190

PARTEA A 3 -A
Capitolul 13. OPTOMETRIE ŞCOLARĂ

§ 13.1. Natura dificultăţilor vizuale la preşcolari şi şcolari.

Copilul care se naşte cu un defect de vedere sau ocular, sau care îl capătă în cursul
dezvoltării va fi handicapat funcţie de efectele posibile care dau un dezechilibru al
creşterii sale, al dezvoltării fizice, emotive, educaţională si socială.
Unii copii au dificultaţi minore şi nu sunt afectaţi. La alţii un inconfort relativ,
adăugat la toate celelalte constrângeri ale creşterii poate constitui un handicap real:
- temporar si remediabil,
- progresiv,
- in unele cazuri, iremediabil.
Principalele probleme întâmpinate de cei care au dificultăţi mai grave sunt in
principal de ordin emotiv şi de ordin educaţional. Reaţiile sunt diferite funcţie de vârstă.
Strabismul de exemplu, poate sa suscite sentimente de: dependenţă excesivă,
restricţii ale potenţialului educaţional, nesiguranţă. Incapacitatea de a vedea confortabil
chiar după tratament şi compensare poate întârzia succesul şi progresul în clasă. La fel
pentru alte activităţi sociale.
Copilul orb din nastere sau imediat dupa nastere, nu va putea să stabilească
concepte de: distanţă, dimensiune, culoare, poziţie, aparenţă.

Identificarea copilului orb, slab - vazator sau cu deficienta vizuala.

1°. Orb.
Definiţiaia legală este:
1. Subiectul a cărui acuitate centrală este de 0,1 la ochiul cel mai bun (cu lentile
compensatoare).
2. Subiectul al cărui câmp periferic are un diametru aparent sub 20°, chiar dacă
acuitatea centrală este considerată normală.
Orbul are nevoie de servicii educaţionale si sociale speciale.
 191

2°. Slab vazator (semivăzător).

Copiii slab văzători pot fi clasaţi astfel:
1. Copiii cu acuitate vizuală sub 0,3 la ochiul cel mai bun după ce toate
tratamentele medicale, chirurgicale au fost încercate şi au fost prescrise lentilele
compensatoare necesare. Rezidul de vedere poate fi folosit ca o cale principală spre
creier, ca mijloc principal de educare.
2. Copiii care au deficienţă vizuală necesitând folosirea de metode educaţionale
speciale. Se pot acorda aceleaşi dispoziţii speciale ca măsură temporară:
a - celor operaţi (extracţie de cristalin) când este necesară o readaptare pe plan
vizual, psihologic şi social.
b - in cazul anomaliior musculare (strabism) când reeducarea ochiului deviat este
necesară, şi în acelaşi timp şi readaptarea psihologică şi socială.
În cazul slab văzătorilor, trebuie să se faca faţă la diverse probleme pentru care
soluţiile se dovedesc foarte complexe.
Părinţii acestor copii pot dezvolta un sentiment de vinovăţie şi să reacţioneze:
a - fie respingând pur şi simplu problema,
b - fie supraprotejând copilul. De reţinut că la slab vazatori:
- vederea trebuie să fie incă principalul mod de educare,
- trebuie să se folosească mijioace deosebite de educare in condiţii speciale:
- pe planul metodologic
- pe planul materialului şcolar.
Orbul contează numai pe pipăit şi auz, slab vazatorul trebuie să utilizeze
capacitatea vizuală reziduală în context fizic şi material specific.
3. Cu deficienţe vizuale.
Aceşti copii au acuitate vizuală binoculară de peste 0,4 după tratament sau
compensare, dar funcţionarea vizuală este judecată anormală şi ineficace pentru activitaţi
şcolare de fineţe.
Aceştia urmează invăţământul regulat şi un program de reeducare vizuală. Aceştia
vor avea un orar particular.
Caracteristicile principale ale problemelor vizuale sau oculare ale celor deficienţi
vizuali sau "handicapaţi" vizuali sunt următoarele:
 192

1. Ele pot fi corectate prin tratament medical, mijloace ajutătoare optice şi altele;

2. Anomaliie care corespund definiţiei sunt:

a - ametropiile,
b – tulburările binoculare,
c - dificultăţi de percepere a culorilor,
d - cataracte, ptosis, şi alte afecţiuni de acest gen remediabile.

Statistici
În USA şi Europa - slab văzătorii ar fi în proporţie de 1/500, orbi preşcolari
1/4000, orbi de vârstă şcolară 1/5000.
Se estimează că 25% din copiii de vârstă şcolă au nevoie de îngrijire profesională,
oculară sau vizuală. Sexul feminin reprezintă 2/3 din numărul celor de sex masculin (mai
puţine femei decât bărbaţi).
Populaţia şcolară este în creştere deoarece creşte populaţia în general, mortalitatea
infantilă scade, creşte durata de şcolarizare.
Ar trebui organizate centre de optometrie pe lângă şcoli sau centre
multiprofesionale, care să cuprindă şi optometrie. Acestea vor asigura:
a - servicii de prevenire - optometristul ar fi în măsură să se ocupe vizual de copil
la şcoală şi să prevadă mijloace de protecţie a vederii la şcoală;
b - diagnostic precoce;
c - servicii directe: diagnostic, reevaluare periodică, tratamente medicale sau alte
terapii şi ajutoare speciale; compensare oftalmică; tratamente ortoptice şi/sau reeducare
vizuală. Sunt posibile şi alte servicii directe: o mai bună organizare, planificare, cănd se
cunoaşte problema; cu un anumit copil trebuie să se folosească metode speciale de
învăţare.
d - servicii indirecte: sunt importante în centrele multiprofesionale unde mai multe
discipline lucrează în strânsă colaborare, schimburile de păreri între profesionişti, ceea ce
permite o vedere globală a unei probleme. Ca urmare, îngrijirile date se vor îmbunătăţi şi
de asemeni distribuirea de servicii.
 193

Exigenţele vizuale nu mai sunt aceleaşi ca în trecut. Programele şcolare, metodele

de învăţare se modifică. Se acordă mai multă importanţă lecturii, lucrărilor personale, iar
audiovizualul este din ce în ce mai important.
Exigenţele au devenit considerabile în şcoală. Şcolarizarea obligatorie face ca un
mare număr de copii să frecventeze şcoala (gratuitatea a contribuit la creşterea
numărului).
Pe de altă parte durata de şcolarizare este mai mare.
Din păcate un număr mic de copii beneficiază de servicii de diagnostic şi
terapeutică. Factorii care explică această situaţie sunt:
1 - lipsa de disponibilităţi materiale;
2 - ignoranţa publicului în general;
3 - inexistenţa unui depistaj vizual sistematic la toate nivelele şcolare. Ar trebui să
se introducă în programele şcolare lecţii specifice de igienă vizuală şi optometrie. Când
copilul invaţă să citească, trebuie să fie perfect echipat pentru aceasta. După ce copilul a
învăţat să citească, şi citeşte pentru a înţelege, trebuie să i se îmbunătăţească randamentul.
Cititul trebuie să devină eficace prin antrenament.

Cauzele defectelor oculare şi problemelor vizuale.

Cauzele profunde ale defectelor oculare cu sau fară complicaţii vizuale nu sunt
perfect clare, şi importanţa fiecărui factor nu esţe bine definită. Factorii diferiţi (genetici,
infecţioşi, traumatici şi alţii) pot produce defecte diferite sau identice în aparenţă.
Starea de dezvoltare a copilului şi individualitatea sa fizică pot să determine
adesea tipul de defect şi severitatea sa. Pe un mare număr de cazuri s-au stabilit patru
mari categorii de deficienţe:
I - defecte ale dioptricii oculare,
II - anomalii de dezvoltare a structurilor (cataracta, albinism, etc.),
Ill - tulburari musculare,
IV - diverse boli (cauze).
Pentru exemplificare sunt date mai jos rezultatele unor cercetări întreprinse în
USA aşa cum au fost găsite în literatură.
 194

Cauzele scăderii performanţelor vizuale (tabelele 13.1 şi 13.2)

Tabelul 13.1
Cauze Copii preşcolari
Origină prenatală 38%
Fibroplazie retrolenticulară 47%
Boli infecţioase 4%
Raniri 3%
Tumori 3%
Diverse nespecificate 5%

Tabelul 13.2
Cauze Copii şcolari
Miopie mare 33,3%
Boli ale cristalinului 13,5%
Ambliopie 12,6%
Fibroplazie retrolenticulară 8%
Nistagmus congenital 6,7%
Albinism 5,9%
Afecţiuni ale nervului şi căilor optice 4,2%
Degenerescenţa maculară 2,6%
Hipermetropie 1,5%
Glaucom 1,1%
Microftalmie 1,1%
Coroidită centrală 1,1%
Altele 8,4%

Observaţie
Fibroplazia retrolenticulară este o stare cicatricială avansată a unei inflamaţii grave
a retinei şi vitrosului, "boala care se produce în primele săptămâni de viaţă la prematuri
sau copii nou născuti, ca urmare a folosirii unei prea mari cantitaţi de oxigen.
 195

Debutul este în general caracterizat prin dilatarea şi sinuozitatea vaselor, urmată de

hemoragii intraoculare, edem retinian, dezlipire de retină şi proliferarea ţesuturilor
fibroase.
Căi de prevenire a defectelor oculare şi a problemelor vizuale.
Într-un program de prevenire este important să se ţină seama de umrătoarele cinci
aspecte:
1. Folosirea mai efectivă a măsurilor de prevenire specifice deja cunoscute (lentile
de protecţie, parbriz duplex, etc.).
2. Efectuarea de cercetări asupra metodelor de prevenire pentru a le ameliora şi a
le face mai eficace.
3. Educarea părinţilor şi copiilor asupra igienei vizuale, prevenirii accidentelor,
complicaţiilor oculare si vizuale ale unor boli, asupra manifestărilor observabile.
4. Organizarea de programe de supraveghere vizuală care să cuprindă depistarea
diagnosticul, terapeutica pentru copii cu deficieţe oculare şi/sau cu probleme vizuale
capabile să provoace handicap în timpul şcolarizării.
5. Folosirea de material de securitate tot timpul la şcoală şi acasă.

§13.2. Depistarea cazurilor de defecte oculare şi/sau de probleme vizuale.

În cazul de faţă subiecţii cu probleme de vedere luaţi în considerare sunt: copii

foarte mici, copii preşcolari şi copii şcolari.
Localizarea cazurilor este importantă pentru un program de prevenire pentru că
permite:
- să se stabilească nevoile ansamblului populaţiei şcolare;
- să se planifice: personalul necesar, genul de servicii de oferit, materialul necesar, etc.
§13.2.1. Cum se determină dacă un copil are un defect ocular şi/sau o problemă vizuală.
I. Pentru copii mici şi preşcolari se recomandă umătoarele faze de depistare:
a - istoria cazului;
b - examen extern;
c - oftalmoscopie;
d - măsurarea acuităţii vizuale cât mai timpuriu;
e - observarea directă a manifestărilor anormale:
1. aparenţa anormală a ochilor
2. comportament neobişnuit, întarzierea activităţilor care dezvoltă.
Controalele trebuiesc făcute periodic până la vârsta şcolară. Ideal ar fi ca toţi copiii
 196

să fie testaţi în perioada preşcolară: pentru a diagnostica şi trata, dar şi pentru a facilita
adaptarea şcolară.
Există diferite moduri de depistare a copiilor cu probleme vizuale, care cuprind
baterii de teste servind la măsurarea diverselor funcţii vizuale cum ar fi: acuitatea,
echilibrul muscular, fuziunea, starea dioptricii oculare etc. Testarea trebuie realizată,
pentru a fi eficace, după un program bine stabilit.
Alcătuirea unui astfel de program de depistare şcolară trebuie să ţină seama de
urmatoarele fapte:
A - programele de depistare vor fi decise de un comitet consultativ multi şi pluri-
disciplinar din care face parte şi optometristul.
B - programele adoptate pot să varieze funcţie de obiectivele avute în vedere,
disponibilităţile materiale şi umane, numărul şi tipul de copii, timpul disponibil de o parte
şi de alta. Posibilitaţile financiare constituie deasemeni un criteriu important la pregătirea
acestor programe.
C - programele de depistare şcolară trebuie să fie în măsură să descopere o gamă
determinată de probleme.
a) - Problemele organice:
- condiţiile producerii de inflamaţii acute si cronice
- anomaliile de structură, congenitale şi de dezvoltare
- problemele neurologice consecinţe ale unui traumatism sau unei funcţionări
anormală.
- condiţiile numite "degenerative".
Este important să se poată pune în evidenţă astfel de probleme, în vederea unui
tratament cât mai precoce.
b) - Deficienţele de acuitate vizuală
- scăderea acuităţii vizuale legată de problemele organice menţionate mai sus.
- scăderea acuităţii vizuale legată de abaterile dioptricii oculare (hipermetropie,
miopie, astigmatism, anizometrie, etc.).
D - Desi este indispensabil să se poată descoperi toate problemele descrise mai
sus, trebuie să se ţină seama de următoarele patru reguli:
- depistarea să fie rapidă,
- depistarea să fie economică,
- să fie uşor de înţeles,
 197

- să fie eficace.

§ 13.2.2. Administrarea practicii de consultare. Sala de aşteptare.

În cazul pacienţilor copii este necesară o sa1ă de aşteptare amenajată cu mobilier
corespunzător şi cu accesorii care să distreze, jucării, cărţi cu poze, proiector de imagini,
televizor.
Pregătirea întâlnirii.
În cazul copiilor preşcolari, întâlnirea se programează prin poştă, telefon,
întrevedere cu unul din părinţi sau amândoi. Cu această ocazie se încearcă să se obţină
cât mai multe informaţii asupra comportamentului, plângerilor exprimate de copil,
istoricul îngrijirilor vizuale deja primite, contextul familial (antecedente, situaţia actuală)
starea de sănătate. Când copilul este adus la vizită va fi refinut cât mai puţin. Se încearcă
completarea formularului pentru istoria cazului anexat.
Vizita propriuzisă.
Va avea loc de preferinţă dimineaţa, când copilul este mai receptiv, atent si
răspunsurile vor fi mai eficace.
Clinicianul acţionează cu blândeţe, tact, amabilitate. Timpul de examen depinde
de comporlamentul copilului.
Cu un copil mai dezvoltat se poate sta mai mult pentru realizarea testelor. În
măsura posibilului părinţii nu se vor substitui copilului; pot interveni numai pentru
informaţii la care copilul nu poate răspunde.
In tabelul următor sunt indicate în paralel comportamentele pozitive şi de evitat ale
clinicianului pentru a reuşi cu un copil (tabelul 13.3.)

Tabelul 13.3.
 198

Comportamentul pozitiv Comportamente de evitat

1) Surâs, amabilitate, fermitate l)Agresivitate
2) Directive simple 2) Nu se aşteaptă prea mult de la copil 3)
3) Întrebarile se pun ca să se obţină Porunci
răspunsuri pozitive 4) Ameninţarea copilului
4) Se dau la o parte instrumentele care ar 5) Prea mult timp pentru acelaşi test
putea să distragă copilul 6) Întreruperea examenului pentru întrebări
5) Să ştie când se ignoră întrebările copilului mai mult sau mai puţin oportune ale
şi când să se răspundă la ele copilului
6) Copilul este lăudat, dar cu sinceritate 7) Să se lase părinţilor sau copilului să ia
7) Să se poată folosi ajutorul părinţilor în iniţiativa examenului
mod pozitiv

§ 13.3. Descrierea testelor pentru preşcolari, răspunsurile posibile şi interpretarea.

De reţinut următorul principiu: bateria de teste care trebuie utilizată cu fiecare

copil poate varia şi depinde de părerea clinicianului. Cu cât ritmul în care se face
examenul este mai rapid cu atât rezultatele vor fi mai bune.
§13.3.1. Ordinea testelor
Există o succesiune teoretică prioritară a testelor, dar poate fi necesar în practică să
fie modificată funcţie de copilul examinat de problemele sale particulare. Testele de
bază pană la varsta de 3 ani.
1. Aprecierea dioptricii oculare cu skiascopia statică. Uneori este folositor pentru
completarea informaţiilor, să se facă deasemeni skiascopia dinamică.
2. Testul cu clopoţel.
3. Urmăriri cu clopoţelul.
4. Testui cu lampa stilou.
5. Urmăriri cu lampa stilou. Pentru copii între 3 şi 5 ani se pot adăuga alte teste.
1. Prisma verticală.
2. Filtrul roşu.
3. Musca stereoscopică.
4. Măsurarea acuităţii vizuale cu optotipuri pentru copii.
5. Testui de acuitate cu "E" direcţionat
 199

Bateria de teste poate fi completată pentru copii de 4, 5, 6 ani. Unele teste noi le
vor înlocui pe cele cu acelaşi scop enumerate mai sus.
1. Măsurarea acuităţii cu tablouri de optotipuri obişnuite.
2. Skiascopia congnitivă.
3. Determinarea dominaţiei oculare.
4. Măsurarea performanţelor (abilităţi) stereoscopice cu aparatui
telebinocular Keystone.
§13.3.2. Determinarea testelor
Evaluarea dioptricii oculare
Cu copii si mai ales cu cei de vârstă preşcolară este dificil de facut skiascopie cu
refractorul (foropter). Se pot utiliza ochelari din trusa de testare subiectivă sau la început
lentile singure din trusa de testare.
Pentru a menţine fixarea la distanţă se sugerează proiecţia automată a unor
diapozitive adaptate pentru a-i capta atenţia şi a menţine motivaţia. Tehnica skiascopiei
statice este expusă în cursul "Metode şi mijloace de testare în optometria oftalmică".
În cazul skiascopiei dinamice se foloseşte o ţintă specială în T. Tehnica este
deasemeni expusă în acelaşi curs citat.
Clinicianul îşi va îndrepta atenţia asupra diverselor caracteristici obişnuite,
observate în retinoscopie. Viteza de deplasare a reflexului, culoarea, direcţia de
deplasare, pot avea o importanţă particulară.
1. Testul cu clopoţelul. Clopoţelul agăţat de o sfoară este prezentat la început la o
distanţă de 30 cm. Se apropie clopoţelul până la 10 cm de ochii copilului, cerându-i să îl
urmărească cu ochii. Când s-a ajuns la 10 cm i se spune să atingă clopoţelul. Apoi brusc
copilul trebuie să se uite la clinician. Se revine la 30 cm şi se repetă procedeul
îndepărtând clopoţelul. Clinicianul poate repeta partea din test care poate i se pare
potrivită. Caracteristicile importante de notat sunt:
- usurinţa cu care copilul poate urmării cu ambii ochi,
- copilul relaxează des fixarea?
- modul cum copilul atinge clopoţelul,
- viteza cu care relaxează fixarea când i se cere să privească la clinician,
- reacţiile generale ale copilului.
2. Urmăriri cu clopoţelul. Clopoţelul este aşezat la 50 cm în faţa copilului şi este
deplasat în plan vertical pe orizontala la stanga şi dreapta cel mult 30 cm, pe verticală sus
şi jos tot cu 30 cm, apoi pe un cerc cu raza de 30 cm în sens orar şi antiorar. Se cere
 200

copilului să urmărească clopotelul numai cu ochii. Până la vârsta de 5 ani urmărirea se

face binocular. Se notează calitatea mişcărilor oculare, capacitatea de a fixa, reacţiile
generale, dacă capul sau corpul însoţesc mişcările ochilor.
3. Testul cu lampa stilou, poate înlocui testul cu clopoţel. Subiectul vizează
lumina lămpii care se va deplasa ca şi clopoţelul. Avantajul metodei este că observatorul
poate urmări reflexele pupilare. Se poate evidenţia strabismul după poziţia imaginilor pe
cornee.

Fig. 13.1. Evaluarea strabismului convergent cu ajutorul imaginii pe comee

O descentrare a imaginii de 1 mm este echivalentă cu o deviaţie de 7 grade. De exemplu:
- imagine la marginea pupilei corespunde la o deviaţie de 10°-15°.
- imaginea reflectată la limb înseamnă deviaţie de 45°.
4. Urmărirea cu lampa stilou. Se foloseşte aceeaşi tehnică de la testul cu
clopoţel. Recomandabil pentru copii de peste 3 ani.
5. Testul cu prisma verticală. Se aşează la distanţa de 5 m de subiect un disc
luminos cu diametrul de cca 2 cm (poate fi o proiecţie pe ecran). În faţa ochiului drept se
pune o lentilă prismatică de 6 – l0 pdpt cu baza în jos.
Se cere copilului să spună câte discuri (luni) vede. Apoi se pune lentila în faţa
ochiului stâng şi se repetă întrebarea. Dacă văd două discuri luminoase înseamna că are
binocularitate. Se notează dacă există suspendare permanentă sau oscilantă.
6. Testul cu filtru roşu. Ţinta fixată de copil este acelaşi disc luminos de la testul
precedent. Se plasează un filtru roşu în faţa ochiului drept, apoi în faţă ochiului stâng.
Pacientul trebuie să spună câte discuri vede şi culoarea lor.
7. Testul cu musca stereoscopică. Testul stereoscopic este la 30 cm de pacient
care îl priveşte prin ochelari polarizaţi. Clinicianul întreabă copilul ce vede şi apoi îi
sugerează să atingă aripile cu degetele. Se notează ce nume dă copilul insectei, distanţa
aproximativă la care atinge aripile şi reacţiile generale la acest test.
Remarcă Se poate folosi şi alt tip de test stereoscopic.
9. Măsurare acuităţii vizuale cu optotipuri pentru copii.
Pentru copii sub patru ani se folosesc optotipuri figuri care reprezintă obiecte,
animale familiare. Dacă copilul face mai mult de două erori pe o linie, se consideraă
 201

această figură ca nivelul maxim actual de acuitate vizuală. Se realizează testarea întâi
binocular şi apoi monocular, începând de la vârsta de patru anui se poate folosi inelul
Landolt sau litera E direct direcţionată. Se începe cu acuitate VB = 0,3. Pe tabloul de teste
sunt reprezentate inele Landolt cu spărtura orientată diferit sau litera E cu diferite
orientări. Copilul trebuie să spună ce orientare are inelul Landolt respectiv litera E. La
nevoie i se dă copilului o machetă de inel Landolt respectiv de litera E şi se sugerează să
o orienteze la fel ca optotipul vizat. Se face testarea monocular şi apoi binocular. Pentru
copii de 5 la 6 ani se foloseşte tablou de teste tip Suellen cu litere mai uşor de recunoscut
"O"; "T"; "L". Se cere să spună ce literă este sau dacă nu este instruit ca să cunoască
alfabetul sau cifrele i se cere să deseneze literele văzute cu mâna în spaţiu. Pentru copii
de peste 7 ani se utilizează tablou de teste normal (tip Suellen) şi se cere să numească
literele sau cifrele. Se notează: metoda de răspuns folosită de copil prin gesturi sau
verbal. Reacţiile generale ale copilului (închide ochii, avansează sau întoarce capul, etc.).
Testarea se face monocular si binocular.
10. Retinoscopia cognitivă.
Copilul examinat trebuie să ţină în mână o carte de citire. Copilul sub 5 ani poate
fi ţinut pe genunchi de mama care ţine şi cartea cu poze. Distanţa de la carte la ochii
copilului este cea folosită de el în mod normal. Clinicianul plasează skiascopul deasupra
marginii superioare a cărţii. El încearcă să neutralizeze cu lentile de testare deplasarea
reflexului retinian. Se analizează reflexul retinoscopic în timpul căutării, localizării,
identificării sau atingerii unui detaliu particular şi relaxarea când există înţelegerea.
Diverse aspecte ale reflexului obţinut:
a) - deplasarea: "neutru", "contra", "cu", (se estimează valoarea) este stabilă?,
variabilă?
b) - strălucirea - este strălucitor, pal, variabil?
c) - culoarea: alb, alb roz, roşu pal, roşu închis.
În prima fază, reflexul este "roşu închis" aproape întotdeauna însoţit de deplasare
"cu" foarte pronunţată. Aceasta este faza fără citire, a căutării (poate fi cazul copilului
care este pus să citească un text care depăşeşte cu mult nivelul său de înţelegere).
În faza a doua, reflexul va fi strălucitor, precis sau variabil funcţie de faptul dacă
copilul a inţeles sau nu textul. Culoarea reflexului este roz, deplasare aproape neutră "sau
uşor hiperopică (+ 0,50 dpt). Aceasta este faza în care lectura textului devine relativ
usoară (localizare).
 202

În faza a treia, reflexul este foarte precis foarte strălucitor, culoare roz. El va putea
fi uşor miopic (- 0,50 ÷ 1,00 dpt). Este faza când copilul încearcă să înţeleagă
semnificaţia textului identifică.
d) - Faza a patra corespunde lecturii normale, relativ usoară cu înţelegere. Este
faza de relaxare care va da reflex strălucitor, cu deplasare precisă uşor "cu". Testul
necesită experienţă practică.
11. Testul dominanţei oculare.
a) Metoda tubului. Se face dintr-o foaie de hârtie un tub şi se cere copilului să ţină
tubul în mâna dreaptă şi să vizeze prin el o ţintă. Se repetă încercarea tubul fiind ţinut cu
mâna stângă. Se notează ce ochi este preferat pentru observare (ochi dominant), mişcările
capului, alte reacţii.
b) Metoda găurii într-un carton. Copilul ţine în mână cartonul şi vizează o ţintă
prin gaura. Ochiul folosit de copil este considerat dominant.
Oftalmoscopie. Metoda de lucru este cea clasică descrisă în cursul "Metode şi
mijloace de testare în optometria oftalmică".

Teste speciale care pun in evidenfa dezvoltarea sistemului vizual

12. Testul omuleţului incomplet. Se prezintă copilului un desen cu un omuleţ
schematizat, incomplet. Copilul va fi pus să completeze ce lipseşte. Copilul se poate
ghida după un desen complet care i se arată. Sunt semnificative modul cum copilul
completează schiţa, calitatea performanţei, manifestările verbale (fig. 13.2).

Fig.13.2
13. Testul formelor geometrice. Acest test a fost descris la capitolul examen
analitic funcţional şi poartă numărul 34. La vârsta de 3 ani un copil reproduce cu succes o
cruce, şi puţin mai tarziu cercul. La patru ani poate reproduce pătratul. Spre cinci ani
 203

triunghiul, dreptunghiul divizat (figura universală) şi apoi rombul. La vârsta de 6 ani şi

mai mare copilul începe să fie capabil să reproducă figuri tridimensionale (cilindru, cub).
14. Testul cu forme geometrice incomplete, este o variantă a testului precedent.
Copilul trebuie să completeze figurile geometrice prezentate pe o foaie cu creionul
(fig.13.3).

Fig. 13.3
În cazul testelor cu figuri geometrice se atrage atenţia asupra caracteristicilor lucrului
efectuat.
1. Organizarea formelor pe foaia de lucru:
a) - modul de aşezare a figurii pe foaie
b) - dimensiunile relative ale formelor
c) - calitatea trasăturii.
Organizarea formelor poate fi ordonată sau dezordonată. Organizarea este funcţie de
vârstă.
2. Spaţiul folosit. Pentru majoritatea copiilor între 5 şi 10 ani este suficientă o
foaie pentru toate desenele. Copiii de 4 ani au nevoie de spaţiu; vor face probabil o
singură schiţă pe o pagină, deci au nevoie de mai multe foi.
3. Locul figurilor pe foaia de lucru. La 5 ani, dacă nu foloseşte toată foaia, are
tendinţa să înceapă cu centrul ei şi apoi să schiţeze în toate direcţiile, deoarece
direcţionalitatea să nu este încă complet stabilită. Un număr mare de copii pot alinia
ligurile pe o orizontală, dar aceasta devine normă la vârsta de 7 ani pentru fete şi 10 ani
pentru baieţi. La 6 ani direcţionalitatea stânga - dreapta se consolidează şi vor aşeza mai
bine formele geometrice spre în sus şi spre stânga foii.
3. Dimensiunea relativă a figurilor. Există multă variaţie în dimensiuni. Există
tendinţa ca să se mărească formele consecutive sau să fie micşorate. După vârsta de 7 ani
schimbări importante şi neregulate presupun instabilitatea unui mecanism.
4. Calitatea trăsăturii. Aceasta este în strânsă relaţie cu vârsta şi personalitatea
copilului.
5. Dominanţa manuală. Copiii de varstă preşcolară tind să copieze cercul în sens
1
orar, dar spre 5 ani sensul se schimbă. Unii copii pastrează acest sens orar şi după
2
 204

vârsta de 7 ani; aceştia sunt în majoritatea cazurilor stângaci. Se poate considera că dacă
un dreptaci după vârsta de 6 ani realizează cercul trasând în sens orar, este semn de
imaturitate.
În cazul copiilor stângaci trebuie atenţie ca să nu se judece incorect faptul că
sensul trasării este orar.
Reproducerile realizate de copil rerprezintă randamentul său perceptual. În timpul
testului trebuie să se mai observe următoarele:
- apropierea de lucrul efectuat;
- deviaţia capului;
- tensiunea nervoasă;
- ezitările.
15. Testul spaţial cu cilindru. Până la vârsta de 5 ani, reproducerea va fi un cerc.
16. Testul spaţial cu cub. La reproducerea cubului băieţii sunt superiori fetelor.
Cubul poate fi prezentat în două moduri:
1 - o faţă înainte,
2 - o muchie înainte.
Puţini copii reuşesc reproducerea corectă a cubului înainte de 10 ani.
Folosirea formelor geometrice ca mijloc terapeutic. Se pot folosi în clinică
"patroane" de formă ca mijloc de antrenament la copii care dezvoltă o problemă vizuală
manifestată prin distorsiuni în ce priveşte reproducerea formelor. Sunt şabloane din
carton tare în care s-a decupat una sau câteva figuri, forme geometrice (fig. 13.4).

Fig.13.4
Cu ajutorul acestor şabloane se desenează pe hârtie cu creion figurile geometrice
corespunzătoare. Copilul trebuie să simtă diferenţa între un cerc şi un pătrat de exemplu.
Se cere copilului să traseze de mai multe ori figurile folosind şabloane şi apoi fără
şabloane. Se pot folosi şabloane de trasat pe masă sau pe tablă. În ultimul caz un sablon
conţine o singură figură.

§13.3.3. Planificarea unei terapii

 205

Este posibil ca după examen şi diagnostic să se stabilească o terapie convenabilă

fiecărui caz şi să se orienteze copiii şi părinţii în acest program de îngrijire. Păstrarea
vederii la copii trebuie să reprezinte mult mai mult decât detecţia şi compensarea unui
defect dioptric. Se insistă actualmente asupra necesităţii de a avea performanţe vizuale de
bază cum ar fi urmăriri, fixări, stereoscopie, echilibru muscular lateral şi vertical, fuziune,
etc. S-a demonstrat că ameliorarea ansamblului
acestor capacităţi prin diferite mijloace terapeutice, deci şi antrenament vizual, aduc de
asemeni apreciabile câştiguri pe plan şcolar la un numar semnificativ de subiecţi.
Termenul "îngrijiri oculare" nu este sinonim cu "îngrijire vizuală" şi că cel din
urmă a evoluat în ultimele două decenii.
Programul de îngrijire vizuală trebuie început imediat în copilărie, când reflexele
senzitive se organizează individual şi în relaţii bune unele cu altele.
Primul an al copilului este foarte important din toale punctele de vedere deci şi vizual.
Până la vârsta şcolară, copilul are nevoie de o vastă experienţă, de activităţi
motrice periferice şi centrale, de limbaj auzit şi vorbit, de activităţi vizuo-manuale.
Astfel, va fi mai bine pregătit pentru activităţi şcolare.
Un prim examen vizual devine esenţial de indată ce apare o deviaţiee sau un semn
de neregulă la vederea cu un ochi.
Vârsta de 4 ani, dacă nu a existat un semn particular până atunci, este vârsta la
care se recomandă să se facă un prim examen vizual. La această vârstă copilul este mai
stabil, se poate coopera cu el, datele obţinute sunt mai viabile decât la vârsta mai mică.
Este necesar să se recomande un examen vizual înainte de a intra la grădiniţă.
Astfel, optometristul şi părinţii vor stabili genul de activitaţi care favorizează mai mult
dezvoltarea vizuală normală.

§ 13.4. Testarea vederii la copiii şcolari

Pentru copiii şcolari o primă fază a procesului de depistare este lista semnelor
observate la şcoală. Acest formular se completează de educator (profesor). În continuare
 206

se foloseste chestionarul complet pentru istoria cazului la copii, care cuprinde printre
altele întrebări asupra:
- bolilor oculare ereditare sau în familie;
- bolile mamei înainte de naştere;
- starea de sănătate a copilului;
- plângerile sale;
- etc. (vezi fişa pentru istoria cazului anexată).
§ 13.4.1. Metode de testare în cadrul programului de depistare şcolară.
1°) Examenul extern şi intern al globului ocular. Scopul este să se observe foarte
rapid aparenţa externă a ochiului, pleoapelor, genelor, etc., pentru a constata dacă exterior
starea este normală. Observarea sumară poate fi facută cu ajutorul unei lampi stilou şi
eventual o lupă.
Se profită pentru a evalua rapid reflexele pupilare, mărimea pupilelor şi egalitatea
lor. Implicaţiile anizocoriei pot fi: leziunea simpaticului sau parasimpaticului, diferenţa
între stările dioptrice ale celor doi ochi, paralizie, glaucom, etc. În caz de dubiu privind
normalitatea se poate realiza verificarea conform testului nr.22 din capitolul "Examen
analitic funcţional".
Examenul intern se realizează cu oftalmoscopul. Tehnica examenului este cea
expusă pentru Testui nr.1. (cap. 6). Se notează eventualele anomalii.

1. Evaluarea binocularităţii şi motilităţii.

Rotaţii. Pacientui urmăreşte o lampă care este rotită în plan frontal în jurul axei
vizuale a ochiului în repaus. Distanţa la lampă este de 30 cm. Se testează ochi cu ochi
lampa rotindu-se în sens orar şi antiorar.
Fixări. Mişcările de urmărire sunt realizate şi în meridianele principale (4). Lampa
ţintă este ţinută la 30 cm şi se observă mai ales răspunsul obţinut când traversează linia
medianş şi la extremităţi.

Se observă dacă:
A) - mişcările oculare sunt regulate şi precise sau rătăcitoare;
- ochii sar;
- ochii anticipează mişcarea din lipsă de control;
 207

- se pare că un ochi rămâne în urmă faţă de celălalt.

B) - copilul întoarce capul în timpul mişcărilor de urmărire?
- dacă i se cere să nu mişte capul, mişcă tot corpul?
C) - mişcările sunt "în scară" când se fixează oblic?
D) - pacientui înclină capul pentru a ajuta fixarea mai ales în meridianele
oblice?
E) - dacă este o mişcare a capului, ochii conduc capul sau invers?
F) - există mişcări nistagmoide? Pierdere de fixare clipire excesivă a pleoapelor
sau orice manifestare de neregularitate mai ales la întretăierea liniei mediane şi la mişcări
extreme? Inconvenientele acestor teste sunt: dificultatea de interpretare, durata lor.
Punct apropiat de convergenţă (obiectiv şi subiectiv).
Ţinta poate fi un creion, un indicator sau mai bine lampa stilou. Subiectul este
aşezat confortabil şi clinicianul deplasează ţinta în plan median sub un unghi de 20 0÷ 300
de la cca 70 cm spre pacient până când acesta vede dublu (clinicianul observă reflexul
cornean) la distanţă de cca 75 mm. Răspunsul subiectiv şi observarea obiectivă trebuie să
coincidă.
Ochiul dominant este şi ochi fixator (test de dominant). Deplasarea ţintei se face
cu viteza constantă. Se verifică dacă subiectul a înţeles ce trebuie să facă.
Fixări de aproape - departe şi invers
Se foloseşte un carton cu test redus Suellen pentru aproape şi un tablou de teste
pentru departe. Optometristul cere subiectului să citească literele. Pacientul trebuie aşezat
mai sus decât optometristul pentru ca acesta să poată observa mişcările oculare funcţie de
directivele pe care le dă: aproape - departe, departe - aproape.
Mişcările trebuie să fie regulate fără mici mişcări de corecţie. Se observă dacă
fixarea se face dintr-o singură mişcare rapidă? dacă un ochi rămâne în urmă? Subiectul
poate face câteva fixări înainte de a se începe observarea.
Testul cu obturare pentru punct object apropiat
Subiectul fixează o sursă de lumină aşezată la 20 cm. Se acoperă ochiul drept 5s,
stânga fixează ţinta. Optometristul observă ochiul fixator când celălalt este obturat pentru
a vedea dacă el trebuie să se realinieze şi cum o face. Se observă celălalt ochi când se
îndepărtează obturatorul. Se poate observa:
 208

a) deplasare rapidă temporo-nazală a ochiului demascat. Coordonare binoculară

este bună - test reusit.
b) deplasare lentă temporo-nazală şi deplasare rapidă sau lentă naso-temporală.
Coordonarea binoculară este acceptabilă - test reusit.
c) deplasare verticală sau fară deplasare. Coordonare proastă - test eşuat.

2. Evaluarea dioptricii oculare

Pentru depistare se poate folosi un skiascop şi lentile de încercare de +1,00 dpt şi
+3,00 dpt pentru distanţă de (670 mm) ± 10 cm. Procedeul permite să se descopere
ametropii - hiperopii de peste +1,00 dpt şi miopii mai ridicate de -0,50 dpt.

3. Analiza vederii stereoscopice.

Se propune testul cu musca stereoscopică şi testele Wirt sau alte teste ca cel din
Polatest sau dispozitivul Keystone.

4. Măsurarea acuităţii vizuale.

Pentru copii de 7-8 ani se recomandă optotipuri E cu orientări variabile sau inele
Landolt. Peste 8 ani se poate folosi modul de lucru descris pentru Testul 33 (cap. 7).

5. Detectarea deficienţei de vederem culori.

Aprecierea vederii culorilor se face pentru copii de 6 - 8 ani simplu cu metoda
descrisă la testul nr.32 (cap. 7). Pentru copii mai mari există teste mai complicate.
Test Ishihara. Testul este constituit dintr-o serie de plăci. Fiecare conţine o cifră
(sau un traseu) format din puncte de culori cu saturaţie diferită de cea a fondului. Testul
dă o idee rapidă şi precisă de o eventuală deficienţă a vederii culorilor congenitală. Cel
mai frecvent se constată deficientă în roşu şi verde. Testul Ishihara foloseşte cifre şi la fel
testul Dworin. Testul Pseudo - Isocromatic AOHRQ foloseşte forme geometrice (cruce,
triunghi, etc.). Testui Pseudo -Isocromatic dă posibilitatea diagnosticului calitativ şi
cantitativ şi să evidenţieze deficient şi pentru albastru şi galben. Testele sunt plăci
iluminale bine de preferinţă cu lumină naturală.
Distanţa de prezentare (distanţa de lucru până la 15 cm). Se dă copilului răgaz
câteva secunde (3 s) pentru a răspunde. Pentru trasee se dau cca 10 s pentru fiecare
traseu.
 209

În cazul cifrelor, copilul va numi cifra. La testele cu traseu, se dă copilului un

indicator care să-i permită urmărirea.
În cazul testelor pseudo - izocromatice, copilul numeşte figura sau urmăreşte cu
indicatorul şi va spune câte semne vede pe placă. Pentru depistare testul este simplificat
la 6 prezentări. Se caută numai dacă este o vedere normală.

Rezumatul testelor din bateria minima care se propune pentru depistare vizuală în
mediu şcolar,
Test Scop
Oftalmoscop Descoperirea anomaliilor de
ordin patologic (inteme şi
externe)
Skiascopie Determinarea aproximativă a
dioptricii oculare
Percepţia culorilor Descoperirea anomaliilor a
vederii în culori
Test cu obturare (ocluzare) Descoperirea anomaliilor în
vederea binoculară
Acuitate vizuală la distanţă Determinarea acuităţii
(tablou Suellen sau cu E şi vizuale
Landolt)
Testul stereoscopic Evaluarea stereoscopiei
Evaluarea binocularitaţii şi Rotaţii, fixări
motilităţii
Tabelul 13.4
Criteriu de referinţă
Se recomandă în toate
cazurile
Miopie - 0,75 dpt.
Hiperm. +1,00 dpt.
Astigm. ± 1,00 dpt.
Anizot± 1,00 dpt.
Test reuşit sau eşuat
Forie sau tropie exagerată
Minim Vb = 0,5 la un ochi
(până la 7 ani) şi minim
Vb =l cel puţin la un ochi
(peste 7 ani)
Reuşit / eşuat
Notat problemele particulare

§ 13.4.2. Organizare. Dosare - Formulare - Lucrări de secretariat.

- Dosar individual de depistare, + dosar general unde sunt adunate, compilate şi
analizate rezultatele testelor. Vor fi pregătite diverse avize de către responsabilul
programului de depistare vizuală.
- Aviz preparator pentru depistare pentru a explica obiectivele şi avantajele.
 210

- Aviz care urmează şedinţei de depistare pentru a informa părinţii şi şcoala

despre rezultate.
Pentru cazurile probleme avizul trebuie repede să fie trimis părinţilor şi şcolii.

Personal şi echipare.
Optometristul are nevoie de ajutor pentru activitate de secretariat, dar şi pentru
execuţia unor servicii în timpul depistărilor.
Materialul minim necesar pentru activitatea de depistare
- Test pentru vedere în culori.
- Optotipuri pentru acuitate, (proiector de teste).
- Skiascop.
- Lampă stilou.
- Ocluzor.
- Aparat stereoscopic.
- Teste stereoscopice.
- Trusa de testare subiectivă.
- Lupa binoculară, forme geometrice.

Rezultate ale depistării.

Trebuie să se considere două aspecte:
A) copilul care a fost recomandat deoarece s-a judecat că este necesară o atenţie
profesională aprofundată trebuie să primească îngrijiri complete. Este deci necesar să se
trimeată un aviz autorităţilor şcolare asupra cazurilor care merită atenţie. Responsabilii cu
sănătatea în şcoală vor trimite un aviz părinţilor.
B) Depistarea ar trebui repetată în fiecare an pentru:
- a descoperi eventuale scăpări la depistările precedente,
- a descoperi noi probleme care s-au dezvoltat,
- control al aplicării măsurilor terapeutice şi îngrijirilor recomandate. Se face
raport complet şi delaliat al rezultatelor, care permite să se stabilească incidenţele
problemelor într-un grup şi să se studieze nevoile populaţiei şcolare.

Categorii de referinţe.
 211

Referinţe corecte asupra celor care au eşuat la testele de depistare şi pentru care un
examen vizual complet indică nevoia de îngrijire vizuală pot fi:
- referinţe cu supraevaluarea problemelor, pacientul eşuează la un număr de teste,
dar examenul complet arată că nu este nevoie de îngrijire vizuală.
- referinţe cu subevaluare, pacientul nu este recomandat, dar ar fi putut să fie
deoarece examenul vizual lasă să se vadă necesitatea îngrijirii, deşi la testele de depistare
nu s-a găsit nici un rezultat semnificativ. Metoda, clinicianul şi subiectul pot influenţa
eficacitatea depistării vizuale şcolare.

Metode de depistare (condiţii).

a) să se ţină seama de toate problemele vederii şi să permită descoperirea tuturor
cazurilor posibile;
b) testele sunt numeroase şi variate;
c) testele să dea valori care să fie de natură să ghideze clinicianul în colecţia
cazurilor;
d) clinicianul trebuie să aibă la dispoziţie toate mijioacele fizice şi materiale pentru
depistare reuşită.

Clinicianul (condiţii).
Să aibă îndemânarea de a lucra cu copii şi interes. Să aibă antrenament şi
experienţă.

Pacicnţii. Succesul depistării depinde de voinţa pacientului, nivelul intelectual,

starea fizică şi psihică, experienţa. Pentru ca rezultatul să fie corect se pot face
demonstraţii înainte de depistarea propriu-zisă.

Îngrijire şi servicii pentru copii cu probleme vizuale excepţionale.

Îngrijirea şi educarea copiilor cu probleme vizuale deosebite (orbi, ambliopi) nu
este de resortul optometristului. Totuşi acesta trebuie să facă parte din echipele multi
disci plinare. Aceasta va avea în componenţă medic, psiholog, educator, optometrist,
activist social etc.
Orbii şi semivăzătorii au probleme particulare în domeniul educaţional. În general
părinţii adoptă o atitudine supraprotectoare privind copiii; deci aceştia au mai puţină
 212

iniativă, se obişnuiesc să depună mai puţin efort. 0 astfel de atitudine poate duce la
întârzieri grave în dezvoltarea generală a acestor copii şi în procesul de socializare a lor.
Educaţia lor trebuie să se apropie cât se poate de mult de aceea a copiilor normali.
Chiar din primii ani de şcoală trebuie integrat copilul în societate. Orbii al căror mijloc de
comunicare este scrierea Braille sunt în general educaţi în şcoli speciale cu profesori
specializaţi. Ar trebui să existe clase speciale în cadrul şcolilor obişnuite, deci orare
temporal similare.
Semivăzătorii sunt în general plasaţi în clase speciale. Ar trebui ca acestea să
aparţină şcolilor obişnuite, pentru a avea anturaj normal. 0 practică mai recentă,
integrează semivăzătorii în clase obişnuite, cu excepţia unor activităţi particulare. În
cazul unei activităţi de aproape prelungita şi susţinută când devine necesar un ajutor
special, se foloseşte o clasă specială. Se incearcă să se micşoreze cât se poate efectele
handicapului.
Unii copii vor petrece toată ziua în clasă obişnuită, dar vor avea la dispoziţie
material special şi ajutorul particular dat de un educator specializat.

§ 13.4.3. Aspecte practice ale localurilor şi materialclor necesare pentru copii semi-
vazatori
a - Pereţii vor fi zugrăviţi pentru a evita efecte prea contrastante.
b - Iluminarea trebuie să fie difuză pentru a evita orbirea luminoasă.
c - Pupitrele trebuie să fie reglabile (20° pentru citit şi 10 ° pentru scris).
d - Se folosesc cărţi speciale cu caractere mari. Pentru copii sub 7 ani se folosesc
caractere de 6 mm, pentru copii de 7-8 ani caractere de 4,5 mm, pentru 8-9 ani caractere
de 3,5 mm şi se micşorează progresiv până se ajunge la caracter normal de 2,5 mm.
Deficienţii normali, cei care au acuitate vizuală binoculară mai mare de 0,4 după
tratament sau compensare, dar a căror funcţionare vizuală este considerată insuficientă
vor fi plasaţi în colectivitate obişnuită, dar trebuie să. li se permită un orar special pentru
a participa la sedinţe de antrenament vizual. Compensarea trebuie să fie optimă.

Mediul şcolar.
Organismul tinde să se dezvolte şi să funcţioneze ca un întreg. El reactionează faţă
de mediu, organic şi total, căutând echilibrul fizic faţă de forţe externe şi constrangeri.
Când se prelungeşte o activitate vizuală pe un obiect apropiat, primele funcţiuni
vizuale în cauză sunt opto-kinestezice şi posturale.
 213

Factorii care pot să contribuie la dezvoltarea de dificultăţi oculare şi vizuale.

1) Iluminare necorespunzătoare. Strălucirea necontrolată ca şi alte forţe sau
constrângeri asupra mecanismului corporal normal existente în mediul educaţional, pot
împiedica adaptarea organismului şi să provoace atitudini în conflict cu comportamentul
aşteptat.
2) Mobilier permiţând o postură anormală la copil. Prin mişcări reflexe subiectul
alege o anumită postură pentru activitatea vizuală de aproape.

Fig. 13.5. Postura reflex pentru punct apropiat

Efortul reflex pentru a aduce planul feţei paralel cu masa de lucru poate crea tensiuni,
care să depăşească toleranţele admise de organism. Factorii care permit să se stabilească
criteriile de organizare fizică a clasei:
a) Să se ţină seama de dezvoltarea fizică a copilului şi de mecanismele fizice normale
care comandă postura.
b) Să se ţină seama de procesele de adaptare ale organismului.
c) Să se ţină seama de mecanismele fiziologice care răspund forţelor fizice ale mediului.
d) Să se ţină seama de funcţiunile psiho-fizice legate de toţi factorii precedenţi.

Iluminarea localului şcolar.

Cele cinci aspecte importante de considerat pentru o activitate vizuală sunt:
luminanţa, contrastul, dimensiunea, timpul şi culoarea. Marea majoritate a activităţilor
sunt posibile dalorită luminii reflectate difuz de diferite suprafeţe. Suprafeţele cu
coeficient de reflexie mic trebuie să fie mai putenic iluminate. Dacă A reprezintă câmpul
obiect studiat cu luminanţa Lo (câmp foveal), (fig. 13.6) zona apropiată B văzută sub un
unghi de 60° trebuie să aibă o luminanţă mai mare de Lo/3, zona C corespunzătoare unui
câmp vizual periferic de 180° va avea luminanţă mai mare de Lo/10, iar suprafaţa D
corespunzătoare unui câmp de 240° va avea luminanţă de cel puţin Lo/100.
 214

Fig. 13.6
Contrastul.
Obiectele din câmpul vizual sunt distinse dacă luminanţele lor L diferă de

L − Lf
luminanţa fondului Lf. Coeficientul de contrast este definit de relaţia = C când
L

Lf − L
obiectul are luminanţa mai mare decât fondul sau C = = când obiectul are
L
luminanţa mai mică decât fondul.
Textele scrise cu cerneala neagră pe hârtie albă au contrastul cel mai bun.

Dimensiunea.
Posibililatea de a citi depinde de contrast, dimensiunea caracterelor şi luminanţa.
Dimensiunea minimă este legată de acuitate.

Timpul.
Procesele fotochimice ale retinei ca şi cele nervoase nu sunt instantanee. Pentru a
mări viteza proceselor este necesar un nivel de iluminare a obiectelor mărit. Nivelele
înalte de iluminare uşureaza observarea obiectelor în mişcare şi o lectură mai rapidă.

Culoarea.
Din punct de vedere psihologic o culoare este caracterizată de tonalitate, saturaţie
şi factorul de luminanţă. Izvoarele de lumină cele mai bune sunt cele care reproduc
lumina naturală.

Orbirea luminoasă.
Un izvor luminos cu luminanţă mare din interiorul câmpului vizual poate produce
un inconfort caracterizat prin scăderea acuităţii, oboseala, uneori dureri oculare. Orbirea
 215

luminoasă directă este produsă de izvoare de lumină primare existente în câmpul vizual.
Izvorul arbitrar poate excita fovea sau retina periferică. Orbirea indirectă este dată de
obiecte din câmp care reflectă lumina dată de izvoarele primare realizând un voal
luminos pe retină parazit care provoacă scăderea contrastului, a acuităţii şi inconfort.

Recomandări practice.
În clasă să nu existe izvoare de lumină în câmpul vizual utilizat de elev.
Iluminarea tablei să se facă de proiectoare care să nu radieze lumină spre elevi.
Iluminatul general să fie asigurat de lămpi prinse în tavan şi care să aibă corpuri de
iluminat cu transmisie difuză.
Iluminatul natural se realizează cu ferestre pe partea stângă. Nu trebuie să fie
ferestre în faţa şcolarului. Iluminarea să fie uniformă în clasă. Pupitrul trebuie să aibă
coeficient de reflexie de 40% si sa nu fie lustruit. Planseui va avea coeficient de reflexie
de 20-25%. Plafonul să fie mai alb.

Alegerea culorilor.
Se va încerca să se realizeze o oarecare armonie fără să se provoace excese de
strălucire. Există diferite păreri în legatură cu influenţa culorilor asupra psihicului. După
unii, culoarea galben ar crea impresia de bucurie şi fericire, roşu incită la activitate,
verdele crează condiţii optime pentru meditaţie. Culorile calde ca galbenul pal şi roşu
atenuat sunt potrivite pentru gradiniţe. Culorile mai reci convin pentru clasele de liceu
unde efortul intelectual este mai intens.
Realizarea unui iluminat corespunzător în combinaţie cu nişte culori adecvate
crează o ambianţă de lucru optimă care favorizează o eficacitate şcolară mai mare.

Mobilarea sălilor de clasă.

Tablele folosite trebuie să ofere un contrast bun şi o bună vizibilitate. Culoarea lor
depinde de sistemul de iluminare. Planşele demonstrative trebuie să fie uşor vizibile şi să
aibe caractere de dimensiuni şi culori citibile. Se evită mobilierul lustruit.
Postura şcolarului.
În general două principii importante trebuie să servească de bază:
a - copilul tinde în mod reflex să-şi centreze corpul pe suprafaţa cea mai
strălucitoare din mediul înconjurător;
 216

b - copilul îşi potriveşte postura ca să distribuie contrastele prezinte în câmpul său

vizual în mod egal pe retine.
Masa de lucru, banca, trebuie să fie înclinate faţă de orizontală pentru a favoriza o
mai mare viteză de lectură. Ele trebuie să fie reglabile în înălţime pentru a favoriza
postura naturală. Umbra corpului copilului nu trebuie să se proiecteze pe masa de lucru.
Acasă cel mai bine este ca să se folosească pentru iluminat lampa de masă reglabilă, cu
abatjour, aşezată pe partea stângă.

Optometristul consultant şcolar.

Se ştie că există relaţii între problemele oculare şi vizuale şi randamentul şcolar. S-
au dezvoltat în ultimii ani programe de depistare, supraveghere, noi instrumente, criterii
de referinţă, norme, etc. Prima responsabilitate a optometristului în conceptul de lucru
multi-disciplinar este să ajute oamenii care lucrează în domeniul scolar să identifice
problemele de educare care au o cauză vizuală şi să le sugereze mijloacele de eliminare a
acestor dificultaţi. Apare foarte clar că:
1. optometristul are o obligaţie profesionaia faţă de toţi copiii;
2. rolul lui în şcoală este să ajute la rezolvarea problemelor de educare legate de
problemele de ordin vizual apărute la unii copii.
Responsabilităţi ale optometristului consultant şcolar:
a - să facă analiza nevoilor mediului
b - să planifice marile linii de acţiune în funcţie de resursele existente şi nevoi
c - să colaboreze cu disciplinele care lucrează în mediu pentru a instaura un sistem
de evaluare a randamentului şcolar.
A) 1 - să ajute educatorul, infirmiera, să identifice copiii cu probleme vizuo-
perceptuale care necesită îngrijiri clinice speciale, eventual regim academic diferit.
2 - să determine cea mai bună baterie de teste funcţie de obiective.
3 - să formeze şi să iniţieze personalul care administrează bateria de teste.
4 - să analizeze şi interpreteze datele.
B) Să stabilească programe cu scopul de ameliorare a randamentului vizual si
perceptual.
C) 1 - slabileşte impreună cu personalul şcolar un plan de supraveghere vizuală şi de
educare vizuală, în scopul prevenirii.
2 - să asigure informarea necesară a tuturor celor care sunt ataşaţi la activitatea sa
(directia, profesorii, parintii, etc).
 217

3 - rolul său de prevenire constă deasemeni în a promova îmbunătăţirea condiţiilor

fizice ale mediului în şcoală şi acasă.
4 - dacă este cazul orientează elevul spre diverse servicii externe.