Sunteți pe pagina 1din 30

Vom insista asupra noilor concepte ale parteneriatului ruso-american, vom

identifica interese geopolitice mai noi şi mai vechi, dar mai ales vom
încerca să depistăm valoarea de adevăr a multilateralismului rus, declarat
în aproape toate documentele oficiale importante şi unilateralismului
american, propagat prin acţiuni concrete, în condiţiile în care nici unul
dintre cei doi actori, a căror politică externă am supus-o dezbaterii, nu
reuşeşte să găsească un punct de echilibru, care să-i satisfacă în întregime,
chiar dacă se depun eforturi şi se folosesc nenumărate resurse pentru a-l
atinge. Scopul lucrării, punctul culminant al ei se doreşte a fi identificarea
momentului în care multilateralismul rus se transformă în acţiuni cu
caracter unilateralist, iar politica externă americană se consumă în
acţiunile sale unilaterale, pe care le-a adoptat după un atentat care, practic,
a zdruncinat fundamentele societăţii americane.

Pierre Lorrain cu lucrarea „Incredibila alianţă Rusia – Statele Unite


Mihai E. Ionescu, autor al lucrării „Sfidarea Westphaliei. Relaţii
internaţionale 1996 - 2004”

Centrele de putere
De la unipolaritate la multipolaritate

Ne place sau nu, traim intr-o lume dominata de americani.


Statele Unite detin suprematia economica, politica si mai
ales militara. Disparitia Uniunii Sovietice a distrus echilibrul
de forte care, timp de jumatate de secol, guvernase planeta.
Lumea de astazi este unipolara. Si va ramane asa pentru
multi ani de acum incolo, sunt de parere specialistii Directiei
de Planificare Strategica din cadrul Marelui Stat Major al
MapN. Va prezentam in premiera un document exceptional
care analizeaza actualele tendinte geostrategice, dar si
evolutiile pe termen lung in complexul proces de reasezare a
sferelor de influenta. Autorii materialului, gen.-mr. Vasile
Paul si col. Ion Coscodaru, examineaza meticulos, obiectiv si
pragmatic zbuciumata implementare a noii ordini mondiale.
Cei doi straluciti strategi ai MapN lanseaza si o serie de
previziuni pe termen lung, intr-un orizont de timp pe care
majoritatea analistilor il evita. Intertitlurile apartin redactiei.
Miruna MUNTEANU

Bipolaritate - unipolaritate - multipolaritate

Inceputul mileniului al treilea anticipeaza schimbari de


proportii in devenirea istorica a marilor puteri ale lumii.
Evenimentele geopolitice din ultimii ani argumenteaza ca
directiile si tendintele de edificare a noii ordini mondiale au
fost stabilite si afirmate. Dintr-o tara divizata, Germania s-a
reunificat, redevenind "motorul" economic al Europei. Fostul
imperiu sovietic s-a destramat, iar urmasul sau, Federatia
Rusa, a fost "degradat" din rangul de superputere in cel de
mare putere. Dintr-un bastion al comunismului dur si pur,
China a devenit o tara comunisto-capitalista, iar marile
puteri europene, ca Marea Britanie, Franta si Germania, se
pregatesc sa renunte, de buna voie, la statutul lor, in
favoarea materializarii unui proiect pe cat de vechi pe atat
de actual - constituirea unei structuri continentale, care sa
reuneasca toate statele batranului continent - Uniunea
Europeana, care ar urma sa joace un rol capital in ierarhia
puterii mondiale. Japonia, dupa o perioada de recesiune
economica, revine in forta, incercand prin capacitatile pe
care le dezvolta sa se afirme si ca mare putere militara. In
ceea ce priveste SUA, beneficiind de avantajele conferite de
un sistem democratic functional si pragmatic, de o economie
performanta si eficienta, de resurse financiare si militare
impresionante, in lipsa unui challenger pe masura, s-au
afirmat ca singura superputere mondiala reala - megaputere
- in acceptiunea unor cunoscuti analisti si politologi.

Tendintele actuale ce se manifesta in afirmarea si


consacrarea noilor centre de putere sunt consecinte directe
ale evenimentelor petrecute in mediul de securitate.

Razboiul Rece si prabusirea URSS

Perioada "Razboiului Rece" a fost caracterizata printr-un


echilibru mondial rezultat din starea de confruntare dintre
cele doua blocuri politice si militare opuse. Esenta acestui
echilibru il reprezenta conceptul de Distrugere mutual
asigurata (MAD) care a oferit, timp de o jumatate de secol,
suportul fundamental al celor doua sisteme de securitate,
materializat prin descurajarea reciproca. Esenta strategiilor
de securitate ale puterilor nucleare o constituia asigurarea
unei riposte credibile, prin dezvoltarea propriilor capacitati
militare. Existenta celor doua blocuri politico-militare rivale a
stabilit configuratia sistemului mondial dupa aceeasi schema
dualista, majoritatea statelor aflandu-se in situatia de a
alege pe unul dintre cei doi actori politici majori in vederea
stabilirii unor relatii privilegiate. In competitia de mentinere
a suprematiei sau macar a unui echilibru acceptabil, cele
doua blocuri au antrenat in scopuri exclusiv militare surse si
resurse inimaginabile, care puteau satisface in buna masura
cerintele sociale tot mai crescande si diversificate ale
cetatenilor, in special a celor din tarile Tratatului de la
Varsovia, a caror bunastare se indeparta tot mai mult de
standardele minime acceptabile.

Decizia presedintelui american Ronald Reagan din martie


1983, de lansare a programului "Initiativa de Apararea
Strategica" (SDI) si a masurilor complementare acestuia, a
determinat accelerarea si amplificarea competitiei
inarmarilor. Moscova, aflata in plin declin economic, a
realizat ca nu-si mai putea proteja pe cale militara pozitia sa
de super-putere si nici nu va mai dispune de spatiul sau de
influenta, decat cu pretul unor cheltuieli fabuloase. Eforturile
economice si financiare tot mai mari, la care au fost obligate
statele satelite ale URSS, au generat dificultati sociale
insuportabile in majoritatea dintre acestea. Ca urmare, criza
a izbucnit la inceput in Polonia, care avea cele mai mari
datorii externe, s-a extins apoi in URSS si Ungaria,
propagandu-se cu rapiditate in RDG, Cehoslovacia, Romania,
Bulgaria, Iugoslavia si Albania, determinand prabusirea
comunismului. Esecul sistemului comunist, provocat in
principal de propriile limite si vicii interne, a fost accelerat si
de punerea in practica, de catre SUA si aliatii lor occidentali,
a unui sistem complex si puternic care a cuprins atat
mijloace si tehnici militare, cat mai ales nemilitare. Asa cum
apreciaza Alvin Toffler in "Puterea in miscare", prabusirea
comunismului a fost influentata in mod deosebit si de
factorul "K", reprezentand noile cunostinte de care sunt
dependente atat puterea militara, cat si cea economica.
Datorita raspandirii tehnologiilor bazate pe cunoastere si a
liberei circulatii a ideilor, SUA, Europa Occidentala si Japonia
au reusit sa consacre superioritatea economiei capitaliste
fata de cea socialista. Aceleasi tehnologii au contribuit in
mod evident si la diferentierea uriasa a puterii militare in
perioada bipolaritatii. De fapt, acest lucru este recunoscut
de Mihail Gorbaciov intr-un discurs din 1989, anul inceperii
declinului total al sistemului comunist: "Am fost aproape
printre ultimii care sa ne dam seama ca, in epoca stiintei
informatiilor, cel mai costisitor patrimoniu e cunoasterea".

Vidul de securitate post-sovietic

Evolutia situatiei politico-strategice in centrul si estul Europei


in conditiile disparitiei divizarii continentului prin "Cortina de
fier" a favorizat in buna parte diversificarea si amplificarea
riscurilor, influentand in mod direct configuratia si conditiile
de manifestare a acestora. Aceste conditii au determinat o
noua fizionomie a mediului de securitate, caracterizata prin:

* transformarea radicala a configuratiei geopolitice si


strategice a zonei, in urma destructurarii Tratatului de la
Varsovia;

* conturarea unui spatiu deficitar de securitate in centrul si


sud-estul Europei, pe fondul disparitiei unei "umbrele
protectoare";

* dezghetul conflictelor teritoriale si etnice incastrate, in


perioada imediat urmatoare incheierii celui de-al doilea
razboi mondial, in matricea conservatoare a sistemului
comunist;

* dificultatile tranzitiei la statul de drept si economia de


piata, generatoare de vulnerabilitati si riscuri specifice de
insecuritate.
Deschiderea, la inceputul deceniului noua, a sistemelor
politice democratice occidentale, spre tarile desprinse din
blocul comunist, amplificarea dialogului si cooperarii cu
acestea au pus in dezbatere publica teorii potrivit carora
perioada confruntarilor militare majore ar fi luat sfarsit si ca
lumea se indreapta de fapt catre "sfarsitul istoriei". In aceste
conditii, lumea postbipolara era considerata astfel unipolara
din punct de vedere ideologic. Castigarea initiativei in plan
ideologic, prin urmarirea cu rigurozitate a politicii
traditionale a democratiilor occidentale - promovarea
drepturilor omului si a libertatii persoanei - a facilitat
perceperea, mai intai de catre cercurile intelectuale si,
treptat, si de catre marea masa a populatiei din tarile central
si est-europene a impasului fara iesire in care se gasea, de
fapt, sistemul comunist si a esecului fara dubii al acestuia.
Acest lucru a accelerat sfarsitul "experimentului comunist" in
Europa si a adus lumii occidentale victoria in "razboiul rece".

Pierderea influentei sovietice asupra tarilor din centrul si


sud-estul Europei, concomitent cu destructurarea imperiului
bolsevic si accelerarea demersurilor de unificare printre
tarile de pe Vechiul Continent, parea sa arate ca pe locul
ramas gol se va instala puterea "Europa", cu un potential
economic si militar care o va face capabila sa rezolve crizele
din preajma ei si sa influenteze politica mondiala.

Departe de a asigura democratia, aflata inca in faza


incipienta, disparitia sistemului bipolar a creat un vid de
securitate inflamabil, care a favorizat redesteptarea unor
vechi dispute teritoriale, nationale, etnice si religioase,
degenerand nu de putine ori in conflicte sangeroase.

Prin prisma acestei abordari, etapa post-"Razboi Rece" a


constituit o provocare si o oportunitate totodata pentru SUA
de a-si demonstra capacitatea de unic lider mondial. Astfel,
acestea au fost nevoite sa-si angajeze puterea militara
implicandu-se in gestionarea multiplelor crize aparute in
aceasta perioada, in conditiile in care ONU - entitatea care
isi propune prin propriul statut sa mentina pacea lumii - nu a
putut si nici nu a avut cum sa desfasoare actiuni militare de
mare amploare.

Suprematia americana

Desfasurarea evenimentelor de dupa anii '90 au evidentiat


ca nici o alta putere din lume, fie ea si nucleara, nu poate
lua initiative politico-economice sau militare de anvergura
fara asentimentul si uneori asistenta SUA. Astazi, SUA au o
pozitie absolut hegemonica in lume, cum nu s-a mai vazut
de la caderea Imperiului Roman. Razboiul din Golf si
interventiile din fosta Iugoslavie si Afganistan au dovedit
statistic ca ponderea SUA in asemenea actiuni este de peste
80% iar tehnologia, armamentul si logistica utilizate au
reprezentat capacitati militare atat de sofisticate si
costisitoare incat ceilalti aliati nu le pot avea inca. "America
are si intentioneaza sa mentina o putere militara capabila sa
nu poata fi contestata", a declarat presedintele SUA, George
W. Bush. Prin aceasta, ea va face inutila destabilizarea prin
cursa inarmarilor caracteristica erelor anterioare, rivalitatile
inevitabile limitandu-se la comert si la modalitatile de
infaptuire a pacii. Washingtonul nu-si propune, dincolo de
rivalitatile care ameninta securitatea sa si a lumii, sa impuna
viziunea sa."

Procesul de trecere de la bipolaritate la unipolaritate este


considerat ca se afla in faza sa finala; Statele Unite ale
Americii sunt singura putere "capabila sa intervina oricand si
oriunde doreste, atunci cand interesele sale sunt afectate".

Constiente de unicitatea puterii lor la nivel mondial, SUA


realizeaza ca, totusi, nu pot actiona singure fara a risca sa
atraga asupra lor unele nemultumiri. Recenta opozitie, in
special a Frantei, Germaniei, Belgiei, la care s-au adaugat
cea a Rusiei si Chinei, fata de decizia SUA si aliatilor sai de a
se interveni militar in Irak reprezinta un element de referinta
in competitia pentru suprematia mondiala.

Se apreciaza ca daca, impotriva terorismului si amenintarilor


asimetrice, SUA pot actiona in coalitie sau in mod solitar, in
pofida oricaror opozitii, in competitia pentru resurse si piete
de desfacere acest lucru este mult mai dificil de realizat,
avand in vedere interconectarile si interconditionarile
existente intre multitudinea de actori statali si non-statali
implicati in acest demers. In conditiile in care factorul
economic devine elementul de referinta al puterii, iar
superioritatea acestuia reprezinta conditia obligatorie, este
de asteptat ca gruparea fortelor, constituirea de coalitii si de
aliante sa se faca in functie de capacitatile si interesele
participantilor la aceste forme organizationale care vor avea
drept mobil aproape exclusiv, batalia pentru resurse si
pentru piete de desfacere.

Resurse si economie: SUA reprezinta prima putere


economica a lumii. Se numara printre primii trei mari
producatori mondiali in diferite domenii: petrol, gaze
naturale, carbune si electricitate; cereale (grau, porumb),
soia, fructe tropicale, cresterea animalelor; culturi de tutun,
bumbac; siderurgie si metalurgie neferoasa; constr. de
automobile si aeronautice; chimie si electronica; informatica,
telecomunicatii; cercetari spatiale, energie atomica.
Agricultura este diversificata si extrem de performanta.
Firmele americane sunt adesea cele mai puternice din lume
si au ramificatii in tarile dezvoltate si in lumea a treia. Unele
produse ca: autovehicule, nave, produse electronice s.a.
sunt puternic concurate de Japonia, Germania, Franta. SUA
beneficiaza de puterea dolarului, a carui fluctuare, in mare
parte dictata de politica americana, se repercuteaza asupra
ansamblului economiei mondiale. Importa: materii prime,
petrol, ceai cafea, cacao, pietre pretioase, obiecte de
artizanat, produse alimentare. Exporta: fosfati de cupru,
minereuri de fier, automobile, avioane, nave, aparatura
electronica si electrotehnica, nave cosmice, utilaje tehnice
militare, produse farmaceutice, produse textile, chimice,
bunuri de larg consum.

PIB: 2% agicultura, 32% industrie, 66% servicii. Megaputere


nucleara, cosmica si maritima, membra permanenta a
Consiliul de Securitate al ONU, membra fondatoare a NATO.
Are capacitati militare impresionante. Cheltuieli militare: 380
miliarde. Procent din PIB alocat sectorului militar: 3,2%.

Daca din punctul de vedere al detinerii puterii militare SUA


reprezinta in prezent singura superputere, din punct de
vedere economic la nivel global sunt recunoscute si se
confrunta pentru suprematie trei superputeri economice:
SUA, Uniunea Europeana si Japonia. La acestea se adauga in
ultima perioada China si Rusia, aflate intr-o evidenta
afirmare a capacitatilor lor, tot mai comparabile cu ale
primelor trei.

Dezvoltarea tehnologiilor si afirmarea tot mai pregnanta a


economicului ca factor prioritar in evolutia omenirii,
pragmatismul intereselor concurente si constientizarea
slabiciunilor statului in aceasta competitie au evidentiat ca
nici un stat, oricat de puternic ar fi, nu mai poate face fata
singur problemelor tot mai complexe si costisitoare ale
dezvoltarii contemporane. Aceasta realitate a impus
constituirea unor forme suprastatale de coalizare pentru a
obtine profituri din forta multiplicata a statelor legate de
unele interese comune. Armonizarea acestor eforturi a
favorizat aparitia unor regiuni economice distincte. Acestea
reprezinta un fenomen cu totul nou, inaugurand un alt tip de
evolutie in competitia pentru afirmarea si consacrarea noilor
centre de putere. Regiunile economice, prin specificul si
particularitatile lor, isi pun amprenta asupra tuturor
entitatilor ce le compun. Prin stabilirea unor norme, principii,
cerinte si responsabilitati comune, regiunile tind sa integreze
formatiuni statale cu identitati economice, etnice, sociale,
culturale si ideologice tot mai diferite.

Noul "continentalism"

Prima asemenea regiune economica a aparut pe continentul


european si a fost reprezentata de ceea ce s-a numit
Comunitatea Europeana, actuala Uniune Europeana. Ca
reactie la aceasta comunitate economica, SUA, Canada si
Mexic au creat NAFTA (North American Free Trade
Agreement), iar Japonia impreuna cu China la care s-au
adaugat "tigrii" asiatici au creat regiunea economica Asia-
Pacific. Pe langa aceste trei mari regiuni (Europa, Asia-
Pacific si NAFTA), bine conturate si definite, au mai aparut si
alte regiuni mai mici de integrare, cum ar fi: Mercosur
(agreement comercial al Americii de Sud), Pactul Andin,
Regiunea Marii Negre etc.

De remarcat ca fiecare dintre cele trei mari regiuni de


integrare dispune de un lider de incontestat, de o
"locomotiva", capabila sa asigure o dezvoltare economica
echilibrata si armonioasa a intregii zone, sa traga toate
entitatile componente ale regiunii in directia democratizarii
si bunastarii: NAFTA de SUA, Asia-Pacific de Japonia, iar
Uniunea Europeana de Germania. Capacitatea "locomotivei"
de a asigura puterea de inaintare a regiunii in ansamblu
reprezinta esenta competitiei dintre aceste zone.

Modelul de integrare agreat de o regiune sau alta


diferentiaza in mod structural desfasurarea proceselor
specifice. In timp ce Europa promoveaza un model
supranational bazat pe insusirea unui cuprinzator acquis
comunitar, concomitent cu fiintarea si functionarea unor
institutii si organisme supranationale, zona Asia-Pacific,
prefera conservarea in intregime a suveranitatii statelor.

O data cu infiintarea acestor regiuni economice ia nastere


"un nou continentalism" care pretinde o reformulare a
strategiilor corporatiilor, o redesenare a hartilor mentale ale
cetatenilor din fiecare tara si, treptat, o noua identitate
economica, bazata pe o competitie globala. Cu timpul, nu
tara va aparea in prim-plan, ci regiunea. Ea va reprezenta
actorul economic principal. Hartile mentale ale oamenilor se
vor modela in jurul acestor noi marimi economice si vor
opera cu masurile recomandate de ele.

Aparitia regiunilor economice si a noilor actori mondiali pune


in termeni noi problema evolutiei comertului international,
precum si a raporturilor dintre puterea economica a
regiunilor respective si cea a structurilor de securitate.
Regiunile economice si structurile de securitate

O analiza aparte trebuie facuta asupra structurilor de


securitate din regiunile respective. Astfel pot fi evidentiate
deosebiri semnificative in ceea ce priveste existenta
acestora. In timp ce Europa dispune de o structura proprie,
care se implica din ce in ce mai mult in solutionarea
problemelor de securitate specifice, in Asia-Pacific nu exista
o asemenea structura ceea ce sporeste riscurile unor
conflicte, mai ales ca in zona pe langa Japonia, se afirma cu
rapiditate un alt mare actor in jocul puterii care tinde la un
rol pe masura - China.

Desi politica SUA este supusa din ce in ce mai des


reprosurilor venite indeosebi dinspre liderii Uniunii
Europene, pe probleme ce vizeaza atitudinea uneori
arbitrara fata de legile si reglementarile internationale,
Washingtonul isi urmareste cu fermitate obiectivele,
constient de avantajele oferite de o putere militara si
economica fara rival.

In materializarea scopurilor sale strategice, SUA urmaresc


consolidarea capului de pod stabilit in Europa unita, printr-
un parteneriat transatlantic veritabil, astfel incat aceasta
Europa, in curs de largire, sa poata deveni o trambulina mai
viabila pentru proiectarea in Eurasia a noii ordini mondiale.
Recenta extindere "robusta" a NATO, de la Marea Baltica la
Marea Neagra, precum si eforturile care se fac, de-o parte si
de alta, pentru includerea Georgiei in NATO, demonstreaza
interesul SUA pentru controlul regiunii de margine sau a
"bordurii maritime" a Eurasiei, care incepe cu Finlanda si
tarile scandinave, continua cu Polonia, Romania, Turcia si
Georgia, cuprinde zona Orientului Apropiat si a Indiei si se
incheie pe teritoriul Mongoliei, Chinei si Japoniei. Bordura
maritima a Eurasiei, denumita de teoreticieni "Rimland",
reprezinta la ora actuala esenta puterii globale. Cel ce
domina Rimland-ul domina Eurasia, iar cel ce domina
Eurasia tine in mainile sale destinul lumii.

Eurasia - marea miza globala


Existenta in Eurasia a aproape 75% din populatia globului, a
trei sferturi din resursele energetice ale lumii, precum si
detinerea a 60% din avutia mondiala, intaresc convingerea
ca Puterea ce va domina Eurasia va controla doua din cele
trei zone cele mai avansate si mai performante sub aspect
economic din lume. Existenta in zona euroasiatica a unor
enorme zacaminte de gaze naturale si rezerve de petrol, la
care se adauga minerale importante, ii confera acesteia o
dimensiune geostrategica, geopolitica si geoeconomica
aparte.

In studiul "O strategie pentru Eurasia", Brzezinski considera


la randul sau ca aceasta regiune reprezinta axul geopolitic
mondial, iar cel ce va domina acest supercontinent va avea
influenta decisiva asupra evolutiei mondiale. Brzezinski
apreciaza ca statutul SUA de prima mare putere nu va fi
contestat de nimeni pentru inca o generatie de acum incolo
si ca atare, a propus unele moduri de abordare a relatiilor
internationale de catre SUA, care sa vizeze:

- implicarea, alaturi de Marea Britanie, Germania si Franta,


pentru extinderea UE si NATO, aceasta servind intereselor
americane, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung;

- atragerea Rusiei intr-un cadru mai larg de cooperare


europeana, concomitent cu sprijinirea independentei noilor
sai vecini;

- sprijinirea Chinei ca ancora estica; considerand ca aceasta


tara reprezinta o mare putere regionala, iar aspiratiile sale
de superputere mondiala sunt inca greu de realizat;

- pe termen lung, stabilitatea Eurasiei va fi realizata printr-


un sistem de securitate trans-eurasiatic, prin extinderea
NATO alaturi de aranjamente de securitate colectiva cu
Rusia, China si Japonia.

Desi este evident ca nici o alta tara din lume nu-si poate
asuma inca responsabilitatea impartirii puterii si
responsabilitatii cu Statele Unite ale Americii, disputa pentru
controlul si gestionarea spatiilor cu mari conotatii geopolitice
si geostrategice, indeosebi cel euroasiatic, se amplifica si
devine tot mai apriga si mai acuta.

In intreaga lume se contureaza coalitii care au ca scop


oprirea suveranitatii absolute a SUA. Sunt elocvente in acest
sens alianta dintre China si Rusia, precum si dorinta de
independenta tot mai evidenta a Europei care, indeosebi
prin intermediul Frantei si Germaniei, devine tot mai putin
un aliat si tot mai mult un competitor, pe fondul amplificarii
spectaculoase a miscarii anti-globalizare.

Rusia, principala contrapondere a Statelor Unite

Rusia s-a angajat intr-o politica activa vizand limitarea


consecintelor "hiperputerii" americane sau chiar contestarea
acesteia, dar nu pierde din vedere ca dialogul cu
Washingtonul ramane totusi o preocupare majora. Rusia
este constransa la acest lucru avand in vedere ca valoarea
datoriei externe si platile dobanzilor, fac sa apese asupra ei
o amenintare permanenta.

Cresterea pretului mondial al petrolului si gazelor naturale a


permis, in ultimii doi ani, un inceput de redresare a
produsului national brut - redus la mai mult de jumatate
dupa prabusirea URSS. Demersurile tot mai convingatoare
ale Rusiei de a redeveni o mare putere au fost evidentiate
prin discursul premierului Mihail Casianov, cu ocazia
Forumului Economic Mondial de la New York, care a anuntat
ca "tara sa nu mai solicita asistenta financiara din partea
Occidentului, Rusia devenind o tara donatoare sub forma de
credite - de miliarde de dolari - pentru tari nevoiase, mai
ales din spatiul CSI." Totodata, aceasta a vorbit despre o
"axa strategica energetica" ce ar permite Rusiei sa se
substituie Arabiei Saudite ca partener petrolier privilegiat al
SUA, prin extractiile din Insula Sahalin, in Extremul Orient
rus ca si prin proiectele de transport al petrolului din
campurile de la Peciora, via Arctica, printr-un sistem de
tancuri spargatoare de gheata. Discursul premierului rus
confirma ca Rusia a revenit la traditionalele directii ale
politicii sale externe, sustinuta fiind de o serioasa crestere
economica, precum si de o acumulare pozitiva in ceea ce
priveste capitolul de imagine, dupa 11 septembrie 2001.
Totodata Casianov arata ca, "pentru a deveni un centru de
putere, Rusia trebuie sa-si redreseze economia, sa scape de
dependenta de pretul petrolului si de datoria externa si abia
dupa aceea sa-si dezvolte strategiile de politica
internationala pe termen lung".

Implicarea Moscovei in asigurarea securitatii energetice a UE


pe termen lung, readuce Rusia in prim-planul jocurilor
geopolitice de stapanire a Eurasiei si se constituie intr-o
contrapondere a scopului geopolitic central al SUA. Succesul
reformei fiscale, consolidarea puterii prezidentiale si
restabilirea economica, acordarea statutului de economie de
piata de catre SUA si UE, bunele relatii politico-economice cu
UE si crearea Consiliului NATO - Rusia argumenteaza
aprecierile generalului american Patrick Hughes, directorul
DIA (Defense Intelligence Agency), potrivit caruia"
posibilitatea ca Rusia, in timp, sa redevina o putere rivala
SUA va spori semnificativ".

Dezvoltarea bunelor relatii cu China reprezinta, in acest


context, o preocupare majora a politicienilor rusi.
Delimitarea definitiva a frontierei ruso-chineze, lunga de
4000 km, si parteneriatul militar bilateral dintre cele doua
tari, materializat prin achizitionarea de catre China de
echipament militar rusesc in valoare de 2,8 miliarde de
dolari (96 avioane de lupta SU-27, sisteme de rachete S-300,
4 submarine clasa Killo, un portavion, 2 contratorpiloare
echipate cu rachete de croaziera), reprezinta un semn al
"noului pericol strategic" ce se naste in Eurasia si care
vizeaza in mod direct interesele americane.

In ciuda acestor manifestari, SUA vor continua sa-si asume


marile decizii politice si militare cu riscurile pe care le
presupune o economie puternica si flexibila, dar inca
dependenta de resursele strategice repartizate inegal pe
glob. Scopul declarat a americanilor nu mai este in prezent
"de a gasi putere pentru realizarea apararii, ci de a gasi
angajamente pentru folosirea acestei puteri". SUA au
devenit o putere "soft", care se ocupa de toata plaja nevoilor
actuale, de la exportul de tehnologie, hrana, idei, cultura si
putere pana la importul de "inteligente", capital si bunuri.
Constientizand ca nici o tara nu se poate apara singura, SUA,
ca lider mondial, promoveaza o politica de securitate
internationala in urmatoarele directii:

- sustinerea unei Europe democratice, pasnice si nedivizate;

- intarirea unei comunitati puternice in Asia si Pacific;

- cladirea unui nou sistem de comert liber;

- mentinerea Statelor Unite ca lider al politicii de securitate


internationala;

- dezvoltarea cooperarii in problema amenintarii granitelor


nationale;

- intarirea mijloacelor militare si diplomatice cerute de


aceste provocari.

Din cele prezentate, se deduce ca SUA si-au definit acele


interese care ii intaresc si consolideaza pozitia de lider
mondial in politica de securitate internationala.

Uniunea Europeana, aliat si rival al SUA

Pe acest fundal de dominare si afirmare a puterii SUA, in


perioada urmatorilor ani va continua sa se afirme din ce in
ce mai clar Uniunea Europeana, ca forta politica, economica,
culturala si chiar militara, ca factor de stabilitate si de
progres care sa-si poata promova propriile optiuni si
interese. Invitarea la aderarea in NATO a inca sapte state din
centrul si sud-estul Europei consolideaza mediul strategic de
securitate oferind oportunitati pentru cresterea capacitatilor
Aliantei Nord-Atlantice de a gestiona situatiile de criza din
orice zona a globului. Totodata, decizia privind extinderea
UE si includerea in randurile sale pana in 2004 a inca 10
state la care se vor adauga alte doua (Romania si Bulgaria ),
pana in 2007, reprezinta garantii substantiale pentru
materializarea noii arhitecturi de securitate europene.
Deschiderea UE spre est, care are loc aproape in paralel cu
demersul similar al NATO, asigura pentru prima data in
istorie cele mai favorabile conditii pentru crearea unei
Europe unite.

Chiar daca printre obiectivele initiale ale crearii Uniunii


Europene figura si cel al devenirii unei superputeri militare
care sa discute de la egal la egal cu SUA, sa fie capabila sa
gestioneze atat propriile crize precum si pe cele din
vecinatate, sa se implice si sa influenteze politica mondiala,
nici una dintre tarile membre nu a fost dispusa, cel putin
pana acum, sa sporeasca sumele alocate bugetului militar,
care ar fi permis indeplinirea acestui deziderat. Acest lucru
are drept consecinta marirea decalajului dintre capacitatile
militare proprii fata de cele ale SUA si amanarea indeplinirii
obiectivului propus, pentru o perioada de timp.

Dorinta de independenta a Europei, infiripata inca de pe


vremea razboaielor din fosta Iugoslavie si accentuata de
campania NATO din Kosovo, a crescut in intensitate in urma
presiunilor uriase la care a fost supusa de SUA atat in
pregatirea si ducerea razboiului impotriva Irakului, dar chiar
si in probleme care tineau mai mult de politica sa interna. In
prezent, Uniunea Europeana este divizata in privinta
sprijinului pentru SUA in problema irakiana. Revigorarea
aliantei dintre Franta si Germania si pozitiile tot mai vizibile
ale acestora de respingere a deciziilor Washingtonului au
constituit un dus rece pentru Statele Unite, obisnuite cu o
Europa mult prea docila si dezbinata pentru a putea
reprezenta vreodata o forta de luat in seama. Surse de
ingrijorare pentru SUA pot veni si din foarte bunele relatii
dintre Germania, Franta si Rusia.

Relatiile transatlantice au cunoscut o degradare continua in


ultimul an, insa dosarul irakian a reusit sa constituie un
motiv suficient de puternic de separare intre americani si
europeni, care pe termen scurt poate avea consecinte
imprevizibile.
Axa Rusia China

In ecuatia noilor centre de putere, in care rolurile celorlalti


actori nu sunt inca pe deplin clarificate, relatiile
Washingtonului cu partenerii non-traditionali cum ar fi Rusia
si China, sunt din ce in ce mai importante. Aceste doua
puteri pe care Statele Unite ale Americii le-au capacitat si le-
au determinat, indeosebi dupa 11 septembrie 2001, sa
coopereze in plan militar si politic, in numele luptei
impotriva terorismului, reprezinta elementele de baza ale
noii constructii multipolare.

Se apreciaza ca, in timp ce legaturile intre SUA, Europa si


Japonia se vor intari, cele cu Rusia si China, vor capata noi
conotatii, deoarece aceste doua tari vor deveni, pe termen
lung, mai reticente fata de intentiile americane. Avand in
vedere ca acestea tind sa se afirme si sa-si consolideze
pozitiile ca mari puteri, dorind in consecinta sa fie tratate
potrivit acestui statut, ceea ce probabil nu se va intampla pe
termen scurt, ambele isi vor concentra eforturile pentru
atragerea in sfera lor de influenta de noi adepti, concomitent
cu solutionarea problemelor interne si din imediata lor
apropiere. Fiind constiente de deficientele lor militare
reziduale, ambele tari doresc evitarea unui conflict, de
teama de a nu-si compromite dezvoltarea economica. Drept
urmare, China si Rusia nu se vor opune in mod direct
Statelor Unite, ci mai degraba vor avea o politica prin care
vor stimula o concurenta strategica de slaba intensitate cu
SUA, cu scopul de a contracara influenta americana in
regiunile pe care acestea le considera ca fiind propriile lor
zone de influenta. Cel putin pentru deceniul urmator, nici
China, nici Rusia nu vor constitui un competitor de talie
mondiala pentru SUA. Cu toate acestea, ambele ar putea
deveni un partener egal cu SUA ("theater peer") si ar putea
pune probleme mult mai mari decat orice putere regionala,
avand in vedere ca acestea detin rachete balistice
intercontinentale, au acces la imaginile prin satelit si la
comunicatiile planetare, au reprezentanti importanti in
cadrul institutiilor internationale - sunt membre permanente
ale Consiliului de Securitate - fapt ce ar putea bloca actiunile
initiate de SUA prin intermediul acestora care contravin
intereselor lor.

In consecinta, SUA vor trebui sa-si utilizeze puterea de


convingere si sa mentina o capacitate militara capabila sa
descurajeze, astfel incat Rusia si China sa nu isi regleze
diferendele prin forta. Atat fata de Rusia cat si fata de China,
SUA folosesc descurajarea politica si militara ("big stick"),
dar si puterea de convingere economica si financiara ("dollar
diplomacy").

In cazul Rusiei, "diplomatia dolarului" se loveste de doua


limite; pe de o parte, SUA nu poate aplica un nou Plan
Marshall special pentru Rusia in conditiile mentinerii la cote
foarte inalte a propriului buget pentru aparare, Germania,
unul dintre aliatii sai europeni cei mai bogati, este
preocupata de propriile probleme economice, iar Japonia, in
afara rezolvarii problemelor sale interne, nu este dispusa sa
investeasca masiv in Rusia. Pe de alta parte, atat SUA, cat si
Germania si Japonia nu doresc o Rusie prea puternica,
reconstructia economica a acesteia nu ar putea decat sa
favorizeze recastigarea locului de superputere mondiala
pierdut in urma destructurarii URSS.

Rusia nu a reusit inca sa puna capat tendintele regionale


centrifuge si este angajata intr-un indelungat si costisitor
razboi intern in Cecenia. Pe plan extern, Rusia se straduieste
sa-si recapete cat mai mult din influenta si ponderea de
altadata, dezvoltandu-si relatiile cu Uniunea Europeana spre
care tinde, aliindu-se cu SUA in lupta impotriva terorismului
international si cautand mijloace pentru a avea un cuvant de
spus in luarea deciziilor NATO, in conditiile in care Alianta se
extinde spre frontierele sale. Nemultumita sa se vada
considerata o putere de rangul doi datorita economiei sale
precare, Rusia a incercat sa puna in valoare cele doua atuuri
ramase: primul, forta sa armata si complexul sau militaro-
industrial, si al doilea, propriile resurse energetice, ca si cele
din apropierea sa, din Caucaz si Asia Centrala.
Convergentele dintre aceste doua elemente de putere au
determinat principalele aspecte ale politicii rusesti din ultimii
ani.

SUA vizeaza si zona Caspica

Desi tarile baltice au o mare importanta geostrategica


pentru Rusia, in controlul Marii Baltice si Marii Nordului, prin
zona si portul Kaliningrad, asistam in regiunea baltica la o
convergenta a intereselor Rusiei, SUA si tarilor scandinave.
Cu toate eforturile depuse, Rusia nu poate preintampina
aderarea Letoniei, Estoniei si Lituaniei la Alianta Nord-
Atlantica. In aceste conditii, SUA s-a angajat sa contribuie, in
compensare, la includerea Rusiei intr-un cadru de cooperare
europeana si de consultare cu NATO.

In Caucaz si zona Marii Caspice, actiunile Rusiei sunt mult


mai active si consistente, avand in vedere importanta
resurselor acestei regiuni in constructia noii arhitecturi
mondiale. Astfel, Moscova a recurs la toate mijloacele
politice si economice pentru a restabili sau a intari influenta
sa asupra republicilor ex-sovietice, inclusiv asupra
republicilor "autonome", din Caucaz si Asia Centrala.
Motivatia acestor actiuni combina interesul economico-
strategic al controlului direct sau indirect al resurselor de
hidrocarburi din Marea Caspica, cu interesul militaro-
strategic al dominarii teritoriilor din vecinatate, de care
depinde accesul Rusiei la zona din Orientul Mijlociu. In
acelasi timp, zona Marii Caspice reprezinta o miza enorma si
pentru companiile multinationale, indeosebi cele americane,
care incearca sa se implice cat mai mult in republicile din
regiune pentru facilitarea desprinderii acestora de influenta
si controlul rusesc. Pentru zona Caspica, SUA, consecvente
principiilor geostrategice si geopolitice anuntate, si-au
propus patru obiective politice majore:

* promovarea pacii si prosperitatii, amintind ca "atunci cand


interesele comerciale converg cu obiectivele politice
americane, lumea devine mai sigura si mai prospera";
* diversificarea asigurarii globale cu energie, preconizandu-
se ca aceasta zona sa devina a treia mare exploatare
mondiala de petrol si gaz;

* dezvoltarea unei strategii multiple de transport a


resurselor prin diversificarea retelelor de conducte;

* sprijinirea companiilor americane prin asigurarea in zona a


unui climat economic si politic stabil.

Cu toata retinerea in a nu scoate Rusia din jocul petrolului


caspian se pare ca, totusi, aceasta pierde teren in favoarea
unor initiative regionale sprijinite de SUA. Liderii
Kazahstanului, Kirgizstanului, Turkmenistanului,
Tadjikistanului si Azerbaidjanului si-au confirmat dorinta de
dezvoltare a cooperarii regionale si de consolidare a
independentei lor fata de Moscova, propunand infiintarea
unei Organizatii de Securitate si Cooperare a Caucazului. Se
contureaza astfel crearea, cu sprijin occidental, a unei piete
comune caucaziene la care vor participa atat statele
transcaucaziene, cu exceptia Armeniei, cat si companiile
petroliere occidentale importante. SUA s-au angajat ca vor
sprijini solutionarea pe care pasnica a delimitarii zonelor de
extractie din Marea Caspica. Intrarea Chinei ca investitor in
aceasta zona este bine vazuta de SUA, care se delimiteaza
insa de proiectul de construirea a unei conducte prin Iran. In
schimb SUA agreeaza si vor sprijini rutele de transport prin
Turcia, Pakistan, India, China, Ucraina, dar si prin Marea
Neagra.

Regiunea balcanica, sub control american

In conexiune cu gestionarea surselor de energie si controlul


rutelor de transport al acestora, trebuie analizat interesul si
prezenta SUA in Balcani.

Esecul europenilor de a restabili pacea in spatiul ex-iugoslav


a oferit SUA oportunitatea de a se implica direct in
solutionarea crizelor balcanice. Desfasurand, sub egida
NATO, importante forte militare si punand la dispozitie o
logistica impresionanta, SUA au contribuit in mod direct la
restabilirea normalitatii in zona, promovand desfasurarea
dialogului si a cooperarii regionale. Prin impulsionarea
semnarii Acordului de la Dayton si materializarea Initiativei
de Colaborare Sud-Est Europeana (SECI), SUA au demonstrat
eficacitatea si necesitatea prezentei lor in zona, in antiteza
cu incapacitatea structurilor europene de a gestiona crizele
specifice perioadei post-"Razboi Rece". Inca de la inceput,
strategia de promovare a intereselor SUA in regiune a vizat:

* intarirea rolului SUA in problematica securitatii europene,


printr-o implicare sporita in stabilizarea si controlul
Balcanilor;

* slabirea si eliminarea influentei Federatiei Ruse in zona;

* controlul si ocuparea pietelor din Balcani;

* crearea conditiilor pentru continuarea extinderii NATO in


zona flancului sudic.

Pe fondul unei stabilitati incipiente, aflata inca in faza de


consolidare, si a unei revigorari economice modeste dar
constante, asistam astazi in Balcani la o competitie din ce in
ce mai sustinuta de promovare a intereselor SUA, UE si
Rusiei, care are cel putin doua mize principale: una
economica si una politica.

Miza economica o reprezinta piata de desfacere si utilizarea


Balcanilor ca un culoar de tranzit al materiilor prime din Asia
catre centrul Europei, iar miza politica se concentreaza
asupra realizarii unei stabilitatii reale in zona. Consecintele
pozitive pe care le presupune stabilitatea politica in cea mai
sensibila regiune a Europei ar aduce beneficii tuturor
actorilor politici majori. In acest scop au fost lansate mai
multe initiative si actiuni, menite sa asigure implementarea
masurilor de stabilitate politica, dezvoltare economica si
intarire a increderii si cooperarii. Lansarea "Planului de
actiune pentru sud-estul Europei" la initiativa SUA vizeaza:
* extinderea cooperarii bilaterale in plan politic, economic,
militar si civil;

* sprijinirea cooperarii regionale;

* conlucrarea cu membrii UE pentru integrarea tarilor din


regiune in institutiile europene si euro-atlantice.

Avand in vedere aceste aspecte, coroborate cu evolutia


evenimentelor din ultima perioada, putem afirma ca SUA si-
au definit clar interesele si in aceasta zona, iar pe termen
scurt si mediu nu se intrevede nici un element perturbator
care ar putea schimba datele problemei, indiferent daca
acesta ar veni din partea Uniunii Europene sau Rusiei.

Afirmarea Uniunii Europene ca putere globala este un proces


aflat in derulare, dar ea nu poate inca pretinde impartirea
puterii cu SUA. Asumarea de responsabilitati sporite de catre
UE in solutionarea crizelor, si indeosebi a celor din Balcani,
va determina cresterea interesului apararii comune
europene pentru sudul continentului. In acest context, este
de presupus ca statele europene vor trece la materializarea
efectiva a capacitatilor militare comune, prevazute a fiinta in
cadrul Uniunii Europene, ceea ce va conferi acesteia o noua
fizionomie si o noua filosofie de abordare a competitiei
pentru putere.

Uniunea Europeana este o organizatie aflata intr-un constant


proces de evolutie. Fondata in 1950 de 6 state, Belgia,
Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda, s-a extins
prin 4 valuri de aderare, cu inca 9 state: 1973 Danemarca,
Irlanda, Marea Britanie; 1981 Grecia; 1986 Spania si
Portugalia; 1995 Austria, Finlanda si Suedia. Celor 15
membre urmeaza sa li se alature, pana in 2004, inca 10
state, la care se vor adauga alte 2 (Romania si Bulgaria), in
2007. In prezent, UE cuprinde un spatiu de 3.966 km2, cu
379 milioane de locuitori. In viitor, UE va cuprinde 30 sau
mai multe state membre, cu mai mult de 20 de limbi vorbite
si cu o populatie de peste 500 milioane de oameni.
In vederea unei mai mari si eficiente implicari in rezolvarea
crizelor pe propriul continent, UE s-a preocupat si de crearea
unei politici comune de securitate si aparare(PESA). Pentru
ca aceasta sa capete autonomie de miscare, in 1999, la
Helsinki, s-au stabilit obiectivele principale cu privire la
capabilitatile militare, adica, crearea unei forte militare de
reactie rapida (FERR), capabile sa desfasoare 50-60.000
oameni, pentru indeplinirea tuturor misiunilor de tip
Petersberg (ajutor umanitar, misiuni de salvare, de
mentinere a pacii, de prevenire a conflictelor) si sa se
autosustina cel putin un an. Grecia, tara care detine
presedintia UE in primul semestru al anului 2003 isi propune
operationalizarea FERR,pana in mai 2003, in vederea
preluarii misiunii de pace din Macedonia

Resurse si economie: Rusia este un rezervor urias de materii


prime: carbune, petrol (in principal in Siberia de Vest) gaze
naturale (in reg. Volga Ural si Tiumen), baza energetica fiind
asigurata prin ele; minereuri de fier, mangan, cupru, zinc,
plumb, bauxita, nichel, lemn, saruri de potasiu, sulf, sare
gema, bumbac, in, lana. Energia electrica este obtinuta prin
folosirea hidroenergiei. Agricultura se face pe suprafete
mari, cu o mare varietate. Pescuitul este extins in Oc. Pacific
si M. Neagra. Are o infrastructura dezvoltata, in special in
vestul si centrul tarii, un sistem de comunicatii extins si
diversificat. Cai ferate: 152.400 km, cai rutiere: 945.000 km,
numeroase porturi si aeroporturi. Dupa o perioada de
recesiune, economia Rusiei da semne vizibile de revigorare
si eficienta, fiind apreciata de SUA si organismele financiare
internationale ca economie de piata viabila. PIB: 8%
agricultura; 39% industrie; 53% servicii. Cheltuieli militare -
aproximativ:10,5 miliarde, 2,6% din PIB. Rusia detinatoare
de armament nuclear, este putere cosmica si maritima,
membra permanenta a Consiliului de Securitate al ONU, are
importante capacitati militare.

Cu toate divergentele istorice dintre SUA pe de o parte si


Rusia si China pe de alta parte, se constata ca amplificarea
si diversificarea amenintarilor asimetrice in conditiile
inceputului de mileniu au determinat identificarea unui scop
comun tuturor: lupta impotriva terorismului islamic.

Astfel, Rusia si China au infiintat, impreuna cu trei republici


pro-moscovite din Asia-Centrala (Kazahtan, Kirgizstan si
Tadjikistan), "Grupul de la Shanghai", destinat luptei in
comun impotriva fundamentalismului islamic. Acest grup s-a
transformat, in iunie 2001, in Organizatia de cooperare de la
Shanghai. La aceasta s-a alaturat si Uzbekistanul, care a
devenit cel de-al saselea membru al organizatiei. Totodata,
Rusia si China au inceput sa sprijine o lupta internationala
impotriva islamismului radical.

Dupa 11 septembrie 2001, cand campania impotriva


terorismului a capatat o amploare universala, spre deosebire
de Moscova, care s-a alaturat neconditionat acestei ample
actiuni, Beijingul s-a aratat mai rezervat. China a declarat ca
sprijina campania antiterorista cu doua conditii: riposta la
atentatele anti-americane sa fie efectuata prin intermediul
Natiunilor Unite si sa existe o reciprocitate a sprijinului fata
de propria sa lupta impotriva "terorismului islamist" din
Xinjiang, respectiv impotriva "separatismului" taiwanez.

De fapt, aceasta atitudine scoate in evidenta o China mai


reticenta fata de prezenta si influenta tot mai mare pe care
SUA le au in regiune. Motivele de ingrijorare fata de evolutia
mediului de securitate din vecinatatea sa sunt determinate
de:

- perspectiva instalarii durabile a trupelor SUA la frontierele


sale vestice (Afganistan si Irak);

- strangerea relatiilor dintre Washington si Pakistan, de o


parte, si India, de cealalta parte, reduce marja de manevra a
Chinei, care a sprijinit Pakistanul in eforturile de neutralizare
a actiunilor Indiei in Kashmir;

- demersurile tot mai insistente ale Japoniei pentru


recapatarea drepturilor politice internationale de a interveni
cu capacitatile sale militare in strainatate.
China

In afara multor factori disjunctivi, exista si elemente de reala


apropiere intre China si Statele Unite, care rezida in special
din interesele economice reciproce. Si nu este vorba doar de
schimburile comerciale in continua crestere, SUA fiind cea
mai mare piata pentru exporturile chineze, in vreme ce
China, cu cele 1,3 miliarde locuitori ai sai, reprezinta la
randul sau o piata uriasa pentru America. Este vorba de mult
mai mult, si anume de faptul ca aceste schimburi au rol
esential in modernizarea Chinei, obiectivul primordial al noii
conducerii politice de la Beijing. Marile progrese in aceasta
directie, din ultimii ani, se datoreaza, in parte, si investitiilor
straine, si veniturilor din export, America fiind, din ambele
puncte de vedere, sursa principala. In ceea ce priveste
America, ea nu are de ce sa se teama, deocamdata, nici de
concurenta economica, nici de puterea militara a Chinei.
Miza in ceea ce priveste relatiile sino-americane este
suficient de importanta pentru a cauta, pe cat posibil, o cale
care sa evite confruntarea.

Dezvoltarea rapida a economiei chineze a facut inca si mai


necesara o definire coerenta a politicii Washingtonului fata
de Beijing. Accesul posibil al Chinei la rangul de mare putere
intr-un viitor apropiat a devenit o idee dominanta la
americani, idee care genereaza, in consecinta, atitudini
contradictorii: fie ajutorul si participarea la dezvoltarea sa in
vederea favorizarii unei evolutii democratice, fie opunerea
fata de un regim ambitios cu comportamente nationaliste si
totalitare. Scopul Statelor Unite este o China mai puternica si
mai sigura, legata de Occident prin comert, diplomatie si
interesul reciproc pentru stabilitatea internationala.
Washingtonul trebuie sa coopereze cu Beijingul in vederea
unei politici asiatice eficace. Or, daca ar fi sa ne referim doar
la chestiunea Taiwanului, acest diferend care nu se mai
termina constituie, pentru China, epicentrul nationalismului
si al suveranitatii, iar pentru Statele Unite concretizarea
principiului fundamental al loialitatii si al respectului libertatii
si democratiei. Presedintele Bush a dat o definitie realista a
relatiilor SUA - China, spunand ca "au valori diferite, dar si
interese comune".

Japonia

Arhipelagul nipon, ca parte a regiunii Asia-Pacific, a fost si el


prins in malaxorul nemilos al schimbarilor inceputului de
mileniu. Sustinuta masiv de SUA in perioada de reconstruire
economica de dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi
mondial, Japonia a devenit elementul de putere de referinta
in zona Asia-Pacific.

Desi se afla la capatul a zece ani de recesiune, perioada


intrata in limbajul curent sub denumire de "deceniu pierdut",
Japonia ramane in continuare a doua mare putere
economica a lumii, dispunand de urmatoarele atuuri:

* industria - printre cele mai performante ale planetei,


continua sa inoveze, mai ales in domeniile informaticii,
telecomunicatilor si al constructiei de masini;

* constiinta ecologica tot mai ridicata in conditiile unei


degradari continue a mediului;

* tinerii reformatori incearca sa schimbe lumea


parlamentara nipona si sa duca la indeplinire planul de
salvare a bancilor, aflat in desfasurare;

* societatea civila sprijina noile practici ale democratiei;

* tineretul, mai putin atasat de intreprinderi, mai deschis


catre exterior si mai solidar, inventeaza noi culturi.

Dand o deosebita importanta educatiei, informatiilor de


afaceri si cunoasterii in general, Japonia detine suprematia
in domeniul tehnologiilor de maine, a computerelor si a celor
derivate din electronica si informatica. Toate aceste produse
si tehnologii furnizeaza Japoniei avantul necesar pentru
depasirea problemelor cu care se confrunta in prezent, intre
ele cele mai presante fiind declinul demografic si
amenintarile la adresa mediului. Imbatranirea populatiei va
fi, fara indoiala, cea mai mare problema cu care se va
confrunta Japonia in acest secol, dar ameliorarea
productivitatii, prin crearea de noi tehnologii si robotica, va
contribui la amortizarea socului si depasirea crizei.

Succesele economice, rapiditatea adoptarii structurale si


actionale la cerintele mileniului trei au determinat orientarea
Japoniei spre construirea unei puteri militare proprii capabile
sa egaleze enorma sa influenta economica. Complexul
militar-industrial japonez vizeaza asigurarea capabilitatilor
necesare unei autosuficiente armate in conditiile reducerii
prezentei fortelor SUA in regiune.

Tendinte

Analizand tendintele centrelor de putere actuale constatam


ca, spre deosebire de Europa, al carei interes (cel putin pe
termen scurt si mediu) e mai mult regional, de Japonia care
ezita in asumarea unui rol major cu conotatii globale, SUA
sunt dedicate cu consecventa rolului global. America nu-si
poate imagina reducerea ambitiilor sale la o singura regiune.
Interesele SUA sunt atat de legate de toate zonele globului,
incat orice obstacol in calea materializarii acestora ar avea
consecinte nefavorabile nu numai asupra pozitiei sale de
lider in constructia unei noi ordini mondiale, dar si a
competitiei pentru stabilirea unei ierarhii reale a centrelor de
putere.

Acelasi lucru este valabil si pentru ceilalti pretendenti la o


pozitie superioara in ierarhia puterii mondiale actuale:
Japonia, China, Europa Unita si Rusia. Orice scurtcircuitare a
afirmarii intereselor acestora, orice defectiune a relatiilor
dintre ei pot produce disfunctiuni serioase in mediul de
securitate si pot avea consecinte negative asupra procesului
de dezvoltare si afirmare a noilor relatii internationale.

Cu siguranta, multi alti actori statali sau non-statali vor mai


aparea pe scena mondiala si se vor confrunta in competitia
dura si permanenta pentru un loc cat mai avantajos in
sistemul de putere al mileniului trei. Pe de o parte vor
aparea aliante, coalitii sau parteneriate noi, unele chiar
imprevizibile, vor fi elaborate strategii indraznete si
atotcuprinzatoare, in care tehnologia, informatia si
cunoasterea in general vor constitui elemente de referinta,
iar pe de alta parte se vor destrama structuri si organisme
considerate "nemuritoare" pe fundalul unor competitii si
dispute din ce in ce mai dure si mai generalizate.

CONCLUZII

Demersul catre o lume multipolara va fi de lunga durata, iar


comunitatea internationala va cunoaste, probabil, o
restructurare profunda, in care integrarea globala si
regionala va coexista cu tendinta contradictorie de
fragmentare si ierarhizare a lumii. In timp ce globalismul
face aproape improbabil un razboi intre marile puteri,
amplificarea riscurilor asimetrice printre care terorismul,
crima organizata si proliferarea armelor de distrugere in
masa genereaza tot mai des motive de conflict. In conditiile
diminuarii rapide a resurselor naturale, concomitent cu
cresterea demografica accentuata, batalia pentru resursele
strategice a ramas cel mai stabil element provocator de
conflicte. Lupta pentru acestea se va intensifica, iar
regruparea tarilor, in functie de interese, in jurul noilor
centre de putere se va contura din ce in ce mai clar. Vom
asista probabil la afirmarea si cresterea presiunii acestora
pentru atragerea in sfera lor de influenta a unui numar cat
mai mare de tari pentru a ocupa un loc cat mai avantajos in
noua ordine mondiala. Aceasta configuratie va fi hotarata de
interese, de capacitatea de cunoastere, de volumul si
calitatea informatiilor, de puterea tehnologica si de accesul
la resurse.

Intre centrele de putere deja conturate, SUA si Uniunea


Europeana pe de o parte, China si Japonia pe de alta parte,
la care se va adauga din ce in ce mai evident Rusia, se vor
dezvolta atat relatii de contestare, dar si de acceptare, pe
baza parteneriatului activ, initiat o data cu declansarea
campaniei mondiale impotriva terorismului.
Interesele geostrategice si geopolitice ale Europei si Americii
de Nord vor ramane convergente, chiar daca, pe plan
economic si politic, competitia se va accentua. Occidentul si
Orientul se vor afla, probabil, in relatii echilibrate, dar
interesele lor vor fi in general divergente. Se apreciaza ca
actualul si viitorul context de securitate vor determina
schimbari majore atat in fizionomia structurilor de
securitate, cat si in modul lor de actiune.

Secretarul general al NATO avertiza la summitul din


septembrie 2002 de la Praga ca, pe termen mediu, se
preconizeaza un tablou sumbru al planetei; omenirea se va
confrunta cu cinci pericole majore determinate de:
instabilitatea sporita, cresterea fluxurilor migratoare si de
refugiati, multiplicarea si diversificarea actelor de terorism,
marirea numarului de state aflate in criza si proliferarea fara
precedent a armelor de distrugere in masa.

Ca un corolar ale celor preconizate de oficialul NATO,


razboiul din Irak a provocat, chiar inainte de a incepe, o
dezbinare nedorita a solidaritatii democratiilor occidentale si
a intregii comunitatii internationale, care, dupa tragedia de
la 11 septembrie 2001, parea mai unita ca oricand in lupta
impotriva terorismului.

Divergentele pe tema dezarmarii sau a inlaturarii regimului


lui Saddam Hussein s-au transformat in dispute care au
divizat profund Consiliul de Securitate al ONU, Alianta Nord-
Atlantica si Uniunea Europeana cu membrii sai actuali sau
viitori. Vechii aliati si-au adus reciproc acuzatii, iar guvernele
s-au gasit adesea pe lungimi de unda diferite de cea a
propriei opinii publice, in principiu reticenta fata de razboi.
Dincolo de tema Irakului, s-au evidentiat viziuni sensibil
diferite asupra legalitatii internationale si locului viitoarei
Europe unite in lume. In final divergentele se vor atenua,
interesele vor predomina, dar nu fara a lasa urme. Lumea
democratiilor liberale, in pragul careia ne aflam, se
dovedeste inca o data mult mai complexa decat delimitarea
clara intre bine si rau din vremurile apuse ale razboiului
rece. Decizia Statelor Unite de a porni cu orice pret razboiul
din Irak nu numai ca a generat si a confirmat ruptura
aparuta in randul aliatilor traditionali, dar a si favorizat
formarea a doua grupari de interese contradictorii, SUA -
Marea Britanie si aliatii lor pe de o parte si Franta -
Germania, Rusia si China pe de alta parte, reusind sa
faramiteze si mai mult batranul continent. Prin stabilirea de
etichete precum "vechea Europa" si "noii aliati", SUA au
readus in actualitate posibilitatea unei divizari de moment
dintre state pe criterii mai mult sau mai putin subiective,
receptata in mediile politice internationale ca o impunere a
vointei Washingtonului, desi majoritatea politologilor
apreciasera, dupa reuniunea din decembrie de la Copenhaga
ca aceasta divizare a fost stearsa pentru totdeauna din
fizionomia Europei.

Evolutia evenimentelor din Golf, razboiul si perioada post-


razboi din Irak vor determina schimbari majore nu numai la
nivelul lumii arabe, dar vor influenta intreg sistemul de
securitate actual. Astfel, relatiile dintre Occident si Orient,
cat si cele euro-atlantice vor avea noi conotatii si noi
elemente de incidenta. Pe aceasta baza vor fi stabilite noi
coordonate de dialog politic si diplomatic in cadrul
structurilor de securitate internationale, vor fi elaborate noi
criterii si reguli de conducere si functionare a acestora,
astfel incat procesul decizional sa fie adaptat conditiilor tot
mai complexe impuse de necesitatea combaterii
terorismului si de noile realitati internationale.

In aceste conditii, se poate aprecia ca viitorul demersului


catre multipolaritate va fi mai lung, mai dificil si mai
complex decat se preconiza initial. Fizionomia ierarhiei
mondiale va fi noua si imprevizibila, iar scenariile de
constituire a acesteia vor comporta viziuni pe cat de inedite,
pe atat de probabile, materializarea lor depinzand de
relatiile dintre actorii principali ai scenei politice mondiale, in
care SUA vor detine, in continuare, pe termen lung, rolul
principal.

Economia: Japonia este a doua putere economica mondiala.


PNB: 4.246, 25 miliarde S; 32.090 PNB/loc.( locul trei in lume
dupa Elvetia si Luxemburg); bugetul de stat
aproximativ:1000 miliardeS. Japonia este o mare
producatoare de energie electrica, ocupa locul 2 pe glob la
prelucrarea petrolului importat si locul 1 in lume la productia
de otel. Detine prioritatea in domeniile de varf ale
tehnologiei, informatica, robotica, electronica. Cai ferate
39.000 km, drumuri: 1.243.500 km, numeroase porturi si
aeroporturi

PIB: 2%agricultura, 42% industrie, 56%servicii. Este putere


maritima si se preocupa de dezvoltarea capacitatilor militare
proprii. Cheltuieli militare: 40.774,3 milioane S. Procentaj din
PIB: 1%

Resurse si economie: Economia Chinei este in plin proces de


deschidere catre exterior (Occident si Japonia). Industria a
cunoscut un progres uimitor in ramurile grele: extractia
carbunelui, a hidrocarburilor si a siderurgiei. Promitatoare
sunt domeniile mai elaborate ca: petrochimia, metalurgia,
ind. electronica, ind. textila traditionala (matasuri) si de
jucarii (export in SUA, in special). China este primul
producator mondial de grau si orez. Se situeaza pe primele
locuri la bumbac, tutun, porumb, oleaginoase, ceai, zahar,
cresterea animalelor (porcine si pasari, in special), pescuit.
Are un dezvoltat sistem de comunicatii cai ferate: 120.008
km; drumuri: 1.345.620 km, numeroase porturi si
aeroporturi. PIB: 22% agricultura, 45% industrie, 33%
servicii. China este putere nucleara, maritima si cosmica,
membra permanenta a Consiliului de Securitate al ONU,
dispune de importante capacitati militare. Cheltuieli militare:
cifra oficiala: 20.048 miliarde S, aloca 1,6% din PIB.