Sunteți pe pagina 1din 3

Repere patristice împotriva dialogului

dintre teologie şi ştiinţă

EgoPHobia #22, critică

http://egophobia.dap.ro/revista/?p=756

de Marius-Cristian Ene

Înainte de a deveni capabil să porţi un dialog, trebuie să îndeplineşti cel puţin două condiţii,
dintre care una ţine de relaţia cu sine, iar cealaltă de relaţia cu celălalt.
În primul rând, trebuie să exişti ca partener de dialog. Adică să ai o opinie clar formulată
despre ceea ce urmează să spui (altfel, dacă în propria gândire există contradicţii, trebuie mai
întâi să porţi un dialog cu tine însuţi, pentru a le rezolva şi a deveni coerent), iar această
opinie să îţi aparţină în totalitate (dacă te prezinţi la dialog susţinând opinia altcuiva, prezenţa
ta acolo devine inutilă, deoarece nu aduce nimic nou).
Lucrarea „Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă“, redactată de un colectiv de
zece autori, avându-l drept coordonator pe Adrian Lemeni, tipărită cu binecuvântarea
Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi apărută la Editura
Basilica a Patriarhiei Române chiar în acest an, încalcă flagrant aceste condiţii, în ciuda
principiilor generoase enunţate în Prefaţa Patriarhului
Daniel.
În ceea ce priveşte prima condiţie – coerenţa –
lacunele sunt evidente pe mai multe niveluri. În primul
rând, colectivul de autori nu a reuşit să cadă de acord
nici măcar asupra editurii la care urma să apară
lucrarea. Gândită iniţial pentru a vedea lumina
tiparului în cadrul colecţiei „Ştiinţă şi Religie“ de la
Editura Curtea Veche – motiv pentru care a fost
organizată inclusiv o întâlnire la Bucureşti, pe data de
24 septembrie 2008, organizată de polul Bucureşti şi

1
numită „Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă“ – lucrarea a fost publicată în
final la editura Basilica a Patriarhiei Române. După mai bine de o jumătate de an de pregătire
a lucrării, 8 dintre cei 14 autori ai diferitelor texte, inclusiv coordonatorul, cereau retragerea
volumului de la Curtea Veche. Apoi aceştia s-au răzgândit încă o dată, spunând că acceptă
publicarea la Curtea Veche, dar cu două condiţii: eliminarea frazei standard care se pune pe
coperta a patra a cărţilor din colecţie, precum şi scoaterea din volum a unei lucrări prezentate
de grupul de la Ploieşti. Cum a doua condiţie nu a putut fi acceptată, s-a convenit să aibă loc o
întâlnire de lucru pentru a fi lămurite aceste probleme, întâlnire care nu a mai avut loc
niciodată. Şi, în final, volumul a apărut la o altă editură decât cea pentru care fusese pregătit,
cu un conţinut sensibil modificat faţă de ceea ce se intenţionase iniţial şi cu o introducere de
60 de pagini pe care o semnează „Autorii“, deşi ne este greu să credem că 11 oameni au putut
lucra împreună la un astfel de text.
Pe un alt nivel – acela al textului în sine – lipsa de coerenţă şi de continuitate cu sine însuşi în
discurs este ilustrată perfect dacă alăturăm afirmarea chiar în primele pagini ale volumului a
necesităţii „depăşirii unei poziţii reducţioniste bazate pe aroganţă şi pe autosuficienţă“, cu alte
afirmaţii făcute în Introducere, de genul: „adevărul poate fi trăit, la modul cel mai intens şi
plenar, doar în cadrul experienţei duhovniceşti, eclesiale“. Superb exemplu de autosuficienţă,
condamnată drastic cu numai 15 pagini mai devreme, în aceeaşi carte!
A doua condiţie care ţine de propria pregătire pentru un dialog – cea de a fi capabil să vii cu
propria opinie – are de suferit chiar ca urmare a faptului că Introducerea nu este semnată, sau
mai precis, autorul ei se ascunde în spatele sintagmei „autorii“. Astfel, o introducere de 60 de
pagini la o lucrare despre dialogul dintre ştiinţă şi religie are pretenţia de a avea un autor
colectiv şi anonim, la fel ca o doină populară în care un tânăr aude cântecul cucului şi,
emoţionat, începe să cânte din fluier despre mândruţa lui dragă. Opiniile din Introducere nu
sunt, aşadar, asumate, şi nu putem şti cui îi aparţin cu adevărat.
În ceea ce priveşte condiţiile de pregătire a unui dialog care ţin de propria persoană, am
remarcat inconsecvenţe crase, cereri de modificare a unei structuri care fusese iniţial
acceptată, dorinţa de a exclude lucrări din volum, schimbarea editurii, afirmarea unor principii
pentru a le încălca după zece pagini, ascunderea unui autor în spatele unui grup de 11
persoane.
Condiţiile care ţin de relaţia cu celălalt – posibilul partener de dialog – presupun respectul
pentru ceea ce acesta are de spus şi convingerea că o discuţie poate fi constructivă. Altfel,
dialogul se transformă în două monologuri perfect paralele, fără nici un fel de legătură între
ele.

2
„Respectul“ autorului colectiv şi anonim al Introducerii faţă de ştiinţă este ilustrat de alte două
afirmaţii: citatul din Cuviosul Paisie Aghioritul, prezentat drept concluzie la un subcapitol:
„Ştiinţa ajută mult, dar şi tulbură mult“, dar şi îndemnul de „a nu te aventura în speculaţii, cu
o îndrăzneală necuvenită, cu privire la ceea ce depăşeşte puterile de înţelegere, cum ar fi, de
exemplu, taina Treimii în teologie, taina creaţiei lumii din nimic, sau a originii lumii în
cosmologie, a începutului vieţii în bioetică sau a veacului viitor“. Cu alte cuvinte, întreaga
cercetare din domenii precum fizica, astronomia sau biologia este taxată drept o „îndrăzneală
necuvenită“, o obrăznicie care depăşeşte flagrant limitele fixate de teologie.
Ori, cu un astfel de partener obraznic nu porţi un dialog, ci doar îi ţii prelegeri despre buna
purtare şi îl pui la punct pentru că nu se conformează principiilor tale. Şi exact acest lucru se
întâmplă în Introducere. Bohme este condamnat ca eretic, ştiinţa este denunţată ca obraznică,
transdisciplinaritatea este pusă la zid pentru că doreşte un dialog real, în care fiecare partener
de discuţie îşi respectă partenerul, şi nu un dialog al surzilor, în care partenerii să se comporte
ca nişte personaje ale lui Ionesco.
Ştiinţa a întins o mână teologiei, dar aceasta din urmă a demonstrat că nu poate depăşi poziţia
absorbţiei ştiinţei contemporane în teologia ortodoxă.
Din toate aceste motive, credem că un titlu mai potrivit pentru volumul apărut la editura
Basilica a Patriarhiei Române este „Repere patristice împotriva dialogului dintre teologie şi
ştiinţă“.

This entry was posted on Saturday, June 20th, 2009 at 11:16 am and is filed under EgoPHobia
#22, critică.