonare a
timpului şi distanţei în viaţa socială. Viaţa noastră este influenţată din ce în ce mai mult de
evenimente ce se petrec departe de contextul social în care ne desfăşurăm activităţile cotidiene.
Chiar dacă astăzi cunoaşte o dezvoltare rapidă, globalizarea nu este în nici un caz o noutate,
ea datând din perioada în care influenţa vestului a început să se extindă în lume, în urmă cu două –
trei secole.
Globalizarea relaţiilor sociale a fost de la început asociată cu inegalităţile dintre diferite
regiuni ale lumii, în acest sens, de o importanţă deosebită fiind procesul prin care au fost create
societaţile Lumii a treia.
Problema care rămâne deschisă este cea referitoare la modul în care s-ar putea merge
dincolo de enumerarea simplă a diferiţilor indicatori ai globalizării, precum operaţiunile
corporaţiilor multinaţionale şi transnaţionale, comunicaţiile prin satelit, existenţa unei limbi

12
universal acceptată, problemele ecologice ale lumii actuale, sau abordarea globală a problemelor de
securitate şi pace.
Lumea a devenit un „global village“, reţelele inovatoare de comunicare la mare distanţă
(chat, e-mail) adăugându-se comunităţilor tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi ele nu
pot înlocui aceste sfere tradiţionale de comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul
dimensiunii sociale.

Dimensiunea culturală

Emigranţii se constituie în comunităţi care încearcă să îşi conserve identitatea culturală, iar
în ţările de provenienţă, cultura şi tradiţia locală este din ce în ce mai subminată de cultura
occidentală. Prin urmare ceea ce ne defineşte umanitatea este condiţionat de matricea creată prin
prisma ecomomiei de consum, a unei lumi omogene, depersonalizată, o fata morgana a egalităţii.
Producţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot în lume, iar „americanizarea“ culturii
mondiale este un fapt incontestabil. Culturile regionale şi locale nu dispar însă din această cauză.
Din contră: informarea cu privire la aceste culturi este unul din fenomenele secundare ale
globalizării. O problemă a economiei mondiale inegal distribuită este şomajul.
Acesta este şi unul din factorii care stau la baza migraţiei forţei de muncă la nivel
internaţional. De exemplu, Africa SubSahariană a generat fluxuri globale semnificative de
emigranţi în principal către fostele metropole. În epoca recentă un flux relativ însemnat de
emigranţi spre occident, provine din Europa de Sud-Est.

Dimensiunea politică

Politica se confruntă cu probleme majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel local limitează


spaţiul de acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate corespunzător decât
la nivel internaţional, respectiv global. Prin urmare trebuie găsite noi forme şi arene politice. În
acest sens, integrarea europeană este văzută ca un răspuns de succes la provocările globalizării.
Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de pe urma
economiei delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la nivel internaţional,
respectiv global.
Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el ameninţat de acest dezechilibru
fundamental.
Totuşi, nu toate lucrurile care se pun pe seama globalizării sunt şi adevărate. De multe ori,
politicienii se folosesc de globalizare ca de un ţap ispăşitor şi ca de o arma argumentativă cu

13
multiple întrebuinţări. Acest lucru este evident mai ales dacă ne gândim la unele exemple din
domeniul politic care nu se intersectează în nici un punct cu globalizarea.
Pe măsură ce sistemul de guvernare globală devine mai puternic, ţările în curs de dezvoltare
au probleme din ce în ce mai mari în a pune pe primul plan dezvoltarea internă.
El consideră că puterea pieţei globale reprezentată de corporaţiile multinaţionale a început să
erodeze libertatea guvernelor naţionale de a aplica politici prioritare nevoilor societăţii interne.

CONCLUZIE

O altă vedere asupra globalizării

Replică la o societate globală, fenomenul terorismului apare ca răspuns de contracarare la


nivel global.
Silvio Berlusconi declara faptul că: teroriştii încercau să oprească „efectul de corupere al
civilizaţiei Islamice de către Occident”, relativ la evenimentele de la 11 septembrie 2001.
Este greu de crezut că societăţi bazate pe cutume şi tradiţii adânc înrădăcinate milenar, cu o
existenţă de factură istorică, vor renunţa la acestea pentru a le înlocui cu un sistem diferit de modul
lor de funcţionare.
Din punct de vedere tehnic este evidenţiată o creştere a infrastructurii de telecomunicaţii
globale. Aria culturală pe cât este de extinsă pe atât este şi de controversată cuprinzând răspândirea
multiculturalismului – doar că marile culturi exportate pot înlocui uşor culturile locale – turism şi
călătorii internaţionale, imigrarea, răspândirea produselor locale în alte ţări, evenimente sportive
precum Olimpiadele sau Campionatele Mondiale, formarea şi dezvoltarea unui set de valori
universale.
Părerile privind globalizarea sunt împărţite existând deopotrivă şi susţinători şi contestatari
ai acestui fenomen, fapt care conduce, după părerea mea, la un moment dat la o polarizare a
fenomenului în sine. La un anume punct, organizatiile globale ajung să fie combătute tot organizaţii
la nivel internaţional.
Prin urmare, ipotetic, dacă imaginăm o societate globală, aceasta în mod cert nu este una
omogenă.
Dacă pornim de la afirmaţiile lui J.J. Rosneau, putem concluziona asupra faptului că epoca
politicii dominate de statele-naţiune este lăsată în urmă, acestea trebuind să împartă teatrul de
acţiune cu organizaţiile internaţionale şi concernele multinaţionale, devenind evident că actorii
scenei globalizării nu vor concorda niciodată.

14
BIBLIOGRAFIE

- Tiberiu Brăilean, Globalizarea – Evenimentul evenimentelor, Suport de curs, Iaşi, 2006


- Tiberiu Brăilean, Noua Economie – sfârşitul certitudinilor, Institutul European, 2005
- Tiberiu Brăilean, Grădinile lui Acatemos, Ed. Junimea Iaşi, 2005
- Jean-Francois Lyotard, Condiţia postmodernă, Ed. Babel, 1979
- Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare, Ed. Polirom,2001
- Beck Ulrich, Ce este globalizarea? Erori ale globalismului - răspusuri la globalizare, Ed. Trei,
2003
- Preda Marian, Politica socială românească între sărăcie şi globalizare, Ed. Polirom, 2002
- Marcel Moldoveanu, Mersul lumii la cumpăna dintre milenii – integrare regională şi
globalizare, Ed. Expert, 2004
- David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, Transformări globale.
Politică, economie şi cultură, Ed. Polirom, 2004
- http://ro.altermedia.info/international/globalizarea-intre-libertate-i-dominaie-ii_5155.html
- http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_2.htm

15