Sunteți pe pagina 1din 3

Poezia a aparut in Convorbiri literare in anul 1876.

In ceea ce priveste tipul de lirism, putem vorbi de cel subiectiv de tip confesiune(cu structura unui monolog liric adresat). Marcile eului liric sunt reprezentate de verbe la persoana I singular si plural(sa ridic,sa desprind, vom visa,-mi) si adjective posesive(mei,mele). Inceea ce priveste instanta referentiala, aceasta este iubita, iar marcile instantei referentiale sunt verbele si pronumele la persoana aII-a (sa alergi,sa cazi.sa culci, ti), verbul la imperativ vino si adjectivul pronominal posesiv tale. Titlul Dorinta se alatura creatiilor al caror nume e restrans la un singur cuvant. Substantivul dorinta sugereaza sentimentul sau starea poetica predominanta. Titlul este un derivat cu sufixul -inta al cuvantului dor care se rasfrange cu precadere spre trecut. Structura lingvistica din verbe exclusiv la viitor confirma semnificatia titlului; e un fel de perspectiva a fericirii viitoare. In cadrul temei, fuzioneaza natura cu sentimentul erotic(natura este paradis terstru in idile). Ca structura, discursul liric este un monolog liric adresat cu organizare liniara pe strofe, fiind o succesiune de 5 tablouri. Ca specie literara, este o idila ce respecta un ceremonial stereotip: o chemare in codru, o imagine a asteptarii, alta a intalnirii, jocul gesturilor de tandrete, apoi somnul si visul in acord cu miscarea naturii. Prima strofa-corespunde primului tablou, primei secvente a ceremonialului erotic-chemarea in codru- care se materializeaza prin folosirea verbului vino la modul imperativ. Acest verb sugereaza nerabdarea si dorinta puternicaa poetului pentru implinirea sentimentului de dragoste si demonstreaza ca limbajul este familiar, marcat de oralitate chiar de la inceput. Prima strofa a poeziei contureaza cadrul natural, un spatiu real, in care sunt prezentate elemente concrete ale naturii inconjuratoare si in care urmeaza sa se desfasoare idila,ceremonialul erotic. Acest decor insumeaza elemente, motive specifice eminesciene, izvorul si codrul, prezentate prin intermediul unei personificari (izvorul care tremura pe prund), unei metafore (prispa cea de brazde) si unei metonimii cu epitet metaforizant (crengi plecate). Ele sunt suficiente prin efectul lor figurat pentru a sufera infatisarea feerica a cadrului fizic In strofa a doua apar sugerate treptele apropierii indragostitilor-tabloul,momentul asteptarii si al intalnirii- urmare fireasca a chemarii anterioare. Perspectiva fericirii viitoare se mentine si se intensifica, iar gesturile intime si tandre apar deocamdata ravnite, visate. Suita de verbe la conjunctiv (sa alergi,sa cazi) nuanteaza puternic miscarea, dar o si individualizeaza in unitati stereotipe-usor de observat in strofele urmatoare- care creeaza impresia ca se recompune un ritual al intimitaii. Ultimele 2 versuri sugereaza o atmosfera de mister si, totodana, dorinta eului liric de a dezvalui acest mister, de a ridica valul care acopera fata iubitei. In strofa a 3-a se continua ceremonialul erotic, acest ritual al intimitatii, jocul gesturilor tandre

(pe genunchii mei sedea-vei) care se desfasoara in mijlocul codrului,in singuratate(vom fi singuri -singurei) sub ploaia inmiresmata a florilor (Iar in par infiorate/Or sa-ti cada flori de tei) Astfel, apare si motivul florilor de tei. Acest joc se continua si in strofa a patra,unde se face trecerea catre realizarea idealului erotic. Farmecul este sporit acum de sugestia cromatica realizata de cele doua adjective-alba si galben-simboluri ale puritatii sufletesti sub semnul careia se realizeaza gestul tandru al imbratisarii si al sarutului patimas, voluptos. Fruntea alba-n parul galben/Pe-al meu brat incet so culci/Lasand prada gurii mele/Ale tale buze dulci. Se observa totodata si descrierea fiintei iubite prin elemente tipice portretului eminescian. Penultima strofa a idilei evidentiaza momentul visului ca traire a idealului de iubire(vom visa un vis ferice) , in comuniune cu elementele naturii care participa si vibreaza la starea profunda de fericire a celor 2 indragositi(Inganane-vor c-un cant/Singuratice izvoare/Blanda batere de vant). Posibilitatea visului, ca si dorinta, se impune numai la viitor si de aceea se intalnesc in strofa a V-a doua forme de viitor, dintre care cea inversa sporeste armonia versului, muzicalitatea lui , creand o uimitoare imagine auditiva, potentata si de prezenta unor cuvinte din aceeasi sfera semantica : Blanda batere, singuratice izvoare cu epitete adjectivale antepuse. Observam prezenta cuvantului ingana , cuvant caracteristic pentru armonia eminesciana. Strofa finala pecetluieste definitiv legatura indragostitilor cu natura prin prezenta somnului ca semn al unei stari profunde de fericire. Armonia cuplului intra in rezonanta cu armonia intregii naturi si acum trairea idealului erotic apare ca un flux permanent prin umanizarea naturii care preia afectiv si intelectual intensitatea trairii sentimentului de dragoste . Caderea florilor de tei randuri-randuri sugereaza ritmul universal , armonia intregii lumi, eternitatea naturii si, totodata, posibilitatea repetarii la infinit a farmecului trairii. Poezia are o naturalete a exprimarii si o limpezime cu totul exceptionala, trasaturi care reprezinta semne ale maturitatii ertistice eminesciene. Poetul nu abuzeaza de figuri de stil, dar nici nu le elimina; ele apar dintr-o mare putere de asociere a cuvintelor, care tulbura prin noutate si efect, intrand firesc in tesatura frazelor, contribuind la cresterea expresivitatii poetice.

S-ar putea să vă placă și