Sunteți pe pagina 1din 34

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională Mandatul profesional Sectiunea 1 Contractul de mandat §1. Generalitati 1. Figura

Mandatul profesional

Sectiunea 1 Contractul de mandat

§1. Generalitati

1. Figura juridica a contractului de mandat este, traditional, modelul pe baza caruia se explica sau la care legea trimite atunci cind sunt in discutie tehnici juridice de reprezentare in contracte sau, mai larg, de reprezentare in crearea si executarea de raporturi juridice. Desi Codul civil reglementeaza disctinct reprezentarea, ca mecanism juridic prin care, in fapt, un contract este incheiat de reprezentant, dar in drept, contractul este considerat incheiat de reprezentat, o serie intreaga de institutii sunt in continuare tributare conceptiei clasice dupa care mandatul este formula juridica tipica si predilecta a reprezentarii. Astfel, raportul juridic dintre persoana juridica si organele sale de administrare, raportul juridic dintre societate (simpla sau cu personalitate juridica) si administratorii sai, raportul juridic dintre fiduciar si beneficiar si raportul juridic dintre administratorul bunurilor si proprietarul acestora sunt grefate sau dezolvate, toate, pe osatura contractului de mandat, care este, prin norme de trimitere, dreptul comun al tuturor acestor institutii reglementate in Codul civil. Dincolo de aceasta optiune (pentru contractul de mandat, in defavoarea institutiei reprezentarii), a carei logica ne scapa, trebuie observat ca mandatul poate contine sau nu puterea de reprezentare, ceea ce inseamna, implicit, ca nu mandatul, in genere, este dreptul comun pentru aceste institutii reglementate de Codul civil, ci mandatul cu reprezentare. Intr-adevar, reprezentarea este numai de natura, nu si de esenta mandatului si, de aceea, mandatul poate fi cu sau fara reprezentare, asa cum rezulta expres din art. 2011 Cciv.

Definitia data de art. 2009 Cciv este o definitie generica, aplicabila atit mandatului cu reprezentare, cit si mandatului fara reprezentare. De aceea, in acest text nu se face distinctia intre mandatul cu reprezentare si cel fara reprezentare. Mandatul are ca obiect incheierea de catre mandatar, pe seama mandantului, a unuia sau mai multor acte juridice. De aici rezulta ca ceea ce este esential pentru mandat si, totodata, comun celor doua tipuri de mandat, este faptul ca, juridic, actele incheiate de mandatar afecteaza patrimoniul mandantului, intrucit aceste acte sunt incheiate pe seama sa.

Mandatul poate fi cu reprezentare, atunci când actul juridic se incheie nu numai pe seama mandantului, ci si in numele acestuia. Mandatul poate fi fara reprezentare, atunci cind actul juridic se incheie de catre mandatar in nume propriu, dar pe seama mandantului. In cazul mandatului fara reprezentarte, in raporturile cu tertii contractanti, persoana mandantului este fie oculta, fie irelevanta, intrucit tertii nu intra in raporturi juridice cu mandantul, ci cu mandatarul.

Mandatul cu reprezentare este considerat dreptul comun pentru contractul de mandat si este reglementat de art. 2013- 2038 C.civ. In schimb, mandatul fara reprezentare este o specie de mandat. Art. 2039-2071 Cciv reglementeaza aspectele generale precum si diferitele specii de mandat fără reprezentare (comision, consignatie si expeditie; acestea din urma sunt considerate « varietati » de comision).

2. Art. 2009 Cod civil inlocuieste nu numai art. 1532 Codul civil de la 1864 conform caruia „mandatul este un contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea”, ci si art. 374 din Codul comercial conform caruia „Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si pe socoteala mandantului”. In ambele tipuri de reglementare anterioara, mandatul era considerat un contract cu un dublu caracter intuitu personae. Aceasta viziune a fost pastrata si de actuala reglementare.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională Importanta eliminarii distinctiei mandat civil – mandat comercial este data de

Importanta eliminarii distinctiei mandat civil mandat comercial este data de faptul ca, odata cu adoptarea conceptiei moniste, integratoare, asupra dreptului privat roman, mandatul reglementat de art. 2009 si urmatoarele va reprezenta dreptul comun atat pentru persoanele fizice ce apeleaza ocazional la un mandat pentru a incheia un act juridic (probabil o data in viata), cat si pentru profesionistii care uziteaza de aceasta forma de reprezentare in contracte (probabil zilnic), dar si pentru organele de administrare ale persoanei juridice, administratorii societatilor, reprezentantii salariatilor ori liderii sindicali (pentru negocierea contractelor colective de munca cu angajatorii) etc.

3. In definitia mandatului data de Codul civil de la 1864 se prevedea expres, la art. 1532, ca „mandatul este un contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea”. Art. 1534 Codul civil de la 1864 instituia prezumtia gratuitatii mandatului, prevazand ca „mandatul este fara plata cand nu s-a stipulat contrariul”. Codul comercial, la art. 374 alin. (2) arata ca „mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit”. Astfel, in ceea ce privea actele juridice incheiate de simplii particulari, adica raporturile juridice care cadeau sub incidenta Codului civil, mandatul era prezumat a fi dat cu titlu gratuit, iar in ceea ce privea raporturile juridice dintre comercianti, care cadeau sub incidenta Codului comercial, mandatul era prezumat a fi cu titlu oneros. Ambele prezumtii erau relative, putind fi rasturnate prin proba contrara.

Actualul Cod civil pastreaza aceleasi tipuri de prezumtii. Daca mandatul este un contract intre doua persoane fizice, el este prezumat a fi cu titlu gratuit. Daca, insa, mandatul este un contract incheiat pentru “acte de exercitare a unei activitati profesionale”, atunci mandatul este prezumat a fi dat cu titlu oneros. In ambele situatii, caracterul relativ al prezumtiei este de la sine inteles. Conform tezei a doua a alin. (1) art. 2010 Cciv, prezumtia gratuitatii mandatului se poate rasturna daca se dovedeste ca mandatul a fost dat pentru exercitarea unei activitati profesionale.

4. Textul prin care Codul civil instituie prezumtia relativa a onerozitatii mandatului profesionistilor vorbeste de o „exercitare a unei activitati profesionale”. Pentru claritate, aceasta sintagma trebuie corelata cu notiunea de „exploatare a unei intreprinderi”, reglementata la art. 3 C.civ. Din analiza coordonata a acestor texte rezulta ca nu se defineste expres ce se intelege prin „exercitarea unei activitati profesionale”, la fel cum nu se defineste in mod direct nici profesionistul, nici intreprinderea. Singura notiunea definita, la care trebuie raportate toate celelalte notiuni mai sus amintite, este „exploatarea unei intreprinderi”, adica exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Logic ar fi fost ca textul sa prevada prezumtia de caracter onoros al contractului de mandat in toate cazurile in care este implicat un profesionist. Textul restringe nejustificat incidenta prezumtiei la situatia in care mandatul este dat pentru exercitiul unui activitati profesionale, adica pentru cazul in care un mandatar exercita o parte sau toate activitatile profesionale ale profesionistului, nu si pentru cazul in care un profesionist ar fi mandatar pentru un simplu particular. In mod evident, mandatul este oneros daca mandatul este incheiat intre profesionisti. Dar in cazul in care mandatul este incheiat intre un profesionist si un simplu particular, mandatul presupune obligatoriu o contraprestatie, adica remunerarea mandatarului ? Este greu de presupus ca un profesionist ar face acte cu titlu gratuit, mai ales persoanelor fizice. De aceea, prin analogie, s-ar putea ajunge la concluzia ca ori de cite ori este implicat un profesionist, mandatul este prezumat a fi dat cu titlu oneros. Cu toate acestea, avand in vedere ca exploatarea unei intreprinderi, deci dobandirea calitatii de profesionist, nu este conditionata de obtinerea unui profit, se poate sustine ca mandatul intre profesionisti nu trebuie sa implice intotdeauna o contraprestatie. De altfel, in mod justificat, prezumtia de onerozitate a mandatului profesionistului este relativă, si nu absoluta.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională 5. Art. 2010 alin. (2) Cciv prevede că atunci cand mandatul acordat

5. Art. 2010 alin. (2) Cciv prevede că atunci cand mandatul acordat este cu titlu oneros, iar remuneratia mandatarului nu este stabilita prin contract, ea urmeaza a fi stabilita potrivit legii, uzantelor sau dupa valoarea serviciilor prestate, iar in cazul in care partile nu cad de acord asupra acestei valori, oricare dintre ele se poate adresa instantei judecatoresti cu o actiune avand ca obiect stabilirea remuneratiei.

Art. 1 din Codul civil stabileste ca izvoarele dreptului civil sunt „legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului”. Regula consacrata in art. 1 alin. (2) C.civ. este ca in cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului. Alin. (3) al aceluiasi articol prevede ca în materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.

Codul civil reglementeaza, la art. 1233 si urm., modul in care se determina pretul intre profesionisti in cazul omisiunii stipulatiei relative la pret sau la modalitatea de determinare a lui, precum si modul in care se face raportarea la un factor (criteriu) de referinta. Astfel, conform art. 1233 Cciv, „dacă un contract încheiat între profesionişti nu stabileşte preţul şi nici nu indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa unui asemenea preţ, un preţ rezonabil”. Conform art. 1234 Cciv, „atunci când, potrivit contractului, preţul se determină prin raportare la un factor de referinţă, iar acest factor nu există, a încetat să mai existe ori nu mai este accesibil, el se înlocuieşte, în absenţa unei convenţii contrare, cu factorul de referinţă cel mai apropiat”.

Asadar, pretul in contractele dintre profesionisti poate sa lipseasca, fara a insemna ca aceasta omisiune determina invalidarea contractului. In contractele dintre profesionisti, pretul exista « chiar si daca nu exista » (nu este expres stipulat), intrucit el se determina in baza prezumtiei pretului obisnuit (curent) sau, in lipsa, a pretului rezonabil. Pretul obisnuit (curent) sau pretul rezonabil este, el insusi, o uzanta, aplicabila si in cazul contractului de mandat, intrucit poate fi considerat « uzanta » la care se refera art. 2010 Cciv. Asadar, in lipsa unei remuneratii stipulate in contract, se aplica remuneratia obisnuita (curenta) in tipul de afaceri sau activitati prestate de mandatar, iar in lipsa, o remuneratie rezonabila. Daca remuneratia curenta este usor de stabilit, prin raportare la piata in care isi desfasoara activitatea mandatarul, remuneratia rezonabila este mai greu de stabilit si, in orice caz, ea va fi stabilita pe cale judiciara. O simpla trimitere la pretul obisnuit (curent) sau la cel rezonabil ar fi fost suficient de precisa si de natura a inlatura incertitudinile ce ar fi putut reiesi din coordonarea art. 2010 cu art. 1 Cciv. In orice caz, in situatia neintelegerii asupra cuantumului remuneratiei, partile sunt, practic, invitate la litigiu, intrucit textul prevede ca actiunea in instanta pentru stabilirea remuneratiei se prescrie in acelasi timp cu actiunea pentru plata remuneratiei. Adica, invariabil, neintelegerile asupra remuneratiei sfirsesc cu o actiune in instanta. Este interesant de observat ca, desi se poate considera ca este vorba de doua actiuni distincte (actiunea pentru stabilirea cuantumului remuneratiei si actiunea pentru plata mandatului), ambele se prescriu in acelasi termen. Din art. 2010 alin.4 Cciv rezulta ca, practic, cele doua termene de prescriptie se suprapun, de unde concluzia ca, pentru a nu pierde dreptul la plata remuneratiei, mandatarul trebuie sa ceara in acelasi timp, cu acelasi prilej, si stabilirea remuneratiei dupa criteriul pretului curent (sau al altor uzante, daca exista), si plata acesteia.

6. Conform art. 2.011 Cciv, mandatul este cu sau fără reprezentare.

6.1. Conform Codului civil de la 1864, mecanismul juridic al reprezentarii se explica doctrinar si jurisprudential plecand de la efectele contractului de mandat clasic, prin natura sa un contract care prezuma reprezentarea. Reprezentarea in contracte este reglementata, in actualul Cod civil, in materia regulilor generale ale actului juridic (art. 1295-1314 Cciv). Un act juridic se poate incheia faptic (direct,

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională nemijlocit) de catre parti, dar si de catre reprezentantii lor. Efectele actului

nemijlocit) de catre parti, dar si de catre reprezentantii lor. Efectele actului juridic incheiat nu direct (nemijlocit) intre parti ci, faptic, de reprezentanti acestora, se produc in patrimoniul partilor reprezentate. Reprezentarea poate rezulta din mai multe tipuri de contracte, figuri juridice sau constructii legale, mandatul fiind doar unul dintre acestea. Reprezentarea este mecanismul juridic, tehnica juridica, iar diferitele contracte sau figuri juridice prin care reprezentarea se pune in practica sunt instrumentele acestui mecanism. In actualul Cod civil, reprezentarea beneficiaza de o reglementare generica si distincta, instrumentele acesteia fiind multiple: mandatul cu reprezentare, agentia, intermedierea simpla, exercitiul capacitatii juridice a persoanei juridice prin organele sale de administrare etc. Institutii care contin ideea de reprezemtare, similare sau chiar grefate pe institutia mandatului cu reprezentare, sunt si fiducia sau administrarea bunurilor.

De esenta reprezentarii este imputernicirea, actul juridic unilateral sau statutar care reprezinta vointa principalului de a fi reprezentat, dar si dovada calitatii de reprezentant in relatiile cu tertii.

In ceea ce priveste efectele reprezentarii, art. 1296 Cciv prevede ca, daca acordul este incheiat de reprezentant in limitele imputernicii, în numele reprezentatului, acesta produce efecte direct între reprezentat şi cealaltă parte. Art. 1297 Cciv prevede că daca acordul este încheiat de reprezentant în limita puterilor conferite, atunci când terţul contractant nu cunoştea şi nici nu ar fi trebuit sa cunoască faptul că reprezentantul acţiona în această calitate, acordul îi obligă numai pe reprezentant şi pe terţ, dacă prin lege nu se prevede altfel. Art. 1297 alin. (2) C.civ. prevede că dacă reprezentantul, atunci nd contractează cu terţul în limita puterilor conferite, pe seama unei întreprinderi, pretinde că este titularul acesteia, terţul care descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să exercite şi împotriva acestuia din urmă drepturile pe care le are împotriva reprezentantului. Aceasta regula era demult consacrata in materia societatilor comerciale, iar acum este extinsa tuturor intreprinderilor. Trebuie precizat ca, in sistemul Codului civil, si o persoana fizica poate fi titularul unei intreprinderi.

6.2. Reprezentantul este un intermediar intre principal (reprezentat) si tertii co-contractanti ai acestuia.

Cu toate acestea, reprezentarea nu este de esenta intermedierii, ci doar de natura sa, intrucat legea reglementeaza forme speciale de intermediere care nu includ reprezentarea, ci fie numai negocierea, fie scindarea efectelor contractului incheiat cu tertii intre efecte ce se produc in relatiile dintre principal si intermediar si efecte ce se produc in relatiile dintre intermediar si tert, intre principal si tert neproducandu-se, de regula, efecte. In dreptul nostru, intermedierea este implementata printr-o multitudine de figuri juridice mandat (care poate fi cu sau fara reprezentare), agentie, intermediere pura si simpla, intermediere ocazionala. Intermedierea este echivalentul notiunii de agency din dreptul anglo-saxon. Contractul de agency da dreptul agentului fie doar sa negocieze acte juridice pentru principal, fie sa negocieze si sa incheie acte juridice in numele si pe seama principalului. Reprezentarea este numai de natura, nu si de esenta intermedierii. De regula, intermediarul reprezinta principalul.

6.3. Mandatul propriu-zis, adica mandatul cu reprezentare, confera mandatarului dreptul de a incheia

acte juridice in numele si pe seama mandantului, iar mandatul fara reprezentare confera mandatarului dreptul de a incheia acte juridice in nume propriu, dar pe seama mandantului. Regimul juridic al mandatului cu reprezentare este format din dispozitiile cu caracter general referitoare la mandat (art. 2009 2012 Cciv), de dispozitiile referitoare la reprezentarea in contracte (art. 1295 1314 Cciv) si de dispozitiile exprese referitoare la mandatul cu reprezentare (art. 2013 2039 Cciv). Regimul juridic al mandatului fara reprezentare este compus din regimul juridic general al mandatului (inclusiv cel care se refra la mandatul cu reprezentare), ca drept comun, completat cu dispozitiile exprese referitoare la mandatul fara reprezentare (art. 2039 2071 Cciv). Desi mandatul fara reprezentare este o specie a mandatului, el este genul pentru cele trei specii ale sale reglementate in Codul civil:

comisionul, consignatia si expeditia (acestea din urma fiind considerate drept “varietati” de comision).

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională 6.4. Reprezentarea, in sensul de putere a mandatarului de a angaja juridic

6.4. Reprezentarea, in sensul de putere a mandatarului de a angaja juridic mandantul, este prezumata.

Astfel, conform art. 2012 alin.1 Cciv, daca din imprejurari nu rezulta altfel, mandatarul il reprezinta pe

mandant la incheierea actelor cu care a fost imputernicit; actele astfel incheiate sunt nu numai pe seama mandantului, ci ci in numele sau. Cu toate acestea, intrucit tertul co-contractant are dreptul la a solicita dovada puterii de reprezentare (imputernicire sau procura), este evident ca in lipsa unei astfel de dovezi, care nu poate sa fie decit expresa, constatata printr-un inscris, contractul de mandat trebuie sa contina referiri exprese la puterea de reprezentare. In cazul mandatului cu reprezentare, executarea contractului de mandat prin incheierea actului avut in vedere determina crearea unui raport juridic direct intre mandant si tertul cocontractant (actul juridic preconizat se incheie in fapt de catre mandatar, dar in drept el se considera incheiat de catre mandant), in timp ce, in cazul mandatului fara reprezentare, anterior reglementat in Codul comercial sub forma contractului comision, aceasta legatura juridica directa intre mandant si tert nu exista. Comisionarul actioneaza pe seama comitentului, dar incheie actul juridic in nume popriu. Efectele actului astfel incheiat se produc in patrimoniul comitentului, dar nu si in persoana lui, ci in persoana comisionarului.

Mandatul cu reprezentare, fiind un contract, semnifica reprezentarea conventionala. Lipsa mandatului sau depasirea limitelor acestuia nu-l obliga pe mandant, cu exceptia increderii cu buna-credinta a tertului in calitatea de mandatar a celui cu care a contractat (mandatul aparent) sau a cazului in care, ulterior incheierii actului, persoana vizata ratifica actul. Intrucat raportul juridic ce rezulta din contractul incheiat cu tertul cocontractant se naste direct intre mandant si tertul cocontractant, mandatul cu reprezentare nu reprezinta o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului.

6.5. Mecanismul mandatului cu reprezentare sta la baza ideii de reprezentare legala. Persoana juridica

isi exercita drepturile si isi asuma obligatiile prin organele sale, iar persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu, prin reprezentantul sau legal. Reprezentantul legal este un mandatar ale carui atributii sunt determinate mai intai de lege si, in completare, de dispozitiile legale referitoare la mandat, inclusiv cele referitoare la depasirea limitelor mandatului. In anumite cazuri, reprezentantul legal este

un mandatar legal si conventional deopotriva. Este cazul administratorilor societatilor comerciale carora li s-a conferit puterea de reprezentare a societatii.

7. Mandatul cu reprezentare se exercita in baza unei “puteri de reprezentare”, asa cum rezulta din art. 2012 Cciv.

Din moment ce denumirea marginala a art. 2012 Cciv evoca notiunea de „putere”, desi din contract rezulta drepturi si obligatii, este necesara o diferentiere terminologica intre notiunea de „putere” si notiunea de „drept”. Drepturile rezulta, dupa caz, din lege sau din contract. In toate cazurile, acestea sunt facultati ce apartin in mod originar sau derivat titularilor lor. Puterile semnifica exercitiul unor drepturi care nu apartin decit in fapt unei persoane sau colectivitati, in numele si pe seama caruia imputernicitul (detinatorul puterii) are posibilitatea de a actiona. Imputernicitul, reprezentantul legal sau detinatorul puterii nu exercita drepturile proprii, ci pe cele ale reprezentatului (mandant, persoana juridica, popor), motiv pentru care el este dator a da socoteala reprezentatului pentru modul in care si-a exercitat puterile incredintate. Mandatarul in cadrul unui mandat cu reprezentare are puterea de a incheia acte juridice in numele si pe seama mandantului, dand nastere astfel la obligatii directe in sarcina mandantului. In schimb, mandatarul in cadrul unui mandat fara reprezentare, are dreptul de a incheia actul juridic pe seama mandantului, dar nu si puterea de a da nastere la obligatii in patrimoniul altei persoane prin actele juridice pe care le incheie in nume propriu.

Desi reprezentarea este prezumata, puterile mandatarului sunt opozabile tertilor si, in acelasi timp, trebuie sa fie probate, la cererea ertului, prin imputernicire (denumita si procura). Ca negotium, procura este un act juridic unilateral (oferta de mandat, vointa mandantului), in timp ce, ca instrumentum

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională probationem , procura este inscrisul ce enumera actele juridice pe care mandatarul

probationem, procura este inscrisul ce enumera actele juridice pe care mandatarul urmeaza sa le incheie in numele mandantului. Procura la care se refera art. 2012 alin.2 Cciv trebuie sa fie emisa in forma scrisa. In cazul in care actul juridic ce urmeaza a fi incheiat nu poate fi considerat valabil decit daca imbraca forma autentica (sau alta forma solemna), si procura trebuie sa imbrace aceeasi forma. Daca procura este data unui avocat pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata, atunci semnatura mandantului trebuie sa fie legalizata conform legii avocaturii (art. 68 alin.1 teza a doua Cprciv).

§2. Forma, durata si intinderea mandatului

8. Chiar daca, in majoritatea cazurilor, forma scrisa a mandatului este ceruta doar pentru opozabilitatea sa fata de terti, consecintele neputintei de a dovedi mandatul sunt importante, actele incheiate de pretinsul mandatar putand obliga pretinsul mandant doar in conditiile gestiunii de afaceri sau ale imbogatirii fara just temei. De aceea, in practica, partile consemneaza acordul lor de vointa intr-un inscris (instrumentum probationem), cunoscut sub mai multe denumiri mai mult sau mai putin potrivite figurii juridice a mandatului : mandat, procura, imputernicire sau chiar delegatie. Dar intocmirea inscrisului nu reprezinta o consecinta a unei conditii de forma impuse de lege, ci este necesara pentru opozabilitatea fata de terti a mandatului. Codul Civil (art.2013) mentine regula intalnita in reglementarile anterioare, conform careia, in principiu, contractul de mandat este un contract consensual, avand forta obligatorie intre parti prin simplul acord de vointa al acestora. Principiul consensualismului trebuia cu atat mai mult pastrat in reglementarea Codului civil pentru ca aceasta reglementare constituie acum dreptul comun si pentru relatiile dintre profesionisti.

Mandatul este consacrat, de regula, in forma unui inscris sub semnatura privata, putind fi dat insa chiar si in forma verbala sau implicita (prin executarea sa de catre mandatar). Forma autentica sau scrisa sunt formalitati de valabilitate ale mandatului doar in cazurile in care prin lege speciala se cere o astfel de forma. Spre exemplu, mandatul avocatial trebuie constatat printr-un formular tipizat emis de baroul din care face parte avocatul care primeste mandat de la clientul sau.

Mandatul special trebuie, insa, sa fie in toate cazurile expres; nu este valabil un mandat verbal sau tacit emis pentru incheierea unui anumit act juridice, in anumite conditii; mai mult, daca prin lege speciala se cere o forma speciala pentru inchierea actului juridic preconizat a fi incheiat prin intermediul unui mandatar, atunci si mandatul sau procura trebuie sa imbrace aceeasi forma. Exceptia de la libertatea alegerii formei contractului de mandat este prevazuta de art. 2013 alin. (2) Cciv. Pentru incheierea unui act juridic care, conform legii, este supus unei anumite forme solemne, contractul de mandat si/sau procura sunt supuse, ele insele, acelei forme prevazute pentru actul juridic prefigurat a fi incheiat. In concret, atunci cand forma ceruta pentru incheierea actului juridic obiect al mandatului este forma autentica sau forma scrisa ad validitatem, atunci si mandatul si/sau procura trebuie sa respecte aceasta forma. Principiul simetriei actelor juridice este reglementat cu caracter general la art. 1301 C.civ. si prevede ca „imputernicirea nu produce efecte decât dacă este dată cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care reprezentantul urmează să îl încheie”. Spre exemplu, pentru incheierea unei ipoteci, mandatarul trebuie sa aiba o procura autentica, intrucit ipoteca trebuie, ea insasi, incheiata prin act autentic. Mai pot fi enumerate : incheierea conventiei matrimoniale, depunerea cererii de divort, desemnarea tutorelui, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor etc. se pot realiza doar prin mandatar cu procura autentica; functia de administrator al unei societati comerciale se exercita in baza unui contract, care necesita o acceptare in forma scrisa ad validitatem; persoanele juridice dobindesc calitatea de administrator al unei societati pe actiuni in baza unui contract de administrare. Exista si o „exceptie de la exceptie”, respectiv cea prevazuta in teza finala a alin. (2) a art. 2013 Cciv, care prevede ca exceptia de la libertatea alegerii formei contractului de mandat nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională opozabilitatea actului faţă de terţi. Prin lege, totusi, se poate pretinde o

opozabilitatea actului faţă de terţi. Prin lege, totusi, se poate pretinde o forma anume a procurii chiar si pentru opozabilitatea fata de terti. In aceasta situatie, se revine la regula simetriei.

Mandatul general intre profesionisti poate fi expres sau tacit, putand fi dat chiar in forma verbala. Relatiile dintre profesionisti sunt caracterizate de celeritate si simplitate de forme, opuse formalismului si, de aceea, se deroga de la regula formei scrise ceruta pentru proba actelor juridice. In privinta mandatului general, art. 2013 alin. (1) teza finala Cciv prevede ca primirea (acceptarea) mandatului poate fi tacita atunci cand rezulta din executarea lui din partea mandatarului. In acest caz, evident, nu mai poate fi in discutie o cerinta de forma a mandatului, ci doar de proba a acceptarii mandatului. Mandatul tacit poate fi dovedit cu orice mijloc de proba, intrucat este vorba de fapte juridice din care reiese vointa indubitabila de a conferi sau de a accepta mandatul. Un exemplu din afara sferei dreptului afacerilor pentru acest tip de mandat tacit il constituie, in relatiile dintre soti, mandatul tacit reciproc acordat pentru administrarea bunurilor comune (cu exceptia imobilelor), dar si pentru exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti.

Mandatul este un act juridic bilateral, care poate fi incheiat intre persoane departate (in forma ofertei urmate de acceptarea ofertei). Acceptarea mandatului poate rezulta si din executarea sa de catre mandatar. Cu privire la aceasta ipoteza este de observat ca in practica se foloseste ca dovada a puterilor conferite mandatarului un inscris denumit “procura” care emana de la mandant, este semnat numai de catre acesta si care constata un act unilateral. Acest inscris nu dovedeste incheierea contractului de mandat, ci numai emiterea unei oferte de catre mandant. Cata vreme oferta nu a fost acceptata expres sau tacit, contractul de mandat nu este format. Cea mai frecventa metoda de acceptare tacita a ofertei de mandat consemnate in procura este executarea mandatului astfel oferit prin incheierea de catre mandatar pe seama mandantului a actului juridic ce facea obiectul procurii. Incheierea actului juridic prefigurat este in acelasi timp un act de formare si un act de executare a mandatului.

Acceptarea mandatului in relatiile dintre profesionisti este de obicei tacita, prin simpla executare a mandatului. Totusi, acest aspect este de natura a crea confuzii. De exemplu, in cazul societatilor comerciale, in ce priveste cumululul mandatului de administrator cu un raport juridic de munca si in societatile specializate, de genul, celor bancare, pot aparea dificultati in cunoasterea exacta, in orice moment, a pozitiei si atributiilor administratorilor in societate si in relatiile cu tertii si cu diferitele institutii cu care societatea este obligata sa intre in contact. In acest caz, de regula, administratorul incheie cu societatea un contract de administrare (denumit, mai ales in teoria guvernarii corporatiste, contract de management). In societatile comerciale de persoane si in societatea cu raspundere limitata, daca asociatii nu isi desemneaza un administrator, se prezuma ca oricare asociat are dreptul sa administreze societatea, solutie ce rezulta din analogia cu societatile civile. Administratorii societatilor pe actiuni trebuie sa accepte in scris propunerea de numire in functiei, sub sanctiunea invalidarii numirii. De aceea, in aceste cazuri, nu se poate vorbi de o acceptare tacita a mandatului.

Mandatul tacit nu se confunda cu mandatul aparent. In cazul celui din urma, mandatarul a depasit limitele imputernicirii sale sau aceasta nu a existat, in realitate, la incheierea actului, tertul contractant semnand actul cu credinta scuzabila ca mandatarul a avut puteri de reprezentare.

8. Daca tertul cocontractant solicita, mandatarul este obligat sa isi exhibe procura, sub sanctiunea refuzului incheierii contractului.

In contractele importante incheiate de profesionisti se introduc clauze foarte detaliate relative la imputerniciri, reprezentari si garantii ale cocontractantilor, clauze menite a asigura partile si uneori tertii ca persoanele care semneaza, in fapt, contractul, detin toate atributiile necesare valabilei incheierii a contractului si opozabilitatii acestuia fata de partea care a dat mandatul. Riscul aparitiei

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională unei situatii de aparenta de mandat este, in aceste situatii, mai redus.

unei situatii de aparenta de mandat este, in aceste situatii, mai redus. Dar celeritatea, impusa de imperativul eficientei in afaceri, face ca, in multe cazuri, aceste verificari sa nu se poata efectua la timp, ceea ce face acceptabila aparenta de mandat, aparenta care, in conditii de scuzabilitate a tertului, genereaza efecte juridice si opozabilitate aparentului mandant, chiar in contra realitatii.

9. De regula, mandatul care priveşte actele a căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care acesta şi-a oferit serviciile fie în mod public, fie direct mandantului, se considera incheiat ori de cite ori lipseste un refuz „neintirziat”. Nu este vorba de o acceptare tacita, ci de o executare a unui contract care se considera incheiat prin simpla manifestare de vointa a potentialului mandant de a intra in raporturi juridice contractuale cu mandatarul profesionist sau care se afla in stare de oferta publica permanenta de a contracta. Aceasta manifestare de vointa poate imbraca orice forma : acceptarea expresa a ofertei de mandat, comanda scrisa sau in sistem informatic, transferul fondurilor necesare executarii mandatului, punerea marfii in circuitul necesar incarcarii sale in mijlocul de transport etc. Formarea contractului poate fi oprita doar prin manifestarea „neintirziata” a vointei contrare a potentialului mandatar. Pentru a impiedica formarea contractului, mandatarul trebuie sa-si manifeste refuzul neintarziat si in mod neechivoc. Notiunea de « refuz neintirziat » nu este definita. Aprecierea asupra unui timp rezonabil de refuz, in lipsa caruia opereaza perfectarea tacita a mandatului, poate fi facuta prin aplicarea uzantelor specifice domeniului fiecarui tip de mandat. Fostul art. 376 din Codul comercial prevedea că atunci când un comerciant „nu vrea sa primeasca o insarcinare este dator, in cel mai scurt timp posibil, sa faca cunoscut mandantului neprimirea”. Fostul art. 382 alin.(2) din abrogatul Cod comercial propunea o solutie rezonabila acestei probleme, dar privita din perspectiva ofertei mandatarului : „dacă mandantul intarzie raspunsul un timp mai lung decat cel cerut de natura afacerii, el este considerat ca a acceptat executarea mandatului, chiar daca mandatarul a trecut peste limitele mandatului”. Astfel, Codul comercial a statornicit o regula, ce astazi poate fi considerata uzanta, cum ca timpul de raspuns se apreciaza in functie de „natura afacerii”. Astfel, în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului. În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.

Daca mandatarul profesionist sau specializat este in stare de oferta publica permanenta de a contracta, cum ar fi cazul transportatorului sau cel al expeditionarului, refuzul « neintirziat » nu poate fi emis in orice conditii. Spre exemplu, un transportator sau expeditionar poate refuza incarcarea unei marfi doar daca este agabaritica fata de mijlocul de transport sau de incarcare-descarcare. De asemenea, in cazul serviciilor prestate persoanelor fizice, refuzul trebuie emis in asemenea maniera incit sa nu incalce normele de protectie a consumatorilor, precum si drepturile si libertatile persoanei, consacrate in Constitutie. In caz de refuz nejustificat, mandatarul respectiv poate fi tras la raspundere civila delictuala (sau chiar penala, daca refuzul sau incalca norme de aparare sociala).

10. Nici in Codul civil de la 1864 si nici in Codul comercial nu existau norme referitoare la durata contractului de mandat. In practica, se ridicau serioase indoieli asupra vointei reale a mandantului atunci cand se folosea un mandat acordat cu ani in urma pentru niste operatiuni curente exercitate in mandat sau comision. In Codul civil s-a introdus, cu titlu de norma supletiva, un termen de maxim trei ani pentru care mandatul este valid, termen care se aplica in lipsa unei stipulatii exprese in contract relativ la termenul pentru care se incheie. Practic, se poate admite ca norma supletiva din art. 2015 Cciv instuie o prezumtie relativa referitoare la durata maximala obisnuita a unui contract de mandat. Totusi, in cazul tratarii de afaceri comerciale, termenul de trei ani este un termen foarte lung, afacerile fiind definite de celeritate. Probabil, dupa introducerea acestui articol in Codul civil, profesionistii vor crea o clauza de stil in contractele de mandat pe care le incheie in care sa se prevada expres durata prefigurata a operatiunii de mandat.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională In mod traditional, contractul de mandat este considerat ca produce efecte pana

In mod traditional, contractul de mandat este considerat ca produce efecte pana la revocarea imputernicirii sau pana la aparitia unui alt caz de incetare a mandatului. In baza actualului art. 2015 Cciv, contractele de mandat in care partile nu au stipulat un termen vor inceta de drept la data expirarii unei perioade de trei ani de la data incheierii lor. Ca situatie tranzitorie, acest caz de incetare de drept a mandatului se va aplica numai contractelor de mandat incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil, astfel cum prevede art. 142 din Legea nr. 71/2011: „Contractele de mandat încheiate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, pentru care părţile nu au prevăzut un termen, rămân supuse legii în vigoare la data încheierii lor”.

In materia societatilor pe actiuni, de regula mandatul administratorilor este de maxim 4 ani, daca durata este prevazuta in actul constitutiv, sau de 2 ani, daca actul constitutiv nu prevede o durata anume a mandatului. Administratorii sunt reeligibili, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. In acest fel, cu conditia unei re-alegeri la fiecare 4 (2) ani, administratorii au un mandat pe perioada, practic, nelimitata. Este ceea ce rezulta din art. 153 12 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Durata mandatului primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv al primilor membri ai consiliului de supraveghere, nu poate depăşi 2 ani. Dar si acestia pot fi realesi.

11. Ca regula, orice act juridic poate fi incheiat prin mandatar, facand exceptie actele juridice strict personale cum sunt: testamentul, contractul de munca, adoptia, casatoria, recunoasterea unui copil etc. Obiectul contractului de mandat este incheierea unui act juridic, indiferent de faptul ca actul juridic prefigurat a fi incheiat este unilateral, bilateral sau multilateral. In Legea societatilor comerciale se prevede posibilitatea ca un asociat sa acorde un mandat unei persoane pentru a vota in numele sau in cadrul adunarii generale a asociatilor. Exprimarea dreptului de vot prin mandatar are ca efect incheierea unui act juridic multilateral, respectiv hotararea adunarii generale a asociatilor.

Din punctul de vedere al obiectului sau, mandatul poate fi general sau special. Mandatul este general atunci cand s-a dat, de exemplu, pentru tratarea afacerilor generale ale mandantului ori pentru o afacere a mandantului dintr-o anumita categorie, fara a fi determinat in mod neechivoc obiectul afacerilor din acea categorie. Mandatul general este cel pentru care se poate concepe o perioada de valabilitate (care este de maxim 3 ani, daca partile nu au stipulat durata in contract). Mandatul general il autorizeaza pe mandatar numai la efectuarea de acte de conservare si de administrare. In schimb, pentru o serie de acte de dispozitie, enumerate de art. 2016 Cciv (tranzactie, compromis, transfer al drepturilor reale, actiuni in instanta, semnarea de cambii sau bilete la ordin etc), este necesara emiterea unui mandat special. Mandatul este special atunci cand mandantul indica in contractul de mandat cel putin natura actului si obiectul uneia dintre obligatiile principale. De regula, acest tip de mandat se incheie intre simplii particulari. Mandatul special este de stricta aplicare si interpretare, permitandu-i mandatarului sa-l reprezinte pe mandant doar pentru incheierea contractului ce face obiectul mandatului. Odata ce actul juridic prefigurat s-a incheiat, misiunea mandatarului s-a incheiat si astfel acesta nu ar mai trebui sa savarseasca si acte de executare a acelui contract, desi mandatul se poate intinde si la aceste acte de executare. Un astfel de mandat, practic, nu este propriu executarii in timp, succesive, ci unei executari dintr-o data (uno ictu). De asemenea, mandatarul nu poate incheia in principiu contracte de o alta natura decat a acelea indicate prin contractul de mandat special, chiar daca ele sunt mai putin grave pentru mandant. De exemplu, daca s-a dat mandat pentru un contract de vanzare, mandatarul nu poate incheia contract de locatiune cu privire la acelasi bun. Mandatul special trebuie sa fie acordat in mod expres, astfel incat procura acordata pentru mandatul special este la randul sau expresa. Acceptarea poate fi, insa, si tacita, inclusiv in cazul mandatului special. Acceptarea mandatului poate rezulta si din executarea sa de catre mandatar.

§3. Obligatiile mandatarului

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională 12. Principala obligaţie a mandatarului este aceea de a executa mandatul.

12. Principala obligaţie a mandatarului este aceea de a executa mandatul. Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a acestei obligaţii fac ca mandatarul să fie răspunzător nu numai de dol, dar şi de culpă simplă. În schimb, în situaţia în care, cu toate diligenţele depuse, mandatarul nu poate încheia actul juridic în condiţiile împuternicirii primite, răspunderea lui nu va fi angajată 1 .

Obiectul mandatului fixeaza implicit si limitele acestuia. Aşadar, mandatarul este obligat să încheie în numele şi pe seama mandantului actul juridic pentru încheierea căruia a primit împuternicire de la mandant, în limitele prescrise prin contractul încheiat. Depăşirea limitelor mandatului face inopozabile mandantului actele juridice astfel încheiate.

Cu toate acestea, prin excepţie, asa cum rezulta din art. 2017 Cciv, mandatarului îi este admisă „abaterea de la instrucţiunile primite” pentru atingerea obiectului mandatului, dacă aceste abateri sunt săvârşite exclusiv în scopul îndeplinirii obiectului mandatului si in asemenea conditii incit se poate rezonabil presupune ca mandantul ar fi acceptat depasirea limitelor mandatului. Pentru a-i fi permise astfel de abateri de la instucţiunile primite de la mandant, trebuie ca mandatarul să se afle într-o imposibilitate obiectivă de a-l înştiinţa pe mandant cu privire la schimbările efectuate în privinţa modului de executare al contractului, iar împrejurările care justifică un astfel de comportament din partea mandatarului sa fi fost de natura a conduce oricum la aprobarea depasirii limitelor mandatului. În situaţia în care se abate de la instrucţiunile primite, mandatarul este obligat să îl înstiinţeze, de îndată, pe mandant cu privire modificările intervenite cu privire la modul de executare al contractului.

Imposibilitatea de a-l înstiinta pe mandant, fata de definitiile date fortei majore si cazului fortuit la art. 1351 C.civ, nu este restransa la intervenirea acestor doua cazuri de exonerare de raspundere, ci poate presupune si alte ipoteze mai putin dramatice decat forta majora si cazul fortuit.

13. Art. 2018 C.civ. integreaza reglementarii anterioare solutiile statuate de-a lungul timpului în

jurisprudenţă si analizate sau propuse de doctrină. Astfel, în situaţia mandatului acordat cu titlu oneros (prezumat în cazul profesionistului), acesta răspunde faţă de mandant pentru orice culpă (culpa levis in abstracto), fiind tinut să depună diligenţa unui bun proprietar in executarea mandatului. În ce priveşte mandatul acordat cu titlu gratuit, mandatarul trebuie să depună aceleaşi diligenţe pe care le depunde şi în privinţa propriilor afaceri, adică culpa sa este apreciată în mod concret (culpa levis in concreto). Raportat la art. 2010 Cciv, din care rezulta că mandatul dintre doua persoane fizice se prezuma a fi cu titlu gratuit, poate parea bizar ca un mandatar in cadrul unui mandat cu titlu gratuit, prezumat a fi incheiat ca atare intre simplii particulari, sa poata fi apreciat dupa „diligenta pe care o manifesta in propriile afaceri”. Daca mandatarul este un simplu particular, el nu face afaceri. Textul trebuie interpretat in sensul ca aprecierea diligentei mandatarului cu titlu gratuit se va face cu mai putina rigurozitate, in functie felul cum mandatarul simplu particular isi urmareste de regula propriile interese, dupa felul cum acesta se comporta fata de bunurile proprii si dupa felul cum el isi conduce propriile „treburi”, asa cum prevedea art. 1599 din Codul civil de la 1864.

Mandatarul este obligat să îl notifice pe mandant cu privire la orice împrejurare apărută ulterior încheierii mandatului şi care ar putea conduce la revocarea sau modificarea acestuia.

14. Teoria clasica a mandatului este în sensul că mandatarul este obligat să predea mandantului tot

ceea ca a primit de la terti în virtutea mandatului pe care l-a executat, predare care se impune chiar şi în situaţia în care bunurile sau valorile primite de la tert nu s-ar cuveni mandantului (terţul interesat va cere de la mandant restituirea plăţii nedatorate, dacă va fi cazul; tertul se afla in raporturi juridice directe cu mandantul, si nu cu mandatarul; de aceea, restituirea i se cere mandantului, si nu mandatarului).

1 Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, editura Universul Juridic, Bucureşti 2006, pg. 231.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională În virtutea obligaţiei de a da socoteala , mandatarul este dator să

În virtutea obligaţiei de a da socoteala, mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului: sume de bani, bunuri sau documente, primite de la mandantul însuşi sau de la terţi.

Pina la predarea catre mandant a acestor bunuri sau valori, mandatarul are obligatia sa le conserve,

adica sa le pastreze in buna stare, ferite de deteriorari (bunuri), sa le culeaga fructele (bunuri sau bani),

sa ia masurile judiciare conservatorii necesare (actiuni sau aparari pentru pastrarea posesiei bunurilor sau valorilor), sa noteze sau sa inscrie drepturile reale asupra bunurilor sau valorilor etc. Obligatia de conservare a bunurilor de mandatar in exercitarea mandatului era intalnita in Codul comercial, dar nu si in Codul civil de la 1864. De exemplu, art. 376 C.com prevedea ca mandatarul „este dator a face sa se pastreze in loc sigur lucrurile ce i s-au expediat si sa ingrijeasca de dansele in socoteala mandantului, pina ce acesta va putea lua masurile necesare”.

Pentru evitarea pierderilor ce ar putea fi suferite de mandant cauzate de deteriorarea, pierderea, distrugerea (totala sau partiala) a bunurilor primite de mandatar de la tert, n numele si pe seama mandantului, precum si in orice alt caz urgent, mandatarul va putea proceda la vinzarea acestor bunuri. De asemenea, in cazul in care aceste bunuri prezinta semne de deteriorare sau daca ele au sosit cu intirziere, mandatarul va exercita drepturile mandantului fata de terti, aferente acestor situatii de executare defectuoasa de catre tert a contractului incheiat de mandatar in numele si pe seama mandantului. Sunt masuri de conservare a bunurilor pe care mandatarul este tinut sa le ia in calitatea sa de temporar paznic juridic al bunurilor detinute sau care urmeaza sa fie primite de la tert in numele si pe seama mandantului. Masurile de conservare la care este tinut mandatarul sunt adaptari ale practicii, doctrinei si uzantelor comerciale dezvoltate in baza fostului art. 377 Ccom din materia ontractului de mandat comercial (si care se referea la masurile ce trebui luate de mandatar in situatia in care marfurile ar fi prezentat ”stricaciuni” ca urmare a transportului), precum si ale fostului art. 71 Ccom (vinzarea urgenta a marfurilor deteriorate sau a marfurilor a caror depozitare ar costa prea mult). Diferenta majora fata de aceste texte este faptul ca mandatarul nu este tinut sa ceara instantei

constatarea deteriorarii sau a disproportiei vadite intre valoarea marfii si costurile depozitarii, ci poate face vinzarea direct, fara interventia instantei. Aceeasi este solutia si in cazul exercitiului drepturilor mandantului rezultate din deteriorare sau intriziere in predare. Masurile de conservare trebui sa fie, totusi, luate in conditiile impuse de art. 2024 Cciv, respectiv: (i) in cazul vinzarii urgente, mandatarul va procedura cu diligenta ceruta unui bun proprietar; (ii) atit in cazul exerctiului drepturilor, cit si in cazul vinzarii, mandtarul va proceda la anuntarea „de indata” a mandantului. Textul art. 2024 Ccuv nu se refera decit la bunuri, nu si la valori. Reguli speciale in materie de depozit de fonduri si de titluri sunt prevazute in materia contractelor bancare; desi aceste contracte sunt tipuri speciale de depozit,

totusi banca este si un mandatar al clientului, pentru conservarea acestor valori fiind tinuta sa ia unele

masuri specifice. Pentru dezvoltari, a se vedea comentariile aferente art. 2191-2192 Cciv. Mandatarul va putea opune terţilor aceleaşi drepturi pe care le-ar putea opune mandantul însuşi. Spre exemplu, mandatarul va putea invoca vicii aparente ale bunurilor primite în temeiul mandatului pentru madant si intenta o serie de acţiuni, căpătând, în virtutea legii, calitate procesuală activă faţă de terţi în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase ori cu întârziere a obligaţiilor asumate de aceştia prin actele

încheiate.

Daca mandatarul intrebuinteaza in folos personal sumele necesare executarii mandatului (sumele

necesare platii pretului in contractul cu tertii sau, dupa caz, sumele necesare achizitionarii bunurilor

sau valorilor necesare vinzarii in cadrul contractului cu tertii), el datoreaza dobinzi din ziua intrebuintarii, fara a fi necesara punerea in intirziere, iar pentru sumele rezultate din executarea

mandatului, sume ce s-ar cuveni mandantului, mandatarul va fi dator sa plateasca dobinzi mandantului din ziua in care a fost pus in intirziere. Notiunea de „dobinzi” la care se refera art. 2020

Cciv are sensul de dobinzi reparatorii (compensatorii sau moratorii) si nu sensul de dobinzi

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională remuneratorii (fructe civile). In consecinta, aceste dobinzi reparatorii s-ar

remuneratorii (fructe civile). In consecinta, aceste dobinzi reparatorii s-ar putea adauga la dobiznile remuneratorii, daca sunt stipulate in contract. Aceste dobinzi reparatorii ar putea fi prevazute in contract sub forma unei clauze penale (penalitati), dar, in lipsa, cuantumul acestora va fi echivalent cu dobinzile legale. Răspunderea mandatarului se agravează în cazul în care schimbă fara drept destinaţia sumelor primite, în sensul că, pe lângă dobânzi, el va datora şi despăgubiri. În acest ultim caz dobânzile îşi schimbă funcţia reparatorie într-o funcţie preponderent sancţionatorie.

15. Mandatarul nu este ţinut de modul în care terţii cu care a contractat în numele şi pe seama

mandantului îşi execută obligaţiile asumate. Este o regula de la care se instituie prin lege o exceptie importanta : aceea in care tertul era insolvabil la data incheierii contractului, iar insolvabilitatea tertului era sau ar fi trebuit sa fie cunoscuta de mandatar. Prin contract, partile pot conveni ca mandatarul raspunde pentru tert, stipulatie care rastoarna, deci, regula exonerarii de raspundere a mandatarului pentru tert. Exceptia normativa de la regula raspunderii pentru tert (art.2021 Cciv) se intemeiaza pe o culpa in eligendo a mandatarului. Exceptia contractuala de la aceeasi regula se intemeiaza pe vointa exprimata a partilor si este explicabila si uzuala mai ales in situatiile in care mandatarul este profesionist sau specialist in tipul de tranzactii efectuate in numele si pe seama mandantului. Acoperirea riscului de insolvabilitate a tertului co-contractant de catre mandatar in virtutea unei culpe in eligendo este o noutate a Codului civil. Codul civil a pastrat notiunea de insolvabilitate in legislatia civila. Mai mult, a si definit-o la art. 1417 alin. (2) Cciv ca fiind „inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite, faţă de valoarea totală a datoriilor exigibile”. Cu toate acestea, nu a pastrat-o drept cauza de incetare a mandatului, asa cum era prevazut in reglementarea anterioara 2 ). „Insolvabilitatea” la care se refera legislatia fiscala (a se vedea spre exemplu art. 27 din Codul de procedura fiscala) nu are sensul pe care il da acestui termen Codul civil (activul sa fie mai mic decat pasivul), ci un sens vecin notiunii de insolventa, intrucit debitorul “insolvabil” este debitorul care nu poate nici sa efectueze plata datoriei bugetare, nici sa fie executat silit, intrucit nu are bunuri in patrimoniu. Insolventa, asa cum este ea reglementata de Legea nr. 85/2006, semnifica insuficienta reala a lichiditatilor, absenta fondurilor banesti necesare platii obligatiilor scadente. Atunci cand, indiferent de motiv, debitorul nu reuseste sa produca lichiditati intr-un ritm adaptat obligatiilor asumate, se gaseste in insolventa, ca urmare a incapacitatii sale de a plati, adica de a-si onora creditorii cu sumele datorate. In schimb, insolvabilitatea are in vedere o stare de fapt a patrimoniului debitorului, un dezechilibru exprimat prin preponderenta pasivului fata de activ. In orice caz, trebuie avut in vedere si art. 153 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, care prevede, in sectiunea de dispozitii tranzitorii si finale, ca „in toate actele normative în care figurează termenul insolvabilitate în contextul procedurilor de reorganizare şi de faliment, cu sau fără referire la Legea nr. 64/1995, se înlocuieşte cu termenul insolvenţă”. Din aceasta perspectiva, insusi termenul de „insolvabilitate” apare ca fiind reinterpretat, din perspectiva Legii insolventei, drept „insolventa”.

16. Pluralitatea de mandatari nu există decât în situaţia în care toate persoanele, cărora le-a fost

conferit mandatul pentru a lucra împreună, au acceptat împuternicirea primită. Totusi, părţile contractului de mandat sunt libere să stabilească altfel. În cazul în care există un contract de mandat acordat mai multor persoane care ar urma să lucreze împreună, iar acest contract nu este acceptat de toate părţile, atunci contractul nu se poate incheia valabil, fiind lipsit de efecte. În cazul în care aceeasi

oferta de mandat a fost acceptata de mai multe persoane, actele încheiate chiar si de una dintre aceste persoane îl obligă pe mandant faţă de terţ. Mandantul nu este, totusi, ţinut să îşi respecte obligaţia

2 Referiri la insolvabilitate se faceau in art. 1323, art. 1673 pct. 2, art. 1523 pct. 4, art. 1552 pct. 3 Cod civil de la 1864 si in art. 263 C.proc.civ.; in Codul civil de la 1864 insolvabilitatea unui debitor care nu este comerciant era numita „deconfitura”: pentru dezvoltari a se vedea A.G. Atanasiu, Al.S. Ratoi, Despre tratamentul supraindatorarii simplilor particulari. Deconfitura vs. Insolventa, in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 7/2007; insolvabilitatea civila, in sistemul Codului civil de la 1864, nu se releva decat în cazurile în care debitorul isi vindea bunuri indisponibile, situatii rare si greu de dovedit pentru creditor. In plus, insolvabilitatea inseamna deja imposibilitatea debitorului de a-si plati la scadenta si integral datoriile, pentru ca activul este covarsit de pasiv.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională dacă respectivul contract de mandat a fost acordat mai multor persoane pentru

dacă respectivul contract de mandat a fost acordat mai multor persoane pentru a lucra împreună, iar numai una dintre acestea încheie un act cu un terţ. Art. 2022 alin. (3) Cciv instituie prezumţia solidarităţii mandatarilor faţă de mandant, în cazul în care mandatarii s-au obligat să lucreze împreună. Această regula din Codul civil este contrară celei prevăzute de Codul civil de la 1864, în sensul că, potrivit art. 1543 din vechiul Cod civil, solidaritatea mandatarilor nu era prezumată, ci solidaritatea trebuia să fie prevăzută în mod expres.

17. Substituirea făcută de mandatar este reglementata de art. 2023 Cciv. În principiu, mandatarul trebuie să execute personal însărcinarea primită, deoarece contractul de mandat este încheiat intuitu personae, având la bază încrederea mandantului în mandatar 3 . El are deci obligaţia de a nu-şi substitui o altă persoană în executarea mandatului, sub sancţiunea răspunderii pentru daune. Submandatarea este admisibilă numai în prezenţa unei clauze exprese în contract sau in procură 4 . Submandatarea poate fi totală sau parţială. In cazul societatilor comerciale, reprezentantul legal poate transmite dreptul de reprezentare numai daca acest lucru i s-a permis expres prin actul constitutiv sau prin hotarire a adunarii generale a asociatilor (art. 71 din Legea societatilor comerciale).

Faţă de regula generală instituită la art. 2023 alin. (1) Cciv, alin. (2) prevede o exceptie justificata de urgenta si de necesitatea incheierii actului cu tertul. Mandatarului îi este permis să submandateze, cu conditia indeplinirii a cel putin uneia dintre urmatoarele conditii: (i) în îndeplinirea mandatului au intervenit împrejurări ce nu puteau fi avute în vedere şi care împiedică executarea mandatului acordat; (ii) se afla în imposibilitate de a-l informa pe mandant cu privire la împrejurările nou ivite; (iii) este lesne de crezut că mandantul ar fi acceptat submandatarea în condiţiile în care ar fi cunoscut împrejurările ce împiedică executarea mandatului.

Potrivit art. 2023 alin. (3) Cciv, în cazul in care nu există autorizare expresă prealabilă a submandatarii şi, totuşi, mandatarul isi substituie un submandatar, atunci mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant cu privire la substituirea ce a avut loc. Mandantul va ramine obligat prin actul semnat de submandatar, cu exceptia cazului in care tertul contractant stia ca cel cu care incheie contractul este un submandatar, iar submandatarea nu fusese autorizata expres de mandant. Mandatarul va putea fi facut responsabil pentru orice paguba generata de incheierea contractului cu tertul de buna credinta de un submandatar neautorizat in prealabil de mandant. Mandatarul care îşi substituie un terţ, fără drept, este răspunzător de faptele persoanei substiuite, tot aşa cum răspunde pentru faptele sale 5 .

Dacă mandatarul a fost autorizat, printr-o clauză expresă, să isi substituie un mandatar, atunci acesta va putea raspunde pentru culpa in eligendo pentru orice paguba generata mandantului de un submandatar nediligent. Dacă mandatarul a fost autorizat să isi subtituie un mandatar, el va putea acorda acest drept şi substituientului sau. Dacă a fost arătată persoana cu care poate să se substuie mandatarul, acesta nu va răspunde decât dacă si-a substituit o alta persoana, răspunzând la fel ca în condiţiile substituirii fără drept.

În toate cazurile, mandantul are o acţiune directă contra substituitului, chiar şi în cazurile nepermise de substituire 6 . În schimb, substituitul poate acţiona împotriva mandantului numai pe cale acţiunii oblice, întrucât posibilitatea intentării unei acţiuni directe, derogatorie de la regulile generale, nu poate fi recunoscută în lipsa unei dispoziţii exprese a legii.

3 Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, editura Universul Juridic, Bucureşti 2006, p. 235.

4 Gh. Piperea, Drept Comercial

5 Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, editura Universul Juridic, Bucureşti 2006, p. 235; autorul citeaza si dec. nr. 60/1971, TS. Secţia civilă.

6 Gh. Piperea, Drept Comercial

vol.

vol.

.II, editura C.H. Beck, , Bucureşti 2009, p. 89.

.II, editura C.H. Beck, , Bucureşti 2009, p. 89.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională §4 . Obligaţiile mandantului 18. Mandantul este obligat, în lipsă de

§4. Obligaţiile mandantului

18. Mandantul este obligat, în lipsă de stipulaţie contrară, să pună la dispoziţia mandatarului toate

mijloacele necesare ducerii la bun sfârşit a mandatului acordat. În situaţia în care nu se prevede altfel

in contract, iar mandantul nu pune la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare executării mandatului, atunci mandantul este obligat să restituie mandatarului cheltuielile suportate, care pot fi sume de bani avansate pentru inchierea operatiunii, cheltuieli de deplasare, notariale etc., pe care acesta le-a avansat pentru ducerea la bun sfâşit a mandatului acordat. Mandantul nu poate refuza

resituirea acestor cheltuieli, ele fiind necesare si utile incheierii contractului, chiar dacă operaţiunea juridica prefigurata prin incheierea mandatului nu a fost realizata. Daca mandatul considera cheltuielile accesorii facute de mandatar ca fiind exagerate, va trebui sa dovedeasca acest lucru pentru

a putea refuza plata lor. Mandantul trebuie să plătească şi dobânzi la sumele avansate de mandatar, conform dreptului comun in materie, din ziua in care mandatarul le-a avansat, fara punere in intarziere.

Orice paguba suferita de mandatar cu ocazia executarii mandatului trebuie sa fie acoperita de mandant, cu conditia ca paguba sa nu provina din culpa mandatarului. Doctrina aferenta fostei reglementari a mandatului din Codul civil de la 1864 apreciaza ca mandantul este obligat să îl despăgubească pe mandatar pentru pagubele suferite, chiar dacă mandatul nu a fost executat, cu condiţia ca neexecutarea să nu fie imputabilă mandatarului (Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, editura Universul Juridic, Bucureşti 2006, pg. 237). Solutia este, desigur, valabila si in conditiile actualei reglementari.

Criteriile particulare de apreciere a vinovăţiei sunt reglementate la art. 1358 C.civ., care prevede ca „pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi”.

În cazul în care este vorba de un contract de mandat cu titlu oneros, mandantul este obligat să plătească suma stipulată prin contract. Obligatia de plata a remuneratiei exista chiar dacă operatiunea

juridica prefigurata nu a mai avut loc, cu conditia ca mandatarul sa nu fie in culpa (in caz contrar, am

fi in prezenta unei imbogatiri fara justa cauza). Chiar dacă mandatul a fost executat după expirarea termenului stipulat, dar mandantul se foloseşte de actul încheiat, el este obligat să plătească remuneraţia, considerându-se că a renunţat implicit la termenul stipulat.

19. Art. 2028 Cciv consacra principiul solidarităţii mandanţilor în raport cu mandatarul, solidaritate

care se extinde la toate efectele mandatului. Suntem in prezenta unei solidaritati legale, reglementata si sub vechiul Cod civil 7 , dar care poate fi inlaturata de parti printr-o stipulatie in contract. Desi inlaturarea solidaritatii mandantilor nu este expres permisa de art. 2028 Cciv, se poate intepreta ca solutia este analoaga celei expres prevazuta de art. 2022 Cciv, pentru cazul in care exista mai multi mandatari. Si in cazul acestora solidaritatea se prezuma, dar inlaturarea prin contract a solidaritatii este expres permisa. Nu exista niciun motiv pentru care analogia juridica nu ar functiona, intrucit situatiile sunt similare si nu ne aflam in prezenta unei norme de restrictie a drepturilor care sa nu poate fi extinsa prin analogie. Printr-o interpretare largă a noţiunii de conexiune a datoriei cu lucrul (debitum cum re iuctum) se prevede posibilitatea mandatarului de a retine bunurile primite in exercitarea mandatului, pana la plata mandatului. Este vorba atit de bunurile (inclusiv valorile sau fondurile)

7 Pentru amanunte, a se vedea Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, editura Universul Juridic, Bucureşti 2006, pg. 238.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională primite de la mandant pentru executarea mandantului, cit si de bunurile primite

primite de la mandant pentru executarea mandantului, cit si de bunurile primite de la tert in executarea contractului pentru care a fost incheiat mandatul. Creantele pe care le poate avea mandatarul fata de mandant ar putea fi remunaratia prevazuta in contractul de mandat cu titlu oneros, cheltuielile avansate de mandatar pentru executarea mandatatului (in acest caz, dreptul de retentie poate fi invocat indiferent daca mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros) sau despăgubirile datorate de mandant mandatarului pentru prejudicile suferite cu ocazia îndeplinirii mandatului. Obiectul dreptului de retentie constă atit in bunurile sau valorile primite de la tert in executarea contractului pentru care s-a incheiat mandatul, ci si în bunurile mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului sau care se găsesc la dispoziţia sa în magazinele sale ori în depozitele publice sau pentru care el poate proba prin posesia legitimă a documentului de transport că i-au fost expediate. Dacă bunurile mandantului au fost vândute de mandatar, dreptul de retentie poartă asupra preţului. Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat dacă deţinerea bunului provine dintr-o faptă ilicită, este abuzivă ori nelegală sau dacă bunul nu este susceptibil de urmărire silită. Dreptul de retenţie nu poate fi invocat de către posesorul de rea-credinţă. Opozabilitatea dreptului de retenţie se realizeaza fără îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate.

§5. Încetarea mandatului

20. Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin revocarea sa de către mandant, renunţarea mandatarului, moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului. Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activităţi cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfăşurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunţare al părţilor ori al moştenitorilor acestora (art. 2030 Cciv).

Cauzele generale de incetare a contractului sunt reglementate la art. 1321 C.civ. Contractul încetează, în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege.

Contractul de mandat este un contract avand un puternic caracter intuitu personae. Operatiunea juridica a mandatului, asumarea de drepturi si obligatii directe prin intermediul unei alte persoane si, corelativ, incheierea de acte juridice in numele si pe seama altei persoane, se bazeaza pe increderea mandantului in mandatar. Aceasta trebuie sa existe intr-o masura suficienta pentru ca mandantul sa ii permita mandatarului sa exprime vointa sa juridica in contractul cu tertul si sa-si asume efecte juridice ce se vor produce in patrimoniul sau. De aceea, increderea in mandatar, intentia de a mentine ca valid contractul, affectio contractus trebuie sa se manifeste nu numai la formarea contractului, ci si pe tot parcursul executarii sale. Intrucat increderea este esentiala pentru incheierea si executarea contractului de mandat, disparitia increderii conduce la incetarea mandatului. Prin derogare de la principul mutuus consensus mutuus dissensus, contractul poate inceta valabil prin manifestarea de vointa unilaterala a uneia dintre parti. Mandantul are dreptul de a revoca mandatul, iar mandatarul are dreptul de a renunta la mandatul acordat. Totusi, desi revocarea sau incetarea mandatului au ca efect imediat disparitia puterii de reprezentare, spezele contractului sau alte prestatii incidentale ori accesorii sunt in continuare datorate. Revocarea sau incetarea mandatului au ca efect exigibilitatea tuturor prestatiilor accesorii. In plus, intrucit mandatul, prin opozabilitatea fata de terti a imputernicirii, provoaca efecte sau consecinte juridice in relatiile cu tertii, revocarea sau incetarea mandatului trebuie sa imbrace aceleasi forme de publicitate sau de opozabilitate fata de terti, in vederea protejarii intereselor tertilor.

In legislatiile speciale mai exista si alte cazuri de incetare a mandatului. De altfel, chiar in Codul civil se prevede un caz special de incetare de drept a mandatului. La art. 220 alin. (4) se prevede ca „dacă s-

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională a hotărât introducerea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor,

a hotărât introducerea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor, mandatul acestora încetează de drept şi organul de conducere competent va proceda la înlocuirea lor”.

21. Revocarea, ca modalitate de incetare a contractului de mandat, exista si in reglementarea anterioara, cu diferenta ca art. 399 din C.com. prevedea faptul ca „revocarea mandatului expres trebuie sa fie facuta in aceleasi forme cu care el a fost dat”. In ceea ce priveste forma revocarii, art. 2031 Cciv arata ca revocarea poate fi expresa sau tacita. Mai mult, art. 2031 alin. (1) Cciv prevede o exceptie de la principiul simetriei formelor. Mandatul poate fi revocat expres sau tacit indiferent de forma in care s-a dat mandatul si chiar daca s-a stipulat ca mandatul este irevocabil. Astfel, un contract de mandat incheiat printr-un act autentic poate fi revocat si tacit. Din punct de vedere practic, o asemenea solutie, mai ales in dreptul afacerilor, ar putea avea consecinte defavorabile, chiar periculoase, la adresa securitatii circuitului civil. De remarcat ca, la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, este organizat un registrul national public de imputerniciri (procuri) autentificate si de revocari ale acestora. Daca revocarea unei procuri autentice se efectueaza prin act sub semnatura privata sau in mod tacit (spre exemplu, prin desemnarea unui alt mandatar sau prin incheierea actului direct, nemijlocit, de catre mandant), nu se mai poate vorbi de o opozablitate deplina a revocarii mandatului, pentru care s-a emis o procura autentificata, ci de un paralelism de imputerniciri care poate afecta securitatea circuitului civil. Riscul de hazard moral al unei revocari tacite este cu atit mai ridicat in cazul prevazut la art. 2016 alin.2 Cciv (semnarea de acte de dipozitie asupra imobilelor, de tranzactii sau compromisuri, de actiun in justitie etc.), pentru care se cere, invariabil, un mandat special.

Posibilitatea revocarii mandatului de catre mandant este pe deplin admisa atat in cazul mandatului cu titlu gratuit, cat si in cazul mandatului cu titlu oneros.

Revocabilitatea distrctionara (ad nutum) a mandatului este valabila pentru toate aplicatiile sale din materiile special reglementate de lege. Un exemplu al unei astfel de revocari a mandantului se intalneste in materia mandatului administratorilor unei societati comerciale. In primul rand, Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale prevede expres ca hotararea adunarii generale prin care unul sau mai multi administratori sunt revocati din functie nu poate fi atacata de acestia. Mai mult, in cazul in care se dovedeste ca revocarea acestora din functie este gresita, nejustificata sau intempestiva, acestia nu pot fi repusi in functie, avand dreptul numai la despagubiri.

In cazul in care un mandant incheie un nou contract de mandat pentru realizarea aceleiasi operatiuni juridice, iar din cuprinsul contractelor nu reiese faptul ca cei doi mandatari lucreaza concomitent/impreuna, atunci va opera prezumtia instituita de legiuitor ca primul mandat a fost revocat tacit de mandant. In situatia in care mai multi mandanti au acordat unui singur mandatar insarcinarea de a realiza o operatiune comuna, retragerea unui mandant din contract nu poarta efecte asupra vointa celorlalti mandanti si a mandatului acordat.

Revocarea mandatului are ca efect imediat numai disparitia puterii de reprezentare, spezele contractului sau alte prestatii incidental ori accesorii fiind in continuare datorate. Un alt efect al revocarii mandatului este ca toate prestatiile datorate de parti devin exigibile.

Atunci cand s-a introdus o clauza expresa in contract prin care s-a declarat caracterul irevocabil al mandatului, revocarea (permisa oricind) se prezuma a fi nejustificata, cu conditia ca motivul revocarii sa nu fie una dintre urmatoarele situatii : culpa mandatarului, cazul fortuit sau forta majora. In aceste cazuri, prezumtia de caracter nejustificat al revocarii nu opereaza.

Caracterul « intempestiv » al revocarii nu este definit si nici nu face obiectul vreunei prezumtii. Un indiciu a ceea ce ar putea insemna „intempestiv” in sensul Codului civil il reprezinta dispozitiile art.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională 847 C.civ., plasat in materia administrarii de bunuri (o forma de mandat,

847 C.civ., plasat in materia administrarii de bunuri (o forma de mandat, de altfel). Pentru renuntarea de catre administrator la contractul de administrare de bunuri, textul citat prevede necesitatea unei notificari a renuntarii, care sa cuprinda un termen de preaviz rezonabil. Chiar daca art. 847 C.civ. se referă la ipoteza in care administratorul (mandatarul) renunta la atributiile sale, nu si la situatia in care beneficiarul revoca mandatul administratorului de bunuri, el poate fi totusi extins prin analogie la revocare, intrucit mandatul are un caracter dublu intuitu personae (din perspectiva ambelor parti).

In raport de dispozitiile art. 2013 Cciv, trebuie distinse doua momente : primul, cel de la care revocarea produce efecte intre parti, si al doilea, cel de la care revocarea produce efecte fata de terti. Pentru ca art. 2031 prevede ca revocarea poate fi si tacita, indiferent de forma in care a fost dat mandatul, rezulta ca pentru mandatul acordat prin procura autentica notariala efectele intre parti au loc de la momentul revocarii, indiferent de forma in care este facuta, iar fata de terti, revocarea are efecte, conform art. 2033 Cciv, dupa inscrierea in Registrul national notarial, a revocarii in forma autentica a procurii. Notarul public care ar urma sa autentifice actul juridic pentru care s-a dat procura are obligatia de a verifica daca procura a fost revocata sau nu. Aceste dispozitii se aplica si in cazul in care autentificarea se efectueaza de catre repfrezentantele diplomatice ale Romaniei din strainatate. Textul lasa ne-acoperite, totusi, situatii practice multiple, care ar putra afecta securitatea circuitului civil. Spre exemplu, nu rezulta nicio solutie pentru situatia in care procura a fost revocata prin act sub semnatura si nu prin act autentic, pentru situatia in care procura, chiar autentificata, nu este data pentru incheierea unui act in form autentica, pentru situatia in care procura nu a fost autentificata, partile limitandu-se la a face procura sub forma unui inscris sub semnatura privata sau sub forma unui statut (in baza acestor tipuri de procuri, larg utilizate in dreptul afacerilor, se deschide conturi bancare, spre exemplu, sau se instituie reprezentanti fiscali, reprezentati la camerele de munca, reprezentanti sindicali etc.) si, in fine, pentru situatia in care notarul care ar urma sa autentifice un act pentru care s- a dat procrua autentica nu verifica Registrul national notarial sau, desi il verifica, nu rezulta nicio revocare, desi ea exista intre parti. In lipsa unei norme exprese, trebuie admis ca tertii de buna credinta vor putea invoca, dupa propriul interes, procura sau revocarea procurii.

22. Mandatarul poate renunţa oricând la mandat, notificând mandantului renunţarea sa (art. 2034

alin.1 Cciv). Contractul de mandat are un dublu caracter intuitu personae, astfel incat nu numai mandantul este indreptatit sa denunte unilateral contractului, aceasta posibilitate legala revenindu-i si mandatarului. Renuntarea nu il lipseste pe mandatar de dreptul de a primi remuneratia pentru actele efectuate pe seama mandantului pana la renuntare sau de a i se acoperi cheltuielile realizate cu executarea mandatului pana la renuntare. Daca renuntarea produce daune mandantului, mandatarul este obligat sa repare aceste prejudicii cu exceptia cazului in care demonstreaza ca in cazul continuarii mandatului ar fi suportat el insusi o paguba insemnata care nu putea fi prevazuta la data incheierii

contractului de mandat. Aceasta paguba este un element de fapt, care va fi apreciat de la caz la caz, sarcina probei apartinandu-i mandatarului. Totusi mandantul va trebui sa fie primul care sa dovedeasca faptul ca revocarea mandatului i-a cauzat prejudicii.

Prevederea ca mandatarul poate renunţa „oricând” la mandat trebuie corelata cu dispozitiile art. 2015 C.civ. care prevad, ca element de noutate in reglementarea contractului de mandat, durata mandatului, de maxim 3 ani. Astfel, mandatarul poate renunta oricand in timpul executarii acestuia la mandatul incredintat, chiar daca acest contract este unul pe perioada determinata.

23. In cazurile enuntate de art. 2030 alin.1 Cciv (moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre

părţi), mandatul inceteaza de drept. Prin exceptie, in cazul in care mandatul are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activităţi cu caracter de continuitate, contractul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfăşurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunţare al părţilor ori al moştenitorilor acestora. Falimentul este in prezent reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, ca una dintre variantele insolventei, alaturi de reorganizarea judiciara.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională Se poate sustine ca daca o persoana este supusa procedurii reorganizarii

Se poate sustine ca daca o persoana este supusa procedurii reorganizarii juridiciare sau este declarata insolvabila, fiind in perioada de observatie, atunci cauza de incetare nu opereaza. Pe de alta parte, in considerarea dispozitiilor art. 86 din Legea insolventei, un contract de mandat care nu a incetat pina la momentul deschiderii procedurii insolventei fata de mandant sau fata de mandatar se prezuma a continua si dupa aceasta data, cu exceptia cazului in care administratorul judiciar sau lichidatorul decid sa termine contractul, in vederea majorarii elementelor active ale patrimoniului debitorului si a reducerii elementelor sale pasive. In asemenea conditii, si fiind in prezenta unei norme speciale, este evident ca falimentul este un caz de incetare a mandatului numai in cazul in care administratorul judiciar sau lichidatorul va fi decis terminarea lui. Codul civil a pastrat notiunea de insolvabilitate in legislatia civila, pe care a si definit-o la art. 1417 alin. (2) ca fiind inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite, faţă de valoarea totală a datoriilor exigibile, dar nu pastrat-o ca o cauza de incetare a mandatului, asa cum era prevazut in reglementarea anterioara.

24. Intrucit art. 2031 Cciv prevede posibilitatea ca mandantul sa revoce oricand mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil, in cazul unei revocari tacite, mandatarul poate in mod onest sa nu fi cunoscut revocarea mandatului acordat. Actele incheiate in temeiul mandatului, de catre mandatarul care nu a cunoscut cauza de incetare a mandatului, sunt valabile si obliga pe mandatar la executarea lor.

La incetarea mandatului, din orice cauza, mandatarul este obligat sa dea socoteală pentru modul in care si-a indeplinit pana la acel moment mandatul si sa remita mandantului tot ceea ce a primit in temeiul imputernicirii sale. In plus, mandatarul datoreaza dobanzi pentru sumele pe care le-a intrebuintat in folosul sau. Se poate spune ca de la data cand a luat la cunostinta de incetarea mandatului orice intarziere nejustificata in predarea sumelor incasate, naste in sarcina mandatarului obligatia de a plati dobanzi pentru sumele datorate. Obligatia de conservare a marfii se pastreaza in sarcina mandatarului pana la remiterea efectiva a bunurilor pe care mandatarul le-a dobandit in executare contractului, indiferent de momentul revocarii mandatului.

25. Tot datorita caracterului intuitu personae al mandatului, atunci cand mandantul a ales mai multi mandatari pentru a lucra impreuna pentru realizarea obiectului contractului, decesul, incapacitatea sau falimentul unuia dintre ei afecteaza in intregime increderea acordata. Operatiunea prefigurata de mandant trebuie sa aiba loc exact cum si-a inchipuit-o acesta pentru ca efectele muncii mandatarilor se vor vedea in mod direct in patrimoniul acestuia. Daca un mandatar decedeaza, devine incapabil sau falimenteaza, atunci modul de executare a contractului este iremediabil afectat si contractul inceteaza de drept. Totusi, textul art. 2038 este o norma supletiva, astfel incat daca daca partile au prevazut in alt fel in contract, se vor aplica prevederile contractuale si contractul va fi salvat.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională Sectiunea 2 Mandatul fără reprezentare §1. Reguli comune tuturor formelor de

Sectiunea 2 Mandatul fără reprezentare

§1. Reguli comune tuturor formelor de mandat fara reprezentare

1. Mandatul fara reprezentare este o specie a mandatului caruia ii lipseste, pentru a fi un mandat complet, puterea de reprezentare. Daca mandatul propriu-zis confera mandatarului dreptul de a incheia acte juridice in numele si pe seama mandantului, mandatul fara reprezentare confera mandatarului dreptul de a incheia acte juridice in nume propriu, dar pe seama mandantului. In raporturile cu tertii contractanti, persoana mandantului este fie oculta, fie irelevanta, intrucit tertii nu intra in raporturi juridice cu mandantul, ci cu mandatarul. Acesta din urma este cel care isi asuma fata de terti obligatiile care rezulta din actele incheiate pe seama mandantului. De asemenea, intrucit mandatarul este, in relatiile cu tertul, contractantul care ii este “opozabil” tertului, si drepturile dobindite din actul juridic incheiat cu tertul il au ca titular tot pe mandatar. Cu toate acestea, intrucit actul juridic este incheiat pe seama mandantului, mandatarul este dator sa transmita in patrimoniul

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională mandantului drepturile si bunurile dobindite de la tert, precum si actiunile

mandantului drepturile si bunurile dobindite de la tert, precum si actiunile contra acestuia. In privinta obligatiilor, din insusi faptul ca actul juridic se incheie cu tertul pe seama mandantului rezulta ca, indirect, mandantul devine persoana caruia ii incumba aceste obligatii.

Desi mandatul fara reprezentare este o specie a mandatului, el este genul pentru cele trei specii ale sale reglementate in Codul civil : comisionul, consignatia si expeditia (acestea din urma fiind considerate drept “varietati” de comision). Obiectul fiecaruia dintre aceste contracte este incheierea de acte juridice. Este o diferenta neta fata de reglementarea din vechiul Cod comercial a mandatului comercial si a comisionului, conform caruia, spre exemplu, comisionarul (un mandatar fara reprezentare pentru comitent) efectua fapte de comert pe seama comitentului. De lege lata, mandatarul fara reprezentare nu este imputernicit sa savirseasca fapte sau sa indeplineasca operatiuni pe seama mandantului. Comisionul spre exemplu, considerat de lege lata o specie de mandat, nu mai are ca obiect “tratarea” de afaceri comerciale pe seama comitentului, dar in nume propriu (de altfel, nu mai exista un mandat comercial care sa aiba ca obiect “tratarea” de afaceri comerciale in numele si pe seama mandantului). Cu toate acestea, toate aceste specii de contracte de mandat fara reprezentare presupun, de regula, continuitate in incheierea de acte juridice pe seama mandantului, precum si asumarea unui risc. In consecinta, ele pot fi considerate intreprinderi, iar cel care exploateaza astfel de intreprinderi (comisionar, consignatar, expeditionar) este un profesionist. Asadar, comisionul, consignatia, expeditia sunt mandate fara reprezentare care presupun exercitiul profesional al intermedierii si, deci, cel putin una dintre partile raportului juridic este un profesionist.

Este, totusi, de conceput si un mandat fara reprezentare in relatiile dintre simpli particulari, cita vreme actul juridic incheiat cu tertul este ocazional si nu releva riscul unei activitati organizate sub forma unei intrerprinderi, ci doar riscul punctual al unui contract. Din moment ce mandatul cu reprezentare este genul pentru care Codul civil reglementeaza trei specii (comisionul, consignatia, expeditia sunt, deci, contracte numite), ne putem intreba daca mandatul fara reprezentare incheiat intre simpli particulari este sau nu o specie a mandatului fara reprezentare. Desi ne-am fi putut astepta ca vechea disputa din teoria generala a obligatiilor 8 sa fie transata, se observa ca aceasta este inca actuala. Rezonabil ar fi ca, in cazul in care mandantul ar fi ocultat in mod intentionat de mandatar, sa se aplice solutia simulatiei prin interpunere de persoane; in orice caz, efectul esential al simulatiei devoalarea actului secret nu se poate obtine decit in instanta, in actiunea in constatarea simulatiei sau in exceptia de simulatie. Daca, din contra, mandantul ar fi in mod neintentionat ocultat sau el ar fi cunoscut de tert (cu toate ca faptul incheierii actului juridic pe seama sa ar fi considerat irelevant de catre tert), am fi in prezenta unui contract (nenumit) de mandat fara reprezentare.

Practic, desi in sectiunea dedicata mandantului fara reprezentare sunt alocate consignatiei si expeditiei cite un paragraf distinct (ceea ce sugereaza ca am fi in prezenta unor specii ale mandatului fara reprezentare, distincte de comision), putem conchide ca exista doua specii de mandat fara reprezentare :

(i) comisionul, cu cele doua varietati ale sale (consignatia si expeditia de marfuri) si (ii) mandatul fara reprezentare in relatiile dintre simpli particulari.

In masura in care regulile relative la mandantul fara reprezentare sunt lacunare, sunt aplicabile in completare regulile relative la mandatul propriu-zis (cu reprezentare). In principiu, este vorba de regulile referitoare la: acceptarea tacita a mandantului; diligenta mandatarului in executarea mandantului (intrucit comisionul, consignatia si expeditia sunt mandae prezumate a fi cu titlu oneros, inseamna ca diligenta ceruta mandatarului este ce a unui bonus pater familias); obligatia mandatarului de a da socoteala mandantului; dobinzile la sumele datorate de mandatar mandantului; raspunderea

8 Prof. Fr. Deak sustinea ca mandatul fara reprezentare este o forma de simulatie, o interpunere de persoane; prof. C. Statescu si C. Birsan sustineau ca acest contract este o varietate nereglementata de mandat, adica un contract nenumit.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională pentru obligatiile tertilor contratanti aflati in stare de insolvabilitate

pentru obligatiile tertilor contratanti aflati in stare de insolvabilitate (noutate a Codului civil care impune mandatarului, in virtutea unei culpe in eligendo, sa acopere riscul insolvabilitatii tertului contractant); pluralitatea de mandatari; subsituirea facuta de mandatar; masurile de conservare a bunurilor mandantului; sumele necesare executarii mandatului si despagubirea mandatarului; obligatiile mandantului; pluralitatea de mandanti; incetarea mandatului, necunoasterea cauzei de incetare a mandatului, mentinerea unor obligatii ale mandatarului si dupa incetarea mandantului si incetarea mandatului in caz de pluralitate de mandatari; revocarea (conditii, efecte, publicitate); renuntarea mandatarului; incetarea mandatului pentru moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre parti. (pentru toate aceste reguli, a se vedea comentariile de mai sus).

In legatura cu expeditia, se observa ca aceasta este o specie de mandat fara reprezentare, in timp ce, in realitate, expeditia este un contract conex transportului, cu mult mai complex decit un contract de mandat fara reprezentare. Expeditionarul nu doar incheie acte juridice pe seama expeditorului, dar el se angajeaza sa faca si toate demersurile necesare ajungerii incarcaturii la destinatie, ceea ce implica informatie, asigurarea contra riscului de accident sau de naufragiu, formalitati vamale, operatiuni de incarcare-descarcare etc. In mod logic, expeditia ar fi trebuit sa fie reglementata in continuarea contractului de transport si nu ca o simpla specie de mandat fara reprezentare.

2. Efectele fată de terţi. In privinta tertilor contractanti, persoana mandantului este, dupa caz, ocultata sau irelevanta. Mandantul nu intra “in niciun fel” de raport juridic cu tertii. Afirmatia din art. 2040 alin.1 Cciv este valabila doar partial, dovada ca de la acest “principiu” se deroga imediat, la alin.2. Din punct de vedere juridic, contractul se incheie intre mandatar si tert, ca si cind nu ar exista un contract de mandat, dar efectele contractului se repercuteaza asupra mandantului. Desi nu exista un contemplatio domini (dreptul tertului de a cere reprezentantului sa isi faca dovada imputernicirii, drept prevazut de art. 1302 Cciv), nu este obligatoriu ca mandantul sa fie ocultat sau ca tertul sa ignore ca trateaza cu un mandatar.

In mod logic, mai intii trebuie ca mandatarul sa primeasca de la tert, in executarea contractului, plata creantelor nascute din contract (sau alte modalitati juridice de stingere a unor drepturi de creanta). Dupa aceasta regularizare cu tertul, mandatarul va transmite rezultatul regularizarii in patrimoniul mandantului. In lipsa unei astfel de atitudini a mandatarului, mandantul va putea sa exercite aceste creante, prin substituirea mandatarului. Substituirea mandatarului este o notiune juridica inedita, neexplicitata de Codul civil. Avind in vedere similitudinea etimologica, precum si faptul in reglementarea relativa la comision se aminteste de subrogatie (art.2046 Cciv) s-ar putea considera ca “substituirea” la care se refera art. 2040 alin.2 Cciv este o subrogatie. Practic, prin aceasta substituire, mandantul devine titularul drepturilor de creanta dobindite de mandatar pe seama sa. Se poate admite ca suntem in prezenta unei subrogatii legale, in sensul art. 1596 lit.e) Cciv, intrucit aceasta “substituire” rezulta ope legis, si nu dintr-o conventie intre mandant si mandatar (asa cum este subrogatia la care se refera art. 2046 Cciv, adica o subrogatie conventionala, intrucit intervine “la cererea” mandantului) si nici dintr-o conventie intre mandatar sau mandant, pe de o parte, si tert, pe de alta parte. Fiind in prezenta unei subrogatii, inseamna ca ea produce efecte impotriva tertului contractant (precum si impotriva garantilor), dar acestia tertul si garantii pot opune mandantului toate exceptiile si apararile pe care le puteau opune mandatarului, adica creditorului initial. Solutia opozabilitatii exceptiilor si a apararilor rezulta din art. 1597 alin.2 Cciv.

Mandantul poate, prin substituirea mandatarului, sa exercite drepturile de creanta nascute din executarea mandatului, daca si-a executat propriile obligatii fata de mandatar. Desi pare ca textul instituie o conditie suspensiva in privinta exercitiului acestor drepturi, in realitate conditionarea sugerata de particula “daca” este valabila doar in relatiile dintre mandatar si mandant. Conditia suspensiva, ca modalitate a actului juridic, este un eveniment viitor si incert de implinirea caruia depinde nasterea obligatiei. Or, din contractul incheiat intre mandatar si tert rezulta drepturi nascute

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională si actuale (cu exceptia, evident, a cazului in care contractul dintre tert

si actuale (cu exceptia, evident, a cazului in care contractul dintre tert si mandatar, in el insusi, contine conditii suspensive). Faptul ca drepturile de creanta care se pot transfera prin “substituire” la mandant inseamna ca acestea exista si sunt certe, ceea ce este chiar ipoteza textului. In orice caz tertul, spre exemplu, nu ar putea invoca pentru a se apara de obligatiile rezultate din actul juridic incheiat cu mandatarul faptul ca mandantul nu isi va fi executat obligatiile fata de mandatar, atit pentru ca o astfel de actiune sau exceptie ar fi lipsita de interes, cit si pentru faptul ca raportul juridic dintre mandant si mandatar este un res inter alios acta, din care tertul nu poate extrage un beneficiu, dupa cum nu poate fi pagubit. Asadar, mandantul se substituie, cu sau fara voia mandatarului, in drepturile de creanta pe care acesta le-a dobindit contra tertului. Mandatarul poate paraliza aceasta operatiune de substituire, pe motiv de neplata a obligatiilor mandantului fata de mandatar, daca notifica tertul sa nu achite datoriile ce-i revin din contractul incheiat decit mandatarului. Dar mandatarul poate, de buna voie, sa cesioneze aceste creante mandantului si, implicit, eventualele actiuni judiciare aferente (posibilitate expres prevazuta de art. 2046 Cciv pentru comisionar).

Daca obiectul mandatului fara reprezentare il reprezinta acte juridice prin care urmeaza a se dobindi bunuri mobile, transferul proprietatii se realizeaza, in baza contractului cu tertul, de la tert la mandatar, prin simplul lor acord de vointa. In baza contractului de mandat, mandatarul transfera ulterior bunurile dobindite de la tert in patrimoniul mandantului. Acesta este efectul normal al mandatului fara reprezentare. De regula, mandatarul face transferul daca mandantul si-a respectat obligatiile fata de mandatar. Desi, spre deosebire de drepturile de creanta, in cazul bunurilor nu se mai impune (in relatiile dintre mandant si mandatar) conditionalitatea achitarii de catre mandant a obligatiilor fata de mandatar, totusi, in cazul in care mandatarul nu efectueaza de buna voie transferul la mandant al dreptului de proprietate, proprietatea nu se transfera imediat la mandant. Acesta poate revendica bunurile mobile dobindite in executarea mandatului de catre mandatar, daca aceste bunuri mobile nu au trecut in posesia unor terti de buna credinta (caz in care nu mai poate revendica, ci are o actiune in pretetnii contra mandatarului). Asadar, proprietatea asupra bunurilor mobile nu se transmite la mandant automat, ci fie prin operatiunea (succesiva dobindirii bunului mobil de la tert) mandatarului de transmitere a bunului la mandant, fie ca efect al unei actiunii in revendicare a bunului mobil. De precizat ca suntem in prezenta unei actiuni in revendicare, si nu a unei actiuni in pretentii.

In cazul bunurilor imobile dobindite de la tert, mandatarul este obligat sa le transmita mandantului. Avind in vedere lipsa unei precizari exprese in art.2041 Cciv, precum si o serie de dispozitii din Codul civil relative la transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor, se pune problema daca pentru acest transfer de la mandatar la mandant este necesar un alt juridic intre mandant si mandatar care sa consfiinteasca transferul si sa il consolideze prin intabulare, sau este suficient contractul de mandat. Astfel, conform art. 877 teza a doua Cciv, drepturile reale imobiliare se dobindesc, se modifica si se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciara. Art. 885 alin.1 Cciv dispune ca drepturile reale asupra imobilelor cuprinse in cartea funciara se dobindesc, atit intre parti, cit si fata de terti, numai prin inscrierea lor in cartea funciara. In materie de vinzare, art. 1676 Cciv dispune ca stramutarea (transferul) proprietatii de la vinzator la cumparator este supusa dispoztiilor de carte funciara. In fine, transferul in vederea intabularii se face prin contract sau hotarirea judecatoreasca (art. 589 Cciv). Asadar, contractul in sine, chiar incheiat in forma autentica, nu mai este de natura a transfera dreptul de proprietate asupra imobilelor. Intabularea este o formalitate constitutiva de drept de proprietate, in lipsa careia nu suntem in prezenta unui transfer de drept de proprietate, ci doar a unor obligatii reciproce ale vinzatorului si cumparatorului generate de contract. In consecinta, pentru ca proprietatea asupra imobilelor sa treaca de la tertul contractant la mandatar, este nevoie ca transferul sa fie intabulat in cartea funciara. Transmiterea de la mandatar la mandant a imobilelor dobindite de la terti presupune o noua intabulare a transferului, de data aceasta pe numele mandantului. Din art. 2041 alin.2 Cciv rezulta ca, in caz de refuz al mandatarului de a transfera imobilul la mandant, acesta din urma poate cere instantei sa pronunte o hotarire de transmitere de la mandatar la mandant a bunurilor. De aici concluzia ca mandatul, in sine, nu poate justifica intabularea imobilului pe numele

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională mandantului (daca ar fi fost asa, o actiune in instanta cu acest

mandantului (daca ar fi fost asa, o actiune in instanta cu acest obiect ar fi fost complet inutila). De altfel, chiar daca mandatul fara reprezentare ar fi dat in forma autentica, notariala (intrucit nu exista reprezentare, mandatul nu trebuie dat in forma autentica nici chiar in cazul in care el se refera la dobindirea de catre mandatar pe seama mandantului a unor imobile), este indoielnic ca functionarul de la cartea funciara va face intabularea, doar pe baza mandatului fara reprezentare, pe numele mandantului. Asadar, desi este birocratica, solutia implicita a art. 2041 alin.2 Cciv este aceea a unui nou act (separat de mandat) intre mandant si mandatar, pe baza caruia se va putea face intabularea; in lipsa acestui act, mandantul va putea obtine titlul necesar intabularii prin formularea unei actiuni in instanta, care va putea pronunta o hotarire care sa tina loc de act de transmitere a bunurilor imobile dobindite de mandatar pe seama mandantului. De precizat ca, intrucit intre tert si mandant nu sunt direct generate relatii juridice in baza mandatului, inseamna ca pirit intr-o astfel de actiune este mandatarul, si nu tertul contractant. Prin ipoteza, deci, bunurile sunt deja transferate de la tert la mandatar, acesta din urma refuzind transferul la mandant. Daca, insa, tertul nu transfera bunurile (mobile sau imobile) la mandatar, acesta are obligatia sa-l actioneze pe tert in justitie, solicitindu-i, dupa caz, bunul sau despagubiri. Fiind vorba de un drept litigios (echivalent cu o creanta), s-ar putea admite ca mandantul se poate substitui mandatarului si in exercitiul acestor actiuni. De buna voie, mandatarul ar putea sa cedeze el insusi aceste actiuni judiciare mandantului.

Art. 2041 alin.2 Cciv, cu toate nuantele sale mai sus precizate, se aplica si bunurilor mobile supuse unor formalitati de publicitate (de exemplu, actiuni, obligatiuni, parti sociale).

Intrucit comisionul este o specie de mandat fara reprezentare, inseamna ca art. 2041 Cciv se aplica si comisionului. In acest fel, este transata vechea disputa doctrinara si jurisprudentiala relativa la problema transmiterii proprietatii bunurilor de la comisionar la comitent 9 .

3. Creditorii mandatarului. Art. 2042 Cciv creeaza o adevarata fractionare a patrimoniului mandatarului si, implicit, o segregare a creditorilor sai. Din moment ce actul juridic este incheiat cu tertul doar pe seama mandantului, nu si in numele acestuia, inseamna ca bunurile ce s-ar dobindi in executarea acestui act juridic intra, cel putin aparent, in patrimoniul comisionarului. Teoretic, intrucit patrimoniul debitorului serveste garantiei comune a creditorilor sai (art.2342 alin.1 Cciv), inseamna ca creditorii mandatarului ar putea urmari orice bun din patrimoniul sau. Dar art. 2042 Cciv ii opreste pe creditorii mandatarului de la a urmari bunurile dobindite de mandatar pe seama mandantului. Interdictia urmaririi silite a bunurilor detinute de mandatar pe seama mandantului exista doar in cazul in care mandatul are o data certa, anterioara inceperii urmaririi de catre creditorii mandatarului. In caz contrar, bunurile respective vor putea fi urmarite de creditorii mandatarului ca si cind ar fi propriile bunuri. De aici concluzia importantei deosebite pentru mandant de a da data certa mandatului (pentru utilitatea sa, forma autentica ar trebui chiar sa primeze, actul autentic beneficiind de o publicitate mai extinsa decit actul cu data certa). O astfel de urmarire se poate evita prin contestatie la executare, facuta fie de mandatar, fie de mandant (daca acesta are informatia la timp). Daca se vinde, totusi, la licitatie, un bun pe care mandatarul il detine pe seama mandantului, adjudecatarul nu mai poate fi expropriat. In acest caz, mandatarul va fi obligat la daune, intrucit nu va fi facut cele necesare in vederea evitarii urmaririi silite.

§2 Contractul de comision

9 Pentru aceasta disputa, a se vedea Gh. Piperea, Drept comercial, vol. II, Bucuresti, ed. CH Beck, 2009, p.97; doctrina arbitrala conform careia “in raporturile dintre comitent si comisionar proprietatea asupra bunurilor dobindite de comisionar pe socoteala comitentului trece direct la acesta chiar din momentul dobindirii” devine caduca; prof. Fr. Deak, St. D. Carpenaru explicau acest efect, in Contracte civile si comerciale, Ed. Lumina Lex, 1993, p.330, pe temeiul unei reprezentari “indirecte” pe care o exercita comisionarul pentru comitent.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională 4. Contractul de comision este o specie a contractului de mandat fara

4. Contractul de comision este o specie a contractului de mandat fara reprezentare care are ca obiect cumpararea sau vinzarea de bunuri (mobile si imobile) ori prestarea de servicii de catre comisionar, pe seama comitentului. Contractele cu tertii se incheie in numele comisionarului, acesta actionind cu titlu profesional. Pentru prestatia sa, comisionarul este indreptatit la o remuneratie, denumita comision. Deosebirea esenţială între contractul de mandat şi cel de comision consta in faptul ca, daca mandatarul acţionează în numele şi pe seama mandantului, comisionarul acţionează pe seama comitentului, dar în nume propriu. Astfel fiind, în raporturile cu terţii, titularul dreptului de creanţă, al dreptului real sau al obligaţiei este comisionarul, iar nu comitentul. Activitatea comisionarului este o intreprindere constind in serviciul de negociere si incheiere pe seama altora de contracte de vinzare sau de cumparare de marfuri, alte bunuri mobile sau de imobile, precum si de contracte de prestare de servicii. Comisionarul este un profesionist care exploateaza aceasta intreprindere. Contractul de comision se justifica prin necesitatea de a asigura celeritatea în circulaţia mărfurilor si a celorlate bunuri ce pot fi obiectul comisionului. Pentru că acest contract creează raporturi juridice directe între comisionar şi terţul cocontractant, se elimină cerinţa ca terţul să fie informat în legătură cu faptul că cel cu care tratează are calitatea de împuternicit. Aceasta nu elimina, insa, obligaţia comisionarului de a respecta întocmai sarcinile şi instrucţiunile primite de la comitent. Ca si in cazul mandatului, si în raporturile dintre comitent şi comisionar există obligaţia celui de-al doilea de a da socoteală pentru modul în care a executat însărcinarea.

In raporturile dintre comitent şi comisionar, calitatea de titular al drepturilor si obligatiilor ce rezulta din contract cu tertul o are comitentul. In raporturile cu tertul, titular al acestora este, insa, comisionarul. Comisionul este un mandat fara reprezentare si, din aceasta cauza, titularul dreptului sau al obligaţiei izvorite din contractul cu tertul este fie comitentul, fie comisionarul, în funcţie de perspectiva din care sunt priviti. Faptul că raportul juridic dintre comitent şi comisionar are în conţinutul său şi obligaţia comisionarului de a da socoteală, deci de a remite comitentului bunul sau sumele de bani primite în executarea contractului, nu este de natură a rezolva problema titularitatii drepturilor si obligatiilor rezultate din contractul cu tertul (ca este dihotomica, in functie de perspectiva), intrucit este vorba de o obligatie ce rezulta din contractul de comision si nu din contractul incheiat cu tertul. In situaţia unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un bun mobil individual determinat, încheiat prin intermediul unui comisionar, comisionarul are calitatea de cumpărător pe seama comitentului. În baza dispoziţiilor art.2043 Cciv, faţă de vânzător, comisionarul are calitatea de cumpărător. Dacă nu s-a prevăzut altfel prin contractul cu tertul, din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, comisionarul are calitatea de proprietar şi în acelaşi timp de debitor al obligaţiei de plată a preţului. Din acelaşi moment, creditorii comisionarului îşi exercită dreptul lor de garantie comuna asupra acestui bun (in cazul in care comisionul are data certa, este permisa separarea juridica a acestor bunuri de restul bunurilor din patrimoniul comisionarului, rezultind o fragmentare a acestui patrimoniu). Dar, din punctul de vedere al obligaţiei comisionarului de a da socoteală comitentului, mai precis de a remite comitentului bunul achiziţionat, putem considera că bunul în cauză a intrat în patrimoniul comitentului din momentul încheierii contractului cu terţul sau că acest lucru se întâmplă la momentul predării către comitent? Dacă dăm prioritate primei variante, ne aflăm în faţa unei dileme: înseamnă că bunul, din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a intrat în sfera garantiei comune a creditorilor comitentului (din perspectiva raporturilor dintre comitent si comisionar), dar el se află şi în sfera garantiei comune a creditorilor comisionarului, pentru ca acesta este co-contractantul tertului (din perspectiva raporturilor juridice directe dintre comisionar si tert). În această situaţie, în caz de concurs între cele două categorii de creditori, care dintre ele va avea prioritate şi în baza cărui criteriu? Dacă dăm prioritate celei de-a doua variante, înseamnă să lăsăm în seama voinţei arbitrare a comisonarului momentul transferării dreptului de proprietate asupra comitentului, variantă sugerata de art. 2041 Cciv, aplicabile si comisionului. In plus, odata cu transferul dreptului de proprietate de la vinzator la cumparator, opereaza si transferul riscului pierii fortuite a bunului vindut. Cine suporta, deci, acest risc :

comitentul, care apare in cadrul contractului de comision ca fiind adevaratul proprietar, sau

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională comisionarul, care apare in raporturile cu cocontractanul (vinzator) ca fiind

comisionarul, care apare in raporturile cu cocontractanul (vinzator) ca fiind proprietar? Care din cei doi ar avea interesul asigurabil de a incheia un contract de asigurare pentru bunul respectiv? Prin aplicabilitatea art. 2041 Cciv, comitentul va suporta riscul pieirii fortuite (si, implicit, va avea un interes asigurabil pentru aceste bunuri) numai dupa ce comisionarul va fi transferat, de buna voie, proprietatea acestor bunuri la comitent sau, dupa caz, dupa ce comitentul va fi obtinut cistig de cauza intr-o actiune in revendicare a bunurilor mobile dobindite de la tert pe seama sa de catre comisionar (in cazul bunurilor imobile, dupa comitentul ce va fi obtinut o hotarire judecatoreasca care sa tina loc de transfer de la comisionar la comitent a propritetatii bunurilor cumparate de la terti de comisionar).

5. Forma scrisa a contractului de comision este ceruta pentru valabilitatea actului (ad validitatem), numai daca prin lege se prevede astfel. Spre exemplu, in cazul intermedierii in tranzactiile cu instrumente financiare, contractul de intermediere (o varianta a contractului de comision) se incheie in forma scrisa ad validitatem. In toate celelalte situatii, forma scrisa este doar o forma ceruta pentru probatiune (ad probationem). Ratiunea pentru care sunt prevazute cele doua forme in care se poate prezenta un inscris (forma autentica si cea a inscrisului sub semnatura privata) este cel mult scolastica. De altfel, a incheia comisionul in forma autentica este cvasi-inutil, din moment ce actele de dispozitie, inclusiv cele cu privire la imobile, se efectueaza in numele comisionarului, care nu este un reprezentant al comitentului, nefiind nevoie de o imputernicire a sa la incheierea contractului cu tertul si, deci, formalitatea actului autentic in cazul comisionului avind un caracter evident redundant. Contractul de comision consfintit sub forma unui inscris sub semnatura privata, daca are data certa, creeaza o fragmentare a patrimoniului comisionarului (conform art. 2042 Cciv), interzicind creditorilor personali ai comisionarului sa urmareasca silit bunurile dobindite de acesta pe seama comitentului. Comisionul incheiat in forma autentica are, in sine, data certa rezultata din formalitatea autentificarii la notar. In orice caz, proba contractului de comision nu se cere decit in caz de litigiu intre comitent si comisionar sau in contestatia la executarea pornita de un creditor personal, in contra dispozitiilor art.2042 Cciv, pe bunurile aflate in patrimoniul comisionarului, dar dobindite de acesta pe seama comitentului. In relatiile cu tertul nu se pune problema probei contractului de comision, intrucit nu exista obligatia de a proba puterile de reprezentare ale comisionarului (nu exista contemplatio domini), comisionul fiind un mandat fara reprezentare.

6. Obligaţiile terţului contractant. Din contractul incheiat de comisionar cu tertul, pe seama comitentului, nu rezulta raporturi juridice directe intre comitent si tert. Acest contract genereaza drepturi si obligatii ale partilor nemijlocite ale contractului, adica tertul si comisionarul. Spre deosebire de mandatul cu reprezentare (propriu-zis), în cazul căruia, cu privire la drepturile şi obligaţiile asumate de mandatar, se creează raporturi juridice directe între mandant şi terţ, în cazul contractului de comision, comisionarul îşi asumă personal obligaţiile care derivă din executarea comisionului. Art. 2045 Cciv dispune ca tertul este tinut direct fata de comisionar de obligatiile rezultate din contract. In consecinţă, între comitent şi terţul cu care comisionarul a contractat nu se nasc raporturi juridice directe. Tertul cumparator nu il poate actiona in raspundere pe comitent decit pentru vicii ale lucrului care nu sunt cauzate de comisionar (produse cu defecte, vicii de calitate). Comitentul nu poate exercita direct împotriva terţului vinzator o acţiune pentru predarea bunului sau pentru repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului. Pentru aceste motive, comitentul are insa actiuni împotriva comisionarului culpabil, putind cere acestuia sa ii cedeze si creantele si actiunile judiciare contra tertului sau subrogindu-se, la cerere, in drepturile acestuia contra tertului rezultate din contractul cu acesta. In privinta raspunderii partilor, in contractul incheiat de comisionar cu tertul, se retine ca tertul raspunde numai fata de comisionar, cu care este in raporturi juridice directe, dar comisionarul raspunde fata de comitent pentru incalcarea obligatiilor sale din contractul de comision (spre exemplu, pentru culpa in eligendo). Comisionarul nu va raspunde in locul tertului pentru obligatiile pe care acesta si le-a asumat prin contractul incheiat cu comisionarul, dar va avea obligatia sa-l actioneze in raspundere pe tert, pentru a obtine angajarea raspunderii acestuia, pentru incalcarea obligatiilor sale rezultate din contractul incheiat cu comisionarul, sub sanctiunea platii de despagubiri.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională Daca tertul nu isi executa obligatiile din contractul incheiat cu comisionarul,

Daca tertul nu isi executa obligatiile din contractul incheiat cu comisionarul, tertul va fi actionat in raspundere, in mod primordial, de comisionar, in virtutea raporturilor sale juridice directe cu tertul. Daca actiunea in raspundere nu este facuta in timp util (cu consecinta decaderii din termene, inclusiv acelea prevazute de lege pentru exercitiul cailor de atac, ori cu consecinta prescriptiei) sau daca nu se conserva actiunile contra tertului, pentru a putea fi exercitate de comitent dupa transferul actiunilor judiciare de la comisionar la comitent sau dupa incetarea contractului de comision, se poate antrena raspunderea comisionarului fata de comitent pentru orice dauna ce ar putea rezulta. Pentru a evita riscul inactivitatii comisionarului sau al incetarii contractului de comision inainte ca situatia juridica cu tertul sa se fi regulazarizat, la cerere, comitentul se poate subroga in drepturile comisionarului rezultate din contractul cu tertul. In acest fel, comitentul devine titularul derivat al contractului cu tertul, putind exercita toate drepturile pe care le-ar fi putut exercita comisionarul.

Subrogatia in drepturile comisionarului este o operatiune diferita de substituirea mandantului in drepturile mandatarului, la care se refera art.2040 alin.2 Cciv, intrucit subrogatia in drepturile comisionarului este o conventie (noua) intre comitent si comisionar prin care drepturile acestuia din urma sa transfera la comitent. Pe de alta parte, desi termenul folosit de art. 2046 alin.1 Cciv este acela de “subrogatie”, se pare ca suntem in prezenta unei subrogatii precare (incomplete), care nu are toate efectele prevazute de art. 1593-1598 Cciv, intrucit alineatul 2 al art. 2046 Cciv vorbeste de o obligatie a comisionarului de cedare la comitent a actiunilor contra tertului, printr-un act de cesiune cu titlu gratuit. Daca ar fi fost vorba de o subrogatie propriu-zisa, plenara, atunci actiunile contra tertului (care nu pot fi decit actiuni judiciare, pentru apararea sau realizarea drepturilor rezultate din contract) s-ar fi transmis prin efectul direct al subrogatiei, si nu printr-un act adiacent de “cesiune a actiunilor contra tertului”. Interpretind textul legal in sensul in care sa se aplice, se poate considera in mod rezonabil ca doar drepturile generate de contractul cu tertul trec la comitent, la cererea acestuia, prin subrogatie, nu si actiunile judiciare contra tertului. Suntem in prezenta unei subrogatii conventionale, consimtita de creditor, adica de comisionar, pentru care nu se cere acordul debitorului, adica al tertului. Este vorba de o subrogatie care poate fi incadrata in tiparul art. 1594 Cciv, chiar daca nu se pune problema platii creantei, intrucit in relatiile dintre comitent si comisionar aceste drepturi apartin deja comitentului; “plata” la care se refera art.1594 Cciv, ca o conditie de existenta a subrogatiei consimtita de creditor, este deja efectuata in virtutea contractului de comision. De aceea, subrogatia la care se refera art. 2046 Cciv nu mai presupune o contraprestatie din partea comitentului. Dar aceasta constatare nu scuteste partile contractului de comision de incheierea unui act juridic separat, adica a unei conventii de subrogatie. In ce priveste cedarea actiunilor, se poate considera ca suntem in prezenta unei cesiuni de drepturi litigioase (indiferent daca tertul a fost deja actionat in judecata de comisionar sau doar ar putea fi actionat in judecata), motiv pentru care se vor urma formalitatile specifice relative la acest gen de cesiune. Intr-un proces deja inceput, comitentul il va inlocui in calitate de parte pe comisionar. Desi nu suntem in prezenta unei cesiuni de creanta (pentru care ar trebui efectuata, in conditiile art. 1578 Cciv, o comunicare catre debitorul cedat in vederea efectuarii unei plati valabile catre cesionar si a opririi platii catre cedent), este rezonabil a accepta ca utila o comunicare catre tertul contractant a faptului cesiunii actiunilor de la comisionar la cedent. In prezenta unei astfel de comunicari, litigiul dintre comitent si tert ar putea fi evitat. Comunicarea s-ar putea considera efectuata si daca este continuta in cuprinsul chemarii la conciliere directa, obligatorie in litigiile evaluabile in bani in care este parte si un profesionist. In orice caz, data fiind calificarea de cesiune a transferului litigiului cu tertul de la comisionar la comitent, trebuie admis ca nu se cere acordul la cesiune al tertului, din moment ce nu suntem in prezenta unei obigatii personale a comisionarului (art. 1573 Cciv dispune ca acordul la cesiune al debitorului cedat nu se cere decit atunci cind datoria sa este legata indisolubil de persoana creditorului).

In cazul in care comisionarul refuza sau intirzie sa cedeze actiunile impotriva tertului, comitentul il va putea trage la raspundere pe comisionar pentru orice dauna ar utea rezulta.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională 7. Vinzarea “pe credit” la care se refera art. 2047 Cciv este

7. Vinzarea “pe credit” la care se refera art. 2047 Cciv este o vinzare cu plata pretului aminata sau

esalonata. Nu este vorba de credit stricto sensu, intrucit textul ar intra in coliziune cu monopolul institutiilor de credit sau al institutiilor financiare non-bancare, singurele care pot acord credite pe teritoriul Romaniei. Indirect, aceasta constatare este confirmata de art. 2047 alin.2 teza intii Cciv, care vorbeste de termenul acordat cumparatorului “pe credit”, si de art. 2047 alin.2 teza a doua Cciv, care vorbeste de operatiuni “pe bani gata”, in contra-pozitie cu vinzarile pe credit. Comisionarul poate face astfel de vinzari “pe credit” cu autorizarea expresa a comitentului, data fie prin stipulatie in contractul de comision, fie prin act separat. Sanctiunea vinzarii pe credit neautorizata este plata de catre comsionar a “creditelor” acordate (adica a pretului intreg, nefractionat, al bunurilor vindute “pe credit”), plata pe care comisionarul o va face in locul cumparatorului creditat, cu dobinzile si alte foloase ce ar rezulta. Practic, in acest caz, “creditul” nu mai este acordat de comitent tertului, ci de comisionar tertului. Plata respectiva se face doar la cererea comitentului, de unde concluzia ca vinzarea pe credit poate fi, tacit, acceptata de comitent. Daca, insa, comitentul cere plata, atunci

aceasta se efectueaza de indata, adica imediat, fara termen.

Daca ia initiativa unei vinzari pe credit (aceasta este sensul sintagmei “in acest caz”; la o prima citire, formula poate genera confuzii, intrucit este plasata imediat dupa alin.1, care se refera nu la un caz, ci la doua cazuri : vinzare pe credit cu autorizarea comitentului si vinzare pe credit fara autorizarea comitentului), comisionarul va trebui sa il instiinteze de indata pe comitent, aratindu-i cine este cumparatorul si care este termenul de plata acordat acestuia. In caz de lipsa a notificarii, se prezuma absolut (proba contrarie nu este admisa) ca operatiunile s-au facut “pe bani gata”, mai precis, cu plata imediata. Cum plata este considerata a fi stipulata platibila imediat, inseamna ca ea trebuie remisa de indata comitentului.

Expresiile “vinzare pe credit” (care inseamna vinzare cu plata esalonata sau aminata) si “pe bani gata” (care inseamna plata imediata) sunt termeni vetusti care, pe linga faptul ca sunt generatori de confuzie, nu ar fi trebuit sa isi gaseasca locul, in mod normal, intr-un Cod civil al anilor 2010, mai ales ca in dreptul afacerilor sunt utilizati termeni mult mai precisi, cum ar fi vinzarea cu plata in rate si vinzarea cu clauza de rezerva a dreptului de proprietate (pentru asa-zisa “vinzare pe credit”) sau vinzare cu plata imediata (pentru asa-zisa vinzare “pe bani gata”).

8. Comisionarul are obligatia de a respecta “intocmai” instructiunile exprese (scrise sau verbale) de la

comitent. In cazuri exceptionale, comisionarul poate omite aceste instructiuni, cu conditia cumulativa ca (i) operatiunea sa fie urgenta (din acest motiv de urgenta nu se poate obtine autorizarea prealabila in raport cu natura afacerii), (ii) sa se poate poata prezuma, rezonabil, ca oricum comitentul si-ar fi dat acordul la operatiune, si (iii) “indepartarea” de la instructiuni sa nu schimbe esential natura, scopul sau conditiile economice ale “imputernicirii” primite. De precizat ca nu poate fi vorba de nici o imputernicire, caci suntem in prezenta unui contract de mandat fara reprezentare; in realitate este vorba stipulatiile contractului de mandat sau de insarcinarea primita, care este esential diferita de imputernicire. Daca efectueaza operatiunea, cu “indepartarea” de la instructiunile comitentului, comisionarul il va informa de urgenta pe comitent (de indata ce este posibil). Comitentul va putea accepta consecintele acestei operatiuni, atit expres, cit si tacit, prin faptul ca nu ia masuri de inlaturare fata de sine a acestor instructiuni. Orice operatiune efectuata cu incalcarea sau depasirea “puterilor” primite (de fapt, a instructiunilor, obligatiilor stipulate in sarcina sa ori a insarcinarii primite) ramine in sarcina comisionarului. Deci, actul juridic cu tertul “se consolideaza” in patrimoniul sau. Pentru incalcarea instructiunilor, comisionarul va putea fi obligat si la daune fata de comitent.

9. Comisionarul are dreptul la comision (remuneratia pentru executarea contractului). Plata acestuia

nu poate fi refuzata de comitent daca tertul executa intocmai contractul incheiat de comisionar cu

respectarea “imputernicirii” primite. Daca tertul executa contractul incheiat de comisionar cu

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională incalcarea “imputernicirii” primite sau, mai bine zis, a obligatiilor

incalcarea “imputernicirii” primite sau, mai bine zis, a obligatiilor stabilite in sarcina sa, iar comitentul accepta, expres sau tacit, consecintele acestui act juridic, comisionarul va avea drept la comision. In caz de refuz al acestor consecinte, dreptul la comision va putea fi si el refuzat. In lipsa de stipulatie contrara, comisionul este datorat chiar si in cazul in care tertul nu executa obligatia sa ori invoca exceptia de neexecutare a contractului. Asadar, desi comitentul nu si-a obtinut emolumentul contractului incheiat pe seama sa de comisionar cu tertul, comisionul este platibil comisionarului. Explicatia rezida in faptul ca comisionarul si-a executat obligatia sa, care consta in inchierea contractului cu tertul. Daca tertul nu plateste sau invoca exceptia de neexecutare din ratiuni determinate de culpa comisionarului, atunci comisionul poate fi comensat de comitent cu daunele pe care le-ar putea cere de la comisionar pentru cauzarea acestui prejudiciu.

Comisionarul exclusiv pentru vinzarea unui imobil are dreptul la comision chiar daca actul s-a incheiat direct cu tertul de catre comitent sau daca actul s-a incheiat cu tertul de catre alt comisionar, pe seama comitentului. Explicatia rezida in emolumentul clauzei de exclusivitate. Facind actul cu tertul altfel decit prin comisionarul exclusiv sau prin alt comisionar, inseamna ca comitentul si-a incalcat obligatia de exclusivitate, cauzind prejudicii comisionarului. Dreptul la plata comisionului chiar si in lipsa unui act juridic incheiat de comisionar nu se aplica in cazul in care nu exista clauza de exclusivitate. Comitentul are, in acest caz, libertatea sa incheie contracte in mod nemijlocit, cu terti, sau prin oricare dintre comisionarii cu care a contractat. In mod uzual, astfel de situatii se intilnesc pe piata imobiliara (vinzari si cumparari sau inchirieri imobiliare prin agenti imobiliari).

Comisionul se achita doar daca s-a incheiat actul cu tertul. Suntem, deci, in prezenta unui comision de succes (care se apica, deci, doar daca s-a reusit vinzarea/cumparea). Nu este exclusa, insa, o remuneratie pentru eforturile depuse in vederea incheierii actului (pentru auditul potentialilor clienti, pentru prospectarea pietii sau target-area potentialilor clienti, pentru realizarea de rapoarte de due dilligence etc.).

Daca in contract nu s-a stabilit expres un comision, atunci acesta va fi stabilit conform legii, uzantei sau, in lipsa, valorii serviciilor prestate.

10. In mod esential si in ciuda denumirii sale marginale (vânzarea de titluri de credit şi alte bunuri cotate), art. 2050 Cciv se refera la posibilitatea comisionarului de a incheia pe seama comitentului un contract cu sine insusi, obiectul acestui contract fiind exclusiv vinzarea sau cumpararea unor titluri de credit circulind in comert sa a altor mafuri cotate pe piete reglementate. De precizat ca textul legal nu se refera la orice titlu de valoare; spre exemplu, nu sunt cuprinse in enumerare instrumentele financiare care circula pe piata de capital; circulatia juridica a acestora, inclusiv prin intermediul contractelor de comision sau al contractelor similare, este supusa reglementarii Legii pietei de capital nr.297/2004. Contractul cu sine insusi nu-i este permis comisionarului in prezenta unei clauze exprese in contract care ii interzice un astfel de contract. Comisionarul care inchieie un contract cu sine insusi pe seama comitentului nu este un simplu broker (intermediar care nu are el titluri, marfuri sau bani pe care sa le tranzactioneze pe pietele reglementate, lucrind doar pe contul clientilor), ci un trader (intermediar care are titluri, marfuri sau bani si care face tranzactii cu acestea pe pietele reglementate, pe cont propriu). Chiar si in caz de contract cu sine insusi, comisionarul are dreptul si la comision; dispozitia legala (art. 2050 alin.2 Cciv) este paradoxala, avind in vedere ca, practic, acest autocontract transforma comisional in vinzare sau, dupa caz, cumparare, cistigul “comisionarului” fiind mai degraba rezultatul (emolumentul) acestor contracte decit al contractului de comision in sine. Comisionarul poate ca cumpere el astfel de bunuri (in loc sa gaseasca un tert cumparator) de la comitent, ceea ce inseamna ca el este si vinzator si cumparator in cadrul aceluiasi act juridic; in acest caz, comisionarul va plati pretul cerut de comitent, fiind exclusa posibilitatea negocierii in minus a pretului. Comisionarul poate sa vinda el (in loc sa gaseasca un tert vinzator) catre comitent, ceea ce inseamna ca el este si cumparator

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională si vinzator in cadrul aceluiasi act juridic; in acest caz, va plati

si vinzator in cadrul aceluiasi act juridic; in acest caz, va plati comitentului pretul curent al titlurilor sau marfurilor cotate, fiind exclusa posibilitatea negocierii in plus a pretului.

Contractul cu sine insusi, desi nu este interzis, are totusi un mare potential de conflicte de interese sau de manipulare a pietei reglementate de marfuri cotate si de aceea ar trebui privit cu circumspectie, pentru evitarea conflictelor juridice ce ar putea decurge din el. Pe de alta parte, comisionarul care incheie cu sine insusi un contract pe seama comitentului detine informatii pe care alti comisionari sau intermediari de pe piata reglementata pe care actioneaza nu le cunosc, de unde un potential mare de concurenta neloiala si de delict de initiat (tranzactii cu informatii priviliegiate). Miza personala a comisionarului trece dincolo de interesul legitim de a incasa emolumentul contractului de comision (remuneratia), patrunzind intr-o zona a hazardului moral unde comisionarul poate cistiga ruinind comitentul, afectind concurenta sau distrugind credibilitatea pietei reglementate. Conflictul de interese este reglementat in materia reprezentarii (art. 1303 Cciv), situatia dind dreptul reprezentatului la anularea contractului cu tertul astfel incheiat, cu conditia ca acest conflict sa fi fost cunoscut sau sa fi trebuit sa fie cunoscut de tertul contractant la data incheirii contractului. De asemenea, contractul cu sine insusi este anulabil la cererea reprezentatului, cu exceptia cazului in care reprezentantul a fost in mod expres imputernicit in contract sa incehei contractul cu sine insusi sau cuprinsul contractului a fost determinta de o asemenea maniera incit este exclusa posibilitatea unui conflict de interese (art. 1304 Cciv). Desi comisionul este un mandat fara reprezentare, pentru identitate de ratiune (comisionarul se reprezinta pe sine insusi in acest “autocontract”), textul respectiv se aplica si contractului de comision. Evident, intrucit nu este implicat un tert contractant, nu se cere proba cunoasterii de catre acesta a conflictului de interese.

In doctrina aferenta Codului civil de la 1864 s-a admis ca un astfel de “autocontract” poate fi anulat pentru dol prin reticenta sau pentru incalcarea obligatiei de loialitate fata de mandant, dar ca el este valabil daca mandantul se afla in cunostinta de cauza sau daca clauzele mandantului sunt atit de precise si concrete, incit este exclusa lezarea intereslor mandantului 10 .

Comitentul va putea considera ca vinzarea sau cumpararea s-a facut in contul sau si va cere de la comisionar executarea contractului, daca, dupa indeplinirea insarcinarii sale, comisionarul nu face cunoscuta comitentului persoana cu care a contractat. Aceasta exceptie de la regula nu se poate extinde prin analogie la contractele de comision care nu au ca obiect titluri de credit sau marfuri cotate pe pietele reglementate.

11. In mod logic si legitim, revocarea comisionului poate sa intervina doar pina la momentul incheierii

contractului cu tertul. Revocarea ulterioara a contractului de comision nu mai are efecte decit pentru alte acte (inclusiv acte aditionale la actul initial incheiat cu tertul) sau operatiuni pe care ar fi urmat sa le incheie comisionarul revocat pe seama comitentului revocator. Contractul de comision cu clauza de exclusivitate ramine in vigoare chiar daca contractul cu tertul s-a incheiat direct de comitent sau de alt comisionar, pe seama comitentului. Daca revocarea intervine pina la momentul incheierii contractului cu tertul, comisionarul isi pierde calitatea de mandatar fara reprezentare, dar isi pastreaza dreptul la o parte din comision (proportional cu diligentele depuse si cheltuielile efectuate pentru imdeplinirea

insarcinarii pina in acel moment, al revocarii).

12. Pentru fapta tertului de a nu-si indeplini obligatiile rezultate din contractul incheiat pe seama

comitentului de comisionar cu tertul, comisionarul nu raspunde. Responsabilitatea incumba tertului, pentru ca el este parte in contract. Aceasta poate fi antrenata de comisionar, intrucit tertul isi asuma obligatii directe fata de comisionar, dar comitentul, de regula, se subroga comisionarului in drepturile rezultate din contract, urmind a-l actiona el in raspundere pe tert. Cu toate acestea, prin contractul de

10 A se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, ed. a III-a, Ed. Univesrul Juridic, Bucuresti, 2001, p.322.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională comision se poate stipula in sarcina comisionarului o garantie a executarii

comision se poate stipula in sarcina comisionarului o garantie a executarii contractului de catre tert. Pentru a exista o asemenea garantie, ea trebuie reglementata prin clauza expresa. Pentru o astfel de garantie, comisionarul va fi remunerat in plus, cu un comision special “pentru garantie” sau “pentru credit” (star del credere). Partile pot deroga de la obligatia platii unui comision special. Daca valoarea acestui comision special nu este prevazuta sau nu este determinabila conform contractului, se va pronunta instanta.

13. Bunurile aflate in detentia comitentului pot fi retinute cu titlu de garantie pentru plata

comisionului. In virtutea acestui drept de retentie, comisionarul beneficiaza de un drept de preferinta

fata de vinzatorul neplatit. Privilegiul exista numai atita timp cit bunurile se afla in detentia

comisionarului.

§3 Contractul de consignaţie

14. Contractul de consignatie este o varietate a contractului de comision, deci un mandat fara

reprezentare. Obiectul acestui contract este restrins la vinzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului in acest scop. Contractul de comision, in schimb, are ca obiect atit vinzarea, cit si cumpararea de bunuri, precum si prestarea de servicii pe seama comitentului, dar in numele comisionarului. Alaturi de bunuri mobile si servicii, contractul de comision are ca obiect derivat si bunurile imobile. O alta diferenta fata de contractul de comision pare a fi referirea la predarea bunurilor mobile catre consignatar. Din modul in care este formulat art. 2054 alin.1 Cciv ar putea rezulta ca predarea bunurilor mobile este o conditie de valabilitate a contractului

de consignatie, acesta fiind un contract real. In rest, intrucit consignatia este o varietate de comision, inseamna ca sunt aplicabile toate conditiile de valabilitate si, in principiu, toate regulile relative la comision si la contractul de mandat fara reprezentare, in general (inclusiv regula din art. 2039 alin.2

Cciv care trimite la dreptul comun al contractului de mandat propriu-zis).

Ca şi în cazul contractului de comision, trebuie făcută distincţia între, pe de o parte, efectele contractului între consignant şi consignatar, şi, pe de altă parte, efectele executării de către consignatar a însărcinării primite prin încheierea contractului de vânzare cu un terţ. Efectele contractului intre partile acestuia sunt drepturile si obligatiile partilor. In principal, consignatarul are obligatia de a primi si conserva bunurile (care rezulta din art. 2060 Cciv), obligatia de a indeplini insarcinarea primita si obligatia de a da socoteala consignantului (acestea din urma rezulta din dispozitiile relative la mandatul propriu-zis). In virtutea obligaţiei de a îndeplini însărcinarea primită de la consignant, consignatarul poate vinde bunurile încredinţate în următoarele condiţii: dacă prin contract sau în notele ori facturile trimise, consignantul a stabilit un anumit preţ, consignatarul nu poate vinde sub acel preţ; dacă preţul de vânzare nu a fost adus la cunoştinţa consignatarului, el poate vinde numai contra numerar şi la preţurile curente; dacă prin contract se acordă consignatarului dreptul de a vinde pe credit, fără a se preciza condiţiile, consignatarul va putea să acorde credit numai comercianţilor din domeniul respectiv pe termen de maximum 90 de zile, pe bază de cambii acceptate sau bilete la ordin; consignantul poate modifica oricând condiţiile de vânzare, obligatorii pentru consignatar de la momentul aducerii la cunoştinţă în scris. In virtutea obligaţiei de a da socoteală consignantului asupra îndeplinirii mandatului său, consignatarul este tinut sa il informeze pe consignant în legătură cu vânzările (pe numerar şi pe credit) făcute către terţi, la termenele stabilite în contract sau, dacă un asemenea termen nu a fost stabilit, la sfârşitul fiecărei săptămâni; obligaţia de a-i remite consignantului sumele primite de la terţi pentru bunurile vândute, cambiile şi garanţiile primite la termenele prevăzute în contract sau, dacă un asemenea termen nu a fost stabilit, cel mai târziu la finele fiecărei săptămâni; obligaţia de a restitui consignantului bunurile primite în cazul în care acestea nu au fost vândute. Obligaţia de a da socoteală este opozabilă şi administratorului judiciar/lichidatorului, în cazul în care consignatarul este supus procedurii insolventei. Efectele executării contractului de consignaţie rezulta din contractul de vinzare-cumparare incheiat de

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională consignatar cu tertul, consignatarul avind calitatea de vânzător, iar terţul

consignatar cu tertul, consignatarul avind calitatea de vânzător, iar terţul cocontractant, calitatea de cumpărător. Datorită structurii specifice a contractului de consignaţie (grefata pe cea a contractului de comision) consignantul, deşi proprietar al mărfurilor, nu intră în raporturi juridice directe cu terţul cocontractant.

Reglementarea contractului de consignatie este data de regulile din paragraful 3 din sectiunea relativa la mandatul fara reprezentare, de legea speciala (in masura in care exista, o astfel de lege ar trebui sa aiba prioritate la aplicare fata de dispozitiile din Codul civil, care reprezinta dreptul comun; aceasta ordine de prioritate rezultata din regula specialia generalibus derogant pare a fi inversata de art. 2054 Cciv), de regulile relative la comision si de cele relative la mandat, daca acestea din urma nu contravin sectiunii relative la mandatul fara reprezentare (din faptul ca art. 2054 alin.1 Cciv, legea speciala nu poate “contraveni” acestor norme, ceea ce neaga regulile de tehnica legislativa). Este foarte probabil ca aceste inadvertente de formulare sa rezulte din faptul ca, practic, paragraful 3 (art. 2054 2063 Cciv) reprezinta o preluare a dispozitiilor fostei legi a consignatiei (Legea nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignaţie, modificată prin Legea nr. 34/1936, abrogata prin art. 230 din Legea nr.71/2011 de punere in aplicare Codului civil; o dovada clara a acestei constatari este ca multe texte din aceasta lege, vetusta si plina de referiri la realitati specifice anilor 1930, se regasesc in Codul civil; spre exemplu, un astfel de text este art. 2061 Cciv rivind vinzarea „pe credit”, pentru care pretul nu se poate plati decit prin emiterea de cambii sau bilete la ordin).

15. Forma scrisa a contractului de consignatie este ceruta ad probationem (prin lege speciala se poate

cere forma srisa ad validitatem). In aceste conditii, nu se pot folosi altfel de mijloace de proba pentru a

dovedi existenta si continutul contractului. Contractul de consignatie nu exista, totusi, decit daca bunul a fost predat de catre consignant consignatarului.

16. Pretul la care bunul mobil se vinde este cel stabilit in contractul de consignatie. In lipsa unei

stipulatie relative la pret, se aplica pretul curent al marfurilor de pe piata relevanta, de la momentul vinzarii. Dovada acestui pret curent incumba consignatarului. Pretul vinzarii poate fi modificat de consignant, fara acordul consignatarului. Acesta din urma trebuie sa tina cont de modificarea pretului stabilita unilateral de consignant de la momentul in care decizia de modificare i s-a adus la cunostinta (in orice mod, si nu numai prin notificare). Prin instructiuni scrise, consignantul poate stabili ca pretul sa fie achitat in alte modalitati decit plata in numerar, prin virament bancar sau prin emitere de cecuri barate; aceste “alte modalitati” pot insemna o dare in plata, o compensatie, o cambie sau un bilet la ordin etc; consignantul poate, deasemenea, sa stabileasca prin instructiuni scrise, un alt pret decit pretul curent al marfii (mai mic sau mai mare). Aceleasi posibilitati de modificare a modalitatii de plata sau a cuantumului pretului bunurilor date in consignatie le are consignantul, prin clauze stipulate in contractul de consignatie. In lipsa un astfel de clauze speciale sau instructiuni scrise, plata pretului se face prin numerar, virament sau cec barat, iar pretul vinzarii este cel curent.

17. Obligaţia de a preda (de a remite) consignatarului bunurile mobile care urmează să fie vândute tine

de executarea contractului. Din aceasta perspectiva, contractul de consignaţie nu este un contract real, remiterea bunurilor ce urmează a fi vândute nefiind o condiţie pentru însăşi încheierea contractului, ci doar executarea obligaţiei de predare, adica un efect al contractului. Totusi, din definitia contractului de consignatie rezulta ca obiectul consignatiei il reprezinta vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop. Implicit, in lipsa predarii bunului, contractul de consignatie nu exista. In realitate, deci, contractul de consignatie poate fi calificat drept contract real. Categoria contractelor reale (gaj, comodat, transport pe calea ferata etc.) se definesc si se justifica tocmai prin faptul ca, pentru naşterea lor valabilă, remiterea bunului, obiect al contractului, este obligatorie, dat fiind ca cel care primeşte detenţia bunului nu-şi poate îndeplini propriile obligaţii fără această detenţie; or, situaţia este similară în cazul contractului de consignaţie. In orice caz, predarea bunurilor nu echivalează cu transmiterea proprietăţii asupra acestora şi nici măcar a posesiei.

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională Consignantul ramine proprietar, pastrind si dreptul de dispozitie. Consignatarul

Consignantul ramine proprietar, pastrind si dreptul de dispozitie. Consignatarul este doar un detentor (depozitar) al bunurilor. In calitate de consignantul păstrează calitatea de proprietar, calitate în care poate relua şi ridica oricând toate sau o parte dintre bunurile încredinţate consignatarului, poate controla şi verifica oricând bunurile încredinţate, inclusiv a le inventaria, putând recurge în caz de nevoie la procedura ordonanţei preşedinţiale si poate modifica oricând, în mod unilateral, condiţiile de vânzare, dacă în contract nu se prevede altfel.

Consignatul poate oricind sa dispuna de bunurile date in consignatie (sa le ridice de la consignatar, sa le vinda unui tert etc.), chiar daca contractul a fost incheiat pe perioada determinata. Pentru preluarea bunurilor, consignantul are obligatia de a da consignatarului un termen rezonabil, in vederea pregatirii preluarii bunurilor. In cazul unui refuz de predare din partea consignatarului, consignantul poate să recurgă la procedura sumară şi rapidă a ordonanţei preşedinţiale, prin care i se va pune la dispozitie concursul fortei coercitive a statului pentru preluare. Preluarea trebuie, insa, sa urmeze calea legii si a justitiei. In cazul în care consignantul preia bunurile fără consimţământul consignatarului şi fără a fi recurs la procedura ordonanţei preşedinţiale, fapta sa îndeplineşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt. Dreptul de a inspecta starea bunurilor se poate exercita pe toata perioada contractului.

Influenta deschiderii procedurii insolventei contractului de consignatie este diferita, dupa cum insolventa se va fi deschis fata de consigantar. Daca este in insolventa consignantul, bunurile fac parte din patrimoniul acestuia, fiind supuse procedurii colective fata de acesta. In consecinta, bunurile vor fi remise de urgenta administratorului judiciar sau lichidatorului consignantului. Daca, in schimb, este in insolventa consignatarul, intrucit bunurile nu sunt in patrimoniul acestuia, ele se vor restitui imediat consigantului (care este proprietar). Raportul dintre norma generala (art. 2057 alin.3 Cciv) si norma speciala (Legea insolventei) poate fi stabilit prin sistematizarea cu art. 90 din Legea insolventei. Astfel, art. 90 alin.1 din Legea insolventei, care se refera la situatia in care in insolventa este consignatarul, contine in plus fata de art. 2057 alin.3 Cciv regula dupa care bunurile date in consignatie vor fi remise propretarului (consignantului) daca nu exista un dret de garantie valabil asupra bunului (gaj sau privilegiu). Art. 90 alin.2 din Legea insolventei adauga regula conform careia consignantul va avea o creanta contra consignatarului-debitor, in valoare egala cu pretul bunului, daca bunul nu se afla, la data deschiderii procedurii insolventei, in posesia debitorului iar acesta nu poate recupera bunul de la detinatorul actual (in realitate, consignatarul este un detentor, si nu un posesor, iar “detinatorul actual” este, de fapt, un posesor, de buna sau rea-credinta). Legea insolventei nu reglementeaza situatia in care consignantul ar fi in insolventa, de unde concluzia ca sunt aplicabile, cu titlu de drept comun, regulile din art. 2057 alin.3 Cciv.

18. Desi consignatia este o varietate de comision, suma de bani la care este indreptatit consignatarul pentru serviciul prestat (conservarea si vinzarea bunurilor date in consignatie) nu se numeste comision, ci remuneratie. Termenul nu este foarte fericit ales, intrucit el este un gen, acoperitor pentru multe alte specii, cum ar fi comisionul, onorariul, salariul, renta, redeventa etc. Titlul oneros al consignatiei este prezumat, intrucit consignatarul este un profesionist, ca si comisionarul. Partile pot, insa, stipula caracterul gratuit al consignatiei.

Remuneratia consignatarului se stabileste prin contractul de consignatie. In lipsa unei stipulatii relative la remuneratie, se prezuma ca aceasta este egala cu suprapretul vinzarii (diferenţa dintre preţurile efectiv realizate şi preţurile prevăzute în contractul de consignaţie sau în notele, facturile şi dispoziţiile consignantului). Daca vinzarea bunurilor date in consignatie s-a facut la pretul curent si in contractul de consignatie nu este stabilita valoarea remuneratiei nici in acest caz, aceasta se stabileste de instanta (sau, dupa caz, de arbitri). Criteriile de stabilire a remuneratiei sunt : dificultatea vinzarii (obiectul consignatiei il reprezinta bunurile rare, specializate, istorice, culturale etc), diligentele consignatarului (vinzarea se face printr-un magazin real sau virtual, exista o extensie nationala sau internationala a

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională target -ului de clientela, se organizeaza licitatii, se efectueaza publicitate si

target-ului de clientela, se organizeaza licitatii, se efectueaza publicitate si reclama etc) si remuneratiile practicate pe piata relevanta la preturi similare.

19. Cheltuielile de conservare si de vinzare ale bunurilor date in consignatie sunt in sarcina

consignantului, daca prin contract nu se prevede altfel. Daca bunurile sunt preluate de consignant sau transferate in posesia altuia, precum si in cazul in care contractul nu se poate executa (bunurile nu se pot vinde, fara culpa consignatarului), cheltuielile deja facute pentru executarea contractului vor fi in sarcina consignantului; aceste sume includ şi daunele-interese pentru eventualele prejudicii suferite de consignatar. Cheltuielile de intretinere si depozitare vor fi imputate de consignatar consignantului si in cazul in care acesta ignora sa isi reia bunurile (este vorba de cazul in care acestea nu se pot vinde sau de cazurile in care contractul de consignatie inceteaza din alte motive). Daca inceteaza contractul prin renuntare, consignatarul este dator sa avanseseze cheltuileile de intretinere si depozitare ale bunurilor primite in consignatie, pina cind ele vor fi reluate de consignant. Acesta va relua bunurile imediat. Daca bunurile sunt reluate imediat, aceste cheltuieli ramin in sarcina consignatarului (intrucit el a

incetat contractul, prin renuntare). Invers, daca nu depune diligente (acestea nu sunt simple demersuri teoretice sau intentii nematerializate) de reluare, consignantul urmeaza a fi obligat la acoperirea cheltuielilor de conservare, depozitare si intretinere avansate de consignatar.

20. Consignatarul are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru păstrarea şi conservarea bunurilor

primite, obligaţie care se concretizează în:

-obligaţia de a păstra bunurile în starea în care au fost primite şi de a le depozita la locul convenit; consignatarul răspunde pentru orice lipsă, pierdere sau deteriorare provenită din culpa sa ori a prepuşilor săi; -obligaţia de a comunica consignantului viciile aparente sau ascunse ale bunurilor primite în consignaţie; în caz de necomunicare, se prezumă că bunurile au fost primite în stare bună; pentru buna executarea sau regularizare a acestor prime doua obligatii, partile ar trebui sa intocmeasca fie un proces-verbal de predare-primire (bunuri determinate, reduse ca numar), fie un inventar (bunuri in numar mare) prin care sa se constate starea materiala, fizica, a bunurilor predare; similar, aceste

operatiuni ar trebui efectuate si remiterea cate cumparator sau, dupa caz, la reluarea de catre consignatar; -obligaţia de a suporta cheltuielile de consevare, afară de cazul unei stipulaţii contrare în contract; -obligaţia de a asigura bunurile primite în consignaţie la o societate acceptată de consignant; legea prevede nivelul sumei asigurate, riscurile ce trebuie asigurate, beneficiarul asigurării, consecinţele neîndeplinirii de către consignatar a obligaţiei de a asigura bunul, precum şi cele ale rezilierii contractului de asigurare pentru neplata la termen a primelor de asigurare (este vorba de agravarea răspunderii consignatarului, în sensul că acesta va răspunde şi pentru orice pagube produse prin caz fortuit sau forţă majoră).

Primirea si pastrarea bunurilor se va efectua de catre consignatar cu diligenta unui bun proprietar. Remiterea bunurilor catre cumparator (in caz de vinzare reusita a acestora) sau catre consignant (in caz de reluare a acestora pentru esecul vinzarii sau pentru incetarea contractului de consignatie) se face in starea in care consignatarul le-a primit spre vinzare.

Obligatia de asigurare a bunurilor date in consignatie incumba consignatarului, desi el nu este proprietar, ci doar detentor al bunurilor. Asiguarea se face la valoarea declarata in contractul de consignatie. In lipsa unei astfel de valori declarate, asigurarea se va face la valoarea de circulatie (pretul curent) de la data primirii bunurilor in consignatie. In caz de omisiune de asigurare, consignatarul raspunde fata de consignant pentru pierderea sau deteriorarea bunuri din cazuri de forta majora sau pentru fapta tertilor (furt, distrugere). Asiguratorul trebuie sa fie agreat de consignant. In caz de dezacord, se considera ca asigurarea nu exista. Pentru a nu risca rezilierea contractului de asigurare, consignatarul este obligat (fata de consignant; obligatia platii primelor fata de asigurator rezulta din

Contracte de intermediere profesională

Contracte de intermediere profesională contractul de asigurare, si nu din contractul de consignatie) sa achite primele

contractul de asigurare, si nu din contractul de consignatie) sa achite primele de asigurare. Primele de asigurare sunt costuri de conservare si intretinere a bunurlor si vor fi suportate, in final, tot de consignant. Consigantul va putea incheia si plati el un contact de asigurare pentru bunurile date in consignatie, in caz de omisiune de incheiere a asigurarii de catre consignatar. Rezulta ca interesul asigurarii exista atit pentru consignant (acesta este un interes subsidiar, care trebuie probat atunci cind se incheie asigurarea), cit si pentru consignatar. De aici concluzia ca asiguratorul nu va putea sa refuze incheierea sau plata asigurarii pe motiv de lipsa a interesului asigurarii. Asigurarile, indiferent de platitorul primelor, sunt contractate de drept in beneficiul consignantului, cu conditia ca acesta sa notifice asiguratorul contractul de consignatie inainte de plata despagubirilor. Daca despagubirile se platesc, din orice motiv, consignatarului, acesta va remite despagubirile consignantului (cu exceptia cazului in care ar putea invoca o compensatie legala, spre exemplu, cu obligatia de despagubire pentru cheltuielile de conservare). 21. Vinzarea cu termen (“pe credit”) este o operatiune similara cu cea reglementata de art. 2047 Cciv pentru contractul de comision. Diferentele specifice fata de institutia similara din materia comisionului sunt, in cazul consignatiei, urmatoarele :

- termenul maxim pe care il poate acorda consignatarul cumparatorului “pe credit” este de 90 de zile; - cumparatorul “pe credit” va emite, pentru garantarea platii pretului marfii, cambii sau bilete la ordin; emiterea de cambii si bilete la ordin de catre simplii particulari este imposibila; de aici concluzia ca cumparatorul “pe credit” trebuie sa fie profesionist; cambia si biletul la ordin sunt titluri executorii care scutesc beneficiarul acestora de obligatia de a obtine o hotarire judecatoreasca pentru constatarea si executarea creantei; - daca se efectueaza o astfel de vinzare cu termen, consignatarul este solidar raspunzator cu cumparatorul pentru plata pretului; se poate deroga de la regula solidaritatii prin contractul de consignatie.

22. Pentru plata creantelor consignatarului (cheltuieli, avansuri, remuneratii pentru bunurile deja vindute, daca au fost predate loturi de bunuri si nu doar bunuri determinate), acesta are drept de retentie asupra bunurilor date in consignatie. Consignatarul va avansa cheltuielile de conservare a bunurilor retinute, avind obligatia conservarii pe toate perioada exercitarii dreptului de retentie. Aceste cheltuieli vor fi suportate de consignant, daca exercitarea dreptului de retentie a fost intemeiata. In caz contrar, ele vor ramine in sarcina consigantarulu vinovat de exercitiul abuziv al dreptului de retentie.

23. Contractul de consignaţie, fiind o specie a contractului de comision, încetează în cazurile prevăzute de lege pentru încetarea acestuia, adică în caz de : revocare a mandatului, renunţare la mandat, moarte, interdicţie, insolvabilitate sau faliment al consignantului sau consignatarului.