Sunteți pe pagina 1din 53

Universitatea Ovidius din Constana Facultatea de Psihologie i tiinele Educaiei Specializarea Psihologie

Portofoliu Practic de specialitate Penitenciarul Poarta Alb

Student: Toader Andreea Mariana Anul: II Profesor coordonator: Prof. Univ. Conf. Mihai I. Mihai

Constana, 2013

CUPRINS

1. Not introductiv 2. Prezentarea penitenciarului Poarta Alb 3. Obiectul psihologiei judiciare 4. Conceptul de libertate 5. Fenomenul devianei 6. Infracionalitatea 7. Efectele privrii de libertate 8. Metode 9. Profilul psihologic al infractorului 10.Natura relaiilor interioare 11.Concluzii 12.Bibliografie 13.Anexe

1. Not introductiv

n anul universitar 2013-2014, ca student in cadrul Facultii de Psihologie i tiinele Educaiei, specializarea Psihologie, am efectuat practica de specialitate n cadrul Penitenciarului Poarta Alba. Pentru ca noi, studenii din anul II, s ne putem adapta mediului penitenciar s-a impus necesitatea unei vizite prealabile de informare i prezentare a penitenciarului Poarta Alba, care a constat in descrierea seciilor i a diferitelor regimuri de detenie in care se afl deinuii. n spatele porilor de metal i a zidurilor groase am fost surprins s descopr o adevarat societate, o societate in miniatur as putea spune, cu lideri asemeni lupului alfa n cadrul haitei, cu mna dreapt a liderului adic oamenii aflai ntr-un raport de subordine tacit fa de lider, corespunztor pentru acetia fiind poziia lupului beta n hait. De asemenea se deosebeau i membrii omega care puteau fi cu usurin identificai dup comportamentul non-verbal i poziia coda n cadrul grupului.

nc de la nceputul stagiului de practic mediul peniteciar poate fi descris metaforic ca fiind o Academie a rului. Aceasta s-ar putea explica prin faptul c acolo ajung cei care se abat de la regulile i normele societii, att cele scrise care prezint un cadrul legislativ bine reglementat , cat i a celor nescrise aflate mai mult la un nivel de contient colectiv, sinonim parial cu bunul sim.Membrii acestei instituii sunt cei care s-au abtut de la binele social, care nu au ales calea rului. Rul pe care ei l fac intenionat sau nu, cu premeditare sau nu, din culp sau nu, ii afecteaz pe ceilali membri ai societii, noi, restul suntem intele rului lor care se manifest pe att de multe planuri: social, psihologic, fizic, moral. Obiectivul nostru in general i al meu n particular n cadrul stagiului de practic la penitenciar a fost nelegerea macar parial dac nu total a celor care se afl acolo, ct i a motivelor i faptelor care i-au condus dup gratii. Dorina aceasta de a nelege comportamentul lor este mnat de o curiozitate specific psihologilor.

De asemenea, tot ca parte a obiectivelor propuse, a fost rspunderea la 3 ntrebri eseniale pentru a putea vedea nu doar o imagine de ansamblu ci i una de profunzime asupra indivizilor privai de libertate:

Cele trei ntrebri sunt:

1. Ce caut individul acolo?

2. Ce efect a avut asupra lui detenia?

3. Ce anse are s revin n detenie?

Gsind rspunsuri clare la aceste ntrebri ne putem da seama de condi ia deinutului ct i de ceea ce trebuie fcut pentru reabilitarea lor, pentru reintegrarea lor n societatea din afara gratiilor. Acest proces este ntr-adevar unul dificil i anevoios, slab sprijinit de autoriti, dar care prin gsirea unor metode eficiente i poate atinge scopul suprem, anume rentoarcerea infractorilor ctre bine.

O lume lipsit de dragoste, dar care nazuiete cu disperare spre dragoste (Nietzsche), penitenciarul, invita psihologul care se apropie de el, sa nteleaga profund dimensiunea filosofica a vietii din nchisoare.

2. Prezentarea Penitenciarului Poarta Alba

Sistemul suport al mediului social, penitenciarul, este o frontiera a civilizatiei, dar n contextul social mai larg, aceasta institutie ramne cronic n urma ambiantei generale din societate. De aceea unul din principiile teoretice de subordonare a acestui subsistem social va fi incapacitatea sa de a fi contemporan cu societatea n care functioneza.

Penitenciarul Poarta Alb a fost conceput i construit ntre anii 1948 -1949, fiind iniial unul dintre aezmintele acestei zone a Dobrogei n care erau cazai deinuii folosii la lucrrile de amenajare a Canalului Dunre - Marea Neagr. ntre anii 19521953, datorit condiiilor improprii de munc, dar mai ales a lipsei utilajelor necesare continurii lucrrilor s-a sistat activitatea pe acest antier i implicit nu s-au mai folosit la munc deinui. n aceste condiii, unitile penitenciare construite pentru furnizarea forei de munc pe antier au fost desfiinate, cu excepia unitii noastre care a supravieuit inclusiv msurilor luate n anul 1977, moment la care au fost desfiinate 70% din penitenciarele romneti.

Ca unitate aflat n subordinea Administraiei Naionale a Penitenciarelor, Penitenciarul Poarta Alb are ca scop continuarea eforturilor depuse n anii precedeni, pentru meninerea unei custodii sigure a persoanelor private de libertate i, n deplin concordan cu scopul principal al administraiei penitenciare respectiv asigurarea respectrii tuturor drepturilor celor ncarcerai, asigurarea accesului la toate formele de asisten de care acetia beneficiaz potrivit legii, precum i promovarea unor politici de reintegrare social eficiente (materializate n programe de intervenie psihosocial viabile), gestionarea raional a resurselor financiare, umane i a patrimoniului, mbuntirea imaginii instituiei n cadrul comunitii, prin stabilirea unor relaii de colaborare cu mass-media bazate pe transparen i informare corect. Principalele direcii de aciune prin care Penitenciarul Poarta Alb i ndeplinete rolul asumat sunt: a) educaia i asistena psihosocial - prin reabilitarea persoanelor private de libertate n vedera reinseriei sociale precum i meninerea i mbuntirea condiiei individului pe parcursul executrii pedepsei; b) garantarea respectrii drepturilor individului - asigurarea recunoaterii, i aplicarea efectiv a drepturilor enunate de lege, n scopul crerii condiiilor necesare meninerii unui mediu custodial sntos;

c) comunicare i imagine - asigurarea unei bune comunicri interne, cu instituiile publice i cu partenerii din societate; d) sigurana unitii - crearea unui mediu sigur pentru persoanele private de libertate, pentru angajai, vizitatori i orice alte persoane care desfoar activiti n locuri le de deinere; e) sntatea - asigurarea de asisten medical pentru persoanele private de libertate, avnd n vedere parametrii calitativi i standardele existente n sistemul public de sntate; f) management eficient prin gestionarea activitii n aa fel nct obiectivele propuse s fie atinse n condiiile unui consum optim de resurse.

Drepturile deinuilor :

-dreptul la hran; -dreptul la asisten medical; -dreptul la cazarmament . Penitenciarul Spital Poarta Alb a fost nfiinat n 1999. Spitalul este mprit n 5 secii:medicin intern, dermatovenerologie, boli infecioase, medicin intern-cronici i psihiatrie. Acesta este situat n apropierea municipiului Constana, la o distan de 30 km. Unitatea are n dotare aparatur de nalt perfoman. Penitenciarul Spital Poarta Alb se afl n relaiibune de colaborare cu Direcia de Sntate Public Constana, Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguran Poarta Alb, Serviciul de Medicin Legal Constana, Spitalul Militar de Urgen Constana, diversele structuri locale ale M.A.I., organizaii neguvernamentale, ministerului public, mass media local i central.

Penitenciarul are n dotare:

- anexe gospodreti ;

- secii pentru diferite categorii de deinui ; - sala de mese; - spital , farmacie; - coal; - spltorie ; - sala de duuri; - teren de sport;

De asemenea, grupa de intervenie din cadrul Penitenciarului Poarta Alb a fost dotat cu un GPS n memoria cruia s-au introdus coordonatele instanelor de judecat i ale punctelor de lucru, cunoscndu-se astfel, n orice moment, locaia exact a tuturor deinuilor din exteriorul penitenciarului, inclusiv a celor din cadrul punctelor de lucru care i schimbau locaia zilnic (autostrad, agricultur etc).

3. Obiectul psihologiei judiciare


Psihologia judiciar este tiin i practic, o contopire a psihologiei generale i sociale aplicate la domeniul infracionalitii. Domeniul psihologiei judiciare const n

devian, adic conduite care se abat de la normele moarale i mai ales legale dintr-o cultur. Obiectul este studiul i analiza comportamentelor implicate n procesul judiciar

Psihologia general este o disciplin prin excelen teoretic i fundamental pentru celelalte ramuri din sistemul tiinelor psihologice. Ea evideniaz condiiile i factorii care determin desfurarea vieii psihice. Studiind natura psihicului uman i procesualitatea acestuia, precum i modalitile sale specifice de manifestare, psihologia general, ca tiin, elaboreaz un sistem de concepte psihologice corespunztoare. Ea ofer acel cuantum de adevruri eseniale i de fapte reprezentat ive necesare pentru descrierea i explicarea fenomenelor psihice, punnd la dispoziia celorlalte ramuri psihologice un limbaj tiinific adecvat, un sistem de termeni consacrai i ci principale de investigare a psihicului n diferite domenii concrete de activitate uman (Tucicov-Bogdan, 1973).

Psihologia social este o tiin particular, relativ independent care studiaz fenomenele i faptele psihosociale individuale, de grup, colective, care iau natere din comunicarea i interaciunea dintre oameni n toate activitile lor i se manifest n concepii, motivaii, atitudini, convingeri, opinii, comportamente, mentaliti, tradiii, stri de spirit, sentimente etc. Psihologia social are n vedere att studiul particularitilor psihice al e oamenilor ca fiine socioculturale, al conduitelor lor n cadrul grupurilor sociale concret-istorice din care fac parte, ct i studiul particularitilor psihologiei de grup, colective i de mas, aa cum se manifest ele n triri i comportamente comune. Domeniul psihologiei judiciare l constituie n esen deviana, conduitele care se ndeprteaz de la normele morale sau legale dominante ntr-o cultur dat (Bogdan & colab., 1983).

Obiectul psihologiei judiciare l reprezint studiul i analiza complex a comportamentelor umane implicate n procesul judiciar (omul ntr-o ipostaz special). Psihologia judiciar studiaz caracteristicile psihosociale ale participanilor la aciunea judiciar (infractor, victim, martor, anchetator, magistrat, avocat, parte civil, educator etc.), modul n care aceste caracteristici apar i se manifest n condiiile concrete i speciale ale interaciunii lor n cele trei faze: faza preinfracional, infracional propriu zis i postinfracional. Precizarea obiectivelor psihologiei judiciare trebuie s se fac inndu -se seama, n primul rnd, de cei ce vor beneficia i vor utiliza efectiv cunotinele i rezultatele cercetrii n acest domeniu. n acest sens, rolurile i activitile psihologiei judiciare sunt foarte largi i foarte variate.

Cele mai importante probleme care stau n atenia psihologiei judiciare sunt: * * * * factorii determinani ai comportamentului infracional; mecanismele psihologice i psihosociale implicate n activitatea infracional; particularitile psihologice ale personalitii criminale; mecanismele psihologice implicate n fenomenul recidivrii activitii

infracionale; * * * * * * * psihologia victimei; psihologia mrturiei judiciare; modalitile de aciune criminoinhibitiv la nivel social; structura i mecanismele psihologice ale comportamentului simulat; utilitatea tehnicilor psihofiziologice n stabilirea mrturiei adevrate; explicarea conduitelor dizarmonice ntlnite n practica judiciar; dimensiunile psihologice i psihosociale ale educrii i reintegrrii sociale a

infractorilor (Mitrofan & colab., 1992).

Psihologia judiciar se adreseaz n primul rnd specialitilor din justiie, care prin natura activitii lor au de-a face cu persoanele implicate n situaii infracionale,

decid asupra soartei acestora i le ajut s se ncadreze sau s se rencadreze n societate.

n privina metodelor psihologia judiciar, ca parte aplicat a psihologiei generale i sociale, i-a preluat majoritatea elementelor din cadrul conceptual al acestora, utiliznd tehnici i instrumente de investigare specifice acestor discipline: observaia, experimentul, ancheta psihosocial i ancheta judiciar ca metode specifice (pe baz de chestionar i interviu), metoda biografic, metoda analizei produselor activitii, sondajul de opinie etc. Sistemul de categorii cu care opereaz psihologia judiciar aparine n mare msur psihologiei generale i sociale, dar i altor discipline nrudite, conferindu-i un caracter interdisciplinar.

Datorit faptului c individul uman, care face obiectul studiului i al psihologiei judiciare, este participant la drama judiciar, se recunoate implicit legtura psihologiei judiciare cu psihologia social, care, la rndu-i, i va oferi metodologie, instrumentar i cunotine necesare nelegerii apariiei i dezvoltrii dramei judiciare, precum i a protagonitilor acesteia n mediul lor social natural de evoluie, n colective i medii, grupuri i subculturi sociale. Legtura cu psihologia social este att de strns, nct unii autori consider psihologia judiciar ca fiind una din ramurile aplicative ale psihologiei sociale. Astfel, pentru P.Golu, psihologia social-juridic se ocup de studiul aspectelor psihologice implicate n relaiile dintre legislaie i conduita vie a indivizilor, contientizarea i cunoaterea de ctre ceteni a normelor social-juridice, cauzele i consecinele abaterii de la ele, cile redresrii comportamentelor care vin n conflict cu normele socialjuridice (comportamente infracionale), problemele psiho-sociale ale delicvenei juvenile i al remedierii ei etc.19. Tot n aceast direcie, T.Bogdan consider psihologia judiciar ca o parte aplicat a psihologiei sociale care urmrete s descopere acele mijloace psihologice care pot contribui la o mai adecvat stabilire tiinific a adevrului material, deci la o mai echitabil administrare a justiiei.

Desigur, fr a neglija raporturile cu psihologia general, psihologia judiciar este, ntr-adevr, foarte strns legat de psihologia social, care, studiind planul particular social din construcia omului, se caracterizeaz printr-o abordare mai concret a omului, urmrind efecte individuale i de grup ale unor determinri concret-istorice21. Pentru psihologia judiciar explicaia psihosocial, bazat pe considerarea individului uman n contextul interaciunilor sale cu grupurile de apartenen, cu alte persoane, cu normele social-morale i social-juridice cu valoare reglatorie pentru conduita sa, se dovedete a fi deosebit de util pentru organizarea demersurilor sale teoretice i practice.

4. Conceptul de libertate
Libertatea este un concept filosofic, a crui semnificaie ar putea fi rezumat prin sintagma "lipsa constrngerilor". Libertatea este totul, mai puin o Idee... este faptul existenei ca esen a ei nsi spunea Jean-Luc Nancy. Mai nti, trebuie s ncepem prin a analiza contextele n care putem vorbi despre libertate difereniind dou astfel de contexte. Un prim context ar fi acela care cuprinde o analiz a ideii de libertate care presupune fundamentarea filosofic, abstract a libertii, iar un al doilea context, care deriv din primul, este cel al libertii cotidiene, factuale, care presupune exerciiul ei constituional (libertatea de contiin, de manifestare, de asociere). Cele dou contexte au fost i sunt interconectate pentru c exercitarea libertii presupune ntotdeauna un cadru conceptual i o fundamentare teoretic a ei, i invers, exerciiul libertii a adus ntotdeauna o completare n plus teoretizrilor.

Astfel, trebuie s analizm stadiile procesului libertii din perspectiva celor dou contexte amintite mai sus. Motivul acestei analize este menionat de ctre Giovanni Sartori care consider c expresia Eu sunt liber s... poate s aib trei sensuri diferite care ofer mai apoi trei etape ale nelegerii caracterului libertii. Potrivit acestei clasificri, libertatea poate nsemna: eu am posibilitatea, sau eu a putea, sau eu

am puterea s. E foarte important aceast clasificare pentru c din perspectiva ei putem determina ntr-un mod destul de corespunztor tipul de libertate, sau tipurile de libertate care s-au manifestat n aceti ani, i care au influenat formarea unui anumit tip de gndire n ceea ce privete ariile culturii, ale politicii etc. Astfel, sensurile pe care aceast clasificare le d libertii sunt urmtoarele: n primul sens, n care libertatea nseamn eu am posibilitatea, libertatea presupune permisiune; n al doilea sens, n care libertatea nseamn eu a putea, libertatea presupune capacitatea; iar n al treilea sens, n care libertatea nseamn eu am puterea s, libertatea presupune existena unor condiii materiale sau de alt natur care s o susin.

Libertatea negativa - este acea forma de exprimare a libertatii in care orice interferenta cu libertatile semenilor este de natura sa restranga libertatea unui individ. Mill spunea ca singura libertate ce merita acest nume este aceea de a urmari propriul nostru bine dupa cum credem de cuviinta. Tocmai aici sta problema. Este adevarat ca doar urmarindu-ti propriul interes poti sa atingi maximum de eficienta, insa cum ar arata o societate in care nu ar exista un minim de reguli prestabilite in interiorul carora individul sa se poata misca? Acesta ar intra foarte repede in conflict cu o serie de alti indivizi al caror scop poate sa interfereze, fie si intamplator cu cel al individului in cauza. Ce se intampla atunci? Trebuie sau nu trebuie sa se tina cont de acest lucru? Cine rezolva conflictul daca nu exista nici un fel de regula? De aici si pana la instituirea unui arbitru nu mai este decat un pas. Sau ne putem baza pe moralitatea individului, mizand pe faptul ca poate acesta isi va da seama de nevoile celuilalt si va accepta sa le dea prioritate? Insa modelul pe care este construit Homo Oeconomicus la clasici nu este in masura sa ne faca sa tragem astfel de concluzii. Este adevarat ca Smith spunea in cap. I al Teoriei sentimentelor morale ca la om exista evident unele principii in natura sa care il fac sa se intereseze de soarta celorlalti, dar tot el spunea ca acesta nu urmareste decat maximizarea profitului cu minimum de efort, si ca in acest demers este foarte rational si perfect egoist.

Nu se poate miza pe atitudinea de moment a individului, el trebuie sa respecte anumite reguli formale care au doar un caracter instrumental, in sensul ca se asteapta ca ele sa fie de folos unor indivizi inca necunoscuti, pentru scopurile in care acesti oameni vor socoti de cuviinta sa le intrebuinteze si in imprejurari ce nu pot fi prevazute in detalii. Asadar aceste reguli trebuie sa fie prestabilite si, in mod fundamental, cunoscute de catre toata lumea. Sunt un fel de reguli ale jocului care trebuie respectate de catre toti participantii pentru a fi asigurata buna desfasurare a acestuia. Ele nu sunt de natura restrictiva din moment ce sunt acceptate si insusite de catre toata lumea. In aceste limite stabilite, orice actiune este posibila a fi desfasurata in propriul interes. Se pune intrebarea: ce se intampla atunci cand regulile jocului sunt incalcate? Trebuie sa existe o autoritate care sa sanctioneze acest lucru, un fel de arbitru impartial care are la indemana instrumentele necesare pentru a restabili buna desfasurare a jocului. Aici se mai impune o conditie: acest arbitru sa fie in mod unanim acceptat. De-a lungul timpului, rolul arbitrului si l-a asumat statul. Problema care naste in general controverse este cat de extins trebuie sa fie acest stat pentru a asigura respectarea legilor deja acceptate? Istoria doctrinelor economice ne poate exemplifica un lung sir de forme de guvernare, de diverse dimensiuni, care dea lungul timpului au asigurat mai mult sau mai putin eficient acest lucru. De la statul minimal, paznicul de noapte in viziunea clasicilor, pana la statul omniprezent, to talitar, fiecare dintre noi poate sa aleaga exemplul care-i este pe plac. Un lucru este sigur: statul, oricat de minimal ar fi, trebuie sa existe. Convietuirea in anarhie nu este posibila. Insa important este ca el sa actioneze in anumite limite, sa fie un stat de drept. In conceptia lui Hayek, acesta ar trebui sa le dea indivizilor diferiti aceleasi posibilitati obiective, regulile sa fie aplicate intotdeauna fara exceptii, individul trebuind sa prevada actiunea statului si sa faca uz de aceasta cunoastere ca de un dat in alcatuirea propriilor planuri. Unii dintre noi ar fi tentati sa creada ca suprematia statului de drept ar fi posibila in orice tip de societate. Nimic mai fals. Numai o societate liberala este compatibila cu un stat de drept. Restrangerea legislatiei doar la nivelul legilor formale

nu face posibila functionarea statului de drept intr-o societate centralizata, caci aceasta este nevoita permanent sa adapteze cadrul legislativ la multiplele situatii noi aparute in economie. Mill a delimitat foarte bine sfera de intelegere a notiunii de libertate, in intelesul de libertate negativa. El incerca sa demonstreze ca nu putem vorbi despre libertate decat daca individul isi urmareste binele propriu, prin metode si mijloace proprii, bineinteles atata timp cat nu incearca sa lipseasca pe altii de binele lor sau sa-i impiedice sa-l dobandeasca. In limitele impuse de statul de drept, omenirea nu are decat de castigat lasand pe fiecare sa traiasca asa cum crede el ca e mai bine decat silind pe fiecare sa traiasca asa cum li se pare celorlalti ca ar fi mai bine. In concluzie, libertatea negativa este acea libertate rational posibil a fi exprimata in cadrul unei societati guvernata de un stat de drept, care intervine in limitele unor reguli prestabilite numai acolo unde libertatea individuala este incalcata, si in care fiecare individ isi exprima propria libertate pana la limita la care aceasta lezeaza libertatea altui individ.

Libertatea pozitiva este un concept cu un inteles mai abstract. Stricto senso, "ea deriva din dorinta fiecarui individ de a fi propriul stapan". Este rezultatul egoismului spiritului uman care vrea sa-si satisfaca propriul interes, fara a fi impiedicat de ceva sau cineva in acest sens. Placerea de a te simti perfect stapan in ceea ce priveste propria-ti persoana, de a nu fi sclavul dorintelor nimanui, de a lua decizii numai in functie de propriile dorinte si nevoi, cam acesta ar fi idealul oricarui adept al libertatii totale. Evident ca acest concept este mult mai apropiat de conceptia scolii clasice despre libertate. Smith ne spune ca individul nu recurge la schimb pentru ca este fortat sau din considerente morale ci pentru a-si satisface propriile nevoi. El participa la actul economic pentru ca asa a decis in mod liber si benevol si nu pentru ca cineva l-ar fi obligat sa faca acest lucru. Aparent intamplator, el satisface si un interes al societatii, fara ca o forta exterioara sa impuna acest lucru. Omul doreste sa aiba constiinta

statutului sau de "fiinta ce gandeste, vrea si actioneaza si care isi asuma responsabilitatea propriilor alegeri, putand sa le justifice pe baza propriilor conceptii si finalitati". Daca aceste alegeri sunt bune sau rele pentru propria persoana, aceasta nu poate decide decat el insusi, nimeni nu are dreptul sa intervina brutal in viata individului pentru a o comanda, programa si dirija. Fiecare este indreptatit sa actioneze asupra propriei persoane asa cum doreste si cum ii dicteaza constiinta, nevoile, capriciile sau hazardul. Atata timp cat actiunile sale nu prejudiciaza alti membri ai societatii, normele nu pot fi impuse. In cazul in care anumite fapte sau actiuni savarsite de catre persoane responsabile nu aduc neajunsuri decat celor care le-au savarsit, atunci nu poate fi apelata drept contraargument decat "indatorirea catre noi insine". Se poate vorbi despre autorespect si autoevaluare, acestea insa nu sunt obligatorii din punct de vedere social, politic, economic, interventia societatii pentru a-l aduce pe individ pe calea cea buna nefiind indreptatita in acest caz. Societatea poate sa se dezica de consecintele actiunii respectivului, sa-si deroge orice fel de responsabilitate, sa-l izoleze si sa-l evite, prevenindu-i totodata pe cei neavizati de comportamentul nociv al semenului lor. Asupra individului in cauza nu trebuie sa se intervina coercitiv ci doar pedagogic, atragandu-i-se atentia asupra efectelor negative. Kant spunea undeva ca "nimeni nu ma poate sili sa fiu fericit in felul sau". Ca fiinta rationala, am propriul meu sistem de valori in perimetrul caruia actionez, propriile standarde pe care vreau sa le depasesc, propriile obiective si idealuri pe care incerc sa le ating. Nu pot accepta sa renunt la ele pentru ca asa imi cere societatea. Ma manifest asa cum imi sugereaza propria constiinta si nu o forta exterioara. Nu sunt o rotita intr-un angrenaj, obligata sa faca anumite miscari, altfel riscand a fi inlocuita. Libertatea individuala pozitiva nu poate fi confundata cu libertatea intregului angrenaj. De fapt, aici se nasc cele mai multe conflicte intre cele doua aspecte ale conceptului de libertate, libertate negativa si libertate pozitiva, pentru ca anumite decizii apartinand in mod traditional sferei libertatii pozitive pot sa aiba efecte negative

asupra celorlalti. Pentru a fi mai explicito, oferim exemplul unui manager al unei firme, foarte bun profesionist si in consecinta foarte valoros, care intr-un moment critic pentru propria persoana ia decizia de a se retrage din functie. Acest lucru, asa cum experienta ne-o arata, va avea in mod indirect repercusiuni si asupra actionarilor firmei respective, ale caror actiuni la bursa vor cunoaste o scadere brusca, situatia fiind perceputa pe piata ca una de instabilitate. Actionarii se vor simti frustrati si indreptatiti sa ceara socoteala consiliului de administratie si managerului in cauza, cerandu-i acestuia din urma sa revina asupra hotararii. Iata asadar o intamplare care duce la aparitia unor evidente contradictii si la interferente intre cele doua niveluri ale libertatii. Si iata cum: situatia demisiei este bineinteles reglementata de legislatie, este prevazuta in statutul societatii, aceasta insa nu poate impiedica aparitia unor neajunsuri atat in ceea ce priveste libertatea pozitiva, cat si in relatiile cu alti membri ai societatii, lezandu-le interesele. Evident ca totul se petrece intr-un cadru legal prestabilit, creat in acest sens. Pentru a-si proteja investitiile, actionarii fac apel la diverse metode de factura materiala, psihologica, morala pentru a reusi sa revoce decizia managerului. Sunt indreptatiti ei sa actioneze in acest mod, urmarindu-si propriile interese? In deplina logica liberala, raspunsul ar fi pozitiv. Conflictul nu se naste aici. La acest nivel totul este clar, toti cei implicati, atat timp cat respecta regulile, au dreptul la propria opinie. Actionarii au dreptul sa ia decizii in ceea ce priveste buna desfasurare a activitatii societatii si cum actiunea in cauza este de natura sa creeze probleme, pot sa intreprinda orice actiune legala pentru a-l determina pe respectivul manager sa revina asupra propriei hotarari. Insa in planul deciziei acestuia apare conflictul. Interesul imediat ii cere sa demisioneze. Totusi, in spiritul ideii de libertate, trebuie sa tina cont si de interesele celorlalti. Daca demisia sa nu ar duce la scaderea valorii actiunilor la bursa, totul ar fi in regula. Dar asa cum stau lucrurile, in mecanismul luarii deciziei se naste un conflict intre latura pozitiva si latura negativa. Pentru a atinge libertatea pozitiva, trebuie sa demisioneze, asa a dedus rational ca este cel mai bine pentru persoana sa. Conform conceptului teoretic definit de Berlin,

daca nu ar proceda astfel, libertatea sa ar fi aservita ideii generale de bunastare. Cele mai grave concesii in ceea ce priveste valorile liberalismului sunt facute tocmai avand ca lait motiv bunastarea colectiva. Insa daca demisioneaza, va leza interesul in slujba caruia s-a angajat. Libertatea negativa, adica aceea de a nu atenta a libertatea semenilor prin actiunile proprii, va fi si ea incalcata. In concluzie, linia de demarcatie intre cele doua tipuri de libertate, daca exista, atunci este foarte fragila, existand cazuri in care una este negata sau anihilata de cealalta. Gasirea acestei linii a preocupat multe minti. Filozofi de seama lui Rousseau, Kant, Fische sau ganditori si creatori de teorie economica cum ar fi Adam Smith, David Ricardo, J.S. Mill, Fr. von Hayek , L. von Mises sau M. Friedman, pentru a mentiona doar cativa din lunga lista ce ar putea fi enumerata in acest sens, s-au simtit derutati cand siau pus o asemenea problema. A trai liber inseamna a te supune ratiunii proprii. Dar, daca sunt rational, atunci trebuie sa admit ca si ceilalti vor dori sa traiasca dupa propria vointa. Ceea ce-mi doresc eu poate constitui obiectul dorintei oricui. Frontiera intre dorintele mele si cele ale semenilor trebuie trasata. Ratiunea in numele careia traiesc imi impune acest lucru. Cum este posibil sa trasez aceasta granita fara a-mi incalca propriile valori? Raspunsul este foarte simplu si nu poate veni decat din directie liberala: facand apel la ratiune. "Un stat rational (adica liber) este acel stat care va fi guvernat de legi cu care oamenii rationali ar fi, in mod nesilit, de acord, pe care ei insisi le-ar promulga daca ar fi intrebati ce anume doresc".

5. Fenomenul deviantei
Dup anul 1990, problematica devianei sociale a nceput s fie abordat sistematic, existnd preocupri pentru elaborarea i fundamentarea unui cadru teoretic i metodologic. n plan teoretic-conceptual s-au reelaborat i redefinit noiuni i concepte de baz ale criminologiei, fundamentndu-se un cadru general etiologic al infracionalitii,

iar n plan metodologic s-au elaborat i validat metode de investigaie a diferitelor tipuri de manifestri i comportamente antisociale, identificnd i evalund factorii i mecanismele care le genereaz sau favorizeaz, att ca fenomen de grup, ct i ca manifestare specific a comportamentului individual. mpreun cu celelalte ramuri ale tiinelor sociale, psihologia judiciar i propune s contribuie la aprofundarea cunoaterii structurii i funcionalitii microgrupurilor infracionale, a zonelor vulnerabile ale acestora, pentru prevenirea, contracararea i destrmarea lor. Prin intermediul procesului de socializare, societatea transmite membrilor ei modelul su normativ i cultural alctuit din ansamblul normelor i valorilor sociale. Acestea permit existena normal a vieii sociale, asigurnd att raionalitatea comportamentului, ct i stabilitatea sistemului social. Socializarea reprezint un proces fundamental, care faciliteaz integrarea individului n societate, prin asimilarea culturii grupului din care face parte i a rolurilor sociale pe care este chemat s le ndeplineasc n cadrul acestui grup. Orice societate are o serie de norme scrise sau nescrise prin intermediul crora poate aprecia dac o anumit conduit sau un anumit act, este adecvat sau nu, se nscrie sau nu n modelul cultural prescris pentru toi membrii ei. Aceste norme stabilesc modalitile de sanciune pentru toate conduitele sau actele care nu corespund ateptrilor societii (unele sanciuni se aplic n mod instituionalizat, altele se aplic prin mecanisme neoficiale, informale). Dac am defini toate aceste conduite ori acte ca abateri de la normele de orice fel, am putea afirma c orice societate se confrunt, n cursul dezvoltrii ei, cu manifestri de devian. Deviana desemneaz nonconformitatea, nclcarea normelor i regulilor sociale. Aceasta are o sfer mult mai larg dect criminalitatea, infracionalitatea sau delincvena (denumit i devian penal), deoarece include nu numai nclcrile legii penale, ci toate deviaiile de la comportamentul socialmente acceptat i dezirabil (Rdulescu, 1994). n orice societate i n orice moment al evoluiei ei exist devian. Dincolo de grupurile infracionale care ncalc normativul penal, exist marea mas a populaiei care se abate de la exigenele convenionale sau morale. Nici un individ nu se supune i nu se poate supune tuturor exigenelor normative ale unei societi. Comportamentul lui n funcie de anumite criterii, poate lua forme de devian social sau de delincven.

Comportamentul deviant este un comportament atipic, care se ndeprteaz sensibil de la poziia standard (medie) i transgreseaz normele i valorile acceptate i recunoscute n cadrul unui sistem social. Fiind intim legat de condiiile fundamentale ale oricrei viei sociale, deviana reprezint un fenomen normal n cadrul evoluiei societii, a moralei i a dreptului, iar individul deviant nu trebuie considerat neaprat ca o fiin nesocializat, ca un element parazitar, neasimilabil, introdus n corpul societii, el avnd uneori rolul unui agent reglator al vieii sociale (Durkheim, 1974). Deviana, desemnnd distanarea semnificativ de la normele de conduit i de la valorile sociale acceptate ntr-un spaiu cultural determinat, ntr-o anumit societate i la un moment dat, are att o semnificaie negativ, disfuncional, ct i una pozitiv, funcional. n unele situaii deviana faciliteaz funcionarea societii. Cei din afara rndurilor i determin pe cei din coloan s fie mai unii. Altfel spus, deviana consolideaz conformarea, sancioneaz, certific normalitatea. Extensia, intensitatea i gravitatea devianei sociale depind, n mare msur, de valorile i normele care sunt nclcate, precum i de reacia public fa de aceste abateri i nclcri. De aceea, evaluarea devianei sociale se face pornind de la procesul de elaborare a normelor i regulilor de conduit i terminnd cu intensitatea reaciei sociale fa de nclcarea acestora. n ansamblul formelor de devian social se include i delincvena (criminalitatea), care afecteaz cele mai importante valori i relaii sociale protejate de normele juridice cu caracter penal. Aceasta reprezint ansamblul actelor i faptelor care, nclcnd regulile juridice penale, impun adoptarea unor sanciuni negative, organizate, din partea agenilor specializai ai controlului social (poliie, justiie etc.). Chiar dac delincvena apare ca un fenomen juridic, reglementat p rin normele dreptului penal, ea este primordial, un fenomen social avnd consecine negative i distructive pentru securitatea indivizilor i grupurilor. Delincvena este un fenomen deosebit de complex, incluznd o serie de aspecte i dimensiuni de natur statistic, juridic, sociologic, psihologic, economic, prospectiv i cultural (Banciu, 1995 ): a) dimensiunea statistic - evideniaz starea i dinamica delincvenei n timp i spaiu, prin evaluarea i msurarea n procente, medii, serii de distribuie i indici ai diferitelor delicte i crime, i corelarea acestora cu o serie de variabile i indicatori cu caracter social, ecologic, cultural, geografic etc.; b) dimensiunea juridic - evideniaz tipul normelor juridice violate prin acte i fapte antisociale, periculozitatea social a acestora, gravitatea prejudiciilor produse,

intensitatea i felul sanciunilor adoptate, modalitile de resocializare a persoanelor delincvente; c) dimensiunea sociologic - centrat pe identificarea i prevenirea social a delictelor i crimelor, n raport cu multiple aspecte de inadaptare, dezorganizare i devian existente n societate i cu formele de reacie social fa de diferitele delicte; d) dimensiunea psihologic - evideniaz structura personalitii individului delincvent i individului normal, motivaia i mobilurile comiterii delictului, atitudinea delincventului fa de fapta comis (rspunderea, discernmntul etc.); e) dimensiunea economic sau costul crimei - evideniaz consecinele directe i indirecte ale diferitelor delicte din punct de vedere material i moral (costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparaiei bunurilor etc.); f) dimensiunea prospectiv - evideniaz att tendina general de evoluie a delincvenei, ct i tendina anumitor indivizi i grupuri sociale spre delincven; g) dimensiunea cultural se refer la relativitatea criteriilor normative i culturale cu care este investit delincvena n diverse societi i culturi. Exist diferene sensibile din punct de vedere cultural, n definirea anumitor acte ca periculoase i n evaluarea intensitii i gravitii acestora. Gradul de periculozitate al unui comportament antisocial depinde, n mare msur, de caracterul coercitiv sau, dimpotriv, permisiv al normelor sociale. Marea diversitate i variabilitate a culturilor implic deci, comportamente eterogene din punct de vedere al semnificaiei lor sociale, moralitatea, imoralitatea, binele sau rul fiind ntr-o strns legtur cu normele i valorile grupului respectiv. Normalul este reprezentat de comportamentele socialmente acceptabile, compatibile cu modelele culturii din care face parte individul. Reprezentnd o instituie de baz a dreptului penal, delictul este o fapt antisocial, ilicit, care lezeaz o serie de valori i relaii sociale, fapt imputabil care genereaz o serie de consecine i efecte juridice, adic o rspundere penal. Pentru acest motiv, numai n prezena unei anumite fapte, considerat ilicit sau ilegal, norma prevede sancionarea persoanei vinovate. Pentru a exista deci, rspundere penal, trebuie s existe, n primul rnd, o fapt antisocial real, svrit de o anumit persoan care este responsabil, iar n al doilea rnd, fapta respectiv trebuie incriminat de legea penal. Inexistena uneia sau a mai multora dintre aceste trsturi (ilicitatea, vinovia, incriminarea) conduce, practic la inexistena infraciunii ca atare. Sistemul nostru penal utilizeaz expres noiunea de infraciune, nu de delict sau crim. Prin articolul 17 din Codul Penal al Romniei, infraciunea este definit ca o fapt care prezint pericol social, svrit cu vinovie i prevzut de legea penal .

Majoritatea sistemelor de sancionare i prevenire a criminalitii urmresc, prioritar, controlul efectiv asupra crimei, ca i protecia i aprarea social a indivizilor, grupurilor i instituiilor sociale, prin organizarea unor activiti specifice i utilizarea unor mijloace menite s asigure att represiunea i constrngerea penal, ct i prevenirea i diminuarea surselor poteniale de criminalitate prin adoptarea de msuri de profilaxie social, cultural i educativ. Cercetarea psihologic trebuie s cuprind n aria sa descifrarea diferitelor dimensiuni psihologice cu accent pe motivaie, afectivitate, pe descifrarea personalitii n ansamblul su. A nelege omul nseamn a recunoate inegalitatea nzestrrii native a indivizilor, fapt ce trebuie s ne conduc la diversificarea, nuanarea i individualizarea cantitativ i calitativ a aciunilor educative. De asemenea, inegalitatea i neomogenitatea mediilor sociale, de provenien, exercit presiuni diferite cantitativ i calitativ asupra indivizilor, ceea ce le confer anumite limite individuale n privina rezistenei fa de restricii, fie ele morale sau legale.

6. Infractionalitatea

Actul infractional considerente teoretice. Iluzia c poate exista o societate fara infractionalitate s-a risipit de mult. Noul model social trebuie sa includa infractionalitatea ca o constanta, cu tot ce decurge de aici: personal specializat, penitenciare suficiente, un institut de criminologie, studii si cercetari, programe diferentiate de prevenire, informarea si educarea publicului, etc. O tara fara un institut de criminologie e mai putin credibila atunci cind se angeajaza sa apere cetatenii i bunurile lor, granitele si ordinea de drept, sa mentina un climat social linistit, sa impuna legea in situatii de o mare diversitate. Si asta pentru ca autorittile au nevoie sa inteleaga mai intii fenomenele pentru a putea gestiona probleme att de complexe precum infractionalitatea. Fenomenul infractional este deosebit de complex si pentru a putea fi cunoscut, trebuie abordat multidisciplinar. Aceasta implica stapanirea unor notiuni de: criminologie, psihologie judiciara, sociologie judiciara, biologie criminala, medicina legala, psihiatrie criminala, antropologie criminala, statistica infractionala etc. Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie cercetata ca act individual, ca act comis de o persoana concreta intr-o situatie concreta. Este vorba de o actiune umana, determinata de anumite elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive, scopuri etc.

Analiza psihologic a actului infracional Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezinta rezultatul interactiunii dintre factorii ce structureaza personalitatea individului si factorii externi, de ambianta.In ceea ce priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta n structura sa un nucleu central mai mult sau mai puin favorabil comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate infracionala. Ambianta, condtiile si imprejurrile exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile dezvoltrii acestui nucleu in plan infractional. Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate structurile si functiile psihice incepand cu cele cognitiv-motivationale si terminand cu cele afectiv-volitive, implicate fiind i activitatile ca si insusirile psihice. Actul infractional este generat de tulburari de ordin emotional si volitiv, sustinut de lipsa sentimentului responsabilitatii si al culpabilitatii, al incapacitatii subiectului de a renunta la satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse. Din punct de vedere psihologic, nu s-a stabilit pana acum un criteriu definitiv al actului infractional, specialistii din domeniu fiind mai degraba preocupati de intelegerea infractiunilor si implicit descoperirea motivatiilor decat de definirea lor, astfel incat pentru psihologia moderna ceea ce constituie motivul actiunii judiciare nu este decat un episod-nu intotdeauna semnificativ-al vietii psihice a subiectului. O viziune coerent asupra dinamicii i interaciunii elementelor intregului ansamblu de factori care concur la producerea actului infractional nu o poate oferi dect o conceptie sistemic integratoare asupra conduitei si a manifestrilor psihocomportamentale.

Multitudinea i complexitatea factorilor de care trebuie sa se tina seama atunci cand ne referi m la actele infractionale au determinat o schimbare de optica n cercetarile moderne consacrate psihologiei actului infractional. Astfel, n zilele noastre, profesionistul investigator n cele mai multe cazuri un psiholog specializat n domeniul judiciar este solicitat: sa descrie actiunile derulate de faptuitor si mprejurarile in care acesta a comis fapta, sa ofere organelor de urmrire penala filmul crimei n dinamica sa; s-si imagineze profilul faptuitorului, oferind organelor de urmarire penala ,,amprenta sa psihocomportamentala;

sa anticipeze comportamentul urmator al infractorului, contracarand pentru viitor miscrile autorului prin intuirea versiunilor optime cu grad rezonabil de credibilitate n identificarea acestuia. Pentru a indeplini aceste trei cerinte specialistul, atunci cand analizeaza actul infractional, trebuie sa adopte o perspectiva interdisciplinara in care putem include:

cercetarea clinia , pentru reconstituirea antecedentelor personale si patologice ale subiectului (inclusiv biodetectia comportamentului simulat); examinrile paraclinice, avand ca rol principal probarea si obiectivarea diagnosticului clinic, precum si aprofundarea etiopatogeniei unor tulburri (ample investigatii de laborator, radiologice, electroencefalografice); investigaiile biogenetice, avsnd ca premiss rolul factorilor ereditari n structurarea personalitatii; interpretarea neorofiziopatologica, pentru explorarea cauzalitatii manifestarilor agresive de comportament cu rasunet antisocial, legat de conditiile biopsihologice care le exacerbeaza sau le declanseaza; cercetarea sociologica,in primul rand, axata pe reconstituirea structurii personalitatii delincventului si, in al doilea rand orientata asupra posibilittilor de reechilibrare si reinsertie sociala; rezolvarea medico-legala, adic furnizarea datelor medicale obiective pe baza carora se concluzioneaza asupra starii de imputabilitate (constiinta, discernamant). Comportamentul infracional prezentare general. Termenul de comportament are o larg utilizare n vorbirea curent, psihologia judiciar cercetndu-l sub toate aspectele sale normale sau deviante. Comportamentul reprezint reacatia global (glandular, motorie verbala, afectiva,etc. ) a unei persoane ntr-o mprejurare dat. Prin aceast reacie total organismul uman rspunde la o situaie trit n funcie de stimulrile mediului i de tensiunile sale interne. Sistemul specific de referin pentru comportamentul uman l reprezint situaia sau contextul social la care orice persoan rspunde prin acte, micri i gesturi vizibile, observabile, n strns corelaie att cu particularitile situaiei, ct i cu particularitile i trsturile personalitii sale.

Obiectele, fenomenele, evenimentele care acioneaz asupra persoanei au un anumit ecou, o rezonan n contiina sa, corespund sau nu, satisfac anumite trebuine, interese, aspiraii idealuri. ntre strile interne ale persoanei i situaia n care se afl, se stabilesc o serie de raporturi de concordan sau de neconcordan, care n plan subiectiv dau natere tririlor afective. Toata acestea se realizeaz ntr-un timp i spaiu nedeterminat. Corelarea tuturor factorilor prezeni la un moment dat, d natere la un anumit context, situaie, mprejurare de via etc. Fenomenele psihosociale nu pot fi desprinse de persoan, de , purttorul lor, pentru c ele se manifest i au la baz concepiile, normele de conduit pe care le aplic, atitudinile care le adopt, opiniile pe care le formuleaz. Fenomenele psihosociale iau natere din interaciunea persoanei cu mediul social n care triete efectiv, din interaciunea cu situaiile i evenimentele care au loc cu care intr n contact. Comportamentul normal, obinuit, al unei persoane reprezint gradul n care aceasta reuete s ofere un rspuns semnificativ unei situaii date. Aceast reuit poate aprea numai n condiiile integritii funciilor psihice, care intervin n grade diferite, att n evaluarea situaiei, ct i n elaborarea unui rspuns semnificativ i adecvat faa de ea. Orice persoan dispune de un ansamblu unitar de trsturi psihice si comportamente centrate n jurul unui nucleu reprezentat de personalitate. Aceasta presupune aprecierea personalitii din punctul de vedere al constanei formelor de exteriorizare comportamental. Datorit marii varieti de situaii cu care se confrunt persoana de -a lungul vieii sale, comportamentul suport un proces de specializare i difereniere, n funcie de spaiu i timp, de vrst i de sex, de mediu i cultur, de statusul socio-profesional etc. La nivelul persoanei, comportamentul apare ca un traductor de atitudini, fiind de fapt rezultanta configuraiei totale a atitudinilor. Atitudinile nefiind egale ca intensitate i valoare, n interiorul sistemului atitudinal are loc o selecie, n urma creia este desemnat i promovat atitudinea cu implicaiile cele mai profunde n forma de comportament dat. nelegerea conduitei unei persoane ntr-o mprejurare sau alta presupune n mod necesar cunoaterea motivelor care o anim, precum i a scopurilor sale care o prefigureaz i orienteaz anticipat comportamentul. Prin mijlocirea motivelor i a scopurilor, comportamentul uman se afl n conexiune direct cu contiina sub al crei control este. Comportament infractional - modele si factori de influenta. De-a lungul timpului au existat o serie de incercari de modelare a profilului comportamental al infractorului de drept comun, incepand de la modelul determinismului biologic al lui Cesare Lombroso, care sustinea existenta unor trasaturi fizice si fizionomice specifice persoanelor cu inclinatii criminale, si pana la modelul comportamental al lui Gary Becker ce sustine ca, indiferent de alti factori, un individ va adopta un comportament criminal in momentul in care

utilitatea obtinuta in urma infractiunii este perceputa ca fiind superioara din punct de vedere valoric utilitatii rezultate din renuntarea la comiterea infractiunii respective. Conform acestui model, valoarea de utilitate este determinata de castigul obtinut in urma comiterii infractiunii ponderat cu sansele de a ramane cu acest castig precum si de cuantumul pedepsei ponderat cu sansele de a fi prins si pedepsit. Alt factor de importanta majora care influenteaza perceptia riscului este cumulul realizarilor si aspiratiilor proprii, mai exact impactul pe care l-ar avea pedeapsa pentru comiterea unei infractiuni asupra situatiei sociale si materiale a individului intr-un anumit moment. S-a observat statisitic ca tinerii cu rezultate scolare bune, persoanele care au sau isi cauta un loc de munca stabil sau pur si simplu au o situatie materiala buna vor avea tendinte infractionale mult sub cele ale indivizilor care nu au nimic de pierdut. Situatia materiala si mediul social al individului exercita la randul lor o mare influenta asupra inclinatiei spre infractiune. Cea mai mare parte a infractorilor vor actiona in vederea obtinerii unui castig material rapid destinat satisfacerii nevoilor de baza. Un individ va fura pentru a face rost de bani de mancare sau pentru droguri, in niciun caz pentru a-si achita lectiile de pian. Studii etnologice pe termen lung efectuate pe anumite sub-culturi in principal urbane sugereaza insa si o alta motivatie a infractionalitatii si anume obtinerea unei anumite stari de excitatie psihica, de senzatii tari sau incercarea de a ascede rapid la un anumit statut in grupul de apartenenta. Din cauza dificultatilor presupuse de obtinerea unui loc privilegiat in cadrul grupului din care fac parte, uneori adolescentii sunt determinati la actiuni prea putin gandite pentru a face impresie si pentru a se ridica "peste" nivelul celorlalti din grup. Este in mod evident mai simplu sa furi un laptop sau sa spargi o masina decat sa iei o licenta in aerodinamica. Pe masura ce membrii grupului vor incerca sa isi depaseasca unul altuia "realizarile" inclinatia medie spre infractionalitate la nivelul grupului respectiv va fi din ce in ce mai mare, iar acest lucru va afecta negativ perceptia initiala asupra ideii de infractiune a tuturor membrilor grupului aflati in proces de formare si crestere. Psihologic, omul poate fi considerat ca o fiinta care invata, in sensul ca achizitioneaza mereu noi deprinderi si cunostinte, achizitii care ii modifica atitudinile si comportamentul. Dupa constatarile lui H.J.Eysenck, majoritatea infractorilor se recruteaza din randurile extravertitilor, a caror caracteristica fundamentala-pe plan psihofiziologic- este dificultatea de a fi conditionati, cu alte cuvinte, dificultatea de a fi educati si bineinteles reeducati.In baza cercetarilor a mii de cazuri, H.J.Eysenck stabileste ca extravertitul tipic este un element sociabil,

ii plac petrecerile, are multi prieteni, simte mereu nevoia de a avea in jur pe cineva caruia sa i se adreseze, ii displace lectura solitara sau studiul de unul singur.El cauta mereu senzationalul, e gata sa-si asume riscuri, actioneaza sub imptesia momentului si in genere este impulsiv.Il caracterizeaza apoi lipsa de griji, optimismul, agresivitatea, usurinta cu care isi pierde firea, lipsa de control asupra propriilor fapte si vorbe.O alta constatare foarte interesanta a lui H.J.Eysenck este aceea cu privire la infractorii care au toate caracteristicile introvertitilor.Acestia, de obicei provin din familii viciate, ale caror influenta se se exercita cu atat mai usor cu cat caracteristica principa a introvertitilor, este tocmai usoara conditionabilitare, deci marea facilitate de a insusi depronderile rele, conceptiile imorale..etc. care domina in mediul respectiv. Motivatia infractionala si importanta cunoasterii acesteia.

Cunoaterea motivaiei infracionale permite nelegerea criminalitii din punctul de vedere al celor n cauz : modul cum au perceput lumea n care triesc, importana dat nevoilor personale i ale familiilor lor, contiina faptului c exist sau nu mijloace legale de a le atinge, modul cum au evaluat reacia comunitii fa de o infraciune sau alta, teama sau nu de etichetare, atribuirea vinei pentru crima comis sau pentru devenirea lor infracional, sentimentul c pedeapsa primit e echivalent cu fapta etc.

De asemenea, identificarea adevratei motivaii, orict de laborios ar fi acest lucru, permite luarea unor msuri corecte i eficace att n cazul unui delincvent ct i al unei categorii omogene de infraciuni; acest lucru va contribui semnificativ la o practic unitar a tuturor instanelor de judecat. Practica muncii de penitenciare a relevant faptul ca deseori detinutul motiveaza actul infractional comis, il reprezinta ca fiind finalul unui proces fara alternative, ca oricine in locul lor ar fi procedat la fel. De multe ori vina este atribuita alcoolului, anturajului sau saraciei,, subiectul nepercepand la adevarata valoare contributia sa la infractiune, Infractorul trebuie sa justifice in proprii ochi actiunea antisociala: legitimitatea atribuita de el il sustine in pregatirea si executarea loviturii, iar dupa aceasta il apara de remuscari. De asemenea, o mare parte din deinui consider pedepsele primite ca fiind aspre comparativ cu faptele comise, lucru de care au devenit contieni -spun ei - n arestul poliiei sau n penitenciar. Cunoaterea modului cum diversele categorii de deinui aduli i motiveaz infraciunile, este deosebit de important pentru nelegerea factorilor premergtori i a mecanismelor de justificare utilizate de acetia. Se au n vedere acele infraciuni care au cea mai mare pondere n

totalul celor existente n prezent n penitenciare: omor, lovituri cauzatoare de moarte,vtmare corporal grav, viol, furt, tlhrie, ultraj s.a Realiznd aceast investigaie mai muli ani la rnd, se va putea releva tipologia motivaiilor la delincvenii romni, corespondena acestora cu situaia lor social, mutaiile aprute n timp, atitudinea lor fa de pedepsele primite, modul cum concep reintegrarea lor social dup liberarea din penitenciar . De asemenea, pe aceast baz, se vor putea stabili modaliti eficace de intervenie pentru prevenirea viitoare a acestor conduite antisociale. Pentru dreptul penal motivatia psihologica a infaptuirii unui act infractional nu constituie in prezent un criteriu de sanctiune, tocmai datorita faptului ca aceasta este necunoscuta in majoritatea cazurilor. O analiza a infractiunii din punct de vedere psihologic, arata faptul ca in savarsirea acesteia au contribuit o serie de factori determinanti, in fata unui act ilegal trebuind sa se determine ce rol au avut in comiterea lui urmatoarele: constitutia corporala, temperamental, inteligenta, caracterul, experienta anterioara, constelatia familial, situatia exterioara declansatoare, stereotipul reactiei sociale fata de de situatie.

7. Efectele privarii de libertate

n orice societate, abaterea comportamentelor de la normele i valorile sociale de baz constituie un fenomen obinuit. Orice societate judec comportamentul membrilor si nu att din punctul de vedere al motivaiilor sale intrinseci, ct mai ales din punctul de vedere al conformrii acestui comportament la normele i valorile recunoscute. 380 Violarea normelor atrage dup sine cum bine tim msuri punitive i coercitive345. Societatea poate fi controlat i prin folosirea sanciunilor. Pretutindeni sanciunile posibile i msurile implementate n societate ar trebui s fie folosite nainte de privarea de libertate. Cnd este folosit privarea de libertate apar probleme deosebite. Este o situaie complex cu ampl rezonan n modul de via al individului. Pentru persoana care execut o pedeaps privativ de libertate, mediul privat pune n ordine dou grupuri de probleme: De adaptare la normele i valorile specifice acestui cadru de via; De evoluie ulterioar a personalitii sale.

Ca fenomen social criminalitatea lezeaz interesele societii, iar cei care ncalc regulile sunt etichetai ca atare. Sanciunea pentru acetia este privarea de libertate, unde deinutul este supus efectelor coercitive ale vieii de penitenciar, avnd un statut de subordonat fa de lege. Privarea de libertate n mediul penitenciar constituie pentru orice om o situaie de ampl rezonan n modul su de via, att pe durata deteniei, ct i dup aceea n libertate. Restrngerea acut a libertii individuale, relaiile impersonale, lipsa informrii, regimul autoritar, mediul nchis i activitile monotone, toate acestea resimite de ctre deinut drept atingeri ale integritii sale ca fiin uman. n multe cazuri impactul privrii de libertate asupra componentelor personalitii este dramatic, genernd i permanentiznd conduite diferite fa de cele avute anterior n mediul liber.346 Pentru a nelege mai bine acest lucru este nevoie s analizm grupul de oameni privai de libertate. Viaa n nchisoare este o via grea, aici este anulat orice intimitate, totul este la vedere pentru ceilali. Un loc important l ocup relaiile interpersonale din cadrul grupurilor de deinui care sunt grupuri eterogene. Apar relaiile de atracie respingere indiferen i a liderilor informali. Privarea de libertate mbrac mai multe forme. Analiznd izolarea psihic i psihosocial, pe de o parte, i privarea de libertate prin executarea unei pedepse penale ntrun loc de detenie, pe de alt parte, vom constata c ntre ele exist o multitudine de diferene ce prezint aspecte specifice i manifestri complexe. Deosebirile sunt de ordin fundamental i vizeaz latura cantitativ ct i pe cea calitativ: Din punct de vedere cantitativ privarea de libertate se ntinde pe perioade mai mari sau mai mici, durata condamnrii constituind principalul factor stresor;

Din punct de vedere calitativ privarea de libertate d natere unei game complexe de frmntri psihice i psihologice ncepnd cu criza de detenie. Privarea de libertate nseamn controlul crimei n societate i mai nseamn nchisoare i deinut. Fenomenul-caz al instituiei penitenciare este deinutul ca fenomen individual aflat ntr -o situaie concret reglementat de instituie. Ca urmare a privrii de libertate, deinutul este constrns juridic i material s locuiasc n instituia penitenciar, obligat s se conformeze regulamentelor de ordine interioar. Deinutul percepe timpul dintr-o poziie coercitiv, apstoare i artificial; astfel se ptrunde n psihologia deinutului. El are contiina faptului c intr n nchisoare mpotriva voinei sale, cu un statut de subordonare pe termen lung i resimte pierderea libertii cu att mai dureros cu ct libertatea era mai bogat n perspective i alternative, iar condiiile concrete din penitenciar sunt mai grele. Cu ct este mai preuit timpul n libertate (valoarea lui personal) cu att mai mult pierderea lui prin cderea la nchisoare devine dureroas, mai zdrobitoare, deci, pedeapsa este resimit ca fiind mai represiv. Fiecare vine n penitenciar cu un univers specific, plin de contradicii, frustrri, nempliniri, ca urmare a unei conduite antisociale, a svririi unei infraciuni. Muli sunt neadaptai social, refractari sau incapabili s se integreze n cerinele normelor de convieuire social, sau de o moralitate dubioas i au un trecut ncrcat care apas asupra contiinei lor.

8. Metode

Anamneza - Termen de origine filosofic, apoi medical, care desemneaz ansamblul informaiilor asupratrecutului pacientului, necesare practicianului pentru a -i stabili evoluia.

Anamneza (gr. anamnesis amintire) reprezint o metod de a ordona istoria unui caz, pentru depistarea condiiilor ce au dus la apariia unei dezordini psihice, n vederea organizrii unui sistem educativ adecvat sau pentru elaborarea unor corectri i tratamente psihice.

Iniial, metoda a fost folosit doar de medici cu scopul obinerii de date privitoare la evoluia uneiboli prin interogarea bolnavului. Prin extensia n psihologie, anamneza reprezint o secven a biografiei psihologice din care se desprind originile i condiiile dezvoltrii unor particulariti individuale (trsturi de caracter, sentimente, capaciti de relaie etc.). Anamneza orienteaz diagnosticul i urmrete gsirea atitudinilor terapeutice potrivite. De asemenea, organizarea cronologic a elementelor furnizate prin aceast metod per mite evidenierea relaiilor cauzale dintre fapte, situaii, episoade de via mai deosebite ce au lsat urme asupra dezvoltrii psihice. n general, anamneza cuprinde evenimentele dezvoltrii psihice, evenimentele educative, evenimentele privind mediul familial i social, boli i fenomene de stres.

Interviul anamnestic la aduli

Interviul se va desfura fr ntreruperi, ntr-o camer suficient izolat fonic. Psihologul va explican ce calitate se afl acolo i care este motivul pentru care dorete s examineze pacientul. Exist anumite cerine de aezare spaial a pacientului, n sensul c acesta nu va fi aezat fa n fa cu psihologul, ci pe una din laturile biroului (n stnga, dac psihologul este dreptaci); astfel, atmosfera va fi ndeajuns de degajat, iar psihologul va putea scrie i urmri pacientul. Pentru a hotr modalitatea interviului, psihologul observ dac pacientul pare sau nu cooperant, relaxat sau capabil s-i exprime corect ideile. Anxietatea exagerat a pacientului este cea mai frecvent dificultate. Psihologul trebuie s disting dac aceast anxietate este parte a tabloului clinic sau numai expresia temerii de a se adresa unui psiholog.

Schema anamnezei

Este dat o schem standard de alctuire a istoricului relatat de pacient sub forma unei liste ce trebuie parcurse de psiholog mpreun cu pacientul. Oricum, nu este nici necesar, i nici posibil ca toate aceste ntrebri s fie puse fiecrui pacient. Se va hotr, n funcie de pacient, ct de departe trebuie explorat fiecare punct. nceptorul va nva din experien cum s -i adapteze ntrebrile la problemele care se ivesc n cursul interviului.

Observatia

Reprezinta o metoda de baza, o modalitate de studiu, care sta la baza oricarui tip de experiment. Este cea mai veche metoda de cercetare din psihologie, utilizata att n studiile de tip cantitativ, ct si n cele de tip calitativ. BRAINSTER si colab. (1995) definesc observatia ca fiind un act de urmarire si descriere sistematica a comportamentului si evenimentelor studiate ce au loc n mediul social natural. Primele cercetari centrate pe aceasta metoda au fost cele antropologice n scopul ntelegerii altor culturi. Etimologie: "observare" (latina): a privi, a fi atent la. n cadrul observatiei are loc constatarea si notarea fidela a fenomenelor, asa cum se desfasoara ele n realitate. n cadrul experimentului de laborator, observatia este subordonata scopurilor acestuia si va urmari obtinerea unor date suplimentare care sa ne ajute la explicarea modificarilor survenite n variabila dependenta.

Scopurile observatiei sunt: 1) 2) de a vedea prin ochii persoanelor observate evenimente, actiuni, norme si valori; de a descrie contactul si persoanele observate pentru a permite ntelegerea a ceea ce se

ntmpla acolo;

3) 4) 5)

de a contextualiza, social si istoric, evenimentele observate, pentru a fi corect ntelese; de a integra, a vedea viata sociala ca un proces de evenimente interconectate; de a evita utilizarea prematura a teoriei si conceptelor nainte ca fenomenul respectiv sa

fie cu adevarat nteles; 6) de a oferi un design de cercetare flexibil care sa permita o investigare deschisa spre

aspectele neasteptate si neprevazute.

Caracteristica esentiala a observatiei este caracterul sau de non-interventie. Observatorul urmeaza fluxul evenimentelor, dar nu intervine pentru a le modifica.

Caracteristici: 1) 2) are un caracter flexibil; gradul de structurare poate varia de la un grad mare de structurare pna la o situatie libera

de orice tenta de 3) observatia se poate focaliza pe aspecte si dimensiuni specifice, nguste sau poate avea un

caracter general. n ceea ce priveste constientizarea prezentei observatorului de catre subiectul (subiectii) observatiei, putem ntlni mai multe modalitati: 1) 2) 3) observator prezent si neimplicat (ex. asista la o clasa); observator prezent si implicat (ex. observatorul nlocuieste profesorul la clasa respectiva); observator ascuns si neimplicat (ex. oglinzi cu un singur sens - n anchete, la politie).

n functie de explicatiile care sunt oferite participantilor, putem ntlni: explicarea completa a motivelor observatiei si a aspectelor urmarite, pna la explicatii false sau omiterea oferirii de explicatii.

Timpul observatiei poate varia de la o simpla observatiei la observatii multiple, n situatii asemanatoare sau diferite. Cu ct avem mai multe observatii, cu att precizia concluziilor formulate pe baza lor creste.

nregistrarea aspectelor observate se poate realiza printr-o simpla luare de note sau prin utilizarea de mijloace audio - vizuale, care sa ne permita urmarirea repetata si independenta a celor nregistrate. n ceea ce priveste feed-back-ul, observatorul poate opta pentru oferirea unui feed-back complet participantilor cu privire la cele observate si constatarile facute sau poate ntrerupe complet orice contact cu cei observati.

Convorbirea Convorbirea este o discuie premeditat, angajat ntre cerce-ttor/psiholog i subiectul investigat, presupunnd relaia direct, de tipul fa n fa, dar i sinceritatea deplin a subiectului. Convorbirea este o metod mai complicat i mai greu de nvat d eoarece n cadrul ei, influena reciproc dintre psiholog i subiect este mai mare dect n oricare alt metod i presupune o selecie a relatrilor fcute de subiect. De asemenea se bazeaz pe capacitatea subiectului de introspecie, de autoanaliz, necesitnd o motivare corespunztoare a subiecilor. Exist mai multe tipuri de convorbire, n funcie de situaie alegndu -se dintre:

Convorbirea standardizat, dirijat, structurat, care se bazeaz pe formularea acelorai ntrebri, n aceeai form i aceeai ordine pentru toi subiecii; Convorbirea semistandardizat, semistructurat, n care ntrebrile, pot fi reformulate, se poate schimba succesiunea acestora, se pot pune n trebri suplimentare; Convorbirea liber, spontan nu presupune folosirea unor ntrebri prestabilite, acestea fiind formulate n funcie de situaia particular n care se desfoar; Convorbirea psihanalitic, propus de S. Freud se bazeaz pe metoda asociaiei libere de idei i este folosit pentru analiza i interpretarea diferitelor probleme ale pacientului;

Convorbirea nondirectiv, propus de C. Rogers, creeaz condiiile psihologice care s faciliteze relatrile spontane ale subiectului fr ca acesta s fie permanent ntrebat.

Eficiena acestei metode este dat de respectarea unor condiii: necesitatea desfurrii dup o structurare anterioar a ntrebrilor de ctre experimentator; ntrebrile s vizeze culegerea cu anticipaie a unor informaii despre subiect, prin folosirea altor metode observaia, analiza produselor activitii etc.; preocuparea pentru anticiparea rspunsurilor subiectului de ctre experimentator, pentru a ti cum s se comporte n eventualele situaii neprevzute; motivarea adecvat a subiecilor pentru a obine din partea acestora rspunsuri sincere.

n cadrul orelor de practica si a intalnirilor cu detinutii personalul penitentciarului ne-a pus la dispozitie un formular Screening pentru evaluarea psihologica a detinutilor. Acest instrument de evaluare se axeaza pe 3 planuri ale personalitatii indivizilor afalti in detentie, cat si aspura nevoilor lor viitoare, a antecedentelor sau a comportamnetului lor prezent.

n primul rand contine datele de identificare ale detinutului, fapta pentru care se afla in penitenciar si durata condamnarii pe care o are de executat. Un alt aspect este cel al asistentei psihologice specifice care prezinta o serie de subdomenii dupa cum urmeaza: risc de suicid, gestionarea agresivitatii, consum de substante, afectiuni specifice, impulsuri sexuale, victimizare/marginalizare.

SCREENING DE EVALUARE PSIHOLOGIC

1.DATE DE IDENTIFICARE:

Nume __________________________________ Prenume _______________________________ Data naterii____/_____/________ Condamnare________________Fapta_____________________ FAP AP R

2. ASISTENA PSIHOLOGIC GENERAL (I) Familia de origine: organizat Alte situaii/observaii ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ Calitatea mediului familial stabil marcat de violen - fizic - emoional consum de alcool droguri monoparentala substitut institutionalizat pe strad

Statut marital: ____________________________________________________________________

Copii ____________________________________________________________________________ Reea de suport social: (persoane de referin)___________________________________________ Cine l viziteaz/cu cine ine legtura ___________________________________________________ Nivel educaional____________________________Calificare_______________________________ Istoric ocupaional__________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ Patologie psihiatric n familie inclusiv tentative de suicid/suicid DA / NU

________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________

Evenimente i experiene deosebite n dezvoltarea personal ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________

Consider/percepe/i justific infraciunea ca pe o modalitate de rezolvare a anumitor probleme ________________________________________________________________________________ Consider c poate face fa situaiei prezente (ncarcerarea) ________________________________________________________________________________

3. ASISTENA PSIHOLOGIC SPECIFIC Subdomenii 3.1 Risc de suicid 1. 2. 3. Prima data n penitenciar Condamnarea/arestarea este perceput ca o pedeaps nejustificat de mare n raport cu fapta comis Dispoziia subiectului observabil sau exprimat este depresiv / trist da da da nu nu nu

4. 5. 6 7. 8. 9

Afirm tentative suicidare n trecut Afirm c sufer de afeciune somatica cronic (i dureroas) Afirm/exprim gnduri de moarte/ideaie suicidar Afirm/manifest sentimente de inutilitate sau culp excesiva Ca urmare a condamnrii, afirm i resimte pierderi catastrofale n legtur cu familia, relaiile afective, stima de sine
Acest item se abordeaz doar dac a rspuns afirmativ la cel puin unul din itemii 3 -8

da da da da da

nu nu nu nu nu

da nu Consider c are nevoie de sprijin pentru depirea situaiei (perceputa ca insurmontabil Rspunsul DA, la 2 sau mai multi itemi dintre cei prevzui la punctele 3 8, necesit aplicarea fisei A (A1 A 15) Episoade afective Episod depresiv major curent din SCID I, ori aprofundarea sau extinderea interviului/evalurii pentru identificarea tulburrilor depresive conform criteriilor din DSM IV. Rezultatul obinut ca urmare a aplicrii altor scale de evaluare a riscului de suicid sau aprofundrii interviului conform DSM ________________________________________________________________________________ 10. Alte informaii relevante privind riscul de suicid

3.2 Gestionarea agresivitii (agresivitate/autoagresivitate)

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7 8.

Infraciunea pentru care este condamnat presupune violen crescut (tlhrie, omor, LCM, VC etc.). Istoric de infraciuni cu violen ( 2 sau mai multe).
Afirm sau sunt informaii verificate c:

da da da da da da da da

nu nu nu nu nu nu nu nu

Aparine unui clan/grupri infracionale Afirm/recunoate probleme legate de gestionarea agresivitii Afirm iritabilitate crescut cu tendina de lovire sau distrugere de obiecte Afirm (sau exist informaii relevante) c a fost implicat in numeroase conflicte (verbale sau fizice) cu alte persoane. Afirm c n antecedente i-a produs autorniri
(Dac rspunsul este afirmativ se investigheaz suplimentar, datele fiind consemnate n Alte informaii relevante privind gestionarea agresivitii)
Itemul urmtor se abordeaz doar dac a rspuns afirmativ la cel puin una din intrebrile 1 -7

Consider c are nevoie de sprijin pentru rezolvarea/gestionarea problemei legate de agresivitate

Dou sau mai multe rspunsuri afirmative la itemii 1- 6 indic posibile probleme legate de gestionarea agresiviti i impune aplicarea scalei privind agresivitatea/ostilitatea sau autocontrolul 9. Alte informaii relevante privind gestionarea agresivitii:

3.3 Consum de substane

Afirmativ consum de droguri/ substitute (medicamente, solveni) n da nu antecedente 2. Afirmativ consum (constant / zilnic) de alcool/drog/solveni n da nu antecedente Dac se nregistreaz un rspuns afirmativ la unul din itemii de mai sus se vor aborda i itemii 3-5, dac nu, se trece la seciunea 3.4. 3. Afirm c are o problem legat de consumul de alcool/substane da nu 4. Afirmativ,n perioada executat n arestul politiei a beneficiat de da nu tratament de substituie pentru consumul de droguri. 5. Consider c are nevoie de sprijin pentru rezolvarea/gestionarea da nu problemei legate de consum * dac afirm consum in antecedente se aplica fisa E (E 1- E 32) Tulburrile legate de uzul de alcool si alte substane din SCID I sau se aprofundeaz interviul/evaluarea pentru identificarea criteriilor DSM IV pentru tulburrile n legtura cu o substan. 1. Rezultat ca urmare dependen) a aplicrii scalei sau aprofundrii interviului conform DSM (abuz,

________________________________________________________________________________ 6.Alte informaii relevante privind consumul de substane

3.4 Afeciuni psihice

1. 2. 3.

Diagnostic psihiatric (cunoscut de subiect la momentul evalurii iniiale) da Afirmativ, tratament medicamentos pentru afeciuni psihice (inclusiv pentru da tulburrile de somn) n antecedente/n prezent Afirmativ, internri pentru tratamentul afeciunilor psihice, dezintoxicri da
(Dac rspunsul este afirmativ, la Alte informaii relevante privind afeciunile psihice - se consemneaz numrul de internri, perioada, motivul)

nu nu nu

Daca se nregistreaz un rspuns afirmativ oricare din itemii 1- 3, se trece la itemii de mai jos Consider c are nevoie de sprijin pentru rezolvarea/gestionarea da nu problemei psihice 5. Considera ca are nevoie de o evaluare din partea medicului psihiatru da nu Rspunsul afirmativ la oricare din itemii de mai sus recomanda contactarea medicului unitatii pentru informare, validarea rspunsurilor sau in vederea recomandrii pentru medicul specialist psihiatru . 4.

3.5 Alte elemente (se investigheaz doar dac sunt evidente manifestri comportamentale atipice in timpul interviului dac nu, se trece la 3.6): 3.5.1. Idei delirante (se exemplific) ___________________________________________________ ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________

3.5.2. Halucinaii (afirmativ)se exemplific _______________________________________________ ________________________________________________________________________________

3.5.3. Bizarerii comportamentale sau comportament flagrant dezorganizat sau catatonic ( observabil) in timpul evalurii se descrie /exemplifica__________________________________________________ ________________________________________________________________________________ 3.5.4. Limbaj dezorganizat (deraieri frecvente, incoeren semnificativ) se exemplific ________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________

6. Alte informaii relevante privind afeciunile psihice

Oricare dintre comportamentele de mai sus necesit contactarea si informarea medicului unitii i (dac este cazul) a personalului de supraveghere precum i .monitorizarea subiectului n urmtoarea perioada (minim 2 sptmni).

3.6 Impulsurile sexuale

1. 2. 3.

4. 5.

Infraciunea pentru care este ncarcerat este de natur sexual Recunoate comiterea faptei (este vorba exclusiv de faptele cu implicaii sexuale) In perioada executrii pedepsei (sau n pedepse anterioare) a fost implicat in agresarea sexual a altor deinui (se consemneaz i daca exist date obiective sau rapoarte). Afirmativ consider c are dificulti legate de autocontrolul impulsurilor sexuale
Itemul urmtor se abordeaz doar dac a rspuns afirmativ la cel puin unul din itemii 1 - 4.

da da da

nu nu nu

da

nu

da nu Consider c ar avea nevoie de sprijin pentru ameliorarea problemelor legate de autocontrolul impulsurilor sexuale Oricare dintre rspunsurile afirmative la itemii 1- 5 indic o problem legat de autocontrolul impulsurilor sexuale.

6. Alte informaii relevante privind gestionarea impulsurilor sexuale

3.7 Victimizare/marginalizare

1.

2. 3. 4.

Afirmativ, n antecedente, a fost victima unui abuz fizic sau sexual (alte persoane, n familie) - se consemneaz cele afirmate de subiect, indiferent dac exist date obiective sau nu. Afirmativ, este hruit de ali deinui (obligat s mpart bunuri, s fac curenie etc.) Consider necesar /Solicit s fie protejat de ali deinui Psihologul va consemna i dac deinutul manifest dizabiliti (deficit cognitiv, dizabiliti somatice, afeciuni cronice invalidante, tulburri de vorbire, memorie (evidente) sau homosexualitate declarat i afiat) care pot predispune la victimizare/marginalizare: ___________________________________________________________

da

nu

da da da

nu nu nu

Rspunsul pozitiv la oricare din itemii de mai sus necesit informarea efului seciei . Atunci cnd psihologul consider necesar, pentru identificarea unui eventual deficit/deteriorri cognitive, se aplic scala MMSE.

5. Alte informaii relevante privind riscul de victimizare/marginalizare

INFORMAII SUPLIMENTARE 1.Exist alte probleme/elemente semnificative, care nu au fost atinse pe parcursul interviului, dar au fost identificate de psiholog DA NU

Dac DA, detaliai:

2. Exist alte informaii pe care persoana privat de libertate le-a semnalat i au relevan pentru evaluarea psihologic DA NU

Dac DA, detaliai:

Atitudinea subiectului n timpul evalurii:

Psihologul apreciaz c subiectul evaluat are aptitudinile necesare pentru a fi format ca deinut de sprijin DA NU

DATA______________________Penitenciarul____________________ Psiholog (semntura si parafa)___________________

9. Profilul psihologic al infractorului

Personalitatea infractorului. Caracteristici generale. Pornind de la faptul ca infractionalitatea este in esenta un fenomen social si care se compune din totalitatea infractiunilor infaptuite intr-un timp si intr-un spatiu determinat, nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca in spatele acestei totalitati stau oameni reali, cu dorinte, trebuinte, trairi emotionale, temperamente, aptitudini si trasaturi caracteriale, intr-un cuvant- indivizi cu personalitati bine conturate. Astfel, nu e de mirare ca atentia specialistilor din domeniul criminalitatii s-a concentrat asupra personalitatii infractorului, acesta fiind de fapt obiectul principal al studiilor de psihiatrie, de criminologie, psihologie sau de sociologie a infractionalitatii. Cercetarea personalitii infractorului este o activitate complex i complicat, n profilul psihologic al oricriu individ uman, implicat n infraciune, se mpletesc att caliti pozitive, ct i caliti care i caracterizeaz apartenena la un anumit grup social, cel al infractorilor. Calitile psihice ale oricrui om nu pot s-1 sorteasc fatal la realizarea rolului social de infractor. Dar exist anumite particulariti psihice, precum i factori sociali, care i determin profilul psihologic i orientarea comportamental.

Personalitatea infractorului este caracterizat de o anumit motivaie, aptitudini, pregtire i orientare comportamental - infractionala, dirijndu-se de modele comportamentale cu caracter antisocial. Necesitatea unei cercetri ample a personalitii infractorului este condiionat at t de sarcinile justiiei (de descoperire, cercetare, sancionare a infraciunilor si orientare a activitii spre profilaxia criminalitii), ct i de orientarea contemporan generaluman spre umanism, armonizare a relaiilor sociale, anihilare a fact orilor distorsionani, provocatori de conflicte interpersonale i intergrupale.

Din punct de vedere psihologic cercetarea personalitii infracionale are drept scop :

desemnarea profilului psihologic al personalitii infractorului, n care scop se recurge i la o investigai a personalitii victimei, martorului; stabilirea determinantelor sociale ale comportamentului personalitii implicate n drama judiciar: al experienei sociale i al comunicrii, atitudinii fa de valorile sociale, factorilor sociali care au contribuit la degradare etc.; identificarea factorilor psihici i a rolului lor n comportament: a caracterului proceselor psihice i a deformrilor, uneori patologice, a nsuirilor psihice ale persoanei cercetate; determinarea factorilor psihologici: a motivelor, scopurilor, atitudinilor, trebuinelor, orientrilor. Sistemul trsturilor caracteristice personalitii constituie nucleul central al personalitii infractorului. Acest nucleu cuprinde n principal: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea i indiferena afectiv. Egocentrismul const n tendina anumitor indivizi de a raporta totul la ei nii, de a se considera centrul principal de interes i de a judeca totul numai prin prisma propriilor interese. Datorit egocentrismului delincventul nu este capabil de a lua n consideraie alte puncte de vedere, interesele i sentimentele celorlali. De regul fa de ceilali are o atitudine critic i acuzatoare, iar personal se consider nedreptit i per secutat de acetia. Labilitatea psihic, ca trstur specific a personalitii infractorului, const n fluctuaii ample ale afectivitii, disproporionate fa de valoarea stimulilor. Este o reacie ce apare pe baza unei raportri superficiale la diferitele situaii i persoane. Subiectul este capricios, uor sugestibil i inconstant, reacionnd azi ntr -un fel i mine n altul, fa de unul i acelai stimul. Nota specific cu care labilitatea afectiv marcheaz personalitatea infractorului, rezid n incapacitatea acestuia de a se inhiba n faa pericolului sanciunii penale. Agresivitatea, este un comportament violent, distructiv, ofensiv, generat de frustrare mpiedicarea satisfacerii unei trebuine. Poate lua forma autoagresivitii ducnd la sinucidere, automutilare etc. sau a heteroagresivitii (ndreptat mpotriva altora) ducnd la omucideri, loviri, rniri, infraciuni sexuale, injurii, calomnii etc. Insensibilitatea afectiv, const n incapacitatea de a nelege suferina altuia, n plcerea morbid produs de suferina acestuia. Se poate manifesta ntr -o form foarte consistent i constant structurat n cadrul personalitii, ct i sub forma unui proces evolutiv i tranzitoriu, acest ultim caz putnd lua forma unei inhibri afective fr ca subiectul s-i dea seama de aceasta, ceea ce face ca n unele omucideri generate mai ales de drame familiale, agresiunea s se desfoare cu un nspimnttor snge rece

sau sub forma dezangajrii afective n care subiectul i d seama de acest proces de srcire sufleteasc i ncearc s o compenseze. Componentele ale pesonalitatii umane in savarsirea actului infractional Comportamentul antisocial angajeaz ntreaga personalitate a individului, cu toate componentele, laturile i trsturile sale n mod difereniat i nuanat.Principalele componente ale personalitii umane n svrirea faptelor ilicite sunt urmatoarele: a) Componenta anatomo-morfo-fiziologic Svrirea actelor infracionale implic n mod divers structurile somatice i funcionalitatea diferitelor organe ale individului. Unele dintre acestea pot favoriza executarea anumitor acte infracionale sau defavoriza comiterea altora.

n acelai timp se impune a fi subliniat faptul c, cu toate acestea, nu exist factori specifici ai criminalitii n domeniul anatomiei i ai fiziologiei. b) Componenta psihologic. Un rol esenial n activitatea infracional l au structurile, procesele i caracteristicile psihice. Aceast constatare de ansamblu este unanim acceptat, ns atunci cnd se pune problema dac anumite structuri i funcii psihice sau nivele de dezvolta re a acestora sunt sau nu specifice activitii criminale apar puncte de vedere multiple i uneori divergente. Exist o anumit relaie ntre activitatea infracional i trsturile personalitii: temperamental, , aptitudinile, caracterul. n ce privete relaia dintre temperament i infraciune, trebuie spus c aceasta influeneaz mai ales aspectul energetic formal al acesteia. Una din aptitudinile a crei implicare n cadrul criminalitii este printre cele mai controversate o constituie inteligena. S-a acreditat pentru o vreme ideea c infractorii ar fi inferiori din punctul de vedere al performanelor intelectuale fa de neinfractori. S-a considerat de asemenea c debilii mintali, idioii i cretinii ar da un mare procent de delincven. n ce privete procesele psihice, se remarc o puternic implicare a afectivitii, voinei i motivaiei. Aproape fr excepie, personalitatea infractorului se caracterizeaz prin instabilitatea emoional - afectiv sau prin indiferen afectiv, n general prin accentuate dereglri ale afectivitii. c) Componenta psihosocial. Dei n anumite condiii particularitile psihice i fizice ale organismului uman pot exercita o influen nefast asupra comportamentului, acestea nu acioneaz ca factori

pur biologici sau pur psihologici, ci au o puternic ncrctur social, acionand ntr o anumit contextur socio-economic. Fazele intrapsihice ale actiunii infractionale: Stabililind tipul comun de nerespectare a legii, se poate spune ca niciodata nu este absolut impulsiva si nici premeditata in totalitate,ci ca se desfasoara de-a lungul celorlalte manifestari comportamentale, dorintei sau tendintei de a comite o ilegalitate urmandu-i deliberarea sau indoiala, intentia delictuala si in cele din urma decizia. Pentru interpretarea corect a comportamentului infracional, trebuie avute n vedere cele trei faze ale actului infracional: faza preinfracional; faza infracional propriu zis; faza postinfraconal Situaia preinfracional reprezint un ansamblu de circumstane exterioare personalitii infractorului, care precede actul infracional. Aceast situaie implic dou elemente: a) evenimentul, care determin apariia ideii infracionale; b) circumstanele, n care infraciunea se pregtete i se realizeaz. n svrirea unei infraciuni, autorul acesteia particip cu ntreaga sa fiin, mobilizndu-i pentru reuit ntregul su potenial motivaional i cognitiv -afectiv. Punerea n act a hotrrii de a comite infraciunea este precedat de o serie de procese de analiz i sintez, de lupta motivelor, deliberarea i actele executorii antrennd profund n toat complexitatea sa, personalitatea infractorului.

Pn la luarea hotrrii de a comite infraciunea, psihicul infractorului este dominat de perceperea i prelucrarea informaiilor declanatoare de informaii ale cror polaritate se structureaz dup modelul unor sinteze aferent -evolutive, servind deliberrilor asupra mobilului comportamentului infracional. n calitate de pas iniial al formrii mobilului comportamental infracional, se situeaz trebuinele a cror orientare antisocial este de o importan fundamental, ntruct prin prisma acestora se percepe situaia extern. Din punct de vedere psihologic trebuinele se manifest n contiina individului ca mobil al comportamentului posibil i, n cazul unui concurs de mprejurri, pot determina luarea unor decizii pentru svrirea infraciunii. Rezultatul p rocesului de deliberare depinde n mare msur de gradul de intensitate al orientrii antisociale a personalitii infractorului.

n faza preinfracional se constituie premisele subiective ale svririi faptei, determinate att de predispoziiile psihice ale fptuitorului ct i de mprejurrile favorizante cu valene declanatoare. Aceast faz se caracterizeaz printr-un intens consum luntric, ajungnd chiar la un grad de surescitare, problematica psihologic fiind axat att asupra coeficientulu i de risc, ct i asupra mizei puse n joc. n procesul de deliberare intervin criterii motivaionale, valorice, morale, afective i materiale. Capacitatea de proiecie i anticipare a consecinelor influeneaz, de asemenea, n mare msur actul deciziona l. Procesele de analiz i sintez a datelor despre locul faptei i de structurare a acestora ntr-o gam de variante concrete de aciune (comportament tranzitiv de alegere a variantei optime) se declaneaz n faza a doua a actului, faza infracional pro priu-zis. Planul de aciune, n desfurarea sa (timpul de svrire, succesiunea etapelor, mijloacele de realizare etc.) este reprezentat mental. Odat definitivat hotrrea de a comite infraciunea, latura imaginativ a comiterii acesteia este sprijinit de aciuni concrete cu caracter pregtitor. Astfel, dac n faza deliberrii comportamentul infractorului este de expectativ, dup luarea hotrrii aceasta se caracterizeaz prin activism realizarea actelor preparatorii presupunnd apelul la mijloace ajuttoare, instrumente, contactarea de complici, culegerea de informaii, supravegherea obiectivului. Rezultanta acestui comportament poate fi dup caz, fie concretizarea n plan material a hotrrii de a comite fapta prin realizarea condiiilor optime reuitei ei, fie desistarea, amnarea, ateptarea unor condiii i mprejurri favorizante.Trecerea la ndeplinirea actului se asociaz cu trirea unor stri emoionale intense. Teama de neprevzut, criza de timp, obiectele, fiinele sau fenomenele percepute n timpul comiterii faptei (instrumente de spargere, arme victim, martori, context spaio-temporal desfurrii faptei etc.)n funcie de proprietile lor fizico-chimice(intensitate, form, mrime,culoare, dispoziie spaial etc.) amplific aceste stri emoionale. Elementul caracteristic psihologiei infractorului dup svrirea faptei este tendina de a se apra, de a se sustrage identificrii, nvinuirii i sanciunii. Faza postinfracional are o configuraie foarte variat, coninutul su este determinat n bun msur de modul n care s-a desfurat faza anterioar. Comportamentul infractorului n aceast etap este reflexiv-acional, ntreaga lui activitate psihic fiind marcat de viziunea panoramic a celor petrecute la locul faptei. Practica a demonstrat n aceast direcie existena unui registru de strategii de contracarare a activitilor de identificare i tragere la rspundere penal a autorilor. n urmrirea scopului, infractorii nu ezit n a ntrebuina orice mijloace care i-ar putea ajuta: minciuna, perfidia, atitudini variate, cutnd s inspire comptimire pentru nedreptatea ce li se face sau pentru situaia n care au ajunssilii de mprejurri.

Cnd aceste strategii nu au succes, unii infractori recurg , chiar la intimidarea acestuia. Procesarea informaiilor referitoare la evenimentele petrecute, determin, la nivel cerebral apariia unui focar de excitaie maxim, cu aciune inhibitorie asupra celorlalte zone, i n special asupra celor implicate n procesarea acelor evenimente care nu au legtur cu infraciunea, iar la nivel comportamental acioneaz conform legii dominantei defensive. Infractorul are o atitudine defensiv att n timpul svririi infraciunii, ct i dup arestare, n timpul cercetrilor i a procesului, uneori chiar i n timpul executrii pedepsei. n momentul n care infractorul a fost inclus n cercul de suspeci i este invitat pentru audieri, comportamentul acestuia continu s se caracterizeze prin tendina de simulare. Are o atitudine defensiv, care merge de la mici denaturri pn la ncercri sistematice de a-i mbunti condiia procesual. Infractorul adopt diferite poziii tactice determinate nu numai de gradul lui de vinovie, ci i de poziia pe care o are fa de anchetator. Dac infractorul simte c l domin pe anchetator (fie n capacitatea de argumentare, fie n privina probelor pe care la are asupra vinoviei lui), acesta va fi extrem de precaut n cea ce relateaz i nu va renuna la poziia lui dect n faa unor dovezi puternice. Dac realizeaz superioritatea anchetatorului, atunci rezistena lui scade i dominanta defensiv se va manifesta doar prin unele ajustri ale declaraiilor pe care le face. Prezentarea cazurilor a 4 detinuti Subiectul 1 Nume: Martac Prenume: George Marian Data nasterii: 17/02/1985 Este singurul copil, provenind dintr-un mediu familial dezorganizat, parintii fiind despartiti de mai bine de 20 de ani. Se afla la prima condamnare, insa tatal are antecedente penale, ceea ce dupa parerea mea a favorizat comportamentul infractional al subiectului. Este vizitat in inchisoare de catre familie si prieteni. A suferit un accident grav in urma caruia a stat 2 luni si jumatate in coma. Considera ca nu prea face fata situatiei prezente si ca i-ar fi necesar sa poata vorbi cu cineva. Afirma ca are probleme cu gestionarea agresivitatii si ca ar dori asistenta psihologica. A fost consumator de substante, consumand cocaina, neasumandu-si responsabilitatea, dand vina pe anturaj. Nu isi recunoaste fapta, dorind sa-I fie redata libertatea cat mai repede. Subiectul 2

Nume: Stan Prenume: Florin Ionel Data nasterii: 09/06/1988 Subiectul,recidivist, are o condamnare de 2 ani pentru tentativa de furt. Provine dintr-o familie dezorganizata, tatal parasind familia. A fost crescut de mama, insa a petrecut o perioada si in centre de plasament. Se obderva un puternic imapct emotional pe care plecarea tatalui a avuto, urmata de arestarea fratelui mai mare si de despartirea de prima concubina cu care are un copil. Isi justifica fapta prin prisma neputintei de a-si ajuta familia. Afirma ca nu poate face fata situatiei provarii de liberate deoarece nu cunoaste pe nimeni. In trecut a avut tentative de suicid declansata de plecarea concubinei cu copilul, si cere ajutor psihologic. Subiectul prezinta o labilitate emotionala crescuta manifestata atat in timpul evaluarii cat si in afara lui. Se adapteaza cu dificultate mediului penitenciar, acuzand ceilalti detinuti de rele tratamente. Regreta ce a facut si vrea sa-si indrepte fapta. Subiectul 3 Nume: Hairedin Prenume: Ismail Data nasterii: 16/10/1985 Subiectul este cetatean roman de etnie turca. Are relatii foarte bune cu familia, fiind foarte atasat de ambii parinti, beneficiind din partea acestora de toleranta si sprijin. Pastraza legatura cu membrii familiei din penitenciar prin intermediul telefonului si al vizitelor, relatiile dintre el si familie nedegradandu-se. Veniturile sale provin din muca sezoniera sau din ajutorul de somaj. Subiectul 4 Nume: Decu Prenume: George Subiectul nu se intelege de mic cu tatal, fiind situatii in care a suferit agresiuni fizice. In schimb are realtii bune cu ceilalti membri ai familiei. Se afla inchis pentru santaj cauzat de o neintelegere in urma unui joc pe computer, fiind la prima infractiune. Afirma ca evita implicarea in conflicte, dar cand nu reuseste se ajunge la violenta verbala si chiar fizica.

10.Natura relatiilor interioare

Relatiile interpersonale se constituie n grupurile mici n care indivizii au un contact direct si permanent, pe o perioada de timp mai mult sau mai putin ndelungata, muncesc, nvata, convietuiesc impreuna, desfasoara activitati de timp liber, cultural- artistice, sportive. n cadrul relatiilor interpresonale preponderente sunt raporturile afective care se creaza si functioneaza n interiorul microgrupului. Ele apar si se manifesta ndeosebi ca relatii preferentiale, de simpatie, antipatie si indiferenta, elemente pe care le putem constata si n cadrul raporturilor interpersonale din colectivele de detinuti. Aceste aspecte sunt uneori mai accentuate, dat fiind modul specific de viata din colectivele de detinuti, precum si modificarile care survin n structura psihica acestora n perioada de detentie. Relatiile interpersonale reprezinta n orice conditii cadrul nemijlocit n care se formeaza si se manifesta individul, se moduleaza si se diferentiaza personalitatea sa, sunt satisfacute multiplele sale trebuinte umane, ndeosebi cele care tin de viata psihica, de echilibrul sau emotional, sufletesc. Tocmai din aceasta cauza ele ocupa un loc important n viata individului, precum si a microcolectivului, justifica eforturile care trebuie depuse pentru a le cunoaste ct mai temeinic, a le influenta si dirija n asa fel nct sa aiba un continut si o finalitate pozitiva. Fiind determinate de structura microcolectivului ct si de particularitatile psihice ale subiectilor, de interesele lor, relatiile interpersonale sunt determinate ca si relatiile macrosociale de fenomenele si procesele care au loc la nivelul sistemului social gobal. Puternice influente au asupra lor acele elemente care tin de structura sociala si de clasa, de viata politica ce se desfasoara n societate,de cultura si ideologie. Acestea determina n multe privinte jaloanele mari n care se formeaza si se manifesta relatiile interpersonale, continutul si orientarea lor politica si ideologica. Dar, actiunea fenomenelor si proceselor care au loc n societate asupra formarii si manifestarii relatiilor interpersonale din colectivele de detinuti se deosebeste printr-o serie de particularitati, liste mai restrnse data fiind organizarea activitatii din penitenciare pentru persoane care sunt private de libertate o perioada de timp, sunt lipsite de anumite drepturi, desfasoara prin forta lucrurilor o gama relativ redusa de activitati. nsasi posibilitatile de receptare de catre detinuti a fenomenelor si proceselor din societate sunt limitate, iar la unii dintre ei aproape inexistente, ca rezultate a lipsei de interes si de preocupare pentru aceste probleme, a nivelului cultural foarte scazut. Universul uman penitenciar este dificil de patruns si nu rareori greu de exprimat n termeni statistici. Daca marile categorii ce caracterizeaza populatia penitenciara sunt cunoscute n general-repartizarea pe sexe, vrsta, genuri de infractiune, medii de provenienta, pregatire scolara, stare civila- mai putin abordate pna acum au fost evenimentele din colectivitatile de detinuti oarecum invizibile, dar de a caror forta nu se ndoieste nimeni. Astfel, se pot face referiri la modul cum apar liderii informali n penitenciar si cum si exercita ei autoritatea, la functiile pe care le ndeplinesc anumiti detinuti pentru a satisface nevoile de grup, la tipurile de stratificare sociala a grupurilor de condamnati, la particularitatile comunicarii si normelor modificate, la treptele integrarii noilor veniti n masa detinutilor.

O serie de cercetari au evidentiat ca, n penitenciare, la nivelul grupurilor de detinuti se manifesta un deficit de roluri sociale, ceea ce influenteaza negativ procesul de reintegrare sociala postexecutorie. De asemenea, relatiile interpersonale din grupurile de detinuti sunt functie de specificul personalitatii detinutilor, caracteristicile de grup si climatul socio-uman.

11.Concluzii
Experientei dobandita in cadrul penitenciarului Poarta Alba consider ca ne este de foarte mare ajutor in viitoarea nostra cariera ca psihologi dar si ca cetateni ai societatii. Diversitatea oamenilor cu care ma intrat in contact a fost, cel putin pentru mine, deschizatoare de ochi pentru ca eu nu m-am confrutat cu asa ceva inaite si consider joaca un rol extrem de important in maturizarea mea. Am invatat ca diagnosticarea ct mai corect a profilului psihocomportamental al infractorilor, evidenierea ct mai exact a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial ar constitui cerine eseniale pentru conturarea programelor terapeuticeducative din cadrul instituiilor corecionale, avnd impact asupra reinseriei i reintegrrii sociale a acestora si ca libertatea trebuie pretuita si valorificata in scopuri cat mai bune care sa conduca la dezvoltarea noastra ca indivizii dar si la dezvoltarea si progresul societatii in general.

n concluzie consider ca stagiul de practica si-a atins scopul, acela de a ne prezenta fata mai putin placuta a societatii noastra, de a constientiza raul care ne inconjoara, dar si de a ne invata cum sa aplicam binele. A fost o experienta necesara si extrem de utila.

12. Bibliografie

Butoi, T.B. Psihologie judiciara , Ed.Pinguin Book, (2008) Mitrofan, N.; Zdrenghea, V.; Butoi, T. Psihologie judiciara, Ed. Sansa, (1994) Rotaru, A. Consiliere si orientare, Ed. Arves, (2002) http://www.penitenciarulpoartaalba.ro/ http://www.asup.ro/ http://www.oado.ro/ http://www.stiriong.ro/pagini/baza-2.php?IDong=5296 www.descopera.ro Michael Foucault - A supraveghea si a pedepsi. Geneza inchisorii , Ed. Paralela 45, 2005 Tudorel Badea Butoi.(2008).Victimologie si psihologie victimala.Ed.Pnguin Book, Bucuresti Gheorghe Florian.(2009).Psihologie penitenciara. Ed.Oscar Print, Bucuresti. Emilio Mira Y Lopez.(2009).Manual de psihologie juridical.Ed.Oscar Print, Bucuresti Tihan Eusebiu- International Scientific Session Challenges of the Knowledge Society 2007.Aspecte ale devenirii personalitatii infractorului.

Alexandru Pintea- Aspecte de natura criminological cu privire la personalitatea infractorului.