Sunteți pe pagina 1din 26

RAPORT DE CERCETARE

-1-

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE


PSIHOLOGIE
Şi ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

STUDIU PRIVIND

INFLUENTA COFEINEI ASUPRA

PERFORMANTELOR IN

APRECIEREA DISTANTELOR SI VITEZELOR

Autori: …….

Bucureşti
2009-2010
RAPORT DE CERCETARE
-2-

REZUMAT (150-300 cuv)

Obiectiv: Cercetarea de fata isi propune studiul influentei unei


cantitati de cofeina(150mg) administrate sub forma a 6grame ness
concomitent cu 160ml de coca-cola asupra performantelor in
aprecierea vitezelor si distantelor folosind testul DEST computerizat in
laboratorul de psihologie experimentala.
Ipoteza: Cofeina adiministrată grupului experimental
influenţează semnificativ statstic aprecierea vitezelor şi distanţelor faţă
de grupul de control.
METODA: Participanţi: doua grupuri aleator alese a cate 30 de
studenti anul 1 psihologie, respective un grup de control si unul de
experiment. Grupului de control nu i s-a administrat cofeina fiind
selectionat aleator din baza de date iar grupului de experiment I s-a
administrat cofeina sub forma ness concomitent cu cola, datele
recoltandu-se la 45 min dupa aceasta.
Instrumente: Proba la care au fost supusi subiectii se numeste
testul DEST computerizat de apreciere a distantelor si vitezelor, iar
datele colectate au fost introduce impreuna cu cele de la grupul de
control in calculator si prelucrate cu ajutorul programului de statistica
SPSS. Aceste date au fost prelucrate cu ajutorul testului t pentru
loturi independente.
Rezultate: rezultatele obţinute în urma prelucrarii datelor cu
ajutorul testului t releva faptul ca exista o diferenta semnificativa
statistica deoarece p<0.05 si deci ipoteza cercetarii este sprijinita de
datele obtinute si se accepta.
Concluzii: Ca urmare obiectivul cercetarii este indeplinit si
cantitatea de cofeina administrate a dus la obtinerea unei diferente
semnificative din punct de vedere statistic asupra perfotmantelor in
aprecierea distantelor si vitezelor la testul computerizat DEST.
RAPORT DE CERCETARE
-3-

1. INTRODUCERE

Cercetatorii au aratat ca prea multa cofeina diminueaza


puterea de concentrare, producand o stare de usoara si permanenta
confuzie. Cei care nu consuma cafea au rezultate mai bune la examene
si teste, probabil datorita faptului ca reusesc sa isi pastreze
capacitatea de concentrare pe timp maiindelungat.
Astfel este important de stiut ca o ceasca de cafea fiarta are
aproximativ 115 miligrame de cofeina, un expresso (filtru) aproape 80
mg, in timp ce o cafea instant 65 mg de cofeina. Cafeaua
decofeinizata nu este in totalitate fara cofeina, continand de fapt 3 mg
de cofeina. o cutie de Coca-Cola are aproape 23mg de cofeina, Pepsi
Cola 25mg, Mountain Dew 37mg, and TAB 31mg. Ceaiul are
aproximativ 40 mg de cofeina, in timp ce o uncie de ciocolata contine
20 mg Cofeina mareste puterea aspirinei si a altor calmante, acesta
fiind motivul pentru care se regaseste in unele medicamente. In mod
ironic, eliminarea cofeinei este si una din cauzele cele mai frecvente
ale durerilor de cap. Cafeina - este unul dintre drogurile cu cea
mai larga raspandire; se gaseste in cafea, ceai, cacao, bauturi
racoritoare (cola), ciocolata si chiar in unele medicamente.
Efecte - psihice: stimuleaza activitatea intelectuala, creste puterea
de concentrare, in cantitati mari provoaca iritabilitate, anxietate.
Efecte - fizice: tremuraturi ale mainilor, scaderea apetitului, insomnii,
tulburari gastrice, cresterea tensiunii arteriale, afectiuni ale inimii,
afectiuni renale

Inainte de a incepe o cursa, foarte multi biciclisti beau o cana


"sanatoasa" de cafea, din moment ce s-a dovedit ca un individ ce
consuma cafea poate suporta mai bine efortul fizic. Aparent, cafeaua
previne oboseala musculara si mareste capacitea corpului de a
transforma grasimile in energie, pastrand zaharul in tesuturi pentru a fi
exploatat in momente de efort maxim.
Care sunt beneficiile cofeinei?Luata in "doze" moderate, cofeina are
efecte benefice. Actioneaza asupra tubului respirator ajutand la
mobilitatea muschilor (cafeaua este recomandata si pentru bolnavii de
RAPORT DE CERCETARE
-4-

astm). Este de asemenea folosita si impotriva durerilor de cap pentru


ca dilateaza vasele de sange, si este folosita ca un medicament
impotriva migrenelor. Cofeina este un bun diuretic ce stimuleaza
activitatea aparatului excretor si elimina substantele toxice din corp.S-
a demonstrat cã actiunea cofeinei asupra organismului uman este una
de crestere a ritmului respirator prin stimularea acelei pãrti a creierului
responsabilã cu nivelul dioxidului de carbon din sânge. Cofeina poate
mãri ritmul respirator prin consolidarea actiunii diafragmei, care este
principalul muschi implicat in procesul de inspiratie si expiratie. Un
studiu a arãtat faptul cã aceasta mai poate fi folositoare si celor cu
afectiuni pulmonare, care au probleme respiratorii.. Medicamentul
numit teofilinã a fost indelung folosit in tratamentul astmului deoarece
dilata canalele bronhice si usura respiratia. Recent, un studiu a
demonstat faptul cã si cofeina are acelasi efect. Cu toate acestea, doza
necesarã (echivalentã cu aproximativ nouã cesti de cafea pentru o
persoanã de talie medie), produce efecte secundare nedorite:
tremur si lipsã de echilibru. Pe lângã efectele benefice in
afectiunile respiratorii, cofeina poate fi folositã cu succes si in
provocarea respiratiei la nou-nãscutii care au insuficientã respiratorie.
Consumatã o datã cu hrana obisnuitã, cofeina creste ritmul de
convertire a hranei in energie. Consumatã intre mese, produce un
transfer al grãsimilor din depozitele celulare cãtre fluxul sangvin
pentru a fi folosite ca energie. Cofeina este, asadar, un ingredient
obisnuit ce nu necesitã prescriptie medicalã. Cofeina este des inclusã
in preparate prescrise de medic sau in cele care nu necesitã prescriptie
medicalã pentru durerile de cap si in alte analgezice, probabil pentru a
contracara efectele depresive ale medicamentelor existente in aceste
retete. Cofeina a fost folositã si in cazuri de infertilitate, deoarece
creste mobilitatea spermatozoizilor. Oricum, cantitatea folositã pentru
a obtine acest efect este foarte mare, iar eventualele efecte secundare
sunt necunoscute.Din punct de vedere tehnic, drogul este o substantã
folositã sã previnã ori sã vindece o afectiune sau sã augumenteze
starea bunã fizicã sau mentalã a cuiva. De fapt, oamenii folosesc
cofeina in toate aceste scopuri, iar aceasta poate rãspunde la toate
aceste solicitãri, dar pânã la un anumit punct. Cofeina este cel mai
popular drog din lume. Desi cofeina este o substantã chimicã ce poate
fi folositã in scopuri medicale sau nu, ea este folositã mai adesea fãrã
prescriptie medicalã, pentru efectele sale asupra stãrii si
comportamentului. Drogurile consumate in acest scop sunt cunoscute
sub numele de “droguri psihoactive”. Heroina, cocaina, marijuana,
nicotina, alcoolul si cofeina sunt toate droguri psihoactive. Cofeina
purã este un praf alb cu gust amar ce se aseamãnã cu amidonul. Este
solubilã in procentaj moderat in apã la temperatura corpului omenesc
si usor solubilã in apa incãlzitã. A fost pentru prima datã extrasã din
cafea in 1820, iar din ceai in 1827, dându-i-se numele de “theina”.
RAPORT DE CERCETARE
-5-

Curând dupã aceasta s-a descoperit si faptul cã proprietatea de a


modifica starea de spirit si comportamentul se datoreazã tocmai
cofeinei si in cazul cafelei si in cel al ceaiului. Dupã ceai si cafea, cea
mai importantã sursã de cofeinã o reprezintã bãuturile nealcoolice,
apoi cacaoa si ciocolata. Ultima sursã importantã este in prescriptia de
medicamente si a medicamentelor fãrã prescriptie. Persoanele care
consumã in mod regulat cantitãti mari de cafea (mai mult de cinci cesti
pe zi) realizeazã adesa cã organismul lor s-a adaptat acestor cantitãti,
astfel cã si toleranta la aceastã substantã creste; rezultatul este cã ei
trebuie sã mãreascã si consumul pentru ca substanta sã mai aibã efect
stimulator. Pe de altã parte, dacã unii renuntã la consumul de cafea
pentru un timp, uneori chiar si câteva ore, se pot confrunta cu
simptome inverse, cum ar fi oboseala, dureri de cap, iritabilitate
datoratã dependentei lor fizice si mentale fatã de acest drog.
Afirmatiile conform cãrora cofeina stimuleazã activitatea sistemului
nervos central - creierul si mãduva spinãrii – se bazeazã pe foarte
putine informatii ale sistemului in sine. Existenta acestui stimul se
bazeazã mai mult pe aparitia efectelelor drogului asupra stãrii si
comportamentului si se presupune cã activitatea creierului
este afectatã intr-o anumitã mãsurã.

Percepţia mişcării

Conceputa intr-un sens foarte larg, miscarea desemneaza


schimbarea, transformarea obiectelor si fenomenelor lumii materiale
sau ideale. Miscarea se refera la deplasarea obiectelor in spatiu, la
schimbarea pozitiei lor intr-un timp bine determinat.Exista mai multe
feluri de miscare:reala (un obiect se deplaseaza dintr-un punct in
altul), aparenta, indusa, autocinetica, consecutive, fenomenul
phi.Miscarea consecutiva (stroboscopica)are o mare aplicabilitate in
cinematografie : imaginile statice care se succed cu o mare viteza
unele dupa altele (1/25 din 1 sec.) dau senzatia miscarii. Perceptia
tuturor acestor forme ale miscarii are o mare valoare adaptativa fiind
vitala in lumea umana si animala. La om perceptia miscarii furnizeaza
informatii despre actiunea cu obiectele, perceptia obiectelor in miscare
este chiar mai importanta decat perceptia obiectelor stationare.Omul
percepe prezenta miscarii, obiectul care se misca, directia
miscarii.Perceptia miscarii presupune nu numai coordonarea miscarii
ochilor cu miscarile imaginilor de pe retina, ci si coordonarea spatio-
temporala.

. Aceasta coordonare aparenta cu miscarile este cu siguranta un motiv


foarte intemeiat pentru a considera imaginile ca fiind spatiale din moment
ce comenzile de control motorii trebuie sa fie initiate in coordonatele
spatiale. Daca ne-am putea misca ochii spre un loc dintr-o imagine sau sa
RAPORT DE CERCETARE
-6-

indicam spre o trasatura a imaginii am arata unele aspecte privind


spatialitatea imaginii.
Acest fapt atrage dupa sine intrabarea empirica daca imaginile
angreneaza sistemul motoriu in felul in care o face perceptia vizuala. Intr-o
serie de experimente ingenioase, (Finke 1979) a demonstrat ca adaptarea
la prisme aflate in miscare s-ar putea obtine folosind doar locatia imaginata
a mainii observatorului drept bucla de reactie (feedback). Aceste studii sunt
de o mare importanta deoarece arata felul in care imaginile proiectate pot
sa se comporte ca perceptii adevarate. Finke le-a cerut subiectilor sa-si
imagineze ca mana lor (ascunsa) se afla intr-un anumit loc specificat.
Succesiunea locurilor unde le-a cerut sa-si imagineze ca se afla mana
corespundea de fapt cu erorile de deplasare facute de catre alt subiect care
purta prisme miscatoare. Finke a mai descoperit ca atat tiparul de adaptare
cat si tiparul de efecte ulterioare pe care le-au aratat subiectii carora li s-a
cerut sa-si imagineze locul unde li se afla mana era similar cu cel arata de
subiecti care purtau intr-adevar prisme miscatoare si astfel puteau sa vada
locul deplasat unde li se afla mana.

Se pare ca exista o serie de fenomene de orientare motorie a


imaginilor care depind doar de orientarea privirii unei persoane sau de
atentia focalizata spre anumite locuri percepute. Studiul de adaptare a
razei de perceptie a lui Finke constituie un exemplu plauzibil al acestui tip
de fenomen, precum in studiul (Tlauka & McKenna 1998) al compatibilitatii
S-R pentru raspunsul manual la informatia din imagini. Nici unul dintre
aceste rezultate nu necesita ca imaginile sa apara in sistemul visual
motoriu, decat daca imaginile sunt spatiale sau descriptive. Intr-adevar,
aceste cazuri implica perceptia vizuala a locatiei efective (adica, exista intr-
adevar elemente vizibile la locatiile relavante in spatiu real care se au in
vedere). Dat fiind ca fenomenele de adaptare (precum fenomenele de
adaptare a compatibilitatii S-R) necesita doar informatii privind locatia si nu
informatii picturale (de ex. forma, culoare, etc), acestea nu implica in nici
un fel caracterul “desctriptiv’ al imaginilor mentale.

Atunci cand ne indreptam atentia spre cazurile in care imaginile nu


sunt proiectate intr-un cadru perceput (sa zicem ca sunt imaginate pe
intuneric sau cu ochii inchisi), sau in care mai mult decat locatia imaginata
a unui obiect este relevanta pentru actiunea motorie, descoperim ca
imaginile nu interactioneaza cu sistemul motoriu perceptiv intr-un fel care
este caracteristic interactiunii viazuale cu acel sistem. Pentru a demonstra
acest lucru trebuie sa analizam anumite caracteristici ale controlului vizual
al miscarilor, mai degraba decat cazurile unde controlul ar putea fi mediat
doar de atentia spatiala. Un exemplu clar de control strict vizual al actiunii
motorii este urmarirea usoara (smooth pursuit). Oamenii pot detecta
miscarea obiectelor aflate in deplasare usoara printr-o caracteristica a
miscarii ochiului numita smooth pursuit. De asemenea, mai exista rapoarte
RAPORT DE CERCETARE
-7-

care atesta faptul ca in anumite circumstante oamenii pot detecta in mod


voluntar (si poate chiar si involuntar) miscarea mainii lor in intuneric (Mther
& Lackner 1980). Mai pot de asemenea sa detecteze miscarea obiectelor
care sunt partial ascunse vederii (Steinbach 1976), si chiar miscarea
determinata (aparenta) a unui punct produs de cadrul in miscare din jurul
punctului (Wyatt & Pola 1979). Cu alte cuvinte acestia pot sa urmareasca
usor input-uri generate de catre sistemul vizual primar. Cu toate acestea,
ceea ce nu pot oamenii sa faca este sa urmareasca usor miscarea
obiectelor imaginate. De fapt se pare ca este imposibil sa se initieze
urmarirea usoara fara un stimul de miscare (Kowler 1990).

Alt exemplu al unui control vizual ghidat caracterisitic este


capacitatea de a ajunge sa zarim un obiect vizibil. Desi nu putem sa zarim
obiecte imaginate, cand facem asta de fapt simulam ca o pantomima
miscarea, si nu angrenam sistemul vizual motoriu. Detectarea vizuala
ghidata arata anumite caracteristici destul de specifice neimpartasite de
detectarea simulata prin pantomima (Goodale, Jacobson & Keillor 1994). De
exemplu, timpul si magnitudinea vitezei maxime, inaltimea maxima a
mainii, si deschiderea maxima de apucare, sunt toate in mod semnificativ
diferite cand se ajunge la obiectele imaginate si nu la cele percepute.
Gesturile de a atinge si de a apuca spre obiectele imaginate demonstreaza
un tipar diferit care este observat cand li se cere subiectilor sa simuleze
prin pantomima o miscare de atingere si apucare. Exista dovezi importante
privind sistemul vizual motoriu, ca fiind capsulat in sine insusi (Milner
&Gooddale 1995) si, ca si sistemul vizual, este capabil sa raspunda doar la
informatii ce provin de la ochi, care adesea includ informatie vizuala care
nu este disponibila constiintei. In ceea ce priveste sistemul vizual, doar
anumite feluri limitate de modulatii ale comportamentului sau caracteristic
pot fi impuse de cognitie. Cand examinam caracteristicile specifice ale
sistemului vizual motoriu capsulat, ne dam seama ca imaginile mentale nu
se angreneaza in felul in care input-urile vizuale o fac.

Sunt imaginile “vazute” de sistemul vizual?

Una dintre cele mai des intalnite intrebari in cercetarea


contemporana a imaginilor mentale a fost daca imaginile mentale folosesc
sistemul vizual. In mod intuitiv idea cum ca imaginile implica perceptia
vizuala este extrem de atragatoare dat fiind ca experienta imaginilor
mentale este din punct de vedere al fenomenului foarte asemanantoare cu
experienta perceptiei vizuale (intr-adevar, s-a vehiculat ca atunci cand
perceptia reala este slaba din cauza stimulilor putini, perceptia vizuala si
imaginile mentale pot sa nu se mai distinga unele de de celelalte, Perky
1910). Dar, din perspectiva acestei teze, exista un motiv mai interesant
pentru a intreba daca sistemul vizual este angrenat in examinarea
imaginilor. Daca vederea este folosita pentru a interpreta imaginile mentale
RAPORT DE CERCETARE
-8-

ar putea sa sustina idea ca imaginile sunt lucruri care pot fi vazute, astfel
dand crezare ideei intuitive a imaginilor ca fiind picturale (sau desriptive).
Problema suprapunerii dintre imaginile mentale si perceptia vizuala a fost
investigata cu mult aplomb in cadrul comunitatii neurostiintifice cognitive.
Vom examina descoperirile neurostiintifice in sectiunea 0. Pentru moment
vreau sa pun in discutie unele dintre dovezile psihologice care sugereaza o
suprapunere intre imaginile mentale si perceptia vizuala, si sa intreb daca
aceasta dovada sustine idea ca imaginile sunt obiecte picturale care sunt
“vazute” de catre sistemul vizual.

Experienta perceptiei vizuale si a crearii imaginilor mentale

Este foarte posibil ca cel mai convingator motiv pentru a crede ca


imaginile mentale implica sistemul vizual este unul subiectiv: Imaginile
mentale sunt insotite de o experienta subiectiva care este foarte similara
cu cea a perceptiei vizuale. Asa cum am remarcat la inceputul acestui
articol, acet tip de experienta fenomenala este foarte dificil de ignorat. Cu
toate acestea, este foarte posibil ca atat vederea cat si imaginile mentale
sa duca la acelasi fel de experienta pentru ca aceeasi forma de
reprezentare, simbolica, mai mult decat picturala, le sustine pe amandoua.
Experienta poate sa corespunda cu un nivel destul de inalt al analizei
informatiei vizuale, sa spunem pana la punctul in care stimulul este
recunoscut ca fiind ceva familiar (Crick & Koch 1995; Stoerig 1996,
sugereaza ca locul constiintei noastre are loc mai sus de cortexul vizual
primar). In acest caz desi imaginile vizuale si vederea au impartasit
mecanisme commune si forme de reprezentare, nu putem deduce ca forma
era descriptiva sau picturala. Cel mult, se poate ajunge la concluzia ca,
precum (Barsalou 1999b), forma de reprezentare ce sta la baza imaginilor,
simbolica ca si natura, este de asemenea specifica ca si modalitate
deoarece contine o anumita selectie a activitatii neuronale care este
asociata cu perceptia vizuala corespunzatoare. Aceasta alternativa este
compatibila cu propunerea noastra (urmatoarea sectiune) cum ca
reprezentarea ce sta la baza percetiei vizuale si a imaginilor mentale poate
sa foloseasca acelasi vocabular simbolic specific.

Inmixtiunea intre contruirea imaginilor mentale si perceptia


vizuala

Una dintre descoperirile cele mai timpurii care au convins oamenii ca


imaginile implica sistemul vizual a fost cea care arata ca sarcina de a
examina imagini putea fi intrerupta de catre catre o sarcina suplimentara
vizuala sau spatiala. De exemplu, (Brooks 1968) a aratat ca raportarea
caracteristicilor spatiale la imagini este mai susceptibila la interferenta
cand raspunsul trebuie dat printr-o metoda spatiala (ex. indicarea) decat
printr-una verbala (adica, vorbind). Atunci cand li s-a cerut subiectilor sa
RAPORT DE CERCETARE
-9-

descrie forma literei F furnizand in acest scop o lista cu intoarcerile la


dreapta si la stanga pe care ar trebui sa le faca cineva deplasandu-se in
jurul periferiei sale, executarea s-a dovedit mai slaba atunci cand au trebuit
sa indice la stanga sau la dreapta (sau la stanga –si la dreapta- indicand
sageti) decat atunci cand au trebuit sa spuna cuvintele “stanga” si
“dreapta”. (Segal & Fusella 1969, 1970) au confirmat ulterior interferenta
mai mare intre perceptie si imaginile mentale in sarcini variate de aceeasi
modalitate si au mai aratat de asemenea ca ambele masuri inclinate spre
sensibilitate si raspuns (derivate din Teoria Detectarii Semnalului) au fost
afectate. Segal si Fusella au tras concluzia ca “imaginile mentale
functioneaza ca un semnal intern care este confundat cu semnalul extern”
(p.458). aceasta ar putea fi concluzia corecta care trebuie trasa. Dar acest
fapt nu arata ca nici unul dintre input-uri nu este pictural. Tot ceea ce
implica este ca sunt implicate aceleasi tipuri de continuturi
reprezentationale , sau sa ne exprimam altfel, sunt desfasurate aceleasi
concepte. Din placerea de a discuta, considerati reprezentarile din aceste
studii ca fiind intr-un limbaj comun al gandirii: In acest caz, ce anume au in
comun reprezentarile tiparelor vizuale cu imaginile mentale ale tiparelor
vizuale? Este faptul ca amandoua se refera la aspectul tiparelor vizuale.
Precum propozitiile despre aspectele vizuale, toate implica utilizarea unor
concepte ca “luminos”, “rosu”, “unghi drept”, “parallel cu” si asa mai
departe. Nu este surprinzator ca doua raspunsuri necesitand acelasi
vocabular conceptual specific sa intervina. Astfel e posibil ca perceptiile
vizuale si imaginile vizuale sa interactioneze pentru ca ambele contin
reprezentari simbolice care utilizeaza acelasi vocabular particular spatial
sau specific de modalitate. Faptul ca output-ul lingvistic in studiul Brooks
nu este la fel de disruptiv precum se indica poate sa arate doar ca, pana la
urma, conceptele spatiale nu sunt relevante pentru articularea cuvintelor
“stanga” sau “dreapta” o data ce au fost alese pentru a fi rostite, tinand
seama ca aceste concepte sunt relevante pentru initierea comenzilor
motorii de miscare catre stanga sau dreapta.

Miscarea imaginata versus miscarea perceputa

(Gilden, Blake & Hurst 1995) au utilizat adaptarea motorie vizuala pentru a
studia daca sistemul vizual este implicat in crearea imaginilor mentale.
Acest studiu este de mare interes pentru noi din moment ce adaptarea
motorie se stie ca este retinotopica, si datorita acestui fapt apare in sitemul
vizual primar. Cand o regiune a campului vizual primeste stimulare motorie
extinsa, un obiect prezentat in acea regiune este vazut ca se misca in
directia opusa miscarii inductive (aceasta se cheama “iluzia cascada”) si un
obiect mobil este vazut miscandu-se mai incet. Gilden, et al., si-au intocmit
studiul cu intentia de a demonstra ca miscarea unui obiect imaginat este
afectata de efectul ulterior al campului de miscare. Ei au cerut subiectilor
sa priveasca timp de 150 de secunde la o fereastra patrata pe un ecran
RAPORT DE CERCETARE
- 10 -

care continea o structura ce se misca continuu la intamplare. Apoi le-au


aratat subiectilor un punct ce se misca inspre acea fereastra si care
disparea in spatele a ceea ce parea sa fie o suprafata opaca, si le-au cerut
subiectilor sa-si imagineze ca punctul continua sa se miste de-a lungul
regiunii stimulate anterior si sa raporteze momentul cand punctul va
reaparea la celalalt capat al suprafetei. Gilden et al. chiar a gasit un
efect al adaptabilitatii miscarii asupra motiunii imaginate, dar nu
era chiar efectul pe care il astepta. Au descoperit ca atunci cand
punctul a fost imaginat ca miscandu-se in aceeasi directie ca si campul
motoriu inductiv (adica, in directie contrara efectului ulterior motoriu) se
pare ca a incetinit (a fost necesar mai mult timp pentru a ajunge la cealalta
parte a regiunii). Cu toate acestea, cand s-a imaginat ca punctul se
misca in directia opusa campului motoriu inductiv (adica, in aceasi
directie cu efectul ulterior motoriu), punctul aparut ca ia viteza (a
ajuns la cealalta parte in timp mai scurt). Ultimul efect nu constituie
ceea ce se intampla cu puncte miscatoare reale. In adaptarea motorie
vizuala, miscarea pare sa se incetineasca in ciuda directiei in care se misca
campul motoriu inductiv, probabil din cauza ca toti receptorii sensibili la
miscare au fost obositi. Dar, asa cum au recunoscut Gilden et al., efectul pe
care l-au observat este chiar ceva la care s-ar putea astepta daca subiectii,
in loc sa-si imagineze punctul miscandu-se in mod continuu de-a lungul
ecranului, acestia si l-ar fi imaginat ca aflandu-se intr-o serie de locuri
statice de-a lungul traiectoriei imaginate. Acest fapt sugereaza un
mecanism diferit ce sta la baza miscarea imaginata cand aceasta din urma
este generata ca fiind o extrapolare a miscarii percepute. Stim ca oamenii
se pricep bine sa calculeze timpul pana la contact al unui obiect aflat in
miscare uniforma spre o locatie specifica (DeLucia & Liddell 1998). Ceea ce
pare sa se intample in cazul miscarii imaginate este faptul ca oamenii pot
sa aleaga unul sau mai multe locuri marcate (de ex. elemente ale texturii)
de-a lungul traiectoriei, folosind mecanismul indicator vizual discutat mai
devreme, si apoi sa calculeze timpul pana la contact a acestor locuri.

S-a testat aceasta idee in mod explicit (Pylyshyn & Cohen 1999) cerand
subiectilor sa extrapoleze miscarea unui patrat mic, care a disparut prin
astupare in spatele unei suprafete aparent opace. Li s-a cerut sa-si
imagineze miscarea usoara a patratului intr-o camera intunecata. La un
moment neasteptat in decursul acestei miscari patratul ar reaparea, ca si
cum s-ar ivi dintr-o crapatura a suprafetei opace, si apoi s-ar retrage printr-
o alta crapatura, si subiectii ar indica daca aceasta reaparitie a avut loc mai
devreme sau mai tarziu decat patratul lor imaginat a ajuns la acea
crapatura. Aceasta sarcina s-a desfasurat in mai multe conditii diferite. Intr-
o conditie amplasarea “crapaturilor” unde patratul urma sa apara si sa
dispara era necunoscuta (adica, crapaturile erau invizibile). In alta conditie
locul in care urma sa apara era cunoscut dinainte: era indicat de o figura
mica rectangulara care servea de “fereastra” prin care, la timpul potrivit,
RAPORT DE CERCETARE
- 11 -

subiectii urmau sa vada pentru scurt timp patratul care se misca in spatele
suprafetei (felul in care patratele apareau si dispareau in conditia cu
fereastra era identic cu cel din conditia fara fereastra cu exceptia faptului
ca marginea (conturul) ferestrei nu era vizibila in ultimul caz). Si in final
intr-un set de conditii patratul imaginat se misca prin intuneric total in
schimb in celalat set de conditii traiectoria era marcata de niste puncte
imprastiate care puteau fi utilizate ca puncte de referinta pentru a calcula
timpul pana la contact. Cum se astepta, abilitatea de estimare a lucului
unde se afla patratul in momente diferite (masurat din punctual de vedere
al timpului de decizie) a fost vizibil imbunatatita cand s-a specificat locatia
dinainte si de asemenea atunci cand existau marcatori vizibili de-a lungul
traiectoriei miscarii imaginate.

Ambele descoperiri confirma sugestia ca subiectii, atunci cand


raporteaza “imaginarea miscarii usoare a patratului” de fapt
selecteaza locuri unde sa calculeze timpul pana la contact si abia
se gandesc ca patratul imaginar ce se misca se afla in acele locuri
la timpii estimati. Conform acestei pareri, subiectii se gandesc ca “acum
este aici” in mod repetat pentru diferite obiecte vizibile (alese de catre
mecanismul indicator al atentiei mentinat anteorior), si sincronizat cu timpii
de sosire calculati in mod independent. Acest mod de a descrie ce anume
se intampla nu necesita nici presupunerea ca este implicat sistemul
vizual (altul decat mecanismul indicator al atentiei) si nici nu necesita
presupunerea ca patratul imaginat se misca de fapt printr-un spatiu mental
si ocupa fiecare pozitie succesiva de-a lungul traiectoriei spatiale reale.
Intr-adevar nu este necesar sa sustinem alt tip de spatiu cu exceptia celui
vizibil care serveste drept input pentru calcularea timpului pana la contact.
Cercetarea neurostiintifica implicata in problema imaginilor mentale s-a
dedicat la inceput incercarii de a arata ca sistemul perceptiei vizuale
primare este implicat in imaginile mentale. Implicarea mecanismelor
vizuale in imaginile mentale prezinta interes pentru teoreticienii imaginii in
primul rand din cauza ca rolul special jucat de catre sistemul vizual in
procesarea imaginilor mentale va dovedi o versiune a teoriei imaginii,
aratand ca imaginile mentale utilizeaza intr-adevar un tip special de afisaj
spatial (asta pretinde in mod explicit Kosslyn 1994). Intrebarea care apare
in mod natural este daca putem constitui un caz din aceasta parare
obtinand dovezi privind aflarea zonelor creierului sunt implicate in crearea
imaginilor mentale si in perceptia vizuala. Inainte de a examina dovezile
merita sa repetam ca problema implicarii sistemului vizual si problema
formei imaginilor mentale reprezinta probleme mari si de sine statatoare.
Este posibil din punct de vedere logic pentru sitemul vizual sa fie implicat
atat in perceptia vizuala cat si in imaginile mentale si cu toate acestea sa
nu initieze in nici unul dintre aceste cazuri reprezentari descriptive
asemanatoare imaginilor. In mod similar, este posibil ca reprezentarile sa
fie organizate topografic intr-un anumit fel si cu toate acestea sa nu aiba de
RAPORT DE CERCETARE
- 12 -

a face cu perceptia vizuala, si nici cu orice paticularitate descriptiva a


reprezentarii.

Intr-un anumit sens localizarea fizica a oricarei reprezentari cognitive


adecvate trebuie sa fie organizata din punct de vedere topografic. Fodor si
Pylyshyn (Fodor & Pylyshyn 1988) au argumentat ca orice forma de
reprezentare care este potrivita ca baza pentru cognitie trebuie sa fie
compozitionala, mai exact continutul unei reprezentari complexe trebuie sa
rezulte din continutul partilor sale componente si din regulile dupa care
complexul formeaza un ansamblu. localizarea fizica a oricarei reprezentari
care intruneste cerintele compozitionalitatii (Pylyshyn 1984, p 54-69;
Pylyshyn 1991b). In cazul reprezentarilor simbolice, parti din expresie sunt
“cartografiate” recursiv in componente de stari fizice iar relatiile sintactice
sunt “cartografiate” in relatii fizice.. A se observa ca intr-un computer
digital, reprezentarile de structurare a datelor sunt compozitionale si
distribuite topografic si cu toate acestea in general nu sunt gandite ca sa
fie descriptive, desi atunci cand se presupune ca trebuie sa fie descriptive,
precum si atunci cand au codate imagini (sa zicem fisiere JPEG sau TIFF),
distribuirea lor topografica in general nu oglindeste afisajul fizic al imaginii.
In consecinta, problema distribuirii spatiale a imaginilor, daca sunt sau nu
descriptive, si intrebarea daca au legatura cu perceptia vizuala sunt in mod
logic probleme independente. Cortexul vizual primar (zona 17) pare sa fie
organizat retinotopic (cel putin la creierul de maimuta). Astfel daca Zona 17
este activata atunci cand subiectii genereaza imagini mentale, atunci
trebuie ca centrii corticali de nivel mai inalt genereaza activitate organizata
retinotopic in sistemul vizual. Cu alte cuvinte, in timpul crearii imaginilor
mentale este generat un tipar spatial de activitate in aceleasi parti ale
sistemului vizual unde are loc o astfel de activitate in viziune. De unde se
continua (asa continua argumentarea) printr-o forma de activitate spatiala
sau „descriptiva” care este expusa in cortex, majoritatea pe retina, si
aceasta activitate este apoi interpretata (sau „perceputa”) de catre
sistemul vizual Imaginea care ne este prezentata, cea a unui ochi al mintii
care priveste la un afisaj proiectat in cortexul vizual, este una care ar trebui
sa suscite suspiciuni. Se apropie deranjant de mult de idea ca proprietatile
lumii exterioare, precum si procesul vizual (incluzand tiparul de rezolutie al
retinei si necesitatea de a roti ochii in jurul afisajului pentru gasi trasaturi
de interes), sunt interiorizate in sitemul imaginilor mentale. Daca
asemenea caracteristici ar fi contruite in arhitectura, imaginile noastre
mentale n-ar fi atat de plastice si atat de penetrabile din punct de vedere
congnitiv pe cat sunt. Daca „ochiul mintii” chiar ar trebui sa se miste in
orbita sa nu am mai putea sa sarim dintr-un loc in altul pentru a extrage
informatii din imaginea noastra asa cum o facem. Si daca imaginile chiar ar
fi ilustratii pe cortex, necesitatea unui homunculus pentru a le interpreta n-
ar fi fost exclusa, in ciuda celor care sustin ca un asemenea sistem ar fi fost
implementat pe computer. Implemetarea pe computer nu garanteaza ca
RAPORT DE CERCETARE
- 13 -

ceea ce se spune despre sistem, vazut ca un model al mintii/creierului, este


adevarat. Nici nu garanteaza faptul ca teoria pe care o implementeaza este
libera de supozitia cum ca exista un agent inteligent intr-una dintre cutii.
Asa cum (Slezak 1995) a observat, etichetele pe cutii intr-un model
computational nu sunt doar mnemonice; alegerea unei etichete adesea
constituie o supozitie importanta care trebuie justificata in mod
independent.
Lu si Sperling [Vision Res. 35, 2697(1995)] au propus ca perceptia
vizuala motorie umana se serveste de trei sisteme sepatate de miscare: un
sistem de prim rang care raspunde la tiparele de luminanta (intensitatea
luminoasa) mobile, un sistem de rang secund care raspunde la modulatiile
mobile ale tipurilor de trasaturi-stimuli in care luminiscenta asteptata este
aceeasi peste tot dar se misca o zona de contrast mai mare sau de licarire,
si un sistem de rangul al treilea care computeaza miscarea locatiilor
marcate intr-o „harta a salientei”, adica, o reprezentare neuronala a
spatiului vizual in care locatiile trasaturilor vizuale importante („figuri”)
sunt marcate iar „fondul” nu este marcat. Ulterior, au existat niste rapoarte
care au confirmat acest fapt: mecanisme diferite pentru castigarea
controlului pentru motiuni de rang primar si secund, subrezire selectiva a
motiunii de prim rang versus miscarea de rang secund sau tert prin diferite
traume cerebrale, si clasificarea noilor motiuni de al treilea rang, de ex.
Miscarea cromatica isoluminanta. Diferite procedee au facut cu succes
deosebirea intre miscarea de prim rang si cea de rangul al treilea (atunci
cand miscarea de prim rang se excude: sarcini duale, phi inversat de al
doilea rang, concurenta motorie si adaptarea selectiva. Intre timp, au fost
propuse opt contradictii aparente la teoria celor trei sisteme. Verificarea si
reanaliza prezenta a noilor dovezi, argumentele pro si contra, solutioneaza
provocarile si realizeaza o teorie mai clar definita si intarita in mod
semnificativ.

Primul model computational de perceptie motorie a fost propus de


Hassenstein si Reichardt si apoi dezvoltata de catre Reichardt in studierea
perceptiei motorii a insectelor. Modelul Reichardt a fost elaborat cu succes
ca o teorie a perceptiei umane de catre van Santen si Sperling. Cateva
modele aparent diferite, de ex. Modelul energiei motorii a lui Adelson si
Bergen si o computatie liniara bazata pe trasformarile Hilbert s-au dovedit
a fi echivalente din punct de vedere computational cu modelul Reichardt in
sensul ca au acelasi sistem general de functii input/output, desi secventa
interna a operatiilor e diferita.
In timp ce modelul Reichardt in forma sa elaborata putea sa
justifice cu acuratete perceptia motorie intr-o gama larga de stimuli,
incluzand niste forme valurite destul de complexe si prognoze destul de
contraintuitive, multi cercetatori au observat clase de stimuli motorii care
sunt usor percepute de catre observatorii umani dar nu pot fi surprinse de
catre detectorii Reichardt. S-a crezut destul timp ca sunt necesare cel putin
RAPORT DE CERCETARE
- 14 -

doua sisteme motorii pentru a justifica varietatea stimulilor in care este


perceputa miscarea.
Sistemul de rangul intai extrage miscarea din modulatiile luminoase
mobile. Sistemul de rangul al doilea extrage miscarea din stimulii mobili in
care luminscenta asteptata este aceeasi peste tot dar anumite trasaturi (de
ex. Contrast si/sau frecventa spatiala) rezulta din fundal. Sistemul de rangul
al treilea detecteaza miscarea trasaturii de salienta, adica schimbari in
locatia zonelor vizuale marcate ca „importante” sau ca „figura” versus
„pamant”. Ambele sisteme de gradul inatai si al doilea utilizeaza un
algoritm de energie motorie primitiv, sunt monoculare primar si sunt
rapide. Mecanismul de rangul al treilea este binocular, incet, dar extrem de
versatil, si este puternic influentat de atentie. Un sistem de prim rang
binocular plus computatii separate ochi drept si stang pentru rangul intai si
al doilea implica un total de cel putin sase computatii motorii perceptive,
toate realizate in mod concurent.

2. Obiective

Evidenţeirea modului cum cofeina influenţează aprecierea


vitezelor şi distanţelor

3. Ipoteze

Ipoteza de cercetare de la care am pornit este


:Administrarea de cofeina(150mg) sub forma de 6grame ness
concomitent cu 160ml de coca-cola va duce la:
a) reducerea numarului de aprecieri corecte
b) cresterea numarului de aprecieri gresite
obtinute de grupul experimental la executarea probei de
apreciere a vitezelor si distantelor folosind testul DEST
computerizat. Testul este unilateral deoarece se urmareste
cresterea numarului de aprecieri gresite si reducerea numarului de
aprecieri corecte.

4. METODA

4.1 PARTICIPANTI

Pentru realizarea experimentului am ales aleator doua esantioane


a cate 30 de subiecti. Primul esantion extras din baza de date a
laboratorului este reprezentat de grupul de control-acestuia
RAPORT DE CERCETARE
- 15 -

neadministrandu-i-se cafeina, datele fiind recoltate fara actiunea


stimulului. Al doilea esantion a fost selectat aleator insumand tot 30
subiecti de la diferite grupe, carora li s-a administrat cofeina (150 mg)
sub forma 6 grame ness concomitant cu 160 ml coca-cola cu 45 de
minute inaintea efectuarii testului.Acesta este grupul de experiment si
au fost supusi testarii in vederea stabilirii influentei cafeinei asupra
performantelor in aprecierea distantelor si vitezelor.Subiectii grupului
de control au realizat probele la care au fost supusi in cadrul orelor de
seminar si aproximatim la aceleasi ore cu grupul de control-10 am-
13pm deoarece momentul ales pentru testare are o importanta foarte
mare asupra concentrarii, atentiei, starii fizice si psihice in care se afla
subiectul testat.

Subiectii au fost de ambele sexe , studenti anul 1 la facultatea de


psihologie, nu au consumat alte substante psihoactive anterior
experimentului sin u au fost supusi altor stimuli perturbatori.Inainte de
inceperea testarii li s-a tinut un scurt instructaj in legatura cu folosirea
aparaturii, efectuarea probei, cum decurge testul propriu-zis si
indrumati spre a nu se panica daca gresesc in timpul efectuarii
testului. Important a fost mentionarea faptului ca administrarea de
ness concomitent cu cola poate creea reactii adverse daca subiectii au
luat anumite medicamente sau pur si simplu au alergii la cafeina-
acesti subiecti fiind inlocuiti de cei apti consumului de cofeina.

4.2 APARATE şi INSTRUMENTE

Aparatura folosita reprezinta un aspect deosebit de important in


realizarea proiectului si in obtinerea unor date valide asupra
capacitatilor subiectilor testate. Astfel este folosit un program
computerizat-testul DEST pentru performantele in aprecierea
distantelor si vitezelor, iar posturile de lucru sunt doua calculatoare.
Examinatorul incarca blocul 2 de probe, testul DEST si blocul de
parametrii s1. Subiectii executa proba la un post alaturat ce consta
intr-un monitor de calculator pe care ruleaza testul DEST si un panou
de comanda de pe care se foloseste doar butonul negru. Pe ecranul
calculatorului I se prezinta sbiectului un dreptunghi alb mobil(semnal
luminos) si o linie verticala alba pozitionata vertical-lateral. Acest
dreptunghi se deplaseaza inspre linie cu o viteza constanta in timpul
unei incercari dar variabila in timpul probei. La un moment dat, la o
distanta variabila de linie, punctual dispare, continuandu-si deplasarea
catre linia verticala in orb. Subiectul trebuie sa apese un buton negru
in momentul in care crede ca a atins linia verticala. Stimulii prezentati
subiectului sunt in numar de 30 avand parametrii variati. Parametrii
RAPORT DE CERCETARE
- 16 -

sunt: sensul in care se misca dreptunghiul luminos pe directia


orizontala (stanga,dreapta) ; distanta pe parcursul careia
dreptunghiul poate fi urmarit cu privirea; viteza cu care dreptunghiul
se misca pe ecran.

4.3.PROCEDURA

Faza de instruire si exersare

Experimentatorul va tine un instructaj prin care se asigura ca


subiectii stiu ce sa faca . Faza de exersare este obligatorie deoarece
subiectul trebuie sa se obisnuiasca cu stimuli si aparatul. Apoi
subiectul va face un numar de incercari iar dupa primele 4 estimari
corecte subiectul poate incepe testarea propriu-zisa. Subiectul tb sa
evalueze momentul cand sa apese pe buton. Faza de exercitiu trebuie
sa se opreasca in doua situatii: automat cand subiectul face prea multe
greseli;prin actionarea tastei ESCAPE. In ambele situatii se va deschide
ofereastra cu meniu : F1,F2,F3,F4 ce au posibilitati de reluare a
testului. Experimentatorul are posibilitatea sa verifice seriozitatea cu
care lucreaza subiectul si progresul realizat de acesta prin actionarea
tastei F9. La sf. Testarii rezultatele sunt stocate intr-un fisier cu
numele meu. Rezultatele obtinute sunt: estimarile corecte obtinute
cuprinse intr-un domeniu de abatere de +/- 0,05- numita estimare
corecta; subaprecieri-nr de reactii ce au fost prea tarzii; omisiuni-nr de
repetari in care subiectul n-a facut nici o estimare sau cand reactia n-a
avut loc in timpul specific.Acestei proceduri au fost supuse ambele
grupuri: de control si experimental. Grupul de control a fost selectionat
din baza de date iar cel experimental ales aleator si testat dupa ce
subiectilor li s-a administrat stimulul-cofeina sub forma ness
concomitant cu cola.

5. DESIGN EXPERIMENTAL

5.1 variabile

Variabila independenta: administrarea de cofeina cu doua nivele:-fara


cofeina si –cu cofeina
RAPORT DE CERCETARE
- 17 -

Y=X+1

F:R>R
Variabila dependenta:rezultatele obtinute la testul DEST

VD1=aprecieri corecte

VD2=aprecieri gresite

Am ales studiul a doua variabile dependente in functie de cele doua


nivele ale stimulului.

6. REZULTATE

Datele obtinute in urma efectuarii testului computerizat au fost


selectate si valorile celor doua variable dependente au fost introduce
in programul SPSS si prelucrate cu testul t pentru esantioane
independente.
A folosit testul t pentru esantioane independente deoarece in raportul
de cercetare am urmarit punerea in evidenta a diferentelor care exista
intre performantele obtinute de grupul de control si cele obtinute de
grupul experimental sub influenta administrarii cofeinei (150mg).
Mai intai comparam (folosind statistica descriptive ) mediile
variabilelor dependente : VD1 SI VD2 pe cele doua esantioane de
subiecti ce difera sub aspectul unei alte variabile- variabila
independenta cu doua nivele: fara cofeina administrate si cu
administrare de cofeina(tab.1 si tab.3).

In acest raport de cercetare am de verificat doua variabile dependente


deci voi avea doua ipoteze statistice si doua de nul.
Ipoteze statistice (H1):a)Administrarea de 150mg cofeina unui lot de
30 de subiecti determina cresterea numarului de aprecieri gresite la
testul DEST(performantele in aprecierea vit. Si distantelor).
b)Administrarea de 150mg de cofeina unui lot de 30 de subiecti
determina reducerea numarului de aprecieri corecte la testul DEST.
Ipoteze de nul (H0): a)Numarul de aprecieri gresite nu este mai
mare la cei ce si-au administrat 150mg de cofeina si au executat testul
DEST.
b)Numarul de aprecieri corecte nu este mai mic la cei ce si-au
administrat 150mg de cofeina si au executat testul DEST.
RAPORT DE CERCETARE
- 18 -

Valorile obtinute pentru cele doua variabile dependente la testul


DEST pentru cele doua grupuri de control si de experiment sunt
introduce in SPSS si cu ajutorul testului t anova unilateral bivariat se
calculeaza atat mediile,dispersiile ,p-value si alti indicatori asa cum se
pot vedea in tabelele cu rezultate obtinute :tab1-tab4.

Rezultatele obtinute pentru prima variabila dependenta in urma


aplicarii testului t asupra datelor obtinute pt cele 2 esantioane
independente in urma efectuarii testului DEST computerizat.

VD1=APRECIERI EXACTE

Group Statistics
GRUP N Mean Std. Std.
Deviat Error
ion Mean
APRE 1 30 2.733 1.720 .3142
XACT 3 7
2 30 1.433 1.165 .2127
3 1
Tabelul 1-mediile, abaterile standard, si erorile de la medie pt cele 2
grupuri independente, var. dep. Aprecieri exacte
Se observa media grup control=2,73>med.gr.exper=1,433 deci se
observa la nivel de medii pe grupe o reducere a aprecierilor exacte pt.
grupul de control sub administrarea cofeinei.

Independent Samples Test


Levene' t-test
s Test for
for Equalit
Equalit y of
y of Means
Varianc
es
F Sig. t df Sig. (2- Mean Std. 95%
tailed)Differen Error Confide
ceDifferen nce
ce Interval
of the
Differen
ce
RAPORT DE CERCETARE
- 19 -

Lower Upper
Equal 2.601 .112 3.426 58 .001 1.3000 .3794 .5405 2.0595
varianc
es
assume
d
Equal 3.426 50.972 .001 1.3000 .3794 .5383 2.0617
varianc
es not
assume
d
Tabelul 2-statistica inferentiala-rezultatele testului t aplicat pt VD1=
aprecieri corecte
Din acest table rezulta valoarea lui t=3.426; df=58 si a lui lui
p=0.001<0.05 ce releva diferenta semnificativa din punct de
vedere statistic deci concluzia cercetarii este ca se admite ipoteza
cercetarii( H1) PT VD1 si se respinge ipoteza de nul.

Variabila dependenta VD2=APRECIERI GRESITE

Group Statistics
GRUP N Mean Std. Std. Error
Deviation Mean
APRGRESIt 1 30 25.8067 7.5781 1.3836
e
2 30 35.6833 14.8253 2.7067
Tabelul 3-statistica descriptive-medii,abateri standard
Se observa media grup control=25.806<media gr.experim=35.683
deci se observa la nivel de medii pe grupe o crestere a numarului de
aprecieri gresite la grupul experim.caruia I s-a administrat cofeina. De
asemenea ab.stand gr control=7.578<ab stand. Gr.exp=14.825

Independent Samples Test


Levene' t-test
s Test for
for Equalit
Equalit y of
y of Means
Varianc
es
RAPORT DE CERCETARE
- 20 -

F Sig. t df Sig. (2- Mean Std. 95%


tailed)Differen Error Confide
ceDifferen nce
ce Interval
of the
Differen
ce
Lower Upper
APRGR Equal 17.891 .000 -3.249 58 .002 -9.8767 3.0398 - -3.7918
ESI varianc 15.961
es 6
assume
d
Equal -3.249 43.186 .002 -9.8767 3.0398 - -3.7470
varianc 16.006
es not 3
assume
d
Tabelul 4-statistica inferentiala-rezultatele la aplicarea testului t
pentru VD2= aprecieri gresite
Se citeste linia 2 din tab datorita neomogenitatii
variantei(testul Levene pt asumarea omogenitatii variantei, daca
p=0.00<0.05 atunci se citeste linia2 atabelului.)

Din acest tabel rezulta valoarea lui t=-3.249; df=43.186 si a lui


p=0.002<0.05 ce releva diferenta semnificativa din punct de
vedere statistic deci concluzia cercetarii este ca se admite ipoteza
cercetarii( H1) PT VD2 si se respinge ipoteza de nul.

7. DISCUTII

Rezultatele obtinute in urma prelucrarii statistice a datelor ne arata ca


exista o diferenta semnificativa din punct de vedere statistic la
aplicarea testului t pentru esantioane independente. Acest lucru reiese
din rezultatele obtinute la aplicarea testului t : pVD1=0.001<0.05 si
Pvd2=0.002<0.05 ceea ce inseamna ca ipotezele statistice ale
cercetarii sunt acceptate si sunt respinse cele de nul.
Astfel ipoteza emisa de mine la inceputul raportului de cercetare:
Administrarea de cofeina sub forma de ness concomitent cu
coca-cola va duce la:
a) cresterea numarului de aprecieri gresite
RAPORT DE CERCETARE
- 21 -

b) reducerea numarul de aprecieri corecte in performantele


obtinute la testul DEST de apreciere a distantelor si vitezelor.

este verificata si validata si astfel scopul cercetarii este indeplinit.


Este interesant de continuat aceasta cercetare pe viitor investigand ce
se poate intampla daca subiectilor lise va dubla sau tripla cantitatea
administrate si cat de mult poate creste numarul de aprecieri gresite
daca acasta cantitate de cofeina se administreaza concomitent cu
alcool sau alti stimuli(deprivare de somn 24 de ore, stress, zgomote
etc).

8. Concluzii si propuneri

Studiul de fata a fost realizat din dorinta de a verifica daca


performantele obtinute de un esantion de 30 de subiecti in aprecierea
vitezelor si distantelor folosind testul DEST computerizat sunt
influentate de administrarea unei cantitati de cofeina de 150mg (6gr
ness si160ml cola)cu 45min inainte de efectuarea probei. Astfel am
pornit de la studii si cercetari anterioare atat in domeniul perceptiei
miscarii, reprezentarii miscarii (fara administrare de cofeina) cat si
cercetari si reactii fiziologice asupra influentei ce o exercita cofeina
asupra sistemului nervos, sistemului muscular, metabolismului, intr-un
cuvant asupra organismului uman dar si a psihicului.
Aceste studii si cercetari au fost expuse cu scopul de a lega cerceterea
mea de cercetarile anterioare si a studia influenta exercitata de
administrarea cafeinei in doza de 150mg asupra performantelor in
aprecierea distantelor si vitezelor folosind testul DEST.Acest test este
utilizat pentru examinarea perceptiei miscarii si a estimarii distantelor
parcurse de un dreptunghi luminos dar si reactia motorie a subiectului
testat. Ce aduce nou acest proiect de cerceteare este studiul
perceptiei miscarii, reprezentarii miscarii, a deciziei de actionare asupra
tastei indicate in momentul in care subiectul crede ca patratul imaginar a
ajuns la linia verticala, toate acestea sub influenta a 150mg cofeinei
administrate cu 45min anterior testului.
RAPORT DE CERCETARE
- 22 -

ANEXE

REZULTATE LA PROBA DE APRECIERE A DISTANTELOR SI VITEZELOR


DEST PENTRU GRUPUL DE CONTROL SI CEL EXPERIMENTAL

1 GRUP DE CONTROL 2 GRUP EXPERIMENTAL

NUMAR NUME Apr.corect Apr.gresi NUME Apr.corec Apr.gre


e t t s
1 ALINA 0 35.4 RADU 3 57.6
2 GABI 2 30.6 GEORGE 1 54.8
3 RADU 3 15.7 ANNA 1 49.5
4 MONI 2 23.6 OANA 2 57.8
5 MARCI 3 25.1 CAMI 2 69.8
6 MIHA 4 25.3 BOGDAN 2 25.5
7 RADU 2 28.5 CORINA 2 24.2
8 MARINA 7 14.9 MIRELA 2 31.9
9 ELLA 0 32.4 COSTINA 0 47
10 CAMI 4 19.5 GEO 3 37.3
11 MARIUS 5 25.1 DANA 0 27.9
12 IOANA1 5 16.5 RALUCA 1 27.8
13 IOANA2 3 17 ADRIANA 4 30.4
14 RAZVAN 3 26 ANDREI 2 43.5
15 SIMONA 0 39.4 MARIANA 2 24.9
16 OANA 2 33.7 MARIA 1 50.1
17 ADINA 1 40.6 DENISA 3 19.5
18 BOGDAN 4 19.7 IOANA 0 20.5
19 RALUCA 2 28.2 ROXANA 2 16.4
20 DANA 4 22.2 ANDRA 0 31.1
21 ADINA 3 25.2 MIHAELA 2 30.6
22 CRISTA 0 40.5 ALEXA2 0 19.9
23 ALINA 2 25.5 ELENA 0 16.2
24 IONELA 5 16.7 ALLINA 2 40.2
25 GEO 3 21.3 MIHA 1 54.1
26 OLIVA 1 35.6 ELENA 3 21.6
27 MIRELA 2 25.7 SILVIA 2 28.8
28 GEORGE 5 14.8 OANA 0 55.9
29 ANA 3 22.8 ALEXA3 0 21.1
30 DENISA 2 26.7 GABI 0 34.6
RAPORT DE CERCETARE
- 23 -

BIBLIOGRAFIE (References)

(Autorii din text trebuie sa fie citati labibliografie obligatoriu)


Aici sunt citati alti autori, deoarece reprezinta o mostra demonstrativa

Argyris, C. (1982) Reasoning, Learning and Action: Individual and


Organisational, Jossey Bass Inc.
Argyris, C. (1990) Overcoming Organizational Defenses. Facilitating
organizational learning, Boston: Allyn and Bacon.
Bandura, Albert (1977) Social Learning Theory, Englewood Cliffs, NJ:
Prentice-Hall.
Bandura, Albert (1982),”Self-Efficacy Mechanism in Human Agency”,
American Psychologist, 37(xx), xx, pp. 122-147.
Bandura, Albert (1986) Social Foundations of Thought and Action: A
Social Cognitive Theory (Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall).
Bouquin, H. (1994), „Strategy, management accounting and control:
beyond linearcausalities; Elements of a conceptual framework”, 2nd
workshop onaccounting, strategy and control, Bruxelles, Belgia
Bouquin, H. (1997), Comptabilité de gestion, Paris: Dalloz
Burlaud, A., Simon C.J. (1999), Controlul de gestiune, Editura Coresi,
Bucureşti.
Bollecker, M. (2000), „Suivi des réalisations en contrôle de gestion et
apprentissage organisationnel”, cahier de recherche no 2000-02,
GREFIGE – Université Nancy, France.
Edmonson A. , Moingeon B. (1998), –From Organizational Learning to
the Learning Organization – Management Learning, vol 29, n°1, pp 5-
20, Sage Publication.
Gibson, J.L., Ivancevich, J. M., Donnelly, J. H. Jr., Organizations.
Behavior, Structure, Processs. Irwin, McGraw-Hill, Boston, 1997.
Goh, S. C. (1997), „Towards a learning organization: the strategic
building blocks”, www.ifsam.org.
Goh, S. C., & Richards, G. (1997), Benchmarking the learning capability
of organizations. European Management Journal, October, 575-588.
Hartley, J. (1998), Learning and Studying. A research perspective,
Routledge Publish, London.
Hendriks, P.J.H. (2004), „Assessing the role of culture in knowledge
sharing”, 5th
European Conference on Organizational Knowledge, Learning and
Capabilities, Insbruck, Austria
Husman, T.B. (2001), „Inter-organisational learning and knowledge
transfer: a taxonomy of knowledge transfer costs”, working paper,
April, Copenhagen
Business School, Sweden.
Johns, G. (1998), Organizational Behavior: Understanding and
Managing Life at Work, Fourth Edition, Ed. Economica, Bucharest.
RAPORT DE CERCETARE
- 24 -

Kloot L 1997 "Organisational Learning and Management Control


Systems: Responding to Environmental Change". Management
Accounting Research No 8 Vol 1 pp 47-74.
Levitt, B. & J.G. March (1988): `Organizational Learning' 14:3 Annual
Review of Sociology 319.
Maslow, A. (1968) Towards a Psychology of Being 2e, New York: Van
Nostrand .
Maslow (1970) Motivation and Personality 2e, New York: Harper and
Row.
Merriam, S. and Caffarella (1991), Learning in Adulthood. A
comprehensive guide, San Francisco: Jossey-Bass. 528 pages.
Muchinsky, P.(1987), Psychology Applied to Work, The Dorsey Press,
Chicago, Illinois.
Mullins,J.L. (1999), Management and Organizational Behavior, Pitman
Publishing, London.
Pawlowsky, P. (2000), Management science and organizational
learning, in Dierkes, M., Berthoin-Antal, A., Child, J., Nonaka, I. (coord.)
Handbook of Organisational Learning and Knowledge, Oxford
University Press.
Polanyi M. (1958): Personal Knowledge: Towards a Post-Critical
Philosophy. University of Chicago Press, 428 pp.
Schein, E. H. (1993) How Can Organizations Learn Faster? The
Challenge of Entering the Green Room. Sloan Management Review, 34,
85-92.
Schein, E. H. (1992) Organizational Culture and Leadership. 2d. Ed. San
Francisco, CA.: Jossey Bass.

http://www.bioport.ro/Bioport/cofeina.html

http://www.hip-hop-clan.8m.com/csd.html

http://laetusinpraesens.org/docs/inventco/imp#imp

Exemplificări:

Ahrons, C. R., & Rodgers, R. H. (1987). Divorced families : a


multidisciplinary developmental view. New York: W.W. Norton.
RAPORT DE CERCETARE
- 25 -

Banderet, L. E., & Burse, R. L. (1991). Effects of High Terrestrial


Altitude on Military Performance. In R. Gal & A. D. Mangelsdorf
(Ed.), Handbook of Military Psychology: John Wiley&Sons Ltd.

Sacco, G. (2002). Errors, mistakes, cultures. Comunicare la 25th EAAP


Conference, Warsaw.

Wilde, G. J. S. (1994). Target Risk,


http:\\pavlov.psyc.queensu.ca\target\index.html, accesat la
25.05.2000

Exigenţe de editare

Lucrarea va fi editată pe computer şi tipărită la imprimantă,


într-o formă care trebuie să respecte următorul set de criterii:

o Formatul de pagină: A4, scrisă numai pe o faţă

o Margini: sus/jos=2.5 cm, stânga=3.5 cm, dreapta=2,5


cm

o Tipul fontului: Times New Roman, cu diacritice


româneşti
o Mărimea fontului: 12

o Spaţiere: 1 linie

o Numerotare pagini: jos, la mijlocul paginii

o Titlurile capitolelor, cu majuscule şi pe pagină nouă

o Titlurile subcapitolelor sau subpunctelor, în


continuarea textului, la două linii distanţă, cu litere
bold

o Forma de prezentare: legată cu arc sau dosar plastic


RAPORT DE CERCETARE
- 26 -

(nu uitati de portofoliul de plastic)!!!!