Sunteți pe pagina 1din 31

ASAMBLARE COMPUTER

MONTARE PC : NOTIUNI DE BAZA DESPRE COMPONENTE ; ALEGEREA SI CUMPARAREA PIESELOR

Versiune a acestei pagini scrisă cu text de culoare neagră pe fundal de culoare bej

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA 3

PARTEA 4

1. INTRODUCERE
2. ALEGEREA ŞI CUMPĂRAREA PIESELOR
3. PROCESORUL
4. RĂCITORUL
5. PLACA VIDEO
6. PLACA DE BAZĂ
7. HARDISCUL
8. MEMORIA RAM
9. UNITĂŢILE OPTICE
10. MONITORUL
11. UNITATEA DE DISCHETĂ
12. TASTATURA , MAUSUL , JOYSTICUL
13. CARCASA ŞI SURSA DE ALIMENTARE
14. PLACA DE SUNET , BOXELE , MICROFONUL
15. MODEMUL ŞI PLACA DE REŢEA
16. IMPRIMANTA
INTRODUCERE
Cumpararea unui calculator reprezinta o decizie importanta care trebuie luata in functie de
bugetul de care dispunem si de modul in care dorim sa folosim calculatorul. Un calculator
folosit in principal pentru procesare de text (scris, formatare) si pentru explorarea internetului
nu trebuie sa fie puternic, insa un calculator folosit si pentru jocuri sau editare audio-video
trebuie sa fie fie indeajuns de puternic incit sa poata face fata cu succes acestor sarcini. Cei
care isi cumpara pentru prima data un calculator sint sfatuiti sa-si cumpere unul deja
asamblat care are si sistemul de operare preinstalat.

Ofertele de calculatoare deja asamblate sint insa de multe ori "dezechilibrate" (de ex.
procesor puternic si placa video slaba, etc.) de aceea este recomandat sa le spunem celor
care ni-l vind la ce il folosim in principal. Acestia pot sa-i ajusteze configuratia (in anumite
limite) in raport cu cerintele noastre, in asa fel incit sa nu avem surpriza sa cumparam un
calculator prea slab (pentru care vom fi nevoiti sa investim alti bani in scopul ameliorarii lui)
sau din contra unul prea puternic (caz in care am cheltuit bani pentru niste caracteristici pe
care nu le folosim).

Cei care au deja un calculator si au cunostinte despre piesele din acesta (instalare,
configurarea draiverelor) pot sa isi asambleze singuri un nou calculator fara un efort prea
mare. Avantajul principal al asamblarii unui calculator din componente cumparate separat
este ca avem toate piesele in garantie si putem in acelasi timp sa deschidem calculatorul
pentru a face imbunatatiri sau pentru a-l intretine (curatare de praf, lubrifierea ventilatoarelor,
etc.) fara a pierde garantia. Daca am luat un calculator deja asamblat, garantia se pierde de
obicei daca deschidem calculatorul si de aceea sintem nevoiti sa-l transportam la serviciul
de reparatii al magazinului de unde l-am cumparat ori de cite ori avem probleme cu el sau
dorim sa-i aducem imbunatatiri. Un alt avantaj major este faptul ca putem alege piesele care
au cel mai bun raport calitate-pret, nefiind obligati sa le cumparam pe toate de la acelasi
furnizor. Faptul ca nu depindem de componentele avute in stoc de o anumita firma care
vinde calculatoare asamblate deja, ne permite sa alegem piesele si in functie de companiile
producatoare. De exemplu, daca am avut experiente pozitive cu placile de baza produse de
compania X si cu placile video produse de compania Y putem sa ne procuram in continuare
piese produse de aceste companii pentru noul calculator pe care dorim sa-l asamblam.

Daca reusim sa asamblam un calculator care functioneaza exact asa cum ne dorim vom
avea satisfactia lucrului bine facut si in mod sigur vom cistiga si respectul prietenilor nostri
interesati si ei de calculatoare. Pe de alta parte daca performantele calculatorului asamblat
sint departe de ce speram sau chiar acesta nu porneste, vom fi nevoiti sa apelam la
serviciile unor specialisti, lucru care ne va costa in plus.

Decizia de a asambla singuri un calculator trebuie luata numai daca sintem siguri ca vom
duce lucrul la bun sfirsit. Responsabilitatea pentru asamblarea cu succes a unui calculator ii
revine in intregime aceluia (sau aceleia) care isi asuma un astfel de proiect. Cel mai
important lucru (dupa cunostintele de baza despre componentele unui calculator si
functionarea acestuia) care ne poate garanta succesul intr-o astfel de initiativa este
increderea in fortele proprii.

ALEGEREA ŞI CUMPĂRAREA PIESELOR


Alegerea si cumpararea pieselor sint cele mai importante etape atunci cind ne decidem sa
ne asamblam singuri un calculator.

Alegerea pieselor trebuie sa se faca in functie de bugetul de care dispunem si de modul


principal de folosire a calculatorului. Exista piese la care putem face economie cumparind
sortimente mai ieftine si piese la care nu este indicat sa facem economie daca dorim sa
avem un calculator puternic. Inainte de a cumpara piesele este bine sa citim in revistele cu
tematica TI (tehnologia informatiei) testele la care au fost supuse componentele dintr-o
anumita categorie si in functie de acestea sa le alegem pe acelea care au cel mai bun raport
calitate-pret (piese cu performanta buna la un pret rezonabil). Toate revistele de
calculatoare efectueaza periodic teste ale pieselor ce compun calculatoarele (placi de baza,
procesoare, placi video, etc.) unde sint prezentate de asemenea si caracteristicile tehnice si
dotarile pieselor respective. In plus daca avem deja un calculator conectat la internet (sau
mergem intr-o cafenea internet) putem consulta paginile siturilor specializate in hardware.
Citeva dintre siturile care prezinta regulat teste comparative detaliate ale pieselor de
calculator sint : Xbit Labs, Digit Life, Tom's Hardware, Anandtech, ExtremeTech, etc. O lista
exhaustiva a siturilor specializate in avanprezentari ("previews"), recenzii ("reviews") si
baterii de teste ("benchmarks") ale componentelor pentru PC poate fi gasita in pagina
Legaturi Calculatoare .

Dupa ce ne-am hotarit asupra pieselor dorite trebuie sa alcatuim o lista a acestora pe
care sa o scriem pe hirtie. Este bine sa avem pentru fiecare componenta cel putin doua
optiuni, in asa fel incit daca piesa respectiva nu este nicaieri in stoc sa cumparam alta cu
performante similare. Apoi trebuie sa vedem care din furnizorii de componente are in stoc
piesele dorite de noi si care este pretul lor. Putem afla acest lucru fie vizitind sediile
furnizorilor (magazinele), fie telefonind la aceste sedii, fie contactindu-i pe furnizori prin
posta electronica. Vizitarea siturilor web sau consultarea ofertelor existente in magazine
este mai mult orientativa, pentru ca ofertele nu prezinta de cele mai multe ori situatia
pieselor avute in stoc intr-un anumit moment. Intotdeauna trebuie sa intrebam (la fata locului
sau prin telefon) care este situatia pieselor care ne intereseaza (existente in stoc, stoc
epuizat dar reaprovizionarea este iminenta, etc.). Comparam pretul pieselor la diversi
furnizori si alegem pentru aceeasi piesa furnizorul care practica cel mai mic pret, pentru ca
desi diferentele de pret sint de obicei foarte mici intre variatele oferte, atunci cind cumparam
mai multe piese orice mica economie se aduna si la sfirsit totalul economisit nu este de
neglijat.

In final alcatuim lista definitiva de componente pe care trebuie sa le cumparam, o scriem


pe hirtie si facem inca o data calculul total al pretului lor. Putem cumpara piesele fie mergind
la sediile furnizorilor, fie comandindu-le pentru a fi livrate la domiciliu (prin transport auto sau
prin posta). Cumparea pieselor de la sediile furnizorilor trebuie sa se faca mereu cu lista de
piese alcatuita de noi in mina, numele, producatorul si pretul pieselor trebuind sa fie indicate
in scris atunci cind le comandam in asa fel incit sa nu apara confuzii. Transportul auto la
domiciliu al componentelor cumparate este disponibil doar la anumiti furnizori, dintre care
unii il ofera in mod gratuit la cumparaturi peste un anumit pret, iar altii il ofera contra unor
sume de obicei modice. In ambele cazuri trebuie sa locuim in aceeasi localitate cu furnizorul.
Livrarea prin posta este recomandata daca nu gasim o piesa decit la un furnizor care se afla
in alt oras, ea avind riscurile sale legate de integritatea pieselor transportate in acest mod.

Este recomandata cumpararea pieselor de la magazine specializate in comercializarea de


calculatoare, pentru ca in acest fel beneficiem de garantie stabilita prin contract scris. Exista
si posibilitatea sa cumparam piese noi (care costa ceva mai putin decit in magazine) de la
furnizori particulari care pot fi contactati daca citim ofertele de la mica publicitate. Daca
apelam la acestia din urma va trebui sa ne asumam riscul ca ei sa nu respecte garantia pe
care au spus ca o ofera. Pe de alta parte daca un furnizor particular este o cunostinta de-a
noastra sau locuieste in acelasi bloc sau in apropiere putem sa apelam la el pentru ca in
mod aproape sigur ne va oferi suport tehnic si ne va respecta garantia daca vom avea
nevoie.
PROCESORUL
Este piesa cea mai importanta a unui calculator (cea care face "calculele") si de aceea nu
trebuie facuta nici o economie atunci cind o cumparam. Un procesor este alcatuit dintr-o
multitudine de microcircuite integrate. Acestea sint alcatuite la rindul lor din tranzistori,
rezistori (rezistente), capacitori (condensatori) si diode. Toate aceste componente servesc la
alcatuirea unor circuite care formeaza porti logice (logic gates) care stau la baza principiului
de functionare a microprocesorului.

Procesorul se mai numeste si CPU (Central Processing Unit). Puterea unui procesor este
data in general de frecventa de functionare ("viteza cu care face calculele") masurata in
MegaHertzi (MHz) sau GigaHertzi (GHz). Frecventa de functionare este denumita de obicei
"frecventa de ceas" ("clock frequency") sau "frecventa de tact". Un rol foarte important il au
si arhitectura sa (evidentiata in configurarea nucleului procesorului) si cantitatea de memorie
existenta pe pastila procesorului (memorie "cache" de nivel 1, 2 sau 3, scrisa prescurtat de
obicei L1, L2, L3). Memoria cache ("cache" = depozit) de pe pastila procesorului este o
memorie rapida folosita exclusiv de procesor, care in acest fel isi scade dependenta fata de
memoria sistemului (memoria RAM) si devine mai rapid in executarea instructiunilor sale.
Memoria cache serveste la stocarea datelor accesate frecvent de procesor si are o
importanta deosebita in aplicatiile (jocurile pe calculator, etc.) care utilizeaza frecvent
aceleasi seturi de date. Frecventa de functionare ("viteza") a unui procesor este data de
produsul dintre frecventa ("viteza") magistralei principale de date ("Front Side Bus - FSB") si
factorul de multiplicare a acesteia ("multiplier"). De exemplu un procesor cu frecventa de
functionare ("clock frequency") de 1467 MHz are o frecventa a magistralei principale de date
de 133 MHz si un factor de multiplicare de 11.

Exista mai multi fabricanti de procesoare dar cei mai importanti sint INTEL si AMD.
Aceste companii au o oferta impartita in trei categorii :

• 1) Procesoare foarte puternice. Sint destinate impatimitilor de jocuri de ultima


generatie sau celor care au nevoie de cit mai multa performanta pentru aplicatiile
(animatii 3D si editare audio-video profesionala, etc.) pe care le folosesc si nu se uita
la suma de bani pe care trebuie sa o cheltuiasca. Din aceasta categorie fac parte
procesoarele Athlon 64 FX produse de AMD si procesoarele Pentium 4 Extreme
Edition produse de Intel.
• 2) Procesoare puternice. Sint destinate utilizatorilor care folosesc calculatorul atit
pentru jocuri de ultima generatie cit si pentru aplicatii comune (prelucrare de text,
internet, editare audio-video, etc.). Din aceasta categorie fac parte procesoarele
Athlon 64 si Athlon XP produse de AMD si procesoarele Pentium 4 produse de Intel.
• 3) Procesoare cu performante medii. Sint destinate utilizatorilor care folosesc
calculatorul in special pentru aplicatii mai putin intensive (aplicatii de birotica, internet,
vizionare de filme, ascultare de muzica, etc.). Aceste procesoare pot fi folosite si
pentru jocurile de ultima generatie insa doar daca sint facute anumite modificari in
setarile jocurilor (scaderea rezolutiei si a detaliilor grafice) care sa permita rularea lor
la un nivel acceptabil. Din aceasta categorie fac parte procesoarele Duron produse
de AMD si procesoarele Celeron produse de Intel.
• 3) Procesoare cu performante obisnuite (scazute). Sint destinate utilizatorilor care
folosesc calculatorul exclusiv pentru aplicatii putin intensive (aplicatii de birotica,
internet, vizionare de filme, ascultare de muzica, etc.). Din aceasta categorie fac
parte procesoarele VIA C3 produse de VIA si procesoarele Crusoe produse de
Transmeta. Aceste procesoare au avantajul ca nu consuma multa energie electrica si
ca degaja foarte putina caldura, ceea ce le face sa poata fi folosite in special in
calculatoarele portabile mai putin performante destinate celor care doresc sa
plateasca un pret scazut pentru aceste dispozitive.

1. INTEL

Procesoarele fabricate de compania INTEL sint de doua tipuri si anume Pentium si


Celeron, care la rindul lor exista in mai multe variante in functie de generatie (Pentium 4,
Pentium 3, Celeron 2, etc.) si de frecventa de ceas (2 GHz; 2,4 Ghz; 3 Ghz; etc.). Intre
aceste doua tipuri exista asemanari si diferente care se reflecta in performanta lor globala.
Procesoarele Pentium sint destinate acelora care doresc cit mai multa performanta de la
calculator si ca urmare sint dispusi sa plateasca un pret pe masura pentru acest lucru.
Procesoarele Celeron sint destinate acelora care doresc sa cumpere procesoare produse de
compania Intel, dar sint de acord sa sacrifice un anumit grad de performanta in favoarea
unui pret mai scazut. Aceasta politica de marketing a companiei Intel face ca procesoarele
Celeron sa fie fabricate si pozitionate pe piata in asa fel incit sa nu intre in concurenta cu
procesoarele Pentium. Ca urmare ele au viteze mai mici decit cele mai noi procesoare
Pentium, au o frecventa de functionare a magistralei de date mai mica si de asemenea mai
putina memorie cache pe pastila procesorului. De exemplu la un moment dat cel mai
puternic procesor Celeron (cu nucleu Northwood) avea o frecventa de ceas de 2,8 GHz, o
frecventa de functionare a magistralei de date (a procesorului, interna) de 400 MHz si o
memorie cache L2 de 128 KB. Prin comparatie, la acelasi moment cele mai puternice
procesoare Pentium 4 obisnuite (nu Extreme Edition) aveau o frecventa de ceas de 3,4 Ghz,
o frecventa de functionare a magistralei de date (a procesorului, interna) de 800 Mhz si o
memorie cache L2 de 512 KB (P4 cu nucleu Northwood) sau 1024 KB (P4 cu nucleu
Prescott).

Procesoarele Pentium sint cele mai puternice procesoare produse de Intel si sint indicate
pentru cei care doresc sa foloseasca calculatorul si pentru jocuri de ultima generatie sau
pentru prelucrare audio-video. Procesoarele Pentium fabricate in prezent sint dintr-a patra
generatie (Pentium 4) dar se gasesc in vinzare (in special la mina a doua) si procesoare din
generatia a treia (Pentium 3, denumire scrisa de obicei Pentium III). Procesoarele din
generatia a patra (cu exceptia seriei P4 Extreme Edition) au fost fabricate folosindu-se
succesiv (in ordine cronologica) patru tipuri de nuclee si anume Wilamette (pina la 2 GHz
inclusiv), Northwood (de la 2GHz pina la 3,4 Ghz) si Prescott (de la 2,8 Ghz in sus). Intre
cele trei tipuri de nuclee exista multe asemanari insa exista si destule diferente, legate de
procesul de fabricatie sau de arhitectura interna. Nucleul Prescott are un numar dublu de
tranzistori fata de nucleul Northwood si are 16 KB de memorie cache L1 si 1024 MB de
memorie cache L2. Nucleul Northwood are doar 8 KB de memorie cache L1 si 512 KB de
memorie cache L2. In plus procesoarele bazate pe nucleul Prescott au o arhitectura
imbunatatita si sint dotate cu un set nou de instructiuni, numit SSE3, care nu exista la
procesoarele bazate pe nuclee mai vechi si care va fi pus in valoare de creatorii de softuri.
Pe de alta parte nucleul Prescott are un consum de electricitate mai crescut si degaja mai
multa caldura in timpul functionarii intensive decit nucleul Northwood, ceea ce reprezinta un
dezavantaj.

Procesoarele Pentium 4 Extreme Edition (XE) sint cele mai performante procesoare din
generatia Pentium 4, insa pretul lor este prohibitiv. Aceste procesoare sint bazate pe nucleul
Gallatin, iar una dintre caracteristicile nucleului care contribuie din plin la sporul de
performanta este prezenta unui nivel nou de memorie cache (L3), cu o marime de 2 MB.
Procesoarele Pentium 4 Extreme Edition nu au nevoie de placi de baza speciale, ele putind
fi montate pe placile de baza obisnuite pentru Pentium 4 si anume "socket 478".

O parte din procesoarele Pentium 4 cu frecventa de tact de peste 2,4 GHz poseda
facilitatea de "Hyper-Threading" (HT), ceea ce inseamna ca un procesor este "vazut" de SO
ca fiind de fapt compus din doua procesoare "logice" (virtuale) care functioneaza la
frecventa de ceas nominala a procesorului real. Unele aplicatii sint optimizate pentru modul
multifir ("multithread") sau pentru sistemele multiprocesor si ca urmare ele vor rula mai rapid
pe un sistem dotat cu un procesor Pentium 4, chiar daca acest sistem doar "emuleaza" un
sistem biprocesor, fara a fi si in realitate unul. De asemenea tehnologia HT aduce un avantaj
in situatia lucrului simultan cu mai multe aplicatii sau in cazul in care unele aplicatii ruleaza
automat in fundal. Performanta unui sistem dotat cu un procesor care utilizeaza tehnologia
"Hyper-Threading" nu este insa la fel de mare ca a unui sistem dotat cu doua procesoare
reale (identice cu cel folosit in sistemul monoprocesor), din cauza faptului ca procesoarele
"logice" trebuie totusi sa imparta resursele procesorului real. Cresterea de performanta este
de obicei de ordinul 10-30 %, dar exista insa si situatii in care tehnologia HT trebuie
dezactivata pentru ca ea incetineste activitatea procesorului in anumite aplicatii. Pentru a
putea folosi tehnologia HT este nevoie de o placa de baza compatibila si de un SO
(Windows XP sau unele distributii de Linux) optimizat pentru aceasta tehnologie. Activarea
sau dezactivarea tehnologiei HT se face din BIOS-ul placii de baza.

In trecut procesoarele Celeron foloseau acelasi nucleu ca si procesoarele Pentium mai


vechi cu o generatie, dar cele mai noi procesoarele Celeron au nucleu de procesor Pentium
4 (varianta Wilamette sau Northwood). Procesoarele Celeron cu frecventa de tact sub 2 Ghz
sint indicate pentru calculatoare folosite pentru aplicatii mai putin solicitante. Aceasta nu
inseamna ca ele nu pot fi folosite pentru jocuri sau editare audio-video, ci doar ca
performanta lor in aceste cazuri este mult scazuta fata de procesoarele Pentium de ultima
generatie, in principal datorita cantitatii mici de memorie cache. Procesoarele Celeron cu
viteze de 2 GHz sau mai mult pot fi folosite insa si pentru aplicatii solicitante, desi cantitatea
redusa de memorie cache isi pune in continuare amprenta asupra performantelor
procesorului.

2. AMD

Procesoarele fabricate de compania AMD sint de doua tipuri si anume Athlon si Duron.
Intre aceste doua tipuri exista asemanari si diferente care se reflecta in performanta lor
globala. Diferenta intre procesoarele de tip Athlon si Duron este in mare masura aceeasi
care exista intre procesoarele Pentium si Celeron si este legata de frecventa de ceas
("viteza") procesorului, de frecventa magistralei de date, de cantitatea de memorie cache de
pe pastila procesorului si de tipul nucleului folosit.

Cea mai populara (mai bine vinduta) serie de procesoare fabricata de AMD se numeste
Athlon XP. Procesoarele Athlon XP au fost fabricate folosindu-se succesiv (in ordine
cronologica) patru tipuri de nuclee si anume Palomino (1500+ pina la 2100+), Thoroughbred
(1600+ pina la 2700+), Barton (2500+ pina la 3200+) si Thorton (2000+, 2200+, 2400+).
Nucleul Thoroughbred a avut doua revizii (versiuni) si anume Thoroughbred A si
Thoroughbred B, acesta din urma prezentind un avans tehnologic considerabil fata de
nucleele anterioare, inclusiv versiunea A. Diferentele dintre nuclee sint date in principal de
optimizarea arhitecturii lor in vederea imbunatatirii performantei globale a procesorului, cu
citeva exceptii in care diferentele dintre generatiile de nuclee sint minore si tin doar de
cantitatea de memorie cache de pe pastila procesorului. Ca o regula aproape generala cu cit
nucleul este mai nou cu atit procesorul este mai bun, adica mai rapid si mai stabil. Diferenta
intre nucleul Barton si cel Thoroughbred B este insa minima d.p.d.v al arhitecturii,
deosebirea principala intre ele fiind data de adaugarea a 256 KB de memorie cache L2 pe
nucleul Barton in asa fel incit acesta are 512 KB memorie cache L2 in timp ce nucleul
Thoroughbred B (ca si nucleele Palomino si Thoroughbred A) are doar 256 KB. Nucleul
Thorton este un nucleu Barton care are doar 256 KB de memorie cache L2 si a fost produs
doar din considerente ce tin de procesul de fabricatie, pentru ca era mai ieftin sa se
foloseasca aceeasi linie de fabricatie ca pentru nucleele Barton decit sa se pastreze linia de
fabricatie a nucleelor Thoroughbred B.

Marea majoritate a procesoarelor (Pentium 4, Celeron, Athlon XP, Duron) destinate


statiilor de lucru ("work stations" - "desktops") au nuclee cu arhitectura pe 32 de biti.
Compania AMD fabrica insa si doua linii de procesoare care au o arhitectura pe 64 de biti si
anume procesoarele Athlon 64 FX (53 si 51) si Athlon 64. Aceste procesoare sint optimizate
pentru a rula aplicatii pe 64 de biti, insa ele pot rula extrem de bine si aplicatii pe 32 de biti
sau chiar pe 16 biti. In aplicatiile pe 32 de biti (de ex. jocuri, programe de birotica, editare
audio-video, etc.) performanta procesoarelor cu arhitectura pe 64 de biti este chiar
considerabil mai buna decit a procesoarelor pe 32 de biti. Puterea reala a procesoarelor pe
64 de biti va putea fi insa "descătuşată" doar odata cu aparitia sistemelor de operare si a
aplicatiilor pe 64 de biti.

Procesoarele AMD pe 64 de biti au arhitectura nucleului asemanatoare cu cea a


procesoarelor Athlon XP, la care s-au adaugat insa mai multe inovatii in scopul cresterii
performantei. Cea mai notabila inovatie este includerea in nucleu a controlerului de
memorie, care era pina atunci plasat in cipsetul placii de baza. In acest fel lucrul cu memoria
DDRAM este accelerat si in plus performanta procesorului nu mai depinde de calitatea
controlerului folosit de producatorul placii de baza. Procesoarele Athlon 64 FX (nucleu
"Sledgehammer") poseda un controler de memorie bicanal ("dual channel") si o interfata de
lucru cu memoria cache L2 pe 128 biti. Procesoarele Athlon 64 (nucleu "Clawhammer")
poseda un controler de memorie monocanal ("single channel") si o interfata de lucru cu
memoria cache L2 pe 64 biti, ceea ce le face mai putin performante decit procesoarele
Athlon 64 FX. Ambele tipuri de procesoare au o cantitate de memorie cache L2 de 1024 KB
(cu exceptia Athlon 64 3000+ care are 512 KB). In plus ele folosesc si instructiunile SSE 2,
care nu sint prezente la procesoarele Athlon XP. Procesoarele AMD Athlon pe 64 de biti au
nevoie de placi de baza speciale si anume "socket 940" pentru Athlon 64 FX si "socket 754"
pentru Athlon 64. Procesoarele Athlon 64 FX au nevoie de o memorie RAM speciala
("Registered DDRAM"), in timp ce procesoarele Athlon 64 pot functiona cu module DDRAM
obisnuite.

Procesoarele Duron mai recente au fost construite succesiv cu doua tipuri de nuclee si
anume Morgan (intre 1 GHz si 1,3 GHz) si Applebred (1,4 GHz; 1,6 GHz si 1,8 GHz).
Nucleul Applebred este imbunatatit considerabil fata de nucleele anterioare si permite
functionarea procesorului la o frecventa a magistralei de date (FSB) de 266 MHz.
Procesoarele Duron au o cantitate de memorie cache L2 de doar 64 KB, fata de 256 sau
512 KB pentru procesoarele Athlon XP, ceea ce se rasfringe asupra performantelor in
aplicatiile (jocuri, programe de birotica, etc.) dependente de cantitatea de memorie cache
disponibila.

AMD sustine ca foloseste o arhitectura pentru nucleele procesoarelor sale care este mai
buna decit cea folosita de INTEL. Acest lucru ar permite ca procesoarele Athlon XP sa aiba
la o anumita frecventa de functionare o performanta egala sau mai buna decit procesoarele
Pentium 4 care functioneaza la o frecventa mai mare decit aceasta. De exemplu AMD
sustine (in mod indirect) ca un procesor Athlon XP care functioneaza la frecventa de 1667
MHz are aceeasi performanta ca un procesor Pentium 4 care functioneaza la frecventa de
2000 MHz. Acest lucru nu este fara o baza reala, pentru ca de exemplu procesoarele
produse de AMD executa mai multe instructiuni pe ciclu decit procesoarele produse de Intel.

Compania AMD isi numeste procesoarele Athlon XP in functie de performanta lor


("performance rating" - PR) si nu de frecventa de tact reala, in asa fel incit un procesor
Athlon XP 2000+ are de fapt frecventa de ceas de 1667 MHz. Introducerea nucleului Barton
a complicat intrucitva lucrurile pentru ca de exemplu un procesor Athlon XP 2800+ cu nucleu
Thoroughbred B functioneaza la frecventa de 2250 MHz (166x13,5) iar un procesor Athlon
XP 2800+ cu nucleu Barton functioneaza la frecventa de 2083 MHz (166x12,5), AMD
sustinind ca memoria cache L2 mai mare a nucelului Barton il face capabil sa aiba aceeasi
performanta cu nucleul Thoroughbred B chiar daca functioneaza la o frecventa mai mica.
Cele mai performante procesoare Athlon XP (3000+ si 3200+) sint insa construite numai
folosind nuclee Barton. Aparitia procesoarelor pe 64 de biti a complicat si mai mult lucrurile
in ceea ce priveste denumirile folosite de compania AMD pentru produsele sale. Astfel
metoda PR a fost pastrata pentru procesoarele Athlon 64 (2800+, 3200+, 3400+), insa
pentru procesoarele Athlon 64 FX s-a optat pentru denumiri care nu au legatura cu frecventa
de functionare (FX-51 functioneaza la 2,2 GHz iar FX-53 la 2,4 GHz) sau cu performanta
comparativa cu procesoarele Pentium 4. Procesoarele Duron sint denumite in functie de
frecventa de ceas exprimata in MHz (Duron 1600, Duron 1800).

Acuratetea folosirii unei denumiri care nu se bazeaza pe frecventa de ceas a procesorului


in cauza, ci pe frecventa unui procesor concurent care are performante asemanatoare, este
pusa in chestiune de unii specialisti. Din testele efectuate de mai multe situri specializate in
hardware rezulta ca denumirea folosita de AMD pentru procesoarele sale este adecvata in
special in legatura cu aplicatiile de birou si cu jocurile pe calculator. In cazul prelucrarii
audio-video (codare MPEG4, codare MP3) denumirea isi pierde din precizie, supraestimind
intr-o anumita masura performantele procesorului AMD.

Verdictul in privinta procesoarelor AMD a fost dat de cumparatorii cu mijloace financiare


mai reduse care le apreciaza atit pentru performantă, cit mai ales pentru raportul pret-
performanta care este foarte bun. Este recomandata cumpararea unui procesor Athlon XP
daca folosim calculatorul pentru aplicatii care necesita putere mare de calcul (jocuri,
prelucrare audio-video) sau un procesor Duron daca il folosim pentru aplicatii de intensitate
medie (aplicatii de birou, internet). La fel ca in cazul procesoarelor Celeron, procesoarele
Duron pot fi folosite si pentru jocuri sau editare audio-video, insa performantele lor sint mult
mai scazute decit ale procesoarelor Athlon XP.

Identificarea nucleului unui procesor Athlon XP se face pe baza codului inscriptionat pe


acesta ("Ordering Part Number" - OPN) sau folosind softuri speciale cum sint CPUiDMax
sau CPU-Z (vezi adresele de unde pot fi descarcate in pagina Legaturi Programe). Sa
presupunem ca avem un cod inscriptionat pe placuta procesorului de genul "AXDA 1700
DUT3C". Pentru a-l "descifra" trebuie sa urmam indicatiile de pe situl AMD. Grupul de litere
"AXDA" ne semnaleaza ca avem de-a face cu un procesor Athlon XP cu nucleu Barton sau
Thoroughbred, numarul "1700" ne dezvaluie ca procesorul are o performanta ("performance
rating") de 1700+ ceea ce lamureste in plus faptul ca este vorba de un nucleu
Thoroughbred, litera "D" semnifica faptul ca procesorul este "impachetat" folosind tehnologia
OPGA, litera "U" arata ca tensiunea de functionare este de 1,6 V, litera "T" indica
temperatura maxima suportata de nucleu si anume 90 de grade Celsius, cifra "3"
semnaleaza ca procesorul are 256 KB de memorie cache L2, iar litera "C" ne indica
frecventa magistralei principale de date (FSB) a placii de baza in care poate fi montat
procesorul si anume 266 MHz.

3. VIA

Aceasta companie, producatoare in principal de componente pentru placi de baza, ofera


un procesor numit VIA C3 care este foarte ieftin. Daca intentionam sa folosim un calculator
in principal pentru procesarea de text sau explorarea internetului putem lua in considerare
cumpararea unui asemenea procesor, care poate fi folosit eventual si pentru jocuri pe
calculator mai vechi sau pentru aplicatii audio-video mai putin intensive. Procesoarele
produse de VIA se vind de obicei impreuna cu o placa de baza, la un pret foarte convenabil.

CUMPĂRAREA UNUI PROCESOR

Este recomandata cumpararea unui procesor cit mai puternic. O lista cu specificatiile
tehnice (frecventa de functionare pentru procesoarele Athlon XP, factorii de multiplicare,
tensiunea de alimentare, etc.) ale procesoarelor se gaseste in pagina Processor Chart sau
in pagina Processor Specs.

In cazul in care folosim calculatorul pentru o plaja larga de aplicatii (birotica, editare audio-
video, jocuri, programare, proiectare, etc.) si avem un buget restrins, trebuie sa favorizam
procesorul "in dauna" placii video atunci cind luam decizia finala referitoare la piesele pe
care le cumparam. Cu alte cuvinte trebuie sa luam un procesor cit mai puternic pentru ca
performanta acestuia se va reflecta pozitiv in absolut toate aplicatiile, pe cind performanta
placii video este de obicei limitata la jocuri si la aplicatiile de grafica 3D.

Utilizatorii care pun un pret deosebit pe performanta calculatorului lor pot avea in vedere
cumpararea unui procesor Athlon 64 FX sau a unui procesor Pentium 4 Extreme Edition,
daca bineinteles bugetul le permite cumpararea unor astfel de procesoare foarte
performante dar si foarte scumpe.

Utilizatorii care au un buget mai putin generos (totusi considerabil) trebuie sa aiba in
vedere cumpararea unui procesor Athlon 64 sau a unui procesor Pentium 4 cu nucleu din
generatia Northwood sau Prescott si cu frecventa de ceas de peste 2000 MHz (2 GHz).

Utilizatorii care au un buget restrins pot cumpara un procesor Athlon XP (2000+ sau mai
bun) cu nucleu Thoroughbred B, Thorton sau Barton sau un procesor Celeron cu frecventa
de ceas de 2Ghz (sau mai mult). In functie de buget pot fi cumparate procesoare Pentium 4
cu viteze mai mici de 2 GHz, Athlon XP cu viteze mai mici de 1667 MHz sau Celeron cu
viteze mai mici de 2 GHz, dar acest lucru nu este recomandat daca dorim sa avem un
calculator pe care sa-l folosim pentru aplicatii intensive si in urmatorii 2 ani de la cumparare.

In sfirsit, utilizatorii care folosesc calculatorul pentru aplicatii care nu necesita multa putere
de calcul au cel mai bun raport performanta-pret daca aleg un procesor Duron, Celeron (sub
2 GHz) sau eventual VIA C3.

O prezentare comparativa si o clasificare in functie de performanţă a unui numar de 14


procesoare puternice (Athlon 64 FX-51, Athlon 64, Athlon XP Barton, Pentium 4 Northwood
si Prescott, Pentium 4 XE) poate fi gasita pe situl Xbit Labs. Acelasi sit are o sectiune
dedicata procesoarelor, unde sint recenzate ("reviewed") procesoare AMD Athlon 64 FX-53,
Athlon 64 3000+, 3200+, 3400+, Athlon XP si procesoare Pentium 4 si Celeron la diverse
frecvente. Pe situl Tom's Hardware exista un articol care compara performantele unui numar
de 65 de procesoare (produse de INTEL si AMD) cu frecvente intre 100 MHz si 3066 MHz.
Tot pe acest sit se gaseste si un ghid al cumparatorului de procesoare in care sint
prezentate si testate procesoare Athlon XP, Athlon 64, Athlon 64 FX si Pentium 4.

RĂCITORUL
Procesoarele moderne se incalzesc foarte mult atunci cind functioneaza, iar temperatura
lor trebuie mentinuta sub o anumita limita pentru a asigura o functionare optima. Pentru
aceasta peste procesor se fixeaza un racitor ("cooler") compus dintr-un radiator pe care se
afla fixat un ventilator.
Radiatorul este format dintr-un postament care se continua cu o structura lamelara si este
construit de obicei din aluminiu dar poate avea si parti din cupru, care este un mai bun
conductor de caldura. Postamentul vine in contact cu suprafata procesorului, de la care
preia caldura degajata de acesta si o disipeaza cu ajutorul structurii lamelare in mediul
inconjurator. Acest tip de racire se numeste racire pasiva.

Ventilatorul asigura transferul aerului incalzit care se afla in apropierea suprafetei


radiatorului, permitind astfel schimbul mai eficient de caldura intre radiator si mediul
inconjurator. Acest tip de racire se numeste racire activa. Ventilatorul este de obicei acoperit
cu un mic grilaj metalic al carui rol este de a impiedica contactul dintre palele ventilatorului si
cablurile care traverseaza spatiul interior al carcasei calculatorului.

CUMPĂRAREA UNUI RĂCITOR

Exista multe tipuri de racitoare insa este recomandata cumpararea unuia care sa fie
eficient si in acelasi timp care sa nu aiba un ventilator foarte zgomotos. Un astfel de racitor
costa de obicei intre 10 si 15 EUR dar exista bineinteles si variante mai bune dar in acelasi
timp mai scumpe. La cumpararea racitorului trebuie sa tinem cont de faptul ca racitoarele
pentru procesoare Pentium sau Celeron sint diferite (din punct de vedere al dispozitivului de
montare) de cele pentru procesoare AthlonXP sau Duron si de asemenea diferite de cele
pentru procesoarele Athlon 64. Este recomandata cumpararea unui racitor care are o pastila
de cupru in locul in care radiatorul vine in contact cu procesorul.

PLACA VIDEO
Placa Video (PV) este responsabila cu afisarea imaginilor pe ecranul monitorului. Ea este
a doua componenta, dupa procesor, care determina performanta unui calculator si de aceea
si in cazul ei este recomandat sa nu facem economie atunci cind dorim sa o cumparam.

PV contine un procesor specializat numit GPU (Graphics Processing Unit) sau VPU
(Visual Processing Unit) care face o parte din calculele necesare pentru afisarea imaginilor,
cealalta parte a acestor calcule fiind facuta de procesorul calculatorului (CPU). Fiecare PV
are si o cantitate de memorie RAM inclusa pe ea care este folosita de GPU, de exemplu
pentru a stoca texturile obiectelor (elemente de peisaj, personaje, etc.) intilnite in jocuri.

Placa video afiseaza pe ecranul monitorului imagini de doua tipuri si anume in doua
dimensiuni (2D) si in trei dimensiuni (3D), cu mentiunea ca imaginile 3D sint evident tot in
doua dimensiuni (fiind afisate pe ecran, care este o suprafata plata), insa in cazul lor este
creata senzatia (iluzia) perspectivei, adica a unui spatiu in trei dimensiuni aflat dincolo de
ecranul monitorului. Imaginile 2D sint folosite in special pentru elementele de interfata
(ferestrele, barele, butoanele, etc) ale softurilor, iar imaginile 3D sint folosite in special
pentru jocurile 3D (practic aproape toate jocurile publicate incepind cu anul 2000, indiferent
de tipul lor).

Puterea unei placi video, care se reflecta bineinteles in pret, consta in capacitatea ei de a
oferi animatii cit mai fluide (cursive, fara sacadari) in jocurile 3D. Placa video creeaza de fapt
imagini statice (cadre, similare cu niste diapozitive), insa inlantuirea acestora la o viteza
mare (peste 30-40 de cadre pe secunda) produce ochiului senzatia ca elementele prezente
in imagini (personaje, vehicule, etc.) se afla in miscare, la fel cum inlantuirea rapida a
cadrelor de pe rola unui film produce senzatia de miscare. Acest proces de creare a
imaginilor 3D devine evident atunci cind incercam sa rulam un joc 3D pe o PV mai slaba si
rezultatul este ca actiunea jocului se desfasoara sacadat, semanind uneori cu o sesiune de
vizualizare a unor diapozitive ("slideshow").

Crearea unei imagini 3D este o operatiune complexa, care se desfasoara in doua etape
mari ("geometrica" si "grafica") la care participa atit procesorul central (CPU) cit si procesorul
grafic (GPU - VPU). In etapa "geometrica" sint calculate coordonatele in spatiu ale tuturor
elementelor care compun o imagine (scena) si de asemenea sint calculate valorile necesare
aplicarii efectelor grafice care fac ca imaginea sa para cit mai realista (umbre, culori, texturi,
toate in raport cu unghiul de vedere al scenei). In etapa "grafica" se trece la modificarea
propriu-zisa a scenei in conformitate cu calculele facute in etapa "geometrica", adica se
adauga texturile, culorile si umbrele obiectelor prezente in scena si se obtine imaginea
finala, procedeu numit "randare" ("rendering"). Etapa "geometrica" era realizata de obicei de
CPU, insa in PV moderne ea este realizata (exclusiv sau cu ajutorul CPU) de catre GPU prin
unitatea de "transformare si iluminare" ("transform & lightning" - T&L) prezenta pe cipul
grafic. Etapa "grafica" este realizata de catre PV care prelucreaza pixelii care compun
imaginea si le adauga texturi pe care apoi le optimizeaza in asa fel incit efectul sa fie cit mai
realist. Scena finala rezultata ("cadrul") depinde deci foarte mult de capacitatea PV de a-si
executa operatiile cit mai bine (fara defecte de texturare, artefacte cromatice, etc.) si intr-un
timp cit mai scurt.

Randarea imaginii finale este realizata de PV cu ajutorul unor "conducte de randare"


("rendering pipelines" sau "pixel pipelines") in cadrul carora se desfasoara operatiile de
prelucare a pixelilor. Fiecare conducta de randare foloseste un anumit numar de "unitati de
mapare a texturilor" ("texture mapping units") a caror functie este de a aplica texturi pe
suprafetele obiectelor prezente in imagine, suprafete alcatuite din pixeli. Aplicarea texturilor
seamana foarte bine cu aplicarea unui tapet pe un perete sau cu acoperirea unui obiect cu o
stofa (de ex. asezarea unei fete de masa) cu mentiunea ca pe un obiect dintr-o imagine 3D
se aplica de obicei mai multe texturi pentru a obtine efecte realiste, de exemplu pentru a
simula o suprafata cu protuberante sau una zgiriata.

Performanta unei placi video este data de insumarea mai multor factori printre care cei
mai importanti sint frecventa de ceas a procesorului grafic, frecventa de ceas a memoriei
RAM (si cantitatea ei) de pe PV, numarul de conducte de randare si numarul de unitati de
texturare continute de fiecare conducta. Un alt factor important este tipul magistralei de
memorie ("memory bus"), prin care sint transferate date intre cipul grafic si memoria RAM de
pe placa video. Cele mai performante placi au o magistrala de memorie pe 256 biti, placile
cu performante medii si obisnuite au o magistrala de memorie pe 128 biti, iar placile cu
performante scazute (nerecomandate pentru jocuri) au o magistrala de memorie pe 64 biti.

Placa Video se fixeaza pe placa de baza intr-un orificiu alungit numit slot. Acesta poate fi
de tip AGP (cel mai frecvent), PCI Express (standardul cel mai performant, care a inceput sa
fie folosit de abia incepind cu anul 2004) sau PCI (foarte putine PV il folosesc in prezent).
Modul de transfer a datelor video prin portul AGP este de 1X, 2X, 4X sau 8X dar asta nu
inseamna ca un mod de transfer de 8X este de doua ori mai bun decit de cel 4X, ele avind
performante apropiate, evident cu un plus de performanta pentru 8X.

Placile Video sint construite de multe companii specializate in producerea de piese pentru
calculator insa in fapt cea mai mare parte dintre aceste PV au un procesor grafic (GPU-
VPU) fabricat fie de NVIDIA, fie de ATI.

1. NVIDIA

Compania NVIDIA fabrica un GPU cu denumirea "GeForce" care, la fel ca in cazul


procesoarelor centrale (CPU), are mai multe generatii si anume GeForce, GeForce 2,
GeForce 3, GeForce 4 si cea mai noua generatie, GeForce FX. Procesoarele grafice de pe
placile NVIDIA au nuclee ("cores") numite "NV n" unde "n" este un numar. Aceste GPU sint
diferentiate deci in functie de nucleul lor (NV 30, NV 35, NV 38, etc.). Denumirea nucleelor
nu este o indicatie a performantei lor pentru ca de exemplu procesorul cu nucleu NV 34
(GeForce FX 5200) este mai slab decit procesorul cu nucleul NV 31 (GeForce FX 5600) si
mult mai slab decit procesorul cu nucleu NV 35 (GeForce FX 5900).

Placile GeForce cu performante de virf din generatiile 3 si 4 sint denumite de catre


NVIDIA GeForce Titanium (Ti). De asemenea NVIDIA a produs si o linie de GPU (care se
mai gasesc inca in vinzare) numite MX care pe linga placile Titanium sint ca niste
procesoare Celeron fata de procesoarele Pentium. O PV cu GPU GeForce 4MX are in fapt
un GPU din generatia 2 (GeForce 2) cu unele imbunatatiri.

In cazul placilor din generatia FX compania NVIDIA a ales sa nu mai diferentieze precis
placile cu performante obisnuite de cele cu performante ridicate. Pentru fiecare placa exista
insa mai multe modele care se deosebesc prin frecventa procesorului grafic, frecventa
memoriei RAM de pe PV, numarul de conducte de randare si tipul magistralei de memorie.
De exemplu in cazul placii bazate pe nucleul NV 34, avem in principal placile (furnizate de
diversi producatori) numite GeForce FX 5600 (frecventa GPU = 325 MHz si frecventa
memoriei = 550 MHz) si placile GeForce FX 5600 Ultra (frecventa GPU = 400 MHz si
frecventa memoriei = 800 MHz), ultimele fiind in mod evident mai performante. Pentru ca si
utilizatorii cu mijloace financiare mai reduse sa poata sa-si cumpere o PV cu nucleu NV 34
au fost scoase pe piata si placile GeForce 5600 XT (frecventa GPU = 235 MHz si frecventa
memoriei = 400 MHz), in varianta cu magistrala de memorie pe 128 de biti sau pe 64 de biti,
dar performanta acestor placi este mult mai scazuta decit a placilor GeForce 5600 sau Ge
Force FX 5600 Ultra.

Ca o regula generala, pentru o anumita placa video GeForce FX produsa de NVIDIA sint
scoase trei modele, unul cu performante de virf (nume cu sufix Ultra), unul cu performante
medii (nume fara sufix) si unul cu performante obisnuite-slabe (nume cu sufix XT). Produsul
cu performante medii este scos pe piata primul, urmat de cel cu performante de virf si in final
de cel cu performante obisnuite / scazute. Performanta PV asa cum este reflectata de nume
este comparata in cadrul aceleiasi clase (intre placile 5900 de ex.), nu intre diversele clase
de PV (deci nu intre placile 5900 si cele 5600). Placile GeForce FX 5600 Ultra sint mai bune
(si mai scumpe) decit placile GeForce FX 5600, insa in nici un caz ele nu au performantele
placilor GeForce FX 5900, ca sa nu mai vorbim de placile GeForce FX 5950 Ultra.

Placile NVIDIA produse pentru a fi folosite cu placile de baza care utilizeaza standardul
PCI Express in locul celui AGP sint numite GeForce PCX si au cipuri grafice cu nuclee
asemanatoare cu cele de pe placile GeForce FX. Astfel au fost produse modelele Ge Force
PCX 5950, 5750, 5300 si 4300, enumerate aici in ordinea descrescatoare a performantei.

2. ATI

Compania ATI fabrica un VPU (similar cu un GPU) cu denumirea Radeon care are mai
multe generatii. Procesoarele grafice de pe placile Radeon au nuclee ("cores") numite "Rn"
(la placile cu performante medii sau inalte) sau "RVn" (la placile cu performante obisnuite)
unde "n" este un numar. Aceste VPU sint diferentiate deci in functie de nucleul lor (R250,
R300, RV280, RV300 etc.) si cu cit numarul de dupa R este mai mare cu atit procesorul este
dintr-o generatie mai noua. Denumirea RV inseamna "Radeon Value" si desemneaza
nucleul unui VPU inclus in placile video care au un pret mai mic (si evident o performanta
mai scazuta).
ATI nu diferentiaza precis placile in functie de performanta lor. Pentru fiecare placa exista
insa doua variante (sau uneori trei variante) care se deosebesc prin viteza procesorului
grafic si a memoriei de pe PV. De exemplu avem placile (furnizate de diversi producatori)
numite ATI Radeon 9600 (frecventa VPU = 325 MHz si frecventa memoriei = 400 MHz) si
placile ATI Radeon 9600 Pro (frecventa VPU = 400 MHz si frecventa memoriei = 600 MHz).
Compania ATI a mai scos pe piata modelele ATI Radeon 9600 XT (frecventa VPU = 500
MHz si frecventa memoriei = 600 MHz) si ATI Radeon 9600 SE (frecventa VPU = 325 MHz
si frecventa memoriei = 400 MHz), acesta din urma avind magistrala memoriei pe 64 biti,
spre deosebire de toate celelalte modele 9600 care au magistrala memoriei pe 128 biti.

Ca o regula generala, pentru o anumita placa video Radeon produsa de ATI sint scoase
patru modele, doua cu performante de virf (nume cu sufix XT si Pro), unul cu performante
medii (nume fara sufix) si unul cu performante obisnuite-slabe (nume cu sufix SE). Produsul
cu performante medii este scos pe piata primul, urmat de cele cu performante de virf si in
final de cel cu performante obisnuite-scazute. Performanta PV asa cum este reflectata de
nume este comparata in cadrul aceleiasi clase (intre placile 9600 de ex.), nu intre diversele
clase de PV (deci nu intre placile 9600 si cele 9800). Placile ATI Radeon 9600 XT sint mai
bune (si mai scumpe) decit placile ATI Radeon 9600, insa in nici un caz ele nu au
performantele placilor ATI Radeon 9800, ca sa nu mai vorbim de placile ATI Radeon 9800
XT.

Identificarea de catre un potential cumparator a liniilor de produse cu performante


obisnuite, medii sau de virf trebuie sa se faca dupa pret, pentru ca denumirea PV nu include
un element de diferentiere precis. Astfel, o placa cu VPU Radeon 9800 este mult mai buna
si mult mai scumpa decit una cu VPU Radeon 9200, desi dupa denumire ele ar trebui sa
aiba performante relativ apropiate. Pe de alta parte o placa cu VPU Radeon 9600 XT este
mai performanta decit o placa cu VPU Radeon 9800 SE si in acest fel confuzia in mintea
unui potential cumparator este totala... Compania ATI vine insa in ajutorul potentialului
cumparator punind la dispozitie pe situl sau o pagina dinamica in care pot fi comparate mai
multe placi video produse de ATI din punct de vedere al caracteristicilor lor tehnice.

3. ALŢI PRODUCĂTORI

In afara de NVIDIA si ATI mai exista si alti producatori de procesoare grafice care au insa
o pondere mai mica pe piata. Unul dintre ei este MATROX ale carui placi au reputatia ca au
cea mai buna imagine, insa al caror pret este prea mare pentru performantele lor in jocuri.
INTEL produce de multa vreme un GPU cu performante acceptabile care este inclus pe
unele placi de baza si se adreseaza celor care nu isi folosesc calculatoarele pentru jocurile
mai noi, ci doar pentru munca de birou sau pentru explorarea internetului. In fine, pe piata
placilor video performante si-au anuntat prezenta companiile S3 (detinuta de VIA) si XGI
(detinuta de SIS) prin produse care urmeaza sa fie puse in vinzare in cursul anului 2004 .

CUMPĂRAREA UNEI PLACI VIDEO

Atunci cind dorim sa cumparam o PV trebuie sa ne interesam ce procesor (GPU-VPU)


are, ce cantitate de memorie are si cu ce varianta DirectX este compatibila. O lista cu
specificatiile tehnice (viteza procesorului grafic, numarul de conducte de randare, numarul
de unitati de texturare, etc.) ale placilor video se gaseste in pagina 3D Chipsets Specs.

Mai jos este prezentat un tabel simplificat (nu sint luate in calcul modelele Ultra, Pro, XT,
SE, etc.) continind o grupare dupa performanta a placilor de ultima generatie produse de
NVIDIA (placile FX folosesc standardul AGP, iar placile PCX folosesc standardul PCI
Express) si ATI.

Performanţă De Vîrf Medie Obişnuită

GeForce FX 5950 / 5900 5700 / 5600 5500 / 5200

GeForce PCX 5950 5750 5300

Radeon 9800 / 9700 9600 / 9500 9200

Companiile NVIDIA si ATI lanseaza de obicei anual cite o noua generatie de PV, care sint
diferentiate dupa performante in mai multe linii de produse : PV cu performante obisnuite,
PV cu performante medii si PV cu performante de virf. Incepind cu anul 2003 noile politici de
marketing ale acestor doua firme au facut ca sa fie greu de diferentiat carei linii ii apartine o
anumita PV daca ne ghidam doar dupa denumirea ei, mai ales ca au fost introduse si
modele cu magistrala memoriei pe 64 de biti, care au performante cu mult sub cele ale
placilor cu aceeasi denumire care au magistrala pe 128 de biti. Lucrurile sint complicate si
mai mult de faptul ca intr-un anumit moment exista pe piata placi care apartin unor generatii
diferite. De exemplu pot exista de vinzare (noi sau la mina a doua) placi video GeForce cu
cipuri grafice din generatia 2 (GeForce 4MX), generatia 3 (GeForce 3 Ti 500), generatia 4
(GeForce 4 Ti 4600) si generatia FX (GeForce FX 5950).

Pentru a compara doua placi video (eventual din generatii diferite) trebuie sa calculam
performanta lor "bruta" (numarul de pixeli care pot fi prelucrati intr-o secunda) prin inmultirea
frecventei de tact a procesorului grafic cu numarul de conducte de randare. De exemplu o
placa GeForce FX 5950 Ultra functioneaza la frecventa de 475 MHz (475 mil. Hz) si are 4
conducte de randare, in timp ce o placa GeForce FX 5200 Ultra functioneaza la frecventa de
325 MHz (325 mil. Hz) si are doar 2 conducte de randare. Placa GeForce FX 5950 Ultra va
putea prelucra 1,9 mld. pixeli pe secunda (475 mil. x 4), in timp ce placa GeForce FX 5200
Ultra poate prelucra "doar" 650 mil. pixeli pe secunda. In consecinta pretul placii GeForce
FX 5950 Ultra va fi de cel putin trei ori mai mare decit al placii GeForce FX 5200 Ultra pentru
ca si performanta "bruta" este de trei ori mai mare, la care se adauga calitatea mai buna a
imaginii in aplicatiile 3D.

O buna metoda de a evalua performanta unei PV fara a o testa sau fara a face calcule cu
privire la performata ei bruta este sa ne ghidam dupa pretul ei. O PV mai scumpa este
intotdeauna mai buna decit una mai ieftina, chiar daca cea ieftina face parte dintr-o
generatie mai noua. De exemplu o PV GeForce FX 5200 este mult mai putin performanta
decit o PV GeForce Ti 4600 si acest lucru este reflectat cel mai bine de pret. Diferenta de
pret dintre doua PV reflecta adecvat diferenta de performanta, mai ales in cazul placilor din
aceeasi generatie.

Placile Video cu performante obisnuite au preturi (inclusiv TVA) intre 100-175 USD, cele
cu performante medii au preturi intre 175-275 USD, iar cele cu performante de virf au preturi
de peste 275 USD. Placile Video cu pretul (inclusiv TVA) sub 100 USD sint PV cu
performante slabe in jocurile cele mai noi, insa pot fi folosite si ele pentru jocuri daca avem
un procesor (CPU) puternic si daca folosim rezolutii mici (800x600) si un nivel de detaliu
scazut in jocuri. Este recomandat totusi sa luam cel putin o PV cu performante medii, daca
dorim sa fim siguri ca vom putea juca si jocurile care vor apare in urmatorii 2 ani de la
cumparare.

Pretul unei PV este cel mai mare la lansarea ei si el scade in timp insa niciodata nu va
scade sub un anumit nivel. De exemplu nu vom gasi niciodata o PV cu performante de virf
vinduta in magazin la pretul unei PV cu performante obisnuite, nici macar la doi ani de la
lansare. Companiile prefera sa scoata din productie o PV decit sa ii scada pretul prea mult.
Este insa posibil ca sa gasim de vinzare o PV cu performante medii la pret de PV cu
performante obisnuite daca de la lansarea ei au trecut 18 luni sau mai mult.

O Placa Video care sa poata fi folosita pentru jocurile de ultima generatie dar si pentru
prelucrarea video si grafica (randare, animatii, etc.) de nivel semi-profesionist poate costa
intre 100 USD si 500 USD cu tot cu TVA. Este recomandata cumpararea unei PV care sa
aiba un GPU cu frecventa de ceas ("clock frequency") de cel putin 250 MHz, o cantitate de
memorie RAM de cel putin 128 MB, o magistrala de memorie pe 128 sau 256 biti si o rata
de transfer prin portul AGP de cel putin 4X. De asemenea ea trebuie sa fie cel putin
compatibila cu instructiunile DirectX 8.1, dar este de preferat ca ea sa fie compatibila
DirectX 9.

Daca folosim calculatorul pentru o plaja mare de aplicatii (editare audio-video, birotica,
jocuri, etc.) dar nu dispunem de resurse financiare foarte mari este mai degraba recomandat
sa cumparam un calculator cu un procesor puternic si o PV cu performante medii decit sa
avem un procesor cu performante medii si o PV puternica. Daca insa folosim calculatorul in
special pentru jocuri de ultima generatie si vrem sa le vedem cu detalii grafice maxime este
absolut necesar sa avem o placa video cit mai puternica, chiar daca asta inseamna ca nu ne
vor mai ramine bani decit pentru a cumpara un procesor cu performante medii. Performanta
in jocurile moderne depinde in mai mare masura de puterea placii grafice decit de cea a
procesorului central, totusi trebuie evitata situatiile de asociere a unei placi video puternice
cu un procesor foarte slab sau a unei placi video slabe cu un procesor puternic. Jocurile
moderne necesita intotdeauna componente cu performante cel putin medii. Daca nu folosim
calculatorul pentru jocuri de ultima generatie si nici pentru prelucrarea complexa de imagini
putem insa sa cumparam o placa de baza cu PV integrata.

Prelucrarea video si grafica (randare, animatii, etc.) de nivel profesionist necesita


cumpararea unor PV specializate (3D Labs Wildcat, Nvidia Quadro, ATI FireGL, etc.) care
sint mai scumpe decit PV obisnuite pentru ca sint optimizate pentru programele
profesioniste de grafica 3D (3D Studio Max, Maya, Softimage, etc.).

Cei care doresc sa cumpere o placa multifunctionala se pot orienta catre placile de tip "All-
In-Wonder" (joc de cuvinte pornind de la "all-in-one") produse de ATI, care pot fi folosite atit
pentru aplicatiile de birou sau jocuri cit si pentru prelucrare video sau vizionarea programelor
TV pe monitorul calculatorului. Exista bineinteles si placi multifunctionale bazate pe cipuri
NVIDIA.

O prezentare comparativa si o clasificare in functie de performanţă a 80 de placi video


apartinind mai multor generatii si mai multor producatori de cipuri grafice (in principal
NVIDIA si ATI, dar si altii) poate fi gasita pe situl Digit Life (atentie, pagina contine foarte
multe poze si are o dimensiune de 2 MB, deci se descarca destul de greu pe o conexiune
dial-up). Un articol asemanator, care compara performanta unui numar de 45 de modele de
placi video se gaseste pe situl Tom's Hardware Guide. In sfirsit, pe situl Extreme Tech a fost
publicat un articol care compara performantele a 15 placi video de ultima generatie produse
de NVIDIA si ATI.
PLACA DE BAZĂ
Placa de baza ("mainboard - motherboard") este piesa la care se conecteaza toate
celelalte componente ale calculatorului, atit din interior (procesor, placa video, hardisc, etc.)
cit si din exterior (tastatura, maus, etc.). Ea este alcatuita dintr-o placa pe care sint gravate
circuitele care permit comunicarea intre componentele calculatorului. Pe placa se gasesc
dispozitivele care permit montarea componentelor (soclu pentru procesor, slot AGP pentru
PV, sloturi PCI pentru modem, placa de retea, etc.), dispozitivele de conectare a unor
componente (porturi seriale, paralele, USB, conectori ATA, etc.) dar si componentele care
sint integrate in placa de baza (de ex. placa de sunet).

Componenta principala a unei PB este un ansamblu de microcircuite (numit cipset) a


carui functie este de realizare si optimizare a transferului de date intre diferitele componente
ale calculatorului (CPU, memoria RAM, PV, hardisc, etc.). Ca urmare PB are un rol
important atit in ceea ce priveste performanta generala a unui calculator cit si in stabilitatea
cu care functioneaza acesta.

Cipsetul PB este alcatuit de obicei din doua cipuri, numite NorthBridge (responsabil cu
transferul de date de la si catre procesor, PV si modulele de memorie) si respectiv
SouthBridge (responsabil cu transferul de date de la si catre hardisc, CD-ROM, placa de
sunet, unitate de discheta, piesele aflate in sloturile PCI, componentele conectate la porturile
serial, paralel, USB si PS/2). Cele doua cipuri sint separate fizic dar comunica intre ele
printr-o magistrala speciala de mare viteza, care are diverse denumiri in cazul placilor pentru
procesoare Athlon (V-Link pentru cipseturi VIA, MuTIOL sau HyperStreaming pentru
cipseturi SIS, HyperTransport pentru cipseturi NVIDIA si ALi). Exista insa si cipseturi (de ex.
nForce 3) formate dintr-un singur cip, care integreaza functionalitatea perechii de cipuri
NorthBridge si SouthBridge. In cazul PB pentru procesoare Athlon pe 64 de biti, transferul
de date intre procesorul central (care contine controlerul de memorie) si cipsetul placii de
baza se face printr-o magistrala de mare viteza numita "HyperTransport".

Daca facem o analogie cu corpul uman putem sa spunem ca procesorul unui calculator
este capul care contine creierul iar placa de baza (PB) este corpul care contine inima dar si
vasele de singe si nervii.

CUMPĂRAREA UNEI PLĂCI DE BAZĂ

Placile de baza sint produse de o multitudine de companii, unele mai cunoscute (Asus,
Epox, Gigabyte, etc.) altele mai putin cunoscute. Performanta unei PB este data in mare
masura de cipsetul ei, dar un rol important il are si arhitectura sa (asamblarea diverselor
sale componente si optimizarea functionarii acestora) care este specifica fiecarui
producator.

Placile de baza se aleg in primul rind in functie de procesorul pe care dorim sa-l folosim
(AMD sau INTEL) si de viteza acestuia. Alegerea unei placi de baza compatibila cu
procesorul pe care-l avem este esentiala pentru ca altfel calculatorul nu va porni. Placile de
baza se diferentiaza dupa soclul ("socket") procesorului, care este denumit in mod obisnuit
dupa numarul existent de contacte pentru pinii procesorului. Astfel avem PB cu socket 478
pentru procesoarele Pentium 4 si Celeron, cu socket 462 (numit de obicei socket A) pentru
procesoarele Athlon XP si Duron, cu socket 754 pentru procesoarele Athlon 64 si cu socket
740 pentru procesoarele Athlon 64 FX.

A doua etapa in luarea deciziei cu privire la cumpararea unei PB este legata de cipsetul
acesteia. Numarul de producatori de cipseturi este restrins (INTEL, VIA, NVIDIA, SIS, ALi)
iar dintre ei INTEL produce cipseturi doar pentru platformele care gazduiesc procesoare
Pentium si Celeron, iar NVIDIA doar pentru platformele care gazduiesc procesoare Athlon si
Duron. Alegerea intre un cipset sau altul trebuie facuta luindu-se in calcul performanta si
stabilitatea lor dar si raportul calitate-pret. Siturile specializate in recenzii hardware publica in
mod regulat analize comparative (bazate pe baterii de teste) ale performantei placilor de
baza existente la un moment dat pe piata.

In ceea ce priveste cipsetul PB este recomandat sa-l alegem in functie de modul principal
in care folosim calculatorul (pentru aplicatii obisnuite sau pentru aplicatii care sint extrem de
solicitante - jocuri), dar trebuie bineinteles sa luam in consideratie si raportul
pret/performanta. Pentru procesoarele INTEL alegem o PB cu cipset produs de INTEL, VIA,
SIS sau ALi. Pentru procesoarele AMD alegem o PB cu cipset produs de NVIDIA, VIA, SIS
sau ALi. In fine, pentru acelasi cipset exista de obicei mai multe generatii sau mai multe
versiuni ale aceleiasi generatii. Astfel, pentru PB care vor gazdui procesoare Athlon XP
exista cipseturi de tipul VIA KT400, KT600 si KT880, care sint cipseturi din generatii diferite,
cel de ultima generatie fiind cel mai performant. Tot pentru PB pentru procesoare Athlon XP
exista cipseturile nForce2 produse de NVIDIA care se gasesc in versiunile nForce2 400 sau
nForce2 Ultra 400, ultimul fiind o varianta imbunatatita (suport pentru FSB de 200 MHz si
pentru memorii DDR400, controler de memorie bicanal) a primului. Placile de baza pentru
procesoare Athlon 64 si Athlon 64 FX folosesc in principal cipseturile VIA K8T800 sau
NVIDIA nForce 3 150.

La fel ca orice componente de calculator si placile de baza au preturi care variaza foarte
mult, lucru determinat in principal de dotarile incluse de catre producatori. Toate placile de
baza produse recent au citeva dotari esentiale cum sint sloturile PCI (in care se fixeaza de
exemplu placa de sunet, modemul, placa de captura video, etc.), slotul AGP (in care se
fixeaza placa video), sloturile pentru memoria RAM, porturi PS/2 (pentru tastatura si maus),
porturi USB (pentru dispozitive care se conecteaza prin USB cum sint minicamerele video),
gameport (pentru joystic sau gamepad), portul paralel (pentru imprimanta). Multe din PB au
si alte dotari in afara celor esentiale, de exemplu in ultimii ani aproape toate placile de baza
au inclusa si o placa de sunet, iar unele au inclusa o placa grafica, o placa de retea, porturi
IEEE 1394 ("FireWire"), etc.. Dotarile suplimentare costa in plus si este la latitudinea noastra
daca le acceptam sau cautam o PB fara ele. Pe de alte parte daca avem un dispozitiv extern
(de ex. o camera video digitala) pe care dorim sa-l conectam la calculator, trebuie sa ne
asiguram ca PB are in dotare porturile necesare (USB sau FireWire) si in plus daca ele sint
intr-un numar corespunzator si sint usor accesibile. In cazul in care avem un hardisc Serial
ATA (SATA) sau intentionam sa cumparam unul in viitor trebuie sa ne asiguram ca PB este
compatibila cu acest standard (are controler SATA si este dotata cu conectorii
corespunzatori).

Numarul mare de producatori de PB a dus la aparitia unei concurente acerbe in domeniu


si ca urmare fiecare producator incearca sa aduca un plus de dotari sau de imbunatatiri
tehnice. Unii producatori au pus la punct o metoda de control a vitezei ventilatorului
procesorului in asa fel incit ea sa fie in concordanta cu temperatura acestuia din urma,
rezultatul fiind scaderea zgomotului generat de ventilator. O parte din producatorii de PB
pentru procesoare Athlon 64 construiesc placi compatibile cu tehnologia "Cool 'n' Quiet"
("Rece si Silentios") pusa la punct de AMD, prin care frecventa de ceas si voltajul
procesorului sint modificate dinamic in functie de gradul de folosire a procesorului. Placile de
baza care suporta tehnologia "Cool 'n' Quiet" permit deci o reducere a nivelului de zgomot si
a consumului de energie electrica, fara a afecta nivelul de performanta. Alti producatori
instaleaza doua cipuri BIOS (tehnologie numita "dual BIOS", "mirror BIOS", etc.) in asa fel
incit daca biosul stocat pe cipul principal devine corupt (ca urmare a unui virus sau a unei
tentative eşuate de actualizare - "update") el va putea fi restaurat automat cu ajutorul cipului
secundar.

Alaturi de o PB este inclus de obicei si un CD pe care alaturi de draivere se afla mai multe
softuri dintre care cel mai importante sint un program de tip antivirus si un program de
monitorizare a temperaturii procesorului si a vitezei de rotatie a palelor ventilatorului
procesorului.

O prezentare comparativa si o clasificare in functie de performanţă a cipseturilor pentru


PB "socket A" , cipseturi produse de NVIDIA, VIA si SIS, poate fi gasita pe situl Xbit Labs.
Tot pe acelasi sit se gaseste si un articol care testeaza comparativ 13 placi de baza de tip
"socket 754" (cu cipseturi VIA K8T800 si NVIDIA nForce 3 150), placi pe care se monteaza
procesoare Athlon 64. Pe situl Tom's Hardware exista un articol care analizeaza comparativ
patru cipseturi pentru PB "socket 754", cipseturi produse de NVIDIA, VIA, SIS si ALi.

Utilizatorii care prefera platformele Intel pot citi pe situl Tom's Hardware un articol
comparativ al performantei cipseturilor folosite in PB pentru Pentium 4 , cipseturi produse de
INTEL, VIA si SIS. Tot pe acelasi sit se gaseste si o analiza comparativa a unui numar de 14
PB pentru Pentium 4, in care sint luate in consideratie atit dotarile cit si performantele.

HARDISCUL
Hardiscul ("hard disk" - disc dur - HD) este componenta pe care sint stocate datele cu
care lucreaza calculatorul, incepind cu sistemul de operare si terminind cu fisierele instalate
de programe sau create de noi. El reprezinta deci memoria durabila ("nevolatila") a
calculatorului, pentru ca datele sint pastrate si dupa intreruperea alimentarii cu curent
electric.

HD este format de obicei din mai multe discuri de aluminiu (numite platane) suprapuse pe
acelasi ax si acoperite cu oxid de fier. La mica distanta de suprafata discurilor se misca niste
brate metalice ale caror capete magnetizeaza portiuni din discuri, in acest fel fiind "scrise" si
"citite" datele. HD este una din putinele piese dintr-un calculator care are si o componenta
mecanica (un motor care invirte discurile si misca bratele metalice) dar asta nu inseamna ca
nu este de obicei o piesa foarte fiabila, capabila sa functioneze multi ani fara a cauza
pierderea datelor stocate.

Un HD este caracterizat de capacitatea de stocare de date masurata in Giga Bytes (GB)


si de viteza de rotatie a platanelor (5.400, 7.200 sau 10.000 de rotatii pe minut). Cu cit
platanele se rotesc mai repede cu atit citirea si scrierea datelor este mai rapida, deci si
calculatorul este mai rapid. Capacitatea unui HD prezentata de companiile producatoare
(cea pe care o vedem in ofertele de vinzare) este diferita de capacitatea raportata de
sistemul de operare, pentru ca toti producatorii considera ca 1 MB = 1.000.000 bytes, cind
de fapt echivalenta corecta este 1 MB = 1.048.576 bytes. Sistemul de operare raporteaza
deci in mod corect o capacitate ceva mai mica a HD, indiferent de numele producatorului
acestuia.

Hardiscul se conecteaza la restul sistemului cu ajutorul unui cablu care se fixeaza cu un


capat intr-o priza (conector) de pe HD si cu celalalt capat intr-o priza (conector) de pe placa
de baza. Pentru marea majoritate a hardiscurilor aflate in sistemele actuale transferul de
date intre HD si sistem se realizeaza in conformitate cu un standard numit "Parallel ATA"
(Advanced Technology Attachment), scris de obicei doar ATA. Exista mai multe versiuni ale
acestui standard create de-a lungul timpului, numite ATA-33, ATA-66, ATA-100 si ATA-133,
fiecare versiune reprezentind o imbunatatire (uneori considerabila) a versiunii precedente.

Hardiscurile cele mai moderne folosesc standardul "Serial ATA" (scris prescurtat SATA) in
locul standardului ATA. Standardul SATA este compatibil cu standardul ATA, lucru care
permite folosirea in acelasi calculator atit a hardiscurilor SATA cit si a celor ATA. Pentru a
putea folosi un hardisc SATA trebuie sa avem o PB care sa detina un controler SATA
integrat in cipsetul (SouthBridge) placii de baza sau aflat pe un cip separat.

Standardul SATA aduce unele imbunatatiri fata de standardul ATA, dintre care merita
mentionate posibilitatea unei cresteri importante a ratei de transfer a datelor intre HD si
sistem, ca si o pastrare mai buna a integritatii datelor pe timpul transferului lor. Din punctul
de vedere al instalarii HD apare posibilitatea de "instalare la cald" ("hot plugging"), ceea ce
inseamna ca un HD poate fi instalat si apoi utilizat fara a opri sistemul, lucru extrem de
convenabil atunci cind lucram cu HD externe, folosite de exemplu pentru a transfera cantitati
mari de date intre doua calculatoare. Un alt avantaj adus de SATA este conectarea HD la
PB prin intermediul unui cablu cilindric de diametru redus si cu o lungime de pina la 1 m,
cablu care permite o mai buna circulatie a aerului in carcasa comparativ cu cablul de tip
panglica folosit anterior. In sfirsit, odata cu aparitia standardului SATA a disparut necesitatea
configurarii hardiscurilor ca "stapin" (master) sau "sclav" (slave), pentru ca in conformitate cu
noul standard fiecare HD este configurat automat exclusiv ca "stapin", ceea ce ii permite sa
functioneze la parametrii maximi.

Hardiscurile folosite in servere folosesc de obicei standardul SCSI ("Small Computer


System Inteface"), care permite atasarea la sistem a opt dispozitive (hardiscuri, unitati optice
de stocare, scanere, etc.), spre deosebire de standardul ATA care permite atasarea a doar
patru dispozitive (hardiscuri si unitati optice de stocare). Standardul SCSI permite o rata de
transfer de date considerabil mai mare decit cea oferita de standardul "Parallel ATA" (cu
care de altfel nu este compatibil) si de aceea HD care folosesc acest standard sint utilizate
in servere chiar daca pretul lor este mult mai ridicat comparativ cu al HD obisnuite.
Standardul SAS ("Serial Attached SCSI") va inlocui standardul SCSI si va avea printre alte
avantaje si pe acela ca va fi compatibil cu standardul SATA.

CUMPĂRAREA UNUI HARDISC

Hardiscurile sint fabricate de un numar restrins de companii si anume : SEAGATE,


MAXTOR, HITACHI, SAMSUNG, WESTERN DIGITAL si FUJITSU. Performantele HD sint
oarecum asemanatoare indiferent de producator, dar ceea ce le diferentiaza este fiabilitatea
si perioada pe timpul careia este acordata garantia (unii producatori ofera 1 an garantie, iar
altii 3 ani). HD sint unele din cele mai fiabile componente ale unui calculator dar cu timpul, la
fel ca orice alta componenta, se pot defecta intr-o mai mare (HD devine complet inutilizabil)
sau mai mica masura (doar unele portiuni din HD devin inutilizabile - "bad sectors" -
"sectoare defecte").

Alegerea unui HD al unuia sau altuia dintre producatori este o chestiune de preferinta
personala, determinata de cele mai multe ori de experiente placute sau neplacute avute cu
hardiscul pe care il posedam deja. Este totusi bine sa consultam si revistele sau siturile web
specializate in testarea componentelor hardware inainte de a lua o hotarire definitiva. O alta
sursa de informare sint forumurile de discutii, unde forumistii isi impartasesc frecvent
experientele avute cu HD diversilor producatori.

Este recomandata cumpararea unui HD cu o capacitate de minimum 40 GB si cu o viteza


de rotatie a platanelor de 7.200 rpm. Hardiscurile cu viteza de 5.400 rpm sint un pic mai
ieftine decit cele cu viteza de 7.200 rpm (la capacitati egale) dar si performanta lor este mai
scazuta. Hardiscurile cu viteza de 10.000 rpm sint mult mai scumpe decit cele cu 7.200 rpm
(la capacitati egale) dar sint ceva mai performante.

O prezentare comparativa si o clasificare in functie de performanţă a 20 de hardiscuri cu


capacitatea de 80 GB produse de Seagate, Maxtor, Hitachi, Samsung si Western Digital
poate fi gasita pe situl Xbit Labs.

MEMORIA RAM
Memoria RAM ("Random Access Memory" - memorie cu acces aleator) este memoria
rapida folosita de componentele calculatorului pentru stocarea temporara de date. Datele
sint scrise, sterse si iarasi scrise rezultind un ciclu de scriere-stergere determinat de
necesitatile programelor care ruleaza intr-un anumit moment. Memoria RAM reprezinta
memoria volatila a calculatorului pentru ca datele stocate de ea sint pierdute in momentul
intreruperii alimentarii cu curent electric. Acest lucru nu este un dezavantaj pentru ca functia
memoriei RAM este aceea de a stoca datele care sint necesare functionarii calculatorului
intr-un anumit moment si nu aceea de a stoca date pe perioade lungi de timp.

Memoria RAM se prezinta ca o placuta mica ("modul") pe care se afla mai multe cipuri de
memorie, placuta care se fixeaza intr-un locas special (slot de memorie). Cu cit avem mai
multa memorie RAM, cu atit calculatorul nostru este mai rapid. Pe placa de baza se gasesc
de obicei trei sloturi pentru memoria RAM, in fiecare putind sa instalam o placuta. Acestea
au capacitati diferite incepind cu 128 MB si terminind cu 1 GB. Cele mai folosite sint
modulele ("placutele") cu capacitatea de 128 MB, 256 MB si 512 MB.

Memoria RAM folosita in prezent cel mai mult este cea de tip DDR SDRAM ("double data
rate SDRAM"), care poate fi instalata atit pe PB pentru procesoare INTEL cit si pe PB pentru
procesoare AMD. Ea este de mai multe tipuri in functie de viteza de transfer a datelor intre
magistrala principala si cipurile de memorie. Astfel, exista de exemplu module de memorie
PC 1600 (contin cipuri DDR200), PC 2100 (DDR266), PC 2700 (DDR333) si PC 3200
(DDR400), unde numarul de dupa DDR indica frecventa la care functioneaza cipurile de
memorie, iar numarul care intra in componenta numelui modulelor indica latimea de banda
("bandwidth") in MHz. O placa de baza suporta de obicei toate tipurile de memorie DDR dar
este recomandat sa cumparam memorie cit mai rapida, pentru ca sistemul sa functioneze la
performanta maxima. Alte prescurtari folosite pentru desemnarea modulelor de memorie de
tip "double data rate SDRAM" sint DDRAM sau DDR.

Un alt tip de memorie prezenta in calculatoarele moderne este cea de tip RDRAM
(memorie Rambus) care este mai rapida decit cea DDR insa este si de aproape doua ori
mai scumpa. Acest tip de memorie poate fi instalat doar pe PB pentru procesoarele INTEL
construite special pentru a functiona cu acest tip de memorie.

CUMPĂRAREA DE MEMORIE RAM

Este recomandata cumpararea a cel putin 256 MB de memorie DDR SDRAM pentru a
beneficia de o rulare rapida a programelor intensive (de ex. cele de prelucrare audio-video
sau grafica) si a jocurilor de ultima generatie. Cu cit cumparam mai multa memorie RAM cu
atit calculatorul va fi mai performant. In cazul in care folosim calculatorul in mod frecvent
pentru rularea unor jocuri nou aparute este recomandat sa cumparam cel putin 512 MB de
memorie RAM.
UNITĂŢILE OPTICE
Unitatile optice sint niste dispozitive care folosesc medii de stocare optice pentru citirea si
scrierea datelor. Stocarea optica este metoda prin care datele sint inscriptionate pe un
mediu special cu ajutorul unei raze laser. Citirea datelor de pe un mediu optic se realizeaza
tot cu ajutorul unei raze laser.

In functie de caracteristicile lor tehnice si de capacitatea de stocare mediile optice se


impart in doua categorii si anume CD ("Compact Disc") si DVD ("Digital Versatile Disc"). Atit
CD-urile cit si DVD-urile se prezinta ca niste discuri din plastic (cu diametrul de 12 cm) pe a
caror suprafata datele sint inscriptionate sub forma de adincituri (gropite - "pits") microsopice
de-a lungul unei piste care se desfasoara in spirala. Mediile optice se impart in doua
categorii dupa modul de inscriptionare a datelor si anume: medii produse prin matritare
(inscriptionare prin presarea unei matrite) si medii produse prin ardere (inscriptionare cu
raza laser). Matritarea este o metoda industriala ce necesita echipamente speciale si ca
urmare este folosita in cazul producerii unor cantitati mari de discuri (de ex. pentru discurile
originale cu jocuri, muzica, etc.). Arderea este o metoda accesibila oricui si este folosita in
special pentru producerea de discuri in cantitati limitate (in general pentru utilizare
personala).

Mediile de tip CD au aparut primele dar capacitatea de stocare a acestora (650 MB, 700
MB sau 800 MB) a fost foarte rapid socotita insuficienta si ca urmare au fost dezvoltate
mediile DVD. Acestea sint de fapt tot niste CD-uri insa cu o densitate mai mare de stocare a
datelor, realizata prin cresterea lungimii spiralei ce contine adinciturile si prin dimensiuni mai
mici ale acestora. O alta deosebire intre CD-uri si DVD-uri este data de numarul de fete si
de straturi pe care sint inscriptonate datele. Compact discurile (CD) au o singura faţă ("side")
inscriptionata cu date iar aceasta are un singur strat ("layer") in care se afla stocate datele,
deci nu este nevoie sa scoatem CD-ul si sa il intoarcem pe partea cealalta, asa cum facem
cu un disc vinil pentru pick-up. DVD-urile pot avea insa una sau doua feţe, iar fiecare faţă
poate avea unul sau doua straturi si in consecinta avem patru variante de DVD-uri
(monofaţă-monostrat, monofaţă-bistrat, bifaţă-monostrat, bifaţă-bistrat) a caror capacitate de
stocare este in ordine de 4,7 GB; 8,5 GB; 9,4 GB si 17 GB. Cele mai folosite sint DVD-urile
monofata-monostrat ("single-sided, single-layer") pentru ca au un pret convenabil si o
capacitate suficienta de stocare pentru utilizatorii particulari (casnici).

Unitatile optice se impart dupa functionalitatea lor in unitati de citire (Read Only Memory -
ROM, care pot doar sa citeasca datele de pe un mediu optic) si unitati de citire/scriere
(Read/Write - RW, care pot atit sa citeasca cit si sa scrie date pe un mediu optic). O alta
impartire a unitatilor optice se realizeaza dupa mediile optice pe care le pot folosi, DVD
si/sau CD.

Unitatea CD-ROM

Unitatea CD-ROM este o componenta esentiala a oricarui calculator pentru ca ea permite


instalarea programelor (incepind cu sistemul de operare) pe care le folosim. De asemenea,
multe jocuri necesita pentru rulare prezenta unui CD, de pe care sa se incarce anumite date
in timpul desfasurarii actiunii.

Unitatea CD-ROM citeste CD-urile cu date sau CD-urile audio cu ajutorul unei raze laser,
insa nu poate scrie date pe CD-uri. Unitatile CD-ROM sint caracterizate de viteza maxima
de rotatie a CD-urilor (care este proportionala cu viteza de citire a datelor), care este in
general de 52X (de 52 de ori mai mare decit viteza primei unitati CD-ROM fabricate). Exista
si unitati cu viteza mai mare dar se pare ca acestea sint prea zgomotoase in timpul
functionarii la viteza maxima, de aceea ele nu sint foarte raspindite.

Unitatea CD-ROM este componenta cea mai putin fiabila a unui calculator, probabil din
cauza componentelor mecanice (motorul care invirteste CD-ul sau cel care misca sertarul in
care se pune CD-ul ) si a materialelor de constructie relativ fragile. O folosire intensiva a
unei unitati CD-ROM face ca performanta acesteia sa scada in timp, uneori unitatea trebuind
inlocuita dupa un an sau doi. O unitate CD-ROM costa cel mult 20 EUR (inclusiv TVA).

Unitatea DVD-ROM

Unitatea DVD-ROM poate citi datele inscriptionate atit pe DVD-uri cit si pe CD-uri, dar nu
poate scrie pe aceste medii. Putem alege sa cumparam o astfel de unitate daca vizionam
frecvent filme de pe DVD-uri sau in perspectiva situatiei in care tot mai multi producatori de
jocuri vor alege sa distribuie jocurile pe un singur DVD in loc de mai multe CD-uri.

Unitatile sint caracterizate de viteza maxima de rotatie a DVD-urilor si a CD-urilor (care


este proportionala cu viteza de citire a datelor), scrisa de obicei sub forma 16X/48X, ceea ce
inseamna ca DVD-urile sint citite cu viteza 16X, iar CD-urile cu viteza 48X. O unitate DVD-
ROM costa in jur de 35 EUR (inclusiv TVA).

Unitatea CD-RW

Daca dorim sa ne cream propriile CD-uri, de exemplu pentru a face copii de siguranta cu
datele de pe calculatorul nostru, va trebui sa cumparam o unitate CD-RW. Aceasta are
capacitatea de a "scrie" pe CD-uri cu ajutorul unei raze laser (se spune ca CD-urile sint
"arse"), alaturi bineinteles de capacitatea de a citi CD-uri. Exista doua tipuri de CD-uri pe
care putem scrie si anume CD-uri pe care putem scrie doar o singura data (CD-uri
inscriptibile - CD Recordable - CD-R) si CD-uri pe care putem scrie de mai multe ori (CD-uri
reinscriptibile - CD Rewritable - CD-RW). Scrierea unui CD dureaza de obicei citeva minute.
Unitatile CD-RW se deosebesc dupa viteza de scriere/rescriere a CD-urilor. O unitate 52X /
32X / 52X scrie CD-uri inscriptibile cu viteza 52X, scrie CD-uri reinscriptibile cu viteza 32X si
citeste CD-uri cu viteza 52X.

Cea mai ieftina unitate CD-RW costa de obicei de doua ori mai mult decit o unitate CD-
ROM (in jur de 40 EUR cu tot cu TVA) dar este o investitie foarte buna pentru ca ne permite
sa stocam in siguranta pe CD-uri datele importante de pe calculatorul nostru. De asemenea
ea ne permite sa transportam cantitati mari de date (un CD are 650, 700 sau 800 MB) intre
doua calculatoare (de ex. cel de acasa si cel de la servici).

Unitatea combo CD-RW / DVD-ROM

Unitatea combo isi deriva numele de la faptul ca ea combina functionalitatea unei unitati
CD-RW si a uneia DVD-ROM, deci ea poate sa citeasca atit DVD-uri cit si CD-uri si de
asemenea poate sa scrie CD-uri. Numele unei astfel de unitati include vitezele de citire si de
scriere, fiind de obicei de forma 52X/32X/52X/16X, ceea ce inseamna ca ea scrie CD-uri
inscriptibile (CD-R) cu viteza 52X, scrie CD-uri reinscriptibile (CD-RW) cu viteza 32X, citeste
CD-uri cu viteza 52X si citeste DVD-uri cu viteza 16X.

Unitatea DVD±RW

Unitatea DVD±RW este cea mai complexa unitate optica in sensul ca ea are capacitatea
de a citi si de a scrie DVD-uri si CD-uri. Cumpararea unei astfel de unitati este indicata daca
avem nevoie sa stocam cantitati importante de date si nu dorim sa folosim CD-uri
inscriptibile pentru ca ar trebui sa folosim un numar mare dintre acestea (un DVD are o
capacitate de stocare mult mai mare decit un CD).

Exista doua tipuri de DVD-uri pe care putem scrie si anume DVD-uri pe care putem scrie
doar o singura data (DVD-uri inscriptibile - DVD Recordable - DVD±R) si DVD-uri pe care
putem scrie de mai multe ori (DVD-uri reinscriptibile - DVD Rewritable - DVD±RW). Spre
deosebire de situatia mediilor CD inscriptibile (CD-R si CD-RW) unde avem de-a face cu un
standard de inscriptionare la care au aderat toti producatorii, in cazul mediilor DVD
inscriptibile avem de-a face cu trei standarde, denumite DVD-RW, DVD+RW si DVD-RAM,
dintre care primele doua sint cel mai folosite. Din aceasta cauza mediile DVD inscriptibile au
denumiri in functie de standardul conform caruia au fost produse si anume mediile
inscriptibile o singura data ("recordable") sint numite DVD-R sau DVD+R, iar mediile
inscriptibile de mai multe ori ("rewritable") sint numite DVD-RW sau DVD+RW.

Producatorii de unitati DVD±RW au fost obligati sa conceapa unitati care sa poata folosi
intr-o mai mica sau mai mare masura ambele standarde mai raspindite (DVD-RW si
DVD+RW), in asa fel incit cumparatorul sa poata folosi unitatea si in situatia in care unul
dintre standarde ar deveni dominant iar celalalt ar disparea treptat din aceasta cauza.
Aceasta stare de lucruri mai putin obisnuita in care doua standarde "lupta pentru
suprematie" nu este ceva neobisnuit pentru piata produselor electronice, o disputa
asemanatoare avind loc intre standardele VHS si Betamax pentru casetele video care s-a
soldat cu victoria primului dintre ele.

Desi pe termen lung cumparatorii (consumatorii) vor avea de cistigat pentru ca probabil va
prevala standardul care permite producerea de medii cu cel mai bun raport calitate-pret, pe
termen scurt cumparatorii au de pierdut pentru ca ei trebuie sa plateasca facilitatea unei
unitati DVD±RW de a fi compatibila cu ambele medii. In plus cumparatorii de unitati
DVD±RW trebuie sa citeasca foarte atent specificatiile tehnice ale unitatilor pentru a plati un
pret care sa fie in conformitate atit cu performantele (reflectate in special de vitezele de citire
si scriere) unitatii cit si cu tipurile de medii DVD care pot fi folosite. O unitate DVD±RW poate
avea de exemplu urmatoarele specificatii tehnice :

• Viteza de inscriptionare (scriere) / reinscriptionare (rescriere) / citire DVD-RW : 4X /


2X / 12X
• Viteza de inscriptionare (scriere) / reinscriptionare (rescriere) / citire DVD+RW :
8X / 4X / 12X
• Viteza de inscriptionare (scriere) / reinscriptionare (rescriere) / citire CD-RW : 40X /
24X / 40X

Unitatile DVD±RW au preturi in jur de 150 EUR, inclusiv TVA.

CUMPĂRAREA UNEI UNITĂŢI OPTICE :

Unitatile CD-ROM si DVD-ROM sint din ce in ce mai mult inlocuite cu unitatile care permit
atit citirea cit si scrierea pe mediile optice, tendinta favorizata de preturile in scadere atit
pentru unitatile optice cit si pentru mediile de stocare. Fiecare utilizator trebuie sa decida in
functie de nevoile sale specifice (stocarea de date descarcate de pe internet, crearea de
copii de siguranta, crearea de filme, de muzica, etc.) care este tipul de unitate optica de
inscriptionare (CD-RW sau DVD±RW) ale carei caracteristici i se potrivesc cel mai bine. In
situatia in care folosim unitatea optica foarte mult pentru citirea de CD-uri (DVD-uri) cu
jocuri, filme sau muzica este indicat sa cumparam alaturi de o unitate CD-RW (DVD±RW) si
o unitate CD-ROM (DVD-ROM) special pentru acest tip de utilizare, pentru a nu risca sa
defectam o unitate mai scumpa (CD-RW, combo sau DVD±RW) in cazul in care unul din
CD-urile cu jocuri sau unul din DVD-urile cu filme se blocheaza sau se sparge in unitate,
eventualitate rara, dar care trebuie luata in calcul.

MONITORUL
Monitorul este componenta care ne afecteza cel mai mult sanatatea atunci cind folosim un
calculator. Ochii sint un organ fragil si de aceea ei trebuie protejati. Din aceasta cauza este
recomandat sa nu facem economie atunci cind ne decidem sa cumparam un monitor. In
pagina Sanatatea Ochilor sint prezentate citeva aspecte legate de obosirea ochilor
determinata de utilizarea calculatorului si citeva metode de prevenire a imbolnavirii acestora.

Monitoarele se deosebesc dupa tipul de afisare a imaginilor in monitoare cu tub catodic si


monitoare cu afisare prin cristale lichide. Dimensiunea diagonalei ecranului este masurata in
inci (15 inci, 17 inci, 19 inci, etc.).

Monitoarele cu tub catodic (Cathode Ray Tube - CRT) au drept componenta principala un
tub de sticla (vidat de aer) de forma piramidala, unde baza piramidei este reprezentata de
ecranul monitorului. In virful "piramidei" (la interior) se afla un dispozitiv numit tun de
electroni care emite permanent un fascicul de electroni. Acest fascicul este dirijat si focalizat
de un dispozitiv special si el ajunge in final intr-o portiune a suprafatei interne a bazei
"piramidei" interactionind cu un strat de fosfor care va emite lumina. Cu ajutorul acestei
lumini (care poate avea diferite intensitati) se formeaza imaginea pe care o vedem noi pe
ecran. Fasciculul de electroni trebuie sa se miste in permanenta pe suprafata de fosfor
pentru ca ecranul să isi pastreze luminozitatea. Din aceasta cauza se spune ca fasciculul de
electroni baleiază ("mătură") ecranul si in consecinta imaginea de pe ecran se
"reimprospăteaza" periodic.

Monitoarele cu afisaj prin cristale lichide (Liquid Crystal Display - LCD) folosesc
interactiunea dintre curentul electric si moleculele de cristale lichide pentru a produce
imaginea. Aceste monitoare au insa dezavantajul ca uneori reimprospatarea imaginii are o
latenta sesizabila si de aceea nu sint recomandate de obicei pentru jocurile pe calculator.
Monitoarele LCD au citeva avantaje fata de cele CRT si anume : calitatea imaginii este mult
mai buna decit cea furnizata de monitoarele CRT, sint extrem de subtiri (plate) fiind ideale
pentru birourile companiilor si au un consum de energie extrem de redus (ca urmare nici nu
degaja caldura). Ele au insa si dezavantaje cum este faptul ca imaginea nu mai este vizibila
daca ne deplasam in lateral cu un anumit unghi fata de centru ecranului.De asemenea
monitoarele LCD sint mai fragile decit monitoarele CRT. Marele lor dezavantaj este insa
pretul, ele fiind de obicei de cel putin doua ori mai scumpe decit monitoarele CRT.

Rata de reimprospatare a imaginii pe verticala suportata de un monitor CRT este unul din
cele mai importante criterii de selectie a acestuia si se masoara in Hz (cicluri de
reimprospatare pe secunda). O rata mica face ca imaginea sa pilpie (pentru ca are tendinta
sa-si piarda luminozitatea) si ca urmare ochii vor obosi foarte usor. O rata de reimprospatare
optima trebuie sa fie de peste 75 Hz, dar este recomandata o rata egala sau mai mare de 85
Hz daca dorim sa ne pastram ochii sanatosi.

Un alt criteriu important in alegerea unui monitor este rezolutia pe care o suporta.
Rezolutia ne arata care este gradul de detaliere a imaginii afisate de un monitor. Cu cit
rezolutia suportata este mai mare cu atit imaginea este de calitate mai buna. Rezolutia
masoara numarul de pixeli (elemente constitutive ale imaginii) afisati pe orizontala si
verticala. O rezolutie de 1024 x 768 reprezinta un numar de 1024 de pixeli afisati pe
orizontala ecranului si un numar de 768 de pixeli afisati pe verticala. Exista rezolutii mai mici,
de exemplu 800 x 600 (recomandata pentru monitoarele de 15") dar si mai mari, de exemplu
1280 x 960. Rezolutia optima pentru un monitor este legata de dimensiunea diagonalei
ecranului acestuia. Monitoarele de 15" (inci) suporta o rezolutie de 1024 x 768 insa
elementele imaginii afisate in aceasta situatie sint atit de mici incit o astfel de rezolutie nu
poate fi practic folosita, deci vom folosi rezolutia de 800 x 600. Pentru monitoarele de 17"
rezolutia optima este de 1024 x 768. Rezolutia este legata si de rata de reimprospatare,
astfel ca pentru fiecare rezolutie exista mai multe rate de reimprospatare suportate de
monitorul CRT. De exemplu un monitor CRT de 17" trebuie sa suporte la rezolutia de 1024 x
768 rate de reimprospatare de 60 Hz, 70 Hz, 72 Hz, 75 Hz, 85 Hz.

Suprafata ecranului unui monitor CRT este bombata, configuratie datorata constructiei
tubului catodic. In ultimii ani aceasta bombare a fost mult diminuata in asa fel incit unele
dintre monitoarele mai noi se definesc ca avind un ecran plat ("flat"). Acest tip de monitoare
are o imagine mai buna decit monitoarele la care bombarea ecranului este mai evidenta.

Un alt aspect important care trebuie luat in calcul la achizitionarea unui monitor este
respectarea de catre producator a unor norme internationale de reducere a radiatiilor si a
consumului de energie. Monitoarele mai bune sint cele la care se specifica respectarea
normei TCO 99 si prezenţa caracteristicii "Low Radiation" (radiatie scazuta).

CUMPĂRAREA UNUI MONITOR

Este recomandata cumpararea unui monitor CRT cu diagonala ecranului de 17 inci, cu


ecran plat si care sa suporte o rezolutie de 1024 x 768 la o rata de reimprospatare verticala
de 85 Hz. In plus el trebuie sa sa respecte norma TCO 99 si sa fie eventual de tipul "Low
Radiation". Este de preferat sa cumparam un monitor fabricat de o companie cunoscuta si
apreciata pentru calitatea produselor sale.

Daca folosim calculatorul in special pentru aplicatii de birou (procesare de text, etc.) si
internet putem cumpara un monitor LCD. Acesta este mai sanatos pentru ochi si datorita
faptului ca nu consuma multa energie electrica isi va amortiza costul in timp.

UNITATEA DE DISCHETĂ
Unitatea de discheta ("floppy drive") si-a pierdut din importanta in ultimii ani o data cu
aparitia unitatilor CD-RW si mai nou a minihardiscurilor ("pocki-drive"). Ea ramine inca
esentiala pentru orice calculator pentru ca unitatea este usor de utilizat iar dischetele sint
ieftine.

Discheta ("floppy disk") are o capacitate de stocare redusa (1,44 MB) dar reprezinta un
mijloc bun de transfer de date intre calculatoare daca este vorba de fisiere de dimensiuni
mici (de ex. fisiere de tip text).

Un argument important in favoarea dotarii calculatorului cu o unitate de discheta este


faptul ca o discheta de start ("startup disk") pe care am instalat anumite fisiere ale sistemului
de operare poate fi folosita pentru pornirea calculatorului in cazul in care intimpinam
probleme la pornirea acestuia folosind sistemul de operare instalat pe hardisc. De
asemenea multe programe de tip antivirus folosesc dischete ("rescue disks") pentru a
restaura sistemul de operare dupa infectia cu un virus.
TASTATURA , MAUSUL , JOYSTICUL
Tastaura si mausul sint componente esentiale cu ajutorul carora comunicam cu
calculatorul si ii dam instructiuni. Ele se conecteaza prin intermediul porturilor PS/2 sau mai
nou USB.La aceste doua componente putem sa facem economie in sensul ca putem sa
cumparam piese mai ieftine fara ca acest lucru sa afecteze performanta calculatorului sau
sanatatea noastra. Tastatura trebuie incercata inainte de cumparare pentru a vedea daca ne
convine gradul de presiune care trebuie aplicat tastelor si in acelasi timp sa observam daca
exista elemente care nu ne convin in configuratia tastaturii (de ex. butoane prea mici sau
inscriptionate cu litere inclinate).

In ultimii ani au fost aduse imbunatatiri tastaturii si mausului. Cumpararea unui maus cu
rotita de derulare ("scroll") reprezinta o decizie buna care nu ne obliga sa cheltuim foarte
multi bani insa aduce un plus de functionalitate. Cumpararea unui maus cu dispozitiv optic in
loc de bila, a unei tastaturi cu butoane suplimentare pentru aplicatii multimedia si internet
sau cumpararea unui maus si a unei tastaturi cu conexiune prin radio ("wireless") reprezinta
si ele decizii bune, insa care in acelasi timp ne obliga sa scoatem ceva mai multi bani din
buzunar.

Joysticul ("joystick") este un dispozitiv folosit in jocuri (in special in simulatoarele de zbor).
Este recomandata cumpararea unui joystic digital cu throttle (maneta de gaze), twist handle
(miner rotativ), POV Hat (buton de schimbare rapida a unghiului de vizualizare) si cu cel
putin 4 butoane programabile. Joysticul trebuie incercat inainte de cumparare si se
recomanda alegerea unui joystic rezistent si ceva mai greu (pentru stabilitate). Nu se
recomanda cumpararea unui joystic analog ieftin pentru ca de obicei acesta este greu de
configurat cu precizie si are tendinta sa se strice usor, fiind foarte fragil.

CARCASA ŞI SURSA DE ALIMENTARE


Carcasa reprezinta "casa" calculatorului, cea care adaposteste toate componentele
acestuia.Ea are o forma paralelipipedica si de obicei este din metal, la care se adauga unele
elemente din plastic. Carcasa este formata dintr-o structura de sustinere (pe care se fixeaza
componentele calculatorului) acoperita de unul sau mai multe panouri metalice.

Carcasele cele mai folosite sint de tip turn ("tower") si anume varianta miditurn
("miditower") care are o inaltime medie ce asigura o ventilatie buna a componentelor
calculatorului, fara a ocupa mult spatiu.

Carcasa contine sursa de alimentare care asigura alimentarea cu curent electric a


componentelor calculatorului. Fiecare componenta are nevoie de curent de un anumit voltaj
iar sursa transforma curentul de 220 V de la priză in curent cu voltajul dorit de piesele
calculatorului. Sursa de alimentare se conecteaza cu placa de baza, hardiscul, unitatea de
discheta si unitatea CD-ROM prin cabluri speciale. Puterea unei surse de alimentare se
masoara in Waţi (W). Sursele de alimentare se gasesc in doua formate (AT si ATX) si au
diverse puteri : 250 W, 300 W, 350 W, etc.

Carcasa este o componenta la care putem realiza o mica economie pentru ca nu este
necesar sa cumparam o carcasa produsa de o companie specializata (de ex. Chieftec).
Carcasele produse de acestea din urma au urmatoarele avantaje : au unele dispozitive in
plus (de ex. ventilatoare incluse in peretii carcasei), sint mai aratoase, au o ergonomie (la
interior) superioara si includ surse de alimentare mai fiabile. Marele lor dezavantaj este insa
faptul ca ele costa de doua ori mai mult decit carcasele obisnuite (asa-numitele "no-name").
Pretul pe care sintem dispusi sa il platim in final pentru carcasa ramine la latitudinea
fiecaruia. Unii prefera sa cumpere o carcasa mai scumpa pentru ca se tem ca altfel
calculatorul nu va functiona la parametrii maximi deoarece in viziunea lor (sau ca urmare a
experientei lor) nu este racit corespunzator sau sursa de alimentare nu isi indeplineste
functia in mod optim. Altii (printre care ma numar si eu) prefera sa cumpere o carcasa
obisnuita si sa o intretina corespunzator, iar cu economia facuta astfel sa cumpere un
procesor mai performant.

Intretinerea sursei de alimentare este esentiala pentru buna functionare a acesteia. Dupa
o anumita perioada de la cumparare (in general 6-12 luni) sursa trebuie demontata si
curatata de praf la interior. Curatarea trebuie sa se faca ulterior in mod periodic (la 3 luni)
pentru ca in caz contrar praful depus la interiorul sursei si pe palelele ventilatorului acesteia
va impiedica racirea corespunzatoare a ei si riscam sa se defecteze. Curatarea sursei se
poate face la domiciliu (evident, dupa deconectarea de la priza a calculatorului) de cei care
sint familiarizati cu procedeul. Pentru ceilalti este recomandat ca aceasta operatie sa fie
facuta de specialistii de la un service de depanare a calculatoarelor.

CUMPĂRAREA UNEI CARCASE

Este recomandata cumpararea unei carcase miditurn ("miditower") care sa contina o


sursa de alimentare in format ATX avind o putere de cel putin 350 W. Cei care au de gind sa
adauge multe componente la calculator (de ex. mai multe hardiscuri, mai multe componente
conectate prin USB, etc.) trebuie sa isi cumpere o sursa cu o putere mai mare pentru a fi
siguri ca sursa va face fata. Acest lucru nu inseamna ca daca ne cumparam o sursa de 450
W ea va consuma 450 W in fiecare ora de functionare a calculatorului. O astfel de sursa nu
consuma decit necesarul de curent pentru piesele instalate aflate in functiune. Daca piesele
instalate nu consuma decit 375 W pe ora, acesta va fi si consumul de electricitate pe care il
vom plati.

PLACA DE SUNET, BOXELE, MICROFONUL


PLACA DE SUNET

Placa de sunet (PS) este una din componentele care ne permit sa transformam
calculatorul intr-un sistem multimedia conceput pentru a satisface nevoia de divertisment
sau pentru a pune in valoare capacitatile creatoare in domeniul muzical ale utilizatorului.

Placa de sunet este fie de sine-statatoare (separata - "standalone"), fie cel mai frecvent
este inclusa (integrata) in placa de baza. Placile de sunet separate sint de obicei "interne",
adica se monteaza intr-un slot PCI de pe placa de baza, insa exista si placi "externe" care
se conecteaza la portul USB.

Componenta principala a unei placi de sunet separate este procesorul audio (numit DSP -
"digital signal processor") si cu cit acesta este mai puternic cu atit placa va fi mai
performanta. In cazul PS integrate procesorul central (CPU) al calculatorului indeplineste de
obicei si functia de DSP si de aceea performanta generala a sistemului scade intr-o mai
mica sau mai mare masura atunci cind procesorul central este suprasolicitat, de exemplu in
cazul jocurilor.

Placile de sunet integrate presupun de obicei generarea sunetului prin conlucrarea intre
procesorul central, controlerul audio din cipsetul SouthBridge de pe PB si codecul
(codor/decodor - "coder/decoder") aflat sub forma unui mic cip pe PB. Codecul este
conceput pe baza standardului AC'97 pus la punct de compania Intel si este produs de mai
multe companii. Cel mai utilizat codec este cel produs de Realtek si se gaseste in mai multe
versiuni si anume ALC650, ALC655 si ALC658, ultima varianta fiind cea mai buna. Alti
producatori sint VIA (codecul VT1616) si Analog Devices (codecul AD1985). Placile de
sunet integrate urmeaza insa tendinta generala a componentelor de calculator in sensul
cresterii performantei si de aceea tot mai multe solutii integrate aparute recent includ un
procesor audio dedicat (NVIDIA APU / Soundstorm sau VIA Envy24PT) care preia o parte
din munca procesorului central si in plus ofera o calitate mai buna a sunetului.

Placile de sunet separate sint clasificate in functie de calitatea sunetului generat si de


comportamentul in jocuri in : placi cu performanta de virf (profesionale), placi cu performanta
medie (semiprofesionale) si placi cu performanta obisnuita. Placile semiprofesionale sint
construite in jurul unor procesoare audio cum sint EMU10K2, Cirrus Logic CS6424 sau VIA
Envy24HT, primul procesor fiind prezent in placile produse de compania Creative, iar
ultimele doua procesoare gasindu-se in ofertele a diversi producatori de PS. Placile cu
performanta obisnuita sint de obicei construite in jurul procesoarelor audio produse de
compania C-Media (de ex. CMI 8738), insa aceste placi se bazeaza in principal pe
procesorul central pentru generarea sunetului si mai putin pe DSP-ul integrat, deci
cumpararea lor se impune doar daca nu avem o PS inclusa pe placa de baza sau aceasta s-
a defectat.

Placile de sunet integrate sint clasificate in functie de calitatea sunetului generat si de


comportamentul in jocuri in : placi cu performanta medie (semiprofesionale) si placi cu
performanta obisnuita. Placile integrate cu performante mai bune sint bineinteles cele care
dispun de un procesor audio dedicat, insa chiar si solutiile care nu includ un astfel de
procesor sint satisfacatoare, data fiind puterea procesoarelor centrale care este suficienta in
marea majoritate a situatiilor, ea nefiind folosita la maxim decit in anumite cazuri (de ex.
jocuri foarte solicitante pentru CPU).

Daca folosim calculatorul pentru aplicatii multimedia obisnuite (ascultarea de muzica in


format MP3 si vizionare de filme) si pentru jocuri, nu este nevoie sa mai cumparam o placa
de sunet separata, cea inclusa face fata cu succes unor astfel de sarcini in conditiile in care
avem un CPU puternic (cu frecventa de ceas de peste 1 GHz). Putem chiar sa folosim la
nivel de amator programele de creare de muzica si de editare audio (mixare).

Cei care sint mai pretentiosi in privinta calitatii sunetului sau doresc sa se ocupe de
prelucrare audio la nivel semi-profesionist sau profesionist au la dispozitie o gama larga de
placi de sunet al caror pret variaza de la citeva zeci la citeva sute de EUR. Cei mai
cunoscuti producatori de astfel de placi sint Creative, M-Audio, Philips, Terratec, Hercules si
Yamaha.

BOXELE

Boxele sint o componenta esentiala a unui calculator folosit pentru aplicatii multimedia,
dar in cazul lor putem face o mica economie. Tinind cont de faptul ca stam foarte aproape
de ele nu este nevoie ca boxele sa aiba o putere foarte mare. Un set de doua boxe cu
puterea de 3 W (2 x1,5 Waţi RMS) este suficient pentru ascultarea de muzica sau pentru
jocuri, chiar si la aceasta putere mica nefiind nevoiti sa dam volumul la maxim. Foarte multi
producatori de boxe exprima puterea acestora in Waţi PMPO, aceasta nefiind decit o
stratagema folosita in scopuri de marketing. Este bine ca boxele sa aiba si un reglaj pentru
basi si de asemenea o mufa pentru conectarea castilor.

Cei care sint mai pretentiosi (si au resurse financiare) isi pot cumpara boxe de putere
mare si eventual sisteme care cuprind ansambluri compuse din patru sau cinci boxe (numite
"sateliti") si un dispozitiv special de redare a basilor ("subwoofer"). Aceste ansambluri
alcatuiesc asa-numitele sisteme 5.1 (5 sateliti + 1 subwoofer) sau 7.1 (7 sateliti + 1
subwoofer). Satelitii se aranjeaza in jurul calculatorului in asa fel incit utilizatorul sa
experimenteze senzatia de "imersiune" in atmosfera sonora generata de o piesa muzicala
sau de un joc. In acest caz trebuie bineinteles sa fie cumparata si o placa de sunet separata
(cu performante cel putin de nivel mediu - semiprofesional) pentru a se asculta cu adevarat
un sunet de calitate.

MICROFONUL

Microfonul este o componenta care va fi folosita din ce in ce mai mult in conditiile in care
va lua amploare taifasul in mod multimedia prin internet (MediaTaifas = audio-video chat,
videochat), folosit ca un substitut ieftin (putin costisitor) pentru convorbirile telefonice locale,
dar mai ales interurbane sau internationale. Microfonul este insa foarte util si pentru softurile
(de ex. MS Office XP sau 2003) care folosesc tehnologia de recunoastere vocala ("voice
recognition") pentru dictarea de documente sau pentru lansarea de comenzi (deschidere de
fisiere, editare, salvare, etc.) prin voce.

Este recomandata cumpararea unui ansamblu ("headset") format din casti si microfon, in
care microfonul se afla in virful unui brat mobil montat pe casca stinga. In cazul in care
sesiunile de utilizare a castilor sint lungi (zeci de minute sau ore) trebuie sa cumparam casti
care sa fie dotate cu o protectie (un colac din burete acoperit cu piele sau plastic) pentru
urechi, in asa fel incit sa nu avem dureri cauzate de presiunea castilor pe pavilioanele
urechilor. Tinind cont de faptul ca ansamblul casti-microfon va fi manipulat de multe ori este
de asemenea recomandat sa fie luata in calcul la cumparare si soliditatea constructiei lui. In
acest sens este bine ca piesele de legatura dintre "potcoava" (elementul care se sprijina pe
cap) si casti sa fie solide, mai ales ca aceste elemente sint solicitate ori de cite sint aranjate
castile in cazul folosirii in mod succesiv de catre mai multe persoane. Firele care intra in
casti nu trebuie sa fie expuse la vedere (neprotejate), evitindu-se astfel agatarea lor
accidentala, iar firul care se conecteaza la mufa placii de sunet trebuie sa fie suficient de
lung pentru a permite o pozitie confortabila a utilizatorului in fata calculatorului.

MODEMUL ŞI PLACA DE REŢEA


Modemul este componenta care ne permite sa folosim internetul prin intermediul liniei
telefonice. Modemul (MOdulator - DEModulator) moduleaza fluxurile de date digitale in asa
fel incit acestea sa poata circula prin linia telefonica (care transporta datele in mod analog) si
demoduleaza fluxurile de date primite prin linia telefonica transformindu-le din format analog
in format digital. Viteza modemurilor vindute in prezent este de 56 kb/s (kilobiţi pe secunda -
kbps).

Modemurile sint de doua feluri si anume hardware si software. Modemurile hardware au


un cip special care se ocupa ocupa cu transferul de date si cu corectia erorilor. Modemurile
software (softmodem) folosesc procesorul calculatorului pentru operatiile descrise mai sus.
Modemurile hardware sint considerate mai bune dar sint ceva mai scumpe.

Modemurile se impart in interne si externe dupa locatia lor (in calculator sau in afara lui).
Modemurile interne se fixeaza intr-un slot PCI. Modemurile externe se conecteaza la portul
USB, sint mai bune insa sint in general de doua ori mai scumpe decit cele interne.
CUMPĂRAREA UNUI MODEM

Este recomandata cumpararea unui modem hardware intern. Daca se doreste o mica
economie se poate cumpara un modem software intern. Un modem nu este scump, insa
"datorită" lui si internetului este posibil sa ajungem sa cheltuim sume mari pentru nota
telefonica, sume pe care le-am putea folosi de exemplu pentru a ne imbunatati calculatorul.

Placa de retea este componenta care ne permite sa ne conectam calculatorul intr-o retea
locala ("local area network" - LAN) cu alte calculatoare in asa fel incit sa impartim resursele
acestora intre ele. De asemenea este posibil ca in acest fel sa participam la jocuri in mod
multijucator ("multiplayer") fara a ne conecta la internet. Placa de retea este absolut
necesara daca dorim sa avem acces la internet prin cablu TV (coaxial).

IMPRIMANTA
Imprimanta este componenta care ne permite sa transferam date (texte, scheme, desene
sau poze) de pe calculator pe hirtie. De exemplu, o imprimanta ne permite sa transferam pe
hirtie diverse texte descarcate de pe internet (articole, carti, etc.) si in acest fel le putem citi
fara a ne obosi ochii.

CUMPĂRAREA UNEI IMPRIMANTE

Cele mai ieftine imprimante nu costa mai mult de 60 EUR (inclusiv TVA) insa adevaratul
cost al unei imprimante este acela al cernelei pe care o foloseste aceasta. Un cartus de
cerneala original costa intre 25 si 40 EUR si cu ajutorul lui se pot tipari cam 200-300 de
pagini de text (iar pozele consuma mai multa cerneala decit textul). Exista si posibilitatea sa
cumparam un cartus de cerneala original si apoi sa-l reincarcam cu cerneala de mai multe
ori (cu ajutorul unor truse de reincarcare care contin un rezervor de cerneala si o seringa
speciala) dar chiar si asa costul de tiparire a paginilor este destul de mare.

O imprimanta este in general un accesoriu util si merita sa cumparam una daca folosirea
ei justifica sumele de bani cheltuite periodic pentru cumpararea cernelii.

PARTEA 1 PARTEA 2 PARTEA 3 PARTEA 4


Copyright © 2000-2004 MUNTEALB. Toate drepturile rezervate. All rights reserved. Tous droits réservés.
Toate materialele de pe acest sit sînt originale şi sînt scrise de MunteAlb.
Situl se găseşte la adresele http://www.geocities.com/muntealb/ şi http://www.muntealb.home.ro . Conţinutul este identic în ambele
locaţii.

Sit văzut optim cu opţiunea "Large Fonts" selectată în Display Properties sau mărimea literelor ("Text Size") setată la valoarea "Larger" în
explorator.
Culoarea textului si a fundalului paginilor sitului poate fi modificata in asa fel incit sa respecte aranjamentul coloristic din Windows
Explorer, care este de obicei text negru pe fundal alb. In Internet Explorer se face clic pe meniul "Tools", apoi pe optiunea "Internet
Options". In fereastra care apare se face clic pe butonul "Accessibility" si se bifeaza casuta "Ignore colors specified on Web pages",
dupa care se apasa pe butonul "OK". Se procedeaza similar daca este folosit un alt program de explorare a internetului. Pentru a se
reveni ulterior la culorile originale se inlatura bifarea.

undefined

undefined

undefined
undefined

undefined