Capitolul 1 : Atotstiitor

Ce tampenie ! Ce soarta ironica si absurda. Ca farsa a destinului. Da. O farsa. O

gluma proasta. Imi aminteam de discutia de dimineata pe care o avusem cu tatal meu si
acum mi se parea atat de indepartata de parca avuse loc in urma cu cativa ani.
-Vreau sa fiu 100% sigur ca informatiile tale sunt corecte, mi-a spus pe un ton
acuzator. Am ridicat o spranceana fiind mirat de atitudinea lui, niciodata nu mi permise
sa gresesc. Asta nu era o exceptie.
-Desigur, tata. Lipsa lui de incredere era suparatoare dar nu prea puteam schimba
altfel decat demonstrand si nu discutand.
-Te simti pregatit? Il pot trimite pe Jake in locul tau sa conduca misiunea, m-a
intrebat pe un ton rugator?
-Nu, acum e timpul meu. Sunt destul de antrenat si de in varsta sa incep sa iti calc
pe urme.
Mi-a zambit aprobator si am aplecat capul ca raspuns la salutul lui. Am iesit din
birou si m-am indreptat spre camera mea din parohie. Tatal meu era pastor si odata cu
dragostea pentru Dumnezeu imi insuflase si ura pentru creaturile noptii. Asta faceam noi.
Vanam si distrugeam creaturile nedorite de Dumnezeu.
De cand eram mic ma tineam pe urmele tatalui meu. Era un exemplu de urmat,
pentru mine. Multa lume din oras il saluta respectuos si oameni importanti din regat se
opreau sa discute diverse probleme cu el. Mama mea murise la nastere iar doica ce
trebuia sa aiba grija de mine era usor de pacalit, si cu orice ocazie aveam fugeam dupa
tatal meu.
Tata ma educa si ma invata sa vorbesc, mereu aveam material de citit si de
studiat. Era foarte exigent dar stiam ca nu face asta decat pentru binele meu. Cand aveam
15 ani ma luase cu el prima data la o cina aniversara data in cinstea lui Sir Elton de
Sheldon. Atunci m-a prezentat oficial ca fiu al sau. Aceea a fost introducerea mea oficiala
in viata tatalui meu. Din acel moment nu am mai dormit acasa cu doica, mi se aranjase o
chilie in parohie si tot timpul eram scolit si antrenat de lupta. Lupta pentru care ma
pregatisem atatia ani va avea loc in sfarsit.
Nu fusesem la vanatoare dar vazusem creaturile noptii arzand in focurile ce erau
in ultima vreme tot mai dese. Vrajitoare, varcolaci si vampiri erau spintecati si aruncati in
foc bucata cu bucata. Nu simteam mila pentru ei. Aratau ca oameni obisnuiti dar cand
erau prinsi in capcana, zgomotele si urletele erau infricosatoare. Citisem odata intr-o
carte, o povestire despre copii ai diavolului.
“Ei tipau asurzitor, urlete a o mie de draci zvacnind din plamanii lor fara viata.
Chemau ajutoare, strigau la tatal lor sa ii ajute. Cereau mantuire la Satan.”
Pentru mine asta erau creaturile noptii. Copii ai diavolului, iar Dumnezeu nu era
de acord cu existenta lor. De aceea Biserica se ocupa de organizarea de vanatori.
Crescusem ca sa ii urasc, de multe ori alaturi de ei erau aduse si victimele lor. Copii si
femei pe care ei le intinasera, le atinsera si se hranisera din ele.De aceea trebuiau distruse.
Nu puteam permite ca alti monstri sa se nasca si distrugeam tot ce era atins de acei
monstri fara suflet. Nu imi puteam opri lacrimile cand ii vedeam arzand langa criminalii
lor.
-Nu plange fiule, daca maine ai vana copilul ce a omorat alt copil nu vei fi mai
trist? Am simtit mana atingandu-ma pe umar si am recunoscut vocea tatalui meu. Nu m-
am putut intoarce sa il privesc. In acel moment m-am intrebat pentru prima oara daca mai
exista si o alta solutie. Mintea mea tanara tanjea dupa salvarea victimelor, nu dupa
moartea lor alaturi de acei asasini murdari.
Am deschis gura sa vorbesc dar fata tatalui meu era livida, rece. Cuvintele mi s-au
oprit in gat si lacrimile nu conteneau sa se opreasca. Mi-am intors iar privirea la focul ce
nu parea sa se mai sfarseasca si derulam in minte tot ce citisem pana atunci in cautarea
unei alte cai.
Invatasem tot ce se putea invata despre vrajitoare ce lucrau cu magie neagra sau
alba dupa cum spuneau mai nou. Era tot un drac. Lucrau cu demoni, invocand spirite
razbunatoare pe pamant pentru a chinui si bantui oameni. Amageau oamenii cu bogatii si
iubire vesnica, in schimbul catorva favoruri. Pe ele le prindeam destul de usor. Nu aveau
viteza si nici alte puteri supranaturale. Erau arse pe rug fara a fi spintecate de oamenii
tatalui meu. De cele mai multe ori, ele ne cereau indurare si mila. Amenintarile erau de
multe ori inexistente, blestemele fiind mai cunoscute in lumea lor. Erau singurele care nu
luau dupa ele oameni nevinovati. Multi care apelau la ele, innebuneau. Beau tot felul de
ceaiuri din plante miraculoase care le-ar fi adus fericirea peste noapte. Dar niciunul nu
murise.
Varcolacii erau oamenii ce isi schimbau forma in lupi in noptile cu luna plina.
Atunci se adunau cei mai multi oameni din cele mai multe regiuni. Hotelurile din Londra
erau pline de turisti dornici de aventura ce sfarseau de multe ori arzand pentru ca au fost
in momentul nepotrivit la locul nepotrivit. Nu ascultau de sfaturile pe care le primeau de
la liderii echipelor si se apropiau prea mult. Conta sa ii prinda pe varcolaci nu sa aiba
grija de siguranta turistilor. Anul trecut fusese cel mai glorios, reusisera sa omoare cam
20 de varcolaci pe noaptea cu luna plina, iar in tot anul bilantul fusese de 87 de varcolaci
si 54 de victime. Numarul acesta de 54 de victime ma enerva foarte tare, dar de multe ori
nu erau mentionati decat o singura data. Mureau in acelasi stigmat ca si varcolacii.
Mureau de parca si ei s-ar fi transformat si vanat odata cu asasinii lor.
Vampirii erau cele mai rele creaturi. Nu aveam succes intotdeauna in vanatoarea
lor. In miturile vechi existau povesti cum ca moartea le putea fi cauzata de un tarus de
lemn infipt in inima sau scoaterea lor din vizuina la lumina soarelui. Multi oameni au
trebuit sa moara pana Organizatia Bisericeasca Catolica s-a convins ca acele mituri nu
depaseau stadiul de mituri. Aveau pielea incredibil de tare si de translucida, iar la lumina
soarelui dispareau printr-un incendiu de sclipiri. Cei ce apucau sa povesteasca ceva erau
de multe ori in chinuri, fiind muscati de vampiri. Marturiile lor nu erau o baza si neavand
nimic, vanam un gol. La asemenea vanatori victimele mureau cel mai des. Foarte rar
avusesem ocazia sa prindem un vampir, fiind foarte puternici rupeau funiile si treceau ca
fulgerul lovind 20 de oameni o data.
Venise timpul sa iau locul tatalui meu. De cateva luni el era bolnav la plamani si
nu puteam permite ca starea lui de sanatate sa se agraveze si mai tare. De aceea
sfatuindu-ma cu el, cautam solutii si incercam sa preiau fraiele unei conduceri noi ce nu
ar fi adus atatea victime.
-Carlisle, sunt victime colaterale. Incercand sa le protejezi nu vei face decat sa
pierzi timp pretios, timp in care monstrul iti va scapa printre degete. Ma certa tata cand
imi auzea parerile in legatura cu numarul prea mare de victime.
 -Tata, nu putem omori oameni nevinovati la nesfarsit. Dumneata ordoni arderea a
tot ce a atins monstrul, dar poate nu atingerea e infecta, incercam in zadar sa-i aduc
argumente.
Incercam mereu sa il opresc sa dea ordine directe. Incercam sa fac in asa fel incat
inainte sa urmaresc mai mult timp ce actiuni au cei pe care noi ii condamnam usor la
moarte. Noaptea deseori patrulam si cautam vizuinele monstrilor. De cele mai multe ori
tatal meu dadea ordine sa vizam zonele de unde dispareau oameni, dar eu nu credeam ca
vanau aproape de casa lor. Nu, nu puteau fi atat de prosti. Stiau ca noi ii vanam si isi
protejau locuinta.De aceea de multe ori ma indreptam spre cartiere linistite, unde nu se
intamplau lucruri neobisnuite aproape niciodata. Pe strada Elm, vazusem de multe ori
cum ieseau oameni dubiosi dintr-o casuta cam mica pentru cati oameni ieseau de acolo.
Cu siguranta erau vampiri. Ii auzeam mereu vorbind in latina si se uitau suspicios de jur-
imprejur cand isi paraseau locuinta.
In seara asta, eu voi vana vampiri. Va fi prima mea iesire in fata acestor creaturi
deplorabile care nu ar fi trebuit sa existe. Ingeri demonici ce aduceau prea multa moarte.
Nu a lor, ci moarte nevinovatilor.
In seara asta ii vom prinde fara sa mai faca nicio victima. In seara asta eu le voi
pune punct listelor lor de victime.
Aveam emotii, fara indoiala. Jake, mana dreapta a tatalui meu mereu imi povestea
luptele in detaliu, dar la sfarsitul povestirii imi sublinia ca nu e acelasi lucru intre a auzi si
a lupta, sau intre a citi si a aplica. Dar ma simteam pregatit, simteam ca de acum incolo il
voi face pe tatal meu mai mandru decat e. Va fi mandru pentru ca eu, Carlisle Cullen am
reusit sa omor un vampir.
Era trecut de ora 1. Mi-era cam foame. Dar nu indeajuns de tare incat sa cobor la
bucatarie. Stiam ca am nevoie de hrana sa am putere, dar in momentul asta simteam ca
am nevoie de mai multe cunostinte. Citeam de cateva ore deja. M-am ridicat de la masuta
mea plina cu carti deschise si m-am asezat pe pat. Ma odihnesc putin.
Imi imaginam ce minunata va fi ziua de maine. Maine va fi ziua mea de glorie.
Voi primi laurii binemeritati, iar tatal meu nu-si va incapea in piele de fericire ca sunt ca
el. Incercam sa nu ma gandesc prea tare la seara ce urma. Nu avea ce sa mearga prost.
Totul era bine planuit si bine pus la punct. Nici cel mai mic detaliu nu era lasat deoparte.
Eram foarte multi, nu aveau cum sa ne depaseasca ca numar sau ca putere.
Casa era inconjurata de saizeci de oameni cu torte aprinse, inarmati cu furci si
topoare dar si cu apa sfintita si cruci de argint Chiar in acest moment 15 oameni faceau
legaturile de sfori si lanturi. Capcane erau instalate si noduri ce erau indestructibile erau
legate. Eram convins ca cea mai mare arma pe care o aveam in fata acestor demoni era
credinta suprema, Dumnezeu. Daca ei erau copiii diavolului, atunci noi ii vom izgoni in
Iad. Cum Dumnezeu l-a izgonit pe Satan asa vom face si noi cu demonii prin puterea
divina.
Am zambit gandindu-ma la succesul sigur ce ne va invalui dupa vanatoare
aceasta. Incet, incet am adormit si mi-am lasat creierul sa se linisteasca. Odihna era ceea
ce aveam nevoie. Stiam tot ce era necesar de stiut pentru a purta o asemenea lupta.
O bataie usoara in usa ma trezi.
-Da, am spus si usa s-a deschis incet.
-Tatal dumneavoastra va asteapta la cina, mi-a spus baiatul femeii care avea grija
de casa.
 I-am zambit si am dat din cap. M-am imbracat si am coborat scarile fluierand. La
masa erau si Jake si bunul meu prieten Parker. Ei vor fi langa mine in seara asta. Vor
lupta alaturi de mine si vor castiga si ei succes.
M-am asezat la masa iar cina a fost minunata. Am zambit des, am discutat planuri
de viitor si tatal meu chiar a spus cateva bancuri. Lucru ce nu se intampla prea des. La un
moment dat mi-am plecat privirea spre masa, si ochii mi s-au oprit pe carafa de vin din
fata mea. Nu gustasem niciodata vinul. Nu stiu de ce. Poate nu-mi placea. Dar nu aveam
de unde sa stiu ca nu-mi placea. Nu gustasem. Ocazii au fost destule dar abia acum am
realizat ca nu stiam ce gust are licoarea lui Bachus. Alb sau rosu habar nu aveam ce gust
sau aroma are. Mi-am ridicat o spranceana si cu varfurile degetelor mangaiam cana de
sus pana jos, nehotarat daca sa gust sau nu. Jake ma privi intrebator iar cand si-a dat
seama ce vreau sa fac, a scuturat capul decisiv cu ochii privindu-ma dezaprobator.
Daca mor? Daca in seara asta voi muri, lovit cu putere de creatura pe care eu imi
doream sa o omor? Daca ea ma va ucide inainte sa o ucid eu? Mor fara sa gust macar
vinul?
Am luat cana de toarta si am ridicat-o la gura. Am sorbit. Mmmm. Era bun. Am mai luat
o gura si am inchis ochii lasand pacatul sa se produca pana la capat. Vinul a alunecat
incet pe gat. Nu era dulce. Nu-mi placeau dulciurile. Avea un gust bun, era acrisor dar nu
acru sa ma faca sa ma stramb. Am lasat cana pe masa si ma uitam la ea de parca nu o mai
vazusem niciodata. Tata si Jake ma priveau mirati, iar in spatele lor eu am vazut usa
deschizandu-se.
Era unul dintre liderii echipelor de vanatoare. Era timpul. Era timpul sa vanam.
Usa casei se deschise iar primul vampir pasise afara din vizuina sa. Era inalt si
subtire, cu pielea alba si parul negru tuns scurt. Era imbracat cu camasa alba si costum
cenusiu. Haina lui neagra si lunga pana in pamant se misca odata cu el, in timp ce privea
in stanga si in dreapta. Paru sa fie multumit si spuse ceva in latina spre usa ce ramase
deschisa in spatele lui.
Atunci am dat alarma. Oameni au aparut de peste tot si au inconjurat casa in timp
ce eu fugeam direct spre primul vampir ce iesise din casa. Fugeam pe strazi dupa el dar
parca intrase in pamant. Nu aveam sa-l pierd, abia il vazusem. Nu, nu sunt destul de
atent. Respiram greu mijindu-mi ochii pentru a urmari dihania ce se indeparta prea repede
de mine. Nu puteam permite asta. Nu. El trebuia sa moara. M-am oprit o secunda. In ce
directie? Nu auzeam nimic. Am ascultat cu atentie apoi am auzit pasi grabiti pe dalele din
fata mea.
Am inceput iar sa fug si strigam din rasputeri la oamenii din spatele meu.
-Aici, aaaaaaa. Aici. Urmati-ma. Veniti aici.
M-am impiedicat si am scapat torta. Nu acum. Nu am cum sa fiu acum
impiedicat. Gafaiam si am apucat torta. Ma balbaiam nemultumit de avantajul pe care
vampirul il castigase in fata mea.
-Nu te scap, nu te las sa scapi, mormaiam si incercam sa ma ridic.
-Sunt aici, nu te grabi, am auzit o voce calda si dulce in fata mea si abia atunci am
zarit varfurile ghetelor ce asteptau in fata mea sa ma ridic. Eram in patru labe si deodata
atarnam in aer scapand iar torta din mana. Vampirul ma apucase de spate si ma ridicase
cu o singura mana, cealalta rdicandu-mi capul pentru a-mi intinde gatul.
 -Nu, nu, nu. Stai. Aaaaaa. Vocea mea isi pierdea din volum iar vampirul se hranea
din mine. Lui ii era foame. Se intoarse sa se hraneasca. Dadeam din maini si din picioare
dar parca nici nu simtea. Nu se clintea niciun milimetru.
Il auzeam pe Jake tipand si vocea lui Parker urland sa-mi dea drumul. Ce bine ca
erau aproape, eram mai multi si acum puteam sa il prindem. Vampirul m-a aruncat de un
perete si si-a indreptat atentia spre oamenii ce inaintau spre noi. Nu ma puteam ridica de
jos, eram parca amortit ca si cum statusem prea mult timp intr-o pozitie. Am ridicat capul
la timp sa vad cum vampirul nu se indeparta de oameni ci se apropia de ei. Ei se oprisera
si aveau furcile si tortele indreptate spre el.
Vampirul a zambit incet si s-a aruncat asupra lui Jake rupandu-i gatul dintr-o
singura miscare. Ceilalti au sarit pe el dar vampirul a reusit sa mai franga gatul unui
satean. Atunci am inceput sa tip din nou.
-Nu, dati-va din calea lui. Plecati. Dar vocea imi era prea inceata. Nimeni nu ma
auzeam, nici eu nu auzeam.
Am auzit strigatele lui Parker. Era aruncat pe umarul vampirului ce incepuse sa
fuga din nou cu o viteza incredibila. Oamenii au luat-o dupa ei dar abia acum devenisem
constient de puterea si viteza pe care o aveau ei.
Ma usutura gatul. Mi-am ridicat degetele incet si am atins locul unde fusesem
muscat. Eram plin de sange. Am incercat sa ma misc din nou si de data asta am reusit.
Trebuia sa plec de aici. Daca nu voi fi adunat ca pe un gunoi si ars odata cu ceilalti atinsi.
Voi sfarsi ca victimele pe care le compatimeam. Nu ma simteam alt om, dar stiam
ca tata nu ma va asculta. Mi-am infipt degetele in pamantul rece al noptii si am inceput sa
ma tarai spre intuneric. M-am tras spre o straduta mai laturalnica si ma gandeam incotro
sa o apuc. Parker era mort acum cu siguranta. Alti prieteni carora sa le cer ajutorul nu
existau. Trebuia sa fac ceva. M-am uitat spre cerul luminat de stele si m-am rugat sa scap
din acest impas. Nu puteam muri acum. Nu vroiam sa mor in ziua in care imi planuisem
gloria.
Am tusit si m-am intors sa vad daca era vreo cineva in jurul meu sa ma auda. Nu
era nimeni, dar am vazut o fereastra deschisa. O fereastra ce ma va scapa. Mi-am adunat
ultimele puteri, unde mai devreme ma ustura incepuse sa ma friga acum, si m-am tarait
din nou de data asta cu o directie precisa.Incercam sa imi amintesc in ce zona eram, cat
de tare fugisem si unde eram mai exact dar nu am reusit sa ma gandesc decat cum sa fac
sa ajung mai repede la fereastra aceea.
Ii auzeam pe oameni clar strigand, hulind si incercand sa sperie monstrul. Ma
intrebam cati mai atinse, ma intream cati vor fi condamnati la moarte. Ah. Ceva ma arse
la gat. Foc. Luasem foc? Dar de unde? Nu era nicio scanteie pe langa mine. Gatul.
Muscatura. Locul unde ma muscase. Durerea era din ce in ce mai apasata iar la
fereastra nu am reusit decat de ma aplec peste ea si am cazut peste o gramada de cartofi.
Ce era cu focul? Nu intelegeam. Ma ardea atat de tare, ma simteam de parca as fi
putut sa ma topesc.
-Carlisle! Carlisle! Carlisle!
Imi auzeam numele. Ma cautau. Stiau ca vampirul nu ma luase. Acum ma vroiau
ei, sa ma arda ei, de parca nu ardeam deja ca o torta. Cu mainile am inceput sa trag de
cartofii din jurul meu, trageam de ei scrijelindu-i cu unghiile, incercand sa trag mai multi,
mai repede. Nu trebuiau sa ma gaseasca.
 Le auzeam strigatele neincetat, iar eu neincetat ma ingropam in cartofi. Ma vor
cauta pana ma vor gasi. Iar daca o vor face atunci voi muri. Nu puteam muri, nu traisem
ca sa mor. Si nu vroiam sa mor omorat de tatal meu. Nu asa, nu acum.
Capitolul 2 - Sinucideri

Nu-mi mai auzisem numele de mult timp, nu stiu cat trecuse, puteau foarte bine sa
fi trecut si o saptamana, sau o luna ca nu as fi putut sa spun altceva. Durerea ce o
simteam, focul ce ardea si sfasia inauntrul meu ma facea sa uit de alte detalii. Imi
simteam inima batand in piept cu o viteza incredibila, o putere ce ar fi putut sa-mi sparga
pieptul.
Nu ma puteam gandi la altceva, am incercat sa gasesc motivul pentru care simt
durerea asta, ma gandeam la fiecare amanunt din ziua aceea fatidica. Nu reuseam sa-mi
amintesc decat ideile de baza, planul de vanatoare, cina si vampirul acela care imi facuse
ceva. Ce anume? De cand ma atinse ma simteam de parca ardeam. As fi urlat cat ma tinea
gura daca stiam ca nu sunt cautat. Stiam ca prietenii tatalui meu au vazut cand vampirul
ma atingea, doar pentru asta as fi fost ars.
Sincer, acum nu mi se parea mare lucru, as fi dat orice sa scap de ceea ce
simteam, cred ca sa fii ars pe rug nu e foarte rau. As fi ars acum de un milion de ori doar
sa nu mai simt.
Dupa mult timp stand acolo in liniste, devenisem atent, prea atent. Atat de atent ca
auzeam pasii oamenilor ce treceau pe straduta aceea, le simteam chiar mirosul. Miroseau
frumos, dulce, ademenitor. E incredibil ce poate plictiseala sa faca din tine. Eram in
chinuri dar nu ma miscam, trebuia sa imi ocup mintea cu altceva, daca nu ma pot gandi la
ce a fost, acord atentie la ce e. Si ce anume e, daca nu sunetele din jurul meu? Pasi,
rasete, voci, un ciripit de pasare, pasii grabiti ai unui copil, o minge sarind. Interesant, nu
stiam ca am auzul atat de fin. Ma intrebam cand va veni clipa mortii, durerea era din ce in
ce mai apasata. Nu mai dureaza mult.
Multa si in valuri, ma ineca si ma prindea in bratele ei ca apoi sa ma arunce mai
tare de un zid de flacari. Inlantuit in lanturi infierbintate, nu ma puteam misca. Gata.
Acum e momentul de care am fugit, a venit. Religia noastra ne spunea ca moartea vine
pasnica si aduce liniste, acum ma simteam agitat de parca o mie de dinti ar fi tras de
pielea mea. O mie de clesti piscau si ciupeau. Moartea asta era groaznica.
Apoi, s-a oprit. Brusc. Nu mai simteam durere, era altceva la gat. Am pus mana in
jurul gatului, nu era nimic. Ma simteam inlantuit, de parca as fi avut un fular prea strans.
Nu, nu fular, era pe dinauntru. Diferit, fierbinte. Foc. Foc viu in gat. Am incercat sa
tusesc si atunci am inspirat aer. Aaaaahhh.
O mireasma minunata mi-a ajuns la nari, dulce, calda. Asta mi-a facut focul sa se
inteteasca. Pai si nu mai mor? Ce se intampla? Am pofte? Inima mea batea sa iasa din
piept si acum bate normal?
Am pus mana pe piept si am asteptat. Si am asteptat. Nimic. Nu se intampla
nimic. Asta e vreo gluma proasta? Moartea se joaca? Se joaca cu noi inainte sa ne duca
acolo unde ne e locul?
M-am ridicat. Eram tot eu, ma puteam misca normal. Am ridicat mana la fata, era
totul unde trebuia sa fie, apoi mi-am amintit de gat. Vampirul ma muscase, eram ranit.
Am lasat mana usor spre rana, dar n-am gasit-o. Nu era decat piele neteda, catifelata.
Ciudat. Am inspirat iar si am simtit iar mireasma aceea dulce. M-am ridicat spre varfuri
cu nasul catre fereastra.
Oooo, ce dulce. Gatul era in flacari din nou, cred ca imi era foame. Cat statusem
aici? O zi? Doua? Poate trei sau patru? Habar n-am. Am deschis ochii si m-am intins la
fereastra. Era inserat afara. Amurg. Dar nu asta conteaza. Mi-e foame si ceva dinspre
fereastra miroase de-mi lasa gura apa.
Era o femeie imbracat cu o rochie bej, cu palarie mare pe cap si tinea un cos in
brate. Ce era in cos mirosea asa? Simteam o nevoie ce nu o puteam controla de a ma
apropia de ea, de a seduce si lua ceea ce vreau. Nevoi ce nu le mai avusem pana acum.
Ea s-a intors si ultimele raze de soare i-au luminat fata bronzata si gatul lung, alb.
O vena ce pulsa acolo mi-a atras privirea si nu imi puteam lua ochii. Trebuia sa ma
apropii, sa miros, sa gust si sa ….
Nu, flacara se imprastiase in intreg trupul si stiam ce miroase. Stiam ce vreau, nu
ce e in cos, stiam de ce aud , de ce vad. M-am tras repede de la fereastra si m-am izbit de
peretele din spatele meu. O trosnitura se auzi si m-am intors sa vad cine e in spatele meu.
Nimeni, era doar peretele crapat. Eu il crapasem? Am intins o mana si am urmat cursul
sparturii de sus pana jos. Eu am facut asta? Am impins degetele in perete si au intrat in
piatra de parca ma jucam cu lut.
Da, gandul de dinainte. Stiam de ce mi-e foame, nu de mancare. Ci de sange.
Inima nu-mi batea, gatul imi ardea, eram puternic. Am clipit o data si o rasa de soare
patrunse pe gemulet pe mana cu degetele pe jumatate in perete. Pielea stralucea atat de
tare ca era aproape alba, ca razele de soare in geam, te faceau sa inchizi ochii. Eu
devenisem ce vanam. Din vanator devenisem vanat.
Eram vampir. O, Doamne Dumnezeule. Mi-am tras repede mana si am fugit intr-
un colt al subsoluluisi m-am ghemuit cu mainile pe cap. Stai, ce repede am ajuns aici. M-
am ridicat iar. Intr-o milisecunda eram in partea cealalta a beciului. Am zambit putin si
am inspirat iar. Dulceee, flacara se ridicase iar la inaltimi nelimitate.
Trebuie sa plec de aici. Ce e cu mine? Mi se distrage atentia atat de repede ca nu
pot gandi, nu pot digera nicio informatie. Nu pot intelege complet ce fac, ce sunt, ce fac
acum.
Am iesit pe fereastra si m-am scuturat de parf. Nu era nimeni in jur, dar nu am de
gand sa stau sa apara cineva. Daca femeia aceea nu ar fi plecat oare ce as fi facut? Mi-am
amintit iar de mirosul ei si gatul s-a strans iar de foame. Nu.
Nu te hranesc, poti sa arzi la infinit. Nu voi deveni eu un monstru. Nu voi face o
victima. Nu eu, nu Carlisle Cullen.
Am inceput sa fug pe strazi tinandu-mi respiratia. Mi-era teama sa nu intalnesc alt
miros ademenitor care sa ma faca sa-mi pierd ratiunea. Ce aproape am fost, daca ma misc
atat de repede in cat timp as fi ajuns la ea si as fi omorat-o fara sa-mi dau seama?
Mintea mea fulgera in multe parti, viteza incredibila cu care fugeam nu era o
piedica pentru mine sa nu vad. Vedeam totul. Muschiul de pe scoarta unui copac, cuibul
de randunele de la streasina unei case, un carlig ce cazuse de la un balcon. Am inchis
ochii si am incercat sa fug mai tare, sa nu mai vad nimic.
Am ajuns in padure si m-am oprit. M-am uitat in jur si nu am vazut nicio miscare,
m-am uitat in sus si printre crengile copacilor am vazut pasari zburand agitate. Le
puteam vedea culoarea aripilor desi eram la 15 metri departe de ele.
Imi venea sa urlu. Ce fac acum? Arsura din gat parca devenea din ce in ce mai rea
si mai apasatoare. Nu ma pot lasa sa devin un criminal, nu pot sa devin ceea ce am fost
crescut sa urasc. Eu nu sunt un vampir, eu sunt un om ce lupta pentru oameni.Nu mi-am
dorit decat sa scap lumea de monstri si acum asta? Tot ce am urat, sunt? Tot ce nu e
corect si impotriva lui Dumnezeu, reprezint?
 Nu. Mai bine mort. Mai bine ii lasam sa ma gaseasca. De ce nu am tipat? De ce
am tacut si m-am lasat sa devin ce am devenit? Am crezut ca sunt doar ranit, am crezut ca
este ceva trecator. Nu vroiam sa fiu ars doar pentru ca un vampire m-a atins. Dar nu doar
m-a atins, el m-a muscat. De gat. Nu eu am intins mana sa simt rana ce acum nu mai e?
Ma minteam singur, dar nu am crezut ca doar atat trebuia sa se intample asta. Dar de ce
sa cred? Niciun vampir nu ne-a spus ce sunt, ce vor, ce urmaresc si de ce exista.
Nu conteaza. Nu risc. Decat sa omor, mai bine ma omor. Decat sa astept sa fiu
omorat mai bine imi pun singur capat la o viata ce trebuia sa se opreasca acolo, pe
straduta aia imputita. Ah, ce furios sunt acum. Ce soarta cruda. De ce credinta nu ma
ajutase? In haina aveam crucea sculptata de tata, era mare si sfintita. De ce l-a lasat sa
puna mana pe mine? Sau nu o luasem?
Am bagat mana in buzunarul hainei si am tresarit cand am simtit lemnul scorojit
pe pielea mea. Am tras repede mana si mi-am privit insistent pielea, nu era arsa, nu-si
schimbase culoarea. Era intacta. Am bagat iar mana in buzunar si am scos crucea si m-am
uitat la ea. Am spijinit-o de trunchiul unui copac si m-am prabusit in genunchi.
De ce Doamne mi-ai dat soarta asta? Mi-am cuprins fata in maini si vroiam doar
sa-mi plang soarta potrivnica, sa suspin pentru tot ceea ce as fi putut sa fac ca om.
Lacrimile nu curgeau dar ma simteam in stare sa plang, imi pipaiam genele, nu erau ude.
Gata, asta-i tot. Ultima dovada ca nu mai sunt om.
M-am ridicat in picioare si am ascultat imprejur. Era impotriva a tot ceea ce
credeam eu cu tarie. Dumnezeu nu ierta sinucigasii, dar eu nu mai eram om ca sa devin
sinucigas. Eram deja mort. Nu puteam plange, nu mai respirasem de cand iesisem din
subsolul acela si tot ce imi doream era sa sug sange. Gandul asta mi-a facut gatul sa arda
din nou.
Atunci am auzit susurul apei. Da. Inecul. Metoda simpla si curata. Am fugit in
directia in care am auzit zgomotul dar acolo nu era decat un rau. Eram la 50 de km de
Marea Manecii. In cat timp ajung? Nu hotarasem un timp exact si deja fugeam,. Eram
atat de hotarat sa termin cu toata harababura asta, nu ma puteam astepta nicio secunda.
Imi fortam picioarele sa se grabeasca, sa calce mai repede pamantul si imi tineam
respiratia, deja imi indreptam atentia catre multe alte lucruri nu mai vroiam sa simt si alte
mirosuri care sa ma innebunesca.
In zece minute eram pe stancile de langa apa. Nu m-am oprit, m-am lasat sa cad
sa termin cu toata nebunia asta. Am inchis ochii si simteam aerul trecandu-mi printre
degete cu o viteza ametitoare. Apoi m-am izbit de ceva tare. Am deschis ochii si eram pe
o gramada de pietre despicate sub trupul meu. Ce am facut gresit? M-am ridicat repede si
priveam de unde sarisem, pe ce si cat mai era pana la apa.
M-am uitat spre cer si am ridicat din umeri parca asteptand un raspuns. Dar
creaturile ca mine nu credeau in nimic, si nici divinitatea nu credea in creaturi ca mine.
Am renuntat la analiza a ceea ce facusem si cu pas repede m-am indreptat spre apa. Am
intrat in apa si am inceput sa inot cativa metri, sa fiu cat mai departe de mal unde apa e
foarte adanca. Cand am crezut ca e suficient, mi-am oprit bratele din miscare si m-am
lasat sa ma scufund pana am atins fundul apei. Era atat de liniste si totusi atata miscare in
apa. Curiozitatea m-a facut sa deschid ochii si am vazut pestii in jurul meu, foarte multe
plante. Eram intr-o lume necunoscuta, de care nu auzisem dar totusi era atat de minunata.
Dar nu era o lume a mea. Nu era o lume creata pentru mine, nu o lume pentru vampiri, ci
pentru oameni.
 Am inchis ochii iar si am asteptat. Am deschis gura si am lasat apa sa imi umple
plamanii, sa inunde plamanii ce acum ma tradau simtind in aer alte arome decat cele
normale.
Ok. In orice clipa. Au trecut sase minute. Cred ca de acum incepe. Mai trecusera
zece minute. Eram putin stresat, cred ca fiindca sunt diferit la mine dureaza mai mult. Am
stat asa trei ore. Nu s-a intamplat nimic. Eram doar ud cand am iesit din apa. Apa ce imi
umpluse plamanii am vomat-o fara prea multa atentie. Nu aveam nevoie de aer. De ce nu
mi-am dat seama cand mi-am tinut respiratia cand am fugit din subsol? Nu stiu, nu mai
tineam cont de timp, de minute, de ore. Nu stiam ce zi e, abia imi mai aminteam ce an,
dar totul era in ceata.
Timpul nu conteaza. Aveam o misiune de indeplinit. Trebuia sa dispar de pe fata
pamantului. M-am enervat si am fugit iar pe stanci, sus de tot si m-am aruncat cu viteza.
Am aterizat la fel ca prima data, nu aveam nicio zgarietura. Am facut asta de nenumarate
ori. Nu stiu de cate ori rasarise si apusese soarele, eu faceam acelasi lucru.
Valurile marii au adus cioburi la mal ce acum stralucea sub razele soarelui, era in
jurul pranzului cred, soarele era chiar deasupra capului.M-am indreptat spre sticla fara sa
stau prea mult pe ganduri, eram atat de obsedat de moartea ce nu vroia sa vina ca imi
venea iar sa plang. M-am enervat iar amintindu-mi ca nu pot sa plang. Nu e normal, eu nu
sunt normal, eu nu trebuie sa exist si parca totul imi e impotriva sa nu ma pot sterge de pe
fata pamantului.
Soarele nu-mi facea rau, nu ma facea decat sa stralucesc, inecul nu era valabil, nu
aveam nevoie sa respir. Saream de patru sau cinci zile de pe stancile alea afurisite si nu
reusisem decat sa imi rup hainele.Am ridicat un ciob de jos si incercam sa-mi crestez
pielea. Apasam mai tare, dar nu simteam nimic, ma uitam parca nu vedeam. De parca as
fi trecut o pana pe pielea ce acum nu mai era a mea. Inutil.
Nu ma puteam taia. Ce altceva mai puteam face?
Disperarea incepuse sa puna stapanire pe mine. M-am prabusit pe nisip si mi-am
trecut mainile prin par. Ce fac? De ce nu pot sa termin acum cu viata asta ce nu imi
apartine? Focul din gat era acolo, nu se diminuase de loc, se intensifica cu fiecare clipa.
Nu ma pot duce la oamenii tatalui meu sa le cer sa ma omoare, daca inspir langa ei si le
fac rau? Nu pot sa imi omor cunoscutii. Aceia sunt oameni care m-au crescut, iubit,
invatat si m-au protejat. Asta voi face si eu, ii voi proteja, de mine.
Trebuie sa existe o cale, un mod de a muri. Nu stiu cat am stat asa, uitandu-ma in
zare, asteptand in orizont sa apara un semn, o clarificare. Un raspuns de ce mi se intampla
mie astea?
De ce sunt ceea ce am urat cel mai mult? Ce vrea Dumnezeu sa imi demonstreze?
Ca am gresit? Dar cum se poate sa fi gresit? Cand eu am simtit foamea pentru oameni, o
foame ce nu stiu daca o pot stapani. Oamenii sunt fiintele de drept dominante ale
pamantului, ceilalti, varcolaci, vrajitoare, eu suntem anomalii. Nu trebuie sa existam,
suntem animale periculoase ce vaneaza oameni pentru hrana.
Cum pot fi eu diferit? Daca acum ar aparea un om langa mine cum as reactiona
cand doar gandul la aroma aceea imbietoare ma facea sa vreau sa o iau la fuga, sa o
gasesc si sa o storc de sange pana la ultima picatura? Am ras gandindu-ma la gluma
proasta ce eram acum. Ce penibil si stupid eram acum gandindu-ma la ceva ce n-am avut
si nici nu banuiam ce anume e, sau cum te simti cand bei sange. Nu stiam decat ca asta
imi doresc.
 Am lasat capul pe spate si am ras tare. Nici ca nu se putea mai rau de atat. Sa imi
doresc sa omor oameni, exact opusul a ceea ce am vrut sa fac de mic, si anume sa ii
protejez. Tot ce credeam, ce studiasem acum nu mai avea sens in fata laturii animalice ce
dadea din copite in mine, si aproape ma forta sa fac ce instinctul imi spunea. Dar cum as
putea?
Nu, eu nu sunt un criminal, nu voi fi niciodata. M-am ridicat si m-am ascuns
printre copaci. M-am adapostit la radacina unui copac, nu simteam frig, cald. Vroiam
doar sa-mi plang umila existenta si sa uit de focul din gat, de foamea ce in curand ma va
face sa-mi pierd mintile. Inspiram si simteam o mie de arome, frunze verzi, uscate,
mucegai, muschi de copac, bazaitul albinelor si mustelor si aaaaaaahhhh. O aroma noua,
calda, dulce, atragatoare, ametitoare, ademenitoare.
Fara sa ma gandesc am sarit in pozitia de atac si inspirand adanc am inceput sa
fug in directia de unde mirosul aproape urla la mine.