Sunteți pe pagina 1din 2

Lectie despre cub si Lectie despre cerc Paralela

Nichita Stnescu este considerat a fi unul dintre inovatorii limbajului poetic n literatura romana alturi de Mihai Eminescu i Tudor Arghezi. Astfel, conform opiniei lui Eugen Lovinescu, Nichita Stnescu schimb sensul i planul speculaiei poetice, lirismul sau fiind neateptat i atenteaz la nelegerea cititorului. Nicolae Manolescu surprinde, de asemenea, n poezia stnesciana o rsturnare de percepii, o metafizic a realului i o fizic a emoiilor . Nichita Stnescu este reprezentant al generaiei anilor '60, exprimndu-i epoca i contribuind n mod decisiv la constituirea ei prin ideologia sa poetica. Poezia Lectie despre cub deschide volumul Operele imperfecte aparut in 1979 si reprezinta o arta poetica deoarece pun accentul pe relatia dintre creator opera si publicul receptor. Pe de alta parte, ea este si o meditatie in stil neomodernist despre miracolul frumosului vazut ca forma de perfectiune. In acest sens poezia isi justifica pozitia initiala in cadrul volumului, care are ca problematica esentiala drumul catre perfectiune. Nu intamplator, el se incheie in mod simetric cu Lectia despre cerc , o alta metafora a creatiei si receptarii absolutului prin arta. Tema celor doua poezii este conceptia despre perfectiunea artistica dintr-o dubla perspectiva, cea a creatorului ( poetul ) si cea a publicului receptor. Totodata este prezenta si tema creatiei surprinsa in procesul realizarii ei. De asemenea, poetul abordeaza tema moderna a imperfectiunii in arta vazuta ca o replica la estetica uratului. Titlul contine substantivul lectie, care alaturi de verbele impersonale din text ilustreaza un punct de vedere didactic prin care artistul considera ca poate sa dezvaluie celorlalti calea de urmat pentru atingerea perfectiunii. In acest fel, interesul autorului se concentreaza de la inceput pe creatie vazuta ca o relatie dintre creator si publicul sau ( lumea ). In titluri mai sunt continuta si metaforele centrale ale poeziilor cu valoare de simbol, cubul si cercul. Primul este un corp geometric ce sugereaza perfectiunea, dar totodata si o creatie a omului, deci, imperfecta si artificiala, iar cercul, . Prin ele, poetul neomodernist surprinde paradoxul creatiei umane, perfecta si imperfecta totodata. La nivelul versificatiei, cele 13 versuri ale Lectiei despre cub care formeaza o singura strofa nu respecta regulile prozodiei clasice ( vers liber ), la fel ca si cele 8 versuri ale Lectiei despre cerc . Totusi, ritmul interior sustinut si prin repetitii da versurilor o muzicalitate aparte, ce transmite intensitatea actului creator. Poezia Lectie despre cerc este stucturata in 2 parti. Prima parte este formata din versurile 1-9 si exprima figurat, prin metafore, etapele muncii artistului in incercarea de a obtine desavarsirea. Dintre gesturile necesare crearii obiectului perfect fac parte: participarea organica la actul creatiei ( se ciopleste cu o dalta de sange ), atingerea magica a creatiei cu vederea interioara

a esentei lucrurilor ( se lustruieste cu ochiul lui Homer ), transmiterea scanteii divine , iluminarii necesare operei de arta ( se razuieste cu raze ). A doua etapa este manifestarea iubirii fata de creatie in toate formele ei, progresiv: iubirea creatorului fata de opera sa, iubirea celor din jur fata de aceasta dar si iubirea care inobileaza a infantei, care flateaza orgoliul artistului: dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul / cu gura ta, cu gura altora / si mai ales cu gura infantei . In partea a doua a poeziei, perspectiva se schimba total si surprinzator, fapt exprimat si prin adverbul brusc . Gestul sfaramarii unui colt al cubului exprima printr-o metafora faptul paradoxal ca perfectiunea creatiei poate fi perceputa numai prin imaginea imperfectiunii: Dupa aceea se ia un ciocan/si brusc se sfarama un colt de-al cubului. In ultimele 3 versuri, poetul ironizeaza viziunea majoritatii care, la unison, apreciaza artificialul, imperfectul multumindu-se doar sa viseze la perfectiune : Toti, dar absolut toti, zice-vor: <- Ce cub perfect ar fi fost acesta,/de n-ar fi avut un colt sfaramat!> Repetitia pronumelui toti subliniaza antiteza dintre creator si ceilalti in ceea ce priveste receptarea creatiei. A doua poezie mentine aceleasi etape, dar sfarseste prin a ingenunchea in fata operei sale, lovind cu fruntea nisipul , cerandu-si parca iertare. Expresivitatea textelor provine in primul rand din metaforizarea limbajului simplu. Imaginile artistice devin semnificative prin asocierea neobisnuita de cuvinte ( se ciopleste cu o dalta de sange, / se lustuieste cu ochiul lui Homer [] ) sau prin inlantuirea lor ca intr-un intreg ritual ( se deseneaza pe nisip un cerc / dupa care se taie in doua, [] ). In concluzie, in aceste creatii de maturitate poetul modern Nichita Stanescu reuseste sa exprime foarte sugestiv problema creatiei artistului pe care o situeaza dilematic intre creator si publicul receptor.
http://todotelenovelas.com.ar/soy-gitano/

Gavrila Diana cl. a XII a E