Sunteți pe pagina 1din 76

Drept international privat

Curs 1 04.10.2012

Dreptul international privat, ca disciplina de studiu, este acea ramura de drept care prezinta o particularitate ce consta in faptul ca studiaza raporturile juridice de drept privat cu element de extraneitate. Le studiaza din perspectiva legislatiei romane de drept international privat. Legea 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat a fost legea speciala cadru. In proportie de 90% a fost abrogata prin intrarea in vigoare a Noului Cod Civil. In Cartea a VII-a a Noului Cod Civil este reglementata problema dreptului international privat. Vechea lege a fost aproape preluata in Noul Cod Civil. Exista o ultima parte a legii 105/1992 care se refera la norme de procedura in procesul civil international. Si aceste dispozitii au fost preluate in Cartea a VII-a din Noul Cod de Procedura Civila. Exista si Regulamentul 44 (Bruxelles I) care se refera la competenta si problema recunoasterii si incuviintarii hotararilor judecatoresti straine pronuntate intr-un stat membru al Uniunii Europene, iar recunoasterea se cere pe teritoriul altui stat membru. Pe langa dispozitiile Noului Cod Civil se adauga alte regulamente europene la care insusi Codul Civil trimite. Este vorba despre Regulamentul Roma I si Regulamentul Roma II.

Elementul de extraneitate este acea parte a raportului juridic aflata in strainatate sau sub incidenta unei legi straine. Elementul de extraneitate nu este un element nou al raportului juridic. El putandu-se regasi in oricare din cele trei elemente (obiect, subiecte, continut). Spre exemplu, elementul de extraneitate principal il regasim in legatura cu subiectele raportului juridic. Pentru persoanele fizice, acest element poate fi cetatenia, domiciliul sau resedinta, in unele sisteme de drept chiar religia. In ceea ce priveste persoanele juridice, elementul de extraneitate poate fi reprezentat de nationalitate, sediu sau fond de comert. In ceea ce priveste continutul raportului juridic, elementul de extraneitate in ceea ce priveste un raport juridic izvorat dintr-un act juridic, poate consta in locul incheierii actului juridic sau locul executarii contractului. Daca suntem in prezenta unui raport juridic izvorat dintr-un delict, fie locul savarsirii faptului juridic licit sau ilicit, fie locul producerii prejudiciului. In legatura cu obiectul derivat al raportului juridic, acesta poate reprezenta elementul de extraneitate atunci cand spre exemplu un bun mobil sau imobil se afla in strainatate. Prin urmare, in cazul in care intr-un raport juridic de drept privat constatam ca a aparut un element de extraneitate, pentru cel care trebuie sa solutioneze aspectele juridice ce tin de acel raport juridic, se naste o problema specifica numita conflict de legi. 1

Drept international privat

Conflictul de legi are o definitie stiintifica. Conflictul de legi este institutia juridica care apare in cazul in care intr-un raport juridc de drept privat exista un element de extraneitate si care consta in aceea ca acelui raport juridic ii devin susceptibile de a i se aplica doua sau chiar mai multe sisteme de drept apartinand unor state diferite. Exista si o definitie metaforica. Conflictul de legi este acea problema care se pune in mintea celui care urmeaza sa solutioneze o problema de drept constand in intrebarea : Care sistem de drept urmeaza sa se aplice?. Spre exemplu, intr-un contract de vanzare intre o parte romana (vanzator) si o parte ce isi are sediul in Cipru, contractul se incheie la Bucuresti, marfa urmand a fi livrata in Germania. Pe baza carei legi se incheie valabil contractul de vanzare?

Elementele definitorii ale conflictului de legi

Primul element definitoriu este izvorul conflictului de legi. Izvorul conflictului de legi este elementul de extraneitate. In al doilea rand, conflictul de legi nu trebuie sa ne duca cu gandul la un conflict de suveranitate intre state. Conflictul de legi nu are nicio legatura cu dreptul international public. Conflictul de legi urmeaza a fi solutionat prin prisma sistemului de drept al instantei sesizate astfel incat se considera ca sintagma conflict de legi trebuie sa fie inteleasa mai mult ca un concurs de legi, in sensul ca sunt susceptibile de a se aplica cele doua sau mai multe legi. Legile aflate in concurs pot prin ele insele sa contina exact aceeasi reglementare insa acest lucru nu ne intereseaza. Acest concurs exista intre sistemele de drept ale statelor respective. Conflictele de legi pot sa apara numai in legatura cu un raport juridic de drept privat deoarece numai in raporturile juridice de drept privat o instanta nationala poate aplica o lege straina. Cu alte cuvinte, pot exista conflicte de legi in ramuri cum ar fi : dreptul civil, dreptul comercial, dreptul comertului international, dreptul familiei, dreptul transporturilor, dreptul muncii, drept procesual civil. Prin urmare, aceste domenii de reglementare le regasim reglementate in art. 2557 alin.2 din Cartea a VII-a a Noului Cod Civil: in intelesul prezentei carti, raporturile de drept international privat sunt raporturile civile, comerciale, precum si altele ce contin elemente de extraneitate. Per a contrario, raporturile de drept public nu dau nastere la conflicte de legi chiar daca uneori si in raporturile juridice de drept public intervin elemente de extraneitate.

Drept international privat


Solutionarea conflictului de legi se realizeaza cu ajutorul unei norme specifice dreptului international privat, numita norma conflictuala. Norma conflictuala este acea norma care solutioneaza conflictul de legi, in sensul ca ea indica care dintre sistemele de drept susceptibile de a se aplica trebuie sa se aplice acelui raport juridic. Normele juridice aparinand celorlalte ramuri de drept nu sunt norme conflictuale ci sunt norme materiale care pot sa fie norme de drept material si norme de drept procesual. Normele conflictuale, spre deosebire de normele materiale, nu reglementeaza raportul juridic pe fondul sau. Singurul scop al acestei norme fiind acela de a indica sistemul de drept aplicabil. Prin urmare, norma conflictuala este o norma de fixare sau de trimitere spre deosebire de normele materiale care dau solutia pe fondul problemei. Din acest scop rezulta si o alta deosebire fata de normele materiale. Spre deosebire de normele materiale, normele conflictuale au intotdeauna o aplicare prealabila normelor materiale, influentand aplicarea acestora din urma. Norma conflictuala influenteaza raportul juridic deoarece, trimitand la un sistem de drept (la anumite norme materiale din acel sistem de drept) sau la un altul, solutia pe fond poate fi diferita.

Curs 2 11.10.2012

Structura normei conflictuale

Norma conflictuala, ca orice norma juridica, trebuie sa aiba in structura sa urmatoarele elemente : ipoteza, dispozitie si sanctiune. Norma conflictuala insa are urmatoarele doua elemente. Pe de o parte continutul normei conflictuale iar pe de alta parte legatura normei conflictuale. Continutul normei conflictuale reprezinta de fapt ipoteza unei norme juridice obisnuite, adica categoria de raporturi juridice la care norma respectiva se refera. Legatura normei conflictuale coincide in principiu cu dispozitia unei norme juridice obisnuite si este acea parte a normei conflictuale care indica sistemul de drept aplicabil raportului juridic care intra in continutul normei conflictuale. Altfel spus, legatura normei conflictuale este cea care plaseaza continutul in sfera unuia sau celuilalt sistem de drept in prezenta, sau unuia sau celuilalt sistem de drept susceptibile de a se aplica raporturilor juridice. Este important de mentionat faptul ca legatura normei conflictuale se materializeaza printr-un element concret care se numeste punct de legatura. Un exemplu de norma conflictuala este art. 2572 alin.1 din NCC, articol din materia persoanei fizice: starea civila si capacitatea persoanei fizice sunt carmuite de legea sa nationala daca prin 3

Drept international privat


dispozitiile speciale nu se prevede altfel. Aceasta norma conflictuala exista reglementata in L105/1992 in art. 11. Continutul acestei norme este reprezentat de sintagma starea civila si capacitatea persoanei fizice. Legatura acestei norme conflictuale este sunt carmuite de legea sa nationala. Cu alte cuvinte, in legatura normei constatam ca este indicat sistemul de drept aplicabil. Punctul de legatura pentru aceasta norma conflictuala va fi cel pe care ni-l va indica un alt text de lege. In cazul NCC, art. 2568, pe care il regasim in partea generala si nu in partea speciala: legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are persoana fizica sau dupa caz legea statului a carei nationalitate o are persoana juridica. Punctul de legatura in sistemul de drept romanesc pentru legea nationala aplicabila persoanei fizice este cetatenia. Un alt exemplu este art. 2580 alin. 1 din NCC in materia persoanei juridice care spune ca statutul organic al persoanei juridice este carmuit de legea sa nationala. Continutul acestei norme conflictuale este statutul organic al persoanei juridice. Legatura este legea sa nationala. In ceea ce priveste punctul de legatura, trebuie sa avem in vedere art. 2568 NCC care spune ca legea nationala este legea statului a carui nationalitate o are persoana juridica. Trebuie sa avem in vedere si art.2571 care spune ca persoana juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit potrivit actului constitutiv sediul social. Prin urmare, in ceea ce priveste persoana juridica punctul de legatura este sediul social pentru ca nationalitatea nu reprezinta o concretizare perfecta in ceea ce priveste legea nationala aplicabila persoanei juridice. Un alt exemplu este art. 2613 care spune ca posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garantii reale, sunt carmuite de legea locului unde bunurile sunt situate sau se afla, afara numai daca prin dispozitii speciale se prevede altfel. Continutul acestei norme conflictuale este posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale.... Legatura este legea locului unde acestea sunt situate sau se afla. Punctul de legatura este locul situarii bunului sau locul unde bunul se afla.

Se pune o alta problema : Carui sistem de drept ii apartin normele conflictuale? Normele conflictuale apartin sistemului de drept al instanei sesizate. Sistemul de drept al instantei sesizate poarta denumirea de legea forului (lex fori). Aceasta idee se bazeaza pe urmatorele argumente :

1. Un prim argument tine de forta juridica a normei conflictuale, in sensul ca normele conflictuale fiind de regula imperative, instanta sesizata trebuie sa le aplica ca atare.

Drept international privat


2. In momentul in care s-a constatat existenta conflictului de legi, ca urmare a aparitiei elementului de extraneitate intr-un raport juridic, numai legea instantei sesizate e cea cunoscuta in timp ce legea ce ar urma sa se aplica pe fond litigiului va fi identificata ulterior dupa aplicarea normei conflictuale. 3. Al treilea argument se bazeaza pe un principiu de drept care spune ca cine alege instanta alege si dreptul (Qui eligit iudici eligit ius).

De la regula (lex fori) exista anumite exceptii (exceptiile ar fi situatiile la care nu se aplica lex fori). In cazul arbitrajului international ad hoc nu exista un lex fori astfel incat arbitrii vor aplica pe fond legea determinata de norma conflictuala pe care ei o considera cea mai potrivita in speta. In cazul retrimiterii de gradul I, atunci cand norma conflictuala romana trimite la un sistem de drept strain in ansamblul sau, instanta romana va aplica norma conflictuala straina din acel sistem de drept care retrimite la dreptul roman.

Norma de aplicatie imediata

Spre deosebire de normele conflictuale care sunt norme de trimitere, norme de fixare care nu dau solutia pe fond, normele de aplicatie imediata sunt norme materiale. Ele apartin totusi acestei ramuri de drept datorita consecintelor pe care le produc. Normele de aplicatie imediata sunt acele norme materiale care apartin sistemului de drept intern al statului forului, care, dat fiind gradul lor inalt de imperativitate, se aplica imediat unui raport juridic cu element de extraneitate atunci cand acel raport juridic are un anumit punct de legatura cu tara forului, excluzand in acest fel conflictul de legi si implicit aplicarea in cauza a vreunei norme conflictuale. Un exemplu bun de norma de aplicatie imediata il regaseam in vechea L105/1992. In art. 19 alin.1 se spunea ca forma incheierii casatoriei este supusa legii locului unde se celebreaza. Casatoria care se incheie in fata agentului diplomatic sau functionarului consular al Romaniei era supusa conditiilor de forma ale legii romane. Alin. 2 spunea casatoria unui cetatean roman aflat in strainatate poate fi incheiata in fata autoritatilor locale de stat competente ori in fata agentului diplomatic sau functionarului consular fie al Romaniei fie al statului celuilalt viitor sot. Actualmente insa in art. 2587 NCC se precizeaza in materia casatoriei ca forma incheierii casatoriei este supusa legii locului in care aceasta se celebreaza. Continua acelasi articol spunand, 5

Drept international privat


casatoria care se incheie in fata agentului diplomatic sau consular al Romaniei este supusa legii romane. In schimb, NCC nu mai prevede si alin. 2 din vechiul articol 19. Norma din alin.2 era considerata de aplicatie imediata deoarece stabilea un principiu clar, concret, potrivit caruia cetateanul roman aflat in strainatate putea incheia o casatorie doar in fata autoritatilor locale de stat competente sau in fata agentilor diplomatici sau functionarilor consulari fie ai Romaniei fie ai statului celuilalt viitor sot. Aceasta norma juridica era o norma materiala nu o norma conflictuala pentru ca stabilea in mod concret autoritatea competenta sa oficieze casatoria unui cetatean roman aflat in strainatate. Casatoria reprezinta un raport de drept privat, ceea ce insemna ca trebuia sa i se aplice o norma conflictuala, aceasta fiind cea care trebuia sa indice sistemul de drept. Prin urmare, casatoria urmand a se incheia in strainatate, urmau a se aplica normele conflictuale din strainatate, norme conflictuale ce indicau normele materiale ce trebuiau sa guverneze forma incheierii casatoriei. Cu toate acestea, legiuitorul roman de la 1992 considera casatoria cetatenilor romani in strainatate drept o problema de maxima importanta, reglementand-o astfel printr-o norma materiala interna si directa, norma ce urma a se aplica cu prioritate chiar fata de normele conflictuale straine. Prin urmare, aceasta norma de aplicatie imediata impiedica o casatorie confesionala incheiata de un cetatean roman in strainatate. Faptul ca legiuitorul din 2011 nu a mai reglementat aceasta norma ne poate duce cu gandul ca in acest moment este permisa si recunoscuta o casatorie confesionala incheiata pe teritoriul unui alt stat.

Elementele definitorii ale normelor de aplicatie imediata sunt :

1. Sunt norme materiale 2. Apartin sistemului de drept intern 3. Sunt imperative (partile nu pot deroga de la ele) 4. Ele se aplica imediat unui raport juridic cu element de extraneitate atunci cand acel raport juridic are un punct de legatura cu tara forului. 5. Norma de aplicatie imediata inlatura norma conflictuala, inlaturand astfel intreg rationamentul conflictual si se aplica imediat fara ca cineva sa mai puna problema rationamentului conflictual.

Drept international privat


Comparatie cu norma conflictuala

Asemanari Ambele vizeaza raporturi juridice cu element de extraneitate, raporturi ce au un punct de legatura cu tara forului. Ambele apartin sistemului de drept al instantei sesizate. Deosebiri In timp ce norma conflictuala este o norma de trimitere, norma de aplicatie imediata este o norma materiala care da o solutie imediata pe fondul cauzei.

Principalele tipuri de conflicte ce pot aparea in legatura cu raporturile de DIP

Dreptul international privat are o trasatura definitorie, este un drept conflictual, in sensul ca el este chemat sa solutioneze mai multe tipuri de conflicte ce pot sa apara atunci cand intr-un raport juridic de drept privat apare un element de extraneitate. Astfel, avem urmatoarele principale conflicte pe care DIP isi doreste sa le solutioneze:

Conflictul de jurisdictii

Obiectul acestui tip de conflict este reprezentat de competenta instantelor sesizate. Acest conflict de jurisdictii urmeaza a fi solutionat dupa normele de procedura ale instantei sesizate.

Conflictul de legi aplicabil procedurii

Se solutioneaza in principiu dupa legea instantei sesizate.

Conflicte de calificari

Norma conflictuala are in structura sa doua elemente : continutul si legatura. Fiecare din cele doua elemente este exprimat prin notiuni juridice cum ar fi spre exemplu, in cazul continutului starea, capacitatea, statutul organic, regimul bunurilor, conditiile de forma ale actului, conditiile de fond ale actului, conditiile de forma si fond ale casatoriei, succesiunea. De asemenea legatura unei norme poate fi exprimata prin termeni ca lege nationala, nationalitate, cetatenie, sediul social, domiciliu, resedinta obisnuita.

Drept international privat


Aceste notiuni nu au insa aceleasi acceptiuni in diferitele sisteme de drept. De exemplu, in dreptul anglo-saxon prescriptia extinctiva este considerata o problema de procedura iar nu o problema de fond cum este vazuta de catre dreptul roman. Prin urmare, existand aceasta diferenta de interpretare, devine necesara calificarea institutiei juridice. Art. 2558 din NCC trateaza pe larg institutia calificarii. In ceea ce priveste definirea calificarii putem sa realizam acest demers in doua modalitati. Fie pornindu-se dinspre norma conflictuala inspre raportul juridic fie invers. Pe de o parte, calificarea este operatiunea logico-juridica de determinare a sensului exact si complet al notiunilor juridice care intra in continutul sau in legatura normei conflictuale pentru a vedea daca un raport juridic, adica o situatie de fapt concreta, se include sau nu in acele notiuni. Pe de alta parte, calificarea ne apare ca interpretarea unui raport juridic pentru a vedea in continutul sau in legatura carei norme conflictuale intra. Conflictul de calificari este acea situatie care apare atunci cand o notiune din continutul sau din leagtura normei conflictuale are intelesuri diferite in sistemele de drept susceptibile de a se aplica acelui raport juridic. Un exemplu privind conflictul de calificari si solutionarea acestui a fost dat de speta lider in domeniu rezolvata de instantele franceze la sfarsitul sec. XIX, cunoscuta sub numele de testamentul olandezului. Un cetatean olandez a facut in Franta un testament olograf. Codul civil olandez din acel moment interzicea cetatenilor olandezi sa faca testamente olografe si, mai mult, prelungea aceasta interdictie si in ceea ce priveste testamentele intocmite in strainatate. Dupa decesul testatorului, a aparut un litigiu intre succesorii acestuia. Problema a fost dedusa in fata instantelor franceze care au avut de rezolvat in prima faza problema calificarii notiunii de testament olograf. Instantele franceze au constatat ca dreptul olandez si dreptul francez (cele doua sisteme de drept susceptibile de a se aplica) dadeau interpretari diferite notiunii de testament olograf. Astfel, in dreptul francez testamentul olograf era calificat ca o problema de forma, de exteriorizare a consimtamantului. Fiind o problema de forma, era supusa legii locului unde s-a intocmit testamentul. In schimb, dreptul olandez califica aceeasi notiune de testament olograf drept o problema de capacitate a persoanei fizice, o problema de capacitate a testatorului. Fiind o problema de capacitate ea urma sa fie supusa legii nationale a testatorului, legea cetatateanului olandez, astfel incat urma sa se aplice legea olandeza.

Drept international privat


De modul in care urma sa se solutioneze problema conflictului de calificari depindea si solutia pe fond deoarece daca era calificata ca o problema de forma, instanta franceza se uita la norma conflictuala privind forma actului, norma conflictuala care trimitea la legea locului incheierii testamentului, care considera testamentul valabil. In schimb, aceeasi instanta franceza, daca interpreta testamentul olograf potrivit sistemului de drept olandez ca o problema de capacitate a persoanei fizice, atunci s-ar fi uitat in norma conflictuala privind capacitatea persoanei fizice care ar fi trimis la legea nationala a testatorului, adica la legea cetateniei, la legea olandeza, iar dreptul olandez interzicea intocmirea testamentului olograf de catre un cetatean olandez chiar si in strainatate, astfel incat testamentul ar fi fost declarat nul urmand a se aplica dispozitiile mostenirii legale.

Importanta solutionarii conflictului de calificari

Importanta este data de efectele pe care le produce. Astfel, calificarea produce efecte diferite dupa cum este vorba de continutul sau de legatura normei conflictuale. Astfel, atunci cand obiectul calificarii este reprezentat de continutul normei conflictuale, modul de solutionare a conflictului de calificari determina insasi norma conflictuala aplicabila. Prin urmare, determina sistemul de drept aplicabil si evident duce la solutionarea situatiei pe fond. Atunci insa cand calificarea priveste legatura normei conflictuale, modul de solutionare al conflictului nu influenteaza normele conflictuale dar influenteaza identificarea sistemului de drept aplicabil si implicit solutia pe fond. Se pune problema care este legea dupa care se solutioneaza conflictul de calificari? Exista o regula in ceea ce priveste legea dupa care se face calificarea. Este articolul 2558 NCC care spune in alin. 1 cand determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaza a fi data unei institutii de drept sau unui raport juridic se ia in considerare calificarea stabilita de legea romana. Prin urmare, traducand aceasta regula intr-un principiu general, reiese ca regula este aceea ca calificarea se va realiza dupa legea instantei sesizate, dupa lex fori.

Curs 3 18.10.2012

In sprijinul acestei reguli ar putea sa fie folosite urmatoarele argumente. In primul rand, normele conflictuale apartin sistemului de drept al instantei sesizate. Prin urmare, este firesc in aceasta situatie ca notiunile din norma conflictuala (pe ea o calificam) sa fie interpretate dupa sistemul de drept din care

Drept international privat


face parte norma insasi. Mai mult, exista si un principiu de drept care spune ca aceluia ii apartine interpretarea care a edictat normele de drept (eius est interpretari cuius est condene). Un al doilea argument este ca numai legea forului este cunoscuta in momentul in care urmeaza a se face calificarea. Legea aplicabila pe fond raportului juridic (lex cause) nu este cunoscuta in acest moment ci urmeaza a fi stabilita in urma calificarii si trimiterii pe care o realizeaza norma conflictuala. In alineatele urmatoare ale articolului 2558 NCC se instituie anumite exceptii. In alin. 2 se prevede ca in caz de retrimitere calificarea se va realiza dupa legea straina a instantei care a retrimis. O a doua exceptie este ca natura mobiliara sau imobiliara a bunurilor se determina potrivit legii locului unde acestea se afla sau sunt situate. In situatia in care avem de a face cu institutii juridice necunoscute legii forului, aceste institutii vor fi interpretate dupa sistemul de drept care le cunoaste si prin urmare dupa sistemul de drept care le recunoaste.

Conflictul in spatiu al normelor conflictuale si institutia retrimiterii

Exista acest tip de conflict atunci cand sistemele de drept in prezenta contin norme conflictuale care au puncte de legatura diferite. Se numeste conflict in spatiu deoarece normele conflictuale din sistemele de drept in prezenta coexista in spatiu. Acest conflict in spatiu al normelor conflictuale poate sa fie un conflict pozitiv si un conflict negativ. Conflictul pozitiv exista atunci cand fiecare norma conflictuala trimite la propriul sau sistem de drept. Spre exemplu, s-ar putea pune o problema de stare civila (varsta necesara pentru casatorie) a unui cetatean roman cu domiciliul in Marea Britanie. Daca este sesizata instanta romana, aceasta va aplica norma conflictuala romana care va trimite la legea nationala a persoanei fizice, iar potrivit sistemului de drept romanesc legea nationala este data de cetatenie. Prin urmare, se trimite la sistemul de drept romanesc. Daca insa este sesizata instanta engleza aceasta va aplica normele conflictuale proprii iar potrivit sistemului de drept respectiv starea civila si capacitatea persoanei fizice sunt guvernate de legea domiciliului. Prin urmare, norma conflictuala engleza trimite la sistemul de drept englez. In concluzie, in aceasta situatie, fiecare sistem de drept prin normele sale conflictuale trimite la normele materiale proprii. In cazul acestui conflict pozitiv nu avem retrimitere. Aceasta problema se solutioneaza in principiu de catre fiecare autoritate prin aplicarea propriului sistem de drept. Conflictul negativ exista atunci cand niciuna din normele conflictuale in prezenta nu trimite la propriul sistem de drept ci fiecare trimite la dreptul celuilalt stat sau la sistemul de drept al unui stat tert. Prin urmare, prima conditie a retrimiterii este data de existenta acestui conflict negativ de norme 10

Drept international privat


conflictuale. Aceasta prima conditie este o conditie necesara dar nu si suficienta deoarece pentru a fi in prezenta institutiei retrimiterii mai trebuie indeplinita o conditie ce tine de sensul trimiterii pe care legea forului o face la un sistem de drept strain. Trimiterea pe care legea forului o face la un sistem de drept strain poate avea doua sensuri. Pe de o parte trimiterea se realizeaza numai la normele materiale ale sistemului de drept strain caz in care se va aplica dreptul material strain fara sa existe posibilitatea retrimiterii. Pe de alta parte, sensul trimiterii poate fi la intregul sistem de drept strain, adica si la normele conflictuale din acel sistem de drept. In acest din urma caz poate interveni retrimiterea. Sensul trimiterii (optiunea pentru cele doua variante) este stabilit de catre dreptul forului fiind in ultima instanta o problema de calificare. In ceea ce priveste sistemul de drept romanesc, alin. 1 al art. 2559 intitulat Retrimiterea prevede ca legea straina cuprinde dispozitiile de drept material inclusiv normele conflictuale. Cu alte cuvinte, sistemul nostru de drept accepta faptul ca norma conflictuala romana trimite atat la normele materiale cat si la normele conflictuale din sistemul de drept strain. In concluzie, pentru existenta retrimiterii trebuie indeplinite cumulativ cele doua conditii. Prima conditie este sa existe conflict negativ de norme conflictuale. A doua conditie este ca normele conflictuale ale forului sa trimita la intregul sistem de drept strain (atat norme materiale cat si norme conflictuale). Retrimiterea este institutia juridica aparuta in cazul in care norma conflictuala a forului trimite la un sistem de drept strain in ansamblul sau, asadar inclusiv la normele conflictuale, iar sistemul de drept strain prin normele sale conflictuale in materie nu primeste trimiterea si fie trimite inapoi la sistemul de drept al forului fie trimite mai departe la sistemul de drept al unui stat tert. Retrimiterea este o operatiune logico-juridica ce are loc exclusiv in mintea judecatorului, in mintea autoritatii sesizate. Ea nu trebuie confundata cu declinarea de competenta. Si in aceasta materie exista o speta lider, speta Forbo. Un cetatean bavarez a trait cel mai mult timp in Franta unde insa nu a dobandit nici cetatenie franceza si nici domiciliu legal, avand doar un domiciliu de fapt. La moarte, a lasat o succesiune mobiliara importanta, iar rudele colaterale dupa mama au intentat in fata instantelor franceze o actiune in revendicarea succesiunii. In fata instantei franceze sa nascut o problema de drept international privat si prima problema la care trebuia sa raspunda instanta a fost : Dupa ce sistem de drept urmeaza a fi solutionata succesiunea? Instanta franceza s-a uitat in norma conflictuala franceza. Potrivit normei conflictuale franceze succesiunea mobiliara urma a fi supusa legii cetateniei defunctului astfel incat se trimitea la dreptul bavarez. Instanta franceza a constatat insa ca in dreptul bavarez exista o norma conflictuala conform careia succesiunea mobiliara urma a fi supusa legii domiciliului de fapt al defunctului. Altfel spus, norma conflictuala franceza a trimis 11

Drept international privat


la sistemul de drept bavarez care insa prin norma sa conflictuala in materie nu a primit trimiterea si a retrimis la dreptul francez. Conform legii franceze, sfera rudelor era mult mai restransa decat in dreptul bavarez si prin urmare rudele colaterale care introdusesera actiunea nu erau considerate succesori. Succesiunea devenind vacanta, urma a fi culeasa de statul pe teritoriul caruia se aflau bunurile.

Felurile retrimiterii

Retrimiterea este pe de o parte de gradul I (retrimitere simpla sau trimitere inapoi) si este acea forma de retrimitere care intervine atunci cand norma conflictuala straina trimite inapoi la sistemul de drept al forului. Exista si retrimitere de gradul II (retrimitere complexa sau trimitere mai departe) care intervine atunci cand norma conflictuala straina trimite la dreptul unui stat tert.

Regimul juridic al retrimiterii in Romania

In dreptul roman retrimiterea este reglementata in art.2559 din NCC. In art. 2559 alin. 1 se arata ca legea straina cuprinde dispozitiile de drept material, inclusiv normele conflictuale. Alin. 2 precizeaza urmatoarele : daca legea straina retrimite la dreptul roman sau la dreptul altui stat se va aplica legea romana daca nu se prevede in mod expres altceva. Din analiza acestui articol tragem concluzia pe de o parte ca sistemul nostru de drept admite retrimiterea de gradul I, adica trimiterea pe care norma conflictuala straina o face inapoi spre dreptul roman. Pe de alta parte constatam din alin. 2 faptul ca sistemul de drept romanesc nu admite retrimiterea de gradul II, adica nu accepta situatia in care norma conflictuala straina a trimis la un sistem de drept tert. Nu se admite retrimiterea de gradul II pentru ca ar exista un risc, riscul unor trimiteri succesive. Cu alte cuvinte, retrimiterea facuta de legea straina catre un sistem de drept tert ramane fara efect. Potrivit alin. 2 atat in cazul retrimiterii de gradul I cat si in cazul retrimiterii de gradul II care a ramas fara efect, pe fond urmeaza sa se aplice legea romana. Potrivit alin. 2 din art. 4 din L105/1992 se prevedea faptul ca retrimiterea facuta de legea straina la dreptul altui stat este fara efect. Nu se preciza ca in cazul acesta se va aplica legea romana. Prin urmare, interpretarea corecta a acelui text de lege era ca in situatia in care norma conflictuala straina la care norma conflictuala romana trimisese nu a primit trimiterea ci a trimis mai departe la legea unui stat 12

Drept international privat


tert, aceasta a doua trimitere ramasese fara efect, ceea ce insemna ca urmau sa se aplice normele materiale straine din sistemul de drept la care norma conflictuala romana a trimis.

Argumente pentru acceptarea retrimiterii de gradul I

Un prim argument este ca trimiterea facuta de norma conflictuala romana este o oferta facuta sistemului de drept strain, o oferta de a se aplica si nu o obligatie pentru acel sistem de drept strain. Prin urmare, daca sistemul de drept strain prin normele sale conflictuale nu primeste trimiterea ci trimite inapoi la dreptul roman se va tine cont de aceasta solutie. Un al doilea argument tine de unitatea sistemului de drept strain. Aceasta unitate consta in faptul ca daca norma conflictuala romana a trimis generic la legea straina, la sistemul de drept strain, acesta trebuie privit in ansamblul sau, adica incluzand atat normele materiale cat si normele conflictuale. Un al treilea argument este ca retrimiterea de gradul I asigura o coordonare a sistemelor de drept in prezenta in sensul ca normele conflictuale din ambele sisteme de drept devin deopotriva aplicabile. Exista si situatii in care nu este admisa retrimiterea de gradul I sau altfel spus nu se va tine cont de normele conflictuale din legea straina. Sub acest aspect, alin. 3 din art. 2559 arata ca legea straina la care norma conflictuala romana a trimis nu cuprinde si normele conflictuale in urmatoarele situatii : in primul rand, in cazul in care partile au ales legea aplicabila (spre exemplu intr-un contract partile au determinat prin vointa lor pe baza principiului autonomiei de vointa ca aplicabil un anumit sistem de drept chiar daca ele nu au prevazut expres, se va considera ca trimiterea s-a facut doar la normele materiale din acel sistem). O a doua situatie este in cazul legii aplicabile formei actelor juridice si obligatiilor extracontractuale. O a treia situatie este in cazurile speciale prevazute de conventii internationale la care Romania este parte, de dreptul UE sau de lege.

Aplicarea legii straine ca lex cause

Norma conflictuala romana poate sa trimita la legea romana care se va aplica ca lex cause, situatie in care judecatorul va aplica legea romana ca si in cazul unui raport juridic fara element de extraneitate. In schimb, atunci cand norma conflictuala romana trimite la un sistem de drept strain ce urmeaza a se aplica fondului pricinei, apar anumite probleme specifice. In acest caz, dreptul strain 13

Drept international privat


urmeaza a se aplica tocmai datorita faptului ca norma conflictuala romana a fost cea care a trimis la el. Neaplicarea acestui drept strain inseamna de fapt nerespectarea normei conflictuale romane. In cazul in care norma conflictuala romana trimite la sistemul de drept strain, acel sistem de drept trebuie privit in totalitatea izvoarelor sale de drept si prin urmare vor trebui aplicate toate izvoarele de drept incidente in materie din acel sistem de drept.

Titlul cu care se aplica dreptul strain in Romania

Spre deosebire de alte sisteme de drept cum sunt chiar cel francez, englez, american, unde dreptul strain (la care norma conflictuala trimite) este considerat un element de fapt, in conceptia juridica romaneasca, dreptul strain la care norma conflictuala romana a trimis este considerat un element de drept. Prin urmare, dreptul strain va fi aplicat in Romania cu acelasi titlu ca si dreptul roman, cu aceeasi forta juridica. De aici se trag anumite consecinte importante. Prima problema este cine poate sa invoce legea straina in fata autoritatilor romane. Datorita faptului ca legea straina este considerata un element de drept, ea poate fi invocata atat de partea interesata cat si din oficiu de catre instanta de judecata. Astfel, se intalnesc cele doua principii de baza ale procesului civil, principiul disponibilitatii dar si rolul activ al instantei. Potrivit acestui rol activ, instanta poate invoca din oficiu si pune in discutia partilor aplicarea unei legi straine atunci cand constata ca norma conflictuala romana a trimis la ea. Cand norma conflictuala romana este imperativa, instanta romana este chiar obligata sa invoce aplicarea dreptului strain daca norma conflictuala a trimis la el. Pe de alta parte, orice parte interesata poate invoca in fata instantei un drept strain in temeiul principiului disponibilitatii. In sistemele de drept care considera dreptul strain un element de fapt, invocarea legii straine in fata instantelor forului poate fi facuta numai de catre partea interesata, instanta neavand obligatia de a invoca din oficiu si a aplica o norma straina. Dreptul roman imbina sub aspectul invocarii legii straine principiul rolului activ al judecatorului cu principiul disponibilitatii partilor. Se pune si problema cui ii incumba sarcina probei legii straine. In sistemele de drept care privesc dreptul strain ca pe un element de fapt, sarcina probei continutului legii straine revine in exclusivitate partii interesate. In schimb, in dreptul roman, sarcina probei legii straine se imparte la randul ei intre judecatori si parti. Astfel, pe de o parte, instanta de judecata, pornind de la caracterul obligatoriu al aplicarii dreptului strain (pentru ca norma conflictuala romana a trimis la el) precum si in temeiul 14

Drept international privat


principiului rolului activ, va trebui sa depuna toate diligentele pentru aflarea continutului si intelesului corecte si complete ale legii straine. In acest scop, instanta poate dispune chiar din oficiu administrarea tuturor mijloacelor de proba pe care le considera adecvate. Sub acest aspect insa apare totusi o mare deosebire intre aplicarea dreptului strain si aplicarea dreptului national. Aceasta deosebire consta in faptul ca pentru dreptul strain nu se aplica prezumtia ca judecatorul cunoaste legea (iura movit curia). Pe de alta parte, sarcina probei legii straine nu incumba exclusiv judecatorului ci este impartita intre acesta si parti. Sub acest aspect, art. 2562 NCC in alin.2 prevede ca partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului ei. Interpretarea legii straine la care norma conflictuala romana a trimis se face in principiu dupa regulile de interpretare existente in respectivul sistem de drept.

Curs 4 25.10.2012

Mijloacele de proba a legii straine

Legislatia Romaniei, NCC, consacra libertatea instantei si a partilor in ceea ce priveste alegerea mijloacelor de proba pe care inteleg sa le foloseasca pentru a dovedi continutul legii straine. In acest sens art.2162 al.1 NCC prevede urmatoarele. Continutul legii straine se stabileste de catre instanta judecatoreasca prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert, sau printr-un alt mod adecvat. Aceasta dispozitie din NCC este de fapt o preluare a reglementarii din art.7 al.1 Legea 105/1992. Pornind de la aceasta dispozitie legala, putem spune ca mijloacele de proba ale legii straine sunt de 2 feluri: mijloace de proba directe, care constau din culegeri de legi sau culegeri de jurisprudenta, si mijloace de proba indirecte care sunt procurate fie de la autoritatile competente din statul strain, fie de la diferite organisme reprezentative ale acelui stat aflate in Romania. Astfel, ca mijloace de proba provenite de la autoritatile statului strain, se utilizeaza in general, certificatele eliberate de Ministerul Justitiei din acel stat, certificate de cutuma sau alte atestari provenite de la notari publici sau camere de comert din statele respective. Dintre sursele de documentare procurate pe plan intern, pot fi date ca exemple, certificatele eliberate de ambasadele sau de consulatele statelor respective in Romania, sau, de ce nu, uneori pot proveni informatii de la organizatiile de cult corespondente din Romania.

15

Drept international privat


NCC mentioneaza expres posibilitatea dovedirii continutului legii straine si prin apelarea la o expertiza. Atunci cand se apeleaza la avizul unui expert, respectiva proba va fi dispusa si administrata conform legii romane ca orice alta proba dedusa, folosita, in fata instantelor noastre.

Forta probanta a mijloacelor de proba a legii straine

Toate aceste mijloace de proba trebuie asimilate celor prevazute de legea romana, ele beneficiaza de aceeasi forta probanta. Instantele romane nu sunt abilitate in principiu sa ia legatura in mod direct cu instantele statului strain, sau cu ambasadele, sau alte organisme si institutii de reprezentare, ci in demersul lor trebuie sa ceara sprijinul Ministerului de Justitie care va contacta acele institutii sau organisme prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe. Trebuie sa precizam ca Romania a aderat in 1991, devenind parte, la conventia europeana in domeniul informarii asupra dreptului strain Londra 1968 si la protocolul aditional incheiat la Strasbourg 1978. Aceasta conventie prevede obligatia statelor semnatare de a-si transmite reciproc informatii privind dreptul lor. Respectivele informatii urmeaza a fi transmise, prin intermediul unui organ national de legatura pe care fiecare stat il desemneaza. Respectiva cerere trebuie sa emane de la o instanta judecatoreasca si trebuie sa dovedeasca existenta unui proces pe rol. Raspunsul trebuie sa fie obiectiv si impartial urmand sa contina texte de lege dar daca este cazul si lucrari doctrinare, respectiv, comentarii explicite. Statul solicitat poate refuza informatia atunci cand interesele sale sunt afectate de litigiul care a cauzat formularea respectivei cereri, sau atunci cand, considera ca raspunsul ar fi de natura sa aduca atingere securitatii sau suveranitatii sale.

Consecintele imposibilitatii de probare a legii straine

NCC, art.2562 al.3, precizeaza ca In cazul imposibilitatii de a stabili, intr-un termen rezonabil, continutul legii straine, se va aplica legea romana. Aceeasi dispozitie o regaseam si in Legea 105/1992, cu diferenta ca NCC aduce precizarea intr-un termen rezonabil. Aceasta imposibilitate de probare trebuie sa fie insa una absoluta, in sensul ca, instanta trebuie sa faca dovada ca s-au depus toate diligentele pentru identificarea continutului legii straine. O simpla dificultate de probare a legii straine, dificultate generata de aspecte ca distanta geografica sau necunoasterea chiar totala a acelui drept in Romania, sau de inexistenta izvoarelor de drept scrise, nu justifica aplicarea imediata a legii romane, 16

Drept international privat


deoarece aplicarea legii romane trebuie sa ramana doar o solutie subsidiara, solutie ce urmeaza a fi luata in calcul doar atunci cand, in acel termen rezonabil (acesata rezonabilitate a termenului urmand a fi analizata in functie de circumstantele cauzei) nu s-a putut face proba continutului legii straine.

De ce aplicam legea romana?

Argument 1: Litigiul nu poate ramane nejudecat. Actiunea reclamantului neputand fi respinsa pentru acest motiv deoarece nu exista culpa nimanui pentru faptul ca legea straina nu a putut fi cunoscuta, nu i-a putut fi probat continutul. Argument 2: In cazul in care legea straina nu poate fi dovedita in acel termen rezonabil, revenim la prezumtia simpla, exprimata prin adagiul Qui eligit iudice eligit ius cine alege instanta alege si dreptul. Instanta de judecata, atata timp cat legiutorul nu o face, este cea care va stabili ce inseamna termen rezonabil. Daca imposibilitatea de probare a continutului legii straine este cauzata de faptul ca instanta romana nu a depus toate diligentele pentru a afla continutul legii straine, cel care se considera vatamat in drepturile sale, prin aplicarea in subsidiar a legii romane, poate ataca solutia prin intermediul cailor de atac. In schimb, daca imposibilitatea de dovedire a continutului legii straine este cauzata de statul caruia i s-au solicitat informatii privind legea straina, legea sa nationala, cel care se considera vatamat in ceea ce priveste drepturile sale prin aplicarea legii romane, poate solicita raspunderea statului strain vinovat in baza raspunderii civile delictuale.

Care sunt caile de atac ce pot fi utilizate in cazul gresitei interpretari sau gresitei aplicari a legii straine?

In cazul gresitei interpretari sau aplicari a legii straine, caile de atac sunt cele aplicabile pentru dreptul national cu o singura exceptie. Calea de atac ordinara a a apelului se poate aplica si atunci cand instanta de judecata, in cazul unui litigiu de drept international privat, fie aplica gresit legea straina, fie in aplicarea ei o interpreteaza gresit. De asemenea, in acesata situatie, partile nemultumite pot utiliza si caile extraordinare de atac, cum ar fi, recursul, contestatia in anulare si revizuirea. In ceea ce priveste o alta cale de atac folosita in dreptul intern si anume RIL, cale de atac care nu este la indemana partilor fiindca doar procurorul general al Romaniei, din oficiu, sau la cererea Ministrului Justitiei are dreptul de a-l formula, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii romane, nu poate fi folosit in cazul gresitei interpretari sau aplicari a legii straine. In dreptul intern, prin RIL se cere defapt ICCJ sa se 17

Drept international privat


pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o interpretare diferita din partea unor instante de judecata diferite. Solutia care se pronunta in RIL nu are efect asupra hotararilor examinate sau asupra situatiilor partilor din acele procese. Tocmai pornind de la acest efect al RIL vom identifica si argumentele pentru care aceasta cale de atac extraordinara nu poate fi folosita in cazul gresitei aplicari sau interpretari a legii straine.

Argument 1: Rolul instantei supreme este acela de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii romane pe intreg teritoriul tarii, iar nu a legii straine, a carei unitara interpretare daca este cazul, cade evident in sarcina autoritatilor competente din statul respectiv. Argument 2: Din moment ce solutiile ICCJ nu au efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici nu influenteaza situatia partilor din respectivele procese, rezulta evident ca nu exista interesul direct al partilor de a solicita promovarea de catre procurorul general al acestui recurs. Trebuie totusi precizat ca intr-un litigiu cu element de extraneitate, RIL poate fi promovat in momentul in care se aplica sau se interpreteaza gresit norma conflictuala insasi, pentru ca ea face parte din dreptul romanesc.

Cazurile de inlaturare de la aplicare a legii straine (legea straina la care norma conflictuala a trimis)

In art.2564 NCC inlaturarea aplicarii legii straine, se stabileste ca in cazul in care norma conflictuala romana trimite la un sistem strain, in principiu acesta trebuie sa se aplice. Exista insa situatii prevazute expres de lege cand legea straina nu se va aplica. Cu alte cuvinte, aplicarea este inlaturata daca:

1. incalca ordinea publica de DIP roman. 2. legea respectiva a devenit competenta prin fraudarea legii romane.

Art.2565 NCC adauga o alta situatie exceptionala pe langa cele din legea 105/1992, pentru ca spune ca in mod exceptional aplicarea legii straine la care norma conflictuala romana a trimis poate fi inlaturata daca din circumstantele cauzei reiese ca raportul juridic are o legatura foarte indepartata cu acea lege. Se va aplica legea cu care raportul juridic are legaturile cele mai stranse. Alin.2 al aceluiasi articol spune totusi ca dispozitiile alin.1 nu sunt aplicabile in cazul legilor privind starea civila sau capacitatea persoanei, precum si atunci cand partile au ales legea, pentru ca partile sunt cele care stiu

18

Drept international privat


cel mai bine care este legea care are legaturile cele mai stranse cu raportul juridic respectiv si odata ce ele si-au manifestat acordul pentru o anume lege, trebuie respectata autonomia de vointa a partilor.

Ordinea publica de drept international privat roman

Ordinea publica = idei calauzitoare extrase din lege ce nu pot fi incalcate. Principii fundamentale care trebuie sa protejeze un interes general si obstesc. Ordinea publica de drept international privat roman este formata din ansamblul principiilor fundamentale de drept roman aplicabile in raporturile de drept international privat roman. La aceasta modalitate de a analiza ordinea juridica trebuie sa adaugam si prevederile art. 2564 NCC care precizeaza ca legea straina incalca ordinea publica de drept international privat roman si atunci cand incalca principii ale UE si drepturilor fundamentale ale omului. Sub aspect procedural, ordinea publica de drept international privat roman se materializeaza prin exceptia de ordine publica de drept international privat.

Elementele definitorii ale ordinii publice de DIP

Continutul notiunii de ordine publica de DIP roman este reprezentat de principiile fundamentale ale dreptului roman, ale dreptului UE si ale drepturilor fundamentale ale omului. Acesta este un continut abstract. In concret, el trebuie stabilit in cel putin 2 moduri. De regula, continutul, intelesul notiunii de ordine publica este determinat de catre instanta de judecata. Aceasta va fi cea care va stabili in concret cand o norma din dreptul roman, sau o norma din dreptul european, consacra sau nu, un principiu juridic fundamental, fie al statului roman, fie al UE, astfel incat incalcarea de catre legea straina normal competenta, poate sa justifice inlaturarea ei de la aplicare. In al doilea rand, chiar legiuitorul poate stabili explicit anumite norme juridice a caror incalcare constituie un temei pentru invocarea ordinii publice de DIP roman, si implicit, pentru inlaturarea de la aplicare a legii straine competente, dar contrara acelei norme juridice. Un al doilea element definitoriu care rezulta din definitie este urmatorul: Exceptia de ordine publica care exista de fapt pe plan procedural este o exceptie de fond care poate fi invocata pana la prima zi de infatisare, de catre oricare din partile interesate sau de catre instanta din oficiu. In cazul in care o asemenea exceptie este admisa, se va impiedica producerea pe teritoriul Romaniei a efectelor legii straine. 19

Drept international privat


Legea straina ale carei efecte sunt impiedicate a se produce pe teritoriul Romaniei, era competenta pentru ca norma conflictuala romana trimisese la ea. Pentru faptul ca este admisa aceasta exceptie de ordine publica legea straina nu va fi afectata. Singurul efect al admiterii exceptiei este acela ca efectele acelei legi nu se vor produce in Romania. Protectia donatorului in general. Ii atrage acestuia atentia ca este un act atat de important incat e necesara pentru protectia lui forma autentica.

Curs 5 01.11.2012

Comparatie intre ordinea publica de drept intern si ordinea publica de drept international privat roman

Asemanarea este ca ambele inlatura de la aplicare o lege, cu precizarea ca ordinea publica de drept intern inlatura de la aplicare legea partilor iar ordinea publica de drept international privat inlatura de la aplicare legea straina la care norma conflictuala romana a trimis. Tot la categoria asemanari trebuie notata si ideea ca ambele institutii isi au izvorul in dreptul intern al statului roman. Principalele deosebiri sunt date de functiile diferite ale celor doua institutii juridice. Sub acest aspect, ordinea publica de drept intern, care este formata din ansamblul normelor imperative ale sistemului de drept respectiv, are ca scop impiedicarea producerii efectelor actelor juridice care sunt contrare acestor norme. Asadar, ordinea publica in dreptul intern exprima limitele autonomiei de vointa a partilor in raporturile juridice interne. In schimb, ordinea publica de drept international privat roman are scopul de a impiedica aplicarea pe teritoriul statului roman a efectelor unei legi straine, lege straina normal competenta sa se aplice raportului juridic pentru ca acele efecte sunt contrare ordinii publice. Prin urmare, ordinea publica de drept international privat roman exprima una din limitele aplicarii legii straine in tara forului. Ele au sfere de aplicare diferita in sensul ca ordinea publica de drept international privat roman are o sfera mai restransa decat ordinea publica de drept intern in sensul ca nu tot ce este de ordine publica in dreptul intern este de ordine publica si in dreptul international privat roman. Statele reglementeaza cu mai multa fermitate raporturile juridice de drept intern unde se limiteaza autonomia de vointa a partilor decat raporturile juridice de drept international privat deoarece in acest al doilea caz

20

Drept international privat


sistemul de drept al forului intra in corelatie cu un sistem de drept strain iar incompatibilitatile reciproce trebuie pe cat posibil inlaturate sau cel putin atenuate. Spre exemplu, termenele de prescriptie extinctiva, desi sunt de ordine publica in dreptul intern nu sunt de ordine publica in ceea ce priveste dreptul international privat. Asadar, daca norma conflictuala romana trimite la un sistem de drept care contine un alt termen de prescriptie decat cel prevazut de legea romana, termenul de prescriptie respectiv urmeaza a fi aplicat de catre instanta romana. Prin urmare, de ordine publica, si inainte si dupa intrarea in vigoare a Noului Cod Civil era si este existenta unui termen de prescriptie si nu durata acelui termen de prescriptie. Spunem acest lucru pentru ca prin existenta unui termen de prescriptie se incearca protejarea unui interes general, siguranta circuitului civil. Prevederile de ordine publica de drept international privat roman pot fi extrase atat din acte normative dar si din practica. Judecatorul este cel care fixeaza continutul ordinii publice de drept international privat. Un exemplu in ceea ce priveste aceste aspecte este oferit si de NCC prin art. 2586 din materia conditiilor de fond ale incheierii casatoriei, acest articol spunand urmatorul lucrul: Conditiile de fond cerute pentru incheierea casatoriei sunt determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti de la momentul celebrarii casatoriei. Alin.2 al aceluiasi articol spune ca daca una din legile straine astfel determinate prevede un impediment la casatorie care potrivit dreptului roman este incompatibil cu libertatea de a incheia o casatorie (libertatea de a incheia o casatorie fiind un principiu de ordine publica) acel impediment va fi inlaturat in cazul in care unul dintre viitorii soti este cetatean roman iar casatoria se incheie pe teritoriul Romaniei. Din cele precizate pana acum putem sa extragem caracterele esentiale ale ordinii publice de drept international privat roman. Astfel, din punct de vedere spatial, ordinea publica de drept international privat roman are caracter national in sensul ca ea se interpreteaza prin prisma sistemului de drept romanesc. Altfel spus, fiecare stat are propriile sale reglementari imperative care formeaza ordinea publica de drept international privat a statului respectiv. Din punct de vedere temporal, ordinea publica de drept international privat are intotdeauna un caracter actual in sensul ca se tine seama de ordinea publica din momentul pronuntarii unei hotarari judecatoresti iar nu de ordinea publica din momentul nasterii raportului juridic. In sfarsit, din punct de vedere material, pe fond, ordinea publica are un caracter de exceptie, exceptie de la regula ca norma materiala straina la care norma conflictuala romana a trimis trebuie sa se aplice. 21

Drept international privat


Existenta acestui caracter de exceptie genereaza anumite consecinte. Fiind o exceptie, ordinea publica este de stricta interpretare, ea nu poate fi interpretata extensiv. A doua consecinta este ca ordinea publica de drept international privat roman impiedica producerea pe teritoriul Romaniei numai a acelor efecte ale normei juridice straine contrare principiilor fundamentale de drept ale forului. Daca norma juridica straina produce si alte efecte, care nu sunt contrare ordinii publice, acelea vor fi recunoscute ca atare.

Efectele ordinii publice

Pe de o parte, exista un efect negativ care consta in faptul ca se inlatura de la aplicare norma straina la care norma conflictuala romana trimisese. In acest sens avem dispozitia articolului 2564 alin.1 care precizeaza ca aplicarea legii straine se inlatura daca incalca ordinea publica de drept international privat. Tot din acelasi articol, din teza a doua, se degaja si efectul pozitiv al ordinii publice. In cazul inlaturarii aplicarii legii straine, se va aplica legea romana.

Sferele notiunii de ordine publica de drept international privat roman

Aceste sfere difera in functie de cadrul conflictului in care se aplica. Astfel, ordinea publica de drept international poate fi invocata fie in cazul conflictului de legi in spatiu fie in cazul conflictului de legi in timp si spatiu. Conflictul de legi in spatiu se creeaza in momentul nasterii, modificarii sau stingerii unui raport juridic atunci cand in legatura cu acel raport juridic sunt susceptibile de a se aplica doua sau mai multe sisteme de drept diferite. Acesta este conflictul de legi pe care l-am tratat pana in acest moment. El se numeste conflict de legi in spatiu pentru ca cele doua sau mai multe sisteme de drept coexista spatial. Conflictul de legi in timp si spatiu se creeaza atunci cand un raport juridic s-a nascut sub incidenta unui sistem de drept iar ulterior se cer a ii fi recunoscute efectele pe teritoriul unui alt stat. Acest conflict de legi este in spatiu pentru ca si aici cele doua sisteme de drept coexista spatial dar este si in timp pentru ca intre momentul nasterii raportului juridic respectiv si momentul in care se cer a ii fi recunoscute efectele trece o perioada de timp. Sferele ordinii publice difera in cazul celor doua tipuri de conflicte de legi. Sfera ordinii publice de drept international privat este mai larga in ceea ce priveste conflictul de legi in spatiu decat in ceea ce priveste conflictul de legi in timp si spatiu. Nu toate principiile care sunt de ordine publica atunci cand 22

Drept international privat


sunt invocate in cazul conflictului de legi in spatiu (momentul nasterii raportului juridic) sunt de ordine publica si atunci cand privesc drepturi deja dobandite in strainatate. Spre exemplu, o casatorie incheiata intre o romanca si un cetatean strain care mai este casatorit in tara sa. Daca se pune problema incheierii casatoriei pe teritoriul Romaniei suntem in prezenta unui conflict de legi in spatiu. Desi norma materiala la care norma conflictuala a trimis accepta poligamia, ea era inlaturata pentru ca este contrara ordinii publice de drept international privat roman. Daca insa romanca se casatoreste si realizeaza aceasta casatorie pe teritoirul statului respectiv iar ulterior incheierii casatoriei solicita pe teritoriul Romaniei sa i se recunoasca unul sau mai multe din efectele patrimoniale sau personale ale acelei casatorii (vom fi pe teritoriul unui conflict de legi in timp si spatiu) i se vor recunoaste acele efecte. In materia casatoriei exista o norma de aplicatie imediata care spunea ca un cetatean roman poate sa incheie o casatorie in strainatate numai in fata autoritatilor competente sau agentului consular al Romaniei sau al statului celuilalt sot. Prin urmare, se interzicea o casatorie religioasa. Cu alte cuvinte, acea norma de aplicatie imediata se aplica doar in cazul in care se cerea a fi recunoscuta acea casatorie in Romania. Prin urmare, acea casatorie nu isi producea niciun efect pe teritoriul Romaniei. Din analiza de pana acum reazulta ca ordinea publica de drept international privat are trei sfere de cuprindere. Sfera cea mai larga o are ordinea publica de drept intern. Urmeaza ordinea publica in ceea ce priveste conflictul de legi in spatiu si in final ordinea publica in ceea ce priveste conflictul de legi in timp si spatiu.

Frauda la lege in dreptul international privat

In acest sens, acelasi art. 2564 alin.1 prima teza prevede ca aplicarea legii straine se inlatura daca legea respectiva a devenit competenta prin fraudarea legii Romane. Frauda la lege in dreptul international privat exista atunci cand partile unui raport juridic folosesc intr-un scop fraudulos sau ilicit un mijloc de drept international privat legal si fac aplicabil acelui raport juridic alt sistem de drept decat cel care ar fi fost competent daca nu exista frauda respectiva. Din aceasta definitie rezulta mai multe lucruri. In primul rand rezulta modalitatile in care se poate realiza frauda la lege. De principiu sunt doua modalitati. Prima modalitate este ca intr-un raport juridic de drept intern care in mod normal nu contine niciun element de extraneitate se introduce un element nou intr-un scop fraudulos, element nou care va declansa in mod artificial un conflict de legi iar prin aplicarea normei conflictuale normal competente se 23

Drept international privat


va trimite la un alt sistem decat sistemul de drept intern care ar fi fost in mod firesc competent sa se aplice acelui raport juridic. Un exemplu simplu este cel al unei societati comerciale legata in mod normal prin toate elementele sale definitorii de dreptul roman in care partile stabilesc prin actul constitutiv ca sediul va fi situat in strainatate, intr-un scop clar, de a se aplica o legislatie fiscala mai favorabila. In aceasta situatie se introduce un element nou in acel raport juridic. Existand elementul de extraneitate, se creeza artificial un conflict de legi. Pentru rezolvarea conflictului de legi ne vom uita in norma conflictuala romana (lex societatis) care va trimite la legea nationala a persoanei juridice, nationalitatea in dreptul roman fiind data de sediul social. In locul legii romane ar urma sa se aplice norma straina. A doua modalitate vizeaza un raport juridic care are deja un element de extraneitate in care partile schimba intr-un scop fraudulos punctul de legatura facand aplicabil acelui raport juridic, tot prin intermediul normei conflictuale aplicabile pentru noul punct de legatura un alt sistem de drept decat cel care ar fi fost competent potrivit normei conflictuale intitiale. Un exemplu simplu este cel al unui cetatean strain care isi schimba cetatenia doar pentru ca efectele noii legi nationale sunt mai importante pentru el. Tot din definitie decurg si conditiile fraudei la lege in dreptul international privat. Prima conditie este ca trebuie sa existe un act de vointa al partilor in sensul deplasarii punctului de legatura privitor la un anumit raport juridic. Cu alte cuvinte, frauda la lege implica o activitate volitiva a partilor raportului juridic respectiv, activitate ce duce la schimbarea punctului de legatura. Frauda la lege poate interveni numai in cazul raporturilor juridice carora le sunt aplicabile norme conflictuale cu puncte de legatura mobile sau variabile, adica puncte de legatura ce pot fi deplasate. Prin urmare, nu toate punctele de legatura sunt mobile. Sunt puncte de legatura mobile cetatenia, domiciliul, resedinta, sediul social. A doua conditie este ca partile trebuie sa foloseasca un mijloc de drept international privat care prin el insusi sa fie licit. A treia conditie este ca scopul urmarit de parti trebuie sa fie unul ilicit. Frauda la lege presupune in mod esential existenta unui element subiectiv reprezentat de intentia frauduloasa a partilor. Scopul urmarit de parti este acela de a se inlatura sistemul de drept normal competent si de a fi inlocuit cu un alt sistem de drept pe care partile il considera mai avantajos. Ar rezulta astfel ca frauda la lege reprezinta de fapt o incalcare indirecta a normei conflictuale a forului si deci a sistemului de drept normal competent sa se aplice raportului juridic respectiv.

24

Drept international privat


Rezultatul obtinut trebuie sa fie ilicit. Carcaterul ilicit al rezultatului este dat de caracterul ilicit al scopului. Rezultatul obtinut de parti trebuie sa fie mai favorabil decat cel pe care l-ar fi obtinut prin aplicarea sistemului de drept ce ar fi fost normal competent.

Curs 6 08.11.2012

Sanctiunea fraudei la lege

Pe de o parte exista situatia in care este fraudat dreptul roman in favoarea unui drept strain si pe de alta parte exista situatia cand este fraudat dreptul stain in favoarea dreptului roman sau a altui drept strain. In prima situatie, art. 2564 alin. 1 spune ca inlaturarea legii straine va opera atunci cand a devenit competenta prin frauda. In cazul inlaturarii aplicarii legii straine se va aplica legea romana. De aici rezulta ca sanctiunea fraudei la lege in dreptul international roman implica doua efecte : unul negativ, se inlatura de la aplicare legea straina devenita competenta prin frauda (la legea straina a trimis norma conflictuala romana) si un efect pozitiv reprezentat de aplicarea legii romane in subsidiar. In concret, pe planul actului juridic obtinut pe baza fraudei la lege, efectul negativ al sanctiunii fraudei la lege se materializeaza in doua situatii. Prima situatie este reprezentata de inopozabilitatea actului in fata autoritatilor romane. Altfel spus, actul juridic incheiat in strainatate sub incidenta unei legi straine devenite competenta prin frauda, va fi considerat ca inexistent in fata autoritatilor romane, nu-si va produce niciun efect pe teritoriul Romaniei. Actul respectiv insa va ramane valabil in strainatate, autoritatile romane putand doar sa ii impiedice producerea efectelor. Putem sa fim in prezenta declararii nulitatii actului juridic de catre instantele judecatoresti romane. In aceasta situatie, actul juridic respectiv nu va mai produce efecte nici in Romania si nici in strainatate. Si in materia contractelor, acolo unde partile au libertatea de a alege legea aplicabila, frauda la lege trebuie sanctionata deoarece ceea ce se sanctioneaza este intentia frauduloasa a partilor, iar nu simpla incalcare a normei conflictuale romane competente in a se aplica (fraus omnia corumpit). Daca este fraudat dreptul strain in favoarea dreptului roman, nici legea 105/1992 dar nici Codul Civil nu reglementeaza aceasta situatie, astfel incat se pune firesc problema daca se va sanctiona frauda la lege pentru aceasta situatie. Concluzia generala este ca frauda trebuie sanctionata. Sanctiunea consta in inlaturarea de la aplicare a normei juridice romane si inlocuirea normei romane cu norma materiala straina care ar fi fost competenta daca nu intervenea frauda la lege. 25

Drept international privat


Primul argument este ca dreptul strain este considerat un element de drept si prin urmare trebuie sa se bucure de aceeasi protectie de care se bucura si dreptul roman. In al doilea rand prin fraudarea dreptului strain putem spune ca s-a fraudat de fapt norma conflictuala romana care a trimis la el. Un al treilea argument este ca ceea ce se sanctioneaza este intentia frauduloasa a partilor.

Domeniile in care poate sa intervina frauda la lege

Exista anumite domenii predilecte in care intervine frauda la lege. Ca regula, ea poate sa intervina in legatura cu normele conflictuale care au puncte de legatura mobile. Atat L105/1992 cat si NCC au incercat sa prevada anumite reglementari prin care sa indeparteze sau cel putin sa diminueze posibilitatea fraudei la lege in acele domenii predilecte. Primul exemplu este domeniul statutului persoanei fizice (starea civila, capacitatea). In cazul statutului persoanei fizice, punctul de legatura este cetatenia, domiciliul sau resedinta. In acest domeniu frauda consta in faptul ca persoana respectiva isi schimba in mod fraudulos cetatenia, domiciliul, resedinta pentru a isi face aplicabila o alta norma juridica mult mai favorabila. Avem si aici o speta lider, speta Bertola. Doi soti italieni care domiciliau in Bucuresti au introdus o actiune de divort in fata instantei romane. Instanta romana aplicand norma conflictuala romana in materie, a trimis la lex patriae, adica la legea italiana, iar pe baza legii italiene, care nu permitea divortul, a respins actiunea celor doi cetateni italieni. In aceste conditii, cei doi soti au facut toate demersurile care potrivit legii italiene duceau la pierderea cetateniei, devenind apatrizi. Ulterior, au reintrodus cerere de divort in fata instantelor romane care de data aceasta au admis cererea, deoarece cei doi solicitanti erau apatrizi iar instanta romana a aplicat legea romana care trimitea la legea domiciliului. Domiciliul lor comun era pe teritoriul Romaniei deci legea care urma sa primeasca divortul era legea Romaniei. L105/1992 a prevazut un remediu in art.22 care prevedea ca daca sotii au o lege nationala comuna sau un domiciliu comun, legea nationala comuna urma sa le carmuiasca divortul chiar daca unul din soti isi schimba ulterior cetatenia sau domiciliul. In momentul de fata insa NCC in materia desfacerii casatoriei vorbeste in art.2927 despre faptul ca sotii pot alege de comun acord una din urmatoarele legi aplicabile divortului (...). Un alt domeniu, cel mai des intalnit, este in materia statutului organic al persoanei juridice. Aici punctul de legatura este sediul societatii. O societate comerciala isi plaseaza sediul, adica punctul de legatura, intr-un paradis fiscal. NCC incearca in art. 2571 alin.2 sa diminueze putin frauda la lege 26

Drept international privat


spunand ca in cazul in care o persoana juridica isi are sediile in mai multe state se va lua in considerarea legea sediului real, adica, acolo unde isi are centrul principal de conducere si gestiune. Mai avem de asemenea un alt domeniu, regimul juridic al bunurilor mobile pentru ca in ceea ce le priveste, sunt guvernate de legea locului unde se afla. Se poate intampla in domeniul unor bunuri de patrimoniu cultural national in legatura cu care exista anumite interdictii in ceea ce priveste vanzarea. Bunul respectiv este transferat fraudulos in strainatate, pe teritoriul unui stat unde nu exista restrictii in legatura cu tranzactia bunului respectiv. Atat L105/2995 cat si NCC in art. 2717 precizeaza : constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care si-a schimbat asezarea continua sa fie carmuite de legea locului unde acesta se afla in momentul in care s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv. In materia formei actului juridic, pe teritoriul Romaniei, donatia este act autentic, iar partile pentru a evita incheierea unui asemenea act in forma autentica se deplazeaza in strainatate si vor incheia acea donatie intr-o alta forma decat cea autentica. Totusi, art. 2639 alin.3 din NCC preia o solutie din legea 105 si arata ca in cazul in care legea aplicabila fondului actului juridic impune sub sanctiunea nulitatii o anumita forma solemna, nicio alta lege pentru care partile pot sa opteze nu poate sa inlature o asemenea cerinta, indiferent de locul incheierii actului.

Comparatie intre frauda la lege in dreptul international privat si frauda la lege din dreptul intern

Exista frauda la lege in dreptul intern atunci cand partile unui anumit raport juridic fara element de extraneitate aplica o dispozitie legala prin deturnarea ei de la scopul firesc pentru care a fost edictata de legiuitor eludand astfel prevederile unei alte legi interne imperative care insa le era defavorabila. Cele doua institutii se aseamana prin faptul ca trebuie in principal sa indeplineasca aceleasi conditii : un act de vointa a partilor, folosirea unui mijloc licit si inevitabil scop si rezultat ilicit. Exista insa si deosebiri. Sub aspectul obiectului fraudei, in timp ce in cazul fraudei la lege pe taramul dreptului international privat se fraudeaza un sistem de drept in favoarea altui sistem de drept pe taramul fraudei la lege in dreptul intern se fraudeaza o lege interna in favoarea altei legi interne. Sub aspectul mecanismului folosit pentru a obtine frauda, in dreptul intern se schimba continutul faptic al raportului juridic facand aplicabila astfel o alta norma juridica decat cea care ar fi fost normal competenta, iar pe taramul dreptului international privat se schimba punctul de legatura, continutul faptic conflictual, ceea ce va duce la aplicarea unui alt sistem de drept decat cel care ar fi fost competent daca nu ar fi existat frauda. 27

Drept international privat

Comparatie intre frauda la lege de drept international privat si ordinea publica de drept international privat

Ambele sunt cazuri de inlaturare de la aplicare a sistemelor de drept normal competente sa se aplice in cauza. Din punctul de vedere al cauzei neaplicarii legii, la ordinea publica de drept international privat, aceasta este de natura obiectiva, legea straina incalcand principiile fundamentale de drept ale statului forului. La frauda la lege cauza este de natura subiectiva constand in acea intentie frauduloasa a partilor. In al doilea rand din punctul de vedere al sanctiunii aplicabile, la ordinea publica de drept international privat sanctiunea consta in inlaturarea efectelor legii straine si aplicarea in locul acelei legi a legii forului. In cazul sanctiunii fraudei la lege se va inlatura sistemul de drept devenit competent prin frauda, strain sau chiar roman, si va fi inlocuit cu sistemul de drept care ar fi fost competent daca nu ar fi existat actiunea frauduloasa a partilor. Ca o consecinta, avem fie inopozabilitatea actului, fie nulitatea respectivului act incheiat. In sfarsit, din punctul de vedere al rolului instantei de judecata, vom constatata ca la ordinea publica de drept international privat instantele judecatoresti trebuie sa cunoasca continutul legii straine pentru ca numai astfel vor putea sa isi dea seama in ce masura legea straina respectiva incalca un principiu fundamental al dreptului forului. Cu alte cuvinte, rolul instantei este mai important. Spre deosebire de aceasta situatie, in cazul fraudei la lege, judecatorul nu trebuie sa ia contact cu legea straina, sa ii cunoasca continutul pentru ca aceasta va fi inlaturata instantaneu, daca se dovedeste ca a devenit competenta prin frauda.

Comparatie intre frauda la lege in dreptul international privat si simulatia

Ambele implica un acord de vointa al partilor. Prin acest acord in ambele cazuri se creeaza un anumit conflict de legi. Mijloacele folosite sunt prin ele insele licite. Frauda la lege presupune existenta unui singur act public, respectiv actul juridic fraudulos, pe cand simulatia presupune doua acte juridice, un act ascuns dar real (contrainscris) si actul aparent dar mincinos. O alta deosebire este ca in cazul fraudei la lege avem de a face cu o operatiune materiala efectiva de deplasare a punctului de legatura de sub incidenta unui sistem de drept sub incidenta altui 28

Drept international privat


sistem de drept. In schimb, la simulatie, operatiunea este fictiva in sensul ca ea este exprimata prin actul aparent dar este contrazisa prin contrainscris. Un exemplu, pe taramul societatilor comerciale, vizeaza o societate comerciala care are toate elementele sale juridice in Romania (nationalitatea asociatilor, organele de conducere) dar isi fixeaza in mod efectiv sediul in strainatate. Aplicand norma conflictuala lex societatis, acelei societati ii va deveni aplicabil sistemul de drept strain de la locul unde si-a stabilit sediul. In aceasta situatie, ne aflam in fata fraudei la lege pentru ca sediul din strainatate este real si efectiv dar nu este serios. Daca insa declara doar prin actul sau constitutiv ca are sediul in strainatate dar acesta este doar fictiv, sediul real fiind in Romania, suntem in prezenta unei simulatii prin fictivitate. Este suficient sa se indeparteze actul aparent dar mincinos (statutul societatii) pentru a rezulta adevarata situatie juridica. O alta deosebire este ca la frauda la lege scopul si rezultatul sunt ilicite. In cazul simulatiei scopul poate sa fie si licit. Din punct de vedere al consecintelor, in cazul fraudei la lege, actul incheiat poate sa fie lovit de nulitate sau de inopozabilitate astfel incat in cazul nulitatii actul nu isi va mai produce niciun efect, nici macar intre parti. In schimb, la simulatie, contrainscrisul este valabil intre parti si fata de succesorii lor universali si cu titlu universal. Actul public isi produce efecte doar fata de terti.

Conflictul de legi in timp si spatiu

Suntem in prezenta unui conflict de legi in timp si spatiu atunci cand efectele unui raport juridic nascut, modificat sau stins sub incidenta unei legi straine se cer a fi recunoscute intr-un alt sistem de drept. Privit prin prisma dreptului roman, conflictul de legi in timp si spatiu pune problema recunoasterii in Romania a unor drepturi castigate intr-o alta tara. Acesta este un conflict de legi in spatiu pentru ca cele doua sistem de drept in prezenta (cel strain sub incicenta caruia s-a nascut raportul juridic si cel roman in cadrul caruia drepturile se cer a fi recunoscute ) coexista din punct de vedere spatial. Este si un conflict de legi in timp pentru ca intre momentul nasterii raportului juridic respectiv sub incidenta legii straine si momentul in care efectele acelui raport juridic se cer a fi recunoscute in Romania se scurge o anumita perioada de timp.

29

Drept international privat


Comparatie intre conflictul de legi in timp si spatiu si conflictul de legi in spatiu

Principala asemanare este ca ambele sunt conflicte de legi in spatiu pentru ca cele doua sisteme aflate in concurs coexista spatial. Deosebirea consta in faptul ca intervine elementul temporal. Astfel, in cazul conflictului de legi in spatiu, conflictul apare in momentul nasterii, modificarii sau stingerii raportului, in timp ce in cazul conflictului de legi in timp si spatiu, concursul de legi apare ulterior nasterii, modificarii sau stingerii raportului, mai precis atunci cand drepturile dobandite deja in strainatate se cer a fi recunoscute in Romania. Spre exemplu, un cetatean roman si un cetatean birmanez vor sa se casatoreasca in Romania. In acest moment se pune problema ce lege va guverna incheierea casatoriei. Suntem in prezenta unui conflict de legi in spatiu. Daca insa cetateanul roman s-a casatorit in Birmania, iar ulterior cere a i se recunoaste efectele, solicitand spre exemplu pensie de intretinere, suntem pe taramul conflictului de legi in timp si spatiu.

Formele conflictului de legi in timp si spatiu

Avem pe de o parte situatia in care raportul juridic se naste in sistemul de drept strain apoi se importa in Romania ( o casatorie dintre doi cetateni francezi care ulterior i se cer a ii fi recunoscute efectele) si de pe alta parte situatia in care raportul juridic are un element de extraneitate din chiar momentul nasterii sale iar ulterior efectele se cer a fi recunoscute in Romania. In legatura cu a doua varianta avem de asemenea o subdistinctie. Prima varianta, in momentul nasterii raportului juridic, desi el era un raport de drept international privat, nu exista nicio legatura cu sistemul de drept romanesc (casatoria unui francez cu un englez). Legatura cu Romania intervine atunci cand ei solicita recunoasterea efecteleor in Romania. A doua varianta este ca din chiar momentul nasterii raportului juridic respectiv exista un element ce facea legatura cu dreptul roman.

Conditiile recunoasterii in Romania a unui drept dobandit in strainatate

Art. 2567 din NCC precizeaza ca drepturile castigate in tara straina sunt respectate in Romania cu exceptia cazului in care sunt contrare ordinii publice de drept international privat roman. Din analiza acestui text de lege putem extrage cel putin doua conditii pentru recunoasterea unui drept dobandit in strainatate. In primul rand dreptul strain trebuie sa se fi nascut in mod legal sub incidenta legii straine 30

Drept international privat


care ii era aplicabila la momentul nasterii. Per a contrario, un drept ce nu era valabil in tara unde s-a nascut nu va putea fi recunoscut in Romania. Aceasta prima conditie implica doua consecinte. Prima consecinta este ca dreptul valabil nascut in strainatate va produce de principiu in Romania toate efectele pe care legea straina i le recunostea. Spre exemplu, o casatorie religioasa incheiata valabil in Grecia urma a fi recunoscuta cu toate efectele prevazute de legea elena. A doua consecinta este ca un drept dobandit in strainatate nu poate sa produca in Romania mai multe efecte decat in tara sa de origine. De exemplu, reprezentanta unei firme straine in Romania nu va putea sa savarseasca pe teritoriul Romaniei mai multe acte juridice decat cele pe care aceeasi reprezentanta le putea face pe teritoriul societatii mame, chiar daca legea romana i-ar fi permis savarsirea acelor acte. A doua conditie este ca dreptul dobandit in strainatate sa nu contravina ordinii publice de drept international privat roman. Daca un drept dobandit in strainatate este contrar, efectele vor fi impiedicate pe teritoriul Romaniei. Legea romana este mai drastica atunci cand raportul juridic nascut in strainatate a avut din chiar momentul nasterii sale o legatura cu dreptul roman. Mai mult, drepturile dobandite in strainatate nu vor fi recunoscute in Romania daca privesc starea civila si capacitatea unui cetatean roman caruia i s-a aplicat o alta lege decat cea romana iar drepturile respective obtinute astfel difera de cele care s-ar fi acordat conform legii romane. Acest lucru se refera doar la starea civila si capacitatea unui cetatean roman. Totusi, de la aceasta regula care prevede ca dreptul s-a nascut sub incidenta unei legi straine care nu a aplicat dreptul roman in ceea ce priveste starea civila si capacitatea persoanei, exista si o exceptie : drepturile dobandite chiar sub incidenta acelei legi straine vor fi totusi recunoscute in Romania daca nu difera de ceea ce insasi legea romana ar fi acordat.

Conflictul mobil de legi

Exista atunci cand un raport juridic este supus succesiv la doua sisteme de drept diferite ca urmare a deplasarii punctului de legatura al normei conflictuale aplicabile. Un exemplu : doi cetateni straini se casatoresc in tara lor in anul 2005 si traiesc in acea tara pana in anul 2012 dupa care isi schimba cetatenia in cetatenie romana si traiesc in Romania. Se pune problema daca efectele casatoriei din momentul in care si-au schimbat punctul de legatura vor fi guvernate de legea veche sau de legea noua aplicabila ca urmare a schimbarii punctului de legatura.

31

Drept international privat


Comparatie intre conflictul mobil de legi si conflictul de legi in timp si spatiu

Ambele presupun coexistenta in spatiu a doua sisteme de drept. Ambele presupun si incidenta succesiva in timp a acestora cu privire la acelasi raport juridic. Deosebirea importanta consta in faptul ca in cazul conflictului de legi in timp si spatiu nu exista o schimbare a punctului de legatura si nici a legii aplicabile ci doar se cer a fi recunoscute efectele unui raport juridic intr-o tara straina. In cazul conflictului mobil de legi are loc o deplasare a punctului de legatura, ceea ce indica o schimbare a legii aplicabile raportului juridic.

Comparatie intre conflictul mobil de legi si conflictul in timp al legilor interne ale unui stat

In ambele situatii, cu privire la un anumit raport juridic se aplica succesiv doua legi. Deosebirea este ca conflictul de legi din dreptul intern apare atunci cand o lege interna dispare iar aceasta lege este inlocuita cu o alta lege interna. In schimb, la conflictul mobil, desi se schimba sistemul de drept, cele doua sisteme continua sa existe in spatiu.

Domeniile in care pot interveni conflicte mobile

Conflictul mobil de legi poate interveni doar acolo unde norma conflictuala are punct de legatura mobil. Prin urmare, putem sa avem conflicte mobile doar in legatura cu materiile ce au urmatoarele puncte de legatura : domiciliul, cetatenia, resedinta. Conflictul mobil se va naste in ceea ce priveste un raport privind starea civila sau capacitatea persoanei fizice. Putem avea conflicte mobile pe taramul societatilor, bunurilor mobile. El nu poate aparea pe taramul imobilelor sau al delictelor.

Curs 7 15.11.2012

Solutionarea conflictului mobil de legi

Trebuie sa retinem faptul ca nici vechea lege 105/1992 si nici NCC prin partea destinata reglementarii raporturilor de drept international privat nu au continut si nu contin o reglementare generala privind solutionarea conflictului mobil de legi astfel incat conflictele mobile vor fi solutionate de la caz la caz. 32

Drept international privat


Exista trei posibile solutii : 1. Legea veche sa ultraactiveze chiar dupa schimbarea punctului de legatura raportul juridic respectiv sa fie guvernat tot de legea veche. 2. Legea noua retroactiveaza se va aplica unor efecte ale raportului juridic chiar nascute potrivit vechii legi. 3. Legea veche se aplica pana in momentul schimbarii punctului de legatura urmand ca din acel moment sa devina aplicabila noua lege.

In materia casatoriei avem art. 2596 din NCC care precizeaza ca legea resedintei obisnuite comune sau legea cetateniei comune a sotilor continuta sa reglementeze efectele casatoriei in cazul in care unul dintre ei isi schimba dupa caz resedinta sau cetatenia. Daca ambii soti isi schimba resedinta sau cetatenia, legea comuna (fie a resedintei fie a cetateniei) noua se aplica regimului matrimonial numai pentru viitor daca sotii nu au convenit altfel si in niciun caz nu poate prejudicia drepturile tertilor. Cu toate acestea, daca sotii au ales legea aplicabila regimului matrimonial ea ramane aceeasi chiar daca sotii isi schimba resedinta obisnuita sau cetatenia. Un alt exemplu este in materia filiatiei copilului din casatorie, art. 2603. Filiatia copilului din casatorie se stabileste potrivit legii care la data la care s-a nascut carmuieste efectele generale ale casatoriei parintilor sai. In momentul nasterii copilului parintii aveau resedinta in Belgia. Problema conflictului mobil s-ar naste daca ulterior nasterii copilului parintii isi stabilesc resedinta in Romania. Sotul mamei introduce o actiune in tagada paternitatii. Judecatorul va solutiona problema sub legea belgiana sau sub legea romana. Solutia data de acest text de lege, este ca in cazul acesta legea veche ultraactiveaza. Instanta romana va aplica legea care la data la care s-a nascut copilul carmuia efectele casatoriei parintilor. Un alt exemplu este in materia stabilirii filiatiei copilului din afara casatoriei. In art. 2605 alin. 1 din NCC se prevede ca filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste potrivit legii nationale a copilului de la data nasterii sale. Un exemplu tip ar fi un copil nascut si cu cetatenie ucraineana, ulterior mama schimba cetatenia copilului in cetatenie romana iar in mintea judecatorului se nastea conflictul mobil : care va fi legea care va guverna actiunea in stabilirea paternitatii? Aceasta actiune va fi guvernata de legea ucraineana sau de legea romana? Un alt exemplu este art. 2633 care stabileste ca in materia mostenirii, mostenirea este supusa legii statului pe teritoriul caruia defunctul a avut la data decesului resedinta obisnuita. Acest exemplu este oferit ca solutie pentru situatia in care legea noua retroactiveaza. 33

Drept international privat


In anumite situatii speciale se aplica legea mai favorabila, spre exemplu, in materia stabilirii majoratului, art. 2575 din NCC precizeaza ca apartenenta persoanei la o alta lege nationala nu aduce atingere majoratului dobandit potrivit legii care ii era anterior aplicabila. Un alt exemplu tot in materia stabilirii filiatiei copilului din afara casatoriei, in cazul in care copilul are mai multe cetatenii i se aplica legea care ii este mai favorabila. In situatia in care avem un conflict mobil iar NCC sau alta lege speciala nu ofera solutia conflictului, se considera ca trebuie aplicate prin analogie dispozitiile privind rezolvarea conflictului de legi in timp din dreptul intern, in sensul ca pana la schimbarea punctului de legatura se va aplica legea veche iar dupa schimbarea punctului, legea romana.

Partea speciala

Norme conflictuale privind starea civila si capacitatea persoanei fizice

Ca regula, in aceasta materie de-a lungul timpului si in legea 105 dar chiar si in NCC s-a pastrat solutia traditionala in sensul ca starea civila si capacitatea persoanei fizice sunt carmuite de legea sa nationala, daca prin dispozitii speciale nu se prevede altfel (art. 2572 alin.1 NCC). Continutul acestei norme conflictuale este format din starea civila si capacitatea persoanei. Legatura acestei norme conflictuale este legea nationala a persoanei. Notiunea de nationalitate a persoanei fizice este reglementata in art. 2568 care precizeaza ca legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are persoane fizica. Aceasta lege poarta numele de lex patriae. Cetatenia reprezinta punctul de legatura in sistemul nostru de drept pentru legea nationala a persoanei fizice. Prin art. 2569 NCC se arata ca determinarea si proba cetateniei se fac in conformitate cu legea statului a carui cetatenie se invoca. Altfel spus, calificarea notiunii de cetatenie se face potrivit lui lex fori. Trebuie precizat ca s-a pastrat aceasta idee ca pentru legea nationala a persoanei fizice trebuie inca sa optam pentru cetatenie ca punct de legatura desi in foarte multe alte domenii legea nationala va fi data de resedinta obisnuita, nu de cetatenie. Alin. 2 al art. 2569 spune ca daca o persoana are mai multe cetatenii se va aplica legea statului de care este cel mai strans legata, in special prin resedinta obisnuita. In concluzie, NCC face deja un pas in sensul ca incearca sa stabileasca un punct de legatura mai mobil in ceea ce priveste legea nationala, optand deja in subsidiar pentru legea resedintei obisnuite.

34

Drept international privat


Alin. 3 din art. 2569 arata ca in cazul in care o persoana nu are nicio cetatenie (apatrid) trimiterea la legea nationala este inteleasa ca fiind facuta la legea statului unde aceasta persoana isi are resedinta obisnuita. Aceleasi dispozitii sunt aplicabile si refugiatilor potrivit dispozitiilor speciale sau conventiilor internationale la care Romania este parte. In concluzie, regula in sistemul nostru de drept este aceea ca punctul de legatura pentru legea nationala a persoanei fizice in ceea ce priveste starea civila si capacitatea acesteia este cetatenia. In subsidiar, se va aplica legea resedintei obisnuite. NCC face un pas important si defineste in art. 2570 notiunea de resedinta obisnuita. Potrivit acestui articol, resedinta obsinuita este in statul in care o persoana fizica isi are locuinta sau asezarea principala chiar daca nu a indeplinit formalitatile de inregistrare. Pentru determinarea locuintei sau asezarii principale, vor fi avute in vedere acele circumstante care indica legaturi durabile cu acel stat sau intentia de a stabili astfel de legaturi cu acel stat. Dovada resedintei obisnuite se face cu orice mijloc de proba.

Domeniul de aplicare al legii statului persoanei fizice

Domeniul de aplicare reprezinta de fapt materiile juridice care intra in continutul unei norme conflictuale. Altfel spus, identificand domeniul de aplicare, identificam acele institutii care intra in continutul normei conflictuale, altfel spus, ce raporturi juridice sunt guvernate de respectiva norma conflictuala. Determinarea domeniului de aplicare a unei normei conflictuale reprezinta o problema de calificare a normei conflictuale care se realizeaza potrivit legii instantei sesizate. Trebuie sa precizam ca legea forului, legea romana, ne arata care sunt materiile, problemele de drept care se subsumeaza statutului civil al persoanei fizice intrand astfel implicit sub incidenta legii nationale.

Starea civila a persoanei fizice

Starea civila inseamna ansamblul elementelor personale care izvorasc din acte si fapte de stare civila si de care legea leaga anumite efecte specifice care servesc pentru identificarea persoanei fizice in familie si in societate. Cu alte cuvinte, vor intra in aceasta sfera a starii civile aspecte cum ar fi numele persoanei fizice, filiatia (in sensul ca stim daca o persoana are filiatia stabilita sau nu, daca e copil din 35

Drept international privat


casatorie sau din afara casatoriei), situatia persoanei de a fi casatorit sau necasatorit, adoptat, rudenia, afinitatea. Nu intra sub incidenta lui lex patriae aspecte ce tin de intocmirea actelor de stare civila. Acestea reprezinta probleme de forma a actului juridic, urmand a fi supuse legii locului intocmirii respectivului act de stare civila (locus regit actum). Intra sub incidenta legii nationale capacitatea persoanei fizice, capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. In ceea ce priveste capacitatea de folosinta, atat inceputul cat si incetarea capacitatii de folosinta sunt guvernate de legea nationala a persoanei fizice. In ceea ce priveste incapacitatile de folosinta, ele trebuie expres prevazute de lege intrucat sunt exceptii de la principiul ca persoana are capacitate de folosinta. Pentru a identifica legea ce urmeaza sa guverneze incapacitatile trebuie sa facem o distinctie dupa mai multe aspecte. Avem astfel incapacitati cu caracter de sanctiune civila, cum ar fi spre exemplu decaderea din drepturile parintesti care este supusa legii nationale a persoanei in cauza. Avem pe de alta parte incapacitati cu caracter de masura de ocrotire. Aceasta a doua categorie se imparte la randul ei in incapacitati de folosinta absolute si relative. Cele absolute opereaza intre persoana incapabila si toate celelalte persoane nedeterminate. Aceste incapacitati sunt supuse legii nationale a persoanei incapabile deoarece sunt prevazute de lege tocmai in considerarea particularitatilor incapabilului: Incapacitatea minorului sub 16 ani de a dispune prin donatie sau testament. Cele relative opereaza intre incapabil si alte persoane determinate. Aceste incapacitati sunt legate de un act juridic si nu neaparat de o anumita persoana. Prin urmare, ele nu vor fi supuse legii nationale a persoanei ci legii actului juridic respectiv. In materia capacitatii de exercitiu, si aceasta este supusa legii nationale a persoanei fizice. De la regula aceasta generala ca starea civila si capacitatea persoanei sunt guvernate de legea nationala a persoanei fizice exista o exceptie cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea de teoria interesului national. NCC reglementeaza aceasta exceptie in art. 2579 sub denumirea de ocrotirea tertilor. Si aici s-a pornit de la o speta lider, speta Lizard. Un cetatean mexican care locuia la Paris a cumparat la un anumit moment dat de la un bijutier francez mai multe bijuterii de mare valoare pe care urma sa le plateasca prin mai multe cambii pe care le-a emis cu acea ocazie. Cand la scadenta bijutierul francez a prezentat cambiile, cetateanul mexican a invocat nulitatea contractului de vanzare aratand ca la data incheierii respectivului contract desi era capabil potrivit legii franceze nu era capabil potrivit legii sale nationale. Altfel spus, instantele franceze au fost sesizate cu constatatrea nulitatii contractului respectiv pentru incapacitatea bazata pe legea straina. In analiza problemei respective instanta franceza 36

Drept international privat


ar fi trebuit sa aplice norma conflictuala franceza care in ceea ce privea capacitatea persoanei trimitea la legea mexicana. Drept care, il declara pe mexican incapabil. Instantele franceze insa nu au aplicat legea mexicana la care insasi norma conflictuala franceza a trimis, considerand ca aceasta situatie ar leza interesele nationalului francez deoarece s-ar prejudicia un cetatean francez de buna-credinta in momentul incheierii actului. In consecinta, instanta franceza a inlaturat de la aplicare lex patriae si a aplicat dreptul francez conform caruia cetateanul mexican avea capacitate de exercitiu, institutindu-se astfel aceasta exceptie de la aplicarea legii personale normal competente. Pe acest taram NCC reglementeaza in art. 2579 in felul urmator : persoana care potrivit legii sale nationale este lipsita de capacitate sau are capacitate de exercitiu restransa, nu poate sa opuna aceasta cauza de nevaliditate celui care a socotit-o cu buna-credinta ca fiind capabila in conformitate cu legea locului unde actul a fost intocmit. Aceasta regula nu se aplica actelor juridice referitoare la familie, mostenire si transmiterea imobilelor.

Conditiile pentru aplicarea teoriei interesului national

Persoana trebuie sa fie lipsita de capacitate de exercitiu potrivit legii sale nationale. Persoana trebuie sa aiba capacitate potrivit legii locului intocmirii actului. Actul trebuie sa fie intocmit in tara forului. Cocontractantul sa fie de buna-credinta, sa nu fi cunoscut si nici in mod rezonabil sa nu fi putut sa cunoasca cauza de nevaliditate. In final, anularea actului daca s-ar produce, sa creeze un prejudiciu nejustificat cocontractantului national. Daca aceste conditii sunt indeplinite, legea personala a incapabilului va fi inlaturata de la aplicare fiind inlocuita cu legea locului actului, care in exemplul nostru ii va conferi capacitate si implicit va valida acel act juridic. In literatura de specialitate s-a incercat explicarea acestei teorii. Unii autori au considerat ca institutirea acestei exceptii trebuie asimilata une situatii de ordine publica. Alte argumente se bazau pe asa numita necunoastere scuzabila a legii straine de catre cetateanul national. Alte teorii argumentau aceasta exceptie pornind de la institutia imbogatirii fara justa cauza. De asemenea, alte persoane au considerat ca suntem in prezenta unei erori comune si invincibile. Concluzia generala este ca legea romana in principal a avut ca scop ocrotirea bunei-credinte. Buna-credinta reprezinta temeiul acestei teorii in sistemul nostru de drept.

37

Drept international privat


Normele conflictuale privind persoanele juridice

Pe acest taram art. 2580 din NCC stabileste simplu ca statutul organic al persoanei juridice este carmuit de legea sa nationala. Continutul acestei norme conflictuale este reprezentat de statutul organic al persoanei juridice iar legatura normei conflictuale este legea nationala a persoanei juridice. Aceasta lege, ca lege aplicabila, este cunoscuta sub denumirea de lex societatis. Determinarea notiunii de persoana juridica, fiind o creatie a legii, este o problema de calificare a continutului normei conflictuale, calificarea realizandu-se dupa lex fori. In cazul in care lex fori este legea romana, trebuie sa vedem ce intelege legea romana prin persoana juridica si de asemenea trebuie sa observam care sunt criteriile de determinare a nationalitatii persoanei juridice conform dreptului roman. Prin urmare, va trebuie sa ne uitam din nou in partea generala a dispozitiilor de drept international privat din NCC unde vom gasi un criteriu comun de determinare a nationalitatii si anumite criterii speciale. Pe de o parte, art. 2568 arata ca legea nationala este legea statului a carui nationalitate o are persoana juridica. Tot NCC califica notiunea de nationalitate spunand ca persoana juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a constituit sediul social. Prin urmare, in dreptul roman, criteriul general pentru stabilirea nationalitatii persoanei juridice este dat de sediul social al acesteia. Sediul social este cel stabilit prin actul constitutiv al persoanei juridice. Altfel spus, sediul social este sediul statutar. Acest sediu statutar trebuie sa indeplineasca doua conditii : sa fie serios (daca nu e serios e fraudulos, actul juridic respectiv putand fi anulat sau lipsit de efecte juridice) si real (sa nu fie fictiv). Acest criteriu privind sediul social ca element care stabileste nationalitatea persoanei juridice este prevazut ca atare in LSC si OG 26/2000 privind asociatiile si fundatiile. Criteriile speciale pot fi stabilite prin acte normative speciale. Un exemplu foarte interesant ar fi cel privind determinarea nationalitatii persoanei juridice dupa criteriul controlului. Potrivit acestei idei, o persoana juridica se considera ca are nationalitatea statului de pe al carui teritoriu se exercita controlul asupra persoanei juridice. De regula, controlul se apreciaza dupa cetatenia sau nationalitatea asociatilor, dupa provenienta capitalului social sau dupa cetatenia/nationalitatea organului de conducere. Acest criteriu al controlului in sistemul nostru de drept il intalnim in anumite conventii internationale la care Romania este parte. Un exemplu foarte important este Conventia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state. Romania a aderat la aceasta conventie in 1975. Potrivit acestei conventii se poate adresa CIRDI doar o societate comerciala (investitor) care are nationalitatea unui alt stat decat statul gazda. Cu 38

Drept international privat


toate acestea, o societate comerciala este considerata straina daca asupra ei exista un anumit control exercitat de catre interese straine. Un alt exemplu este tot pe taramul investitiilor. Romania are mai multe acorduri bilaterale privind protejarea investitiilor. Acordul dintre Romania si Israel precizeaza ca o societate este considerata straina daca este controlata de pe un teritoriu strain. Art. 2571 alin. 2 din NCC prevede o situatie speciala data de imprejurarea ca o societate comerciala are sedii in mai multe state. Potrivit acestui text de lege, daca exista sedii in mai multe state, determinant pentru identificarea nationalitatii persoanei juridice este sediul real. Alin. 3 spune ca prin sediu real se intelege locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit obiectivelor transmise de actionari sau asociati din alte state. O alta problema vizeaza dezmembramintele unei persoane juridice. Se pune problema ce lege guverneaza statutul organic al sucursalelor si filialelor. Raspunsul se afla in NCC. In art. 2580 alin. 2 si 3 se precizeaza ca statutul juridic al sucursalelor infiintate de catre o persoana juridica intr-o alta tara este supus legii nationale a persoanei juridice respective. Se intampla acest lucru deoarece sucursala nu are personalitate juridica, fiind o prelungire a personalitatii juridice a societatii mama. In schimb, statutul organic al filialei va fi supus legii statului pe al carui teritoriu aceasta si-a stabilit propriul sediu, total independent de legea aplicabila persoanei juridice care a infiintat-o. Filiala are personalitate juridica distincta de cea a societatii mama. O alta problema este aceea de a raspunde la intrebarea care va fi legea ce ar trebui sa guverneze fuziunea dintre doua persoane juridice de nationalitate diferita. Si aici NCC spune in art. 2585 ca fuziunea unor persoane juridice de nationalitati diferite poate fi realizata daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de legile nationale aplicabile fiecareia dintre cele doua persoane juridice. In ceea ce priveste o alta problema, accea a schimbarii nationalitatii juridice, se pune problema ce lege va guverna aceasta situatie. Literatura de specialitate considera ca ar trebui aplicata prin analogie reglementarea din materia fuziunii. Art. 2582 din NCC mai vorbeste si despre institutia recunoasterii persoanei juridice straine in Romania. Sub acest aspect alin. 1 arata ca o persoana juridica straina cu scop patrimonial constituita in statul sau de nationalitate este recunoscuta de plin drept in Romania. Nu trebuie indeplinita nicio conditie. Alin. 2 arata ca persoanele juridice straine fara scop patrimonial pot fi recunoscute in Romania pe baza aprobarii prealabile a Guvernului prin hotarare judecatoreasca sub conditia reciprocitatii (si o persoana juridica romana sa fie recunoscuta in aceleasi conditii) daca sunt valabil constituite in statul a 39

Drept international privat


carui nationalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmaresc nu contravin ordinii sociale si economice din Romania. Consecinta faptului ca o persoana juridica straina este recunoscuta pe teritoriul Romaniei este ca aceasta va beneficia de toate drepturile care decurg din legea statutului ei organic. Pe de alta parte, persoana juridica recunoscuta in Romania isi va desfasura activitatea pe teritoriul tarii in conditiile stabilite de legea romana referitoare la exercitarea activitatii economice, sociale, culturale sau de alta natura.

Domeniul de aplicare al legii statutului organic al persoanei juridice

In principal intra sub reglementarea aceasta aspecte ce tin de reglementarea capacitatii de folosinta si de exercitiu a persoanei juridice. In legatura cu capacitatea de folosinta ne intereseaza elemente ce tin de nasterea persoanei juridice, modalitatile de constituire, incetarea persoanei juridice, anumite incapacitati. In legatura cu capacitatea de exercitiu ne intereseaza aspectele ce tin de constituirea si atributiile organului de conducere sau aspecte ce tin de relatiile dintre organele de conducere si persoana juridica precum si relatia dintre organele de conducere si terti. Tot sub incidenta lui lex societatis vor intra si alte aspecte cum sunt modul de dobandire/pierdere a calitatii de asociat, drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de asociat, modul de alegere si functiile organului de conducere, reprezentarea persoanei juridice prin organe proprii, raspunderea persoanei juridice si a organelor fata de terti, aspecte ce tin de modificarea actelor constitutive si aspecte ce tin de dizolvarea, lichidarea persoanei juridice.

Curs 8 22.11.2012

Normele conflictuale privind bunurile

Statutul real definit ca fiind ansamblul elementelor care configureaza regimul juridic aplicabil bunurilor este supus, de regula, legii locului situarii bunului (lei rei sitae, lex situs). Aceasta regula este astazi reglementata expres in NCC in art. 2613 alin.1 conform caruia posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra bunurilor inclusiv cele de garantii reale sunt carmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se afla afara numai daca prin dispozitii speciale nu se prevede altfel.

40

Drept international privat


Argumentele datorita carora s-a optat pentru aceasta solutie se bazeaza pe cel putin trei principii funadementale in materie. In primul rand, principiul teritorialitatii sau suveranitatii care consta in interesul statului de a guverna prin norme proprii regimul juridic al bunurilor aflate pe teritoriul sau deoarece se considera ca bunurile reprezinta valori sociale deosebit de importante. Un al doilea principiu pe baza caruia s-a optat pentru aceasta idee este principiul generalitatii potrivit caruia legea locului situarii bunului asigura aplicarea unui regim juridic unic pentru toate bunurile aflate pe acelasi teritoriu. In sfarsit, un principiu general, principiul sigurantei circuitului civil privind bunurile respective. Asa cum spuneam, acest principiu al aplicarii legiii situarii bunului este o solutie traditionala si in dreptul roman deoarece chiar fostul cod civil prin art. 2 alin.1 arata ca numai imobilele aflatoare pe teritoriul Romaniei sunt supuse legii romane, chiar posedate de straini.

Domeniul de aplicare a legii statutului real

Legea statului pe teritoriul caruia bunurile se afla sau sunt situate, va reglementa urmatoarele aspecte. In primul rand ne va indica bunurile asupra carora pot exista drepturi reale si va realiza clasificarea bunurilor in functie de criteriile pe care respectiva lege le admite. In al doilea rand, legea va reglementa drepturile reale care pot sa existe asupra bunului. Tot sub incidenta legii locului vor intra si modul si conditiile de constituire, transmitere si stingere a drepturilor reale. Totusi, trebuie sa facem o precizare, deoarece modurile specifice sau originale de transmitere sau de constituire a drepturilor reale, cum sunt uzucapiunea, traditiunea, accesiunea, precum si de stingere a drepturilor reale sunt supuse legii locului situarii bunului. Pe de alta parte, modurile nespecifice de transmitere a bunurilor, contractul, testamentul, vor fi supuse fie legii locului situarii bunului fie altor legi (posibil legii contractului sau legii mosternirii) dupa cum este vorba despre aspectele lor reale sau de alta natura decat reale. Un alt aspect important ce intra in domeniul de aplicare a legii locului este reprezentat de continutul drepturilor reale, adica, prerogativele pe care drepturile reale le confera titularilor lor precum si modul de exercitare a acelor prerogative. Sub acest aspect, lex rei sitae va guverna cel putin urmatoarele elemente : pe de o parte atributele sau prerogativele pe care aceste drepturi le confera titularului si limitele acestora iar pe de alta parte, modul de exercitare a acestor prerogative precum si dreptul de urmarire, dreptul de preferinta apartinand creditorilor cu garantii reale. Evident, tot sub 41

Drept international privat


incidenta legii locului situarii bunului va intra un aspect esential ce tine de aceste bunuri, mijloacele de aparare a drepturilor reale (actiunile reale actiunea in revednicare spre exemplu). Tot sub incidenta legii locului va intra si posesia si actiunile posesorii. Tot aici gasim reglementata si obligatia propter rem, spre deosebire insa de obligatiile scriptae in rem care vor fi supuse diferit fie legii locului situarii bunului pentru aspectele reale, fie legii actului juridic din care izvorasc aceste obligatii pentru celelalte aspecte decat reale. Intra tot sub incidenta acestei legi modul de urmarire si de executare silita asupra bunurilor. In ceea ce priveste anumite aspecte ce tin de formele de publicitate in legatura cu bunul, art. 2626 din NCC precizeaza ca formele de publicitate realizate in orice mod referitoare la bunuri sunt supuse legii aplicabile la data si locul unde se indeplinesc acele forme de publicitate. Analizand acest text de lege observam ca el nu plaseaza direct formele de publicitate sub incidenta legii locului situarii bunului ci sub incidenta legii locului unde acele forme de publicitate se intocmesc (locus regit actum). Cu toate acestea insa, practic legea locului unde se indeplinesc formele de publicitate coincide cu cea a locului unde bunurile respective sunt situate si in legatura cu care se face publicitatea. Mai mult decat atat, alin. 2 al aceluiasi articol precizeaza ca in ceea ce priveste formele de publicitate referitoare la un bun imobil, acestea sunt supuse legii statului unde acesta se gaseste situat chiar daca temeiul juridic al nasterii, transmiterii, restrangerii sau stingerii dreptului real ori garantiei reale s-a constituit prin aplicarea altei legi. De la aceasta regula, ca in materia statutului real al bunurilor, legea aplicabila este legea in care bunurile se afla sau sunt situate exista si exceptii.

Exceptii

Anumite bunuri, datorita naturii lor specifice sau a pozitiei in care se afla, vor fi supuse dupa caz altor legi decat cea amintita pana acum. Bunurile aflate in curs de transport sunt reglementate in art. 2618, mijloacele de transport sunt reglementate in art. 2620-2621, titlurile de valoare in art. 2622-2623, drepturile asupra creatiilor intelectuale in 2624-2625, drepturile de creanta care din punct de vedere al clasificarii bunurilor sunt incadrate in categoria bunurilor mobile incorporale sunt supuse legii izvorului lor (actul juridic sau faptul juridic). O alta categorie de bunuri exceptate sunt bunurile apartinand unui stat dar aflate pe teritoriul altui stat. Acestea vor fi supuse in principiu legii statului caruia ii apartin ca urmare a principiului imunitatii statului si a bunurilor sale.

42

Drept international privat


O alta categorie de bunuri exceptate sunt bunurile culturale scoase ilicit de pe teritoriul unui stat care sunt supuse unui regim special, reglementat de anumite conventii internationale la care Romania este parte, conventii care au in continutul lor si anumite dispozitii de drept international privat. Astfel, conventia asupra masurii ce urmeaza a fi luata pentru interzicerea si impiedicarea operatiunilor ilicite de import, export si transfer de proprietate a bunurilor culturale adoptata la Conferinta Generala UNESCO de la Paris din 1970, Romania aderand la aceasta prin L79/1993, prevede ca statele parti la conventie se angajeaza sa ia masurile adecvate pentru a sechestra si restitui la cererea statului de origine orice bun cultural furat si importat cu conditia ca statul reclamant sa verse o suma de bani cu titlu de despagubire pentru persoana care a achizitionat acel bun cu buna-credinta sau e proprietara de drept a acelui bun. Statele parti la conventie se angajeaza ca in cadrul legislatiei lor sa admita actiunea in revendicare a bunurilor culturale furate introdusa de proprietarul legitim sau in numele acestuia. O a doua conventie foarte importanta in acest domeniu este conventia UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal adoptata la Roma in 1995 si ratificata de Romania prin L149/1997, conventie ce precizeaza la randul ei faptul ca posesorul unui bun cultural furat trebuie sa il restituie iar un bun este considerat furat daca aceasta calificare este conforma cu legislatia statului de unde bunul provine. Rezulta din aceasta afirmatie faptul ca calificarea bunului ca preluat ilegal se va face potrivit legii acelui stat si nu conform legii unde bunul se afla in momentul litigiului (se impiedica astfel frauda la lege care s-ar putea realiza prin mutarea punctului de legatura pentru a face aplicabila o alta lege). Toate aceste discutii se refera la bunurile privite in mod individual. In ceea ce priveste universalitatile de bunuri, acestea au un regim special din perspectiva dreptului international privat. Astfel, universalitatile de bunuri, mobile sau imobile apartinand unei persoane fizice, au ca izvor succesiunea, ele vor fi supuse legii aplicabile succesiunii. Pe de alta parte, transmiterea de bunuri in universalitatea lor (un intreg patrimoniu sau o fractiune de patrimoniu) intre persoane juridice, deoarece opereaza aceasta transmitere ca efect al reorganizarii persoanei juridice, acestea vor fi supuse legii personale a persoanei juridice reorganizate.

Normele conflictuale din materia succesiunii

In acest domeniu, art. 2633 din NCC precizeaza ca mostenirea este supusa legii statului pe teritoriul caruia defunctul a avut la data mortii sale resedinta obisnuita. Cu caracter istoric, fostul art. 66 din L105 supunea mostenirea unor legi diferite in functie de obiectul ei astfel. 43

Drept international privat


Pentru bunurile mobile, oriunde acestea se aflau, mostenirea era guvernata de legea nationala pe care persoana decedata o avea la data mortii. Lex patriae era data de cetatenia persoanei respective. Se facea astfel aplicarea principiului bunurile mobile urmeaza persoana. Prin urmare, modificarea principala realizata de NCC este ca in ceea ce priveste punctul de legatura pentru norma conflictuala, acesta nu mai este cetatenia ci resedinta obisnuita a defunctului. Pentru bunurile imobile, mostenirea este supusa legii locului unde fiecare imobil din masa succesorala este situat. A se vedea art. 2633 din NCC. Totusi, art. 2634 ofera persoanei posibilitatea de a alege ca aplicabila mostenirii in ansamblul ei legea statului a carui cetatenie o are. Evident, aceasta situatie este posibila atunci cand persoana respectiva poate sa realizeze o declaratie speciala cu privire la legea aplicabila succesiunii. Evident, aceasta situatie se refera la varianta in care persoana respectiva nu a realizat chiar un testament. In situatia in care realizeaza un testament, de fapt incheie un act juridic unilateral pe care va putea sa il supuna in principiu legii alese in mod independent de catre autorul actului. Alin. 2 al art. 2634 precizeaza ca existenta si validitatea consimtamantului declaratiei de alegere a legii aplicabile sunt supuse legii alese pentru carmuirea succesiunii. Aceeasi lege va carmui si conditiile de forma pentru modificarea sau revocarea respectivei declaratii. Ca principiu general, trebuie retinut faptul ca notiunea care desemneaza legea aplicabila mostenirii este aceea de lex succesionis.

Domeniul de aplicare al lui lex succesionis

Intra sub incidenta acestei legi aspecte cum ar fi : momentul deschiderii succesiunii. Sub acest aspect lex sucesionis ne va indica care este momentul deschiderii succesiunii dar si locul deschiderii succesiunii. Un al doilea aspect important este reprezentat de persoanele ce au vocatie succesorala. Lex succesionis ne va indica aceste persoane deoarece vocatia succesorala este una din conditiile esentiale pentru a putea veni la mostenire. Tot in legatura cu subiectele care vin la mostenire, un alt aspect ce intra sub incidenta acestei legi este reprezentat de calitatile cerute pentru a mosteni : capacitatea succesorala respectiv lipsa nedemnitatilor succesorale. Capacitatea succesorala, adica existenta calitatii de subiect de drept la data deschiderii succesiunii, va fi supusa lui lex succesionis iar nu legii nationale tocmai pentru faptul ca aceasta notiune este calificata drept o conditie esentiala pentru a mosteni. In ceea ce priveste nedemnitatea succesorala, legea succesiunii ne va indica care sunt cazurile in care exista nedemnitate succesorala, modurile in care opereaza nedemnitatea si efectele acesteia. Un alt aspect ce intra sub incidenta acestei legi este exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la 44

Drept international privat


defunct. Un alt aspect este dat si de dreptul de optiune succesorala cu toate aspectele ce tin de conditiile si de efectele acestui drept. Astfel, sub aspectul conditiilor, lex sucesionis ne va spune cine are dreptul la optiune succesorala, posibilitatile pe care le au succesibilii, termenul de prescriptie pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala si care sunt actele cu valoare de optiune succesorala. In ceea ce priveste pe de alta parte efectele dreptului de optiune succesorala, vom regasi in lex succesionis efectele acceptarii dar si efectele renuntarii la succesiune. Sub acest aspect, al dreptului de optiune succesorala, trebuie precizat faptul ca nu intra sub incidenta lui lex succesionis aspectele de procedura legate de optiunea succesorala cum ar fi spre exemplu inventarierea bunurilor succesiunii care in sistemul nostru de drept sunt supuse lui lex fori. Un alt aspect foarte important din materia succesiunii este intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul succesoral. Prin includerea dreptului statului asupra mostenirii vacante in categoria dreptului de a mosteni, constatam ca sistemul nostru de drept califica acest drept al statului ca atare, ceea ce face ca pe taramul dreptului international privat sa avem doua situatii. Daca avem de a face cu un bun mobil, suntem in prezenta unui succesiuni mobiliare, in legatura cu acele bunuri mobile se va aplica legea nationala data de resedinta obisnuita a defunctului. Daca este vorba despre bunuri imobile, despre o succesiune imobiliara, acestea vor fi supuse legii locului situarii fiecaruia din bunurile imobile care intra in masa succesorala.

Legea aplicabila devolutiunii testamentare

Testamentul, ca orice act juridic, pentru a fi valabil trebuie sa indeplineasca anumite conditii de forma si anumite conditii de fond.

Conditiile de fond

Capacitatea de a dispune prin testament va fi guvernata de legea care se aplica persoanei fizice, de legea sa nationala, lex personalis. In ceea ce prieste incapacitatile, cele absolute sunt supuse tot legii nationale iar incapacitatile relative vor fi supuse legii succesiunii. Consimtamantul si viciile de consimtamant vor fi supuse tot legii succesiunii. Acelasi lucru se va intampla si in ceea ce priveste obiectul testamentului.

45

Drept international privat


Conditiile de forma

Sunt reglementate de art. 2635 din NCC care precizeaza ca intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile daca actul respecta conditiile de forma aplicabile fie la data cand a fost intocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricareia din urmatoarele legi : legea nationala a testatorului, legea resedintei obisnuite a acestuia, legea locului unde testamentul a fost intocmit, modificat sau revocat, legea locului situarii imobilului care formeaza obiectul testamentului, legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenirii. Si NCC la fel ca si vechea lege 105/1992 contine o reglementare foarte generoasa in ceea ce priveste legea aplicabila formei testamentului. Altfel spus testamentul va fi valid din punct de vedere formal daca indeplineste cel putin conditiile prevazute de una din cele 5 enumerate. Ideea este de a salva pe cat posibil testamentul. Aceste aspecte sunt privite din punct de vedere spatial. Sub aspect temporal, testamentul este considerat valabil daca respecta conditiile de forma din una din legile amintite aplicabile fie la data cand testamentul a fost intocmit fie la data decesului testatorului. Ideea generala este de a se da curs vointei testatorului astfel incat testamentul sa fie valabil sub toate aspectele astfel incat el sa poata sa isi produca efectele pentru care a fost intocmit.

Normele conflictuale privind actele juridice

In ceea ce priveste materia actelor juridice, putem sa spunem ca avem intr-un fel doua reglementari. NCC contine in partea dedicata dreptului international privat un capitol, capitolul V, care se numeste actul unilateral dar mai are si un al VI-lea capitol care se numeste - Obligatiile. Prin urmare, in ceea ce priveste actul juridic unilateral vom avea reglementarea din capitoul V iar in ceea ce priveste contractele ca izvor de obligatii, art. 2640 din NCC ne trimite la un regulament european. NCC ne trimite direct la dispozitiile Regulamentului 593/2008 al Parlamentului European si al Consiliului privind legea aplicabila obligatiilor contractuale, Roma I. In ceea ce priveste valabilitatea unui act juridic in general trebuie sa avem in vedere pe de o parte ce lege guverneaza forma actului juridic si pe de alta parte care este legea aplicabila conditiilor de fond ale actului juridic.

46

Drept international privat


Legea aplicabila formei actului juridic

Sub aspectul formei actului juridic, art. 2639 precizeaza faptul ca conditiile de forma ale unui act juridic sunt stabilite de legea care ii carmuieste fondul. Aceasta regula se aplica in principiu actului unilateral. In ceea ce priveste contractul, reglementarea privind legea aplicabila formei contractului o regasim in art. 11 din Roma I care prevede faptul ca un contract este valabil din punct de vedere formal daca indeplineste conditiile prevazute de legea care reglementeaza fondul sau. In subsidiar, legislatia Romaniei privind actul juridic, prin alin. 2 al art. 2639 precizeaza ca actul juridic unilateral se considera totusi valabil din punct de vedere al formei daca indeplineste conditiile prevazute de una din urmatoarele legi : legea locului unde a fost intocmit, legea cetateniei sau legea resedintei obisnuite a persoanei care l-a consimtit sau legea aplicabila potrivit dreptului international privat a autoritatii care examineaza validitatea actului juridic. Totusi, in cazul in care legea care guverneaza fondul actului impune sub sanctiunea nulitatii o anumita forma solemna, niciuna din cele trei legi enumerate nu poate sa inlature acea cerinta indiferent de locul intocmirii actului. Prin faptul ca se stabilesc aceste trei legi care sub aspect formal pot sa dea validitate actului juridic, se urmareste tot salvarea pe cat posibila a actului juridic respectiv, cel putin sub aspect formal. In materia contractuala, regulamentul Roma I spune si el ca un contract va fi valabil sub aspectul formei si atunci cand indeplineste conditiile din una din legile urmatoare: Atunci cand ambii semnatari ai contractului se afla pe acelasi teritoriu, legea locului unde se incheie contractul respectiv; Cand cocontractantii sau reprezentantii acestora se afla in tari diferite, legea nationala a cel putin unuia dintre cocontractanti sau legea tarii in care la data respectiva isi are resedinta obisnuita oricare din parti; in cazul in care contractul are ca obiect un drept real imobiliar sau un drept de locatiune asupra unui imobil, legea tarii in care este situati imobilul cu conditia ca de la acele dispozitii sa nu se poata deroga prin conventii.

Domeniul de aplicare al legii formei actului juridic

Legea formei actului juridic va determina urmatoarele elemente ce tin de forma. In primul rand forma in care trebuie exteriorizat actul juridic in sens de negotium. Din acest punct de vedere, legea formei ne va indica daca actul respectiv trebuie sa nu sa imbrace forma scrisa, atunci cand este ceruta forma scrisa, care este caracterul acelei forme si daca la contractele reale este necesara remiterea materiala a bunului. 47

Drept international privat


Un al doilea aspect ce intra in acest domeniu de aplicare consta in intrebarea : care sunt conditiile de redactare a actului juridic in sensul sau de instrumentum? In acea lege care guverneaza forma vom descoperi daca inscrisul trebuie sa cuprinda mentiuni speciale. Un alt aspect important este reprezentat de formele ce trebuie indeplinite pentru autentificarea unui act si care sunt persoanele abilitate sa realizeze un act solemn. Un alt aspect este reprezentat de mijloacele de proba ale actelor juridice. In ceeea ce le priveste, legea formei actului juridic reglementeaza forta probanta a inscrisului si admisibilitatea acestuia ca mijloc de proba. Tot legea aceasta ne va spune daca actul are putere doveditoare pana la inscrierea in fals, care este importanta datei inscrisului sub semnatura privata. Tot legea formei ne va spune care este forta probei testimoniale in relatia sa cu un inscris. Ne va spune si daca este admisa proba testimoniala si care este puterea ei in disputa cu inscrisul. Un alt aspect este durata de valabilitate a unui act juridic, atunci cand este limitat in timp. Tot sub incidenta acestei legi intra si sanctiunea aplicabila in cazul in care se incalca o conditie de forma.

Curs 9 29.11.2012

Normele aplicabile conditiilor de fond ale actului juridic

NCC dar si Regulamentul Roma I prevad acelasi lucru in principiu si anume ca in ceea ce priveste conditiile de fond se va aplica in primul rand legea aleasa de parti (legea vointei partilor, lex voluntatis). Cu alte cuvinte, pornindu-se de la principiile de baza ale dreptului privat si anume, principiul autonomiei de vointa, se extinde acest principiu si pe taramul dreptului international privat conferinduse libertate deplina partilor in a alege legea pe care o considera cea mai adecvata sa guverneze conditiile de fond ale actului. Daca partile nu sunt suficient de diligente incat sa desemneze aceasta lege, actul juridic va fi plasat in sfera unui anumit sistem de drept dupa anumite criterii obiective. Prin urmare, avem doua situatii. Prima situatie este ca partile aleg legea aplicabila si a doua situatie este cand partile nu aleg legea aplicabila.

48

Drept international privat


Lex voluntatis

Cum am spus deja, lex voluntatis este expresia pe planul dreptului international privat atat a principiului autonomiei de vointa a partilor cat si a principiului libertatii contractuale. Atat timp cat Codul Civil permite partilor in anumite limite sa determine continutul actului juridic, apare normal ca atunci cand actul juridic prezinta un element de extraneitate, sa se permita partilor sa opteze si pentru o lege care sa ii guverneze conditiile. Acest principiu al autonomiei de vointa se aplica atat actelor juridice unilaterale cat si contractelor. Astfel, Noul Cod Civil in alin. 1 al art. 2637 precizeaza ca in ceea ce priveste conditiile de fond ale actului juridic unilateral, acestea sunt stabilite de legea aleasa de catre autorul sau. Pe de alta parte, art. 3 alin. 1 din Roma I arata la randul sau faptul ca un contract este supus legii aleasa prin consens de catre parti. Din punct de vedere teoretic s-a pus problema care ar fi izvorul lui lex voluntatis. Exista o controversa daca lex voluntatis isi are izvorul in ea insasi sau izvorul lui lex voluntatis este legea care permite partilor sa aleaga legea aplicabila. Concluzia normala este ca izvorul vointei partilor deriva din lege deoarece noi spunem ca partile pot sa aleaga legea pentru ca norma conflictuala din sistemul de drept national confera aceasta libertate partilor, trimitand pe taramul dreptului international privat la sistemul de drept pe care partile l-au ales. Un lucru interesant vizeaza modalitatea in care se exprima aceasta optiune a partilor pentru legea aplicabila. Sub acest aspect atat NCC cat si Roma I precizeaza faptul ca alegerea legii aplicabile contractului sau actului juridic trebuie sa fie expresa ori sa rezulte neindoielnic din cuprinsul acesteia sau din circumstante (este teza a doua a alin.1 art. 3 din Roma I, respectiv alin.2 al art. 2637 din NCC). Sub beneficiu istoric, art. 74 din legea 105 spunea exact acelasi lucru. In acest moment in dreptul roman exista doua modalitati prin care partile isi pot exprima vointa in vederea alegerii legii aplicabile. Avem astfel o alegere expresa si o alegere tacita. Alegerea expresa a legii aplicabile se face fie prin inserarea in contracte a unei clauze speciale de alegere, fie printr-un acord separat pe care partile il incheie. Aceasta conventie prin care partile desemneaza expres legea aplicabila contractului, se numeste clauza de alegere (pactum de lege utenda, clauza de electio iuris). Atunci cand aceasta clauza este introdusa in contract, se va pune problema relatiei dintre clauza si contractul principal. In relatia dintre clauza si contractul principal, constatam ca se poate vorbi de o autonomie relativa a clauzei in relatia cu contractul. De aici rezulta pe de o parte ca exista o anumita independenta a clauzei in sensul ca regimul ei juridic sub anumite aspecte difera de 49

Drept international privat


regimul juridic al contractului insusi. Este o autonomie relativa. Exista deci o legatura pe de alta parte intre clauza si contract. Prin urmare, din aceasta idee dubla de autonomie si relativitate se extrag anumite consecinte importante. Pe de o parte, atunci cand vorbim despre legatura dintre clauza si contract, aceasta se exprima in urmatoarele elemente : in primul rand pe planul dreptului international privat, o consecinta consta in faptul ca atat contractul cat si clauza de alegere a legii aplicabile sunt guvernate de aceeasi lege; o a doua consecinta consta in faptul ca anumite cauze de nevalabilitate a contractului vor atrage implicit si nevalabilitatea clauzei de alegere a legii aplicabile. Daca partile sunt incapabile sa incheie contractul intitial, erau implicit incapabile si in ceea ce priveste alegerea legii aplicabile contractului. Pe de alta parte, atunci cand consimtamantul a fost viciat, exista situatii cand aceasta viciere se extinde si asupra clauzei de alegere a legii aplicabile (nulitati convergente). Spre exemplu, violenta. Pe de alta parte, clauza de alegere a legii aplicabile este autonoma fata de contract ceea ce inseamna ca sub anumite aspecte va avea un regim juridic distinct de cel al contractului principal. Sub acest aspect, rezolutiunea sau rezilierea contractului pentru neexecutare nu afecteaza evident valabilitatea clauzei. Sub acest aspect instanta judecatoreasca competenta sa judece un litigiu cu privire la acel contract pe baza legii alese de parti va pronunta daca este cazul rezolutiunea sau rezilierea contractului respectiv. Mai mult decat atat, sunt si anumite cauze de nulitate care nu sunt convergente, in sensul ca afecteaza doar contractul nu si clauza de alegere. De exemplu, necompetenta organului care a intocmit contractul afecteaza doar contractul nu si clauza de alagere. De asemenea, anumite vicii de consimtamant pot sa afecteze contractul dar nu si clauza de alegere a legii aplicabile. Mai mult, in ceea ce priveste autonomia clauzei fata de contract, aceasta rezulta din faptul ca exceptia de ordine publica este diferita in ceea ce priveste contractul respectiv clauza de alegere a legii aplicabile. Alegerea tacita a legii aplicabile se intalneste atunci cand partile nu au ales in mod expres legea ce va guverna fondul actului. Este posibil ca instanta abilitata cu solutionarea unui posibil litigiu sa extraga vointa partilor folosindu-se de anumite elemente subiective. Acestea pot exprima o alegere tacita a legii aplicabile. Pot exista anumiti indici subiectivi intrinseci contractului, anumite elemente pe care judecatorul poate sa le evidentieze din contractul dintre parti. Astfel, utilizarea de catre parti a unor notiuni juridice sau a unor institutii juridice specifice doar unui anumit sistem juridic poate reprezenta un indiciu ca partile au dorit sa localizeze respectivul contract sub incidenta acelui sistem de drept. Un alt indiciu ar putea fi reprezentat de faptul ca partile fac trimitere in contractul respectiv la o uzanta care actioneaza pe teritoriul unui anumit stat. Acest lucru ne-ar putea conduce la ideea ca partile au dorit sa opteze 50

Drept international privat


pentru legea acelui stat. Un indiciu nu foarte puternic ar putea fi si faptul ca partile au inteles sa incheie contractul intr-o anumita limba. De asemenea, alegerea de catre parti a unei instante printr-o clauza compromisorie este doar o prezumtie slaba cu privire la alegerea unui sistem de drept aplicabil acelui contract. Pe langa acesti indici subiectiv, exista si anumite elemente extrinseci contractului care vor rezulta tot din vointa partilor exprimata ulterior incheierii contractului. Spre exemplu, dupa incheierea contractului partile incheie un act aditional in care precizeaza ca acel act va fi guvernat de o anumita lege. Acest lucru poate reprezenta un indiciu ca partile au inteles ca acea lege sa guverneze si contractul principal. In ceea ce priveste intinderea vointei partilor, atat Roma I cat si art. 2637 alin. 3 prevad faptul ca partile pot alege legea aplicabila intregului contract sau numai unei anumite parti a contractului. Rezulta prin urmare ca este posibil ca partile sa aplice legi diferite pentru anumite aspecte ale aceluiasi contract. Aceasta libertate pe care actele acestea normative o confera partilor trebuie insa exercitata cu prudenta pentru a se evita un risc si anume riscul ca solutiile din legile diferite sa fie incompatibile. Regulamentul Roma I dar si NCC ofera posibilitatea partilor ca ulterior incheierii contractului sa hotarasca supunerea acestui contract unei alte legi decat cea stabilita in momentul incheierii contractului cu mentiunea ca legea nou aleasa nu poate aduce atingere validitatii formei contractului si nu poate afecta in mod negativ drepturile tertilor.

Limitele libertatii de alegere a legii aplicabile

In principiu, atat NCC cat si Roma I nu prevad limite ale libertatii de alegere a legii aplicabile, astfel incat partile pot opta in ceea ce priveste legea aplicabila actului juridic pentru legea oricarui stat chiar si pentru o lege care aparent nu are nicio legatura cu acel contract. Totusi exista anumite limite care rezulta din anumite principii de drept. Exista limite generale si limite speciale. Limitele generale sunt date de principiile generale ce rezulta din ordinea publica si frauda la lege. Sub acest aspect, este de retinut faptul ca in acest moment si NCC dar si Roma I fac trimitere atat la ordinea publica a statului membru cat si la dispozitiile imperative ale dreptului Uniunii Europene. Avem si anumite limite speciale care deriva din aplicarea altor reguli de drept. Spre exemplu, partile au optat pentru o lege care anuleaza contractul sau cel putin o parte a acestuia. In aceasta situatie este clar ca partile au optat gresit pentru o anumita lege, astfel incat instanta sesizata va putea inlatura de la aplicare o astfel de lege si va incerca localizarea obiectiva a contractului si plasarea lui sub 51

Drept international privat


incidenta unui alt sistem de drept. Aceasta posibilitate se bazeaza pe principiile generale de interpretare a actului juridic, intentia partilor este interpretata in sensul de a-si produce efectele actul juridic. O alta limita speciala este aceea in care partile opteaza pentru un sistem de drept iar acel sistem de drept nu contine norme juridice care sa reglementeze actul juridic respectiv.

Determinarea legii aplicabile actului juridic dupa criterii obiective

Asa cum am spus deja, daca partile nu au desemnat in mod expres legea aplicabila actului juridic, si mai mult decat atat, nici nu rezulta din elemente intrinseci sau extrinseci contractului o alegere tacita, instanta sesizata va trebui sa procedeze la localizarea contractului in sfera unui sistem de drept pe baza unor criterii obiective. Trebuie retinut faptul ca aceasta localizare obiectiva este intotdeauna subsidiara legii alese de parti deoarece organul de jurisdictie trebuie in principal sa depuna toate diligentele in verificarea faptului ca partile au optat prin acordul lor pentru o anumita lege.

Criteriile de localizare obiectiva

In ceea ce priveste localizarea obiectiva a contractului, exista o diferenta de abordare intre legea 105/1992 si Roma I, desi pe fond solutiile sunt in principal aceleasi. Prin urmare, atat conform legii 105 dar si conform NCC numai in ceea ce priveste actele juridice unilaterale, exista si exista un criteriu principal si mai multe criterii subsidiare. Astfel, criteriul principal : potrivit art. 2638 alin.1 NCC, se precizeaza ca in lipsa alegerii legii aplicabile, se va aplica legea statului cu care actul juridic are legaturile cele mai stranse (art. 77 din legea 105 preciza acelasi lucru in materia contractelor). Aceasta solutie, optiunea pentru legea cu care actul are legaturile cele mai stranse, este o solutie de influenta anglosaxona unde exista o teorie a legii proprii contractului (proper law). Trebuie totusi precizat in legatura cu aceasta lege ca nu exista anumite criterii fixe ci instanta va interpreta ce inseamna legaturile cele mai stranse. Alin. 2 al art. 2638 NCC dar si dispozitia din materia contractelor din legea 105 califica notiunea de legaturile cele mai stranse in felul urmator. Se considera ca legaturile cele mai stranse sunt cu legea statului debitorului prestatiei caracteristice (in materia contractului) sau dupa caz, cu legea statului unde autorul actului are la data incheierii acestuia dupa caz resedinta obisnuita, fondul de comert sau sediul social (in materia actului juridic unilateral). Altfel spus, notiunea de legea statului cu care actul sau contractul ar avea legaturile cele mai stranse se exprima prin notiunea de prestatie caracteristica a 52

Drept international privat


debitorului. Anterior, art. 78 din legea 105 facea un pas in plus, definea notiunea de prestatie caracteristica dupa cum urmeaza : in contractele translative de drepturi reale, cu privire la un bun mobil, prestatia caracteristica era prestatia partii care instraina bunul. Altfel spus, aceste tipuri de contracte se localizau pe baza legii 105/1992 in tara vanzatorului, fiind supuse legii tarii unde vanzatorul isi avea resedinta, fondul de comert sau sediul social. In contractele de locatiune debitorul prestatiei caracteristice era locatorul sau la comodat, comodantul, pentru ca ei sunt cei care pun la dispozitie bunul. Prin urmare contractele de locatiune sau de comodat se localizau obiectiv in tara unde respectivii isi aveau resedinta obsinuita, fondul de comert sau sediul social. In cazul contractului de mandat, de depozit, antrepriza si in general in cazul contractelor de prestari servicii, prestatia caracteristica apartine mandatarului, depozitarului, antreprenorului si in general prestatorului de servicii. Respectivele contracte urmau a fi localizate obiectiv in sfera sistemului de drept unde respectivele parti isi aveau sediul social, resedinta obisnuita sau fondul de comert. In contractele de garantie, de cautiune sau altele similare, prestatia caracteristica apartine garantului, astfel incat contractul se localiza obiectiv in tara acestuia. Exista si o situatie speciala de calificare a legaturilor cele mai stranse in privinta bunurilor imobile in sensul ca legea 105 prevedea ca : contractele referitoare la un drept imobiliar sau drept de folosinta temporar asupra unui imobil, au legaturile cele mai stranse cu legea statului unde imobilul este situat. Acesta era criteriul principal. Criteriul subsidiar era lega locului incheierii contractului. In acest sens art. 2638 alin. 1 teza a doua pentru actul juridic unilateral precum si fostul art. 79 pentru contracte, prevad ca un act juridic care nu poate fi localizat in functie de prestatia caracteristica va fi supus, in ceea ce priveste conditiile de fond, legii locului unde actul juridic a fost intocmit. Se aplica prin urmare lex loci actus sau lex loci contractus. Mai mult, legea 105 proceda si la o calificare a notiunii de loc in care se incheie contractul, dar nu se referea la locul incheierii contractului intre prezenti. Intre absenti,legea 105 preciza ca daca partile se afla in state diferite, contractul se considera incheiat in tara de domiciliu sau de sediu al partii de la care a pornit oferta ferma de a contracta, oferta ce a fost acceptata. Dispozitiile referitoare la actul juridic unilateral sunt cele pe care NCC le-a reglementat. In schimb, in ceea ce priveste obligatiile rezultate din contracte, Roma I in art. 4 alin. 1 indica diferentiat particularizand la fiecare contract in parte legea aplicabila in lipsa alegerii facute de parti. Spre exemplu, contractul de vanzare de bunuri este guvernat de legea tarii unde isi are resedinta obisnuita vanzatorul. Contractului de prestari servicii i se plica legea tarii unde isi are resedinta obisnuita prestatorul de servicii. Contractului de franciza i se aplica legea tarii unde isi are resedinta 53

Drept international privat


obisnuita beneficiarul francizei, contractului de distributie, legea tarii unde isi are resedinta obisnuita distribuitorul. Contractului privind un drept real imobiliar, legea locului unde bunul imobil este situat. Se constata astfel ca desi regulamentul nu prevede expres lucrul acesta, legea aplicabila ne apare de fiecare data ca fiind legea tarii unde isi are resedinta obisnuita debitorul prestatiei caracteristice. Mai mult, chiar in alin. 2 al aceluiasi articol, Roma I arata expres ca in cazul in care unui contract nu ii este aplicabil alin. 1, sau i-ar fi aplicabile mai multe din variantele de la acel alineat, legea aplicabila va fi intotdeauna legea tarii in care isi are resedinta obisnuita partea contractanta care efectueaza prestatia caracteristica. In final, alin. 3 si 4 vorbesc si de legea cu care contractul are legaturile cele mai stranse, lege care devine aplicabila atunci cand, fie din ansamblul circumstantelor cauzei rezulta fara echivoc ca respectivul contract are in mod vadit o legatura mai stransa cu alta lege decat cea care ar fi parut aplicabila, potrivit alin. precedente, fie atunci cand legea aplicabila nu poate fi determinata conform acelorasi dispozitii.

Domeniul de aplicare a legii actului juridic

Fie daca s-a facut o aplicare subiectiva sau obiectiva, este important de retinut care sunt materiile pe care legea actului sau a contractului le va reglementa. In principal vor fi reglementate majoritatea conditiilor de fond. Capacitatea de a contracta nu este supusa legii contractului ci legii personale a cocontractantilor. In ceea ce priveste una din urmatoarele conditii, consimtamantul, legea contractului va fi cea care va stabili care este raportul dintre vointa interna si vointa externa (declarata) , care sunt conditiile consimtamantului, care este mecanismul formarii consimtamantului si care sunt viciile de consimtamant. In ceea ce priveste obiectul, acesta este guvernat de legea contractului, iar cauza precum si modalitatile actului juridic intra de asemenea sub incidenta lui lex contractus. De asemenea, legea contractului ne va indica care sunt efectele contractului, principiile care guverneaza efectele contractului, efectele specifice contractelor sinalagmatice dar si interpretarea contractului. Executarea actului sau contractului poate fi supusa unor legi diferite in sensul ca anumite aspecte ce tin de executare, cum sunt durata in timp a contractului, punerea in intarziere a debitorului, sunt guvernate de legea contractului. Alte aspecte insa care tin tot de executare dar se refera la modul in care se executa vor fi supuse legii locului de executare (lex loci executionis). Intra in aceasta categorie modalitatile si formele concrete de executare, masurile luate de creditori pentru preintampinarea nexecutarii obligatiei de catre debitor, receptia cantitativa si calitativa a marfii.

54

Drept international privat


Tot sub incidenta lui lex contractus intra si drepturile creditorilor asupra patrimoniului debitorului, intrand aici si actiunea oblica, actiunea pauliana, actiunea in declararea simulatiei. Masurile pentru conservarea patrimoniului debtitorului sunt supuse regulii legii creantei ocrotite, iar atunci cand acea creanta isi are izvorul intr-un contract, legea aplicabila este legea contractului. Tot legea contractului guverneaza si raspunderea contractuala cu toate aspectele sale : conditiile raspunderii, consecintele neexecutarii contractului, regimul fortei majore si a altor cauze exoneratoare de raspundere, evaluarea prejudiciului, regimul daunelor, dobanzilor, clauzei penale si orice conventie asupra raspunderii. Tot in domeniul legii contractului intra si stingerea obligatiilor contractule, modurile de stingere si regimul lor juridic. In ceea ce priveste nulitatea contractului, aceasta fiind consecinta unor conditii de forma sau fond, va fi supusa legii care guverna conditiile de fond si de forma ale contractului. In legea respectiva vom observa care sunt cauzele de nulitate, sfera persoanelor care pot invoca nulitatea, cat timp poate fi invocata nulitatea, posibilitatea acoperirii nulitatii, efectele nulitatii.

Curs 10 06.12.2012

{In ceea ce priveste succesiunile, exista Regulamentul UE nr. 650/2012 care se aplica de la 17 august 2015. In acest moment Regulamentul nu este aplicabil. Se numeste Regulamentul privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti si acceptarea si executarea actelor autentice in materie de succesiuni si privind creearea unui certificat european de mostenitor. In acest Regulament avem art. 20 din Cap. III care se numeste Legea aplicabila. Acest articol prevede ca orice lege mentionata in prezentul regulament se aplica indiferent daca este sau nu legea unui stat membru. Regulamentul acesta este astfel cu aplicare universala. Art. 21 prevede ca norma generala ca sub rezerva cazului in care prezentul regulament cuprinde dispozitii contrare, legea aplicabila succesiunii in ansamblul sau este cea a statului in care defunctul isi avea resedinta obisnuita in momentul decesului. Alin. 2 al aceluiasi articol spune ca in cazul in care, cu titlu de exceptie, toate circumstantele cazului indica in mod clar ca in momentul decesului defunctul avea in mod evident o legatura mai stransa cu un alt stat decat statul a carui lege ar fi aplicabila in temeiul alin. 1, legea aplicabila succesiunii este legea acelui stat. Art. 22 spune ca o persoana poate sa aleaga ca legea care sa se aplice succesiunii sale in ansamblul sau sa fie legea statului a carui cetatenie o detine in momentul alegerii legii sau la data decesului. Art. 30 prevede ca in cazul in care legea statului in care sunt situate anumite bunuri imobile, aumite intreprinderi sau alte categorii speciale de bunuri, contine norme 55

Drept international privat


speciale care din motive economice, familiale sau sociale stabilesc restrictii privind succesiunile, sau care afecteaza succesiunile in ceea ce priveste acele bunuri, acele norme speciale se aplica succesiunii in masura in care in temeiul legii acelui stat respectivele norme sunt aplicabile indiferent de legea aplicabila succesiunii. Trebuie sa retinem ca atata timp cat exista anumite dispozitii in materia imobilelor, sub acele aspecte legea locului unde se afla acele imobile va guverna legea aplicabila.}

Normele conflictuale privind faptele juridice ilicite

Sub acest aspect NCC prin art. 2641 alin.1 trimite la dispozitiile dreptului UE. In acest domeniu a devenit aplicabil odata cu aderarea Romaniei la UE, Regulamentul nr. 864/2007 privind legea aplicabila obligatiilor necontractuale (Roma II). Ca regula generala, art. 4 alin. 1 din acest regulament prevede ca legea aplicabila unei obligatii rezultate dintr-un fapt juridic ilicit este legea tarii in care s-a produs prejudiciul (lex loci lesionis) indiferent de locul in care s-a savarsit faptul cauzator de prejudicii si indiferent de tara/tarile in care se manifesta efectele indirecte ale respectivului fapt. Daca insa victima faptul ilicit si faptuitorul isi au resedintele obisnuite in aceeasi tara, se va aplica legea respective tari. Regulamentul mai face un pas si spune ca exista si o a treia posibilitate in sensul ca atunci cand din toate circumstantele referitoare la caz rezulta ca fapta ilicita are o legatura mai stransa cu o alta tara decat cele prevazute anterior se va aplica respectiva lege. Elementul de extraneitate care confera raportului juridic acest caracter de drept international privat ar cam trebui sa fie altul decat locul savarsirii delictului sau producerii prejudiciului si este de regula dat de cetatenia, domiciliul, resedinta faptuitorului sau dupa caz victimei.

Domeniul de aplicare a legii faptului juridic ilicit

Vor fi supuse legii delictului urmatoarele aspecte : conditiile raspunderii civile delictuale (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate). In ceea ce priveste fapta ilicita, legea delictului stabileste ce fapte au sau nu au caracter ilicit, cum se probeaza fapta ilicita, care sunt cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei, in ceea ce priveste vinovatia si capacitatea delictuala ce inseamna vinovatia, proba vinovatei (daca vinovatia trebuie probata sau este prezumata) precum si formele si gradele vinovatiei. Aceeasi lege ne va vorbi despre capacitatea delictuala si ne va spune de asemenea care sunt cazurile de

56

Drept international privat


limitare sau de exonerare de raspundere precum si aspecte ce tin de impartirea raspunderii intre autor si victima. Sub aspectul prejudiciului, legea va stabili in ce masura este necesara existenta unui prejudiciu ca o conditie a raspunderii si intinderea raspunderii. Ne va vorbi aceeasi lege despre natura daunelor care dau loc la reparatie (daca se au in vedere atat prejudiciile materiale cat si cele morale). Tot legea delictului ne va preciza care este intinderea reparatiei si sub acest aspect ne va spune daca reparatia este integrala (pentru paguba efectiv suferita si pentru beneficiul nerealizat) sau este numai partiala. Ne va spune deasemenea daca se acopera numai daunele directe sau si cele indirecte, daunele previzibile si cele imprevizibile. De asemenea, aceasta lege trebuie sa ne indice care sunt modalitatile reparatiei (in natura sau prin echivalent), ne va spune care sunt persoanele indreptatite sa obtina reparatia, ne va preciza cum se transmite dreptul la reparatie si va trebui sa vorbeasca si despre cauzele de limitare sau de exonerare de raspundere care vizeaza prejudiciul. In ceea ce priveste legatura de cauzalitate, tot legea delictului ne va spune care sunt conditiile privind existenta acelei legaturi de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul invocat. Tot in acest domeniu al raspunderii civile delictuale, odata cu aparitia in sistemul de drept romanesc a unei noi institutii juridice, si anume institutia raspunderii pentru atingeri aduse personalitatii, s-a pus problema care este legea aplicabila acestei institutii. In acest sens, art. 2642 alin. 1 precizeaza ca pretentiile de reparatie intemeiate pe o atingere adusa vietii private sau personalitatii inclusiv prin mass-media sau orice alt mijloc public de informare, sunt carmuite, la alegerea persoanei lezate, de urmatoarele : legea statului resedintei sale obisnuite, legea statului in care s-a produs rezultatul pagubitor, legea statului in care autorul daunei isi are resedinta obsinuita ori sediul social. Alin. 2 al aceluiasi articol precizeaza ca in cazurile prevazute la a) si b) se cere si conditia ca autorul daunei sa fi trebuit in mod rezonabil sa se astepte ca efectele atingerii aduse personalitatii sa se produca si in unul dintre acele doua state (legea resedintei obisnuite a persoanei lezate sau legea locului unde s-a produs prejudiciul). Alin. 3 vorbeste despre dreptul la replica impotriva atingerii aduse personalitatii care este supus legii statului in care a aparut publicatia sau de unde s-a difuzat emisiunea.

Normele conflictuale din materia dreptului familiei

NCC are si un Capitol II intitulat Familia.

57

Drept international privat


Casatoria

Legea aplicabila casatoriei vizeaza trei mari aspecte. Ne intereseaza incheierea casatoriei, efectele casatoriei ( relatiile personale si patrimoniale dintre soti) si divortul.

Legea aplicabila incheierii casatoriei

Conditiile de fond

Conditiile de fond pentru incheierea valabila a casatoriei sunt determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti la momentul celebrarii acesteia (art. 2586 alin.1). Aici, prin lege nationala, legiuitorul a inteles inca sa faca trimitere la legea personala care inca este legea cetateniei asa cum este reglementata in materia starii civile a persoanei fizice. Exista si o situatie speciala si anume daca legea straina a unuia dintre viitorii soti prevede un impediment la casatorie, care potrivit dreptului roman este incompatibil cu libertatea de a incheia o casatorie, acel impediment va fi inlaturat daca unul din viitorii soti este cetatean roman si casatoria se incheie in Romania ( este o norma de ordine publica cu caracter national).

Conditiile de forma

Potrivit art. 2587, forma incheierii casatoriei este supusa legii statului pe al carui teritoriu se celebreaza (locus regit actum). Casatoria care se incheie in fata centrului diplomatic sau consular al Romaniei din strainatate este supusa legii romanesti. Legea 105/1992 in art. 19 alin. 2 prevedea asanumita norma de aplicatie imediata potrivit careia casatoria unui cetatean roman aflat in strainatate putea fi incheiata doar in fata autoritatilor de stat competente ori in fata agentilor diplomatici sau functionarilor consulari fie ai Romaniei fie ai statului celuilalt viitor sot. Aceasta norma era o norma materiala (de aplicatie imediata) pentru ca stabilea in mod concret autoritatea competenta sa oficieze casatoria unui cetatean roman in strainatate. Casatoria reprezentand un raport de drept international privat, rezolvarea conflictului de legi prin indicarea legii care guverneaza forma trebuia realizata de catre norma conflictuala a instantei sesizate cu incheierea respectivei casatorii. Prin urmare, cum casatoria se incheia in strainatate, normele conflictuale erau cele din strainatate. Aceste norme erau cele care indicau norma materiala ce urma sa 58

Drept international privat


guverneze forma incheierii casatoriei. Cu toate acestea insa, legiuitorul roman de la 1992 considera casatoria unui cetatean roman in strainatate drept o problema de maxima importanta si prin urmare a reglementat-o printr-o norma materiala directa, norma ce se aplica cu prioritate fata de normele conflictuale. Aceasta norma de aplicatie imediata impiedica o casatorie confesionala incheiata de un cetatean roman in strainatate. In consecinta, prin faptul ca legiuitorul roman de la 2011 nu a mai introdus aceasta reglementare, a inteles sa acorde libertatea cetateanului roman de a incheia o casatorie in strainatate in oricare din formele prevazute de legislatia statului respectiv.

Efectele casatoriei

In ceea ce priveste efectele casatoriei, legiuitorul roman realizeaza o schimbare fata de vechea reglementare din legea 105. Art. 20 din legea 105 stabilea ca relatiile personale si patrimoniale dintre soti urmau a fi supuse urmatoarelor legi in scara. In primul rand, urma sa fie supuse legii nationale comune a sotilor. In al doilea rand, in lipsa cetateniei comune, urma a se aplica legea domiciliului comun. Cele doua legi, legea nationala (cetateniei) si legea domiciliului continuau sa reglementeze efectele casatoriei si in cazul in care unul din soti isi schimba dupa caz cetatenia sau domiciliul. A treia lege era legea resedintei comune. In sfarsit, daca nu aveau nici macar o resedinta comuna, urma a se aplica legea statului cu care sotii intretineau in comun legaturile cele mai stranse. NCC in art. 2589 schimba ordinea legilor ce ar urma sa guverneze efectele casatoriei. Astfel, potrivit noii reglementari, efectele vor fi guvernate in principiu de legea resedintei obisnuite a sotilor, iar in lipsa, de legea cetateniei comune a sotilor si in final, in lipsa cetateniei comune, se aplica legea statului pe teritoriul caruia casatoria a fost celebrata. Dar, avand in vedere faptul ca NCC in partea dedicata dreptului familiei reglementeaza regimurile matrimoniale, alin. 2 al aceluiasi art. 2589 arata ca oricare dintre cele trei legi enumarate mai sus se va aplica atat efectelor personale cat si efectelor patrimoniale ale casatoriei pe care aceasta lege le reglementeaza si de la care sotii nu pot deroga indiferent de regimul matrimonial ales de acestia. Pe cale de exceptie, drepturile sotilor asupra locuintei familiei precum si regimul juridic al unor acte juridice asupra acestei locuinte sunt supuse legii locului unde aceasta este situata. Vorbind despre efectele casatoriei am atins si problema regimurilor matrimoniale. Se pune problema care va fi legea ce urmeaza sa guverneze regimul matrimonial, fiind o problema unde manifestarea de vointa a partilor sta la baza optiunii pentru una din variantele de regim matrimonial. Apare fireasca si reglementarea libertatii de alegere de catre soti a legii care sa le guverneze regimul 59

Drept international privat


matrimonial. Conform art. 2590 sotii pot opta pentru mai multe legi. In primul rand, legea statului pe teritoriul caruia unul dintre soti isi are resedinta obisnuita la data alegerii. A doua varianta este legea statului a carui cetatenie o are oricare dintre ei la data alegerii. Pot sa opteze de asemenea pentru legea statului unde isi stabilesc prima resedinta obisnuita comuna dupa celebrarea casatoriei. Conventia prin care sotii opteaza pentru o anumita lege aplicabila regimului matrimonial (conventia de alegere a legii aplicabile) se poate incheia fie inainte de celebrarea casatoriei, fie la momentul incheierii casatoriei fie in timpul casatoriei. Forma pe care conventia de alegere a legii aplicabile trebuie sa o indeplineasca va fi stabilita de legea aleasa pentru a guverna regimul matrimonial sau de legea locului incheierii conventiei de alegere. Se constata prin urmare aceeasi tendinta a legiuitorului roman, manifestata si in materia actelor juridice, ca sub aspect formal sa se ofere variante alternative in scopul conservarii valabilitatii respectivei conventii. In toate cazurile, alegerea legii aplicabile trebuie sa fie expresa si constatata printr-un inscris semnat si datat de soti sau sa rezulte in mod neindoielnic din clauzele unei conventii matrimoniale. Cand legea romana este aplicabila, trebuie respectate exigentele de forma stabilite de aceasta pentru validitatea conventiei matrimoniale. Sotii pot alege oricand o alta lege aplicabila regimului matrimonial cu respectarea conditiilor prevazute anterior. Legea noua produce efecte numai pentru viitor daca sotii nu au dispus altfel si nu poate prejudicia in niciun caz drepturile tertilor. Daca partile nu au ales legea aplicabila regimului lor matrimonial, va avea loc o localizarea obiectiva a acesteia astfel incat aceasta va urma a fi supusa legii aplicabile efectelor generale ale casatoriei. Legea aplicabila regimului matrimonial va reglementa : conditiile de validitate a conventiei privind alegerea legii aplicabile cu exceptia capacitatii, admisibilitatea acestei conventii, limitele alegerii regimului matrimonial, posibilitatea schimbarii regimului matrimonial si efectele acestei schimbari, continutul patrimoniului fiecaruia dintre soti, drepturile sotilor asupra bunurilor, precum si regimul datoriilor sotilor. Ne va vorbi si despre incetarea si lichidarea regimului matrimonial precum si despre regulile privind impartirea bunurilor comune. Cu toate acestea, formarea loturilor si atribuirea lor sunt supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului. O alta problema este care este legea aplicabila conditiilor de forma ale conventiei matrimoniale. Conform art. 2594, conditiile de forma cerute pentru incheierea conventiei matrimoniale sunt cele prevazute de legea aplicabila regimului matrimonial sau cele prevazute de legea locului unde aceasta se incheie. Masurile de publicitate si opozabilitate a regimului matrimonial fata de terti sunt supuse legii aplicabile regimului matrimonial. Cu toate acestea, atunci cand la data nasterii raportului juridic dintre un sot si un tert acestia aveau resedinta obisnuita pe teritoriul aceluiasi stat, este aplicabila legea acestui 60

Drept international privat


stat cu exceptia urmatoarelor cazuri : au fost indeplinite conditiile de publicitate sau de inregistrare prevazute de legea aplicabila regimului matrimonial, tertul cunostea la data nasterii raportului juridic regimul matrimonial sau l-a ignorat cu imprudenta din partea sa, au fost respectate regulile de publicitate imobiliara prevazute de legea statului pe teritoriul caruia este situat imobilul. Tot pe acest taram al casatoriei exista in materia dreptului civil o reglementare ce intereseaza si dreptul international privat, art. 277 intitulat interzicerea sau echivalarea unor forme de convietuire cu casatoria. Potrivit acestui text de lege, alin. 1 spune ca este interzisa casatoria dintre persoane de acelasi sex. Alin. 2 spune ca casatoriile dintre persoane de acelasi sex incheiate sau contractate in strainatate, fie de cetateni romani, fie de cetateni straini, nu sunt recunoscute in Romania. Alin. 3 spune ca parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelasi sex incheiate sau contractate in strainatate fie de cetateni romani fie de cetateni straini nu sunt recunoscute in Romania. Alin. 4 spune ca dispozitiile legale privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor Statelor membre ale UE si Spatiului Economic European raman aplicabile. Alin. 2 se refera la conflictul de legi in timp si spatiu. Se pune problema recunoasterii efectelor unui raport juridic nascut in strainatate. Trebuie sa avem in vedere doua situatii : casatorii incheiate fie de cetateni romani fie de cetateni straini. Daca in ceea ce priveste incheierea unui casatorii intre persoane de acelasi sex, romani aflati in strainatate, am putea fi de acord, in perspectiva alin. 1 in ceea ce priveste persoanele din strainatate putem avea interpretari diferite. Putem spune ca am putea invoca ordinea publica in ceea ce priveste efectele casatoriei. Alin. 3 se refera la o institutie necunoscuta in dreptul roman. Legiuitorul roman interzice recunoasterea efectelor unui asemenea parteneriat incheiat atat intre persoane de sex diferit cat si intre persoane de acelasi sex.

Divortul

Tendinta manifestata in NCC de a se face cat mai accesibil divortul prin liberalizarea formelor pe care le au la dispozitie partile pentru desfacerea casatoriei se constata si pe planul dreptului international privat roman prin faptul ca vechea dispozitie a legii 105/1992 care stabilea ca divortul va fi guvernat de legea care reglementa efectele casatoriei, a fost inlocuita cu o dispozitie noua care permite partilor sa aleaga legea care sa le guverneze divortul. In acest sens avem art. 2597 NCC. Astfel, acum sotii pot alege una din urmatoarele legi pentru a le guverna divortul : legea statului unde isi au resedinta obisnuita la data manifestarii acestui acord, legea statului ultimei resedinte obisnuite a partilor daca cel putin unul din ei locuieste acolo la data conventiei de alegere a legii aplicabile, legea statului a carui 61

Drept international privat


cetatenie o are unul din soti. Pot sa opteze chiar si pentru legea statului pe al carui teritoriu sotii au locuit cel putin trei ani. Partile pot sa isi manifeste acest acord de vointa sau sa il modifice pana la data sesizarii autoritatii competente sa pronunte divortul. Totusi, atunci cand divortul este dedus in fata unei instante judecatoresti, aceasta poate sa ia act de vointa partilor privind alegerea legii aplicabile pana la primul termen de judecata la care partile au fost legal citate. In cazul in care partile nu isi manifesta acordul de vointa in vederea stabilirii legii ce ar urma sa le guverneze divortul, NCC procedeaza la o localizare obiectiva a acestei legi. Prin urmare, legile care vor guverna divortul sunt tot cele patru pentru care partile puteau opta doar ca in cazul localizarii obiective, acestea urmeaza a fi aplicate in scara, fiecare din ele dobandind vocatie de aplicare in cazul in care nu se indplinesc conditiile din anterioara lege. Acest lucru este prevazut in art. 2600 alin. 1. Alin. 2 al aceluiasi art. introduce si anumite aspecte ce tin de ordinea publica de drept international privat roman in sensul ca atunci cand legea ce urmeaza a guverna divortul fie ca urmare a alegerii de catre parti fie pe baza localizarii obiective, fie nu permite divortul fie il admite in conditii deosebit de restrictive. Daca unul din soti este, la data cererii de divort, cetatean roman, legea straina este inlocuita in aplicare cu legea romana.

Curs 11 13.12.2012

Mai mult, art. 2601 din NCC introduce si o institutie noua pe care vechea lege 105/1992 nu o cunostea si anume, introduce institutia divortului prin denuntare unilaterala. Problema este ca aceasta modalitate la care face referire articolul nu este reglementata in dreptul intern roman deoarece ar fi discriminatorie pentru femeia romana care nu ar putea beneficia de aceasta prevedere. Articolul se numeste recunoasterea divortului prin denuntare unilaterala. El instituie in principal o regula in sensul ca un act intocmit in strainatate prin care se manifesta vointa unilaterala a barbatului de a desface casatoria fara ca respectiva lege sa confere acelasi drept femeii nu va fi recunoscut in Romania. Pe cale de exceptie, un asemenea act va fi recunoscut totusi daca sunt indeplinite cumulativ anumite conditii si anume : actul sa fi respectat toate conditiile prevazute de legea sub incidenta careia s-a nascut, femeia sa fi acceptat in mod liber, neechivoc, aceasta modalitate de desfacere a casatoriei si sa nu existe niciun alt motiv de refuz al recunoasterii pe teritoriul Romaniei a hotararii de desfacere a casatoriei in aceasta modalitate. Asa cum am spus, a devenit o obisnuinta la nivel european in a se incerca crearea de acte normative care pe taramul dreptului international privat sa unifice normele conflictuale din diferite domenii specifice. Si in ceea ce priveste divortul s-a reusit redactarea unui nou regulament, respectiv 62

Drept international privat


Regulamentul nr. 1259/2010 de punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in domeniul legii aplicabile divortului si separarii de corp (Regulamentul Roma III). Foarte important de observat este faptul ca dispozitiile din acest regulament european reitereaza de fapt dispozitiile deja prezentate din NCC in sensul ca NCC a preluat dispozitiile din proiectul care a stat la baza regulamentului putin mai inainte citat. Si regulamentul da prioritate autonomiei de vointa a partilor in a opta pentru una din legile pe care deja le-am prezentat iar in lipsa manifestarii de vointa a partilor si regulamentul realizeaza aceeasi localizare obiectiva. Regulamentul introduce pe taramul dreptului international privat prin intermediul art. 11 o noutate in sensul ca exclude retrimiterea in acest domeniu al legii care guverneaza divortul. Trimiterea facuta de norma conflictuala se considera ca fiind adresata doar normelor materiale din acel sistem de drept.

Filiatia

In aceasta materie ne intereseaza legea aplicabila filiatiei copilului din casatorie si din afara casatoriei. Filiatia copilului din casatorie se stabileste potrivit legii care la data nasterii copilului carmuieste efectele casatoriei parintilor lui (art. 2603 alin.1 NCC). Daca inainte de nasterea copilului casatoria parintilor a incetat sau a fost desfacuta, se aplica legea care la data incetarii sau desfacerii casatoriei ii carmuia efectele. Domeniul legii filiaitiei din casatorie : tagaduirea paternitatii, dobandirea numelui copilului din casatorie si raporturile dintre parinti si copii inclusiv obligatia parintilor de a intretine si educa copilul precum si de a ii administra bunurile personale. In ceea ce priveste filiatia copilului din afara casatoriei, aceasta este supusa legii nationale a copilului de la data nasterii sale. Daca copilul la data nasterii sale are mai multe cetatenii, dintre care una este romana, i se va aplica legea romana. Daca insa are mai multe cetatenii si niciuna romana i se va aplica legea cea mai favorabila. Domeniul legii filiatiei copilului din afara casatoriei : recunoasterea si efectele filiatiei, contestatia recunoasterii de filiatie, actiunea in stabilirea paternitatii si raporturile dintre parinti si copii, inclusiv obligatia parintilor de a il intretine pe copil, de a il educa si de a ii administra bunurile personale.

63

Drept international privat


Adoptia

Isi gaseste reglementarea in art. 2607-2610 ale NCC. In ceea ce priveste adoptia, ea trebuie analizata sub urmatoarele aspecte : conditiile de forma necesare pentru incheierea valabila, conditiile de fond, efectele pe care le genereaza si nulitatea adoptiei. In ceea ce priveste forma necesara incheierii adoptiei, aceasta trebuie sa se supuna legii statului pe teritoriul caruia adoptia s-a incheiat. Daca, in ceea ce priveste forma lucrurile sunt simple, in ceea ce priveste conditiile de fond ale adoptiei, NCC in art. 2607 arata ca se vor aplica cumulativ legea nationala a adoptatorului si legea nationala a persoanei adoptate. Este foarte important de retinut faptul ca atat adoptatorul cat si persoana adoptata trebuie sa respecte toate dispozitiile obligatorii din cele doua legi. Scopul acestei reglementari, desi pare foarte impovaratoare, este acela de a proteja cat mai puternic persoana adoptata. Acest scop deriva din natura institutiei adoptiei, aceea de a crea o protectie sporita a unui copil, copil caruia trebuie sa i se stabileasca o relatie cat mai naturala cu noua familie. In situatia in care adoptia se realizeaza de catre doi soti, conditiile de fond pe care acestia trebuie sa le indeplineasca pentru a putea adopta sunt cele prevazute de legea care guverneaza efectele casatoriei lor. Acelasi lucru se intampla si atunci cand unul din soti adopta copilul celuilalt. In ceea ce priveste efectele adoptiei, acestea vor fi stabilite de legea nationala a adoptatorului. Daca adoptia este realizata de ambii soti, se va aplica in mod corespunzator legea care guverneaza efectele casatoriei lor. Desfacerea adoptiei, fiind un efect al nerespectarii drepturilor si obligatiilor dintre partile la raporturile juridice rezultate din adoptie, urmeaza sa fie guvernata de aceeasi lege care guverneaza efectele adoptiei. In ceea ce priveste nulitatea adoptiei, aceasta intervenind tocmai ca urmare a nerespectarii fie a conditiilor de forma fie a conditiilor de fond necesare pentru incheierea valabila a adoptiei, va fi guvernata dupa caz, fie de legea locului incheierii adoptiei pentru cauzele de nulitate ce tin de forma fie de cele doua legei cumulative, cand nu s-au respectat conditiile de fond.

Obligatia de intretinere

In ceea ce priveste aceasta institutie, NCC in art. 2612 precizeaza ca legea aplicabila obligatiei de intretinere se determina potrivit reglementarilor dreptului Uniunii Europene. Exista un regulament european care poarta numarul 4/2009 privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor si cooperarea in materie de obligatii de intretinere. 64

Drept international privat


Domeniul de aplicare al acestui regulament vizeaza obligatiile de intretinere care decurg dintr-o relatie de familie, rudenie, casatorie sau alianta. Acest regulament vizeaza statele parti la Conventia de la Haga din 2007 privind obtinerea pensiei de intretinere in strainatate pentru copii si alti membri ai familiei in masura in care Conventia se aplica relatiilor dintre comunitate si statul respectiv. Mai mult, conform art. 15 din Regulament, legea aplicabila obligatiilor de intretinere se stabileste in conformitate cu protocolul de la Haga din 2007 privind legea aplicabila obligatiilor de intretinere in statele membre care au obligatii in temeiul actului respectiv. Asa cum reiese din chiar titlul regulamentului, el se situeaza mai ales pe taramul procesului civil international stabilind in principiu competenta instantelor in ceea ce priveste actiunile introduse in vederea obtinerii unei pensii de intretinere dupa caz de catre copil, de catre unul din soti in urma divortului sau de catre alte persoane carora li s-ar cuveni o asemenea pensie si procedura de recunoastere si executare a unei hotarari judecatoresti pronuntate in materie. In principiu, din cuprinsul acestor acte normative aplicabile in materia obligatiei de intretinere, se observa tendinta clara de a se proteja interesele creditorului obligatiei de intretinere. In ceea ce priveste legea aplicabila insa, avem regula generala prevazuta la art. 3 alin. 1 din protocolul de la Haga care stabileste ca obligatiile de intretinere sunt reglementate de legislatia statului in care creditorul isi are resedinta obisnuita. Reglementarea internationala insista ca resedinta obisnuita sa reprezinte punctul de legatura in acest domeniu, ea fiind mult mai flexibila si prin urmare in consonanta cu interesul protejarii creditorului obligatiei de intretinere.

Legea aplicabila situatiilor comerciale

Legea aplicabila falimentului

Si in acest domeniu exista un regulament european CE 1346/2000 privind insolventa. Potrivit acestui regulament, insolventei ii este aplicabila legea tarii unde s-a deschis procedura insolventei. Aceasta lege determina in principiu toate etapele specifice procedurii insolventei incepand cu declansarea acesteia, desfasurarea efectiva a procedurii si inchiderea acestei proceduri. Intra in domeniul de aplicare al legii falimentului aspecte cum ar fi conditiile cerute pentru ca o persoana sa fie declarata in faliment, criteriul de fond care justifica falimentul (incetarea de fapt a platilor), masurile prealabile declansarii procedurii, persoanele care pot declansa procedura falimentului, persoanele care sunt implicate in procedura falimentului, efectele falimentului asupra 65

Drept international privat


capacitatii de exercitiu a debitorului, efectele falimentului asupra drepturilor creditorului cu privire la bunurile debitorului si cu privire la actele juridice incheiate de debitor, efectele lichidarii, aspecte ce tin de raspunderea membrilor din organele de conducere ale persoanei juridice falite pentru starea de faliment.

Legea aplicabila contractului de munca

Ca regula, contractul individual de munca va fi guvernat de legea convenita de parti. Acest lucru se regaseste in regulamentul 593/2008, aplicabil obligatiilor contractuale. In cazul in care partile nu opteaza pentru o lege care sa guverneze contractul de munca, art.8 alin.2 din acelasi regulament prevede faptul ca un contract individual de munca va fi supus legii statului pe al carui teritoriu salariatul isi indeplineste in mod obisnuit munca chiar daca este detasat temporar in alt stat. In situatia in care legea aplicabila nu poate fi determinata in modul aratat mai sus, se va aplica legea tarii in care isi are sediul unitatea anagajatoare. In sfarsit, alin. al 4-lea al aceluiasi articol face si o trimitere la legea cu care contractul are legaturile cele mai stranse atunci cand din circumstantele de ansamblu ale cauzei ar rezulta ca legea apartine unui alt sistem de drept decat cele deja aratate. Prin urmare, atunci cand partile nu au optat pentru o lege si se trece la localizarea obiectiva a contractului, identificarea legii aplicabile difera in functie de locul in care anagajatul isi indeplineste munca cu o distinctie. In cazul in care salariatul isi indeplineste munca in mod obisnuit pe teritoriul unui singur stat, se va aplica legea statului respectiv (legea locului de executare a muncii, lex loci laboris). In al doilea rand, daca salariatul isi indeplineste munca pe teritoriul mai multor state, contractul de munca va fi reglementat de legea statului pe al carui teritoriu se afla sediul intreprinderii anagajatoare. Se va aplica lex societatis a angajatorului. In sfarsit, regulamentul creeaza si posibilitatea de a deveni aplicabila contractului de munca legea statului cu care acel contract are legaturile cele mai stranse. In domeniul legii contractului de munca intra efectele contractului de munca, felul muncii si modalitatile de realizare, cuantumul si modalitatile de plata a salariului, durata contractului, executarea contractului, suspendarea sau modificarea contractului, incetarea contractului si raspunderea materiala a salariatilor.

66

Drept international privat


Norme de procedura in materia dreptului international privat - Procesul civil international

In legatura cu procesul civil international intereseaza competenta jurisdictionala, legea aplicabila procedurii, conditia juridica a strainului ca parte in proces, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti si arbitrale straine in Romania. In momentul de fata actele normative in materie sunt urmatoarele : pe de o parte avem Regulamentul 44/2001 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala (spre deosebire de Regulamentele Roma I, II, III care se refereau la norme conflictuale, acest regulament care se refera la o procedura, domeniul lui de aplicare din punct de vedere personal este mult mai restrans, aplicandu-se numai in ceea ce priveste litigiile dintre subiecte de drept privat din state ale Uniunii Europene. Pentru orice alt tip de litigiu cu element de extraneitate nascut intre subiecte de drept din Romania si subiecte de drept din state nemembre, aplicabila in continuare in acest moment este legea 105/1992 cu aspectele finale si vor deveni aplicabile odata cu aplicarea NCPC dispozitiile din Cartea VI-a a acestuia). In paralel cu regulamentul 44/2001 alte regulamente europene vizeaza anumite probleme de proces civil pe diferite domenii ale dreptului privat (Spre exemplu, Regulamentul 4/2009 privind comeptenta, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor in materie de obligatie de intretinere, Regulamentul 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala).

Competenta instantelor romane

Legea 105/1992 spune ca instantele judecatoresti romane sunt competente sa solutioneze procesele dintre o parte straina si una romana. Dar, sunt competente in anumite situatii sa judece inclusiv procese dintre straini persoane fizice si juridice. Din punct de vedere al competentei rationae personae instantele judecatoresti romane sunt competente daca : paratul sau unul din parati isi are domiciliul, resedinta sau fondul de comert in Romania. Daca paratul din strainatate nu are domiciliul cunoscut, cererea se introduce la instanta domiciliului sau resesdintei reclamantului din tara sediul paratului, persoana juridica, se afla in Romania. In sensul acesta persoana juridica straina este socotita potrivit legii 105 cu sediul in Romania si in cazul in care are pe teritoriul tarii o filiala, o sucursala, o agentie sau o reprezentanta. reclamantul din cererea de pensie de intretinere are domiciliul in Romania 67

Drept international privat


locul unde au luat nastere sau trebuie executata fie chiar in parte o obligatie izvorata dintr-un contract, daca acest loc se afla in Romania locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii extracontractuale sau efectele sale se afla in Romania statia feroviara sau rutiera precum si portul sau aeroportul de incarcare sau de descarcare a pasgerilor sau marfii transportate se afla in Romania bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afla in Romania ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri ramase de la acesta se afla in Romania imobilul la care se refera cererea se afla in Romania

Curs 12 20.12.2012

Competenta rationae materiae a instantelor romane in conformitate cu L105/1992

Instantele romane sunt competente sa judece urmatoarele tipuri de procese:

procese dintre persoane cu domiciliul in strainatate referitoare la acte sau fapte de stare civila inregistrate in Romania daca cel putin una din parti este cetatean roman

procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului cetatean roman cu domiciliul in strainatate

declararea mortii prezumate a unui cetatean roman chiar daca el se afla in strainatate la data cand a intervenit disparitia

procese privitoare la ocrotirea in strainatate a proprietatii intelectuale a unei persoane domiciliate in Romania, cetatean roman sau strain fara cetatenie, daca prin conventia partilor nu s-a stabilit o alta competenta

procese dintre straini daca acestia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune in legatura cu bunuri sau interese ale persoanelor din Romania

procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave precum si cele referitoare la asistenta sau salvarea unor persoane sau unor bunuri in marea libera ori intr-un spatiu nesupus suveranitatii vreunui stat daca nava sau aeronava are nationalitate romana, locul de destinatie sau primul port sau aeroport unde nava sau aeronava au ajuns se gaseste pe teritoriul Romaniei,

68

Drept international privat


nava sau aeronava a fost sechestrata in Romania, paratul are domiciliul sau resedinta in Romania falimentul sau orice procedura judiciara privind incetarea platilor in cazul unei societati comerciale straine cu sediul in Romania orice alte procese prevazute de lege

Legea 105 stabileste ca instantele romane sunt competente exclusiv sa judece anumite tipuri de raporturi juridice :

acte de stare civila intocmite in Romania si care se refera la persoane domiciliate in Romania, cetateni romani sau straini fara cetatenie

incuviintarea adoptiei daca cel ce urmeaza a fi adoptat are domiciliul in Romania si este cetatean roman sau strain fara cetatenie

tutela si curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate in Romania punerea sub interdictie a unei persoane care are domiciliul in Romania desfacerea, anularea sau nulitatea casatoriei precum si alte litigii dintre soti, cu exceptia celor privind imobile situate in strainatate daca la data cererii ambii soti domiciliaza in Romania, iar cel putin unul dintre ei este cetatean roman sau strain fara cetatenie

mostenirea lasata de o persoana care a avut ultimul domciliu in Romania imobilele situate pe teritoriul Romaniei executarea silita a unui titlu executoriu pe teritoriul Romaniei

Daca instantele romane va apar a fi competente insa nu putem stabili care dintre instantele romane sunt competente, cererea de chemare in judecata va fi indreptata potrivit regulilor de competenta materiala fie la judecatoria Sectorului 1 fie la Tribunalul Municipiului Bucuresti. Aceste aspecte sunt reglementate de L105/1992. In aceasta materie este aplicabil si regulamentul 44/2001.

Regulamentul 44/2001 nu se aplica in materie fiscala, vamala, administrativa si nici in materia arbitrajului. In ceea ce priveste competenta, regulamentul stabileste o competenta generala si derogari de la aceasta competenta generala precum si anumite competente speciale in domneii determinate. 69

Drept international privat


Competenta generala, potrivit art. 2, persoanele domiciliate sau care isi au resedinta, sediul sau fondul de comert pe teritoriul unui stat membru sunt actionate in justitie indiferent de nationalitatea lor in fata instantelor statului membru in cauza. Aceasta dispozitie se completeaza cu o reglementare care spune ca impotriva unui parat poate fi introdusa o actiune pe teritoriul altui stat decat statul unde isi are domiciliul, resedinta, sediul sau fondul de comert in anumite situatii (exceptii de la regula generala). Astfel, in materie contractuala, actiunea poate fi introdusa in fata instatelor de la locul executarii contractului. In functie de natura contractului se va face o distinctie in felul urmator : in cazul vanzarii de marfuri locul introducerii actiunii va fi acela unde a fost sau ar fi trebuit sa fie livarata marfa; in cazul contractelor de prestari servicii, actiunea poate fi introdusa la locul unde in temeiul contractului au fost sau ar fi trebuit sa fie prestate serviciile; in materia obligatiei de intretinere, instanta competenta este cea de la domiciliul sau resedinta creditorului obligatiei de intretinere (aceasta obligatie este inlocuita de un regulament in aceasta materie); in materie delictuala si cvasidelictuala, actiunea va fi introdusa in fata instantei unde s-a produs sau risca sa se produca fapta prejudiciabila; in cazul unei actiuni civile in despagubire sau in restituire, nascuta in temeiul savarsirii unei infractiuni, instanta competenta va fi cea sesizata cu privire la actiunea penala in masura in care conform legislatiei interne instanta respectiva este competenta si in ceea ce priveste solutionarea laturii civile a procesului penal; in ceea ce priveste litigiile rezultate din functionarea sucursalelor, agentiilor sau altor asemenea unitati, instanta competenta este cea de la locul unde se afla sucursala, agentia sau unitatea respectiva; actiunile reale imobiliare vor fi introduse la locul situarii bunului imobil. Pe langa aceasta regula si derogarile sale, regulamentul prevede si o competenta speciala in cateva materii : in materia asigurarilor, contractelor incheiate de consumatori si in materia contractelor de munca. In materia asigurarilor, daca asiguratorul este parat, competenta apartine fie instantei de la sediul asiguratorului parat, fie instantei de la sediul reclamantului atunci cand reclamantul este detinatorul politei de asigurare. In cazul asigurarilor de raspundere civila si asigurarilor pentru bunuri imobile, instanta competenta poate fi cea de la locul producerii prejudiciului sau de la locul situarii bunului imobil. In caz de raspundere civila, asiguratorul poate fi actionat in fata instantei la care persoana vatamata a introdus actiunea impotriva asiguratorului. Daca asiguratorul este reclamant, instanta competenta este cea de la domiciliul sau sediul paratului, asiguratului.

70

Drept international privat


In materia contractelor incheiate de consumatori, in cazul in care consumatorul este reclamant, acesta are libertatea de a alege intre a sesiza instanta de la domiciliul paratului sau instanta de la propriul sau domiciliu. Daca consumatorul este parat, instanta competenta este cea de la domiciliul sau. In cazul contractului individual de munca, atunci cand angajatul este reclamant, instanta competenta va fi cea de la sediul paratului dar poate fi si instanta de la locul desfasurarii obisnuite a activitatii potrivit contractului de munca. In schimb, daca angajatul este parat, instanta competenta este cea de la domiciliul sau. Si regulamentul stabileste o competenta exclusiva in domenii cum ar fi :

actiunile reale imobiliare sunt de competenta exclusiva a instantelor de la locul situarii imobilelor

litigiile privind societatile comerciale sunt de competenta exclusiva a instantelor de la sediul societatii

actiunile privind inscrierile in registrele publice sunt de competenta exclusiva a instantei statului pe teritoriul caruia se pastreaza registrul respectiv

actiunile referitoare la drepturile de proprietate intelectuala sunt de competenta instantelor de la locul inregistrarii drepturilor respective

actiunile privind executarea hotararilor sunt de competenta exclusiva instantelor de la locul unde urmeaza sa se execute

o alta problema reglementata de regulament este prorogarea de competenta. In acest sens exista art. 23 din regulament care permite partilor sa stabileasca prin acordul lor competenta unei anumite instante. Acest acord al partilor ia forma unei conventii atributive de competenta care trebuie sa se incheie in scris sau verbal cu confirmare scrisa, intr-o forma conforma cu obiceiurile statornicite intre parti iar in comertul international intr-o forma conforma cu uzantele cu care partile sunt sau ar fi trebuit sa fie la curent si care in cadrul acelui tip de comert este cunoscuta pe larg si respectata cu regularitate de catre partile la contracte de tipul pe care il implica domeniul comercial respectiv. Un alt aspect important este verificarea competenti de catre instanta. O instanta judecatoreasca dintr-un stat membru sesizata pe cale principala cu un anumit litigiu, litigiu in legatura cu care a fost sesizata anterior o alta instanta sau in legatura cu care exista o competenta exclusiva a altei instante, instanta sesizata trebuie sa isi verifice competenta si dupa caz sa se declara competenta sau necompetenta sa solutioneze respectivul litigiu. 71

Drept international privat


In ceea ce priveste litispendenta, in cazul in care cereri avand acelasi obiect si aceeasi cauza sunt introduse intre aceleasi parti in fata unor instante din state membre diferite, instanta sesizata ulterior suspenda din oficiu actiunea pana in momentul in care se stabileste competenta instantei. Daca se constata ca instanta sesizata anterior este competenta, a doua instanta sesizata isi va declina competenta in favoarea primei. In legatura cu conexitatea, trebuie precizat faptul ca sunt considerate conexe acele actiuni atat de strans legate intre ele incat este oportuna instrumentarea si judecarea lor in acelasi timp pentru a se evita riscul pronuntarii unor hotarari ireconciliabile in cazul in care s-ar judeca separat cele doua sau mai multe cauze. In cazul in care actiuni conexe sunt pendinte inaintea unor instante din state membre diferite, instanta sesizata ulterior poate suspenda judecata. Daca aceste actiuni sunt in prima instanta, instanta sesizata ulterior poate la cererea oricareia din parti sa isi decline competenta daca instanta sesizata anterior are competenta in actiunea in cauza si evident daca legislatia interna a statului respectiv permite conexarea acestor actiuni.

Legea aplicabila procedurii

In legatura cu acest aspect trebuie precizat faptul ca capacitatea procesuala a fiecareia dintre partile in proces este carmuita de legea sa nationala deoarece capacitatea este considerata ca fiind o problema de stare si capacitate a persoanei si nu ca o problema de procedura. Pe de alta parte, in procesele privind raporturile de drept international privat, instantele romane aplica legea procedurala romana daca nu s-a dispus in mod expres altceva. Altfel spus, procedura este guvernata de legea forului. Din punct de vedere probatoriu, mijloacele de proba pentru dovedirea unui act juridic si puterea doveditoare a inscrisului care il constata sunt cele prevazute de legea locului incheierii actului juridic sau de legea aleasa de parti daca aveau posibilitatea sa aleaga acea lege. Modul in care se administreaza probele va fi guvernat de catre legea romana, legea forului.

72

Drept international privat


Conditia juridica a strainului parte in proces

Legea romana stabileste faptul ca strainii, persoane fizice si persoane juridice au in conditiile legii, in fata instantelor romane, aceleasi drepturi si obligatii procedurale ca si persoanele fizice de cetatenie romana, sau persoanele juridice de nationalitate romana. Cetatenii straini beneficiaza in fata instantelor romane, in procesele privind raporturile de drept international privat, de scutiri sau reduceri de taxe si alte cheltuieli de procedura, precum si de asistenta gratuita in aceeasi masura si in aceleasi conditii ca si cetatenii romani sub conditia reciprocitatii cu statul de cetatenie sau de domiciliu al solicitantilor. Sub aceeasi conditie a reciprocitatii, reclamantul de cetatenie straina nu poate fi obligat sa depuna cautiune ori vreo alta garantie pentru simplul motiv ca este strain sau ca nu are domiciliul ori sediul in Romania.

Aspecte privind recunoastere si executarea unor hotarari judecatoresti

Legea 105/1992 reglementeaza in art. 165-168 aspectele ce tin de recunoastere si executare. Pentru ca o hotarare judecatoreasca pronuntata intr-un stat nemembru sa fie recunoscuta trebuie indeplinite anumite conditii pozitive si negative. Hotararea trebuie sa fie definitiva potrivit legii statului unde s-a pronuntat. Instanta care a pronuntat-o trebuie sa fi avut potrivit legii competenta sa judece procesul. Trebuie sa existe reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea. Daca hotararea a fost pronuntata in lipsa partii care a pierdut procesul, trebuie sa se constate de asemenea, ca i-a fost inmanata in timp util citatia pentru termenul de dezbateri in fond dar si actul de sesizare a instantei si ca i s-a oferit posibilitatea de a se apara si de a exercita calea de atac impotriva hotararii. Daca hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainata sau hotararea incalca ordinea publica de drept international privat roman ea nu va fi recunoscuta. Va fi un motiv de respingere a cererii de recunoastere incalcarea competentei exclusive a instantei romane. Un alt motiv de nerecunoastere a unei hotarari este ca procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare chiar nedefinitiva a instantelor romane sau se afla in curs de judecare in fata acestora la data sesizarii instantei straine.

73

Drept international privat


Instanta romana careia ii este solicitata recunoasterea nu poate proceda la examinarea pe fond a hotararii straine si nici nu poate modifica acea hotarare. Cererea de recunoastere va fi solutionata pe cale principala de tribunalul in circumscriptia caruia isi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoasterea hotararii straine. Cererea de recunoastere poate fi rezolvata pe cale incidentala de catre o instanta sesizata cu un proces avand alt obiect in cazul in care se ridica exceptia puterii de lucru judecat intemeiata tocmai pe hotararea straina. Cererea de recunoastere se intocmeste potrivit cerintelor pentru o cerere de chemare in judecata si trebuie sa fie insotita de anumite acte precum copia hotararii straine, dovada caracterului definitiv al acesteia, copia dovezii de inmanare a citatiei si a actului de sesizare comunicate partii care a fost lipsa in instanta straina sau orice alt act oficial care sa ateste faptul ca citatia si actul de sesizare au fost cunoscute in timp util de catre partea impotriva careia s-a pronuntat hotararea. Se va mai anexa orice act de natura sa ateste ca hotararea straina indeplineste conditiile pentru recunoastere. Atunci cand este necesar recunoasterea unei hotarari se cere tocmai pentru ca se doreste executarea ei. Executarea ei se incuviinteaza cu respectarea conditiilor prevazute pentru recunoastere la care se mai adauga doua conditii. Hotararea trebuie sa fie executorie potrivit legii instantei care a pronuntat-o si dreptul de a cere executarea silita sa nu se fi prescris potrivit legii romane. Pe baza hotararii defintive de incuviintare a executarii emisa de tribunal, se emite titlul executoriu in conditiile legii romane mentionandu-se in titlu si hotararea de incuviintare. In ceea ce priveste recunoasterea unei hotarari pronuntate intr-un stat membru al UE, regulamentul 44/2001 stabileste ca regula faptul ca o hotarare judecatoreaca straina este recunoscuta de drept pe teritoriul altui stat membru fara a fi necesara indeplinirea vreunei proceduri in fata instantelor statului respectiv. Totusi, in cazul in care este contestata o asemenea hotarare, se va trece la verificarea acelei hotarari astfel incat vor trebui verificate anumite conditii pe care hotararea ar trebui se le indeplineasca. O hotarare straina pronuntata intr-un stat membru nu va fi recunoscuta in cazul in care se constata existenta unor anumite impedimente la recunoastere. Sunt doua categorii de impedimente : impedimente propriu-zise si de fond si impedimente de competenta.

Impedimente de fond

Recunoasterea este vadit contrara ordinii publice .

74

Drept international privat


S-a incalcat dreptul la aparare prin faptul ca actul de sesizare al instantei sau alt act echivalent nu a fost comunicat paratului care nu s-a infatisat in timp util si intr-o maniera care sa ii permita pregatirea apararii atunci cand paratul din cauza acestor situatii nu a introdus o actiune impotriva hotararii atunci cand a avut posibilitatea sa o faca Daca hotararea straina este ireconciliabila cu o hotarare pronuntata intr-un litigiu dintre aceleasi parti in statul membru solicitat Hotararea este ireconciliabila cu o hotarare pronuntata anterior intr-un alt stat membru sau intr-un stat tert intre aceleasi parti, intr-o cauza avand acelasi obiect si aceeasi cauza cu conditia ca hotararea pronuntata anterior sa intruneasca ea insasi conditiile necesare pentru a fi recunoscuta in statul membru solicitat

Impedimente de competenta

Incalcarea comeptentei exclusive a instantelor statului unde se invoca o hotarare straina S-au incalcat regulile de competenta in materia asigurarilor, a protectiei consumatorilor sau a contractului de munca.

Hotararea straina nu poate fi cercetata pe fond. In ceea ce priveste executarea, o astfel de hotarare, care este executorie in statul pe teritoriul caruia s-a pronuntat este pusa in executare pe teritoriul altui stat la cererea oricareia dintre partile interesate daca a fost declarata executorie si in statul respectiv. In acest domeniu avem si L191/2007 care stabileste ca cererile pentru incuviintarea executarii silite pe teritoriul Romaniei a hotararilor in materie civila si comerciala pronuntate intr-un stat membru al UE in condtiile regulamentului 44/2001 sunt de competenta tribunalului. Partea care solicita incuviintarea executarii trebuie sa prezinte o copie a hotararii care trebuie sa intruneasca conditiile necesare in vederea stabilirii autenticitatii acesteia. In acest sens instanta sau autoritatea competenta din statul membru in care s-a pronuntat hotararea elibereaza la cererea oricareia dintre partile interesate un certificat cuprinzand instanta emitenta, partile, caracterul definitiv si executoriu, semnatura agentului care intocmeste certificatul. Hotararea pronuntata de tribunal in baza cererii de executare poate fi atacat numai cu recurs. Termenul de recurs este de o luna daca partea are domiciliul in statul de executare si de trei luni daca domiciliaza in alt stat membru. In judecarea unui asemenea recurs se vor analiza doar posibilele impedimente la incuviintarea executarii.

75

Drept international privat

76