Sunteți pe pagina 1din 2

Identitatea culturala in context european

Identitatea poporului roman incepe sa se defineasca odata cu statornicirea limbii romane si a dezvoltarii literaturii moderne. Despre o adevarata constiinta nationala si literara se poate vorbi abia din 1840, anul aparitiei revistei "Dacia literara", un rol determinant avand publicarea primului manifest literar important, "Introductie", care pledeaza pentru o literatura originala inspirata din folclorul, istoria si frumusetile patriei. Atractia pe care a exercitat-o literatura populara asupra pasoptistilor si romanticilor amplifica interesul pentru elementul getodacic al etnogenezei prelungit in perioada interbelica, fapt ce a creat o ideologie aparte in cadrul curentului Traditionalism, numita sugestiv "dacism" si definita, in principal, de catre Vasile Parvan, in lucrarea "Getica" (1926). De altfel, sincronizarea literaturii romane cu cea europeana evolueaza in decurs de un secol, aproximativ intre anii 1840-l945, aceasta "occidentalizare" starnind controverse si polemici despre gasirea si identificarea specificului national, dar si ironizarea demagogiei si a falsului patriotism. Literatura secolului al XlX-lea promoveaza un real patriotism, prin Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale. Criticul Titu Maiorescu, in studiul "in contra directiei de astazi in cultura romana", a surprins una dintre problemele esentiale ale destinului neamului romanesc, "teoria formelor fara fond", care pledeaza pentru dezvoltarea de la fond spre forme si nu invers, intelegand ca nu trebuie imprumutate forme ce nu se potrivesc fondului nostru national. De aici decurge concluzia maioresciana ca in cultura romana domina confuzia valorilor. A fost, poate, perioada cea mai echilibrata in ceea ce priveste evaluarea spiritului romanesc, pe care literatura marilor clasici il impulsioneaza printr-o observare critica a defectelor si mai putin "se emotioneaza" in fata insusirilor formidabile ale romanilor. Spiritul critic incurajeaza astfel constiinta nationala si nazuieste spre identificarea idealului in spiritualitatea romaneasca. Secolul al XX-lea se defineste prin doua coordonate temporale distincte: literatura interbelica (1918-l947) si literatura postbelica (dupa 1947).In perioada dintre cele doua razboaie mondiale se impune cu certitudine modernismul initiat de Eugen Lovinescu, sincronizarea literaturii romane cu cea europeana realizandu-se prin diversificarea prozei si a poeziei, prin dezvbltarea dramaturgiei. Cu toate acestea, sentimentul marginalizarii culturale a romanilor este prezent in raport cu civilizatiile occidentale. Contradictia dintre cele doua atitudini ale romanilor caracterizeaza specificul natiunii: complexul inferioritatii, care duce la ratarea de a crea valori reale si complexul superioritatii care duce la exagerari si extremism, cum ar fi demagogia si nationalismul. in acest interval, se manifesta si "modernismul de avangarda si experimental" (E.Lovinescu) prin dadaism, constructivism si suprarealism. Polemicile ideatice se poarta intre modernisti si traditionalisti, pe de o parte, dar si in interiorul curentelor sunt controverse aprige, unele pornind chiar de la sensul cuvantului "modern", sau disputele privind "dacismul" nascut inauntrul traditionalismului. Desi considerate de un modernism extremist, curentele avangardiste sunt adesea in conflict, constructivistii negand, de exemplu, poezia dadaista. Dupa al Doilea Razboi Mondial se produce o ruptura definitiva intre Romania si Occident, nu numai in politic, ci si in literatura. Occidentul este "putred", "corupt", o prapastie a moralitatii si a valorilor reale, iar "lumina" venea numai "de la Rasarit", preamarindu-se productiile superficiale si demagogice ale ideologiei comuniste. Revolutia din decembrie 1989 reechilibreaza, intrucatva, ierarhizarea valorilor prin recastigarea libertatii de exprimare si creatie, facandu-se eforturi pentru redefinirea politica si culturala a romanilor.

De-a lungul timpului, scriitorii au ilustrat in operele literare impresii despre natiunea romana in relatie directa cu Occidentul. Astfel, pentru Eminescu, tinerii intorsi de la studii din Apus sunt dispretuiti pentru superficialitatea lor ("Ai nostri tineri"). George Calinescu impune criteriul specificului national pentru ierarhizarea valorica a creatiilor, factorul etnic fiind determinant pentru structura interioara a culturii, intinzand o punte intre natiunea romana si Occident: "Tarile Romane n-au fost niciodata in afara Europei si inceputurile lor dezvaluie o puternica tinuta feudala", iar lipsa unei literaturi nationale nu inseamna neaparat "absenta culturii", radacinile ei fiind adanc infipte in "cultura taraneasca si se pierd in imemorial, adica in folclor". La polul opus traditionalismului se afla Emil Cioran (1911-l995), adept al "noii generatii" de la scoala lui Nae Ionescu, din care mai faceau parte personalitati importante ale culturii romane: Mireea Eliade, Constantin Noica, Mireea Vulcanescu, Mihail Sebastian si Petre Comarnescu. Lucrarea fundamentala a lui Cioran, "Schimbarea la fata a Romaniei" (1936), face o analiza extinsa a istoriei si culturii romane printr-o atitudine agresiva antitraditionalista, considerand ca romanii s-au autocondamnat la o existenta mediocra din pricina unui "deficit de substanta". Solutia ca romanii sa se salveze din malul stagnarii este numai "o schimbare la fata", o iesire subita si violenta de afirmare a propriilor valori: "Culturile mici n-au o valoare decat in masura in care incearca sa-si infranga legea lor, sa se descatuseze dintr-o condamnare care le fixeaza in camasa de forta a anonimatului. Legile vietii sunt unele la culturile mari si altele la cele mici", in epoca postbelica, Lucian Blaga (1895 - 1961) revalorifica satul romanesc, definit ca loc sacru, "taram de legenda" supranumit "spatiu mioritic",.acesta fiind o succesiune de deal si vale, care se regaseste , formativ in spiritualitatea neamului romanesc: "melancolia nici prea grea, nici prea usoara, a unui suflet care suie si coboara, [] iarasi si iarasi, sau dorul unui suflet care vrea sa treaca dealul ca obstacol al sortii si care totdeauna va mai avea de trecut inca un deal, sau duiosia unui suflet, [] ce-si are suisul si coborasul, inaltarile si cufundarile de nivel, in ritm repetat, monoton si fara sfarsit". Constantin Noica (1909-l987) reitereaza conceptia modernistilor, sustinand ca a fi universal inseamna sa fii un suflet national, puternic ancorat in cultura populara, sa crezi in forta miraculoasa a cuvintelor si sintagmelor limbii materne: "Numai in cuvintele limbii tale se intampla _ sa-ti amintesti de lucruri pe care nu le-ai invatat niciodata." Opinii si atitudini ale personalitatilor culturale din Romania au facut subiectul multor stadii si lucrari culturale, analiza fenomenului romanesc nu a lasat indiferent pe niciun exeget si filozof, dintre care pot fi amintite: -Nicolae Iorga - "Criza morala mondiala" (1922); Eugen Ionescu - "Nu" (1934) Mireea Eliade - "Cele doua Romanii" (1936); Mireea Vulcanescu -"Dimensiunea romaneasca a existentei" (1944); Adrian Marino - "Modern, modernism, modernitate" (1969) Edgar Papu - "Din clasicii nostri" (1977); Mireea Martin - "G.Calinescu si complexele literaturii romane" (1981); Ioana Parlescu "intoarcere in Bucurestiui interbelic" (1999); Sorin Alexandrescu - "Identitate in ruptura" (2000).

Giurec Flavius

S-ar putea să vă placă și