Sunteți pe pagina 1din 4

DERMATO

C1

20.02.2014

STRUCTURA HISTOLOGICA A PIELII


PIELEA este un invelis membranos, flexibil, protector si autoreceptor care acopera in intregime corpul continuandu-se cu semimucoasele si mucoasele cavitatilor naturale. Este cel mai greu organ al corpului omenesc. Pielea unui adult cantareste 9 kg ceea ce reprezinta 6% din masa totala a organismului, are o suprafata medie de 1,8 m 2 si o rezistenta mecanica considerabila. Din punct de vedere histologic pielea este constituita din 3 zone distincte: Hipoderm Derm Epiderm considerate dinspre interior spre exterior

HIPODERMUL denumit si tesut adipos este cel mai profund strat al pielii fiind constituit dintr-un tesut conjunctiv lasc bogat in depozite grase care infiltreaza un numar mare de celule. DERMUL este un tesut conjunctiv cu o grosime de 3 5 mm consolidat de o importanta retea de fibre proteice continand colagen, elastina si reticulina. Aceasta retea elastica are un rol important in asigurarea proprietatilor biomecanice ale pielii. In derm se distinct doua zone diferentiate: o O zona profunda de sustinere denumita dermul reticular; o O zona superficiala denumita dermul patular. EPIDERMUL este stratul superficial al pielii format dintr-un tesut de natura epiteliala care are o grosime medie de 50 200 mm. La randul sau epidermul este alcatuit din 5 straturi de celule diferentiate din punct de vedere histologic: Stratul bazal (germinativ) Stratul filamentos (spinos) Stratul granulos Stratul lucid Stratul cornos

PROCESUL DE CHERATINIZARE
CHERATINA este o scleroproteina bogata in cisteina care are legaturi disulfurice ce se afla in reactie de echilibru cu gruparile tiol in cadrul unui proces de oxido reducere.
1

DERMATO

C1

20.02.2014

Productia de cheratina este consecinta procesului de cheratinizare, un proces particular de transformare cornoasa a celulelor epidermului. Cheratinizarea consta in formarea unei matrite de cheratina in interiorul corneocitelor in acelas timp producandu-se si consolidarea membranelor celulare si a punctelor de sudura dintre ele. ANEXELE CUTANATE sunt formatiuni care se diferentiaza din piele fiind de natura glandulara (glandele sebacee si sudoripare) sau cornoasa (parul si unghiile). GLANDELE SEBACEE sunt glande mici situate in partea superficiala a dermului anexate foliculilor pilosi adica acelor invaginatii a epidermului ocupate de firele de par. Secretia sebumului se produce concomitent cu dezvoltarea si maturizarea celulelor glandelor sebacee. Dupa o perioada de 8 10 zile celulele sebacee devin de cateva ori mai mari si prin distrugerea celulelor pun in libertate sebumul nativ. Microorganismele prezente la acest nivel vor degrada in mod progresiv sebumul initial punand in libertate acizii grasi liberi. Sebumul are un rol important in constituirea lipidelor de suprafata ale epidermei si in lubrefierea firului de par pe care il mentine suplu si stralucitor. GLANDELE SUDORIPARE sunt de 2 tipuri cu repartitie, structura si functii diferite: Glande sudoripare ecrine (exocrine) Glande sudoripare apocrine GLANDELE SUDORIPARE ECRINE sunt distribuite pe tot invelisul cutanat. Ele sunt mai abundente pe suprafetele de pe care lipsesc firele de par si glandele sebacee. GLANDELE SUDORIPARE APOCRINE au aceeasi origine embrilogica ca si foliculii pilosi.

FLORA CUTANATA
In mod normal pe suprafata cutanata traieste pe seama constituentilor chimici ai pielii o bogata flora microbiana saprofita. In pronfunzimea glandelor sebacee se remarca existenta unui microorganism specific Propio Bacterium acnes. Flora cutanata poate fi grupata in: Flora bacteriana care poate fi: Permanenta Temporara

DERMATO

C1

20.02.2014

Flora miceliana care cuprinde: Levuri lipofile Levuri nelipofile Ciuperci filamentoase

FLORA CUTANATA NORMALA asigura printr-un mecanism competitiv protectia pielii fata de dezvoltarea unor germeni patogeni creand un mediu defavorabil pentru dezvoltarea unor microorganisme straine. Reprezinta principalul mijloc de aparare alaturi de pH-ul acid al pielii si de acizii grasi din filmul hidrolipidic de suprafata. La aceste mijloace se adauga descoamarea continua a stratului cornos care debaraseaza pielea de germeni patogeni. Unii factori defavorizanti precum transpiratia excesiva, seboreea, expunerea prelungita la soare precum si anumite stari patologice, terapia cu antibiotice si imunosupresoare pot determina dezechilibre ale florei cutanate avand drept consecinta aparitia unor dermopatii microbiene.

PRINCIPALELE TIPURI DE PIELE


Desi exista diverse criterii de clasificare a pielii, criteriul unanim acceptat este acela care tine seama de continutul in grasimi a pielii. Conform acestui criteriu exista 3 tipuri fundamentale de piele: 1. Piele normala 2. Piele grasa 3. Piele uscata 1. PIELE NORMALA se considera ca nu exista piele normala decat la copilul sanatos si bine dezvoltat inainte de pubertate. Pielea normala este definita prin anumite caracteristici vizibile si palpabile. Este o piele ferma si supla deoarece tesutul conjunctiv de sustinere este dens si solid si fibrele elastice sunt numeroase si de buna calitate. Cand este stransa intre degete pielea nu se increteste iar pliul cutanat provocat dispare imediat ce presiunea exercitata asupra sa inceteaza. Este o piele fina, fara pori aparenti, catifelata la pipait lasand o impresie de transparenta mai pronuntata la persoanele blonde. Privita cu lupa pielea normala prezinta o textura si o granulatie foarte fina iar depresiunile naturale sunt foarte slab vizibile.

DERMATO

C1

20.02.2014

2. PIELEA GRASA se situeaza la cealalta extrema in raport cu pielea normala considerata de referinta. Este o piele groasa si rezistenta care prezinta un pliu cutanat mare. Din punct de vedere histologic se observa o hiperplazie a glandelor sebacee si o dilatare a orificiilor pilosebacee. Cresterea in volum dar si a secretiei acestor glande determina un aspect gras, lucios iar polii dilatati pot prezenta puncte negre sau albe.