-Istoria Presei-

Referat
începuturile presei româneşti datează încă din prima jumătate a secolului al XlX-lea iar
Pornind de la teza lui Nicolae Iorga, conform căreia "istoria ziaristicii ardelene este cea mai
frumoasa pagina din istoria Ardealului de o suta si mai bine de ani încoace", lucrarea "tinde sa
înfăţişeze întreaga plaja a presei româneşti de pe teritoriul Transilvaniei si din principalele
oraşe din afara graniţelor în care s-au înregistrat încercări de a dura o presa naţionala, de a
oferi un cadru prielnic manifestărilor cultural-literare si de a susţine, într-un fel sau altul, cauza
naţionala"

~Telegraful Roman
Este ziarul cu cea mai lunga existenta din istoria presei romaneşti si este ziarul cu cea mai
lunga apariţie din aceasta
parte a Europei. Primul număr a apărut la 3 ianuarie 1853 sub indrumarea lui Andrei Saguna,
episcop devenit din 1864
mitropolit al Transilvaniei pana la moartea sa in 1873.
Număr de număr sunt publicate versuri din creaţia poetica a lui Eliade, Bolliac, Gr.
Alexandrescu, Rosetti, Anton Pann,
Bolintineanu, precum si poeţi moldoveni: Asachi, Negruzzi, Alecsandri, C. Negri.
In cuprinsul ziarului au fost consemnate la vremea lor si marile evenimente istorice prin care a
trecut poporul roman:
Unirea Principatelor (1859), Independenta de Stat (1877), primul Război Mondial si Marea Unire
(1918) precum si al
doilea război mondial si pierderea Basarabiei si a Bucovinei.
Pe timpul dictaturii comuniste ziarul a trăit cele mai nefaste vremuri fiecare număr fiind
cenzurat de organele de partid.
De la Saguna si pana in prezent, toţi mitropolitii Transilvaniei au fost îndrumători direcţi ai
Telegrafului Roman, ei i-au
desemnat pe redactori si au vegheat la păstrarea specificului acestei publicaţii.

-Revista "Transilvania"
A apărut incepand cu ianuarie 1868, sub conducerea lui George Baritiu, care era deja consacrat
ca om politic, revoluţionar, întemeietor al presei româneşti din Transilvania, cărturar patriot, cel
dintâi jurnalist român al secolului al XlX-lea.
Revista apărea ca organ al Asociatiunii Transilvane pentru Literatura Româna si Cultura
Poporului Român. Revista „Transilvania", conceputa a fi una cultural-stiintifica, a început cu
publicarea unor articole de istorie si documente, din diferite fonduri, privitoare la istoria
Transilvaniei. Ea a devenit, de la primele numere, un adevărat magazin istoric, în 1890, Baritiu,
care se apropia de eternitate, a predat ştafeta mai întâi lui Ion Popescu, apoi lui Zaharia Boiu,
care au continuat opera.
în anul 1941, revista „Transilvania" si-a reluat apariţiile sub conducerea istoricului literar Ion
Breazu. Directorul noii serii era profesor la Universitatea Ferdinand I din Cluj, recent refugiata
la Sibiu si beneficia de colaborări importante, datorate prezentei în jurul revistei a unui foarte
valoros corp intelectual. Toate numerele apărute în anii 1941-1947 au înălţat revista.
Sfârşitul celui de al doilea război mondial a adus cu sine ocupaţia militară sovietica a României
si intrarea într-o etapa noua. Astfel, în anul 1947, revista „Transilvania" a încetat sa mai apară.
Abia după doua decenii si jumătate, conducerea tarii a aprobat apariţia unei noi serii a
 „Transilvaniei" în oraşul Sibiu, care devenise, din 1969, centru universitar umanist.
~Ziarul Adevărul
Când a pornit la drum, la 15 august 1888, puţine lucruri lăsau sa se intrevada ca ziarul
Adeverul va face epoca in istoria presei noastre, ca si in istoria tarii. Condiţiile tehnice erau
modeste, formatul mic (nr. 6), informaţiile restrânse, telegramele recepţionate - puţine.
Directorul-fondator, Alexandru V. Beldiman, vlăstar al unei familii de boieri moldoveni, era
departe de a fi un om avut. Pornise noua publicaţie pe baza unui credit de câteva zile acordat
de tipograful Grigore Luis, iar peste ani buni inca se mai povestea ca, in prima iarna de
existenta a cotidianului, Beldiman a purtat aceleaşi haine de dril de peste vara. Cei ce editau
ziarul erau insa oameni de talent si, mai ales, de curaj. Chiar de la inceput, Adeverul a
declanşat bătălii politice de mare interes, "aducând in toate căldura convingerii, imparţialitatea
cea mai desăvârşita si o absoluta independenta fata de partidele, grupările si coteriile politice".
Adeverul a imbratisat crezul republican, a cerut votul universal si repausul duminical, s-a pus
in slujba improprietaririi ţăranilor si a drepturilor pentru femei. Mai presus de acestea, noul
ziar a îndrăznit sa spună răspicat pe nume oricăror abuzuri ori barbarii poliţieneşti ce aveau loc
mai ales la sate. "I se poate intampla Adeverului sa-i scape o zguduitoare tragedie conjugala
sau un furt senzaţional, dar nu-i scapă niciodată o nedreptate săvârşită si care trebuie înfierată
- nota, in 1913, C. Graur, un vrednic urmaş al lui Beldiman. Oricine indura vreun neajuns ori se
induioseaza de mizeriile indurate de alţii se indreapta spre Adeverul". Sprijinul cititorilor se
simte imediat: doar după 4 luni - la 15 decembrie 1888 - ziarul isi măreşte formatul, iar tirajul
urca repede la 5.000 de exemplare. In 1892, in februarie, echipa redacţionala a inceput sa
publice o data pe săptămâna, apoi zilnic, o caricatura in care erau satirizaţi puternicii
momentului.
A trebuit insa sa-si realizeze o vreme clişeele in străinătate deoarece nici un zincograf
dambovitean nu a putut fi convins sa se implice. In 1894, tirajul ziarului ajunge la 10.000 de
exemplare, acesta fiind cel mai răspândit cotidian politic. Si suişul continua, mai ales după ce la
cârma, ca director politic, ajunge C. Miile (1895). In 1897, sunt tipărite 20.000 "de foi" (cum se
spunea atunci), in 1905-1906 - cate 30.000, iar in 1915-1916 - 60.000 de exemplare (al treilea
tiraj al timpului). In 1904 se constituie societatea Adeverul cu un capital de 600.000 lei. S-a
calculat ca, in primul sfert de secol de existenta, Adeverul a tipărit in total 330 de milioane
exemplare. Lipite unul de altul, ele s-ar fi intins pe o distanta de 300.000 de kilometri, adică ar
fi inconjurat pământul la ecuator de mai bine de 7 ori. Ziarul a folosit, printre cele dintâi in tara,
procedee de cointeresare a cititorilor fideli, oferind cu generozitate premii diverse: bilete la
reprezentaţii de teatru si circ, obiecte, calatorii si burse, bani, corpuri de case. (Pana in 1913
fuseseră atribuite nu mai puţin de 9 imobile, din care 4 in Bucureşti). In acelaşi an jubiliar, la
societatea Adeverul lucrau 250 de salariaţi, 60 de corespondenţi in tara si străinătate, 300 de
depozitari si 1.500 de vânzători (500 doar in Capitala). In 1907, pentru prima data in România,
Adeverul foloseşte linotipurile. Ziarul si-a construit propriul lui palat si s-a dotat cu o tipografie
moderna (avea lungimea de 35 metri, lăţimea de 14 metri si inaltimea de 5 metri). Publicaţia
dispunea de o biblioteca, de un serviciu de documentare, unde erau depozitate 50.000 de
clişee si 10.000 de fotografii (1913). Interzis de doua ori de dictatura Consecventa si curajul cu
care si-a purtat bătăliile au făcut din ziar o voce distincta si i-au câştigat simpatizanţi mulţi si
statornici. I-au atras insa si duşmănia puternicilor zilei, care au incercat nu o data sa-1 aducă la
tăcere. Un asemenea episod s-a petrecut la 25 septembrie 1899, când toţi chioscarii si
vânzătorii de ziare din Capitala au fost convocaţi de inspectorul de politie Sachelaride. Acesta
le-a dat ordin sa nu mai vanda Adeverul. Pretextul - apăruse un articol considerat jignitor la
adresa prinţului Ferdinand (viitorul rege). A doua zi, toţi vânzătorii au fost percheziţionaţi si
numerele de ziar găsite la ei au fost confiscate. S-a alcătuit o echipa de oameni de serviciu ai
redacţiei cu sarcina de a vinde publicaţia, dar membrii sai au fost arestaţi. S-au organizat
atunci cortegii de vânzători ai Adeverului care distribuiau ziarul insotiti de cetăţeni. Coşmarul a
durat 22 de zile. Ziarul nu a putut fi infrant. Dimpotrivă, vânzările au crescut, ajungandu-se, la
un moment dat, la 17.000 "de foi" distribuite in Capitala si 62.000 in provincie. Tăvălugul
primului război mondial, in care tara a intrat in august 1916, a obligat ziarul sa-si sisteze
apariţia in noiembrie 1916. Noua serie a fost lansata abia la 3 ianuarie 1919. "Debandada si
haosul lăsate de război se accentuau. De unde sperasem intr-o grabnica revenire la
normalitate, vedeam ca râul se agrava. Nemulţumirea si exasperarea sporeau. Protestări se
auzeau din toate părţile, partidele si grupările se sfasiau intre ele, iar soluţii practice, eficiente
nu se propuneau. Ruina generala lua pe fiecare zi proporţii tot mai mari. Era de temut ca, pana
sa ajungem la o concepţie mai buna de organizare, nu vom mai avea ce sa organizam",
rememora situaţia unul dintre cei ce au diriguit Adeverul, Constantin Graur. Bătăliile politice ale
ziarului au fost reluate si adaptate noilor vremuri. 18 ani batuti pe muchie, Adeverul nu a
abjurat de la nici unul din crezurile sale: "N-am fost in contradicţie nici cu ideile, nici cu
sentimentele, nici cu dorinţele tarii", putea declara, in 1934, acelaşi gazetar. România

se indrepta insa spre dictatura si, pentru instalarea acesteia, trebuia inchisa gura presei
democratice. La 31 decembrie 1937, Adeverul este nevoit inca o data sa-si inceteze apariţia. El
avea sa-si reia drumul către cititori abia peste 9 ani, in 13 aprilie 1946, când un pumn de
gazetari de curaj, grupaţi in jurul lui B. Branisteanu, au reinnodat firul existentei ziarului. "Noi
nu facem decât sa continuam acţiunea si lupta pe care a dus-o timp de decenii acea mare
instituţie democratica ce a fost Adeverul.

~Un caz demn de evidenţiat este Regia Autonoma "Monitorul Oficial"

Se mândreşte cu o bogata tradiţie, fiind continuatoarea unor importante instituţii ale statului
care au asigurat, de-a lungul timpului, apariţia neintrerupta a publicaţiei oficiale a statului, caz
unic in istoria presei romaneşti si destul de rar la nivel european. Principalul obiect de activitate
al Regiei Autonome "Monitorul Oficial" ii reprezintă editarea Monitorului Oficial al României, in
conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 si cu prevederile Legii nr. 202/1998.
Regia publica trimestrial colecţia "Legislaţia României" si lunar colecţia Hotărâri ale Guvernului
României si alte acte normative. In dorinţa de a satisface cerinţele si exigentele clienţilor sai,
Regia Autonoma "Monitorul Oficial" a incheiat parteneriate cu Academia Romana si cu Editura
Univers Enciclopedic pentru realizarea Colecţiei "Opere fundamentale" in ediţia bibliofila, clasici
ai literaturii romane in format "Pleiade", ediţie inceputa cu Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ion
Creanga Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Octavian Goga Ion Barbu, Mateiu
Caragiale, George Bacovia. In cadrul acestei colecţii, anul acesta vor mai apărea inca 14
volume, printre care cele dedicate lui Ion Heliade Radulescu, Alexandru Macedonski, Marin
Preda, Marin Sorescu. Regia "Monitorul Oficial" a sprijinit participarea României la Salonul de
carte de la Paris si Târgul de carte de la Leipzig la începutul anului, fiind coeditor al unor ediţii
bilingve Caragiale. Printre manifestările prilejuite de sărbătorirea a 170 de ani de existenta a
Monitorului Oficial al României se număra: finanţarea unui program naţional de cercetare si
realizare a reconstituirii publicaţiilor Monitorului Oficial al României pe suport de hârtie, de la
prima apariţie si pana in prezent, precum si formarea unei banei de arhivare electronica a
informaţiei, program coordonat de dr. Florin Rotaru, secretar de stat in Ministerul Culturii si
Cultelor. Tot in cadrul acestor evenimente se inscrie si apariţia in seria de cârti bibliofile, a unei
ediţii ce omagiază 200 de ani de la naşterea lui Ion Heliade Radulescu, primul redactor-sef al
publicaţiei, sărbătorit de UNESCO. Aceasta serie va apărea in tiraj redus, si va conţine litografii
originale semnate de graficieni de clasa. De asemenea, va fi organizata o ampla expoziţie de
carte si publicaţii in incinta Palatului Parlamentului, ca si expoziţii de carte la centrele culturale
romane din străinătate sub egida Camerei Deputaţilor si a Ministerului Afacerilor Externe. Regia
Autonoma "Monitorul Oficial" va participa la Târgul International de Carte "Bookarest" ce va
avea loc la Teatrul National din Bucureşti, in perioada 22-26 mai 2002, fiind un expozant
 tradiţional.

~Eliberarea presei romaneşti din chingile monopolului de partid unic si al cenzurii a dus la
o schimbare exploziva a limbajului publicistic. Din mohoritul, searbădul jurnalism de altădată n-
au mai rămas decit tandari, ici-colo, vizibile mai cu seama prin gazetele de partid si pe la unele
instituţii publice de informare, ce-si trădează astfel involuntar supuseniile politice. A, si nu pot fi
omise discursurile multor politicieni, de toate virstele, toate orientările si toate apartenenţele. E
o veritabila rezervaţie naturala a frazeologiei din perioada comunista, unde inca mai pot fi
admirate, in toata hida lor splendoare si in deplina libertate, mai toate vechile produse ale
limbii de partid. Pina si "vom face totul" supravieţuieşte, discret, pe aici, puţintel cosmetizat.
Aceasta schimbare nu a fost insa si nu este nici astăzi pe de-a-ntregul acceptata in formele ei
concrete. Libertate abstracta, de principiu, da - nu insa asa. Sint deplinse violenta,
agresivitatea, limbajul bataus, stridentele. De fapt, a fost reluata, uneori poate fara conştiinţa
faptului, o luxurianta tradiţie a presei autohtone. Ajunge, de pilda, sa consultam Dicţionarul
presei romaneşti intocmit de Georgeta Raduica si Nicolin Raduica (Editura Ştiinţifica, 1995)
pentru a constata, fie si numai după titlurile gazetelor, cit de veche si de solida este, in
publicistica naţionala, aceasta tradiţie. In acest dicţionar am găsit si formula din titlul articolului
meu: Nihil sine bita era deviza unei publicaţii apărute cu mai
mult de o suta de ani in urma, la Bucureşti. Se chema - previzibil - Bătăuşul.
Au existat, astfel, in istoria presei romaneşti, numeroase gazete cu denumiri de unelte si
instrumente de tortura, de ucidere sau chiar de distrugere. Unele, clasice, pot intra in dotarea
unui centru de sado-masochism: Biciul, Biciuşca, Nuelusa, Cravaşa, Girbaciul, Briciul, Pila, Sula.
Nu sint dispreţuite nici obiectele de certa provenienţa rurala sau suburbana: Bita, Ciomagul,
Fierul ros, Toroipanul. Arsenalul militar i-a atras si el pe jurnaliştii romani: au existat gazete
care se chemau Baioneta, Bomba, Obuzul, Torpila. Fapt explicabil, armamentul medieval este
foarte slab reprezentat: doar prin Iataganul. Nu exista nici o "lance", nici o "halebarda", nici o
"spada". De unde si cum a venit "iataganul", se intelege...

Instrumentele de bătaie, de lupta, de nimicire etc. sint minuite de profesionişti ai acestor

acţiuni: sint inregistrate gazete
ca Bătăuşul, Gardianul, Gardistul civic, Informatorul (!!!), Luptătorul, Paza neamului. Nu se ştie
ce scula folosea Calicul
democrat. Nici Cirmaciul.
Pentru inspaimintarea adversarilor, destule gazete si-au luat denumiri fioroase. Unele, de
feroce făpturi reale; altele de
vietăţi fabuloase. De exemplu: Balaurul, Crocodilul, Dracu, Viespea, Viespile, Vipera, Zazodul,
Vircolacul, Vice-Strigoiul
(?!).Si fenomenele naturale sint puse la contribuţie, cu aceeaşi intenţie: Flagelul, Fulgerul,
Trăsnetul.
Ce anume se intimpla in paginile unor astfel de gazete, se poate deduce chiar din denumirile
lor: Girbaceala, Păruiala,
Perdaful, Praftorita, Răfuiala, Tărbacă, Tarbaceala.
Nu putea lipsi o publicaţie intitulata, simplu, Contra. Cite unele au ca denumire un indemn:
Afara jezuitii! sau Feriti-va
de jidani! Exista o lunga serie de publicaţii ale căror nume incep, bineinteles!, cu Jos: Jos
asasinii, Jos ciocoii, Jos
despotismul, Jos jidanii, Jos malacsalele, Jos masca, Jos monopolul circiumilor, Jos nemţii, Jos
oculta, Jos războiul, Jos
reactiunea, Jos trădătorul, Jos vandalii.
...Iar după atita batere si zbatere, nu mai ramine decit sa poposeşti la Fetita dulce, denumire
 pe care au avut-o doua
gazete, una din Podu Turcului si alta din Slatina. Era inainte de primul război mondial....

-George Bariţ,cunoscut în timpul regimului comunist sub numele George Bariţiu (* 1812,
Jucu de Jos, judeţul Cluj -t 2 mai 1893, Sibiu), istoric şi publicist român transilvănean,
întemeietorul presei româneşti din Transilvania, n anul 1838 a întemeiat la Braşov Gazeta de
Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. In acelaşi an a început
la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă şi literatură, primul ziar literar românesc din toate
timpurile.Difuzarea lor peste munţi era asigurată de prietenul sau librarul Iosif Romanov.
George Bariţ fost una din figurile cele mai importante ale Revoluţiei de la 1848 în Transilvania.
La 1861, din iniţiativa sa şi a canonicului Timotei Cipariu, a luat fiinţă Asociaţiunea Transilvană
pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (Astra). A fost mai întâi secretar, apoi
preşedinte al Astrei. Asociaţia a editat începând cu anul 1868 revista Transilvania, pe care a
condus-o între 1868 şi 1889. în această revistă a publicat numeroase articole şi studii de istorie
şi politică. Colectivului redacţional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei
enciclopedii româneşti, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 şi 1904. George Bariţ a
publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889 şi 1891, principala sa operă, initulată "Părţi
alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă". A fost membru fondator al
Societăţii Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române. în anul 1893 a devenit
preşedinte al Academiei Române. Institutul de Istorie al Academiei Române din Cluj îi poartă
astăzi numele.

Chiar şi în atare condiţii, au existat după 1780 numeroase încercări de editare a unor gazete în
limba română. Interesul pentru presa periodică era însă cu mult mai vechi. în Banat, Bucovina
şi Transilvania apăreau deja diverse periodice în limbile germană şi maghiară, şi se înţelege că
intelectualii români - preoţi, profesori, avocaţi, medici - le citeau. Peste munţi, după cum
mărturisesc inventarele de bibliotecă şi condicile de cheltuieli ale domnitorilor, în primul rând
ale Mavrocordaţilor, se făceau abonamente la numeroase publicaţii periodice apărute în diverse
ţări europene încă înainte de 1750. Iar spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, numărul posibil de
cititori ai gazetelor şi revistelor abonate din Austria, Germania, Franţa sau Italia sporise
considerabil. Totuşi, condiţii obiective împiedicau apariţia în Muntenia şi în Moldova a unor
asemenea publicaţii. în Transilvania, unde situaţia economică îngăduia editarea de gazete sau
reviste româneşti, opreliştile de natură politică s-au dovedit de asemenea, de netrecut. Mai
permisivă se va dovedi Curtea
Imperiala cu initiativele vienite din partea altor grupari entice , unele mai putin numeroase