Sunteți pe pagina 1din 6

Modulul 4 Crearea unui exemplu din perspectiva elevului Povestea lui Harap – Alb

Dramatizare

de Ion Creangă

Harap - Alb -

în viziunea noastră

NARATORUL: - „Amu, cică era odată într-o Ńară un craiu, care avea trei feciori. Şi craiul

Şi împăratul Verde nu

avea feciori, ci numai fete

pe vremile acelea, mai toate Ńările erau bântuite de războaie grozave spicuieşte fraze de la începutul basmului şi e întrerupt de către autor).

AUTORUL: - Stai aşa! Ce faci cu basmul meu ? Cui îl citeşti? Eu sunt Ion Creangă.

Tu

NARATORUL: - Ion Creangă? Este o cinste pentru mine! O mare bucurie pentru noi

toŃi! Eu

discuŃia celor doi). Eu sunt naratorul, o instanŃă a textului narativ, fără de care nu există povestire. Iar ei toŃi sunt personajele, dar întruchipează şi adjuvanŃii: calul, cerbul,

crăiasa albinelor, crăiasa furnicilor

bune la un proiect la limba şi literatura română. Am avut nevoie de înŃelegerea lor, căci

am fost nevoiŃi să petrecem şi mai multe ore în faŃa calculatorului, să colaborăm, să

şi sperăm că rezultatele

vor răsplăti eforturile noastre , dar şi publicul, pe părinŃii şi profesorii noştri, invitaŃi să urmărească acest spectacol.

AUTORUL: - Încep să înŃeleg

micilor săi elevi. Mă bucur că voi fi spectator şi că opera mea se citeşte încă NARATORUL: - Nu numai că se citeşte, dar Povestea lui Harap-Alb a fost subiectul la examenul de bacalaureat de anul acesta.

AUTORUL: - Ia auzi! Dar pe la casa lui Pavel ciubotarul de pe UliŃa Rădăşenilor aŃi fost

? Că doar suntem la Fălticeni

NARATORUL: - Desigur! A fost prima noastră activitate. Acum, vă rugăm să vă alăturaŃi publicului. SunteŃi invitatul nostru de onoare. (Naratorul conduce pe autor, oferindu-i un loc în public.) „Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să-ncep a depăna firul poveştii”. Să intre în scenă craiul şi fiii lui, pentru ca toată lumea să afle care sunt situaŃia iniŃială şi intriga.

Am fost un institutor care a muncit cu dăruire în slujba

născocim, să cerem îndrumări profesorului

Am promis părinŃilor că vom lua note bune şi foarte

noi suntem alevii clasei a X-a B (Elevii apar, curioşi, pe laturi, fără a deranja

„ (Naratorul

Şi apoi,

acela avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă Ńară

Iară verii

nu se văzuse niciodată de când erau ei

cine eşti? Ai auzit de legea drepturilor de autor ?

Am învăŃat altfel

CRAIUL: - „ Iaca ce-mi scrie fratele meu şi moşul vostru. (Are în mână scrisoarea lui Verde - împărat.) Care dintre voi se simte destoinic a împărăŃi peste o Ńară aşa de mare şi bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voinŃa de pe urmă

a moşului vostru.”

FIUL CEL MARE: - „Tată, cred că mie mi se cuvine această cinste

convins că va reuşi. Iese şi craiul. Fiul cel mare se întoarce speriat, peste câteva clipe. Se întorc în acelaşi moment.) CRAIUL: - „Da’ ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? Aista nu-i semn bun , după cât ştiu eu.” FIUL CEL MARE: „ – De uitat n-am uitat nimica, tată, dar prin dreptul unui pod, mi-a

ieşit înaintre un urs grozav

întorc la dumneata acasă decât să fiu pradă fiarelor sălbatice. Şi de acum înainte, ducă-se, din partea mea, cine ştie, că mie unuia nu-mi trebuie nici împărăŃie, nici nimica; doar n-am a trăi cât lumea, ca să moştenesc pământul.” CRAIUL:” - Despre asta bine ai chitit-o, dragul tatei. Se vede treaba că nici tu nu eşti de

împărat, nici împărăŃia de tine

FIUL MIJLOCIU: „ – Tată, să mă duc eu, dacă vrei.”

CRAIUL:” – Ai toată voia de la mine, fătul meu, dar mare lucru să fie de nu Ńi s-or tăie şi

şi popâc! M-oi

trezi cu tine acasă, ca şi cu frate-tău

(Cei doi, craiul şi fiul mijlociu, ies şi reintră în scenă, mimând dialogul precedent şi lupta cu ursul.) CRAIUL: „ - Din trei feciori câŃi are tata, nici unul să nu fie bun de nimica? Apoi, drept

să vă spun, atunci degeaba mai stricaŃi mâncarea, dragii mei

frunza frăsinelului

poate culca pe-o ureche din partea voastră; la sfântul Aşteaptă s-a împlini dorinŃa lui. Halal de nepoŃi ce are!”

(Fiul cel mic se retrage într-un colŃ, supărat. Craiul şi fiii cei mari ies din scenă. Apare sfânta Duminică, mimând comportamentul unei cerşetoare. Fiul de crai o miluieşte doar după ce este de trei ori rugat.) FIUL CEL MIC: „- łine, mătuşă, de la mine mai puŃin, de la Dumnezeu mai mult.”

PuŃin mai este şi ai

să ajungi împărat care n-a mai stat pe faŃa pământului ” (Cei doi ies, sfătuindu-se. Intră naratorul.) NARATORUL: - Şi sfânta Duminică îi spune crăişorului cum să aleagă calul, de unde să ia hainele şi cum să cureŃe armele tatălui său, apoi dispare. Craiul se miră de cererile fiului, pregătindu-i aceeaşi surpriză, la capătul podului. De ce o fi aşa de furios calul? Uite, primeşte lovituri de frâu peste cap… Şi de ce o fi atât de urât? Aha! Încă nu a mâncat jăratic şi nu s-a scuturat de trei ori… De ce de trei ori? Pentru că aşa e în poveşti:

trei fii, trei fete, trei probe… Iată cât de frumos e acum calul! Fiul de crai, care încă nu are un nume, a câştigat un tovarăş de nădejde şi îşi ia rămas bun de la tatăl său. Iar noi ne aflăm, de câtăva vreme, în plină desfăşurare a acŃiunii. (Intră craiul şi fiul cel mic, pregătit de plecare.) CRAIUL:” - Fătul meu, bun tovarăş Ńi-ai ales… Mergi de-acum tot înainte, că tu eşti vrednic de împărat. Numai Ńine minte sfatul ce-Ńi dau: în călătoria ta ai să ai trebuinŃă şi de răi şi de buni, dar să te fereşti de omul roş, iară mai ales de cel spân, cât îi putè; să n-ai de-a face cu dânşii, căci sunt tare şugubeŃi.” NARATORUL: - “Şi se cam duc la împărăŃie, Dumnezeu să ne Ńie, că cuvântul din poveste înainte mult mai este.” VedeŃi, aceasta e o formulă mediană, specifică basmului… Ca narator, trebuie să le ştiu pe toate, nu? Dar aŃi mai auzit dumneavoastră de

SF. DUMINICĂ: „ - De unde dai, milostivul Dumnezeu să-Ńi deie

Să umblaŃi numai aşa, de Cum văd eu, frate-meu se

Ńie cărările. Mai ştii păcatul, poate să-Ńi iasă înainte vreun iepure, ceva, ”

Şi cu mare ce scăpând din labele lui, am găsit cu cale să mă

(Iese mândru,

Numai aş vrea să ştiu, cum rămâne cu moşu-tău? ”

Dar dă, cearcă şi tu

şi să vă lăudaŃi că sunteŃi feciori de crai

călătorie fără peripeŃii? De înŃelepciune fără experienŃa vieŃii ? De copii care să-şi asculte întotdeauna părinŃii? Aşa şi fiul de crai… ( Iese din scenă. Apar fiul craiului şi Spânul. Ies şi intră în scenă de trei ori.) SPÂNUL : “- Bun întâlnişul, voinice! Nu ai trebuinŃă de slugă la drum?” FIUL CEL MIC: “- Poate să am, poate să n-am.” SPÂNUL: “- Bună calea, drumeŃule!” FIUL CEL MIC: “- Bună să-Ńi fie inima, cum Ńi-i căutătura!

SPÂNUL: “- Nu cumva ai nevoie de slugă, voinice?

FIUL CEL MIC: “- …M-oi mai sluji şi eu singur, cum oi putè…”

SPÂNUL:”- Sărmane omule, rău drum ai apucat! … Întoarce-te înapoi, ori, ie-Ńi în ajutor

pe cineva. Chiar şi eu m-aş tocmi la d-ta, dacă Ńi-a fi cu plăcere.

Locurile aiestea sunt şugubeŃe…”

FIUL CEL MIC: “Aşa ar trebui să urmez, … dar Ńi-oi spune drept: tata mi-a dat în grijă

să mă feresc de omul roş, iară mai ales de cel spân cât oi putè… dar trebuie să te ieu cu

mine, dacă zici că ştii bine locurile pe aici.” (Cei doi merg alături. Spânul cere plosca şi varsă apa. Mimează coborârea în fântână.) SPÂNUL: „Ei, da’ ce răcoare-i aici! Ia vâră-te şi d-ta oleacă, să vezi cum ai să te răcoreşti ” (Fiul de crai coboară; spânul pune un capac imaginar deasupra.) SPÂNUL: „- Alelei, fecior de om viclean ce te găseşti; tocmai de ce te-ai păzit n-ai

scăpat! Ei, bine că mi te-am căptuşit! Acum, să-mi spui tu cine eşti, de unde vii şi încotro

De-acum înainte să ştii că te cheamă

Şi de azi înainte, eu o să fiu în locul tău nepotul

împăratului, iară tu, sluga mea; şi atâta vreme ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi înviè.” NARATORUL II: - Eroul nostru are de acum un nume, iar prezentarea noastră un alt

narator. Aşa am stabilit. Să avem fiecare câte un rol. Ei, abia acum încep adevăratele probe, iar în poveste sunt trei, ba nu, mai multe, de fapt, ca în viaŃă. De unde ştie Spânul

Ne aflăm la curtea lui

Verde-împărat. Bine a trăit Spânul acolo! Iar Harap-Alb stătea la grajd, cu slugile, pălmuit, dispreŃuit, pus la grele încercări. „Fetele împăratului însă priveau la verişor

cum priveşte cânele pe mâŃă şi li era drag ca sarea-n ochi.” (Intră împăratul şi cele trei fiice, Spânul, Harap-Alb. Fetele mimează dezaprobarea faŃă de comportamentul Spânului.)

SPÂNUL: „Tu să şezi la grajd nedezlipit

O FIICĂ A ÎMPĂRATULUI: „ - Vere, nu faci bine ce faci. Dacă a lăsat Dumnezeu să

fim mai mari peste alŃii, ar trebui să avem milă de dânşii, că şi ei, sărmanii, sunt oameni.” NARATORUL II: - Şi toate-i plăceau Spânului : sălăŃile din Grădina Ursului, pietrele

Dar calul şi sfânta Duminică îi erau

alături, ajutându-l să treacă peste greutăŃi. (Intră împăratul, Harap-Alb, Spânul.) ÎMPĂRATUL VERDE: „ – Nepoate, mai mâncat-ai sălăŃi de aceste de când eşti?” SPÂNUL:”- Ba nu, moşule, tocmai eram să vă întreb de unde le aveŃi, că tare-s bune!” ÎMPĂRATUL VERDE: „-Te crede moşul, dar când ai şti cu câtă greutate se capătă ” SPÂNUL: „ – Doamne, moşule, de nu mi-a aduce sluga mea sălăŃi de acestea şi din piatră seacă, mare lucru să fie!”

nestemate cu care era împodobită pielea cerbului

te duci, că, de nu, acolo îŃi putrezesc ciolanele!

Harap-Alb; aista Ńi-i numele, şi nu altul

că Harap-Alb va muri şi apoi va învia? Asta-i altă poveste

Na-Ńi o palmă, ca să Ńii minte ce Ńi-am spus!”

ÎMPĂRATUL VERDE: „Nepoate, mai văzut-ai petre nestimate aşa de mari şi de

frumoase ca acestea de când eşti?” SPÂNUL: „ – Am văzut eu, moşule, dar ca aceste, drept să-Ńi spun, n-am văzut. Oare pe unde se pot găsi?”

ÎMPĂRATUL VERDE: „ – Ia, în Pădurea Cerbului cerb ”

nu ştiu ce fel de oameni fricoşi aveŃi pe aici. Eu pun

Du-te în

Pădurea Cerbului, cum îi şti tu, şi măcar fă pe dracul în patru, sau orice ai face, dar numaidecât să-mi aduci pielea cerbului , cu cap cu tot!” (Rămân Harap-Alb şi calul năzdrăvan.)

De-oi mai

scăpa şi din asta cu viaŃă, apoi tot mai am zile de trăit. CALUL: „ – Nu-i nimica, stăpâne. Capul de-ar fi sănătos, că belelele curg gârlă. Nu te

teme, ştiu eu năzdrăvănii de-ale Spânului; şi să fi vrut, de mult i-aş fi făcut pe obraz, dar lasă să-şi mai joace calul. Ce gândeşti? Şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte ” (Apare naratorul.) NARATOR II: Dar cine face atâta gălăgie şi ce e cu lumina asta? De unde vine? CERBUL: Sunt cerbul fermecat şi era cât pe ce să mă uitaŃi. Lumina vine de la pietrele de pe trupul meu, mai ales de la cea din frunte, care lumuinează ca soarele. Harap-Alb m-a învins, dar eu tot vreau să-mi spun replica: „ Harap-Alb, Harap-Alb! De nume Ńi-am auzit, dar de văzut nu te-am văzut. Ieşi numai oleacă să te văd încaltea, vrednic eşti de comoara ce Ńi-o las, şi apoi să mor cu plăcere, dragul meu!” NARATORUL II: Cerbul vorbeşte, doar suntem în lumea basmului. Dar de ce spune că-i lasă comoara? Nu era pentru Spân? Şi de ce îl numeşte „dragul meu”? Se pare că ştie

OaspeŃii petrec şi

mai multe decât noi

HARAP-ALB: „ – Dragul meu căluŃ, la grea belea m-a vârât iar Spânul!

SPÂNUL: „ – Doamne, moşule,

rămăşag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducă pielea cerbului, cu cap cu tot

Dar nu se poate apropia nimene de

Să vedem ce se mai întâmplă în sala tronului

iată că apare o pasăre măiastră, iar eroul nostru pleacă din nou la drum, în cea mai lungă şi periculoasă aventură. (Se aude doar vocea fetei.) FATA ÎMPĂRATULUI ROŞ: ” - MâncaŃi, beŃi şi vă veseliŃi, dar de fata împăratului Roş nici nu gândiŃi!” SPÂNUL: „Acum, degrabă, să-mi aduci pe fata împăratului Roş, de unde ştii şi cum îi şti tu. Hai, porneşte! Şi nu cumva să faci altfel, că te-ai dus de pe faŃa pământului!” NARATORUL II: În drumul său, Harap-Alb trece înot o apă, ca să nu strice o nuntă de furnici. Iar crăiasa furnicilor îi mulŃumeşte. La fel, pentru că face un stup albinelor,

crăiasa îl va ajuta la nevoie. VedeŃi, eu le ştiu pe toate. „Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să m-ascultaŃi!” Să vină cele două crăiese! CRĂIASA FURNICILOR ŞI CRĂIASA ALBINELOR: (Au aceeaşi replică şi o rostesc

să-Ńi fac şi eu un bine: na-Ńi aripa

simultan.) „Harap-Alb, fiindcă eşti aşa de bun,

asta, şi când îi ave vreodată nevoie de mine, să dai foc aripei, şi eu îndată am să-Ńi vin în

ajutor.” CITITORUL : Eu sunt mai important decât naratorul. Sunt cititorul. Va să zică, aici urmează întâmplările mele preferate, hazlii. Fără ele, ar fi un basm ca toate celelalte. Ce apariŃii! Gerilă (Apare şi suflă în mâini să se încălzească, tremură etc.), lângă care şi focul îngheaŃă. Flămânzilă (Intră , ducând la gură bucate imaginare.), Setilă (cu mai

vreau

multe sticle în mână), Ochilă (cu o sită în dreptul feŃei, mergând împiedicat),

Păsări-LăŃi-Lungilă (cu un arc în mână)! CEI CINCI PRIETENI: Râzi, tu, râzi, Harap-Alb, dar unde mergi tu, fără noi, n-ai să faci nimica! (Replica e rostită împreună.) CITITORUL: Ce simpatic e Gerilă! Dacă nu era el, toŃi se prăjeau, graŃie dărniciei împăratului Roş. Cea mai reuşită scenă este aceea din casa de aramă. Ce limbaj savuros! GERILĂ: - „Numai din pricina voastră am răcit casa, căci pentru mine era numai

bună

Apoi

nu mă faceŃi din cal măgar, că vă veŃi găsi mantaua cu mine!”

 

FLĂMÂNZILĂ: - „ Zău, nu şuguieşti, măi Buzilă?

Tare mi-eşti drag!

Te-aş vârî în

sân, dar nu încapi de urechi ” OCHILĂ: „ – Ai dreptate, măi Gerilă, numai nu te cauŃi.”

 

LĂłI-LUNGILĂ: „ – Dar nu mai tăceŃi, măi?

Parcă nu faceŃi a bine

Măi Buzilă, mi

se pare că tu eşti toată pricina gâlcevei dintre noi.” OCHILĂ: „ – Ba bine că nu! Are el noroc de ce are, dar ştiu eu ce i-ar trebui.”

CITITORUL: Degeaba ceri să duci pe fata împăratului Roş Spânului, Harap-Alb, căci

parcă încă nu eşti bun de împărat. Totuşi

Da. Tot tu eşti cel mai bun dintre toŃi. Să

LecŃia prieteniei Ńi-a prins bine. De câte ori ai cerut mâna fetei, de atâtea ori

ai fost amânat. (Într-un colŃ al scenei, apar Harap-Alb şi împăratul Roş.) HARAP-ALB: „ – PreaînălŃate împărate, de-acum înainte, cred că mi-Ńi da fata ” ÎMPĂRATUL ROŞ: „ – Bine, voinice, a veni ea şi vremea aceea ”

CITITORUL: Aşa că aŃi mâncat şi aŃi băut, mai ales Setilă şi Flămânzilă, cărora le lăsa gura apă de poftă.

că

din mâncare şi băutură las’ dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă nu ne prea punem cu toŃi nebunii.” CITITORUL: AŃi ales nisipul de mac, aŃi păzit fata peste noapte, ca a doua zi să se afle tot în camera ei, iar Harap-Alb a recunoscut-o dintre cele două fiice ale împăratului. Ce

altceva mai putea pretinde împăratul? Degeaba tatăl o dă „cu toată inima”, căci are şi fata un cuvânt de spus. Ştiind că va avea nevoie de ele, ea cere să i se aducă apă vie, apă moartă şi trei smicele de măr dulce.Turturica, păcălită de cal, va zbura să vestească sosirea miresei. Credincioşi, prietenii năzdrăvani îşi iau rămas bun:

TOłI CINCI: ” – Harap-Alb, mergi sănătos! De-am fost răi, tu ni-i ierta, căci şi răul câteodată prinde bine la ceva.” CITITORUL: Dar unde este punctul culminant? Mai e o pagină şi se termină povestea

Ia să văd

taie capul lui Harap- Alb. Calul îl înşfacă pe impostor cu dinŃii de cap, zboară cu el până la cer, iar apoi îi dă drumul. (Personajele apar pentru a juca scena.) FATA ÎMPĂRATULUI ROŞ: „ – Lipseşti dinaintea mea, Spânule! Doar n-am venit pentru tine, ş-am venit pentru Harap-Alb, căci el este adevăratul nepot al împăratului Verde.” SPÂNUL: „ - Na! Aşa trebuie să păŃească cine calcă jurământul!” CALUL: „ – Pân-aici, Spânule!”

trebuie să aibă un final, un

CITITORUL: Am ajuns la capătul lecturii

Fata îl demască pe Spân, care se crede trădat şi-i

SETILĂ: „ – Din partea mea, mâncarea-i numai o zăbavă, băuturica mai este ce este

mai vedem

Ai acceptat tovărăşia celor cinci, ai ajutat, ai

învăŃat să-Ńi fie milă, Ńi-ai respectat jurământul

Ajung la împărăŃie

Daaaa

Totul

deznodământ. O nuntă, doar am citit un basm. Iar la nuntă am fost poftiŃi toŃi:” crai, crăiese şi-mpăraŃi, oameni în samă băgaŃi”, cititori, dascăli, părinŃi. Naratorul şi autorul

unde sunt? „Un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu”

aşa cum spunea Shakespeare, „Lumea e o scenă şi toŃi suntem actori!” Ultimul cuvânt să îl aibă autorul! AUTORUL: „Şi a Ńinut veselia ani întregi, şi acum mai Ńine încă; cine se duce acolo bè şi mînâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă.” TOłI ELEVII: (Rostesc sau cântă încheierea comediei lui Alecsandri.) „Aşa e viaŃa, o comedie, Iar noi, actorii care-o jucăm N-avem dorinŃă alta mai mare Decât aplauze să merităm”.

VeniŃi pe scenă, pentru că,