Sunteți pe pagina 1din 3

BIOMECANICA ARTICULATIEI GLEZNEI Articulatia gleznei formeaza jonctiunea dintre scheletul gambei si piciorul transformat intr-o platforma orizontala,

mobila, adaptabila la neregularitatile suportului. Ea este legata functional de articulatiile situate la nivelul retro- si antepiciorului cu care formeaza un complex articular ce permite orientarea piciorului in toate directiile spatiului, absorbtia socurilor si transmiterea greutatii spre suportul de sprijin in statca si locomotie. KINEMATICA GLEZNEI Dupa forma suprafetelor articulare, glezna este considerata un ginglym (trohleartroza) care permite uniplanar realizarea miscarilor de flexie-extensie. Unii autori considera ca articulatia talocrurala este o articulatie in sa, in care miscarile in plan sagital sunt favorizate. Ca in orice trohleartroza, conducerea miscarilor articulare este dubla, ligamentara si osoasa. Indiferent de geometria articulara luata in consideratie, axul de miscare este transversal deviat spre posterior, aproximand linia care uneste varful celor doua maleole. El este directionat lateral si posterior, fiind rotat extern fata de axul articulatiei genunchiului cu 20 - 30. Glezna detine o stabilitate articulara intrinseca care tine de geometria elementelor osoase componente. Amplitudinea de miscare In articulatia talocrurala, miscarile piciorului fata de gamba si invers( ale gambei fata de piciorul fixat ) sunt posibile pentru o amplitudine de 45 in plan sagital, cu mari variatii in functie de individ si varsta. Aceste miscari reprezinta parti constituiente ale diferitelor faze ale mersului. Din pozitie neutra, piciorul liber poate face flexia plantara 25 - 35. Extensia ( flexia dorsala ) se realizeaza in mod normal intre 10 - 20. Cu piciorul fixat, gamba se poate inclina spre inainte in sensul unei extensii pana la 30. In flexia plantara corespunzatoare, gamba se poate inclina cu 50 spre inapoi fata de picior. Ca amplitudine, flexia plantara suporta cele mai mari variatii individuale, in special in timpul gimnasticii si a baletului. Articulatia gleznei este foarte inportanta in realizarea mersului. In momentul atacului calcanean, pozitia articulatiei este in usoara flexie plantara, care se accentueaza pe masura ce piciorul ruleaza spre contanctul plantar complet. In faza de spriji, flexia plantara se transforma rapid in extensie cand centrul de

greutate se proiecteaza peste antepicior. La sfarsitul fazei de sprijin, ridicarea calcaiului se face in pozitie de flexie plantara, care se continua la ridicarea degetelor si inceputul fazei de balans. La mijlocul fazei de balans pozitia gleznei revine spre extensie, pentru a pregati atacul calcanean. Amplitudinea de miscare in timpul mersului (in special flezia plantara) depinde de inaltimea tocului incaltamintei purtate. Spre deosebire de articulatiile soldului si genunchiului, unde amplitudinea de miscare creste odata cu frecventa pasului, in articulatia gleznei flexia dorsala ramane constanta, iar flexia plantara scade odata cu cresterea vitezei. Miscarea suprafetelor articulare Articulatia talocrurala si sindesmoza tibiofibulara sunt cuplate prin intermediul furcii maleolare. Miscarea suprafetelor articulare se realizeazaa atat in articulatia tibiotalara, cat si fibulotalara, iar in timpul extensiei sindesmoza tibiofibulara se largeste cu 1-2 mm. Din punct de vedere kinematic, miscarile articulatiei gleznei nu se desfasoara ca miscari pure de rotatie intr-o balama. Determinarea centrilor de rotatie instantanee si a directiei de deplasare a punctelor de contact articulare au demonstrat ca miscarea articulara incepe prin separarea (distractia) suprafetelor articulare la inceputul miscarii, efectuarea miscarii prin blocarea suprafetelor articulare (prin compresie). Reluarea miscarii in sens invers presupune decomprimarea prin distractie a suprafetelor blocate, alunecare si reblocare prin compresie la sfarsitul miscarii. Se presupune ca jocul alternativ al blocarilor si deblocarilor articulare cu variatiile de presiune intraarticulara corespunzatoare contribuie efectiv la lubrifierea articulara. Proiectia centrilor de miscare sagitala a articulatiei gleznei se realizeaza la nivelul corpului talusului pe o arie atat de restransa, incat poate fi considerata ca punctiforma. Prin aceasta arie poate fi trasat axul transversal al miscarilor de flexie-extensie, inclinat fata de axul tibiei cu 82 spre lateral (unghiul talo-crural). Pozitia oblica a axului face ca in flexia plantara a piciorului talusul sa execute o rotatie mediala prin care capul talusului vine in contact cu cavitatea navicularului. Miscarea de rotatie mediala a talusului in articulatia tibiotalara se continua cu miscarea de inversiune a piciorului din articulatiile subtalara si talocalcaneonaviculara. In miscarea de flexie dorsala, desfasurarea miscarilor se inverseaza. Desi suprafetele articulare ale talusului si tibiei sunt orientate strict orizontal, se considera ca trohleea talusului face parte dintr-un con cu baza

orientata spre fibula. Pozitionarea oblica a axului si orientarea ligamentara contribuie la realizarea unor miscari asimetrice ale trohleei: cand piciorul este fixat la sol, se realizeaza o deplasare anteroposterioara a maleolei fibulare mai mare decat a maleolei tibiale, fixata de ligamentul deltoid. Influenta oblicitatii axului face ca in faza de pendulare, in timpul extensiei dorsale, piciorul sa fie orientat in afara, iar flexia plantara sa se orienteze spre inauntru. In faza de sprijin, cand piciorul este bine aplicat pe sol (inainte de a ridica calcaiul), extensia este cuplata cu rotatia interna a furcii maleolare ( si deci a axului gambei) cu 5 - 12. In acelasi timp maleola peroniera se rotaeza extern, transleaza proximal se si indeparteaza de maleola tibiala. Flexia plantara a articulatiei tibiotalare produce rotatia externa a gambei, translatia distala, rotatia interna si apropierea maleolei peroniere de cea tibiala. Axul de miscare intersecteaza talusul la nivelul santului talusului si incruciseaza axul articulatiei subtalare. Lipsa insertiilor musculare pe talus face ca echilibrul articulatiei tibiotalare sa se poata realiza numai prin blocarea (inchiderea) articulatiei subtalare. Aceste miscari de rotatie apar in timpul mersului la nivelul intregului membru inferior si ridica problema unui mecanism de absorbtie la nivelul piciorului.