Romanul Ion

De Liviu Rebreanu
Romanul - specie a genului epic de mare intindere cu actiune complexa si conflicte puternice care ofera o imagine ampla si profunda asupra vietii. Trasaturi o desfasurarea actiunii se realizeaza pe mai multe planuri (existenta mai multor fire epice). o conflictele sunt puternice, variate (interior si exterior). o urmareste destinul unor personaje bine individualizate sau al unui grup de persojane. o cunoaste o mare varietate de forme ceea ce face imposibila stabilirea unor reguli unanime pentru toate creatiile apartinand acestei specii. Clasificarea romanului 1. Dupa curentul literar in care se incadreaza: o Classic o Romantic o Realist o Naturalist 2. Dupa mediul social sau geographic prezent in opera: o Rurale o Citadine o Exotice 3. Dupa situarea in timp a evenimentelor o Istorice o Contemporane o De anticipatie 4. Dupa cronologia evenimentelor o Moderniste o Traditionaliste Garabet Ibraileanu in Creatie si analiza identifica 2 tipuri de romane: romane de creatie (care urmaresc actiunile personajelor punand accentual pe miscarea epica) si romane de analiza (care urmaresc starile sufletesti ale personajelor). Etapele creatiei lui Liviu Rebreanu Prima etapa- reprezentata de proza scurta care cuprinde schite si nuvele; chiar din aceasta etapa se observa detasarea naratorului fata de lumea prezentata, perspectiva tragica asupra existentei, dar si preocuparea pentru investigarea mediului rural, cu precadere satul ardelenesc. Din aceasta etapa amintim Zestrea , Rafuiala (Ion); Prostii, Golanii,(Rascoala). Aceste nuvele reprezinta un exercitiu pregatitor prin care Rebreanu exerseaza romanul ca specie literara. A doua etapa este reprezentata de romane. Romane sociale : Ion, Rascoala, Craisorul. In romanele sociale, conflictele sunt determinate de problema pamantului. Romane psihologice: Padurea spanzuratilor , Ciuleandra, Jar, Adam si Eva. A treia etapa este reprezentata de dramaturgie: Plicul, Apostolii, Cadrilul. Aparitia romanului Ion in 1920, modifica imaginea societatii romanesti surprinsa in literatura, reprezentand unul dintre momentele importante in evolutia literaturii romane. Eugen Lovinescu sustine faptul ca odata cu aparitia romanului Ion, naratiunea moderna se impune pe deplin.

Incadrarea romanului in epoca: Ion apare intr-o perioada conflictuala la nivelul culturii romane determinata de divergentele dintre traditionalism si modernism. Detasandu-se insa de ideile samanatoriste si poporaniste evidentiate in romanele anterioare: Viata la tara Duiliu Zamfirescu, Ciocoii vechi si noi Nicolae Filimon, Mara Ioan Slavici. Astfel romanul propus de Rebreanu se deosebeste de celelalte prin schimbarea perspectivei de investigatie a realitatii asa incat autorul nu mai idealizeaza taranul si nici nu mai prezinta o rezolvare fortata a conflictelor (unele raman deschise), dar si prin lipsa tezei moralizatoare a romanului astfel romanul dezvolta pe spatii largi momente ale vietii lor in care personajele comunica dincolo de individualitatea lor trairi generale. De exemplu Ion reprezinta tragedia omului mistuit de pasiuni contradictorii. Ana reprezinta destinul femeii lipsite de libertate intr-o perioada aspra. Titu Herdelea reprezinta dificila maturizarea a tanarului visator. Zaharia Herdelea reprezinta omul nevoit sa traiasca sau sa supravietuiasca prin compromis . De altfel dincolo de personajele romanului in care autorul ne sugereaza ipostaze existentiale, Rebreaunu creeaza in opera sa si o monografie a lumii rurale. Cele doua idei l-au determinat pe George Calinescu sa considere romanul Ion o epopee. Tipuri de narator Narator omniscient- cel care stie totul despre personajele sale care relateaza evenimente ce se petrec simultan folosind persoana a 3a. Exemplu: Ion Liviu Rebreanu, Povestea lui Harap -Alb Ion Creanga. Narator-martor cel care relateaza din perspectiva personajului secundar care ia parte la actiune. Narator- personaj cel care relateaza doar ceea ce vede, ceea ce simte, ceea ce aude, folosind persoana intai. Exemplu Camil Petrescu Patul lui Procoust. Narator-confident cel care relateaza o intamplare sau evenimente care i-au fost prezentate de altcineva. ELEMENTE DE MODERNITATE IN ROMANUL ION Daca prin mediul descris, prin tipul de personaj abordat si prin monografia realizata, romanul Ion se incadreaza in traditionalism, etapa de consolidare in care acesta este inclus in dezvoltarea modernismului de catre Eugen Lovinescu, poate fi argumentata in opera prin elemente de modernitate care se contureaza la nivelul tehnicilor narative si la nivelul stilului scriitorului ( la acestea adaugam existenta personajului intelectual reprezentat de Titu Herdelea si a mediul citadin). Tehnici narative Tehnica simetriei circulare, sustinuta de altfel si in marturisirile lui Rebreanu pentru care opera apare ca un corp sferoid, actiunile principale la sfarsit trebuiau sa se uneasca... sa ofere imaginea unei lumi in care inceputul se confunda cu sfarsitul. Astfel capitolele primei parti ale Romanului are un corespondent in capitolele partii a doua a romanului: Tehnica narativa a contrapunctului este tehnica narativa prin care in doua planuri narative paralele apar imagini, situatii, personaje, corespondente, fiecarea dintre acestea avand inteles propriu, insa formand impreuna un tot unitar. Tot la elementele de modernitate surprindem desfasurarea actiunii pe doua planuri; primul surprinde viata taranilor preocupati de problema pamantului, al carui personaj reprezentativ este Ion; cel de-al doilea plan surprinde viata domnilor preocuopati de problema nationalismului al carui personaj reprezentativ este Titu Herdelea. Desi cele doua planuri se intersecteaza uneori, fiind determinata cel mai

adesea de actiunile personajului Ion, ele raman totusi paralele, planul domnilor avand structura unei caste. Exemple: Nunta Laurei cu Pintea Ion cu Ana Dilema matrimoniala a Laurei si a lui Ion Conflictul generat de problema pamantului (Vasile, Ion). Manifestarile erotice ale taranilor si a domnilor.

o o o o

Tehnica anticiparii prin care anumite elemente ale realitatii fictive sau anumite gesturi ale personajului sunt menite sa prevada actiuni ale personajelor. Nicoale Manolescu in Arca lui Noe analiza aceasta tehnica narativa in romanul Ion ca o teroare a semnificativului astfel incat umanitatea din opera lui Rebreanu traieste doar in aparenta, sub semnul hazardului, in esenta aceasta fiind guvernata de un destin implacabil. Descrierea focalizata a crucii anticipeaza focalizarea colectivitatii din satul Pripas pentru viata materiala concretizata in problema pamantului in detrimentul aspectului spiritual al existentei. Prezentarea initiala a satului, animat de personajele nonumane din care se creeaza imagini dinamice, anticipeaza instinctualitatea in plan uman. Trasatura concretizata in roman prin actele se violenta. Exemplu: bataia dintre Ion si George, bataile pe care le primeste Ana, conflictul dinte parintii lui Ion, bataia dintre Ion si Simion Lunga, omorarea lui Ion de catre George . Savista anticipeaza finalul tragic al unor personaje. Hora anticipeaza mentalitatile sociale ale colectivitatii. Moartea lui Dumitru anticipeaza moartea Anei. Tehnica gradarii actiunii (climax) Ritmul narativ este unul ascendent, romanul debuteaza pe o imagine predominant statica, precipitanduse cu scena horei si atingand apogeul in secventa narativa a uciderii lui Ion.

TRASATURILE PROZEI REALISTE Realismul este curentul literar aparut la jumatatea secolului al XIX-lea ca reactie impotriva romantismului. Principalele trasaturi ale prozei realiste: AUTORUL : -isi propune sa reflecte, ca intr-o oglinda, complexitatea vietii prin surprinderea unei multimi de ipostaze existentiale. - avand statut demiurgic, creeaza iluzia lumii reale ( pentru mine arta- zic arta si ma gandesc la literaturainseamna creatie de oameni si viata Rebreanu Marturisiri ) SURSA DE INSPIRATIE: -este lumea de zi cu zi pe care autorul o recreeaza respectand principiul verosimilitatii Daca in scrisul meu, in creatiile mele e vreo calitate, e aceea a vietii traite Liviu Rebreanu Marturisiri -tot in Marturisiri vorbind despre geneza romanului Ion, autorul aminteste cateva episoade din viata personala care au influentat subiectul operei: scena vazuta de scriitor pe hotarul satului Prislop in care

un taran saruta pamantul; relatarea surorii sale despre taranul vaduv care isi bate fata, pe Rodovica, insarcinata cu pleava satului....un prapadit de flacau care nu iubea pamantul si nici nu stia sa -l munceasca cum se cuvine ; discutia cu un tanar din vecini, voinic, harnic, dar foarte sarac numit Ion Pop al Glanetasului, nemultumit ca nu are pamant. De altfel, vorbind despre primul capitol al romanului, Rebreanu afirma ca sunt amintiri din copilaria mea. NARATORUL: E obiectiv si omniscient (M-am sfiit totdeauna sa scriu pentru tipar la persoana I. Liviu Rebreanu Marturisiri) Prezinta atat viata sociala, cat si cea intima, afectiva a personajelor, fara a intervenii prin comentarii sau explicatii. PESRPECTIVA NARATIVA: -Este dindarat (Eu, dimpotriva, totdeauna m-am ascuns Liviu Rebreanu Marturisiri) NARATORUL EXTERN: Este informat si documentat, detaliul oferindu-i iluzia realului Se identifica mai putin cu personajul principal si mai mult cu naratorul obiectiv. NARATIUNEA: este cronologica INCIPITUL: o Estompeaza distinctia dintre realitate si fictiune (toponime ce apartin adevarului istoric si toponime ce apartin adevarului istoric si toponime ce partin adevarului artictic=> incipitul poate fi asemanat cu formula initiala de basm facand trecerea din real in fictiune=>creeaza impresia de verosimilitate a lumii fictive. o Poate contine descrierea mediului, o prezentare detaliata a coordonatelor spatio-temporale. CONFLICTUL : o este generat de obicei de dorinta de prevenire a unui personaj de lupta pentru o pozitie sociala, de obtinerea unei mosteniri. PERSONAJUL PRINCIPAL: o sustine firul epic al operei, fiind implicat in aproape toate conflictele acesteia o manfestarile sale, gesturile, actiunile devin memorabile o este exponential pentru o categorie sociala, fiind personaj tipic in imprejurari tipice (vezi dedicatia din final celor multi si umili) o evolutia sa e reliefata prin opozitii si corelatii cu celelalte personaje, este pus intr-un context (este privit in colectivitate, deplasandu-se de multe ori accentul de la individual la masa, se surprinde relatia personaj- mediu social) COERENTA: o proza realista refuza situatiile neprevazute =>se foloseste tehnica anticiparii care anuleaza hazardul o multe dintre secventele descriptive sau narative se succed intr-o ordine care implica: paralelism, antiteza (vezi tehnica narativa a contrapunctului) gradatia (climaxul) DEZNODAMANTUL: o e cert, marcand o rezolvare a conflictelor principale o nu ofera posibilitatea interpretarilor o are valoare moralizatoare ( daca privesti arta drept creatie, trebuie sa-i atribui si o valoare etica Liviu Rebreanu Marturisiri)

FINALUL: o nu coincide intotdeauna cu deznodamantul o evidentiaza viziunea autorului despre lume o se folosesc diverse strategii: -- descrierea care reia datele din incipit=>tehnica simetriei o dialog sau replica prin care se rezuma lumea fictiva o realizeaza o deschidere catre lumea reala a cititorului pentru ca sugereaza posibilitatea de a continua actiunea sau indiferenta fata de evenimentele relatate=> finalul implica simultan inchiderea si deschiderea latenta a unei continuari facand posibila constructia unui nou ciclu romanesc ( personajul Titu Herdelea este surprins la varste diferite si in etape distincte ale evolutiei sale si in romanele Rascoala Gorila) PERSONAJUL TRAGIC Tragicul este o categorie estetica prin care se evidentiaza infruntarea, la nivelul personajului, a doua forte antagonice, egal indreptatite, care nu pot fi conciliate. Cele doua forte apar ca valori care se opun una celeilalte. Suportul tragicului e cu precadere uman, personajul tragic detasandu-se de restul colectivitatii printr-un etalon moral si/sau fizic superior. Prin urmare tragicul e un factor de promovare a individualitatii. Personajul tragic are o structura binara prin raportare la rolul sau in opera: 1. Este pozitiv (actioneaza initial sub semnul Binelui). 2. Este negativ (sfarseste sub semnul Raului, prin iesirea din colectivitate). Aceeasi structura binara poate fi evidentiata si in ceea ce priveste aspectul moral individual al personajului, acesta fiind : o victima o vinovat Statutul de victima este privit prin raportare la urmatoarele aspecte: VICTIMA A DESTINULUI Personajul nu are niciodata o atitudine pasiva in fata destinului, asezandu-se in mod voluntar in postura de rival al acestuia. Nu exista resemnare dezolata, personajul trebuie sa-si manifeste in acelasi timp maretia si vointa. VICTIMA A COLECTIVITATII Personajul se confrunta cu o lume pe care crede ca o intelege, dar pe care nu o cunoaste bine. In sufletul sau staruie revolta, dispretul, personajul fiind impins sa instaureze, in lumea organizata, o dezordine a carei prima victima este. VICTIMA A PROPRIILOR SLABICIUNI Personajul traieste constant sub semnul unei dileme care produce tensiune interioara. Acesta este surprins in plina criza, starea sa de spirit fiind una pesimista. I se acorda astfel o noua dimensiune, cea a luptei, a conflictului, a violentei situatiilor in plasa carora nimereste. Personajul se alatura voluntar unei anumite valori, insa orice bun e resimtit ca plin de valoare, cel mai mult, in clipa in care e rapit sau retras. Idealurile se implinesc prin imense jertfe, sau in ciuda acestora nu se implinesc. Actiunea sa este singurul mijloc de a-si implini idealurile, chiar daca aceasta actiune e urmata, cel mai adesea, de consecinte care-l pot conduce la propria suprimare. Statutul de vinovat este impus de comiterea hybrisului de catre personaj. Hybrisul este greseala in fond umana care consta in lipsa de masura. Greseala comisa nu este, in genral, izolata, ea se inscrie intr-o serie de pacatecare pot apartine si generatiilor anterioare. Personajul ofera, astfel, un spectacol al nenorocirii rezultat din infruntarea dintre o anumita fatalitate (forta divina care determina in mod prestabilit

si implacabil viata omului) si o anumita libertate ( personajul este dilematic, are posibilitatea optiunii). Din acest punct de vedere se observa o ambiguitate a actiunii umane care este in acelasi timp asumata de catre personaj si supusa destinului orb. Deci personajul tragic nu are decat o singura iesire: caderea definitiva, distrugerea morala, fizica sau totala. Distrugerea sa apare in acest context drept pedeapsa. La nivelul universului fictiv, a lumii in care actioneaza personajul, tragicul presupune un fenomen de distrugere a valorilor absolute (viata, libertatea, dreptatea, egalitatea). Insa finalul surprinde capacitatea umanitatii de autoregenerare morala. Cele doua forte antagonice sunt dorinta lui Ion de a stapani cat mai mult pamant si cea de a trai alaturi de persoana iubita, Florica. Cele doua nu pot fi conciliate pentru ca este nevoie de sacrificarea uneia cu scopul obtinerii celeilalte. Personajul tragic se detaseaza de restul colectivitatii prin actiunile pe care le face si prin urmarile acesteia. Naturalismul Surprinde aspecte crude, atroce ale realitatii. Predomina interesul pentru grotes, monstruos. Personajele sunt privite din perspectiva biologica (unele trasaturi ale personajelor sunt taratemostenirea ereditara a defectelor) sunt diforme (apar persoane cu diverse handicapuri ) sau obsedate de maladii. Exista si personaje pentru care diversele pasiuni apar ca forte ce domina de la nastere. In cadrul romanului Ion se gasesc influente naturaliste prin interesul existent pentru grotesc si datorita faptului ca unele personaje sunt privite din punct de vedere biologic. Putem lua ca exemplu pe Ana care a mostenit trasaturile mamei sale, fiind considerata la fel de uratica. Pe de alta parte, unele persoane apar cu diverse handicapuri, in acest caz ne referim la Savista. Un aspect atroce putem gasi in sinuciderile petrecute si moartea lui Dumitru (alcool, viciile), descrierea burtii Anei si felul in care se transforma iubirea pentru pamant. TRASATURILE ROMANTICE -inspiratia din folclor (surprinderea traditiilor, aparenta supranaturalului)=>puterea de a prevestii Savista care aminteste de persoana Zavistia din mitologia populara romaneasca despre care Tudor Pamfile afirma ca este un fel de mar al discordiei simbol al diavolului in unele povestiri populare care determina conflicte la nivelul unui cuplu determinand destramarea acestuia. -predilectia pentru a antiteze ( prezentarea celor doua fete- una frumoasa, cealalta urata). Relatia lui Ion cu Ana si cu Florica.